1.

Conceptul de certificare a calităţii produselor

Comunitatea Economică Europeană (CEE) a rezolvat problema certificării produselor

global, pe toată aria geografică a acesteia. Soluţia are la bază documentele elaborate în comun
în statele membre. Documentele, Actul unic aprobat în 1990 şi Noua Abordare din mai 1995,
au la bază următoarele concepte fundamentale:
• Produsele fabricate legal într-unul din statele membre pot fi admise legal pe piaţa
celorlalte state membre;
• Pentru apărarea intereselor generale urmărite de toate statele membre, gradul de
disciplină ce se cere adoptat pentru grupe de produse specifice este limitat la definirea unor
cerinţe esenţiale, care exprimă astfel de obiective;
• Cerinţele esenţiale sunt definite de directive comunitare, pentru a demonstra că şi
produsele proprii respectă cerinţele respective;
• Corespondenţa produselor la cerinţele prescrise este evidenţiată de aplicarea mărcii
CE pe produs.

1. 1. Prevederi ale UE privind produsele

Directivele comunitare se referă la documentele elaborate de CEE pentru admiterea în
comerţ a produselor şi a cerinţelor pe care acestea trebuie să le îndeplinească.

a) Directiva 2001/95/CE privind siguranța generală a produselor defineşte:

- „produs” înseamnă orice produs – inclusiv în contextul furnizării unui serviciu – care
este destinat consumatorilor sau care poate, în condiții ce pot fi prevăzute în mod rezonabil,
să fie folosit de consumatori chiar dacă nu este destinat acestora și este furnizat sau pus la

1
dispoziție, indiferent dacă pentru a fi luat în considerare sau nu, în cursul unei activități
comerciale și indiferent dacă este nou, folosit sau recondiționat.
- “produs” sigur înseamnă orice produs care, în condiții de utilizare normale sau care pot fi
prevăzute în mod rezonabil, inclusiv durata și, acolo unde este cazul, punerea în funcțiune,
instalarea și întreținerea, nu prezintă nici un risc sau numai riscuri minime compatibile cu
utilizarea produsului, considerate ca fiind acceptabile și respectând un nivel ridicat de protecție
pentru siguranța și sănătatea persoanelor, luând în considerare în special următoarele puncte:
- caracteristicile produsului, inclusiv compoziția, ambalarea, instrucțiunile de
asamblare și, acolo unde este cazul, cele pentru instalare și întreține
- efectul asupra altor produse, în cazurile în care se poate prevedea în mod rezonabil
că va fi utilizat împreună cu alte produse;
• prezentarea produsului, etichetarea, orice avertismente și instrucțiuni pentru
utilizarea şi disponibilizarea sa, precum și alte indicații sau informații referitoare la produs;
• categoriile de consumatori expuse riscului atunci când utilizează produsul, în
special copiii și persoanele în vârstă.
Fezabilitatea obținerii unor niveluri ridicate de siguranță sau disponibilitatea altor produse care
prezintă un grad mai mic de risc nu constituie motive pentru a se considera un produs drept
„periculos;
- produs periculos înseamnă orice produs care nu îndeplinește definiția unui produs
sigur menționată anterior
- risc major înseamnă orice risc major, inclusiv cele ale căror efecte nu sunt imediate,
necesitând intervenția rapidă a autorităților publice”
Legislația de armonizare a Uniunii se aplică atunci când produsele puse la dispoziție sau puse
în funcțiune pe piață sunt utilizate în conformitate cu utilizarea prevăzută.
• prezentarea produsului, etichetarea, orice avertismente și instrucțiuni pentru
utilizarea şi disponibilizarea sa, precum și alte indicații sau informații referitoare la produs;
• categoriile de consumatori expuse riscului atunci când utilizează produsul, în
special copiii și persoanele în vârstă.
Fezabilitatea obținerii unor niveluri ridicate de siguranță sau disponibilitatea altor produse care
prezintă un grad mai mic de risc nu constituie motive pentru a se considera un produs drept
„periculos;
- produs periculos înseamnă orice produs care nu îndeplinește definiția unui produs
sigur menționată anterior
- risc major înseamnă orice risc major, inclusiv cele ale căror efecte nu sunt imediate,
necesitând intervenția rapidă a autorităților publice”

2
Legislația de armonizare a Uniunii se aplică atunci când produsele puse la dispoziție sau puse
în funcțiune pe piață sunt utilizate în conformitate cu utilizarea prevăzută.
b) Prin utilizare prevăzută se înțelege fie utilizarea căreia îi este destinat un produs în
conformitate cu informațiile furnizate de persoana care îl introduce pe piață, fie utilizarea
obișnuită astfel cum este determinată prin proiectarea și construcția produsului. Produsele sunt
„gata pentru utilizare” dacă pot fi utilizate în scopul prevăzut fără introducerea unor elemente
suplimentare. De asemenea, se consideră că produsele sunt gata pentru utilizare dacă toate
elementele din care trebuie să fie asamblate sunt introduse pe piață de o singură persoană,
dacă nu trebuie decât să fie montate sau racordate ori dacă sunt introduse pe piață fără părțile
cumpărate, în general, separat, și inserate în scopul pentru care este prevăzut produsul.
c) Producătorul este orice persoană fizică sau juridică responsabilă cu proiectarea sau
fabricarea unui produs și care introduce acest produs pe piață sub numele sau marca sa.
Definiția producătorului cuprinde două condiții cumulative: persoana trebuie să fabrice un
produs (sau să solicite fabricarea acestuia) și trebuie să comercializeze produsul sub numele
sau marca sa. Prin urmare, dacă produsul este comercializat sub numele sau marca unei alte
persoane, aceasta din urmă va fi considerată producător.
Producătorul poate proiecta sau fabrica el însuși produsul. De asemenea, acesta poate
subcontracta proiectarea, fabricarea, asamblarea, ambalarea, prelucrarea sau etichetarea unui
produs în vederea introducerii acestuia pe piață sub numele sau marca sa, prezentându-se
astfel drept producător.
Producătorul trebuie să înțeleagă proiectarea și fabricarea produsului pentru a-și putea
asuma responsabilitatea pentru produs în ceea ce privește conformitatea acestuia cu toate
dispozițiile legislației relevante de armonizare a Uniunii. Acest lucru se aplică atât situațiilor
în care producătorul asigură el însuși proiectarea, fabricarea, ambalarea și etichetarea
produsului, cât și situațiilor în care o parte din aceste operațiuni sau totalitatea lor este
încredințată unui subcontractant. Producătorul trebuie să dispună de informații relevante
pentru a demonstra conformitatea produsului aflat la dispoziția sa [2].

d) Cerințele esențiale sunt concepute pentru a furniza și a garanta un nivel ridicat de

protecție; acestea sunt:
• rezultă din anumite pericole asociate produsului (de exemplu, rezistența fizică și
mecanică, inflamabilitatea, proprietățile chimice, electrice sau biologice, igiena,
radioactivitatea sau precizia),
• se referă la produs sau la performanța acestuia (de exemplu, dispozițiile privind
materialele, proiectarea, construcția, procesul de fabricație, instrucțiunile redactate de
producător)

3
• stabilesc obiectivul principal în materie de protecție (de exemplu, prin intermediul
unei liste ilustrative).
• Deseori, este vorba despre o combinație a acestor elemente.
Cerințele esențiale definesc rezultatele care trebuie atinse sau pericolele care trebuie
înlăturate, dar nu precizează soluțiile tehnice pentru a realiza acest lucru. Soluția tehnică
precisă poate fi furnizată de un standard sau de alte specificații tehnice sau poate fi elaborată
în conformitate cu cunoștințele generale științifice și de inginerie din literatura științifică și
inginerească, la discreția producătorului. Această flexibilitate permite producătorilor să
aleagă modul în care să răspundă cerințelor. De asemenea, aceasta permite, de exemplu,
adaptarea materialelor și a proiectării produsului la progresul tehnologic [2].

1.2. Concepte de bază referitoare la certificare

Atât consumatorii cât şi piaţa au nevoie de încredere în produsele şi serviciile
existente, precum şi în cele viitoare, dar încrederea trebuie dovedită şi recunoscută. Aceasta
se realizează prin certificarea conformităţii produselor şi serviciilor.
Privită din perspectiva “garanţiilor obiective” şi “încrederii”, certificarea conformităţii
constituie un factor cheie al dezvoltării schimburilor comerciale, dar şi al protecţiei
consumatorilor, deoarece este un instrument susceptibil de a fi perceput ca fiind mai credibil
decât înseși eforturile de promovare ale agentului economic.
Certificarea a căpătat o largă răspândire în relaţiile comerciale dintre agenţii
economici, mai ales după apariţia standardelor internaţionale ISO 9000 (abordează diferite
aspecte ale managementului calității) şi a seriei EN 45000 (certificarea conformităţii cu
standardele). Conform standardului SR EN 45020:2007 Standardizare şi activităţi conexe.
Vocabular general, certificarea este o procedură prin care o terţă parte dă o asigurare în
scris că un produs, proces sau serviciu este conform cu condiţiile specificate, iar conform
Legii nr. 608/2001 privind evaluarea conformităţii produselor, certificarea conformităţii este
definită ca reprezentând acţiunea unei terţe părţi care dovedeşte existenţa încrederii adecvate
că un produs, proces sau serviciu corespunzător identificat este în conformitate cu un
standard sau un alt document normativ.
În plan conceptual, termenul de certificare cuprinde toate procedurile prin care un
organism neutru dă asigurarea că o entitate este conformă condiţiilor specificate. Acest
organism neutru, numit organism de certificare, urmărește permanent conformitatea
produsului, procesului sau serviciului și o confirmă sub forma unei dovezi scrise, respectiv a
unui certificat de conformitate.

4
 Certificarea produselor sau serviciilor atestă că proprietăţile unui bun sau ale unei
prestaţii sunt conforme cu specificaţiile tehnice. Referitor la certificarea produselor se
remarcă următoarele aspecte:
- este cu deosebire interesantă şi benefică pentru producătorii de bunuri de consum care
scot produsele pe piaţă şi care, prin marca de conformitate, dau încredere cumpărătorilor;
- este impusă/obligatorie în „domeniul reglementat“, respectiv în cazul produselor care
pot fi periculoase pentru sănătate, viaţă şi mediul înconjurător (alimente, medicamente,
construcţii etc.);
- certificarea conformităţii produselor cu cerinţele esenţiale (cerinţe de securitate) este
obligatorie pentru a obţine permisiunea liberei circulaţii a mărfurilor în Comunitatea
Economică Europeană.
Certificarea conformităţii produselor presupune, în prealabil, evaluarea conformităţii
acestora. Conform standardului SR EN 45020:2007, evaluarea conformităţii reprezintă orice
activitate desfăşurată pentru a determina, direct sau indirect, faptul că sunt îndeplinite
condiţiile aplicabile sau examinarea sistematică a gradului în care un produs, proces sau
serviciu satisface condiţiile specificate.
Controlul produselor poate fi efectuat la trei niveluri astfel:
- controlul de către o primă parte – fabricantul însuşi – care declară conformitatea
produsului său cu caietul de sarcini, printr-o declaraţie de conformitate. Recunoaşterea pe
piaţă a unei astfel de etichete va depinde de imaginea mărcii producătorului sau sectorului;
- controlul de către o a doua parte: fiecare client îşi controlează furnizorul său.
Dezavantajul acestui sistem este că furnizorul suferă controale multiple de la mai mulţi clienţi
iar o problemă de calitate descoperită de unul dintre clienţi nu este comunicată şi celorlalţi;
- controlul de către o a treia parte, care se numeşte certificare şi care rezolvă toate
problemele evidenţiate mai sus [4].
Certificarea nu înseamnă compararea produsele/serviciile între ele, ci compararea
fiecărui produs cu documentul de referinţă. Certificarea de conformitate a produselor este o
activitate complexă care include mai multe faze, respectiv:
• evaluarea conformităţii produselor şi a documentaţiei aferente cu cerinţele din
standardele naţionale, internaţionale, directivele UE şi prevederile legale aplicabile;
• evaluarea procesului de fabricaţie a produsului;
• evaluarea rezultatelor încercărilor privind caracteristicile produsului;
• finalizarea demersului, cu o apreciere calificată asupra satisfacerii de către produs a
cerinţelor specificate.

1.3. Documente care atestă certificarea produselor

5
 Dovada conformităţii produselor poate fi realizată prin certificatul de conformitate şi
marca de conformitate.
• Certificatul de conformitate reprezintă un document emis în baza regulilor unui sistem de
certificare, indicând, cu un grad suficient de încredere că un produs, proces sau serviciu bine
identificat este conform cu un standard sau cu un alt document normativ specific (Anexa 1).
• Marca de conformitate (pentru certificare) este o marcă protejată, aplicată sau emisă pe baza
regulilor unui sistem de certificare, indicând, cu un grad suficient de încredere că un produs,
proces sau serviciu bine identificat este conform cu un standard sau cu un alt document
normativ specific.
Cea mai utilizată marcă de conformitate este marca CE.
Iniţialele „CE” provin din sintagma Conformity Europeans. Prin aplicarea marcajului
CE pe un produs, producătorul declară pe propria sa răspundere că produsul este conform cu
cerințele esențiale din legislația de armonizare a Uniunii aplicabilă care prevede aplicarea
acestuia și că procedurile de evaluare a conformității relevante au fost respectate. Produsele care poartă
marcajul CE sunt considerate a fi în conformitate cu legislația de armonizare a Uniunii aplicabilă și, prin urmare,
beneficiază de libera circulație în cadrul pieței europene.
Marcajul CE nu este o marcă de origine, având în vedere că el nu
indică faptul că un produs a fost fabricat în Uniunea Europeană. În
consecință, un produs care poartă marcajul CE poate să fi fost fabricat
oriunde în lume.
Fig. 1.1. Marca
CE

Evaluarea conformității produselor cu cerințele legislative aplicabile intră numai în

responsabilitatea producătorului. Producătorul aplică marcajul CE și întocmește declarația de
conformitate UE [11].
Numai produsele considerate ca prezentând un risc ridicat pentru interesul public, de
exemplu recipientele sub presiune, ascensoarele și anumite mașini-unelte, necesită o evaluare
a conformității de către o parte terță, și anume de către un organism notificat.
Declarația de conformitate UE este un document în care producătorul sau
reprezentantul autorizat al acestuia pe teritoriul CEE precizează faptul că produsul
îndeplinește toate cerințele necesare ale legislației de armonizare a Uniunii aplicabile
produsului specific. Această declarație conține, de asemenea, numele și adresa
producătorului, precum și informații referitoare la produs, cum ar fi marca și numărul de
serie. Declarația de conformitate UE trebuie să fie semnată de o persoană care lucrează pentru
producător sau pentru reprezentantul autorizat al acestuia, iar funcția persoanei respective
trebuie, de asemenea, să fie indicată. Producătorul trebuie să întocmească și să semneze

6
declarația de conformitate UE, indiferent dacă un organism notificat a intervenit sau nu.
Marcajul trebuie aplicat pe produs sau pe o plăcuță de identificare a produsului. Dacă acest
lucru nu este posibil din cauza naturii produsului, marcajul CE trebuie aplicat pe ambalaj
și/sau pe documentele însoțitoare.
Marcajul CE este obligatoriu. Cu toate acestea, numai produsele care intră în domeniul de
aplicare al unuia sau al mai multor acte de armonizare ale Uniunii care prevăd aplicarea acestuia
trebuie să poarte marcajul CE pentru a putea fi introduse pe piața Uniunii. Printre produsele care
intră sub incidența unor acte de armonizare a Uniunii care prevăd marcajul CE se numără
jucăriile, produsele electrice, echipamentele tehnice, echipamentele individuale de protecție și
ascensoarele. Produsele care nu sunt reglementate de legislația privind marcajul CE nu
trebuie să poarte acest marcaj [12].
Marcajul CE este singurul marcaj care indică conformitatea cu toate cerințele
esențiale ale legislației de armonizare a Uniunii care prevăd aplicarea acestuia. Un produs
poate purta marcaje suplimentare, cu condiția ca acestea să nu aibă aceeași semnificație ca și
marcajul CE, să nu fie susceptibile de a crea o confuzie cu marcajul CE și să nu afecteze
lizibilitatea și vizibilitatea marcajului CE. În acest sens, alte marcaje pot fi utilizate numai
dacă acestea contribuie la ameliorarea protecției consumatorului și dacă nu fac obiectul
legislației de armonizare a Uniunii Europene.
În timp ce producătorii sunt responsabili de asigurarea conformității produsului și de
aplicarea marcajului CE, importatorii și distribuitorii au, de asemenea, un rol important,
asigurându-se că pe piață sunt introduse numai produse conforme cu legislația și care poartă
marcajul CE. Această obligație contribuie nu numai la consolidarea cerințelor UE în materie
de protecție a sănătății, a siguranței și a mediului, ci favorizează, de asemenea, o concurență
echitabilă între diferiții actori, care sunt astfel supuși acelorași reguli.
Atunci când unele produse au fost fabricate în țări terțe, iar producătorul nu este
reprezentat în cadrul CEE, importatorii trebuie să se asigure că produsele pe care le-au
introdus pe piață îndeplinesc cerințele aplicabile și nu prezintă nici-un risc pentru cetățenii
europeni. Importatorul trebuie să se asigure că producătorul stabilit în afara UE a luat
măsurile necesare și că documentația este disponibilă la cerere.
Importatorii trebuie să aibă cunoștințe generale cu privire la actele de armonizare ale
Uniunii aplicabile și au obligația de a sprijini autoritățile naționale în cazul în care apar
probleme. Importatorii trebuie să dețină o asigurare scrisă din partea producătorului care să
ateste că vor avea acces la documentele necesare – cum ar fi declarația de conformitate UE și
documentația tehnică – și vor fi în măsură să le transmită, la cerere, autorităților naționale. De
asemenea, importatorii trebuie să se asigure că producătorul poate fi contactat în orice
moment.

7
În avalul lanțului de aprovizionare, distribuitorii joacă un rol important, asigurându-se că
numai produse conforme sunt pe piață și trebuie să acționeze cu grija cuvenită pentru a
garanta că manipularea produsului nu aduce niciun prejudiciu conformității acestuia. De
asemenea, distribuitorul trebuie să dețină cunoștințele de bază în ceea ce privește cerințele
legale – referitoare, inclusiv, la produsele care trebuie să poarte marcajul CE și la
documentele de însoțire – și trebuie să fie în măsură să identifice produsele care, în mod
evident, nu sunt conforme.
Distribuitorii trebuie să fie capabili să demonstreze autorităților naționale că au acționat cu
grija cuvenită și că au asigurarea din partea producătorului sau a importatorului că au fost
luate măsurile necesare. De asemenea, un distribuitor trebuie să fie în măsură să sprijine o
autoritate națională în demersurile sale atunci când aceasta dorește să obțină documentele
necesare [12].
Dacă importatorul sau distribuitorul comercializează un produs sub numele său, atunci acesta
își asumă responsabilitățile producătorului. În acest caz, importatorul sau distribuitorul
trebuie să dispună de suficiente informații cu privire la proiectarea și la fabricarea produsului,
având în vedere că își va asuma responsabilitatea juridică în momentul aplicării marcajului
CE.
Pentru a garanta imparțialitatea operațiunilor de supraveghere a pieței, supravegherea
marcajului CE intră în responsabilitatea autorităților publice din statele membre, în cooperare
cu Comisia Europeană. Procedurile, măsurile și sancțiunile aplicabile în cazul contrafacerii
marcajului CE sunt stabilite de legislația penală și administrativă națională din statele
membre. În funcție de gravitatea infracțiunii, operatorii economici pot fi pasibili de o amendă
și, în anumite circumstanțe, de pedepse cu închisoarea. Cu toate acestea, dacă produsul nu
este considerat ca prezentând un risc iminent pentru siguranță, producătorului i se poate
acorda o a doua șansă pentru a garanta conformitatea produsului cu legislația aplicabilă,
înainte de a fi obligat să retragă produsul de pe piață.

1.4. Avantajele certificării

Avantajele certificării de produs vizează în principal perfecționarea continuă a
produsului și transparență în fluxul de fabricație. De asemenea, se identifică punctele slabe
legate de fabricație și se permite o rezolvare optimă a problemelor. În plus, este posibilă
analizarea caracteristicilor produsului în special a celor legate de securitate, sănătate, mediu în
toate fazele ciclului de viață, de la concepție până la finalizarea ciclului de viață al produsului.
Certificarea produselor conferă numeroase avantaje producătorilor deoarece:
• simplifică relaţia client-furnizor;
• contribuie la promovarea produselor, constituind un argument de strategie

8
 comercială;
• elimină încercările multiple efectuate atât de furnizor, cât şi de diverşi beneficiari şi
intermediari;
• conduce la îmbunătăţirea calităţii produselor;
• contribuie la înlăturarea barierelor tehnice din calea comercializării libere a
produselor;
• scurtează ciclul de pătrundere a produselor noi pe pieţele interne
• promovarea produselor–certificarea constituie dovada obiectivă a cal. produselor;
• eliminarea/simplificarea unor analize la recepţia loturilor de produse;
• înlăturarea barierelor comerciale;
• optimizarea raportului calitate/preţ;
• perfecţionarea continuă a produsului;
• identificarea punctelor slabe legate de fabricaţie;
• analizarea caracteristicilor produselor, în special a celor legate de securitate,
sănătate, mediu, în toate fazele ciclului de viaţă a produsului (de la concepţie, la serviciile
post-vânzare).

Certificarea produselor prezintă avantaje şi pentru consumator deoarece:

• orientează consumatorul neavizat în alegerea produselor şi asigură protecţia vieţii,
sănătăţii şi securităţii consumatorului, precum şi protecţia mediului înconjurător
• furnizarea încrederii că produsele certificate satisfac cerinţele de calitate;
• Asigură cumpărătorul că producătorul are instituit un sistem documentat de control
al producţiei în fabrică şi ţine sub control caracteristicele declarate ale produsului la nivelul
cerinţelor stabilite prin referenţial.

Marcajul CE:
• constituie, în fiecare instanţă, condiţiile necesare adecvate pentru accesul la piaţă;
• limitează orice competiţie pentru poziţie din partea organismelor de certificare
particulare, scăzând totodată costurile evaluării de conformitate;
• simplifică situaţia evaluării de conformitate pentru toţi partenerii economici;
• subliniază partea esenţială jucată de autorităţile pentru monitorizarea pieţei privind
procedurile evaluării de conformitate;
• clarifică poziţia marcajelor CE în timp ce oferă libertatea aplicării unor marcaje
voluntare originale.

9
 2. Organisme de certificare a calităţii produselor în CEE

2.1. Armonizarea evaluării conformităţii

Pentru a-şi comercializa produsele în străinătate, întreprinderile sunt obligate să-şi
adapteze produsele la cerinţele fiecărei ţări şi să le supună procedurii de control şi de
certificare specifice ţării importatoare. Această situaţie vine însă în contradicţie cu unul din
cele patru obiective ale politicii Uniunii Europene, respectiv libera circulaţie a mărfurilor.
Pentru a elimina astfel de obstacole din calea comerţului liber şi a asigura o piaţă funcţională
în Uniunea Europeană a fost elaborată o nouă politică în ceea ce priveşte evaluarea şi
certificarea conformităţii produselor, atât în domeniul reglementat cât şi în domeniul
nereglementat. Prin Decizia nr. 768/2008/CE privind un cadru comun pentru comercializarea
produselor se stabileşte că produsele introduse pe piața comunitară trebuie să fie în
conformitate cu întreaga legislație aplicabilă [3].

a) Domeniul reglementat
Acest domeniu defineşte produsele/serviciile care cad sub incidenţa unor reglementări
obligatorii: reglementări naţionale referitoare la protecţia vieţii, sănătăţii consumatorului,
protecţia muncii şi a mediului înconjurător, dar şi sub incidenţa Directivelor europene de
armonizare privind cerinţele esenţiale de sănătate şi securitate ale produselor şi categ produse.
Armonizarea evaluării conformităţii în sfera reglementată a pieţei interne europene s-a
realizat prin „Noua Abordare” (pentru armonizare tehnică şi standardizare) precum şi prin
„Abordarea Globală” (pentru problemele acreditării, certificării şi încercărilor). Conform
„Abordării Globale” se urmărește ca prin intermediul unei evaluări unitare a conformităţii să
se asigure menţinerea încrederii reciproce între statele membre în ceea ce priveşte aplicarea
similară a legislaţiei referitoare la directive. „Abordarea Globală” are ca obiectiv de bază să
creeze încredere în activitatea producătorului, dar în special în organismele de certificare
agreate de acesta şi în organismele de acreditare.
Prin implementarea unor proceduri speciale se asigură existenţa unor organisme
independente de inspecţie/încercări şi de certificare, care să fie agreate sau „notificate”
(înregistrate la Comisia Europeană cu atribuirea unui număr de cod care va fi folosit la
marcajul CE) ca organisme oficiale în cadrul statelor membre, prin supervizarea lor de către
un organism naţional de acreditare.
b) Soluţia pentru armonizarea evaluării conformităţii în sfera nereglementată a

10
Pieţei Interne europene constă în implementarea unor acorduri de recunoaştere reciprocă şi a
unor sisteme de mărci de conformitate comune. Acordurile de recunoaştere reciprocă
presupun că rezultatele unui sistem de certificare al unei părţi sunt acceptate de cealaltă parte
implicată în acord, deci o încredere reciprocă. Pentru a obţine această încredere este necesar,
pe de o parte, o armonizare a schemelor de certificare de referinţă, prin dezvoltarea de
metodologii comune, iar pe de altă parte, o cooperare între organismele de certificare,
laboratoarele de încercări şi organismele de inspecţie.

Domeniile reglementate în CEE sunt [6]:

1. Echipamente de joasă tensiune 28. Mijloace de măsurare

2. Recipiente sub presiune 29. Articole pirotehnice
3. Jucării 30. Limitarea nivelului emisiilor de zgomot
4. Produse pentru construcţii în mediu produs de echipamente destinate
5. Compatibilitate electromagnetică utilizării în exteriorul clădirilor
6. Maşini industriale 31. Motoare termice
7. Echipamente individuale de protecţie 32. Generatoare de aerosoli
8. Aparate de cântărit cu funcţionare 33. Produse cosmetice
neautomată 34. Produse biocide
9. Dispozitive medicale implantabile 35. Produse din tutun
active 36. Nivelul de zgomot al aparatelor
10. Arzătoare cu combustibili gazoşi electrocasnice
11. Cazane pentru apă caldă 37. Detergenţi
12. Explozivi utilizaţi în scopuri civile 38. Îngrăşăminte chimice
13. Dispozitive medicale 39. Eficienţa energetică şi etichetarea
14. Medii potenţial explozive aparatelor şi echipamentelor
15. Ambarcaţiuni de agrement 40. Articole de încălţăminte
16. Ascensoare 41. Produse textile
17. Echipamente de refrigerare 42. Consumul de carburant şi emisiile CO 2
18. Echipamente sub presiune ale autoturismelor noi
19. Dispozitive medicale pentru diagnostic in 43. Condiţiile de introducere pe piaţă a
vitro benzinei şi motorinei
20. Echipamente terminale de radio şi 44. Baterii şi acumulatori
telecomunicaţii 45. Deşeuri de echipamente electrice şi
21. Ambalaje şi deşeuri de ambalaje electronice
22. Instalaţii de transport pe cablu pentru 46. Limitarea utilizării anumitor substanţe
persoane periculoase în echipamentele electrice si
23. Interoperatibilitatea sistemului de electronice
transport feroviar de mare viteză 47. Echipamente electrice si electronice de
transeuropean uz casnic şi de birou
24. Echipamente maritime 48. Unităţi simple de conversie semnal
25. Echipamente sub presiune transportabile 49. Lămpi de uz casnic nondirecţionale
26. Emisiile de zgomot în mediu produse de 50. Lămpi fluorescente fără balast încorporat,
către echipamente destinate utilizării în lămpi cu descărcare de intensitate ridicată,
exteriorul clădirilor precum şi balasturi şi corpuri de iluminat
27. Interoperatibilitatea sistemului de compatibile cu aceste lămpi
transport feroviar convenţional
transeuropean.

2.2. Tipuri de certificare

11
 În ţările Uniunii Europene precum şi în România, se practică două tipuri de certificare
a produselor: obligatorie şi voluntară.
2.2.1. Certificarea obligatorie se referă la „domeniul reglementat“, domeniu în care
punerea în circulaţie, pe piaţă, a produselor şi serviciilor este reglementată de directive
comunitare și standarde europene armonizate, iar miza o constituie libera circulația a
produselor.
2.2.2. Certificarea voluntară se referă la „domeniul nereglementat“ (produse
nepericuloase pentru oameni și mediu), domeniu în care punerea în circulaţie, pe piaţă, a
produselor şi serviciilor nu face obiectul unor reglementări severe, documentul de referință
fiind standardul de produs. Acest tip de certificare este utilizat de întreprindere ca instrument
pentru performanță profesională, păstrarea pieţei sau pentru cucerirea unor noi pieţe.

2.3. Organisme europene de standardizare

În Uniunea Europeană, numai standardele elaborate de CEN, CENELEC și ETSI sunt
recunoscute ca "standarde europene". Acestea cooperează îndeaproape şi lucrează în comun
în interesul armonizării europene, creând atât standardele solicitate de piață, cât și standardele
armonizate în sprijinul legislației europene. CEN/CENELEC/ETSI au structuri de coordonare
pentru politică generală (grupul reunite al Preşedinţilor) şi legături tehnice (Grupul comun de
coordonare). Ele au acorduri de cooperare specifice pentru domeniul IT.
CEN, CENELEC, ETSI sunt organismele regionale reprezentative pentru omologii lor
internaționali și anume ISO (Organizația Internațională de Standardizare), IEC (Comisia
Electrotehnică Internațională) respectiv ITU-T (Uniunea Internațională a Telecomunicațiilor,
sectorul de telecomunicații de standardizare).

2.3.1. CEN - Comitetul European de Standardizare

CEN este organizaţie multisectorială şi activează în toate
domeniile mai puţin electrotehnică şi telecomunicaţii. Membrii
naționali ai CEN sunt organismele naționale de standardizare din
țările din Uniunea Europeană, Fosta Republică Iugoslavă
Macedonia, Serbia și Turcia, plus trei țări ale Asociației Europene
a Liberului Schimb (Islanda, Norvegia și Elveția).
Există un membru pentru fiecare țară. La ora actuală cuprinde 34 de membri [13].
Un criteriu pentru aderarea la UE este integrarea deplină în Sistemul European de
Standardizare (SES) pentru a asigura armonizarea tehnică în cadrul pieței unice europene.
Organele naționale de standardizare (NSB) ale țărilor recunoscute oficial ca potențiale
candidate pentru aderarea la UE pot deveni "Afiliate" ale CEN. Afiliații CEN sunt cei mai

12
apropiați parteneri ai UE. Acestea vizează o aliniere ridicată cu cataloagele standardelor CEN
și sunt dispuse să aducă o contribuție semnificativă la activitatea tehnică a Comitetelor
Tehnice CEN. CEN are afiliatei trei organisme naţionale de standardizare din Bosnia-
Herţegovina, Albania şi Muntenegru.
Activitățile de standardizare ale CEN sunt conduse de Consiliul Tehnic al CEN (BT),
care are întreaga responsabilitate pentru executarea programului de lucru al CEN. Standardele
sunt elaborate de comitetele tehnice (TC). Fiecare TC are propriul său domeniu de activitate
(domeniul de aplicare) în cadrul căruia este elaborat și executat un program de lucru cu
standarde identificate. TC lucrează pe baza participării naționale a membrilor CEN, în cazul
în care delegații reprezintă punctul lor de vedere național. Acest principiu permite TC să ia
decizii echilibrate care să reflecte un larg consens.
Pe lângă angajamentul și angajamentul lor față de standardizarea internațională prin
calitatea de membru și prin acordurile de la Viena (cu ISO) și Dresden (cu IEC), CEN și
CENELEC ca organisme europene de standardizare regională au fost întotdeauna deschise
cooperării cu alte organisme de standardizare din întreaga lume dată fiind importanța
standardelor europene pe care le dezvoltă pentru comerț și bunăstare, atât în interiorul cât și
în afara Spațiului Economic European. Semnificația standardelor europene crește nu numai
pentru că există o legătură cu politicile UE, ci în primul rând pentru că standardele europene
reflectă un nivel ridicat de calitate în ceea ce privește chestiunile cheie, cum ar fi siguranța,
sănătatea și mediul. CEN are legături cu organisme din 15 state ale lumii (ex: Mongolia,
Australia, Canada Israel, etc).
Dezvoltarea reală a standardelor este realizată de grupurile de lucru (WG) unde
experții, desemnați de membrii CEN, dar vorbind în nume propriu, se reunesc și elaborează
un proiect care va deveni standardul viitor. Aceasta reflectă un principiu de "participare
directă" în activitățile de standardizare.
Workshop - urile sunt deosebit de relevante în cazul tehnologiilor emergente sau al
tehnologiilor cu schimbare rapidă care necesită elaborare rapidă de specificații sau aplicarea
rezultatelor proiectelor de cercetare. Acestea formează CEN și/sau CENELEC Workshop
Agreements (CWA).
CEN dispune de 397 organisme tehnice organizate pe 56 de subcomisii, 1639 grupuri
de lucru şi 42 workshop-uri.

2.3.2. CENELEC - Comitetul European pentru Standardizare electrotehnică, este

organizaţia responsabilă pentru standardizare în domeniul electrotehnic [14].

13
 CENELEC este Comitetul European pentru Standardizare
Electrotehnică și este responsabil pentru standardizarea în domeniul
ingineriei electrotehnice.
CENELEC pregătește standarde voluntare, care facilitează comerțul între țări, creează noi
piețe, reduc costurile de conformitate și sprijină dezvoltarea unei piețe unice europene.
CENELEC creează acces la piață atât la nivel european, cât și la nivel internațional, adoptând
standarde internaționale ori de câte ori este posibil, prin strânsa colaborare cu Comisia
Internațională de Electrotehnică (IEC), în temeiul Acordului de la Frankfurt.
Prin activitatea membrilor săi, împreună cu experții, federațiile și consumatorii din
industrie, sunt create standarde europene pentru a încuraja dezvoltarea tehnologică, pentru a
asigura interoperabilitatea și pentru a garanta siguranța și sănătatea consumatorilor și pentru a
asigura protecția mediului. Desemnată ca o organizație europeană de standarde de către
Comisia Europeană, CENELEC este o organizație tehnică fără scop lucrativ înființată în
temeiul legislației belgiene. A fost înfiinţată în anul 1973.
CENELEC este o asociație compusă din membri care sunt "Comitetele Electrotehnice
Naționale" ale țărilor europene. La începutul anului 2018, CENELEC a cuprins 34 de țări.
Membrii naționali ai CENELEC sunt organismele naționale de standardizare din cele 28 de
țări din Uniunea Europeană, Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei, Serbia și Turcia plus
trei țări ale Asociației Europene a Liberului Schimb (Islanda, Norvegia și Elveția). Există un
membru pentru fiecare țară.
Comitetele Electrotehnice Naționale ale țărilor recunoscute oficial ca potențiale
candidate pentru aderarea la UE pot deveni "Afiliate" ale CENELEC. CENELEC are afiliatei
trei organisme naţionale de standardizare din Bosnia-Herţegovina, Albania şi Muntenegru.
În plus față de membri, există 10 alte "comitete electrotehnice naționale" care
participă la activitatea CENELEC ca "organisme de standardizare asociate" (CSB) dinţăti
cum sunt:Moldova, Ucraina, Israel, Maroc, etc.
13 entităţi au statutul de "organizație parteneră" care se adresează acelor organizații
care au interes pentru cooperare la nivel corporativ și tehnic la nivel CENELEC.
Adunarea Generală (AG) este organul suprem de conducere al CENELEC. Acesta
este prezidat de președinte și are toată puterea de decizie în cadrul organizației. Adunarea
Generală stabilește politica CENELEC și este alcătuită din delegațiile Comitetelor
Electrotehnice Naționale ale fiecărei țări membre a CENELEC. Adunarea Generală ordinară
se reunește o dată pe an în primele șase luni. La invitația președintelui, Adunările
Extraordinare pot fi convocate de fiecare dată când interesele Asociației o cer.
Consiliul Tehnic (BT) este responsabil de controlul programului de standardizare și de
promovarea execuției sale rapide de către Centrul de Management CEN-CENELEC (CCMC),

14
Comitetele Tehnice (TC) și alte organisme. BT este format din președinte și / sau
vicepreședintele (vicepreședinți) și un delegat permanent din partea fiecărui membru
CENELEC (comitetele naționale), care stabilesc contactele necesare la nivel național pentru
a-și putea reprezenta efectiv ţara.

CENELEC numără peste 300 de organisme tehnice care lucrează la elaborarea

documentelor normative: Standarde europene (EN), Specificații tehnice etc. Organismul tehnic
este un termen generic, care este folosit pentru a desemna comitetele tehnice, subcomitetele și
forțele de lucru ale Comitetului tehnic CENELEC, toate alcătuite din delegații naționale.
Acestea se raportează direct Consiliului Tehnic CENELEC. Experții din aceste organisme
tehnice provin din toată Europa: de la membrii naționali ai CENELEC. Experții din țările
afiliate sau al altor părți interesate, cum ar fi partenerii cooperanți ai CENELEC, pot beneficia
de statutul de observator.

2.3.3. ETSI – Institutul European de standarde în telecomunicaţii

A fost înfiinţat în 1988 ca răspuns la Cartea Verde
a Comisiei Europene pe tema dezvoltării
telecomunicaţiilor în Europa.

ETSI produce standarde aplicabile la nivel global pentru tehnologiile informației și

comunicațiilor (TIC), inclusiv tehnologiile fixe, mobile, radio, de difuzare și Internet.
Standardele ETSI permit tehnologiile pe care se bazează afacerile și societatea. De exemplu,
standardele GSM ™, DECT ™, Cartele inteligente și semnături electronice au ajutat la
revoluționarea vieții moderne din întreaga lume.
Este o organizație non-profit cu peste 800 de organizații membre din întreaga lume,
desprinse din 66 de țări și cinci continente. Membrii includ companiile de vârf din lume și
organizațiile inovatoare în domeniul cercetării și dezvoltării:
• Administrații, organisme administrative și organizații naționale de standardizare
• Operatorii de rețea
• Producători
• Utilizatori
• Furnizori de servicii, organisme de cercetare, universități, companii de consultanță /
parteneriate și altele.
Este recunoscută oficial de Uniunea Europeană ca Organizație Europeană de
Standardizare. ETSI produce o varietate de standarde, specificații și rapoarte care se urmăresc
diferite scopuri, ca răspuns la cererea pieței. ETSI publică anual între 2.000 și 2.500 de
standarde. De la înființarea în 1988, a produs peste 30.000. Acestea includ standardele care

15
permit tehnologii globale cheie precum GSM ™, 3G, 4G, DECT ™, carduri inteligente și
multe alte standarde de succes.

2.3.4. EOTC - Organizaţia Europeană de Încercări şi Certificare - reuneşte grupuri

naţionale şi internaţionale în scopul promovării recunoaşterii reciproce a încercărilor şi
certificărilor în domeniul nereglementat. Și alte organisme activează pentru creșterea
credibilității sistemului european de acreditare european.
EOTC urmăreşte promovarea unor proceduri unitare de evaluare a conformităţii
produselor cu standardele, ceea ce permite eliminarea încercărilor şi certificării repetate,
asigurând premisele pentru creşterea încrederii între toate părţile implicate în acest proces. O
serie de organizaţii implicate în certificare şi încercări au format propriile lor Grupuri de
Acord, unele recunoscute deja de EOTC, cum ar fi, de exemplu:
• Organizaţia pentru Testare în Europa (Organization for Testing in Europe-
• Comitetul European pentru Evaluarea şi Certificarea Sistemelor Calităţii (European
Committee for Quality Systems Assesment and Certification-EQS, fondată în anul 1990).

2.3. Standarde de certificare

Definiţia conform Standardului SR EN 45011:2001 – Cerinte generale pentru
organismele care aplică sisteme de certificare produse: certificarea conformităţii reprezintă
acţiunea unei terţe părţi care dovedeşte existenţa încrederii ca un produs, proces sau serviciu
este în conformitate cu un standard sau un alt document de referinţă.
Standardul EN 45020:1998 Termeni generali şi definiţiile lor privind standardizarea şi
activităţile aferente, stabileşte tipurile de standarde ce se pot utiliza:
• Standard de bază: standardul ce are o acoperire largă sau care conţine prevederi
generale pentru un anumit domeniu
• Standard de terminologie: standardul ce are legătură cu termenii, în general sunt însoţiţi
de definiţii şi, câteodată, prin note explicative, ilustraţii, exemple, etc.
• Standard de testare: standardul ce se referă la metodele de testare, câteodată suplimentat
cu alte prevederi legate de testare, cum ar fi eşantionare, folosire de metode statistice
• Standard de produs: standardul ce specifică că cerinţele specificate trebuie îndeplinite de
un produs sau o gupă de produse, pentru a se potrivi scopului lor
• Standard de proces: standardul ce specifică cerinţele ce trebuie îndeplinite de un
process, pentru a se potrivi scopului lor
• Standard de servicii: standardul ce specifică cerinţele ce trebuie îndeplinite de un
serviciu, pentru a se potrivi scopului lor
• Standard de interfaţă: standardul ce specifică cerinţele privind compatibilitatea

16
 produselor sau sistemelor în punctele de interconexiune

17

17
 • Standard pentru date ce trebuie oferite: standardul ce conţine o listă de caracteristicilor
pentru care valorile sau alte date urmează să fie declarate în specificaţia produsului,
procesului sau serviciului.

2.4. Etapele certificării

Certificarea are o durată limitată şi trebuie reînnoită prin inspecţii ale organismului
notificat şi aprecierea asupra producătorului rezultă în urma unor vizite neanunţate sau vizite
care urmăresc menţinerea sistemului calităţii. Certificarea este un proces complex, necesitând
pentru întreprindere un nou mod de lucru, reguli noi şi "cultură nouă". Timpul necesar pentru
certificare este relativ mare, fiind obişnuit de peste 12 luni [12].
Pentru certific. şi obţinerea mărcii CE trebuie să fie realizate succesiv următoarele activităţi:
• Comisia Economică Europeană elaborează, pe grupe de produse, directive comunitare;
• Guvernele naţionale analizează directivele şi în cadrul Sistemelor naţionale ale calităţii,
desemnează organismele de acreditare;
• Organismele de acreditare stabilesc organismele notificate care au dreptul şi posibilitatea să
evalueze conformitatea cu cerinţele esenţiale pentru produsele sau sistemele calităţii
producătorilor.

Producătorii trebuie să parcurgă următoarele etape:

1. Să identifice cerințele UE aplicabile produsului
Cerințele UE sunt stabilite în directivele care acoperă diverse produse sau sectoare de
produse, de exemplu:
• Jucării
• Instalații electrice
• Mașini și utilaje
• Dispozitive medicale
• Structuri de ridicare (lift)
• Echipament individual de protecție
Aceste directive stabilesc cerințele esențiale pe care trebuie să le îndeplinească produsele.
2. Să verifice dacă produsul îndeplinește cerințele specifice
Fabricantului îi revine sarcina de a se asigura că produsul îndeplinește toate cerințele
prevăzute de legislația europeană. Dacă există norme UE armonizate pentru produsul respectiv
și sunt respectate în cursul procesului de producție, se va considera în mod automat că
produsul respectă directivele UE relevante.

18
 3. Să verifice dacă produsul trebuie testat de către un organism notificat
Pentru anumite produse, organismele speciale de evaluare a conformității
(„organismele notificate") trebuie să verifice dacă produsul îndeplinește cerințele tehnice
specifice. Acest lucru nu este obligatoriu pentru toate produsele. Se va accesa baza de date
Nando pentru a identifica organismul notificat pe care trebuie să-l contactați în cazul dv.
4. Să testeze produsul
Dacă produsul nu trebuie să fie verificat de o autoritate independentă, producătorul
este cel care trebuie să verifice conformarea produsului la cerințele tehnice. Acest demers
include estimarea și documentarea riscurilor legate de utilizarea produsului.
5. Să întocmească dosarul tehnic
Dosarul tehnic trebuie să includă toate documentele care dovedesc că produsul se
conformează cerințelor tehnice.
6. Să aplice marcajul CE și să redacteze declarația de conformitate
Acum se poate aplica marcajul CE pe produs. Inscripția trebuie să fie vizibilă, lizibilă
și să nu poată fi ștearsă. În cazul în care a fost necesară și implicarea unui organism notificat
în etapa 3, trebuie indicat pe produs și numărul de identificare al organismului în cauză. De
asemenea, trebuie redactată și semnată o declarație de conformitate a UE din care să rezulte
că produsul îndeplinește toate cerințele legale.

19
 2.5. Certificarea conformităţii în România
Superioritatea economiei de piaţă este concurenţa, la baza căreia trebuie să stea calitatea înaltă a
produselor şi serviciilor. Or, în perioada curentă, modalitatea practică unanim acceptată în domeniul
recunoaşterii şi punerii în evidenţă a calităţii produselor este certificarea. Ca urmare, existenţa unui sistem
naţional de evaluare şi certificare a conformităţii se impune ca o necesitate atât pentru impulsionarea creşterii
calităţii produselor, cât şi pentru pătrunderea lor pe piaţa europeană şi mondială.
Infrastructura de evaluare şi certificare a conformităţii
produselor şi serviciilor din România este aliniată la
standardele europene. Organismul recunoscut pentru a valida
competenţa şi caracterul de terţă parte pentru organismele şi
Fig. 2.1. Sigla RENAR instituţiile care evaluează şi certifică performanţa este
Asociaţia de Acreditare din România - RENAR,
administrator unic al mărcii naţionale de acreditare [15].

Potrivit statutului său, RENAR desfăşoară activităţi atât în domeniul reglementat cât şi în cel
nereglementat, urmărind în principal: să confere încredere în competenţa tehnică,
imparţialitatea şi integritatea organismelor şi laboratoarelor care efectuează evaluarea
conformităţii; să contribuie la creşterea competitivităţii produselor şi serviciilor, în contextul
globalizării pieţelor; să contribuie la promovarea principiului liberei circulaţii a produselor şi
serviciilor; să promoveze protecţia vieţii, sănătăţii şi securităţii persoanelor fizice, precum şi a
mediului înconjurător şi apărarea intereselor consumatorilor. RENAR evaluează competenţa
organismelor de evaluare a conformităţii, promovează şi dezvoltă acreditarea şi evaluarea
conformităţii.
Și în România a fost introdusă practica certificării voluntare şi obligatorii a produselor,
folosindu-se marca naţională de conformitate cu standardele române. În acest sens se
foloseşte „marca SR” pentru certificarea conformităţii cu cerinţele dintr-un standard român şi
„marca SR-S” pentru certificarea conformităţii cu standardele române de securitate, care
prevăd reglementări referitoare la protecţia vieţii şi sănătăţii consumatorului precum şi la protecţia mediului
înconjurător [15].

Fig. 2.2. Mărcile SR şi SR-

S

20
Un produs marcat SR sau SR-S înseamnă următoarele:
• produsul satisface caracteristicile stabilite printr-un standard român, atât timp cât
acesta există;
• produsul este controlat de către producător şi de către ASRO, în calitate de organism
independent, prin audituri la sediul producătorului şi prin prelevare de produse pentru
verificare;
• producătorul se angajează să verifice în permanenţă acele caracteristici care sunt
certificate.
Mărcile de certificare a conformităţii cu standardele române de referinţă se pot folosi de
titularii lor numai în legătură cu produsele sau serviciile pentru care au obţinut acest drept din
partea organismul naţional de standardizare.

21
 3. Studiu de caz
Certificarea voluntară a unui rucsac pentru preşcolari cu vârsta peste 3 ani

Firma S.C. XXX S.R.L. cu obiect de activitate “Confecţii din produse textile” îşi
diversifică producţia prin introducerea în fabricaţie a unui nou produs: rucsac textil pentru
preşcolari.
Piaţa de desfacere a firmei cuprinde ţări din Comunitatea Economică Europeană.
Deoarece produsul se adresează persoanelor sub 14 ani este necesară certificarea voluntară a
acestui produs.
Certificarea este efectuată de organismul SRAC CERTSERV Bucureşti şi se
desfăşoară în următoarele etape [8]:

1. Documentaţia tehnică – întocmită de către firmă

DOCUMENTAŢIE TEHNICĂ Reprezentant firmă
S.C. XXX S.R.L. RUCSAC TEXTIL Nume Prenume
PREŞCOLARI
Material: bumbac 100%
Aţă (maşini de cusut)
Alte componente cleme - material plastic
elemente decor – material plastic
Materialele testate în laborator - asigură rezistenţă
Croire
Proces tehnologic Coasere prin clasa 301 – cusături
de suveică
Greutate 200 grame
Componente: • nu prezintă pericolul de
- compartiment mare strangulare
- buzunar interior • nu prezintă pericolul de asfixiere
- bretele pentru • materialul este neimflamabil
adaptare la • proiectare și fabricaţie astfel încât
conformaţie din să respecte cerințele de igienă și de
acelaşi material curățenie pentru a se evita orice Dimensiuni:25x15x10cm
pericol de infectare, îmbolnăvire Volum: 2,5 litri
sau contaminare
Producţie estimată 10000 buc/an

2. Emiterea cererii de evaluare către SRAC în vederea certificării însoţită de copie după
certificatul de înregistrare la Registrul Comerţului cu anexele sale sau act constatator legal
valabil, din care să reiasă cu claritate activitatea, locaţiile şi adresele aferente, după caz.

22
SRAC efectuează analiza acestei cereri completate de organizaţie şi stabileşte durata auditului
şi costurile aferente conform procedurilor proprii.
SRAC transmite organizaţiei în funcţie de solicitarea acesteia, fie o ofertă
personalizată, fie direct contractul de certificare. După ce organizaţia acceptă ofertă primită,
SRAC întocmeşte contractul de certificare.
Prin returnarea unui exemplar semnat al contractului, organizaţia se angajează să
respecte toate condiţiile contractuale.
Inainte de a începe activitatea de evaluare, SRAC trebuie să primească de la
organizaţie un necesar minim de documentaţie, elaborată conform prevederilor standardelor
specifice fiecărui produs solicitat la certificare. Această documentaţie trebuie să acopere
fabricaţia şi comercializarea produsului: documentaţie de bază, documentaţie tehnologică,
documentaţie de exploatare, documentaţie auxiliară, etc.

3. Procedura de evaluare SRAC

Are la bază SR EN ISO/CEI 17067:2014 – Evaluarea conformităţii. Principii fundamentale ale certificării
produselor şi linii directoare pentru schemele de certificare a produselor

ACTIVITATI DE EVALUARE A CONFORMITATII PRODUSELOR

SELECTIA
Activităţi de planificare şi pregătire
Analiza documentaţiei depuse
Documentaţie este examinată în scopul de a verifica dacă aceasta este completă şi
corespunzătoare cu cerinţele specificate de documentaţia normativă aplicabilă
I produsului în cauză.
Specificarea cerinţelor (documente normative şi eşantionare, după caz)
Se optează pentru eşantionare:
- material de bază
- cleme
- elemente decor
- produs finit
De regulă, eşantionarea este efectuată de către un membru al echipei de audit în
timpul inspecţiei iniţiale a fabricii şi a controlului producției în fabrică
(auditului/inspecţiei iniţiale) şi sunt ulterior expediate către laboratorul de încercări
implicat prin grija şi cheltuiala producătorului. Operaţiile de manipulare, împachetare,
identificare, marcare şi transportare sunt făcute în aşa fel încât să fie protejată
integritatea şi să se evite confundarea sau compromiterea probelor.
DETERMINAREA
a) Caracteristicilor prin:
1. Incercare produs:
- caracteristici fizico-mecanice: grosimea, desimea în urzeală şi în bătătură, lăţimea,
masa specifică, sarcina de rupere şi alungirea la rupere, rezistenţa la frecare,
rezistenţa la sfîşiere, scurtarea firelor în ţesătură, rezistenţa la plesnire, flexibilitatea,

23
II neşifonabilitatea etc.;
- caracteristici tehnologice: aspectul exterior, draparea, contracţia, rezistenţa la
deplasare a firelor în ţesătură
- caracteristici igienico-sanitare: absorbţia şi cedarea umidităţii, capacitatea de
îmbibare a ţesăturilor, permeabilitatea la aer şi gaze etc.
Orice apelare la un laborator "acceptat" trebuie să obţină acordul prealabil al
solicitantului (producătorului). În mod reciproc, SRAC poate accepta orice laborator
propus de către solicitant, cu condiţia ca acest laborator să îndeplinească criteriile
menţionate mai sus şi dacă este de acord să colaboreze în această privinţă.
Daca laboratorul nu este acreditat, SRAC evalueaza laboratorul conform cerintelor
din SR EN ISO 17025 si instructiunii proprii aplicabile.
După încheierea încercărilor, SRAC primeşte câte o copie din fiecare raport de
încercare si se analizeaza rezultatele obtinute.
Dacă rezultatele încercării identifică o neconformitate în raport cu cerinţele
documentului de referinta pentru produs, SRAC împreună cu fabricantul, pot cere
repetarea totală sau parţiala a încercării cu aceleaşi eşantioane sau cu eşantioanele
modificate corespunzător, pe cheltuiala fabricantului.
2. Inspecţie condiţii de igienă și de curățenie în procesul fabricaţiei
b) Evaluarea producţiei
Cu 7 zile (de regulă) înainte de data planificată a inspecţiei iniţiale, SRAC transmite
solicitantului planul de audit/inspecţie, care conţine detaliile activităţilor desfăşurate
în fiecare din unităţile de fabricaţie evaluate.
Se efectuează inspecţia, urmărindu-se în principal:
1. conformitatea produsului şi a sistemului de producţie (planurile de fabricaţie,
procesele tehnologice, echipamentele, inspecţiile şi încercările finale asociate) cu
cerinţele capitolelor aplicabile ale standardului de referinţă.
2. aplicarea documentaţiei asociate CPF - Controlul Producţiei în Fabrică (incluzând
un „manual”, un „plan al calităţii” sau un alt document principal, indiferent de
denumirea folosită, procedurile şi instrucţiunile de lucru, în conformitate cu cerinţele
standardului aplicabil şi care asigură funcţionarea sistemului de CPF în toate etapele
procesului de fabricaţie (inspecţia sau testarea materialelor şi a componentelor
aprovizionate, conformitatea procesului de producţie, de inspecţie sau de testare a
produsului finit etc.),
3. respectarea frecventei de incercare conform standardului specific,
4. înregistrările rezultatelor tuturor controalelor, încercărilor şi verificărilor prevăzute
de documentaţia CPF,
5. gestionarea rezultatelor obţinute pentru a corecta eventualele abateri, reparării
efectelor provenite din astfel de abateri, tratării oricăror situaţii rezultate din
neconformităţi,
6. evaluarea instalaţiilor, mijloacelor de măsurare şi personalului aferent ce permit
producătorului să efectueze verificările şi încercările necesare,
7. evaluarea etalonării şi/sau verificării echipamentelor de măsurare şi/sau de
încercare şi menţinerea acestora sub control în bune condiţii de funcţionare, în
conformitate cu procedurile documentate,
8. formarea (instruiri) adecvate şi continue a personalului implicat în procesul de
producţie,
9. asigurarea ambalării (daca este cazul) şi condiţiilor rezonabile de manipulare şi
depozitare, pentru a nu deteriora produsele,
III ANALIZA
Examinarea dovezilor de conformitate obtinute in timpul etapei de determinare pentru

24
 a stabili daca s-au indeplinit cerintele specificate
IV DECIZIA REFERITOARE LA CERTIFICARE
Raportul de audit (final) se întocmeşte după finalizare fazei corespunzătoare a
evaluării şi include cel putin urmatoarele:
1) Raport evaluare încercari
2) Raport audit certificare
Acordarea certificării
Rezultatele evaluării documentelor, ale inspecţiei fabricii, a CPF şi ale încercărilor
produsului, consemnate în raportul de audit/inspecţie, în raportul de evaluare a
rezultatelor încercărilor şi în rapoartele de încercare aferente, împreună cu raportul de
audit (final) sunt analizate de o persoană desemnată din Comitetul tehnic care nu a
participat în nici o etapă la procesul de evaluare respectiv.
Luarea deciziei de certificare pentru un produs, se face numai în cazul în care nu sunt
constatate neconformităţi în timpul auditului, sau după ce fabricantul a
implementat acţiunile corective stabilite pentru închiderea neconformităţilor
constatate.
In urma luarii deciziei de certificare SRAC emite Certificatul de conformitate a
produsului.

SRAC efectuează anual, audituri/inspecţii de supraveghere utilizând chestionare

specifice. Datele efectuării auditurilor/inspecţiilor de supraveghere şi activităţile implicate se
convin şi se consemnează în programul de audit care se finalizeaza la sfarsitul auditului si se
trimite auditatului odata cu certificatul emis. Primul audit in termen de maxim 12 luni de la
data luarii deciziei de certificare si apoi la interval de 24 luni de la data luarii deciziei de
certificare.
In funcţie de schema de certificare, pe parcursul auditului se prelevează şi produse şi se
fac încercări. Se procedează ca şi la determinarea produsului tip prin încercari. Dacă schema de
certificare prevede, SRAC efectuează - în afară de auditul/inspecţia CPF şi încercarea sau
inspecţia eşantioanelor de pe piaţă / încercarea sau inspecţia eşantioanelor din fabrică.
Suplimentar, SRAC poate efectua audituri anunţate cu puţin timp înainte sau
neanunţate la sediul producătorului, generate de diferite situaţii cum ar fi:
- pentru a investiga reclamaţiile,
- privind activităţile pentru care au fost certificate produsele organizaţie,
- privind utilizarea abuzivă a certificatului SRAC şi a mărcii de certificare.
Ca rezultat al acestor audituri neprogramate, se întocmeşte un raport de audit.
In aceste cazuri clientul nu are posibilitatea de a obiecta asupra membrilor echipei de audit.

ANEXA 1

25


26