Despre Sincronicități Divine

Se spune că nu există coincidențe în viață, că tot ce ni se întâmplă

este perfect sincronizat de Dumnezeu și de Univers.
Pentru persoanele care sunt mereu ancorate în banalitatea
cotidiană, încrâncenate pe obținerea unei stabilități financiar-
materiale, pentru persoanele care nu cred în semne trimise de către
Divinitate prin oameni, evenimente, secvențe numerice, știri sau
informații audio-video, nu există sincronicități divine.
Aceste persoane sunt mult prea mundane pentru ca divinul sacru
să poată să le facă să-i simtă prezența în viața lor.
Este alegerea lor și au parte de viața pe care aleg să o trăiască.
Dar la polul opus sunt celelalte persoane, cele care simt că
divinitatea le ține de mână, că le arată drumul pe care îl au de
urmat, că le ridică atunci când cad, că le aduce în viață vindecătorii
potriviți la momentul potrivit, că le învață cum este să ierți și ce
efect are ura asupra ființei lor în primul rând.
Le învață cum poate fi transformat cenușiul cotidian într-un
Rogvaiv și cum este să zbori ca un vultur în loc să te târăști ca o
râmă.
Eu sunt una dintre aceste persoane.
Recunosc că nu am fost așa mereu, dar timpul și vremurile; oamenii
și viața; vârsta și contextul... m-au transformat în persoana care
sunt astăzi.
De aceea cred că și pentru acele persoane care încă sunt prea
mundane va veni o vreme în care vor realiza că mereu au avut la
îndemână Divinitatea, dar alegerea le-a aparținut.
Nicolae Steinhardt sau Părintele de la Rohia(după convertirea la
Creștinism) spunea că ”Dumnezeu nu bate cu parul. Bate cu
migălit rafinament.„
Eu cred că Divinitatea nu bate deloc.
Din contră, omul este cel mai mare flagelator asupra sa și nu doar.
Divinitatea este un martor tăcut la șirul evenimentelor vieții sale,
așteptând cu răbdare să I se solicite intervenția.
De câte ori nu am auzit în viață ” Datorită intervenției divine a
trecut cu bine sau s-a rezolvat situația respectivă.”
Dar Divinul intervine doar când noi Îi cerem să intervină. Nu intră
cu botinele în viața noastră.
Nu. Din contră, intră cu sfială, dacă noi îi permitem să o facă.
Ș i când o face o face în mod subtil, într-un mod pe care riscăm
uneori să nu-l observăm.
De aceea ne spunem că Dumnezeu nu ne răspunde la rugăciuni
sau că a părăsit conexiunea cu noi.
Nu este așa. Personal cred că nu există un prieten mai devotat
decât Divinitatea.
In ultimii ani I-am cerut de multe ori să îmi dea semne
recognoscibile într-o situație sau alta la care nu reușeam să gă sesc singură
rezolvare.
O situație destul de neplă cută este cea a iertă rii altor persoane sau a mea
personal.
Nu puteam să iert din inimă persoanele care consideram că mi-au greșit.
Da, le iertam din vârful buzelor, dar nu din profunzimea ființei mele.
Ș i dacă totuși prin analiză profundă și impunerea voinței în a acorda clemență
celor care mi-au adus prejudicii fizice, emoționale, în plan energetic,
materiale, am reușit să merg înainte nu același lucru s-a întâ mplat în ceea ce
mă privește.
Am bă tut mult pasul pe loc, am stagnat pe toate palierele vieții mele, deoarece
m-am acuzat pentru deciziile pe care le-am luat într-un moment sau o situație
a vieții mele.
Am tră it ani de zile într-un complex de vinovă ție, fiind cel mai aspru judecă tor
al deciziilor luate de mine.
Asta s-a întâ mplat pâ nă în urmă cu ceva timp, câ nd am început să cer semne
Divinită ții și să fiu atentă la și cum îmi ră spunde Ea, Divinitatea.
Printre ră spunsurile primite a fost cel în care întrebâ nd Divinitatea la ce bun
mi-a dă ruit Liberul Arbitru, dacă se pare că destinul meu era scris deja în
momentul în care am acceptat să semnez contractul în ce privește încarnarea
mea în acest trup, în acest timp, pe această planetă .
Ră spunsul mi-a venit într-o seară printr-o persoană pe care am vă zut-o pentru
prima și ultima dată în viață , care în trecerea sa prin viața mea a gă sit oportun
contextul de a-mi spune în cele 10 minute ale întrevederii noastre o poveste al
că rui mesaj pe scurt este urmă torul:
”Un muritor de râ nd L-a întrebat pe Dumnezeu:
- Doamne, dacă totul este deja scris în Destin, de ce ne mai dorim ceva?
- Pentru că în câ teva locuri am lă sat spații albe să poți completa cum vrei
tu să fie, I-a ră spuns Divinitatea.”