“Cand in jurul satelor, indiferent de altitudinea la care erau situate, se descoperea o pasune mai

buna, se defrisa o bucata de pamant arabil ori potrivita pentru cosire, unul sau doi membrii din
comunitatea satului se desprindeau de vechea asezare pentru a-si alcatui una noua pe locurile
descoperite, acestea , formata la inceput numai dintr-o casa sau doua, primind numele de
<cranguri>. In timp de doua-trei generatii, langa casele parintilor asezandu-se ale fiilor si nepotilor,
crangurile se transformau in catune si apoi in sate, din care urmau sa se desprinda alte cranguri.

Intre raurile Mures - de la Aiud si pana in preajma Aradului – Somesul Mic si Crisul Repede si intre
orasele Alba Iulia si Oradea, Deva si Cluj-Napoca, Aiud si Beius, Zam si Huedin, viata romaneasa este
reprezentata de populatia milenara a Muntilor Apuseni care i-a imprimat acesteia toata austeritatea
si toata darzenia ei.” Vasile Netea – Muntii Apuseni, Muzeu Istoric si Panteon al Poporului Roman

Vestigiile romane, descoperite in zona satului Ciugudul de jos, judetul Alba, sunt strans legate de
cunoscuta „Via Traiana”, intrată în conştiinţa comunităţii locale până azi sub numele de „Drumul lui
Traian” sau “Drumul Bătrânilor”si existenta Castrului Roman de la Razboieni – Cetate, aflata foarte
aproape de aceasta asezare rurala. Drumul Roman care venea de la Rosia Montana pe Valea
Ariesului, peste Muntii Trascau, trecea prin zona Podeni/Pietroasa si inainta spre Ocna Mures, inainte
de a merge spre Napoca. Alba-Iulia pana in eveul mediu era depozit și port pentru transportul
„aurului alb”, pe râul Mureș, înspre centrul Europei.

Situat pe dealul de langa localitatea Razboieni-Cetate, Castru Roman de tip auxiliar, a apartinut
unitatii de cavalerie "Ala I Batavorum Milliaria", cea mai importanta trupa de cavalerie din provincia
Dacia Romana. Aceasta a rămas aici până la sfârşitul stăpânirii romane. ”Avea misiunea de a apăra un
sector important din graniţa provinciei, dar şi exploatările de sare de la Salinae (Ocna Mureş). Pe
celebra hartă a lui Peutinger, între Apulum şi Potaissa (Turda), pe drumul imperial se găsea zona
numită generic Salinis (Salinae), ce corespunde probabil exploatărilor romane din zona Ocna-Mureş.
Atât împăraţii Antichităţii romane cât şi regii, principii, apoi împăraţii Evului Mediu şi ai epocii
moderne au obţinut venituri substanţiale din monopolul asupra sării din Transilvania, chiar mai mari,
adeseori, decât cel al metalelor preţioase.

După extinderea Imperiului roman, pe malul Mureşului (în zona Alba luliei de acum) a fost dezvoltat
un port fluvial important cu numele de Apulum. De aici au fost încărcate plutele cu mai multe
produse din provincia dacică, cum au fost: grâu, sare (extrasă din salinele de la Turda şi Ocna Mureş),
vin, cât şi argint, aur extrase din zona Zlatnei. Plutele urmau cursul Mureşului şi Tisei până la Dunăre.

“Anonymus, notarul regelui Bela al III-lea , Viata Sf. Gerard si cronicile latino-maghiare din secolele al
XIII-lea si al XIV-lea, referindu-se la secolele al X-lea si al XI-lea, amintesc bogatiile Ardealului, udat de
ape, din nisipul carora se culegea aur foarte bun, ocnele din care se extragea sarea atat de necesara
oamenilor si animalelor , si pe care Athum, voievodul din Banat, o vamuia la trecerea plutelor pe
Mures spre Panonia. Bogatiile Transilvaniei – si in primul rand sarea – la care ravneau toti nobilii
maghiari, au constituit principalul motiv al razboiului dintre Stefan I, Gyla si Athum, si mai putin
necredinta manifestata de acestia din urma fata de cel dintai si de crestinism, adica fata de biserica
apuseana.

Transilvania era socotita o tara foarte intinsa si bogata ( Transilvanum regnum… latissimum et
opulentissimum), de la Portile Mezesului pana pe cursul superior al Muresului, cu centrul la Alba-
Iulia, un oras-cetate construit din pamant, lemn si piatra.” Istoria Medie a Romaniei - Sec. al X-lea
sfarsitul sec. al XVI-lea, Bucuresti 1966

In aceasta zona, a localitatii Razboieni-Cetate, s-au efectuat sapaturi arheologice sistematice, mai
ales intre anii 1995 - 2000; este inclus pe lista monumentelor istorice de interes local. Cercetările
efectuate în anul 1960 pe platoul numit „Cetate”, la nord-vest de satul actual, au dus la dezvelirea
unor clădiri dotate cu instalaţii de încălzire şi coloane.

Lipsa unor cercetări sistematice ulterioare care să explice în amănunt importanţa locurilor în istorie a
fost şi este suplinită de un profesor de istorie din localitate, Pantilimon Popovici. Acesta a realizat un
veritabil muzeu cu obiectele descoperite pe camp, de locuitori ai satului şi elevi. Terenul, unde se află
castrul roman, a fost retrocedat în trecut unor persoane fizice, care, lucrând cu utilaje de adâncime,
au distrus o parte din ziduri. Cu toate acestea, castrul roman de la Războieni – Cetate rămâne un
punct important în istoria acestor locuri. Aici a staţionat o perioadă de timp şi o unitate de cavalerie a
batavilor, strămoşi ai olandezilor, care aveau misiunea de a păzi exploatarea de sare de la Ocna
Mureş. «Materialul arheologic de provenienţă romană conturează o aşezare antică, având un
pronunţat caracter oppidan (orăşenesc), situată aproximativ în centrul provinciei Dacia Traiană, între
coloniile Apulum şi Potaissa, pe cunoscuta „Via Traiana”. (adev.ro/nnxmw4)

Când cucereau un teritoriu, primul lucru pe care-l făceau legionarii romani erau castrele, podurile și
șoselele, adică un sistem defensiv eficient și drumuri pe care să poată circula armata și apoi
negustorii, coloniștii, funcționarii si marfurile, adică tot ce era necesar consolidării stapanirii romane
asupra unei noi provincii. Drumurile au fost pentru romani unul dintre cele mai importante mijloace
de mentinere a dominatiei lor asupra teritoriilor cucerite.

Multe dintre soselele construite de romani urmau vechile trasee dacice, ale cailor de acces existente
anterior cuceririi romane. Romanii au consolidat drumurile dacilor. Pe langa aceste drumuri
principale, veritabile autostrazi in lungime totala de peste 700 km, dacii mai aveau tot felul de
drumuri (publice, militare, vicinale, private), corespondentele drumurilor nationale, judetene, sau
comunale de astazi.

De altfel, multe din drumurile nationale care strabat azi Romania au fost construite urmand traseele
dacice si romane, care la 254 d. Hr, insumau o retea toatala de aproximativ 12.000 km si asta numai
din cele descoperite pana astazi.

Pe timpul dacilor și al romanilor, valea Arieșului și alte văi asemănătoare din Apuseni, erau doar
păduri sălbatice. Romanii au avut fortificații și drumuri sus, nu în văi, de exemplu fortificații pe
Creasta Secuiului, drum pe sub și peste Bedeleu. De sus puteau vedea până departe, se simțeau mai
în siguranță. Probabil sus, pe platouri, au început și primele defrișări. În Evul Mediu și până în zilele
noastre, moții au cultivat grâu sus, pe platouri, până la 1200m altitudine. Singura fortificație
necucerită de mongoli, a fost cea de pe Creasta Secuiului, pentru ca sub cetatea medievală de la
Colțești a fost un castru roman.

Un cercetator clujean a realizat harta amanuntita a drumurilor romane din Transilvania. Profesorul
Dorin Ursutiu, unul dintre cei mai renumiti topografi-arheologi din Romania, a lucrat, impreuna cu
cercetatorii de la Facultatea de Istorie si Filosofie din Cluj-Napoca, cateva zeci de ani la realizarea
hartilor. El a strabatut, cu masina sau cu piciorul, cele mai multe dintre drumurile construite in
Antichitate.

Principala artera era Drumul Imperial. Acesta avea grosimea de un metru si o latime de 6,2 metri.
Mai intai, romanii sapau terenul pana cand dadeau de un strat stabil. Apoi, ei construiau patru
straturi. Primul era reprezentat de pietre de mari dimensiuni, iar cel de-al doilea din pietris
amestecat cu caramizi pisate. Urma un strat de nisip amestecat cu roci vulcanice macinate, iar
ultimul strat era format din dale slefuite de calcar. Drumul Imperial incepea de la Dunare, urca prin
Banat, pe la Laederata, si trecea pe la Tapae, azi Portile de Fier ale Transilvaniei. De aici, el mergea pe
la Ulpia Traiana Sarmizegetusa, apoi urma pe la Apulum. Drumul ajungea apoi la castrul roman de la
Razboieni si de aici mergea pana la castrul Legiunii V Macedonica de la Potaissa, Turda de azi.

Acel castru era cea mai importanta fortificatie militara romana din aceasta provincie. De la Turda,
drumul pornea spre Cluj, prin Ceanu Mare si prin Aiton. Traseul coincide insa in mare masura cu cel al
soselei judetene de azi. Drumul romanilor merge paralel fata de actualul drum european, care uneste
Turda de Cluj prin Valcele. Ruta drumului roman este insa mai buna decat cea a soselei europene,
pentru ca el ocoleste in intregime Dealul Feleacului, unde in prezent au loc cele mai multe accidente
auto din judetul Cluj.

Din nefericire insa, drumul roman a fost distrus in mare masura. Si asta pentru ca inginerii care lucrau
la reabilitarea drumului judetean au descoperit drumul roman foarte bine pastrat. Ca sa
economiseasca bani, ei au decis sa nu mai faca o fundatie noua pentru soseaua extinsa si au turnat
asfaltul direct pe drumul romanilor.

Drumul Imperial se bifurca la Dezmir. Calea de acces principala ducea in orasul Napoca, Cluj-Napoca
de azi, principalul centru economic si cultural al Transilvaniei de Nord in epoca, iar un drum secundar
ducea spre castrul de la Gherla, iar apoi, prin Dej, spre castrul de la Porolissum. O alta varianta pleca
din Cluj spre Gilau, unde era un important castru, apoi pe la castrul din Bologa, din Muntii Apuseni,
ajungea la Porolissum, azi Moigrad, din judetul Salaj.

Profesorul Alexandru Diaconescu, de la Facultatea de Istorie si Filosofie, a realizat o harta digitala a

lor. Toate drumurile din Imperiul Roman erau construite doar de soldati. Viteza de construire era mai
mare decat cea practicata in prezent.

Drumurile romane sunt atat de rezistente incat unele portiuni din ele mai sunt folosite si azi. Oamenii
le-au botezat “Drumul lui Traian”, “Drumul Imparatului” sau “Drumul batranilor”.

Surse:

https://aleximreh.wordpress.com/2017/10/28/caile-batranilor/

https://www.historia.ro

Descoperii arheologice:

175. CIUGUDU DE JOS, jud. Alba (S. IX)

Pe locul „La Hârtioi“, situat între satele Ciugudu de Sus şi Ciugudu de Jos, s-au descoperit o greutate
de la războiul de ţesut, posibil de epocă romană, şi o cărămidă romană. Existenţa unei aşezări, pe
baza acestor materiale, rămâne totuşi incertă.

RepAb, p. 78, pct. 43.

176. CIUGUDU DE SUS, jud. Alba (S. IX)

1. Pe terenul numit „Herţa, La Biserică“, aflat la est de sat, se află substrucţii de clădiri cu ziduri de
piatră, mari cantităţi de cărămizi şi ţigle romane. Din acest sit provin un capitel corintic, un bloc de
piatră fasonată, servind foarte probabil ca prag de poartă, mai multe blocuri de piatră, păstrate prin
cele două Ciuguduri, apoi ceramică romană numeroasă şi de forme variate, un opaiţ cu ştampilă
ilizibilă şi un sestertius de la împăratul Traian. Ansamblul descoperirilor din acest punct indică o villa
rustica.

2. La hotarul dintre Ciugudu de Sus şi Ciugudu de Jos s-au descoperit mai multe obiecte de bronz: un
vas, o fibulă, o placă perforată. Materialele descrise par a fi de epocă romană, iar punctul ar putea fi
acelaşi cu cel descris la Ciugudu de Jos.

1. I. Téglás, ArchÉrt, 31, 1911, p. 435-437; D. Tudor, Oraşe, p. 207; TIR, L 34, p. 48; I. Mitrofan,
ActaMN, 11, 1974, p. 42, M. Bărbulescu, Sargetia, 13, 1977, p. 236; I. Winkler, A. Hopârtean, CN, 1,
1978, p. 18; RepAb, p. 78, pct. 44/4. 2. I. Téglás, ArchÉrt, 31, 1911, p. 435-437; RepAb, p. 78, pct.
44/5.