Letopiseţul ţării Moldovei de la Miron-Vodă încoace

Predoslovie
Acest pământ al Telecentrului, fost-a lungă vreme un deal pustiiu, iară după şepte
mii cin sute şeisprezece făcutu-şi-a apariţia aşezământul academic de şiinţe. Născutu-
ne-am noi mai târziiu pre aceste meleaguri de mai bine de un deceniu umblate, până
în anul şepte mii cinci sute douzeci şi nouă, când, cu basmale în jurul gurii şi
nasului, în faţa ei djiudecaţi furăm, dar pre aceste detalii rogu cetitoriul să aibă
puţintică răbdare, aşe cum pre toate vorbi-le-vom.
Un tablou de cuvinte
I.Miron-vodă fost-a domnitoare pre zero şi unu încă de la întemeierea aşezământului,
dară în tot ţinutu, domnitor mai de samă ştiut n-a fostu, de mult aur, argintu şi
bronzu aduse în ţară. Din audzite de la unii şi alţii, aflaserăm de vârtutea şi
cruzimea cu care deprindea boierimea. Şi iată că a ajunsu şi al nostru tiimpu, şi cum
statum noi în sala domnească, cu geamul deschis, şi când cerut-am noi geamul a se
închide, aspru primit-am răspunsu. Şi aşa ascultaram noi, zile înşiruindu-se,
pregătinduu-ne de mare încercare ce urma să ne decidă ursita, ci de-a fi cu sorţi de
izbândă, timpul alături de ea avea să ni-l petrecem, iară de nu, la depărtare avea
să fim trimişi.
 II.După dreapta djiudecată şi împărţeală, Miron-vodă luase avântul spre carte în
zero şi unu a ne dăscăli şi aşe începuse a sa nouă domnie. Solii ne trimitea,
întrebări ne punea, iară din grele încercări nu contenea iară ea vădzându-ne, deloc
nu ne cruţa. Şi la vremea demonstraţiunilor practice, cifra zero nu-i plăcea, ci textul
„nu există” se cerea.
III.O dată, trecuţi fură boierii prin grea ispravă, iară Miron-vodă încercat-a pe ei
a-i îndrepta, dară mare ceartă izbucni iară unii boieri din domneasca curte fură
izgoniţi, spre a se întoarce la vremea de împăcare.
IV.La Miron-vodă lesne nu se agiungea, dară cu trecerea timpului încălzitu-s-a
legătura cu boierii, cum căutat-au ei a să da în laturi de la a supăra marele
voievod, iară pe urmă priietini deveniră.
V.Aşa agiunseră boierii vrednici de preanumele „mironei” şi ajuns-au să se
întrunească cu marele voievod mai mult şi mai des, spre a se sfătui şi tâlcui şi bune
şi rele, dar mai cu samă, spre boieri vrednici şi demni a ne face să fim.

Iară în anul şepte mii cin sute treizeci, la ora scrierii a ăstui letopiseţ, Miron-vodă
încă le este domnitor pe zero şi unu boierilor şi continuă tainele în lumea noastră a
le tălmăci.