Colegiul National “Scoala Centrala” Bucuresti

REFERAT
Legile lui Kepler
 CUPRINS

1. Introducere
2. Prima lege (Legea orbitelor eliptice)
3. A doua lege (Legea zonelor)
3.1. Dovada si consecintele celei de-a doua legi
4. Legea a treia (Legea perioadelor)
5. Limite de valabilitate ale legilor Kepler si aplicabilitatea acestora
6. Concluzii
7. Bibliografie

1
 1. INTRODUCERE

Legile lui Kepler sunt trei legi referitoare la miscarea planetelor. Acestea sunt contributia
principala a lui Johannes von Kepler la astronomie si mecanica.

În astronomie, Legile lui Kepler descriu mişcările planetelor în jurul soarelui (sau stelei sistemului
solar respectiv) şi în general comportamentul oricărui sistem de două corpuri între care acţionează o
forţă invers proporţională cu pătratul distanţei. Aceste legi nu sunt valabile decât în cadrul mecanicii
newtoniene.

Cele trei legi au fost enunţate la începutul secolului al XVII-lea de astronomul german Johannes
Kepler,utilizând observaţiile făcute de astronomul danez Tycho Brahe asupra orbitei planetei Marte.
Primele două legi au fost publicate în 1609 în "Astronomia nova", cea de a treia în 1619 în lucrarea
"Harmonices mundi". Aceste teze au dus la ruperea definitivă cu credinţa ce durase timp de secole,
după care planetele s-ar fi mişcat în jurul soarelui pe traiectorii circulare.

Pentru a intelege aceste 3 legi, vom folosi elipsa. Prin elipsa vom intelege mai mult decat o forma
geometrica, ci drumul pe care merg toate planetele in miscarea lor de revolutie in jurul Soarelui.

a – semiaxa mare

b – semiaxa mica

c – distanta de la focar la centru

Cea mai importanta caracteristica a

elipselor si modul prin care le putem diferentia
este excentricitatea, aceasta reprezentand in
termeni populari „turtirea” elipsei.

2
 2. PRIMA LEGE (LEGEA ORBITELOR ELIPTICE)

„Orbita descrisă de o planetă este o elipsă , din care Soarele ocupă unul dintre cele două focare.”

Cu aceasta lege, Kepler a propus un model heliocentric in care orbitele nu sunt circulare, ci
eliptice si, in acest fel, a fost primul care a renuntat la forma perfecta a fost sustinut in acest sens de
datele observationale obtinute de Tycho Brahe . Aceasta lege este foarte importanta deoarece separa
definitiv teoria heliocentrica a lui Nicolae Copernic de teoria geocentrica a lui Ptolemeu.

Observam ca, din moment ce elipsa este o figura plana, miscarile planetelor apar intr-un plan,
numit plan orbital. Pentru Pamânt acest plan se numeste ecliptic.

Ecuatia elipsei este

In figura laterala este reprezentata o

orbită eliptica , cu parametrii sai caracteristici
indicati: axa semi-majora (a) , axa semi-
minora (b) , distanta semi-focala (c) ,
excentricitate (e).

Urmatoarele relatii există intre acesti

parametri:

Pentru elipsa, excentricitatea este între 0 și 1 (e = 0 pentru circumferinta), dar pentru majoritatea
planetelor este e << 1. Elipsa din figura are o excentricitate de aproximativ 0,5: o elipsa cu aceasta
caracteristica este foarte frecventa printre orbitele asteroizilor. Unele excentricitati ale planetelor:
0,0167 pentru Pamant, 0,0934 pentru Marte si 0,2482 pentru Pluto (o planeta pitica). Doar Mercur si
Marte au excentricitati de o anumita valoare, celelalte orbite pot fi considerate circulare.

Cele mai importante parti ale elipsei sunt raza vectorial care uneste centrul soarelui cu centrul
unei planete. Apoi gasim linia absidelor,care este linia dreapta care trece prin cele doua focare ale
elipsei impreuna cu punctele sale de intersectie cu elipsa numite abside sau varfuri.

3
3. A DOUA LEGE (LEGEA ZONELOR)

„Segmentul ( raza vectorială ) care unește centrul Soarelui cu centrul planetei descrie zone
egale în timpi egali.”

A doua lege a lui Kepler nu este alta decat conservarea impulsului unghiular orbital, din care
deriva constanta vitezei areolare.

Viteza orbitala nu este constanta, dar variaza de-a lungul orbitei. Cele doua zone evidentiate
in figura din lateral sunt de fapt aceleasi si, prin urmare, sunt acoperite în acelasi timp. Aproape
de periheliu, unde raza vectoriala este mai scurta decat în afel, arcul elipsei este in mod
corespunzator mai lung. Prin urmare, viteza orbitala este maxima la periheliu si minima la afeliu.

Componenta vitezei ortogonale cu raza vectoriala pentru o orbita data este invers
proportionala cu modulul razei vectoriale. Aceasta este o consecinta a conservarii impulsului
unghiular. De fapt, indicat cu unghiul dintre raza vectoriala si tangenta la orbita, adica intre
raza vectorului si vectorul viteza, modulul momentului unghiular este constant, dar
reprezinta componenta viteza ortogonala pe raza vectorului; prin urmare, produsul
este constanta si, intrucat si masa m este constanta, este evident ca este invers
proportional cu modulul r al razei vectoriale.

4
3.1. DOVADA SI CONSECINTELE CELEI DE-A DOUA LEGI

Sursa demonstratie:
https://koaha.org/wiki/Leggi_di_Keplero#Dimostrazione_e_conseguenze_della_seconda_legge

5
 4. A TREIA LEGE (LEGEA PERIOADELOR)

„Patratele timpurilor pe care planetele le iau pentru a-si calatori orbitele sunt proportionale cu
cubul axei semi-majore.”

Raportul dintre patratul perioadei de revolutie si cubul axei semi-majore a orbitei este acelasi
pentru toate planetele.

Această lege poate fi exprimată în formă matematică după cum urmează:

unde este este axa semi-majora a orbitei, T perioada de revolutie si K o constanta (uneori
numita Kepler), care depinde de corpul ceresc in jurul caruia are loc miscarea de revolutie.

Daca luam in considerare miscarea de revolutie a planetelor sistemului solar in jurul Soarelui
si masuram distantele in unitati astronomice si timpul in ani siderali, K este egal cu 1. Subliniem
faptul ca a treia lege este valabila si pentru satelitii care orbiteaza in jurul planetelor: valoarea
schimbarilor constante de la planeta la planeta, in timp ce pentru o planeta fixa, este aceeasi
pentru toti sateliti planetei mentionate anterior. Pentru o orbita circulara , formula se reduce la

unde r este raza orbitei.

Se poate arăta că , cu pentru cazul gravitational e masa redusa.

Dovada este deosebit de simpla in cazul unei orbite cu raza circulara si in aproximarea in care o
masa (de exemplu cea a soarelui) este mult mai mare decat cealalta (planeta), adică .

Tragerea gravitationala este , si forta centripeta este unde este

este pulsatia si T perioada. Egalizarea celor doua forte se obtine

6
5. LIMITE DE VARIABILITATE ALE LEGILOR KEPLER SI APLICABILITATEA ACESTORA

Ar trebui specificat faptul ca legile Kepler astfel formulate sunt corecte daca si numai daca sunt
indeplinite urmatoarele ipoteze:

→ Masa planetei este neglijabila in comparatie cu cea a stelei de referinta;

→ Planeta si steaua pot fi modelate ca puncte de referinta;
→ Interactiunile dintre diferite planete sau intre planeta si alte corpuri, cum ar fi sateliti, pot fi
neglijate;
→ Intensitatea gravitatiei face posibila neglijarea efectelor teoriei relativitatii generale.

7
6. CONCLUZII

Aceste legi descriu miscarile planetelor cu o aproximatie suficienta in unele calcule, dar
adesea sunt necesare modificari care sa tina seama de alte efecte. Unele abateri se datoreaza
efectelor reciproce ale gravitatiei dintre planete, miscarii stelei datorita atragerii planetelor si
efectelor relativistice. Aproximatia este relativ buna cand masa planetei este neglijabila fata de
masa stelei.

Legile lui Kepler au constituit baza pentru formularea legilor gravitatiei de catre Isaac Newton
si au o deosebita importanta pentru intelegerea miscarii corpurilor ceresti, de exemplu a
Pamantului si a celorlalte planete in jurul Soarelui, sau a Lunii si a sateltilor artificiali in jurul
Pamantului.

8
7. BIBLIOGRAFIA

https://koaha.org/wiki/Leggi_di_Keplero#Dimostrazione_e_conseguenze_della_seconda_legge

https://pdfslide.tips/documents/legile-lui-kepler.html?page=7