Istoria Clujului a început în neolitic, de când datează primele urme de locuire

umană, și se întinde până în prezent.

Conform istoricului Vasile Lechințan,[1] cea mai veche așezare umană din zona
Clujului datează din neolitic și a fost descoperită la Gura Baciului, lângă Suceag,
în valea unui pârâu afluent al Nadășului și în apropierea dealului Hoia. Așezarea
ar fi datată din 6.000-5.500 î.e.n., fiind cea mai veche așezare umană descoperită
în Transilvania.[1] Descoperirea arheologică face parte din cultura Starčevo-Criș,
din care s-au mai găsit urme în zona Clujului: în cartierul Mănăștur s-a descoperit
un mormânt din aceeași cultură, iar pe actuala stradă a Memorandumului a fost
găsită o așezare similară.[1]

Locuirea în zonă a continuat cu intermitențe în epoca bronzului și a fierului, de

atunci existând urme ale traco-dacilor și celților. Pe măsura dezvoltării unei
economii bazate pe creșterea vitelor mari în Câmpia Pannoniei, a sporit importanța
comerțului cu sare dinspre Câmpia Transilvaniei. Două căi majore, una nord-sud și
alta est-vest se încrucișau în dreptul vadului de sub promontoriul de deal, numit
azi Cetățuie. Este de presupus că aici va fi existat o cetate dacică, ce controla
acest nod de comunicații și care va fi fost distrusă de fortificația austriacă,
amplasată pe acest loc la începutul secolului XVIII. În ori ce caz urmele dacice
din vatra orașului Cluj sunt sporadice, astfel încât nu este sigur că numele
preroman Napoca, sau Napuca, a fost împrumutat de romani de la o așezare dacică din
apropiere, sau va fi fost purtat de întreaga regiune situată pe cursul superior al
Someșului Mic.
Istoria Clujului începe de fapt cu epoca romană. După cucerirea Daciei, la
începutul secolului al II-lea și transformarea acesteia în provincie, Traian a pus
aici bazele unei așezări de coloniști. Este posibil să fi existat în zonă și o
tabără militară, dar până în prezent nu s-au găsit urme certe ale ei. Așezarea,
numită „Napoca” sau „Napuca”, a fost fondată pe malul drept al Someșului Mic (în
centrul actual al Clujului, lângă podul peste Someș). Noua localitate apare
menționată pentru prima oară în anul 107 (sau 108), pe o bornă kilometrică, latină
miliarium (miliarul de la Aiton) găsită în localitatea Aiton în 1758, pe drumul
roman care venea dinspre Turda (latină Potaissa).

Așezarea romană Napoca s-a dezvoltat fiindcă beneficia o poziție strategică și

comercială avantajoasă, aici intersectându-se principalele drumuri nord-sud și est-
vest ale comerțului cu sare din regiune. Totodată mănoasa vale a Someșului Mic și
dealurile înconjurătoare, ca și precipitațiile abundente, au creat bune
oportunități pentru producția agricolă. În secolele care au urmat poziția
geografică explică prosperitatea de care s-a bucurat Clujul în antichitate.

Datorită înfloririi deosebite a așezării, împăratul Hadrian o ridică Napoca la

rangul de municipiu (124 d.Hr.), sub numele de Municipium Aelium Hadrianum Napoca,
fiind primul municipiu din această regiune a imperiului.

Ulterior, în timpul domniei lui Marcus-Aurelius (160-180 d.Hr.) așezarea este

avansată la rangul de colonie, sub numele de Colonia Aurelia Napoca, primind
totodată privilegiul Ius Italicum, cel mai înalt statut urban din Imperiul roman.
Astfel, locuitorii beneficiau de importante drepturi și avantaje materiale,
inclusiv scutirea de plata impozitelor pe terenuri.

În perioada 120-123 Hadrian reorganizează Dacia, creând Dacia Porolissensis,

unitate administrativă situată la nord de Arieș și de Mureș. Important centru
politic în timpul guvernării romane, Napoca a fost o perioadă, capitala Daciei
Porolissensis și sediul procuratorului, care conducea provincia (procurator Augusti
vice praedis).

Pe lângă înflorirea comerțului aici se practicau multiple meșteșuguri (prelucrarea

pietrei, olăritul, prelucrarea metalelor, etc). Pe Bd. Eroilor a fost descoperit
găsit un atelier din secolul al II-lea în care se confecționau fibule de bronz.
Mulți coloniști veniți aici găseau un vad bun pentru comerț - minereuri, produse
agricole, obiecte de lux, sare (Cojocna, Sic, Ocna Dejului) ș.a.

Similar altor orașe romane, Napoca era condus de ordinul decurionilor, compus
dintr-un număr de până la 50 de persoane care proveneau din rândul personalităților
influente (proprietari de pământ, negustori, dregători, militari aflați în pensie).
Deși juca un important rol politic și administrativ, orașul nu prezenta o
importanță militară, neavând propria garnizoană. Protecția orașului era asigurată
de garnizoana de la Gilău (ala Siliana), iar ulterior de Legiunea a V-a Macedonica
de la Turda.

Colonizarea romană a acoperit întreaga suprafață a județului, fapt atestat de

numeroase vestigii (Bologa, Cășeiu, etc). După retragerea administrației și armatei
romane la sud de Dunăre (275 d.Hr.), regiunea a continuat să fie locuită (mărturie
stau descoperirile din regiunea Mănăștur) și populația rămasă a supraviețuit
perioadei de migrație a barbarilor dinspre estul și sudul Europei. La acel timp au
fost puse bazele primei organizari statale, Voievodatul lui Gelu, având ca puncte
de apărare cetățile de la Dăbâca și Gilău, amintit în cronica lui Anonymus cu
ocazia luptei cu triburile maghiare de curând așezate în Panonia. Fortificația de
la Cluj-Mănăștur a fost parte a sistemului de fortificații ale populației românești
sau româno-slave din zonă.

Fortificațiile din zona Cluj-Mănăștur au fost grav avariate, suferind de pe urma

unor incendieri și atacuri (mai ales cele din 1068), probabil ale pecenegilor.
Voievodatul lui Gelu nu a rezistat presiunii ungurilor stabiliți în Câmpia
Panoniei, fiind cucerit de către aceștia și inclus în Voievodatul Transilvaniei,
parte a regatului ungar, împreună cu porțiuni din vestul Transilvaniei. Zona este
reorganizată administrativ, iar în 1173 apare menționat în documentele vremii
Comitatul Cluj (Thomas comes Clusiensis). În 1213 Clujul împreună cu dealurile din
împrejurimi este menționat drept Castrum Clus. Cele mai vechi forme maghiare ale
numelui orașului au fost compuse din numele Clus, la care a fost adăugat cuvântul
var (cetate): Clusvar (1295), villa Clusvar (1297) etc. Primul sigiliu al orașului
poartă inscripția S(igillium) Civium De Cluswar.[2]

Viața Clujului a fost întreruptă în anul 1241 de invazia tătarilor, care cuceresc
cetatea și ucid sau îi iau în robie pe locuitori. Clujul a fost serios avariat cu
această ocazie, fiind însă pomenit în documente în 1275, când regele Ladislau al
IV-lea Cumanul a reînnoit privilegiile pentru sașii care se vor așeza la villa
Clusvar. Importanța sa militară va scădea totuși foarte mult, centrul militar-
strategic devenind cetatea de la Lita, care prezenta avantajul de a fi mult mai
ușor de apărat. În perioada care urmează așezarea de pe malul Someșului devine
treptat una cu caracter mai mult agricol, fiind menționată de altfel în documentele
vremii drept villa (sat). Astfel la jumătatea secolului al XIII-lea Clujul există
doar ca o localitate rurală aflată în apropierea unei cetăți fără o importanță
militară.