După ce Domiţian moare asasinat şi după scurta perioadă de conducere a lui Nerva,

urmează la tronul imperiului unul din cei mai mari împăraţi din istoria
Romei, Marcus Ulpius Traianus (98-117 d. Hr.) care se hotărăşte să cucerească
Dacia. Motivele hotărârii sale au fost nevoia de stabilitate pe linia Dunării şi bogăţiile
Daciei (mai ales aurul), pe lângă spălarea ruşinii înfrângerii lui Fuscus şi a păcii
încheiate de Domiţian.

Prin urmare, Traian trebuie să fi planificat dinainte cucerirea acestei ţări, din motive

atât strategico-militare, ca urmare a creşterii puterii dacilor, socotiţi o ameninţare
pentru Roma, cât şi de ordin economic.

Cele două războaie de cucerire a Daciei sunt cunoscute din: Cassius

Dio, Criton şi comentariile lui Traian, din care, din nefericire, s-a păstrat doar o
frază. Mult mai edificatoare sunt însă Columna lui Traian de la Roma şi Tropaeum
Traiani de la Adamclisi. Columna este un excelent izvor pentru cunoaşterea completă
a acestor evenimente.

Războiul daco-roman din 101-102 d. Hr. Mai întâi, Traian inspectează trupele

de la Dunăre şi le sporeşte efectivul cu noi unităţi. După ce îşi aduce aici principalele
forţe, va trece fluviul  pe un pod de vase de la Dierna (Orşova).

O altă coloană trece pe la Lederata, iar cele două coloane se vor uni
la Tibiscum (Jupa). De aici, după cum ne spune, Cassius Dio, Traian înaintează cu
prudenţă spre Sarmizegetusa pentru a nu fi surprins de Decebal. La Tapae, are loc o
bătălie în care dacii sunt înfrânţi, iar romanii pătrund în Ţara Haţegului, unde se
pregătesc de iernat. În timp ce grosul armatei romane era aici, Decebal se aliază
cu sarmaţii, cu sciţii roxolani din nordul Mării Negre şi cu bastarnii din Moldova şi
în iarna anilor 101-102 declanşează atacul asupra garnizoanelor romane din
Dobrogea şi Moesia Inferioară. Deşi gheaţa s-a rupt şi o parte din călăreţii daci şi
roxolani se îneacă, totuşi atacul este violent, punând în pericol provincia.
Prin acest atac Decebal spera ca Traian să întoarcă trupele din Ţara Haţegului şi să le
aducă aici. Împăratul aduce însă garnizoanele de pe Dunăre şi veteranii, transportaţi
în parte cu ajutorul flotei fluviale. Cu aceşti soldaţi el angajează bătălia de la
Adamclisi cu dacii şi roxolanii, extrem de sângeroasă, dar foarte importantă pentru
desfăşurarea următoare a războiului. Traian va arunca în luptă şi veteranii, reuşind
să-i înfrângă pe daci şi pe aliaţii lor. Pierderile romanilor au fost mari, aşa cum reiese
din ruinele altarului descoperit la mică distanţă de Tropaeum Traiani (acest
monument a fost ridicat pe locul bătăliei, tocmai pentru a sublinia importanţa ei).
Odată pericolul îndepărtat, primăvara, împăratul reia înaintarea spre capitala dacă şi
cucereşte cetatea Costeşti. Pentru a-şi menaja forţele şi capitala, Decebal cere pace,
pe care Traian i-o acceptă, dar cu condiţiile puse de el. De data aceasta pacea este
foarte dură pentru regele dac:

 Ţara Haţegului, Banatul, Oltenia, Muntenia, sudul Moldovei şi sud-

estul Transilvaniei sunt ocupate de romani;
 predă armele şi maşinile de războ, meşterii şi instructorii militarii;
 nu mai avea voie să primească fugari din imperiu;
 trebuia să dărâme zidurile cetăţilor;
 să renunţe la politica externă;
 să aibă aceiaşi prieteni şi duşmani ca Roma.

Prin această pace Traian limita drastic acţiunile lui Decebal, dar bănuia că regele dac
nu le va respecta. De aceea, cu ajutorul lui Apolodor din Damasc va construi la
Drobeta, peste Dunăre, un pod de piatră cu suprastructură de lemn pentru a avea o
legătură stabilă cu Dacia. Se pare că tot acum începe colonizarea Banatului şi
Olteniei, dovadă clară că urmărea cucerirea Daciei.

La rândul său, Decebal nu putea respecta prevederile sinucigaşe ale tratatului de pace
şi drept urmare nu va dărâma zidurile cetăţilor, îşi va reface armata, va primi
dezertori de la romani, dar nu va mai reuşi să refacă vechile sale alianţe. Mai mult , îi
va ataca pe iagizii din nord-vestul Banatului, care erau aliaţi ai romanilor, oferindu-i
pretextul lui Traian pentru o nouă intervenţie, care oricum era inevitabilă.

Războiul daco-roman din 105-106 d. Hr. De această dată Traian are un avantaj
clar asupra lui Decebal. Romanii trec pe podul de la Drobeta şi se îndreaptă spre
Sarmizegetusa din cinci direcţii (Traian a condus coloana de pe Valea Oltului).
Coloanele romane înaintează prin Banat, pe Cerna, Jiu, Olt şi prin sud-estul
Transilvaniei. Sunt cucerite şi distruse cetăţile de la Costeşti, Blidaru şi Piatra Roşie,
iar Sarmizegetusa Regia este practic înconjurată. În vara lui 105, capitala dacilor
cade în mâinile romanilor şi va fi distrusă. Decebal încearcă să se retragă în munţi,
dar este ajuns din urmă de un corp de cavalerie roman, condus de Tiberius Claudius
Maximus şi se sinucide.

Acest episod al sinuciderii regelui dac este incizat într-o scenă de pe columna lui
Traian.

Ultimele rezistenţe ale dacilor vor fi înfrânte  de romani în vara anului 106, iar în
august acelaşi an,, o diplomă militară” de la Porolissum menţionează Dacia ca
provincie romană. Din acest moment procesul de formare a poporului român şi a
limbii române capătă o direcţie clară, iar romanizarea devine ireversibilă.