Cele 2 razboaie daco-romane

Războiul daco-roman din 101-102 d. Hr.

  Mai întâi, Traian inspectează trupele de la Dunăre şi le
sporeşte efectivul cu noi unităţi. După ce îşi aduce aici
principalele forţe, va trece fluviul  pe un pod de vase de
la  Dierna  (Orşova). O altă coloană trece pe la Lederata, iar
cele două coloane se vor uni la  Tibiscum  (Jupa). De aici, după
cum ne spune, Cassius Dio, Traian înaintează cu prudenţă
spre Sarmizegetusa pentru a nu fi surprins de Decebal.
La  Tapae, are loc o bătălie în care dacii sunt înfrânţi, iar
romanii pătrund în Ţara Haţegului, unde se pregătesc de
iernat. În timp ce grosul armatei romane era aici, Decebal se
aliază cu  sarmaţii, cu  sciţii roxolani  din nordul Mării Negre şi
cu  bastarnii  din Moldova şi în iarna anilor 101-102
declanşează atacul asupra garnizoanelor romane din
Dobrogea şi Moesia Inferioară. Deşi gheaţa s-a rupt şi o parte
din călăreţii daci şi roxolani se îneacă, totuşi atacul este
violent, punând în pericol provincia. Prin acest atac Decebal
spera ca Traian să întoarcă trupele din Ţara Haţegului şi să le
aducă aici. Împăratul aduce însă garnizoanele de pe Dunăre şi
veteranii, transportaţi în parte cu ajutorul flotei fluviale. Cu
aceşti soldaţi el angajează bătălia de la Adamclisi cu dacii şi
roxolanii, extrem de sângeroasă, dar foarte importantă
pentru desfăşurarea următoare a războiului. Traian va
arunca în luptă şi veteranii, reuşind să-i înfrângă pe daci şi pe
aliaţii lor. Pierderile romanilor au fost mari, aşa cum reiese
din ruinele altarului descoperit la mică distanţă de  Tropaeum
Traiani  (acest monument a fost ridicat pe locul bătăliei,
tocmai pentru a sublinia importanţa ei). Odată pericolul
îndepărtat, primăvara, împăratul reia înaintarea spre
capitala dacă şi cucereşte cetatea Costeşti. Pentru a-şi menaja
forţele şi capitala, Decebal cere pace, pe care Traian i-o
acceptă, dar cu condiţiile puse de el. De data aceasta pacea
este foarte dură pentru regele dac:

 Ţara Haţegului, Banatul, Oltenia, Muntenia, sudul

Moldovei şi sud-estul Transilvaniei sunt ocupate de
romani;
 predă armele şi maşinile de războ, meşterii şi instructorii
militarii;
 nu mai avea voie să primească fugari din imperiu;
 trebuia să dărâme zidurile cetăţilor;
 să renunţe la politica externă;
 să aibă aceiaşi prieteni şi duşmani ca Roma.

Prin această pace Traian limita drastic acţiunile lui Decebal,

dar bănuia că regele dac nu le va respecta. De aceea, cu
ajutorul lui  Apolodor din Damasc  va construi la Drobeta,
peste Dunăre, un pod de piatră cu suprastructură de lemn
pentru a avea o legătură stabilă cu Dacia. Se pare că tot acum
începe colonizarea Banatului şi Olteniei, dovadă clară că
urmărea cucerirea Daciei.

La rândul său, Decebal nu putea respecta prevederile

sinucigaşe ale tratatului de pace şi drept urmare nu va
dărâma zidurile cetăţilor, îşi va reface armata, va primi
dezertori de la romani, dar nu va mai reuşi să refacă vechile
sale alianţe. Mai mult , îi va ataca pe iagizii din nord-vestul
Banatului, care erau aliaţi ai romanilor, oferindu-i pretextul
lui Traian pentru o nouă intervenţie, care oricum era
inevitabilă.

Războiul daco-roman din 105-106 d. Hr.

De această dată Traian are un avantaj clar asupra lui
Decebal. Romanii trec pe podul de la Drobeta şi se îndreaptă
spre Sarmizegetusa din cinci direcţii (Traian a condus coloana
de pe  Valea Oltului). Coloanele romane înaintează prin  Banat,
pe  Cerna,  Jiu,  Olt  şi prin  sud-estul Transilvaniei. Sunt cucerite
şi distruse cetăţile de la  Costeşti,  Blidaru  şi  Piatra Roşie,
iar  Sarmizegetusa Regia  este practic înconjurată. În vara lui
105, capitala dacilor cade în mâinile romanilor şi va fi
distrusă. Decebal încearcă să se retragă în munţi, dar este
ajuns din urmă de un corp de cavalerie roman, condus
de  Tiberius Claudius Maximus  şi se sinucide. Ultimele
rezistenţe ale dacilor vor fi înfrânte  de romani în vara anului
106, iar în august acelaşi an,, o diplomă militară” de
la  Porolissum  menţionează Dacia ca provincie romană. Din
acest moment procesul de formare a poporului român şi a
limbii române capătă o direcţie clară, iar romanizarea devine
ireversibilă.