TEMA 1

Activitatea economică

1. Bunurile se împart în libere şi economice, după următorul criteriu:

a) natura subiectului purtător;
b) complexitatea lor;
c) modul de acces al indivizilor la ele;
d) gradul de satisfacere.

2. Una dintre următoarele afirmaţii este compatibilă cu principiul raţionalităţii utilizării

resurselor:
a) se produc bunuri de calitate inferioară;
b) se produce ce nu se cere;
c) se produce mai mult decât se cere;
d) se produce cu consumuri de resurse mai mici, prin folosirea tehnologiei avansate.

3. Principala caracteristică a nevoilor umane se referă la:

a) caracterul lor nelimitat;
b) caracterul lor neregenerabil;
c) caracterul lor limitat şi dinamic;
d) raritatea lor.

4. Activitatea economică este eficientă pe termen lung dacă raportul :

a) este supraunitar;
b) este subunitar;
c) este unitar;
e) este negativ.

5. Raritatea resurselor determină:

a) risipa, pentru că oricum resursele sunt insuficiente;
b) orientarea către bunuri care se obţin folosind resurse abundente;
c) consumul doar al bunurilor oferite de natură;
d) renunţarea la producerea anumitor bunuri atunci când resursele sunt alocate într-un anumit
mod.

6. Bunul economic marfă este:

a) numai un bun material;
b) numai un serviciu;
c) orice bun care se consumă;
d) un bun destinat vânzării-cumpărării pe piaţă.

7. Bunurile economice:
a) sunt un dar al economiei de piaţă;
b) se obţin doar în economia naturală;
c) se produc cu costuri de oportunitate zero;
d) satisfac mai bine trebuinţele atunci când sunt produse în cadrul specializării şi schimbului.

8. Care dintre elementele de mai jos reflectă sacrificii generate de alegerea voastră de a fi
studenţi?
a) diploma de bacalaureat;
b) veniturile pe care le-aţi putea obţine dacă v-aţi angaja după absolvirea liceului;
c) sumele de bani pe care le-aţi putea încasa sub forma burselor de studii;
d) timpul pe care îl veţi petrece ca studenţi.

9. Pentru a produce grâu şi oţel sunt folosite integral şi eficient toate resursele disponibile într-o
economie. În acest caz:
a) nevoile pentru cele două bunuri sunt pe deplin satisfăcute;
b) resursele necesare producerii bunurilor sunt abundente;
c) poate fi produs mai mult oţel doar dacă se produce mai puţin grâu;
d) poate fi mărită producţia din ambele bunuri cu volumul actual de resurse.

10. Creşterea bunăstării societăţii umane este consecinţa:

a) autoconsumului, pentru că oamenii sunt stimulaţi să producă tot mai multe bunuri în
gospodăria proprie;
b) creşterii tensiunii nevoi-resurse;
c) apariţiei surselor de energie neconvenţională;
d) schimbului voluntar şi a specializării.

11. Care din afirmaţiile de mai jos nu este corectă ?

a) o resursă regenerabilă în activitatea economică este nelimitată;
b) o resursă regenerabilă poate să fie şi refolosibilă;
c) acoperirea nevoilor se poate face şi direct, fără să se apeleze la schimb;
d) serviciile pentru consum personal sunt şi bunuri economice.

12. Potrivit ştiinţei economice, costul de oportunitate:

a) însoţeşte numai alegerile în calitate de consumatori;
b) este egal cu zero, în activităţile competitive;
c) este un cost al alegerilor făcute ca producători sau consumatori;
d) nu este specific fiecărui agent economic.

13. Presupunem cazul unei economii în care sunt utilizate integral şi eficient resursele disponibile
pentru producerea a două bunuri. Obţinerea unor cantităţi tot mai mari dintr-un bun ar
determina:
a) creşterea cantităţii produse din celelălalt bun, dar într-o măsură mai mică;
b) scăderea direct proporţională a cantităţii produse din celălalt bun;
c) creşterea costului de oportunitate;
d) scăderea costului de oportunitate.

14. Principiul raţionalităţii în economie:

a) se poate exprima numai prin regula maximului;
b) îşi are determinarea în tensiunea nevoi-resurse;
c) este incompatibil cu existenţa costului de oportunitate;
d) se poate exprima numai prin regula minimului.

15. După natura subiectului, nevoile pot fi:

a) individuale şi de vârf;
b) individuale şi sociale (colective);
c) sociale şi elevate;
d) vitale şi elevate.

16. Bunurile necesare satisfacerii nevoilor pot fi:

a) libere şi economice;
b) numai economice;
c) doar servicii;
d) doar servicii de consum personal.

17. Problemele de bază ale economiei sunt:

a) ce producem? sau cât producem?
b) ce producem? cât producem? cum producem? pentru cine producem?
c) cât producem? sau pentru cine producem?
d) ce producem? sau cum producem?

18. Raţionalitatea economică presupune:

a) respectarea regulii maximului doar pe termen scurt;
b) respectarea regulii minimului doar pe termen lung;
c) utilizarea mijloacelor limitate, în aşa fel încât satisfacerea nevoii să fie maximă;
d) maximizarea rezultatelor utile la mijloacele date folosite doar pe termen lung;

19. Principiul minimaxului în economie presupune:

a) realizarea cu mijloacele date a celor mai bune rezultate posibile;
b) obţinerea rezultatelor dorite, cu cele mai mici cheltuieli de mijloace;
c) obţinerea rezultatelor dorite cu resurse mai mari decât permite tehnologia dominantă;
d) maxim de rezultate utile cu minimum de cheltuieli de resurse, în restricţiile date, de spaţiu şi de
timp.
20. O persoană dispune de un venit de 2.000 u.m. şi poate achiziţiona două bunuri, A şi B. Preţul
bunului A este de 250 u.m., iar al bunului B, 500 u.m. În aceste condiţii, costul de oportunitate
(Cop) al achiziţiei unei unităţi din bunul A este:
a) 0,5 unităţi din bunul B;
b) 1 unitate din bunul B;
c) 1,5 unităţi din bunul B;
d) 2 unităţi din bunul B.

21. Un individ are un venit disponibil de 200 u.m. El poate achiziţiona tricouri la preţul unitar de
100 u.m. şi cămăşi la preţul de 200 u.m./buc. Costul de oportunitate (Cop) al achiziţionării unei
cămăşi este:
a) 1,5 tricouri;
b) 0,5 tricouri;
c) 2 tricouri;
d) 2,5 tricouri.

22. Pentru a cumpăra două cafele, Ioana a cheltuit 10 u.m. Cu aceeaşi sumă putea cumpăra patru
ciocolate. Costul de oportunitate (Cop) al achiziţiei unei cafele este:
a) 4 ciocolate;
b) 5 ciocolate;
c) 1 ciocolată;
d) 2 ciocolate.

23. Preţul portocalelor este 3 u.m./kg. Mihai a cumpărat patru kilograme de portocale renunţând
astfel la achiziţia a două kilograme de kiwi. Care ar fi fost costul de oportunitate (Cop) al
achiziţiei a trei kilograme de kiwi?
a) 3 kg portocale;
b) 4 kg portocale;
c) 6 kg portocale;
d) 5 kg portocale.

24. Maria a câştigat un premiu în valoare de 1000 u.m.. Dacă alternativa cea mai bună a utilizării
banilor ar fi depunerea lor la bancă, atunci costul de oportunitate determinat de alegerea
cheltuirii banilor pentru un weekend la mare cu colegele ar fi:
a) renunţarea la plăcerea studiului pentru pregătirea examenului de admitere;
b) pierderea ocaziei de a petrece weekendul la munte cu părinţii;
c) cheltuirea celor 1000 u.m.;
d) valoarea dobânzii pe care ar fi putut să o încaseze dacă depunea banii la bancă.

25. Preţul unei plăcinte este 5 u.m.. Cumpărând şase plăcinte Iulia a renunţat la cinci prăjituri. Care
este preţul unei prăjituri?
a) 3 u.m.;
b) 4 u.m.;
c) 6 u.m.;
d) 5 u.m..

26. Un producător poate obţine folosind aceeaşi cantitate de lapte 100 unităţi de iaurt sau 20 unităţi
de caşcaval. Care este costul de oportunitate al producerii unei unităţi de caşcaval?
a) 1/5 unităţi de iaurt;
b) 10 unităţi de iaurt;
 c) 5 unităţi de iaurt
d) 1/20 unităţi de iaurt.

27. Un producător poate obţine folosind aceleaşi resurse 4 unităţi din bunul A sau 6 unităţi din
bunul B. Care este costul de oportunitate al producerii unei unităţi din bunul A?
a) 1,5 unităţi din bunul B;
b) 2/3 unităţi din bunul B;
c) 6 unităţi din bunul B;
d) ¼ unităţi din bunul B.

28. Un producător poate obţine folosind aceleaşi resurse 5 unităţi din bunul A sau 10 unităţi din
bunul B. Care este costul de oportunitate al producerii a două unităţi din bunul A?
a) 2 unităţi din bunul B;
b) 0,2 unităţi din bunul B;
c) 1 unitate din bunul B;
d) 4 unităţi din bunul B.

TEMA 2

Comportamentul consumatorului

29. Atunci când se consumă în mod succesiv unităţi din acelaşi bun economic, până la saturaţie:
a) Umg creşte şi UT scade;
a) Umg descreşte în aceeaşi măsură cu UT;
b) Umg creşte în aceeaşi măsură cu UT;
c) Umg descreşte.

30. Prin consumul succesiv a unor unităţi din acelaşi bun economic, până la saturaţie, utilitatea totală
(UT) este:
a) pozitivă şi descrescătoare;
a) negativă;
b) descrescătoare;
c) pozitivă şi crescătoare.

31. Până la punctul de saturaţie, utilitatea marginală (Umg) obţinută prin consumul succesiv din
acelaşi bun economic:
a) creşte;
a) este negativă;
b) este maximă;
c) scade.

32. Până la punctul de saturaţie, utilitatea totală (UT) obţinută prin consumul succesiv din acelaşi bun
economic:
a) creşte, cu o rată descrescătoare;
 a) creşte, cu o rată constantă;
b) scade, cu o rată descrescătoare;
c) scade, cu o rată crescătoare.

33. Utilitatea totală (UT) este maximă atunci când:

a) UmgA=UmgB;
a) UmgA/PB=UmgB/PA;
b) UmgA/PA=UmgB/PB;
c) UmgB/UmgA=PA/PB.

34. Semnificaţia echilibrului consumatorului este aceea că:

a) individul consumă echilibrat, în cantităţi egale din fiecare bun;
b) utilitatea totală resimţită în urma consumului unui bun este aceeaşi pentru toate bunurile;
c) utilitatea marginală este aceeaşi pentru fiecare bun;
d) individul obţine o utilitate totală maximă pentru un buget dat.

35. Un consumator raţional va alege să consume cantităţi din două bunuri corespunzător cărora:
a) utilitatea totală a fiecărui bun este maximă;
b) utilitatea marginală a fiecărui bun este maximă;
c) raportul utilitate marginală/preţ este maxim pentru fiecare bun;
d) raportul utilitate marginală/preţ este identic pentru fiecare bun.

36. Raportul pe care fiecare consumator îl stabileşte între cantităţi determinate dintr-un bun şi nevoile
sale în condiţii date de loc şi timp exprimă:
a) caracterul obiectiv al utilităţii;
b) caracterul subiectiv al utilităţii;
c) utilitatea totală;
d) utilitatea marginală;

37. Atunci când se consumă succesiv unităţi din acelaşi bun, intensitatea nevoii umane pentru bunul
respectiv:
a) scade;
b) nu se modifică;
c) creşte;
d) poate să crească sau să scadă;

38. Utilitatea marginală (Umg) ce se poate obţine prin consumul unor unităţi succesive din acelaşi bun
este:
a) crescătoare şi pozitivă;
b) întotdeauna negativă;
c) crescătoare şi negativă;
d) descrescătoare.

39. Un consumator raţional obţine maximum de satisfacţie atunci când:

a)

b)
 c)

d)

40. Satisfacţia suplimentară pe care speră că o va obţine un consumator prin folosirea unei unităţi în
plus din acelaşi bun reprezintă:
a) utilitate totală;
b) nevoie umană;
c) utilitate marginală;
d) utilitate economică;

41. Utilitatea totală (UT) atinge punctul maxim atunci când:

a) utilitatea marginală (Umg) este maximă;
b) utilitatea marginală (Umg) este nulă;
c) utilitatea marginală (Umg) este negativă;
d) utilitatea marginală (Umg) creşte.

42. Utilitatea marginală (Umg) se calculează conform formulei (Q este cantitatea consumată dintr-un
anumit bun, iar UT este utilitatea totală):
a) ;

b) ;

c)

d)

43. Funcţia utilităţii totale a unui individ este UT=5+3QX (Qx este cantitatea consumată din bunul X).
Utilitatea marginală (Umg) a bunului X este:
a) 2;
b) 3;
c) 4;
d) 5.

44. Dacă funcţia utilităţii marginale a bunului X este UmgX=20-3QX (Qx este cantitatea consumată din
bunul X), atunci utilitatea totală (UT) pentru primele 5 unităţi consumate din bunul X este egală
cu:
a) 50;
b) 55;
c) 45;
d) 65.

45. Un individ dispune de un venit disponibil Vd=20 u.m. El consumă două bunuri X şi Y cu preţurile
Px=1 u.m. şi Py=2 u.m. În condiţiile în care UmgX=10-QX, iar UmgY=28-2QY, programul de consum
care asigură echilibrul consumatorului este:
a) 2X şi 3Y;
 b) 4X şi 8Y;
c) 3X şi 2Y;
d) 8X şi 4Y;

46. Un consumator raţional achiziţionează două bunuri: pâine şi tricouri. Dacă raportul utilitate
marginală-preţ pentru pâine este 0,4, iar preţul unui tricou este de 60 RON, atunci utilitatea
marginală (Umg) a tricoului este:
a) 22;
b) 23;
c) 24;
d) 16.

47. Un consumator achiziţionează două bunuri X şi Y ale căror utilităţi marginale (Umg) sunt 200
unităţi de utilitate, respectiv 250 unităţi de utilitate. Dacă atât preţul bunului X cât şi preţul bunului
Y sunt de 4 u.m., atunci, un consumator care urmăreşte maximizarea utilităţii totale:
a) va mări consumul din X şi va reduce consumul din Y;
b) va mări consumul din Y şi va reduce consumul din X;
c) va mări consumul din ambele bunuri;
d) va reduce consumul din ambele bunuri.

48. În urma consumului succesiv a 7 unităţi din acelaşi bun, un consumator obţine următoarele utilităţi
marginale (Umg): 25, 20, 17, 13, 8, -3, -8. Utilitatea totală (UT) a primelor 6 unităţi consumate
este:
a) 80;
b) 86;
c) 83;
d) 72;

49. Dacă produsul dintre utilitatea marginală a unui bun X (Umg X) şi preţul unui bun substituibil Y
(PY) este 24, preţul bunului X este de 3 u.m., iar utilitatea totală este maximă, atunci utilitatea
marginală a bunului Y (UmgY) este:
a) 8 unităţi de utilitate;
b) 72 unităţi de utilitate;
c) 21 unităţi de utilitate;
d) 27 unităţi de utilitate.

50. În condiţiile în care raportul preţurilor pentru două bunuri X şi Y, consumate de un individ este de
2, raportul utilităţilor marginale corespunzător utilităţii totale maxime este:

a)
b) 2;
c) 0,25;
d) 4.

51. Dacă prin consumarea celei de-a 6 unităţi din acelaşi bun economic utilitatea totală (UT) creşte de
la 24 la 28, utilitatea marginală (Umg) a acestei unităţi este:
a) 24;
b) 28;
c) 2;
 d) 4.

52. În cazul în care preţul (P) creşte, venitul total încasat de producător (VT) este:
a) crescător, dacă cererea este inelastică;
b) descrescător, dacă cererea este inelastică;
c) constant, dacă cererea este elastică;
d) constant, dacă cererea este inelastică.

53. Considerând două bunuri substituibile, X şi Y, atunci când preţul bunului X creşte:
a) cererea pentru bunul Y va creşte;
b) cererea pentru bunul Y va scădea;
c) cantitatea cerută din bunul X va creşte;
d) cererea pentru bunul Y rămâne neschimbată.

54. Coeficientul de elasticitate a cererii în funcţie de venit (Ke C/V) se calculează ca raport între
modificarea procentuală a cererii şi modificarea procentuală a:
a) preţului;
b) venitului;
c) taxelor;
d) subvenţiilor.

55. În cazul în care cererea este elastică, care din următoarele afirmaţii este adevărată în situaţia unui
producător?
a) creşterea preţului lasă neschimbate încasările totale ale acestuia;
b) reducerea preţului lasă neschimbate încasările totale ale acestuia;
c) creşterea preţului determină reducerea încasărilor acestuia;
d) reducerea preţului determină reducerea încasărilor acestuia.

56. Cererea cu elasticitate unitară în funcţie de preţ se caracterizează prin:

a) creşterea preţului este însoţită de creşterea cantităţii cerute din bunul respectiv;
b) modificarea absolută a preţului este egală cu variaţia absolută a cantităţii;
c) în valoare absolută, modificarea absolută a preţului este egală cu variaţia absolută a cantităţii;
d) procentul de variaţie a preţului este egal cu procentul de variaţie a cantităţii cerute.

57. Între modificarea preţului şi modificarea cantităţii cerute dintr-un bun există:
a) o relaţie directă;
b) o relaţie inversă;
c) atât o relaţie directă cât şi una inversă;
d) o relaţie de la parte la întreg;

58. Atunci când cererea pentru un bun este elastică în raport de preţ, iar vânzătorul ia decizia să reducă
preţul:
a) încasările firmei scad;
b) încasările firmei cresc;
c) cumpărătorii sunt dezavantajaţi;
d) cantitatea vândută nu se modifică.

59. Atunci când se înregistrează o cerere inelastică în raport de preţ:

a) cantitatea cerută scade într-o proporţie mai mare decât scade preţul;
b) firma vânzătoare este avantajată când reduce preţul;
 c) reducerea preţului determină scăderea volumului valoric al vânzărilor;
d) volumul valoric al vânzărilor creşte, indiferent de modificarea preţului;

60. Cererea elastică în raport de preţ este specifică:

a) bunurilor de strictă necesitate;
b) bunurilor la care modificarea preţului unitar antrenează modificarea în acelaşi sens a cantităţii
cerute;
c) bunurilor care au o plajă mare de înlocuitori;
d) bunurilor care nu pot fi substituite cu alte bunuri.

61. Cererea inelastică în raport de modificarea preţului este specifică:

a) factorilor de producţie;
b) bunurilor de lux;
c) bunurilor la care modificarea preţului unitar antrenează modificarea în acelaşi sens a cantităţii
cerute;
d) pentru majoritatea bunurilor de strictă necesitate;

62. La o cerere inelastică în raport de preţ, dacă vânzătorul urmăreşte să mărească încasările, atunci el
va acţiona în direcţia:
a) reducerii cantităţii vândute;
b) creşterii preţului;
c) menţinerii preţului;
d) reducerii preţului.

63. Atunci când coeficientul de elasticitate a cererii în raport de venit (Ke C/V) este pozitiv, dar
subunitar, cererea:
a) este elastică;
b) evoluează în sens opus faţă de venit;
c) este inelastică,
d) este cu elasticitate unitară.

64. La o cerere elastică, în raport de venit, cantitatea cerută:

a) nu se modifică ca urmare a variaţiei venitului;
b) se modifică mai mult decât venitul;
c) se modifică în aceeaşi proporţie cu venitul;
d) se modifică mai puţin decât venitul.

65. Coeficientul de elasticitate a cererii în raport de venit (KeC/V) are valoarea:

a) 2 la o cerere inelastică;
b) 0,5 la o cerere elastică;
c) 1,5 la o cerere inelastică;
d) 0,5 la o cerere inelastică.

66. La o cerere inelastică în raport de venit, coeficientul de elasticitate (KeC/V) poate să aibă valoarea:
a) 1;
b) 0,33;
c) 1,5;
d) 2.

67. La o cerere elastică în raport de preţ, coeficientul de elasticitate (KeC/P) poate să fie egal cu:
 a) 1/4;
b) 2;
c) 0,5;
d) 25%.

68. Dacă preţul unui bun (P) se reduce de la 300 la 250 u.m., iar cantitatea cerută (Q C) creşte de la 200
la 400 bucăţi, coeficientul de elasticitate a cererii în raport de preţ (KeC/P) este:
a) 2;
b) 4;
c) 12;
d) 6.

69. Cererea pentru reviste are un coeficient de elasticitate în raport cu preţul (Ke C/P) de 1,25. Dacă
preţul revistelor (P) creşte cu 10%, atunci cantitatea cerută (QC):
a) scade cu 8%;
b) creşte cu 8%;
c) scade cu 12,5%;
d) creşte cu 12,5%.

70. În condiţiile în care veniturile medii ale consumatorilor (V) cresc de la 500 RON la 750 RON,
cantitatea cerută (QC) creşte de la 1000 unităţi la 1200 unităţi. Cererea din acel bun, în funcţie de
venit, este:
a) elastică;
b) inelastică;
c) unitară;
d) zero;

71. Venitul unui producător (VT) creşte de 1,3 ori, în timp ce preţul (P) său creşte cu 10%. În acest
caz, cantitatea cerută se modifică astfel:
a) creşte cu 20%;
a) scade cu 20%;
b) creşte cu 18,18%;
c) nu se modifică.

72. În situaţia în care pe piaţă preţul unei mărfi (P) creşte de la 10000 la 12000 de u.m., iar cantitatea
cerută (Qc) zilnică se reduce de la 5000 la 4000 de unităţi există o cerere:
a) elastică;
b) inelastică;
c) cu elasticitate unitară;
d) perfect inelastică.

73. În cazul unui bun cantitatea cerută (Qc) scade cu 30% datorită creşterii preţului (P) de la 10 u.m. la
12 u.m. În acest caz, cererea pentru acel bun este:
a) inelastică;
b) cu elasticitate unitară;
c) elastică;
d) perfect elastică.

74. Coeficientul de elasticitate a cererii pentru tricouri în funcţie de preţ (KeC/P) este 0,8, iar
coeficientul de elasticitate a cererii pentru tricouri în funcţie de venitul cumpărătorilor (KeC/V) este
 3. Creşterea cu 1% a venitului cumpărătorilor (V) şi scăderea cu 1% a preţului (P) tricourilor
generează:
a) creşterea cererii de tricouri cu 2,2%;
b) creşterea cererii de tricouri cu 3,8%;
c) reducerea cererii de tricouri cu 1%;
d) reducerea cererii de tricouri cu 2,2%.

75. Coeficientul de elasticitate a cererii pentru calculatoare în funcţie de preţ (Ke C/P) este 0,6, iar
coeficientul de elasticitate a cererii pentru calculatoare în funcţie de venitul cumpărătorilor (Ke C/V)
este 2. Creşterea cu 1% a venitului cumpărătorilor şi cu 1% a preţului calculatoarelor generează:
a) creşterea cererii de calculatoare cu 2,6%;
a) creşterea cererii de calculatoare cu 1,4%;
b) creşterea cererii de calculatoare cu 1%;
c) reducerea cererii de calculatoare cu 1,4%.

76. Dacă funcţia cererii pentru bunul X este QcX=10-2PX, iar preţul iniţial al bunului X a fost de 2 um,
atunci coeficientul de elasticitate a cererii pentru bunul X în funcţie de preţ este egal cu:
a) 2;
b) 0,66;
c) 0,33;
d) 1,5.

77. Coeficientul de elasticitate a cererii în raport cu preţul bunului X (Ke C/P) este 2. Dacă funcţia
cererii pentru bunul X este egală cu: QcX =3-2PX, atunci preţul (P) iniţial al bunului X a fost de:
a) 2;
a) 1;
b) 3;
c) 5.

78. În cazul unui coeficient de elasticitate a cererii în funcţie de preţul unui bun (Ke C/P) este de 0,5,
atunci una dintre următoarele variante este adevărată:
a) scăderea preţului bunului respectiv cu 1% a determinat creşterea cantităţii cerute din acel bun
cu 5%;
b) creşterea preţului bunului respectiv cu 1% a determinat creşterea cantităţii cerute din acel bun
cu 0,5%;
c) scăderea preţului bunului respectiv cu 5% a determinat creşterea cantităţii cerute din acel bun
cu 2,5%;
d) creşterea preţului bunului respectiv cu 10% a determinat scăderea cantităţii cerute din acel
bun cu 15%.

79. În cazul unui coeficient de elasticitate a cererii în funcţie de venitul consumatorilor (KeC/V) este de
2, atunci una dintre următoarele variante este adevărată:
a) scăderea venitului consumatorilor cu 2% a determinat creşterea cantităţii cerute din acel bun
cu 6%;
b) creşterea venitului consumatorilor cu 5% a determinat creşterea cantităţii cerute din acel bun
cu 10%;
c) scăderea venitului consumatorilor cu 2% a determinat creşterea cantităţii cerute din acel bun
cu 1%;
d) creşterea venitului consumatorilor cu 10% a determinat scăderea cantităţii cerute din acel bun
cu 5%.
 TEMA 3

Comportamentul producătorului

80. Obiectivul fundamental al producătorului este:

a) minimizarea consumului de bunuri economice;
b) maximizarea profitului;
c) minimizarea venitului disponibil;
d) minimizarea profitului;

81. Totalitatea elementelor folosite de firme pentru a produce bunuri economice reprezintă:
a) productivitatea muncii;
b) creşterea economică;
c) factorii de producţie;
d) dezvoltarea intensivă;

82. Înlocuirea, parţială sau totală, a unuia sau mai multor factori de producţie cu unul sau mai
mulţi factori din cei folosiţi sau noi, în condiţiile obţinerii cel puţin a aceleiaşi producţii,
reprezintă:
a) combinarea factorilor de producţie;
b) substituirea factorilor de producţie;
c) productivitatea medie a factorilor de producţie;
d) productivitatea marginală a factorilor de producţie;

83. Nu reprezintă capital tehnic:

a) maşinile;
b) utilajele;
c) materiile prime;
d) abilitatea întreprinzătorului.

84. Reprezintă un element de capital circulant:

a) clădirile;
b) calculatoarele de proces;
c) materiile prime;
d) maşinile.

85. Combinarea factorilor de producţie nu depinde de:

a) natura activităţii economice;
b) condiţiile de producţie;
c) venitul disponibil al consumatorului;
d) abilitatea întreprinzătorului.

86. Unul dintre următorii indicatori este folosit pentru calculul eficienţei combinării şi substituirii
factorilor de producţie:
a) utilitatea marginală a bunurilor economice;
b) rata marginală de substituţie a factorilor de producţie;
c) utilitatea totală a bunurilor economice;
d) utilitatea individuală a bunurilor economice.

87. Amortizarea se referă la consumul de capital:

a) circulant, în formă fizică;
b)fix, în formă fizică;
c) circulant, în formă valorică; 
d)fix, în formă valorică.

88. Care este afirmaţia corectă cu privire la relaţia între resurse şi factori de producţie:
a) raport de la întreg la parte;
b)raport de la parte la întreg;
c) raport subunitar;
d)raport unitar.

89. Care din următoarele sensuri nu este corect cu privire la capital ca factor de producţie?
a) reprezintă bunuri de producţie;
b)reprezintă factor de producţie derivat;
c) reprezintă consum personal;
d)reprezintă capital tehnic.

90. Factorii de producţie reprezintă:

a) resurse descoperite;
b) elemente din mediul natural;
c) resurse atrase şi utilizate în activitatea economică;
d) resurse utilizabile.

91. Care dintre afirmaţiile de mai jos este falsă?

a) producătorul este purtătorul ofertei;
b) producţia asigură obiectul consumului;
c) obţinerea profitului determină caracterul comercial al firmei;
d) firmele produc numai bunuri materiale.

92. Factorul activ şi determinant al producţiei este:

a) capitalul;
b) natura;
 c) munca;
d) ajutoarele de stat.

93. În cadrul factorilor de producţie primari se încadrează:

a) munca şi capitalul;
b) capitalul şi creativitatea tehnico-ştiinţifică;
c) natura şi capitalul;
d) munca şi natura.

94. Capitalul tehnic reprezintă:

a) banii economisiţi de menaje;
b) factor de producţie derivat;
c) aptitudinile şi experienţa oamenilor;
d) elementul activ şi determinant al producţiei.

95. La baza împărţirii capitalului tehnic în capital fix şi capital circulant se află:
a) mărimea firmei;
b) domeniul de activitate al firmei;
c) legătura cu factorul muncă;
d) modul cum participă la activitatea economică.

96. Capitalul tehnic fix:

a) se uzează numai moral;
b) nu trebuie amortizat;
c) participă la un singur ciclu de producţie;
d) se uzează atât fizic cât şi moral.

97. Consumul de capital circulant se reflectă în valoarea producţiei la care a participat:

a) numai în formă materială transformată;
b) sub formă de amortizare;
c) atât în formă materială, cât şi valorică;
d) numai sub formă bănească.

98. Uzura morală a capitalului tehnic fix apare sub incidenţa:

a) folosirii în producţie;
b) progresului tehnic şi a condiţiilor pieţei;
c) acţiunii agenţilor naturali;
d) poluării mediului natural.

99. Capitalul circulant:

a) se uzează fizic;
b) nu se regăseşte în produsul finit;
c) se uzează fizic şi moral;
d) participă la un singur ciclu de producţie.

100. Substituirea factorilor de producţie în activitatea economică:

a) se referă numai la factorul muncă;
b) se referă numai la factorul capital;
c) nu are legătură cu eficienţa combinării factorilor de producţie;
 d) se bazează pe compatibilitatea caracteristicilor de utilitate şi adaptabilitate a elementelor ce
se combină.

101. Dacă productivitatea marginală a factorului substituit este egală cu productivitatea

marginală a factorului care substituie, atunci rata marginală de substituţie este:
a) negativă;
b) supraunitară;
c) unitară;
d) subunitară.

102. Dacă productivitatea marginală a factorului substituit este mai mică decât
productivitatea marginală a factorului ce îl substituie, rata marginală de substituţie este:
a) negativă şi supraunitară;
b) pozitivă şi subunitară;
c) egală cu zero;
d) negativă.

103. Care din afirmaţiile de mai jos este falsă?

a) între productivităţile marginale a doi factori de producţie şi rata lor de substituţie nu există
legătură;
b) combinarea factorilor de producţie este o operaţie tehnico-economică;
c) substituirea factorilor de producţie presupune obţinerea cel puţin a aceloraşi rezultate;
d) rata marginală de substituţie se foloseşte la calculele de eficienţă a combinării factorilor.

104. Care din aprecierile de mai jos este adevărată?

a) rata marginală de substituţie este întotdeauna un număr subunitar;
b) combinarea factorilor de producţie este o operaţiune exclusiv economică;
c) substituirea factorilor reprezintă un mijloc eficient de combinare;
d) productivitatea marginală a unui factor este aceeaşi cu productivitatea medie.

105. Substituirea factorilor de producţie se bazează pe:

a) utilitatea marginală a produsului finit;
b) maximizarea cheltuielilor cu salariile;
c) compatibilitatea caracteristicilor de utilitate şi adaptabilitate ale factorilor;
d) compatibilitatea costurilor de producţie.

106. Rata anuală de amortizare (Ra) a unui utilaj este egală cu 20%. Dacă după 4 ani firma a
recuperat 6 milioane u.m. din valoarea investiţiei, valoarea de achiziţie a utilajului a fost egală
cu:
a) 6 milioane u.m.;
b) 7 milioane u.m.;
c) 7,5 milioane u.m.;
d) 8 milioane u.m.

107. Dacă valoarea de achiziţie a unui utilaj este egală cu 20 milioane u.m., iar amortizarea
anuală este egală cu 10 milioane u.m., atunci durata de utilizare a utilajului este egală cu:
a) 1 an;
b) 1,5 ani;
c) 2 ani;
d) 4 ani.
108. Capitalul tehnic (Kt) al unei firme este de 3000 RON. În condiţiile în care capitalul fix
(Kf) reprezintă 60% din capitalul tehnic, iar rata de amortizare (Ra) este de 20%, atunci capitalul
tehnic consumat este egal cu:
a) 1200 RON;
b) 1560 RON;
c) 1800 RON;
d) 3000 RON;

109. Rata marginală de substituţie a factorului muncă cu factorul capital (Rms) este 10.
Dacă productivitatea marginală (Wmg) a factorului substituit este de 20, atunci productivitatea
marginală a factorului care substituie este:
a) 200;
b) 2;
c) 0,5;
d) 1;

110. După o perioadă de 5 ani, capitalul fix (Kf) neamortizat al unei firme este de 1000
RON. Dacă rata de amortizare (Ra)este de 10%, atunci valoarea capitalului amortizat este:
a) 1000 RON;
b) 2000 RON;
c) 200 RON;
d) 3000 RON;

111. Rata marginală de substituţie (Rms) a factorului capital cu factorul muncă este 2.
Pentru ca firma să obţină aceeaşi producţie, cu cât trebuie să se modifice factorul capital (K),
dacă forţa de muncă(L) creşte cu 10 lucrători?
a) ΔK= - 2;
b) ΔK= - 5;
c) ΔK= - 10;
d) ΔK= - 20;

112. Dacă productivitatea marginală (Wmg) a factorului substituit este 10, iar
productivitatea marginală a factorului ce îl substituie este 20, rata marginală de substituţie (Rms)
are valoarea:
a) 20;
b) 10;
c) 5;
d) 0,5.

113. La o rată marginală de substituţie (Rms) egală cu 10 şi la o productivitate marginală

(Wmg) a factorului ce substituie egală cu 50, productivitatea marginală a factorului substituit
este egală cu:
a) 150;
b) 250;
c) 500;
d) 350.

114. Valoarea iniţială a unui echipament este de 8000 RON, iar rata de amortizare (Ra) este
de 20%. Amortizarea (Aa) este egală cu:
 a) 1600 RON;
b) 2000 RON;
c) 3000 RON;
d) 2600 RON.

115. Eficienţa cu care sunt utilizaţi factorii de producţie se poate exprima:

a) numai ca productivitate a muncii;
b) numai sub forma costului producţiei;
c) cu ajutorul productivităţii factorilor de producţie;
d) numai cu ajutorul mărimilor fizice.

116. La nivelul unei întreprinderi ce produce bunuri diferite, nivelul productivităţii muncii,
cu luarea în considerare a întregii producţii, se poate exprima:
a) în unităţi fizice naturale;
b) în unităţi natural-convenţionale;
c) în unităţi monetare;
d) atât în unităţi fizice, cât şi monetare.

117. Pentru firmă, creşterea productivităţii factorilor de producţie:

a) măreşte costul marginal;
b) reduce costul mediu de producţie;
c) dezavantajează întreprinderea prin reducerea preţurilor de vânzare;
d) presupune creşterea costului total.

118. Pentru determinarea nivelului productivităţii muncii, factorul muncă se exprimă:

a) numai în ore-om;
b) numai în formă valorică (bănească);
c) ca raport între cheltuiala salarială fixă şi cea variabilă;
d) în număr de salariaţi sau în ore-om lucrate.

119. La o firmă, unde lucrează 10 muncitori, cu o productivitate medie a muncii(WL) de 50

de produse pe un muncitor:
a) producţia a crescut de 5 ori;
b) fiecare muncitor produce câte 50 de produse;
c) toţi muncitorii produc 5.000 produse;
d) în medie, un muncitor produce 50 de produse.

120. Productivitatea capitalului tehnic se determină:

a) numai în expresie fizică;
b) numai la nivelul ramurii;
c) doar când numărul de lucrători nu se modifică;
d) ca mărime medie şi marginală.

121. Productivitatea globală a factorilor de producţie se calculează:

a) numai în expresie fizică, naturală;
b) numai ca mărime marginală;
c) ca mărime medie şi marginală;
d) numai ca mărime medie.

122. Atunci când productivitatea marginală a muncii este mai mare decât productivitatea
medie a muncii, aceasta din urmă:
 a) scade;
b) creşte;
c) nu se modifică;
d) influenţează negativ eficienţa generală a întreprinderii.

123. Productivitatea medie a 8 muncitori este 24 unităţi. Dacă productivitatea marginală

corespunzătoare celui de-al 9-lea muncitor este 23 unităţi, se poate trage concluzia că:
a) productivitatea marginală creşte;
b) productivitatea marginală se reduce;
c) productivitatea medie creşte;
d) productivitatea medie se reduce.

124. În momentul T0, o întreprindere cu 50 salariaţi obţine o producţie (Q) de 10000 bucăţi.
Menţinând producţia constantă, dacă întreprinzătorul substituie 5 utilaje cu factorul muncă (L),
iar rata marginală de substituţie Rms=10, productivitatea medie a muncii (WL) în T1 este:
a) 100 bucăţi/salariat;
b) 200 bucăţi/salariat;
c) 300 bucăţi/salariat;
d) 150 bucăţi/salariat.

125. Productivitatea medie a muncii (WL) creşte cu 25%. Cu cât trebuie să se modifice
numărul de lucrători (L), astfel încât producţia (Q) să rămână constantă?
a) creşte cu 10%;
b) scade cu 20%;
c) nu se modifică;
d) creşte cu 5%.

126. În cadrul unei firme, numărul de lucrători (L) creşte cu 10%. Cu cât trebuie să se
modifice nivelul producţiei (Q) pentru a menţine constantă productivitatea medie a muncii (W L),
dacă producţia în perioada T0 a fost de 100 de unităţi?
a) ΔQ=20 unităţi;
b) ΔQ=10 unităţi;
c) Q creşte cu 20%;
d) Q scade cu 10%.

127. Dacă productivităţile marginale (WmgL) a primelor 5 unităţi de muncă sunt:

1,4,8,11,13, atunci producţia totală (Q), pentru a treia unitate de muncă este:
a) 1 unitate;
b) 5 unităţi;
c) 13 unităţi;
d) 24 de unităţi.

128. În T0, productivitatea medie a muncii (WL) este de 100 unităţi. În perioada T0 – T1,
producţia (Q) creşte cu 50%, iar numărul de salariaţi (L) cu 25%. În acest caz, productivitatea
marginală a muncii (WmgL) este egală cu:
a) 300 unităţi;
b) 400 unităţi;
c) 500 unităţi;
d) 200 unităţi.
129. În T0, productivitatea medie a muncii (WL) la nivelul unei firme este de 20 bucăţi pe
salariat. În T1, producţia (Q) sporeşte de 3 ori faţă de T 0, când era de 200 bucăţi, iar numărul de
salariaţi (L) se dublează. Productivitatea marginală a muncii (WmgL)este egală cu:
a) 20 unităţi;
b) 30 unităţi;
c) 40 unităţi;
d) 45 unităţi.

130. Atunci când producţia (Q) se reduce cu 40%, pentru ca nivelul productivităţii medii a
muncii (WL) să crească de 1,25 ori, volumul muncii (L) utilizate trebuie să:
a) crească cu 48%;
b) scadă cu 52%;
c) crească cu 52%;
d) scadă cu 25%.

131. La nivelul unei firme, productivitatea medie a muncii (WL) este egală cu 100
buc/salariat. În condiţiile creşterii cu 100% a productivităţii medii a muncii şi a numărului de
salariaţi (L) cu 50%, productivitatea marginală a muncii(WmgL) este egală cu:
a) 500 buc/salariat;
b) 400 buc/salariat;
c) 600 buc/salariat;
d) 800 buc/salariat.

132. La momentul T0, productivitatea medie a muncii (WL) într-o firmă a fost de 1000 de
produse/salariat. În momentul T1 producţia (Q) a sporit de 3 ori faţă de T 0, iar numărul de
salariaţi (L) a crescut cu 100%. Productivitatea marginală a muncii(WmgL) este:
a) 1000 produse;
b) 2000 produse;
c) 3000 produse;
d) 1500 produse.

133. Volumul producţiei (Q) unei firme cu 125 de salariaţi (L) este de 2500 de produse. Câţi
salariaţi trebuie să mai angajeze această firmă pentru a-şi dubla producţia în condiţiile creşterii
productivităţii medii a muncii (WL) cu 25%?
a) 25;
b) 125;
c) 50;
d) 75.

134. În T0 productivitatea medie a muncii (WL) este de 1000 unităţi/salariat. În intervalul T0-
T1 producţia (Q) creşte cu 100% iar numărul de salariaţi (L) se dublează. Productivitatea
marginală a muncii(WmgL) este:
a) 150 produse;
b) 250 produse;
c) egală cu productivitatea medie a muncii în t0;
d) 100 produse.
135. Faţă de o producţie (Q) zilnică de 6.000 bucăţi din bunul X şi o productivitate medie a
muncii (WL) de 120 bucăţi/salariat, dacă productivitatea marginală a muncii(Wmg L) este 150
bucăţi, iar numărul de salariaţi (L) se dublează, atunci producţia sporeşte:
a) cu 50%;
b) cu 100 bucăţi;
c) cu 250 bucăţi;
d) cu 125%.

136. În intervalul t0-t1, productivitatea marginală a muncii (WmgL) a fost de 40 produse.

Cunoscând că în t1 faţă de t0 producţia (Q) a sporit cu 1.000 de produse, iar numărul de salariaţi
(L) s-a dublat, atunci numărul de lucrători în t0 a fost de:
a) 25;
b) 16;
c) 19;
d) 20.

137. La o anumită firmă, productivitatea medie a muncii (W L) în t1 faţă de t0 sporeşte cu

50%, iar producţia (Q) se dublează. Numărul de salariaţi (L) în t1 faţă de t0:
a) creşte cu 75%;
b) scade cu 25%;
c) scade cu 18,33%;
d) creşte cu 33,33%.

138. Pe termen scurt, dacă producţia se reduce, atunci:

a) costul variabil total creşte;
b) costul total creşte;
c) costul fix total creşte;
d) costul fix mediu creşte

139. Când producţia este zero, costul total este:

a) egal cu costul fix;
b) mai mic decât costul variabil;
c) mai mic decât costul fix;
d) egal cu costul variabil.

140. Dacă costul variabil al unei firme creşte mai mult decât creşte producţia, iar
modificarea CFM este mai mare decât modificarea CVM, costul total mediu:
a) creşte;
b) scade;
c) este nul;
d) întotdeauna rămâne constant.

141. Dacă costul variabil al unei firme creşte mai mult decât creşte producţia, iar
modificarea CVM este mai mare decât modificarea CFM, costul total mediu:
a)creşte;
b) scade;
c)este nul;
d) întotdeauna rămâne constant.
142. Pe termen scurt, dacă modificarea absolută a CFM este -10, atunci producţia:
a) creşte;
b) scade;
c) nu se modifică;
d) creşte, cu o rată crescătoare.

143. Pe termen scurt, atunci când costul variabil total creşte mai rapid decât producţia:
a) costul fix mediu rămâne constant;
b) costul variabil mediu scade;
c) costul variabil mediu rămâne constant;
d) costul total mediu scade, creşte sau rămâne constant.

144. Reprezintă cheltuială materială de producţie:

a) salariile personalului direct productiv;
b) cheltuieli cu amenzi;
c) cheltuieli de protocol;
d) cheltuieli cu materiile prime.

145. Pe termen scurt, atunci când costul variabil creşte în acelaşi ritm cu producţia:
a) costul variabil mediu scade;
b) costul fix mediu rămâne constant;
c) costul total mediu creşte;
d) costul total mediu scade.

146. Nu reprezintă cheltuială materială de producţie:

a) cheltuieli cu materiile prime;
b) cheltuieli cu combustibilul;
c) cheltuieli cu energia;
d) cheltuielile de protocol.

147. În situaţia în care costurile totale (CT) depind de producţie (Q) conform relaţiei
CT=53Q2Q2:
a) CF=53Q;
b) CVM=32Q;
c) CTM=32Q;
d) CVM=3Q2Q2.

148. Atunci când costurile totale (CT) depind de producţie (Q) conform relaţiei CT=152Q:
a) CFM=15;
b) CVM=2Q;
c) Cmg=CVM;
d) CmgCVM.

149. Care dintre următoarele afirmaţii sunt adevărate pe termen scurt:

a) CFM = constant;
b) CVM = constant;
c) CF = constant;
d) CFM întotdeauna creşte.

150. Atunci când CmgCVM:

 a) CVM scade;
b) CF scade;
c) CVM = constant;
d) CVM creşte.

151. Dacă nivelul costului variabil al unei firme creşte mai puţin decât creşte producţia,
atunci costul total mediu:
a) creşte;
b) scade;
c) creşte sau scade;
d) rămâne constant.

152. Dacă nivelul costului variabil al unei firme scade mai puţin decât scade producţia,
atunci costul total mediu:
a) creşte;
b) scade;
c) creşte sau scade;
d) rămâne constant.

153. Printre principalele căi de reducere a costurilor nu se enumeră:

a) reducerea stocurilor;
b) negocierea unor preţuri de cumpărare a factorilor de producţie cât mai mici;
c) creşterea cheltuielilor administrative;
d) reducerea cheltuielilor de exploatare a utilajelor.

154. Pe termen scurt, unul dintre următorii indicatori este constant, indiferent de modificarea
producţiei:
a) CF;
b) CTM;
c) CV;
d) CVM.

155. Reprezintă cheltuială fixă, pe termen scurt:

a) salariile personalului direct productiv;
b) cheltuieli cu materiile prime;
c) salariile personalului administrativ;
d) cheltuieli cu materialele pentru producţie.

156. Reprezintă cheltuială variabilă, pe termen scurt:

a) salariile personalului administrativ;
b) cheltuieli cu chiria;
c) salariile personalului direct productiv;
d) cheltuieli cu amortizarea.

157. Se dă funcţia costului total CT=5Q+200, unde Q este producţia. Costul variabil mediu
(CVM) este egal cu:
a) 15;
b) 200;
c) 20;
d) 5.
158. Costul total CT este dependent de volumul producţiei Q potrivit relaţiei CT = 100 + 4Q.
În aceste condiţii:
a) CTM este mai mic decât Cmg;
b) CTM este mai mare decât Cmg;
c) CTM este egal cu Cmg;
d) CTM=CVM;

159. În dinamică, pe termen scurt, CFM depinde:

a) numai de CF;
b) numai de Q; 
c) numai de CV;
d) atât de CF cât şi de Q.

160. În dinamică, pe termen scurt, CVM depinde:

a) numai de CF;
b) atât de CV cât şi de Q;
c) numai de Q; 
d) numai de CV.

161. Nu sunt elemente ale costului de producţie:

a) cheltuieli cu materiile prime;
b) profitul;
c) cheltuieli cu salariile;
d) cheltuieli cu amortizarea.

162. Pe termen scurt, suma costurilor marginale este egală cu:

a) costurile fixe totale;
b) costurile variabile totale;
c) costul total;
d) productivitatea marginală.

163. Amortizarea capitalului fix:

a) se reflectă numai în formă materială;
b) se reflectă în formă materială şi valorică;
c) reprezintă o cheltuială materială de producţie;
d) se reflectă sub formă de consum specific.

164. Consumul de capital circulant se regăseşte în valoarea producţiei:

a) ca un cost fix;
b) atât în formă materială, cât şi monetară;
c) în formă bănească;
d) în formă materială.

165. Dacă volumul producţiei este egal cu zero, atunci este valabilă următoarea relaţie:
a) CF=CV;
b) CT=CV;
c) CF=0;
d) CT=CF.

166. Pe termen scurt, dreapta costului fix total:

a) porneşte din origine;
 b) este paralelă cu axa producţiei;
c) are o tendinţă de creştere, după care scade;
d) este paralelă cu axa costurilor.

167. Atunci când costurile variabile cresc mai rapid decât creşte producţia, pe termen scurt,
costul fix mediu:
a) creşte;
b) scade;
c) nu se modifică;
d) este egal cu costul variabil mediu.

168. La o scădere a producţiei, dacă sporeşte costul variabil mediu, costul total mediu, pe
termen scurt:
a) scade;
b) nu se modifică;
c) creşte;
d) nu depinde de evoluţia producţiei.

169. O scădere mai puternică a costurilor variabile în raport cu scăderea producţiei face ca,
pe termen scurt, volumul costurilor totale să:
a) crească;
b) nu se modifice;
c) scadă;
d) nu depindă de volumul costurilor fixe.

170. În cazul în care costul marginal este mai mic decât costul total mediu, acesta din urmă:
a) creşte;
b) scade;
c) nu se modifică;
d) este egal cu CVM.

171. Pe termen scurt, dacă CFM scade cu 90%, atunci producţia:

a) a sporit cu 10%;
b) s-a redus cu 50%;
c) a sporit de 10 ori;
d) a sporit cu 90%.

172. Costurile salariale (Csal) în cadrul unei firme sunt de 30 milioane u.m. Amortizarea (A)
este de 2 ori mai mică decât valoarea capitalului circulant (Kc) folosit în cadrul firmei. În
condiţiile în care costurile totale ale firmei CT=60 milioane u.m., valoarea consumului de capital
circulant este:
a) Kc=15 milioane u.m.;
b) Kc=1 milion u.m.;
c) Kc=30 milioane u.m.;
d) Kc=20 milioane u.m.

173. Producţia (Q) unei firme creşte de 2 ori, în timp ce costul variabil (CV) creşte cu 200%.
Firma a înregistrat în perioada anterioară un cost variabil mediu (CVM) egal cu 1000 u.m. Pe
termen scurt, costul marginal (Cmg) al firmei este egal cu:
a) 1000 u.m.;
 b) 2000 u.m.;
c) 3500 u.m.;
d) 1500 u.m.

174. O firmă înregistrează în perioada curentă cheltuieli materiale (Cmat) în valoare de 1000
u.m., iar salariile directe sunt egale cu 900 u.m., reprezentând 30% din costurile salariale (C sal). În
această perioadă firma mai înregistrează şi cheltuieli cu amenzi şi chirii în valoare de 100 u.m.
Costul total (CT) este egal cu:
a) 3000;
b) 4000;
c) 4100;
d) 5000.

175. În anul t1, faţă de t0, costurile variabile (CV) cresc de 2,5 ori, iar producţia (Q) obţinută
este cu 150% mai mare. Pe termen scurt, cunoscând nivelul costului variabil mediu din perioada
de bază CVM0 = 20.000 u.m., costul marginal (Cmg) este:
a) 10.000 u.m.;
b) 15.000 u.m.;
c) 20.000 u.m.;
d) 25.000 u.m.

176. În momentul T0, costurile variabile (CV) erau de 16 milioane u.m., iar volumul
producţiei (Q) de 8000 bucăţi. În condiţiile creşterii producţiei cu 20%, costul marginal (Cmg)
este de 1,5 ori mai mare decât costul variabil mediu (CVM) în T 0. Variaţia absolută a costurilor
totale este:
a) 4,8 mil. u.m.;
b) 2,4 mil. u.m.;
c) 1,8 mil. u.m.;
d) 3,2 mil. u.m.

177. Când costul total evoluează corespunzător relaţiei CT=5Q2+150Q+150, unde Q este
producţia, la o producţie de 10 unităţi, costul fix mediu (CFM) va fi:
a) 250 u.m.;
b) 1500 u.m.;
c) 15 u.m.;
d) 10 u.m.

178. La o producţie (Q)de 40 bucăţi, diferenţa dintre CTM şi CVM este de 400 u.m./bucată.
Dacă producţia se reduce la 20 de bucăţi:
a) diferenţa dintre CTM şi CVM va fi de 200 u.m.;
b) diferenţa dintre CTM şi CVM va fi de 800 u.m.;
c) CFM se reduce cu 10%;
d) CFM va creşte de 3 ori.

179. În condiţiile în care în intervalul T0-T1 costurile variabile (CV) cresc cu 200% iar
producţia (Q) se măreşte cu 50%, costul variabil mediu (CVM):
a) creşte cu 50%;
b) scade cu 50%;
c) creşte cu 100%;
d) scade cu 100%.
180. În T0 costul variabil mediu (CVM) este 100 u.m. Pe termen scurt, dacă producţia (Q)
creşte cu 50% iar costurile variabile (CV) cresc cu 25%, costul marginal (Cmg) este de:
a) 25 u.m.;
b) 75 u.m.;
c) 200 u.m.;
d) 50 u.m..

181. Pe termen scurt, dacă producţia (Q) scade cu 60%, costul fix mediu (CFM):
a) creşte cu 150%;
b) scade cu 150%;
c) creşte cu 250%;
d) scade cu 250%.

182. La o producţie (Q) de 21 unităţi, costul total (CT) este de 1000 u.m. Când producţia
este de 23 de unităţi, costul total este de 1280 u.m., iar costul marginal (Cmg) este de 100 u.m.
Costul marginal al celei de-a 22 unităţi produse este, în u.m.:
a) 280;
b) 180;
c) 1280;
d) 1180.

183. Pe termen scurt, producţia (Q) creşte cu 50%. Atunci, costul fix mediu (CFM):
a) scade cu 33,34%;
b) creşte cu 66,66%;
c) creşte cu 50%;
d) scade cu 50%;

184. Între factorii de creştere a profitului se include:

a) creşterea duratei de rotaţie a capitalului;
b) reducerea duratei de rotaţie a capitalului;
c) creşterea costurilor salariale;
d) creşterea cheltuielilor materiale.

185. Când profitul total şi costul total cresc cu o sumă dată x, încasările totale:
a) cresc cu x;
b) cresc cu x/2;
c) cresc cu 2x;
d) nu se modifică.

186. Masa profitului este influenţată pozitiv de următorii factori:

a) creşterea duratei de rotaţie a capitalului;
b) diminuarea vitezei de rotaţie a banilor;
c) creşterea numărului de rotaţii ale capitalului;
d) creşterea costului mediu al bunurilor.

187. Atunci când are loc reducerea duratei de rotaţie a capitalului, masa profitului:
a) scade;
b) creşte;
c) scade mai rapid decât masa monetară;
d) rămâne constantă.
188. Profitul reprezintă:
a) excedentul costurilor totale faţă de încasări;
b) venitul factorului muncă;
c) diferenţa între încasările totale şi cheltuielile cu materiile prime;
d) motivaţia obiectivă a posesorilor capitalurilor pentru a le pune în funcţiune.

189. Partea rămasă după ce firma plăteşte impozitul pe profit reprezintă:

a) profit brut;
b) profit net;
c) profit de monopol;
d) profit obişnuit.

190. Mărimea şi gradul de profitabilitate al firmei se află în relaţie de acelaşi sens cu:
a) nivelul costului unitar;
b) nivelul preţului unitar;
c) durata în timp a unei rotaţii a capitalului;
d) nivelul salariului.

191. Volumul profitului şi gradul de profitabilitate al firmei se află în relaţie inversă cu:
a) nivelul costului unitar;
b) nivelul preţului unitar;
c) volumul produselor şi serviciilor vândute;
d) viteza de rotaţie a capitalului folosit.

192. O relaţie de acelaşi sens există între:

a) rata profitului la cost şi costul de producţie;
b) costul mediu şi profitul mediu;
c) durata unei rotaţii a capitalului folosit şi profit;
d) viteza de rotaţie şi profit.

193. Una din afirmaţiile următoare nu este corectă:

a) rata profitului calculată la cost este mai mare decât rata profitului calculată la cifra de afaceri;
b) când durata unei rotaţii a capitalului creşte, viteza de rotaţie creşte;
c) când costul total mediu scade, la un preţ dat, masa profitului creşte;
d) când numărul de rotaţii ale capitalului folosit creşte, masa profitului creşte.

194. Una din afirmaţiile următoare este adevărată:

a) creşterea preţului unitar se află în relaţie de acelaşi sens cu profitul mediu;
b) atunci când viteza de rotaţie a capitalului creşte, masa profitului scade;
c) rata profitului calculată la cost este mai mică decât rata profitului calculată la cifra de afaceri;
d) creşterea numărului de rotaţii ale capitalului se află în relaţie de acelaşi sens cu durata unei
rotaţii a capitalului folosit.

195. Diferenţa dintre încasările totale şi costurile totale reprezintă:

a) profitul brut;
b) rata profitului;
c) profitul net;
d) supraprofitul.
196. Profitul nu îndeplineşte următoarele funcţii:
a) motivează pe proprietarii de capital pentru utilizarea acestuia în activităţi cu caracter
comercial;
b) stimulează iniţiativa economică şi acceptarea riscului de către întreprinzător;
c) incită la creşterea eficienţei economice;
d) stimulează apariţia economiei subterane.

197. Prin raportarea masei profitului la capitalul folosit se obţine:

a) viteza de rotaţie a capitalului;
b) o rată a profitului de regulă negativă;
c) o expresie a gradului de profitabilitate a firmei;
d) un indicator de eficienţă economică, de genul efort pe efect util.

198. Aprecierea potrivit căreia venitul nemeritat sau profitul nelegitim „are caracterul unui
venit gratuit, rezultând din circumstanţe favorabile, independente de beneficiar”, adică de
posesorul factorului de producţie respectiv, aparţine lui:
a) Maurice Allais;
b) Richard Lipsey;
c) Alec Chrystal;
d) J.M. Keynes.

199. Criteriul fundamental al eficienţei unităţilor economice este:

a) maximizarea salariului;
b) maximizarea costului;
c) minimizarea impozitului;
d) maximizarea profitului;

200. La o societate comercială, costul variabil mediu (CVM) este de 20 u.m. iar nivelul
producţiei (Q) la care profitul (Pr) este nul 50 bucăţi. Dacă preţul unitar (P) este egal cu 40 u.m.,
atunci costul total (CT), costul total mediu (CTM) şi profitul total sunt:
a) 1250; 25; 0;
b) 3000; 60; 0;
c) 2000; 40; 0;
d) 2000; 80; 0;

201. Dacă profitul mediu (Prm) creşte cu 2 u.m., iar costul total mediu (CTM) creşte cu 1
u.m., care din afirmaţiile de mai jos sunt adevărate:
a) preţul scade cu 3 u.m.;
b) preţul scade cu 2 u.m.;
c) preţul creşte cu 3 u.m.;
d) preţul creşte cu 1 u.m.

202. Raportul dintre profitul mediu (Prm) şi profitul total (Pr) al unei firme este egal cu .
Profitul mediu (Prm) este egal cu 10 u.m., iar preţul de vânzare (P) este cu 15 u.m. Venitul total
(VT) încasat de firmă este egal cu:
a) 22,5u.m.;
b) 12 u.m.;
c) 15 u.m.;
d) 12 u.m.
203. La un preţ unitar (P) de 10.000 u.m., un cost fix total (CF) de
100.000 u.m. şi un cost variabil mediu (CVM) de 5.000 u.m., volumul producţiei (Q) la care
profitul total (Pr) al firmei este egal cu zero este:
a) 30 unităţi;
b) 20 unităţi;
c) 25 unităţi;
d) 10 unităţi.

204. La o rată a profitului, calculată la costurile totale (Rpr /CT), de 10%, o cifră de afaceri
(CA) de 400 milioane u.m. a asigurat firmei un profit (Pr) de:
a) 363,63 milioane u.m.;
b) 36,36 milioane u.m.;
c) 76,63 milioane u.m.;
d) 46,43 milioane u.m.

205. La o cifră de afaceri (CA) de 24 milioane u.m. şi la o rată a profitului, calculată la

costurile totale (Rpr/CT), de 20%, costul total de producţie (CT) este:
a) 4 milioane u.m.;
b) 20 milioane u.m.;
c) 12 milioane u.m.;
d) 4,8 milioane u.m.

206. În situaţia în care preţul de vânzare al unui bun (P) este de

100 u.m., costurile fixe totale (CF) sunt de 50000 u.m., iar costul variabil mediu (CVM) de 50
u.m., pragul de rentabilitate pentru producerea acelui bun este de:
a) 200 unităţi;
b) 300 unităţi;
c) 400 unităţi;
d) 1000 unităţi.

207. Dacă rata profitului calculată la cost (Rpr/CT) este de 20%, atunci rata profitului
calculată la cifra de afaceri (Rpr/CA) este:
a) 33,33%;
b) 16,66%;
c) 20%;
d) 25%.

208. Costul total de producţie (CT) reprezintă 80% din încasările totale (VT) iniţiale.
Încasările totale (VT) cresc cu 10%, iar profitul (Pr) se dublează. În aceste împrejurări, costul
total de producţie:
a) rămâne constant;
b) creşte cu 2%;
c) se reduce cu 70%;
d) se reduce cu 12,5%.

209. Iniţial, rata profitului calculată la cost (Rpr/CT) este de 20%. Când costul total (CT) se reduce
cu 10%, iar încasările totale (VT) ale firmei rămân neschimbate, rata profitului calculată la cost
devine:
a) 10%;
 b) 20%;
c) 33,33%;
d) 50%.

210. O firmă previzionează pentru anul următor costuri fixe (CF) de 20 milioane u.m., un
cost variabil mediu (CVM) de 2000 u.m. şi că preţul (P) bunului pe care-l produce va fi de 7000
u.m. În condiţiile în care firma şi-a stabilit ca obiectiv obţinerea unui profit total (Pr) de 5
milioane u.m., producţia (Q) care trebuie realizată este de:
a) 6000 bucăţi;
b) 4500 bucăţi;
c) 5000 bucăţi;
d) 7500 bucăţi.

211. În T0, rata profitului calculată la costurile totale (Rpr/CT) a fost de 10%. În T1, costurile
totale (CT) cresc cu 20%, iar rata profitului calculată la costurile totale (Rpr /CT) creşte cu 5
puncte procentuale. Profitul (Pr) în T1:
a) creşte cu 280%;
b) scade cu 280%;
c) creşte cu 180%;
d) creşte cu 80%.

212. Cifra de afaceri (CA) este de 100.000 u.m., iar costul total (CT) este de 80.000 u.m. Cu
cât trebuie redus costul total pentru ca rata profitului în funcţie de cifra de afaceri (Rpr /CA) să
crească cu 10%, în condiţiile în care cifra de afaceri se menţine constantă?
a) cu 2.000 u.m.;
b) cu 8.000 u.m.;
c) cu 6.000 u.m;
d) cu 10.000 u.m.

213. În T0, costurile totale (CT) reprezintă 80% din cifra de afaceri (CA). În T 1, cifra de
afaceri (CA) creşte cu 40%, iar profitul (Pr) se dublează. Costurile totale în T1:
a) se reduc cu 12,5%;
b) se reduc cu 70%;
c) cresc cu 25%;
d) cresc cu 20,5%.

214. Dacă nivelul preţului de vânzare (P) este de 20.000 u.m., iar rata profitului calculată în
funcţie de cost (R/pr/CT) este de 25%, atunci nivelurile costului mediu (CTM) şi al profitului
mediu (Prm) sunt:
a) 4.000 u.m., 16.000 u.m.;
b) 10.000 u.m., 10.000 u.m.;
c) 16.000 u.m., 4.000 u.m.;
d) 8.000 u.m., 12.000 u.m.;

215. Cifra de afaceri înregistrată de către o firmă este de 6 milioane u.m. Dacă rata anuală a
profitului în funcţie de costul total (Rpr /CT) este de 25%, nivelul anual al profitului (Pr) şi
costului total (CT) va fi:
a) 4 mil. u.m., 1,2 mil. u.m.;
b) 1,2 mil. u.m., 4,8 mil. u.m.;
c) 0,4 mil. u.m., 1,6 mil. u.m.;
 d) 1,6 mil. u.m., 0,4 mil. u.m.

216. Profitul (Pr) reprezintă 20% din costul total de producţie (CT). Costurile materiale
(Cmat) reprezintă 20% din costurile totale, iar cheltuielile salariale (C sal) reprezintă 300 u.m. În
aceste condiţii, profitul va fi:
a) 50 u.m.;
b) 60 u.m.;
c) 75 u.m.;
d) 375 u.m.

217. Costul fix mediu (CFM) în T0 este 2.000 u.m., iar costul variabil mediu (CVM) de
3.000 u.m. Producţia (Q) creşte de 2 ori, iar costurile variabile totale (CV) cu 50%. Când preţul
(P) este constant, creşterea profitului mediu este:
a) 1.250 u.m.;
b) 1.350 u.m.;
c) 1.750 u.m.;
d) 2.000 u.m.

218. În condiţiile în care preţul (P) creşte de la 100 u.m. la 140 u.m., iar cantitatea oferită
(Qof) sporeşte de la 400 la 500, oferta este:
a) elastică;
b) inelastică;
c) cu elasticitate unitară;
d) perfect elastică.

219. În condiţiile în care preţul (P) creşte de la 100 u.m. la 200 u.m., iar cantitatea oferită
(Qof) sporeşte de la 400 la 600, coeficientul elasticităţii ofertei în funcţie de preţ (Keof/p) pentru
bunul respectiv este:
a) Keof/p > 1;
b) Keof/p < 1;
c) Keof/p = 1;
d) Keof/p = 0.

220. În condiţiile scăderii preţului (P) cu 20%, cantitatea oferită (Qof) scade cu 30%. Oferta
în funcţie de preţ este:
a) elastică;
b) inelastică;
c) cu elasticitate unitară;
d) perfect elastică.

221. În raport de coeficientul de elasticitate al ofertei faţă de preţ (Ke of/p), în care din situaţiile de
mai jos avem o ofertă elastică:
a) Keo/p = 0;
b) Keo/p = 1;
c) Keo/p = ;
d) Keo/p > 1.

222. În situaţia în care o firmă oferă într-o săptămână 50 de unităţi din marfa X cu preţul
unitar (P) de 1000 de u.m. şi 100 unităţi cu preţul de 1200 de u.m., oferta în funcţie de preţ este:
a) elastică;
 b) inelastică;
c) cu elasticitate unitară;
d) perfect elastică.

223. În condiţiile creşterii preţului (P) cu 25%, cantitatea oferită (Q of) creşte cu 20%. Oferta
în funcţie de preţ este:
a) elastică;
b) inelastică;
c) cu elasticitate unitară;
d) perfect elastică.

224. Coeficientul de elasticitate a ofertei pentru un bun în raport de preţul acestui bun (Keof/p)
se calculează pe baza formulei:
a)

b)

c)

d)

225. Dacă preţul unui bun (P) este 2.000 u.m., atunci cantitatea oferită (Q of) este de 200 de
unităţi. Dacă preţul este de 4.000 u.m., atunci cantitatea oferită (Qof) este de 240 unităţi.
Coeficientul elasticităţii ofertei în funcţie de preţ (Keof/p) este:
a) 5;
b) 0,5;
c) 0,8;
d) 0,2.

226. Dacă oferta unui bun are o elasticitate unitară, iar preţul (P) bunului creşte cu 10%:
a) cantitatea oferită creşte cu mai mult de 10%;
b) cantitatea cerută scade cu cel puţin 10%;
c) cantitatea oferită creşte cu 10%;
d) cantitatea oferită nu se modifică.

227. În cazul unui coeficient de elasticitate a ofertei în funcţie de preţul unui bun (Keof/p) este
de 2, atunci una dintre următoarele variante este adevărată:
a) scăderea preţului bunului respectiv cu 1% a determinat creşterea cantităţii oferite din
acel bun cu 2%;
b) creşterea preţului bunului respectiv cu 2% a determinat creşterea cantităţii oferite din acel
bun cu 1%;
c) scăderea preţului bunului respectiv cu 5% a determinat scăderea cantităţii oferite din acel bun
cu 10%;
d) creşterea preţului bunului respectiv cu 10% a determinat scăderea cantităţii oferite din acel
bun cu 5%.

228. În cazul unui coeficient de elasticitate a ofertei în funcţie de preţul unui bun (Keof/p) este
de 2, atunci una dintre următoarele variante este adevărată:
 a) modificarea procentuală cantităţii oferite dintr-un bun este jumătate din modificarea
procentuală a preţului bunului respectiv;
b) modificarea procentuală cantităţii oferite dintr-un bun este mai redusă decât modificarea
procentuală a preţului bunului respectiv;
c) modificarea procentuală cantităţii oferite dintr-un bun este de două ori mai mare decât
modificarea procentuală a preţului bunului respectiv;
d) modificarea procentuală cantităţii oferite dintr-un bun este egală cu modificarea procentuală
a preţului bunului respectiv.

TEMA 4

Piaţa. Mecanismul concurenţial

229. O piaţă nu se caracterizează prin următoarele variabile:

a) cerere;
b) ofertă;
c) preţ;
d) cost.

230. Piaţa nu reprezintă:

a) spaţiul economic în care acţionează vânzătorii şi cumpărătorii;
b) locul de întâlnire la un moment dat a dorinţelor consumatorilor cu cele ale producătorilor;
c) un ansamblu de mijloace de comunicare între vânzători şi cumpărători;
d) doar spaţiul anume stabilit de autoritatea publică pentru vânzarea - cumpărarea bunurilor
economice.

231. În economiile contemporane:

a) economia naturală nu există;
b) relaţiile de piaţă sunt dominante;
c) există numai piaţa factorilor de producţie;
d) piaţa bunurilor de consum serveşte autoconsumului.

232. Pentru caracterizarea pieţei nu este relevantă următoarea trăsătură:

a) spaţiu în care îşi desfăşoară activitatea agenţii economici;
b) cadru de formare a preţului la care sunt tranzacţionate mărfurile;
c) expresia manifestării cererii şi ofertei;
d) locul unde se fundamentează mărimea salariului nominal mediu.
233. Care din elementele de mai jos nu este caracteristic pieţei:
a) schimbul unui bun pe un alt bun;
b) cererea de factori de producţie;
c) oferta de bunuri de consum;
d) costul marginal.

234. Pe o piaţă cu concurenţă perfectă, preţurile pieţei tind spre:

a) maximizare;
b) echilibru;
c) un nivel care să avantajeze numai cumpărătorii;
d) un nivel care să avantajeze numai vânzătorii.

235. Dintre formele de concurenţă, cartelul este specific:

a) monopolului;
b) concurenţei perfecte;
d) oligopolului;
e) pieţei cu concurenţă monopolistică.

236. În condiţiile existenţei unor preţuri libere, concurenţa nu:

a) avantajează pe cei puternici şi dezavantajează pe cei slabi;
b) stimulează progresul economic şi social;
c) conduce la creşterea costurilor medii de producţie şi a preţurilor de vânzare;
d) conduce la diversificarea ofertei.

237. Nu reprezintă trăsătură a pieţei cu concurenţă monopolistică:

a) diferenţierea bunurilor;
b) atomicitatea cererii şi a ofertei;
c) fiecare producător are o forţă economică ridicată pe piaţă;
d) posibilităţi multiple de alegere pentru consumatori.

238. Nu reprezintă trăsătură a pieţei cu concurenţă de tip oligopol:

a) puţini ofertanţi cu forţă economică ridicată;
b) fiecare producător poate influenţa condiţiile pieţei;
c) puţini cumpărători cu forţă economică ridicată;
d) atomicitatea cererii.

239. Nu reprezintă trăsătură a pieţei oligopoliste:

a) atomicitatea cererii;
b) câţiva vânzători;
c) atomicitatea ofertei;
d) fiecare producător ţine seama şi de deciziile celorlalţi.

240. Concurenţa monopolistică se deosebeşte de concurenţa perfectă prin:

a) câţiva vânzători;
b) atomicitatea ofertei;
c) diferenţierea produselor;
d) atomicitatea cererii.

241. Obţinerea profitului nelegitim:

a) contravine legii;
b) este rezultatul raţionalităţii în activitatea economică;
 c) nu este rezultatul contribuţiei firmei la activitatea economică;
d) decurge întotdeauna din existenţa situaţiei de monopol.

242. Pe piaţa de monopol:

a) preţul este controlat de consumator;
b) preţul este impus de producător;
c) preţul pieţei determină întotdeauna obţinerea de profit;
d) există un singur producător şi un singur consumator.

243. În condiţii de concurenţă incorectă, neloială:

a) sunt favorizaţi în mod artificial numai vânzătorii;
b) câştigă toţi cumpărătorii şi toţi vânzătorii;
c) pierd atât vânzătorii, cât şi cumpărătorii;
d) sunt favorizaţi numai unii vânzători sau unii cumpărători.

244. Rolul concurenţei este:

a) creşterea preţurilor factorilor de producţie;
b) satisfacerea mai bună a trebuinţelor consumatorului, fără sacrificarea intereselor
producătorului;
c) informarea operativă a tuturor cumpărătorilor;
d) sporirea permanentă a preţurilor de vânzare.

245. Atomicitatea pieţei se caracterizează prin:

a) vânzătorii şi cumpărătorii sunt mulţi şi egali ca număr;
b) vânzătorii şi cumpărătorii sunt numeroşi, fiecare având o forţă economică ridicată;
c) numeroşi agenţi ai cererii şi ofertei, fiecare având o forţă economică redusă;
d) deciziile proprii ale fiecărui agent al cererii şi ofertei exercită un efect semnificativ asupra
cererii, ofertei şi preţului.

246. Pe piaţa cu concurenţă perfectă preţul este:

a) fixat de stat;
b) permanent stabil;
c) expresia raportului cerere-ofertă;
d) impus de câţiva vânzători.

247. Atunci când piaţa unui bun economic se caracterizează prin existenţa unui singur
vânzător şi a unui singur cumpărător, ea se numeşte:
a) piaţă de oligopol;
b) piaţă de concurenţă perfectă;
c) piaţă cu concurenţă loială;
d) piaţă de monopol bilateral.

248. Piaţa caracterizată prin existenţa a numeroşi agenţi ai cererii şi numeroşi agenţi ai
ofertei poate fi:
a) piaţă de monopol;
b) piaţă monopolistică;
c) piaţă de oligopol;
d) piaţă de monopol bilateral.

249. În situaţia în care preţul unui bun este stabilit sub nivelul preţului de echilibru, atunci:
a) cererea este egală cu oferta;
 b) există exces de cerere;
c) există exces de ofertă;
d) există deficit de cerere.

250. Preţurile administrate:

a) se referă la toate bunurile;
b) sunt întotdeauna superioare preţurilor libere;
c) se formează pe piaţa liberă;
d) rezultă din implicarea guvernului.

251. Profitul de monopol:

a) este mai mare decât profitul normal;
b) este mai mic decât profitul normal;
c) este inclus în profitul normal;
d) nici una din variantele de mai sus.

252. Dacă statul intervine pe piaţă prin fixarea unor preţuri minime, atunci putem vorbi de
existenţa:
a) unui exces de cerere;
b) unui exces de ofertă;
c) unui deficit de ofertă;
d) unui preţ de echilibru.

253. Statul nu intervine indirect pe piaţă, atunci când:

a) acordă subvenţii;
b) creşte taxele de import;
c) majorează veniturile consumatorilor prin diminuarea impozitelor;
d) stabileşte existenţa unor preţuri maxime pentru anumite bunuri.

254. În condiţii normale, dacă venitul cumpărătorului creşte, iar oferta rămâne constantă,
echilibrul pieţei se va forma:
a) la un preţ mai mic;
b) la un preţ şi o cantitate de echilibru mai mari;
c) la un preţ mai mare şi o cantitate de echilibru mai mică;
d) la un preţ mai mic şi la o cantitate de echilibru mai mare.

255. Se consideră că preţul unui bun X se află la un nivel la care apare un exces de ofertă. În
aceste condiţii, preţul pe o piaţă concurenţială: 
a) se reduce;
b) creşte;
c) rămâne nemodificat;
d) este întotdeauna mai mare decât costul marginal.

256. Costul de producţie al unui bun creşte. În condiţiile în care ceilalţi factori rămân
constanţi, echilibrul se va forma:
a) la un preţ de echilibru şi cantitate de echilibru mai mari;
b) la un preţ de echilibru şi cantitate de echilibru mai mici;
c) la un preţ de echilibru mai mare şi o cantitate de echilibru mai mică;
d) la un preţ de echilibru mai mic şi o cantitate de echilibru mai mare.
257. Presupunem că se înregistrează o reducere a nivelului taxelor şi impozitelor suportate
de către producătorii bunului X. În condiţiile în care ceilalţi factori rămân constanţi, echilibrul pe
piaţa bunului X se va forma:
a) la un preţ de echilibru şi cantitate de echilibru mai mari;
b) la un preţ de echilibru şi cantitate de echilibru mai mici;
c) la un preţ de echilibru mai mare şi o cantitate de echilibru mai mică;
d) la un preţ de echilibru mai mic şi o cantitate de echilibru mai mare.

258. Se consideră că preţul unui bun A se află la un nivel la care apare un exces de cerere. În
aceste condiţii, preţul pe o piaţă concurenţială: 
a) se reduce;
b) creşte;
c) rămâne nemodificat;
d) este întotdeauna mai mic decât costul marginal.

259. Reducerea taxelor de import are ca efect pe piaţa bunurilor de consum:

a) reducerea ofertei şi creşterea preţului;
b) creşterea ofertei şi reducerea preţului;
c) menţinerea ofertei şi a preţului ca urmare a creşterii cererii;
d) creşterea ofertei şi creşterea preţului.

260. Dacă pe piaţa unui bun, se realizează un exces de cerere:

a) preţul de echilibru scade;
b) cantitatea de echilibru scade;
c) preţul pieţei creşte şi tinde spre preţul de echilibru;
d) pe piaţă vor fi atraşi din ce în ce mai puţini producători.

261. Când pe piaţa unui bun oferta creşte mai puţin decât creşte cererea:
a) cantitatea de echilibru scade;
b) preţul şi cantitatea de echilibru scad;
c) preţul şi cantitatea de echilibru cresc;
d) preţul de echilibru creşte şi cantitatea de echilibru scade.

262. Când pe piaţa unui bun, cererea creşte mai puţin decât creşte oferta, preţul şi cantitatea
de echilibru:
a) cresc;
b) scad;
c) scade şi, respectiv, creşte;
d) creşte şi, respectiv, scade.

263. Când pe piaţa unui bun, cererea creşte şi oferta scade, preţul şi cantitatea de echilibru:
a) cresc;
b) scad;
c) creşte şi, respectiv, creşte, scade sau nu se modifică;
d) scade şi, respectiv, creşte, scade sau nu se modifică.

264. Când pe piaţa unui bun, cererea scade şi oferta creşte, preţul şi cantitatea de echilibru:
a) scad;
b) cresc;
c) scade şi, respectiv, creşte;
 d) scade şi respectiv, creşte, scade, nu se modifică.

265. Când pe piaţa unui bun, oferta creşte mai mult decât scade cererea, preţul şi cantitatea
de echilibru:
a) scad;
b) cresc;
c) scade şi, respectiv, creşte;
d) creşte şi, respectiv, scade.

266. Într-o ţară oferta de cereale este asigurată de 4 firme, iar 5% din cerere este satisfăcută
pe seama importului. Piaţa cerealelor este:
a) monopolistică;
b) de oligopol;
c) de monopol;
d) cu concurenţă perfectă.

267. Piaţa bunului X este foarte specializată şi din această cauză există numai trei
consumatori a căror cerere este: Q1 = 10-2P; Q2 = 5-3P; Q3 = 5-P. Oferta pieţei este egală cu
10+4P. Preţul (P) şi cantitatea (Q) de echilibru sunt:
a) P=2, Q=20;
b) P=1, Q=14;
c) P=3, Q=4;
d) P=1, Q=10.

268. Pe piaţa benzinei, funcţiile cererii şi ofertei sunt QC = 200 – 30P,

QOf = 20 + 5P, unde P este preţul. Dacă guvernul impune un preţ de 6 unităţi monetare, atunci pe
această piaţa apare:
a)un excedent de ofertă de 15 unităţi de cantitate;
b)un excedent de ofertă de 30 unităţi de cantitate;
c)un excedent de cerere de 15 unităţi de cantitate;
d)un excedent de cerere de 70 unităţi de cantitate.

269. Funcţiile cererii şi ofertei bunului A sunt: Q C = 400 – 30P, QOf = 200 + 20P. În acest
caz, preţul (P) şi cantitatea (Q) de echilibru sunt:
a) 20; 320;
b) 5; 150;
c) 4; 280;
d) 4; 180.

270. Cererea şi oferta pentru bunul X se exprima prin funcţii de tipul: Q C=10-2P şi QOf=4+P.
Pentru a susţine veniturile producătorilor statul intervine pe piaţă stabilind un preţ minim de 4
u.m., urmând să achiziţioneze eventualele excedente de ofertă. Costul suportat de guvern este
egal cu:
a) 20 u.m.;
b) 24 u.m.;
c) 30 u.m.;
d) 40 u.m..

271. Pe o piaţă cererea are forma Qc = 15 - P, iar oferta Q Of = P+1. În condiţiile în care statul
fixează preţul la 5 u.m.:
 a) pe piaţă va apărea un exces de ofertă de 4;
b) pe piaţă va apărea un exces de cerere de 4;
c) cantitatea tranzacţionată după reglementare va fi de 8;
d) nici una din variantele de mai sus.

272. Pe o piaţă cererea are forma Qc = 25 - 2P, iar oferta Q Of = P+3. În condiţiile în care
statul stabileşte un preţ maxim de vânzare de 10 u.m.:
a) pe piaţă va apărea un exces de ofertă de 8;
b) pe piaţă va apărea un exces de cerere de 8;
c) cantitatea tranzacţionată după reglementare va fi de 20;
d) nici una din variantele de mai sus.

273. Cererea la nivelul unei firme poate fi definită cu ajutorul funcţiei Qc=80 – 2P iar oferta
QOf=20+P. În cazul existenţei echilibrului pe piaţă, preţul (P) şi cantitatea (Q) de echilibru sunt:
a) 40 u.m., respectiv 20 unităţi;
b) 20 u.m., respectiv 40 unităţi;
c) 30 u.m., respectiv 30 unităţi;
d) 30 u.m., respectiv 40 unităţi.

274. Cererea pentru un bun este dată de relaţia Qc = 100-2P. Oferta bunului respectiv este
QOf = 50+P, unde P este preţul. Dacă pe piaţă există un exces de cerere de 20 unităţi, atunci,
preţul este:
a) 30 u.m.;
b) 20,33 u.m.;
c) 10 u.m.;
d) nul.

275. Pe piaţa grâului, cererea şi oferta sunt Q c= 50 – 2P şi, respectiv, Q Of = 10 + 4P, (unde Q
– cantitatea, P – preţul). Dacă guvernul intervine asupra preţului fixându-l la un nivel de 5 u.m.,
pe piaţă apare un exces de:
a) ofertă de 10 unităţi;
b) cerere de 40 unităţi;
c) cerere de 10 unităţi;
d) ofertă de 40 unităţi.

276. Pe piaţa unui bun, cererea şi oferta sunt Qc= 30 – 5P şi, respectiv, QOf = 12 + P, (unde Q
– cantitatea, P – preţul). Preţul şi cantitatea de echilibru sunt:
a) 3 şi, respectiv, 20;
b) 4 şi, respectiv, 10;
c) 3 şi, respectiv, 15;
d) 5 şi, respectiv, 5.

277. Pe piaţa unui bun, la un preţ de 20.000 u.m. apare un exces de ofertă, iar la un preţ de
10.000 u.m. apare un exces de cerere. Preţul de echilibru la unt este:
a) mai mare de 20.000 u.m.;
b) mai mic de 10.000 u.m.;
c) între 10.000 u.m. şi 20.000 u.m.;
d) 22.000 u.m..
278. Cererea şi oferta de benzină sunt reprezentate prin relaţiile Q c= 40 – 2P şi, respectiv,
QOf = 20 + 3P, (unde Q – cantitatea, P – preţul). În cazul unui exces de cerere pe piaţă, preţul
benzinei este:
a) mai mare decât 4 u.m.;
b) egal cu 6 u.m.;
c) mai mare decât 6 u.m.;
d) mai mic decât 4 u.m..

279. Pe piaţa unui bun, cererea şi oferta sunt Qc= 70-2P şi QOf = 10+P (unde Q- cantitatea, P-
preţul). Dacă statul impune un preţ cu 25% mai mic decât preţul de echilibru de pe această piaţă,
atunci pe piaţă apare un:
a) exces de cerere de 15 unităţi;
b) deficit de oferta de 20 unităţi;
c) exces de oferta de 15 unităţi;
d) deficit de cerere de 20 unităţi.