GAZUL OTRĂVITOR

Gazul otrăvitor a fost cea mai de temut armă din Primul Război Mondial. Fiind o armă
ce nu discrima, acesta putea fi folosit în tranșee chiar și atunci când nici un atac nu avea
loc. Chiar dacă mitraliera a ucis mai mulți soldați în timpul războiului, destul de des
soldații puteau să se ascundă. Un atac cu gaz
otrăvitor însemna că soldații trebuiau să-și pună
măști de gaze pe față iar dacă acestea nu-și
făceau efectul, atunci victima ar fi fost lăsată în
agonie timp de zile sau săptămâni înainte să
moară.

A fost folosit pentru prima dată de germani

împotriva soldaților aliați în aprilie 1915 în
timpul celei de-a doua bătălii de la Ypres și a
avut un efect devastator asupra soldaților francezi din tranșee.  Primul tip de gaz
otrăvitor folosit în Primul Război Mondial a fost gazul de clor și i-a făcut pe soldați să se
înece și să se sufoce pe măsură ce plămânii lor se inflamau din cauza gazului. Efectele
gazului de clor erau rapide și mortale. Deoarece era prima utilizare, soldații nu erau
pregătiți pentru efectele sale și nu aveau măști de gaze pentru a se proteja. Unii soldați
urinau pe cârpe și îsi acopereu fețele cu ele
într-o încercare de a preveni pătrunderea
gazului în căile respiratorii. În timp ce
utilizarea de către germani a gazului
otrăvitor a fost puternic criticată de
națiunile aliate, acesta va deveni o armă
folosită de ambele părți. De asemenea, pe
măsură ce războiul progresa, soldaților li s-
au furnizat măști de gaze sau hote de gaz
adecvate pentru a preveni efectele devastatoare.

După utilizarea gazului de clor, un nou tip de gaz otrăvitor a început să fie folosit de
către ambele părți pe câmpurile de luptă din Primul Război Mondial. Se numea gaz
fosgen și era mai periculos decât gazul de clor. Îi făcea pe soldați să tușească puțin la
 început, ceea ce permitea gazului să fie inhalat mai ușor, făcându-l și mai otrăvitor
pentru bărbații din tranșee. De asemenea, spre deosebire de gazul de clor, fosgenul nu
era vizibil, ceea ce făcea soldații să-l inhaleze înainte de a-
și pune măștile de gaze.

Următorul gaz otrăvitor care a fost folosit în Primul

Război Mondial a fost gazul muștar pe care forțele
germane l-au folosit împotriva soldaților ruși în 1917. Spre
deosebire de clor și fosgen, măștile de gaze nu erau
eficiente împotriva gazului muștar, deoarece afecta suprafața pielii. Soldații care au fost
expusi, au experimentat arderea pielii, umflarea ochilor și sufocarea. În timp ce gazul
muștar a cauzat leziunile descrise mai sus, rareori a dus la moarte.

În concluzie, gazul otrăvitor a fost o armă care a

avut un impact mare asupra războiului. Cu toate
acestea, pe măsură ce războiul a continuat, gazele
otrăvitoare și-au pierdut impactul global din cauza
introducerii măștii de gaze în 1916.