Ungaria

Ungaria (în maghiară Magyarország  /ˈmɒɟɒrorsaːɡ/  (  audio)) este o țară fără ieșire la mare

din Europa Centrală.[9] Se întinde pe 93.030 km² din Bazinul Panonic, se învecinează
cu Slovacia la nord, Ucrainala nord-est, România la est și sud-est, Serbia la
sud, Croația și Slovenia la sud-vest și Austria la vest. Ungaria are o populație de aproape 10
milioane de locuitori, în mare parte etnici maghiari cu o minoritate semnificativă de
romi. Maghiara, limba oficială, este cea mai vorbită limbă uralică din lume și printre puținele limbi
care nu sunt indo-europene, dar se vorbesc pe scară largă în Europa. [10]Budapesta este capitala
țării și cel mai mare oraș; alte zone urbane importante
sunt Debrețin, Seghedin, Miskolc, Pécs și Győr.
Teritoriul Ungariei de astăzi a fost de secole o răscruce de drumuri pentru diverse popoare, între
care celți, romani, triburi germanice, huni, slavi apuseni și avari. Bazele statului maghiar au fost
stabilite la sfârșitul secolului al IX-lea e.n. odată cu cucerirea Bazinului Panonic de către marele
conducător maghiar Árpád.[11][12] Strănepotul său, Ștefan I, a urcat pe tron în anul 1000,
transformând teritoriul respectiv într-un regat creștin. Până în secolul al XII-lea, Ungaria a devenit
o putere regională, atingând apogeul cultural și politic în secolul al XV-lea(d).[13] În urma bătăliei de
la Mohács din 1526, a fost parțial ocupată de Imperiul Otoman (1541–1699). Ungaria a intrat
sub stăpânire habsburgică la începutul secolului al XVIII-lea, reapărând apoi mai târziu ca
entitate politică alături de Imperiul Austriac în statul dual Austro-Ungaria, o mare putere la
începutul secolului al XX-lea.[14]
Austro-Ungaria s-a prăbușit după Primul Război Mondial, iar ulterior tratatul de la Trianon a
stabilit granițele actuale ale Ungariei, ducând la pierderea a 71% din teritoriul părții maghiare a
statului dual, a 58% din populație și a 32% din etnicii maghiari(d).[15][16][17] În urma
tumultoasei perioade interbelice(d), Ungaria s-a alăturat Puterilor Axei în al Doilea Război Mondial,
suferind pagube și pierderi semnificative.[18][19] Ungaria postbelică a devenit un stat
satelit al Uniunii Sovietice, ducând la înființarea Republicii Populare Ungare. În urma revoluției
eșuate din 1956, Ungaria a devenit un membru relativ mai liber, deși încă represiv, al Blocului
Răsăritean. Înlăturarea gardului de frontieră a Ungariei cu Austria a accelerat prăbușirea Blocului
Răsăritean și, ulterior, a Uniunii Sovietice.[20] La 23 octombrie 1989, Ungaria a devenit
o republică parlamentară democratică.[21] Ungaria a aderat la Uniunea Europeană în 2004 și face
parte din spațiul Schengen din 2007.[22]
Ungaria este o putere mijlocie(d) în afacerile internaționale, în principal datorită influenței
sale culturale(d) și economice.[23] Este considerată o țară dezvoltată, cu o economie cu venituri
mari(d) și ocupă locul 40 în Indicele dezvoltării umane, cetățenii beneficiind de asistență medicală
universală și de învățământ secundar(d) gratuit.[24][25] Ungaria are un lung istoric de contribuții
semnificative în domeniile artei(d), muzicii(d), literaturii(d), sportului, științei și tehnologiei.[26][27][28]
[29]
 Este a treisprezecea cea mai populară(d) destinație turistică din Europa, atrăgând 15,8 milioane
de turiști internaționali în 2017.[30] Este membru al numeroaselor organizații internaționale,
inclusiv Națiunile Unite, NATO, OMC, Banca Mondială, IIB(d), AIIB(d), Consiliul Europei, Grupul
Visegrád și este stat observator în Organizația Statelor Turcice.[31]

Etimologie
Inițiala „H” din numele latinesc Hungaria (care stă și la baza denumirii țării în unele limbi
moderne) se datorează cel mai probabil asocierii istorice cu hunii, care s-au stabilit în Ungaria de
astăzi înaintea avarilor. Restul cuvântului (și numele românesc al țării) provine din forma
latinizată a termenului grec bizantin Oungroi (Οὔγγροι). Acest nume grecesc a fost împrumutat
din termenul bulgăresc vechiągrinŭ, la rândul său împrumutat din denumirea oghur-
turcă(d) Onogur („zece [triburi ale] ogurilor”). Onogur a fost numele colectiv pentru triburile care s-
au alăturat ulterior confederației tribale bulgarecare a dominat părțile de est ale Ungariei după
avari.[32][33]
Endonimul maghiar este Magyarország, compus din cuvintele magyar („maghiar”)
și ország („țară”). „Magyar”, care se referă la locuitorii țării, reflectă mai exact numele țării în alte
limbi, cum ar fi turca, persana și alte limbi precum Magyaristan, adică Țara Maghiarilor sau
similare. Cuvântul maghiar este preluat din numele unuia dintre cele șapte triburi maghiare semi-
nomade majore, magyeri.[34][35][36]Primul element, magy, provine probabil din proto-
ugricul * mäńć- „om, persoană”, găsit și în numele poporului Mansi(d) (mäńćī, mańśi, måńś). Al
doilea element eri, „bărbat, bărbați, descendență”, supraviețuiește în maghiara modernă
ca férj „soț” și este înrudit cu termenul erge „fiu”, din Mari, precum și cu
arhaismul finlandez yrkä „tânăr”.[37]

Istorie
Înainte de 895

Provinciile romane: Ilyricum, Macedonia, Dacia, Moesia, Pannonia, Tracia

Attila, regele hunilor (434/444–453)

Frescă italiană — războinic maghiar trăgând înapoi
Imperiul Roman a cucerit teritoriul dintre Alpi și malul vestic al Dunării între anii 16 și 15 î.e.n.,
fluviul Dunărea fiind noua frontieră a imperiului.[38] În anul 14 î.e.n., partea de vest a Bazinului
Carpatic, Pannonia care include vestul Ungariei de astăzi, a fost declarată de
împăratul Augustus în Res Gestae Divi Augusti (d) parte a Imperiului Roman.[38] Zona de la sud-est
de Pannonia și la sud de Dacia a fost organizată drept provincia romană Moesia în anul 6 î.e.n.
[38]
 O zonă de est de râul Tisa a devenit provincia romană Dacia în anul 106 e.n., incluzând și
estul Ungariei de astăzi, și a rămas sub stăpânire romană până în 271.[39]
Din 235, Imperiul Roman a trecut prin vremuri tulburi, cauzate de revolte, rivalitate și succesiune
rapidă a împăraților. Imperiul Roman de Apus s-a prăbușit în secolul al V-lea sub presiunea
migrației triburilor germanice și a presiunii carpilor.[39] Această perioadă a adus mulți invadatori în
Europa Centrală, începând cu Imperiul Hun (c. 370–469). Cel mai puternic conducător al
Imperiului Hun a fost Attila(434–453), care avea ulterior să devină o figură centrală a mitologiei
maghiare.[40]
După dezintegrarea Imperiului Hun, un trib germanic răsăritean, care fusese vasalizat de huni,
gepizii, și-au stabilit propriul regat în Bazinul Carpatic.[41] Alte grupuri care au ajuns în Bazinul
Carpatic în perioada migrației au fost goții, vandalii, lombarzii și slavii(d).[39]
În anii 560, avarii au pus bazele Haganatului Avar, un stat care și-a menținut supremația în
regiune timp de mai bine de două secole. Francii sub Carol cel Mare i-au învins pe avari într-o
serie de campanii în anii 790.[42]
Între 804 și 829, Primul Țarat Bulgar a cucerit ținuturile de la est de Dunăre și a preluat
stăpânirea triburilor locale slave și a rămășițelor avarilor. [43] Până la mijlocul secolului al IX-
lea, Principatul de pe Balaton(d), cunoscut și sub numele de Pannonia Inferioară, a fost înființat la
vest de Dunăre, ca parte a mărcii france a Panoniei.[44]

Ungaria medievală (895–1526)

Cucerirea maghiară — tablou de Mihály Munkácsy(d)

Raiduri maghiare în secolul al X-lea

Maghiarii(d) proaspăt unificați[45] în frunte cu Árpád (conform legendei, urmaș al lui Attila), s-au
stabilit în Bazinul Panonic începând cu anul 895.[46][47] Conform teoriei fino-ugrice, ei provin dintr-o
străveche populație vorbitoare de limbi uralice, care a locuit anterior în zona împădurită
dintre râul Volga și Munții Urali.[48]
Ungaria a fost fondată în 895 ca federație de triburi unite, la aproximativ 50 de ani după
împărțirea Imperiului Carolingian la tratatul de la Verdun din 843. Inițial, Principatul
Ungariei („Tourkia Apuseană” în izvoarele grecești medievale) [49] a fost un stat creat de un popor
semi-nomad. El a trecut printr-o enormă transformare într-un regat creștin de-a lungul secolului
al X-lea.[50]
Statul era funcțional, iar puterea militară a țării le-a permis maghiarilor să desfășoare campanii și
raiduri aprige reușite, de la Constantinopol până în Spania de astăzi.[50] Maghiarii au învins nu
mai puțin de trei armate imperiale majore ale francilor răsăriteni între 907 și 910.[51] Înfrângerea
ulterioară în bătălia de la Lechfeld din 955 a semnalat încheierea provizorie a majorității
campaniilor pe teritoriile străine, cel puțin către vest.