Analogia

Analogia constă în compararea unui element cu altul din altă clasă, care ne e mai
cunoscut și mai accesibil percepției și gândirii. Analogia dintre două obiecte și/sau fenomene
se poate face privind o singură însușire sau un ansamblu de însușiri. Analogia nu extinde
trăsăturile unui element asupra unui obiect în întregul său. Autorul trebuie să atragă atenția
asupra faptului că este vorba de o asemănare în câteva puncte și nu de o identitate pentru a nu
induce publicul în eroare.

Tranziție și bragă
Una dintre bucuriile copilăriei mele era paharul cu bragă de patruzeci de bani. Când
economiseam mai cu spor, puteam aspira la o eugenie care costa șaptezeci și cinci de bani.
Dar și atunci mă întrebam dacă nu e preferabil să fac rost de încă cinci bani ca să-mi iau două
pahare cu bragă. Aspectul oarecum suspect al băuturii mele preferate nu mă impresiona:
percepeam, firește, culoarea și consistența ei vag noroioase, discreta ei mireasmă de borhot,
urma prăfoasă care rămânea pe fundul paharului.
Încet – încet, braga a dispărut. A fost înlocuită de câteva lamentabile artefacte, de la
tropicalul Cico la indescifrabilele Frucade, Rocola sau Quick.
După revoluție, am sperat ca braga să reapară. La urma urmei, ea valorifica o materie
primă nepretențioasă și o „manoperă” simplisimă. În plus, era, ca să zicem așa, o băutură
„tradițională”. Ieftin și autohton! Ce poate fi mai rentabil? Ei bine, braga n-a reapărut. Acum
câteva zile, am trecut prin Bușteni în căutarea doamnei Bairamovici. Am găsit spațiul
bragageriei: un chioșc „modernizat” cu cea mai banală ofertă de tranziție: țigări, băuturi,
bomboane. Iar în locul doamnei Bairamovici un tânăr care mi-a explicat că s-a renunțat la
bragă pentru că nu se mai poate procura materia primă necesară. Iată, într-adevăr, un serios
motiv de nostalgie.
„Motivele” crizei trebuie căutate, cred, în altă parte. Nu lipsa materiei prime e
problema, ci, vorba Opoziției, lipsa voinței politice de a produce bragă! Mai întâi,
„electoratul” însuși nu vrea bragă cu destulă intensitate. Altele are el acum în sufletul lui! Și,
oricum, nu poate admite că s-a făcut revoluție ca să ne întoarcem la o asemena licoare
vulgară. Am făcut revoluție pentru progres, pentru integrare europeană, pentru capitalism.
Așadar, pentru valori care n-au nimic comun cu braga.
În altă ordine de idei, nu pricep cum există indivizi care au nostalgia comunismului și
nu există nimeni care să aibă nostalgia bragageriilor. Tranziția e, fără îndoială, o perioadă a
nostalgiilor prost orientate. Și, în orice caz, e un fel de bragă pe dos. Braga arăta neatrăgător,
dar la gust era bună. Tranziția are un ambalaj plin de promisiuni, dar lasă un gust acru, de
șampanie răsuflată.
(Andrei Pleșu, Dilema, august, 1995)