Sunteți pe pagina 1din 38

CAPITOLUL 1 - ECOMARKETINGUL - SPECIALIZARE A MARKETINGULUI SOCIAL 1.1 Aparitia si dezvoltarea marketingului social. Trasaturile marketingului social 1.

2 Aparitia si dezvoltarea marketingului ecologic. Specificitatea marketingului ecologic 1.3 Necesitatea dezvoltarii ecomarketingului 1.4 Functiile ecomarketingului 1.2 Aparitia si dezvoltarea marketingului ecologic Se admite faptul ca tipurile de productie si de consum non durabile sunt principalele cauze ale degradarii mediului. Ele agraveaza att saracia, ct si inegalitatile sociale. Chiar daca tarile membre UE au multe practici comune, structura complexa a modurilor lor de consum si maniera n care evolueaza nu sunt uniforme. Pe de alta parte nsa, tarile Europei Centrale si de Est sunt confruntate cu moduri proprii de consum, specifice tranzitiei catre economia de piata. Indiferent de diferentele existente, multe tari examineaza prioritatile si strategiile n vederea transpunerii n practica, la nivel national, a unor tipuri de consum durabil, lund masuri concrete n acest sens. Termenul de ecomarketing a fost lansat n Germania,1978). Ecomarketingul si propune sasa armonizeze interesele consumatorilor cu cerintele protectiei mediului Metodele, tehnicile si instrumentele specifice marke-tingului pot fi utilizate n scopul sensibilizarii opiniei publice, al educarii membrilor societatii n spiritul respectului fata de mediu, al sesizarii factorilor de mediu n ceea ce priveste propriile lor actiuni. Ecomarketingul vizeaza domeniile protectiei mediului nconjurator, pe de o parte si domeniul produselor si serviciilor ecologice, pe de alta. Ecomarketingul se poate defini ca fiind o specializare a marketingului social, alcatuita dintr-un ansamblu de activitati care au ca scop identificarea, influentarea si satisfacerea consumatorilor de bunuri si servicii ecologice. Marketingul produselor si serviciilor ecologice trebuie sa tina seama de clasificarea produselor si serviciilor n functie de satisfactia imediata pe care acestea o ofera consumatorilor si de principiul apararii sanatatii consumatorilor si a mediului pe termen lung. Ecomarketingul se adreseaza att domeniului social (asociatii, organizatii, public), ct si celui economic (educarea factorilor de decizie). Firmele, prin aplicarea principiilor unui marketing ecologic, pot sa beneficieze de o serie de avantaje , si anume: cstigarea unor noi segmente de consumatori, devansarea concurentei, realizarea unor venituri mai mari pe termen lung, mbunatatirea imaginii, economii de cheltuieli datorita anticiparii unor posibile efecte negative, accesul pe noi piete. Ecomarketingul poate fi considerat ca acel domeniu al marketingului care este preocupat de produsele curate din punct de vedere legal,excluzndu-le evident pe acelea care circula pe piata neagra, excluznd produsele de contrabanda (aceasta fiind, evident, o abordare partiala a conceptului). Practicile de marketing ecologic trebuie sustinute prin implicarea reala n activitatea de urmarire, analiza, raportare a rezultatelor si determinare a mbunatatirii performantelor n aceasta directie; elaborarea unei politici de mediu viabile, cu obiective clare, si a unui program de actiune; actualizarea permanenta a informatiilor cu privire la modificarile legislative survenite n acest domeniu; investitii n pregatirea si educarea personalului, n nsusirea cunostintelor si a tehnologiilor ecologice nu doar a produselor. 1

Marketingul ecologic se concretizeaza n crearea unor produse sigure, a unor ambalaje reciclabile si biodegradabile, un control mai riguros asupra poluarii, desfasurarea unor activitati cu un consum redus de energie. 1.4 Functiile ecomarketingului A. Functiile generale, comune ale marketingului sunt: 1. Investigarea pietei, a necesitatilor de consum 2. Conectarea dinamica a activitatii firmei la mediul economico social 3. Satisfacerea in conditii superioare a nevoilor de consum 4. Maximizarea profitului B . Functiile specifice 5. Educarea consumatorilor 6. Realizarea unui echilibru ntre principiile generale ale marketingului si cele ale protectiei mediului nconjurator 7. Promovarea unei noi imagini a firmei si a produselor sale . CAPITOLUL - 2 SISTEMUL CALITATII 2.1 Istoricul notiunii de calitate 2.2 Definirea calitatii 2.3 Sistemul calitatii 2.4 Standardizarea 2.5 Standardizarea - sprijin in realizarea protectiei mediului 2.6 Specificari privind calitatea produselor 2.2 Definirea calitatii Calitatea reprezinta ansamblul de proprietati si caracteristici ale unui produs sau serviciu, care i confera acestuia aptitudinea de a satisface cerintele exprimate sau implicite ale clientului. Ea nu poate fi analizata n afara cantitatii. Corelatia dintre calitate si cantitate se poate prin notiunea de masura, aceasta fiind limita cantitativa dincolo de care se schimba calitatea. Definirea calitatii are o importanta deosebita. Calitatea influenteaza productivitatea muncii, nivelul preturilor si, n general, performantele economice ale firmelor. Indiferent de ce activitati desfasoara, orice agent economic trebuie sa aiba n vedere ca ceea ce ofera spre vnzare trebuie sa fie de buna calitate. n general, calitatea se caracterizeaza prin intermediul celor trei functii ale sale, si anume: functia tehnica, functia economica si functia sociala. Functia tehnica este exprimata cu ajutorul caracteristicilor tehnicofunctionale ale produsului; n exprimarea functiei economice se face apel la o serie de indicatori cum ar fi: venitul, pretul etc., indicatori ce vizeaza aspectele de ordin economic ale procesului de realizare a produselor si asigurarea eficientei economice; functia sociala reliefeaza modul n care calitatea produselor se rasfrnge asupra calitatii vietii oamenilor si a calitatii mediului nconjurator. Calitatea evolueaza n permanenta, putnd fi caracterizata printr-un dinamis m evident. Principalii factori care i imprima acest caracter sunt: progresul tehnico stiintific, concurenta si exigentele crescnde ale consumatorilor contemporani. Unul din instrumentele utilizate n analiza calitatii produselor este reprezentat de scara calitatii. Utilizarea acestuia presupune ncadrarea produselor n anumite zone, dupa cum urmeaza: 2

zona rosie - produs acceptabil (clientul este critic, reclama si n final se orienteaza catre un produs concurent); zona de indiferenta - produs bun (clientul este nehotart, nu este atras de produs); zona de fidelizare produs foarte bun (clientul este satisfacut, dar un concurent l poate atrage); zona de calitate totala produs excelent (clientul este foarte satisfac ut, refuza chiar si ideea unui concurent posibil). analiza calitatii din aceasta perspectiva presupune abordarea urmatoarelor directii: aprecierea calitatii prin intermediul cantitatii. Exista numeroase cazuri n care se apreciaza calitatea produselor prin intermediul cantitatii vndute, considerndu-se ca o crestere a cantitatii de produse vndute contribuie la cresterea nivelului calitativ al produsului. De asemenea, aprec ierea calitatii prin intermediul cantitatii are n vedere si cantitatea continuta de un ambalaj. Aprecierea calitatii prin intermediul pretului / costului reprezinta o alta tendinta specifica perioadei actuale. Consumatorul este tentat sa asocieze pretul nalt unui nivel ridicat de calitate. aprecierea evolutiei calitatii prin evolutia pretului. Acest tip de apreciere reprezinta, de fapt, o continuare a celei precedente. Este vorba, n acest caz, de o aprec iere n dinamica a calitatii, pentru o anumita perioada de timp. 2.3 Sistemul calitatii n perioada actuala, pentru ntreprinderile md prezinta o importanta deosebita implementarea, respectiv certificarea unui sistem al calitatii n conformitate cu standardele ISO 9001. Sistemul calitatii nu poate fi analizat n ntreaga lui complexitate fara a considera, ntre altele, si elementele prezentate n cele ce urmeaza, definite de ISO (Organizatia Internationala de Standardizare): Ansamblul structurilor organizatorice, responsabilitatilor, procedurilor si resurselor pentru implementarea conducerii calitatii. Managementul calitatii Ansamblul activitatilor functiei generale de conducere, care determina politica n domeniul calitatii, obiectivele si responsabilitatile si le implementeaza prin mijloace, cum sunt: planificarea calitatii, controlul calitatii, asigurarea calitatii si mbunatatirea calitatii. Prin concretizarea obiectivelor managementului calitatii la nivelul ntreprinderii se urmareste obtinerea unor produse care: o sunt conforme cu cerintele societatii, cu standardele si specificatiile aplicabile n domeniul respectiv; o satisfac asteptarile clientului: satisfac o necesitate sau corespund unui obiectiv clar definit; o au n vedere cerintele protectiei mediului; o sunt oferite pe piata la preturi competitive; o raspund cerintelor de profitabilitate. Calitatea produselor trebuie sa fie abordata n strnsa legatura cu calitatea mediului nconjurator. Certificarea calitatii -Totalitatea activitatilor (ncercari, verificari, etc.) efectuate de un organism neutru, independent de furnizor si beneficiar, competent din punct de vedere juridic si profesional, prin care se atesta n scris performantele unui produs / serviciu, precum si capabilitatea producatorului / prestatorului de a-l reproduce n serie la parametrii calitativi stabiliti. n urma certificarii este emis un Certificat de conformitate sau un Certificat de capabilitate. Pentru ca o ntreprindere sa-si poata comercializa produsele pe piata (fie ea interna sau externa), este absolut necesar ca acestea sa fie certificate. Evaluarea calitatii- Examinarea sistematica pentru a determina n ce masura este capabila o entitate sa raspunda conditiilor specificate.

Acreditarea- Recunoasterea competentei unui laborator de ncercari de a realiza analize, masurari, examinare sau tipuri de ncercari determinate, prin care se determina caracteristicile performantelor unui material sau produs. Scopul principal al acreditarii este acela de a controla organismele de certificare. Declaratia de conformitate reprezinta declaratia unui furnizor (producator, distribuitor, intermediar etc.) care afirma pe propria raspundere ca un produs, proces sau serviciu este n conformitate cu un standard sau cu un alt document normativ. 2.4 Standardizarea Termenul standardizare are doua semnificatii (conform ghidului propus de The Economist): 1. Un proces de reducere a diversitatii produselor fabricate, menit sa faciliteze economiile pe scara larga. O parte a acestor economii poate viza bugetul alocat publicitatii; prin urmare, agentiile de publicitate nu au mai nimic de cstigat de pe urma standardizarii; 2. Adoptarea unor standarde general acceptate n fabricarea si / sau comercializarea produselor. Acest gen de standardizare poate fi aplicat din motive de igiena (ambalajele produselor alimentare) sau de siguranta (nscrierea dozelor recomandate, pentru medicamente). Standardizarea este actiunea de stabilire a unor reguli, cu scopul realizarii ordinii ntr-un domeniu dat, n avantajul si cu concursul tuturor celor interesati, n special pentru obtinerea unor economii de ansamblu optime, respectnd cerintele functionale si cele de securitate. Standardele pot contribui la cresterea calitatii mediului. n acest sens actioneaza reglementarile cuprinse n ISO 14000 - standarde privind managementul mediului. Standardul (conform definitiei ISO) este un document stabilit prin consens si aprobat de un organism recunoscut care furnizeaza pentru folosinta comuna si repetata reguli, linii directoare sau caracteristici pentru activitati sau rezultate, garantnd un nivel optim pentru comunitate n ansamblul sau. Conform ISO, standardele trebuie sa se bazeze pe rezultate, tehnici si experiente. Avantajul cel mai important oferit de standardizare consta n mbunatatirea produselor, proceselor si serviciilor alese conform scopului propus, prevenirea barierelor de comert si facilitarea cooperarii tehnologice. Standardele sunt valabile pentru o perioada de timp si de acea elementele lor componente trebuie selectate cu o atentie deosebita, astfel nct sa nu afecteze aplicarea standardului n perioada respectiva; Activitatile economice si sociale sunt extrem de dinamice si de aceea si standardele care reglementeaza un anumit domeniu de activitate ar trebui revizuite periodic. Intervalele dintre revizuiri depind de situatia concreta existenta. Tipologia standardelor, dupa nivelul de aplicare si organismele care le elaboreaza: 1. Standarde internationale; 2. Standarde europene; 3. Standarde nationale; 4. Standarde profesionale; 5. Standarde de firma. 2.5 Standardizarea - sprijin n realizarea protectiei mediului n iunie 1993 a fost nfiintat comitetul tehnic ISO / TC 207, MANAGEMENTUL MEDIULUI, n scopul elaborarii unor standarde internationale privind problemele mediului, standarde EMS (Environmental Management System). Activitatea comite-tului este realizata prin subcomitete de lucru (SC): S C 1 sisteme de managementul mediului SC 2 auditul mediului SC 3 etichetare privind mediul SC 4 evaluarea performantelor de mediu SC 5 analiza ciclului de viata 4

SC 6 definitii si termeni SSM Direcii

Direcia standardizare i reglementare tehnic Direcia metrologie Direcia evaluarea conformitii Direcia supraveghere de stat i protecia consumatorilor Direcia supraveghere tehnic i securitate industrial Direcia drept, resurse umane i relaii externe Direcia finane, economie, eviden contabil i administrare n RM functioneaza urmatoarele comitete tehnice nationale: Comitetul tehnic de standardizare nr. 1. Domeniul de activitate: Standardizarea n domeniul biblioteconomiei, informrii i documentrii. Unitatea care deine secretariatul: Biblioteca Republican tiinific Agricol. Comitetul tehnic de standardizare nr. 2. Domeniul de activitate: Standardizarea n domeniul industriei alimentare. Unitatea care deine ecretariatul: Institutul de Tehnologii Alimentare. // Produse alimentare

Comitetul tehnic de standardizare nr. 3. Domeniul de activitate: Standardizarea n domeniul industriei tutunului i produselor de tutun. Unitatea care deine secretariatul: "TUTUN " CTC" S.A. // Tutun i produse de tutun Comitetul tehnic de standardizare nr. 6. Domeniul de activitate: Standardizarea regulilor i principiilor n domeniul metrologie. Unitatea care deine secretariatul: Institutul Naional de Standardizare i Metrologie. // Metrologie Comitetul tehnic de standardizare nr. 7. Domeniul de activitate: Elaborarea metodologiei i coordonarea lucrrilor terminologice, elaborarea, coordonarea standardelorprivind terminologia. Unitatea care deine secretariatul: Centrul Naional de Terminologie. // Terminologie Comitetul tehnic de standardizare nr. 9. 5

Domeniul de activitate: Standardizarea n domeniul produselor viticole i vinicole i altor produse alcoolice alimentare. Unitatea care deine secretariatul:Institutul Naional pentru Viticultur i Vinificaie (INVV).

Comitetul tehnic de standardizare nr. 10. Domeniul de activitate: Elaborarea standardelor naionale la fructe i pomuoare proaspete i material sditor Unitatea care deine secretariatul:Institutul de Cercetri pentru Pomicultur. Comitetul tehnic de standardizare nr. 11. Domeniul de activitate: Elaborarea standardelor naionale n domeniul mijloacelor mecanizate agricole i deservirii lor tehnice. Comitetul tehnic de standardizare nr. 14. Domeniul de activitate: Standardizarea n domeniul industriei mobilierului i produselor de lemn i a furniturii. Unitatea care deine secretariatul: Centrul de ncercri i Certificare a mobilierului i articolelor din lemn "MOBIL-TEST". Comitetul tehnic de standardizare nr. 12. Domeniul de activitate: Standardizarea n domeniul radiotehnicii Electronicii, construciei aparatelor electrice. Unitatea care deine secretariatul: IC "ELIRI". Comitetul tehnic de standardizare nr. 16. Domeniul de activitate: Standardizarea n domeniul zootehniei i biotehnologiei. Unitatea care deine secretariatul: Institutul de Zootehnie i Medicin Veterinar. Comitetul tehnic de standardizare nr. 17. Domeniul de activitate: Standardizarea n domeniul cercetrii calitii aerului. Unitatea care deine secretariatul: Institutul Naional de Ecologie. Comitetul tehnic de standardizare nr. 18. Domeniul de activitate: Standizarea n domeniul industriei berii, produselor nealcoolice i slabalcoolice privind terminologia, condiii tehnice,. marcare i ambalare. Unitatea care deine secretariatul: M "VITANTA - INTRAVEST" S.A. Comitetul tehnic de standardizare nr. 19. Domeniul de activitate: Standardizarea n domeniul serviciilor prestate. Unitatea care deine secretariatul: S.A. "IMTEHCOM". Comitetul tehnic de standardizare nr. 20. Domeniul de activitate: Standardizarea produselor chimice de uz casnic, articolelor din materiale polimerice i parfumerie, privind terminologia, condiii tehnice generale de calitate. Unitatea care deine secretariatul: S.A. "Aschim". Comitetul tehnic de standardizare nr. 21. Domeniul de activitate: Standardizarea n domeniul industriei pinii, fainei, crupelor, pastelor finoase, produselor de panificaie i cofetrie. Unitatea care deine secretariatul: S.A. Combinatul de Panificaie din Chiinu "Franzelua".

Comitetul tehnic de standardizare nr. 22. Domeniul de activitate: Standardizarea n domeniul produciei militare, speciale cu destinaie dubl i a armelor individuale, Secretariatul: Centrul Naional pentru Organizare a a Armelor i Muniiilor.

Comitetul tehnic de standardizare nr. 23. Domeniul de activitate: Standardizarea n domeniul supravegherii tehnice n scopul asigurrii inofensivitii lucrrilor executate la obiectele cu grad sporit de pericol Unitatea care deine secretariatul: Centrul Tehnic pentru Securitate Industrial i Certificare (CTSI).

Comitetul tehnic de standardizare nr. 24. Domeniul de activitate: Standardizarea n domeniul apei, privind terminologia, condiii tehnice de calitate, metode de ncercri, ambalare, marcare. Unitatea care deine secretariatul: Institutul Naional de Ecologie (INECO).

Comitetul tehnic de standardizare nr. 25. Domeniul de activitate:Standardizarea n domeniul cercetrii calitii solului privind terminologia, condiii tehnice de calitate, metodele de ncercri. Unitatea care deine secretariatul:Institutul Naional de Ecologie. Comitetul tehnic de standardizare nr. 27. Domeniul de activitate: Elaborarea documentelor normative de standardizare privind procedurile de acreditare a Organismelor de Evaluare a Conformitii. Unitatea care deine secretariatul: Centrul de Acreditare n domeniul Evalurii Conformitii Produselor (CAECP).

Comitetul tehnic de standardizare nr. 28. Domeniul de activitate: Standardizarea n domeniul tehnologiei informaiei. Unitatea care deine secretariatul: ntreprinderea de stat "Registru.

Comitetul tehnic de standardizare nr. 29. Domeniul de activitate: Standardizarea n domeniile telecomunicaiilor, radiocomunicaiilor i transportul de date. Unitatea care deine secretariatul: Ministerul Dezvoltrii Informaionale al RM.

Comitetul tehnic de standardizare nr. 26. Domeniul de activitate:Elaborarea DN de standardizare n domeniul Industriei crnii, laptelui i grsimilor, privind terminologia, condiii tehnice de calitate, ncercri ambalare, marcare. Unitatea care deine secretariatul:Centrul de Verificare a Calitii Materiei Prime i Produciei Industriei Crnii i laptelui.

2.6 specificari privind calitatea produselor Standardele reprezinta cerinte minime care trebuie sa fie respectate de un anumit produs, cerinte impuse de cadrul legislativ existent sau de nevoile consumatorilor. Specificarile pot fi facute n egala masura n legatura cu toate standardele sau se pot referi, cu precadere, la un anumit standard. n cazul produselor alimentare, regula de baza este aceea ca ele sa ndeplineasca, n primul rnd, toate standardele obligatorii. Orice alte atribute aditionale/specificari sunt menite, n primul rnd, sa amplifice dorinta clientului de a le consuma. Specificarile ar trebui dezvoltate astfel nct asteptarile consumatorilor sa fie satisfacute ntr-o proportie ct mai mare. Specificari n ceea ce priveste consumatorul. Consumatorii determina durata de viata a oricarui produs existent pe piata. Specificari n ceea ce priveste firma. Se recomanda ca orice firma producatoare, indiferent de marime, sa-si stabileasca parametrii produsului si ai productiei; fara specificarea acestor parametri nu poate fi realizat un control de calitate eficient al activitatii desfasurate. Specificarile firmei se refera la produse, procese de fabricatie, materii prime si produse finite. Specificari n ceea ce priveste materiile prime . n procesul de prelucrare, calitatea materiilor prime ar trebui definita cu grija si nteleasa n mod corespunzator. Specificarile referitoare la materiile prime sunt folositoare n scopul determinarii diferentierilor calitative ale produselor si a schimbarilor suferite de acestea pe durata distributiei. Specificari n ceea ce priveste procesarea. Aceste specificari se refera la cerintele fata de produsele intermediare n timpul procesului de prelucrare, n mod deosebit asupra acelora care au un efect critic asupra calitatii produsului final; ele se diferentiaza n functie de metodele de prelucrare, conditionare si productie utilizate. Specificarile referitoare la produsul final. Calitatea unui produs depinde de modul n care materiile prime si specificarile referitoare la acestea au fost ncorporate n produsul respectiv Calitatea specificarilor referitoare la produsele finite depinde de tipul produselor, de locul de comercializare si de cerintele consumatorilor.

AGRICULTURA ECOLOGICA TENDINTE ACTUALE Prin definitie, agricultura ecologica este un sistem de agricultura ce face apel la toate mijloacele si instrumentele de munca, necesare obtinerii unor productii calitativ ridicate, curate, cu scopul final de a realiza protectia consumatorilor si a mediului inconjurator. Proiectul a avut ca principal obiectiv sa parcurga, intr-o maniera neabordata pana in prezent, toate etapele, pe filiera agriculturii ecologice de la materie prima si pana la produse finite. Concret prin proiect s-a urmarit parcurgerea tuturor etapelor implicate in obtinerea graului certificat ecologic si procesarea acestuia in regim controlat, realizandu-se astfel produse de panificatie certificate ecologic, cu respectarea cerintelor legislative din Romania. Ecologic este un termen pe eticheta care denota ca produsul a fost obtinut in conformitate cu standardele de productie ecologica si certificate de o autoritate sau un organism de certificare. Agricultura ecologica se bazeaza pe reducerea la minimum a input-urilor externe, evitarea utilizarii ferilizantilor sintetici si pesticidelor. Practicile de agricultura ecologica nu furnizeaza siguranta ca produsul este complet lipsit de reziduuri de pesticide, datorate in general poluarii mediului. Oricum, metodele sunt utilizate pentru a reduce poluarea factorilor de mediu (aer, sol, apa). Comparativ cu aspectele negative, asociate agriculturii conventionale (resursele pe care se bazeaza agricultura, precum solul, apa si diversitatea genetica, sunt depasite si degradate, procesele globale ecologice de care, in ultima instanta

agricultura depinde, sunt alterate iar conditiile sociale care determina conservarea resurselor sunt alterate si demontate), agricultura ecologica insumeaza toate sistemele agricole care favorizeaza obtinerea de produse agroalimentare care sa satisfaca cele trei dimensiuni de baza ale unei agriculturi bazata pe conceptul de durabilitate: social, economic si al protectiei mediului.

producie agroalimentar ecologic - obinerea, pstrarea i procesarea produselor agroalimentare fr utilizarea substanelor chimice de sintez, n conformitate cu regulile de producie ecologic stabilite n prezenta lege i cu standardele naionale i internaionale din domeniu, certificate n modul stabilit;
Marca naional "Agricultura Ecologic - Republica Moldova" se utilizeaz n scopul etichetrii i prezentrii produselor agroalimentare ecologice i se aplic numai pe produsele agroalimentare care au fost supuse procedurii de inspecie i certificare pe tot parcursul ciclului de producie de ctre organismele de inspecie i certificare, autorizate de Ministerul Agriculturii i Industriei Alimentare.

Potrivit Legii cu privire la producia agroalimentar ecologic, dreptul de utilizare a mrcii naionale "Agricultura Ecologic - Republica Moldova" la produse, etichete i ambalajele produselor agroalimentare ecologice l au agenii economici care produc, proceseaz, import, export i/sau comercializeaz produse agroalimentare ecologice nregistrai la Ministerul Agriculturii i Industriei Alimentare. Potrivit lui Valeriu Cosarciuc, marca naional "Agricultura Ecologic - Republica Moldova" urmeaz s fie nregistrat de ctre Agenia de Stat pentru Proprietatea Intelectual. Marca va aparine statului i va fi gestionat de ctre Ministerul Agriculturii i Industriei Alimentare. Condiiile de utilizare a mrcii i de obinere a dreptului de aplicaie a acesteia de ctre agenii economici vor fi stipulate ntr-un Regulament ce urmeaz s fie aprobat de Guvern.

CAPITOLUL 3 - FUNDAMENTAREA STRATEGIEI DE ECOMARKETING A FIRMEI 3.1 Raportul economie ecologie 3.2 Necesitatea fundamentarii strategiei firmei prin prisma principiilor ecomarketingului 3.3 Orientarea firmei catre exterior 3.1 Raportul economie ecologie Indiferent de domeniul de activitate economica sau sociala la care ne raportam, protectia mediului reprezinta, astazi, o preocupare esentiala. n acest context, att firmele ct si consumatorii accepta si adopta, din ce n ce mai mult, modele de productie si consum care sa raspunda criteriilor de protectie a mediului. Societatea noastra, a carei functionare este girata de economia de piata, pare a fi depasita de sistemele de productie si reproductie care afecteaza sanatatea mediului si a consumatorilor. ncercarea de a obtine profit cu orice pret a dus la neglijarea abordarilor ecologice, etice sau umane ale activitatilor economice. Gestiunea mediului se refera la ncorporarea dimensiunii protectiei mediului n procesele de planificare si de decizie economica. Conceptul de gestiune a mediului este un concept complex, ce cuprinde att notiunile de protectie ct si cele de conservare; prin utilizarea acestui concept se doreste patrunderea n profunzimea relatiilor dintre mediul natural si societate pentru a alege cele mai adecvate forme de utilizare a resurselor, pentru a optimiza utilizarea resurselor Pornind de la faptul ca mediul ambiant reprezinta un suport necesar al dezvoltarii economice si sociale prezente si viitoare, gestiunea acestuia este extrem de importanta. Este necesara participarea populatiei la acest proces, n calitatea ei de beneficiar final al efectelor gestiunii. De asemenea, pentru transpune-rea n practica a unor programe de formare privind realizarea gestiunii mediului trebuie avute n vedere si urmatoarele aspecte: instrumente didactice care sa porneasca de la analiza unor cazuri concrete; confruntarea permanenta a teoriei (cunostintelor) cu

practica (rezultatele obtinute); pregatirea specialistilor n gestiune ambientala sa fie facuta n cadrul unor colective multidiscipli-nare; stimularea populatiei pentru a participa la acest proces. ecomarketingul poate reprezenta un instrument extrem de util n directia utilizarii mediului n beneficiul firmei sau al organizatiei. Astfel, firmele au posibilitatea: sa patrunda mai usor pe pietele ecologice; sa creasca competitivitatea produselor oferite; sa-si mbunatateasca imaginea; sa dialogheze mai usor cu grupurile de presiune etc. Toate aceste oportunitati nu vor putea fi transpuse n realitate fara eforturi sustinute de informare si educare a consumatorilor, a pietei n general. Dilema secolului nostru are o singura rezolvare: el va fi ecologist sau nu va fi deloc Criza ecologica pe care o parcurge planeta noastra este datorata unor sisteme de productie si consum care au depasit capacitatea de autoreglare a naturii. ncercnd sa gasim responsabilii, ne ndreptam atentia catre firme, n general si catre marketing, n particular 3.2 Necesitatea fundamentarii strategiei firmei prin prisma principiilor ecomarketingului Pentru firma are o importanta esentiala calculul dimensiunilor costurilor noilor strategii, un instrument util n acest sens constituindu-l analiza cost-avantaje. n domeniul protectiei mediului apar costuri care nu pot fi masurate concret si care ridica o serie de probleme din perspectiva evaluarii eficientei. Din diversele analize efectuate, a rezultat o ncadrare a potentialelor costuri n 4 categorii, si anume: costuri de pagube; costuri de deviere; costuri de planificare si supraveghere; costuri de evitare si ndepartare. Primele doua categorii caracterizeaza efectele asupra societatii si se nasc din contextul fizic de actiune a firmei (procese de productie). n ceea ce priveste gradul de masurare a acestor degradari ale mediului, exista o problema dubla: cuantificarea n sine si o posibila repartitie a lor asupra celor ce le produc. Efectele pozitive arata ca, n pofida problemelor de calculatie, politica ecologica a firmei are drept consecinte, n timp, pe lnga o reevaluare a cadrului tehnico-economic, si succese calitative. Marketingul ecologic va trebui sa tina seama de cerintele consumatorilor, n special prin politica produsului, prin modificari n procesul de productie si prin ciclul de viata al produsului. Fundamentarea strategiei de ecomarketing a firmei presupune adaptarea si adoptarea unor elemente novatoare n cultura si practica acesteia. ntre acestea includem excelenta tehnologica, Excelenta tehnologica reprezinta, de fapt, rezultatul dorintei de a fi lider n domeniul protectiei mediului. De asemenea, excelenta tehnologica presupune utilizarea managementului si marketingu-lui ecologic cainstrumente indispensabile n lupta concurentiala. Aceasta competitivitate ecologica presupune derularea unor actiuni concrete, cum ar fi o integrarea oportunitatilor de mediu n procesul decizional de investitii la nivelul firmei; o evaluarea, cantitativa si calitativa, a productiei firmelor existente si a incidentei acesteia asupra pietei, fluxurilor de produse si materiale, stocurilor; o dezvoltarea de noi produse n functie de oportunitatile pietei. o identificarea unor optiuni favorabile protectiei mediului, n ansamblul procesului de fabricatie, capabile sa duca la obtinerea de economii; 10

obtinerea unui reflex ecologic, prin: o includerea n programele de pregatire profesionala a elementelor de protectie a mediului.Fundamentarea strategiei de ecomarketing a firmei 3.3 Orientarea firmei catre exterior n prezent protectia mediului reprezinta una dintre problemele globale ale omenirii, aflata ntr-o strnsa legatura cu dezvoltarea economica. Protectia mediului poate fi caracterizata prin dinamism, evolutia sa urmnd dezvoltarea tehnologica si problemele complexe cu care se confrunta economia mondiala. Tarile dezvoltate dispun de numeroase organizatii, asociatii si organisme, guvernamentale si neguvernamentale, finantate si cu o infrastructura dezvoltata, care desfasoara activitati si exercita o influenta puternica n domeniul protectiei mediului. n Europa de Vest si desfasoara activitatea partide politice ecologiste, ce sustin o legislatie din ce n ce mai complexa n domeniul protectiei mediului. n RM, n contextul procesului de aderare la structurile europene, procesul de elaborare legislativa se afla n plina desfasurare, un pas important fiind reprezentat de elaborarea Legii protectiei mediului. Aflata n fata unei degradarii continue a mediului nconjurator, omenirea ncearca sa construiasca un no tip de dezvoltare dezvoltarea durabila, care urmareste armonizarea, pe termen lung, a necesitatilor productiei si consumului, pe de o parte, si protejarea unui mediu propice vietii, pe de alta parte. n acest nou context, alaturi de dimensiunile clasice ale Planetei: terestra, maritima, aeriana si cosmica, apare o a 5-a dimensiune, cea informationala, care afecteaza ansamblul sistemelor si structurilor existente si se suprapune pe dimensiunea ecologica, ambele avnd o vocatie globala. Din perspectiva elementelor enuntate anterior, politicile ecologice trebuie sa vizeze cel putin doua aspecte, si anume: managementul ecologic, prin care se va urmari amendarea tuturor deciziilor politice, economice si sociale din punct de vedere ecologic si informatia ecologica. 4.3 Studiul de piata 4.3 Studiul de piata Studiul de piata (prospectarea pietei sau studiul de marketing) este o cale prin care cunostintele, nevoile, dorintele, preocuparile, ndoielile si planurile comunitatii - si chiar comportamentul sau pot fi estimate. Prin intermediul unui studiu de piata sunt evaluate caracteristicile pietelor: dimensiunile acestora, forma si natura lor. Studiul de piata reprezinta un instrument indispensabil n materializarea diferitelor proiecte ale unei ntreprinderi. Cunoasterea nevoilor clientilor si a caracteristicilor pietei sunt doua dintre principalele obiective ale oricarui studiu de piata. Orice studiu de piata trebuie sa includa urmatoarele elemente : analiza pietei: dimensiuni, evolutii, comportamente specifice; analiza concurentei: caracteristici, posibilitati, limite; analiza mediului: factori socio -politici, tehnologici, culturali etc. Scopul realizarii studiilor de piata este furnizarea de raspunsuri la numeroasele ntrebari pe care si le pun att responsabilii din domeniul comercial, ct si managerii ntreprinderii agroalimentare: Cine cumpara produsele firmei?; Cnd?; Unde?; De ce?; Cum?; Care sunt motivele de cumparare sau de non-cumpa rare?; Cti consumatori exista?; Cine sunt acestia?; Care este nivelul consumului ? etc. Raspunsurile se regasesc n studiile de piata pe care le realizeaza sau la care face apel ntreprinderea, la un moment dat.

11

Elementele constitutive ale pietei, care fac obiectul studiului de piata pot fi: consumatorii, cumparatorii, canalele de distributie, concurenta etc. Toate acestea definesc mediul concurential al ntreprinderii agroalimentare. Studiul de piata este un element indispensabil care ajuta la adoptarea deciziilor, att n domeniul comercial, ct si n toate celelalte domenii de activitate ale ntreprinderii agroalimentare, el contribuind la reducerea incertitudinii. ntr-un studiu de piata distingem urmatoare le etape: elaborarea si adoptarea unui proiect de studiu; culegerea datelor; analiza si interpretarea datelor, formularea concluziilor. Sursele de informatii interne a) Studiile si documentele existente. b) Statisticile de vnzari. c) Intervievarea responsabililor ntreprinderii. Sursele de informatii externe sunt foarte numeroase si le putem obtine de la organisme publice sau profesionale, de la societati specializate, etc. a) Organismele publice sau profesionale b) Societatile private. va respecta cotele.

CAPITOLUL 5 - ECOMIXUL DE MARKETING


5.1 Ecoprodusul 5.2 Ecoeticheta 5.3 Ecoambalajul 5.4 Ecopretul 5.5 Ecodistributia 5.6 Ecopromovarea 5.1 Ecoprodusul Sintetic, piata impune o mbunatatire continua a calitatii produselor oferite consumatorilor. A aprecia calitatea unui produs, nseamna a face o judecata asupra valorii sale comerciale; trebuie sa se dispuna de criterii de apreciere obiective pentru a evalua calitatea. Proprietatile produselor Proprietatile pot fi definite ca nsusiri ale marfurilor, ce le confera acestora o anumita utilitate n consum, aducnd un anumit serviciu consumatorilor. Cunoasterea proprietatilor produselor este deosebit de importanta din perspectiva economica, urmare a faptului ca acestea se modifica pe parcursul pastrarii, respectiv utilizarii produselor si, n acelasi timp, datorita aportului lor la definirea calitatii si a ncadrarii produselor n anumite clase de calitate. Proprietatile produselor sunt foarte diverse, ele putnd fi clasificate n functie de mai multe criterii dupa ponderea pe care acestea o detin n determinarea calitatii: proprietati critice, care determina n mod hotartor calitatea, iar atunci cnd lipsesc o afecteaza grav. proprietati minore, ce contribuie doar ntr-o mica masura la determinarea calitatii produsului; dupa aportul proprietatilor la realizarea utilitatii produselor la consumator: proprietati tehnicofunctionale; proprietati economice;proprietati psihosenzoriale si proprietati ecologice; 12

dupa modalitatea de apreciere a calitatii, proprietatile pot fi: direct masurabile; indirect masurabile si apreciate organoleptic. Produsele cu performante ecologice sunt rezultatul unui proces integrat, n sensul ca, nca din faza de concepere vor fi avute n vedere cerintele ecologice pe care le va satis face noul produs. n realitate firmele producatoare reusesc destul de greu sa scoata pe piata produse absolut curate; n cele mai multe din cazuri preocuparile sunt ndreptate catre obtinerea unor produse/servicii care sa polueze ct mai putin mediul. Abordarea ecoprodusului nu poate fi facuta doar la nivelul unei singure verigi sau etape din ciclul de viata al acestuia; abordarea trebuie sa fie una unitara, complexa, care sa porneasca din momentul conturarii conceptului privind noul ecoprodus si sa se ncheie cu faza de deseu si de reciclare a acestuia. Ecoprodusul este produsul care raspunde cererii consumatorilor si, n acelasi timp armonizeaza interesele acestora, pe termen scurt, mediu si lung. Ecoprodusele sunt: produse care sunt obtinute prin intermediul unei utilizari eficiente a resurselor implicate n producerea si realizarea lor; produse care permit, ntr-o proportie mai mare sau mai mica,reciclarea lor; produse care utilizeaza resurse sau materii prime disponibile n locul celor rare sau deficitare; produse care datorita caracteristicilor lor conduc la reducerea cantitatilor de deseuri rezultate n urma - fie a producerii, fie a consumului. O posibila clasificare a ecoproduselor ar putea fi facuta n functie de urmatoarele criterii: n functie de masura n care ecoprodusele raspund sau satisfac cererea; n functie de masura n care ecoprodusele protejeaza mediul. 5.2 Ecoeticheta Asistam, n ultimii ani, la manifestarea, n toate domeniile de activitate, a unor schimbari determinate de luarea n considerare a aspectelor referitoare la protectia mediului. Evident, aceste schimbari afecteaza si sfera comercializarii produselor. O atentie deosebita este acordata problematicii deseurilor, consumurilor energetice din ce n ce mai mari, utilizarii irationale a diverselor categorii de resurse etc. si implicatiilor acestora asupra ecosistemelor naturale. Consumatorii, dar n aceeasi masura si distribuitorii, mai ales n tarile dezvoltate, adopta sau nu un anumit produs nu doar n functie de aspectele considerate pna nu demult mai importante: calitatea, pretul, disponibilitatea ci si n functie de aspectele privind protectia mediului asociate acestuia. Efectele ce vizeaza mediul reunesc de fapt efectele exercitate de produs asupra mediului pe ntreaga sa durata de viata. De asemenea, multe tari au adoptat programe de ecoetichetare, care permit consumatorilor sa aleaga produsele care respecta mediul. Ecoetichetarea este o activitate voluntara, nsa ea se afirma din ce n ce mai mult ca o exigenta pe diverse piete. Consumatorii care dispun de venituri ridicate aleg produsele ecoetichetate n detrimentul celorlalte, chiar n conditiile n care trebuie sa plateasca, evident, un pret mai mare pentru acestea. n acest context, produsele care nu sunt etichetate corespunzator fac fata cu greu concurentei. Ecoetichetarea este destinata sa ajute consumatorul n identificarea si alegerea produselor si serviciilor care sunt cele mai prietenoase cu mediul (comparativ cu produsele similare existente pe piata). Ecoetichetarea se alatura numeroaselor masuri adoptate n ntreaga lume, n scopul reducerii si eliminarii modurilor de productie si consum non-durabile, al obtinerii unui nivel superior de calitate a vietii, al pastrarii sanatatii si securitatii consumatorilor. Aceste obiective sunt cuprinse n Declaratia de la Rio asupra mediului si dezvoltarii. Se cuvine sa precizam faptul ca pe plan mondial exista numeroase organisme ce abordeaza problematica dezvoltarii activitatilor comerciale n 13

corelatie cu aspectele ce vizeaza protectia mediului. Dintre acestea amintim: Uniunea Europeana (UE), Comisia Codex Alimentarius FAO/OMS, Centrul de Comert International (CCI), Organizatia Internationala a Standardizarii (ISO), Organizatia pentru Cooperare si Dezvoltare Economica (OCDE), Organizatia Natiunilor Unite pentru Dezvoltare Industriala (ONUDI), Programul Natiunilor Unite pentru Mediu (PNUE), Conferinta Natiunilor Unite asupra Mediului si Dezvoltarii (CNUCED), Programul pentru Dezvoltare al Natiunilor Unite (PNUD), Organizatia Mondiala a Comertului (OMC). Primul program de ecoetichetare dateaza din anul 1977 si a fost derulat n Germania. Eticheta ecologica n Romnia Marca naional Agricultura Ecologic Republica Moldova garanteaz c produsele pe care este aplicat Marca naional Agricultura Ecologic Republica Moldova ndeplinesc urmtoarele condiii: a) provin din agricultura ecologic din Republica Moldova; b) sunt certificate de un organism de inspecie i certificare acreditat de Organismul Naional de Acreditare i autorizat de Ministerul Agriculturii i Industriei Alimentare; c) provin din import i sunt certificate n Republica Moldova de un organism de inspecie i certificare acreditat Organismul Naional de Acreditare i autorizat de Ministerul Agriculturii i Industriei Alimentare Materializarea meniunii de agricultur ecologic n marca naional Agricultura Ecologic Republica Moldova permite aducerea imaginii vizuale a unui produs agroalimentar obinut din agricultura ecologic cu toate garaniile de conformitate cu Legii nr. 115-XVI din 9 iunie 2005 cu privire la producia agroalimentar ecologic, Hotrrii Guvernului nr. 149 din 10 februarie 2006. Ea garanteaz c produsul agricol i ingredientele de origine agricol ce intr n compoziia unui produs alimentar au fost produse, procesate i condiionate de ctre un agent economic supus controlului unui organism de inspecie i certificare acreditat de ctre Organismul Naional de Acreditare i autorizat de Ministerul Agriculturii i Industriei Alimentare; 5.3 Ecoambalajul Produsele pot polua att prin intermediul substantelor din care sunt obtinute, ct si prin intermediul consumului. Societatea trebuie sa propuna alternative la produsele care polueaza prin intermediul altora, cu un potential poluant inferior. Un aspect deosebit de important este acela al comportarii produselor n perioada ulterioara vnzarii lor. n cazul produselor industriale, exista multe firme care acorda anumite facilitati privind reciclarea sau tratarea deseurilor. Produsele care au un impact scazut asupra mediului sunt marcate corespunzator - cu o marca ecologica, dovedind astfel faptul ca potentialul lor poluant este scazut. nainte de a fi marcate, produsele sunt supuse unor operatiuni de testare, de monitorizare a proprietatilor lor. Analiza produselor se face pentru ntreg ciclul de viata al acestora. Pentru utilizarea marcii ecologice, firmele trebuie sa plateasca o taxa ce le acorda dreptul utilizarii acesteia. Marcarea ecologica nu este obligatorie. Problema ambalajelor este una extrem de importanta n cadrul interrelatiei produs - protectia mediului nconjurator. Am putea afirma chiar ca n domeniul ambalarii s-au facut simtite primele preocupari n ceea ce priveste protejarea mediului nconjurator. Evident, sunt extrem de criticate ambalajele de unica folosinta si cele confectionate din materiale nereciclabile. Trebuie precizat faptul ca indiferent de materialul utilizat, ambalajul trebuie sa-si pastreze functiile sale clasice: de protejare a produsului, de transport, de informare). Ambalajul, eticheta n speta ar trebui sa contina informatii ct mai complete si complexe privind compozitia produsului,modul de pastrare si utilizare al acestuia, valentele pentru organismul uman (n cazul produselor agroalimentare) etc. 14

Ambalajul este unul din cele mai importante elemente ale produsului: un produs bine ambalat poate reprezenta o garantie a sanatatii consumatorilor. Pentru produsele alimentare, ambalajele de unica folosinta au avantajul ca sunt aseptice, dar dezavantajul de a nu putea fi reutilizate, ducnd la o crestere a volumului de deseuri. n comparatie cu ambalajele de unica folosinta, ambalajele refolosibile pentru produsele alimentare pot fi reintroduse n circuitul economic, dar prezinta riscul de a nu fi aseptice. 5.4 Ecopretul n legatura cu preturile produselor ecologice, pot fi precizate urmatoarele aspecte: n majoritatea cazurilor, preturile produselor ecologice sunt mai mari dect preturile produselor obtinute prin metode clasice , industriale. Chiar si n aceste conditii, produsele au o piata asigurata datorita faptului ca exista grupe de consumatori dispusi sa plateasca aceste preturi mai mari; n unele cazuri, utilizarea pe scara larga a unor produse sau subproduse obtinute de catre fermieri n propriile exploatatii, contribuie la formarea unor preturi avantajoase pentru cumparatori; chiar daca la prima vedere pretul unui produs ecologic este mai mare dect al unui produs similar obisnuit, cheltuiala respectiva poate fi abordata si ca o investitie n sanatatea omului si a mediului ambiant. n general, preturile produselor se stabilesc n functie de costurile de productie, distributie si comercializare aferente; n functie de clienti si de concurenta. Aceste principii sunt valabile si n cazul ecoproduselor. Problema care se ridica n cazul ecoproduselor este aceea a acceptarii unor preturi mai mari de catre un numar ct mai mare de consumatori. Solutia acestei probleme este gasirea acelor segmente de consumatori dispusi sa plateasca un pret mai mare. Altfel spus, consumatorii trebuie sa fie de acord si sa accepte preturile mai mari. 5.5 Ecodistributia Distributia produselor ecologice prezinta o serie de specificitati. n tarile dezvoltate sunt organizate si functioneaza filiere ale acestor produse: grupuri de producatori care sunt n relatii permanente cu intermediari specializati, magazine specializate n vnzarea acestor produse sau raioane specializate n marile magazine. n general, exista retele de distributie separate: n Uniunea Europeana exista norme care precizeaza faptul ca ambalarea, depozitarea, transportul, manipularea produselor ecologice trebuie sa se faca ntr-un circuit care sa nu se suprapuna cu circuitul produselor de tip industrial. Ambalarea reprezinta un aspect deosebit de important n cadrul distributiei produselor ecologice. Produsele ecologice trebuiesc transportate n ambalaje care sa mpiedice orice posibila substituire a continutului. Aceste ambalaje contin, de obicei, indicatii cu numele si adresa producatorului sau transformatorului, numele produsului si indicatiile referitoare la modul de productie ecologic. Comercializarea produselor ecologice provenind din import va fi supusa unor norme si controale foarte stricte. Examenele ce vor fi facute vor viza, n principal, reglementarile privitoare la producerea lor, precum si dispozitiile referitoare la control. Loturile importate vor fi nsotite de un certificat de control eliberat de organismul de control din tara de origine,certificat care va da garantia respectarii tuturor normelor ecologice. Transportul produselor ecologice provenind din import se va face ntr-un ambalaj nchis, care sa contina mentiuni referitoare la importator si la elementele de identificare ale produsului n conformitate cu certificatul de control care nsoteste lotul respectiv.

15

5.6 Ecopromovarea Ecopromovarea poate fi definita ca o politica de comunicare orientata spre cerintele ecologice. O politica de comunicare adecvata (dinpunct de vedere ecologic) contribuie la crearea unei identitati a firmelor compatibila cu principiile ecologice. n marketingul ecologic, promovarea urmareste preluarea ofensiva a tendintei de crestere a constiintei ecologice a consumatorului si ntarirea ei prin masuri corespunzatoare. De asemenea, se poate adauga faptul ca scepticismul fata de actiunile firmelor (n domeniul protectiei mediului) este mare si realizarea unui profil de responsabilitate sociala al firmei necesita cheltuieli mari si este un proces destul de dificil. Un mod de a reduce scepticismul opiniei publice fata de comportamentul ecologic al firmei este actiunea n comun a firmelor, prin cooperare, prin informarea publicului etc. Argumentele ecologice trebuie sa fie adevarate si sa existe posibilitatea de a fi verificate obiectiv. mbunatatirea imaginii firmei este un element cheie n strategia de ecomarketing. Promovarea vizeaza mbunatatirea propriei imagini n sensul acceptarii competentei ecologice (a firmei sau a produsului) de catre grupurile vizate. Argumentele ecologice si textele reclamelor trebuie sa influenteze pozitiv gradul de cunoastere a produselor si imaginea firmei. Promovarea este o componenta a solutionarii problemelor privind protectia mediului.. Publicitatea n privinta efectelor negative asupra mediului ale diverselor produse, efortul organizatiilor ecologice de a ncuraja consumatorii n gasirea unor cai de reducere a impactului propriilor lor activitati si de influentare a atitudinii ntregii populatii asupra protectiei mediului, a crescut foarte multe n ultimii ani. Exista de asemenea grupuri de presiune asupra industriei si guvernelor, care ncearca sa le influenteze n luarea unor decizii ferme n privinta protectiei mediului.. Sondajul(UE) arata, de asemenea, ca 70% dintre cei intervievati au raspuns pozitiv n ceea ce priveste cumpararea n prezent sau pentru viitor a produselor prieteni ai mediului, chiar daca acestea sunt mai scumpe dect celelalte CONSUMUL DURABIL Conceptul de consum durabil s-a format n strnsa legatura cu evolutiile economice si ecologice. Dezvoltarea economica a statelor lumii nu mai poate fi separata de consecintele activitatii umane asupra mediului. La Conferinta ONU privind Mediul din anul 1972 s-a conturat conceptul de dezvoltare durabila, definit mai trziu, odata cu formarea Comisiei Mondiale pentru Mediu si Dezvoltare (1985). Dezvoltarea durabila este definita ca acel tip de dezvoltare care ndeplineste necesitatile prezentului, fara a compromite posibilitatile generatiilor viitoare de a-si satisface necesitatile lor n deceniul 9 al secolului XX, dezvoltarea durabila a .reprezentat o preocupare majora a comunitatii internationale. n acest context, se ridica, nsa, si problema consumului durabil. Consumul durabil nu implica n mod necesar o renuntare la cantitate, ci mai degraba o schimbare a comportamentului consumatorului, chiar daca, n anumite cazuri, volumul absolut al consumului este primordial. Tipurile de productie si de consum non durabile sunt principalele cauze ale degradarii mediului. Ele agraveaza att saracia, ct si inegalitatile sociale. Nu doar productia agricola si industriala reprezinta cauze ale degradarii mediului, ci si consumul, sau, mai bine spus, modul de consum. Chiar daca tarile Uniunii Europene formeaza un spatiu unitar, reglementat prin politici comune, structura complexa a modurilor lor de consum, pornind numai de la modelele diferite de consum, si maniera n care evolueaza, nu sunt uniforme. Indiferent, nsa, de diferente, tarile membre examineaza prioritatile si strategiile n vederea transpunerii n practica a unor tipuri de consum durabil n plan na tional, lund masuri concrete n acest sens. 16

Pentru elaborarea si aplicarea politicii privind consumul durabil, este nevoie de alegerea unor instrumente specifice si proiectarea unor mecanisme de implementare a acestora. Guvernele tarilor membre ale UE au adoptat o serie de instrumente politice si sociale. Instrumentele politice: restrictii n domeniul proprietatii si utilizarii; proceduri de transformare a pietelor, tinnd cont de problemele de mediu; reducerea subventiilor n cazul afectarii mediului; fixarea preturilor.Consumul durabil Instrumentele sociale: etichetarea produselor; programe de educare si informare. Initiative 1 Protejarea durabilitatii n plan economic, social si al protectiei mediului 2 Eforturi n vederea sensibilizarii si cstigarii partenerilor 3 Integrarea proceselor decizionale 4 Sustinerea economiei si a ocuparii fortei de munca pe plan local Rezultatul consumului uman l reprezinta, printre altele, ambalajele ce ramn dupa utilizarea produsului. n acest context, consumul durabil capata valente noi. S-a constatat ca mai mult de 40% din gunoiul menajer si 50% din volum l constituie ambalajele. Acestea ridica tot mai multe probleme ecologice si economice. Pe de o parte, ambalajele detin o functie de protejare a produselor n timpul transportului si al depozitarii n magazin, pe de alta parte, ele ridica numeroase probleme de depozitare n mediu, atunci cnd nu mai sunt utile. Alaturi de functia de protejare a produsului mpotriva prafului, microorganismelor, umiditatii, luminii etc., ambalajul are si o functie de informare a consumatorului asupra caracteristicilor produsului, modul de utilizare sau de conservare. Tipurile de materiale plastice utilizate n confectionarea ambalajelor sunt: polietilena , care reprezinta 58% din ambalajele de plastic, se regaseste sub doua forme: PET-ul, care reprezinta 3 , 5 % din ambalajele din plastic, o regasim sub forma de sticle pentru apa minerala, vin, bere, ulei, otet si bauturi racoritoare, platouri, cutii; policlorura de vinil, care reprezinta 0 , 5 % din ambalajele din plastic, o regasim n suporturile din cutiile de biscuiti, cutiile pentru oua; polipropilena, care reprezinta 8% din ambalaje, este utilizata pentru conditionarea produselor grase, produselor lactate polistirenul, care reprezinta 14% din ambalajele din plastic, l regasim sub forma ambalajelor pentru produsele lactate, capacelor, paharelor, izolatoarelor termice, n general ambalaje care protejeaza obiectele si alimentele fragile. Conform statisticilor, n statele Europei Occidentale, o persoana arunca 25 kg de deseuri de material plastic pe an. Mai putin de 1% din aceste deseuri sunt reciclate, restul ridica mari probleme cu depozitarea n mediu. Ambalajele din aluminiu Aluminiul este pe locul doi, dupa siliciu, n topul celor mai utilizate metale, la nivel mondial. El este utilizat n acele ramuri n care greutatea este un obstacol (n aeronautica), n domeniul alimentar: cutia de 0,33 l este exemplul cel mai caracteristic, dar l regasim si la cutiile de conserve,capsule, foi protectoare etc. Impactul aluminiului asupra mediului se observa la diferite niveluri, mai ales la cel al productiei. Tipuri de ambalaje mai ecologice pentru diferite categorii de produse LAPTE Sticlele din polietilena translucida sunt cele mai ecologice. Acestea, nsa, au disparut de pe piata deoarece, nefiind opace, nu protejeaza laptele mpotriva degradarii datorita luminii. Mai viabile sunt recipientele din sticla si din plastic, opace. Se cuvine sa remarcam faptul ca, cutiile tetra 17

pack sunt ambalaje mai putin ecologice dect cele din polistiren opac. APA PLATA Recipientele din sticla reutilizabile si cele din plastic sunt cele mai utilizate. Cercetarile stiintifice sunt orientate catre obtinerea unor sticle reutilizabile. BEREA Recipientele din sticla, reutilizabile, sunt mult mai raspndite dect cele din aluminiu.Consumul durabil BAUTURI RACORITOARE Cele mai utilizate recipiente sunt sticlele din PET. De remarcat ca pentru capacitatile mari (de 1,5 2 litri) este preferat recipientul din PET reutilizabil, iar pentru cantitatile mici (0,33 sau 0,5 litri) cel din sticla. Marketingul verde. Punctul verde Pe pietele europene se gasesc, din ce n ce mai des, produse care au pe ambalaj un punct verde. Deseori confundat cu semnul de reciclare, punctul verde nu are nici o semnificatie ecologica a produsului sau a ambalajului, nici nu garanteaza ca ambalajul va fi reciclat sau colectat separat. Punctul verde de pe ambalaj semnifica obligatia producatorului, care lanseaza pe piata produsul respectiv, de a contribui la finantarea sistemului de colectare selectionata si de triere a ambalajelor, n vederea reciclarii acestora. Recurgerea la instrumente economice si mecanisme de finantare 1. Aplicarea principiilor poluant-platitor si utilizator-platitor ar ncuraja internalizarea costurilor de protectie a mediului, adica luarea lor n considerare n pretul produselor si serviciilor si ar influ enta comportamentul consumatorilor. Internalizarea costurilor ar trebui, de asemenea, sa permita acope -rirea integrala a costurilor serviciilor de protectie a mediului, mai ales Consumul durabil pentru serviciile de aprovizionare cu apa, tratamentul apelor uzate, colectarea, reciclarea si arderea deseurilor etc. 2. Este necesara dezvoltarea capacitatii administratiilor locale de a finanta activitati care ncurajeaza consumul durabil, mai ales n tarile n tranzitie. n scopul definirii, evaluarii si prezentarii unui ansamblu de propuneri de investitii viabile din punct de vedere comercial, ar trebui pus n aplicare, de preferinta la nivel national, un mecanism propriu de accelerare a transferului de savoir-faire la nivele inferioare. Prin schimbul de informatii ntre autoritatile locale si prin furnizarea unei asistente tehnice de catre autoritatile nationale, acestea, mpreuna cu organismele de protectie a mediului si cu parteneri din exterior (institutii de finantare internationale) ar ajuta la dezvoltarea competentelor la nivel local. 3. Reexaminarea mecanismelor de finantare si gasirea de noi surse de finantare (originale) sunt cerinte ale implementarii consumului durabil. Finantarea are scopul sustinerii initiativelor locale ale grupurilor de cetateni, ONG-urilor si ntreprinderilor mici si mijlocii n favoarea consumului durabil. Trebuie luate n considerare urmatoarele prioritati: nfiintarea unor comitete de initiativa n cadrul colectivitatilor locale; largirea ariei de utilizare a fondurilor locale de dezvoltare si a fondurilor locale specifice, destinate protectiei mediului, sau crearea de noi fonduri, la nivel local; implementarea unor taxe turistice locale (taxe pentru utilizarea strandurilor sau a terenurilor de camping, taxe pentru acces pe munte, taxe la intrarea sau la traversarea unor zone protejate) si a unor impozite asupra activitati-lor comerciale n sectoarele turistice.Ecomarketing 18

Pentru nceput, fondurile provenite din surse obisnuite sau neconventionale pot servi, ntre altele, pentru: construirea unor cladiri, consumnd mai putina energie si apa (de exemplu, poate fi utilizata apa n cascada, echipamente de recuperare a caldurii etc.); utilizarea surselor de energie durabila (energia eoliana, solara, biogazul etc.); renovarea, ntr-o maniera ecologic rationala, a zonelor urbane degradate; utilizarea unor servicii locale care au o incidenta redusa asupra mediului (de exemplu, pentru decorare, reparare, curatenie etc.); amenajarea de spatii pentru petrecerea timpului liber, care sa faca zonele rezidentiale mai agr eabile; vnzarea, la preturi scazute, a unor terenuri pentru proiecte viznd consumul durabil; ncurajarea utilizarii mijloacelor de transport ecologice. Constructiile (cladirile) noi trebuie concepute astfel nct ntretinerea lor sa nu fie o povara n viitor. De asemenea, pentru a reduce consumul nondurabil, ar trebui generalizata utilizarea aparatelor si dispozitive lor de masura la fiecare apartament si aplicarea unor tarife eficiente. Rezultatul consumului uman l reprezinta, printre altele, ambalajele ce ramn dupa utilizarea produsului. n acest context, consumul durabil capata valente noi. S-a constatat ca mai mult de 40% din gunoiul menajer si 50% din volum l constituie ambalajele. Acestea ridica tot mai multe probleme ecologice si economice. Pe de o parte, ambalajele detin o functie Consumul durabil de protejare a produselor n timpul transportului si al depozitarii n magazin, pe de alta parte, ele ridica numeroase probleme de depozitare n mediu, atunci cnd nu mai sunt utile.

CAPITOLUL 8 PIATA PRODUSELOR AGROALIMENTARE ECOLOGICE 8.1 Piata Uniunii Europene 8.2 Piata interna 8.2.1 Cererea 8.2.2 Oferta 8.3 Cerintele impuse de legislatia comunitara pentru accesul produselor agroalimentare ecologice romanesti pe piata unica. 8.1 Piata Uniunii Europene Un sondaj de opinie facut n tarile UE arata cteva dintre reactiile populatiei la gasirea unor solutii de mbunatatire a protectiei mediului. Sondajul arata, de asemenea, ca 7 0 % dintre cei intervievati au raspuns pozitiv n ceea ce priveste cumpararea n prezent sau pentru viitor a produselor prieteni ai mediului, chiar daca acestea sunt mai scumpe dect celelalte. n anii 80 agricultura ecologica s-a extins si n afara spatiului european, mai ales n SUA. A crescut numarul producatorilor si au nceput sa se manifeste o serie de preocupari n domeniile procesarii si comercializarii. Acesta este raspunsul la o cerere din ce n ce mai mare exprimata de consumatori. n aceeasi perioada au nceput sa apara primele initiative legislative n domeniu (n tari precum Austria, Franta, Danemarca) si au aparut primele subventii la produsele ecologice. 19

Daca pe plan mondial exista un numar de aproximativ 100 de tari producatoare de produse agroalimentare ecologice, n Europa aproape toate tarile au o oferta, mai bogata sau mai redusa de astfel de produse. Principalul producator european este Germania. De asemenea, Germa nia ocupa locul doi pe plan mondial, dupa SUA. Lumea Agriculturii Ecologice 2007 a estimat c vnzrile de produse ecologice n Europa s-au situat ntre 13-14 miliarde Euro n 2005, cea mai mare pia reprezentnd-o Germania, care a nregistrat, la acel moment, vnzri anuale de 3.9 miliarde Euro. Aceasta a fost urmat de Italia i Frana, cu cifre anuale de 2,4 i, respectiv, 2,2 miliarde Euro. n termeni de cheltuieli medii pentru produse ecologice per consumator, la acel moment Danemarca era pe primul loc ntre rile UE cu peste 60 de Euro pe cap de locuitor, fiind urmat de Suedia cu 45 de Euro, Austria cu 41 Euro i Germania cu 40 de Euro. Raportul a mai artat c Danemarca a avut cea mai mare cot a alimentelor i buturilor ecologice n totalul produselor alimentare, de 5%, fiind urmat de Suedia cu 3%, Germania cu 2,6%, Olanda cu 1,8% i Frana cu 1,3%. Piata mondiala de produse ecologice a fost estimata la 40 de miliarde de dolari, in 2006, aceasta inregistrand un ritm de crestere de 10 la suta pe an

8.2 Piata interna 8.2.1 Cererea Cererea de bunuri si servicii ecologice este n permanenta crestere n perioada actuala. Aceasta cerere conditioneaza comportamentul consumatorilor si al industriilor, si exercita influenta si asupra cadrului legislativ. n ultimii ani se manifesta, n rndurile consumatorilor, un interes din ce n ce mai mare pentru produsele agricole si alimentare de calitate. n categoria produselor de calitate pot fi incluse si produsele rezultate n urma practicarii unui tip de agricultura denumit agricultura ecologica. Utilizarea intensiva n sectorul agricol a unor cantitati sporite de substante chimice, att pentru fertilizare ct si pentru tratarea culturilor, a condus la aparitia si manifestarea pe piata a unei cereri pentru produse curate, din partea unui numar din ce n ce mai mare de consumatori. Acest tip de cerere se nscrie ntr-o miscare mai ampla si mai de durata, n directia conservarii si protejarii mediului, care se manifesta, evident, si n agricultura. Agricultura ecologica reprezinta o posibila solutie la urmatoarele doua probleme: pe de o parte satisfacerea cererii pentru produse naturale, obtinute prin metode care nu presupun folosirea substantelor chimice, iar pe de alta parte diversificarea sectorului agricol, n contextul general al protectiei mediului. Bazata pe sisteme de productie agricole durabile, agricultura ecologica vizeaza asigurarea producerii de produse agricole n cadrul exploatatiilor agricole prin reducerea intrarilor, n mod deosebit a pesticidelor si a ngrasamintelor chimice. La nivel macroeconomic, efectele benefice ale practicari agriculturii ecologice s-ar putea traduce printr-o mai buna ocupare a fortei de munca si, acolo unde exista, eliminarea excedentelor. Chiar daca agricultura ecologica raspunde la numeroasele preocupari ale lumii contemporane, dezvoltarea ei nu este lipsita de obstacole si dificultati, ci dimpotriva. Transformarea unei exploatatii agricole traditionale ntr-o exploatatie care practica o agricultura de tip ecologic comporta o serie de riscuri, att din punct de vedere tehnic ct si economic. 8.2.2 Oferta Pentru Republica Moldova producia agroalimentar ecologic i comercializarea acesteia este o ans real de penetrare a pieelor strine care sunt suprasaturate cu produse din agricultura 20

convenional i suport lips de produse ecologice. Valoarea adugat la producerea i comercializarea produselor ecologice, de rnd cu cheltuielile reduse la obinerea lor, permit majorarea venitului acumulat de comunitile rurale n scopul soluionrii problemelor socioeconomice la sate. Astfel, susinerea promovrii i dezvoltrii agriculturii ecologice este un element fundamental nou o politic de dezvoltare rural, destinat s ncurajeze numeroase iniiative rurale, ajutnd, concomitent, agricultorii s-i restructureze fermele, s diversifice gama de produse, precum i s penetreze diferite piee ntru comercializarea produselor. n ultimi ani a crescut interesul agenilor economici din ar fa de producia agroalimentar ecologic, confirmat prin faptul sporirii suprafeelor i volumului acestei producii. Condiiile pedoclimaterice ale Moldovei sunt favorabile pentru cultivarea unui spectru larg de culturi agricole cu valoare ecologic i biologic adugat VEBA (legumicole, pomiviticole, eterooleaginoase etc.). Astfel, utilizarea eficient a prioritilor, sol fertil i productiv, folosirea moderat a produselor de uz fitosanitar chimice de sintez i a tehnologiilor aferente, permite ca agricultura tradiional moldoveneasc s creeze condiii de dezvoltare a produciei agroalimentare ecologice. Totodat, producia agroalimentar ecologic este o form durabil de producere a produselor agroalimentare fr utilizarea produselor chimice de sintez (insecticide, fungicide, erbicide i ngrminte minerale), care se bazeaz pe meninerea unui sol fertil prin fertilizarea cu ngrminte organice, rotaia culturilor i asolamente echilibrate, precum i combaterea bolilor i duntorilor prin metode biologice. Producia ecologic animalier se bazeaz pe sntatea animalelor i metodelor de administrare a gospodriei, care ar preveni necesitatea tratamentului veterinar. 8.3 Cerintele impuse de legislatia comunitara pentru accesul produselor agroalimentare ecologice md pe piata unica Legislaia Naional cu privire la agricultura ecologic -Legea nr. 115-XVI din 9 iunie 2005 cu privire la produsia agroalimentar ecologic -Hotrre de Guvern nr. 149 din 10 februarie 2006 pentru implementarea legii cu privire la produsia agroalimentar ecologic -Proiect - Reguli specifice privind etichetarea produselor agroalimentare ecologice -Proiect - Regulamentul cu privire la utilizarea mrcii naionale Agricultura Ecologic Republica Moldova 7.1 Ecomarketigul n industrie Dezvoltarea stiintei si tehnicii a atras cu sine si aparitia fenomenelor de degradare a mediului nconjurator. Omul modern a preferat ruperea echilibrului om-natura n favoarea unei dezvoltari rapide si de multe ori anacronice a societatii, fara a lua n calcul si reversul medaliei. Progresul tehnic si tehnologic ultrarapid a avut ca efect degradarea mediului n care traim. Mentinerea actualului ritm de dezvoltare a societatii, fara a lua n calcul si mediul ca sistem, va duce cu siguranta la dezechilibre naturale majore, punnd n pericol, n ultima instanta, chiar existenta speciei umane, a planete i n general. ncepnd cu a doua jumatate a secolului nostru, omul a devenit din ce n ce mai constient de necesitatea adoptarii unor masuri de protectie si conservare a mediului, lund astfel nastere o serie de tratate, conventii internationale, menite sa reglementeze problemele legate de poluarea mediului nconjurator. Conjunctura economica actuala nu favorizeaza includerea protectiei mediului printre criteriile pe baza carora se fundamenteaza strategia dezvoltarii economice a Romniei. 21

n procesul de supravietuire economica a unitatilor industriale, cheltuielile suplimentare destinate protectiei mediului sunt greu de suportat, ele regasindu-se n pretul produselor finite si fiind preluate de societate. Structura actuala de productie nu poate fi rapid adaptata la standardele occidentale de protectie a mediului. Statele din Europa de Est si cele ale fostei Uniuni Sovietice sunt responsabile pentru 26% din emisiile totale de dioxid de carbon (gazul cel mai important care produce efectul de sera) si 17% din hidrocarburile clorofluorurate (CFC) care sunt responsabile de subtierea stratului de ozon.Ecomark e t ing Problematica analizei riscurilor ecologice legate de activitatea industriala a reprezentat multa vreme o chestiune facultativa, tratata n mod diferentiat de catre factorii decizionali responsabili de poluarea mediului nconjurator. Accidentele industriale grave produse n ultimii ani au condus la cresterea fireasca a interesului opiniei publice privind chestiunea riscurilor ecologice. Piata ofera avantajul ncurajarii folosirii eficiente a energiei si a resurselor, ea a esuat nsa n luarea n considerare a costurilor ecologice. n ansamblu, costurile poluarii generate de procesele industriale sunt suportate de societate, n ansamblul sau (mai putin de consumator sau producator). ntre mediul nconjurator si economie exista o legatura extrem de strnsa. n conditiile actuale, pentru ca Romnia sa evolueze, problema mediului nconjurator trebuie inclusa, ca parte integranta, n toate reformele si politicile din domeniul economic si social 1 . Mentinerea sistemului subventiilor, o concurenta nca n faza de formare si dezvoltare sunt conditii care nu impun stimularea conservarii energiei, apei sau a materiilor prime de orice fel. Ineficienta n utilizarea energiei reprezinta una din problemele sensibile ale perioadei actuale, alaturi de poluarea aerului, emisiile de dioxid de carbon etc. n Romnia, ramuri cum ar fi chimia sau metalurgia necesita modernizarea echipamentelor si o schimbare privind sistemul economic al serviciilor nepoluante. Controlul poluarii se afla abia la nceput de drum. Lipsa unor resurse financiare determina lipsuri n acest domeniu. n situatia n care poluarea nu este supravegheata, factorii de degradare actioneaza 1 William Booth, expert international Private Agencies Collaboratinng Together (PACT), An International Consortium S.U.A., Conferinta Cooperarea n problemele mediului nconjurator n RomniaAplicarea principiilor ecomarketingului n diverse activitati economice permanent, producnd niveluri ridicate de poluare, deseuri toxice etc. Necesitatea obtinerii profitului va conduce la ncurajarea folosirii eficiente a energiei si a reducerii cantitatii de deseuri. Investitiile directe n domeniul controlului poluarii si depoluarii ofera evidente avantaje economice. De exemplu, n S.U.A., industria de control asupra poluarii angajeaza aproximativ 3 milioane de oameni si genereaza un venit anual de 98 miliarde $. Depoluarea este costisitoare; pretul inactiunii este nsa si mai mare. Pagubele produse de poluare n sanatate, agricultura, silvicultura si constructii reprezinta aproximativ 5-10% din PIB. Rezulta astfel ca depoluarea si controlul poluarii sunt conditii primare ale relansarii economice (si nu un obstacol). 22

Romnia poate utiliza experienta Occidentului si aplica doar acele politici, strategii si instrumente care s-au dovedit eficiente. n domeniul industrial, experienta arata ca eliminarea poluarii din procesele industriale este mai avantajoasa (din punct de vedere al mediului nconjurator ct si din punct de vedere economic) dect combaterea poluarii la capatul conductei sau la cosul de fum. Compania 3M (S.U.A.) a redus la jumatate cantitatea de deseuri ntr-o perioada de 15 ani, economisind aproape 300 miliarde $. Programul de reducere a cantitatii de deseuri previne producerea anuala a 100000 t aer poluat, 275000 t deseuri solide si namoluri si mai mult de 1,5 miliarde galoane ape reziduale. Din punctul de vedere al tehnologiei utilizate, intereseaza n formularea strategiilor urmatoarele as pecte: raportul dintre consumurile de resurse si cantitatile de emisii si deseuri produse;Ecomark e t ing nivelul consumurilor n raport cu tehnologia cea mai putin poluanta; posibilitatile de reducere a consumurilor. Tehnologiile curate presupun: reducerea utilizarii substantelor periculoase; un mediu de lucru mai bun; reducerea productiei de deseuri; poluare mai redusa; reducerea consumului de combustibili fosili si a altor resurse materiale. Se diminueaza astfel consumul de resurse, impactul asupra sanatatii oamenilor si asupra mediului. 7.2 Ecomarketingul n agricultura Ecomarketingul agricol a aparut ca una din ramurile marketingului, mai precis a marketingului social, care, dupa unii autori, si propune antrenarea comunitatii mondiale n efortul general de oprire a degradarii planetei. Ca urmare a vastitatii problematicii ecologiei si marketingului, a interferentelor si influentelor reciproce dintre acestea, ecomarketingul n agricultura se refera la o multitudine de domenii de activitate, ntre care putem enumera: protejarea solului, apelor si aerului, mpotriva poluarii si degradarii; refacerea solului, apelor si aerului, acolo unde au avut de suferit;Aplicarea principiilor ecomarketingului n diverse activitati economice cercetarea si introducerea n productia agricola si n industria alimentara a bioindustriilor, a biotehnologiilor si a tehnologiilor ecologice (regenerabile, alternative, organice etc.); colectarea si utilizarea pentru hrana omului si animalelor ntr-o proportie ct mai mare a tuturor produselor comestibile furnizate aproape gratuit de catre natura (fructe de padure, vnat, produse alimentare oferite de ape etc.); colectarea si utilizarea pe scara larga a plantelor medicinale, care n tara noastra se gasesc n cantitati mari si caracterizate printr -un procent mai mic de poluare dect n alte tari deosebit de apreciate pentru industria farmaceutica si pentru tratament naturist; colectarea si reciclarea deseurilor si produselor secundare provenite din agricultura, industria alimentara sau din consum; 23

nfrumusetarea mediului ambiant prin floricultura, arhitectura peisagera, cresterea pasarilor si animalelor de apartament; agroturism; prevenirea comercializarii unor produse agroalimentare infestate sau nocive pentru sanatatea omului si mediului. n tara noastra exista posibilitati pentru practicarea unei agriculturi ecologice, ca urmare a conditiilor naturale favorabile de care dispunem: o suprafata mare ocupata cu pasuni si fnete naturale; utilizarea unei cantitati de ngrasaminte, pesticide si erbicide mult mai mici dect n alte tari; un grad mai redus de poluare a solului si apei n comparatie cu alte tari; existenta unei zone care nu a fost colectivizata (si, n consecinta, n zona respectiva agricultura practicata a fost una mai putin industriala dect n zonele colectivizate) etc.Ecomark e t ing n ultimii ani se manifesta, n rndurile consumatorilor, un interes din ce n ce mai mare pentru produsele agricole si alimentare de calitate. n categoria produselor de calitate pot fi incluse si produsele rezultate n urma practicarii unui tip de agricultura denumit agricultura ecologica. Utilizarea intensiva n sectorul agricol a unor cantitati sporite de substante chimice, att pentru fertilizare ct si pentru tratarea culturilor, a condus la aparitia si manifestarea pe piata a unei cereri pentru produse curate, din partea unui numar din ce n ce mai mare de consumatori. Acest tip de cerere se nscrie ntr-o miscare mai ampla si mai de durata, n directia conservarii si protejarii mediului, care se manifesta, evident, si n agricultura. Agricultura ecologica reprezinta o posibila solutie la urmatoarele doua probleme: pe de o parte satisfacerea cererii pentru produse naturale, obtinute prin metode care nu presupun folosirea substantelor chimice, iar pe de alta parte diversificarea sectorului agricol, n contextul general al protectiei mediului. Bazata pe sisteme de productie agricole durabile, agricultura ecologica vizeaza asigurarea producerii de produse agricole n cadrul exploatatiilor agricole prin reducerea intrarilor, n mod deosebit a pesticidelor si a ngrasamintelor chimice. Prezervnd diversitatea biologica si utiliznd specii adaptate mediului n care vor fi cultivate, specii rezistente la atacurile bolilor si daunatorilor, agricultura ecologica asigura mentinerea unui capital genetic important pentru perioada urmatoare, oferind n acelasi timp consumatorilor produse agricole variate. Agricultura ecologica ncurajeaza integrarea unor activitati complementare n cadrul exploatatiei agricole; favorizeaza sistemele de policultura interesante att din perspectiva protectiei mediului ctAplicarea principiilor ecomarketingului n diverse activitati economice si a conservarii peisajului. Restrictiile n ceea ce priveste fertilizarea si utilizarea de substante fitosanitare garanteaza obtinerea unor produse sanatoase si, n acelasi timp, elimina riscul contaminarii mediului, fie la nivelul solului, fie la cel al pnzei freatice. La nivel macroeconomic, efectele benefice ale practicari agriculturii ecologice s-ar putea traduce printr-o mai buna ocupare a fortei de munca si, acolo unde exista, eliminarea excedentelor. Chiar daca agricultura ecologica raspunde la numeroasele preocupari ale lumii contemporane, dezvoltarea ei nu este lipsita de obstacole si dificultati, ci dimpotriva. Transformarea unei exploatatii agricole traditionale ntr-o exploatatie care practica o agricultura de tip ecologic comporta o serie de riscuri, att 24

din punct de vedere tehnic ct si economic. n perioada de conversie, agricultorul nu poate compensa pierderea de productivitate pentru ca produsele cu adevarat curate se obtin ntr-un interval de timp relativ ndelungat: cu ct intensivitatea practicilor traditionale este mai mare, cu att perioada de conversie este mai ndelungata. De asemenea, se considera ca agricultura ecologica presupune costuri de productie mai mari dect agricultura conventionala, costuri datorate, n principal, utilizarii unei forte de munca mai numeroase si randamentelor scazute ale culturilor. Nu putem omite faptul ca, desi curentele de opinie n favoarea acestui tip de agricultura sunt extrem de favorabile, totusi numarul consumatorilor nu este la fel de important, ca urmare, n principal, a faptului ca preturile practicate la produsele ecologice sunt mai ridicate. Conceptul actual de agricultura ecologica este rezultanta unor ndelungi cautari si rezultatul dezvoltarii mai multor metode de productie agricola considerate alternative, initiate si practicate mai ales n nordul Europei nca de la nceputul secolului XX. Se considera ca un numarEcomark e t ing de trei miscari pot fi considerate precursoare ale acestui tip de agricultura. Acestea au fost inspirate de anumite curente filosofice, precum si de contextul economic, social si politic manifestat n anumite perioade. Prima miscare s-a desfasurat n Germania, l-a avut ca initiator pe Rudolf Steiner si s-a bazat pe o teorie filosofica elaborata n 1913, ca o reactie la dezvoltarea materialismului n epoca respectiva. Agricultura biodinamica, model dezvoltat de Pfeiffer (discipolul lui Steiner) preconiza principiile unei alimentatii sanatoase si echilibrate, pornind de la o serie de caracteristici ale agriculturii ecologice, cum ar fi: neutilizarea ngrasamintelor minerale solubile si un anumit grad de autonomie al exploatatiei agricole, ca urmare a practicarii unui sistem de policultura. Agricultura biodinamica lua n considerare si o dimensiune cosmica a fenomenelor, abordnd chiar influenta fazelor lunii si a stelelor asupra culturilor. O a doua miscare s-a dezvoltat n Elvetia, n anii 40, la initiativa lui Hans Peter Rush si a lui H. Muller, care au asigurat si o vulgarizare a ideilor respective. Accentul cadea, n acest caz, pe ncurajarea unor circuite scurte de distributie. Aceste principii s-au concretizat n modelul agriculturii biologice, un tip de agricultura care se bazeaza pe o utilizare cu maximum de eficienta a resurselor regenerabile. De asemenea, se acorda o importanta deosebita humusului din sol, utilizarii compostarii de suprafata si realizarii unui minimum necesar de lucrari agricole. Este abandonata ideea autonomiei exploatatiei agricole. Agricultura organica a aparut n Anglia, dupa al doilea razboi mondial, punnd accentul pe echilibrul biologic si fertilitatea solului. Se considera ca fertilitatea solului este influentata ntr-o masura hotartoare de aportul adus de materiile organice compostate, materii care suntAplicarea principiilor ecomarketingului n diverse activitati economice de asemenea importante n ceea ce priveste rezistenta plantelor la boli si daunatori. Aceste teorii au fost amplu dezvoltate n testamentul agricol al lui Sir Howard, care dateaza din 1940 si care are la baza o serie de cercetari efectuate n India, de -a lungul a cteva decenii. Au nceput de asemenea sa apara o serie de asociatii si organizatii care promovau o agricultura naturala, care respecta mediul. Dezvoltarea agriculturii ecologice nu s-a realizat pe o scara larga n perioada imediat urmatoare celui de-al doilea razboi mondial ca urmare a 25

faptului ca obiectivul prioritar al agriculturii europene n acea epoca era satisfacerea nevoilor imediate. n perioada cuprinsa ntre sfrsitul anilor 60 si nceputul deceniului urmator au luat fiinta si s-au dezvoltat numeroase asociatii si organizatii care promovau agricultura ecologica. n acelasi timp nsa se manifestau miscari de contestare a acestui tip de agricultura, determinate de interesele comerciale diferite ale epocii. n anii '80 agricultura ecologica s-a extins si n afara spatiului european, mai ales n SUA. A crescut numarul producatorilor si au nceput sa se manifeste o serie de preocupari n domeniile procesarii si comercializarii. Acesta este raspunsul la o cerere din ce n ce mai mare exprimata de cons umatori. n aceeasi perioada au nceput sa apara primele initiative legislative n domeniu (n tari precum Austria, Franta, Danemarca) si au aparut primele subventii la produsele ecologice. Recunoasterea acestui mod de productie la nivel european s-a facut prin intermediul Reglementarii numarul 2092 din 1991, prin intermediul careia s-au definit si s-au uniformizat metodele de lucru din diversele tari europene membre ale Comunitatii. n aceste conditii, consumatorul poate fi mai sigur n legatura cu produsele consumate, cu modul lor de obtinere, prelucrare si comercializare. Ecomark e t ing Agricultura ecologica difera n multe privinte de agricultura conventionala. Avantajele acesteia sunt, ntre altele, urmatoarele: nu polueaza solul si apele subterane cu pesticide; mareste diversitatea biologica n regnul vegetal si animal; pastreaza structura solului si echilibrul la nivelul microorgasnismelor componente ale acestuia; reduce spalarea mineralelor datorita utilizarii sporite a materiilor organice; depinde foarte mult de echilibrul natural. Pentru protejarea culturilor ea nlocuieste aplicarea regulata de pesticide cu metode naturale de aparare; utilizeaza resursele naturale, locale si regenerabile; utilizeaza mijloace de productie cu consum mic de energie si reduce dependenta externa a agriculturii. Apropierea legislatiilor presupune existenta, n tarile din Europa Centrala si de Est, a unui organ legislativ national asemanator celui din U.E., ct si existenta unei instante de control operationale, eficace, care sa lucreze sub controlul autoritatilor competente. Legislatiile nationale trebuie sa acopere ansamblul regulilor de productie, n special cele referitoare la perioada de conversie a metodelor traditionale de agricultura la metodele specifice agriculturii ecologice , metode de fertilizare, metode de eradicare a parazitilor si a bolilor, de protectie mpotriva acestora, metode de prelucrare si etichetare etc. Evolutia suprafetelor cultivate conform principiilor agriculturii ecologice, n Comunitatea Europeana, au evoluat n perioada 1987-1993, conform datelor nscrise n tabelul alaturat.Aplicarea principiilor ecomarketingului n diverse activitati economice Suprafata cultivata conform principiilor agriculturii ecologice (ha) Sursa: Patrice Baillieux, Alberik Scharpe, 1994 Principiile de productie ecologica n exploatatiile agricole sunt definite prin Reglementarea 2092 / 1991 astfel: 1 . Fertilitatea si activitatea biologica a solului trebuie sa fie asigurate 26

prin culturi de leguminoase, prin ngrasaminte verzi sau plante cu nradacinare profunda, n cadrul rotatiei anuale, precum si prin ncorporarea de materii organice (compostate sau nu) obtinute n exploatatii agricole care respecta modul de productie ecologic. Anumite subproduse rezultate din cresterea animalelor (cum ar fi gunoiul de grajd) sunt acceptate pentru a fi utilizate daca provin din acelasi tip de exploatatii agricole. Daca aceste mijloace nu sunt suficiente pentru a asigura un aport nutritiv corespunzator al solului si sunt necesare si alte tipuri de materii si substante, pot fi utilizate un numar restrns de ngrasaminte minerale sau organice, strict precizate de Reglementarea 2092. 2 . Protectia plantelor mpotriva bolilor si daunatorilor este asigurata printr-un ansamblu de tehnici care sa evite utilizarea pesticidelor: alegerea Ecomark e t ing unor specii rezistente natural; programe adecvate de rotatie a culturilor etc. n cazul unui pericol imediat care ameninta cultura, exista un numar limitat de produse fitosanitare aprobate n vederea utilizarii. 3 . Recoltarea anumitor specii vegetale spontane este asimilata metodelor de agricultura ecologica. 4 . Trecerea de la o agricultura conventionala catre o agricultura ecologica se face prin parcurgerea unei perioade minime de reconversie: doi ani pentru culturile anuale si trei ani pentru culturile perene. Perioada de reconversie presupune anumite restrictii si n ceea ce priveste comercializarea produselor agricole obtinute n intervalul respectiv. n plus, crearea unor servicii care sa raspunda de ansamblul operatiunilor, cu functii de control si consiliere n legatura cu agricultura ecologica presupune eforturi suplimentare de organizare si formare a personalului. Am putea defini agricultura ecologica drept acel tip de agricultura care protejeaza mediul ambiant, contribuie la protejarea sanatatii omului si animalelor, care asigura o utilizare prudenta si rationala a resurselor naturale. Obiectivele agriculturii ecologice ar putea fi sintetizate astfel: sa evite toate formele de poluare, att la nivelul produselor ct si la nivelul mediului; sa mentina fertilitatea naturala a solurilor, prin aceasta putndu-se asigura de o maniera durabila securitatea alimentara a planetei; sa permita agricultorilor un nivel de viata decent; sa produca, n cantitati suficiente si la un nivel calitativ corespunzator alimente-produsele de care depinde, ntr-o mare masura sanatatea consumatorilor. n practicarea unei agriculturi ecologice, o deosebita importanta o are solul. Modul n care planta se hraneste si pune amprenta asupra sanatatii Aplicarea principiilor ecomarketingului n diverse activitati economice acesteia si implicit asupra sanatatii celor care o consuma. Ameliorarea si ntretinerea solurilor este deci un obiectiv prioritar al agriculturii ecologice, obiectiv care poate fi transpus n practica apelnd la urmatoarele mijloace concrete de actiune: cresterea continutului de humus (se poate realiza prin utilizarea ngrasamintelor organice, composturilor etc.); realizarea echilibrului mineral si oligomineral al solului (pentru atingerea acestui echilibru, se vor urmari aspectele legate de: tipurile de substante utilizate anterior, starea vegetatiei, aspectul acesteia, starea de sanatate a animalelor bolile acestora fiind uneori reflectarea unor dezechilibre ale solului); o succesiune a culturilor stiintific stabilita (este recomandabila evitarea monoculturii); asocierile vegetale; executarea unor lucrari ale solului care sa permita eliminarea excesului de apa, o buna aerisire etc. 27

Agricultura ecologica opereaza cu o serie de notiuni specifice, ntre care putem aminti: produse chimice - produse naturale . Sunt considerate a fi produse chimice (si nu produse naturale), totalitatea substantelor simple sau complexe obtinute prin tratarea chimica a produselor minerale, prin reactii chimice pornind de la produse naturale vegetale sau animale, prin sinteza totala sau partiala etc.; aditivii chimici. n grupa acestor substante sunt incluse substante precum: colorantii, conservantii, antioxidantii, autorizate pentru utilizare n alimentatia umana si animala. Produsele care ncorporeaza aceste substante sunt considerate produse chimice; ngrasamintele chimice. Toate ngrasamintele obtinute pe cale chimica, prin actiunea unui acid, prin precipitare sau prin actiunea unei baze sunt considerate a fi ngrasaminte chimice;Ecomark e t ing pesticide organice de sinteza . n aceasta categorie de substante sunt incluse toate substantele fitosanitare sau agrofarmaceutice destinate utilizarii n urmatoarele domenii: cercetare, agricultura, industrie, comert (insecticide, fungicide, erbicide, substante de crestere obtinute prin sinteza, alte produse de sinteza). n agricultura ecologica sunt interzise urmatoarele categorii de substante (att la nivelul productiei, ct si al conservarii si transformarii): aditivii chimici, pesticidele organice de sinteza, ngrasamintele chimice. Dintre substantele fertilizante sunt excluse de asemenea: sarurile brute de potasiu, clorura de potasiu, gunoiul de grajd industrial (este acceptat doar daca este compostat si daca s-a stabilit ca nu contine reziduuri de pesticide sau aditivi chimici), subprodusele industriilor agroalimentare (acestea ar putea fi utilizate, nsa cu conditia sa nu contina substante chimice). Exista o serie de norme, de reguli foarte strict precizate care trebuiesc ndeplinite si urmate de catre agricultorii care doresc sa practice o agricultura ecologica. ntre acestea putem enumera: toti agricultorii care doresc sa practice o agricultura ecologica vor trebui sa adere (ntr-o forma sau alta) la principiile acestui tip de agricultura; suprafetele destinate agriculturii ecologice vor trebui sa astepte o perioada de timp n cazul n care ele au fost destinate anterior agriculturii de tip industrial (perioada se stabileste la ctiva ani, n unele cazuri este vorba de 5 ani); necesitatea efectuarii unor controale din partea organismelor care gestioneaza practicarea unei asemenea agriculturi. Produsele rezultate vor fi etichetate utiliznd formula agricultura ecologica.Aplicarea principiilor ecomarketingului n diverse activitati economice

7.3 Ecomarketigul transporturilor


Dezvoltarea accelerata a economiei din tara noastra din a doua jumatate a secolului nostru a impus, n mod inevitabil, o amploare deose bita a activitatilor de transport, aceasta ducnd la dezvoltarea capacitatilor si a infrastructurii. Activitatea de transport afecteaza mediul nconjurator prin diverse forme de poluare: gaze evacuate n atmosfera (oxidul de carbon, oxizii de azot, dioxidul de carbon), metale (plumb, n cazul benzinei cu plumb) etc.; poluare fonica (zgomote); vibratii. Prin arderea benzinei n camera de ardere a motorului rezulta poluanti periculosi n cantitati nsemnate, ndeosebi oxid de carbon, oxizi de 28

azot, hidrocarburi, cu efecte deosebit de grave asupra mediului si sanatatii oamenilor. Un aspect important al poluarii datorate activitatilor de transport l reprezinta, de asemenea, poluarea fonica. Aceasta se datoreaza zgomotului produs de motor si frecarii rotilor cu suprafata carosabila. Un rol important n stabilirea intensitatii poluarii fonice l au calitatea motorului propulsor si calitatea strazilor. Zgomotul se caracterizeaza prin intensitate, durata si frecventa. Practic, se considera ca limita de suportabilitate pentru om nivelul de 65 dB. n general, n marile orase sursele de zgomot sunt reprezentate de transporturi. Zgomotul este direct proportional cu intensitatea traficului si viteza autovehiculelor. Desigur, poluantii enumerati sunt responsabili ntr -o masura nsemnata de degradarea mediului natural, dar implicatiile negative ale activitatii de transport asupra mediului sunt mai ample.Ecomark e t ing Transportul urban durabil n cele ce urmeaza vor fi prezentate mai multe exemple 2 n care politica de transport adoptata ntr-un oras este favorabila protectiei mediului nconjurator. Scopul urmarit este de a sensibiliza autoritatile n adoptarea unor solutii care pot fi incluse n politicile de transport urban si, de asemenea, de favorizare a contactelor ntre autoritati si specialistii n domeniul protectiei mediului. BICICLETA N ORAS n multe orase din Europa, politicienii si guvernantii au recunoscut posibilitatea de rezolvare a unor probleme legate de poluarea aerului si de trafic, prin introducerea transportului cu bicicletele * . Nu exista un oras model pentru acest tip de transport si de aceea au fost selectionate cteva exemple care pot demonstra eficacitatea mersului pe bicicleta. Troisdorf (Germania, 65000 locuitori) Exemplul acestui oras este remarcabil: aici, n afara introducerii a numeroase inovatii n domeniu, s-a realizat si o mai buna comunicare cu publicul; 70% din infrastructura necesara circulatiei bicicletelor este finantata de autoritatile locale. Salzburg (Austria, 145000 locuitori) Au fost create numeroase avantaje pentru acest tip de transport, dar circulatia cu ajutorul bicicletelor a crescut n mod semnificativ doar datorita introducerii unei noi politici n domeniul stationarii. Groningen (Olanda, 165000 locuitori) Capitala a provinciei cu ace lasi nume, Groningen este foarte cunoscut pentru ca circa 50% 2 Asociatia Austriaca de Transport Verkehrsclub Ossterreich, Departamentul Cercetari Transporturi; coordonator Robert Thaler; autori: Wolfgang Rauh, Helmut Koch s i Franz Skala * Daniel Fistung, dupa Stefan Suter (coordonator) si Rene Neuenschwander, Ecoplan ElvetiaAplicarea principiilor ecomarketingului n diverse activitati economice din traficul total este efectuat cu ajutorul bicicletelor. Acest succes a condus, n principal, la scaderea traficului auto n centrul orasului, precum si la posibilitatea reducerii spatiilor destinate autoturismelor. 29

Geneva (Elvetia, 165000 locuitori) Geneva reprezinta unul dintre orasele cu cel mai mare numar de autovehicule. n acelasi timp, aici gasim unul dintre cele mai bune exemple de planificare eficienta a circulatiei pe doua roti. Ba sel (Elvetia, 170000 locuitori) Pentru biciclisti se prefera reteaua rutiera existenta, fara a construi noi piste speciale. La Basel majoritatea drumurilor cu sens unic pot fi folosite de biciclisti n ambele directii, pentru zonele cu circulatie rapida si la intersectii, biciclistii avnd si benzi speciale, ce le faciliteaza deplasarea. Numeroase cai de circulatie rezervate autobuzelor, sunt de asemenea accesibile biciclistilor. Alte exemple: York si Houten joaca un rol important n promovarea utilizarii eficiente a bicicletelor, la fel ca si orasele Munster si Erlangen, din Germania. De asemenea, Darmstadt, tot din Germania, este bine cunoscut datorita faptului ca a permis circulatia bicicletelor pe caile pietonale; Saarbrucken era pierdut pentru ciclisti, pna cnd s-a luat decizia de folosire de catre acestia, a tuturor drumurilor cu sens unic, aflate sub incidenta limitarii vitezei de circulatie la maximum 30 km/h. Totusi, n Copenhaga, Danemarca, se poate gasi structura cea mai performanta. Nakskov, oras cu 16000 locuitori din Danemarca, reprezinta exemplul clasic pentru succesul transportului pe bicicleta, n orasele mici. Winterhur, n Elvetia, dispune de o retea bogata de drumuri pe doua benzi si are, de asemenea, reputatia de a fi orasul cel mai predispus folosirii bicicletelor. Utilizarea bicicletei reprezinta doar un aspect al unei politici de transport eficiente. n numeroase orase europene, datorita avantajelorEcomark e t ing transportului rutier, automobilul ramne nca un mijloc de transport privilegiat. n Salzburg, dupa ce s-a revenit la parcarea cu plata din centrul orasului, n cteva saptamni, n zona respectiva, circulatia cu bicicleta a crescut cu 120%. n Groningen nu s-a reusit cresterea importanta a traficului cu bicicletele, pna ce nu au fost realizate trasee proprii, altadata utilizate de automobile, folosindu-le n mod exclusiv pentru transporturile publice si cu vehicule nemotorizate. Esential este faptul ca fara un dialog cu utilizatorii nu trebuie ntreprinse noi actiuni. Decizia de a utiliza o bicicleta depinde n mod cert de opinia fiecaruia. Influentarea opiniei si comportamentului oamenilor poate fi mai eficienta dect introducerea unor conditii si instalatii suplimentare. O politica nu este eficienta dect daca ea poate fi vnduta electoratului. Aceste obiective, modificarea atitudinii si promovarea ideilor, necesita existenta unui oficiu pentru relatii publice, bine pus la punct. nainte de a ne gndi la solutii, trebuie sa ne gndim la obiective. Scopul nu este de a construi un numar ct mai mare de drumuri pentru biciclisti, ci de a face din folosirea bicicletei un mod de transport important. ntrebnd oamenii n privinta alegerii unui mod de transport, n dauna altuia, cstigul de timp este mentionat cel mai mult, urmat de securitate si apoi de confort. Acesta nseamna ca transportul cu bicicleta trebuie sa fie mai putin periculos, mai rapid si mai comod. De asemenea, nainte de sporirea vitezei, este preferabil sa evitam pierderile inutile de timp. Ciclistii pierd timp deoarece sunt obligati sa faca ocoliri sau pentru ca asteapta la semafoare. Dar cel mai mare obstacol ramne drumul nsusi, conceput pentru automobile: drumuri cu sens unic, interdictii de viraj, in terdictii pietonale (n anumite cazuri). Ideal ar fiAplicarea principiilor ecomarketingului n diverse activitati economice 30

daca ciclistilor li s-ar acorda libertatea de circulatie care exista n trecut, pna s-au introdus reglementarile necesare circulatiei automobilelor. Drumurile cu sens unic descurajeaza biciclistii; i obliga sa faca ocoliri si sa nu utilizeze n ambele sensuri drumurile paralele cu traseele mai importante si mai periculoase. Totusi, este posibil, n aproape toate cazurile, sa se permita ciclistilor circulatia n ambele sensuri. n intersectii, adesea este mai periculoasa folosirea benzii de circulatie pentru biciclete, dect drumul propriu-zis. n majoritatea cazurilor, accidentele survin ntre automobilele care vireaza si ciclistii care-si continua drumul pe directia nainte. Aceste accidente nu pot fi evitate dect daca pericolul este n mod clar semnalat. Trebuie luate masuri, nu numai de micsorare a riscurilor de accidente n intersectii, dar si de limitare a vitezei automobilelor. Cum s-a mai aratat, pistele cicliste amelioreaza n mod cert confortul acestora. Ciclistii se simt ocrotiti deoarece sunt separati de traficul motorizat. Pistele cicliste trebuie sa fie suficient de largi, clar separate de trotuare si asfaltate. Mersul pe jos si cu bicicleta sunt doua dintre modurile lente de transport, daca le comparam cu transportul motorizat. Se uita adesea ca un ciclist se deplaseaza n medie de 5 ori mai rapid dect un pieton. Infrastructura necesara circulatiei cu bicicleta este diferita, n mod cert, de cea necesara deplasarii pietonilor. Utilizarea bicicletelor n oras nu poate fi agreabila si fara pericole, dect daca ciclistii sunt considerati utilizatori efectivi ai drumurilor. Pentru mbunatatirea circulatiei bicicletelor n oras, se impune: conceperea infrastructurii destinate ciclistilor trebuie sa se conformeze regulilor si principiilor de trafic (posibilitatea virajului directEcomark e t ing catre stnga, fiecare margine a drumului nefiind rezervata dect circulatiei ntr-un singur sens); spatiul rezervat ciclistilor este prelevat din sosea, ntreaga retea rutiera fiind accesibila pentru biciclete; ca regula generala, ciclistii nu trebuie obligati sa respecte interdictiile impuse vehiculelor motorizate (drumuri cu acces interzis, cu sens unic, interdictii de virare la dreapta sau la stnga etc.); podurile si pasajele subterane care nu sunt destinate traficului auto trebuie sa fie accesibile pentru pietoni si ciclisti, permitndu-le o trecere usoara si n deplina securitate; benzile de circulatie rezervate ciclistilor sunt speciale, bine ntretinute, mai ales pe timpul iernii; magazinele si cladirile publice sunt dotate cu parcari pentru biciclete. Garile sunt dotate cu parcari acoperite; trebuie organizate campanii publicitare pentru ncurajarea populatiei, n ideea folosirii bicicletei ca mijloc de transport. PIETONII N ORAS Vor fi evidentiate cteva experiente concludente n ceea ce priveste promovarea mersului pe jos, n cteva orase europene. Numeroase orase din Europa au recunoscut rolul important al traficului pietonal n ameliorarea vietii urbane. Exemple de promovare a mersului pe jos se gasesc att n orasele cu mari aglomerari, ct si n cele mici. Houten (Olanda, 28000 locuitori) Orasul Houten a fost conceput n anii 70. El are doua retele rutiere: una rezervata pietonilor si ciclistilor si cea lalta vehiculelor motorizate. Numarul foarte redus al accidentelor rutiere 31

este aici de invidiat.Aplicarea principiilor ecomarketingului n diverse activitati economice York (Marea Britanie, 100000 locuitori) n timp ce n multe orase traficul pietonal scade rapid, n York el a continuat sa creasca, gratie eforturilor concentrate de ameliorare a instalatiilor destinate pietonilor. Grenoble (Franta, 150000 locuitori) La Grenoble, reintro-ducerea tramvaielor a coincis cu reamenajarea completa a strazilor apartinnd zonelor pietonale sau cu trafic redus. Graz (Austria, 235000 lo cuitori) La Graz s-a introdus limitarea vitezei de deplasare n tot orasul la maximum 30 km/h, cu exceptia axelor principale. Aceasta masura a permis reducerea considerabila a accidentelor rutiere. Viena (Austria, 1600000 locuitori) Sute de pasaje si de re-fugii pentru statiile de tramvai au fost reconstruite, echipndu-le cu trotuare mai largi pentru o securitate sporita a pietonilor. Alte exemple. Numeroase caracteristici scot n evidenta Amsterdamul (Olanda): obiective de planificare urbana (oras compact), politica de stationari si planuri de reducere a traficului motorizat n centrul orasului; orasul istoric Bologna (Italia) reprezinta exemplul tipic pentru ceea ce se poate numi oras construit pentru pietoni; Aachen (Germania) este cunoscut pentru mbunatatirile efectuate asupra semnalizarii rutiere pietonale. Aici pot fi analizate avantajele si dezavantajele diferitelor tehnici de reglare a traficului pietonal n intersectii. n majoritatea oraselor mici, problemele de circulatie se concentreaza de-a lungul drumurilor principale, unde se gasesc magazine, birouri, cafenele etc. Aici oamenii se ntlnesc, sunt livrate marfurile si automobilele stationeaza. Mersul pe jos este atractiv daca este rapid, comod si fara pericole. Altfel, pot exista alte moduri de transport, mai agreate. Ecomark e t ing Pietonii nu agreeaza ocolirile. n plus, la o retea de strazi echipate cu trotuare adecvate, mai sunt necesare si legaturi de toate tipurile (pasaje, poduri etc.). Timpul de asteptare la pasaje -le pietonale trebuie redus. Nevoile pietonilor nu trebuie neglijate atunci cnd se realizeaza planificarea teritoriala a orasului. Un oras conceput pentru pietoni, trebuie sa cuprinda numeroase zone comerciale, iar distantele dintre locurile de munca si domicilii sa fie reduse. Pentru ameliorarea securitatii pietonilor sunt determinante limitarile de viteza. Daca un pieton este accidentat de un vehicul ce ruleaza cu maximum 30 km/h, riscul de a fi omort este de circa 10%, dar creste la 50% cnd viteza atinge 50 km/h. Securitatea intersectiilor este mbunatatita daca autoturismele si adapteaza viteza fata de pietoni si nu invers. Trotuarele largi permit realizarea unor deplasari mult mai agreabile si mai numeroase. La origine, centrele istorice ale oraselor au fost construite pentru pietoni. Masurile luate, de facilitare a mersului pe jos, restituie pietonilor acest scop istoric. Un oras fara masini reprezinta situatia ideala pentru pietoni. n Elvetia, exista numeroase orase turistice nchise total circulatiei auto. Mersul pe jos reprezinta veriga de legatura n lantul modurilor de transport ce protejeaza mediul. Doar combinatia ntre mersul pe jos, bicicleta si transportul public permite atingerea scopului urmarit, n orice situatie si n limite de timp rezonabile, fara utilizarea vehiculelor proprii. Si aceasta deoarece un acces rapid, comod si sigur la statiile de autobuz, tramvai si gari este indispensabil ntr-un sistem eficient de transport. 32

Este clar ca traficul auto va fi dezavantajat daca acordam prioritate pietonilor. n toate tarile Uniunii Europene, majoritatea cetatenilor doresc introducerea de masuri favorabile pietonilor, chiar daca astfel automobilistii Aplicarea principiilor ecomarketingului n diverse activitati economice vor fi dezavantajati. Sustinerea masurilor asa zis nepopulare este adesea subestimata. O campanie de sensibilizare a opiniei publice, ce trebuie sa faca parte din orice program de promovare a mersului pe jos, trebuie sa reuseasca sa rupa tacerea marelui segment de oameni care prin aceasta pozitie nu se implica. n vederea realizarii unui oras mai accesibil mersului pe jos, sunt necesare o serie de masuri: mersul fara obstacole si pericole, criterii de baza ale unei politici eficiente de transport urban; introducerea regulilor favorabile pietonilor, ce pot ncuraja mersul pe jos; obtinerea unui plus de securitate si de spatiu pentru pietoni; reducerea vitezei, restrictii pentru autovehicule; sporirea securitatii pasajelor pietonale; realizarea unei retele de trotuare largi, fara obstacole si ocolisuri; introducerea de zone mai numeroase si mai ntinse pentru pietoni, realizarea unor cai de acces mai agreabile, la statiile de tramvai/autobuz sau spre gari; facilitarea deplasarilor pe jos, modificnd amenajarea teritoriala, reducnd expansiunea urbana si distantele ntre centrele comerciale si domicilii; sensibilizarea public ului si acordarea prioritatilor pentru pietoni n planurile de amenajare teritoriala, att n ceea ce priveste partea de constructie, ct si cea de finantare.Ecomark e t ing STATIONAREA N ORAS Fiecare deplasare a unui autovehicul ncepe si se termina ntr-un loc de pa rcare. Acest fapt conduce la necesitatea integrarii ntr-o politica de transport urban ecologic a unor actiuni de promovare a masurilor speciale destinate zonelor de stationare, destinate reducerii impactului negativ asupra mediului de catre traficul rutie r. Experienta orasului Berna. Zona urbana a cantonului Berna (Elvetia) cuprinde mai mult de 20 de comune, totaliznd 300000 de locuitori. n aceasta zona, din totalul locuitorilor, muncesc 160000, dintre care 75% chiar n oras. Aici, politica locurilor de stationare este integrata n cea de circulatie si n cea de amenajare teritoriala. La baza politicii parcarilor stau planul de actiune contra poluarii aerului, reteaua de cale ferata urbana si conceptia traficului. La Berna, costul parcarii este diferentia t pe zone. Pentru viitor, autoritatile locale au intentia de introducere a unui sistem diferentiat de taxare, n functie de zone, concomitent cu dublarea pretului stationarii. Un sistem asemanator a fost introdus n Copenhaga, costul stationarii fiind rela tiv mare. Orasul este mpartit n 4 zone, pretul de parcare variind de la o zona la alta. Un alt sistem de acest tip a fost introdus la Nurenberg (Germania), pentru a realiza o retea de parcare eficienta. Pretul parcarii poate conduce la cresterea traficului. Din aceasta cauza, la Berna, n afara planului da actiune mpotriva poluarii aerului, s-a luat n considerare si necesitatea reducerii numarului de parcari. Aici, timpul limita de stationare este n functie de taxa si de zona: el variaza ntre 15 33

minute si 2 ore. Parcari pentru vizitatori Automobilistii care vin la manifestari culturale sau sportive, creeaza adesea aglomerari. Chiar daca un numar mare Aplicarea principiilor ecomarketingului n diverse activitati economice de parcari gratuite este disponibil, chiar si cel mai eficient transport n comun nu ar face fata unor astfel de situatii. De aceea, n 1994, stationarea n jurul Centrului Expozitional din Berna, s-a platit. Un sistem similar a fost introdus si n jurul stadioanelor. Stationarea n zonele rezidentiale Autoritatile au conceput un plan pentru anii 1994-1995, de introducere a unor zone albastre n toate zonele rezidentiale din Berna. Principalele caracteristici ale acestor zone albastre sunt: n zilele saptamnii, timpul de stationare este limitat ntre orele 8 si 19 la 90 minute, si la 3 ore n restul zilei; locuitorii sau persoanele care lucreaza n zonele rezidentiale, pot achizitiona cartele de parcare pe timp nelimitat; n anumite zone albastre, viteza este limitata la maxim 30 km/h. Sistemul P+R (Park & Ride) Finantarea si gestiunea sistemului Park & Ride, integrat n proiectul Berner S-Bahn au facut obiectul unor discutii particulare. Guvernul cantonului a votat un decret prin care a determinat conditiile de aplicare pentru P+R (de exemplu: criterii de locatii, taxe minime etc.) la care trebuie ca utilizatorii sistemului sa dea un raspuns, n vederea obtinerii unei finantari din partea statului. Un proiect P+R, respectnd aceste conditii, a fost conceput pentru cantonul Berna. Park & Ride nseamna construirea unor parcari de -a lungul unei zone urbane, permitnd automobilistilor sa-si paraseasca autovehiculele si sa utilizeze un alt mijloc de transport. Parcari apartinnd administratiei publice Deoarece s-a luat n considerare aplicarea unor masuri restrictive de stationare, cantonul Berna considera ca un prim exemplu trebuie sa -l dea administratia: guvernul a stabilit reguli (de exemplu introducerea unui sistem de taxare a stationarii, Ecomark e t ing care sa includa costurile utilizarii spatiilor si investitiile), aplicabile parcarilor din proprietatea cantonului. Parcari apartinnd companiilor particulare Autoritatile nu au dreptul sa oblige companiile particulare sa ia masuri restrictive n parcarile existente. De aceea, exista intentia de semnare a unor acorduri voluntare cu astfel de companii, care sa oblige la introducerea unor masuri restrictive, mai ales n parcarile extinse. Pentru a facilita acest lucru, a fost elaborat un manual intitulat Punerea n aplicare a masurilor destinate limitarii stationarii. Introducerea de masuri ce vin sa limiteze stationarea n zona urbana a cantonului Berna este nsotita de o vasta campanie de sensibilizare: brosuri, afise, pliante, spoturi publicitare etc. n principiu, autoritatile locale dispun de instrumente eficiente pentru introducerea unei politici de transport ecologic. Politica locurilor de stationare aplicata n centrul unui oras, creeaza repercusiuni asupra zonelor nvecinate. De aceea, autoritatile locale trebuie sa coordoneze actiunea de introducere a unei astfel de politici. O politica globala a locurilor de stationare trebuie sa tina cont de: noile si actualele amplasamente; parcarile publice si cele particulare; combinarea ntre taxe, timp, obiective, utilizatori. 34

De asemenea, masurile trebuie sa tina cont si de calitatea transporturilor publice, n sensul: conceperii unor mari proiecte de protectia mediului, care reprezinta o buna ocazie de introducere a unor noi masuri;Aplicarea principiilor ecomarketingului n diverse activitati economice campaniilor destinate luarii unei atitudini pozitive vis--vis de masurile aplicate trebuie integrate ntr-o politica eficienta a parcarilor. Experienta mai multor orase a dovedit ca si masurile restrictive pot influenta pozitiv economia locala, mai ales comertul, daca se tine cont de urmatoarele aspecte: folosirea oricaror ocazii de reproiectare a drumurilor si spatiilor publice; introducerea progresiva a masurilor restrictive; ameliorarea accesului pentru pietoni, ciclisti si transporturile publice. Venitul cumulat din taxele de parcare poate folosi la introducerea unor mijloace ecologice de transport. Zonele albastre au permis reducerea considerabila a circulatiei navetistilor n zonele rezidentiale, mai ales n orele de vrf, dimineata si seara. Experienta a demonstrat ca: zonele albastre ar trebui sa fie introduse n toate perimetrele rezidentiale urbane; trebuie facute controale n mod regulat; trebuie oferite solutii alternative la cererea navetistilor; sistemele P+R se preteaza la introducerea zonelor albastre; veniturile zonelor albastre sunt superioare costurilor de realizare si functionare a acestora. Parcarea cu plata, asociata cu reducerea spatiului de parcare, pot reduce semnificativ volumul traficului, n zonele centrale: la Berna, obiectivul este de reducere a circulatiei auto cu 20%, la Amsterdam cu 35%. Ecomark e t ing Circulatia autovehiculelor ce sunt n cautare de spatii de parcare, poate fi redusa: la Nurenberg, 20% pna la 30% din suprafata spatiilor de parcare este disponibila n permanenta. Sistemul P+R contribuie la reducerea volumului traficului daca sunt respectate anumite principii: decizii necentralizate de limitare a lungimii r utelor; inexistenta concurentei ntre P+R si transporturile publice: daca noi P+R sunt create la limita centrului orasului, utilizatorii transporturilor publice pot prefera utilizarea vehiculelor proprii; definirea principiilor de gestiune pentru P+R (de exemplu: nivelul si structura taxelor impuse utilizatorilor, limitarea accesului etc.) 7.4 Ecomarketigul activitatii turistice Aflat ntr-o forma incipienta de dezvoltare, ecoturismul, definit ca acea componenta a pietei turistice 3 practicata n spatii putin modificate de om, a aparut n urma cu aproximativ doua decenii. Conceput ca un parteneriat ntre agentii de turism, comunitati locale, organizatii de mediu, 3 35

Piata turistica reprezinta locul n care se ntlneste si se confrunta cererea si oferta de produse turistice, spatiul special amenajat n care cumparatorii si vnzatorii de servicii turistice se ntlnesc pentru a-si schimba marfurile. n sens larg, specialistii n marketing definesc piata turistica printr-un ansamblu de elemente, si anume: produsul turistic; firmele care presteaza servicii; consumatorii de turism; spatiul economico-geografic; intervalul de timp vizat s.a. n consecinta, piata turistica se defineste ca fiind spatiul economico geografic n care se ntlnesc si se confrunta, ntr-un interval de timp dat, purtatorii cererii si ofertei de produse turistice, precum si factorii care determina comportamentul acestora. Plecndu-se de la obiectivele urmarite cu precadere de diferitele categorii de turisti, putem distinge: piata turismului cultural; piata turismului istoric; piata turismului religios; piata turismului sportiv; piata turismului stiintific; piata turismului medical etc.Aplicarea principiilor ecomarketingului n diverse activitati economice colective de specialisti, ecoturismul presupune dezvoltarea si promovarea turismului rural, ceea ce poate constitui una din sansele de reusita ale satului romanesc. Notiunea de turism durabil (prin aceasta ntelegndu-se totalitatea formelor de dezvoltare, amenajare si activitati turistice ce respecta si pastreaza pe termen lung resursele naturale, culturale, economice si sociale), inclusa n conceptul general de dezvoltare durabila, a gasit n Europa si n Romnia o audienta mai larga dect ecoturismul, considerat mai restrictiv. Alaturi de efectele pozitive incontestabile, ecoturismul poate conduce, indirect, si la efecte nedorite, cum ar fi: dezvoltarea de catre reprezentanti ai autoritatilor locale sau guvernamentale a unui turism de masa n situri virgine, n numele ideii de ecoturism; utilizarea, ca argument publicitar, a particulei eco pentru un turism care nu aplica principiile de ocrotire a mediului. Pornind de la programul initiat n 1992 la nivelul Uniunii Europene, care sustine realizarea a 17 proiecte pilot turism si mediu n ntreaga Europa, n cadrul programului de activitate derivat din strategia de reforma din tara noastra, un loc aparte l detin problemele legate de dezvoltarea si promovarea turismului rural. Ministerul Turismului din Romnia a acordat o atentie deosebita perfectionarii cadrului legislativ adecvat stimularii, dezvoltarii si armonizarii turismului rural cu legislatia din tarile Uniunii Europene. n practicarea unui turism verde, este necesara implicarea factorilor decizionali prin politica de dezvoltare economica, prin reglementari juridice, legislative , financiar-bancare, administratiile locale. n tara noastra exista numeroase sate ce dispun de conditii favorabile practicarii ecoturismului, dar slaba lor valorificare a determinat ministerul Ecomark e t ing de resort sa considere agroturismul ca pe o sansa reala pentru economiile locale si deci si pentru dezvoltarea rurala n ansamblul ei. Optiunea pentru noi forme de turism rezulta si din analiza aspectelor negative ale situatiei reale din industria hoteliera / restaurante, si anume: localizarea unitatilor hoteliere sau a restaurantelor, mai ales a celor din marile aglomerari urbane, n zone cu mult praf, zgomot, noxe de fum si gaze de la esapamentele vehiculelor care circula prin aceste zone; designul acestor unitati, care trebuie armonizat cu noile cerinte de mediu, regndirii sistemelor de ventilatie si ncalzire, etanseizarea ferestrelor si a cailor de patrundere a temperaturilor nedorite (curent, frig iarna si cald vara); utilizarea ineficienta a resurselor de apa furnizate de retelele 36

municipale sau orasenesti, n contextul lipsei cronice de apa potabila n multe localitati, cresterii exorbitante a pretului de furnizare, ct si risipei uriase care are loc prin scurgerile provocate de robineti defecti etc.; consumuri energetice mari, prin utilizarea unor echipamente si tehnologii nvechite si energofage, arzatoare si cazane cu consumuri mari si randamente scazute, care polueaza mediul prin emisii de dioxid de carbon si derivati nocivi de sulf; utilizarea unor nalbitori si detergenti ne-ecologici care afecteaza aerul si apa, prin deversarea lor la canal sau direct n ruri sau mare, fara a trata apele uzate si a reduce impactul negativ asupra mediului; nesortarea resturilor menajere nainte de a fi aruncate la pubele / containere, ceea ce conduce la evacuarea unui gunoi cu risc sporit de otravire a mediului; lipsa unor adevarate industrii de suport pentru reciclarea uriaselor cantitati de deseuri care pot fi refolosite, de facilitati acordate celorAplicarea principiilor ecomarketingului n diverse activitati economice care au initiat si dezvoltat politici active de sortare, colectare si chiar prelucrare / reciclare a deseurilor; lipsa unor programe coerente de protectie a mediului, inclusiv a celui turistic, stiut fiind faptul ca turismul nghite toate nerealizarile si starile negative, reflectate si n apetitul consumatorilor pentru turism. Solutiile oferite sunt, n majoritatea cazurilor, studii de caz si realizari notabile din tari cu un turism dezvoltat, toate bazate pe experiente ndelungate si realizari de succes: filtre intermediare din otel inoxidabil care retin nisipurile / mlul ce vin pe reteaua de distributie; filtre care trateaza apa si o ionizeaza; filtre magneto-ceramice, care reduc duritatea apei si sparg aglomerarile de calcar si magneziu, care se depun pe conducte si le colmateaza, reducnd presiunea n mod nejus tificat si mncnd tevile, dar nu distrug calciul si magneziul din apa; filtre cu carbune activ sau cu straturi multiple de cuarturi, care retin gustul si mirosul neplacut al apei clorinate sau tulbure ct si eventualele particule fine neoprite de celela lte filtre intermediare; Toate aceste tipuri de filtre, produse de firme de renume, pot fi achizitionate si de pe piata romneasca. Prin utilizarea unor astfel de filtre, combinat cu detergentii biodegradabili folositi n spalatoriile de vesela sau de lenjerie, se mareste durata de viata a instalatiilor de circuit interior al apei, a echipamentelor si instalatiilor, apele deversate ca efluenti vor fi mai curate si mai putin nocive.Ecomark e t ing Unul din capitolele extrem de importante n depasirea si rezolvarea acestor probleme si nu numai este reprezentat de comunicare. Comunicarea poate fi prezentata sub doua aspecte fundamentale: personalul unitatilor, cel care poate si trebuie sa puna n practica curenta toate metodele moderne de management ecologic al mediului hotelier/restaurante, economisirea resurselor consumate, reducerea deseurilor etc. si sa aduca n final satisfactia clientului; clientul, destinatarul si receptorul final. Pentru realizarea acestor deziderate, sunt necesare masuri n ambele sensuri: pe de o pa rte, prin instruirea periodica si temeinica a personalului de servire, tehnic si a celui cu atributii de control-coordonare, asupra 37

sarcinilor de serviciu cu ncarcatura ecologica si de cooperare cu ceilalti parteneri si clienti; pe de alta parte, prin comunicarea catre clienti a tuturor masurilor cu impact de mediu, care sa i faca sa aprecieze eforturile respective, sa cupleze la aceste masuri si sa devina parte activa n introducerea si derularea programelor ecologice promovate de hoteluri si restaurante. Parte activa a procesului de comunicare, clientul trebuie sa nteleaga: de ce s-a ales drumul verde; cum pot fi economisite apa, energia, detergentii; cum pot economisi anumite resurse fara a scadea confortul; cum pot contribui la colectarea de fonduri privind anumite actiuni stimulative (fondurile pot fi obtinute si din vnzarea anumitor deseuri reciclabile).Aplicarea principiilor ecomarketingului n diverse activitati economice Comunicarea cu clientii si instruirea personalului sunt considerate a fi armele ascunse ale oricarui manager n reusita programelor de management ecologic al hotelurilor, restaurantelor si formarii profesionale. Competitia, dura pe pietele cu care Romnia se afla n concurenta directa, a demarat deja astfel de procese de mbunatatire a mediului n sectorul turism, hoteluri si restaurante. Touroperatorii si trimit delegatii n prospectare si monitorizare a unitatilor cu care vor derula contractele, iar pe agenda de control a acestora figureaza cteva aspecte esentiale pentru turisti si pentru succesul agentiilor: calitatea apei (de baut, din piscine, a marii etc.), lipsa noxelor poluante; zgomotul; lipsa mirosurilor dezagreabile; lipsa rozatoarelor, cinilor vagabonzi si a insectelor etc. Evolutiile economiei si a societatii romnesti nu pot fi concepute dect n pas cu cerintele minime de protectie a mediului, cerinta absolut valabila si n cazul activitatii turistice. Legislatia n vigoare obliga operatorii din domeniul turismului, hotelurilor si restaurantelor etc. sa fie brevetati prin Acordul de mediu si sa respecte cu strictete normele de protectie a mediului, fie prin masuri punitive (amenzi, retragerea dreptului/autorizatiei de functionare pentru poluare, lipsa de curatenie, deversarea la canal/aruncarea de resturi menajere sau substante nocive care pot distruge, uneori iremediabil, mediul), fie prin aplicarea unor preturi/tarife prohibitive pentru consumurile de energie electrica, combustibili si apa, n contextul Ecomark e t ing pietei libere. Aceste masuri vin sa alerteze operatorii n ambele sensuri: pe de o parte sa aplice cu strictete normele legale de pastrare a mediului nconjurator, fiind pasibili de sanctiuni severe din punct de vedere civil, material, administrativ sau chiar penal, pe de alta parte, prin aplicarea unor politici active de protectia mediului, sa economiseasca resurse impor tante, sa constituie atractivitate pe piata turistica locala, nationala si internationala.

38