Prelogomene la studiul relatiilor internationale

Ultimele doua decenii au insemnat, in Romania, un nou inceput pentru domeniul

Relatiilor Internationale si pentru comunitatea profesionala din care face parte si autorul

acestor rinduri. In plan editorial, au aparut si in mod cert vor mai aparea numeroase traduceri:

lucrari clasice, texte cu caracter de manual, titluri mai noi care ajung foarte rapid sa fie

considerate repere teoretice. Este de presupus ca vor aparea si din ce in ce mai multe

contributii romanesti, o conditie necesara pentru atingerea unui prag al maturitatii. O veste

buna pentru toti cei interesati de Relatiile Internationale (intelese aici in mod oarecum ingust,

ca subdomeniu al stiintei politice) este faptul ca apar semne convingatoare de deschidere catre

dialog din partea exponentilor altor discipline. Un exemplu recent si notabil il reprezinta

volumul istoricului Gheorghe Cliveti, Prolegomene la studiul relatiilor internationale: epoca

moderna.

Nu voi insista, in acest colt de pagina, asupra autorului, o personalitate bine cunoscuta a vietii

academice iesene. De asemenea, aceste rinduri nu trebuie vazute neaparat ca o recenzie sau ca

un semnal editorial, ci ca o simpla sugestie de lectura (si) pentru cei interesati de politica

internationala a zilei.

 Pune cateva date despre autor

Unii dintre noi am putea fi tentati sa neglijam importanta hotaritoare a demersului

istoriografic, ca intr-un cerc vicios, tocmai din cauza ca nu sintem suficient de familiarizati cu

istoria relatiilor internationale.

Avem acum ocazia nu doar sa remediem macar o parte din acest deficit, ci si sa formulam

intrebari interesante si legitime in interiorul propriei discipline - inclusiv intrebari la care

istoricul se abtine, de regula, sa raspunda. Din considerente de spatiu, voi mentiona doar doua,

care au legatura cu "pasii" (sub)disciplinari evidentiati de profesorul Cliveti: de la "istoria

tratatelor" la "istoria diplomatica" si apoi la "istoria relatiilor internationale".

Aceste evolutii intelectuale au fost dictate de schimbarile survenite la nivelul procesului

politic international, care au facut ca termeni precum "tratat" sau "diplomatie", desi ramin

importanti, sa nu mai poata defini cu adevarat subdisciplina. Dar, tinind cont de ritmul in care

evolueaza lucrurile in ziua de astazi, cit timp va mai ramine relevanta sintagma "relatii

internationale"? Eu nu ma numar printre cei care, pe fondul globalizarii, fluiera finalul

jocului in care relevante au fost statele si natiunile, insa trebuie sa acceptam ca avem state

care esueaza sau natiuni care nu s-au consolidat niciodata.

Astfel de procese sint studiate de teoreticienii relatiilor internationale, care se mai

ocupa, astazi, spre exemplu, si de criticile unui ONG international la adresa unei corporatii

multinationale care polueaza oceanul sau de lupta impotriva retelelor internationale de

criminalitate organizata. Poate nu foarte curind, dar se va produce trecerea de la "relatii

internationale" la altceva (nu stim ce), iar istoricii ar putea ajunge sa o consfinteasca, asa cum

o sugereaza chiar autorul.

A doua tema de reflectie ridicata de lucrarea profesorului Cliveti tine de dezbaterile interne

din cadrul teoriei relatiilor internationale. De mai bine de un deceniu, chiar si in contextul

aplicarii unor modele bazate pe teoria jocurilor, dar mai ales pe fondul reculului acestora,

politologii se preocupa mai mult de validarea sau falsificarea teoriilor prin utilizarea

argumentelor istorice. Problema este ca ei, desi utilizeaza in acest sens surse istoriografice
relevante, adesea reordoneaza intelectual realitatea intr-un mod diferit de cel recomandat de

istorici. Un motiv, dar nu singurul, il constituie nevoia lor de a capta, spre exemplu,

elementele comune pentru doua situatii diferite in timp si spatiu, pentru a defini testul de

plauzibilitate al propriei teorii. Insa de multe ori, asa cum arata si profesorul Cliveti, istoricii

au ce sa le reproseze. Ideal ar fi ca dialogul intre cele doua tabere sa devina mai structurat,

chiar daca nu se pune problema consensului metodologic. Pentru istoricul relatiilor

internationale, ar fi o buna ocazie de a-si extinde sfera de interes catre domeniul "intern", in

primul rind catre mecanismele de decizie sau de elaborare a politicii externe a unui stat (ceea

ce inseamna nu doar lideri si diplomati, ci si partide, grupuri de interese, birocratii etc.). Ceea

ce, in fond, nu ar fi deloc o noutate, pentru ca exact o astfel de atitudine a stimulat cei doi

"pasi" care au definit, in viziunea autorului, dezvoltarea domeniului istoriei relatiilor

internationale.
În viziunea sa, statul este din punct de vedere legal singurul actor politic. Statul
detinea totusi un punct de vedere important, si anume suveranitatea.

Se recunoaste in mod evident principiul balantei de putere, dar in acelasi timp se incerca si o
limitare a eventualelor conflicte. Se face o distinctie intre Marile Puteri si Micile Puteri. Dupa
1878 si pana la 1914 sistemul politic a fost marcat de cele doua aliantei uAntanta, si Tripla
Alianta.

Denumirea raporturilor inter-statale a fost diversa: istoria tratatelor-sf sec xviii-incep. Sec xix,
si indica mai mult utilizarea tratatelor.

Istoria diplomatica-in sec xx-utilizarea documentelor, a actelor diplomatice ( reprezentant:

scoala pozitivista)

Istoria relatiilor internationale: VALORIFICA TOATE CATEGORIILE DE SURSE !!!