,,Limba este întâiul mare poem al unui popor”

Lucian Blaga

Nu există nimic mai de preț pentru un popor decât graiul matern , întrucât acesta este
pămntul prin care respiră un întreg neam și sufllarea în care se contopește sufletul român. Prin
limba pe care o vorbește fiecare popor ajunge să-și dezvelească întreaga sa făptură lăuntrică și
spiritul său patriotic în fața neamurilor străine, dovedindu-le celor din urmă și un motiv demn de
mândrie și admirație atât pentru generațiile actuale, cât și pentru cele viitoare. Calitatea de
neprețuit a graiului matern se explică prin harul ei de a oglindi întreaga istorie a neamului, cu
toate victoriile și înfrângerile trăite, visele realizate și speranțele spulberate de împrejurările
nesigure prin care i-a fost sortit să treacă.

Toți vorbitorii acestei limbi dulce ca mierea își gândesc faptele, visele și intențiile în această
limbă. La fel fac ziariștii și scriitorii. Limba română fiind o realitate vie, complexă, ea evoluează
continuu în strânsă legătură cu dezvoltarea societății ale cărei acțiuni, aspirații și realizări le
reflectă. Limba noastră este principalul instrument al redării trăirilor, actualității, evenimentelor,
fenomenelor folosită de jurnaliști și scriitori, și nu numai.  Așa cum un melc își duce în spate
propria cochilie, fiind peste tot și în orice moment acasă, tot așa și românii port cu ei în suflet
limba română. Dacă în primii ani de viață, limba română a fost doar un instrument cu ajutorul
căruia interacționam,cu ceilalți oameni din jur, odată cu trecerea timpului a devenit patria
noastră. Ea este locul comun în care ne putem înțelege cu părinții, frații și prietenii. Am zice că
fiecare om crede că limba maternă e cea mai scumpă, cea mai frumoasă. Drept confirmare a
acestui gând pot fi versurile lui Victor Teleucă: „Mai dulce şi mai bună decât toate/ E pentru
mine limba mea/ Şi pentru tine limba ta,/ Şi pentru dânsul limba lui,/ O altă limbă mai frumoasă
nu-i/ Din care omul cântecul îşi scoate”.

A avea o limbă a ta, pe care s-o stăpânești cu dibăcie e ca și cum ai avea o comoară. Limba
maternă e limba viselor noastre, e leagănul copilăriei, e o mireasmă plăcută de flori de măr,
veșnic aducătoare de mângâiere și pace.
Mi-e dragă, o vorbesc și o iubesc. Pentru că e limba mamei, e a mea și e sfântă. Mă leagă de
originile mele, de cine sunt eu cu adevărat, de istoria neamului nostru,  de locurile unde am
copilărit și am crescut și eu odată cu visele și idealurile mele. Mă leagă de frații mei de peste
Prut: frați de grai și frați de sânge. Pentru mine, limba română este distanța dintre inima și umbra
ei, care se numește suflet.
 Cum să nu te încerce sfiala în fața acestui univers rotitor de sonorități în care s-a scris
”Luceafărul”, în care și-a plâns Goga neostoitul dor de casă, plecat de la ai lui, în care s-a
zămislit ”cu șapte frunți” Arghezi ca să-l caute pe Dumnezeu și să-l apropie sufletului însetat de
sacru… Vibrând în sonurile limbii noastre, simți că devii întru Ființă, pentru că așa a lăsat Noica
vorbă românească sus la Păltiniș, aproape de cerul albastru întins protector peste creștet de munte
treaz de vise, acolo unde trăiești în matca spiritului tău, respiri și simți bătaia inimii în
românește… Pășește-ncet pe urme de istorie, să se audă numai glasul înecat în sânge al celor
care te-au apărat în limba ta, cu toate câmpurile verzi și marea cea infinit albastră și cu toți brazii
”păltinași” de pe-o ”gură de rai” și ocrotește-i tu toate silabele sfinte, așa cum ai primit moștenire
de la înaintașii poeți Văcărești care au pus temelie: ”creșterea limbei românești / Și-a patriei
cinstire”… Și nu uita că viața ta e scrisă toată în slovele acestei limbi, cu fiecare gând și fiecare
stea, păstreaz-o în inima ta curată ca argintul, pentru că ea ți-a fost cântare de botez, orație de
nuntă și bocet la înmormântare…
În concluzie, afirmația lui Lucian Blaga evocă idea că graiul matern este, de fapt, șansa
fiecărui popor de a fi o personalitate pe arena mondială, șansa lui pentru existență continuă,
precum și pentru rezistență în fața uraganelor devastatoare ale popoarelor barbare, lipsite de
identitate și spirit naționalist. Să-ți prețuiești, să-ți iubești, să-și respecți limba, e datoria fiecăruia
dintre noi atât timp cât pretindem că suntem o părticică dintr-un întreg, căci avem o patrie căreia
îi suntem devotați cu tot sufletul.

Rață Lera
Clasa a XI-a ,,A”
Liceul Teoretic ,,Pan Halippa” , or. Edineț