LISTA SUBIECTELOR PENTRU EXAMEN LA DISCIPLINA

“Merceologia şi expertiza mărfurilor„

Tonu Vasile BA-212

1. Semnificaţia şi obiectul de studiu al Merceologiei şi expertizei mărfurilor de larg consum.

Merceologia este disciplina ştiinţifică care studiază produsele din punct de vedere al
caracteristicilor lor fizice, chimice, biologice, tehnologice, economice şi sociale, precum şi
impactul lor asupra mediului. Obiectul de studiu al merceologiei este produsul, fie el
alimentar sau nealimentar, şi îşi propune să dezvolte cunoştinţele referitoare la
compoziţia, proprietăţile şi calitatea acestora, precum şi la aspectele legate de siguranţa
şi protecţia consumatorilor.
2. Conexiunea merceologiei cu alte ştiinţe.

Merceologia are o conexiune strânsă cu o serie de alte ştiinţe, deoarece studiază

produsele dintr-o perspectivă multidisciplinară. Iată câteva exemple de conexiuni ale
merceologiei cu alte ştiinţe:

1. Chimie: merceologia se bazează pe cunoştinţele de chimie pentru a înţelege compoziţia

şi proprietăţile fizico-chimice ale produselor.
2. Biologie: merceologia utilizează cunoştinţele de biologie pentru a înţelege procesele de
dezvoltare, creştere şi degradare a produselor, precum şi pentru a evalua impactul
produselor asupra mediului înconjurător.
3. Tehnologie alimentară: merceologia se bazează pe cunoştinţele de tehnologie
alimentară pentru a înţelege procesele de producţie şi depozitare a produselor
alimentare şi pentru a evalua calitatea acestora.
4. Marketing: merceologia este strâns legată de marketing, deoarece îşi propune să
dezvolte cunoştinţe referitoare la nevoile şi preferinţele consumatorilor şi la strategiile
de promovare a produselor.
5. Juridic: expertiza mărfurilor de larg consum se bazează pe cunoştinţe juridice pentru a
evalua conformitatea produselor cu reglementările şi normele în vigoare şi pentru a
furniza rapoarte de expertiză în contextul litigiilor juridice.

3. Politica de protecţie a consumatorilor pe plan naţional şi internaţional.

4. Politica de protecţie a consumatorilor este o preocupare importantă atât pe plan
naţional, cât şi internaţional. Aceasta vizează asigurarea că produsele puse la
dispoziţia consumatorilor sunt sigure, conforme cu standardele şi reglementările
în vigoare şi nu pun în pericol sănătatea sau siguranţa acestora.
5. Pe plan naţional, politica de protecţie a consumatorilor este guvernată de legi şi
reglementări care protejează drepturile consumatorilor şi stabilesc standarde
pentru produse şi servicii. Aceste legi sunt menite să asigure că produsele sunt
sigure, sănătoase şi nu prezintă riscuri pentru sănătatea sau siguranţa
consumatorilor. În plus, organizaţiile guvernamentale şi ne-guvernamentale îşi
asumă roluri importante în monitorizarea respectării acestor reglementări şi în
aplicarea de sancţiuni pentru încălcarea acestora.
 6. Pe plan internaţional, există o serie de organizaţii şi acorduri care vizează
protecţia consumatorilor la nivel global. Acestea includ Organizaţia Mondială a
Comerţului (OMC), care promovează comerţul liber şi echitabil, dar şi respectul
pentru drepturile consumatorilor, şi Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare
Economică (OCDE), care promovează o serie de politici economice care includ şi
protecţia consumatorilor. În plus, Uniunea Europeană are propriile reglementări şi
standarde de protecţie a consumatorilor, care sunt aplicabile tuturor produselor
comercializate pe teritoriul său

4. Tipuri de clasificări şi codificări ale mărfurilor.

Clasificarea şi codificarea mărfurilor sunt procese importante în domeniul merceologiei,

deoarece permit identificarea şi organizarea produselor într-un mod sistematic şi
coerent. Există mai multe tipuri de clasificări şi codificări ale mărfurilor, precum:

1. Clasificare după natura produsului

2. Clasificare după destinaţie.
3. Clasificare după marca sau producător
4. Clasificare după coduri standardizate

Codificarea produselor poate fi realizată prin utilizarea unui sistem de codificare numeric
sau alfanumeric.

5. Proprietățile consumiste care condiționează utilitatea mărfurilor: gruparea și caracteristica

generală a grupelor (proprietățile sociale, funcționale, ergonomice, estetice, de fiabilitate, de

securitate, ecologice etc.) .

Proprietățile consumiste sunt caracteristici ale mărfurilor care determină gradul de

satisfacție al consumatorilor. Aceste proprietăți sunt legate de utilitatea mărfurilor și pot
fi grupate în mai multe categorii, cum ar fi:

1. Proprietăți sociale
2. Proprietăți funcționale
3. Proprietăți ergonomice
4. Proprietăți estetice
5. Proprietăți de fiabilitate
6. Proprietăți de securitate
7. Proprietăți ecologice

6.Scopul, sarcinile şi subiectele activităţii de standardizare.

Scopul activității de standardizare este de a dezvolta și promova standarde tehnice și

norme de reglementare pentru produse, servicii și procese, în scopul de a asigura
siguranța, calitatea, fiabilitatea și interoperabilitatea acestora.
 Sarcinile activității de standardizare includ elaborarea, promovarea și aplicarea
standardelor tehnice și a normelor de reglementare în diferite domenii, cum ar fi
industria, construcțiile, sănătatea, transporturile, energia, telecomunicațiile și multe
altele. Activitatea de standardizare este importantă pentru a asigura coerența și
interoperabilitatea între produse și servicii similare, astfel încât acestea să poată fi
utilizate și întreținute într-un mod eficient și sigur.

Activitatea de standardizare este importantă pentru a asigura că produsele și serviciile

sunt compatibile și sigure pentru utilizare, iar consumatorii pot fi protejați împotriva
riscurilor pentru sănătate și siguranță. De asemenea, standardizarea poate îmbunătăți
calitatea produselor și serviciilor, reduce costurile de producție și promova inovația și
competitivitatea în diferite sectoare economice.

7. Clasificarea standardelor: Categorii şi tipuri de standarde - conţinutul, domeniile şi

nivelul de aplicare.

Standardele pot fi clasificate în funcție de mai multe criterii, cum ar fi domeniul de

aplicare, nivelul de detaliu și continutul.

În funcție de domeniul de aplicare, standardele pot fi împărțite în următoarele categorii:

 Standarde generale: se aplică în mai multe domenii, cum ar fi managementul calității,

mediul și securitatea informației.
 Standarde specifice: se aplică într-un anumit domeniu, cum ar fi construcțiile, sănătatea
sau industria alimentară.
 Standarde de produs: se referă la specificațiile și caracteristicile produselor și serviciilor.

8. Sortimentul mărfurilor: felurile și principiile de formare.

Sortimentul mărfurilor reprezintă ansamblul de produse sau servicii oferite de către un

anumit comerciant sau furnizor într-un anumit moment. Acesta este format dintr-o
varietate de mărfuri, fiecare având caracteristici unice care îl diferențiază de celelalte.

Felurile de sortiment pot fi împărțite în două categorii principale: sortimentul larg și

sortimentul restrâns.

9. Calitatea mărfurilor: factorii care influențează la formarea și păstrarea calității, metodele

de estimare a calității.

Calitatea mărfurilor este un aspect esențial în procesul de producție, comercializare și

consum. Aceasta reprezintă un set de caracteristici și proprietăți ale mărfurilor, care
satisfac nevoile și cerințele consumatorilor și care pot influența nivelul de satisfacție al
acestora.
 Factorii care influențează formarea și păstrarea calității mărfurilor includ:

1. Procesul de producție
2. Ambalarea și depozitarea
3. Transportul și manipularea
4. Factori externi.

Metodele de estimare a calității mărfurilor pot fi împărțite în două categorii principale:

1. Metode subiective
2. Metode obiective

10. Certificarea mărfurilor.

Certificarea mărfurilor este un proces prin care se atestă conformitatea unui produs cu
standardele, normele sau reglementările specifice dintr-o anumită industrie sau domeniu.
Certificarea mărfurilor este importantă întrucât oferă consumatorilor o garanție că produsul
achiziționat îndeplinește anumite standarde și că este sigur pentru utilizare.

11. Esenţa, sarcinile şi tipuri de expertize merceologice.

Expertiza merceologică este un proces de evaluare a mărfurilor care implică analizarea

caracteristicilor, proprietăților și calităților acestora. Scopul expertizei merceologice este
de a stabili conformitatea unui produs cu cerințele legale și cu standardele aplicabile,
precum și de a evalua calitatea și siguranța produsului.

Sarcinile expertizei merceologice includ identificarea caracteristicilor produsului,

verificarea etichetării și ambalajului, determinarea calității și siguranței produsului,
precum și detectarea oricăror neregularități sau abateri de la standardele aplicabile.

12. Sursele de litigii generatoare de expertize merceologice.

Există o serie de surse de litigii care pot genera expertize merceologice. Acestea includ:

1. Litigii privind calitatea produselor Litigii privind autenticitatea produselor

2. Litigii privind etichetarea și ambalajul produselor
3. Litigii privind incalcarea drepturilor de proprietate intelectuala
4. Litigii privind conformitatea la standardele și reglementările specifice

13. Elementele structurale ale expertizei merceologice.

Expertiza merceologică este o metodă complexă de evaluare și analiză a mărfurilor, care

implică o serie de elemente structurale importante, printre care se numără:
1. Obiectul expertizei
2. Scopul expertizei
3. Metodologia expertizei
4. Echipa de experți
5. Concluziile expertizei
6. Raportul de expertiză

14. Metodologia modernă de expertizare a mărfurilor nealimentare.

Metodologia modernă de expertizare a mărfurilor nealimentare implică utilizarea unei

varietăți de tehnici și instrumente de analiză pentru a evalua proprietățile și calitatea
produselor. Aceste tehnici includ:

1. Analiza vizuală
2. Analiza chimică
3. Analiza fizică
4. Testarea de performanță
5. Evaluarea documentelor și a informațiilor specifice
6. Utilizarea tehnologiei

15. Perfectarea rezultatelor procedurii de expertiză a mărfurilor nealimentare.

După finalizarea procedurii de expertiză a mărfurilor nealimentare, este important să se

perfecteze rezultatele obținute în mod corespunzător, pentru a asigura obiectivitatea și
valabilitatea acestora. Acest proces poate implica următoarele activități:

1. Redactarea unui raport complet și detaliat

2. Verificarea și validarea concluziilor și recomandărilor.
3. Prezentarea rezultatelor într-un mod clar și accesibil
4. Menținerea confidențialității și securității informațiilor.
5. Furnizarea de consultanță și asistență

16. Rolul şi locul maselor plastice în viaţa cotidiană a omului contemporan. Caracteristica

maselor plastice obţinute în baza răşinilor policondensate: felurile, proprietăţile de bază,

utilizarea.

Masele plastice sunt materiale sintetice sau semisintetice utilizate în mod obișnuit în
viața cotidiană a omului contemporan. Ele sunt folosite pentru fabricarea diferitelor
produse, inclusiv dispozitive electronice, componente auto, ambalaje, obiecte casnice și
multe altele.

Masele plastice obținute în baza rășinilor policondensate sunt un tip de masă plastică
care sunt produse prin reacția dintre o rășină și un agent de întărire. Acestea sunt
cunoscute și sub denumirea de mase plastice termoizolante, deoarece sunt rezistente la
temperaturi ridicate și sunt excelente izolatoare termice.
 17. Compoziţia maselor plastice: caracteristica generală a substanţei de bază, materialelor de

umplutură, plastifianţilor şi altor componenţi. Clasificarea maselor plastice.

Masele plastice sunt materiale sintetice larg utilizate în diverse domenii ale vieții
moderne, inclusiv în industria alimentară, medicală, de construcții, textile, electronice și
de ambalare. Ele sunt obținute prin polimerizarea unor substanțe chimice denumite
monomeri, care se leagă între ei formând un polimer.

Compoziția masei plastice poate varia în funcție de utilizarea dorită și de proprietățile

necesare. Substanța de bază poate fi un polimer termoplast, care se poate topi și recicla,
sau un polimer termoretic, care se întărește prin încălzire și nu poate fi topit și reciclat.
Materialele de umplutură sunt adăugate pentru a îmbunătăți proprietățile mecanice, de
rezistență la temperaturi și la acțiunea substanțelor chimice. Plastifianții sunt utilizați
pentru a face masa plastică mai maleabilă și mai ușor de prelucrat.

18. Caracteristica maselor plastice obţinute în baza răşinilor polimerizate: felurile, proprietăţile

de bază, utilizarea.

Masele plastice obținute în baza rășinilor polimerizate sunt materiale plastice care sunt
produse prin procese de polimerizare a rășinilor. Aceste mase plastice sunt utilizate într-
o gamă largă de aplicații datorită proprietăților lor excelente, precum ușurința în
prelucrare, duritatea, durabilitatea și rezistența la coroziune și la temperaturi ridicate.

Există mai multe feluri de mase plastice obținute în baza rășinilor polimerizate, printre
care se numără:

1. Poliesteri
2. Epoxi
3. Policarbonat
4. Poliamidă

19. Proprietăţile generale a maselor plastice: chimice, fizice şi mecanice. Caracteristica maselor

plastice obţinute în baza polimerilor naturali modificaţi: felurile, proprietăţile de bază, utilizarea.

Proprietățile generale ale maselor plastice includ proprietăți chimice, fizice și mecanice.

Proprietățile chimice ale maselor plastice includ rezistența la coroziune, stabilitatea

chimică și reactivitatea. Masele plastice pot fi afectate de anumite substanțe chimice și
pot fi corodate sau dizolvate în anumite condiții. De asemenea, pot fi sensibile la
acțiunea luminii, a căldurii și a umezelii.
 Proprietățile fizice ale maselor plastice includ densitatea, conductivitatea termică și
electrică, transparența sau opacitatea, precum și punctul de topire și de fierbere. Aceste
proprietăți sunt importante pentru determinarea modului în care maselele plastice vor
interacționa cu mediul lor de utilizare.

Proprietățile mecanice ale maselor plastice includ rezistența la tracțiune, la compresiune,

la torsiune și la rupere, precum și elasticitatea și duritatea. Aceste proprietăți sunt
importante pentru determinarea modului în care maselele plastice se comportă în
aplicații de încărcare mecanică.

20. Principiile şi metodele de obţinere a articolelor din mase plastice: esenţa metodelor,

particularităţile distinctive ale articolelor obţinute prin diferite metode.

Principiile și metodele de obținere a articolelor din mase plastice variază în funcție de

tipul de masă plastică utilizat, precum și de tipul și forma produsului final. În general,
există trei metode principale de obținere a articolelor din mase plastice: prelucrarea prin
injecție, extrudare și suflare.

1. Prelucrarea prin injecție: Această metodă implică injectarea masei plastice topite într-un
matriță, unde se răcește și se solidifică, formând produsul final. Această metodă este
ideală pentru producția de piese cu forme complexe și detalii fine. Exemple de produse
realizate prin injecție includ componente auto, jucării și dispozitive medicale.
2. Extrudarea: Această metodă implică forțarea masei plastice topite printr-un șurub și o
matrice, producând un profil lung și continuu, care apoi este tăiat la dimensiunea dorită.
Această metodă este ideală pentru producția de țevi, profile și filme.
3. Suflarea: Această metodă implică suflare masei plastice topite într-un matriță cu ajutorul
aerului comprimat, formând produsul final. Această metodă este ideală pentru producția
de recipiente cu perete subțire, cum ar fi sticle, flacoane și recipiente pentru alimente.

În plus, există și alte metode de obținere a articolelor din mase plastice, cum ar fi
turnarea prin injecție, turnarea prin suflare, extrudarea cu injecție, laminarea și
termoformarea.

21. Mărfuri din mase plastice: clasificarea, proprietăţile consumiste, caracteristica sortimentului.

Mărfurile din mase plastice sunt produse obținute prin prelucrarea masei plastice, care
sunt utilizate într-o gamă largă de aplicații, de la ambalaje la componente auto și
electronice. Aceste mărfuri pot fi clasificate în mai multe categorii, în funcție de
proprietățile lor și de utilizarea lor.

1. Mărfuri pentru ambalare: Această categorie include produse precum pungi, saci, cutii,
ambalaje pentru alimente, ambalaje pentru produse farmaceutice și cosmetice. Acestea
 sunt de obicei realizate din mase plastice flexibile, cum ar fi polietilena sau PVC, și sunt
ideale pentru ambalarea și protejarea produselor.
2. Mărfuri pentru construcții: Această categorie include produse precum țevi, profile, plăci,
folii, panouri și izolații termice și fonice. Acestea sunt de obicei realizate din mase
plastice rigide, cum ar fi PVC, policarbonatul și poliuretanul, și sunt utilizate pentru
construcția și renovarea clădirilor.
3. Mărfuri pentru mobilier: Această categorie include produse precum scaune, mese,
dulapuri și paturi, care sunt realizate din mase plastice rigide, cum ar fi polipropilena și
policarbonatul. Acestea sunt ideale pentru mobilierul de interior și de exterior, deoarece
sunt ușoare, rezistente și ușor de curățat.
4. Mărfuri pentru electronice: Această categorie include produse precum carcase pentru
telefoane mobile, componente pentru laptopuri și televizoare, și alte produse
electronice. Acestea sunt realizate din mase plastice durabile, cum ar fi ABS și
policarbonatul, și sunt ideale pentru protejarea și asigurarea funcționării produselor
electronice.
5. Mărfuri pentru automobile: Această categorie include produse precum componente
pentru interior și exterior, cum ar fi panourile de bord, farurile și grilele. Acestea sunt de
obicei realizate din mase plastice durabile, cum ar fi ABS și policarbonatul, și sunt ideale
pentru reducerea greutății și creșterea eficienței automobilelor.

22. Clasificarea şi caracteristica sortimentului produselor de spălat, proprietăţile consumiste,

ambalarea, marcarea şi păstrarea.

Produsele de spălat sunt produse utilizate pentru curățarea și igienizarea diferitelor

suprafețe, precum rufe, vase, podele și suprafețe de bucătărie și baie. Aceste produse
pot fi clasificate în mai multe categorii, în funcție de utilizarea lor și de tipul de suprafață
pe care îl curăță.

1. Detergenți pentru rufe: Această categorie include produse precum pudre, geluri, capsule
și lichide pentru spălarea hainelor. Acestea sunt de obicei formulate pentru a îndepărta
petele și murdăria, dar și pentru a proteja și a păstra culorile hainelor. Proprietățile
consumiste ale acestor produse includ eficiența la spălare, protecția culorilor și a
țesăturilor, parfumul și altele.
2. Detergenți pentru vase: Această categorie include produse precum lichide, tablete și
pulberi pentru spălarea vaselor. Acestea sunt de obicei formulate pentru a îndepărta
murdăria, grasimea și petele de pe vase, dar și pentru a lăsa vasele strălucitoare și
curate. Proprietățile consumiste ale acestor produse includ eficiența la spălare,
capacitatea de a îndepărta murdăria și grăsimea, și altele.
3. Produse pentru curățarea suprafețelor: Această categorie include produse precum
spray-uri, lichide și pudre pentru curățarea suprafețelor de bucătărie, baie și podele.
Acestea sunt de obicei formulate pentru a îndepărta murdăria și petele de pe suprafețe
și pentru a lăsa suprafețele strălucitoare și curate. Proprietățile consumiste ale acestor
produse includ eficiența la curățare, capacitatea de a îndepărta murdăria și petele, și
altele.
 23. Produsele cosmetice: noţiuni generale, clasificarea,materia primă şi auxiliară, sortimentul,

indici de calitate.

Produsele cosmetice sunt produse utilizate pentru îngrijirea pielii, părului și unghiilor, cu
scopul de a le menține sănătoase, frumoase și strălucitoare. Aceste produse pot fi
clasificate în funcție de zona corpului pentru care sunt destinate, de funcția lor și de
ingredientele active pe care le conțin. Printre cele mai comune produse cosmetice se
numără cremele de față și corp, șampoanele, balsamurile de păr, lacurile de unghii și
rujurile de buze.

Materia primă și auxiliară utilizată în fabricarea produselor cosmetice poate include

ingrediente naturale, cum ar fi uleiuri esențiale, extracte de plante, miere, ceară de
albine sau ingrediente sintetice, cum ar fi tenside, emulsifianți, coloranți și conservanți.
În general, aceste ingrediente sunt selectate și combinate în funcție de scopul
produsului cosmetic și de beneficiile pe care le oferă.

Sortimentul de produse cosmetice este foarte divers și poate varia în funcție de

producător, țară sau regiune. Produsele cosmetice pot fi împărțite în următoarele
categorii principale:

1. Produse de îngrijire a pielii: acestea includ creme de față și corp, loțiuni, tonice, seruri și
măști pentru față, exfoliante și alte produse care au ca scop hidratarea și hrănirea pielii.
2. Produse de îngrijire a părului: acestea includ șampoane, balsamuri, măști și alte produse
care au ca scop curățarea, hidratarea și protejarea părului.
3. Produse de machiaj: acestea includ fonduri de ten, pudre, rujuri, farduri de obraz, rimel
și alte produse care au ca scop îmbunătățirea aspectului fizic.
4. Produse de igienă personală: acestea includ săpunuri, geluri de duș, deodorante și alte
produse care au ca scop menținerea igienei personale.

24. Produsele de parfumerie: noţiuni generale, clasificarea,materia primă şi auxiliară,

sortimentul, indici de calitate.

Produsele de parfumerie sunt produse destinate să miroasă plăcut, să ofere o aromă

plăcută corpului, hainelor sau mediului înconjurător. Acestea pot fi clasificate în funcție
de mai mulți factori, cum ar fi:

 Clasificarea după conținutul de uleiuri volatile: parfumuri (conțin 15-30% uleiuri volatile),
ape de parfum (10-15% uleiuri volatile), ape de toaletă (5-10% uleiuri volatile), ape de
colonie (2-5% uleiuri volatile) și ape de proaspătătate (1-3% uleiuri volatile).
 Clasificarea după tipul de arome: parfumuri orientale, lemnoase, florale, fructate sau
citrice, printre altele.
 Clasificarea după destinația produsului: parfumuri de damă, parfumuri de bărbați,
parfumuri unisex, deodorante, antiperspirante, spray-uri de corp etc.
 25. Clasificarea şi caracteristica materialelor de bază şi auxiliare şi rolul lor la formarea calităţii

mărfurilor din sticlă.

Materialele de bază utilizate în fabricarea obiectelor din sticlă sunt silicea (nisip), sodă și calcar.
Acestea sunt topite împreună pentru a forma sticla. Silicea este componenta principală a sticlei
și conferă sticlei duritate și rezistență. Sodă este adăugată pentru a reduce temperatura de
topire a silicei și pentru a face sticla mai ușor de prelucrat. Calcarul este adăugat pentru a
îmbunătăți proprietățile fizice ale sticlei și pentru a reduce cantitatea de soda necesară.

26. Procesul de producere a articolelor din sticlă. Caracteristica metodelor de decorare a

articolelor din sticlă şi particularităţile distinctive.

Procesul de producere a articolelor din sticlă poate varia în funcție de tipul și

dimensiunea obiectului, dar în general urmărește următorii pași:

1. Amestecarea și topirea materiilor prime - silice, sodă și calcar sunt amestecate și topite
la temperaturi ridicate pentru a forma sticla lichidă.
2. Modelarea - sticla lichidă este modelată folosind diferite tehnici, cum ar fi suflare
manuală sau mecanică, turnarea în forme sau presarea.
3. Răcirea - sticla modelată este răcită treptat în cuptoare speciale pentru a reduce
tensiunile interne și a îmbunătăți rezistența.
4. Finisarea - sticla este finisată prin tăiere, șlefuire, polizare sau tratamente termice
speciale pentru a obține forma și aspectul dorit.

27. Clasificarea şi caracteristica sortimentului articolelor din sticlă (după destinaţie, metoda de

fasonare, compoziţia chimică, dimensiuni, complexitatea decorului şi complecticitate).

Clasificarea articolelor din sticlă poate fi realizată în funcție de mai mulți factori, printre
care:

1. După destinație:
 Obiecte de uz casnic: pahare, farfurii, vaze, carafe, boluri etc.
 Obiecte de iluminat: lămpi, candelabre, abajururi etc.
 Obiecte de artă: sculpturi, figurine, tablouri etc.
 Obiecte medicale: flacoane, seringi etc.
2. După metoda de fasonare:
 Sticlă suflată manual: obiectele sunt modelate prin suflare și modelare manuală.
 Sticlă turnată: sticla lichidă este turnată în forme pentru a obține obiectele dorite.
 Sticlă presată: sticla este presată în forme sub presiune ridicată.
 Sticlă laminată: două sau mai multe straturi de sticlă sunt lipite împreună pentru a
obține obiecte mai rezistente.
3. După compoziția chimică:
 Sticlă sodică: conține oxizi de sodiu și siliciu.
 Sticlă plumbiferă: conține oxid de plumb.
 Sticlă borosilicată: conține borosilicat de sodiu și aluminiu.
4. După dimensiuni:
 Obiecte mici: cum ar fi mărgele, flacoane, sticlă de parfum etc.
 Obiecte mari: cum ar fi vase, farfurii, carafe, lămpi etc.
5. După complexitatea decorului și complecticitate:
 Sticlă simplă: fără ornamente sau decoruri.
 Sticlă gravată: cu motive gravate în suprafața sticlei.
 Sticlă emailată: cu emailuri colorate aplicate pe suprafața sticlei.
 Sticlă aurită sau argintată: cu folii subțiri de aur sau argint aplicate pe suprafața sticlei.
 Sticlă de cristal: cu o compoziție specifică și cu un aspect strălucitor și transparent.

28. Estimarea calităţii mărfurilor din sticlă în comerţ. Defectele mărfurilor din sticlă. Marcarea

ambalarea, transportarea şi păstrarea mărfurilor din sticlă. Expertiza articolelor din sticlă.

Estimarea calității mărfurilor din sticlă în comerț poate fi realizată prin verificarea
următoarelor aspecte:

1. Aspectul exterior al produsului, care trebuie să fie impecabil și să nu prezinte urme de

zgârieturi, fisuri sau fisuri minore.
2. Omogenitatea produsului, adică absența neregularităților în textură și culoare.
3. Strălucirea produsului, care trebuie să fie uniformă și intensă.
4. Rezistența produsului, care trebuie să fie suficient de mare pentru a rezista la uzura
normală.

29. Clasificarea şi felurile ceramicei fine (porţelanul, faianţa, majolica). Ceramica populară şi

particularităţile distinctive comparativ cu articolele ceramicei fine.

Ceramica fină este o formă de artă și de meșteșug care implică crearea de obiecte de
ceramică care sunt considerate a fi de calitate superioară și care sunt adesea folosite
pentru scopuri decorative și utilitare. Există trei tipuri principale de ceramica fină:
porțelanul, faianța și majolica.

1. Porțelanul este un tip de ceramica fină care este cunoscut pentru duritatea,
transluciditatea și culoarea albă strălucitoare. Este realizat prin arderii unei paste de
ceramică fină la o temperatură foarte ridicată, astfel încât să se formeze un material
dens și rezistent. Porțelanul poate fi decorat prin gravare, pictură, transfer de imagine și
alte tehnici.
2. Faianța este un alt tip de ceramica fină care este realizat prin arderea unei paste de
ceramică la o temperatură mai scăzută decât porțelanul. Este mai poros și mai puțin
translucid decât porțelanul și poate fi colorat într-o gamă largă de culori. Faianța este
adesea decorată cu picturi, transferuri de imagine sau modele incizate.
3. Majolica este un tip de ceramica fină care a fost inițial produsă în Italia în secolul al XVI-
lea și care implică acoperirea unei paste de ceramică cu un strat de smalț colorat.
Smalțul este apoi decorat cu desene sau modele intricate, care sunt ardute în stratul de
smalț.
 30. Caracteristica procesului tehnologic de producere a articolelor de porţelan.

Procesul tehnologic de producere a articolelor de porțelan implică o serie de etape

complexe și tehnice care trebuie urmate cu atenție pentru a asigura calitatea și
durabilitatea finală a produsului.

Iată o descriere generală a procesului tehnologic de producere a articolelor de porțelan:

1. Amestecarea și prepararea pastei de porțelan - prima etapă a procesului implică

amestecarea și prepararea pastei de porțelan din diferite materii prime, cum ar fi
feldspatul, caolinul și cuarțul. Aceste materiale sunt măcinate și apoi combinate în
proporții precise pentru a produce pasta de porțelan.
2. Modelarea - pasta de porțelan este apoi modelată în formele dorite folosind diferite
metode, cum ar fi turnarea, presarea sau formarea manuală. După modelare, piesele
sunt lăsate să se usuce și să se întărească.
3. Finisarea - după uscarea și întărirea pieselor, acestea sunt finisate cu atenție pentru a le
pregăti pentru etapa următoare. Finisarea poate include îndepărtarea marginilor aspre,
șlefuirea și aplicarea unui strat subțire de smalț.
4. Arderea - piesele finisate sunt apoi arse în cuptoare la temperaturi ridicate pentru a le
face mai solide și durabile. Arderea poate dura ore sau chiar zile, în funcție de
dimensiunea și complexitatea pieselor.
5. Decorarea - după arderea inițială, piesele de porțelan sunt decorate în diferite moduri,
cum ar fi prin pictare manuală, transfer de imagine sau decalcomanie. Decorarea poate
fi realizată înainte sau după aplicarea stratului final de smalț.
6. Smălțuirea - ultima etapă a procesului implică aplicarea unui strat final de smalț pe
piesele decorate. Smalțul poate fi aplicat prin scufundare, pulverizare sau pensulare și
are rolul de a proteja și de a sigila piesele.

31. Caracteristica metodelor de decorare a articolelor ceramice, particularităţile distinctive.

Metodele de decorare a articolelor ceramice variază în funcție de tehnologia utilizată și

de preferințele artistice ale creatorilor. Unele dintre cele mai comune metode de
decorare a articolelor ceramice includ:

1. Glazurarea: Aceasta este o metodă de aplicare a unui strat de smalț pe suprafața

ceramicii. Smalțul este o substanță compusă din diferite minerale care se topesc la
temperaturi ridicate și se transformă într-un strat sticlos și neted. Smalțul poate fi
colorat sau transparent, iar prin aplicarea sa, ceramica poate fi decorată cu diferite
modele și texturi.
2. Decalcomania: Această metodă implică aplicarea de imagini sau texte imprimabile pe
hârtie specială, care sunt apoi transferate pe ceramica prin intermediul unei soluții de
apă și unelte speciale. Această metodă este ideală pentru a imprima imagini și modele
detaliate pe suprafața ceramicii.
3. Decorarea manuală: Aceasta este o metodă mai tradițională de decorare a ceramicii,
care implică aplicarea manuală a diferitelor materiale precum vopsele, glazuri și alte
materiale decorative pe suprafața ceramicii. Această metodă poate fi folosită pentru a
crea modele complexe și detaliate și poate fi realizată cu diferite instrumente precum
pensule, ștampile sau chiar mâinile.
4. Modelarea în relief: Aceasta este o metodă de decorare a ceramicii care implică crearea
de modele și texturi în relief pe suprafața ceramicii, fie prin modelarea manuală, fie prin
utilizarea de matrite și forme speciale. Această metodă poate fi utilizată pentru a crea
modele unice și tridimensionale pe suprafața ceramicii.
5. Sgrafitto: Aceasta este o metodă de decorare a ceramicii care implică crearea de modele
și texte prin îndepărtarea manuală a smalțului de pe suprafața ceramicii cu ajutorul unor
instrumente speciale. Această metodă este ideală pentru a crea modele precise și
detaliate, dar poate fi dificil de realizat.

32. Clasificarea şi caracteristica sortimentului veselei de menaj din ceramică.

Sortimentul de vesele de menaj din ceramică poate fi clasificat în funcție de mai mulți
factori, precum forma, dimensiunea, utilizarea și designul. În general, sortimentul de
vesele de menaj din ceramică include următoarele categorii:

1. Farfurii: Acestea pot fi plate, adânci sau de desert și sunt disponibile în diferite
dimensiuni și forme. Farfuriile pot fi decorate cu diverse modele și culori.
2. Căni: Acestea sunt disponibile în diferite dimensiuni și forme și pot fi utilizate pentru
servirea băuturilor calde sau reci. Unele căni pot avea și capac.
3. Boluri: Acestea pot fi utilizate pentru servirea diferitelor alimente precum cereale, salate
sau supe. Bolurile pot fi adânci sau plate și pot fi decorate cu diferite modele.
4. Cești: Acestea sunt disponibile în diferite dimensiuni și forme și pot fi utilizate pentru
servirea cafelei, ceaiului sau a altor băuturi calde. Unele cești pot avea și farfurioare.
5. Tăvi: Acestea pot fi utilizate pentru servirea diferitelor alimente sau băuturi și pot fi
disponibile în diferite dimensiuni și forme.

33. Recepţia calitativă a mărfurilor ceramice în comerţ. Defectele articolelor ceramice şi

influenţa lor la diminuarea calităţii. Expertiza articolelor ceramice.

Recepția calitativă a mărfurilor ceramice în comerț este un proces esențial pentru a

asigura calitatea produselor și pentru a preveni plasarea pe piață a articolelor ceramice
cu defecte. În acest proces, se verifică aspecte precum aspectul estetic, funcționalitatea,
siguranța și conformitatea cu specificațiile și standardele tehnice.
 34. Importanţa metalelor şi aliajelor în economia naţională şi rolul lor în producerea mărfurilor

de larg consum. Noţiuni generale despre metale şi aliaje. Clasificarea şi caracteristica fontei şi

oţelului: proprietăţile, mărcile, utilizarea.

Metalele și aliajele sunt materiale esențiale în economia națională și joacă un rol important în
producerea mărfurilor de larg consum. Acestea sunt utilizate într-o gamă largă de produse, de la
produse industriale și de construcție la produse de uz casnic, bijuterii și electronice.

35. Caracteristica metodelor de obţinere a articolelor metalice: turnarea, deformarea plastică,

aşchierea, tratamentul termic şi termochimic, asamblarea şi finisarea.

Obținerea articolelor metalice poate fi realizată prin diverse metode, care includ
turnarea, deformarea plastică, așchierea, tratamentul termic și termochimic, asamblarea
și finisarea.

1. Turnarea este o metodă de producție prin care metalul topit este turnat în forme de
gips sau nisip pentru a crea piese de dimensiuni și forme specifice. Această metodă
poate fi utilizată pentru a produce piese cu forme complicate și cu dimensiuni mari, cum
ar fi blocuri de motor sau carcase de transmisie.
2. Deformarea plastică este o metodă de producție prin care metalul este trecut printr-un
proces de deformare sub presiune, fie prin tragere, îndoială sau îndoire. Această metodă
poate fi utilizată pentru a crea piese cu forme complexe și cu dimensiuni variabile, cum
ar fi țevi și profile metalice.
3. Așchierea este o metodă de producție prin care se îndepărtează materialul metalic dintr-
o piesă prin tăiere sau frezare. Această metodă poate fi utilizată pentru a crea piese cu
suprafețe precise și netede, cum ar fi rotițe de angrenaj sau supape.
4. Tratamentul termic și termochimic este o metodă de producție prin care se modifică
proprietățile metalului prin încălzire și răcire controlată. Această metodă poate fi
utilizată pentru a îmbunătăți duritatea, rezistența și ductilitatea metalelor, cum ar fi
oțelul.
5. Asamblarea este o metodă de producție prin care se unesc mai multe piese metalice
pentru a crea o piesă mai mare sau un sistem mai complex, cum ar fi o mașină sau un
echipament industrial. Această metodă poate fi realizată prin sudare, șurubuire, lipire
sau îmbinare.
6. Finisarea este o metodă de producție prin care se îmbunătățește aspectul estetic al
pieselor metalice prin lustruire, vopsire sau galvanizare. Această metodă poate fi
utilizată pentru a proteja metalul împotriva coroziunii și pentru a oferi un aspect estetic
plăcut.

36. Metalele neferoase şi aliajele lor: clasificarea, caracteristica sortimentului, domeniile de

utilizare.
 Metalele neferoase sunt elemente metalice care nu conțin fier și au o gamă largă de
proprietăți și utilizări. Aceste metale includ, printre altele, aluminiul, cuprul, nichelul,
zincul, plumbul, staniul, magneziul, titanul și beriliul. Acestea pot fi utilizate în diverse
aplicații, cum ar fi construcții, industria auto, aeronautică, electronică, medicală și de
bijuterii.

Iată câteva caracteristici și domenii de utilizare pentru metalele neferoase cele mai
comune:

1. Aluminiul: este un metal ușor, cu o bună rezistență la coroziune și un bun conductor de

căldură și electricitate. Este utilizat în construcții, industria auto, aviație, în ambalarea
alimentelor, în producția de echipamente sportive și în diverse alte aplicații.
2. Cuprul: este un metal maleabil, ductil, cu un bun conductor de electricitate și căldură.
Este utilizat în producția de cabluri electrice, conducte, conductori de căldură și în
diverse alte aplicații, inclusiv în fabricarea monedelor și în producția de obiecte de artă și
bijuterii.
3. Nichelul: este un metal cu o bună rezistență la coroziune și o conductivitate termică
ridicată. Este utilizat în producția de aliaje, baterii, echipamente medicale și în diverse
alte aplicații industriale.

37. Vesela metalică: clasificarea, caracteristica sortimentului. Proprietăţile consumiste şi

cerinţele de calitate prezentate veselei metalice.

Vesela metalică este o categorie largă de produse care includ tacâmuri, veselă de gătit,
vase pentru servit, tăvi, boluri și multe altele. Acestea sunt fabricate din diferite metale,
inclusiv aluminiu, oțel inoxidabil, cupru, argint și altele. În general, vesela metalică este
apreciată pentru durabilitatea sa, aspectul său modern și capacitatea de a fi utilizată
într-o varietate de aplicații culinare.

Iată câteva caracteristici și domenii de utilizare pentru cele mai comune tipuri de veselă
metalică:

1. Aluminiu: este un metal ușor și durabil, cu o bună conductivitate termică. Este utilizat
pentru producerea tăvilor pentru copt, a tavilor de friptură și a altor produse de gătit.
Aluminiul poate fi acoperit cu un strat antiaderent pentru a preveni lipirea alimentelor.
2. Oțel inoxidabil: este un aliaj de oțel cu un conținut ridicat de crom, ceea ce îi conferă o
bună rezistență la coroziune și la pete. Este utilizat pentru producerea tacâmurilor, a
vaselor pentru servit și a altor produse de gătit. Oțelul inoxidabil poate fi finisat în
diferite moduri, inclusiv satinat, lucios sau mat.
3. Cupru: este un metal maleabil și bun conductor de căldură, ceea ce îl face ideal pentru
producerea vaselor de gătit. Cu toate acestea, datorită reacțiilor cu alimentele și a
potențialului său toxic, este adesea acoperit cu un strat protector.
4. Argint: este un metal prețios și delicat, utilizat pentru producerea tacâmurilor și a vaselor
de servit. Argintul are proprietăți antibacteriene și poate fi polizat pentru a-i conferi un
aspect lucios.
 38. Aparate pentru prelucrarea termică a alimentelor: clasificarea, particularităţile constructive,

cerinţele de calitate şi controlul calităţii în comerţ.

Aparatele pentru prelucrarea termică a alimentelor sunt utilizate în bucătării și în

industria alimentară pentru a găti, a prăji, a coace și a încălzi alimentele. Aceste aparate
pot fi clasificate în funcție de metoda de prelucrare termică utilizată și de scopul pentru
care sunt utilizate.

Iată câteva tipuri comune de aparate pentru prelucrarea termică a alimentelor:

1. Cuptoare: sunt utilizate pentru coacerea alimentelor, cum ar fi pâinea, prăjiturile, pizza și
alte produse de patiserie. Cuptoarele pot fi cu gaz sau cu electricitate și pot fi dotate cu
diferite funcții, precum gătirea cu aburi sau funcția de auto-curățare.
2. Plite: sunt utilizate pentru a prăji sau a găti alimente direct pe suprafața lor de gătit.
Plitele pot fi cu gaz sau cu electricitate și pot fi dotate cu diferite elemente de încălzire,
cum ar fi plăci de încălzire sau arzătoare.
3. Grătare: sunt utilizate pentru a găti alimente pe o suprafață de grătar cu elemente de
încălzire dedesubt. Acestea pot fi cu gaz sau cu electricitate și pot fi utilizate pentru a
găti carne, legume sau alte alimente.

39. Aparate electrice pentru prelucrarea mecanică a alimentelor şi maşinile de spălat vesela:

clasificarea, particularităţile constructive, sortimentul, cerinţele de calitate şi controlul în comerţ.

Aparatele electrice pentru prelucrarea mecanică a alimentelor și mașinile de spălat vase

sunt utilizate pentru a face munca din bucătărie mai ușoară și mai eficientă. Acestea pot
fi clasificate în funcție de funcția lor și de scopul pentru care sunt utilizate.

Iată câteva tipuri comune de aparate electrice pentru prelucrarea mecanică a

alimentelor:

1. Robot de bucătărie: acesta este un aparat multifuncțional care poate fi utilizat pentru a
tăia, a felia, a amesteca, a toca și a presa alimente. Acestea pot fi dotate cu diferite
accesorii, precum discuri pentru feliat sau răzuit și cupe pentru amestecare.
2. Mixer: acesta este utilizat pentru a amesteca și bate albușurile, smântâna sau alte
ingrediente pentru a face diferite deserturi sau sosuri.
3. Blender: acesta este utilizat pentru a mărunți, a omogeniza și a amesteca diferite
ingrediente pentru a face smoothie-uri, supe sau alte preparate lichide.
4. Tocator de carne: acesta este utilizat pentru a mărunți și a toca carne pentru a face
chiftele, burgeri sau alte preparate din carne.

40. Maşina de spălat albiturile: clasificarea, părţile componente, principiul de funcţionare,

sortimentul, proprietăţile consumiste, cerinţele de calitate şi recepţia calitativă în comerţ.

 Mașina de spălat rufe este un aparat electrocasnic utilizat pentru a spăla hainele prin utilizarea
apei și a detergenților. Există mai multe tipuri de mașini de spălat rufe, dar în general acestea se
împart în două categorii principale: mașini de spălat cu încărcare frontală și mașini de spălat cu
încărcare verticală.

41. Aparate pentru păstrarea la rece a alimentelor: clasificarea, părţile componente, principiul

de funcţionare, sortimentul, cerinţele de calitate şi controlul calităţii lor în comerţ.

Aparatele pentru păstrarea la rece a alimentelor sunt dispozitive utilizate pentru

menţinerea temperaturii scăzute a alimentelor, în scopul prevenirii deteriorării acestora.
Acestea pot fi clasificate în funcție de modul de funcționare în următoarele categorii:

1. Frigidere: sunt aparate ce folosesc un agent frigorific pentru a răci aerul din interior.
Frigiderele pot fi cu una sau două uşi, cu sau fără congelator și pot avea diferite
capacități de depozitare.
2. Congelatoare: sunt aparate ce folosesc un agent frigorific pentru a răci la temperaturi
foarte scăzute alimentele, permițându-le astfel să fie păstrate mai mult timp.
Congelatoarele pot fi cu sau fără compartimente separate, în funcție de capacitatea de
depozitare.
3. Chillere: sunt aparate folosite în special în industria alimentară și de catering pentru
păstrarea la rece a alimentelor gata preparate sau a băuturilor răcoritoare. Chillerele pot
fi cu apă sau aer ca agent de răcire.
4. Căzi de răcire: sunt recipiente folosite în special în unitățile de catering pentru a răci
rapid alimentele sau băuturile.

42. Clasificarea şi caracteristica sortimentului mobilei.

Mobilierul este o categorie largă de produse, care include diverse tipuri de piese de
mobilier pentru locuințe, birouri, hoteluri și alte spații publice. Clasificarea și
caracteristicile sortimentului de mobilier includ următoarele:

1. Clasificarea după scopul de utilizare:

 Mobilier pentru locuințe: include piese de mobilier pentru living, dormitor, bucătărie,
baie și alte spații din locuințe;
 Mobilier pentru birouri: include birouri, scaune, dulapuri și alte piese de mobilier
necesare în birouri;
 Mobilier pentru hoteluri și restaurante: include mese, scaune, paturi și alte piese de
mobilier necesare în hoteluri, restaurante și alte spații publice.

43. Clasificarea și caracteristica fibrelor textile.

Fibrele textile sunt materiale sub formă de filamente sau fire care sunt utilizate în
producția de țesături și alte produse textile. Acestea pot fi obținute din plante, animale
sau sintetice.

Clasificarea fibrelor textile se face în funcție de originea lor:

 Fibre naturale: sunt obținute din surse naturale precum plante, animale sau minerale.
Exemple includ bumbacul, lâna, mătasea, inul și iuta.
 Fibre artificiale: sunt obținute din materii prime naturale prin procese chimice, cum ar fi
rayonul și acetatul.
 Fibre sintetice: sunt obținute din materiale petrochimice și includ nailonul, poliesterul și
acrilonitrilul.

44. Caracterizarea procesului tehnologic de obținere a țesăturilor textile.

Procesul tehnologic de obținere a țesăturilor textile constă într-o serie de operații

succesive care transformă firele sau fibrele textile în țesături. Acest proces poate fi
împărțit în următoarele etape:

1. Prelucrarea primară a fibrelor - această etapă constă în obținerea fibrelor textile prin
extragerea sau sintetizarea acestora. Fibrele pot fi naturale, precum bumbacul, inul, lâna
sau mătasea, sau sintetice, precum poliesterul, nylonul sau acetatul.
2. Filarea - în această etapă, firele textile sunt obținute prin prelucrarea fibrelor textile.
Fibrele sunt întinse, răsucite și subțiate într-un proces numit filare. Acest proces poate fi
realizat prin filare pe inele, filare prin jet de aer sau filare prin extrudare.
3. Prelucrarea firelor - în această etapă, firele sunt curățate, întinse, răsucite și trecute prin
o serie de operații de prelucrare pentru a le face mai rezistente și mai fine.
4. Tecerea - este procesul prin care firele sunt interconectate pentru a forma țesături. Acest
proces se realizează pe un telar, unde firele longitudinale, numite urzeală, sunt întinse
pe un cadru, iar firele transversale, numite bătătură, sunt trecute peste urzeală într-un
model specific.
5. Finisarea - această etapă constă în curățarea și pregătirea țesăturilor pentru a fi utilizate.
Aceasta poate include tratamente chimice, precum spălarea sau călirea, sau mecanice,
precum tunderea sau strângerea

45. Caracterizarea principalelor grupe de țesături.

Există mai multe grupe principale de țesături, incluzând:

1. Țesături din bumbac: Aceste țesături sunt obținute din fibre naturale de bumbac și sunt
foarte populare datorită confortului și durabilității lor. Exemple de țesături din bumbac
includ poplin, satin, denim și bumbacul moale.
2. Țesături din lână: Aceste țesături sunt obținute din fibre naturale de lână și sunt
cunoscute pentru izolarea termică și capacitatea lor de a respira. Exemple de țesături din
lână includ tweed, gabardină și flanel.
3. Țesături din mătase: Aceste țesături sunt obținute din fibre naturale de mătase și sunt
cunoscute pentru luxul și strălucirea lor. Exemple de țesături din mătase includ dantelă,
tafetă și satin de mătase.
4. Țesături sintetice: Aceste țesături sunt obținute din fibre sintetice, cum ar fi nylon,
poliester și acrilic, și sunt populare datorită durabilității și ușurinței de întreținere.
Exemple de țesături sintetice includ nailon, poliester și microfibră.
5. Țesături mixte: Aceste țesături sunt obținute din amestecuri de fibre naturale și sintetice
și combină proprietățile acestora pentru a oferi confort și durabilitate. Exemple de
țesături mixte includ bumbac-poliester și lână-nylon.

46. Încălțămintea : funcțiile, părțile componente și sistemele de confecționare.

Încălțămintea este un tip de îmbrăcăminte special concepută pentru a proteja și susține

piciorul în timpul mersului. Funcțiile sale includ protejarea piciorului împotriva rănilor și
a factorilor externi, cum ar fi pietrele, umezeala și temperaturile extreme, dar și
menținerea confortului și a suportului piciorului în timpul activităților zilnice.

Părțile componente ale încălțămintei includ:

 Talpa: partea inferioară a încălțămintei care vine în contact cu solul și oferă suport și
amortizare.
 Tălpița: partea interioară a încălțămintei care susține talpa piciorului.
 Captuseala: partea interioară a încălțămintei care vine în contact cu piciorul și oferă
confort și protecție împotriva frecării.
 Banda de rulare: partea superioară a tălpii care oferă aderență și susținere.
 Umerii: părți laterale ale încălțămintei care susțin și protejează partea laterală a
piciorului.
 Limba: parte a captușelii care acoperă partea de sus a piciorului și protejează împotriva
intrării prafului sau a altor elemente.
 Închizători: pot fi șireturi, benzi velcro sau fermoare, care mențin încălțămintea fixată pe
picior.

47. Clasificarea şi caracteristica sortimentului jucăriilor.

Jucăriile pot fi clasificate în mai multe moduri, în funcție de diferite criterii, cum ar fi:

1. Vârsta copiilor pentru care sunt destinate: există jucării pentru bebeluși, jucării pentru
copii mici, jucării pentru copii mai mari și jucării pentru adolescenți.
2. Tipul de jucărie: există jucării de construcție, jucării educative, jucării de pluș, jucării de
exterior, jucării muzicale, jocuri de societate și multe altele.
3. Materialul din care sunt făcute: există jucării din plastic, jucării de lemn, jucării de pluș,
jucării metalice și multe altele.

48. Clasificarea, sortimentul şi parametrii tehnico – funcţionali a radioreceptoarelor.

Radioreceptoarele pot fi clasificate în funcție de frecvența la care operează sau în funcție

de tipul de semnal pe care îl pot recepționa. În general, radioreceptoarele sunt utilizate
pentru a recepționa semnale radio și audio și pentru a le reda prin difuzoare sau căști.
 Sortimentul radioreceptoarelor poate varia de la modele simple cu un singur band de
frecvență și puține funcții, până la modele complexe cu mai multe benzi de frecvență,
multiple funcții și caracteristici de conectivitate.

Parametrii tehnico-funcționali ai radioreceptoarelor includ:

1. Frecvența: Receptoarele pot fi proiectate pentru a funcționa la o anumită frecvență,

precum AM (modulare de amplitudine), FM (modulare de frecvență), sau frecvențe
specifice, cum ar fi frecvențele utilizate în telecomunicații.
2. Sensibilitatea: Aceasta se referă la abilitatea receptorului de a capta și de a procesa
semnalele radio slabe și de a le reda cu claritate.
3. Selectivitatea: Aceasta se referă la abilitatea receptorului de a separa semnalele de radio
de la alte semnale radio care operează la frecvențe similare.
4. Puterea de ieșire: Acesta se referă la puterea semnalului audio emis de receptor prin
difuzor sau căști.
5. Funcții suplimentare: Acestea pot include caracteristici precum afișaj digital, capacitatea
de a reda muzică de pe dispozitive externe, controlul volumului și capacitatea de a
recepționa semnale de la stațiile de radio satelit.

49. Clasificarea, sortimentul şi parametrii tehnico – funcţionali a televizoarelor.

Televizoarele pot fi clasificate în funcție de tehnologia de afișare a imaginii și de

dimensiunea ecranului. Astfel, avem următoarele categorii de televizoare:

1. Televizoare cu tub catodic (CRT) - acestea sunt televizoarele tradiționale, care au fost
populare în trecut. Imaginile sunt afișate pe un ecran curbat, cu ajutorul unui tub
catodic.
2. Televizoare cu ecran plat - acestea sunt televizoarele moderne, care utilizează tehnologii
precum LCD, LED sau OLED pentru afișarea imaginilor pe un ecran plat.
3. Televizoare inteligente (Smart TV) - acestea sunt televizoare care au acces la internet și
permit utilizatorilor să acceseze diverse aplicații, servicii de streaming video și alte funcții
online.

50. Procesul de obţinere a hârtiei şi cartonului, sortimentul și indicii de calitate.

Procesul de obținere a hârtiei și cartonului se desfășoară în trei etape principale:

prepararea masei de celuloză, formarea hârtiei sau cartonului și finisarea produselor
obținute.

Prepararea masei de celuloză implică extragerea fibrelor de celuloză din lemn sau alte
materiale vegetale, în principal prin procesul de digestie chimică sau termică. Aceste
fibre sunt apoi înălbite și rafinate pentru a le îmbunătăți calitatea.

Formarea hârtiei sau cartonului implică împrăștierea masei de celuloză pe o suprafață

plană, unde se încadrează într-o formă și este presată pentru a elimina excesul de apă.
Produsul este apoi uscat și tăiat în dimensiuni și forme dorite.
 Finisarea produselor obținute poate include operațiuni precum tăierea, imprimarea sau
aplicarea de straturi suplimentare de material pentru a îmbunătăți proprietățile
produsului.

Sortimentul de hârtie și carton poate varia în funcție de destinație, dimensiune, grosime,

durabilitate și alți factori. Indicii de calitate pot include aspectul, rezistența la rupere,
absorbția de apă și altele, în funcție de utilizarea produsului final.

51. Caracteristica metalelor folosite la obţinerea bijuteriilor.

Metalele folosite în obținerea bijuteriilor trebuie să fie durabile, estetice și ușor de

prelucrat. Cele mai comune metale folosite în producția de bijuterii sunt:

1. Aurul: Este un metal foarte apreciat datorită strălucirii și aspectului său luxos. Este un
metal moale și maleabil, ceea ce îl face ușor de prelucrat în diferite forme. De obicei,
aurul este amestecat cu alte metale, cum ar fi cuprul sau argintul, pentru a-i crește
duritatea.
2. Argintul: Este un metal alb-strălucitor, care este de obicei amestecat cu cupru pentru a-i
crește duritatea. Este un metal maleabil și poate fi prelucrat în diferite forme și modele.
3. Platină: Este un metal rar și foarte durabil, care are o strălucire alb-argintie. Este foarte
apreciat datorită durabilității și aspectului său luxos.
4. Cuprul: Este un metal foarte maleabil și durabil, care poate fi prelucrat în diferite forme
și modele. Este adesea folosit pentru a crea bijuterii cu aspect rustic sau boem.
5. Oțelul inoxidabil: Este un metal durabil și rezistent la coroziune, care este foarte popular
în bijuteriile pentru bărbați. Este adesea combinat cu alte metale, cum ar fi aurul sau
argintul, pentru a-i îmbunătăți aspectul.

52. Caracteristica pietrelor preţioase şi semipreţioase.

Pietrele prețioase și semiprețioase sunt minerale prelucrate și folosite pentru a crea

bijuterii și obiecte decorative. Acestea se caracterizează prin culoare, claritate, duritate și
raritate, care determină și valoarea lor.

Cele mai cunoscute pietre prețioase sunt diamantul, smaraldul, rubinul și safirul. Acestea
sunt extrem de rare și valoroase, iar prețul lor este determinat de caracteristicile lor
unice, cum ar fi culoarea, claritatea, tăietura și caratajul. Diamantul este cea mai dură
piatră prețioasă și este adesea folosit ca piatră de centrare în inele de logodnă și alte
bijuterii.

Pietrele semiprețioase includ agatul, ametistul, citrinul, coralul, granatul, iaspisul, lapis
lazuli, perla, turmalina și multe altele. Acestea sunt mai comune decât pietrele prețioase,
dar pot avea totuși caracteristici unice și sunt valoroase în mod corespunzător.
 53. Pastele făinoase: clasificarea și caracteristica sortimentului.

Pastele făinoase sunt produse culinare obținute prin uscarea unui aluat din făină, apă și
ouă, și sunt considerate o sursă importantă de carbohidrați pentru multe culturi culinare
din întreaga lume. Există o varietate largă de paste făinoase, clasificate în funcție de
dimensiunea și forma lor. Printre cele mai comune tipuri de paste făinoase se numără:

1. Spaghetti: Paste subțiri și lungi, cu o secțiune circulară.

2. Fettuccine: Paste plate, lungi și late.
3. Tagliatelle: Paste plate și lungi, asemănătoare cu fettuccine, dar mai late.
4. Lasagne: Foile plate și dreptunghiulare, utilizate în prepararea lasagnei.
5. Penne: Paste scurte și tubulare, cu margini drepte.
6. Farfalle: Paste în formă de fluture, cu o zonă îngustă în centrul lor și margini ondulate.
7. Rigatoni: Paste lungi, tubulare și cu margini drepte, dar cu nervuri sau caneluri pe
exterior.

54. Laptele şi derivatele laptelui: clasificarea produselor lactate, valoarea alimentară a laptelui.

Laptele și derivatele lactate sunt o importantă sursă de nutrienți pentru oameni, fiind
bogate în proteine, grăsimi, carbohidrați, vitamine și minerale. Clasificarea produselor
lactate poate fi realizată în funcție de procesul de prelucrare a laptelui și poate include
următoarele categorii:

1. Lapte crud: Este laptele obținut prin mulgerea animalelor și nu a fost supus niciunui
proces de prelucrare.
2. Lapte pasteurizat: Este laptele care a fost încălzit la o temperatură de 72-75 grade
Celsius timp de 15-20 de secunde pentru a elimina bacteriile patogene.
3. Lapte sterilizat: Este laptele care a fost încălzit la o temperatură de 115-130 grade
Celsius timp de 10-30 de minute pentru a elimina toate bacteriile.
4. Lapte UHT: Este laptele care a fost încălzit la o temperatură de 135-150 grade Celsius
timp de 1-4 secunde și apoi răcit rapid pentru a preveni dezvoltarea bacteriilor.
5. Smântână: Este produsul obținut prin separarea laptelui gras în două straturi, cu o
concentrație de grăsime între 10-40%.
6. Iaurt: Este produsul obținut prin fermentarea laptelui cu culturi de bacterii specifice la o
temperatură de 38-45 grade Celsius.
7. Brânzeturi: Sunt produsele obținute prin separarea componentelor solide și lichide ale
laptelui, urmată de fermentarea, maturarea și presarea acestora. Exemple de brânzeturi
includ cașcaval, brânză de vaci, brânză de capră, brânză Roquefort, etc.
8. Unt: Este produsul obținut prin separarea componentelor solide și lichide ale laptelui,
urmată de baterea și frământarea componentei solide pentru a obține grăsimea pură.

55. Caracteristica metodelor fizice de conservare: tipurile și esența lor, regimurile de realizare,

influența la calitate și mentenanță.

Metodele fizice de conservare sunt metode care utilizează condiții fizice, cum ar fi
temperatura, presiunea, radiațiile sau uscarea, pentru a prelungi durata de viață a
 alimentelor. Acestea nu implică utilizarea de substanțe chimice și sunt considerate
modalități naturale de conservare a alimentelor. Iată câteva exemple de metode fizice de
conservare:

1. Congelarea: această metodă implică reducerea temperaturii produsului alimentar până

la o temperatură sub punctul de îngheț, adică sub -18°C. Acest proces încetinește
creșterea microorganismelor și împiedică dezvoltarea lor ulterioară. Congelarea este
utilizată pentru produsele alimentare precum carne, pește, legume și fructe.
2. Deshidratarea: această metodă implică eliminarea apei din produsul alimentar, fie prin
îndepărtarea apei din mediul înconjurător, fie prin aplicarea de căldură. Îndepărtarea
apei încetinește dezvoltarea bacteriilor și previne dezvoltarea mucegaiurilor. Exemple de
alimente deshidratate sunt fructele uscate și carnea jerky.
3. Fumatul: această metodă implică expunerea produselor alimentare la fumul generat de
arderea lemnului. Fumul uscat și cald încetinește creșterea microorganismelor și oferă
produselor alimentare un gust și aromă distincte. Fumatul este utilizat pentru produsele
alimentare precum carne, pește și brânzeturi.
4. Pasteurizarea: această metodă implică încălzirea produsului alimentar la o temperatură
ridicată, de obicei între 72°C și 75°C, pentru o perioadă scurtă de timp, de obicei 15-30
de secunde. Acest proces încetinește creșterea microorganismelor, dar nu le distruge
complet. Pasteurizarea este utilizată pentru produsele alimentare precum lapte, sucuri
de fructe și bere.
5. Radierea: această metodă implică expunerea produselor alimentare la radiații ionizante,
cum ar fi razele X sau razele gamma, pentru a distruge microorganismele. Această
metodă este utilizată pentru produsele alimentare precum carne, fructe și legume.

56. Ceaiul: factorii care influenţioază calitatea ceaiului, sortimentul şi indicii de calitate.

Calitatea ceaiului este influențată de mai mulți factori, cum ar fi condițiile de creștere a
plantei de ceai, momentul culesului, prelucrarea și ambalarea ceaiului. Sortimentul
ceaiului este determinat de varietatea plantei de ceai, de regiunea de proveniență și de
gradul de oxidare al frunzelor. Indicii de calitate ai ceaiului includ aspectul, aroma,
gustul, culoarea și prezența unor impurități.

Există o varietate largă de sortimente de ceai, incluzând ceaiul negru, ceaiul verde, ceaiul
oolong și ceaiul alb.

Ceaiul negru este ceaiul cel mai oxidat, având o culoare și un gust puternic și un
conținut ridicat de cofeină.

Ceaiul verde este neoxidat, având o culoare și un gust ușor și un conținut mai scăzut de
cofeină decât ceaiul negru.

Ceaiul oolong este parțial oxidat, având o culoare și un gust intermediar între ceaiul
verde și cel negru.
 Ceaiul alb este cel mai puțin prelucrat, fiind cules la vârful mugurilor de ceai și având o
culoare ușor galben-verzuie și un gust delicat și floral.

Indicii de calitate ai ceaiului includ:

 Aspectul: ceaiul ar trebui să aibă frunze întregi și nedecojite, fără pete sau impurități.
 Aroma: ceaiul ar trebui să aibă un miros proaspăt și plăcut.
 Gustul: ceaiul ar trebui să aibă un gust proaspăt și plăcut, fără amărăciune sau gust de
ars.
 Culoarea: ceaiul ar trebui să aibă o culoare corespunzătoare sortimentului și gradului de
prelucrare.
 Prezența impurităților: ceaiul ar trebui să fie lipsit de impurități, cum ar fi crengi, frunze
străine sau pietricele.

57. Cafeau: factorii care influenţiază calitatea cafelei.

Factorii care influențează calitatea cafelei includ:

1. Soiul de cafea: există mai multe soiuri de cafea, cum ar fi Arabica și Robusta, fiecare cu
propriile caracteristici de gust, aromă și nivel de aciditate.
2. Zona de cultivare: calitatea cafelei poate fi influențată de zona geografică în care este
cultivată, precum și de condițiile climatice și solul din acea zonă.
3. Metoda de recoltare: recoltarea manuală a boabelor de cafea poate asigura o calitate
mai bună decât recoltarea mecanizată.
4. Procesul de uscare: boabele de cafea trebuie să fie uscate în mod corespunzător pentru
a evita mucegaiul și deteriorarea. Procesul de uscare poate fi realizat în soare sau prin
uscare artificială.
5. Prăjirea: prăjirea boabelor de cafea poate influența gustul, aroma și nivelul de aciditate
al cafelei.
6. Depozitarea și ambalarea: cafeaua trebuie depozitată într-un mediu uscat și răcoros
pentru a preveni deteriorarea și trebuie ambalată în mod corespunzător pentru a
preveni pierderea de aromă.

58. Crupele: clasificarea și caracteristica sortimentului.

Crupele sunt produse alimentare obținute prin prelucrarea anumitor semințe, cum ar fi
grâul, orezul, porumbul, orzul, secară, meiul, hrișca, fasolea etc. Acestea sunt clasificate
în funcție de modul în care sunt prelucrate, dar și de textura, forma și valoarea nutritivă
a lor. Unele dintre cele mai comune tipuri de crupe includ:

1. Grâu - este cel mai frecvent utilizat pentru a produce făină, dar și pentru a face alte
produse precum grișul, bulgurul, fulgii de ovăz și tărâțele.
2. Orez - este utilizat în multe bucătării din lume, inclusiv pentru prepararea sushi-ului. Se
clasifică în funcție de forma bobului, culoare și aroma, cum ar fi orezul basmati, jasmine,
arborio și wild rice.
3. Porumb - este un aliment de bază în multe culturi, folosit în special pentru a face
mămăligă, dar și pentru produsele de panificație. Se poate prezenta sub forma de mălai,
făină de porumb și boabe de porumb.
4. Orz - este folosit în principal pentru a face bere, dar și pentru a face supă de orz și
pentru a găti alături de alte legume.
5. Mei - este frecvent utilizat în bucătăria asiatică și este folosit pentru a face orezul de mei
și supa de mei.
6. Fasole - există multe tipuri de fasole, inclusiv fasolea albă, roșie, neagră și mung. Acestea
sunt bogate în proteine și sunt utilizate în multe feluri de mâncare, cum ar fi chili,
hummus și salate.
7. Hrișcă - este o plantă cu frunze plate și mici, iar semințele sale sunt bogate în proteine și
fier. Este folosit în bucătăria rusă și în multe alte culturi pentru a face diverse feluri de
mâncare, inclusiv pilaf și salate.

59. Clasificarea cafelei şi indicii de calitate ai cafelei.

Cafeaua poate fi clasificată în funcție de mai mulți factori, inclusiv originea, gradul de
prăjire, aroma și textura. Indicii de calitate ai cafelei pot include aroma, gustul, aciditatea,
corpul, dulceața și echilibrul.

Clasificarea cafelei în funcție de origine poate fi făcută în funcție de țara sau regiunea de
proveniență, precum Colombia, Brazilia sau Etiopia. Cafeaua poate fi clasificată și în
funcție de gradul de prăjire, care poate varia de la prăjirea ușoară până la prăjirea
intensă. Cafeaua prăjită ușor are un gust mai acid și mai puțin amărui, în timp ce cafeaua
prăjită intens are un gust mai puternic și mai amărui.

60. Expertiza merceologică a articolelor de sticlă.

Expertiza merceologică a articolelor de sticlă se referă la evaluarea calității, originii și

autenticității acestora, precum și la identificarea eventualelor defecte și deteriorări.
Pentru a face o expertiză merceologică a articolelor de sticlă, se iau în considerare
următoarele aspecte:

1. Compoziția sticlei - sticla poate fi obținută din diferite tipuri de materii prime, cum ar fi
nisipul, calcarul și sodiul, și poate fi tratată în diferite moduri pentru a-i schimba
proprietățile.
2. Procesul de fabricație - sticla poate fi fabricată în moduri diferite, cum ar fi suflare,
turnare și presare, iar procesul de fabricație poate afecta calitatea și aspectul sticlei.
3. Forma și dimensiunile - expertiza merceologică poate include evaluarea formei,
dimensiunilor și proporțiilor obiectului de sticlă pentru a determina dacă acesta este
autentic și dacă a fost fabricat în conformitate cu standardele specifice.
4. Culorile și texturile - sticla poate avea o varietate de culori și texturi, iar expertiza
merceologică poate evalua aceste aspecte pentru a determina autenticitatea și calitatea
obiectului de sticlă.
5. Defectele și deteriorările - expertiza merceologică poate identifica eventualele defecte și
deteriorări ale obiectului de sticlă, cum ar fi zgârieturi, ciobituri, fisuri sau alte
imperfecțiuni, care pot afecta valoarea și calitatea acestuia