George Calinescu

George Călinescu (n. 19

iunie 1899, București – d.
12 martie 1965, Otopeni)
a fost critic, istoric literar,
scriitor, publicist,
academician român,
personalitate
enciclopedică a culturii și
literaturii române, de
orientare, după unii
critici, clasicizantă, după
alții doar italienizantă sau
umanistă. Este considerat
drept unul dintre cei mai
importanți critici literari
români din toate
timpurile, alături de Titu
Maiorescu sau Eugen Lovinescu. Și-a semnat
întotdeauna articolele ca G. Călinescu, după o modă
destul de răspândită în perioada interbelică.
Pe 19 iunie 1899, se naște la București Gheorghe
Vișan, fiul Mariei Vișan. Copilul e crescut de
impiegatul C.F.R. Constantin Călinescu și de soția
sa, Maria, în casa cărora mama băiatului lucra ca
menajeră. Familia Călinescu, împreună cu ”femeia
în casă” și copilul, se mută la Botoșani, apoi
impiegatul Călinescu este transferat la Iași. Aici
Gheorghe Vișan (viitorul scriitor) e înscris la Școala
”Carol I”, de pe lîngă Liceul Internat. În 1907, Maria
Vișan (mama sa naturală) acceptă ca soții Călinescu,
care nu aveau copii, să-l înfieze. De acum, se va
numi Gheorghe Călinescu ( și se cuvine precizat că
acesta a rămas, pe tot parcursul vieții, numele său
oficial, utilizarea – evitată consecvent de scriitorul
însuși –, atît în exprimarea orală, cît și în scris, a
prenumelui ”George”). Se mută la București în
1908. În copilărie nu a excelat cu nimic, s-a lăsat
învăluit în aura mediocrității.
A făcut mai multe călătorii de
documentare în Uniunea Sovietică, (la
Kiev, Moscova, Leningrad 1949) și în
China comunistă (Am fost în China nouă,
1953) , publicîndu-și impresiile de
călătorie în aceste două volume.
În anul 1953 îi apare romanul Bietul
Ioanide iar începînd cu 1956 reintră în
viața literarã printr-o rubrică
permanentă (Cronica optimistului)
ținută în săptămînalul cultural
Contemporanul.
În noiembrie 1964, este internat cu diagnosticul
ciroză hepatică la Sanatoriul Otopeni. La 12 martie
1965, la adăpostul nopții, pleacă în lumea umbrelor,
lăsînd ”o operă fundamentală pentru cultura
poporului român” (potrivit epitafului literar semnat
de Geo Bogza).