GEORGE CĂLINESCU

George Călinescu (n. 19 iunie 1899, București – d. 12 martie 1965, Otopeni) a fost critic,
istoric literar, scriitor, publicist, academician român, personalitate enciclopedică a culturii și
literaturii române, de orientare, după unii critici, clasicizantă, după alții doar italienizantă sau
umanistă.

VIAȚA
După parcurgerea primelor două clase primare la Iași, la Colegiul Carol I, a celorlalte două la
București, la Școala Cuibul cu barză, apoi gimnaziul Dimitrie Cantemir la București, își
încheie studiile medii la Liceul „Gheorghe Lazăr” din București și pe cele universitare la
Facultatea de Litere și Filozofie din București, la care intră în 1919. Își ia licența în Litere în
1923. Teza de licență purta titlul Umanismul lui Carducci. Devine profesor de limba italiană
pe la diverse licee bucureștene și timișorene, apoi pleacă la Roma, pentru doi ani cu o bursă
pentru Școala română din Roma, instituție de propagandă culturală românească, fondată de
profesorul și istoricul Vasile Pârvan.

Opera

 Ion Bălu, Călinescu, George. Critică și interpretare, Cartea Românească, 1970

 Ion Bălu, G. Călinescu. Eseu despre etapele creației, 1970
 Gheorghe Țuțui și Gheorghe Matei, G. Călinescu. Texte social-politice (1944-1965) ,
Editura Politică, București, 1971.
 Ion Bălu, Viața lui G. Călinescu, 1981, ed. A II-a, Editura Libra, 1994
 Mircea Martin, G. Călinescu și complexele literaturii române, 1981, ed. A II-a,
Editura Paralela 45, 2002
 George Călinescu, Istoria literaturii române de le origini și până în prezent, Editura
Minerva, 1985
 Mircea Zaciu, Marian Papahagi, Aurel Sasu, Dicționarul scriitorilor români, A-C,
Editura Fundației Culturale Române, 1995