Duminica 23 dupa Rusalii

“Iubiți frați și surori în Domnul nostru Iisus Hristos,

Trăim o vreme foarte dificilă. Aș fi vrut sa vă întreb dinainte: preferați să vorbim lucrurile pe față, sau să
le spunem așa, evaziv, ca să scăpăm de predică, să scăpăm de slujbă, să mergem fiecare la casele
noastre? Că pot face și lucrul ăsta. Mă înspăimântă un singur lucru. Iezechiel spune un cuvânt puternic.
Străjerul este pus pe marginea cetății, în turnul de apărare. Și este pus ca să strige atunci când vede dușmanul.
Și zice Iezechiel (cap. 33): „Dacă străjerul sună din trâmbiță deslușit și-i avertizează pe oameni că vine
dușmanul, și oamenii nu se pregătesc, este nevinovat. Dar dacă el vede dușmanul venind și nu spune
nimic, stă liniștit, din mâna lui se va cere sângele celor care vor muri.”

Avem Evanghelia vindecării unui demonizat. M-am tot frământat, oare ce să spun? Să spun lucrurile
demonice pe care le văd în jurul meu, sau să le tac? Dacă le tac, putem vorbi despre demonizatul ăsta
de acum 2000 de ani, putem să vorbim zece predici, fără nici o problemă, să nu ne deranjeze pe
niciunul, să mergem liniștiți acasă, noi n-avem treabă cu demonizații, n-avem demonizați în parohie, n-
avem demonizați în familie, stăm liniștiți. Dar dacă vedem lucrurile diavolului și le tăcem din gură,
atunci ne compromitem. Și primul lucru al diavolului e minciuna. Se propagă de peste totCând vezi
minciună peste tot, chiar amestecată cu adevăr, v-am mai spus de-atâtea ori, și nu iei atitudine, și taci
din gură și lași minciuna să se propage, te faci părtaș la ea.

Al doilea lucru pe care-l văd eu al diavolului, este dezbinarea. Dezbinare în societatea de astăzi nu doar pe
criterii de națiune – că se ceartă ungurii cu românii – asta o fost în trecut; nu doar pe criterii religioase, că
ne certăm ortodocși cu catolici și cu protestanți. Acum au ajuns să se certe soț cu soție, frați cu surori,
părinți cu copii. Nu ne punem întrebarea oare de unde?! Nu-i asta lucrarea diavolului? Hristos
întotdeauna vrea unitatea. Ba mai mult, am început să ne enervăm, să facem scandal, exact ca
demonizatul din Evanghelie, și nu vedem că semănăm cu el. Am început să-i condamnăm pe cei care
gândesc altfel decât noi, să-i arătăm cu degetul, să ne bucurăm când pățesc ceva.

E înfiorător să vedem discuția dintre Domnul Hristos și demonizatul din Evanghelie. Înfiorător ce-l
întreabă: Care-ți este numele? Și el spune că este Legiune. Adică sunt mii de demoni într-un singur om.
E adevărat, starea de demonizare manifestată în felul acesta, că nu mai pune haine pe el, nu mai vrea să
locuiască în casă, era legat în lanțuri și-n obezi și le sfărâma, deci o putere incredibilă; era mânat de demon
în pustiu, adică să plece acolo unde nu mai are nimic. Asta ne arată însăși starea de nihilism – așa se
numește gândirea acesta când nu mai dorești nimic, ești sătul de lumea asta, sătul de toate, nu mai vrei
nimic, nu mai crezi în nimic. Asta-i tot lucrarea diavolului, dar nu vedem nimic, din păcate.

Mă îngrijorez văzând atâtea și atâtea patimi între tineri. Și le spun „între tineri” pentru că la ei sunt mai
sensibil. Mă deranjează când văd la vârste fragede copiii căzuți în tot felul de capcane ale diavolului.
Mă deranjează și când îi văd pe cei adulți, e adevărat, dar un adult are mai multe șanse să iasă. De ce? Pentru
că până la 18 ani se formează mintea. De aceea, la 18 ani este vârsta majoratului. […] La vârsta majoratului
ești pe picioarele tale. Formarea mentalității n-aș zice că s-a dus până la capăt, dar se așează oarecum.
Înfiorător este că până la vârsta aceasta foarte mulți tineri cad în capcane. De toate felurile. Și noi
stăm liniștiți! Sunt copiii noștri, sunt nepoții noștri, sunt vecinii noștri care au căzut în ghearele
diavolului și noi nu ne dăm seama de lucrul ăsta.

În timpul pandemiei, începând cu lockdown-ul de anul trecut, sute și sute de băieți în special, și fete, au
căzut în capcana pornografiei și toate păcatele care urmează acesteia, stând în fața calculatoarelor și
telefoanelor, și părinții nu știu nimic.
Drogurile

Eu sunt uimit cât de sinceri sunt tinerii cu colegii și cu prietenii lor. Știți de ce? Pentru că sunt în stare să-și
spună durerile inimii fără să fie judecați și condamnați de colegii lor. Și ne dau lecții, să știți. Tinerii ne dau
lecții, să știți! Pentru că noi, ca părinți, nu suntem în stare să primim o problemă ca și colegul, ca și colega. Și
pentru asta îi apreciez foarte mult. Ei sunt foarte sinceri.

Și aici iarăși văd lucrarea diavolului. Ne-am făcut niște standarde înalte. Dacă copiii noștri n-ajung la
ele, suntem dezamăgiți, îi certăm, ne supărăm pe ei, ne enervăm pentru că nu împlinesc standardele
noastre și nu trăim în realitate. Și acum nu mă refer numai la părinți. Mă refer și la preoți, și la
episcopi. Stăm liniștiți la amvoane și vorbim, iar copiii noștri pier în jurul nostru și nu vedem. Asta-i
cea mai groaznică orbire duhovnicească. V-am mai spus și Duminica trecută, sunt îngrozit când văd câte
dependențe au. Nu vreau să dau procente, dar cred că mai mult de 90% din tinerii din școli au adicții.
Adică sunt sclavii unei patimi. Și ai drogurilor. E înfiorător. Discutam cu câțiva profesori: „Ce să faci? Să
chemi poliția?” Păi ce face poliția? Le dă o amendă și atât. Și vor încerca de-acolo să se ascundă și mai
frumos, și mai elegant. Așa cum se întâmplă și cu toți cei care ajung la închisoare. Acolo își fac planurile mai
sofisticate pentru următoarele infracțiuni pe care le vor face. Nu asta rezolvă problema. Poliția n-o să
rezolve niciodată problema tinerilor și a adolescenților.

Văd atâția tineri care sunt dependenți de sexualitate. Dependenți de tutun. Sunt dependenți de jocuri
de noroc, de jocuri pe calculator, de jocuri pe telefoane, și stau și pierd timpul. Nu numai că-și pierd
timpul, își ard neuronii. Și se îngroapă din ce în ce și noi nu observăm. Asta este înfiorător! Noi nu ne
dăm seama. Ei știu unul de altul, pentru că nu poți să ții în tine la nesfârșit un lucru, trebuie să-i spui
cuiva. Și cui îl spui? La acela care nu te judecă și nu te condamnă. Și aș îndrăzni să spun, tinerii noștri
seamănă mai mult cu Hristos decât noi, care mergem la biserică și suntem îmbătrâniți. De ce? Hristos n-a
judecat pe nimeni. N-a arătat cu degetul pe nimeni. Aduceți-vă aminte de femeia desfrânată. Când au adus-o
cu toții, „Ce spune legea? – Să fie omorâtă cu pietre.”  Domnul zice: „Cel fără păcat să arunce primul cu
piatra.” Asta înseamnă că în fața Domnului nu contează ce păcate ai, mici sau mari, dar noi imediat ne
irităm: „Aaa, n-am păcatul ăla, l-am condamnat! N-am făcut eu când am fost tânăr păcatul respectiv, e
foarte grav!”

Aș vrea să vă întrebați, dacă ați fi tineri în ziua de astăzi, câte păcate ați face? Eu cred că pe toate le-aș
face. Dacă aș fi adolescent, licean, în ziua de astăzi, cu ispitele care sunt, cred că pe toate le-aș face cred că în
toate aș cădea. Și o spun cu toată responsabilitatea. Noi n-am avut nici pe sfert atâtea ispite, și eu nu mă
consider chiar așa bătrân. Nu mai vorbesc de cei de peste 50 de ani. Nici n-are rost să stăm de vorbă, că
mi-ar trebui o săptămână numai să vă conving de ce fel de ispite sunt. Eu sunt îngrozit de ce mai
inventează. I-auziți: merg la farmacie și-și iau siropuri de gât cu substanțe halucinogene! V-ați gândi la așa
ceva? Nu. Sunt atâtea substanțe acuma pe piață, eu nici n-am auzit de ele, mi le spun ei. Că mă întreabă: dar
cutare sau cutare pot? Și eu habar nu am! Trebuie să mă duc pe internet să văd ce conține, ce substanțe
conține. Nu-i asta lucrarea diavolului? Noi stăm liniștiți?! Puteți sta liniștiți?! Când tinerii noștri își
încep viața sexuală pe la 12-13 ani puteți sta liniștiți?!

Stăm liniștiți?! Sunt copiii noștri. Vorbim despre ceea ce nu ne privește, ceea ce nu ne frământă?
Ajung tinerii noștri în școli ca-n junglă. Și nu exagerez. E un război cumplit, e o presiune psihică. Îmi
spun foarte mulți că au presiuni legate de vaccin, la serviciu. Ei au presiuni legate de toate, de sute de
alte ispite. Sute! Noi avem una și nici la aia nu rezistăm psihic. Cedăm imediat, fără argumente, fără
dovezi științifice. Dar ei?! Cum să reziste ei între atâtea ispite?
Și acuma revin la Evanghelie. Îmi ziceau câțiva preoți „Părinte, ce-avem de făcut, că deja avem directive și
de la Patriarhie că nu mai avem voie să spunem public nimic împotriva regimului și a sistemului. Ni se
face dosar penal, ceea ce n-a fost niciodată în istorie, pentru ceea ce spui la predică.” Și asta-i libertate?!
Zicem noi că-i libertate! Ce să facem? Păi în primul rând trebuie să ne punem pe rugăciune la modul cel
mai serios. Părintele Gelu spune că se va sfârși cu totul, Dumnezeu va interveni. Pentru că a intervenit în
istorie în toate situațiile grave. Dar știți când a intervenit? [Când] oamenii au strigat din toată inima
către El. Oamenii s-au întors cu tot sufletul către Dumnezeu și au zis: „Doamne, nu mai putem!” Câtă
vreme zicem „Las’ că mă descurc eu! Îmi fac eu un certificat fals și mă descurc. Las’ că mă descurc eu!
Am bani, mi-am pus deoparte! Las’ că mă descurc eu!, Las` pe ceilalți, nu mă interesează fratele și
vecinul meu. Eu mă descurc. Am pile, am cunoștințe, o scot eu cumva la capăt!”. Câtă vreme gândim
așa, Dumnezeu nu va interveni, că ne bazăm pe puterile noastre.

Atunci când vom striga către Dumnezeu: „Doamne, nu mai avem nici o soluție! Doamne, vrem să ne
punem viața în mâinile Tale!”, atunci va veni Dumnezeu. Zicea Sfântul Siluan Athonitul – ascultându-l în
mașină, vorbeam singur – „Simți că nu mai ai har și nu mai ai putere?” Ziceam: „Da.” Și răspundea tot
el: „Încă nu ți-ai pus toată viața în mâna lui Dumnezeu. De aceea.” Căci cel care-și pune total viața în
mâna lui Dumnezeu se umple de pace, se umple de bucurie, se umple de nădejde și de mulțumire și nu
se mai teme de nimic. Dacă încă ne mai temem de ceva, dacă încă ne mai frământă ceva, dacă încă mai
simțim nesiguranța din jurul nostru, în primul rând de-acolo pleacă, pentru că nu ne-am pus toată viața în
mâna lui Dumnezeu. Nu zic că suntem necredincioși. Că dacă veniți la biserică, sunteți. Dar am pus numai o
parte. M-o întrebat cineva săptămâna asta… Părintele Gelu a zis miercuri: „În situația lumii actuale, nu ne
mai putem mântui.” Cuvânt greu. M-o întrebat: „Părinte, atunci ce-i de făcut dacă nu ne mai putem
mântui?” Am zis: „Ceea ce la oameni e cu neputință e cu putință la Dumnezeu.” Asta înseamnă că ne
mântuim dacă ne-ajută Dumnezeu? Nu! Nu ne mântuim noi, Dumnezeu ne mântuiește. Noi nu mai putem
să facem decât să ne punem nădejdea TOATĂ în Dumnezeu. Toată, nu parțial, nu o bucățică, nu 99%.
100% dacă ne punem încrederea în Dumnezeu, atunci va interveni. Și asta-i lucrarea inimii noastre, a
fiecăruia. Până nu ne punem încrederea în Dumnezeu 100% și mai avem alte încrederi, fie ele de orice
fel, de orice culoare, Dumnezeu ne lasă în gândirea noastră. Ne lasă în pace. „Dacă te descurci și fără
Mine, eu te las. Te las să vezi.” Până dăm cu capul. Și se pare că, deși zicem cu gura: „Doamne, vrem să
ne dăm toată viața în mâinile Tale”, cu inima încă nu. Zicem la fiecare slujbă: „Pe noi înșine și unii pe alții
și toată viața noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm!” Și toți răspundem: „Ție, Doamne”. Ei, dar când ne
uităm că inima noastră mai e și la dreapta, și la stânga…

Eu mă îngrozesc când văd că inima noastră și încrederea noastră este în cei care ne mint nonstop. Asta
mi se pare înfiorător. Nu zic că nu spun și adevărul, dar mie când îmi spune cineva de mai multe ori o
minciună, eu nu mai cred. Poate să-mi spună de-atuncea numai adevărul, dacă-mi spui de mai multe ori o
minciună… Zicea fratele Traian Dorz: „Când te prostește cineva o dată, este vina lui. Când te prostește a
doua oară, este vina amândurora. Dar când te prostește a treia oară, este numai vina ta, că n-ai luat
măsuri de precauție.” Și să știți că îndoiala față de lucrurile lumii nu-i un lucru rău. Uitați-vă în Pateric
câte ispite veneau de la cel rău, cum le respingeau călugării. Se arăta satana în chipul lui Hristos. Zicea:
„O, ți-am văzut viața duhovnicească și rugăciunea și am venit la tine.” Și călugării adevărați își puneau mâna
pe ochi și ziceau: „Eu nu-s vrednic să-L văd pe Hristos în viața asta.” Și fugea ca ars diavolul. Câți dintre noi
am fi în stare de asta? Am fi zis: „O, Doamne, înseamnă că-s mare și tare!” Și ziceau Părinții: „Chiar
Hristos dacă ar veni și tu refuzi vedenia aceea, nu se supără Dumnezeu. Chiar descoperire dumnezeiască
dacă ai avea și te-ai îndoi de ea, nu se supără Dumnezeu, și-ți mai trimite una, și încă una, până te
încredințează deplin.” Dar dacă tu nu pui la îndoială nimic și lași tot ce vine în fața ochilor tăi și-n fața
minții și inimii tale, lași să intre acolo fără să pui la cercetare, la cântărire, la discernământ, poate să se
strecoare diavolul foarte ușor în mintea și-n inima ta.
De aceea zic că Evanghelia din ziua de astăzi este mai actuală decât oricând. Hristos vrea să vină să ne
vindece de toți demonii din noi. Și să știți că fiecare patimă, fiecare păcat are un drac în spate. Fără
doar și poate. Fiecare. Și acuma putem să ne lăudăm: Păi eu n-am dracul beției, dar am dracul minciunii. 
N-am dracul drogurilor, dar am dracul bârfei și al vorbirii de rău. N-am dracul tutunului, dar am dracul
lenei. Păi, e același lucru! Până nu se izbăvește sufletul nostru de orice posedare demonică, de orice
lucru la care nu putem renunța – asta înseamnă dependență, când nu poți renunța la ceva – înseamnă
că te stăpânește. Și dacă te stăpânește, nu mai ești liber, și nu mai ai Duhul Domnului. Unde este Duhul
Domnului, acolo este libertate.

De aceea, haideți să ne punem pe genunchi de rugăciune!

Să ne punem serios inima pe tavă în fața copiilor și a tinerilor noștri, să recunoaștem cele pe care le-
am greșit. Eu spun de multe ori, mi-e rușine să spun câte le-am făcut în tinerețele mele în fața
dumneavoastră în predică, dar în fața lor le spun. Cu toată rușinea le spun, pentru că numai în felul ăsta
cred că pot să-i încurajez să-și mărturisească, să-și deschidă și ei inima. E-adevărat, mă cenzurez un pic
la cei care văd că n-au idei de prostii. Și asta ar trebui să facem. Că sunt și unii care n-au ajuns „virusați” de
duhul lumii ăsteia. Și acolo trebuie să ne cenzurăm, să nu le dăm noi idei. […] Trebuie să fim un pic cu
discernământ și-n privința asta. E foarte greu.

În ziua de astăzi trăim pe muchie de cuțit. La firul ierbii. În dreapta, prăpastie, în stânga, prăpastie.
Tăcem din gură, îi rău, Spunem prea multe, iar îi rău. Da, luăm atitudine prea aspră, facem rău într-
un fel, nu luăm nicio atitudine, facem rău în alt fel. Nicicum nu-i bine. De aceea avem nevoie de Duhul
lui Dumnezeu, ca să ne dea discernământ.

Avem nevoie de Hristos. Cu toată inima ar trebui să strigăm către El. Și cu toată dragostea să-L iubim
pe El, mai mult decât orice. Și-n felul acesta, El ne va face ca și pe tânărul din Evanghelie îmbrăcați și
întregi la minte. Îmbrăcați în harul Duhului, și el ne va da mintea adevărată, lucidă, discernământul
clar ca să putem să discernem, să putem să rezistăm, să putem să ținem pieptul în față cu tărie, să
putem să ne păzim credința și libertatea pentru care părinții noștri au murit, înaintașii noștri s-au jertfit, și pe
care Dumnezeu ne-o dăruiește cu toată inima. AMIN!”