William Shakespeare (1564-1616) mare dramaturg englez, este unul

din marile spirite ale culturii universale şi cel mai jucat dramaturg din toate
timpurile.
„Romeo şi Julieta” probabil cea mai cunoscută poveste de dragoste din
istoria lumii, scrisă în 1594, este o tragedie în cinci acte care are la bază o
poveste reală petrecută în secolul al – XV – lea.
Cuplul Romeo şi Julieta reprezintă un teritoriu uman singular de o
neţărmurită credinţă în iubire, înconjuraţi de „oceanul” unei lumi lipsite de
criterii valorice şi de moralitate, incapabilă de a vibra în faţa marilor elanuri sau
drame ale eroilor noştri.
Eroii noştri, doi adolescenţi, aparţinând unor familii de vază din
Verona, familii faimoase pentru legendara duşmănie dintre ele, se îndrăgostesc,
în ciuda acestei situaţii.
În actul II, scena 2 binecunoscută ca „scena balconului”, ni se
înfăţişează un episod al întâlnirii dintre cei doi îndrăgostiţi. Întâlnirea se petrece
noaptea, Romeo se strecoară pe furiş în livada Capuleţilor în speranţa că-şi va
găsi iubita.
Peisajul este feeric, o noapte senină de vară, cerul împodobit de stele
şi lună. Elementele astrologice folosesc pentru a sublinia intensitatea
sentimentelor tânărului. Minunatele podoabe ale cerului pălesc în faţa frumuseţii
iubitei. Julieta este comparată cu soarele care luminează viaţa lui Romeo, făcând
din noapte zi … „şi Julieta-i soare”.
Monologul Julietei de la începutul scenei evidenţiază clar conflictul
interior al eroinei, lupta datoriei cu pasiunea. Dragostea pentru Romeo este atât
de intensă încât sentimentul datoriei păleşte în faţa ei. Curănd pasiunea Julietei
câştigă teren şi iese învingătoare asupra datoriei. Principiul în care fusese
crescută, şi anume „ura dintre cele două familii” pare doar o idee absurdă. Ea
reduce ura la „războiul unor nume”. Face clar diferenţierea dintre „nume şi
persoană”. Pentru ea numele nu valorează nimic şi nu evidenţiază nimic din
trăsăturile şi caracterul persoanei.
Julieta este dispusă să renunţe la numele ei pentru drgostea lor,
cerându-i şi iubitului să facă acelaşi lucru:
„Romeo!
De ce şi pentru ce eşti tu Romeo ?
Renegă-ţi tatăl!Leapădă-al tău nume!”
Julieta se teme pentru viaţa iubitului, dar din iubire, Romeo nu mai ţine
cont de raţiune:
„Mi-a dat iubirea aripi să m-avânt!
…Nu-i zid să poată stânjeni iubirea.”
Romeo declară că nu-i e teamă de moarte şi că ar prefera să moară
decât să trăiască fără iubita lui:
„………………..De nu ţi-s drag,
Mai bine-ar fi să mă găsească-aici
Şi să sfârşesc răpus de ura lor”
 Cei doi îşi fac jurăminte de iubire, decid ca în ciuda tuturor piedicilor
puse în calea iubirii lor, să se căsătorească. Dragostea lor depăşeşte orice raţiune
sau datorie:
„Iar eu ţi-oi pune totul la picioare,
Oriunde te-oi urma, stăpânul meu!”
Spre finalul scenei, cei doi se trezesc din lumea lor de vis şi
conştientizează că Romeo se expune pericolului. Sosirea doicii care o strigă pe
Julieta ii trezeşte din visare şi îi obligă să-şi spună „noapte bună”. Urarea de
„noapte bună” se repetă de mai multe ori, subliniind intensitatea iubirii celor doi.
Le era greu să se despartă, fiecare clipă petrecută împreună fiind pentru ei un
secol de fericire. Până la urmă îşi iau rămas bun jurându-şi dragoste şi hotărăsc
ca a doua zi să pună la cale căsătoria:
„Trec pe la schivnic să-i cer sfat şi faptă.
Să-i spun de fericirea ce m-aşteaptă!”
Intensitatea sentimentelor celor doi îndrăgostiţi este redată cu ajutorul
unor procedeee lingvistice şi figuri de stil de o puternică încărcătură
simbolistică:comparaţii, repetiţii, dialog, antiteză (dragoste-ură), epitete,
metafore.
Viziunea tragică a lui Shakespeare nu este deloc o viziune a resemnării
şi a deznădejdii, ci o viziune de speranţă si biruinţă.Omul este dator să lupte şi să
biruie răul într-o lume în care, totuşi răul nu poate să dispară de tot.