Cracovia

Cracovia (în poloneză Kraków) este al doilea oraș ca mărime și unul dintre cele mai vechi
din Polonia. Situat pe Vistula (în poloneză Wisła) în regiunea istorică Polonia Mică, orașul
datează din secolul al VII-lea.[1] Cracovia a fost de-a lungul vremurilor unul dintre cele mai
de seamă centre culturale, academice și artistice ale țării și este unul dintre principalele centre
economice ale ei. A fost capitala Poloniei între 1038 și 1569; a Uniunii Polono-
Lituaniene între 1569 și 1596;[2] a Marelui Ducat al Cracoviei între 1846 și 1918. Din 1999
este reședința voievodatului Polonia Mică.

Orașul a crescut de la o mică așezare de Epoca Pietrei până la a fi al doilea oraș al Poloniei.

La început un mic cătun pe dealul Wawel, în anul 965 a început să fie menționat ca târg în
Europa slavă.[1] După înființarea de noi universități și centre culturale la renașterea celei de a
Doua Republici Polone în 1918 și de-a lungul secolului al XX-lea, Cracovia și-a reafirmat
rolul de mare centru național academic și artistic. Orașul are o populație de circa 760.000 de
locuitori, zona ei metropolitană cuprinzând circa 8 milioane de persoane ce locuiesc pe o rază
de 100 km în jurul centrului orașului.[3]

După Invadarea Poloniei de către Germania Nazistă la începutul celui de-al Doilea Război

Mondial, Cracovia a fost transformată în capitala Guvernământului General al Poloniei
ocupate. Populația evreiască a orașului a fost mutată într-o zonă împrejmuită cu ziduri și
denumită Ghetoul Cracovia, ai cărei rezidenți au fost apoi trimiși în lagăre de
exterminare cum ar fi Auschwitz și în lagărul de concentrare Płaszów.

În 1978 Karol Wojtyła, arhiepiscop al Arhidiecezei de Cracovia, a fost numit papă sub

numele de Ioan Paul al II-lea – primul papă de origine slavă din istorie, și primul papă
neitalian în 455 de ani.[4] În același an, UNESCO a aprobat prima listă a patrimoniului
mondial, pe care se regăsea și întregul centru istoric al orașului.[5][6]

Etimologie[modificare | modificare sursă]

Numele de „Cracovia” provine, conform tradiției, de la Krakus (Krak, Grakch), legendarul

fondator al orașului și conducători al unui trib de lehiți (polonezi). În poloneză,
termenul Kraków este o formă posesivă arhaică pentru antroponimul Krak și s-ar traduce ca
„[orașul] Krakului” sau „al lui Krak”. Numele lui Krakus ar putea proveni fie de la „krakula”,
un cuvânt proto-slav[7] ce înseamnă „sceptru de județ”, fie de la alt cuvânt proto-slav, krak, ce
înseamnă „stejar”, odinioară arbore sfânt asociat conceptului de genealogie. Prima mențiune
a unui principe Krakus (în grafia Grakch) datează din 1190, deși orașul există încă din secolul
al VII-lea, fiind locuit de tribul Wiślanie.[1]
Numele oficial complet al orașului este Stołeczne Królewskie Miasto Kraków, în traducere,
„Capitala Regală Orașul Cracovia”.[8] În română, unui locuitor al orașului i se spune
„cracovian” sau (la feminin) „cracoviană”.[9]

Istorie[modificare | modificare sursă]
Articol principal: Istoria Cracoviei.

Biserica Sf. Adalbert, veche de aproape un mileniu, datând din vremea Poloniei medievale
timpurii (Rynek)
Istoria timpurie[modificare | modificare sursă]

Preistoria Cracoviei începe cu urme ale unei așezări din Epoca Pietrei aflată pe locul actual al
dealului Wawel.[10] O legendă pune fondarea Cracoviei pe seama legendarei căpetenii Krakus,
care ar fi construit-o peste o peșteră ocupată de un balaur, Dragonul
Wawel (în poloneză Smok Wawelski).[11]Orașul a fost descris de istoricul și geograful arab  al-
Masudi în jurul anului 943, în lucrarea „Câmpiile de aur și minele lor de pietre prețioase”.
Prima atestare scrisă a numelui orașului datează din 966, când Cracovia a fost descrisă ca târg
de seamă, aflat în posesia ducelui Boemiei Boleslaus I.[1] Primul mare conducător al
Poloniei, Mieszko, a cucerit Cracovia de la boemi și a inclus-o în domeniile dinastiei
Piaștilor către sfârșitul domniei lui.[12]

În 1038 Cracovia a devenit sediul guvernului polonez.[1] Până la sfârșitul secolului al X-lea,

ea devenise un târg important.[13] S-au construit clădiri de cărămidă, între care castelul regal
Wawel cu rotonda Sf. Felix și Adaukt, biserici în stil romanic cum ar fi biserica Sf.
Adalbert, Catedrala Wawel, și Bazilica Sf. Maria.[14] Orașul a fost distrus aproape în
întregime în timpul invaziei mongole din 1241. A fost reconstruit practic identic, și a primit
drepturi de oraș în 1257 din partea regelui, pe baza legii Magdeburg, ceea ce a dat orașului
dreptul de a impune taxe, precum și privilegii comerciale pentru cetățenii săi.[15] În 1259,
orașul a fost din nou prădat de mongoli. Un al treilea atac, în 1287, a fost respins în parte
datorită fortificațiilor recent construite.[16] În 1335, regele Cazimir al III-lea al
Poloniei(Kazimierz) a declarat cele două suburbii vestice ale orașului ca un nou oraș separat,
denumit Kazimierz (Casimiria în latină). S-au înălțat ziduri de apărare în jurul centrului
Kazimierzului în 1362, și a fost alocat un teren pentru ordinul augustinienilor lângă Skałka.[17]

Mormântul regelui Cazimir al III-lea al Poloniei în catedrala Wawel, secolul al XIV-lea

Orașul a căpătat importanță și mai mare în 1364, când Cazimir al III-lea al Poloniei a
fondat Universitatea din Cracovia,[18] a doua universitate ca vechime în Europa Centrală
după Universitatea Carolină din Praga. Regele Cazimir a început și construcția unui campus
pentru Academia din Kazimierz, dar a murit în 1370 și proiectul nu s-a mai finalizat. Orașul a
continuat să crească și sub Dinastia Jagiellonilor polono-lituaniană. Capitală a Regatului
Poloniei și membru în Liga Hanseatică, orașul a atras mulți meșteșugari, negustori și bresle,
începând să înflorească artele și știința.[19]
„Epoca de Aur” a Poloniei[modificare | modificare sursă]

Regele Sigismund I urmărește ridicarea clopotului Sigismund de la Wawel în 1521; pictură

de Jan Matejko
Secolele al XV-lea și al XVI-lea au rămas în istorie ca Złoty Wiek („Epoca de Aur”) a
Poloniei.[20] Au fost create numeroase opere de artă și arhitectură ale Renașterii Poloneze,[21]
[22]
 inclusiv vechile sinagogi din cartierul evreiesc Kazimierz, cum ar fi Sinagoga Veche.[23] În
timpul domniei lui Cazimir al IV-lea, diverși artiști au venit să lucreze și să trăiască în
Cracovia, iar Johann Haller a înființat o tiparniță[24] după ce Kasper
Straube tipărise Calendarium Cracoviense, prima lucrare tipărită din Polonia, în 1473.[25][26]

În 1520 cel mai celebru clopot bisericesc din Polonia, poreclit Clopotul

Sigismund după Sigismund I al Poloniei, a fost turnat de Hans Behem.[27] La acea
vreme, Hans Dürer, fratele mai tânăr al artistului și gânditorului Albrecht Dürer, era pictorul
de curte al lui Sigismund.[28] Hans von Kulmbach a realizat altarele mai multor biserici.[29] În
1553, consiliul local al Kazimierzului a acordat cahalului evreiesc dreptul de a construi după
cum doresc ziduri interioare în secțiunea vestică a fortificațiilor deja existente. Zidurile au
fost extinse din nou în 1608 datorită creșterii comunității și influxului de evrei din Boemia.
[30]
 În 1572 regele Sigismund al II-lea, ultimul Jagiellon, a murit fără să lase urmași. Tronul
Poloniei a trecut atunci la Henric al III-lea al Franței și apoi la alți monarhi străini ce s-au
succedat rapid, ceea ce a produs un declin al importanței orașului, declin înrăutățit de jafurile
din timpul invaziei suedeze și de o epidemie de ciumă bubonică ce a ucis 20.000 de locuitori
ai capitalei. În 1596, Sigismund al III-lea din dinastia suedeză Vasa a mutat capitala
administrativă a Uniunii Polono-Lituaniene de la Cracovia la Varșovia.[2]
Secolul al XVIII-lea–începutul secolului al XX-lea[modificare | modificare sursă]

Creșterea Cracoviei de la sfârșitul secolului al XVIII-lea

Deja slăbită în secolul al XVIII-lea, până prin anii 1790 Uniunea Polono-Lituaniană fusese

deja de două ori divizată între vecinii săi: Rusia, Imperiul Habsburgic și Prusia.[31] În
1791, împăratul austriac Iosif al II-lea a schimbat statutul de oraș separat al Kazimierzului și
l-a transformat în district al Cracoviei. Familiile evreiești mai înstărite au început să plece.
Din cauza interdicției împotriva călătoriilor de Sabat, majoritatea familiilor evreiești au rămas
însă aproape de vechile sinagogi, păstrând reputația Kazimierzului de cartier evreiesc cu mult
după ce noțiunea și-a pierdut sensul administrativ. În 1794, Tadeusz Kościuszko a inițiat
o răscoală nereușită în piața principală a orașului, răscoală care, în ciuda victoriei în bătălia
de la Racławice contra mai numeroasei armate rusești, a avut ca rezultat a treia și ultima
dezmembrare a Poloniei.[32] După răscoală, Cracovia a fost acordată Austriei și a făcut parte
dintr-o provincie a Regatului Galiției și Lodomeriei. În 1809, Napoleon Bonaparte a cucerit
fostele teritorii poloneze ale Austriei și a inclus orașul în Ducatul Varșoviei.[33]După
înfrângerea lui Napoleon în Rusia, Congresul de la Viena din 1815 a restaurat vechile
structuri de opresiune, deși orașul a primit un statut autonom, sub numele de Orașul Liber
Cracovia.[34] Ca și în 1794, o nouă răscoală în 1846 a fost înăbușită,[33] ceea ce a dus la
anexarea orașului de către Austria sub numele de Marele Ducat al
Cracoviei (în poloneză Wielkie Księstwo Krakowskie).[35]

Monumentul Tadeusz Kościuszko din Cracovia, intrarea în castelul Wawel

În 1866, Austria a acordat Galiției o oarecare autonomie în urma înfrângerii sale în Războiul

Austro-Prusac.[36] Devenit mai liber din punct de vedere politic, orașul Cracovia a devenit un
simbol național al polonezilor și centru artistic și cultural, poreclit adesea „Atena Polonă”
(Polskie Ateny) sau „Meca Polonă”.[37] Numeroși artiști polonezi de marcă din acea perioadă
au locuit în Cracovia,[38] între ei numărându-se marele pictor Jan Matejko,[39] al cărui mormânt
se află în cimitirul Rakowicki, și fondatorul teatrului polonez modern, Stanisław Wyspiański.
[40]
 Cracovia sfârșitului de secol al XIX-lea a evoluat într-o metropolă modernă; în 1901 au
fost introduse apa curentă și tramvaiul electric, și între 1910 și 1915, Cracovia și comunitățile
suburbane au fost combinate într-o unitate administrativă unică denumită Cracovia Mare
(Wielki Kraków).[41][42]

La începutul Primului Război Mondial la 3 august 1914, Józef Piłsudski a format o mică

unitate militară de cadre, denumită Prima Companie de Cadre — predecesoarea Legiunilor
Poloneze — care a plecat din Cracovia la luptă pentru eliberarea Poloniei. [43] Orașul a fost
asediat pentru scurt timp de armata rusă în noiembrie 1914.[44] Dominația austriacă asupra
Cracoviei a luat sfârșit în 1918 când Comitetul Polonez de Lichidare a preluat puterea.[45][46]