CADRUL GENERAL AL SECURITĂŢII PRODUSELOR

RĂSPUNDEREA PROFESIONIŞTILOR PENTRU PRODUSELE

CU DEFECTE

1.Cadrul general al securităţii produselor

Sediul materiei
Principalele acte normative în materie sunt următoarele:
 Codul consumului
 O.G. nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor
 Legea nr.245/2004 privind securitatea generală a produselor
 Legea nr. 240/2004 privind răspunderea producătorilor pentru pagubele
generate de produsele cu defecte

 Codul consumului instituie cu caracter de generalitate obligația de

asigurare a securităţii produselor ce incumbă profesioniştilor.

Obligația de securitate a produselor care revine profesionistului

reprezintă o obligație legală generală și este instituită de către legiuitor
prin dispozițiile art. 8 și art. 27 lit. a), din Codul consumului.
Art.8 Operatorii economici sunt obligaţi să pună pe piaţă numai
produse sau servicii sigure, care corespund caracteristicilor prescrise
sau declarate, să se comporte în mod corect în relaţiile cu consumatorii
şi să nu folosească practici comerciale abuzive.
Art.27 Consumatorii beneficiază de următoarele drepturi:
a) de a fi protejaţi împotriva riscului de a achiziţiona un produs sau de
a li se presta un serviciu care ar putea să le prejudicieze viaţa,
sănătatea sau securitatea ori să le aducă atingere drepturilor şi
intereselor legitime;
Încălcarea acestei obligații de securitate conduce la atragerea
răspunderii producătorului pentru produsele cu defecte, un tip de
răspundere care are la bază ideea de securitate a produselor intrate in
circulație. Obligația de securitate a apărut ca element esențial în
 contractele de muncă, iar mai târziu în contractele de transport de
persoane și avea caracter contractual.
Necesitatea unei obligații speciale de securitate ce incumbă
profesioniștilor, rezultă în principal din faptul că răspunderea civilă
delictuală este mai greu de antrenat, din cauza dificultății dovedirii
vinovăției (răspundere subiectivă).
Se instituie astfel răspunderea obiectivă a producătorului, în
cadrul căreia persoana prejudiciată (consumator) este scutită de a proba
vinovăția profesionistului, fiind suficient să dovedească prejudiciul.
Sfera de aplicație a acestei obligații, inițial contractuală se extinde și
asupra terților față de contractul încheiat cu profesionistul, terți ce vor fi
despăgubiți în ipoteza prejudicierii lor prin intermediul produselor
defectuoase.

 Legea nr.245/2004 privind securitatea generală a produselor

Definiţii legale:
 Termenul produs: orice bun material destinat consumatorilor sau care
este posibil să fie utilizat de consumatori, chiar dacă nu le este destinat şi
care este furnizat sau pus la dispoziţie în cadrul unei activităţi
comerciale.
 Este considerat sigur orice produs care, în condiţii normale sau
rezonabile de utilizare, inclusiv de durată, şi, după caz, de punere în
funcţiune, de instalare şi de necesităţile de întreţinere, nu prezintă niciun
risc sau numai riscuri minime compatibile cu utilizarea produsului
corespunzătoare unui nivel ridicat de protecţie a sănătăţii şi securităţii
consumatorilor.
Principalele criterii în funcţie de care se apreciază calitatea de
produs sigur sunt:
a) caracteristicile produsului ( compoziţia, ambalajul, condiţiile de
asamblare, montaj, întreţinere etc );
b) prezentarea produsului, etichetarea sa, orice avertizări şi instrucţiuni
despre utilizarea sau distrugerea sa;
c) efectul asupra altor produse, în cazul în care utilizarea lui împreună cu
alte produse poate fi în mod rezonabil previzibilă;
d) categoriile de consumatori expuse riscului în cazul utilizării produselor,
în special copiii şi persoanele în vârstă.
 Produs periculos: orice produs care nu îndeplineşte prevederile de la
definiţia "produsului sigur";
 Risc grav: orice risc semnificativ, care necesită o intervenţie rapidă din
partea autorităţilor publice, inclusiv riscurile ale căror efecte nu sunt
imediate;
 Producător:
1) fabricantul produsului, în cazul în care este stabilit în România sau
într-un stat membru al Uniunii Europene şi orice altă persoană care se
prezintă ca producător prin aplicarea pe produs a numelui său, a mărcii
sale sau a unui alt semn distinctiv ori persoana care recondiţionează
produsul;
2) reprezentantul producătorului, în cazul în care producătorul nu este
stabilit în România sau într-un stat membru al Uniunii Europene, sau, în
absenţa unui reprezentant stabilit în România ori într-un stat membru al
Uniunii Europene, importatorul produsului;
3) alţi operatori economici din lanţul de comercializare, în măsura în
care activităţile lor pot aduce atingere caracteristicilor de securitate a
unui produs;
 Distribuitor - orice operator economic din lanţul de comercializare, a
cărui activitate nu influenţează caracteristicile de securitate a produsului;
 Returnare - modalitate referitoare la aducerea înapoi a unui produs
periculos de către consumator, pe care producătorul sau distribuitorul l-a
furnizat deja consumatorului ori l-a pus la dispoziţia sa;
 Retragere - orice măsură luată în scopul de a împiedica distribuţia şi
expunerea la comercializare, precum şi ofertarea unui produs periculos la
consumatori.

Obligaţiile generale ale producătorilor şi ale distribuitorilor

 Principala obligaţie ce incumbă producătorilor şi distribuitorilor este

obligaţia de asigurare a securităţii produselor; această obligaţie este o
obligaţie cu caracter continuu, care operează încă din momentul în care
produsele sunt puse pe piaţă (obligaţie precontractuală) şi continuă şi
după încheierea contractului.

Se subsumează acestei obligaţii principale următoarele obligaţii conexe:

 Obligaţia producătorilor de a asigura consumatorilor informaţiile utile

care le permit să evalueze riscurile inerente ale unui produs, atunci când
 acestea nu sunt imediat perceptibile de către consumator, fără un
avertisment corespunzător;
 Obligaţia producătorilor de a adopta măsuri potrivite pentru evitarea
oricăror riscuri pentru sănătatea şi securitatea consumatorilor:
avertizarea adecvată şi eficientă a consumatorilor, returnarea produselor
de la consumatori şi inclusiv retragerea produselor periculoase de pe
piaţă. Aceste măsuri pot fi luate voluntar sau la cererea autorităţilor
competente.
 Obligaţia distribuitorilor de a nu distribui produse despre care nu au
cunoştinţă sau pe care ar fi trebuit să le considere, pe baza informaţiilor
deţinute, şi în calitate de specialişti, neconforme cu cerinţele de
securitate;
 Obligaţia distribuitorilor de a participa la monitorizarea securităţi
produselor puse pe piaţă prin:
- transmiterea informaţiilor privind riscurile produselor;
- păstrarea şi furnizarea documentelor necesare pentru a determina
originea produselor;
- colaborare la acţiunile întreprinse de producător pentru evitarea
riscurilor.
 Obligaţie comună pentru producători şi distribuitori: obligaţia de a
informa imediat autorităţile competente în cazul în care au cunoştinţă că
unele produse prezintă pentru consumatori riscuri incompatibile cu
cerinţele de securitate generală.

Autoritatea competentă pentru supravegherea pieţei privind

conformitatea produselor cu cerinţele generale de securitate, constatarea
contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor este ANPC.
Trebuie menţionat faptul că aplicarea sancţiunilor administrative
nu înlătură angajarea răspunderii civile a profesionistului pentru
pagubele generate de produsele cu defecte.
Potrivit legii, orice hotărâre a ANPC care are drept consecinţă
restricţionarea punerii pe piaţă a unui produs sau retragerea de pe piaţă
ori returnarea produsului de la consumator trebuie să fie motivată şi
notificată părţii interesate. Această hotărâre poate fi atacată în instanţă,
conform art. 16, alin. (4) din legea nr. 245/2004 privind securitatea
generală a produselor.
 2. Răspunderea profesioniştilor pentru produsele cu defecte

2.1.Sediul materiei:

Legea nr. 240/2004 privind răspunderea producătorilor pentru

pagubele generate de produsele cu defecte ( reprezintă transpunerea
Directivei nr. 374/85/CEE) – legea specială; se completează cu
dispoziţiile din Codul consumului şi OG nr.21/1992- legea generală, şi
cu dispoziţiile C.civil în materie de răspundere civilă delictuală - dreptul
comun.
 Art. 64 OG nr.21/1992 - Dispoziţiile prezentei ordonanţe se
completează cu prevederile Codului civil.

- Legea nr. 240/2004 instituie o răspundere obiectivă (răspundere

specială), întemeiată pe defectul produsului, iar nu pe vinovăţia
producătorului ( mijloc de protecţie mai eficace şi favorabil
consumatorului);
- dispoziţiile legale prin care se instituie acest tip de răspundere au
caracter imperativ, orice clauze contractuale de limitare sau exonerare de
răspundere a producătorului sunt lovite de nulitate absolută.

2.2Domeniul de aplicare a reglementării

Legea nr. 240/2004 reglementează:

1) raporturile juridice dintre producători şi persoanele vătămate ori
prejudiciate de produsele cu defecte puse în circulaţie;
2) răspunderea civilă pentru pagubele generate de aceste produse;
3) dreptul la acţiune pentru repararea pagubelor.

Sunt excluse din domeniul de aplicare:

- pagubele generate de produsele puse în circulaţie anterior datei intrării în
vigoare a legii;
- pagubele rezultate din accidentele nucleare.
 Definiţii legale:
 Producător:

1. fabricantul produsului finit al unei materii prime sau părţi componente

ale produsului;
2. orice persoană care se prezintă ca producător, prin faptul că îşi înscrie
pe produs numele, marca sau alt semn distinctiv;
3. orice altă persoană, care importă un produs în România în vederea
vânzării, închirierii, cumpărării sau altei forme de înstrăinare în cadrul
activităţii proprii de comercializare în cadrul societăţii, este considerată
producător al acestuia şi răspunde în aceeaşi măsură ca şi producătorul;
4. orice altă persoană, care importă un produs din Uniunea Europeană în
vederea vânzării, închirierii, cumpărării sau altei forme de înstrăinare în
cadrul activităţii proprii de comercializare în cadrul societăţii, este
considerată producător al acestuia şi răspunde în aceeaşi măsură ca şi
producătorul;
5. dacă producătorul unui produs nu poate fi identificat, fiecare furnizor
al produsului respectiv va fi tratat drept producător, dacă el nu comunică
consumatorului prejudiciat, într-un interval de timp rezonabil, datele de
identificare a producătorului sau a persoanei care i-a furnizat produsul;
această dispoziţie este valabilă şi pentru un produs importat, în cazul în
care produsul nu indică identitatea importatorului prevăzut la pct. 3 ori 4,
chiar dacă este precizat numele producătorului;
 Produs - orice bun mobil, chiar dacă acesta este încorporat într-un alt
bun mobil sau imobil; prin produs se înţelege şi energia electrică;
 Pagubă:
1. prejudiciul cauzat prin moartea sau vătămarea integrităţii corporale
sau a sănătăţii unei persoane;
2. deteriorarea sau distrugerea oricărui bun, altul decât produsul cu
defecte, cu condiţia ca bunul respectiv să fie în mod normal destinat
folosinţei ori consumului privat şi să fi fost folosit de persoana
prejudiciată pentru uz sau consum personal, iar valoarea lui să fie mai
mare de 200 lei;
3. deteriorarea sau distrugerea oricărui bun, altul decât produsul cu
defecte, cu condiţia ca bunul respectiv să fie în mod normal destinat
 folosinţei ori consumului privat şi să fi fost folosit de persoana
prejudiciată pentru uz sau consum personal, iar valoarea lui să fie mai
mare decât echivalentul în lei a 500 euro;

 produs cu defecte - produsul care nu oferă siguranţa la care persoana

este îndreptăţită să se aştepte, ţinându-se seama de toate împrejurările,
inclusiv de:
1. modul de prezentare a produsului;
2. toate utilizările previzibile ale produsului;
3. data punerii în circulaţie a produsului.
Un produs nu poate fi considerat cu defecte numai pentru că, ulterior, un
produs similar perfecţionat a fost pus în circulaţie.

2.3.Condiţiile răspunderii producătorilor

Fiind o răspundere specială, derogatorie de la dreptul comun- condiţiile
răspunderii sunt diferite.
 Pentru angajarea răspunderii civile a producătorului, persoana
prejudiciată trebuie să facă dovada:
- pagubei,
- a defectului şi
- a raportului de cauzalitate dintre defect şi pagubă. (art. 6 din Legea
nr.240/2004)
Consumatorul nu trebuie să facă dovada vinovăţiei, producătorul va
răspunde pentru paguba cauzată de defectul produsului său, indiferent de
culpă – răspundere obiectivă.(art. 3 din Legea nr.240/2004)
 În caz de pluralitate de persoane răspunzătoare pentru pagubă, acestea
răspund solidar. (art. 5 din Legea nr.240/2004)

 Răspunderea producătorului este integrală (nelimitată) şi în situaţia în

care paguba este determinată, cumulativ, de defectul produsului şi de
acţiunea sau omisiunea unei terţe persoane, însă această dispoziţie nu
aduce atingere dreptului producătorului de a promova acţiuni în justiţie
împotriva terţului, în condiţiile legii. (art. 4 din Legea nr.240/2004)
 Potrivit legii, producătorul răspunde pentru prejudiciul actual şi pentru
cel viitor, cauzate de defectul produsului său, (art. 23 lit. a din Codul
consumului), deci, nu şi prejudiciul eventual.

Art. 16 Codul consumului : În cazul produselor identificate sau identificabile cu

defecte, producătorii şi/sau distribuitorii au obligaţia de a le retrage de pe
piaţă, de a le înlocui sau de a le repara, iar în situaţia în care aceste măsuri nu
pot fi făcute într-o perioadă rezonabilă de timp, stabilită de comun acord între
vânzător şi consumator şi fără niciun inconvenient semnificativ pentru
consumator, consumatorul trebuie să fie compensat în mod corespunzător.

2.4.Cazuri de exonerare a răspunderii producătorului

Potrivit prevederilor art. 7 alin.1 din Legea nr.240/2004), producătorul

este exonerat de răspundere, dacă dovedeşte unul dintre următoarele
aspecte:
a) nu el este cel care a pus produsul în circulaţie;
b) în funcţie de împrejurări, defectul care a generat paguba nu a existat la
data la care produsul a fost pus în circulaţie sau a apărut ulterior punerii
în circulaţie a produsului, din cauze neimputabile lui;
c) produsul nu a fost fabricat pentru a fi comercializat sau pentru orice
altă formă de distribuţie în scop economic al producătorului şi nu a fost
fabricat sau distribuit în cadrul activităţii sale profesionale;
d) defectul se datorează respectării unor condiţii obligatorii, impuse prin
reglementările emise de autorităţile competente;
e) nivelul cunoştinţelor ştiinţifice şi tehnice existent la momentul punerii
în circulaţie a produsului nu i-a permis depistarea defectului în cauză;
f) defectul se datorează nerespectării de către consumator a
instrucţiunilor de utilizare furnizate în documentele tehnice care însoţesc
produsul, demonstrate în baza expertizei tehnice de specialitate.
Legiuitorul are în vedere şi producătorul de componente. Astfel, acesta
este exonerat de răspundere dacă dovedeşte că defectul este imputabil
proiectării greşite a ansamblului în care acesta a fost montat sau
instrucţiunilor date de producătorul produsului destinat consumatorului.
Conceptul de risc de dezvoltare
Cea mai discutată cauză de exonerare de răspundere la momentul
elaborării Directivei nr. 374/85/CEE a fost cea potrivit căreia nivelul
cunoştinţelor ştiinţifice şi tehnice existent la momentul punerii în
circulaţie a produsului nu i-a permis depistarea defectului în cauză.
 Doctrina şi jurisprudenţa denumesc generic această cauză de
exonerare „risc de dezvoltare”.
Acest concept a generat ample discuţii şi analize.
Din punct de vedere noţional, opinia majoritară în doctrină este
cea potrivit căreia riscul de dezvoltare constituie defectul unui produs,
existent la momentul punerii acestuia în circulaţie, dar care a fost
imposibil de detectat de către producător, datorită nivelului cunoştinţelor
ştiinţifice şi tehnice din acel moment. Deci, doctrina consideră că, în
realitate, riscul de dezvoltare nu constituie o cauză de exonerare de
răspundere, ci un anumit tip de defect; ori de câte ori se întâlneşte
această situaţie, este exclusă prin lege aplicarea răspunderii obiective -
situaţie de nerăspundere.
In doctrină se arată, pe bună dreptate că, această cauză de
nerăspundere riscă să încalce principiul efectivităţi protecţiei
consumatorilor, deoarece ridică dificultăţi de înlăturare certă a
răspunderii în situaţii de graniţă, cum ar fi cazul erorilor de
programare a produselor tehnologice sau cazul medicamentelor şi al
vaccinurilor, pentru care este realmente imposibilă stabilirea
cauzalităţii directe.
 În Franţa riscul de dezvoltare ca situaţie de nerăspundere a fost
limitat prin lege. Astfel, când prejudiciul este cauzat de un element al
corpului uman ori de un produs ce a folosit elemente ale corpului uman,
riscul de dezvoltare nu înlătură răspunderea producătorului (ca urmare a
cazurilor de infectare cu HIV ori cu Hepatita C a pacienţilor cărora li s-a
făcut transfuzie cu sânge furnizat de un centru de recoltare).

Interpretarea dată conceptului de risc de dezvoltare de către CJUE

Exonerarea de răspundere va interveni în măsura în care
producătorul va face dovada, în primul rând, că la momentul punerii în
circulaţie a produsului starea cunoştinţelor ştiinţifice şi tehnice la nivelul
lor cel mai avansat nu i-a permis depistarea defectului ori că, deşi
descoperirea defectului ar fi fost posibilă teoretic, ea nu s-a făcut din
cauza lipsei de acces a producătorului la respectivele cunoştinţe.
Producătorul trebuie să probeze utilizarea tuturor cunoştinţelor
accesibile pentru depistarea defectului.
 Caracterul accesibil al cunoştinţelor ştiinţifice şi tehnice este
esenţial şi trebuie considerat îndeplinit numai atunci când aceste
cunoştinţe au fost cunoscute efectiv de o parte a lumii ştiinţifice.
Capacitatea sau incapacitatea de a avea acces la cunoştinţele relevante se
apreciază prin raportare la practica din sectorul industrial respectiv şi la
puterea economică reală a producătorului.

2.5.Limitarea sau înlăturarea răspunderii producătorului

Potrivit dispoziţiilor art.10 din Legea nr. 240/2004, nu se poate
conveni asupra diminuării sau eliminării răspunderii, orice clauze
contractuale de limitare sau exonerare de răspundere a producătorului
fiind lovite de nulitate absolută.
Potrivit art. 8 din Legea nr. 240/2004, răspunderea producătorului
poate fi limitată sau înlăturată de instanţa competentă, în cazul în care
paguba este cauzată atât de defectul produsului, cât şi de culpa persoanei
vătămate ori prejudiciate sau a altei persoane pentru care aceasta este
ţinută să răspundă.

2.6.Dreptul la acţiunea pentru repararea pagubelor se prescrie în

termen de 3 ani de la data la care reclamantul (consumatorul) a avut sau
ar fi trebuit să aibă la cunoştinţă de existenţa pagubei, a defectului şi a
identităţii producătorului, însă acţiunea pentru repararea pagubei nu
poate fi introdusă după împlinirea a 10 ani de la data la care producătorul
a pus produsul în circulaţie.
Competenţa aparţine instanţei de judecată în a cărei rază teritorială
s-a produs paguba ori se află sediul sau, după caz, domiciliul pîrîtului.-
competenţa alternativă, lăsată la alegerea reclamantului.
Aceste acţiuni sunt scutite de plata taxei de timbru.
Răspunderea specială instituită prin Legea nr. 240/2004 nu
exclude posibilitatea consumatorului, ca persoană vătămată ori
prejudiciată, de a acţiona în temeiul variantelor clasice de răspundere,
contractuală sau delictuală, dacă acestea le sunt mai favorabile (de
exemplu, acţiunea în temeiul garanţiei pentru vicii ascunse).
Răspunderea contravenţională
 Răspunderea pentru podusele cu defecte este însoţită de o
răspundere contravenţională.
De asemenea, potrivit dispoziţiilor legale se pot dispune şi
sancţiuni complementare, cum ar fi, suspendarea activităţii sau
închiderea temporară a producătorului sau măsuri preventive, ca de
exemplu, retragerea produselor de pe piaţă.