Ministerul Educației și Cercetării a Republicii Moldova

Studiu individual ghidat

TEMA: Importanța protecției vieții, sănătății,

eridității și securității
consumatorului.

A elaborat: Ticuș Veronica, grupa M-021

A verificat :Golban Aurelia

Chișinău 2023
1. Securitatea generală a produselor

Produs sigur – orice produs care, în condiţii normale sau rezonabil previzibile de utilizare,
inclusiv de durată şi, după caz, de punere în funcţiune, de instalare şi de întreţinere, nu
prezintă nici un risc sau prezintă numai riscuri minime, compatibile cu utilizarea produsului
şi considerate ca acceptabile şi corespunzătoare unui nivel înalt de protecţie a sănătăţii şi
securităţii oamenilor, luîndu-se în considerare:

§ caracteristicile produsului, în special compoziţia, ambalarea, condiţiile de asamblare şi,

după caz, de montaj şi de întreţinere;

§ efectul asupra altor produse, în cazul în care se poate prevedea în mod rezonabil că va fi
utilizat împreună cu alte produse;

§ prezentarea produsului, etichetarea acestuia, orice avertizări şi instrucţiuni privind utilizarea

şi distrugerea lui, precum şi orice altă indicaţie sau informaţie referitoare la produs;

§ categoriile de consumatori expuşi riscului în cazul utilizării produsului, în special copiii şi

persoanele în vîrstă.

Posibilitatea obţinerii unor niveluri înalte de securitate sau disponibilitatea altor produse care
prezintă un grad de risc mai scăzut nu constituie un motiv suficient pentru considerarea unui
produs ca fiind periculos;

2. Obligaţiile producătorului

În Legea privind Protecţia Consumatorului, sînt prevăzute următoarele obligaţii ce revin

producătorului:

1. Să plaseze pe piaţă produse sigure însoţite de documente şi alte informaţii privind

utilizarea acestora.

2. Să oprească livrările şi să scoată de pe piaţă produsele care nu corespund standardelor.

3. Să asigure respectarea condiţiilor igienico – sanitare.

4. Să răspundă pentru prejudiciul cauzat de produs pe toată durata de funcţionare valabilă

doar în cazul în care consumatorul a respectat toate condiţiile privind păstrarea, utilizarea
produsului.

Alte obligaţii a producătorului sînt prevăzute în Legea privind Securitatea Generală a

Produselor:

1. Producătorii să asigure consumatorii cu toată informaţia privind modul de utilizare a

produsului.

2. Agenţii economici trebuie să se informeze de riscurile produse consumatorilor, ca ulterior,

să retragă de pe piaţă produsele sau să le ia de la consumatori, fiind obligaţi să le repare
prejudiciul sau să le restituie un alt bun sau contra-echivalentul bunului. În situaţia în care
producătorul a depistat un viciu la produs, el trebuie să informeze despre aceasta pentru ca în
cazul retragerii acestuia de pe piaţă, consumatorul să ştie unde să se adreseze pentru a
întoarce bunul respectiv.
3. Obligaţiile vînzătorului

Acestea sînt prevăzute la art. 8 al Legii privind Protecţia Consumatorului:

1. Să se asigure că produsele sînt inofensive şi corespund tuturor cerinţelor prescrise sau

declarate de producător.

2. Să nu comercializeze produse despre care ştie că sînt periculoase.

3. Să anunţe imediat despre orice produs periculos sau contrafăcut.

4. Să retragă produsele care au fost declarate de specialişti periculoase, defectuoase.

5. Să respecte condiţiile igienico – sanitare şi să răspundă pentru prejudiciile cauzate

consumatorilor, dacă aceştia au păstrat produsele în condiţiile necesare.

6. Să înmîneze bon de casă.

7. Să deţină Registrul de Reclamaţii într-un loc vizibil pentru ca la prezentarea bonului fiscal
de către o persoană căreia i-a fost vîndut un bun defectuos, să poată face o înscriere în acest
Registru care este eliberat de Statistică. Dacă există vreo reclamaţie împotriva vînzătorului şi
acesta nu repară prejudiciul în timp de 14 zile sau nu aduce explicaţii, atunci, el va fi
sancţionat.

4. Obligaţiile prestatorului

1. Să folosească la prestarea serviciilor numai produse şi servicii sigure pentru ca serviciul

prestat să nu cauzeze prejudicii.

2. Să anunţe imediat autorităţile competente, precum şi producătorul respectiv, despre

existenţa oricărui produs folosit la prestarea serviciului de care are cunoştinţă că este
periculos şi/sau falsificat (contrafăcut).

3. Să presteze numai servicii sigure.

4. Să respecte prevederile legii privind prestarea diferitor servicii cît şi prevederile

contractuale.

5. Să înmîneze bon de casă sau alt document ce ţine de prestarea serviciilor. Bonul este
necesar pentru a demonstra existenţa relaţiilor cît şi preţul pentru serviciul prestat. Bonul cît
şi contractul reprezintă nişte dovezi în instanţa de judecată de a se soluţiona cauza dacă aceste
servicii au fost prestate necalitativ.

6. Să asigure prestarea serviciilor în care aceştia includ anumite înscrisuri şi serviciile date
trebuie să fie prestate în limba română.

7. Să deţină Registrul de Reclamaţii într-un loc vizibil, şi dacă, serviciul a fost prestat
necalitativ, persoana căreia i-a fost prestat, poate înscrie o reclamaţie în Registrul respectiv.

8. Să respecte condiţiile igienico – sanitare şi să răspundă pentru prejudiciile cauzate.

Răspunderea civilă

Potrivit art. 5 din Lege consumatorii in rezultatul încălcării drepturilor lor au dreptul la
despăgubire.

Dacă agenţii economici au încălcat drepturilor consumatorilor şi prin aceasta s-a cauzat un
prejudiciu consumatorilor,atunci agentul economic va fi civilmente responsabil,adică va
trebui să repare prejudiciul. Răspunderea civilă este acea formă a răspunderii juridice ce
constă în obligaţia pe care o are orice persoană de a repara prejudiciul pe care l-a cauzat
alteia.

Răspunderea civilă poate să izvorască din neexecutarea unei obligaţii născute dintr-un
contract, caz în care se numeşte răspundere civilă contractuală ,sau poate să provină din
săvîrşirea unei fapte ilicite cauzatoare de prejudiciu, fără să fi existat contract între agentul
economic si consumator, caz în care va apărea răspunderea civilă delictuală. Aşadar pentru a
putea vorbi de răspundere civilă contractuală trebuie ca mai întîi între subiectul producător şi
consumator să existe un contract. Condiţiile naşterii răspunderii civile contractuale sunt
următoarele:

§ existenta unui contract valabil intre consumator şi subiectul economic (vînzătorul,

producătorul, executantul);

§ existenta unei fapte ilicite din partea subiectului economic.

§ existenţa unui prejudiciu patrimonial şi\sau moral în care se concretizează aceasta atingere;

§ prezenţa raportului de cauzalitate dintre fapta subiectului economic şi prejudiciu;

§ prezenţa culpei subiectului economic care a comis fapta ilicită.

Prin urmare daunele cauzate vieţii, sănătăţii, proprietăţii consumatorului în rezultatul

deficienţelor constructive, de producţie, de receptură etc. sunt restituite în întregul volum de
către subiectul economic dacă legislaţia in vigoare nu prevede răspundere mai drastică pentru
fapta data (art. 7-9 din Lege).

Răspunderea administrativă

Potrivit articolului 103 din Legea cu privire la protecţia consumatorului, consumatorul are
dreptul constatator de a sesiza organele judiciare sau alte organe de stat abilitate la depistarea
încălcării drepturilor.

Concomitent cu răspunderea materială a agentului economic care a încălcat dreptul

consumatorului, organele de stat împuternicite pot aplica sancțiuni administrative față de
vînzătorul sau executantul vinovat de încălcarea drepturilor consumatorului. Organele
împuternicite cu aplicarea sancțiunilor administrative sunt: Camera Industriei și Comerţului
și organele care înfăptuiesc controlul securităţii produselor. Organele care efectuează
controlul securităţii produselor dau indicații subiecților economici pentru înlăturarea
încălcărilor cerințelor securității produselor, scoaterea din producţie retragerea din comerţ a
produselor, încetarea realizării. În caz de eschivare de la executarea indicațiilor sau
executarea tardivă a indicațiilor aceleași organe pot aplica amendă.
De asemenea se sancționează subiecţii economici care refuză încetarea încălcării drepturilor
consumatorilor. Aşadar la încălcarea drepturilor consumatorilor pot fi aplicate diferite forme
de răspundere chiar și cele mai drastice, inclusiv interzicerea practicării activității de
antreprenoriat.

În conformitate cu Legea privind protecţia drepturilor consumatorilor dreptul de a înainta

acţiuni în judecată referitoare la încălcarea drepturilor consumatorilor în afară de consumatori
îl au și organele investite cu funcţii de control și supraveghere.

Organizaţiile obşteşti ale consumatorilor au dreptul și trebuie să fie obligate să sesizeze

organele puterii de stat, procuratura în vederea tragerii la răspundere a persoanelor care s-au
făcut vinovate de comercializarea produselor necorespunzătoare (articolul 26 din Lege).
Organele obşteşti pot acționa atît din inițiativa proprie cît și în rezultatul examinării plîngerii
consumatorului.

Răspunderea penală

Răspunderea penală constituie cea mai gravă formă de răspundere juridică și constă din
obligaţia agentului comercial care încalcă cu vinovăţie norma de drept penal de a suporta
consecinţele juridice ale faptei sale. Răspunderea penală nu exclude răspunderea civilă după
cum nici răspunderea civilă nu o exclude pe cea penală. Aceste două forme de răspundere pot
fi aplicate concomitent.

În Codul Penal sunt cîteva articole care prevăd răspunderea penală pentru fapte ale agenţilor
economici care încalcă drepturile consumatorilor prin modalităţi deosebit de periculoase care
presupun şi consecinţe grave.

Astfel răspund penal pentru încălcarea drepturilor consumatorilor în temeiul următoarelor

componenţe de infracţiune:

§ Art. 216 producere a (falsificarea), transportarea, păstrarea sau comercializarea produselor

(mărfurilor) periculoase pentru viata sau sănătatea consumatorilor;

§ Art. 255 înşelarea clienţilor;

§ Art. 257 executarea necalitativă a construcţiilor.

Prevederile expuse își au izvorul în Codul penal al R.M. care stipulează răspundere penală
pentru infracţiunile economice.