Andrew Brown, Introduction. Civic ceremony and religion in medieval Bruges c. 1300-1520, (2011).

La data de 3 mai 1475, in ziua procesiunii Sfantului Sange din Bruges, Reynoud Willems,
decanul ghildei instalatorilor (plumber-astia se ocupau si de cisternele orasului) s-a prezentat la locul
adunarii ghildei sale de langa conventul franciscan. Decanii celorlalte sase ghilde ce s-au adunat in
acel loc alaturi de ghilda instalatorilor au sesizat faptul ca Reynoud nu purta pretinsa esarfa rosie in
jurul umerilor, deasupra unei livrele (uniforme) negre. I s-a ordonat de catre magistratii orasului sa
cada la pace cu ceilalti decani, iar la urmatoarea procesiune, cea dedicata Corpus Christi, sa se
infatiseze purtand vestimentatia adecvata, dar acesta s-a imbracat intr-un mod sfidator, alaturi de
purtatorii de torte ai ghildei sale, intr-o vstimentatie de culoarea unui meschante (in sensul de
antagonistic, gresit, rau – franceza medievala) verde. Autoritatile civile in mod evident nu au apreciat
comportamentul sau si l-au exilat din Flandra timp de 15 ani. Totusi, parlamentul de la Mechelen, in
fata caruia a ajuns acest caz in 1483, au considerat faptul ca aceasta pedeapa este prea draconica. I
s-a ordonat orasului sa ii reabiliteze lui Reynoud reputatia si sa ii achite substantiale daune
compensatorii. Autoritatile civice au facut apel (au intentat recurs). Ei spuneau ca orasul Bruges este
unul notabil, mare si plin de oameni (populat), unul dintre bonnes ville pe care printul le detinea in
teritoriile sale. In oras se aflau multe ghilde mestesugaresti, fiecare cu propriul lor decan, care se afla
sub juramantul de a mentine bunastarea, sa isi conduca ghilda si sa faca tot ceea ce i se cerea unui
decan bun si loial. De asemenea, in oras era anumite procesiuni generale si solemne, printre acestea
si cele din zilele Sf. Sange si Corpus Christi, la care era obiceiul ca decanii si purtatorii de torte sa
poarte livrele. Trufasul Rynoud Willems a desconsiderat aceste stravechi si lăudabile obiceiuri.

Nu se poate exprima motivul pentru care Reynoud a ales sa sfideze autoritatile civice. Nici un
alt motiv nu a fost dat, in afara declaratiei sale dinaintea consiliului orasului cum ca el nu mai dorea
sa isi pastreze pozitia de decan al ghildei sale si maestru al orasului.

Posibil sa fi afirmat acest lucru din ratiuni pecuniare. Decanatului ghildei ii era atasat
prestigiu si influenta, dar era o pozitie costisitoare in raport cu veniturile personale si conofagă;
chestiunile ghildei sau sarcinile aferente pozitiei de maestru al orasului solicitau timp, timp care
putea fi utilizat intr-un mod mult mai profitabil in alta parte. Reynoud in mod evident exploata
oportunitatile pietei: el beneficia de sume regulare si profitabile (consistente) pentru munca sa la
prinsenhof, resedinta ducelui in Bruge.

Autorul mai sustine ca alegerea de a sfida autoritatea civica in ziua Sf. Sange nu era una
incidentala, actul lui Reynoud fiind unul planificat, mai ales deoarece el trebuie sa fi fost familiar cu
obiceiurile si sensibilitatile privitoare la onoare si ierarhie, dar este un caz neobisnuit, iar, in final, nu
pot fi cunoscute pe deplin motivele actiunilor sale.

Autorul isi pune si problema reactiei atat de vehemente venite din partea autoritatilor
orasului Bruges. Controlul pe care il exercita guvernarea municipala asupra procesiunilor ofera un
exemplu al autoritatii exinse pe care o exercita in oras. Legaturile dintre ordinea ceremoniala si cea
civica pot fi considerate ca interdependente: sfidarea simbolica a lui Reynoud era o cestiune mai
importanta decat a fi doar un act pur simbolic. (ci un atentat la ordinea civica)
 Spatiul si timpul civic: Bruge c. 1300

Autorul expune in linii mari situatia orasului Bruges la cumpana secolelor XIII-XIV, unul dintre
cele mai prospere orase din Europa Septentrionala. Populatie aproximativa de 40.000 de locuitori,
prosperitatea pe care o datoreaza comertului cu materiale textile, ghildelor mestesugaresti din oras
si a relatiilor comerciale cu Liga Hanseatica. Aduce in discutie si controlul civic p care era capabil sa il
exercite autoritatea municipala.

Una din fatetele acestui control municipal asupra vietii publice era interesul cu privire la
problemele religioase. Donatiile pentru casele mendicantilor si bisericile parohiale apar in primele
bilanturi civice existente din 1281 si arata ca guvernarea municipala considera intretinerea cladirilor
religioase ca fiind o responsabilitate civica.

Este adusa in discutie si responsabilitateea civia cu privire la orasenii saraci si dezavantajati –

pauperis nostris asa cum apareau in anul 1236. Autoritatile intretineau functionarea spitalului Sf.
Ioan si alte mici fundatii ce funcionau inca de la sfarsitul sec. XII. In 1227 a fost fondat sub patronaj
civic un spital al leprosilor. Expansiunea rapida a orasului a dus la edificarea multor alte institutii de
caritate, precum refondarea spitalului din Pottierie in 1276 si fuziunea acestuia cu casa Sf. Spirit in
prima parte a secolului XIV, extinderea spitalului Sf. Ioan incepand cu 1280 si instituirea unui control
asupra mostenirilor orfanilor in 1287.

Si activitatile institurtiilor religioase, a caror numar era in crestere, cadea sub incidenta
guvernarii civile. Mai mult, cladirie ridicate de catre corpul administrativ si dobandeau si ele propriile
atibute religioase. Orasul a platit pentru decorarea zidurilor, portilor si clopotnitele (campanilele in
it.) cu imagini ale sfintilor. Nisa ce se afla deasupra balconului de unde se faceau proclamatiile civice
era ocupata de imaginea Sf. Fecioare, deoarece cultul marian era extrem de important pentru oras.

Totusi, cultul Sf. Sange a fost adoptat cel mai mult de catre guvernarea municipala si de
catre oras. Relicva in sine se crede ca ar contine adevaratul sange al Mantuitorului, adunat de le
cruce. Era probabil unul dintr-o serie de astfel de relicve aduse in vest din Constantinopol in 1204, in
ciuda faptului ca traditia, scrisa pentru prima data in sec. XIV, mentiona faptul ca relicva a ajuns la
Bruges de la Ierusalim multumita contelui Theirry al Alsaciei (decedat 1168). Cea mai timpurie
mentionare a acestei relicve in Bruges dateaza din 1256, cand doi cetateni au fost nevoiti sa depuna
un juramant deasupra relicvei in capela Sf. Vasile. Este posibil ca relicva sa nu fi fost pe deplin sub
auspiciul controlului civic, deoarece juramantul a fost facut in fata episcopului de Tournai, dar capela
Sf. Vasile, ce le servea functionarilor (curtenilor, anturajului) din jurul contelui, se pare ca a fost
tratata gradual ca posesiune a orasului, precum alte cladiri din burg. In jurul sec. XIII batranii orasului
socoteau relicva ca fiind un obiect aflat intr-o stransa conexiune cu libertatile civice. Acest lucru
reiese din scrisoarea lor din 1297 catre regele Filip al IV cel Frumos al Frantei (aici cel Drept/Corect -
fair), a carui armata ameninta sa invadeze Flandra, si in care acestea cereau asigurari ca relicva nu va
fi mutata din Bruges, in jurul careia ”o multitudinede oameni erau obisnuiti acum sa se adune”.

Pana in acel moment, relicva a devenit de asemenea si punctul central al unei procesiuni
anuale ce implica ghildele mestesugaresti. Prima referinta cu privire la aceasta procesiune o avem
din 1291, din regulamentul ghildei constructorilor podului Sf. Ioan, in care se stipula modul in care
acestia trebuiau sa participe la omagierea Sf. Sange in data de 3 mai. Procesiunea a inceput sa fie
finantata din fonduri provenite din trezoreria orasului in 1303. Se pune problema daca acest lucru s-
a datorat victoriei flamanzilor de la Courtnai sau revoltei Matin din Bruges din 1302 impotriva
autoritatii franceze, dar nimic nu poate fi confirmat cu certitudine. Oricare ar fi raspunsul la aceasta
intrebare, este clar faptul ca aceasta procesiune a fost creata ca si o festivitate cu o cat mai larga
raspandire civica. Mai mult, implicarea contelui in privinta relicvei poate fi vazuta ca si parte a unei
mai largi supuneri a vointei civice in fata puterii princiare.

Concentrarea asupra relatiei dintre puterea princiara si oras conduce la neglijarea altor
corpuri administrative care limitau autoritatea guvernarii municipale asupra chestiunilor
sacramentare. In acest sens, Bruge se afla in cadrul episcopiei de Tournai, iar aceasta autoritate
episcopala isi facea deseori simtita prezenta. Bineinteles a fost esential ca autoritatile civice sa
obtina aprobarea in privirea procesiunii Sf. Sange, care a fost acordata in primii ani de la primele
finantari oficiale ale procesiunii.

Un alt aspect punctat de catre autor este faptul ca gestiunea spatiului civic era legata de
gestiunea timpului. Targurile si mestesugurile trebuiau regulate in functie de timpul si locul in care
aveau sa fie desfasurate.

Insa cea mai puternica si apropiata prezenta ecleziastica nu era reprezentata de catre
episcop, cu de catre colegiul canonicilor de pe langa biserica Sf. Donatian (Sf. Donat, episcop de
Reims), care puneau frecvent in dificultate jurisdictia episcopala.Biserica Sf. Donat a servit ca si
capela a suitei contelui, iar clericii acesteia au incistat in mod continuu asupra dreptului lor de a-i
administra nevoii spirituale suitei princiare. In pofida acestor suternice conexiuni cu autoritatea
seculara, biserica Sf. Donat nu a fost transformata intr-o placa turnanata a puterii princiare. Clericii
bisericii era uneori divizat din punctul de vedere al loialitatii in timpul rebeliunilor urbane impotriva
curtii. De asemenea, biserica era principalul repozitoriu a resurselor sacre din oras, mediand accesul
cu divinitatea prin intermediul unei colectii de relicve care era destul de numeroasa inca din sec. XIII.
Autoritatile urbane nu puteau astepta consideratie din partea Bisericii Sf. Donat. In ciuda controlului
extensiv al autoritatilor asupra suburbiilor in sec. XIII, arealul inconjurat de ziduri in 1297 nu cadea
pe deplin sub jurisdictie civica. Doua mari arii din interiorul orasului, cunoscute ca si proose si
kannunikse, le apartineau rectorului si respectiv canonicilor bisericii Sf. Donat si aveau propriile
privilegii si instante legislative.

Religia civica

Autoritatea pe care guvernarea orasului Bruges urmarea sa si-o exercite asupra sacrului
poate fi insumata sub sintagma ”religie civica”. Aceasta sintagma este una utila, dar problematica. S-
a bucurat de o semnificabila valabilitate in studiile privind orasele medievale, in mod particular
incepand cu explorarea sintagmei de catre Andre Vauchez in anii ’90. El o definea ca o “reuniune a
fenomenelor religioase - cultice, devotionale si institutionale - in cadrul carora puterile civile joaca
un rol determinant, in principal prin actiunea autoritatilor municipale si locale” . Presupunea
exercitarea autoritatii civile in cadrul chestiunilor legate in mod traditional exclusiv de biserica:
patronajul asupra clericilor si a institutiilor clericale, organizarea procesiunilor, si in mod special un
control asupra sfintilor, relicvelor si cultelor. Insemna de asemenea „aproprierea valorilor inerente
(care apartin in mod firesc) vietii religioase de catre puterile urbane cu scopul legitimarii si celebrarii
bunastarii publice”.
 Controlul civic al religiei este in aparenta cel mai bine exemplificat de orasele din Italia de
Nord, unde nu mai tarziu de ultimii ani ai sec. XIII guvernul comunitar s-a bucurat de suficienta
autonomie pentru a-si exinde puterea asupra sacrului. Vauchez a fost ezitant in discernerea unui
astfel de control in orasele de la nord de Alpi. Autoritatea „feudala”, princiara sau ecleziastica, avea
tendinta sa fie prea puternica pentru guvernarile civice. Alti istorici s-au indoit de prezenta religiei
civice in bonnes villes –urile franceze din Evul Mediu tarziu, unde le roi très chrétien tindea sa
revendice un control mult mai excusiv asupra sacrului fata de alte corpuri seculare. In masura incare
autoritatile orasenesti isi asumau autoritatea asupra cultelor sau procesiunilor, religia „civica” a fost
cel mai probabil sa fie supusa regalitatii.

Asa cum se poate observa din acest studiu, guvernarea urbana avea puternici competitori
„feudali” in Flandra, in afara regelui Frantei, autoritatea civica din Bruges fiind ingradita de cea a
contelui. Totusi, in acest sens, contrastul dintre societatea urbana flandreza si cea din Italia nordica
nu ar trebui emfazat atat de pregnant. Guvernarea comunitara din orasele toscane infrunta si ea
abuzurile familiilor cvasi-princiare. Diferenta dintre cele doua regiuni in termenii controlului
municipal asupra religiei este una mai degraba de intensitate. Cazul orasului Bruges ne ofera dovezi
concludente, chiar si pentru inceputul secolului XIV cum ca autoritatea civica considera religia, si
implicit clericii, institutiile si cultele, ca fiind plasate in sfera lor de competenta.

Ceremonia civica

Discutia cu privire la functiile sociale ale religiei sunt inseparabile de discutiile cu privire la
ritualul religios. Pentru Durkheim, religia era modul in care societatea se exprima, luand forma prin
ritual. Au aparut dezbateri cu privire la natura ritualuui si relatia sa cu societatea care il produce, dar
tendinta predominanta a fost valorificarea ritualului fara luarea in calcul a societatii sau poterii. Are
ritualul un grad de autonomie in raport cu societatea care il produce sau este o forma diferita a
puterii? Aceasta problematizare a ridicat un grad de nesiguranta. Oricum, puternica legatura intre
cele doua sunt asumate in mod general.

In analiza procesiunilor precum cea a Sfantului Sange, istoricii au tendinta de a adopta una
din cele doua abordari. Modul in care au fost organizate sugereaza un simt colectiv al comunitatii si
ierarhiei. Gruparea cetatenilor in grade ierarhice „articuleaza” ordinea in viata civica, revelatorie
pentru identitatea civica, oglindind realitatea sociala sau valorile urbane si exprimand o viziune
particulara asupra comunitatii. Aceasta abordare reflecta o traditie antropologica care tinde sa
trateze ritualul ca pe o forma de comunicare, furnizand interpretarea fizica a unor naratiuni care le
permit oamenilor sa isi interpreteze propria experienta.

Cea de-a doua abordare adorpata de catre istorici, si deseori evitata de prima, este luarea in
calcul a scopurilor functionale ale ritualului, modul in care procesiunile ar putea contribui la crearea
si mentineriea ordinii sociale. In acest caz accentul tinde sa cada asupra ritualului mai mult ca ca si
performare decat comunicare.

In cele ce urmeaza, autorul afirma ca niciuna din cele doua abordari nu este lipsita de
dificultati si intreprinde o analiza aplicata asupra acestor doua abordari, aplicata la exemplul orasului
Bruges si demonstreaza modul in care cele doua practic se exlud reciproc.
 Guvernarea civica si pacea civica

Prezinta modul in care autoritatile din Bruges au evoluat de-a lungul timpului si modul in
care guvernarea urbana alaturi de bresle si comunitate au gestionat de-a lungul timpului diferite
rebeliuni. – ce se concretizeaza in final printr-o oarecare motivare a reactiei dure a guvernarii urbane
la adresa gesturilor de sfidare ale lui Reynould Willems.