AE Atitudinea consumatorilor români faţă de etichetarea ecologică a produselor

ATITUDINEA CONSUMATORILOR ROMÂNI FAŢĂ DE ETICHETAREA

ECOLOGICĂ A PRODUSELOR

Vasile Dinu1, Ion Schileru2 şi Anca Atanase3

Academia de Studii Economice, Bucureşti, România
1)2)3)

Rezumat
Consumatorii joacă un rol important în protejarea mediului prin intermediul
alegerilor pe care le fac în momentul în care cumpără produse. Ca urmare, în vederea
realizării de produse cu impact minim asupra mediului dar şi pentru a influenţa
comportamentul consumatorilor şi a îmbunătăţii performanţa ecologică a produselor şi
serviciilor, au fost elaborate standardele ISO 14000 referitoare la etichetarea ecologică şi
analiza ciclului de viaţă al produselor şi au fost introduse sisteme naţionale şi regionale de
etichetare ecologică a produselor.
De asemenea, pentru susţinerea unui mediu sănătos şi nepoluant, Comisia
Europeană a adoptat, pe baza unor studii de specialitate, o legislaţie privind acordarea
statutului de produs ecologic unor categorii de produse şi servicii dintre cele mai diverse, a
căror finalitate o reprezintă protecţia mediului şi asigurarea unui consum durabil. În acelaşi
timp, pentru a îmbunătăţi paleta de instrumente de protecţie a mediului a introdus şi
instrumente financiare si tehnice, precum Schema Comunitară de Management şi Audit de
Mediu (The European Eco-Management and Audit Scheme - EMAS), dar şi eticheta
ecologică europeană (Ecolabel).
Eticheta ecologică europeană este utilă pentru a furniza consumatorilor informaţii
esenţiale care să le permită să facă alegeri în cunoştinţă de cauză, ea acţionând şi ca un
paşaport care autorizează libera circulaţie a produselor pe teritoriul european. Toate statele
Uniunii Europene au adoptat eticheta ecologică comunitară. Ca urmare, integrarea
României în Uniunea Europeană a impus o serie de măsuri referitoare la stabilirea
procedurii de acordare a etichetei ecologice.
În România există un cadru legislativ specific privind stabilirea unei proceduri de
acordare a etichetei ecologice şi a condiţiilor de utilizare a acestora. Pentru fiecare grup de
produse pentru care se acordă eticheta există o legislaţie specifică, aceasta stabilind
criteriile de acordare.
Obiectivele principale al articolului vizează aducerea în prim plan a unor elemente
fundamentale privind ecoetichetarea, prin conturarea principalelor delimitări teoretico-
metodologice şi conceptuale, prezentarea acestui fenomen la nivel internaţional, european
şi naţional, încheind cu o analiză privind atitudinea consumatorilor români faţă de
etichetarea ecologică a produselor.


Autor de contact, Vasile Dinu – dinu_cbz@yahoo.com

8 Amfiteatru Economic
Educarea şi informarea consumatorilor din perspectiva conştiinţei şi AE
comportamentului ecologic al acestora

Cuvinte-cheie: ecoetichetare, eticheta ecologică europeană, ecoetichetarea în România,

consumatori

Clasificare JEL: D18, F18, Q56

Introducere

Ecoetichetarea este o activitate care are ca scop stabilirea unui sistem voluntar de
acordare a etichetei ecologice pentru produse cu impact minim asupra sănătăţii umane şi a
mediului, pe parcursul întregului ciclu de viaţă al produsului.
Eticheta ecologică este un simbol grafic şi/sau un text descriptiv aplicat pe produs
sau ambalaj, într-o broşură sau alt document informativ care însoţeşte produsul şi care oferă
informaţiile necesare cu privire la criteriile ecologice ale produselor oferite pe piaţă.
O etichetă ecologică identifică performanţa de mediu a unui produs, în cadrul
categoriei de produse din care face parte, bazată pe analiza ciclului de viaţă al acestuia.
Analiza ciclului de viaţă al produselor, în viziunea standardelor ISO 14000, are ca
scop evidenţierea impactului produselor asupra mediului, în fiecare etapă a acestui ciclu, şi
anume din momentul concepţiei-proiectării, trecând prin aprovizionarea cu materii prime şi
energie şi, în continuare, prin etapele producţiei, distribuţiei, utilizării şi post-utilizării,
etapă în care trebuie asigurată reutilizarea sau reintegrarea lor în natură.
Acordarea etichetei ecologice are loc în baza unor criterii ecologice şi pe grupe de
produse.
Criteriile ecologice se referă la o serie de cerinţe specifice definite în relaţie cu
unul sau mai multe aspecte de mediu ale grupelor de produse: calitatea aerului, calitatea
apei, protejarea solului, reducerea cantităţii de deşeuri generate, economisirea energiei,
gestionarea resurselor naturale, prevenirea fenomenului de încălzire globală, protejarea
stratului de ozon, securitatea mediului, zgomot şi biodiversitate.
Într-o grupă de produse sunt cuprinse bunuri care se folosesc în scopuri similare şi
care sunt echivalente în ceea ce priveşte utilizarea şi perceperea lor de către consumatori.
Pentru ca un grup de produse să fie inclus în schema de ecoetichetare (prin care se acordă o
etichetă ecologică acelor produse ce sunt considerate a fi mai puţin dăunătoare mediului
decât altele din cadrul aceluiaşi grup), acesta trebuie să îndeplinească două condiţii: să
reprezinte un volum semnificativ de vânzări şi să aibă un impact semnificativ asupra
mediului. Îndeplinesc aceste condiţii următoarele grupe de produse: textile, încălţăminte,
detergenţi pentru rufe, maşini de spălat vase, computere personale etc.
Ecoetichetele pot fi clasificate în două categorii: cele sprijinite financiar de guvern
şi cele care au la bază iniţiativa privată. Schemele de ecoetichetare voluntară iniţiate de
organizaţii private nu implică participarea guvernului şi se pot încadra în una din
următoarele două situaţii: scheme ale căror criterii sunt impuse de terţi şi scheme bazate pe
declaraţii pe proprie răspundere ale producătorilor.
Există mai multe tipuri de etichete ecologice voluntare. Astfel, în standardele ISO
14000 referitoare la etichetarea ecologică a produselor sunt identificate trei tipuri de
etichete ecologice voluntare. Acestea au ca scop să ofere o modalitate recunoscută
internaţional de evaluare a caracteristicilor ecologice ale produselor şi de informare a
consumatorului privind caracteristicile respective.

Vol. XIV • Nr. 31 • Februarie 2012 9

AE Atitudinea consumatorilor români faţă de etichetarea ecologică a produselor

Tip I – Etichetare voluntară, bazată pe criterii multiple şi angajând o terţă parte

(organism guvernamental sau neguvernamental), constă în atribuirea unei licenţe care
autorizează utilizarea etichetelor de mediu pe produse, indicând că un produs particular este
preferabil pentru mediu în cadrul unei categorii de produse date, în funcţie de consideraţiile
ciclului de viaţă. Necesită certificare de către o terţå parte.
Tip II – Pe baza declaraţiei pe propria răspundere a producătorilor, importatorilor,
distribuitorilor sau altor părţi interesate, acesta având diferite forme: simboluri grafice,
menţionate pe produs sau pe ambalaj, un înscris care să însoţească produsul.
Tip III – Include informaţii cuantificabile despre produs, bazate pe indici
predeterminaţi, stabiliţi de o terţă parte după analiza ciclului de viaţă al produsului.
Pentru ca aceste scheme de etichetare ecologică să nu devină o barieră netarifară în
comerţul internaţional, au fost definite o serie de principii care să stea la baza aplicării lor:
 asigurarea transparenţei necesare privind caracteristicile produsului;
 informaţiile utilizate pentru marcarea ecologică să se bazeze pe analiza ciclului de
viaţă al produselor;
 utilizarea de metode ştiinţifice, reproductibile, pentru evaluarea impactului de mediu
al produselor;
 utilizarea de ghiduri recunoscute, referitoare la metodele de testare, evitându-se
testele care pot deveni o frână în calea comerţului;
 asigurarea transparenţei necesare privind procesele şi metodologiile utilizate;
 garantarea accesului egal al tuturor părţilor interesate la schemele de etichetare;
 stabilirea unui sistem de informare a consumatorului;
 tratarea produselor din producţia internă şi a celor provenind din alte ţări într-un mod
nediscriminatoriu;
 încurajarea inovaţiei în scopul îmbunătăţirii performanţei de mediu;
 analiza periodică a criteriilor pentru marcare ecologică, în scopul îmbunătăţirii
acestora pe baza progreselor înregistrate în domeniul cunoaşterii.

1. Sisteme naţionale de etichetare ecologică în Uniunea Europeană

Preocupările tot mai intense de reducere a impactului negativ al proceselor şi

rezultatelor acestora asupra mediului ambiant sunt evidenţiate, de-a lungul timpului, de
existenţa unor programe de ecoetichetare .
Primul program de ecoetichetare datează din anul 1978 şi a fost derulat în
Germania. Ulterior au fost iniţiate şi dezvoltate astfel de programe în state ale Uniunii
Europeane, Statele Unite ale Americii, Canada, Japonia, Rusia, Ucraina, China, Brazilia,
Croaţia, Israel, Noua Zeelandă, Coreea, India, Australia, Taiwan, Thailanda, Singapore etc.
Majoritatea acestor programe se încadrează în Reţeaua Globală de Ecoetichetare,
(Global Eco-Labelling Network – GEN), creată în anul 1994, reţea care vizează încurajarea
cooperării, a schimburilor de informaţii, armonizării şi promovării acestor programe în
întreaga lume.
Principala caracteristică a programelor de ecoetichetare este aceea că sunt
voluntare. Ele apar la iniţiativa unor organisme independente şi sunt susţinute, în
majoritatea cazurilor, de către guvernele ţărilor respective. Organismele stabilesc, pe baze
ştiinţifice, criteriile care vor fi avute în vedere la etichetarea ecologică a produselor, criterii

10 Amfiteatru Economic
Educarea şi informarea consumatorilor din perspectiva conştiinţei şi AE
comportamentului ecologic al acestora

care se referă, în principal, la impactul potenţial al produselor asupra mediului, de-a lungul
întregii lor durate de viaţă.
La nivel european, prima iniţiativă de acest fel a fost „Blue Angel”, în Germania,
în anul 1978, urmată, în 1989, de un sistem de marcare ecologică a produselor „Nordic
Swan”, comun pentru ţările nordice (Danemarca, Norvegia, Suedia, Finlanda şi Islanda), şi,
în 1991, de „NF-Environnement” în Franţa. În perioada 1991 – 1998 au apărut asemenea
programe de etichetare în Austria, Olanda, Spania, Ungaria, Republica Cehă, iar în 2002 şi
în România.
Cele mai cunoscute etichete ecologice în statele membre ale Uniunii Europene
sunt prezentate în continuare.
 Blue Angel (Îngerul Albastru) a fost introdusă în Germania, în1978, ca răspuns la
intensificarea preocupărilor ecologice ale consumatorilor. În perioada
următoare au fost stabilite criterii de performanţă ecologică pentru circa
11.500 de produse grupate în aproximativ 90 de categorii, printre care:
produse realizate din materiale reciclate, produse care nu conţin
clorofluorocarbon, produse chimice de uz casnic, acumulatori auto,
produse peliculogene cu efect poluant scăzut etc.

 Lebăda Nordică (Nordic Swan) a fost introdusă în anul 1989 şi reprezintă eticheta
oficială pentru cinci ţări nord-europene: Danemarca, Norvegia, Suedia,
Finlanda şi Islanda. Eticheta indică faptul că un produs cu o asemenea
etichetă îndeplineşte standarde de mediu ridicate. Cel mai adesea această
etichetă se găseşte pe produsele de hârtie, detergenţi şi pe produsele de
întreţinere a automobilelor. Decizia privind acordarea dreptului de aplicare
a acestei etichete ecologice se adoptă la nivel naţional, autorizaţia obţinută
fiind recunoscută şi în celelalte ţări nordice.

 NF-Environnement a fost introdusă în anul 1991, fiind eticheta ecologică franceză în

proprietatea AFNOR (Association Française de Normalisation -
Asociaţia Franceză de Standardizare). Se consideră că acest sistem se
bazează pe cele mai avansate tehnici de analiză a ciclului de viaţă al
produselor. Dreptul de aplicare a acestui semn se acordă întreprinderilor
solicitante, pe baza unui contract încheiat pe trei ani, asigurându-se o
supraveghere foarte strictă a respectării condiţiilor, prin echipa de experţi
constituită în acest scop.

Alte etichete ecologice naţionale existente în ţările europene sunt evidenţiate în

tabelul nr. 1.

Tabel nr. 1: Etichete ecologice naţionale

Nr. Anul
Ţara Nume de etichetă Logo-ul etichetei ecologice
crt. înfiinţării
1. Austria Umweltzeichen 1991
(Ecologic)

Vol. XIV • Nr. 31 • Februarie 2012 11

AE Atitudinea consumatorilor români faţă de etichetarea ecologică a produselor

2. Suedia Bra Miljöval 1992

(Corespunde ecologic)

3. Olanda Milieukeur 1992

(Produs ecologic)

4. Spania AENOR 1993

(Asociación Española de
Normalización y
Certificación – Asociaţia
Spanioă de Standardizare
şi Certificare)
5. Ungaria 1993
Környezetbarát Termék
(Produs ecologic)

6. Republica Ekologicky šetrný 1998

Cehă výrobek
(Produs ecologic
prietenos)

7. România Eticheta Ecologică 2002

Trăsăturile comune tuturor acestor scheme de etichetare ecologică naţională sunt

următoarele:
 schemele sunt voluntare;
 criteriile ecologice sunt stabilite pe baza ciclului de viaţă al grupelor de produse;
 nivelurile criteriilor de acordare sunt astfel stabilite încât să încurajeze dezvoltarea
produselor cu impact minim asupra mediului;
 sunt protejate legal de un simbol sau logo;
 sunt revizuite periodic, ţinând cont de dezvoltarea tehnologică şi poziţia pe piaţă.

2. Etichetarea ecologică în Uniunea Europeană

În condiţiile proliferării unor sisteme naţionale de etichetare ecologică a

produselor, a devenit necesară elaborarea unui cadru legislativ armonizat în acest domeniu.

12 Amfiteatru Economic
Educarea şi informarea consumatorilor din perspectiva conştiinţei şi AE
comportamentului ecologic al acestora

Un prim pas în acest sens s-a făcut prin Reglementarea CEE nr. 880/1992 a
Consiliului UE care introduce un sistem unitar de etichetă ecologică la nivel comunitar care
are logo-ul „floare” (figura nr. 1) şi mai apoi prin Regulamentul Consiliului (CEE) nr.
1980/2000 privind stabilirea unei proceduri de acordare a etichetei ecologice, Decizia
(CEE) nr. 729/2000 privind contractul referitor la condiţiile de utilizare a etichetei
ecologice şi Decizia (CEE) nr. 728/2000 referitoare la stabilirea tarifelor şi taxelor pentru
etichetare ecologică.

Figura nr. 1: Eticheta ecologică a UE 1992

Experienţa câştiga cu prilejul punerii în aplicare a Regulamentului (CE) nr.

1980/2000 a demonstrat necesitatea modificării acestui sistem de etichetare ecologică
pentru a deveni mai accesibil şi a-i spori eficacitatea, pentru a-i simplifica procedurile şi
reduce costurile, dar şi pentru a-i uşura funcţionarea; simultan, s-a avut în vedere şi mărirea
numărului produselor etichetate, prin extinderea listei de categorii de produse la 50, până în
anul 2015.
În acest sens, din motive de claritate şi de securitate juridică, Regulamentul (CE)
nr. 1980/2000 a fost înlocuit cu Regulamentul (CE) nr. 66/2010 al Parlamentului European
şi al Consiliului (CEE) din 25 noiembrie 2009, privind eticheta ecologică a UE.
De asemenea, pentru a facilita comercializarea produselor care poartă eticheta
ecologică la nivel naţional şi comunitar, pentru a reduce eforturile suplimentare care trebuie
depuse de întreprinderi, în special de IMM-uri, şi pentru a evita confuzia în rândul
consumatorilor, este necesară sporirea coerenţei şi armonizării sistemelor naţionale
europene cu sistemul comunitar în privinţa etichetării ecologice.
Conform Regulamentului (CE) nr. 66/2010 al Parlamentului European şi al
Consiliului (CEE) din 2009, privind eticheta ecologică a UE, logo-ul acesteia se modifică,
incluzând şi spaţiul unde sunt specificate criteriile relevante pentru grupul de produse
respectiv (figura nr. 2).

Figura nr. 2: Eticheta ecologică europeană

Vol. XIV • Nr. 31 • Februarie 2012 13

AE Atitudinea consumatorilor români faţă de etichetarea ecologică a produselor

Numărul de înregistrare al etichetei UE ecologice apare de asemenea pe produs.

Acesta are următoarea formă:

unde xxxx se referă la ţara de înregistrare, yyy se referă la grupul de produse şi zzzzz se
referă la numărul atribuit de organismul competent.
Obiectivul general al utilizării etichetei ecologice este acela de a promova
producţia şi vânzarea produselor care au un impact negativ redus asupra mediului,
comparativ cu alte produse neetichetate ecologic din acelaşi grup de produse.
Eticheta ecologică europeană a fost creată de Comisia Europeană în anul 1992 si
este o schemă unică de certificare care are două ţinte principale, şi anume: să ofere
consumatorilor o evaluare de încredere a produselor privind impactul asupra mediului; şi să
promoveze producţia şi utilizarea produselor care au un impact minim asupra mediului.
Principalele trăsături ale schemei comunitare de ecoetichetare sunt:
 este voluntară – nu este stabilită pe baza unor standarde ecologice pe care
producătorii să trebuiască să le respecte, oferind posibilitatea producătorului sau
comerciantului să decidă dacă o aplică sau nu; în acest fel, schema de ecoetichetare nu
devine o barieră comercială;
 este selectivă, fiind acordată numai acelor produse care prezintă un impact minim
asupra mediului;
 este transparentă – criteriile au fost stabilite în concordanţă cu ghiduri tehnice şi
ştiinţifice elaborate cu participarea largă a organismelor independente şi neutre;
 are un caracter dinamic şi evolutiv, fiind atribuită pe o perioada determinată;
 funcţionează printr-o abordare multicriterială, criteriile nu se bazează pe un singur
parametru, ci se sprijină pe studii care analizează impactul produsului asupra mediului de-a
lungul ciclului de viaţă;
 are o dimensiune europeană – un producător sau un comerciant care îndeplineşte
criteriile pentru un grup de produse şi obţine ecoeticheta poate vinde pe piaţa Uniunii
Europene.
În procesul stabilirii criteriilor ecologice, specifice diferitelor categorii de produse,
sunt implicate comisiile naţionale de acordare a etichetei ecologice şi Consiliul Etichetei
Ecologice a Uniunii Europene (European Union Eco-labelling Board - EUEB).
Criteriile de acordare a etichetei ecologice pentru un grup de produse sunt valabile
o perioadă de 3-5 ani. Aceste criterii sunt revăzute înainte de expirare şi pot fi revizuite. În
situaţia în care sunt revizuite trebuie reînnoite contractele, iar în situaţia prelungirii
perioadei de valabilitate a criteriilor (fără revizuire), contractul se va prelungi automat.
Eticheta ecologică poate fi utilizată de la data acordării până la sfârşitul perioadei de
valabilitate a criteriului.
Eticheta ecologică este în mod normal acordată unui grup de produse. Teoretic,
toate grupele de produse sunt eligibile pentru ecoetichetare, cu excepţia produselor
alimentare, băuturilor şi medicamentelor. În practică însă, acordarea ecoetichetei este
limitată la un număr redus de grupe de produse şi anume: produse de curăţare (detergenţi
pentru maşini de spălat vase, detergenţi de vase pentru spălare manuală, detergenţi
universali şi detergenţi pentru grupuri sanitare, săpunuri, şampoane şi balsamuri de păr);
produse de hârtie (hârtie absorbantă, hârtie copiativă şi hârtie grafică); produse pentru casă
(materiale pentru pardoseli rigide, vopsele şi lacuri de interior, saltele de pat); produse
pentru grădină (amelioratori de sol, substraturi de cultură); produse electrice şi

14 Amfiteatru Economic
Educarea şi informarea consumatorilor din perspectiva conştiinţei şi AE
comportamentului ecologic al acestora

electrocasnice (maşini de spălat rufe pentru uz casnic, maşini de spălat vase pentru uz
casnic, aparate frigorifice, televizoare, lămpi electrice, calculatoare portabile, calculatoare
personale, aspiratoare); articole de încălţăminte; textile (îmbrăcăminte, lenjerie de pat,
textile de interior); pompe de căldură; lubrefianţi.
Din 1992, de când a început acordarea de etichete ecologice, numărul de companii
care au cerut şi primit ecoeticheta a crescut în fiecare an, ajungând în octombrie 2010 la
cifra de 1126. O mare frecvenţă a utilizării ecoetichetei comunitare este întâlnită în Italia
(331 ecoetichete) şi în Franţa (232 ecoetichete), aşa cum rezultă din figura nr. 3.

Figura nr. 3: Acordarea ecoetichetei cu logo-ul floare, pe ţări

Sursa: European Commission, 2010
Referitor la distribuţia etichetelor ecologice în funcţie de grupul de produse se
observă că produsele de curăţire (detergenţii) deţin primul loc cu un procent de 20,73%
(147 produse ecoetichetate), apoi produsele textile şi grupa de vopsele şi lacuri, cu un
procent de 12,69% (care au fiecare câte 90 produse ecoetichetate), aşa cum rezultă din
figura nr. 4.

Figura nr. 4: Acordarea ecoetichetei cu logo-ul floare, pe grupe de produseSursa:

Sursa: European Commission, 2010

Vol. XIV • Nr. 31 • Februarie 2012 15

AE Atitudinea consumatorilor români faţă de etichetarea ecologică a produselor

Obţinerea etichetei ecologice europene presupune mai multe operaţii, prezentate în

continuare:
 Verificarea eligibilităţii produsului. Produsul trebuie să aparţină uneia din grupele
de produse care pot obţine eticheta ecologică europeană. Acesta trebuie să îndeplinească
următoarele condiţii: potenţial ridicat de protecţie a mediului; avantaje competitive
pentru producătorii de bunuri; cerere mare de consum sau utilizare finală prin volumul
de vânzări.
 Verificarea eligibilităţii companiei. Pot solicita acordarea etichetei ecologice
europene oricare din operatorii economici: producători, importatori, comercianţi.
 Contactarea autorităţii competente. În România, autoritatea competentă pentru
acordarea etichetei ecologice europene este Ministrul Mediului.
 Completarea formularelor de solicitare. Operatorul economic care doreşte să
obţină eticheta ecologică europeană trebuie să depună un dosar care conţine dovezi că
produsul corespunde exigenţelor ecologice stabilite de către Comisia Europeană.
 Evaluarea solicitării şi acordarea etichetei ecologice europene. Autoritatea
competentă primeşte solicitarea şi, dacă criteriile ecologice sunt respectate, informează
Comisia Europeană asupra deciziei sale de acordare a dreptului de folosire a etichetei.
Folosirea ecoetichetei conferă o serie de avantaje, generate de atuu-rile etichetei,
astfel:
 ţinteşte către o societate durabilă, deoarece contribuie la reducerea poluării,
protejarea şi conservarea mediului;
 eticheta ecologică europeană fiind o marcă de certificare colectivă a produselor
garantează un înalt grad de fiabilitate şi credibilitate;
 promovează produsele cu impact minim asupra mediului şi sănătăţii umane pe
parcursul întregului lor ciclu de viaţă;
 contribuie la îmbunătăţirea imaginii producătorului şi are avantaje pentru
consumatorul final;
 eticheta ecologică este un instrument de marketing modern în comunicare – oferă
produselor un avantaj competitiv pe piaţă şi permite dezvoltarea pieţei de desfacere a
acestor produse la nivel european.

3. Atitudinea consumatorilor români faţă de etichetarea ecologică a produselor

Pentru transpunerea în practică a reglementărilor europene privind etichetarea

ecologică a produselor a fost elaborată, în februarie 2002, H.G. nr. 189/28 privind stabilirea
procedurii de acordare a etichetei ecologice (acum ea este abrogată). În 7 martie anul 2007
s-a adoptat H.G. nr. 236 privind stabilirea unor măsuri pentru asigurarea aplicării
Regulamentului Parlamentului European şi al Consiliului nr. 1980/2000/CE din 17 iulie
2000 privind sistemul revizuit de acordare a etichetei ecologice europene. De asemenea,
începând cu 2010, în acordarea etichetei ecologice europene se ţine seama de prevederile
Regulamentului nr. 66/2010 al Parlamentului European şi al Consiliului din 25 noiembrie
2009, privind eticheta ecologică a UE, care a înlocuit Regulamentul (CE) nr. 1980/2000.
Grupele de produse pentru care se stabilesc criterii de acordare a etichetei
ecologice româneşti sunt similare celor europene. Sunt exceptate produsele alimentare,
băuturile, medicamentele şi aparatura medicală destinată utilizării în scopuri profesionale.
De asemenea, criteriile de acordare a etichetei ecologice, promovează cu

16 Amfiteatru Economic
Educarea şi informarea consumatorilor din perspectiva conştiinţei şi AE
comportamentului ecologic al acestora

precădere: reducerea consumului de energie; reducerea consumului de apă; reducerea

cantităţii de deşeuri; favorizarea utilizării resurselor regenerabile şi a substanţelor mai puţin
dăunătoare mediului; promovarea comunicării şi educaţiei în domeniului protecţiei
mediului. Aceste criterii au fost stabilite, prin Hotărâri de Guvern, pe categorii de produse,
prin transpunerea Deciziilor Comisiei Comunităţii Europene.
Pentru obţinerea etichetei ecologice de către agenţii economici (fabricanţi,
importatori, prestatori de servicii, comercianţi) care desfăşoară activitate în România
trebuie reţinute următoarele particularităţi:
 solicitarea etichetei ecologice se face la Ministerul Mediului, care reprezintă
autoritatea competentă în materie;
 realizarea încercărilor pe produse se face de către institutele specializate
recomandate de Ministerul Mediului şi/sau de către alte instituţii care deţin laboratoare
acreditate.
 evaluarea performanţelor produsului se face de către autoritatea competentă
(Ministerul Mediului) care colaborează cu Comisia Naţională pentru Acordarea Etichetei
Ecologice în luarea deciziilor privind acordarea etichetei ecologice şi cu Autoritatea
Naţională pentru Protecţia Consumatorilor, în vederea evaluării gradului de eficienţă cu
care eticheta ecologică răspunde nevoilor de informare a consumatorilor.
 solicitările pentru acordarea etichetei ecologice sunt supuse plăţii unui tarif de 300
euro (redus cu 25% pentru IMM-uri), tarif care nu include costurile pentru testarea sau
verificarea produselor în procesul de evaluare a performanţelor acestora (costuri suportate
de către solicitanţii etichetei ecologice).
 acordarea etichetei ecologice se face de către Comisia Naţională pentru Acordarea
Etichetei Ecologice, pe categoria de produse în care se încadrează.
Pentru a garanta durata conformităţii produsului la exigenţele etichetei ecologice
europene, autoritatea competentă şi reprezentanţii abilitaţi au dreptul la controale periodice
la beneficiari. Eticheta ecologică este atribuită doar pentru o anumită perioadă de timp,
echivalentă cu valabilitatea criteriilor, urmând ca solicitarea folosirii acesteia să fie
reînnoită.
Cu toate măsurile luate de Ministerul Mediului din România pentru a promova
etichetarea ecologică, până în 2011 numai patru companii au obţinut eticheta ecologică
europeană şi anume: S.C. „Argeşeana” - S.A. Piteşti (pentru grupul de produse textile),
S.C. „Bioflex” - S.A. Sibiu (pentru grupul de produse saltele de pat), S.C. Maguay IMPEX
SRL - Bucureşti (pentru calculatoare personale şi calculatoare portabile - un computer
portabil şi un computer desktop -, fiind prima firmă românească din domeniul IT care
deţine această certificare) şi S.C. Duraziv SRL - Popeşti Leordeni, care a certificat ecologic,
pentru prima dată în România, vopseaua superlavabilă cu Kauciuc® (o răşină foarte elastică
şi foarte puţin sensibilă la acţiunea apei) „Duraziv Fără Miros” destinat protecţiei şi
decorării suprafeţelor interioare.
Motivele pentru care operatorii economici din România nu sunt interesaţi de
ecoetichetarea produselor lor rezidă, în principal, în caracterul voluntar al ecoetichetei
europene (prin urmare, agenţii economici nu sunt obligaţi să aplice ecoeticheta pe
produsele lor) precum şi în faptul că folosirea etichetei ecologice duce la creşterea preţului
produsului ecoetichetat, situaţie care induce teama scăderii vânzărilor.
Este necesar să subliniem şi lipsa unei „culturi ecologice” a românilor precum şi
lipsa obişnuinţei consumatorului român cu acest tip de produse, fapt pentru care firmele nu
sunt motivate să facă demersurile pentru obţinerea dreptului de utilizare a etichetei

Vol. XIV • Nr. 31 • Februarie 2012 17

AE Atitudinea consumatorilor români faţă de etichetarea ecologică a produselor

ecologice. Aceste aspecte sunt reflectate de atitudinea consumatorilor români faţă de

etichetarea ecologică a produselor. În acest sens sunt semnificative observaţiile şi
rezultatele studiului Europeans’ attitudes towards the issue of sustainable consumption and
production, Analytical report, Aprilie 2009, care sintetizează atitudinile europenilor faţă de
dezvoltarea durabilă a producţiei şi comerţului.
Prezentăm în continuare o serie de aspecte referitoare la: conştientizarea de către
cumpărător/consumator a impactului unui produs cumpărat/utilizat asupra mediului;
importanţa impactului unui produs asupra mediului în deciziile de cumpărare; importanţa
etichetei ecologice în decizia de cumpărare; cele mai importante informaţii specificate de
eticheta ecologică; conştientizarea simbolului etichetei ecologice UE (raportate comparativ
la părerile consumatorilor la nivel european).
Referitor la conştientizarea de către cumpărător/consumator a impactului unui
produs cumpărat/utilizat asupra mediului conţinută în întrebarea: Cât de mult ştii despre
impactul produselor, pe care le cumperi sau le foloseşti, asupra mediului?, ponderea
consumatorilor români care declară că sunt deplin conştienţi de acest impact este cu 6,1%
mai mare decât aceeaşi categorie a mediei europene, dar cu 12,9% sub media europeană
când este vorba de cunoştinţele cele mai semnificative ale acestui impact. De asemenea,
categoria celor care declară că nu ştiu nimic despre acest impact cumulată cu cea a celor
care nu răspund este superioară ponderal cu 7,1% aceleiaşi categorii a mediei europene.
(figura nr. 5).

Figura nr. 5: Cât de mult ştii despre impactul produselor, pe care le cumperi sau le
foloseşti, asupra mediului?

Referitor la importanţa impactului unui produs asupra mediului în deciziile de

cumpărare, conţinută în întrebarea: Cât de important este impactul unui produs asupra
mediului în deciziile de cumpărare?, consumatorii români, în proporţie de 43%, consideră
ca fiind foarte important acest impact (cu 9,2% mai mult decât media europeană), dar este
inferioară mediei europene proporţia celor ce consideră impactul ca fiind doar important
(diferenţă negativă de 14,9%). Segmentul celor ce nu consideră important acest impact
cumulat cu cel al celor ce nu ştiu/nu răspund are o pondere aproape dublă faţă de acelaşi
segment al mediei europene (11,4% faţă de 6,2%). (figura nr. 6)

18 Amfiteatru Economic
Educarea şi informarea consumatorilor din perspectiva conştiinţei şi AE
comportamentului ecologic al acestora

Figura nr. 6: Importanţa impactului unui produs asupra mediului în deciziile de

cumpărare

Referitor la importanţa etichetei ecologice în decizia de cumpărare, la întrebarea:

Unele produse au o ecoetichetă care certifică caracterul lor ecologic. Care este declaraţia
care caracterizează mai bine acest aspect?, răspunsurile consumatorilor români nu diferă
mult de răspunsurile mediei europene. Se remarcă aceeaşi pondere relativ ridicată a celor ce
consideră că etichetarea ecologică joacă un rol important în deciziile de cumpărare (45,5%
în eşantionul consumatorilor români, respectiv 47,4% în media europeană). Este relevant că
ponderea consumatorilor români care consideră că etichetarea ecologică nu joacă un rol
important în deciziile de cumpărare este superioară cu 2,2% segmentului de consumatori
din UE care au aceeaşi părere. Este, de asemenea, important de observat că şi ponderea
celor ce declară că nu ştiu sau nu răspund la această întrebare este de aproape trei ori mai
mare în rândul consumatorilor români comparativ cu cei din UE (4,5% faţă de 1,7%).
(figura nr. 7)

Figura nr. 7: Unele produse au o ecoetichetă care certifică caracterul lor ecologic.
Care este declaraţia care caracterizează mai bine acest aspect?

La întrebarea: Care sunt cele mai importante specificaţii pe care trebuie să le

conţină eticheta ecologică?, consumatorii români consideră informaţia referitoare la
caracterul reciclabil/refolosibil al produsului mult mai puţin importantă decât informaţia că
produsul provine din surse ecologice (27,% faţă de 33,4%), situaţie total opusă celei
rezultate din cercetarea consumatorilor din UE, unde ordinea de importanţă a celor două

Vol. XIV • Nr. 31 • Februarie 2012 19

AE Atitudinea consumatorilor români faţă de etichetarea ecologică a produselor

informaţii este inversă (37,9% şi, respectiv, 31,6%). Nu sunt deosebiri mari în ceea ce
priveşte menţionarea caracterului reciclabil al ambalajului şi indicarea nivelului de emisii
poluante între opiniile consumatorilor din România şi ale celor din UE : la ambele aspecte,
ponderea consumatorilor români care consideră importante aceste informaţii este uşor
superioară. În rândul consumatorilor români însă, ponderea celor care nu au o opinie (nu
ştiu/nu răspund) este, şi la această întrebare, de peste două ori mai mare decât în rândul
consumatorilor din UE (9,8% faţă de 4,7%).(figura nr. 8)

Figura nr. 8: Care sunt cele mai importante specificaţii pe care trebuie să le conţină
eticheta ecologică?

Referitor la conştientizarea simbolului etichetei ecologice UE, regăsită în

întrebarea: Eşti conştient de simbolul etichetei ecologice UE?, consumatorii români, la fel
ca şi cei din UE, se dovedesc în mare măsură (59,3%, respectiv 60,7%) nepreocupaţi de
problematica ecoetichetei. Este interesant de observat că ponderea celor care au văzut şi au
cumpărat produse ecoetichetate este, în UE, aproape egală cu a celor care au văzut dar nu
au cumpărat astfel de produse (19,%, respectiv 18%); în rândul cumpărătorilor din România
însă, cei ce au văzut şi au cumpărat produse ecoetichetate reprezintă numai 63,7% din
ponderea celor ce au văzut dar nu au cumpărat produse ecoetichetate. (figura nr. 9)

20 Amfiteatru Economic
Educarea şi informarea consumatorilor din perspectiva conştiinţei şi AE
comportamentului ecologic al acestora

Figura nr. 9: Eşti conştient de simbolul etichetei ecologice UE?

Observaţiile rezultate din răspunsurile la cele cinci întrebări prezentate mai sus ne
permit să prezentăm câteva comentarii.
La întrebările 1 şi 2, ponderea consumatorilor români care au răspuns că sunt pe
deplin conştienţi de impactul produselor asupra mediului (întrebarea 1) şi respectiv că
impactul produsului asupra mediului este foarte important în decizia de cumpărare a fost
superioară aceleiaşi categorii din media europeană (mai mare de 1,43 ori la întrebarea 1 şi
de 1,27 ori la întrebarea a doua). Această situaţie ar putea avea două explicaţii: pe de o
parte, între consumatorii români s-ar putea distinge un segment caracterizat de o bună
cunoaştere a realităţii, educaţie înaltă şi o conştiinţă superioară, care a permis trecerea lor
de la cunoaştere la atitudine orientată just şi hotărât către obiective care transced orizontului
individual şi vizează referenţiale de anvergură socială, largă; pe de altă parte, trebuie
prezumată şi o particularitate culturală specific românească, respectiv o uşurinţă în
formularea supracaracterială a consideraţiilor/situaţiilor nemediane.
Corelând aceste consideraţii cu situaţia răspunsurilor de la întrebarea a treia,
trebuie să observăm că este evidentă o carenţă la nivelul educaţiei ecologice. Nu se mai
distinge un segment care să fie cotat peste nivelul mediei europene faţă de opinia
preformulată „Etichetarea ecologică joacă un rol important în decizia de cumpărare”, şi,
mai mult, este evident că ponderea celor care consideră că „Etichetarea ecologică nu joacă
un rol important în decizia de cumpărare” este mai mare decât aceea a mediei europene.
Aceste observaţii confirmă prezumţia unei educaţii încă în formare în spaţiul românesc,
referitor la importanţa ecoetichetării.
Răspunsurile cele mai numeroase în favoarea priorităţii acordate importanţei
indicării caracterului ecologic al surselor din care este realizat produsul, oferite de
consumatorii români, în contrast cu aprecierea consumatorilor din UE potrivit căreia
indicarea caracterului reciclabil/refolosibil al bunului este cea mai importantă informaţie,
ilustrează - din punctul nostru de vedere – o orientare clar mai apropiată de principiile
dezvoltării durabile şi consumului durabil, având la bază o atitudine preventivă în
problematica protecţiei mediului, şi nu una corectivă. Or, trendul atitudinii producătorilor
de bunuri şi consumatorilor este de dorit în această direcţie.

Vol. XIV • Nr. 31 • Februarie 2012 21

AE Atitudinea consumatorilor români faţă de etichetarea ecologică a produselor

Ponderea net superioară a consumatorilor români care Nu ştiu/Nu răspund este, la

patru din cele cinci întrebări, mult mai mare decât în cazul consumatorilor din UE, situaţie
care arată clar diferenţe de informare, cunoaştere şi atitudine, specifice unei perioade de
tranziţie economică şi culturală, când majoritatea consumatorilor români sunt preocupaţi de
ziua de mâine: cum să-şi hrănească şi să-şi adăpostească familiile, cum să supravieţuiască şi
să aibă un trai decent, cum să-şi găsească de lucru, cum să-şi păstreze demnitatea şi
drepturile umane de bază.
Consumatorii români înţeleg prea puţin impactul pe care ei îl au asupra mediului,
ca urmare, presiunea asupra companiilor pentru ca acestea să-şi transforme produsele sau
procesele este relativ moderată. Ca urmare, sunt necesare acţiuni de conştientizare a
acestora prin campanii de informare.
Promovarea şi mediatizarea etichetei ecologice europene în rândul consumatorilor
trebuie să se realizeze fie prin dezvoltarea unei strategii de „educaţie ecologică” cu scopul
de a schimba comportamentul consumatorilor în procesul de cumpărare, fie prin
dezvoltarea de "instrumente de marketing şi publicitate" care să se adreseze nevoilor
specifice consumatorilor.
Principalele mijloace de mediatizare a etichetei ecologice europene la nivelul
consumatorilor sunt următoarele:
 promovarea etichetei ecologice europene în magazine, supermarket-uri sau alte
puncte de vânzare care comercializează produse ecologice prin panouri cu eticheta
ecologică, precum şi dispunerea produselor grupate într-un loc anume în magazin;
 distribuirea de pliante şi broşuri informative cu specific ecologic;
 folosirea mijloacelor mass-media, respectiv a emisiunilor de televiziune şi de radio
precum şi a presei scrise pentru a furniza mai multe informaţii cu privire la produsele
ecologice;
 crearea de website-uri cu informaţii referitoare la etichetarea ecologică a produselor;
 participarea şcolilor - prin cursuri informative şi a organizaţiilor non-guvernamentale
specializate care să prezinte avantajele oferite de produsele ecologice.
Eticheta ecologică trebuie să furnizeze consumatorilor informaţii de încredere
referitoare la impactul produselor asupra mediului pe parcursul întregului lor ciclu de viaţă
(producţie, ambalare, distribuţie, utilizare, eliminare), garantând calitatea utilizării acestora.
Consumatori trebuie informaţi de importanţa criteriului ecologic de care ar trebui
să ţină cont la achiziţionarea produselor, iar eticheta ecologică este cea care trebuie „să
vină” către aceştia.

Concluzii

Pentru susţinerea unui mediu sănătos şi nepoluant, Comisia Europeană a adoptat,

pe baza unor studii de specialitate, recomandări privind acordarea statutului de produs
ecologic, iar legislaţia în domeniu a fost preluată şi transpusă în practică de către ţările
membre UE.
Eticheta ecologică acţionează ca un paşaport care autorizează libera circulaţie a
produselor pe teritoriul european, făcând să crească numărul de consumatori pentru
produsele care nu afectează mediul.
Şi în România sunt preocupări privind etichetarea ecologică a produselor, numai
că se impune în mod deosebit a-i încuraja pe cei ai căror produse îndeplinesc criteriile

22 Amfiteatru Economic
Educarea şi informarea consumatorilor din perspectiva conştiinţei şi AE
comportamentului ecologic al acestora

privind ecoetichetarea şi ar trebui reduse costurile utilizării etichetei ecologice. De

asemenea, trebuie promovate achiziţiile publice ecologice, iar pentru cunoaşterea şi
acceptarea de către publicul larg, este esenţial ca organizaţiile non-guvernamentale
specializate în protecţia mediului şi organizaţiile consumatorilor să fie implicate în mod
activ în informarea şi sensibilizarea publicului cu privire la etichetarea ecologică prin
acţiuni de promovare, prin campanii de informare şi de educare la nivel local, naţional.
Aceste acţiuni sunt, de asemenea, necesare pentru a conferi sistemului un grad sporit de
atractivitate pentru producători şi comercianţi.

Bibliografie
CE Regulation no. 66./2010 of the European Parliament and Council of November 25,
2009 regarding the EU ecologic label. [online] Disponibil la: <http://eur-
lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:L:2010:027:0001:0019:RO:PDF>
[Accesat 12 februarie 2011].
Comisia Europeană, 2007. Achiziţii ecologice. Ghidul achiziţiilor publice ecologice.
[online] Luxemburg: Oficiul pentru Publicaţii Oficiale ale Comunităţilor Europene.
Disponibil la:
<http://ec.europa.eu/environment/gpp/pdf/buying_green_handbook_ro.pdf> [Accesat 1
februarie 2011].
Dinu, V. (coord), 2008. Fundamentele ştiinţei mărfurilor. Bucureşti: Editura ASE.
Dinu, V., 2011. Protecţia consumatorilor. Bucureşti: Editura ASE.
European Commission, 2010. The European Ecolabel, Flower News, [online] Disponibil
la:
<http://ec.europa.eu/environment/ecolabel/news/archives/flower_news/2010_dec/flowe
r_news_en.pdf> [Accesat 16 ianuarie 2011]
European Commission, 2009. Europeans’ attitudes towards the issue of sustainable
consumption and production. Analytical report. [online] Disponibil la:
<http://ec.europa.eu/public_opinion/flash/fl_256_en.pdf> [Accesat 31 ianuarie 2011].
Grădinaru, G., 2010. Environmental Quality, Stimulating Factor Consumption in the XXI
Century. Amfiteatru Economic, XII(28), pp. 444-453
Guvernul Romaniei, 2002. HG nr. 189/28 februarie 2002 privind stabilirea procedurii de
acordare a etichetei ecologice. Monitorul Oficial, nr. 166/ 08 martie 2002.
Guvernul Romaniei, 2000. HG nr. 236 din 07/03/2000, privind stabilirea unor măsuri
pentru asigurarea aplicării Regulamentului Parlamentului European şi al Consiliului nr.
1980/2000/CE din 17 iulie 2000 privind sistemul revizuit de acordare a etichetei
ecologice comunitare. Monitorul Oficial, nr. 184 din 16/03/2007.
Klaas, J.K. et al., 2004. Manual de Practici Europene în Managementul Mediulu. EMAS şi
Eticheta Ecologică: ce sunt, cum se obţin şi ce beneficii pot aduce companiilor
romaneşti. s.l.: Centrul Regional de Protecţie a Mediului pentru Europa Centrală şi de
Est –Biroul Local România (REC România). [online] Disponibil la:
<http://www.ngo.ro/img_upload/b247143d65c7290473692bc6171e3654/manual_final.
pdf> [Accesat 12 februarie 2011].
Macoveanu, M., Ciubotă, R. şi Ioan C., 2008. Politici si strategii de mediu. Iaşi: Editura
Ecozone.

Vol. XIV • Nr. 31 • Februarie 2012 23

AE Atitudinea consumatorilor români faţă de etichetarea ecologică a produselor

Ministerul Mediului, 2010. Eticheta ecologică europeană. Ghidul produselor de consum

etichetate ecologic. [online] Disponibil la:
<http://www.mmediu.ro/protectia_mediului/eticheta_ecologica/materiale_informative.h
tm> [Accesat 22 februarie 2011].
Olaru, M. et al., 2010. Responsible Commercial Activity of SMEs and Specific Values of
Sustainable Development in Terms of the European Excellence Model. Amfiteatru
Economic, XI (27), pp.10-26
Stoian, M., 2003. Ecomarketing. Bucureşti: Editura ASE.

24 Amfiteatru Economic