Capitolul 4

SISTEME DE REFERINȚĂ SPAȚIALE

Sistemul de referință spațial reprezintă o noțiune complexă, care include

conceptele de datum și sistem de coordonate.

Prin aceasta, se explică atât modul de definire al sistemului de coordonate,

cât și modul în care originea și axele de coordonate sunt referite în
raport cu elemente definitorii ale spațiului înconjurător.

În funcție de acestea din urmă, se poate face o clasificare a sistemelor de

referință spațiale, ca fiind:
- de tip inerțiale sau fixe în spațiu (pentru descrierea mișcării sateliților
sau corpurilor cerești)
- de tip terestre sau fixate pe globul terestru (pentru poziționarea
rețelelor geodezice)
 Capitolul 4
SISTEME DE REFERINȚĂ SPAȚIALE
4. 1. Sistemul de Referință Ceresc Internațional (ICRS)

Sistemul de Referință Ceresc (CRS) este un sistem de referință inerțial, care

nu prezintă rotații și în care se respectă legile de mișcare newtoniene.
Definirea orientării Pământului în spațiu: poziția stelelor pe bolta cerească,
față de care, prin măsurători astronomice, se poate stabili o referință
exactă pentru poziționarea terestră.
Direcții concrete în spațiu care să servească la definirea unui sistem de
coordonate (orientări naturale):
- axa de rotație a Pământului, care stă la baza definirii ”axei lumii” sau
axei polilor cerești.
- direcția către punctul vernal echinocțial, la intersecția ecuatorului
ceresc cu ecliptica.
Aceste direcții sunt accesibile, din moment ce cataloagele astronomice
oferă poziția stelelor, rămânând practic să se stabilească o poziție fixă a
configurației cerești la o anumită epocă de referință.
 Capitolul 4
SISTEME DE REFERINȚĂ SPAȚIALE
4. 1. Sistemul de Referință Ceresc Internațional (ICRS)

Dezavantaj - aceste orientări naturale depind de dinamica Pământului și deci,

variază în timp cu mici modificări. De aceea, orice observație curentă necesită
transformări de epocă în raport cu originea de timp a sistemului de referință.
O alternativă recentă la această definiție clasică a sistemului de referință ceresc,
ia în considerare raportarea la obiecte cerești cvasistelare, numite quasari.
Un quasar este un nucleu galactic activ, aflat la o depărtare foarte mare de
Pământ și care este totodată o sursă gigantică de emisie radio.
Datorită distanțelor foarte mari față de punctul de observație terestru, se
poate aprecia că aceste direcții sunt cvasi-staționare la scara de timp a
dezvoltării civilizației umane și deci, pot reprezenta direcții fixe în spațiu,
proprii unui sistem convențional inerțial.
Se înlocuiește sistemul dinamic anterior cu unul cinematic, a cărui orientare
este independentă de mișcarea Pământului, fiind stabilită în raport cu un set de
quasari.
 Capitolul 4
SISTEME DE REFERINȚĂ SPAȚIALE
4. 1. Sistemul de Referință Ceresc Internațional (ICRS)

Pentru a se asigura legătura cu vechiul sistem, axele de coordonate s-au ales în

proximitatea polului nord ceresc și a punctului vernal echinocțial.

Prin aceasta, se elimină necesitatea ca acest sistem de referință să fie stabilit la

o anumită epocă, din moment ce nu apar schimbări sensibile în timp, datorate
dinamicii Pământului.

Sistemul de Referință Ceresc Internațional (ICRS) a fost stabilit inițial în anul 1995,
de către Asociația Internațională de Astronomie (IAU), pe baza coordonatelor a
608 surse extra-galactice.

Originea sistemului a fost aleasă în baricentrul sau centrul de masă al

sistemului solar.

Polul ICRS, și punctul vernal echinocțial ICRS s-au ales în concordanță cu

pozițiile medii dinamice la epoca Iuliană 2000,0 (1 ianuarie 2000, ora 12.00),
folosind măsurători interferometrice de baze lungi (VLBI) și măsurători laser
lunare (LLR).
 Capitolul 4
SISTEME DE REFERINȚĂ SPAȚIALE
4. 1. Sistemul de Referință Ceresc Internațional (ICRS)

Direcțiile și polul mediu ICRS și FK5 (după IERS)

 Capitolul 4
SISTEME DE REFERINȚĂ SPAȚIALE
4. 1. Sistemul de Referință Ceresc Internațional (ICRS)

Apropierea polului ICRS și a punctului vernal echinocțial ICRS s-a realizat în

raport cu direcțiile rezultate din catalogul fundamental de coordonate
astronomice FK5 (a cincea ediție), cu referire la epoca J2000,0.

Erorile estimate pentru determinările originale ale direcțiilor FK5 au fost în

limitele de 50 milisecunde de arc pentru pol și de 80 milisecunde de arc
pentru originea ascensiei drepte, la epoca J2000,0, acestea fiind și toleranțele
în raport cu polul ICRS.

Se estimează că translarea polului J2000,0 față de polul ICRS este de 17,3 ±

0,2 milisecunde de arc în direcția 12h și de 5,1 ± 0,2 milisecunde de arc în
direcția 18h. Direcțiile polului și originii ascensiei drepte ICRS sunt menținute
fixe în raport cu quasarii, în limitele preciziei de ±20 milisecunde de arc.
 Capitolul 4
SISTEME DE REFERINȚĂ SPAȚIALE
4. 1. Sistemul de Referință Ceresc Internațional (ICRS)

Realizarea practică a ICRS o reprezintă Rețeaua de Referință Cerească

Internațională (ICRF), obținută prin programul de măsurători VLBI către surse
radio extragalactice compacte (quasari). În anul 1988, a fost oficial adoptată
prima realizare, ICRF1, de către IAU, care cuprindea un număr de 608 quasari.

Actualizarea rețelei este asigurată mai departe, de Serviciul Internațional de Rotație

a Pământului și a Sistemelor de Referință (IERS), prin extinderea numărului de
obiecte observate la 717.

În anul 2009, se prezintă a doua realizare ICRF2, care cuprinde un număr de

3414 surse extragalactice.

În afară de măsurătorile VLBI, ICRF se bazează și pe catalogul Hipparcos, obținut

prin măsurătorile de precizie ale satelitului european Hipparcos către obiecte
cerești din spațiu (aproximativ 120 000 de stele)
 Capitolul 4
SISTEME DE REFERINȚĂ SPAȚIALE
4. 1. Sistemul de Referință Ceresc Internațional (ICRS)

Rețeaua de Referință Cerească Internațională (ICRF1)

 Capitolul 4
SISTEME DE REFERINȚĂ SPAȚIALE
4. 2. Fenomenele de precesie și nutație

Axa de rotație a Pământului își

modifică orientarea spațială în timp
și astfel, coordonatele ecuatoriale
(α, δ) ale unui corp ceresc variază
cu o suprapunere a efectelor de
lungă și scurtă perioadă.

Precesia unui giroscop Mişcarea de precesie

 Capitolul 4
SISTEME DE REFERINȚĂ SPAȚIALE
4. 2. Fenomenele de precesie și nutație

Precesia lunisolară este un efect de

lungă perioadă cauzat de gravitaţia
lunii și soarelui pe zona bombată a
ecuatorului pământesc.

Se creează un cuplu de forțe ce are

tendința de a bascula planul ecuatorial
în planul eclipticii.

La aceasta se adaugă influența

gravitațională a planetelor sistemului
solar (precesia planetară), care
acționează aproximativ în planul
eclipticii și care, împreună cu precesia
lunisolară, generează fenomenul global
de precesie generală.
 Capitolul 4
SISTEME DE REFERINȚĂ SPAȚIALE
4. 2. Fenomenele de precesie și nutație
Ca urmare a fenomenului de precesie,
axa Pământului în poziție medie,
descrie o rotație a unui con cu unghiul
generatoarei de aproximativ 23,5o, cât
reprezintă oblicitatea eclipticei (ε), în
jurul Polului Nord Ecliptic (PNE).

Punctul vernal echinocțial mediu

prezintă, în consecință, o mișcare în
sensul acelor de ceasornic pe ecliptică
cu 50,3"/an, realizând o revoluție
completă în aproximativ 25 800 ani.

În acest interval de timp, Polului Nord

Ceresc (PNC) mediu parcurge cercul
precesional, fiind orientat aproximativ Cercul precesiei
în zilele noastre, către Steaua Polară.
 Capitolul 4
SISTEME DE REFERINȚĂ SPAȚIALE
4. 2. Fenomenele de precesie și nutație

Creşterea ascensiei drepte a punctului vernal echinocţial

 Capitolul 4
SISTEME DE REFERINȚĂ SPAȚIALE
4. 2. Fenomenele de precesie și nutație

Peste efectul precesiei se suprapune efectul de scurtă perioadă a nutației,

descrisă teoretic sub forma unei serii de termeni cu perioadele principale de
18,6 ani, 0,5 ani și 13,7 zile.

Aceste perioade sunt în cea mai mare măsură influențate de variația temporală
a înclinației orbitei Lunii în raport cu ecliptica (de aproximativ 5o) și, secundar,
de mișcările relative ale planetelor.

Prin combinarea efectelor de precesie și nutație asupra mișcării polului real,

rezultă elipsa de nutație, a cărei semiaxă mare, perpendiculară pe direcția medie
de deplasare, are valoarea de 9,2" (constanta de nutație).

În scopul modelării celor două fenomene, care practic au aceeași sursă de

manifestare, se utilizează un singur model care combină efectele de lungă
perioadă (mișcarea medie) cu cele de scurtă durată (mișcarea reziduală în
raport cu cea medie).
 Capitolul 4
SISTEME DE REFERINȚĂ SPAȚIALE
4. 2. Fenomenele de precesie și nutație

Poziția instantanee a unui corp ceresc este numită poziție adevărată la epoca “t”,
iar prin reducerea influenței nutației se obține o poziție medie la epoca “t”, care
se referă la ecuatorul ceresc mediu și punctul vernal mediu.

Unghiul acumulat de precesia generală descrie mișcarea punctului vernal mediu

de-a lungul eclipticii medii sau a ecuatorului mediu, între epoca de referință (t0)
și epoca medie (tm).

Într-o modelare mai exactă, efectul de acumulare a precesiei generale este dat
de o mișcare exprimată printr-un set compus de rotații, care nu ia în
considerare fenomenul nutației :

rm = R3(-zA) R2(+θA) R3(-ζA) ro = P ro,

unde P este matricea de transformare precesională,

θA este precesia generală acumulată în declinație,
zA și ζA sunt unghiuri care marchează mișcarea polului și a punctului
vernal în ascensie dreaptă
 Capitolul 4
SISTEME DE REFERINȚĂ SPAȚIALE
4. 2. Fenomenele de precesie și nutație

Pentru a include în transformare și efectul de nutație, este necesară o

transformare, care să facă corespondența între poziția reală la epoca t și poziția
medie considerată la aceeași epocă (t).

Axa pentru care se face calculul de reducere a nutației a fost denumită Polul
Efemeridelor Cerești (CEP), ce a fost redefinită ulterior conform convențiilor IERS
în Polul Intermediar Ceresc (CIP).

Transformarea matriceală pentru efectul nutației :

r = R1(- ε - Δε) R3(-Δψ) R1(ε) rm = N rm,
unde (Δε, Δψ) - modificarea înclinării ecuatorului în raport cu ecliptica medie
(nutație în oblicitate), în sensul trecerii de la poziția medie (rm)
la cea adevărată (r) și, respectiv, modificarea poziției punctului
vernal de-a lungul eclipticii medii (nutație în longitudine),
N - matricea de transformare nutațională,
ε - oblicitatea medie la epoca t.
 Capitolul 4
SISTEME DE REFERINȚĂ SPAȚIALE
4. 2. Fenomenele de precesie și nutație

Din ultimele două relații matriceale pentru precesie și nutație, se obține o formulă
generală de transformare de la epoca medie (to) la epoca curentă (t):
r = N P ro .
Modelul cinematic al Sistemului de Referință Ceresc (CRS):
codeclinația (d) de deplasare a
polului P (la epoca t) față de
polul de referință Po (la epoca
to);
ascensia dreaptă (E), de
deplasare a originii ascensiei
drepte (Σo) de-a lungul
ecuatorului de referință, de la
epoca to la epoca t;
parametrul adițional (s), care
fixează poziția curentă a originii
ascensiei drepte pe ecuatorul
adevărat, la epoca t. Elementele de poziție a polului curent în sistemul CRS
 Capitolul 4
SISTEME DE REFERINȚĂ SPAȚIALE
4. 2. Fenomenele de precesie și nutație

Primele două elemente unghiulare (d,E) definesc poziția polului curent sau
instantaneu în sistemul CRS.
Originea ascensiei drepte pe ecuatorul adevărat (ζ) este numită Originea
Intermediară Cerească (CIO) și nu este definită în termeni de rotație a sistemului
CRS instantaneu.

Cu aceste elemente definitorii, se poate formula relația de transformare

matriceală, pentru trecerea din sistemul de referință CRS în sistemul
instantaneu:
r = R3(-s) R3(-E) R2(d) R3(E) ro = QT ro,
unde matricea Q = (QT)-1 reprezintă matricea de transformare din sistemul
instantaneu în sistemul de referință CRS (IERS, 2003).

Modelul pentru precesie și nutație IAU 2006/2000A oferă o precizie de

aproximativ 0,3 milisecunde de arc pentru poziția polului.
De asemenea, există elaborat și modelul de legătură între noul sistem cinematic
de poziționare a polului (d, E) și vechiul modelul dinamic de precesie – nutație.
 Capitolul 4
SISTEME DE REFERINȚĂ SPAȚIALE
4. 3. Sistemul de Referință Terestru Internațional (ITRS)

Pentru crearea unei rețele de puncte de control, materializate la sol pe întregul

areal al globului terestru este nevoie de un sistem de referință fixat la Pământ,
(un model al Pământului).

Reperele fundamentale ale orientării acestui sistem: direcții naturale ce pot

servi acestui scop: axa de rotație a Pământului.
- mișcarea polară, care are loc în raport cu scoarța terestră, aspect care a
început să fie studiat încă din primii ani ai secolului trecut.
- Monitorizarea mișcării polare s-a realizat sistematic, începând cu anul 1900,
prin observarea latitudinii astronomice în diferite puncte ale globului.
- Mai multe organizații au fost implicate în acest proiect, cum ar fi:
- Serviciul Latitudinii Internaționale (ILS),
- Serviciul Internațional al Mișcării Polare (IPMS),
- Biroul Internațional al Orei (BIH-Franța),
- Agenția Cartografică pentru Apărare (S.U.A).
 Capitolul 4
SISTEME DE REFERINȚĂ SPAȚIALE

În anul 1960, Uniunea Internațională de Geodezie și Geofizică (IUGG) a adoptat polul terestru, ca poziție medie
a polului terestru instantaneu pentru perioada 1900-1905, numită Originea Internațională Convențională (CIO).

Un al doilea reper fundamental, necesar ca referință pentru longitudini, este meridianul zero sau meridianul
principal. Acesta s-a ales convențional, ca fiind meridianul observatorului astronomic Greenwich, de lângă
Londra. Practic însă, prin stabilirea unei poziții medii, rezultate din analiza variațiilor longitudinii dintr-un set
extins de date globale, poziția acestui meridian ”mediu” nu trece exact prin locația vechiului observator
Greenwich.

Aceste definiții au fost restructurate și au inclus:

- măsurători laser satelitare (SLR),
- măsurători laser lunare (LLR),
- măsurători interferometrice de baze lungi (VLBI),
- măsurători de poziționare globală (GPS),
- măsurători Doppler (Doris).

Spre deosebire de soluțiile anterioare bazate pe determinări astronomice, de data aceasta, se poate stabili
originea geocentrică a sistemului (în centrul de masă al Pământului), chiar dacă ea nu este accesibilă în mod
direct. Această locație se oferă ca poziție medie, cu referire la o anumită epocă. În general, se consideră că
cea mai precisă metodă pentru determinarea geocentrului este cea bazată pe măsurătorile SLR.
 Capitolul 4
SISTEME DE REFERINȚĂ SPAȚIALE
După anul 1988, atribuțiile BIH sunt preluate de către IERS, care definește
Sistemul de Referință Terestru Internațional (ITRS) în raport cu un sistem de
coordonate carteziene spațiale (X,Y,Z), descris prin:
 originea (O) a sistemului se află în
centrul de masă (M) al Pământului
(geocentru), incluzând aici, masele de
apă și atmosfera;
 axa ZCTS este orientată din geocentru
spre Polul Nord Terestru Convențional
(CTP);
 axa XCTS se află în planul ecuatorului
convențional (perpendicular pe axa
ZCTS), la intersecţia cu planul
meridianului mediu convențional
Greenwich;
 axa YCTS se orientează în planul
ecuatorului convențional, perpendiculară Sistemul Terestru Convențional (CTS)
pe axa XCTS (cu orientare spre dreapta).
 Capitolul 4
SISTEME DE REFERINȚĂ SPAȚIALE

Polul Terestru Convențional este asimilat cu Polul de Referință Internațional (IRP),

ajustat să corespundă Polului de Referință BIH (1984) și la o diferență de mai
puțin de un metru față de Originea Internațională Convențională (CIO).
Meridianul mediu convențional Greenwich este asimilat cu Meridianul de Referință
Internațional (IRM), care corespunde meridianului BIH, orientat la epoca
1984,0.

Alte condiții specifice sistemului sunt legate de faptul că, unitatea de lungime
este metrul, scara se stabilește în contextul teoriei relativității generale, iar
evoluția în timp a orientării sistemului nu prezintă rotații reziduale în raport
cu mișcarea plăcilor tectonice.

Realizarea ITRS cu ajutorul unui set global de observații geodezice spaţiale, o

reprezintă Rețeaua de Referință Terestră Internațională (ITRF), care oferă
coordonatele carteziene geocentrice și vitezele de deplasare din stațiile de
observare, cu actualizare la diferite intervale de timp.
 Capitolul 4
SISTEME DE REFERINȚĂ SPAȚIALE

Măsurătorile efectuate la epoca curentă trebuie, deci, să fie reduse la o epocă

de referință, specificată într-o realizare anterioară prin aplicarea a șapte parametri
de transformare (trei elemente de translație, trei de rotație și un factor de scară),
la care se adaugă și ratele acestora de schimbare, datorită mișcării în timp a
plăcilor tectonice solidar cu punctele geodezice din rețea.
Modelul curent ITRF, la epoca t, este unul liniar, derivat din poziţia (𝑋0 ) şi
viteza (𝑋) la epoca de referință 𝑡0 :
.
X (t )  X o  X (t  to )
Prima realizare publicată de IERS este ITRF88, în acronimul căreia cifrele reprezintă
epoca de referință, exprimată ca fracțiuni de an (1988,0 = 1 ianuarie 1988).

Au urmat alte realizări, în număr de 12, ultima fiind ITRF2008.

Rețeaua ITFR2008 cuprinde 934 de stații distribuite în 580 de locații și 105 co-
locații (VLBI /SLR / GPS / DORIS).
 Capitolul 4
SISTEME DE REFERINȚĂ SPAȚIALE

Rețeaua de Referință Terestră Internațională ITRF2008

(IERS,2010)
 Capitolul 4
SISTEME DE REFERINȚĂ SPAȚIALE
Precizia absolută de poziționare a stațiilor ITRF este, la momentul actual,
subcentimetrică.
Pentru transformarea între realizările ITRF la două epoci distincte, se pleacă de la
relația generală de transformare a coordonatelor unui vector de poziție (𝑋1 ) din
sistemul de referință 1, în coordonatele vectorului de poziție (𝑋2 ) în sistemul de
referință 2 (sisteme carteziene tridimensionale):
(2) (1)
X  T 1,2  s1,2 R1,2 X
unde 𝑻𝟏,𝟐 este vectorul de translație,𝒔𝟏,𝟐 este factorul de scară și 𝑹𝟏,𝟐 matricea
de rotație.
Folosind transformarea conformă cu șapte parametri, IERS notează:
• T1,T2,T3 - translațiile de-a lungul axelor de coordonate (𝑇=𝑇1,2 ):

 T1 
 
T  T 2 ;
T 3 
 
 Capitolul
, 4
SISTEME DE REFERINȚĂ SPAȚIALE
• D – diferența de scară: D = s1,2 – 1;
• R1, R2, R3 – rotațiile unghiulare ale axelor de coordonate (de valoare mică), din
sistemul ”țintă” (2) în sistemul ”sursă” (1), (R = R1,2 - I):

 0  R3 R 2 
 
R   R3 0  R1  ;
  R 2 R1 0 
 
• derivatele componentelor: 𝑻𝟏, 𝑻𝟐, 𝑻𝟑, 𝑫, 𝑹𝟏, 𝑹𝟐, 𝑹𝟑.
Expresia de transformare între cele două sisteme de referință se poate scrie
sub forma:

X 2  X 1  T  DX 1  RX 1
iar având în vedere că mărimile 𝑿𝟏 , 𝑿𝟐 , 𝑻, D, R, sunt funcții de timp, diferențiind în
raport cu timpul, se obține relația:
. . . . . . .
X 2  X 1 T  D X 1  D X 1 R X 1  R X 1 .
 Capitolul 4
SISTEME DE REFERINȚĂ SPAȚIALE
Prin neglijarea termenilor D𝑿𝟏 și R𝑿𝟏 , care nu aduc o contribuție mai mare de 0,1
mm pentru un secol, se ajunge la relația finală:
. . . . .
X 2  X 1  T  D X 1  R X 1.
Parametrii de transformare între soluția ITRF2008 și realizările precedente sunt
oferite în tabelul 4.1.

Pentru a obține oricare dintre cei șapte parametri (P), la o anumită epocă t, se
folosesc valorile din tabelul 4.1, aplicând ecuația:
.
P(t )  P(to )  P(t  to ),
unde 𝑷 este rata de transformare a parametrului P.
 Capitolul 4
SISTEME DE REFERINȚĂ SPAȚIALE
Tabelul 4.1. Parametrii de transformare dintre ITRF2008 și ITRFyy (IERS,2010)
T1 T2 T3 D R1 R2 R3
Soluția ITRF Epoca
(mm) (mm) (mm) (10-9) (0,001") (0,001") (0,001")
ITRF2005 -2,0 -0,9 -4,7 0,94 0,00 0,00 0,00
2000,0
rate anuale 0,3 0,0 0,0 0,00 0,00 0,00 0,00
ITRF2000 -1,9 -1,7 -10,5 1,34 0,00 0,00 0,00
2000,0
rate anuale 0,1 0,1 -1,8 0,08 0,00 0,00 0,00
ITRF97 4,8 2,6 -33,2 2,92 0,00 0,00 0,06
2000,0
rate anuale 0,1 -0,5 -3,2 0,09 0,00 0,00 0,02
ITRF96 4,8 2,6 -33,2 2,92 0,00 0,00 0,06
2000,0
rate anuale 0,1 -0,5 -3,2 0,09 0,00 0,00 0,02
ITRF94 4,8 2,6 -33,2 2,92 0,00 0,00 0,06
2000,0
rate anuale 0,1 -0,5 -3,2 0,09 0,00 0,00 0,02
ITRF93 -24,0 2,4 -38,6 3,41 -1,71 -1,48 -0,30
2000,0
rate anuale -2,8 -0,1 -2,4 0,09 -0,11 -0,19 0,07
ITRF92 12,8 4,6 -41,2 2,21 0,00 0,00 0,06
2000,0
rate anuale 0,1 -0,5 -3,2 0,09 0,00 0,00 0,02
ITRF91 24,8 18,6 -47,2 3,61 0,00 0,00 0,06
2000,0
rate anuale 0,1 -0,5 -3,2 0,09 0,00 0,00 0,02
ITRF90 22,8 14,6 -63,2 3,91 0,00 0,00 0,06
2000,0
rate anuale 0,1 -0,5 -3,2 0,09 0,00 0,00 0,02

ITRF89 27,8 38,6 -101,2 7,31 0,00 0,00 0,06

2000,0
rate anuale 0,1 -0,5 -3,2 0,09 0,00 0,00 0,02

ITRF88 22,8 2,6 -125,2 10,41 0,10 0,00 0,06

2000,0
rate anuale 0,1 -0,5 -3,2 0,09 0,00 0,00 0,02
 Capitolul 4
SISTEME DE REFERINȚĂ SPAȚIALE
Scrisă dezvoltat, sub formă matriceală, relația de transformare a coordonatelor
carteziene tridimensionale între două realizări ITRF, de exemplu din ITRF2008
în ITRF2005, la epoca (t = 2005), va fi:
 X 2005   X 2005   T 12005   X 2005   0  R32005 R 22005   X 2005 
          
 2005 
Y   Y 2005    T 22005   D2005  Y 2005    R32005 0  R12005   Y 2005 
    T 3      R2 R12005 0   Z 2005 
 Z 2005  ITRF 2005  Z 2005  ITRF 2008
 2005   Z 2005 
ITRF 2008
 2005   ITRF 2008

unde: T12005 = T12000 +𝑇 (2005-2000) = -2mm + 0,3mm/an∙5ani = -0,5mm.

…
R12005 = R12000 +𝑅1 (2005-2000) = 0,00".
…

Datele folosite în exemplul de mai sus pentru cele trei rotații (R1, R2, R3), se
referă la sistemul ITRF2005 și este necesară schimbarea de semn, dacă se apelează
la valorile prezentate în tabelul 4.1, unde sensul este de la ITRF2008 la ITRF2005,
conform convențiilor IERS.
 Capitolul 4
SISTEME DE REFERINȚĂ SPAȚIALE
4.4. Sistemul Geodezic Global WGS84

Sistemul WGS84 (World Geodetic System – 1984) este un Sistem de Referinţă

Terestru Convenţional, realizat de către Departamentul de Apărare al S.U.A.
Determinat inițial folosind observații satelitare Doppler și apoi prin
măsurători de poziţionare globală (GPS), acest model a fost dezvoltat în mai
multe etape, cu realizările WGS60, WGS66, WGS72 şi WGS84.

Definiţia acestui sistem de coordonate, similar celui ITRS, respectă criteriile

stabilite de IERS:
 este un sistem geocentric, centrul de masă fiind definit pentru întregul glob
terestru, incluzând oceanele şi atmosfera;
 scara este aceea a reţelei terestre locale, în accepţiunea teoriei relativiste a
gravitaţiei;
 orientarea iniţială a fost cea dată de Biroul Internaţional al Orei (BIH), la
epoca 1984,0;
 evoluţia orientării în timp nu va crea erori globale ale rotaţiei, cu privire la
mişcarea scoarţei terestre.
 Capitolul 4
SISTEME DE REFERINȚĂ SPAȚIALE

Sistemul axelor de coordonate este definit prin:

 originea O, în centrul de masă al Pământului;

 axa OZ – direcţia Polului de referinţă IERS (IRP), corespunde
direcţiei BIH a Polului Terestru Convenţional (CTP), epoca 1984,0 cu o
precizie de 0”,005;
 axa OX – intersecţia planului Meridianului de referinţă IERS
(IRM) cu planul ecuatorului de referinţă, care trece prin originea O şi
este perpendicular pe axa OZ. IRM coincide cu meridianul zero BIH,
epoca 1984,0 cu o precizie de 0”,005;
 axa OY – în planul ecuatorului de referinţă, pe direcţie ortogonală cu
axa OX, cu orientare spre dreapta.
 Capitolul 4
SISTEME DE REFERINȚĂ SPAȚIALE
Pentru alinierea sistemului WGS84 cu ITRS, rețeaua de referință a fost
actualizată în mai multe etape:
- WGS84 (G730) în anul 1994,
- WGS84 (G873) în anul 1997,
- WGS84 (G1150) în anul 2001
- WGS84 (G1674) în anul 2005.
Indicativul G1674 reprezintă numărul săptămânii GPS, când au fost
implementate coordonatele în procesul de calcul precis al
efemeridelor GPS.
Inițial, pentru noile realizări WGS84, s-a plecat de la o diferență de
aproximativ 20 de cm între rețeaua WGS84(G730) și ITRF92, iar
ulterior, s-a păstrat o corespondență în limita abaterii de 10 cm cu
rețeaua ITRF.
Pentru ultima realizare WGS84 (G1674), sincronizarea cu rețeaua
ITRF2008 a ajuns la nivel de centimetru, astfel că se poate considera
convențional, că parametrii de transformare între cele două sisteme
sunt zero.
 Capitolul 4
SISTEME DE REFERINȚĂ SPAȚIALE

Deoarece, între realizarea inițială WGS84-Doppler și noile realizări de după 1994, diferențele
de coordonate sunt de aproape un metru, se oferă parametrii de transformare din sistemul
WGS84 în ITRF90 (epoca 1984):
 T1 = -0,060 m; T2 = 0,517 m; T3 = 0,223 m.
 D = 0,011 ppm;
 R1 = -0,0183"; R2 = 0,0003"; R3 = -0,0070".

Dacă rotațiile (εx, εy, εz) sunt definite în sistemul ”sursă”, relațiile de transformare din sistemul
WGS84 în ITRF90, se vor scrie pentru parametrii:
 εx = -R1; εy = -R2; εz = -R3

X X  T 1(t )  X  0  z (t )   y (t )   X 

          
Y
   Y
    T 2( t )   D (t ) Y
   
 z ( t ) 0  x (t )  Y 
Z      Z    
  ITRF  Z WGS  T 3(t )   WGS   y (t )   x (t ) 0   Z WGS

Rapoartele tehnice WGS84 oferă parametrii de transformare între diferite

realizări WGS, ca de exemplu:
- între WGS84 (G1150) și WGS84(G1674) la epoca 2001,0.
 Capitolul 4
SISTEME DE REFERINȚĂ SPAȚIALE
4.5. Transformarea între ICRS și ITRS

În cazul sistemului ICRS, poziția Pământului în spațiu este definită în raport cu

obiectele cerești. Din punct de vedere geodezic, poziționarea stațiilor de observație
interesează în raport cu un sistem fixat Pământului, adică cu un sistem terestru
convențional.
Atunci când observațiile astronomice se efectuează către stele de coordonate
cunoscute în sistem ICRS, este necesară cunoașterea modului de transformare a
acestora în sistemul ITRS, prin intermediul parametrilor de rotație ai Pământului (EOP):
- timpul universal (UT1)
- coordonatele polului și translațiile polului ceresc.

UT1 este relaționat la GMST (Timpul Sideral Mediu Greenwich) și oferă accesul la
Meridianul de Referință IERS în sistemul ICRS, măsurat în jurul axei CEP (Polul
Efemeridelor Cerești).
Diferența între durata unei zile determinată astronomic și cea măsurată în sistemul
de timp atomic devine lungimea zilei (LOD), exprimată în milisecunde.
Cu ajutorul LOD, se obține prin calcul viteza unghiulară de rotație a Pământului (ω),
exprimată prin picoradiani / secundă.
 Capitolul 4
SISTEME DE REFERINȚĂ SPAȚIALE
Direcția și mărimea vectorului de rotație se modifică în timp, datorită fenomenelor
astronomice și geodezice. Acestea includ variații datorate mareelor zonale sau oceanice,
modificărilor distribuției maselor în atmosferă, hidrosferă, scoarța terestră și miezul lichid al
Pământului, toate acestea având un caracter secular, periodic, cvasi-periodic sau sporadic în
natură.

Coordonatele polului se referă la mișcarea polară (de „clătinare”) a axei de rotație

instantanee a Pământului în raport cu scoarța terestră, din punctul de vedere al sistemului de
referință terestru convențional.
Componenta principală a mișcării polare este o oscilație liberă, cu o perioadă de aproximativ
430 zile (oscilația Chandler) cu amplitudinea de aproximativ 0,2", în sens antiorar privind
dinspre polul nord, datorită necoincidenței dintre axa de rotație a Pământului și axa sa
principală de inerție.
O oscilație anuală este cauzată de deplasarea sezonieră a maselor de aer și de apă, în
aceeași direcție cu oscilația Chandler, dar cu o amplitudine mai mică, de 0,05" – 0,1".
Variații aproape zilnice apar datorită nealinierii dintre axa de rotație a mantalei și cea a
nucleului exterior, cu amplitudine între 0,1 – 0,3".
O mișcare seculară a fost observată între anii 1900 – 2000, constând dintr-o oscilație de
aproximativ 0,004"/an, în direcţia meridianului de 80o longitudine vestică, datorită în principal,
topirii gheţurilor polare și deplasării marilor plăci tectonice.

Rezultatul combinării tuturor acestor componente face ca într-un an, deviația față de poziția
medie a polului să fie mai mică de 0,3", adică aproximativ 9 metri pe suprafața terestră.
 Capitolul 4
SISTEME DE REFERINȚĂ SPAȚIALE

- - - - - - mişcarea polară

______ polul mediu

Y(”)  în direcţia meridianului de 90o longitudine vestică

Mişcarea polară între 2001 – 2006 şi poziţia polului mediu începând
din anul 1900 (după IERS, 2013)
 Capitolul 4
SISTEME DE REFERINȚĂ SPAȚIALE
Referința pentru poziția instantanee a polului este reprezentată de către Polul de
referinţă IERS. Acesta este în acord (< 0,03") cu Originea Internaţională
Convenţională (CIO), care a fost definită de poziţia medie a polului nord, determinată
între 1900,0 – 1905,0.
Poziția instantanee a polului în raport cu polul de referință este dată de coordonatele
rectangulare (xp, yp) definite în planul tangențial la pol:
- axa X în direcția meridianului mediu Greenwich
- axa Y pe direcția meridianului de 90o longitudine vestică.
Coordonatele plane sunt exprimate în mod curent prin distanțe sferice, exprimate în
secunde de arc (") pe sfera unitară, datorită variațiilor mici ale acestora.
Prin definirea Polului Intermediar Ceresc (CIP) în continuitatea conceptului anterior de
Pol al Efemeridelor Cereşti (CEP), se stabilesc noi relații de transformare atât între
ICRS și CIP, cât și între ITRS și CIP.
Prin intermediul noilor tehnici VLBI, care permit determinarea mișcării polului instantaneu
cu o mare rezoluție temporală (subdiurnă), datorată în principal componentelor mareice,
s-a putut astfel defini noul pol intermediar (CIP).
Prin descrierea mișcării CIP în termeni de frecvență (cicluri/zi siderală), s-a putut separa
componenta mișcării spațiale (de nutație) în raport cu Polul de referință ceresc, de
componenta mișcării terestre (mișcarea polară) în raport cu Polul de referință terestru.
 Capitolul 4
SISTEME DE REFERINȚĂ SPAȚIALE
Pentru transformarea coordonatelor terestre astronomice (Φt, Λt) de la polul
instantaneu (CIP / CEP) la polul de referință terestru (IRP / CIO) se poate aplica atât o
metodă analitică de calcul a corecțiilor aplicate observațiilor la epoca curentă (t) în
raport cu CIP, cât și o relație matriceală bazată pe două rotații succesive în jurul
axei x și y, cu mărimile unghiulare ale coordonatelor rectangulare ale polului
instantaneu (xp, yp):

 cos  t cos t   cos  0 cos 0 

   
 cos  t sin t   R1 ( y p ) R2 ( x )
p  cos  0 sin 0 ,
 sin    sin  
 t   0 
unde vectorii de transformare la epoca curentă (t) și cea de referință (t0) sunt de fapt
versorii (vectorii unitate) pe direcția gravității în punct.
Dacă se renotează produsul celor două matrice:
W  R1 ( y p ) R2 ( x p ),
atunci se obține matricea (W), de legătură între polul terestru și polul ceresc.
 Capitolul 4
SISTEME DE REFERINȚĂ SPAȚIALE

Conform noilor convenții IERS, se

poate defini poziția polului
instantaneu într-un sistem de
coordonate terestru instantaneu,
analog celui descris în secțiunea
sistemului de coordonate ceresc.
Păstrând analogia:
originea ascensiei drepte numită
Originea Intermediară Cerească (CIO
- ζ) devine în sistemul terestru
Originea Intermediară Terestră (TIO).
Această origine se deplasează odată
cu mișcarea plăcilor tectonice, într- Coordonatele polului CIP (xp, yp)
un sistem care se consideră că nu
suferă rotații în timp.
 Capitolul 4
SISTEME DE REFERINȚĂ SPAȚIALE
Din acest motiv, se poate formula o relație de transformare matriceală pentru
trecerea din sistemul de referință ITRS în sistemul instantaneu, ce caracterizează
mișcarea polară, analog celei prezentate la sistemul CRS:

r = R3(-s') R3(-F) R2(g) R3(F) ro = W ro.

Coordonatele polului instantaneu (CIP) în sistemul ITRS sunt (g,f), definite

în mod analog cu cele ale ICRS:
- g este numită colatitudinea (așa cum d era numită codeclinația);
- F este longitudinea, de deplasare a originii TRS (Ω0) de-a lungul ecuatorului de
referință instantaneu (așa cum E era denumită ascensia dreaptă de deplasare a
originii ascensiei drepte - Σo);
- parametrul adițional (s'), care fixează poziția curentă a originii longitudinii TIO
(ω) pe ecuatorul adevărat, la epoca t (analog parametrului ”s” definit în raport cu
CIO – ζ).
 Capitolul 4
SISTEME DE REFERINȚĂ SPAȚIALE

Pe baza relațiilor de legătură între

coordonatele polului (xp,yp) și cele
exprimate în noua convenție (g,F):
xp = sin g cos F ; yp = -sin g sin F,
prin analogie cu matricea QT din
transformarea CRS, se poate defini
aproximativ matricea W:
𝒙𝒑 𝒚𝒑
W = R3(-s') R3 R1(yp) R2(xp).
𝟐
Prin neglijarea produsului xpyp
datorită mărimii mici (de ordinul
microsecundelor de arc) se ajunge la
relația de calcul recomandată de
Elementele de poziție a polului curent
IERS:
în sistemul TRS
W = R3(-s') R1(yp) R2(xp).
 Capitolul 4
SISTEME DE REFERINȚĂ SPAȚIALE
Din comparația relației de mai sus pentru matricea W cu cea obținută din
punct de vedere tradițional, se observă că diferența constă în matricea de
rotație R3 (-s'), care contribuie prin parametrul ”s'” la fixarea exactă pe
meridianul zero și ecuatorul instantaneu.

Conform recomandărilor IERS, coordonatele polului standard (xp,yp) rezultă

din coordonatele publicate de către IERS (x,y), la care se adaugă
componentele adiționale, care țin cont de efectele diurne și sub-diurne ale
mareelor oceanice și, respectiv, ale variațiilor de mișcare cu perioadă de mai
puțin de două zile în spațiu (Δx, Δy):

(xp,yp) = (x,y) + (Δx, Δy)maree oceanice + (Δx, Δy)oscilație.

Având parametrii de rotație ai Pământului cunoscuți anterior, se prezintă în

continuare, etapele generale ale transformării vectorului de poziție rICRS în
sistemul terestru (rITRS), prin aplicarea mai multor rotații în spațiu:
 reducerea efectului de precesie prin aplicarea matricei P(t,t0) de trecere de
la epoca de referință (t0) la epoca de observație (t);
 Capitolul 4
SISTEME DE REFERINȚĂ SPAȚIALE
 reducerea efectului de nutație prin aplicarea matricei N(t), care face
transformarea de la ecuatorul și punctul vernal mediu la cel instantaneu
sau adevărat;
 Aplicarea celor două corecții de precesie și de nutație, aduce
coordonatele din sistemul ICRS în sistemul ceresc instantaneu
(intermediar), prin:
o Metoda echinocțială (în model dinamic):
r(t) = N(t) P(t,to) rICRS;
o Metoda CIO (în model cinematic):
r(t) = QT rICRS.
Cele două metode conduc către aceleași rezultate, dacă se folosesc noile
modelele de precesie și nutație oferite de IAU, aplicând la metoda tradițională
o matrice suplimentară, care conține translațiile polului intermediar (CIP) față
de polul de referință ICRF (ξ0,η0,dα0):

B = R1(-η0) R2(ξ0) R3(dα0) → r(t) = N(t) P(t,t0) B rICRS.

 Capitolul 4
SISTEME DE REFERINȚĂ SPAȚIALE
 reducerea ratei de rotație a Pământului, dată de unghiul timpului sideral aparent
Greenwich (GAST), folosit pentru a roti sistemul în jurul axei (OZ):

 cos(GAST(t ) ) sin(GAST(t ) ) 0 
 
R3 (GAST(t ) )    sin(GAST( t ) ) cos(GAST( t ) ) 0  .
 1 
 0 0
În noile convenții IERS, GAST este înlocuit cu unghiul de rotație al Pământului (θ),
care este unghiul de timp între CIO și TIO.
 reducerea efectelor mișcării polare, prin rotațiile în sens antiorar în jurul axei
(OX) și (OY), calculate ca funcții de coordonatele polului instantaneu (xp,yp), la
care în noua convenție IERS, i se adaugă rotația pentru originea ITRS (s'):
WT(t) = R2 (-xp) R1(-yp) R3(s'),
1 0 0  1 0 xp 
unde: R ( y )   0  
1  y p  ; R2 ( x p )   0
  ac2
0  , s '  0.0015 

 aa2 
1 p  1
   xp 0 1   1.2 
0 yp 1 
 Capitolul 4
SISTEME DE REFERINȚĂ SPAȚIALE
- ac și aa reprezintă amplitudinile oscilațiilorChandler și anuale, exprimate în
secunde de arc (IERS,2003).
 Aplicarea ultimelor două reduceri permit trecerea coordonatelor din sistemul
ceresc instantaneu (intermediar) în sistemul ITRS:
rITRS = WT(t) R3(GAST(t)) r(t) → rITRS = WT(t) R3(GAST(t)) QT rICRS.
Atunci când acest model general de transformare, din sistemul ICRS în sistemul
ITRS, este aplicat pentru coordonatele unui obiect ceresc, trebuie să se țină cont și
de corecții suplimentare, necesare din punct de vedere al integrării acestui reper în
măsurătorile terestre:
- mișcarea propriu-zisă a obiectului ceresc în spațiul inerțial,
- aberația datorată mișcării aparente a obiectului pe sfera cerească ca urmare a
vitezei observatorului și cea a luminii,
- paralaxa generată de schimbarea poziției observatorului
- refracția ce influențează traiectoria rectilinie a razei de lumină la trecerea prin
atmosferă.
Algoritmii se adaptează pentru punctul de observație în geocentru sau topocentru.
 Capitolul 4
SISTEME DE REFERINȚĂ SPAȚIALE
4.6. Datumuri geodezice, verticale și inginerești

Referinţa spaţială poate fi exprimată prin coordonate sau identificatori geografici,

însă doar coordonatele au calitatea de a defini într-un mod lipsit de ambiguitate
poziţia spaţială, atunci când sistemul de referinţă la care aceste coordonate sunt
relaţionate este descris complet.
Datumul reprezintă partea informațională (fizică) ce descrie modul de atașare a
sistemului de coordonate (partea matematică) la o suprafață de referință.
Datumul geodezic conține un set de date (parametri și constante), care însoțește un
anumit sistem de coordonate (de exemplu, sistemul de coordonate elipsoidal) și
precizează care este originea, orientarea și scara, în raport cu un model al
Pământului (de exemplu, geoidul).
Datumul geodezic împreună cu sistemul de coordonate reprezintă cele două
componente ale sistemului de referință și coordonate (CRS).
 Capitolul 4
SISTEME DE REFERINȚĂ SPAȚIALE

Referinţa spaţială
(poziţionare)

Coordonate Identificare geografică

(poziţionare directă) (poziţionare indirectă)

Datum geodezic Sistem de coordonate

(partea fizică) (partea matematică)
defineşte poziţia originii, reprezintă un set de reguli
scara şi orientarea axelor pentru specificarea modului
sistemului de coordonate în în care coordonatele sunt
raport cu Pământul ataşate unui punct

Sistem de referință și coordonate (CRS)

(sistem de coordonate relaţionat Pământului printr-un datum)

Referința spațială (după ISO-19111)

 Capitolul 4
SISTEME DE REFERINȚĂ SPAȚIALE

Realizarea practică a datumului o reprezintă rețeaua geodezică de sprijin, care poate fi

globală, continentală, regională sau locală.
Legătura strânsă între datum și rețeaua geodezică, se remarcă și în re-definirile
periodice ale datumului, funcție de o realizare particulară în timp a rețelei de sprijin.

Până la apariția metodelor satelitare, rețelele planimetrice (2D) au fost proiectate și

prelucrate separat de cele altimetrice (1D), având la bază principii, metode și
instrumente diferite.
De aceea, tradițional, se poate vorbi de existența:
- datumuri geodezice orizontale, care definesc trecerea de la măsurătorile efectuate pe
suprafaţa topografică la modelul unui elipsoid şi apoi în planul unei proiecţii cartografice
- datumuri verticale, prin care se exprimă altitudinile în raport cu o suprafață de nivel
zero.
- cu ajutorul noilor tehnologii spațiale (în special GNSS) s-a ajuns la o exprimare
unitară din punct de vedere a preciziei, a componentelor tridimensionale (3D), ce
definesc poziţia spaţială a unui punct în cadrul unui datum geodezic spaţial.
 Capitolul 4
SISTEME DE REFERINȚĂ SPAȚIALE

Conform standardului internaţional pentru informații geografice (ISO 19111), datumurile

se clasifică în următoarele categorii:
 Datumul geodezic – cu raportare la modelul elipsoidal sau sferic al Pământului;
 Datumul vertical – cu raportare la sistemele de altitudini relaţionate gravimetric;
 Datumul ingineresc – cu raportare la o referinţă locală (vehicul sau locaţie
topografică); subdiviziunea datum imagine se referă la o imagine digitală, cu origine de
tip celulă a sistemului de coordonate.
Atunci când componentele poziţiei spaţiale, respectiv cele orizontale şi cele verticale,
provin din datumuri diferite, este necesară gestionarea lor într-un sistem de referință și
coordonate eterogen.
Acest sistem descrie poziţia spaţială, prin două sisteme de referință și coordonate
independente.
Spre exemplu,
CRS-1 poate fi exprimat prin: coordonatele geodezice (B,L) în datumul global WGS84,
CRS-2 să fie definit prin altitudini normale în datumul vertical Marea neagră – 1975.
 Capitolul 4
SISTEME DE REFERINȚĂ SPAȚIALE

Sistem de referință și coordonate eterogen

Sistem de referință și coordonate 1 Sistem de referință și coordonate 2

(pentru coordonate altimetrice)

Datum 1
Sistem de Datum 2
coordonate 1 (datum vertical) Sistem de
coordonate 2
(altitudini relaționate
gravimetric)

Sistem de referință și coordonate eterogen (după ISO-19111)

 Capitolul 4
SISTEME DE REFERINȚĂ SPAȚIALE

Identificator
datum

Informaţii Denumire
despre datum datum

Scopul Descrierea Tip

datumului datumului datum

Aria de
Originea
aplicare a
datumului
datumului
Epoca de
realizare a
datumului

Descrierea datumului (după ISO-19111)

 Capitolul 4
SISTEME DE REFERINȚĂ SPAȚIALE
Când datumul este de tip geodezic, atunci meridianul origine şi atributele
elipsoidului de referinţă trebuie precizate:

Descrierea meridianului origine

Longitudinea meridianului origine Informaţii despre

Identificator (măsurată de la Greenwich) meridianul origine

Descrierea elipsoidului

Identificator
Denumire
Lungimea semiaxei mari
Forma elipsoidului
Inversa turtirii geometrice
Informaţii despre elipsoid

Descrierea meridianului origine şi a elipsoidului de referinţă (după ISO-19111)

 Capitolul 4
SISTEME DE REFERINȚĂ SPAȚIALE

4.6.1. Datumuri geodezice

În prezentarea Sistemului de Referință Terestru Internațional (ITRS) s-a putut constata, că
originea sistemului a fost stabilită în centrul de masă al Pământului, accesibilă indirect prin
tehnologia satelitară.
Aceasta a condus la definirea unui datum geodezic geocentric, exprimat prin coordonate
carteziene tridimensionale (sau sferice), care nu sunt strict dependente de forma elipsoidală a
Pământului.
Totuși, atunci când se efectuează conversia coordonatelor carteziene în coordonate elipsoidale,
se recomandă folosirea elipsoidului internațional GRS80, considerat cea mai bună aproximare
geometrică a formei și dimensiunilor Pământului, ca geoid.
Pentru zona continentului european, în vederea creării unei rețele geodezice spațiale de mare
precizie, Asociația Internațională de Geodezie (IAG) împreună cu Comitetul European de Cartografie
(CERCO) a decis ca noua rețea europeană (EUREF) să fie bazată pe ITRF.
Au fost selectate 35 de poziţii SLR şi VLBI europene, parte a soluţiei ITRF calculată la epoca
1989,0, ca set de coordonate fundamentale ce definesc rețeaua ETRF, subset al soluţiei globale
ITRF89.
Rețeaua a fost îndesită prin tehnica satelitară GPS diferenţială, față de staţiile de bază ETRF89.
În 1999, rețeaua cuprindea aprox. 200 de stații, cu distanțe între ele de 300 până la 500 km.
La sfârșitul anului 2012, 244 de stații permanente GNSS au devenit responsabile de menținerea
Sistemului de Referință Terestru European (ETRS).
 Capitolul 4
SISTEME DE REFERINȚĂ SPAȚIALE

Reţeaua geodezică de referință europeană (EUREF),

cu stații de referință permanente GNSS
 Capitolul 4
SISTEME DE REFERINȚĂ SPAȚIALE

ETRF89 foloseşte elipsoidul GRS80, identic ca elemente dimensionale cu elipsoidul

WGS84, la nivel de milimetru.
ETRF89 are avantajul de a se deplasa odată cu placa tectonică europeană, ceea ce
oferă stabilitate coordonatelor pe perioade mai lungi de timp. Mișcarea celei mai
mari părți a Europei este în direcția nord-est, în raport cu sistemul global de
referință ITRS și înregistrează o viteză de aproximativ 2 cm/an.

România a fost integrată în cadrul reţelei ETRF89/EUREF la nivelul anului 1994, însă
adoptarea oficială a sistemului ETRS89 în România s-a făcut în anul 2009.

În acest context, descrierea datumului ETRS89 pentru România trebuie să respecte

clasele de definiție ale datumului geodezic prezentate și au fost adoptate de către
Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI), în cadrul
proiectului de implementare din anul 2009 (tabelul 4.2).
 Capitolul 4
SISTEME DE REFERINȚĂ SPAȚIALE
Tabelul 4.2. Elementele definitorii ale datumului ETRS89 pentru România
Denumirea elementului
Identificatorul datumului
Denumirea datumului
Tipul datumului
Originea datumului
Epoca de realizare a datumului
Aria de aplicare a datumului
Scopul datumului
Informații despre datum
Valoarea
ETRS89
Sistem de Referință Terestru European 1989
geodezic
-
1989
Europa / EUREF
Datumul european este identic cu ITRS la epoca
1989,0 și este atașat părții stabile a plăcii
continentale euro-asiatice, pentru operații de
georeferențiere în cadrul Sistemelor
Informaționale Geografice (GIS) și activități
geodezice cinematice.
Boucher, C., Altamimi, Z. (1992): The EUREF
Terrestrial Reference System and its First
Realizations.
Veröffentlichungen der Bayerischen Kommision
für die Internationale Erdmessung, Heft 52,
München 1992, pg. 205-2013 sau
http://lareg.ensg.ign.fr/EUREF/
 Capitolul 4
SISTEME DE REFERINȚĂ SPAȚIALE
Elementele suplimentare referitoare la meridianul origine și elipsoidul adoptat:

Tabelul 4.3. Descrierea meridianului origine și a elipsoidului de referință

Denumirea elementului Valoarea

Meridianul origine Greenwich (0°)
Identificatorul elipsoidului GRS80
Denumirea alternativă a
New International
elipsoidului
Semiaxa mare a elipsoidului 6378137 m.
Forma elipsoidului Adevărată (Nu sferă)
Inversa turtirii geometrice a
298,257222101
elipsoidului
Moritz, H. (1988): Geodetic Reference
System 1980. Bulletin Geodesique. The
Informații despre elipsoid
Geodesists Handbook, 1988, International
Union of Geodesy and Geophysics.
 Capitolul 4
SISTEME DE REFERINȚĂ SPAȚIALE
Pe lângă informațiile despre datum, trebuie adăugate cele care descriu sistemul de
coordonate, pentru a avea tabloul complet al definirii sistemului de referință:

Tabelul 4.4. Descrierea sistemului de coordonate

Denumirea elementului
Identificatorul sistemului de
coordonate
Tipul sistemului de coordonate
Dimensiunea sistemului de
coordonate
Latitudinea geodezică
Longitudinea geodezică
Valoarea
Sistem de coordonate elipsoidal
geodezic
3
Unghiul format de normala la elipsoid într-un punct cu planul
ecuatorului elipsoidului de referință (grade sexagesimale; spre
Nord)
Unghiul diedru format între meridianul geodezic al punctului
Greenwich și meridianul geodezic al punctului considerat
(grade sexagesimale; spre Est)

Segmentul de normală cuprins între poziția unui punct de pe

Altitudinea elipsoidală suprafața fizică a Pământului și proiecția sa pe elipsoidul de
referință (metri; de la elipsoid spre în sus)
 Capitolul 4
SISTEME DE REFERINȚĂ SPAȚIALE

Se face observația, că sistemul de coordonate poate fi definit și în sensul originar al

datumului ETRS89, ca fiind de tip cartezian tridimensional (X,Y, Z):
 axa X, din centrul elipsoidului către intersecția ecuatorului cu meridianul
Greenwich (metri);
 axa Y, din centrul elipsoidului către intersecția ecuatorului cu meridianul de 90°
longitudine estică (metri);
 axa Z, din centrul elipsoidului către intersecția polului nord geografic (metri).

Realizarea datumului ETRS89 s-a concretizat prin mai multe soluții, toate bazate pe
realizările ITRS, ultima dintre acestea fiind cunoscută sub denumirea de ETRF2000.
Deși la momentul actual, problema datumului geodezic tridimensional a fost
rezolvată, în multe zone ale globului se operează încă în datumurile geodezice
orizontale, existente dinainte de apariția tehnologiei satelitare.
 Capitolul 4
SISTEME DE REFERINȚĂ SPAȚIALE
O diferență fundamentală între cele două tipuri de datum geodezic, tridimensional și
orizontal, constă în stabilirea originii sistemului de coordonate.
În primul caz, această origine poate fi fixată în centrul de masă al Pământului,
rezultând un datum geocentric, iar în al doilea caz această origine este decalată față
de geocentru, rezultând un datum local.
Dacă sistemul de coordonate utilizat
este cel elipsoidal, atunci în cazul
datumului geocentric, elipsoidul
aproximează cât mai bine forma și
dimensiunile întregului glob pământesc în
reprezentarea sa ca geoid, în timp ce în
cazul datumului local, elipsoidul
determinat pe baza observațiilor
astronomo - geodezice este constrâns să
se potrivească cât mai bine geoidului
pentru o zonă geografică limitată, pe Poziționarea elipsoidului de referință local
care urmează să se dezvolte rețeaua de
triangulație geodezic.
 Capitolul 4
SISTEME DE REFERINȚĂ SPAȚIALE
Orientarea elipsoidului de referință se făcea prin definirea coordonatelor punctului fundamental
(origine a rețelei) și prin condițiile de paralelism între axele elipsoidului și sistemul geocentric
global. Inițial, coordonatele punctului fundamental (F) se considerau prin echivalarea
observațiilor astronomice de latitudine și longitudine, respectiv a altitudinii ortometrice, cu
corespondentele lor de pe elipsoid. Această ipoteză simplificatoare admitea, că în punctul
fundamental unghiul de deviație a verticalei este nul (uF = 0), de unde și coincidența dintre
normala la elipsoid și verticala la geoid (𝑁𝐹 =𝑉𝐹 ) și consecința, că ondulația geoidului în punctul
F este egală cu zero (NF = 0).

Aceşti elipsoizi locali sunt referinţa geometrică pentru coordonatele planimetrice ale
punctelor din reţelele geodezice naţionale de triangulaţie, în timp ce altitudinea se raportează
la geoid, ca suprafaţă de nivel zero, în funcţie de ondulaţia geodezică relativă.

Un datum local se specifică prin denumire, cod, aria de folosire, punctul fundamental prin
latitudine şi longitudine (B, L) pe un elipsoid de referinţă caracterizat de parametrii geometrici
(a, f), cu un azimut de referinţă pentru orientare şi având cunoscută ondulaţia geoidului în
punctul origine (de valoare zero). De asemenea, se prezintă și parametrii de transformare în
raport cu sistemul global, cu erorile medii pătratice de determinare, metoda de transformare,
punctele de control şi anul de referinţă.
 Capitolul 4
SISTEME DE REFERINȚĂ SPAȚIALE
În Europa, încă din anii 1950, s-a încercat o unificare a rețelei de triangulație europeană, prin
selectarea unei părți a lanțurilor de triangulație central europene, extinsă apoi în bloc, în zonele
sud-vestice, sud-estice și nordice.
Datumul creat s-a numit European Datum – 1950 (ED50).
Elipsoidul de referință a fost International – 1924, orientat în punctul fundamental Potsdam, unde s-
au obținut valori specifice pentru componentele deviației verticalei și ondulației geoidului.
Pentru Europa de vest, o compensare riguroasă a triangulației de ordinul I s-a realizat mai târziu,
incluzând măsurători de distanțe pe cale electromagnetică, VLBI, SLR, observații Doppler, rezultând
datumul European Datum 1987 (ED87).
Sistemul este mai omogen decât cel precedent, cu un paralelism mai bun al axelor și o mai bună
apreciere a scării. S-a păstrat elipsoidul International - 1924 ca suprafață de referință și translația a
fost făcută față de ED50 prin adoptarea coordonatelor stației München.
În cazul României, triangulaţia veche dinaintea celui de-al doilea război mondial, a avut ca punct
fundamental observatorul astronomic militar din Dealul Piscului.
Rețeaua de triangulaţie de stat a României, de după 1951, ca şi a altor state ale Europei centrale şi
de est, s-a dezvoltat pe suprafaţa elipsoidului de referinţă Krasovski, determinat în anul 1940 prin
analiza rețelelor de triangulaţie din fosta Uniune Sovietică, Europa de vest şi S.U.A., fiind în legătură
cu datele măsurătorilor gravimetrice.
 Capitolul 4
SISTEME DE REFERINȚĂ SPAȚIALE

Reţeaua de triangulaţie astronomo-geodezică de ord. I a României (Ghițău D.,2000)

 Capitolul 4
SISTEME DE REFERINȚĂ SPAȚIALE
Rețeaua de tip clasic are ca punct origine observatorul astronomic Pulkovo (Rusia), fiind orientată
prin măsurarea azimutului geodezic către punctul Bugrî.
Datumul care stă la baza acestei rețele este numit S-42 (Pulkovo 1942), întrucât compensarea
deviațiilor verticalei din zona U.R.S.S. s-a efectuat în anul 1942.
În continuare, pentru aplicațiile practice, în care este necesară extinderea rețelei planimetrice de
sprijin, coordonatele elipsoidale s-au proiectat în planul unei proiecții cartografice, care este
dependentă de datumul adoptat.
În România, datumul S-42 a fost asociat cu proiecția cilindrică transversală Gauss-Krüger și apoi cu
proiecția azimutală stereografică oblică - 1970 (Stereo-70).
După adoptarea oficială a datumului european ETRS89 în anul 2009, a existat propunerea de
asociere a proiecției stereografice - 2010, care are la bază aceleași elemente caracteristice ca și
proiecția Stereo - 70, dar atașată elipsoidului global geocentric GRS80.

Realizarea datumului ETRS89 se sprijină pe dezvoltarea unei rețele de stații de referință permanente
GNSS. Funcționarea unei stații permanente este continuă, oferind date de urmărire GNSS, corecții
de ceas, informații atmosferice și soluții zilnice sau săptămânale pentru coordonatele stațiilor, cu
precizie de ordin milimetric.
Construirea unei rețele geodezice de sprijin GNSS este facilitată de modul diferențial de a obține
bazele GNSS în raport cu stațiile de referință, prelucrând datele valabile pentru aceste stații. Astfel,
un singur receptor GNSS poate fi folosit pentru o poziționare precisă.
 Capitolul 4
SISTEME DE REFERINȚĂ SPAȚIALE
Dezvoltarea în România a unui sistem de poziţionare standardizat, se înscriu în
eforturile de participare la programul european EUPOS (European Positioning
Service), prin intermediul Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară
(A.N.C.P.I).
Programul național poartă denumirea de ROMPOS (Romanian Positioning Service),
fiind operațional din septembrie 2008.
Staţiile de referinţă GNSS sunt interconectate, fiind amplasate la o distanţă medie
între ele de 70 kilometri, în condiţiile în care să se asigure stabilitatea antenelor
GNSS şi de recepţie optimă a semnalelor satelit. Coordonatele calculate sunt
disponibile atât în sistemul european de referinţă (ETRS89), cât şi în sistemul
naţional (Stereo –70).
Pentru aplicaţii geodezice, serviciile sistemului ROMPOS, furnizează corecţii:
- pentru poziţionare în mod postprocesare cu o precizie de sub 2 cm,
- pentru aplicaţii cinematice precise în timp real, de aproximativ 2 cm.
Comunicaţiile în timp real se realizează prin intermediul internetului în format de
date RINEX (Receiver INdependent EXchange Format), a serviciilor de telefonie
mobilă sau a transmisiilor în bandă radio.
 Capitolul 4
SISTEME DE REFERINȚĂ SPAȚIALE

Reţeaua naţională de staţii GNSS permanente (RN-SGP) îndeplineşte atât funcţiile de

interes geodezic, prin care se determină poziţia punctelor în Reţeaua Geodezică
Naţională şi în alte reţele de sprijin, cât şi cele de navigaţie maritimă, aeriană şi terestră.
Dezvoltarea rețelei RN-SGP s-a desfășurat în mai multe etape.
- În anul 1999, este dată în funcție prima staţie GNSS din România, la Facultatea de
Geodezie din Bucureşti, inclusă în reţeaua europeană, ulterior și în rețeaua internațională
IGS.
- Urmează o etapă, în care rețeaua RN-SGP are un caracter “pasiv” (colectarea datelor
satelitare și transferul lor prin mijloace clasice), cuprinzând alte 5 staţii permanente
instalate la Brăila, Cluj, Sibiu, Suceava și Timişoara.
- După anul 2004, rețeaua se extinde având un caracter ”activ”, de colectare/transmisie
a datelor primare şi derivate, transferate prin mijloace moderne.
- La nivelul anului 2012, rețeaua asigura un număr de 75 de stații permanente, cu
distanța medie între ele de 70 km, cu posibilitatea de a furniza date pentru
poziţionare în mod postprocesare și în timp real.
- Alături de stația de referință din București (BUCU), alte patru stații din municipiile
Bacău (BACA), Baia-Mare (BAIA), Constanța (COST) și Deva (DEVA), au devenit
parte integrantă a rețelei europene de stații permanente (EPN).
 Capitolul 4
SISTEME DE REFERINȚĂ SPAȚIALE

Reţeaua Naţională de staţii permanente GNSS (@ ANCPI)

 Capitolul 4
SISTEME DE REFERINȚĂ SPAȚIALE
Actuala Rețea Geodezică Națională (RGN) este clasificată în:
 Rețeaua GNSS de clasa A0/AA (geodinamică), cuprinzând 16 stații
permanente GNSS din rețeaua geodezică central europeană (CEGRN),
determinate cu o precizie de până la ±0,5 cm;
 Rețeaua GNSS de clasă A (primară), cuprinzând 75 de stații permanente
GNSS, determinate cu o precizie de până la ±1 cm;
 Rețeaua GNSS de clasă B (secundară), cuprinzând 303 de puncte, din
care o parte sunt comune cu cele ale rețelei naționale de triangulație, iar
altele fiind puncte noi materializate de către OCPI județene. Precizia de
determinare spațială a punctelor este mai mică de ±2 cm. Distribuția
punctelor este, în general, de 7 puncte pe teritoriul unui județ, dintre care
cel puțin două puncte aparțin rețelei clasice de triangulație (figura 4.18);
 Rețeaua GNSS de clasă C (terțiară), ce va cuprinde peste 4000 de
puncte (actualmente, 1156 de puncte), cu o medie de aproximativ 100 de
puncte la nivelul unui județ (1 pct/50 km2), având o toleranță de
determinare spațială de ± 3 cm (figura 4.19);
 Rețeaua GNSS de clasă D, pentru lucrări de cadastru, GIS și altele, cu o
precizie de ± 5 cm, care va avea o densitate de 1 pct/5 km2 (finalizată doar
pentru zona București).
 Capitolul 4
SISTEME DE REFERINȚĂ SPAȚIALE

Reţeaua Geodezică Naţională (GNSS) – CLASA B (@ ANCPI)

 Capitolul 4
SISTEME DE REFERINȚĂ SPAȚIALE

Reţeaua Geodezică Naţională (GNSS) – CLASA C (@ ANCPI)

 Capitolul 4
SISTEME DE REFERINȚĂ SPAȚIALE
Necesitatea, odată cu oficializarea în Romania a datumului ETRS89, a transformării
coordonatelor între sistemul național S-42 sau alte sisteme locale și sistemul european.
În acest sens, ANCPI a implementat aplicația TransDatRO, care operează transformarea
coordonatelor între sistemul ETRS89 și sistemul S-42 în proiecția Stereo-70 (pentru
poziționare planimetrică), având la bază un model de distorsiune a datelor.
De asemenea, este disponibilă și transformarea între datumul european/național și cel local
Bucureşti, în proiecția Stereografică 1930 cu plan secant București.
În ultima versiune 4.04 a programului TransDatRO, sunt disponibile și transformările de
coordonate între proiecția Stereo – 70 (datum S-42) și proiecțiile recomandate pentru
produsele de date și servicii pan-europene:
- proiecția azimutală echivalentă Lambert (LAEA) pentru vizualizare și analiză statistică
(datum ETRS89),
- proiecția Transversal Mercator (TM) pentru cartografiere conformă, la scări mai mari de
1:500000 (datum ETRS89).
Ar fi util pentru viitor, să fie inclusă și transformarea pentru proiecția conică conformă
Lambert (LCC), recomandată pentru cartografiere conformă, la scări mai mici sau egale cu
1:500000.
 Capitolul 4
SISTEME DE REFERINȚĂ SPAȚIALE

4.6.2. Datumuri verticale

Datumul vertical, care include definirea suprafeței de nivel zero, se referă la nivelul
mediu al mării, așa cum este el obținut din înregistrările maregrafelor.
Spre deosebire de datumul geodezic orizontal, problema definirii datumului
vertical se reduce doar la stabilirea originii datumului, fără să mai fie nevoie de
orientarea sistemului (unidimensional).
În esenţă, se stabileşte şi se materializează la sol un punct (reper zero
fundamental), a cărui altitudine în raport cu suprafaţa de referinţă aleasă este
determinată şi de la care se va dezvolta reţeaua de măsurători nivelitice în
respectivul sistem de altitudini.
Scara reprezentării rezultă din măsurătorile de nivelment, fiind dependentă de
precizia aparaturii și a metodelor de lucru utilizate.

Sistemele de altitudini naționale pot diferi între ele, de la câțiva decimetri până la
un metru sau chiar mai mult. Acestea pot diferi de asemenea și de geoid, ca
suprafață de referință globală, datorită efectelor variației suprafeței maritime, dar și
ca urmare a faptului că, în mod tradițional, ceea ce interesează în dezvoltarea
rețelei altimetrice sunt diferențele de altitudine în raport cu originea (reperul
fundamental) și nu diferențele de potențial într-un sistem global integrat.
 Capitolul 4
SISTEME DE REFERINȚĂ SPAȚIALE
Diferențele în rețea apar atunci când datumul vertical este constrâns pe mai multe
locații ale maregrafelor, care măsoară nivelul mediu al mării.
Ca exemplu, se pot estima diferențele de datum vertical, între diferite sisteme de
altitudini, prin determinările de poziție satelitare și modelele globale de geoid, în
raport cu măsurătorile din rețelele de nivelment continentale aflate în legătură cu
maregrafele.

În Europa, datumurile verticale naționale au derivat din nivelul mediu al mării

măsurat la Marea Mediterană, Marea Nordului, Marea Baltică, Marea Neagră sau
din măsurătorile maregrafelor situate la Oceanul Atlantic.
Spre exemplu, diferența între datumul vertical vest-european măsurat la
Amsterdam și cel est-european, măsurat la Kronstadt, este de circa 15 cm.

Pentru definirea și realizarea unui sistem de referință vertical european, care să

unifice soluțiile vest europene cu cele central și est europene, Asociația
Internațională de Geodezie (IAG), prin subcomisia EUREF, a prezentat în anul 1999
soluția Rețelei de Nivelment European Unificat (UELN95/98).
Această rețea era formată din liniile de nivelment de prim ordin ale țărilor
europene, folosind numere geopotențiale, dar și altitudini normale.
Datumul vertical era derivat din măsurătorile nivelului mediu al mării Nordului, la
Amsterdam, între anii 1940 – 1958. În ce privește precizia rețelei, s-a estimat că
abaterile standard față de reperul Amsterdam sunt mai mici de ± 10 cm.
 Capitolul 4
SISTEME DE REFERINȚĂ SPAȚIALE
În anul 2000, s-au pus bazele convenției pentru crearea Sistemului de Referință Vertical European
(EVRS), cu realizarea rețelei EVRF2000, bazată pe soluția UELN95/98.
În definirea sistemului se specifică, că datumul vertical este reprezentat de o suprafață echipotențială,
pentru care potențialul gravific este constant (Wo) și coincide cu suprafața de nivel a reperului
fundamental Amsterdam (NAP).
Componentele pe altitudine sunt diferențele de potențial în raport cu reperul fundamental și se
exprimă prin numere geopotențiale.
Prin specificarea câmpului gravității normale (elipsoidul de nivel GRS80 și sistemul de referință și
coordonate ETRS89), altitudinile pot fi exprimate și în sistemul normal. EVRS este un sistem de
referință cinematic, ce oferă vitezele de deplasare pe verticală ale punctelor și nu include variațiile în
timp ale nivelului mării.

Un proiect complementar s-a dezvoltat prin crearea unei Rețele de Referință Verticale Europene
(EUVN), cu scopul de a unifica la nivel de precizie centimetrică, diferitele sisteme de altitudini
folosite în țările europene.
De asemenea, proiectul pregătea un sistem de referință pentru altitudini geo-cinematice, asigurând
legătura între determinările GPS și măsurătorile de nivelment geometric.
Adoptarea unui model geopotențial de precizie (centimetrică) ar aduce schimbări fundamentale în
redefinirea unui sistem de referință vertical, renunțând la materializarea ca reper a originii datumului
și permițând transformarea directă a altitudinilor elipsoidale în altitudini relaționate gravimetric.
 Capitolul 4
SISTEME DE REFERINȚĂ SPAȚIALE
Rețeaua EUVN cuprinde circa 200 de locații, reprezentate de stații permanente
EUREF și naționale, puncte nodale ale rețelei de nivelment europene unificate
(UELN) și ale rețelei de nivelment de precizie unificate a Europei centrale și de est
(UPLN), precum și maregrafe .

Prin calculul coordonatelor

spațiale, a numerelor geopotențiale și a
altitudinilor normale în aceste puncte,
se creează premiza încadrării cvasi-
geoidului european în sistemul de
altitudini european unificat.
Prin extinderea la un sistem de
altitudini cinematice, EUVN poate fi
folosit pentru monitorizare la scară
largă, a deplasărilor verticale ale
scoarței terestre și a schimbărilor
nivelului mărilor și oceanelor.

Rețeaua de referință verticală EUVN

 Capitolul 4
SISTEME DE REFERINȚĂ SPAȚIALE
Pe baza rețelelor UELN și EUVN, s-au determinat relațiile de legătură între datumul
NAP (Amsterdam) și datumurile verticale naționale.
Ultima realizare, EVRF2007, se bazează pe o strategie referitoare la:

• includerea de noi date provenite din

nivelmentul național și reducerea acestora,
acolo unde a fost posibil, la epoca 2000;
• stabilirea a 13 repere de datum, situate pe
partea stabilă a plăcii tectonice europene
(figura 4.21);
• observarea evoluției în timp a rețelei de
referință, în sensul de a păstra efectele
deformației și a elimina pe cele datorate
mareelor.
EVRF2007 devine astfel, referința verticală
pentru geo-informația paneuropeană,
transformările necesare în raport cu sistemele
de referință naționale fiind accesibile pe
internet. Rețeaua de referință verticală EVRF2007
 Capitolul 4
SISTEME DE REFERINȚĂ SPAȚIALE
În România, observarea continuă a nivelului mediu al Mării Negre s-a derulat pe
perioada mai multor decenii, începând cu anul 1932, prin instalarea unui maregraf
în portul Constanța.
Ulterior alte maregrafe s-au instalat:
- în anul 1974 în portul Tomis,
- în anul 1975 în portul Mangalia
- în anul 1995 în portul Constanța (maregraf digital).
Direcția Topografică Militară (D.T.M.) a stabilit nivelul mediu al Mării Negre, la
epoca 1975, prin prelucrarea datelor înregistrate la maregraful din portul
Constanța în intervalul 1933-1975.
Prin lucrări de nivelment geometric, însoțite de determinări gravimetrice, s-a
transmis altitudinea reperului zero fundamental al datumului vertical (Constanța),
mutat actualmente într-o zonă stabilă geologic, în localitatea Tariverde.
Sistemul de referință oficial este denumit sistem Marea Neagră zero-1975 și are
indicativul european RO_CONST / NH. Epoca de realizare a datumului este 1989.
Sistemul de coordonate este acela al altitudinilor normale, fiind deci un sistem
relaționat gravimetric cu exprimare în metri.
 Capitolul 4
SISTEME DE REFERINȚĂ SPAȚIALE
În secolul trecut a fost utilizat și datumul vertical Kronstadt, cu raportare la zero
Marea Baltică, care folosește același sistem de altitudini normale.
Există mai multe
determinări ale diferenţei
dintre zero Marea Neagră
și zero Marea Baltică,
efectuate la diferite
perioade de timp, fără să
fie adoptată o diferenţă
unitară pentru întreg
teritoriul ţării.
După nivelmentul încheiat
în 1982, diferența obținută
în 46 de noduri ale rețelei
indică o valoare medie de
aproximativ 15 cm, între
datumul Marea Baltică
1982 și Marea Neagră
1975. Rețeaua de nivelment de ordinul I a României
 Capitolul 4
SISTEME DE REFERINȚĂ SPAȚIALE

România a contribuit la realizarea EVRS prin rețeaua de nivelment de ordinul I

(figura 4.22), cu un număr de 65 puncte nodale și 89 determinări de nivelment,
incluse în realizarea UELN (2000).
De asemenea, 4 puncte alese la Sârca, Constanța, Timișoara și Tariverde, care au
beneficiat de măsurători GNSS și de gravitate absolută, au fost incluse în realizarea
EUVN97.
Prin aceasta, România a contribuit la prima realizare EVRF2000, după care prin
extinderea setului de date la 46 de puncte cu altitudine elipsoidală ETRS89 și
altitudine normală Marea Neagră – 1975 cunoscute, a rezultat integrarea în ultima
soluție europeană EVRF2007.
În raport cu rețeaua EVRF2000 și EVRF2007, se prezintă modul de descriere a
transformării altitudinilor din sistemul de referință național zero Marea Neagră -
1975 în sistemul european (tabelul 4.5).
Transformarea reciprocă a altitudinilor între RO_CONST / NH și EVRF2007 este
inclusă în programul TransDatRO, versiunea 4.04, pus la dispoziție de către ANCPI
utilizatorilor din România. Precizia este menținută în domeniul subcentimetric.
 Capitolul 4
SISTEME DE REFERINȚĂ SPAȚIALE
Tabelul 4.5. Descrierea transformării RO_CONST – EVRF2000 / 2007
Operația Operația
Denumirea atributului
RO_CONST – EVRF2000 RO_CONST – EVRF2007
Identificatorul CRS EVRF_AMST / NH EVRF2007_AMST / NH

Versiunea operației 46 puncte identice 48 puncte identice

Metoda de operare Transformare de altitudini cu 3 parametri

H (II) = H (I) + a1 + a2 · Mo · (LAT - LATo) +

Formula de operare
Termenii din formula
+ a3 · No · (LON - LONo) · cos(LAT)
- H (I): altitudinea în sistemul sursă [m] (RO_CONST);
- H (II): altitudinea în sistemul țintă [m] (EVRF../..);
- Mo: raza de curbură a elipsei meridiane pe elipsoidul GRS80 [m], în punctul de referință
Po;
- No: raza de curbură a primului vertical pe elipsoidul GRS80 [m], în punctul de referință
Po;
- LAT: latitudinea în sistemul ETRS89 [radian];
- LON: longitudinea în sistemul ETRS89 [radian];
- Po(LATo,LONo): punctul de referință al transformării
- a1: translația verticală [m];
- a2: înclinarea în direcția meridianului [radian];
- a3: înclinarea în direcția primului vertical [radian].

Coordonatele punctului de referință Po LATo = 46° 01' N; LONo = 24°49' E;

a1 = +0,028 m a1 = +0,062 m
Valori ale parametrilor a2 = +0,002'' a2 = -0,005''
a3 = +0,002'' a3 = +0,008''
 Capitolul 4
SISTEME DE REFERINȚĂ SPAȚIALE

4.6.3.Datumuri inginerești

Conform definiției ISO 19111, datumul ingineresc descrie modul de relaționare a unui sistem de coordonate
la o referință locală.
Sistemul de referință și coordonate (CRS) de tip ingineresc, care este bazat pe un astfel de datum, se
stabilește pentru lucrări cu extindere zonală mică, cum ar fi:
- urmărirea comportării unor construcții speciale,
- trasarea unor obiective inginerești,
- dezvoltarea unei rețele de sprijin pentru o zonă urbană sau de interes special.
Este posibil, de asemenea, să se stabilească un CRS local care să fie atașat unui vehicul, ce poate să fie o navă
maritimă, un avion, o stație spațială etc.

În cazul în care sistemul de referință este fixat pe un punct la sol, atunci originea datumului este în general o
marcă fizică, reprezentată de un pilastru al rețelei locale.

Spre exemplu, pentru dezvoltarea unei rețele geodezice de sprijin locale în municipiul Iași, originea datumului
s-a considerat pilastrul Turn Biserica Golia. Sistemul de coordonate asociat este de tip cartezian bidimensional
(X,Y), cu originea translată pentru pozitivarea coordonatelor în toate cele patru cadrane (Xo = 10000 m; Yo =
10000 m). Axa X este orientată pe direcţia Est, ortogonal față de axa Y direcționată de-a lungul meridianului
locului, spre Nord.
 Capitolul 4
SISTEME DE REFERINȚĂ SPAȚIALE

În cazul urmăririi comportării în timp a unei construcții, cum ar fi de exemplu un baraj, sistemul de
axe poate avea o altă orientare față de cea dată de punctele cardinale. Atunci, o axă este aleasă pe
direcția materializată în teren a doi reperi ai rețelei de control, paralelă cu axa longitudinală de
simetrie a construcției, iar cealaltă axă se alege perpendicular pe prima axă, pe direcția de curgere a
apei.

Dacă se dezvoltă o rețea locală în jurul unui obiectiv pentru determinări tridimensionale, atunci
pentru poziționarea verticală a punctelor se poate opta pentru un sistem de referință și coordonate
eterogen (X, Y, H) sau dacă zona este relativ mică, un sistem de coordonate cartezian tridimensional
(X,Y, Z).
Astfel, pentru poziționarea verticală rămâne valabil fie datumul vertical național aflat în legătură cu
nivelul mediu al mării, fie se alege planul de referință orizontal ce trece prin originea datumului, de
valoare a cotei arbitrară, dar suficient de mare, astfel încât să nu apară valori negative ale cotelor în
punctele măsurate pe teren.

Pentru măsurătorile în condiții speciale, în care senzorii de înregistrare sunt amplasați pe platforme
mobile, originea datumului este fie o marcă vizibilă pe vehicul, fie un punct imaginar situat la
intersecția direcțiilor definitorii ale structurii mobile, care oferă și referința pentru axele de
coordonate ale sistemului.
 Capitolul 4
SISTEME DE REFERINȚĂ SPAȚIALE

În general, prin dispozitivele GNSS existente pe o astfel de platformă mobilă, se

face poziționarea acesteia în raport cu sistemul de referință global geocentric
(WGS84).

În categoria datumurilor inginerești se află și datumurile imagine, privite ca o

subcategorie aparte, ce descriu modul de relaționare a unui sistem de coordonate
la o imagine.
Sistemul de coordonate asociat este de tip cartezian bidimensional sau afin, iar
conținutul imaginii este de fapt o matrice de celule, dintre care una reprezintă
originea datumului.
Poziționarea în matrice se face pe direcțiile sus/jos sau stânga/dreapta ale axelor
de coordonate, pentru care se specifică dacă trec prin centrul sau prin colțurile
celulelor.