UNIVERSITATEA ʺALEXANDRU IOAN

CUZAʺ IAŞI

VIAŢA MUNICIPALĂ ÎN DACIA ROMANĂ

Introducere

1
 Civilizaţia romanǎ se defineşte ca o civilizaţie urbanǎ.
Provincia Moesia Inferior şi Dacia au fost provincii puternic
urbanizate. În Dacia oraşele romane au apǎrut mai ales în jurul
castrelor romane fǎrǎ o contribuţie localǎ (autohtonǎ).
În procesul de apariţie a centrelor citadine din Dacia se disting
douǎ etape, fiecǎruia corespunzându-i un model de urbanizare.
Astfel, prima etapǎ dureazǎ panǎ la Traian, fiindu-i specific modelul
colonial de urbanizare, adicǎ oraşele au fost formate prin colonizare
de veterani(cazul oraşului Colonia Ulpia Traiana Augusta Dacica
Sarmizegetusa, din Dacia si al municipium-ului Tropaeum Traiani
din Dobrogea in anul 109 d.Hr.).
A doua etapa începe cu Hadrian 1 fiindu-i specific modelul
municipal de urbanizare, adica oraşele erau promovate in funcţie de
acest statut din aşezǎrile deja existente. Astfel în Dacia s-au
înfiinţat şapte coloniae (Ulpia Traiana Sarmizegetusa, Drobeta,
Colonia Aurelia Apulensis, Colonia Novae Apulensis, Romula,
Napoca si Potaisa) si patru municipia (Tibiscum, Dierna, Ampelum
si Porolissum).
Acestor municipia şi coloniae li se adaugǎ numeroase alte
oraşe de rang inferior numite civitas peregrinae.
Potrivit dreptului roman, întreg teritoriul cucerit de romani din
Dacia a trecut în proprietatea imperiului, alcǎtuind ager publicus.
2
Cea mai veche şi mai însemnatǎ împǎrţire a lui ager publicus in
Dacia a fost facutǎ cu prilejul întemeierii coloniei Ulpia Traiana
Sarmizegetusa, teritoriul atribuit noului oraş a fost mǎsurat şi
împǎrţit în parcele de cǎtre agrimensores3.

Cuprins

1
Nelu Zugravu, Etnogeneza românilor in Istoria românilor anticǎ, Chisinǎu-Iaşi, 1991, p. 71.
2
Mihail Macrea, Viaţa in Dacia romanǎ, Bucureşti, 1969, p. 111.
3
Ibidem.

2
 Dacia este singura provincie transdanubianǎ a Imperiului
Roman care a cunoscut fenomenul urbanizǎrii de tip roman 4. Nivelul
de cercetare al aşezǎrilor este foarte diferit rǎmânând uneori
nesatisfǎcǎtor, astfel monografiile care le-au fost consacrate sunt fie
învechite, fie prea sumare. O alta problemǎ este cǎ majoritatea
cercetǎrilor arheologice n-au fost încǎ publicate.
Aşadar sintezele de istorie a Daciei romane, deşi se aflǎ în
progres de la o generaţie la alta, totuşi lasǎ nerezolvate problemele
esenţiale ale istoriei municipale. Dacia este o provincie bogatǎ în
inscripţii, cele referitoare la viata municipalǎ sunt mult mai
numeroase decât în majoritatea provinciilor învecinate. Pe întreg
teritoriul provinciei s-au intemeiat in epoca stǎpânirii romane
nenumǎrate aşezǎri care, se împart în mai multe categorii, dintre
care în primul rând se impun oraşele, cu statut juridic recunoscut,
apoi satele, de mai multe feluri, asezarile in jurul castrelor,
cunoscute sub numele de canabae5 la care se adaugǎ si alte aşezǎri
ca staţiunile balneare, staţiunile de-a lungul drumurilor, staţiuni
militare de pazǎ si control ale Imperilui Roman la graniţele
provinciei, cǎtunele fǎrǎ organizare de tip roman si altele. Numarul
tuturor aşezǎrilor mari sau mici, cercetate, fac dovada unei intense
activitaţi economice, desfǎşuratǎ de o populaţie numeroasǎ, aflatǎ la
un înalt nivel de dezvoltare economicǎ, socialǎ si culturalǎ.
Dintre toate categoriile de aşezǎri din Dacia romanǎ, oraşele
joacǎ rolul cel mai important in viaţa provinciei, nu atât prin
numǎrul lor, cât mai ales prin amploarea şi strǎlucirea vieţii
orǎşeneşti, dar şi prin funcţiile importante ale acestora.
Oraşul cu cea mai mare întindere teritorialǎ, dezvoltare
urbanisticǎ, cea mai numeroasǎ populaţie si cel mai infloritor din
punct de vedere economic din Dacia, a fost Apulum 6. El s-a
4
Radu Ardevan, Viaţa municipalǎ in Dacia romanǎ , Timişoara, 1998, p. 20.
5
Mihail Macrea, op. cit., p. 116.
6
Ibidem, p. 125.

3
dezvoltat ca important centru militar, administrativ, agricol,
comercial si meşteşugǎresc, în câmpia fertilǎ a Mureşului mijlociu,
la care mai adǎugǎm şi prezenţa legiunii a XIII-a Gemina .
Dezvoltarea oraşului Apulum a fost favorizatǎ şi de regiunea
auriferǎ din Munţii Apuseni, în primul rând de centru administrativ
al minelor de aur de la Ampelum. Mai putem menţiona de asemenea
existenţa unui port la Mureş, pe care se facea un intens trafic
fluvial.
Dupǎ cum dovedesc unele inscripţii, aici s-a aflat cea mai
veche comunitate de cetaţeni romani, formatǎ din veterani, din
familiile soldaţilor si meşteşugarii care însoţeau pretutindeni
legiunile romane.
Apulum este actualul cartier Partoş al oraşului Alba Iulia,
denumit convenţional Apulum I7. Spre sud-vest, teritoriul apulens
cuprindea probabil aşezǎrile din valea Mureşului la nord-est
localitatea Sard8, aceasta aparţinându-i cu siguranţǎ.
Aici se gǎsea pretoriul guvernatorului celor trei Dacii. S-a
stabilit cu exactitate amplasamentul castrului legiunii a XIII-a
Gemina şi anume în partea de sus a oraşului 9 pe platoul numit
ʺCetateʺ, canabele sunt atestate epigrafic extinzându-se în jurul
castrelor îndeosebi în partea de nord-est. La est de castru a fost
identificat praetarium consularis,sediul guvernatorului şi al
administraţiei provinciale.
Deşi Apulum este un nume indigen, lipsesc pe tot cuprinsul
complexului roman urme de locuire anterioară: vestigiile dacice
descoperite apar numai în context de epocă romană 10.

7
Radu Ardevan, op. cit., p. 81.
8
Ibidem.
9
Ibidem, p. 46.
10
Ibidem, p. 48.

4
 Aşezările de aici încep abia după cucerire. Promovarea
oraşului la rang de municpiu se datorează cu siguranţă împăratului
Marcus Aurelius, apoi în timpul lui Commodus devine o colonia
Aurelia iar la începutul secolului III, oraşul beneficia şi de ius
italicum 11.
Ulpia Traiana Sarmi zegetusa este cel mai bine cunoscut oraş
al Daciei romane. Numărul de sccripţii cunoscute este foarte
mare( peste 500), informaţia referitoare la viaţa municipală este
mult mai abundentă decât pentu oricare altă aşezare daco-
romană12.Toate indiă o comunitate prosperă şi bine organizată, cu un
rol major încă de la începutul ei în întreaga provincie; o adevărată
metropolă a Daciei romane. Nu este atestată nici o locuire autohtonă
pe acest amplasament înainte de cucerire.
Aşezată la est de Porţile de Fier ale Transilvaniei, la intrarea
în Ţara Haţegului, noua colonie exprimă bine intenţiile statului
roman, iar amplasamentul ei seamănă cu cel al altor coloniae
deductae13 într-o ţară abia supusă, în curs de pacificare.
După cum am menţionat mai sus, Ulpia Traiana Sarmizegetusa
a apărut prin colonizare ca o coloniae deductae, în anii lui Traian,
imediat după cuceire. Inscripţia de fondare menţionează numele
guvernatorului Decimus Terentius Scaurianus 14. Cum acesta era
considerat primul guvernator al Daciei, apărea firească întemeierea
coloniei imediat după cucerire, tocmai pentru a servi drept capitală
noii provincii. Fiind o colonia înca de la întemeiere nu se pune
pentru Sarmizegetusa problema unei evoluţii a statutului municipal.
Oraşul a bneficiat şi de ius italicum. Marea colonizare de
villae rusticae n sud-vestul Transilvaniei dovedeşte siuaţia prosperă
a aristocraţiei municipale din Sarmizegetusa. Se cunosc aediles şi

11
Ibidem, p. 49.
12
Ibidem, p. 43.
13
Ibidem.
14
Mihail Macrea, op. cit., p. 30-32.

5
quaestores având, prin urmare certitudinea existenţei tuturor
magistraturilor obişnuite în asemenea oraşe. Şi funcţiile sacerdotale
tradiţionale pentru coloniile romane, există însă consemnările de
pontifices şi augurus sunt relativ puţine mai numeroase sunt cele de
flamines.
Viaţa comunitară este înfloritoare, de tip roman; sunt amintite
sportulele, adică acordări de cadouri în alimente sau bani pentru
merite civice, proporţional cu acestea şi cu rangul social al celui
onorat15.
Romula. Aşezare romană situată pe malul drept al Oltului
inferior, aici au fost găsite urme arheologice dacice pe tot cuprinsul
ei. Se pare că este vorba de o locuire autohtonă care ia sfârşit odată
ce este cucerită Dacia 16. Este singurul oraş cu nume roman din
Dacia17. Dezvoltarea oraşului se datorează în primul rând fertilităţii
agrare a ţinutului din vecinătate care forma teritoriul său rural.
Primii locuitori par să fi fost veteranii aşezaţi în canabele
castrului. Ulterior s-a dezvoltat ca centru agricol, comercial şi
meşteşugăresc. Ruinele oraşului se întind pe o suprafaţă de 60 de
hectare18.Romula este atestată ca municipiu abia la începutul
domniei lui Marcus Aurelius(161-180).
La rangul de colonia, oraşul a fost ridicat de către Septimiu
Sever. În exteriorul oraşului au fost observate mai multe necropole.
Inscriţiile antice sunt relativ puţine, iar cele referitoare la viaţa
muncipală sunt în număr foarte mic şi destul de neconcludente 19.
Pentru faza municipală informaţia este săracă. Există doar
două consemnări de decuriones şi una pentru ornamenta
duumviralia. Acestea din urmă dovedesc că este vorba de un

15
Radu Ardevan, op. cit., p. 137.
16
Dumiru Tudor, Romula , Bucureşti, 1968, p. 11.
17
Mihail Macrea, op. cit., p. 128.
18
Ibidem.
19
Radu Ardevan, op. cit., p. 30.

6
municipiu cu organizare duumvirală 20. Din perioada colonială s-a
păstrat o menţiune despre un duumvir şi tot câte una despre edilitate
şi questură, acestea din urmă exercitate de acelaşi individ. Se mai
adaugă ştiri laconice despre decurioni. Un localnic se intitulea ză ex
praefecta.
Drobeta. Este cu siguranţă prima aşezare romană din Dacia 21.
Apariţia ei este condiţionată de cstrul roman de aici şi de podul
construit de Traian. Locuirea urbană a fost surprinsăpe o suprafaţă
de circa 51 de hectare, delimitată de o fortificaţie poligonală.
La Drobeta se cunosc relativ mai multe inscripţii decât la
Romula, şi simţitor mai multe referitoare la viaţa municipală. Acest
amănunt ar putea sugera o comunitate prosperă, bine structurată şi
cu o elită activă.
Locuirea civilă de la Drobeta trebuie să fi apărut odată cu
castrul fiind vorba de vicus militar. Inscripţiile de la Schitul
Topolniţei şi Iezureni amintesc realităţi ale vieţii muncipale din
Drobeta22.
Ele depun mărturie pentru întinderea teritoriului oraşului până
în depresiunea Tîrgu-Jiu. Tot din perioada municipală cât şi din cea
colonială există consemnări de decuriones 23.
Municipiul a avut în frunte duumviri. Tot din prima etapă de
existenţă a oraşului avem atestări pentru un quiquemalis, un
quaestor şi două demnităţi sacerdotale: flamen şi pontifex.
Instituţiile perioadei coloniale sunt puţin cunoscute. Ordo
decuriorum pare să fie activ în viaţa oraşului.
Dierna. Aşezarea s-a dezvoltat pe un spaţiu restrâns, la
vărsarea râului Cerna în Dunăre. Este foarte puţin cunoscută. Ea se
află pe locul actual al Orşovei 24. După o ştire a lui Ulpian, Dierna ar
20
Ibidem, p. 132.
21
Ibidem, p. 33.
22
Ibidem, p. 71.
23
Ibidem, p. 133.
24
Mihail Macrea, op. cit., p. 130.

7
fi fost întemeiată de Traian şi beneficia de ius italicum, însă
epigrafia nu confirmă decât că Dierna este municipium 25. Aşezarea
romană de la Dierna îşi are probabil începuturile încă din vremea
războaielor de cucerire, când în primul război, o coloană a armatei
romane a trecut Dunărea pe aici.
Existenţa unui castru la Dierna este afirmată de mulţi
cercetători. Numele dacic al oraşului arată că ţinutul era locuit şi
înainte de cucerirea romană. Datorită minelor de aur de la Ampelum,
Traian a adus colonişti în primul rând mineri specializaţi, aduşi din
Dalmaţia26, acestora li s-au adăugat numeroşi negustori veniţi din
toate colţurile imperiului. Din acest teritoriu cunoaştem un flamen
şi un quattuorvir27.
Tibiscum. Localitatea este situată în nord-estul Banatului 28, pe
malul râului Timiş. Prezintă numeroase ruine şi a constituitde
timpuriu obiect al atenţiei amatorilor de antichităţi. Oraşul roman s-
a dezvoltat însă în afara perimetrului vicus-ului militar, pe malul
drept al râului. Numărul inscripţiilor aflate până astăzi este destul
de mare, dar foarte puţine se referă la administrarea municipală.
Aşezarea romană poartă un nume dacic. Nu avem date certe
despre o localitate preromană, ci numai despre un posibil loc de cult
autohton. O locuire civilă alăturată trebuie săfi existat de timpuriu.
Sunt indicii certe că s-ar fi desprins de Colonia Ulpia Traiana
Sarmizegetusa. Castrul de la Tibiscum a funcţionat pe toată durata
existenţei provinciei, având un rol major in sistemul defensiv al
Daciei.
Informaţiile despre municipium Tibiscum sunt puţine şi
datează numai din secolul III d.Hr. 29. O inscripţie a unui veteran din
anii 211-212 d.Hr. care este şi decurion al Sarmizegetusei a fost
25
Radu Ardevan, op. cit., p. 73.
26
Mihail Macrea, op. cit., p. 132.
27
Radu Ardevan, op.cit., p. 134.
28
Ibidem, p. 39.
29
Ibidem, p. 41.

8
inerpretat ca argument pentru datarea promovării oraşului Tibiscum
la rang de municipiu.

Concluzie
Cele mai multe dintre oraşele întemeiate lângă castre, printre
care Drobeta, Dierna, Romula, Apulum, în dezvoltarea lor ulterioară
nu au depins numai de elementul militar, ci s-au transformat în
centre cu populaţie numeroasă, angajată în diverse activităţi
economice, administrative şi culturale.
Oraşele din Dacia romană au cunoscut o dezvoltare
urbanistică, economică şi socială, încât unele dintre ele, şi în primul
rând metropola, stăteau cu cinste alături de cele mai înfloritoare
oraşedin restul imperiului.

Bibliografie

9
1. Ardevan , Radu, Viaţa municipală în Dacia romană , Editura
Mirton, Timişoara, 1998.
2. Macrea, Mihail, Viaţa în Dacia romană, Editura Ştiinţifică,
Bucureşti, 1969.
3. Tudor, Dumitru, Romula, Editura Ştiinţifică, Bucureşti,1968.
4. Zugravu, Nelu, Etnogeneza românilor , în Istoria românilor
antică, Editura Universitas, Chişinău-Iaşi, 1991.