•

- LL -
ca (/) O

E D I T U R A
MERIDIANE
MONUMENTE ISTORICE
MIC ÎNDREPTAR
VIORICA MARICA

BISERICA
SF. MIHAIL
DIN CLUJ

EDITURA MER I DIA NE

B U CUREŞT I, 1 9 6 7
 Autorii fotografiilor:
OH. COMANESCU (Stu·
di oul de arti1. fotografică
al combinatului Poligrafic
«Casa Scînteii», Bucure ş ti)
şi SZAB6 DIONISIE,
Cluj.
i şi libertăţi, constituie un fapt de importanţă capitală pentru dezvoltarea ulterioar~
Pe cope rtă: Corul, sacristia şi
turnul neogotic pri vite dinspre est.
Pa ginil e 2 - 3 : V ede re general ă
S trăveche aşezare, ale cărei origini dacice sînt amintite încă în anti·
chitate de geograful Ptolomeu, Napoca romană întemeiată ca
municipiu pe vremea împăratului Hadrian (117 -138) fusese reşedinţa procurato·
rului din Dacia Porolissensis. Clujul medieval, semnalat documentar pentru prima
dată în 1213, devenise castru regal şi centrul comitatului omonim, bucurîndu-se
de o anumită importanţă militară şi administrativă. Suferind grele neajunsuri şi
distrugeri în timpul invaziei tătare (1241), decade însă după retragerea Hoardei
de Aur la nivelul unei aşezări rurale. Documentele din a doua jumătate a seco·
lului al XIII-iea îl menţionează ca sat (villa). Transformarea sa în centru urban
este lentă şi anevoioasă fiind inhibată de dependenţa episcopală, prin dăruirea
Clujului de către Ştefan al V-lea (1270-1272) episcopiei de Alba-Iulia.
Iată de ce actul din 1316, prin care Carol Robert de Anjou ridica Clujul la rangul
de civitas (oraş), scoţîndu-1 de sub jurisdicţia episcopală,dăruindu-i drepturi
a aşezării. Acesta aducea în mod neîndoielnic un reviriment în istoria sa. Avînd
de înfruntat opoziţia marii nobilimi feudale, regele angevin înţelege rolul pe
care îl puteau avea oraşele, ca sprijin al puterii centrale, în urzeala complicată
a conflictelor social-politice şi a rivalităţilor dinastice. El îşi întemeiază politica
pe favorizarea intereselor urbane şi pe întărirea oraşelor, printre acestea şi Clujul.
În momente de cumpănă oraşul îşi dovedise şi avea să-şi mai arate ataşamentul
la cauza regalităţii, preocupată de consolidarea puterii sale şi de neutralizarea ten-
dinţelor centrifuge ale marilor feudali. Clujul primea în schimb importante liber·
tăţi şi privilegii, confirmate şi amplificate în veacul următor de Sigismund de
Luxemburg şi de Matei Corvinul.
Aşezat într-o ambianţă economico-geografică prielnică, în apropierea Munţilor
Metaliferi, a salinelor de la Cojocna şi Sic, mărginit spre sud-est şi est de fertile
întinderi agricole, «oraşul liber regesc» achiziţionează proprietăţi funciare, îşi
dezvoltă meşteşugurile şi negoţul. Către mijlocul veacului al XIV -lea au loc
primele încercări de organizare în bresle ale meşteşugarilor, iar relaţiile comerciale
se extind treptat şi dincolo de raza ţărilor învecinate, spre centre mai îndepărtate
ca Viena şi Veneţia, de unde negustorii clujeni aduceau îndeosebi postavuri fine
şi mirodenii, în schimbul vitelor şi mărfurilor exportate. Oraşul opune de aici
înainte o dîrză împotrivire veleităţilor de dominaţie feudală, pe care le mani·
festa, alături de feudalitatea laică, îndeosebi episcopia de Alba-Iulia şi mănăstirea
benedictină de Cluj-Mănăştur. Apărîndu-şi cu îndîrjire libertatea, orăşenii nu
pregetă să recurgă la acţiuni violente de felul răscoalei din 1366, îndreptată
împotriva abaţiei m ă năşturene şi participă la răscoala populară din 1437-1438.
5
 adică în afara primei incinte ce înconjura vechiul « castrum », devenită neîncăpă­
Printre privilegiile şi libertăţile acordate de Carol Robert, actul crucial de la 1316 toare, pe un teren care servise de cimitir, aceasta a fost foarte probabil o capelă
prevedea şi dreptul oraşului de a-şi alege liber preotul şi parohul. Autonomia cimiterială. Pe de altă parte, nu e inutil să amintim că odată corul ridicat
parohială_ constit~ia încă o formă a aspiraţiei de emancipare urbană, o tendinţă
şi tirnosit, se oficia aici liturghia şi biserica era considerată ca în fapt existentă.
de desprindere ş1 pe această cale de autoritatea fostului stăpîn eclesiastic. Sim- Din deceniile următoare se mai păstrează doar un singur document (1372),
bolul acestei autonomii, urmărită şi în sectorul ierarhiei bisericeşti, se cerea ce consemnează donaţia testamentară a unui teren cu edificiile aferente, lăsate
însă materializat prin ridicarea bisericii parohiale. Lăcaşul, construit prin efor-
bisericii şi parohului Emeric. Nici acesta nu oferă vreo informaţie cu privire la
turile şi daniile obştei orăşeneşti, trebuia să înfrunte simbolul feudal al catedralei
stadiul lucrărilor de construcţie.
episcopale din Alba-Iulia şi al bisericii abaţiale din Cluj-Mănăştur. Între 1350
şi sfîrşitul secolului al XV -!ea, toate oraşele importante ale Transilvaniei: Sibiu,
Pe temeiul considerentelor stilistice, pe care le vom analiza în cele ce urmează,
Sebeş, Cluj, Braşov, Sighişoara, Mediaş şi Bistriţa îşi durează, cu mari sacrificii,
prima fază a lucrărilor coincide aproximativ cu intervalul 1350-1380, urmată
impunătoare biserici de piatră. Cuprins în inima oraşului încercuit de o puter·
de o a doua în deceniile următoare, cînd planul suferă importante modificări în
~ică incintă de apă:a~e, monumentul avea să se înalţe vestind ideea şi voinţa de
sensul amplificării sale. Lărgirea planului, în intenţia de a crea o biserică mai
libertate a populaţ1e1 urbane - dar, în acelaşi timp, şi dominaţia spirituală şi vastă şi mai impunătoare, a fost desigur determinată de progresul economic şi
chiar materială a Bisericii. de creşterea populaţiei. Este foarte probabil că exigenţele impuse de noul proiect,
avansarea lentă a lucrărilor şi lipsa de fonduri au determinat măsuri menite să
~u a.v~.m infor_maţii _exacte_ cu I_Jrivire la data la care a fost începută construcţia asigure procurarea de noi resurse. La 1400 papa Bonifaciu al IX-lea acordă
b1senc11 parohiale dm CluJ. Pnma menţiune o găsim într-o scrisoare de indul- indulgenţe pentru 100 de zile celor ce vor frecventa biserica, dindu-şi obolul
genţă din 1348 - 1349, a arhiepiscopului Grigore de Verissa. Conform textului
pentru întreţinerea ei, iar bula papală din 1401 se referă la un relief înfăţişînd
se acorda iertarea păcatelor pentru 40 de zile tuturor credincioşilor care vor Rugăciunea pe Muntele Măslinilor, slujind ca ţintă de pelerinaj. Deşi nu conţin
v1z1ta «pentru închinare sau în pelerinaj ... biserica parohială a sfîntului ar han· indicii referitoare la construcţie, e clar că ambele documente pontificale doreau
ghel Mihail şi capela sfîntului Iacob, filia ei, din dieceza Transilvaniei». Indul-
să stimuleze afluxul şi dărnicia maselor.
genţe se acordă şi celor ce vor contribui la îngrijirea, luminarea şi împodobirea
sanctuarelor sau le vor face legate în vederea dotării lor. Un al doilea act, dat În primii ani ai secolului al XV-iea, Sigismund de Luxemburg, sprijinind activ
la 1350 la Cluj, de Andrei, episcopul Transilvaniei, întăreşte scrisoarea de indul· dezvoltarea oraşelor, îngăduia clujenilor construirea noilor curtine (1405) pentru
genţă iniţială , fără alte adăugiri. Documentul din 1348 - 49 nu cuprinde însă nici
o precizare cu privire la începerea sau la mersul construcţiilor şi de aceea a dat 1. Scrisoarea de indulgenţă
naştere la controverse. Unii cercetători l-au interpretat ca fiind dovada peremptorie din 1348-1349
a existenţei materiale a bisericii la data menţionată, ridicînd obiecţii - de altfel
justificate - împotriva acelora care, întemeindu-se pe tradiţia orală şi pe anumite
inscripţii, o atribuiseră în întregime epocii lui Sigismund de Luxemburg. Pe de
altă parte, V . Vătăşianu acordă actului doar valoarea de iniţiativă a strîngerii
fondurilor.
Este. n~în~oielt;.ic că scrisoarea de indulgenţă era menită să încurajeze daniile
credmc10ş1lor m vederea adunării fondurilor de construcţie şi că se referea
nu la fapte prezente ci viitoare. Menţionarea capelei sf. Iacob, care nu mai
apare în documentele ulterioare, permite supoziţia că lăcaşul, de importanţă
se~u~dară, suplinea funcţia liturgică a sanctuarului poate abia început, poate
ex1st111d de drept, dar nu şi de fapt. Cum biserica va fi ridicată extra muros,

6
 a lărgi incinta oraşului, noul său centru devenind locul unde se zidea biserica.
Înconjurat de puternice ziduri şi bastioane, Clujul îşi consolidează viaţa econo·
mică, întemeiată pe înflorirea meşteşugurilor şi comerţului, extins acum spre
Germania şi Ţările de Jos. O dată cu bunăstarea creşte şi autoritatea social-poli-
tică a oraşului, căruia Iancu de Hunedoara îi restituie (1454) privilegiile anulate
în urma participării la răscoala din 1437-1438. Situaţia prosperă se reflectă
şi în documentele numeroase ce consemnează privilegiile dobîndite de biserică
şi parohi, de asemenea în legatele importante pe care le fac membrii noului
patriciat. În 1408 i se dăruiesc bisericii două măcelării, o vie şi patru florini ·
«de aur curat». În 1416 i se acordă dreptul liber de morărit, privilegiu con·
firmat în 1438 parohului Martin, iar în 1462 Matei Corvin întăreşte toate pri•1i·
legiile acordate de către predecesorii săi. Astfel prestigiul spiritual al unităţii
eclesiastice este susţinut şi de substanţiale bunuri materiale. După cum reiese
din actul semnat de papa Leon al X-lea (1521), pentru încuviinţarea dispoziţiilor
testamentare ale parohului Iacob în favoarea urmaşului său, preotul Ioan Clyn
(Klein), averea imobiliară a bisericii se compunea din terenuri arabile şi viticole,
apoi dintr-un iaz cu peşti. La acestea se adăugau posesiunile menţionate în dona-
ţiile generoase ale enoriaşilor: case, vii şi măcelării. Frecvenţa acestora din urmă
se explică prin faptul că sf. Mihail, căruia i se închinase hramul bisericii, era
patronul breslei măcelarilor.
Parohii bisericii se impuneau nu numai prin avere şi prin situaţie ierarhică, ci
adesea şi prin faima lor de oameni învăţaţi şi culţi, situaţi în fruntea «intelectuali-
tăţii » acelor vremi, reprezentată prin paroh, magistrul artelor liberale şi dieci.
Se pare că prosperitatea parohilor neliniştea pe superiorii ordinelor călugăreşti
din oraş, căci între ei survin în repetate rînduri conflicte pe tema însuşirii taxelor
de înmormîntare. Sfîntul Scaun trimite în două rînduri (1465, 1526) legaţi ponti·
ficali pentru soluţionarea litigiului, care nu era de fapt decît reflexul unei rivalităţi
de provenienţă mai veche. Interesul clerului conducător pentru posesiunile mate-
riale stîrneşte nemulţumiri şi în sinul păturilor mijlocii şi înstărite ale enoria·
şilor (1568) care îi reproşează parohului deţinerea «celor mai mari venituri
din oraş».
Conform indicaţiilor testamentare cei mai importanţi donatori erau fie reprezen-
tanţi ai autorităţii muncipale, fie meşteşugari avuţi şi îndeosebi văduvele acestora.
Daniile sînt impresionante şi ne îngăduie să apreciem nivelul prosperităţii materiale
a păturii meşteşugăreşti superioare, infiltrată printre vîrfurile orăşenimii. « Cin-
stita doamnă Margaretha » îşi lasă întreaga avere mobiliară şi imobiliară bisericii
(1459) iar «virtuoasa doamnă Anna», văduva aurarului Iacob, donează pe lingă
8
un imobil, o vie şi 50 de florini de aur, un liturghier tipărit şi legat, care la
1492 constituia un obiect de mare preţ. Testamentele mai pomenesc pe croitorul
Laurenţiu (1510) şi pe Magdalena, văduva pietrarului Gheorghe (1531).
În secolul al XV-iea şi al XVI-iea se citează numeroase altare secundare şi capele
ale bisericii sf. Mihail. Aflîndu-se în grija breslelor, al căror număr se ridică la
vreo 30 în secolul al XVI -iea, altarele erau numeroase, aproape fiecare breaslă
venerînd cite un sfînt patron. Altarul sf. Mihail aparţinea măcelarilor (1422),
al fecioarei Maria pielarilor (1448), al sf. Martin era în grija butnarilor (1524-15 2 7),
în timp ce acela al tuturor sfinţilor le revenea croitorJor, cei mai puternici
breslaşi clujeni, care apărau şi bastionul cel mai important (1510). Croitorii,
măcelarii, pielarii şi aurarii, foarte înstăriţi şi îndeplinind nu o dată funcţii
administrative importante, alcătuiau cele mai de seamă bresle din oraş. Pentru
a stimula daniile în scopul înzestrării bisericii şi altarului sf. Martin, care ţinea
de breasla butnarilor, episcopul cardinal Alexandru acordă indulgenţe pentru
100 de zile (1524-1527).
Dintre documentele vremii doar trei se referă la edificiu şi la activitatea de
construcţie: scrisoarea de indulgenţă a cardinalului Alexandru, amintită mai
sus, care pomeneşte de reparaţii şi construcţie, deşi aceasta fusese sfîrşită între
timp, cu excepţia sacristiei zidită în această etapă: lăsămîntul amintitei doamne
Margaretha, care prevede 25 florini aur, destinaţi fondurilor de construcţie
(1459) şi actul de numire al unui comisar regal pentru depistarea incendiatorului,
emis de către Matei Corvin în 1489 - cînd bolţile corului cad pradă unui incen-
diu provocat.
2. Detaliu de cornişă
Reforma religioasă din secolul al XVI-iea, avînd numeroşi adepţi în rîndurile centrale, îngăduind stîlpilor să se înalţe liber pînă la bolţi. Conferind întregului
clujenilor, determină masive distrugeri ale operelor de artă ce decorau biserica. o structură mai logică şi mai ponderată, sporind luminozitatea prin distanţarea
În secolul al XVII-iea aceasta reintră efemer în posesiunea ordinului iezuit (1603 - suporturilor şi comunicaţia mai directă dintre nave, biserica-hală oferă viziunea
1605) fiind reluată apoi de unitarieni. Edificiul suferă avarieri în urma incendiilor nestînjenită a unui spaţiu de respiraţie mai largă .
consecutive, care distrug (1697) turnul de nord-vest, reconstruit în 1744. Resti- Acest tip arhitectonic se răspîndeşte în Europa îndeosebi în faza goticului tîrziu ,
tuită în 1716 cultului catolic, biserica este bogat dotată în secolul al XVIII-iea devenind predominant în ţările centrale şi est-europene. Între 1350 şi secolul al
cu mobilier baroc şi un portal monumental în acelaşi stil, ce aparţinuse unei XVI-iea, marile şantiere ale catedralelor episcopale şi bisericilor mănăstireşti
împrejmuiri a curţii din jurul lă caş ului şi care a fost ulterior transferat în faţa
bisericii sf. Petru din Cluj, unde se mai poate vedea. În urma cutremurului 3. Clujul la 1759. În centru biserica sf. Mihail cu turnul restaurat în stil baroc (1744). Gravură
din 1764, bolţile corului au fost refăcute, iar în secolul următor a fost ridicat decorînd scrisoarea de breaslă a tîmplarilor din Cluj.
turnul neogotic (1837-1858 - 1859), alipit laturii de nord. Între 1956 - 1957,
biserica a fost amplu şi minuţios restaurată, redobîndindu-şi vechea înfăţişare.
Biserica sf. Mihail din Cluj prezintă planul unei biserici-hală, cu un cor poli-
gonal, purtînd bolţi în cruce pe ogive şi flancat de două altare laterale, cu trei
nave boltite în formă de stea şi două turnuri proiectate pe faţada de vest.
Ca tip arhitectonic, biserica-hală apare în epoca romanică, sporadic în Franţa,
ceva mai frecvent în Germania, unde se cristalizează în secolul al XIII-iea, în faza
goticului matur. Acest tip se răspîndeşte în special în Westfalia şi Boemia, înlocuind
tipul basilical. Unanim preferată în Franţa şi Anglia, atît în epoca romanică cît
ş i în cea gotică, basilica se caracterizează prin supraînălţarea navei centrale faţă
de nivelul navelor laterale. Particularitatea aceasta imprimă elevaţiei un caracter
gradat, masele arhitectonice crescînd din extremele transversale spre centru.
Spaţiul interior apărea fragmentat din pricina numeroaselor suporturi, ce îl
subdivizau în traveie multiple, neîngăduind ochiului să îmbrăţişeze un ansamblu
unitar şi oferindu-i un perpetuu element de surpriză. Dinamismul elevaţiei era
inegal, eforturile arhitecţilor concentrîndu-se spre potenţarea verticalismului
în nava centrală.
Spre deosebire de tipul basilical, biserica-hală se distinge prin situarea navelor
laterale la înălţimea navei centrale, bolţile luînd naştere la acelaşi nivel sau
prezentînd numai uşoare diferenţieri. Navele laterale se lărgesc, iar transeptul
dispare. În exterior masa edificiului e compactă, zidurile sînt mai puţin evitate,
oferind un aspect masiv şi mai monumental, - ce aminteşte tradiţia romanică
puternică în Germania - , în contrast cu avîntul aerian şi verticalismul îndrăzneţ
al catedralelor franceze. În schimb interiorul, devenit mai vast prin lărgirea
colateralilor, are o înfăţişare mai unitară. Tendinţa dinamică se realizează nu
prin exagararea verticalismului, ci prin suprimarea pereţilor exteriori ai navei

10
îşi restrîng act1v1tatea. În schimb se deschid şantiere orăşeneşti, mai modeste
desigur, destinate construirii bisericilor parohiale şi celor pe care şi le ridică
diferitele bresle. Arhitectura religioasă este concurată de arhitectura civilă şi
militară, care cîştigă importanţă în urma evenimentelor de ordin economic şi
social-politic. Răspunzînd unei necesităţi generale, se accentuează principiile
de utilitate şi se elaborează proiecte mai economice şi mai practice. Acestea
sînt împrejurările care vor determina în cadrul arhitecturii religioase preferinţa
pentru biserica-hală. În Transilvania, şantierele orăşeneşti iau fiinţă începînd
din mijlocul secolului al XIV-lea, substituindu-se şantierelor episcopale de la
Oradea şi Alba Iulia şi celui mănăstiresc de la Cîrţa, care dezvoltaseră forme
gotice timpurii. Primele exemple ale goticii mature apar în jurul lui 1350, îndeo-
sebi în a doua jumătate a secolului al XIV-lea. Iniţial se mai menţine tipul basi-
lical, îmbogăţit însă prin absorbirea unor elemente noi transmise prin filiera
şantierelor austriece.
Biserica evanghelică din Sibiu este încă o basilică, dar despre catedrala sf.
Ladislau din Oradea (reconstruită între 1342 - 1372), deşi datele nu sînt conclu-
dente, se presupune că era o biserică-hală. Difuzarea noului tip în Europa răsă­
riteană, deci după toate aparenţele şi în Transilvania, s-a realizat prin intermediul
atelierului condus de Peter Parler din Grotind, şeful celebrei familii de pietrari
şi arhitecţi, care joacă un rol important în dezvoltarea arhitecturii sud-germane.
Prima realizare deplină a bisericii-hală în Transilvania o constituie biserica paro-
hială sf. Mihail din Cluj. Ridicarea ei s-a înfăptuit în faze şi etape succesive,
cu intercalarea unor perioade de stagnare. În ansamblu lucrările au durat
un secol şi jumătate, de pe la 1350 pînă spre 1487, monumentul încadrîndu-se
parţial în perioada goticii mature şi precumpănitor în aceea a goticii tîrzii. *
FAZA I, în care se construieşte corul şi altarele laterale, se încadrează aproxima-
tiv între 1350-1380 şi cuprinde două etape. În cea dintîi, cam între 1350-1370,
s-au ridicat zidurile perimetrale pînă la nivelul primei cornişe, care subliniază
printr-o linie fragmentată exteriorul. În deceniul al optulea s-au executat apoi
porţiunile de zidărie pînă la cornişa acoperişului, sculpturile capitelurilor, decorul
ferestrelor şi bolţile.
• Problemele În că nelimpezite din istoria zidirii monume ntului au ge ne rat une le dificultăţi de inte r-
pretare. În ;;. b.;e nţa unor studii aprofundate , lu crarea de faţă a d iut:'.lt să concure ze mersul ge ne ral al
constru c ţiilo r, fă r ă a omite vr e unul din m o me ntele sau as pectele ne vralgice, expu n înd su ccint teze le
ş i ipote ze le principale s uge rate d e o ce rcc care ate ntă.
12
Corul, cu o lungime de 20 m. faţă de o lărgime de aproape 8 m., egală cu a
navei centrale, e alcătuit din trei travee dreptunghiulare, boltite în cruce pe ogive,
şi o travee pentagonală. Înălţimea actuală a corului trece de 16 m., în dreptul
cheilor de boltă, diferind de aceea a navelor, care ating 17 m. După cum demon-
strează profilul incizat pe abacul descoperit cu prilejul restaurărilor din 1956 -195 7,
nervurile iniţiale erau compuse dintr-un tor cu secţiune poligonală, prins între
două scotii şi se înmănunchiau cîte trei, continuînd formele subţiri şi prelungi
ale pilaştrilor. Aceştia poartă capiteluri continuative, sculptate cu frunze de viţă
şi de stejar, dispuse de obicei pe două rînduri, printre care se împletesc măşti
şi figuri antropomorfe, alcătuind mici secvenţe didactico-narative. Pauzele dintre
ferestre sînt marcate prin ciubucuri decorative, reproducînd motive vegetale
similare, aşezate la nivelul primei cornişe exterioare.
Altarele laterale, unde regăsim aceste ciubucuri ornamentale, prezintă un plan
pentagonal, compus dintr-o travee dreptunghiulară şi una poligonală, cu lărgi­
mea de aproximativ 4 m. care trebuia să corespundă navelor laterale proiectate
iniţial. Pilaştrii încununaţi de capiteluri continuative, decorate cu frunze, sînt
aproape identici cu cei din cor. Cum însă ambele încăperi au fost ulterior
supraînălţate, ei nu se leagă de nervurile bolţilor, cu un profil simplificat, care
rămîn retezate la o distanţă apreciabilă deasupra capitelurilor în altarul de sud.
În cel de nord, bolţile refăcute în secolul al XIX-lea şi-au pierdut cu desăvîr­
şire aspectul iniţial.
Suferind distrugeri succesive în cursul secolelor, bolţile corului şi altarelor late-
rale au fost refăcute în mai multe rînduri. Prima refacere a bolţilor din cor a
fost executată în 1498, după incendiul din 1489, conform datei consemnate pe o
cheie de boltă care se păstrează în lapidarul Muzeului de Istorie din Cluj.
După cutremurul din 1764, înfăţişarea lor a fost denaturată prin introducerea
unor pseudo-nervuri şi prin secţiunea eliptică, turtită, caracteristică stilului
baroc, imprimată bolţilor. În urma restaurărilo.r din 1956 - 195 7 acestea şi-au
redobîndit aspectul originar.
Elementelor portante interioare le corespund în exterior contraforturi zvelte,
treptate, marcate la fiecare retragere prin cîte o sprînceană de cornişe. Ferestrele
înalte sînt tripartite şi subdivizate prin menouri subţiri terminate în mici arcuri
trilobate, frînte, încununate de mulurile trilobe şi patrulobe ce se înscriu în forme
romboidale cu unghiurile ascuţite. Motivele acestea echilibrate domină faţă de
încercările, timide încă, de a introduce forme alungite, uşor şerpuitoare, vestind
stilul flamboaiant, ce apar la două dintre ferestrele sudice ale corului. Articularea
strictă a construcţiei de schelet, prin corespondenţa suporturilor interioare şi
13
exterioare, evidarea destul de pronunţată a peretelui prin deschideri înalte şi Un indiciu că faţada de sud n-a fost
o anumită accentuare a verticalismului sînt însuşiri proprii goticului matur, terminată în această fază. De altfel şi
stăpîn pe soluţiile tehnice şi preocupat de potenţarea elementelor dinamice.
portalul actual şi fereastra aşezată
deasupra lui aparţin deopotrivă unei
Corul şi altarele laterale, constituind prin concordanţa elementelor structive faze ulterioare.
şi decorului o unitate cronologică şi stilistică, reprezintă o realizare a arhitecturii
gotice mature, cu reflexe ce ţin prin concepţia de ansamblu de şantierele austriece. Faptul că lucrările de construcţie
pornesc în a doua fază din colţul de
Se ridică însă întrebarea dacă proiectul prim nu a fost acela al unei basilici. sud-vest nu este în sine neobişnuit,
Înainte de modificarea planului, corul - care este prea mic pentru biserica-hală survenind printre alte exemple şi la
4. Portalul în st ilul renaşte rii s ud ~ge rmanc (1528),
actuală - trebuie să fi ocupat un loc importa nt în economia spaţială a ansamblu- care duce din cor sp re sacristie. La baza uşciorilor biserica sf. Elisabeta din Caşovia
lui arhitectonic, ceea ce constituie o caracteristică a basilicilor gotice fără transept .5e zăresc armoriilc oraşulu i Cluj (stînga} şi acelea
(Kosice). Ciudată e însă dezaxarea,
din perioada matură. Pentru o biserică-hală, navele laterale de 4 ~., faţă de ce~ ale donatorului (dreapca)
prea evidentă, a întregului plan în
ce ntrală de 8 m., ar fi prezentat o dezvoltare mult prea restrîns ă contrazicînd
nava de sud. Nu numai peretele peri-
în esenţă concepţia estetică a acestui tip. Deci lă rgirea colateralilor c~ 3 m., prevă­
metral marchează o deviere spre nord-
zută ulterior, se explică şi în virtutea unei alte concepţii, nu numai prin dorinţa
vest, ci îndeosebi linia de aşezare a
de a crea un edificiu parohial mai amplu. O confirmare constituie însăşi prezenţa
stîlpilor. Datorită acestei dezaxări,
altarelor laterale, pe care nu le vom reîntîlni la nici una dintre bisericile-hală din
planul traveelor devine neregulat,
Transilvania, dar care existaseră - adoptînd înfăţişarea dreptunghiulară specifică
creînd dificultăţi de boltire. Este prea
arhitecturii cisterciene - la toate basilicile gotice timpurii, legate de influenţa
puţin probabil ca un arhitect în stare
şantierului din Cîrţa.
să conceapă un ansamblu limpede şi
unitar, de atari proporţii, să fi comis
FAZA II. Ideea de a adopta planul novator al unei biserici·hal ă trebuie să fi
aseme nea stîngăcii. Ipoteza unor
survenit încă în deceniul al optulea, cînd pilaştrii altarelor laterale sînt ridicaţi
dificultăţi create eventual de configu-
la nivelul celor din cor pentru a permite bolţilor să ia naştere la aceeaşi înăl­
raţia terenului este aparent inexis-
ţime. După 1380 s-a trecut la amplificarea planului general prin extinderea cola-
tentă. Nu ne rămîne deci decît să
teralilor atît în lungime (46 m.), cît şi în lărgime (7 m.), racordarea cu altarele
laterale făcîndu-se prin intercalarea unor pereţi oblici, ce trădează soluţia de presupunem că în colţul de sud-vest
expedient. În deceniul al nouălea s-a realizat paramentul interior şi pilaştrii a va fi preexistat un nucleu arhitecto-
căror profilare e aici mai bogată, în timp ce capitelurile împodobite cu frunze,
nic, a - cărui înglobare intenţionată
iar unul cu motive animaliere denotă o tratare ceva mai apropiată de realitate. sau fortuită devenea necesară în vir-
Enormul stîlp angajat, aşezat între ultima travee a navei de sud şi aceea a navei tutea noului plan. În ipoteza în care
acceptăm ideea, nu este exclus ca
centrale, are capiteluri fitomorfe de acelaşi stil, indicînd înălţarea sa în aceeaşi
etapă. Rolul său era de a susţine turnul proiectat peste colţul de sud-vest, unde edificiul în discuţie să fi fost capela
se lucrează de asemenea în faza a II-a. În a doua etapă, probabil în deceniul al sf. Iacob, citată la 1348- 1349 şi la
zecelea, s-a realizat paramentul exterior şi decorul ferestrelor. Glafurile acestora 1350 ca « fiica » bisericii sf. Mihail ,
indică direcţia construcţiilor care pleacă din colţul de sud-vest spre cor şi nu în strictă corelaţie cu aceasta, deşi
invers , dezvăluind la fereastra aflată în prima travee spre est - deci spre altarul ierarhic inferioară. Omisiunea docu-
lateral - o întrerupere tranşantă a profilului iniţial, pe la jumătatea zidului. mentară a capelei după 1350 este cu

14 15
atît mai neaşteptată cu cît documentele secolelor XV - XVI aduc referinţe
relativ bogate cu privire la altare şi capele. Faptul că nu mai este pomenită
ar putea deci însemna că încetase să mai existe. Cum terenul, situat extra
muros, servise iniţial de cimitir, capela sf. Iacob va fi fost o capelă cimiterială
de felul celei care mai există şi astăzi în imediata apropiere a bisericii
parohiale din Sebeş, atestată documentar înainte de 1382 şi avînd acelaşi hram
al sf. Iacob. Mulurile arhaice, compuse dintr-un patrulob înscris unui cerc, de
la ferestrele capelei din Sebeş, se regăsesc identic la ferestrele parterului din
colţul de sud-vest al bisericii parohiale din Cluj, despre care ştim cu certitudine
că a servit de capelă începînd cu secolul al XV-iea, serviciu pe care îl face şi
astăzi. Decorul acesta premerge, după cum ne -o dovedeşte şi uzura pietrei, celui
de la ferestrele corului. Încăperea de sud-vest, care poartă denumirea de capela
Schleynig - din pricina refacerilor din secolul al XV -lea iniţiate de parohul
cu acest nume - este complet separată de restul bisericii prin ziduri extrem de
îngroşate pe toate patru laturile. Îngroşarea zidurilor se explică prin faptul că erau
destinate să poarte turnul proiectat, care după informaţiile existente nu a mai
fost ridicat. În schimb în colţul de nord-vest, unde ştim precis că turnul a existat
pînă în secolul al XVIII-iea, zidurile perimetrale sînt mai puţin îngroşate, iar
în interior povara turnului era susţinută de un stîlp enorm, de proporţiile celui
de sud-vest, care e înecat în zidărie, în timp ce pandantul său se înalţă liber.
Atîtea măsuri de prudenţă, ce par a fi fost reluate prin îngroşarea, probabil con-
secutivă, a zidurilor din colţul de sud-vest, pentru a se renunţa în cele din urmă
la ridicarea turnului, nu s-ar putea explica decît prin insuficienta stabilitate a por-
ţiunii. Aceasta putea fi determinată de diferenţe de tasare ivite între substrucţiile
vechi şi zidurile noi, care le înglobaseră. Cum însă argumentaţia de mai sus nu
s-ar putea verifica decît printr-un sondaj arheologic, ea rămîne deocamdată de
domeniul ipotezei.
Asemenea pilaştrilor, decorul ferestrelor de pe faţada de sud semnalează o fază
mai avansată faţă de aceea în care s-a construit corul. Deşi ferestrele se lărgesc,
golurile sînt concurate de masa compactă a pereţilor, oferind un aspect mai
static. Arcurile trilobate ale menourilor se rotunjesc, mulurile îmbracă forme
sinuoase, curbîndu-se şi alungindu-se succesiv, cu inflexiuni capricioase, ce suge-
rează un joc suplu şi variat al imaginaţiei decorative. Aceste coronamente
flamboaiante revelează trecerea de la goticul matur la goticul tîrziu. Faţada de
sud este datată şi documentar prin prezenţa unui relief care a fost identificat
cu relieful înfăţişînd Rugăciunea pe Muntele Măslinilor, citat în bula papală
de la 1401.
16
FAZA a 11-a, care se conturează în intervalul 1380 - 1400, constituie deci 0
fază de tranziţie la stilul gotic tîrziu, definit prin abandonarea planului basilical
m favoarea bisericii-hală şi prin introducerea primelor motive deplin flamboaiante.
fAZA li~. Scrisorile 1?.ontificale din 1400 şi 1401 dezvăluie o stagnare temporară
m evoluţia construcţiilor, reluate probabil după 1410.
Lucrările continuă la faţada de vest, terminată după 1450, începînd cu porţiunea
de ~ord-vest, după care se trece la cîmpul median al faţadei; în cele din urmă se
revine }a colţul de sud_-vest. Direcţia lucrărilor e indicată atît de modificările apa-
rente m profilarea ş1 decorul ferestrelor, cît şi de retragerile succesive care
separă, prin rezalite discrete, cele trei cîmpuri arhitectonice ale faţadei. Colţul
de nord-vest şi cîmpul median aparţin unei prime etape (1410-1444 cca) iar
lucrările colţului de sud-vest se prelungesc după 1450. '
Prima etapă marchează adîncirea ambrazurii ferestrelor şi menţinerea decorului
flamboa!a1:'.t. ~ulu;ile prezintă însă o. mlădiere liniară scăzută şi o imaginaţie
c~va i:nai sarac~ dec1t l~ fere~t:e.le faţadei ?e sud, de care se leagă prin concepţie
şi pnn anumite part1culantaţ1 ale motivelor, fără a avea însă cursivitatea lor
nestînjenită. Portalul principal, din cîmpul median, turbură prin excesiva sa
d.ezaxare a.rmonia faţadei de vest şi izbeşte prin mutilarea unor porţiuni ale
t~mpanul~i: D~corul s~ulptat al. acestuia repi;ezintă stemele Ungariei, Boemiei
şi .Mc;ir~v1e1 unite, flancind medalionul central mjumătăţit, cu vulturul heraldic al
Im S1g1smund de Luxemburg. Numele lui e înscris pe filactera de sub soclul pe
care s.e în~lţă arha~ghelul ~ih~il ucigînd balaurul. Ca atare decorarea timpanului
trebuie sa fi fost inceputa inainte de moarte3. ctitorului, poate prin 1436-1437
şi a fost terminată abia în 1442, conform datei menţionate pe filacteră, consem-
_'.'Înd ':'~m~rib~ţ.ia m_onarhului, căruia. tradiţia populară i-a atribuit apoi zidirea
mtregn b1senc1. Rascoala de la Bobilna (1437), şi evenimentele dramatice care
i-au urmat prin participarea Clujului la răscoala· populară (1437-1438) _ cînd
oraş~!. devine ulti~.'.-11 .refugi~ al răs~u~aţilor •. pierzînd. c~ represalii privilegiile
n;iunic1pale - explica ş1 terminarea t1rzie a ttmpanulm ş1 soluţia de expedient
la care se recurge pentru portalul principal, probabil din lipsă de fonduri. Este
fires.c, că ~ce~t timp~n, mai ami:lu .conceput şi ulterior redus pentru a fi adaptat
la d1mens1unile unm portal mat mic, era destinat unui portal monumental demn
de faţada principală şi care trebuia să îmbrăţişeze iniţial cîmpul median în toată
lărgi~ea. sa ..Tot atît de. limpede e că s-a renunţat la executarea acestui portal
~ubsu~uit print:-un~I exrntent, adu_s din altă parte, poate de pe faţada de sud,
ipoteza sugerata de 1mpreJurarea ca portalul actual aparţine unei faze ulterioare
17
şi ca m locul lui ar fi trebuit să existe
un altul mai vechi. Portalul principal de
pe faţada de vest prezintă un profil
lobat, terminat în acoladă înaltă,
aparţinînd tipului denumit generic
« în perdea » (Gardinenbogen) şi are
în ansamblu o conformaţie destul de
alungită, care îngăduie, în ciuda am-
brazurii adînci, o datare aproximativă
în jurul anilor 1420-1430. Datarea
este sugerată şi de accentuarea verti-
ca l ă a elevaţiei, trădînd în concepţie
reminiscenţe ale goticului matur.
O particularitate novatoare o con·
stituie deschiderea geminată a intr ăr i ­
lor , cu partea superioară continuată prin
două segmente de arc. Inscripţia din
dreapta portalului, din care aflăm că a
fost aşezat aici la 1444, serveşte ca ter·
men de datare: ante quem pentru pri·
mele două cîmpuri ale faţadei de vest.
Al treilea cîmp, care face corp cu co lţul
de sud-vest, este terminat într-o etapă
ceva mai tîrzie, dup ă 1450, judecînd
după ambrazura mult mai adîncită ş i
după profilarea mai complicată a feres·
trelor. Acestea reproduc la etaj mulu-
rile arhaice ale ferestrelor de la p arter.
Spre deosebire de contraforturile de
nord-vest, decorate cu fiale zvelte şi cu
o dantelură fină de baghete firave - reu -
nite în arcade oarbe, cu mici fleroane -
trădînd un reflex stilistic ce implică
relaţii cu şantierul catedralei sf. Ştefan
din Viena (1433), contraforturile mai
m as ive de sud-vest indică relaţii deco ·
rative cu şantierul caşovian.
18
În interior se ridică stîlpul şi pilastrul turnului de nord-vest, identici ca profi·
lare cu stîlpul angajat de sud-vest dar făr ă capiteluri. În consecinţă, prezintă o
elevaţie continuativă, fără cezură, particularitate ce sporeşte impresia de monu -
mentalitate şi pune în evidenţă linia ascendentă.
Durata îndelungată şi caracterul relativ trenant al lucrărilor din faza a III-a se
explică prin frămîntările acute care au lo c în oraş în acest interval, creînd un
climat potrivnic emulaţiilor edilitare.
5. Mar ca m ons trnn ţ:i î n s til baroc ( m o ns tranţ ă
«so l ară » ). ope ra arg intaril or J. Szak:i l ş i L.G yu}ai FAZA IV. Redobîndirea privilegiilor orăşeneşti în 1454 dă un nou impuls lucră ­
( 1756- 1759). rilor de construcţie, al căror ritm se acc elerează . A patra fază, cam între 1450
- 1470, se subdivide la rîndu-i în două etape, a că ror cezură abia se observă.
Relaţiile cu atelierul caşovian, de pe şantierul bisericii p arohiale sf. Elisabeta,
sînt consecvente şi îngăduie implicaţii stilistice bogate. Într-o primă etapă (1450-
1460 cca) s-a realizat probabil decorul contraforturilor de sud-vest şi friza orna-
mentală cu arcuri trilobate a faţadei principale. Apoi , poate, s-au completat por -
ţiunile neterminate de pe faţada de sud, inclusiv porta lul şi fereastra de deasupra.
Portalul de sud-este mai amplu şi mai a rmonios conceput decît portalul principal.
Intrările geminate sînt încadrate într-un dreptunghi compus din baghete şi avînd
motive crenelate, la partea superioară, încununată de o nişă în acoladă înaltă.
Particuli!rităţile acestea îl leagă de portalul de nord al bisericii . din Caşovia .
Tot în această etapă începe construcţia faţadei de nord , de astă dată dinspre est,
în continuarea altarului lateral, oprindu-se după ridicarea zidului şi pilastrului din
prima travee. Fereastra acesteia reeditează decorul arhaic al mulurilor de la etajul
colţului de sud-vest. În interior se ridică cei şase stîlpi ai navelor , cu uşoare
modificări de profilare şi mai puţin masivi decît stîlpul turnului de nord-vest.
Etapei următoare îi aparţin pilaştrii cu socluri poligonale înalte şi toruri cilin-
drice , grupate distanţa t, care nu mai au nici zvelteţea, nici profilarea complexă
a pilaştrilor de pe faţada de sud. Ambrazura ferestrelor se restrînge , glaful se sim-
plific ă, adoptînd în exclusivitate torul cilindric. Mulurile, inspirate în principiu
din decorul ferestrelor mai vechi ale corului, tind spre aceeaşi simplificare. Con-
tururile apar generalizate, formele nude, cu o absenţă a spiritului imaginativ, ce
trădează simptome de obose a lă, de epuizare a resurselor creatoare. Portalurile,
î n schimb, asemenea celui de sud-est, trădînd strînse relaţii cu portalurile caşo·
viene - de nord şi de vest - (1420 - 1440), atEStă prezenţa unor pietrari de cali-
tate, formaţi pe un şantier exigent. Portalul de nord -est, mascat de turnul neogotic
din secolul al XIX-iea, concordă în linii mari cu pandantul său de pe faţada de
sud, dar e mai bogat decorat şi partea superioară e susţinută de conso le ornamen-
19
tale zvelt arcuite, din nefericire mutilate. Portalul de nord-vest, de dimensiuni
mai mi ci dar foarte armonios proporţionat, îmbină forme derivate din arcul în
perdea cu un coronament în unghiuri drepte şi fronton gotic, în care cele dintîi se
înscriu. Profilarea este fină şi motivele vegetale sînt tratate într-o plastică delicată.
În interior se construiesc în această faţă bolţile cu desen stelat. După toate
aparenţele s-au construit întîi bolţile primelor trei travee din nava de sud, de o
compoziţie mai simplă dar şi mai puţin structivă prin absenţa ogivei. Apoi bol-
7. Profil ul iniţial al nervurilor de la bolţile
co rului , incizat pe abacu l unui capitel (descoperit
6. Po rtnlul de sud. cu prilejul r es t aură ril o r din 1956).
ţile stelate cu ogive ale navei de nord , la un nivel ceva mai înalt decît al celei
de sud, tot în primele trei travee , şi în sfîrşit bolţile ceva mai ridicate ale navei
centrale. Acestea din urmă denot ă unele modificări în profilarea nervurilor şi
o uşoară lips ă de concordanţă cu profilurile stîlpilor, motiv pentru care ar putea
fi şi dintr-o etapă ulterioră.
FAZA V. Este faza de sfîrşit, în care se termin ă atît interiorul prin co mpletarea
ultimelor elemente structive cît şi decoraţia exterioară. În prima etapă , cuprinsă
aproximativ între 1470 - 1480, se boltesc ultimele travee ale celor trei nave şi
cele două travee de sub tribuna extinsă acum şi la etajul colţului de nord-
vest. Ferestrele şi bolţile încăperii de la etaj au suferit restaurări din pricina repe-
tatelor avarii produse de incendii. Probabil acum se ridică etajele superioare
ale turnului, cu coif ascuţit ş i patru turnuleţe în colţuri, de tipul celui de la
biserica evanghelică din Sibiu. Astfel ni -l revelează gravura după tabloul lui Van
cler Rhye (1617) şi imaginea gravată pe scrisoarea de breaslă a tîmplarilor (1759),
unde turnul apare cu coif baro c, aşa cum fusese reconstruit la 1744. Este foarte
probabil că demolarea a survenit dup ă cutremurul din 1764, înălturarea etajelor
grav avariate contribuind la echilibrarea faţadei de vest.
Unei ultime etape (1480 - 1487) îi aparţin o serie de detalii ornamentale de o
factură fo.arte tîrzie: parapetul nou al tribunei alcătuit din ovaluri flamboaiante ,
traforate, destul de bogate dar cu un duct liniar rigid . Linia aridă, lipsită de
mlădiere, reapare şi în exterior la frizele flamboaiante ce se desfăşoară sub cornişa
faţadelor de sud şi de nord. Către 1480 este înlocuită bolta în cruce a capelei
de la parter cu o boltă în mreajă, a cărei cheie de boltă poartă armoriile paro -
hului Gregorovius Schleynig. Glafurile greoaie ale ferestrelor sînt refăcute tot
acum şi se deschide un portal înalt şi masiv spre nava de sud, c u o arcuire rigidă
şi compactă în acoladă, peste care se curbează un al doilea arc, turtit. Acum se
va fi construit şi turnuleţul poligonal care servea odinioară de casă a scărilor,
ducînd la etajul de sud-vest.
Ulterioară este sacristia, clădită în primul pătrar al secolului al XVI-iea, o încă­
pere dreptunghiulară, boltită în cruce, cu ferestre flamboaiante de factură extrem
de tîrzie, imitînd motive mai vechi. În sfîrşit, turnul neogotic, ridicat lîngă faţada
de nord în secolul trecut, are înălţimea de aproape 60 m„ fiind compartimentat
într-un parter transformat în capelă şi cinci etaje, încununate de un coif alungit.
Morfologia decorativă se străduieşte să reconstituie cu destulă fidelitate motivele
originare dominante, ceea ce îi permite să nu distoneze prea mult cu ansamblul
arhitectonic al bisericii.
21
În ciuda incongruenţelor semnalate în cursul diferitelor etape de construcţie,
al modificării planului şi asimetriilor frecvente, biserica parohială din ~luj o~eră
un aspect unitar, impunînd prin compoziţia simplă şi netă a maselor arhitectonice,
temeinic echilibrate, prin alternarea judicioasă a golurilor şi spaţiilor pline.
Verticalismul ponderat atribuie o calmă monumentalitate acestei prime biserici-
hală din Transilvania, monument-cheie, care va înregistra o amplă iradiere a
formelor structive şi decorative experimentate pe şantierul său.
Înfăţişarea actuală a bisericii izbeşte prin nuditate şi prin absenţa unui decor
plastic mai bogat, consecinţe ale distrugerilor masive pr~vocate în se~olul al
XVI-iea de reforma religioasă, care avusese şi un caracter iconoclast. Azi nu ne
mai putem face o idee cu privire la sculpturile de odinioară decît orientîndu-ne
după capitelurile şi ciubucurile ornamentale. Cele din cor şi din altarele laterale,
pe care le-am datat cu aproximaţie între 1370-1~8-0, _reprezi~tă în ~od precum-
pănitor motive fitomorfe: frunze de acant, de viţa ş1 de stejar, printre care se
strecoară o floarea soarelui. Aşezate pe două rînduri şi variat stilizate, dar trădînd
0 inspiraţie care porneşte de la natură, e~e îmbracă nuc;eele capit~luril_?r înti;-ur:
înveliş plastic destul de pronunţat, sugerind o dantelura f?arte r~hefata. Pe lin_ga
măşti, pierdute în frunzişuri, apar figuri antropomorfe'. singu~anzate. sau r~umte
în mici episoade cu înţeles didactico-moralizator, destinate sa exprime printr-o
naraţiune sobră şi concisă percepte de esenţă religioasă. Simplu concepute, în
volume sintetice dar străduindu-se să reproducă uneori cîte un detaliu de costum
contemporan, a~estea trădează încercări naive dar clare ~e. a se _apropia de. real~­
tate. Alături de temele inspirate din Geneză (păcatul originar, izgonirea din rai)
apar aluzii la vicii (doi bărbaţi luptîndu-se pent.ru _d??înd~rea fem_e~i,_ vierii car~
scurmă rădăcinile copacului vieţii) şi secvenţe infaţ1şind indeletmcm sau figuri
uzuale (o scenă de vînătoare, un căprar mulgîndu-şi cap~a, o tîrgoveaţă, u_n das_căl
cu ciracul său un pietrar cioplind o fială). Aceste m1c1 scene de gen tradeaza o
tendinţă etico'-religioasă novatoare, considerînd mun_ca un . iz~or al izbăvirii,
alături de rugăciune şi de învăţătură. Îngăduind oareca~1 aprop1er~ cu u?ele sculp-
turi de acelaşi gen, provenind de pe şantierele maghiare, austriece ş1 germane,
stilul lor sobru şi lapidar a fost pus în relaţie şi cu şantierul praghez, condus
de Peter Parler din Gmund.
Capitelurile similare din nava de sud nu diferă decît i:rin di~poziţia frunz;lor _pe
un singur registru şi prin stilizarea ceva mai nat~rahs~a. C_ap1_telul. cu doua fe~ine
afrontate, printre care un leu cu coama stufoasa, re1: prin 1magin~a- corpurilor
alungite dar viguroase ale fiarelor încleştate o tema demonologica de veche
22
tradiţie, cunoscută din arta romanică. Din nava de sud provine şi consofa figu-
rativă, aşezată acum în cor, ce înfăţişează pe leul înaripat al evanghelistului Marcu
ţinînd o filacteră în gheare. Asemenea capitelurilor din nava de sud, consola
poate fi datată aproximativ între 1380-1390. O a doua consolă, mai tîrzie, tot
în nava de sud, îl reprezintă pe profetul Isaia desfăşurînd un rotul, pe care
îi este incizat numele. Volumul e compact, chipul individualizat, în schimb
pletele scurte fluturate, dar mai ales barba, sînt supuse unei stilizări decorative.
Cele trei reliefori incastrate în parametrul exterior, deşi foarte avariate, mai
îngăduie identificarea temelor. Cel de pe faţada de vest îl înfăţişează, după toate
aparenţele, pe Moise avînd în mîini în loc de tablele legii, sumedenie de filactere
menite să le înlocuiască. Atît cît ne îngăduie să apreciem figura foarte mutilată,
relieful a fost realizat probabil în prima jumătate a secolului al XV-lea. Relie-
furile de pe faţada de sud reprezintă Rugăciunea pe Muntele Măslinilor, citată
în 1401 şi scena Crucificării datată în 1505, indicînd prin jocul faldurilor un
limbaj propriu goticului tîrziu.
Figura arhanghelului Mihail, din timpanul portalului de vest (1442), se înalţă
rigidă pe soclu ţintind cu suliţa în monstrul atrofiat, cu gîtul ieşind dintr-o cara-
pace, vrînd să sugereze balaurul. Gestul braţelor cu flexiuni colţuroase e mecanic,
ţinuta trupului modelat cu o voită simplificare a volumelor e forţată, în schimb,
aripile lin rotunjite se deschid larg îmbrăţişînd figura aridă. Chipul greoi, încunu-
nat de bucle inelate, e de o expresivitate redusă. Dimpotrivă îngerul, cu torsul
scurtat şi braţele nefiresc alungite, care susţine vulturul heraldic, frapează prin
nuanţa dureroasă a fizionomiei. La etajul colţului de sud-vest se mai zăreşte o
statuie decapitată, despre care aflăm din scrieri mai vechi că purta o coroană
şi o pelerină pe umăr. Sumar înveşmîntat, împrejurare ce pune în evidenţă
înţelegerea justă a proporţiilor şi volumele generalizate dar sugestive, personajul
poartă la centură o pălărie de pelerin, ce acoperă parţial coapsa nudă, motiv
pentru care a fost identificat cu sf. Rochus. Concepţia mai evoluată, pe care o
atestă, îngăduie încadrarea sa cronologică în deceniul al doilea al secolu-
lui al XVI-iea.
O operă excepţională este portalul sacristiei, din 1528, lucrare a unui meşter de
calitate, originar din ambianţa sud-germană unde influenţele renaşterii italiene
erau mai active. La baza pilaştrilor decorînd uşciorii se zăresc armoriile oraşului
Cluj şi ale donatorului. Pilaştrii sînt bogat ornamentaţi cu figuri şi animale mitice,
dispuse printre vrejuri şi frunze decorative, iar capitelurile înfăţişează măşti.
Pe linte], putti goi şi înaripaţi, împletiţi într-o horă vioaie, rostogolesc rodii rotunde
pe sol. Ieşind la iveală ca printr-o fereastră, chipul unui bărbat cu beretă (poate
23
 operă a sculptorului Johann Nachtigall, pomenit ca « Joannes Statuarius »,
meşterul) se desprinde în relief înalt
răspunde unui stil baroc tardiv , dar vizînd încă limbajul patetic.
din fondul timpanului. Expresia feţei,
uşor dramatizată , se concentrează în
În timpul reformei s-au distrus nu numai sculpturile bisericii dar şi picturile
linia gurii, revelînd o melancolie visă­
care alcătuiau probabil frize ample decorînd zidurile interioare. Slabe urm~
toare. În mîinile sensibil modelate
de fr~scă se mai zăresc şi în exterior, pe faţada de sud, deasupra por -
ţine o filacteră cu numele donato·
talului.
rului , parohul Ioan Clyn (Klein).
În 1866 au fost scoase de sub tencuială picturile capelei Schleynig, din parterul
Arhivolta ce îl încadrează reeditează
colţului de sud-vest, alcătuind o friză cu secvenţe mai mult sau mai puţin iden'ti -
friza cu putti într-o versiune mai
ficabile din ciclul Patimilor şi o scenă principială reprezentînd Crucificarea.
aerată, reunind figurile printr-o ghir-
Ima.g~nea .amplă .grupează personajele de-a dreapta şi de-a stînga crucii, pe care
landă florală, în timp ce bordura
~xp1ra Cr;st, avu~d torsul nud stropit cu mari picături de sînge. Longinus îl
superioară ia aspectul unei filactere
1mpunge 1.n coasta constatînd decesul. Maria leşină de durere în braţele însoţi­
cu extremităţile învolutate şi e împo ·
toarelor, iar soldaţii comentează evenimentul dramatic. În dreapta un soldat
dobită cu crenguţe şi păsărele aproape
desprinse de fond. Deşi încercările
de a indentifica autorul portalului nu
sînt concludente, au suscitat totuşi
.,,....,... __
implicaţii cu meşteri importanţi de \.'LAV l>IOl'~)LIŞ
t..' i.."'l.A\."l'S ~.\U. wL. CI \\ :-'t:.SHVRJ.;
talia lui Anton Pilgram (activ între •r,..,,"'""...,.',.,..,.„'frtl.l.rtlil
1510 - 1515 pe şantierul din Viena)
şi cu membri ai atelierului Daucher.
Prin însuşirile lui iconografice şi sti-
listice deosebite, acest portal, deşi
lu cra re de import, rămîne una dintre
cele mai importante opere plastice
din Transilvania renaşterii.
Fragmentul unui grup statuar mai
complex, realizat în 1748, aflat acum 8 . Adorarea magi lor, picturi\ de F. A. Maul-
în biserică, înfăţişează Crucificarea cu bertsch (1749). Icoană decorind alta rul baroc
Maria Magdalena îmbrăţişînd piciorul din absida de sud.
crucii, în jurul căreia se învolburează
trîmbe de nori, pe care plutesc putti,
în timp ce figura lui dumenezeu-tatăl
încununează grupul. Prin dramatismul 9. Gravură de S . Houfnagel după pictura
expresiilor şi gesturilor, accentuate lui Van dcr Rhye, infăţişînd Clujul la 1617 .
de volutele mişcătoare ale norilor În fund, spre dreapta, biserica sf. Mihail
şi de draperiile fluturate, această cu turnul de no rd-ve st, avind coiful gotic.

24
în zale îl opreşte pe Ioan şi un zbir în armură arată ameninţător spre crucificat,
întorcîndu-se cu o expresie plină de tîlc spre grupul femeilor care asistă la marti-
riu. În dosul lor se ridică halebardele prelungi ale oştenilor. Accentuate prin
jocul draperiilor largi şi grele, ce contribuie la potenţarea volumelor, personajele
se înscriu în spaţiu. Cele marginale, dispuse pe cite o diagonală, sugerează intenţii
de încadrare perspectivică, fireşte cu mijloace încă empirice. Stîncile din prim
plan contribuie la sugestia spaţială a peisajului, dar fondul cerului rămîne opac
şi monocrom. Costumele contemporane şi dramatizarea puţin naivă, dar puter·
nică prin reacţiile figurilor, alimentată de filonul bogat al naraţiunii, conferă
întregului amprenta unei realităţi transfigurate în sens biblic, dar totuşi autentică
prin veracitatea interpretării. Pictura, datată în al doilea deceniu din secolul al
XV -lea, se leagă foarte strîns de picturile anterioare ale bisericii evanghelice din
Mălăncrav (înainte de 1405), permiţînd aceleaşi analogii stilistice cu ambianţa
boemă şi tiroleză, mediatoare a unor reflexe nord-italiene. Printre fragmentele
scoase la iveală în capelă, se numără şi o Majestas Domini, prefigurînd scena Jude-
căţii din urmă.
Cu prilejul restaurărilor din 1956-57 s-au descoperit fragmente de picturi
murale şi în nava sudică, în altarul lateral de sud şi în nava de nord. Friza de
sfinte şi muceniţe de pe peretele sudic se grupează în jurul fecioarei cu pruncul.
Figurile înfăşurate în hlamide destul de bogat drapate se raportează simetric
la personajul central, formînd o teorie izocefală. Ovalurile pline, relativ greoaie,
ale chipurilor feminine, trădează influenţa unor particularităţi stilistice de ori·
gine germană. Fragmentul poate fi datat spre mijlocul secolului al XV -lea.
În altarul sudic se mai pot distinge figurile unui papă şi a unui sfînt Sebas-
tian, cu torsul săgetat, înscriindu-se într-un cadru peisagistic mai vast, al
cărui centru este marcat de motive arhitectonice, reunite în ansamblul unei
perspective empirice. Stilul mai evoluat şi problematica plastică mai complexă,
pe care le încearcă artistul vestesc o etapă mai avansată ce duce spre începutul
secolului al XVI-iea.
În secolul al XVIII-lea biserica a fost înzestrată cu un fastuos mobilier eclesiastic,
din care se mai păstrează amvonul monumental şi două altare. Executarea amvo-
nului, realizat între 1740-1750, a fost încredinţată sculptorilor Johann Nachtigall
(1717-1761) şi Anton Schuchbauer, activ între 1743-1774, care au creat o
operă somptuoasă în stilul barocului patetic, căutînd să impresioneze prin pro·
porţii şi bogăţie decorativă. O scară, al cărei parapet cu ornamente învolutate e
acoperit de reliefuri inspirate din Noul testament, duce spre platforma înălţată
26
peste soclul a patru imense console, de forma unor volute vegetale. Parapetul
amvonului e decorat cu figurile celor patru evanghelişti, în timp ce baldachinul
susţinut de îngeri zburători e încununat de figura arhanghelului Mihail, domi-
nînd grupul de putti pierduţi printre ornamentele sinuoase. Aceluiaşi stil îi
aparţin cele două altare, executate unul de Schuchbauer şi altul de Nachtigall.
În compoziţia lor se pune însă un accent mai subliniat pe elementele arhitecto·
nice, dominante, iar figurile statuare sînt mai viu mişcate şi mai ondulate.
Pictura ce Împodobeşte altarul lateral de sud este opera lui Franz Anton
Maulbertsch (1724-1796) şi înfăţişează Adorarea magilor (1749). Lucrare din
tinereţe, tabloul însumează toate elementele caracteristice pentru viziunea
artistului, adept al unui stil ce se leagă de barocul tîrziu din faza decorativă,
atestînd reflexe ale picturii lui G. B. Piazetta (1682 - 1754) şi G. B. Tiepolo
(1692 - 1769).
Printre odoarele bisericii se numără şi cîteva piese de argintărie de mare preţ,
executate tot în secolul al XVIII-iea, într-un stil baroc de factură tîrzie, foarte
adesea tributar barocului vienez din faza decorativă. Mica şi marea monstranţă
fac parte din categoria aşa-ziselor monstranţe «solare», fiind înconjurate cu un
nimb strălucitor de raze. Mica monstranţă, de o factură mai ponderată şi cu
motivele mai fin cizelate, este o lucrare vieneză de import, în timp ce marea
monstranţă este opera aurarilor clujeni Janos Szakăl (activ între 1741-1792)
şi Laszlo Gyulai (activ între 1748-1774). Marea monstranţă, realizată între
l 756-1759, impresionantă şi prin dimensiunile sale, transpune motive arhitec-
tonice decorativ orchestrate într-un context încărcat, completat prin cîteva scene
figurative şi figuri disparate, detaşate în relief înalt. Profuziunea decorului este
accentuată de bogăţia aurului şi pietrelor încrustate. Ea răspunde în întregime
stilulului baroc din faza decorativă, dar cu reminiscenţe vădite ale tendinţei
fastuoase. Tot lui Szaka! i se datorează execuţia unei cruci-relicviar (1753),
oferind un aspect stilistic mult mai sobru şi mai echilibrat.
Deşi în mare parte văduvită de operele de artă, care odinioară îi confereau fastul
unui lăcaş important şi de mare prestigiu, biserica parohială sf. Mihail rămîne
prin caracterul unitar şi definit al stilului său arhitectonic unul dintre cele mai
importante monumente ale artei gotice din Transilvania.
Străjuind de veacuri nucleul urbanistic al Clujului medieval, în jurul căruia a
crescut amplu şi complex oraşul de azi, edificiul de o severă şi trainică
măreţie evocă iscusinţa tehnică şi viziunea artistică a pietrarilor de odinioară,
ale căror eforturi şi năzuinţe colective s-au materializat în alcătuirea de
piatră.
27
GLOSAR consolă - element arhicectonic proeminent faţă de planul vertical al zidului din care ~e desprinde, servind
la susţinerea a ltor e lemente arhitectonice sau c:.:a postament une i statui. Poate av.:a un t:.or i doar o funqi e
decorativă.
contrafort - picior de zid, siruat la exte rio r ul pereţilor perimetrali, a c.iro r rezistenţă faţă de împinge ril e
bo l ţilor o sporeşte . ·
cor - spaţ iu dreptunghiular, care precede absidei alrnului 5i îi este reze r vat clerului. Corul got ic eşce
alcătuit d in una sau mai multe travee dreptunghiulare avînd spr e es t o închidere poli~ona!ă î n o re e aşezat
a ltaru I.
cornişe - element decorativ co mpus din muluri p:iralele , proeminent profilare la parcea supe rioar ă.
Cî n d este aşezată s ub acoperi5 are ş i fun c ţia de a~ l s u sţi n e, constituind to toda t ă o cerminaţje o ri zon·
tală a faţadei. Uneori sepa r ă registrele faţadei marcînd niv.!lc le etajelor.
abac - plad de pi atr ă inre r pusă intre co rpul cap ite lului şi e le mentele arhitectonice pe care acesta
le s u sţ in e. c urtină - porţiune din zidul unei incin te de fortificaţii, c uprin să înt re două blstio:rne (turnuri de
acant- m o tiv decorativ inspirat de frunzele plantei m edite raneene Acanthus spinosus . ::i.p.irare)
afrontat - aşezat s imetr ic fată î n faţă. demonolog ic - p rivito r la demo ni, ca person ifi că ri oculce a le forţelor r.iului. rep!'ezentate în arca med ieva l ă
ş i prin imagini animalie re fantastice .
a mbrazură - deschiderea unui Po rtal s:i u und fe restre, inclus iv cad rul şi seqiu nea practicat:\ în adîndmea
pe rete lui . elemente portante (s upo rturi) - o ri ce e le m e n t a rhi tectonic cu funcţie de susţinere.
e levaţie - proieqiunea în planuri verticale a m onumentului.
antropomorf - motiv decorativ rep re,e ntînd o ima~in e umană.
fială (pinacol) - e lement deco rariv în formă de tu rn u l eţ, util izat îndeosebi la contraforcuri.
arc în acoladă - format din arcuri de ce r c reu nite în aco lad:l la partea sup~rioară.
filacteră - banderolă desfăşu r a t ă purrînd inscripţii.
arcadă oarbă - arcadă fa l să, a cărei de schidere e anulată dt! pa ra m etrul z id ă riei pe care se profi l ează.
Are un r o l pur d eco rati v. fitomorf - motiv deco rativ inspirat d e un e le m e nt vegetal.
arc trilobat - co mpu s din tre i arcu r i de cerc sau trei lo bi. flamboaiant (flambovant)- termen francez atribuit stilului gotic din faza rirzie, din pr ici n l predomin:'irii
arhivoltă - profilul arcului, de obicei decorat cu m:.Jluri. motivelor o rname-nt::i. le ~ inu oase ca nişte fl ăcă ri .
baghetă - mulură s ubţire cu profil convex sau unghiular . fleron (fle uro n) - or name nt vegetal stili zat, co mpu s de obic:i din pJt ru e le m ente dispuse în c rUt:e
ce în cununeaz ă îndeosebi fr o ntoan e le go ti ce şi fialele.
biserica abaţială - biserica p rincipal ă a unei măn:'isriri .
friză - b andă o rn amentală continuativă, exti n să o rizontal pe s upr:ifara unui perete.
biserică parohială - biserica unei parohii (unitate eclt!siasrid. inferioa ră}. co ndu să d e un preot cu ritlul
de paroh. glaf - cadrul de piat ră al unei ferestre.
boltă în cruce - boltă rezu ltată d in incruci':larea a do u ă bolţi se mi cili ndri ce cu ra:a egală, avi nd mu chii le izocefal - gruparea figur ilor pc un singu r pbn cu situJrea cap~telor la aceea<;. i înălrime.
inte r secţ iil o r
diago n ale apa rente. învolutat - în formă de v0 l ută.
boltă stelată - boltă a le că rei nervuri figurea!ă o s tea. ma s că (ma sca ron, m asch e ron) - m otiv ornamental rep rezentînd un cap um3. n , fancastic sau groces..:. înca.
boltă în mreajă - b:::>ltă ale di re i nerv uri a l cătuiesc pJ. ralelogra m e ce, reunite, s u gerează o pl asă. drac adeseori de m o tive vegetale stili zate .
capitel -elem ent a rhitectonic d..:corat cu m otive sculptate ce încun un ează ex tre mitat~a sup~ ri o:i r ă a menouri - baghe te le î nalte t-i s ubţiri ce s ubîmpa rr gol ul feresfrei în co m p3 rtime nte verriClle. Fere:istra
une i co loane, unui s tîlp sa u pilastru . bipartit:\ are dou3 co mpa rtime ntări , cea tripartit ă rrei.
catedrală - biserica pr in cipală a un e i dieceze condu se de un episcop. mulură - profilare convexă, co n cavă sau un~hiul a r ă.
cheie de boltă - bolţarul a<;-ezat la inrerseqia n e rvur ilo r , î n c~n trul b::>Jţii pe ca r e o în ch eie. D e o b icei muluri - a nsa mblul m otivelo r decorative !.:t" alcătu i esc co ro n am entul fe r est rei, p lasat la partea supe rioar1
e m a r cat printr-un m otiv d eco rativ scul pta t . a m e n o uril o r in golul arcului.
cistercian - o rdin că lugăresc o ri gina r d in Burgundia. C" U un r o l important În răspîndirea arhitl!cturii nervuri - muluri ce formează sch e letul unei bo lţ i avî nd funqie de sp rijin ~ i d e delimitare a pî n zelor
gotice ti m purii în Europa, printr e altele ş i în Trans ilvan ia . De obicei denu mire:i d e «go ti c cister· ( panou r ilor) bolţii. În gocicul tir .d u au funqie sub liniat deco r a ti vă.
cia n » sau de\( got ic burgund n pentru un a numit cip de a rhitectu ră go ri că timpurie. ogivă - s is te m de sp rijin al boltii în cru ce, alcă tuit din două a rcuri înnudşate pe diagvnaLi.
ciubuc - e leme nt decorativ or izo ntal, de forma unui brîu convex, dispus co n t inuati v În jurul unui perete. parament - înve li şu l ce î mbracă în exterior şi în interio r sîmb u rele brut a l :id.idei. Paramentul gotic
coif de turn - acope ri şu l turnului. este a l că tuit din blocuri de p i a tr ă eca risate (faso nare).
colaterali - n ave laterale sau secu nda r e . pilastru - stîlp angajat în m asa :zidăriei, din ca r e se deca~ează ce l mult pe jum3tate.

28 29
 L I ST A LUSTRAŢllLOR
putto - reprezentare figurativă avînd înfăţişarea unui copilaş nud .
registru - suprafaţă unitară, extinsă pe toate l ărgimea unei faţade şi delimitată de două chenare orizontale.
relief înalt - sculptură cu un relief foarte pronunţat dar ca re nu se desprinde de fond.
rezalit - porţiune avansată în contrast cu un plan retras.
navă centrală - spaţ iul central al unei biserici, dezvolcat pe axa longitudinală şi delimitat prin două
~iruri de supo rturi (coloane sau stil pi) care îl despart de navele laterale.
nave laterale (secundare, colaterali) - - nave paralde cu nava centrală.
rocul sau volumen - pergament desfăşurat, analog fi.lacterei.
scotie - mulură concavă, care poate fi. semici rculara sau formată din două segmente curbe. În afară de text:
s prînceană de cornişe -fragment de corn i şe . 10. Vedere aerian3 a pieţii cu biserica sf. Mihail,
din centrul oraşu lui.
s tîlp angajat - stîlp parţial pr ins în masa pererelui dar cu partea mai amplă rămasă liberă.
11. faţada de vest, privire de ansamblu .
structiv - insuşirea oricărui e le ment ar hitectonic ce face parte o rgnnici\ din scheletu l unui edificiu-
servind direct sa u indirect la susţ in erea acope ri şului. 12. Detalii a le a rcurilor trilobate ce compun
friza decorativă de sub corn i şe.
s ubstrucfii - fundamente, temelii.
13. Detaliu din friza cu arcuri trilobate a faţadei
tasare- proces survenit la un anumit interval după terminarea construcţiei, care constă în aşezarea teme-
de vest.
liilor ş i îndesarea straturilor de zi dărie. 14. Contraforturi (Colţ ul de sud-vest).
timpan - suprafaţă semicircubd cuprinsă între linte ) (grinda transversală susţinută de u sciori) ş i arhi- 15. Biserica sf. Mihail văzută dinspre sud.
vo lta portalului. 16. Fragment din faţada de sud. Fereastră
tor - mulură co nvexă care în arhitectura got i că poate avea o secţiune de pară , circulară sau poligonală cu muluri flamb oaiante. Ală turi turnul poligonal
ţi i este prinsă de obicei între două scatii, adică între două muluri concave. a l scărilor ce duceau la etajul colţului de sud#
transept - navă transversală ce precede co rului ş i se intersectează perpe ndi cu lar cu navele longitudinale, vest. Sub cornişe fr iza flamboaiantă, executată
imprimîd monumentului un plan zis în «c ru ce l a tin ă» . în faza finală.
travee - în arhitectura gotidi, unitate de spaţiu cuprinsă între patru puncte de sprijin. Fiecare travee
17. Decaliile decorative ale unui contrafort
din colţul de sud-vest al faţadei principale.
este delimitată de patru arcuri divizoare (separatoa re şi poartă o boltă individuală). 18. Turnul neogotic, ridicat în secolul XIX.
tribună - ga le rie amplă situată la etaj ~ i deschisă spre nava centrală prin arcade. 19. Contraforturile treptate ale corului şi
trilob, patrulob - motive orna menta le compuse din trei lobi sau patru lobi reuniţi. alta rului lateral de sud.
volută - formă decorativă r ăsucită concentric intr-un singur plan.
20. Turnul neogotic.
21. Portalul de nord#vest, cu accentu ate elemente
de influenţă caşov ian ă.
22. faţada de vest ş i turnul neogotic ridicat
lingă faţada de nord în secolul al XIX-iea,
văzute dinspre nord-vest.
23 . Fapda de vest, detaliu. Fereastra cu muluri
flamboaiante, aşezate deasupra portalu lui prin·
ci pal.
24. Portalul principal (de vest).
25. Nava ce ntr a l ă, privire sp re cor.
Z6 . Bolţile st:late, cu ogive, a le navei ce ntrale :
27. Baldachi nul amvonului baroc, opera lut
j. Nachtigall şi A. Schuchbauer (1740) .
28. Stîlpul angajat dintre ultima travee a
navei de sud şi aceea a n avei centrale, văzut
dinspre tribună.
29. Cheie de boltă d eco rată cu o r ozetă got i că
din nava de sud .
30. Arcul de triumf şi coru l cu boirile În cruce
pc ogive. restaurate în 1956- 195 7.
31. Capitel din co r, cu măşti şi frunziş sti li zat.
În stînga un căprar mulgîndu-şi capra, în centru
figura unei tîrgoveţe.
32. Capitel din cor, cu frunziş, mască ş i o
fi.gură şezînd care ţine în mîini o fi.lacteră desfă­
ş urată, si mbo l a l învăţăturii (către 1370-1380).
33 . Pilastru din cor.
34. Capitel din cor, decorat cu ciorchini de
struguri ş i frunze de viţă s tilizate. În registrul
inferior figurile a doi bărbaţ i luptîndu -se.
35. Ciu buc decorativ din cor.
36. Portalul capelei din colţ ul de s ud. vest
(capela Schleynig).
37 . Bolta în mreajă a capelei, în centru cheia
de boltă purtînd armoriile parohului Schleynig.
(Către 1480).
38 . Crucificarea, pictu ră murală din cape la
Schleynig. În registrul inferio r se disting
parţial alte tre i secvenţe din ciclul Patimilor:
p rindetea, încununarea cu spini, biciuirea.
(Al doilea deceniu al secolului a l XV-iea.)
39. Cheie de boltă decorată cu ar moriile
parohului Gregorovius Schleynig, din capela
colţului de sud-vest (căt re 1480).
40. Aspect din nava de sud. Primele trei
travee cu bolţile stelate, fără ogive.
41. Consolă din nava d e sud reprezentindu-1
pe proorocul Isaia (către 1400).
42. Fecioara şi pru n cul, însoţită de sfi nte ş i
muceniţe, pictură mural ă din nava de s ud
(că tre mijlocul secolului al XV-iea).
43. Vedere dinspre sud-est.
13
16
19
22
23
25 26
32

33
37
41
SCURTĂ BIBLIOGRAFIE

Baldass, Buch owieck i, Fe ndtmiille r , Mrazek, Gotik în Osterreich, Viena, 1963.

Bir6 Jozsef, A kolozsv:iri Szent Mih:ily - templom barok emlekei, Cl uj , 1934
Busch H ., Lohse B., Baukuost der Gotik in Europa , Frankfurt a.M ., 1958.
Clase n Karl H e in z, Die gotische Baukuost, Wild pa rk-Po tsdam, 1930.
D aicov ici u C ., Pascu St., C h eres tesiu V ., Imreh Şt. N ea mţ u A l., M o ra ru T „ Din is toria Transilvaniei ,
I, ed. III, Bucur e 0ti, 1963.
D ehi o G eo rg, Geschichte der deutschen Kunst , I- II, Berli n u. Leipz ig, 1923- 1927.
Die deutsche Kunst in Siebenbilrgen, he rausgegeben von V icto r Ro rh, Sibiu . 1934.
Documente privind istoria României, C. Transilvania, I ( 130 1-1320) şi IV (1342-l350), B ucureşti,
1953, 1955.
Dumitrescu Io n, Lucrări de restaurarea la biserica sf. Mihail din Cluj , în Arhitectura in R .P .R .,
VI, 3, Bu c ur eş ti, 1958.
Eszte rh âzy Jânos, A kolozsvări Szent Mihăly-egyhă.z tOrte oeti e s CpitCszeti leirata , î n Arch aeo logiai
K ozlemenyek, li! (seria no u ă Jl. Budapesta, 1863
Fu rn i că Alexa ndru -Filo fte ia, Profite gotice în Cluj, teză de diplom 3., m :muscris, U ni"ersita tea « B.lb:ş­
Bo lya i », C luj, 1965.
G oldenberg S., Clujul în sec . XVI Produc1ia şi schimbul de ml.rfuri, B uc ureşti , 1953.
G ra nd pie rre Ed it, A kolozsvciri Szent Mihălv - templom t Ortenete es Cpiteszete 1349-tOl n:tpj 3.inkig ,
în Erdelyi M uze um, X LI (seria no uă VII) 1-3, C luj, 1936. ·
Heite l Radu, Monumentele medievale din Sebeş Alba, Bu c ureşti, 1964.
Io nescu Gri go re, Istoria arhitecturii în România, I, Bu cur eşti , 1963.
Jako b Elek, Okleveltar Kolozsv:ir torteoete elso kotetehez, I, Buda, 1870.
Ke le men Lajos, Biserica sf. Mihaiului din Cluj, în Boabe de Griu, IV, 3, C luj, 1933.
O re tea A., Berza M. , Cîm pina B.T ., Pascu Şt„ Ştefă nescu Şt .. Isto ria Rominb~i, II. 8 ;.ic ureş t i, 1962
Pascu Şte fan, Meşte şugurile din Transilvania pînă în secolul al XVI-iea, s~c ur eş ti , 195 4.
R o th Vi cto r , Geschichte der deutschen Plastik in Siebenbiirgen , Strassbu rg, 1900.
Vă tăş ia nu V irgil, Istoria artei feudale în ţ ă ril e român e , I , B ucu r eşti , 1959.
Yătăş ianu V irgil, Sculpturile din corul bisericii sf. Mihail din Cluj, în O m a!Jiu lu i Constlntin D :iicoviciu,
B ucureşt i , 1960.

63
 '

R edacto r respo nsabil : VI CTOR ADRIA N

Tehnoredactor ; MIHAIL BOJTOR
Dat la cules 04.10 ./ 966 . Bun de tipar 03.0 4.1967 .
Apărut I 967. Tiraj 5000 + I 50 ex. b roşat e. Hîrtie
velină cretată de 100 g/111'. Ft . 24/700 X900. Coli
ed. 4,09. Coli de tipar 2,5 . Comanda 286 1. A . nr.
8991. C. Z . penrru bibliotecile mari 7. C. Z . pentru
biblio tecile mici 7,126 .

Intreprinderea Poligra tic ă « A rta Grafică » , Calea Şe r ba n

Vodă 133, Bucu r e-ş ti , Rep ubl ica S ocin l islă R omânia.
C oma 11d ~1 nr. 246
 A A
MERIDIANB
' V ~