Sunteți pe pagina 1din 42

Revista

Psihologos
Revistă psihopedagogică și educațională

Centrul Județean de Resurse și


Asistență Educațională
Sibiu

ISSN 2501 - 577X www.cjraesibiu.ro


ISSN–L 2501 – 577X cjraesibiu@gmail.com
Echipa de redacție Adela Crețu
Redactor

Nu am așteptări de la oameni, le las libertatea să mă surprindă!

Valeria Purcia
Redactor Mirela Șerban
Redactor
Adevărata „măsură” a vieții unui om nu se poate obține decât prin
„lipsa de măsură”- dorind „fără măsură”, îndrăznind „fără măsură”, „Cei care au privilegiul de a ști, au datoria de a acționa"
iubind „fără măsură.” Octavian Paler Albert Einstein

Monica Decean Ariana Ananie


Redactor
Redactor, coordonator revistă
Demnitatea și perseverența în tot ceea ce facem, le-am învățat din
,,În mijlocul fiecărei provocări stă oportunitatea.”
copilărie, datorită modelelor pe care le-am avut. Am înțeles atunci,
Albert Einstein
că făurirea viitorului pe măsura obligațiilor ce le avem, se poate face
doar prin învățătură, ordine și disciplină.

Corina Stan Alexandra Stoica


Redactor Grapic design
„Există lucruri pe care le știți, dar nu știți că le știți. "Adulții nu înțeleg niciodată nimic de unii singuri și e o obositor pentru
Când veți ști ceea ce nu știți, atunci vă veți schimba.” copii să le explice mereu și mereu cum stau lucrurile."
Milton Erickson Micul prinț, Antoine de Saint-Exupery
cuprins
Cuvânt de întâmpinare 9 Importanța conștiinței fonologice în citire 30 Pentru seninul din sufletul lor…. 54
Prof. Monica-Adriana Munteanu - Vass Emanuela Relinschi Ioana
Inspector Școlar General Adjunct
Educaţia pentru viaţă 56
ERASMUS Intervenția timpurie - Prevenirea tulburărilor de Fiat Carla
Erasmus Plus ,,Restart în educație” 10 limbaj 32
Purcia Valeria și Crețu Adela Ștef Irina Viziunea adolescenților despre lume, viață 58
Hainagiu Daniela
Erasmus-Educația Adulților 12 Supradotarea ca dar sau ca povară 34
Samoilă Clara și Pui Mirela Savu Marilena Reguli care ne pot ajuta să scăpăm de griji 60
Echert Valeria
Erasmus-Cursul ,,Successful Strategies for Teaching Rolul jocului în dezvoltarea competențelor socio-
Students with Special Needs in Every Classroom’’ 14 emoționale ale preșcolarilor 36 Activitați realizate la Cabinetul de Asistență
Ani Veronica și Ananie Ariana Ionaș Mihaela Psihopedagogică 62
Barbu Ioana
Erasmus-Dezvoltarea inteligenței emoționale și abilităților Platoul minții sănătoase 38
socio-emoționale prin Mindfulness 15 Bârzoagă Berta Povestea steluței 64
Toader Cristina și Savu Marilena Crețu Adela
Starea de bine 40
Erasmus-Arta în educație și educația ca artă 18 Oltean Gabriela Cuibul de rândunele 66
Bădescu Sergiu Decean Monica
Fii un părinte atent 42
Erasmus -Cercul vicios al bullying-ului 20 Dina Adriana SPRE ESEU
Mihailă Tiberiu Adrian Parteneriatul educațional cu familia 68
Adaptarea școlară 44 Arcaș Mariana
Erasmus - Conflict Management Emoțional Intelligence Toma Mioara
and Bullying 22 Impactul tehnologiei asupra copiilor! 70
Ani Veronica și Ananie Ariana Autismul în grădiniță 46 Prisăcaru Dora Luciana
Mărginean Aurelia
Erasmus-Despre Emoții în orașul cu nume de Iubire: Copii și emoții 72
Ljubljana 24 LA PRACTICĂ Gafton Simona
Huiban Claudia și Samoilă Clara Tehnologii asistive pentru cei cu deficienţe de
vorbire 48 Cele 3 diferențe esențiale Homeschool, unscholing
DE LA TEORIE Șerban Mirela și școala online 74
Manifestări critice epileptice vs. manifestări critice Enescu Cristina
neepileptice la adolescenți 26 Repere pentru incluziunea elevilor cu cerințe
Dr.Henzel Paula-Sorina educaționale speciale 50 Ceea ce mintea nu poate-Reflecţii în vremuri
Stan Corina Mihaela schimbătoare… 76
Enurezisul la copii 28 Mitea Mihaela
Dr .Decean Marius-Gabriel Despre reziliența copiilor în școala online. Scurt
ghid pentru părinți. 52 CEAI ȘI LECTURĂ
Crăciun Simona ,Rânduri, gânduri, culoare și emoție...în cărți
pentru minte și suflet” 78

6 | Revista Psihologos Revista Psihologos | 7


I Inspector Şcolar General Adjunct,
Prof. Monica-Adriana MUNTEANU

CUVÂNT DE ÎNTÂMPINARE

Î
mi place foarte mult conceptul de „revistă online", șaptelea număr, dens din punct de vedere valoric, încărcat
deoarece aceasta deschide un alt fel de comunicare de profunzimea psihologiei și a adâncirii în meandrele vieții
cu întreaga comunitate educațională locală și nu interioare. Abordarea motivației și a demotivării actului de
numai: un dialog direct, dinamizat de rafinamentul și instruire, a sănătății mentale și a anxiozității, a stării de bine
de sensibilitatea redactorilor și a tuturor celor care își publică și a factorilor care o întrețin, legătură școală-familie, relație
aici gândurile, proiectele și experiențele profesionale, puse absolut necesară pentru menținerea procesului educațional
în slujba stării de bine, atât de necesare actului didactic. în parametrii calității – mai ales acum, în context pandemic
Așadar revista este punctul de întâlnire dintre psihologie, – și pentru dirijarea învățării întru succesul în viață și în
consiliere și educație, triadă care nu poate lipsi din formarea carieră al fiecărui educabil.
de calitate și din parcursul de învățare al fiecărui om. În calitatea mea mea de inspector școlar general adjunct
Revista Psihologos, inițiativă a Centrului Judeţean de – cu experiența consilierului școlar, a psihoterapeutului, a
Resurse şi Asistenţă Educaţională Sibiu, este în primul rând formatorului, a expertului evaluator al calității în educație,
adresată profesorilor consilieri şcolari, profesorilor logopezi a mentorului, a metodistului și, nu în ultimul rând, a
şi mediatorilor şcolari, dar caracterul de strictă specialitate redactorului din primul număr al acestei publicații – nu pot
nu limitează cititorii la categoriile de specialiști tocmai decât să felicit colectivul de redacție pentru consecvența
numite, ci dimpotrivă, prin varietatea subiectelor abordate publicării și pentru ineditul conținutului, și să le urez atât
în articole, se adresează tuturor doritorilor de cunoaștere revistei Psihologos, cât și „protagoniștilor” acesteia, mulți
a lumii emoțiilor, sentimentelor, trăirilor care se dezvoltă ca ani înainte, cu aceeași determinare și conștiință a lucrului
urmare a problematicii școlare a momentului. bine făcut!
Astfel, revista se află în al șaselea an de viață și la al

8 | Revista Psihologos Revista Psihologos | 9


ERASMUS
Etapele demersului experențial sunt următoarele:
CURSUL ,,WE ARE ALL SPECIAL: INCLUSION AND I. Cunoştinţe – concepte, fapte, informaţie şi experienţa
anterioară;
SUPPORT FOR STUDENTS WITH SPECIAL NEEDS IN AND II. Activităţi – crearea de situații care să permită libera
exprimare;
OUT OF THE CLASSROOM” ÎN CADRUL PROIECTULUI III. Reflecţie – gândirea axată pe analiză şi evaluarea

ERASMUS PLUS ,,RESTART ÎN EDUCAȚIE” PENTRU


propriilor activităţi şi a contribuţiei lor, propria creştere
personală.

EDUCAȚIA ADULȚILOR IMPLICAȚI ÎN EDUCAȚIA Activitățile au fost realizate cu ajutorul culorilor acrilice pe
suport de carton și cu diferite instrumente de împrăștiere a
COPIILOR CU TULBURĂRI SPECIFICE DE ÎNVĂȚARE culorii.
Printre activitățile interesante putem menționa:
I Profesor consilier școlar dr. Valeria Purcia, CJRAE Sibiu -„Biluța magică”unde se folosește o bilă solidă de împrăștiere
I Profesor consilier școlar Adela Crețu, CJRAE Sibiu
a culorilor pe un carton într-o cutie
-„Personaje albe”, tehnica folosește abțibilde ușor de dezlipit
Articolul își propune să promoveze importanța metodelor și tehnicile de orientare experențială exersate în
de pe carton după ce culorile acrilice au fost răspândite .
cadrul cursului „We Are All Special: Inclusion and Support for Students with Special Needs In and Out of the
-„ Detensionare motrică”, care se realizează folosind o „zipper
Classroom” susținut de European Academy of Creativity , Barcelona, Spania.
slider bag” unde se adaugă culori acrilice si gel de masaj.
-„ Spuma colorată”, tehnică prin care se împrăștie culorile
În cadrul proiectului Erasmus+2019-1-RO01-KA104-062140, Elementul distinctiv al demersului experiențial este dat de actul
acrilice pe un strat subțire de spumă de ras cu ajutorul
„Restart în educație”, la mobilitatea din Barcelona, Spania, de creare a unui produs ce evidențiază emoțiile beneficiarului
scobitorilor.
au participat din partea CJRAE Sibiu, în perioada 14.06.2021 referitoare la evenimente importante din viața lui.
În concluzie, demersul experențial este o metodă activă,
– 19.06.2021, profesor consilier școlar dr. Valeria Purcia și Produsul realizat poate include evenimente din viața elevului,
centrată pe elev, în care
profesor consilier școlar Adela Crețu la cursul „We Are All anterioare experienței de învățare, experiențe din viața curentă
beneficiarii își folosesc cunoștințele și competențele în mod
Special: Inclusion and Support for Students with Special Needs sau cele care rezultă din participarea la activitățile organizate
relevant și concret, care prezintă oportunități pentru elevi de
In and Out of the Classroom” susținut de European Academy de facilitatorul specializat.
a aplica ce au învățat și a-și rezolva provocările reale pe care
of Creativity, Barcelona, Spania. Activitățile de formare au Scopul demersului de orientare experențială este acela de a ne
le trăiesc.
vizat teme precum: beneficiile sesiunilor de mindfulness în ajuta să fim conştienți de noi și de existența noastră în lume.
Oportunitatea de formare a constituit totodată și un schimb
context școlar, explorarea inteligenței emoționale, tehnici
de bune practici pe temele propuse între cadrele didactice
specifice de comunicare și efectele benefice ale artterapiei.
participante și atingerea unui nivel de expertiză în gestionarea
Cursul s-a centrat pe două linii strategice majore, având ca
situațiilor dificile întâlnite în activitatea didactică.
suport metode și tehnici experențiale:
• Activități de prevenire a izolării copiilor cu nevoi speciale
• Tehnici de relaxare psihomotrică bazate pe mișcare și
culoare

Metodele și tehnicile de orientare experențială


folosesc activități și exerciții ce oferă o oportunitate unică de
creștere a participanților, cât și instrumente extrem de utile
de atingere a unor rezultate specifice facilitatorilor.

10 | Revista Psihologos Revista Psihologos | 11


ERASMUS Profesorii consilieri școlari Mirela Pui și Clara Samoilă, au participat sau a scopurilor activităților de învățare, fiecare profesor va alege și va va atribui un card special Plikers (aceste carduri pot fi tipărite gratuit).
în perioada 21.06.2021–26.06.2021, la cursul ,,ICT in the classroom: utiliza instrumentele digitale potrivite. Fiecare carte are literele "A", "B","C" și "D" pe una dintre fețele sale.

CURSUL DE Innovative Tools to Facilitate Students Learning, Collaboration and


Creativity", în Valencia, Spania. Cursul a fost susținut de Europass
Quizlet este un site web gratuit, fiind un instrument util de învățare
pentru elevi, pentru realizarea de carduri flash și teste online, moduri
Fiecare card va avea o formă unică, care permite smartphone-ului
profesorului, să aloce răspunsuri elevilor individuali.
FORMARE ,,ICT IN Teacher Academy, prin formatorul Iacopo Falciani, expert și
promotor al noilor tehnologii (ICT) pentru educația secolului 21. Cursul
de studiu și de joc. Quizlet este un site interactiv, cu capacitatea de
a crea propriul set de studiu sau de a clona și edita cele ale altora.
Exemplu de card Plikers:
Procedură de lucru:
THE CLASSROOM: a reunit un număr de nouă cadre didactice, cu specializări diverse, Flashcard-urile se explică de la sine, la fel ca cele reale, cu o întrebare Când profesorul adaugă cursurile și studenții în timpul configurării,

INNOVATIVE TOOLS reprezentanți ai Poloniei, Portugaliei și României, ceea ce a favorizat


comunicarea și interacțiunea, cât și schimbul cultural și profesional.
pe de o parte, și răspunsul pe de altă parte (flash). Elevul poate folosi
cu succes acest instrument, în activitatea de învățare. Aplicația
fiecărui elev i se va acorda un număr
Apoi, în clasă, profesorul va trebui să ofere fiecărui elev, numărul de
TO FACILITATE Valencia, orașul gazdă al cursului nostru, este un oraș portuar permite crearea de teste, care presupun întrebări și răspunsuri cu card corespunzător

STUDENTS LEARNING,
mediteranean, cosmopolit, care respectă zicala locală ,,o bucată mai multe tipuri de alegeri, care pot fi completate pentru a obține un De exemplu, Andrew este numărul 7 din lista de mai jos, așa că ar
de cer căzută pe pământ". Fiind al treilea oraș spaniol ca mărime și rezultat general. Accesând linkul următor, puteți vizualiza un exemplu trebui să folosească cardul numărul 7 în clasă.

COLLABORATION AND vechime și capitala veche a regatului Valencia, orașul are un bogat
patrimoniu cultural. La Lonja de la Seda, Ayuntamiento (Primăria
de utilizare a cardurilor în activitatea de învățare. https://quizlet.
com/602688937/flashcards

CREATIVITY" Orașului Valencia), La Plaza de la Virgen, La Catedral de Valencia, EdPuzzle este o platformă care permite crearea sau reutilizarea de

ÎN CADRUL Complexul Artelor și Științelor, Gara de Nord, minunatele biserici


aflate în centrul istoric al orașului, sunt doar câteva dintre obiectivele
conținut video. Platforma permite accesul cu un cont Google. Este
un instrument digital axat pe evaluare, și menit să creeze videoclipuri
PROIECTULUI cu care Valencia se mândrește și pe care le-am vizitat cu încântare și interactive online, încorporând întrebări deschise sau cu răspunsuri

ERASMUS PLUS
admirație. multiple, sarcini de lucru, note audio, piese audio sau comentarii la Lucrând cu cardurile plickers, se economisește de timp, iar învățarea
Activitățile de formare ale cursului, au vizat teme precum: cunoștințe un videoclip (youtube). EdPuzzle permite profesorilor să transforme se produce mai rapid, pentru că elevul primește feedback în timp

,,RESTART ÎN EDUCAȚIE” și abilități în utilizarea instrumentelor de tehnologie a informației


(ICT) în sala de clasă, crearea unui mediu de studiu și colaborarea
videoclipurile într-o lecție. Astfel, profesorul poate edita orice videoclip,
inserând întrebări, audio, text și linkuri, în diferite puncte. Accesând
real, la itemii rezolvați.
,,ICT in the classroom: Innovative Tools to Facilitate Students
PENTRU EDUCAȚIA elevilor în mediul virtual, comunicarea și transmiterea conținuturilor următorul link, puteți vizualiza unul dintre exemplele noastre de la curs: Learning, Collaboration and Creativity" a reprezentat o experiență

ADULȚILOR IMPLICAȚI
educaționale dintre profesor și elevi, învățare eficientă și atractivă https://edpuzzle.com/media/60d311346e5519414564f545 bogată și intensă de învățare pentru toți participanții prezenți la
prin utilizarea instrumentelor de tip test (quizzes), crearea de lecții Trello este un instrument colaborativ (de grup), care îți poate organiza această formare. Utilizarea instrumentelor digitale recent învățate,

ÎN EDUCAȚIA COPIILOR și activități bazate pe jocuri și aplicații de realitate augumentativă și


virtuală, toate cu scopul implicării și motivării elevilor în activitatea de
proiectul în board-uri (table/ coloane). Tablourile de bord sunt punctul
de plecare, și se concentrează de obicei, pe un proiect, o lecție sau
CU TULBURĂRI învățare. sarcini bazate pe procese, cum ar fi adăugarea unui membru de

SPECIFICE DE În cadrul cursului au fost prezentate mai multe instrumente digitale


(platforme și aplicații digitale) destinate educației în sistem online,
echipă, de clasă. Cardurile individuale din liste conțin informații despre
o anumită sarcină și pot fi mutate din listă în listă, după cum este
ÎNVĂȚARE dar și în sistem hibrid: Plickers, YouTube, Quizlet, EdPuzzle, ThingLink,
Canva, Learning Apps, Trello, OBS Studio, Streetview. La finalul
necesar (spre exemplu, în situația în care o sarcină este finalizată).
Fiecare card poate conține o gamă largă de informații despre sarcini,
ne-a permis tuturor cadrelor didactice participante la curs
eficientizarea activității didactice de predare-învățare-evaluare,
I Profesor consilier şcolar Mirela Pui, CJRAE Sibiu
I Profesor consilier şcolar Clara Samoilă, CJRAE Sibiu cursului, participanții au îmbogățit experiența de învățare, prezentând inclusiv o descriere de text, atașamente de fișiere, linkuri, comentarii mai mult, am conștientizat că educația viitorului se află la un click
și alte instrumente digitale utilizate în activitatea didactică, și anume: și multe altele. distanță. Totul depinde doar de noi!
În ultimele decenii, tehnologiile informaționale și de comunicare Nearpod, ChatterPix, XMind, Biteable, Madmagz, Crello, Padlet. În Plickers este o aplicație de răspuns rapid la itemi, utilizată în clasă, https://quizlet.com/it/602592916/valencia-flash-cards/
au fost implementate cu succes, aducând plusvaloare și inovație, în cadrul cursului, care a inclus atât informații teoretice, cât și activități care permite profesorilor să folosească un dispozitiv mobil pentru a https://edpuzzle.com/
majoritatea domeniilor de activitate: medicină, comerț, industrie,
practice, cursanții au avut ocazia să creeze conținut digital, materiale scana carduri de hârtie pentru răspunsurile elevilor. Profesorul ridică https://trello.com/
învățământ. Situația internațională actuală cauzată de pandemia
de COVID-19, a accelerat procesul implementării tehnologiilor informative, instrumente de evaluare, jocuri educaționale digitale, un dispozitiv precum un telefon sau o tabletă și scanează răspunsurile h t t p s : // a s s e t s . p l i c k e r s . c o m / p l i c k e r s - c a r d s /
informaționale și de comunicare în procesul de învățământ. Cursul de toate având rolul de a îmbunătăți și diversifica actul educațional. Încă elevilor, care sunt înregistrate. PlickersCards_2up.pdf (sursă carduri gratuite)
formare ,,ICT in the classroom: Innovative Tools to Facilitate Students din primele zile ale cursului, am conștientizat că utilizând tehnologia Plikers este un instrument tehnologic online care permite profesorilor https://learningapps.org/
Learning, Collaboration and Creativity" din cadrul proiectului
informației, posibilitățile de comunicare, formare și informare, să-și studieze/ chestioneze cursurile fără a fi nevoie ca elevii să aibă
Erasmus+ 2019-1-RO01-KA104-062140, ,,Restart în educație” derulat
de Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională Sibiu, a sunt nelimitate: platforme de interacțiune în timp real, aplicații sau dispozitive individuale. Tot ce trebuie să aibă profesorul în clasa sa,
răspuns în mod oportun nevoii de formare a profesorilor consilieri platforme de colaborare online, resurse și aplicații de învățare, etc. este un computer personal sau o tabletă, un smartphone, cu acces
școlari, privind predarea și consilierea educațională asistată de În continuare vom prezenta succint câteva dintre instrumentele la o cameră și WI-FI. Odată ce profesorul se înscrie la Plikers la plikers.
calculator. învățate în cadrul cursului. În funcție de specificul disciplinei predate, com, și introduce numele elevilor săi în program, fiecărui student i se
10 | Revista Psihologos Revista Psihologos | 13
ERASMUS
Scopul proiectului ,,Restart în educație” vizează dezvoltarea
CURSUL ,,SUCCESSFUL instituțională, prin îmbunătățirea și eficientizarea
competențelor profesionale ale personalului CJRAE Sibiu.
STRATEGIES FOR Proiectul își propune: să sporească calitatea sprijinului

TEACHING STUDENTS
pentru școlarizarea copiilor cu tulburări specifice de învățare;
să ofere competențe, resurse și instrumente adecvate

WITH SPECIAL NEEDS IN persoanelor (părinți și cadre didactice) care participă la


educația lor. Acest lucru contribuie la creșterea calității vieții
EVERY CLASSROOM’’ beneficiarilor direcți și indirecți ai serviciilor educaționale
(elevi, părinți, cadre didactice din unitățile de învățământ și
ÎN CADRUL comunitatea locală).
În cadrul proiectului Erasmus+ 2019-1-RO01-KA104-062140
PROIECTULUI ,,Restart în educație” din partea Centrului Județean de

ERASMUS PLUS
Resurse și Asistență Educațională Sibiu, au participat, în
perioada 16.08.2021- 21.08.2021, prof. consilier școlar

,,RESTART ÎN EDUCAȚIE” Veronica Ani și prof. logoped Ariana Ananie la cursul


,,Successful Strategies for Teaching Students with Special

PENTRU EDUCAȚIA Needs in Every Classroom’’ susținut de European Teacher


Academy în cadrul Language Campus din San Cristobal de Strategiile de abordare a elevilor cu CES recomandate: Cadrele didactice participante la mobilități au obținut
ADULȚILOR IMPLICAȚI Tenerife, Spania.
Activitățile de formare au vizat teme precum: perspectiva
introducerea unor rutine, instrucțiuni clare în timpul activității;
cunoașterea elevilor (a intereselor, abilităților, a stilurilor de
cunoștințe și competențe privind strategiile de succes de
incluziune a elevilor cu cerințe educative speciale în fiecare
ÎN EDUCAȚIA COPIILOR asupra problemelor legate de predare și învățare, integrare învățare); crearea unui climat incluziv de învățare; oferirea de clasă prin intermediul instrumentelor de abordare adecvate,
și incluziune; identificarea barierelor și a resurselor necesare exemple; oferirea unui timp mai îndelungat pentru realizarea inovative, moderne, probate de celelalte țări și experimentate
CU TULBURĂRI pentru a aborda cu succes nevoile educaționale ale învățării sarcinii; simplificarea sarcinii de lucru; utilizarea calculatorului în pe parcursul cursurilor de formare prin modele de bune

SPECIFICE DE
în moduri eficiente în context inclusiv. Oportunitatea de timpul activității; încurajarea elevilor atunci când realizează ceva practici.
formare a constituit totodată și un schimb de bune practici bine; realizarea de activități individuale cât și de grup, oferirea

ÎNVĂȚARE
pe temele propuse între cadrele didactice participante. unor pauze scurte elevilor cu probleme de concentrare.
Alături de participanți din 6 țări: România, Ungaria, Polonia, Este importantă concentrarea pe punctele forte ale elevilor
Letonia, Germania, Cuba, ghidați de formatorul Lise-Lott aflați în dificultate, nu pe criticarea punctelor slabe ale acestora.
I Profesor logoped Ariana Ananie, CJRAE Sibiu Grimm din Suedia am obținut o perspectivă mai bună Atfel am aflat că există 20 de variante de a spune ,,Foarte
I Profesor consilier școlar Veronica Ani, CJRAE Sibiu
asupra problemelor privind predarea și învățarea în medii bine!”:1.Ești pe drumul cel bun!; 2. Ai făcut o treabă bună!;
speciale, de integrare și incluziune, identificând barierele și 3.Ai lucrat mult azi!; 4.Fantastic!; 5.Bine lucrat!; 6.Excelent!;7.
Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională
resursele necesare pentru a răspunde cu succes nevoilor Te descurci foarte bine!; 8.Nu e deloc rău!; 9.E mult mai bine
Sibiu derulează în perioada septembrie 2019- august
educaționale de învățare ale elevilor în cadrul comunității acum!; 10.Continuă tot așa!; 11.Știam că poți face asta!; 12.
2022 proiectul ,,Restart în educație” 2019-1-RO01-
școlare. Astfel, barierele care împiedică succesul în învățare Felicitări!; 13.Senzațional!; 14.Faci tot mai bine pe zi ce trece!;
KA104-062140 prin Programul Erasmus Plus. Prin
pot fi: dificultățile de învățare; dislexia/disgrafia; problemele 15.Îmi place cum ai făcut!; 16.Nimic nu te poate opri!; 17.E foarte
intermediul acestui proiect, profesorii consilieri școlari
sociale; stima de sine redusă; problemele în familie; stresul/ bine!; 18.Mă bucur să văd că poți face asta!; 19.Bună gândire!;
și profesorii logopezi beneficiază de cursuri de formare
teama de eșec; motivația scăzută pentru învățare; anxietatea. 20.Super!
profesională prin Programul Erasmus Plus în vederea
Soluțiile propuse: modificarea sarcinii de lucru; utilizarea de
îmbunătățirii activității cu elevii, părinții și cadrele
noi strategii; modificarea așteptărilor; schimbarea mediului
didactice.
de învățare; tehnicile de lucru colaborative.
14 | Revista Psihologos Revista Psihologos | 15
ERASMUS În perioada 15-21 mai 2021, am avut bucuria de a participa Conștientizează 5 lucruri pe care le poți vedea în jurul tău, 4 de intensitatea problemei, putem să o vedem mai clar și în
împreună cu colega profesor consilier școlar Marilena Savu, la lucruri pe care le poți atinge în jurul tău, 3 lucruri pe care le ansamblu sau în context,
cursul de formare ,,Mastering Soft skills and Growing Emotional poți auzi, 2 lucruri pe care le poți mirosi și 1 lucru pe care îl poți iar soluțiile potrivite sunt mai ușor de identificat.
Intelligence using Mindfulness” în mobilitatea Erasmus Plus gusta, sau căruia îi simți gustul. În încheiere dorim să vă prezentăm câteva
din cadrul Proiectului CJRAE Sibiu - ,,Stop Intimidare, Start Atenția se poate muta în mod similar pe fiecare zonă a resurse primite în timpul cursului, un model de a ne ancora
Cooperare!” Nr.2020-1-RO01-KA104-078514, desfășurată în corpului, fixând tălpile pe podea și întreaga greutate a corpului în prezent prin respirație și experiența implemetării
DEZVOLTAREA Split, Croația.
Din partea CJRAE Sibiu au participat în acest proiect, tot în
pe scaun, sau pe o saltea dacă configurația cabinetului sau
a sălii de clasă sau de grupă permite, respirând la nivelul
mindfulness-ului în școală așa cum a fost ea percepută și
descrisă de elevi și părinții lor.
INTELIGENȚEI aceeași perioadă și colegii noștri prof.consilier școlar Sergiu
Bădescu și prof.consilier școlar Tiberiu Mihăilă, la cursul de
abdomenului inferior sau al diafragmei.
Atunci când mintea va începe în mod firesc să zboare în Resurse multimedia:
EMOȚIONALE ȘI formare ,,Preventing Bullying in Schools”, ambele cursuri fiind
susținute de furnizorul de formare Maksima TTC. Experiența
altă parte, secretul în practicarea mindfulness-ului, este
să conștientizăm acest lucru și să revenim cu blândețe la
https://www.youtube.com/watch?v=fUeEnkjKyDs
h t t p s : // w w w . y o u t u b e . c o m /
ABILITĂȚILOR a fost una cu atât mai bogată, cu cât am putut împărtăși idei
și experiențe de formare, având unele ore de curs în comun.
exercițiu, direcționându-ne atenția către respirație și corp, ori
de câte ori este nevoie.
watch?v=rOne1P0TKL8&list=
PLt0NTgvAXDdbfikjxGtFELh1mfxBLukEP&index=3
SOCIO-EMOȚIONALE Dezvoltarea inteligenței emoționale și a abilităților socio-
emoționale prin mindfulness pot contribui în mod activ la
Mindfulness-ul ne ajută să ieșim din modul de funcționare
de pe pilot automat. Gândurile noastre pot fi subiective și nu
h t t p s : // w w w . y o u t u b e . c o m /
watch?v=Woqifou5Iuk&feature=youtu.be
PRIN MINDFULNESS prevenirea și reducerea fenomenului de bullying școlar, prin
conștientizarea propriilor emoții, gânduri, senzații, ancorarea
reprezintă întotdeauna realitatea obiectivă, iar uneori tindem
să ne atașăm prea mult de ele, fiind mai puțin conectați la
ÎN CADRUL în prezent și încurajarea comunicării empatice, cultivând
starea de bine.
realitatea prezentă a propriului corp și asupra felului în care
interacționăm. Această practică ne ajută să echilibrăm cele
PROIECTULUI Care este deci rolul midfulness-ului și cum ne poate ajuta?
Mintea noastră este în continuă mișcare, multe dintre sarcinile
două moduri de funcționare, în minte și în legătură cu corpul,
emoțiile și mediul din jur, să fim mai atenți, prezenți, deschiși
ERASMUS+ noastre fiind de tip predominant cognitiv și în mod paradoxal,
cel mai dificil lucru este să ne oprim. Mindfulness-ul ne ajută
și empatici, fără a emite judecăți de valoare.
Sintetizând, câteva beneficii ale practicării mindfulness-
,,STOP INTIMIDARE, să luăm o pauză, să ne reancorăm în prezent prin simțuri, să
percepem realitatea exterioară și pe cea interioară dincolo de
ului pot fi acelea că ne ajută să răspundem conștient, în
loc de a reacționa automat, ne readuce în prezent,
START COOPERARE!” gânduri, fiind atenți la tensiunile musculare pe care le simțim
în corp și la emoțiile noastre, fără intenția de a le schimba,
ceea ce ne ajută să ne îngrijorăm mai puțin
legat de trecut sau viitor, ne ajută să fim
AL CJRAE SIBIU doar conștientizându-le. Conștientizarea și ancorarea în
prezent ajută mintea să se liniștească. Devenim mai calmi,
mai puțin critici cu noi și cu ceilalți, ne
ajută să acceptăm mai ușor prezentul și
I Profesor consilier școlar Anca Cristina Toader, mai prezenți, mai atenți și putem gestiona mai eficient realitatea așa cum este ea în acest moment,
CJRAE Sibiu situațiile stresante sau dificile. Și pentru elevi, anumite ne oferă o paradigmă diferită de gestionare
I Profesor consilier școlar Marilena Savu, CJRAE situații pot fi stresante în mediul școlar, cum ar fi anxietatea a senzațiilor, emoțiilor, gândurilor și
Sibiu de performanță, dificultățile de comunicare și relaționare în sentimentelor pe care le avem, ne oferă o
mediul școlar, sau situațiile de bullying școlar, mindfulness- un sentiment de apartenență mai puternic
Mindfulness-ul ne ajută să ieșim din modul de ul putând astfel completa intervenția specifică de asistență ca parte a vieții ca ansamblu și ne oferă
funcționare de pe pilot automat, gândurile noastre pot psihopedagogică a profesorului consilier școlar, în fiecare o pauză de la intensitatea gândurilor și
fi subiective și nu reprezintă întotdeauna realitatea situație în parte. emoțiilor stresante, pentru că ne ajută să
obiectivă, iar uneori tindem să ne atașăm prea mult de Un exercițiu util pentru ancorarea în prezent poate fi conștientizăm că acestea reprezintă doar o
ele, fiind mai puțin conectați la realitatea prezentă a 5, 4, 3, 2, 1: parte din experiența noastră prezentă. Când
propriului corp și asupra felului în care interacționăm. reușim să luăm puțină distanță față

16 | Revista Psihologos Revista Psihologos | 17


ERASMUS
• Efectele terapiei prin artă, rezumatul clasei: grupeze cât mai aproape ca sens și semantică unele față de concentrare maximă și conștientizare a procesului ,,aici și
Ce este terapia prin artă? celelalte. acum".

ARTA ÎN EDUCAȚIE ȘI - o formă creativă și expresivă de echilibrare psiho- Din lista alcătuită el/ea va decide ce culori reprezintă cel mai
bine fiecare emoție pentru el/ea.
Dudling – desen haotic, spontan, în timp ce creierul este
ocupat cu altceva, de exemplu, o persoană poate vorbi în
emoțională;
EDUCAȚIA CA ARTĂ ÎN - procesul creativ terapeutic de auto-exprimare poate Elevii vor colora roata sentimentelor asigurându-se că cele
mai intense emoții se află mai aproape de centrul roții, iar
momentul desenului la telefon.
Mandale - forme geometrice (de obicei cercuri) și culori
îmbunătăți sănătatea fizică și mentală precum și bunăstarea
CADRUL PROIECTULUI emoțională; sentimentele mai puțin intense vor fi plasate spre marginea/
exteriorul cercului.
ce au semnificații diferite, care în final, compun un întreg,
o poveste. Desenul mandalelor poate da o stare aproape
- ajută la gestionarea sentimentelor într-un mod pozitiv
ERASMUS+ ,,STOP și oferă încrederea de a aborda și rezolva problemele din Desene mindfulness:
Zentangle - sunt modele repetitive plasate într-un spațiu
hipnotică, meditativă, poate ajuta elevul să treacă mai ușor
peste anumite blocaje mentale.
trecut și prezent;
INTIMIDARE, START - îmbunătățește stima de sine și ajută la o mai bună pătrat sau circular. Desenarea modelelor necesită
conștientizare de sine;
COOPERARE!” - scăderea hormonilor de stres (atât în cazul agresorilor cât Mulțumim Maksima Training Centre, Split – Croația, pentru instruire și

AL CJRAE SIBIU
și al victimelor); găzduire! Vă așteptăm la Sibiu!
- diminuarea stărilor de insomnie;
- scăderea anxietății (mai ales în cazul victimelor violenței/
I Profesor consilier școlar Sergiu-Florian Bădescu,
CJRAE Sibiu
bullying-ului) și crearea unei stări de spirit mai relaxante;
- diminuarea tendinței de a judeca (atât pe sine cât și pe
Puterea artei în actul educațional este din ce în ce mai ceilalți), datorită conștientizării unicității de exprimare a
recunoscută și mai folosită ca atare în școlile din aproape fiecăruia în lume;
toate colțurile lumii. Exprimarea emoțiilor și trăirilor - scăderea spiritului critic și a perfecționismului;
personale prin mijloace indirecte este una de natură - creșterea capacității de exprimare, mai ales a celor care
foarte complexă și dezirabilă altor forme de manifestare întâmpină dificultăți de auto-exprimare prin cuvinte;
a lor. Indiferent de formele ei, arta este recunoscută - sporește capacitatea de concentrare și focusare a atenției
deja la nivel mondial ca având un puternic rol terapeutic, ceea ce în timp poate duce și la creșterea performanțelor
fiind indispensabilă în procesul de cunoaștere și școlare.
autocunoaștere, contribuind substanțial la dezvoltarea Activități desfășurate în cadrul cursului cu scopul învățării
relațiilor interumane, la îmbogățirea și maturizarea psiho- și aplicării lor la clasă sau pentru a instrui, la rândul nostru
emoțională a celor care o practică. profesorii diriginți și/sau profesorii din învățământul primar:
„Viața imită arta mai mult decât arta imită viața” Oscar Desen primar:
Wilde Rugați agresorul să-l deseneze pe cel/ cea agresată și să
scrie lângă desen cum crede el ca se simte victima: ,,Scrie
În cadrul programului ,,STOP INTIMIDARE, START ceea ce crezi că se petrece în sufletul lui!”
COOPERARE!” Erasmus + Nr. 2020-1- RO01- KA104- 078514, Rugați victima să-și deseneze agresorul și să scrie lângă
care s-a desfășurat la Split, Croația, în luna mai a anului 2021, desen motivele pentru care crede el ca a folosit violența:
am participat împreuna cu prof. consilier școlar Mihăilă Tiberiu ,,Nu scrieți ceea ce vedeți, ci ceea ce simțiți!”
din partea CJRAE Sibiu la cursul ,,Preventing Bullying in Roata emoțională:
Schools”, s-a abordat această temă privind impactul artei în I se înmânează elevului/elevei, o lista de cuvinte ce exprimă
actul educațional. o serie de emoții, sentimente, trăiri, având ca sarcină să le

18 | Revista Psihologos Revista Psihologos | 19


ERASMUS

CERCUL VICIOS AL BULLYING-ULUI


Concluzii ale activităților derulate pe parcursul mobilității din
proiectul ,,Stop Intimidare, Start Cooperare!” nr. 2020-1-RO01-
KA104-078514 Programul Erasmus Plus - Split, Croația,
15-21mai 2021 căldură, comunicare și atenție. Familii în care părinții folosesc colegii lor neagresivi de a avea antecedente penale (de obicei
I Profesor consilier școlar Tiberiu Adrian Mihăilă, CJRAE Sibiu ca modalitate de disciplinare sau rezolvare a problemelor, infracțiuni antisociale) până la vârsta de 30 de ani.
o combinație de izbucniri de furie și pedepse corporale. Așadar, atunci când discutăm despre bullying, se
Dorința permanentă de a diminua violența în școli, în special fenomenul de bullying, astfel încât şcoala să devină un
Mesajul pe care îl primesc copiii în aceste situații este că poate vorbi despre un cerc vicios care pornește de la noi
mediu sigur şi prietenos, unde copiii îşi dezvoltă relaţii interpersonale eficiente pentru viitorul lor într-o lume mai
„puterea face bine” sau, chiar mai mult, primesc susținere adulții (părinți, profesori, mass media, instituții de cultură și
bună şi mai tolerantă, au stat în spatele dorinței de a participa la activitățile de formare din cadrul acestei mobilități.
totală în ceea ce privește propriul comportament agresiv la în general acele persoane care se pot constitui în modele
În continuare, o scurtă trecere în revistă a principalelor aspecte dezbătute.
adresa celor din jur. Modalitățile nonviolente de a face față pozitive), care adeseori eșuăm în actul de educare, de
problemelor sociale sunt așadar excluse, astfel încât acești formare a copiilor și tinerilor în acord cu un set de valori morale
Încercând o identificare a originilor comportamentelor etichetării sau discriminării; copii nu reușesc să învețe abilitățile sociale necesare pentru și comportamente prosociale și se termină la copiii care,
agresive, încă din perioada interbelică (1930), Freud a • încercarea de a obține recunoaștere și statut de la semeni a empatiza, pentru a da dovadă de înțelegere sau altruism deveniți victime ai neputinței noastre, ajung să aibă o stimă
presupus că există în structura fiecăruia dintre noi un instinct pe care s-ar putea să nu le poată obține în alt mod, pentru ori pentru a rezolva conflictele inerente prin cooperare, prin de sine scăzută, sunt ușor de influențat, sensibili din punct
de agresiune. El a recunoscut că agresivitatea poate fi a compensa sentimentele de inadecvare; găsire de soluții reciproc avantajoase sau pur și simplu prin de vedere emoțional, se simt pierduți, prea puțin apreciați
controlată, dar nu ar putea fi niciodată eliminată, pentru că • pentru a elimina frustrarea cauzată de problemele de comunicare. sau puși în valoare și în final, încearcă prin acest gen de
este firească ființei umane. acasă sau de la școală; De asemenea, copiii și adolescenții învață comportamentul comportament agresiv să compenseze ceea ce le lipsește.
Astfel, când vorbim despre agresivitate ne referim la orice • stimă de sine și capacitate empatică scăzute (reieșite și agresiv din mass-media (TV, rețele de socializare sau Fac asta însă fără să țină cont că la celălalt capăt al acestor
comportament ce are ca intenție rănirea cuiva. Există din din modul de alegere a victimelor care, de cele mai multe streaming). Ei văd că personajele din filme sau jocuri își acțiuni se produc efecte ca depresie, anxietate, însingurare,
acest punct de vedere diferite tipuri de agresiune: fizică, ori sunt inferioare din punct de vedere al forței fizice, al găsesc drumul, își rezolvă disputele și dobândesc lucruri teamă, îngrijorare, dificultăți de somn și alimentație, pierderea
verbală, furie și ostilitate. vârstei sau popularității); folosind forța fără a suferi consecințe. Lecția pe care o interesului pentru activitățile preferate, scăderea rezultatelor
Când vorbim despre bullying însă (al cărui sinonim cel mai des • violența devenită normalitate din cauza expunerii învață astfel, este că agresivitatea dă roade fără consecințe școlare, absenteism sau chiar abandon școlar.
utilizat în limba română este acela de hărțuire - fizică, verbală, constante la imagini, filme, muzică, jocuri sau alt gen de negative deosebite. Cercetările indică faptul că acei copii Provocarea pentru părinți și pentru toți cei care lucrează cu
emoțională, cyber, caracterizată printr-un dezechilibru de mesaje cu conținut agresiv. care sunt expuși frecvent la violență (jocuri, filme, muzică) pot copii sau pentru copii, este să încerce prin modul în care
putere și intenția de a provoca rău), lucrurile trebuie privite Copiii însă nu se nasc agresivi, ei devin agresivi, ceea ce deveni mai puțin sensibili la durerea și suferința celorlalți și pot acționează să întrerupă acest cerc vicios al agresivității. Un
dintr-o altă perspectivă și asta din cauza a două dintre înseamnă că în spatele oricărui bully (agresor), stă un adult ajunge să vadă agresivitatea ca pe o modalitate acceptabilă aport important și-l pot aduce însă chiar și elevii, indiferent că
principalele caracteristici ale bullying-ului: sau un grup de adulți care la un moment dat nu și-a îndeplinit de rezolvare a problemelor, de a ieși în evidență sau pur și vorbim despre agresori sau martorii care încurajează astfel de
1. Comportamentele de tip bullying se întind pe o perioadă rolul sau și l-a îndeplinit într-un mod defectuos. Copiii sunt simplu de a domina. comportamente care, chiar în lipsa unei educații în această
mai lungă de timp; adesea învățați de la o vârstă fragedă că modalitatea de a Pe termen lung, copiii și ulterior adolescenții care au crescut direcție, pot încerca să conștientizeze direcția greșită pe care
2. Comportamentele de tip bullying nu sunt reacții agresive obține ceea ce își doresc este prin forță. Ei învață să răspundă astfel, au șanse mai mari decât colegii să abandoneze școala, au pornit și prin autoeducare treptată, să schimbe direcția
cauzate de frustrări sau conflicte de moment, ci sunt provocărilor prin confruntare și să se exprime mai degrabă cu să întâmpine dificultăți în integrarea la un nou loc de muncă, și să pornească pe un drum pavat cu respect, empatie, grijă
comportamente premeditate și intenționate. pumnii decât prin cuvinte. Pe măsură ce înaintează în vârstă, au probleme în a menține relațiile și au șanse mai mari să față de ceilalți, politețe, generozitate, altruism și nu în ultimul
Pentru acest mod de agresiune există mai multe cauze sau sunt expuși riscului pentru acte de violență mai grave, consum comită abuzuri asupra membrilor propriilor lor familii. Un rând, comunicare.
motive, dintre care enumerăm: de substanțe interzise și, în general, infracționalitate. studiu care a urmărit indivizi pe o perioadă de 22 de ani, a
• dobândirea unui sentiment de putere și control ca urmare Adesea, copiii sau adolescenții care agresează provin din constatat că acei copii care erau agresivi față de semenii lor
a unor experiențe negative anterioare de genul excluderii, familii unde există puțină supraveghere parentală și lipsă de la vârsta de opt ani, aveau șanse de cinci ori mai mari decât
20 | Revista Psihologos Revista Psihologos | 21
ERASMUS

din corp care cred că sunt afectate pentru fiecare emoție, putut face pentru a gestiona mai bine situația? Ce pot face
CURSUL ,,CONFLICT MANAGEMENT, EMOTIONAL discutând apoi în pereche rezultatele. acum?).

INTELLIGENCE AND BULLYING PREVENTION” ÎN CADRUL (https://www.fastcompany.com/3024327/an-atlas-


of-the-human-body-that-maps-where-we-feel- De asemenea, un program util în prevenirea și combaterea
PROIECTULUI ERASMUS+ ,,STOP INTIMIDARE, START emotions) bulying-ului îl reprezintă programul KIVA, care poate fi găsit
la următorul link: https://www.kivaprogram.net/.
COOPERARE!” Pentru prevenirea și combaterea bulying-ului a fost prezentat Participarea la această formare profesională a adus un plus
modelul ”RULER”, prin care se urmărește recunoașterea de valoare atât dezvoltării profesionale cât și personale.
I Profesor logoped Ariana Ananie, CJRAE Sibiu;
I Profesor consilier școlar Veronica Ani, CJRAE Sibiu.
emoțiilor (Cum m-am simțit eu? Cum s-a simțit cealaltă
persoană?), înțelegerea consecințelor (Ce anume mi-a ,,Conţinutul prezentului material reprezintă
determinat aceste emoții? Ce anume i-a determinat emoțiile responsabilitatea exclusivă a autorilor, iar Agenţia Naţională
Conflict Management, Emotional Intelligence and Bullying Prevention” se intitulează cursul de formare la care au celeilalte persoane?), etichetarea și exprimarea emoțiilor şi Comisia Europeană nu sunt responsabile pentru modul în
participat din cadrul Cjrae Sibiu, profesor consilier școlar Veronica Ani și profesor logoped Ariana Ananie. Cursul a (Prin ce modalitate mi-am exprimat emoțiile? Dar cealaltă care va fi folosit conţinutul informaţiei.”
fost organizat de către European Teacher Academy, în Barcelona și a fost posibil prin derularea proiectului Erasmus+ persoană?), reglarea emoțională și reflectarea (Ce aș fi
,,Stop Intimidare, Start Cooperare!”cu nr. de referință 2020-1-RO01-KA104-078514.

Cursul a cuprins următoarea structură:


• Managementul conflictului
• Inteligența emoțională și
• Prevenirea bullying-ului.

În ceea ce privește conflictul, au fost prezentate mai multe inteligența emoțională, care reprezintă capacitatea de
tehnici și modele de gestionare a acestuia: Modelul CALM, a înțelege și gestiona atât propriile emoții, cât și pe ale
Modelul ”5 PAȘI” și Medierea. Primele două modele se celorlalți. O activitate ce poate fi utilizată cu elevii la clasă
axează pe parcurgerea unor pași, începând cu clarificarea este de a identifica și colora (vezi fișa) partea sau părțile
și analiza problemei, ascultarea, până la soluționarea
conflictului prin ”câștig-câștig”.

Medierea conflictului poate fi realizată prin ”Peer Mediation”,


medierea între colegi. Această tehnică cuprinde selecția și
antrenarea mediatorilor (2 colegi din clasă) care vor media
conflictele apărute între colegi. Un alt pas în această tehnică
îl reprezintă acordul scris al elevilor implicați în conflict în
rezolvarea acestuia, prin definirea problemei, înțelegerea
situației și găsirea unei soluții.
În cadrul cursului s-au discutat și aspecte legate de

22 | Revista Psihologos Revista Psihologos | 23


ERASMUS
Bulgaria, Portugalia, Spania și România.
Despre puterea unui mod de a gândi (,,mindset”) constructiv Ultima zi a fost un timp al reflecțiilor și al planurilor de
Formatorul care ne-a însoțit în această aprofundare,
și convergent cu ceea ce simțim am continuat discuțiile în implementare a tehnicilor de dezvoltare emoțională în școlile

DESPRE EMOȚII
psihologul Monika Špital de la Primera Group, și-a propus
cea de-a patra zi. Spirala ascendentă -,,mindset” flexibil, și din care provenim. A fost o zi a entuziasmului că ne vom
printr-o combinație de aspecte teoretice și exerciții practice,
descendentă -,,mindset” rigid, ne-a oferit o perspectivă ușor întoarce mai bogați emoțional acasă, dar și o zi cu tristețea
să ne conecteze cât mai autentic la inteligența noastră
ÎN ORAȘUL CU NUME
de înțeles asupra modului de a face față situațiilor dificile care ne despărțirii de un grup în care ne-am simțit conectați prin
emoțională astfel încât să putem fi sprijin elevilor noștri.
copleșesc. Nu în ultimul rând, ne-am bucurat de exersarea unor trăire. Așa că am simțit nevoia să sărbătorim prin cântec,
Prima zi de curs a fost un prilej de a ne cunoaște între noi,
DE IUBIRE: LJUBLJANA
tehnici de tip ,,Mindfulness” care pot fi abordate cu ușurință și dans și îmbrățișări recunoscătoare. Nu în ultimul rând, am
participanții la curs, și de a împărtăși așteptări și experiențe
la clasă. rememorat experiențele inedite pe care Tina le-a pregătit
profesionale.Tina Skočaj Skok, cea mai primitoare gazdă din
Ziua e cincea ne-a găsit analizând tehnici de empatie și impecabil pentru a ne bucura de Ljubljana și cultura slovenă:
I Profesor consilier școlar Claudia Huiban, lume, ne-a răspuns la toate curiozitățile și întrebările legate de
dezvoltare a unor relații autentice și sănătoase cu cei din jur. În un tur ghidat al orașului- presărat cu legende și poezie, mese
CJRAE Sibiu programul săptămânii și locurile de vizitat din Ljubljana. Apoi,
construirea încrederii în relații, ascultarea activă și modalitatea cu preparate tradiționale slovene, întâlnirea cu prima zăpada
I Profesor consilier școlar Clara Samoilă, CJRAE Monika ne-a introdus în lumea celor 5 piloni ai inteligenței
Sibiu de abordare a conflictelor sunt pietre de hotar. De aceea, am și cel mai bătrân copac din țară, vizita la un muzeu al berii,
emoționale stipulați de Daniel Goleman:conștientizarea
împărtășit situații concrete de bullying întâlnite în mediul școlar plimbarea cu vaporașul pe Lublianica.
propriilor trăiri,managementul emoțiilor, motivația, empatia
și perspective constructive de prevenție si ameliorare a lor. Am
și abilitățile relaționale. Un accent deosebit s-a pus pe
concluzionat că multe din problemele de comunicare de la baza 11 Decembrie, forfota de pe podurile râului Lublianica, magia
O ipoteză romantică susține că numele capitalei Sloveniei, înțelegerea valorii emoțiilor în viața psihică, în ciuda unor
situațiilor conflictuale ar putea fi prevenite dacă am încuraja apropierii Crăciunului, ne-au amplificat chemarea spre acasă,
Ljubljana, provine din cuvântul slavon ,,Luba” care însemnă mituri care sugerează că acestea ar îngreuna actul învățării
elevii să vorbească mai mult despre cum se simt și mai puțin să spre familie, spre un nou început. 2021, un an care se încheia
,,iubit". Poate că nu era mai potrivit un alt oraș în care să deslușim sau exprimarea lor ne-ar face vulnerabili. Astfel, am identificat
caute vinovați și să emită judecăți unii despre ceilalți. cu semnificația împlinirii în armonie cu ceea ce simțim
tainele inteligenței emoționale ca și componentă psihică de locul și funcționalitatea trăirilor emoționale în diverse situații
bază în relaționarea cu elevul. Timp de aproape o săptămână, școlare și personale. Și am înțeles că tot ceea ce simțim
noi, Clara și Claudia am avut șansa de a participa la cursul este în folosul nostru și poate deveni o resursă importantă în
Dezvoltarea Inteligenței Emoționale, desfășurat sub vibrația relaționarea și motivarea elevilor.
cuvintelor lui Vince Gowmon: În a doua zi am exersat cum să ne îngăduim să acordăm
"Educația nu implică doar a transmite cunoștințe. atenție emoțiilor, să le recunoaștem și să le înțelegem.
Uneori aproape uităm că ea începe în sufletul copilului” Deosebit de utile au fost exercițiile pe grupe în cadrul cărora
am împărtășit secvențe din experiența noastră în cabinete
5 Decembrie, perioada în care oamenii creionează concluzii sau la clase. Monika ne-a ajutat să clarificăm modalitățile
despre anul care se apropie de sfârșit, înghesuind în ghetuțe prin care propriile emoții sau ale elevilor pot să ne ofere căi
surprize. 2021, an care ne-a provocat inedit spre a ne găsi de consolidare a relației sau soluții la problemele de viață
drumul în vremuri încercate de pandemie. În mijlocul acestui întâlnite.
freamăt sufletesc, ne-am așezat, în perioada 5-11 decembrie, Ziua a treia a fost prilej de a înțelege că emoțiile sunt
în capitala Sloveniei, pentru a aprofunda inteligența emoțională constructe ale minții noastre. Am analizat teoria lui Feldman
și rolul ei hotărâtor în educația copilului. Barett, în cadrul căreia emoțiile iau naștere în strânsă legătură
Cursul ,,Dezvoltarea Inteligenței Emoționale” a fost parte a cu gândurile, comportamentele și senzațiile corporale.
mobilităților din cadrul proiectului ,,Stop Intimidare, Start De aici au derivat și diverse căi de intervenție atunci când
Cooperare”, conceput și implementat de CJRAE Sibiu prin viața afectivă devine o povară: identificarea și prelucrarea
programul Erasmus+ în perioada 2020-2022 . Proiectul își gândurilor automate negative, acceptarea funcționalității
propune dezvoltarea unor strategii de prevenire și combatere a emoțiilor și clasarea lor în plăcute și neplăcute mai degrabă,
fenomenului social de bullying în școlile județului, prin pregătirea decât pozitive și negative, focusarea pe comportamentele
specialiștilor CJRAE în strânsă colaborare cu profesioniști din care exprimă și potențează adaptativ emoția, localizarea și
alte state europene. La curs au fost prezenți profesori din abordarea trăirilor în diverse zone ale corpului.
24 | Revista Psihologos Revista Psihologos | 25
DE LA TEORIE...
după traumatism este mai frecventă decât sunt tulburări paroxistice de somn la copil. îndepărtarea prejudecăților existente
epilepsia cu debut tardiv după luni de zile. Apar la 1-2 ore de adormire, copilul se ridică în legătură cu boala. Epilepsia nu este o

MANIFESTĂRI CRITICE
în șezut, țipă, are expresie de groază, este boală incurabilă. Majoritatea pacienților
Crizele epileptice pot fi: tahicardic, respiră intens, transpirat, nu răspund bine la tratament producându-se

EPILEPTICE
• Crize generalizate (cu pierdere de iși recunoaște părinții. Episodul durează vindecarea în 2-3 ani cu condiția respectării
cunoștință) 10-20 minute după care readoarme. Nu își administrării corecte a medicației,

VS. • Forme convulsivante (tonice, tonico amintește evenimentele trăite. Episoadele asigurarea unui regim ordonat de viață și
clonice, mioclonice, atone) se pot asocia cu somnambulism. odihnă, fără restricții excesive.

MANIFESTĂRI CRITICE •

Forme neconvulsivante ( absente)
Crize focale, parțiale
- Atacurile de panică - copilul este extrem
de anxios, tensionat, are senzație de
Pot apărea unele probleme psihologice
cum ar fi scăderea abilităților intelectuale

NEEPILEPTICE LA •

Simple (fără pierdere de cunoștință)
Complexe (cu modificarea
sufocare, motiv de hiperventilație, amețeli,
parestezii la membre, senzație de leșin.
cauzate de boală sau medicație, tulburări
comportamentale, unele foarte grave

ADOLESCENT •
cunoștinței)
Crize focale cu generalizare
Apar la copiii anxioși și sunt precipitate de
evenimente anxiogene produse pe plan
dominate de agresivitate, motivație socială
și existențială scăzută, lipsa prietenilor,
I Dr. Henzel Paula Sorina Medic primar secundară. mental, conștiența este păstrată. bulversări afective, sentimente de
neurologie pediatrică / neuropsihiatrie infantilă
• Crizele epileptice trebuie deosebite - Crizele psihogene (pseudocrizele) - inferioritate. Toate acestea necesită ajutor
Spitalul de Psihiatrie”Dr. Gheorghe Preda” Sibiu
de alte crize. Cele mai frecvente în pacientul prezintă simptome complexe de psihologic de durată.
adolescență sunt: origine emoțională. Până la 30 din pacienții Copilul epileptic cu handicap neuropsihic
Patologia neurologică a copilului este dominată de manifestări critice (crize). Ele pot evolua cu simptome motorii, - Sincopă (leșinul) -frecvența în copilărie, diagnosticați cu epilepsie netratabilă, trebuie să beneficieze de asistență
senzitive, senzoriale, vegetative, psihice, însoțite sau nu de pierderea cunoștinței. Aceste simptome polimorfe se definește printr-o pierdere bruscă prezintă acest tip de crize. Înregistrarea multidisciplinară individualizată în funcție de
pot fi întâlnite atât în manifestările critice epileptice cât și neepileptice. Ceea ce le deosebește este mecanismul și tranzitorie a cunoștinței și tonusului video EEG alături de anamneză ajută la tipul și gradul handicapului. O preocupare
fiziopatogenic diferit. muscular cu cădere asociată cu perfuzie diferențierea lor. permanentă a echipei multidisciplinare este
cerebrală inadecvată apărând hypoxia Epilepsia fiind o boală cu impact asupra integrarea socială a bolnavului epileptic.
Crizele cerebrale de origine epileptică se febrile) nu constituie boală epileptică, la fel polimorfă dar au mecanism fiziopatogenic creierului. Peste 30 -50din copii au avut vieții copilului și familiei, necesită o abordare Luarea la cunoștință a diagnosticului de
produc datorită unor descărcări excesive crizele epileptice în cursul unor afecțiuni diferit. Diferențierea între cele două o face cel puțin o sincopă până în adolescență. complexă individualizată. O intervenție epilepsie crează o stare de anxietate și
hipersincrone la nivelul unui grup de neuroni acute ( traumatisme cerebrale, meningite, medical specialistul neurolog. Ea poate fi cauzată de tulburări ale ritmului precoce poate duce la stoparea crizelor, dezechilibru psihic copilului și familiei în fața
cerebrali care pot avea corespondent encefalite, AVC, tumori) . Epilepsia este a doua cauză de suferință cardiac, hipotensiune arterială. În sincopă, evitând apariția disfuncțiilor psihologice și unei societăți puțin indulgențe, pe care în
clinic, electric detectat cu ajutorul Crizele facilitate de factori de mediu neurologică după cefalee la vârsta pierderea de cunoștință este lentă, de rezistența crizelor la tratament, prevenind plus trebuie să o înfrunte.
electroencefalogramei (EEG). Crizele pot (stimulare luminoasă intermitentă, copilăriei. 75 din epilepsii debutează în scurtă durată, 1-2 minute. Nu apare emisie invaliditatea psihosocială. În vederea integrării optime în societate
fi localizate în focar sau se pot propaga la deprivare de somn, stresul puternic) nu copilărie. Frecvența epilepsiei la copil este de urină, pacientul este palid, fără confuzie Tratamentul epilepsiei cuprinde: a bolnavului epileptic, se pornește de la
alte arii cerebrale. Localizarea cerebrală a sunt crize epileptice, dar prezintă un factor de 4 ori mai mare decât la adult datorită la revenire. -Medicație antiepileptică ideea că el trebuie să ducă o viață cât mai
focarului va marca aspectul clinic al crizei. de risc pentru crize epileptice în relație cu particularităților morfologice, biochimice -Tetania - este un eveniment cauzat de o - Asistență psihologică și socială apropiată de cea normală.
Crizele epileptice pot fi cauzate de factori predispoziția. și funcționale în relație cu procesul de tulburare metabolică de tipul hipocalcemiei Terapia anticonvulsivantă reprezintă un
variați, fiind răspunsul creierului la un insult. O criză epileptică poate fi numai electrică, maturizare al sistemului nervos. Cauzele sau hipomagneziemiei. Apar contracturi în compromis între efectul terapeutic de oprire Bibliografie:
Crizele epileptice nu sunt sinonime cu vizibilă doar la EEG fără să existe epilepsiei sunt multiple: factori genetici, flexie la membrele superioare și în extensie și prevenire a crizelor și efectele secundare 1.Benga I. (1994) Introducere în neurologia
pediatrică. Editura Dacia. Cluj-Napoca.
Epilepsia care este definită ca boală cronică manifestările clinice sau manifestările leziuni structurale ale creierului (malformații la membrele inferioare. Conștiența este nedorite ale medicației. În fața fiecărui
2.Benga I. (2003) Epilepsia și crizele neepileptice.
cerebrală cu etiologii variate și caracter clinice pot fi doar subiective. Dacă bolnavul cerebrale), boli metabolice, infecții păstrată. caz se cântărește raportul Beneficiu-Risc. Vol.1. Editura Medicală Universitară “Iuliu
repetitiv al crizelor. are conștiența păstrată în timpul crizei, el (sindrom TORCH), hemoragii cerebrale, -Ticurile-pot fi motorii sau vocale, sunt Terapia este de durată lungă, 2-5 ani, uneori Hațieganu”,
Crizele izolate declanșate accidental sunt poate descrie simptomele pe tot parcursul malformații vasculare, encefalopatia involuntare dar cu efort pot fi suprimate. toată viața. Cluj-Napoca.
simptome tranzitorii în cadrul unei afecțiuni crizei. hypoxic-ischemică, traumatisme cranio- Apar frecvent între 12-15 ani , uneri pot dura Diagnosticul de epilepsie are un impact 3. Rogazea R. Măgureanu S. Constantin D.
(1998) Actualități în epilepsie. Editura Tehnică.
generale. O criză epileptică unică precum Manifestările critice neepileptice se cerebrale severe. Epilepsia post traumatică toată viața puternic asupra copilului și familiei. De
București.
și crizele epileptice accidentale (convulsiile manifestă cu aceeași simptomatologie cu debut precoce în prima săptămâna - Pavorul nocturn și somnambulismul - accea se impune suportul psihologic prin
26 | Revista Psihologos Revista Psihologos | 27
DE LA TEORIE...
Tratament evalua motivația și comportamentul părinților. Vor fi luate în

ENUREZISUL LA COPII
Sunt extrem de numeroase metodele și practicile folosite sau considerare următoarele:
propuse de-a lungul timpului pentru tratamentul enurezisului și -atitudinile educaționale pe care părinții le-au adoptat deja:
trebuie subliniat faptul că aproape fiecare își are procentul său restricția de lichide, obligația de a micționa înainte de culcare;
I Dr. Marius-Gabriel Decean, Medic primar psihiatrie pediatrică, de reușită sau de eșec. Se vor evita tratamente care generează -restricția ingestiei-se recomandă copilului să-și reducă
Spitalul de Psihiatrie”Dr.Gheorghe Preda”Sibiu
teamă și durere precum injecții epidurale sau suprapubiene, cantitatea de apă băută după orele 17-18, iar familia să ofere la
pedepse fizice sau morale. Tratamentul enurezisului cere o cină un regim sărac în lichide. Se urmărește astfel reducerea
Enurezisul este o problemă des întâlnită în copilărie. Aproximativ 15% dintre copiii cu vârstă de 5 ani
atentă individualizare. El trebuie să se adreseze enureticului și diurezei nocturne. Această metodă este eficientă în special la
au incontinență urinară (enurezis).
familiei sale și nu doar enurezisului. Uneori simpla scoatere din enureticii care obișnuiesc să bea exagerat de multă apă sau
ambianța sau schimbarea condițiilor de mediu este suficientă care de regulă scapă urină în pat doar în partea a doua a nopții.
Enurezisul este o tulburare caracterizată prin emisiuni că abia după această vârstă se obține controlul sfincterian și
pentru rezolvarea tulburărilor. Alteori sunt necesare măsuri -recompensele-copilul va fi ajutat să-și facă un calendar pe care
involuntare de urină ziua și/sau noaptea, anormală, raportat la maturizarea funcțională totală la majoritatea copiilor.
complexe, care trebuie desfășurate pe o perioadă mai lungă de vor fi notate “succesele” și “insuccesele”. Acest calendar ajută
vârsta mentală și care nu este consecința lipsei de control al Enuretic este deci considerat copilul care continuă să ude patul
timp. În primul rând trebuie identificați toți factorii psihogeni, copilul să-și evalueze gradul de motivare și de asemenea să-și
sfincterului vezical din cauze neurologice, prin atacuri epileptice noaptea de cel puțin 3 ori pe săptămână și care are deja 5 ani.
căutând pe cât posibil să eliberăm pacientul de situațiile vadă progresele. Familia și medicul se vor arăta entuziasmați
sau din cauza vreunei anomalii structurale a tractului urinar. Dacă la un copil care între 2-3 ani a dobândit control sfincterian
traumatizante de fond, de postură neplăcută de enuretic și pentru fiecare succes.
Factori cauzali ai enurezisului sunt fiziologici, genetici și nu în și apoi nu a mai urinat în pat ani de zile dar la un moment dat
chiar de unele stereotipuri legate de o anumită cameră, un -educația sfincteriană-este benefică când există o “vezică
ultimul rând psihologici, iar dintre aceștia amintim: începe din nou, acest fenomen se consideră enurezis secundar
anumit habitat (cameră, pat, ambianță). Este foarte importantă iritabilă” sau o capacitate mică de înmagazinare.Copilul va fi
-maniera educațională rigidă, cu pedepsirea copilului și și de obicei este declanșat de factori stresanți ambientali.
informarea enureticului asupra structurii anatomice și funcției învățat să-și evacueze vezica la intervale regulate-în prima
obligarea lui de a avea control sfincterian Enurezisul poate fi o stare monosimptomatică sau poate
vezicii urinare și sfincterului vezical. Se pleacă de la ipoteza zi din jumătate în jumătate de oră, a doua zi din oră în oră, a
-teama și anxietatea copilului la introducerea forțată într-o fi asociat cu o paletă mai largă de tulburări emoționale și
importanței terapeutice a actului de demitificare a enurezisului treia zi la o oră și jumătate, a patra zi la două ore și așa treptat
colectivitate comportamentale. Problemele emoționale pot apărea ca o
și de implicare a copilului în procesul de preluare a controlului ajungând la intervale libere de 3-4 ore. Educația sfincteriană nu
-schimbarea domiciliului, teama de noile condiții de locuit consecință secundară a disconfortului sau stigmatului cauzat
direct asupra funcției de eliminare a urinii. Se recomandă se poate aplica decât dacă copilul are o vârstă care să-i permită
-insuccese sau frustrări (la școală, acasă); gelozie în fratrie; de enurezis.Uneori atât enurezisul cât și tulburarea emoțional/
utilizarea unui limbaj adaptat vârstei și inteligenței copilului. Se să coopereze și să îndeplinească programul. Expulzând urina
-existența unor conflicte în familie; decesul unui membru al comportamentală pot apărea simultan datorită unor factori
recomandă și scularea copilului în cursul nopții. cu cât mai multă forță, copilul trebuie să întrerupă brusc jetul,
familiei etiologici corelați. Dacă enurezisul este asociat cu altă
Intervenția psihoterapică. Psihoterapia enureticului are în procedând astfel de mai multe ori (micțiunea întreruptă).
Copiii cu enurezis secundar au mai frecvent asociate evenimente tulburare emoțională sau comportamentală, aceasta trebuie
vedere următoarele: Evoluție.Prognostic
de viață traumatizante sau factori psihosociali stresanți asociați, să constituie diagnosticul principal numai dacă emisiunea
-deculpabilizare copilului, atenuarea sentimentului de vinovăție Istoria naturală a enurezisului este cunoscută ca autolimitată.
decât cei cu enurezis nocturn primar. Aceste evenimente involuntară de urină apare de câteva ori pe săptămână și dacă
pe care unii dintre enuretici îl trăiesc cu deosebită intensitate; La un moment dat, tulburarea se remite spontan. Enurezisul
preced diagnosticul de enurezis nocturn secundar. alte simptome manifestă o variație temporală cu enurezisul.
-atenuarea sentimentului de inferioritate și rușine generat de are un prognostic favorabil. Obișnuit, cu sau fără tratament,
Criterii ICD-10 Enurezisul apare uneori în asociație cu encoprezisul, în acest
atitudinea anturajului, de continua comparație cu frații, surorile enurezisul ca simptom dispare cel mai târziu la pubertate, nu
-vârsta cronologică și mentală a copilului să fie de cel puțin 5 caz ultimul trebuie diagnosticat. Clinic, enurezisul se manifestă
sau ceilalți copii, ori ca urmare a restricțiilor și interdicțiilor pe însă întotdeauna și manifestările sale însoțitoare. Prognosticul
ani; în primul rând sub forma pierderilor de urină repetate,
care și le impun sau îi sunt impuse din cauza riscului de a uda enurezisului trebuie apreciat și din perspectiva efectelor sale
-de cel puțin 2 ori pe lună, la copilul mai mic de 7 ani și de cel puțin complete, involuntare și inconștiente, rezultat al contracției
patul. negative imediate și pe termen lung asupra membrilor familiei
o dată pe lună la copilul mai mare de 7 ani, apare evenimentul active a musculaturii vezicale. Tulburarea se produce mai ales
-transformarea atitudinii pasive sau resemnate a enureticului , copilului enuretic și relațiilor dintre aceștia.
enuretic involuntar sau intenționat; în timpul somnului de noapte, mai rar în somnul de zi. Și mai rar
făcându-l să înțeleagă că vindecarea depinde în egală măsură
-enurezisul nu este o consecință a epilepsiei sau a incontinenței pierderea de urină are loc în stare de veghe, ce apare mai ales la
și de el, implicându-l în procesul terapeutic astfel încât să Bibliografie:
de etiologie neurologică sau a altor anomalii ale tractului urinar; preșcolarul și școlarul mic, stresat ca urmare a confruntării cu
participe angajat și optimist la îndeplinirea obligațiilor sale. ICD 10. Clasificarea tulburărilor mentale și de comportament. Descrieri
-nu sunt întrunite criteriile pentru alte tulburări psihice ; durata colectivitatea de copii. Dintre subtipurile enurezisului amintim: clinice și îndreptare diagnostice (2016), Editura Trei, București;
O intervenție corectă necesită o anamneză eficientă,
bolii este de cel puțin 3 luni. enurezisul exclusiv nocturn, exclusiv diurn, nocturn și diurn, Dobrescu I. (2003)- Psihiatria copilului și adolescentului. Ghid practic. Editura
care evidențiază frecvența episoadelor enuretice, factorii Medicală, București.
Totuși diagnosticul de enurezis nu se pune la un copil mai mic primar, secundar, continuu, enurezisul intermitent, enurezisul
precipitanți, circumstanțele agravante cât și prezența sau
de 5 ani (sau cu vârstă mentală sub 4 ani), considerându-se periodic și enurezisul sporadic.
nu a tulburărilor emoționale și de conduită asociate. Se va

28 | Revista Psihologos Revista Psihologos | 29


DE LA TEORIE...
IMPORTANȚA CONȘTIINȚEI
FONOLOGICE ÎN CITIRE
I Profesor logoped Emanuela-Maria Vass, CJRAE Sibiu

Conștiința fonologică este esențială pentru învățarea citirii oricărui sistem alfabetic de scriere (Ehri, 2004, citat de
Moats & Tolman, 2009, Troia, 2004 ).
Conştiinţa fonologică se referă la o rezultatelor care măsoară nivelul și metoda în procesul recuperator al
varietate de abilităţi. La nivelul său cel mai conștientizării sunetelor vorbirii dintr- dislexo-disgrafiei.
simplu, conştiinţa fonologică se referă un cuvânt, al cunoștințelor despre Calea fonologică este laborioasă, mai
la abilitatea de a emite judecăţi asupra numele literelor, al cunoștințelor despre complicată și mai riguroasă întrucât ea
structurii sonore a limbajului în general, corespondența sunet-simbol scris, implică cele două procese fundamentale
ca de exemplu: împărţirea cuvântului în nivelul dezvoltării vocabularului. ale gândirii: analiza și sinteza.
silabe, identificarea şi generarea de rime, - Majoritatea cititorilor slabi au anumite Pentru limbile fonetice, precum limba
identificarea cuvintelor care au acelaşi probleme la nivelul conștiinței fonemice română, este mai operantă ruta
sunet în poziţie iniţială. La un nivel mai și la nivelul altor abilități fonologice; fonologică, datorită corespondenței,
profund se regăsesc abilităţile de a izola şi Se estimează că cel puțin 80% dintre aproape biunivoce, grafem-fonem.
decât în cazul în care sistemul de analiză formele pe care le-a memorat, eșuând în semantică se va realiza numai pe
a manipula foneme individuale, regrupate cititorii slabi prezintă o slabă conștiință Ruta fonologică, cea care folosește
funcționează corect. forme neinteligibile. baza unui antrenament în procesarea
sub numele de conştiinţă fonemică, fonologică sau/și o slabă memorie analizatorul auditiv, este intens folosită
Folosirea de către învățători a metodei Forma celor două căi se configurează semantică și a unor conexiuni prompte și
noţiune legată de abilitatea precoce de fonologică și prezintă dificultăți la în etapa inițială a învățării limbajului
globale care folosește calea directă în patru module sau paliere care se adecvate, creatoare de noi semnificații.
decodare a cuvintelor (Torgesen Morgan redarea cuvintelor pe litere. limbajului oral de către copil și apoi în faza
sau lexicală își găsește justificarea în manifestă fie secvențial-structural, (Burlea, 2007, p.184)
&Davis, 1992, Anthony & Lonigan, 2004, - Antrenarea conștiinței fonologice este inițială a învățării scris-cititului. (Burlea,
funcționarea perfectă a sistemului de fie simultan-funcțional, după modelul
citaţi de Schuele & Boudreau, 2008). benefică pentru cititotii începători; 2007, p.183)
asamblare; în logopedie însă, aceasta nu piramidei de semantizare a lui W. Kinstch, BIBLIOGRAFIE:
Conştiinţa fonologică face deci legătura Antrenarea conștiinței fonemice reduce Calea directă sau lexicală - permite 1. Carmen David, Adrian Roșan (2019). Intervenții
este cea mai eficientă metodă, ea fiind citat de D. Ungureanu (1998)
între limbajul vorbit şi cel scris. și ameliorează dificultățile de citire și identificarea cuvântului sub o formă psihopedagogice în tulburările specifice
mai operantă în cazul copiilor care nu - Modul perceptiv - percepțiile determină
Argumentele care vin în susținerea de scriere. (Adams et al, 1998, citat de precisă și stabilă, fără a se mai trece prin de învățare. Învățăm FonoLogic – program
prezintă tulburări lexo-grafice. procese de extragere a informației structurat de antrenament al conștiinței
importanței abilităților fonologice în Moats & Tolman, 2009, NICHD, 2000). analiza și sinteza fonematică, întrucât se
Când etapa alfabetică și calea fonologică și stocarea ei în cele patru tipuri de fonologice bazat pe dovezi științifice, Editura
citire, sunt: În 1973, J.C. Marshall și F. Newcombe recurge la reprezentările acelui cuvânt,
nu sunt stăpânite, copilul nu reușește să memorie, realizându-se o procesare Polirom
- Conștiința fonologică este necesară explică citirea prin apelul la două strategii perceput de mai multe ori anterior. 2. Adrian Roșan (2015) – Psihopedagogie
automatizeze regulile de funcționare ale perceptivă.
pentru învățarea și utilizarea codului care sunt concurente: calea fonologică Această cale își dovedește eficiența doar specială. Modele de evaluare și intervenție
codului alfabetic și astfel accede cu greu - Modul lexical - foarte important, pentru
alfabetic; și cea vizuală. Acest model teoretic al în cazul cuvintelor deja cunoscute de 3. Carmen David, Adrian Roșan (2017) – Repere
la etapa ortografică și la cea lexicală; când că la acest nivel procesarea lexicală a diagnostice bazate pe dovezi științifice în
Persoanele care pot extrage sunetele citirii este valorificat și în planul terapiei copil, dar nu mai este operantă în cazul
încearcă să descifreze cuvintele, copilul cuvântului citit, prin raportare la un lexic tulburările specifice de învățare, Editura
din cuvinte, care le recunosc identitatea logopedice a tulburărilor de învățare prin logatomilor sau al cuvintelor noi care
încearcă să facă corespondența între fie vizual, fie fonologic, prin intermediul Argonaut&Limes, Cluj-Napoca
și care reușesc să le reasambleze abordarea distinctă a celor două căi, care nu mai au reprezentare lexical-vizual- 4. Georgeta Burlea (2007) – Tulburările limbajului
litere și sunete, să asocieze consoane memoriei de lungă durată. Avem de-a
împreună au baza necesară pentru a intervin cu mecanisme diferite. semantică. scris-citit, Editura Polirom
și vocale, dar, pentru că nu stăpânește face cu o procesare semantică primară.
utiliza principiul alfabetului. Calea fonologică sau indirectă - prin care Deși cele două sisteme sunt capabile
bine codul de referință, comite erori, - Modul sintactic- cuvintele se
- Conștiința fonologică este un factor se identifică corespondența dintre litere să funcționeze separat, la copil,
încercând mai mult să ghicească structurează în sintagme, fraze, după
predictiv al viitoarelor performanțe la și sunete, se segmentează cuvintele în ele se manifestă într-o strânsă
cuvântul, sprijinindu-l se pe câteva indicii regulile gramaticale, ale topicii și ale
citire și la redarea cuvintelor pe litere; unități mai mici și apoi se asamblează. interdependență: nu se poate constitui
pe care și le-a însușit, ajungând astfel la ierarhiei. La acest palier se realizează
Predicția se realizează pe baza Aceasta reprezintă strategia de lectură un lexic ortografic (sistemul global)
o decodare parțială. Când scrie cuvinte, procesarea sintactică.
30 | Revista Psihologos copilul încearcă să-și amintească - Modul semantic - o corectă procesare Revista Psihologos | 31
DE LA TEORIE...

profilactic pot fi utilizate următoarele: gimnastica de prindere, motricitatea degetelor, ritm corporal

INTERVENȚIA TIMPURIE
generală, gimnastica aparatului fono-articulator, (gimnastica ritmica);
educarea respirației, educarea auzului fonematic și nu în • Motricitatea componentelor aparatulului fono-
ultimul rând creșterea încrederii în sine. Aceste metode, articulator (limbă, buze, mandibulă, văl palatin), a
PREVENIREA TULBURĂRILOR pe lângă faptul că sunt suficiente pentru înlăturarea
tulburărilor incipiente de vorbire, constituie în același
musculaturii gâtului și laringelui, a musculaturii faciale;
• Respiratorii: respirația verbală, nonverbală;
DE LIMBAJ timp și un mijloc de prevenire a acestora și totodată • De percepție auditivă: atenția auditivă, memorie
un procedeu excelent de dezvoltare al dicției, în cazul auditivă, procesări fonologice, conștiința fonologică, auz
copiilor fără tulburări de limbaj. Scopul ar fi integrarea fonematic;
acestor exerciții în cadrul unor discipline obligatorii cum • Lateralitate (stânga, dreapta, ambidextria);
I Prof. logoped: Irina Ligia Ștef, CJRAE Sibiu
ar fi cele de mișcare și de dezvoltare a vorbirii, prevăzute • Schema corporală (pe propria persoana, pe o păpușă,
în programele grădinițelor. Subliniem și faptul că în cadrul pe o persoană aflată în față, pe imagini etc.);
fiecărei activități educaționale, se poate pune accentul • Orientare spațio-temporală (spațiul proximal –
Tulburările de limbaj și comunicare au fost atestate documentar încă de la începutul secolului al XIX-lea asupra laturilor limbajului, pe care le implică o dezvoltare sus, jos, lângă, aici; spațiul distal – în față, în spate,
de către neuroanatomistul Franz Gall. Tot în această perioadă, cercetări legate de sfera limbajului au fost corectă a acestuia. acolo; temporalitatea – azi, mâine, zilele săptamânii,
făcute de către Broca și Wernicke. Pornind de la aceste aspecte istorice, la începutul mileniului III, Paul R. Imitația are o importanța covârșitoare în dezvoltarea anotimpurile, lunile anului, indicarea orei pe ceas etc);
concluzioneaza că preocuparile legate de explicarea tulburărilor de limbaj și comunicare au fost dominate de limbajului copiilor. Din acest motiv educatoarea, precum • De structurare senzorio-perceptivă (culoare, formă,
o abordare medicalizată, focalizată pe componenta anatomică. și persoanele care intră în contact cu copilul, trebuie textură, mărime).
să-i ofere în mod permanent un exemplu perfect de
pronunție.
Cercetările întreprinse de specialiștii din domeniul și comunicare menționând că toți cei care conlucrează în Îndreptarea atenției asupra imperfecțiunilor vorbirii este Bibliografie:
psihopedagogiei speciale au dus la structurarea unor activitatea de prevenire a acestora, ar trebui să se conducă o atitudine negativă a celor din jur, aceasta poate duce Hațegan, C. (2008). Terapia limbajului. O abordare interdisciplinară.
repere în dezvoltarea stadială a limbajului și la o identificare după principii cu valoare profilactică, dintre care amintim: la pierderea încrederii în sine și la apariția unor complexe
Editura Presa Universitară Clujeană. Cluj –Napoca
Hațegan, C. (2016). Logopedia. Terapia tulburărilor de limbaj.
a cauzelor care ar putea duce la devieri de la această principiul intervenției timpurii, principiul tratării indirecte, de inferioritate. Persoanele din jurul copiilor nu trebuie Structuri deschise. Editura Trei.
sporire etapizată a deprinderilor de comunicare. principiul tratării în colaborare cu părinții copiilor, principiul să devină nerăbdătoare și să ceară, să pretindă prea Verza, E. (1977), Dislalia și terapia ei, E.D.P.Bucureşti
Astfel, s-a constatat că cel mai rapid, activ și intens ritm respectării particularităților de vârstă și individuale. repede copiilor o vorbire corectă, neadaptată nivelului de
de dezvoltare somatică și de achiziții multiple în planul Orientările actuale ale logopediei preconizează adaptarea maturizare și dezvoltare al acestora.
dezvoltării fizice și psihice este specifică vârstei copilăriei cât mai timpurie a măsurilor cu caracter profilactic, în O abordare timpurie a limbajului creează reale premise
mici, ante-preșcolare. În această perioadă sistemul mediul obișnuit de viață al copiilor. Prevenirea devine cu pentru o prevenție a tulburărilor de limbaj și comunicare,
nervos imatur este caracterizat de o plasticitate ridicată, adevărat eficientă, atunci când are un câmp mult mai larg dar mai ales pentru o intervenție promptă și reușită.
iar prin expuneri repetate la experiențe variate, copilul are de acțiune și care să îmbine activitatea logopezilor cu cea Primele forme de structurare a limbajului sunt vizibile prin
capacitatea de învățare și adaptare foarte rapidă. a medicilor, a cadrelor didactice și a părinților. Educatorul pre-rechizitele acestuia.
Având în vedere aceste caracteristici ale vârstei, este o verigă foarte importantă în implementarea acestui Precizam că pre-rechizitele limbajului sunt definite,
putem spune că este perioada cea mai propice pentru demers. Pe lângă munca lor în dezvoltarea limbajului, ca fiind acele deprinderi și abilitați necesare pentru
diagnosticarea și intervenția generală sau specifică, în pot acționa și în împiedicarea apariției sau consolidării structurarea limbajului. Carolina Bodea Hațegan
cazul copiilor care prezintă risc de dezvoltare a acestor unor tulburări de limbaj și comunicare, prin exersarea (2013) abordează următoarele deprinderi și abilitați
tulburări. metodelor și procedeelor, cu caracter general, cele premergătoare, pre-rechizite ale limbajului:
E. Jurcău si N. Jurcău (1989) prezintă anumite principii de cu acțiune indirectă, împreună cu preșcolarii, în cadrul • Motricitatea generală: educarea mersului, abilități
prevenire și corectare a unor tipuri de tulburări de limbaj activităților din grădiniță. Dintre metodele cu caracter

32 | Revista Psihologos Revista Psihologos | 33


DE LA TEORIE...
s-au evidențiat criterii diferite unde s-au proces de gândire. Copiii supradotați pot fi vederea peste contribuția proprie, peste

SUPRADOTAREA
manifestat abilitățile înalte ale oamenilor. descoperiți în toate tipurile de comunitate creativitatea lor, sunt supuși unei examinări
Supradotarea reprezintă o înzestrare culturală, iar ei sunt expuși în general riscului care ignoră originalitatea și direcțiile lor de
ereditară deosebită, care este responsabilă social și respingerii. Cu toate că ei dețin un interes. Când ajung la vârsta adultă, ei se

CA DAR SAU CA POVARĂ de performanțele individului în condițiile


favorabile de mediu.
potential uriaș de care nu sunt conștienți
întotdeauna, aceștia nu pot ajunge să
comportă în mod formal, fără să poată
valorifica inteligența, creativitatea, umorul,
S-a demonstrat că există două modele de manifeste potențialul maxim decât în înțelepciunea, simțul dreptății și capacitatea
I Profesor consilier școlar Marilena Savu, CJRAE Sibiu bază ale supradotării: condițiile unui sistem educativ specializat. de a rezolva probleme complexe.
Modelul Renzulli – se referă la un model Există mitul supradotatului conform căruia În grupurile de copii, aceștia trezesc în
tridimensional al supradotării, alcătuit din se crede că dacă un copil are o dotare ceilalți un sentiment de inferioritate și, în
următoarele trei dimensiuni: aptitudini superioară aceasta presupune și un succes consecință, au parte de opoziție din partea
generale peste medie, implicarea în social mai ridicat. Realitatea este diferită grupului social. În ciuda inteligenței lor
sarcină prin automotivare și dimensiunea deoarece dezvoltarea asincronă a copiilor deosebite, ei au opinii de mare candoare
creativității. supradotați face ca fondul emoțional să și cu mult mai bune față de cei din jur. Un
Modelul Gagne – este modelul diferențial, fie mai intens, cu cât abilitățile acestora număr mare de copii supradotați ajung
care are următoarele componente: sunt mai ridicate. Ei sunt priviți de colegii gifted underground, ascunzându-și calitățile
domeniul în care se manifestă talentul, lor ca fiind ciudați, sunt etichetați ca tocilari de teama de a nu fi respinși social. În ciuda
aptitudini (catalizatori interni) și mediul și nu sunt integrați social în colectivitate. abilităților și calităților pe care le au, ajung
(catalizatori externi). Fenomenul se petrece încă de timpuriu de multe ori să nu aibă succes școlar, social
Supradotarea presupune perfecționarea până târziu, când, în situațiile fericite, sunt sau profesional.
peste medie în una sau mai multe sfere de recunoscute social și profesional rezultatele Este necesar să fim conștienți că acești
acțiune. Aceasta presupune și o dezvoltare muncii acestora. copii au nevoie de un mediu propice
asincronă a individului. Se dezvoltă abilități Aceștia au o emoționalitate deosebită, dezvoltării lor, pentru că ei pot aduce
cognitive avansate și de înaltă intensitate sunt extrem de curioși, nu acceptă jumătăți beneficii societății, cu mult mai mari decât
și rămân nedezvoltate unele abilități care îi de răspunsuri, sunt extrem de hotărâți, ceilalți. Educarea copiilor supradotați și
fac în mod particular vulnerabili. Asincronia creativi, originali, au un simț acut al dreptății integrarea lor este o provocare din ce în ce
Privim cu încredere viitorul prin persoanele care au o evidentă superioritate supradotarea înseamnă a avea profunzime, necesită dezvoltarea unor strategii în și moralității și pot duce lucrurile la extrem. mai mare. Investiția în această direcție este
intermediul copiilor pe care a uneia sau mai multor capacități, fără să trăsături de personalitate, un grad ridicat educare și oferirea de consultanță specifică În general, ei sunt foarte diferiți, iar tendința necesară, deoarece se deschid noi câmpuri
societatea îi are și îi îndrumă oferindu- știm care sunt acelea. Din păcate, fără să de abstractizare a gândirii și creativitate cu pentru ca acești indivizi să poată beneficia adulților este aceea de a-i integra într-o de cercetare și aplicare, noi tehnologii
le educația corespunzătoare. Este o știm care sunt cauzele supradotării și în ce mult peste medie. Din punct de vedere de o dezvoltare optimă. Asincronia le normalitate care nu le este favorabilă lor. capabile să gestioneze mai bine crizele
necesitate să privim cu atenție copiii măsură sunt dezvoltate aceste abilități, trec cantitativ, se pare că supradotații nu se dezvoltă o sensibilitate la problemele Astfel, ei devin incomozi și de multe ori sunt curente și să elaboreze soluții pentru un
care se află în afara normei, cei care de multe ori neobservate și fără să fie puse deosebesc de oamenii obișnuiți, prin globale și locale, o dimensiune a moralității neînțeleși și respinși. Mecanismul social mediu sustenabil, propice vieții.
sunt la limita superioară a dotării, în valoare. De-a lungul timpului s-a crezut abilități, ci prin cantitatea acestora. mult mai extinsă pe care aceștia le resimt care funcționează în cazul lor este acela de
copiii supradotați. O bună implicare că supradotarea se referă la nivelul de Statistic vorbind, supradotații reprezintă mult mai puternic din punct de vedere descurajare și respingere socială. Bibliografie:
și pregătire a cadrelor didactice inteligență. Treptat, s-a ajuns la concluzia un procent de 2-6% din populația umană. emoțional. În astfel de situații, copiii supradotați sunt 1. Milletre, Beatrice (2021) Cartea celor
Metacogniția conduce acești copii către obligați să se încadreze în normele sociale supradotați, București, Editura Trei,.
în această direcție conduce că supradotarea este o sumă de capacități De-a lungul istoriei, aceștia nu au fost
2. Miller, Alice (2013). Drama copilului dotat,
către recuperarea acestora și intelectuale dezvoltate peste medie și a întotdeauna recunoscuți, iar opiniile sau înțelegerea limitelor de gândire pe care existente, să învețe în ritmul generației București, Editura Herald.
direcționarea optimă, atât a lor, cât unor abilități superior dezvoltate. descoperirile lor au avut de multe ori sens le au și devin mai interesați de integrarea lor, deși din cauza asincroniei pot fi cu 3. Benito, Yolanda (2003) Copiii supradotați,
unor metode cognitive mai evoluate și de mult peste standardele vârstei lor, pentru București, Editura Polirom.
și a societății care va beneficia de Definirea supradotării face referire la după o lungă perioadă de timp.
integrarea și de aportul acestora. aspectul calitativ și cantitativ al acesteia. Odată cu apariția w a lui Howard Gardner, cunoștințe mai avansate. Ei practică în mod că unele capacități sunt cu mult mai
Conceptul de supradotare se referă la Din perspectivă calitativă se presupune că supradotarea a fost privită nuanțat și obișnuit metacogniția, analizând propriul lor dezvoltate. În felul acesta se trece cu

34 | Revista Psihologos Revista Psihologos | 35


DE LA TEORIE...
copiii trebuie să se manifeste în relaţiile cu ceilalţi. emoțiilor negative.
ROLUL JOCULUI Jocul împlineşte nevoia de mişcare şi acţiune a copilului, el
deschide atât universul activităţii, cât şi universul variat al
Prin intermediul jocului copilul își dezvăluie trăirile, emoțiile
ascunse pentru a putea fi conștientizate și înțelese.
ÎN DEZVOLTAREA COMPETENȚELOR relaţiilor cu ceilalţi. Copiii se joacă singuri, în echipe sau în grup,
iar natura jocului se schimbă în funcţie de treapta de socializare
Astfel, prin exprimarea nevoilor, trăirilor și emoțiilor
copiilor are loc o integrare complexă într-o manieră
SOCIO-EMOȚIONALE a copiilor. Prin intermediul jocului copiii se integrează, înţeleg
realitatea înconjurătoare, se cunosc pe sine, îşi cunosc nevoile
naturală, spontană, proprie acestora.
În cadrul interacţiunilor zilnice prin intermediul jocului

ALE PREȘCOLARILOR şi interesele.


De asemenea jocul oferă posibilitatea preşcolarului de a se
copiii:
- învaţă cum să recunoască, să exprime şi să-şi gestioneze
I Profesor consilier școlar Mihaela Ionaș, CJRAE Sibiu apropia de realitatea înconjurătoare, de a se familiariza cu emoţiile, să găsească diferite strategii de a face faţă
semnificaţia socio-umană a activităţii adulţilor, de a cunoaşte anumitor situaţii şi să exerseze modalităţi de relaţionare
lumea din jur. pozitivă cu ceilalţi;
În perioada copilăriei, jocul este principala modalitate de - sunt ajutaţi să înţeleagă emoţiile (de exemplu furie, frică)
socializare. În joc i se dezvăluie copilului relația dintre oameni, să devină conştienţi de sentimentele lor şi de ale altora,
prin joc copilul face cunoștință cu roluri și atribute specifice, să fie empatici şi să înţeleagă punctele de vedere ale
învață să coopereze cu ceilalți, își formează sentimente și celorlalţi;
comportamente cu conținut socio-moral. - învaţă să aibă o conduită socială adecvată în relaţiile cu
La vârsta de 3 ani jocul este legat de acțiunea cu obiectele și ceilalţi;
cuprinde elemente de manualitate individuală, la patru ani se - își dezvoltă abilităţile de a funcţiona social: integrare,
face simțită nevoia de partener de joc, la 5 ani se dezvoltă jocul cooperare, întrajutorare şi respectare a regulilor;
cu subiect și jocul cu roluri, iar la 6 ani se apropie de jocurile cu - îşi dezvoltă abilităţile de comunicare şi colaborare,
pattern-uri socio-profesionale. Unii copii sunt conducători, alții învață să-şi exprime punctele de vedere, să asculte, să
sunt subordonați, dar instinctul de a se juca există la toți copiii, ofere răspunsuri şi soluţii adecvate;
înmugurind imediat după naștere și înflorind pe la 2-3 ani. - învaţă să rezolve într-o manieră non-violentă un conflict
Jocul social e influențat de schimbările care au loc odată cu – prin strategii adecvate vârstei
dezvoltarea, de rivalitatea fraternă și de cadrul de joacă al Jocul este o modalitate proprie a copilului de
copilului. Jocul social în prima copilărie oferă o experiență autoterapie, care sprijină dezvoltarea competențelor
crucială, o experiență mai dificil de oferit de către adult sau socio-emoționale, exersarea capacităților cognitive,
ulterior de către copiii mai mari. Jucându-se cu ceilalți copii imaginative și creative cât și maturizarea sa deplină.
învață reciprocitatea, grija și cooperarea mult mai bine decât în
interacțiune cu adulții. Bibliografie:
Cu cât preșcolarul se va angaja mai mult în activitatea de joc, Cohen, L.J. (2012). Rețete de jocuri- De ce și cum să te joci cu copilul
tău. Editura Trei, București
imaginând diverse situații sociale, cu atât competența sa socială
Activitățile ludice au un rol deosebit în dezvoltarea Actul prin excelență specific copilului este jocul. Jocul oferă Golu, F. (2009). Joc şi învăţare la copilul preşcolar. Ghid pentru
va fi mai mare. educatori, părinți, psihologi.Editura Didactică şi Pedagogică, R.A.,
competențelor socio-emoționale ale preșcolarilor. Prin copiilor posibilitatea de dezvoltare intelectuală, fizică şi În cadrul jocului copilul are posibilitatea să-și analizeze emoțiile, Bucureşti
intermediul acestora copiii conștientizează și exprimă socio-emoțională. să-și exprime îngrijorările, conflictele interioare, speranțele și Golu, F. (2011). Dezvoltarea personalității copilului prin joc. în
emoțiile, înțeleg cauzele și consecințele acestora și Prin intermediul jocului, copilul îşi exprimă cunoștințele, temerile. Jocul constituie o parte importantă a modului prin care Pânișoara, G.-. Psihologia copilului modern. Editura Polirom, Iași
utilizează strategii de reglare emoțională adecvate emoțiile, își satisface dorinţele și se detensionează. învață să se raporteze la ceilalți.
vârstei. De asemenea, copiii interacționează cu ceilalți Jocul este activitatea fundamentală pe care preşcolarii o Jocul reprezintă un mijloc de dezvoltare emoțională, copilul
copii, rezolvă conflictele, respectă regulile și tolerează realizează şi care contribuie atât la dezvoltarea cognitivă, cât înțelege cine este și își identifică emoțiile. De asemenea jocul
situațiile care provoacă frustrare. și la elaborarea reprezentărilor despre modalitățile în care este cea mai eficientă modalitate de învățare și gestionare a

36 | Revista Psihologos Revista Psihologos | 37


DE LA TEORIE...
5. Timp pentru joacă

PLATOUL MINȚII SĂNĂTOASE Timpul pentru joacă nu trebuie să fie specific doar copiilor. Adolescenții și adulții au nevoie zilnic
de momente în care să-și permită să fie spontani, liberi, să râdă lipsiți de inhibiții și constrângeri.
Din păcate, adulții uită să se joace. Explorarea unor noi activități, a noi moduri de a comunica și
I Profesor consilier școlar Berta Iuliana Bîrzoagă, CJRAE Sibiu de a relaționa cu ceilalți, îi permite creierului să devină activ, fapt care favorizează dezvoltarea și
consolidarea de noi conexiuni în creier. Astfel de activități pot constitui baza creativității, a inovației, a
„Platoul minții sănătoase” reprezintă metafora folosită de dr. Daniel J. Siegel prin care prezintă bucuriei și a conectării.
cele șapte activități ce susțin activitatea sănătoasă a creierului uman. 6. Timp pentru relaxare

D
Relaxarea presupune să alegem un timp în fiecare zi în care să ne oprim din activitățile solicitante și
r. Daniel J. Siegel, specialist în educație, în psihiatria copilului și adolescentului, profesor să ne liniștim, să-i permitem minții să se relaxeze, chiar și pentru perioade scurte. În aceste momente
la Universitatea din California, ne oferă soluții valabile pentru adolescenți și pentru adulți, creierul poate „să-și reîncarce bateriile”. Foarte utile pentru relaxarea minții sunt exercițiile de
a căror practicare zilnică susține dezvoltarea armonioasă și integrată a creierului. respirație conștientă.
7. Timp pentru conectare
1. Timp cu tine însuți Timpul pentru conectare se referă la conectarea cu semenii și cu natura. Numeroase studii arată că
Acestă practică se referă la timpul pe care fiecare dintre noi este util să îl rezerve zilnic conștientizării sănătatea noastră fizică și mentală depinde de specificul și numărul relațiilor cu cei din jurul nostru.
și analizării propriilor gânduri, emoții, vise, credințe, dorințe. Practicarea regulată a timpului cu tine Relațiile de sprijin ne fac mai fericiți, mai sănătoși și mai longevivi.
stimulează creșterea de fibre în creier care facilitează reglarea atenției, emoțiilor și a gândirii. Această Comunicarea față în față nu poate fi înlocuită de comunicarea prin intermediul tehnologiei, în care nu
practică îmbunătățește empatia și compasiunea. Daniel Siegel susține existența studiilor care sunt implicate porțiuni importante ale creierului. Așadar, este foarte important să relaționăm cât de
demonstrează că această practică exersată de elevi îmbunătățește rezultatele școlare. mult posibil cu prietenii, cu familia, față în față.
2. Timp pentru somn Conectarea cu natura este un alt aspect care ne îmbunătățește starea de spirit și ne ajută să ne
Somnul reprezintă activitatea zilnică care favorizează dezvoltarea și funcționarea optimă a creierului. concentrăm atenția. Manifestarea recunoștinței față de oamenii din jurul nostru și față de natură
Majoritatea adulților au nevoie de șapte- nouă ore de somn pe noapte, adolescenții având o nevoie reprezintă aspecte zilnice esențiale pentru echilibrul și bunăstarea noastră mentală.
mai mare de somn. Respectarea timpului de somn asigură consolidarea în memorie a informațiilor
învățate peste zi, funcționarea adecvată a sistemului imunitar, concentrarea optimă a atenției, reglarea Bibliografie:
emoțiilor, rezolvarea de probleme. Daniel J. Siegel (2021),,,Vâltoarea minții”,
Pentru a asigura calitatea somnului este recomandată evitarea folosirii dispozitivelor electronice cu cel Editura Herald, București
puțin o oră înainte de culcare. Dr. Daniel J. Siegel, Dr.Tina Payne Bryson (2017)
,,,Creierul copilului tău”, Editura For You, București
3. Timp pentru concentrare
Dr. Daniel J. Siegel, Dr.Tina Payne Bryson (2017)
Timpul de concentrare presupune momente în care să ne concentrăm atenția asupra unui singur ,,,Inteligența parentală”, traducere Sanda Watt, București
lucru. Atunci când suntem foarte atenți, se optimizează schimbări neuro-plastice ale creierului care
reprezintă baza învățării. Unde se duce atenția, acolo se duc impulsurile neuronale. Unde se transmit
impulsuri neuronale, acolo sunt întărite conexiunile neuronale, Iar când sunt întărite conexiunile
neuronale care leagă între ele zone diferite din creier, se realizează integrarea cerebrală, acea
capacitate a diferitelor zone ale creierului de a lucra împreună pentru rezolvarea problemelor cu care ne
confruntăm, îmbunătățirea atenției, îmbunătățirea relațiilor cu cei din jur, reglarea emoțiilor. Devierile
digitale afectează procesul de concentrare a atenției și , implicit, învățarea.
4. Timp pentru activități fizice
Activitatea fizică îți dezvoltă creierul. Atunci când facem mișcare, neuro-plasticitatea creierului crește.
Mișcarea corpului este foarte importanță, atât pentru sănătatea fizică, cât și pentru cea mentală.

38 | Revista Psihologos Revista Psihologos | 39


DE LA TEORIE...
nu atât de mult cât se credea inițial. Multe dintre intuițiile noastre Faptul că te vei concentra pe ele îţi va schimba starea spre
legate de starea de bine sunt greșite și ne îndrumă spre un una pozitivă. Altă variantă ar fi scrierea unei scrisori de
drum greșit. De exemplu credem că vom fi mereu fericiți de la mulțumire unei persoane căruia îi ești recunoscător.
aceeași stimuli și că vom fi mereu nefericiți de la evenimentele 6. Conectarea socială contează mai mult în obținerea
negative, prezicând greșit atât intensitatea cît și durata. De stării de bine decât reușita academică, cel puțin asta a
asemenea, nu luăm în considerare faptul că ne dorim tot timpul reieșit dintr-un studiu longitudinal realizat de Olsson și
mai mult, pentru că intervine adaptarea hedonică, obișnuința. colaboratorii (2012). Dacă nu ai în jurul tău persoane cu
Nici faptul că ne comparăm cu lucruri asupra cărora nu avem care să experimentezi și să împărtășești evenimentele din
control și care nu sunt neapărat adevărate puncte de referință viață ai șanse să te poți simți izolat, nemulțumit, trist.
nu contribuie la starea noastră de bine. 7. Compasiunea, ajutorul acordat celorlalte persoane, este
Conform lui Sonja Lyubomirsky, nivelul acesta al stării de bine una din sursele care, potrivit lui V. Frankl, oferă un sens
ar fi determinat în proporție de 50% de gene, în proporție de vieții și contribuie astfel la satisfacție și împlinire personală.
40% de obiceiuri/gânduri și doar în proporție de 10% contează Când suntem buni cu cineva, ne simțim și noi bine și ceilalți
evenimentele vieții, chiar catastrofale. vor fi încurajați să se poarte la fel. De asemenea este
Putem munci intenționat, cu efort conștient în direcția bună, important să îndreptăm această compasiune și către noi
pentru a deveni mai fericiți, mai veseli, mai puțin stresați. înșine.
Trebuie să prioritizăm acele tipuri de practici sănătoase, care 8. Menținerea unui stil de viață sănătos, adică realizarea
ne ajută să stimulăm starea de bine. zilnică a unor exerciții fizice intense, mersul pe jos, un somn
Conform lui Laurie Santos (The Science of Well-being, Yale odihnitor și suficient, poate să crească atât performanța
University, Coursera.org) aplicarea constantă, intenționată, a cognitivă, atenția, dar și să îmbunătățească starea de
următoarelor strategii poate crește nivelul stării de bine, poate spirit.
îmbunătăți starea de spirit și micșora depresia: 9. Să avem activități care ne permit să ne folosim abilitățile,
1. Investirea în experiențe (vacanțe, concerte, etc.) mai mult punctele noastre tari, dar care ne și provoacă în același
decât în lucruri permanente, care duc la obișnuință, la timp. Potrivit lui Mihaly Csikszentmihaly, când corpul și

S TA R E A D E B I N E
adaptare hedonică; mintea ne sunt provocate pentru a realiza ceva dificil dar
2. În momentul în care se instalează obișnuința, putem care merită, intrăm într-o stare de conștiință denumită flux.
interveni asupra ei folosindu-ne de mai multe tehnici: să ne În starea de flux, oamenii trăiesc un sentiment profund de
I Profesor consilier școlar Gabriela Raluca Oltean, CJRAE Sibiu aducem aminte de momentele fericite din viața noastră de bucurie și implicare completă.
8 ori pe zi/ 3 zile pe săptămână, să fim conectați la prezent, Concluzionând, putem spune că mintea noastră are multe
să ne gândim că această zi este ultima, să vedem întregul mecanisme prin care poate să ne facă să ne simțim mai bine.
În concordanță cu unele opinii formulate în cadrul la antidepresive, prezintă tulburări patologice. Există de și nu să ne focalizăm doar pe o parte a întregului; De fapt, oamenii sunt destul de rezilienți, mult mai rezilienți
studiilor de specialitate, 40% din starea noastră de asemenea un număr impresionant de programe, cărți de 3. Întreruperea comparației sociale presupune deconectarea decît se intuiește, avem acest potențial de a rezista și de a ne
bine depinde de gândurile și obiceiurile pe care le specialitate care ne învață cum să devenim mai fericiți, de la rețelele de socializare, schimbarea punctului de adapta la condițiile din jur. Dincolo de toate, ar trebui să fim
avem. Există anumite obiceiuri și practici sănătoase mai veseli și care par să funcționeze foarte bine, însă comparație, a spune “Stop!” când te surprinzi comparând, deschiși și să-l credem pe Dalai Lama, care spunea foarte
care, realizate cu intenție și implicare, pot contribui informația în sine nu schimbă felul în care mintea noastră focalizarea pe sentimentul de a fi mulțumit, recunoscător; franc: „scopul vieții este de a căuta fericirea”! Așadar, depinde
semnificativ la îmbunătățirea stării de spirit, la percepe lucrurile. Pentru a se produce o schimbare este 4. Practicarea meditației în mod constant ajută la de noi să o căutăm și să o găsim.
creșterea nivelului de fericire. nevoie de modificarea obiceiurilor, de a te folosi de aceste concentrarea atenției și la a fi prezent, oprește ruminarea
În general, omenirea are mult mai multe oportunități noi obiceiuri cu intenție, zi de zi. și gândurile intruzive. Bibliografie:
decât a avut în trecut, cu toate acestea, studiile arată Potrivit lui R. Harris (The Happiness Trap) și lui Laurie 5. Practicarea recunoștinței este una din metodele cele mai Harris, Russ, 2008, The Happiness Trap
Santos, Laurie, The Science of Well-being, Yale University, Coursera.org
că nu suntem mai fericiți, nu ne simțim mai bine și chiar Santos (The science of well-being), multe din lucrurile care ușoare dar cu un maxim de beneficii, atât la nivel psihic dar
anumite categorii de oameni sunt mai nefericiți, apelează credem noi că ne fac fericiți, de fapt nu ne fac, iar lipsa și fizic. O variantă este ca, în fiecare seară, să te gândeşti
unora dintre aceste lucruri ne scade nivelul de fericire, dar la cinci lucruri din viaţa ta pentru care simţi recunoştinţă.
41 | Revista Psihologos Revista Psihologos | 41
DE LA TEORIE...
încercând să prevină acele situaţii care-i important, când toţi te ascultă şi le este care se exclud reciproc;
amintesc de evenimentele neplăcute, frică de tine. - Apelarea la metode educative ca

FII UN PĂRINTE ATENT LA APARIȚIA


traumatizante din trecut. Astfel, fetele Însă cauza de bază în apariţia agresivităţii ameninţări, ultimatumuri, privarea
care s-au confruntat cu o conduită o constituie nevoia nesatisfăcută de conştientă a dragostei, izolări frecvente.

CONDUITEI AGRESIVE LA COPII


violentă din partea bărbaţilor, în general dragoste, în primul rând din partea În acest caz reacţiile copilului se vor
se vor comporta agresiv cu bărbaţii, sau părinţilor. Există o multitudine de cauze înrăutăţi, mai ales în cazul în care părinţii
în cel mai bun caz, îi vor ţine la distanţă. ale apariţiei conduitei agresive ce ţin de nu vor simţi faţă de el nici compasiune,
I Profesor consilier școlar Adriana Dina, CJRAE Sibiu
Reacţie la interdicţiile impuse de educaţia din cadrul familiei. Cele mai nici vină.
J. Piaget spunea că niciodată o plan certurile și conflictele de tot felul forme de rezistenţă. adulţi, la limitările libertăţii de mişcare, importante sunt următoarele: În esenţă, principala cauză a conduitei
conduită nouă nu răsare ca abruptă cu copii de vârstă apropiată, legate de Cauzele agresivităţii infantile atunci când copilul nu primeşte ceea ce - Reacţia inadecvată a părinţilor la agresive a copilului o constituie absenţa
şi fără pregătire. Copiii fiind diferiţi, proprietatea jucăriilor. Această etapă Uneori adulţii îl pot caracteriza pe un doreşte. conduita inacceptabilă a copilului; dorinţei părinţilor de a se clarifica cu
au propria lor personalitate, propriile se explică prin faptul că copilul include copil ca fiind agresiv, când în realitate Insuficienta acordare a atenţiei. Copiii - Caracterul dizarmonic al relaţiilor privire la cauzele apariţiei acesteia, o
bucurii şi suferinţe, iar când sunt obiectele ce-i aparțin, inclusiv jucăriile, este doar activ, un copil ce deţine care nu beneficiază de suficientă familiale în general: relaţiile dintre indiferenţă cvasi-totală faţă de universul
nemulţumiţi se manifestă ca atare. în limitele propriului EU, considerându- rolul de lider în cadrul desfăşurării atenţie din partea adulţilor, care resimt părinţi, dintre părinţi şi copii, dintre fraţi emoţional al copilului. Aceşti copii
Încă de la cea mai fragedă vârstă, le parte integrantă. În această situație, unui joc. În realitate, prin agresivitate absenţa dragostei părinteşti, ca şi cum şi surori; trăiesc un acut sentiment al singurătăţii,
furia este o manifestare normală şi este recomandat ca reacția adultului se înţelege acea stare de activism ar spune: „Aşa deci, nu mă observaţi? - Severitatea pedepselor aplicate se simt nefolositori, având relaţii
reprezintă răspunsul la o stare de să fie una de tandrețe, acționând prin psihic, al cărei scop este deteriorarea, Ei bine, nu am să vă permit să mă uitaţi!” şi nivelul de deţinere a controlului proaste cu unul sau cu ambii părinţi, au
indispoziţie, un surplus de excitaţii diverse modalități de distragere a distrugerea a ceva anume. De cele Este important orice semn de atenţie din partea părinţilor. Cercetările un sentiment intens al lipsei suportului
si descărcare emotivă pe care atenției și în nici un caz prin amenințare, mai multe ori, copilul este agresiv din acordat copilului de către persoanele întreprinse în acest sens au scos în emoţional din partea acestora şi a lipsei
copiii nu ştiu să o explice. Aceste privare de plăceri sau izolare. cauza problemelor de ordin psihic cu adulte, îndeosebi de către părinţi, chiar evidenţă faptul că pedepsele severe de interes pentru viaţa lor. Tocmai de
fenomene pot fi stăpânite de adulţi În jurul vârstei de 2 ani, arsenalul care se confruntă şi pe care nu este în şi unul negativ. conduc la structurarea unui nivel aceea sunt porniţi împotriva tuturor, a
orientând copiii spre depăşirea mijloacelor de manifestare a conduitei stare să le soluţioneze. În acest caz, în Învăţarea socială. Copilul care a fost ridicat al agresivităţii, iar un control şi părinţilor, şi nu în ultimul rând, împotriva
situaţiilor frustrante care generează agresive se revarsă cu intensitate în viața spatele conduitei agresive se pot afla o tratat cu severitate, chiar cu cruzime, va o supraveghere minimă a conduitei lor înşişi.
manifestarea conduitei agresive de familie, plânsul, strigătele, țipetele multitudine de cauze. repeta acest model comportamental: copiilor au drept consecinţă un nivel Aşadar, copilul manifestă o conduită
dacă nu se creează un confort psihic stridente și plesnetele reciproce. În jurul Oboseala. În cazul copiilor ce provin din „Cum s-au comportat alţii cu mine, ridicat al conduitei asociale. Deseori agresivă nu pentru că este rău, ci pentru
favorabil activităţii şi evoluţiei vârstei de 4 ani, băieții încep să se bată familii dezorganizate, se poate constata aşa mă voi comporta eu cu ceilalţi”. aceste două tipuri ale educaţiei că are nevoie de ajutor. Din această
psihice. iar fetele să strige din cauza frustrărilor un dezechilibru al proceselor nervoase: Dacă copilul a crescut într-o familie parentale pot fi întâlnite în cadrul perspectivă, agresivitatea reprezintă în
și nereușitelor. când copiii obosesc, începe să crească în care membrii acesteia se băteau în aceleiaşi familii, când părinţii nu reuşesc primul rând o modalitate de exprimare a
În perioada copilăriei, agresivitatea Ulterior, copilul învaţă treptat să- în intensitate excitaţia nervoasă. Din permanenţă, strigau unul la celălalt, e să ajungă la un acord comun asupra protestului, a furiei ce s-a acumulat de
se manifestă sub forma unor crize şi controleze impulsurile agresive, această cauză, ei obosesc şi mai mult, de aşteptat ca el să facă acelaşi lucru, unui stil educaţional unic; multă vreme în interiorul fiinţei sale. La
de încăpățânare, explozii de mânie și manifestându-le în limite rezonabile. ca în final să răbufnească într-o criză aflându-se într-o altă circumstanţă. - Relaţii emoţionale deteriorate sau baza ei se află supărarea, frica, durerea,
răutate, însoțite de strigăte, mușcături, Manifestarea agresivităţii la această nervoasă. Dacă copilul vizionează frecvent filme chiar distruse dintre părinţi şi copii, sau umilinţa, care apar, la rândul lor, datorită
mișcări agitate cu picioarele. Aceste vârstă depinde în general de reacţia Imaginea negativă de sine. Astfel de acţiune, el îşi va însuși exemplul unui relaţii ostile dintre părinţi; nesatisfacerii nevoii fundamentale.
crize apar atunci când adultul blochează şi atitudinea adulților vis-a-vis de de copii se consideră ca fiind cei mai răi superman, care învinge în orice situaţie - Părinţi exigenţi faţă de proprii copii, sau
dorințele copilului sau când sunt anumite modalităţi de conduită. Dacă dintre toţi copiii. Comportându-se de şi pentru care nu există nici o lege. dimpotrivă, indiferenţi faţă de succesul Bibliografie:
puse în practică programe de acțiuni părinţii reacţionează într-o manieră o manieră dezaprobatoare, aceşti copii Setea de putere. Copiii care prezintă lor pe plan social. Este foarte important Huditean, A.(2001) Devianţa comportamentală
ca și consecință a aplicării măsurilor intolerantă faţă de orice manifestare reacţionează bolnăvicios chiar şi la cea tulburări ale ataşamentului, care au ca aceștia să aibă responsabilităţi la copii, Editura Psihomedia, Sibiu.
educative de către adult, ceea ce comportamentală agresivă, atunci mai blândă critică. învăţat să supravieţuiască prin atacarea casnice; Ranschburg,J.(1979) Frică, supărare,
declanșează de cele mai multe ori, stări se vor structura forme simbolice Frica (adică „agresivitatea defensivă”). celorlalţi, încălcând toate regulile, vor - Existenţa unei contradicţii între agresivitate,Editura Didactică şi Pedagogică,
de disconfort și frustrare din partea ale agresivităţii ca: văicăreala, Dacă copilul a acumulat o experienţă ajunge într-o bună zi la concluzia că conduită supusă educabilităţii şi propria Bucureşti
copilului. tânguirea, bombăneala, bosumflarea, negativă în relaţia cu semenii, el acest gen de conduită este foarte conduită a copilului, adică cazul în care Marshall B Rosenberg ( 2007) Fii un bun parinte!,
La o vârstă mai tardivă, ies pe prim încăpăţânarea, neascultarea şi alte va manifesta o reacţie de apărare, plăcut – a fi cel mai puternic, cel mai copilului i se pretind anumite cerinţe Editura: Elena Francisc Publishing

42 | Revista Psihologos Revista Psihologos | 43


DE LA TEORIE...

Inadaptarea școlară este întotdeauna individualizată și reflectă modul în


care elevul se percepe pe sine în raport cu ceilalți și cu valorile sociale, felul
în care își privește existența. Caracteristic persoanei dezadaptate este
atitudinea de respingere a cerințelor exterioare, ea punând accentul pe
dorințe și nevoi.
Un elev este adaptat când realizează atât adaptarea pedagogică cât și
adaptarea relațională. Adaptarea pedagogică se referă la capacitatea
de a da un răspuns adecvat la cerințele școlii, respectiv disponibilitatea
acestuia de a-și însuși cunoștințele transmise și de a le operaționaliza într-
un mod eficient creativ. În adaptarea relațională trebuie avut în vedere
capacitatea elevului de a relaționa cu profesorii și cu ceilalți elevi, de a
interioriza normele școlare și valorile sociale acceptate. Educatorul trebuie
să acorde elevului un sprijiwn individualizat și să ofere feedback în toate
situațiile de învățare.
Pentru a realiza adaptarea școlară este necesar ca elevul să se supună unui
proces conștient de aderare continuă și dinamică la viața socială a grupului,
realizat prin asimilarea de roluri sociale, norme morale, valori culturale și
modele comportamentale. Elevul preia cunoștințe, valori, atitudini din
mediu pentru a-și îndeplinii propriul scop, realizând un proces de asimilare.
Alteori însă elevul este obligat să-și modifice comportamentul pentru a
corespunde exigențelor școlare realizând un proces de acomodare.
Astfel elevul poate renunța la atitudini și valori personale ce s-au dovedit
nefuncționale.
Din perspectiva lui J. Piaget, asimilarea și acomodarea sunt două moduri
de acțiune interdependente, ce se combină fără încetare pentru a menține
starea de echilibru la un nivel cât mai stabil. Un elev este cu atât mai bine
adaptat cu cât are mai frecvente și mai profunde schimburi interpersonale
I Profesor consilier școlar Mioara Toma,CJRAE Sibiu echilibrate cu ceilalți. Comportamentul adaptativ arată gradul în care
elevul își manifestă independența și responsabilitatea în grup.

Criteriul de bază al normalității este adaptarea la mediu. Adaptarea


se realizează prin cele două procese: asimilarea și acomodarea. Bibliografie:
Eforturile de adaptare la mediu obligă ființa umană la o atitudine Cosmovici, A. (1998) -Psihologie școlară, Editura Polirom

deschisă și creativă.

44 | Revista Psihologos Revista Psihologos | 45


DE LA TEORIE...

mâncăruri pasate (sau rotunde sau verzi...), alimentația este redusă la doar câteva alimente, preferă foarte multă pâine;
• Pot avea dispoziții diferite: fie râs zgomotos sau plâns fără un motiv clar sau absența unei reacții emoționale;
• Pot avea probleme legate de somn: adorm foarte greu/târziu, se trezesc de multe ori peste noapte, adorm legănați);
• Au răspunsuri neobișnuite la stimuli senzoriali: îi pot deranja atunci când aud cântece/ muzică; pot avea reacții exagerate la
lumină/la mirosuri/la atingeri.
Stimularea copiilor cu autism:
• Sarcina copiilor cu autism se fragmentează în pași mici, se parcurg planificat și se recompensează fiecare rezultat;
• Recompensele pot fi primare (alese împreună cu terapeutul și aparținătorii care se vor transforma în timp în recompensă
socială) sau sociale (bate palma, îmbrățișare, un joc)
• Se urmărește: dezvoltarea motricității generale. dezvoltarea motricității fine, educarea ritmului și coordonării mișcărilor,
educarea respirației, dezvoltarea capacității de percepție, orientare și organizare spațio-temporală, jocuri motrice simple,
jocuri motrice pentru ritm, durată, raportarea propriei persoane la mediul ambiant, descifrarea expresiilor care cuprind
sentimente și emoții, formarea lateralității.
Modalități de sustragere de la activități:
• Căscatul pentru evadare din sarcină;

AUTISMUL
• Se agață de gâtul persoanei care îi cere să facă sarcina (îmbrățișare, sărut);
• Sonorizare/vocalizare;
• Râs puternic;
• Plâns;

ÎN GRĂDINIȚĂ
• Autostimulare (învărtirea unui obiect, legănat, plescăit, grimase);
• Agresivitate și autoagresivitate;
• Direcționarea adultului spre anumite obiecte.
Cauzele plânsului și a țipetelor:
I Prof. consilier școlar Aurelia Zokarias-Mărginean, CJRAE Sibiu • Pot anunța senzația de foame sau sete;
• Poate anunța o durere sau suferință;
Copiii cu autism sunt speciali. Autistul trăiește într-o lume a lui. Fiecare dintre ei se comportă diferit și evoluează • Poate exprima o teamă, frică;
diferit. Se spune că: dacă ai văzut un copil cu autism, ai văzut DOAR un copil cu autism. Familia este mulțumită pentru • Evadare din sarcină;
că includerea lui într-o grupă/clasă din învățământul de masă, îl apropie de normalitate. Prima sarcină ce le revine • Cere atenție asupra lui.
educatorilor este să învețe să trăiască alături de ei, creând o atmosferă pozitivă de simpatie. Atitudinea copiilor din grupă față de integrarea copilului cu autism:
• Atitudine de respingere a acestor copii la începutul programului de integrare, de teamă față de comportamentul lor;
Caracteristicile autismului: • Sunt considerați cei care deranjează activitatea;
• Probleme de comunicare legate de întârzieri în dezvoltarea limbajului receptiv și expresiv, ecolalie imediată sau întârziată • Își pun tot felul de întrebări: de ce au sarcini de lucru mai ușoare decât ei/diferite față de ale lor, de ce nu respectă regulile
(repetări de cuvinte sau propoziții); unii nu vor putea vorbi numai cu ajutorul imaginilor; grupei;
• Probleme de interacțiune socială (lipsa interesului pentru alți copii); • Nu înțeleg motivul pentru care sunt iertați pentru faptele urâte, nepotrivite pe care le fac adeseori; de ce nu se joacă cu ei.
• Probleme de comportament (comportament și interes repetitiv – se învârt în jurul axei lor, aranjează jucării, cartonașe/jucării
într-o anumită ordine; agresivitate – pot să lovească, să strângă de gât alți copii/persoane; autoagresivitate – lovesc cu capul, Modalitățile de intervenție în lucrul cu copii cu autism sunt diverse, planul de intervenție personalizat reprezintă un start pentru
se mușcă de degete, mâini, se lovesc peste cap; comportament neobișnuit privint fluturarea mâinilor). îmbunătățirea din punct de vedere calitativ a vieții copiilor cu TSA.
Simptome ale copiilor cu autism:
• Hiperactivitatea (aleargă mult, se cațără peste tot, nu stau mult într-un loc); Bibliografie:
• Nu răspund la numele lor; 1. Popescu, S., Stanciu, C., Moraru, A.(2010) Ghid de intervenţie în autismul infantil,Editura Risoprint, Cluj-Napoca

• Au dificultăți în stabilirea contactului vizual și în menținerea lui; 2. Gîfei, M,(2021) Autismul la preșcolari: ghid practic și metodologic, Rovimed Publishers, Bacău

• Alimentația lor este deficitară: pot consuma alimente necomestibile (pământ de la flori, nisip, plastilină), pot mânca doar 3. Mureșan, C.(2004) Autismul infantil. Structuri Psihopatologice și Terapie Complexă, Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca

46 | Revista Psihologos Revista Psihologos | 47


...LA PRACTICĂ

TEHNOLOGII ASISTIVE PENTRU


CEI CU DEFICIENŢE DE VORBIRE Grafis-2 pentru persoanele cu dificultăţi intelectuale ( și afazie)
- CLICKER 5 - este un instrument accesibil persoanelor cu
I PROFESOR LOGOPED MIRELA ȘERBAN, CJRAE SIBIU abilităţi motorii limitate. Acest software combină potenţialul unui sunete al computerului. Unele pronunţii sintetice pot suna robotic
procesor de cuvinte multimedia (text, grafice şi audio) şi a unui însă altele pot părea aproape umane. „Nuance Loquendo”
sistem de creaţie flexibil pentru tastaturi virtuale personalizate oferă majoritatea limbilor europene.
Tehnologia informațională și comunicațională adaptată pentru utilizatori cu nevoi speciale este cunoscută drept
ce pot fi accesate prin indicare şi scanare.
tehnologie de acces. Astfel, echipamentele tehnice dezvoltate pentru diferitele tipuri și grade de deficiențe
- MULTITEXT - este o aplicaţie concepută în special pentru
au fost completate cu softuri asistive accesibile copiilor de la o vârstă cât mai timpurie, pentru a le stimula cât
elevii cu dizabilităţi. Acesta include un program de procesare a
mai eficient dezvoltarea. Tehnologiile de acces vin în întâmpinarea nevoilor copiilor cu deficiențe asigurându-le cuvintelor, un program de editare a simbolurilor aritmetice, un
dreptul fundamental la educație, la îngrijire specială adaptată nevoilor lor. program pentru probleme geometrice şi un program de grafice.

B
Utilizatorul poate interacţiona cu programul folosind un mouse, o
tastatură şi sensori exteriori. Sintetizator
eneficiile aduse de noile tehnologii ale informației - Laringele electronice sunt niște dispozitive ce se plasează de
În sprijinul celor cu dificultăți de vorbire asociate cu auditive pot Un cititor de ecran (screen reader) este o aplicaţie software
și comunicării au fost resimțite nu doar de elevii din obicei pe gât sau pe partea laterală a gurii, însă poate fi ținut și
fi amintite software-rurile pentru recunoaștere vocală. Acest tip care identifică şi interpretează ceea ce este afişat pe ecranul
învățământul de masă, ci și de cei din învățământul cu o mână; cel ce îl folosește prima dată trebuie să exerseze
de aplicații transformă în text scris mesajul oral. Aceste software- unui computer. El trimite mesaje utilizatorului despre ceea ce se
special. Copiii și/ adulții cu deficiențe diverse, care vorbirea în fața oglinzii, să se privească atunci când pronunță
ruri sunt capabile să copieze integral vocea utilizatorului, păstrând întâmplă pe ecran în două variante: vocal - prin intermediul unui
datorită problemelor congenitale sau dobândite sunt privați de propoziții simple și să își ajusteze mișcările articulatorii pentru
nealterat accentul, timbrul vocal şi intonaţia cu care sunt rostite sintetizor vocal - se traduce informaţia de pe ecran în vorbire, care
posibilitatea de exprimare, de relaționare, reușesc prin utilizarea realizarea unei voci cât mai clare.
propoziţiile în limba nativă. poate fi auzită prin căşti sau speakeri; Braille - prin intermediul
instrumentelor inovatoare realizate cu ajutorul TIC să aibă acces - Adaptorul oral este un microfon special care se introduce în gură;
Optical Character Recognition permite persoanelor cu unui afişaj Braille - este necesar un dispozitiv exterior hardware,
la comunicare, să-și afirme ideile, preocupările, personalitatea în este format dintr-un tub ce are la un capăt, capul dispozitivului de
deficienţe vizuale să-şi scaneze singure un document tipărit şi cunoscut ca display Braille - dispozitiv tactil aşezat lângă o
general. Folosirea computerului (dotat cu dispozitive adaptate vorbit. Când instrumentul este activat, vibraţiile cavităţii bucale
să-l transforme în format electronic, pentru a putea fi lecturat tastatură obişnuită de computer cu ajutorul căruia textul poate
nevoilor) de către un copil cu dizabilități (vizuale, auditive, sunt modulate în vorbire, formând cuvinte.
ulterior prin intermediul unui cititor de ecran. Programul OCR fi lecturat prin lectură tactil-chinestezică, fără ca utilizatorul
fizice, etc.) oferă acestuia șanse egale la educație, informare, Dintre software-ul pentru scris amintim aplicații precum Grafis,
identifică literele din imagine, le combină în cuvinte, iar apoi să fie distras de elemente grafice nedorite sau nemarcate
formare profesională. Prin folosirea mijloacelor ajutătoare și a Clicker 5, Multitext.
cuvintele în propoziţii. Astfel se poate accesa şi edita conţinutul corespunzător. Multe persoane în România nu știu despre
tehnologiei, copiii cu dizabilități au posibilitatea de a-și manifesta - GRAFIS – este o aplicație de procesare a cuvintelor concepută
documentului original. existența și varietatea acestor dispozitive facilitatoare; din cei
independența în procesul educațional, de a-și orienta studiul pentru cei cu dificultăți de învățare, cu afazie și/sau cu dizabilități
Sisteme de vorbire sintetice – sunt utile celor ce prezintă care știu puțini își permit să le cumpere iar Sistemul de Asigurări
conform pasiunilor și înclinațiilor proprii, de a se pregăti pentru motorii ale membrelor superioare. În afară de dezvoltarea şi
dificultăți de vorbire asociate cu deficiențe de auz, de vedere dar de Sănătate primește puține solicitări pentru compensarea
practicarea unei profesii. îmbunătăţirea abilităţilor de scris, această aplicație oferă sprijin
și de voce. Astfel de sisteme de vorbire sunt alcătuite din două cheltuielilor legate de astfel de achiziții față de câte persoane
Tehnologiile de acces nu pot fi atașate oricărui computer pentru procesarea accesibilă şi simplă a cuvintelor ajutând la
părţi: sintetizatorul care efectuează vorbirea şi cititorul de ecran ar avea nevoie cu adevărat. Educația este principalul factor de
datorită condiționării legate de compatibilitatea cu software-ul depășirea problemelor specifice.
care arată sintetizatorului ce să spună. incluziune al persoanelor cu dizabilități. Persoanele cu dizabilități,
necesar. Dispozitivele medicale şi tehnologiile asistive utile celor
cu deficienţe de vorbire sunt foarte variate, însă vom face referire cu ajutorul instrumentelor tehnice asistive, pot deveni utile
societății, pot deveni cetățeni activi în măsura în care și societatea
pentru început la două mari categorii și anume: aparate de vorbit
devine incluzivă, avansează soluții de aplicare a incluziunii.
și software pentru scris;
Dintre aparate de vorbit enumerăm: laringele electronic și GRAFIS combină funcționalitatea tipică de procesare a Bibliografie:
https://www.thc.ro/blog/tehnologia-informatiei-pe-intelesul-tuturor-
adaptoare orale. textului cu suportul special pentru viteza de intrare a textului și definitie-utilitate-si-alte- informatii-interesante/
îmbunătățirea calității acestuia (în limba setată). h t t p://w w w. i c s .f o r t h .g r/f i l e s/p u b l i c a t i o n s/a n t o n a/2 0 0 0/
Sintetizatoarele PC sunt sisteme tip text - vorbire. Programarea Antona&Stephanidis.pdf
lor include toate regulile fonetice şi gramaticale dintr-o http://healthcaresales.eu/elearning/page.php?id=145
limbă, permițând pronunţarea/redarea corectă a cuvintelor.
Sintetizatorul este de obicei un software ce acţionează cardul de
48 | Revista Psihologos Revista Psihologos | 49
...LA PRACTICĂ
medicale, deseori corelate cu unele vulnerabilități didactic, personal nedidactic, elevi, părinți ai elevilor, psiho-comportamentale ale acestuia, nevoile lui, resursele

REPERE
familiale, sociale, sau materiale. Constatarea unor etc.) la nevoile acestuia. și limitările cu care acesta vine în școală. Informarea este
particularități în dezvoltare, în exprimare, a unor tipare atât directă, cât și indirectă, prin certificatul de orientare
psiho- comportamentale sau existența unor afecțíuni școlară și planul de servicii prezentat. Acestea, la rândul lor,
medicale care implică cerințe educaționale speciale vor informa celelalte cadre didactice cu care copilul va lucra,
implică necesitatea unor investigații complexe, de colegii de clasă/ grupă și părinții acestora. Doar astfel va
PENTRU INCLUZIUNEA specialitate. Toate rezultatele, concluziile ce derivă din
acele investigații de specialitate au menirea să ghideze
deveni posibilă o abordare unitară, se va contura intervenția
în echipă și copilul cu nevoi speciale se va regăsi ca elev
ELEVILOR CU CERINȚE spre un context specific educational și recuperatoriu, integrat în actul educațional și în colectivul clasei.
care să răspundă nevoilor fiecărui copil special.
EDUCAȚIONALE SPECIALE Orientarea școlară a copilului cu nevoi speciale are o Cunoașterea particularităților copilului cu cerințe educaționale
bază completă și complexă, incluzând date specifice speciale, a resurselor și limitărilor acestuia va asigura cadrelor
I Profesor consilier școlar Corina Mihaela Stan, CJRAE Sibiu medicale, sociale și psiho-educaționale. Îndrumarea, didactice cea mai potrivită planificare a activităților cu acesta!
recomandarea de a frecventa o unitate de învățământ
special, o formă integrată de educație specială, sau În cadrul activităților școlare, cadrele didactice vor crea
Primirea preșcolarului/ elevului cu CES într-o de integrare a copilului în învățământul de masă este contexte care să faciliteze participarea elevului cu nevoi
grădiniță/ școală, fizic, ca elev sau coleg, nu decizia unitară a unei echipe de profesioniști. Planul de speciale: vor identifica resursele acestuia (punctele tari),
înseamnă integrarea acestuia. Integrarea școlară intervenție personalizată însoțește această orientare ariile lui de interes, îi vor da ocazia să fie expertul în activități
este un proces, complex, de durată și personalizat, școlară și include direcțiile de acțiune (educațională, ce ating ariile lui de interes, vor antrena activități în grup, vor
care presupune o echipă de profesioniști, familia, recuperatorie), adaptate nevoilor copilului. Planul gestiona vulnerabilitatea acestuia la presiunea grupului și vor
comunitatea școlară și socială și nu în ultimul rând, personalizat va fi structurat pe obiective ce vor viza adapta strategiile de predare-învățare-evaluare la specificul
implicare și colaborare. pași mici, succesivi de intervenție; în strategia de dezvoltării psiho-educaționale.
intervenție se pornește de la ceea ce ,, știe, cunoaște/ Aceste acțiuni de informare, implicare și intervenție sunt
poate să facă” copilul și se secvențializează obiectivele complexe, sunt specifice fiecărui elev cu nevoi speciale și
Pentru unii copii, pentru unii părinți, sau pentru mari, după ritmul, capacitățile și disponibilitatea de Întregul comportament al copilului cu cerințe educaționale sunt necesare în fiecare unitate școlară pe care acesta o va
profesioniști chiar, uneori integrarea unui copil cu nevoi efort cognitiv ale copilului respectiv. Cadrele didactice, speciale comunică ceva! frecventa în parcursul său școlar.
speciale are sensul acceptării acestuia în școala, în clasa personalul de sprijin/ suport și personalul specializat
și în comunitatea școlară respectivă. Cu siguranță, nu în intervenții recuperatorii sunt cei care conturează, Cunoscând ce anume îl face pe copilul cu nevoi
este doar atât! Nu înseamnă doar primirea acestui copil, evaluează periodic și revizuiesc acest plan personalizat. speciale să fie altfel/ special și ce anume îl poate ajuta
fizic, în școală, ca număr matricol, ca elev, sau coleg. Familia este permanent parte a echipei, ea susține să se integreze acelui cadru formal școlar și social, toți,
Integrarea copilului cu nevoi speciale este un proces, copilul, îl menține activ în aceste demersuri spre scopul ca o echipă, îl pot susține și pot contribui la integrarea
complex, de durată și personalizat, care presupune o comun al evoluției, formării abilităților și integrării acestuia în școala respectivă.
echipă de profesioniști, familia, comunitatea școlară școlare și sociale. Cadrului didactic educator/ învățător/ diriginte îi revine
și socială. Toate acestea vor acționa unitar cu scopul Copilul cu cerințe educaționale speciale, intrat pe misiunea specială de a însoți acest copil în eforturile
unic de a oferi copilului cu nevoi speciale demnitate, poarta școlii recomandate de specialiști, va descoperi lui de a se integra și a deveni parte a grupei/ clasei
creștere, evoluție și calitate vieții de zi cu zi. un mediu social nou, un cadru formal nou, toate respective. Prin activități de grup, proiecte, dezbateri,
Putem constata faptul că, startul, debutul acestui acestea regăsindu-l mai mult sau mai puțin pregătit/ concursuri și multe alte strategii, aceștia vor prezenta
demers de integrare îi aparține familiei în care copilul capabil să facă față. De aici, intervine cu necesitate colegilor elevi toleranța, întrajutorarea, cooperareea și
cu nevoi speciale trăiește, respectiv persoanelor de aportul personalului unității școlare respective: de la acceptarea diversității ca
referință ale acestuia, cele care îl îngrijesc, îi sunt alături cadrele didactice din școală, la elevii școlii sau colegii de îmbogățire personală. O mare resursă în strategia
în fiecare oră și zi, care îi cunosc nevoile și doresc tot clasă, la portarul școlii, respectiv personalul nedidactic, de integrare a copilului cu nevoi speciale o reprezintă
ce este mai bun pentru el. Aceste persoane, părinții, toți aceștia au roluri determinante în facilitarea integrării părinții colegilor acestuia, care vor putea îndemna și
reprezentanții legali sunt cele care vor constata copilului cu nevoi speciale în mediul școlar. vor susține proprii copii în exprimarea colegialității, Material prezentat în cadrul Simpozionului Regional
din timp aceste nevoi speciale ale copilului fie că Cunoașterea particularităților psiho-comportamentale, a suportului necondiționat, a voluntariatului. Familia ,,Exemple de bună practică privind incluziunea elevilor cu
sunt determinate de deficiențe (senzoriale, motorii, a ceea ce îl face special pe acel elev, este o condiție copilului cu nevoi speciale va fi cea care oferă cadrelor CES”, ediția I, 3 iunie 2021,Cluj- Napoca
intelectuale,etc), fie că apar în contextul unor probleme a adecvării acțiunilor tuturor din școală (personal didactice informațiile ce descriu particularitățile

50 | Revista Psihologos Revista Psihologos | 51


...LA PRACTICĂ

DESPRE REZILIENȚA COPIILOR stresul și epuizarea;


- stabiliți împreună așteptări corecte, respectând zona proximei
- organizați, în măsura în care timpul vă permite, mai multe ieșiri
în familie, chiar și pe distanțe foarte scurte și limitate ca durată.

ÎN ȘCOALA ONLINE
dezvoltări, astfel încât copilul să se bucure de progresele Starea de bine a copilului
realizate; Iată o listă orientativă de acțiuni care vă pot ghida în monitorizarea
- este important să-i ajutați să evite tergiversarea, amânarea și asigurarea stării de bine a copilului dumneacoastră:
Scurt ghid pentru părinți nejustificată; - țineți legătura cu învățătorul sau dirigintele pentru a vă informa
- dacă o sarcină este complexă sau grea puteți să îi încurajați să o reciproc și la timp în privința evoluției situației școlare, emoționale
I Profesor consilier şcolar Domnica Simona Crăciun, CJRAE Sibiu împartă în secvențe mai ușor de abordat. și comportamentale a copilului;
- încurajați-i să respecte piramida învățării; - comunicați asertiv cu copilul, fără să criticați sau să acuzați,
Articolul prezintă câteva strategii pe care părinții le pot Motivația în școala online - subliniați rolul mnemotehnicilor; formulând cât mai multe întrebări și evitând să dați soluții;
folosi în dezvoltarea rezilienței la copii în perioada școlii Puteți avea în vedere aceste strategii în menținerea sau creșterea - subliniați importanța folosirii metodei învățării prin întrebări și a - întrebări de felul: "cum te-ai simțit azi/ în situația respectivă?",
online - și nu numai - dar și pentru creșterea motivației motivației școlare a copiilor: autoevaluărilor frecvente; "cum ai procedat?", "ce ai face diferit acum?", "cu ce te pot ajuta
școlare, a eficienței învățării, menținerea relațiilor comunicați des cu copiii pentru a identifica modificările de - un părinte, un frate, un coleg pot să pună întrebări pe marginea eu?", sunt doar câteva sugestii;
sociale și a stării de bine a copiilor, în general. motivație și atitudine; materialului învățat. - considerați orice subiect abordat de copii cu dumneavoastră
• încurajați - i să participe activ la ore, să pună întrebări de Relațiile sociale în școala online ca fiind foarte important, pentru că el deschide calea încrederii
Reziliența - ce este și cum o putem dezvolta la copii? clarificare, să ofere răspunsuri atunci când știu; Pentru copii, interacțiunea cu ceilalți copii, comunicarea și jocul reciproce; nu minimizați încercările de dialog ale copilului, chiar
• verificați frecvent dacă au întâmpinat dificultăți în înțelegerea sunt vitale. Iată o listă de posibile activități prin care puteți spijini dacă subiectul vi se pare lipsit de importanță;
”Reziliența se referă la abilitatea de a ne reveni după perioade unei lecții sau dacă a rămas în urmă; pe copii în perioada școlii online când distanțarea fizică ia locul - dați exemple din viața dumneavoastră, fiți empatic;
de stres, după situaţii care ne pun la încercare sau ne provoacă, • valorizați fiecare progres școlar, oricât de mic și lăudați relațiilor sociale directe: - fiți atenți la dialogul din casă, încercați să păstrați o atmosferă
după tragedii sau traume. Termenul este preluat din fizică, unde atitudinea pozitivă; - încurajați-i să stabilească ce așteaptă de la o prietenie și care cât mai echilibrată în familie;
reziliența se referă la proprietatea metalelor de a rezista la șoc şi • asigurați-vă că atitudinea dumneavoastră față de școala sunt valorile după care se ghidează când își fac prieteni; - fiți dumneavoastră exemple vii de comunicare asertivă și
de a-și reveni la starea iniţială. online și față de școală, în general, este una suportivă și - facilitați întâlniri de joacă în mediul online între copiii gestionare eficientă a conflictelor;
Școala online reprezintă pentru copii o provocare, mai ușoară încurajatoare; dumneavoastră și prietenii sau colegii lor; - comunicați cât mai mult cu copilul, folosind orice situație
sau mai dificil de gestionat, în funcție de mulți factori interni • încurajați-i să asocieze învățarea cu un obiectiv concret sau - încurajați-i să aibă o activitate comună, pornind de la pasiunile creată pentru o discuție;
sau externi. Rolul părinților, alături de ceilalți membrii ai echipei cu un scop precis, de exemplu să își crească media cu un lor, de exemplu, dacă le place să deseneze, pot desena împreună - spuneți des:
educaționale, este să-i ghideze pe copii în arta de a fi rezilienți. punct sau să continue traseul educațional visat; într-o întâlnire online;
Următoarele abordări îi pot ajuta pe copii să devină rezilienți: • amenajați acasă, pe cât posibil, un colț în care copilul să - consultarea cu un coleg în privința unei teme sau chiar realizarea TE IUBESC!
- recadrarea (resemnificarea unei situații negative, prin nu fie deranjat în timpul orelor și să se poată simți într-o unei părți din aceasta în echipă, cu un coleg sau chiar mai mulți, TE ÎNȚELEG!
identificarea unor aspecte pozitive/ neutre); atmosferă de studiu; poate să crească nivelul de implicare emoțională a copiilor și SUNT AICI PENTRU TINE!
- solicitarea sprijinului din partea persoanelor apropiate sau a • încurajați-i să se organizeze înainte de începerea orelor astfel sentimentul de apartenență la grup, deși această interacțiune se O SĂ FIE BINE!
altor persoane de referință; încât să se poată deconecta de la activitățile de relaxare, realizează online; TE POȚI BAZA PE MINE!
- crearea unor rutine utile; casnice și să intre în rol/statusul de elev cât mai plenar. - compensați lipsa interacțiunilor cu prietenii, organizând
- creşterea încrederii în sine; Eficiența învățării în școala online dumneavoastră activități de familie - seara jocurilor, seara de Bibliografie:
- explorarea şi comunicarea emoțiilor negative; Atât succesul în învățare, cât și depășirea unor situații de insucces film; Christina Berndt, (2014), Reziliența. Secretul puterii psihice - Cum am devenit
mai rezistenți la stres, depresii și epuizare psihică, Editura All Educational;
- umorul, "să faci haz de necaz"; școlar, se bazează pe aplicarea unor strategii de învățare eficentă, - cultivați stima de sine pozitivă a copilului pentru a avea resursele Eric Greitens, (2020), Rezilienţa, Editura Act şi Politon, Bucureşti.
- exercițiile fizice, sportul; care se pot regăsi în lista de mai jos: emoționale necesare în construirea relațiilor cu ceilalți; un copil https://www.danailies.ro/sfaturi-pentru-parinti-despre-rezilienta
- creşterea empatiei şi a toleranței; - identificați stilul/stilurile de învățare dominante ale copiilor cu stimă de sine crescută va avea curajul să inițieze prietenii dar https://www.paginadepsihologie.ro/cum-putem-dezvolta-rezilienta-
- cultivarea optimismului, ”după ploaie iese soarele”; (auditiv, vizual, tactil, kinestezic); copiilor-2/
va avea și tăria să spună NU atunci când simte că provocările nu https://cjraesibiu.ro/sa-invatam-rezilienta/
- identificarea unor motive de recunoştință în ciuda dificultăților. - insistați să alterneze învățarea și relaxarea, astfel încât să evite îi sunt de folos.

52 | Revista Psihologos Revista Psihologos | 53


...LA PRACTICĂ
degajă momente de bună dispoziție, de stare de bine;
- Să manifeste interes pentru hobby-urile copilului, să îl încurajeze să
caute activități care îi aduc bucurie;

PENTRU SENINUL - Să comunice asertiv cu copilul, să fie interesat de problemele pe


care i le expune copilul ( care pentru un adult pot părea fleacuri) și

DIN SUFLETUL LOR…. să caute împreună soluții de rezolvare, de explorare a alternativelor.


În felul acesta îi confirmăm că suntem lângă el, ne preocupă ceea ce
ne spune.
- Să îmbrățișeze copiii, să fie afectuoși,să nu le fie teamă că prea
I Profesor consilier școlar Ioana Relinschi, CJRAE Sibiu
multă iubire îi face răsfățați ( răsfățul vine din lipsa regulilor și nu din
iubire).
- Să abordeze momentele mai dificile prin care trece copilul,
obstacolele (ex.copilul este ridiculizat la școală) ca oportunități de
Să înconjurăm copiii cu iubire, respect, înțelegere și multă răbdare, pentru că ecoul acestor fapte se va reflecta în dezvoltare pe care lăsându-l pe copil să le parcurgă,acesta va învăța să își gestioneze emoțiile, comportamentul, va ști să
starea lor de bine! le facă față în viitor. Dacă părintele îmbracă haina de salvator de fiecare dată când copilul are o problemă, prin acest gen de
reacție, părintele îi fură puterea copilului și mesajul pentru copil este: “ nu poți / nu știi să te descurci singur”.
Cer senin,….. o imagine care ne induce o stare de calm, liniște, de credința că Starea de bine a copiilor/ elevilor influențează potențialul școlar. Copiii nu pot avea progrese școlare dacă calitatea relațiilor
lucrurile se desfășoară în firescul lor și de savurare a stării de bine ( punem într-un dintre ei și a mediului de învățare este defectuoasă.
colțișor al minții norii negri al căror moment nu e acum…). Ce pot face cadrele didactice:
“Nu e acum” nu exclude existența norilor negri, a rafalelor de vânt și a furtunii, - Observați relațiile dintre copii ( atât în mediul de învățare cât și în pauze) acordați importanță manifestărilor emoționale ,
pentru că măreția fiecărui moment trebuie privită din perspectiva dinamismului încercați să aflați cum se ierarhizează ei în afara mediului de învățare, dacă există presiuni a unor copii asupra altora, cine e
(curcubeul apare după ploaie, seninul cerului după vânturarea norilor, primul perceput ca lider și de ce. Aceste lucruri le puteți afla în cadrul activităților de dezvoltare personală, orelor de dirigenție, sau în
ghiocel își scoate capul de sub stratul rece dar protector al zăpezii). Natura ne discuțiile libere cu copiii.
încarcă, ne oferă o stare de bine prin ciclicitatea ei, nici un moment nu exclude pe - Desfășurați și încurajați activitățile creative. Acestea sunt un mijloc prin care copilul se poate valoriza, rezultatul muncii sale
altul, ci devine baza, teren propice pentru apariția altuia. îi conferă satisfacție, mulțumire.
Făcând o paralelă cu natura, putem spune că la copii, noi adulții / părinții trebuie - Puneți accent pe gradul de efort al implicării copilului în sarcină și nu pe performanță.
să creem vremea proprice fiecărui moment al dezvoltării lor, să știm să îmbinăm - Încurajați cooperarea și nu competiția (cu precădere la vârstele mici -preșcolari și elevi de învățământ primar).
paleta trăirilor emoționale ( pozitive, negative) , a manifestărilor atitudinale și - Amenajati în clasă un colț al stării de bine care să fie alcătuit din lucrări preferate și cu semnificație pentru fiecare copil-
comportamentale fără ierarhizări dihotomice. realizate firește de către copil (pot fi lucrări de desene,colaje, modelaje de plastelină etc.). Această personalizare a stării de
Dacă vremea este favorabilă fiecărui moment, apare dezvoltarea. Un copil cu o stare de bine se dezvoltă armonios. Scopul bine este și un mijloc de stimulare a coeziunii clasei / grupei – prin valorizarea lucrării fiecărui copil într-un tot unitar.
stării de bine la copii este de a le oferi oportunități de creștere și dezvoltare. Nu le ascundem faptul că există și momente grele, Aceasta este o listă deschisă, pe care fiecare citator al acestor rânduri o poate creiona ( fie prin adăugare , fie prin omisiune
situații în care pierd, colegi nu tocmai prietenoși, pentru că ar însemna să le creem o falsă realitate (zugrăvită doar de momente pentru că, starea de bine poartă amprenta unicității
plăcute), iar în momentul în care cresc și brațul protector al părinților nu mai ajunge la ei -copiii nu vor știi să facă față realității. fiecăruia dintre noi).
E important să-i învățăm să știe să piardă, să exploreze informațiile, să fie critici, să știe să-și adapteze emoțiile contextului.
Cum putem contribui noi adulții / părinții la starea de bine a copiilor? Bibliografie:
Ce pot face părinții: Băban.A (2009) Consiliere educațională, Editura Asociația
- Să petreacă timp de calitate cu copiii – 1 oră pe zi , timp în care pot să discute despre pasiunile fiecăruia, să facă mișcare de Științe Cognitive din România
împreună, să se joace, să își împărtășească evenimentele de peste zi, planurile pe care le au, impresiile despre prietenii pe
care îi au. Transformați lucrurile mici ( pregătirea cinei, organizarea dulapului, etc) în ceva distractiv și implicați-l pe copil în
asta! Toate aceste activități creează momente de conversație autentică, îl fac pe copil să se simtă valoros, implicat în familie-
54 | Revista Psihologos Revista Psihologos | 55
...LA PRACTICĂ
dă-i voie şi lui să exprime ceea ce simte! ei par incapabili de a gândi, de a acționa sau de a lua decizii
• Lasă-l să te ajute în gospodărie; acordă-i responsabilităţi pe cont propriu. Acești copii au fost educaţi cu severitate.

EDUCAŢIA PENTRU VIAŢĂ şi recompensează-l!


• Încurajează copilul să creeze poveşti şi adună-le într-o
În acele situații în care ar fi fost spre binele lor să fie lăsați
să-și urmeze propriile decizii, nu li s-a permis să gândească
I Profesor consilier şcolar Carla-Veronica Fiat, CJRAE Sibiu cutie specială! și să acționeze pe cont propriu — prin urmare, ei nu au deloc
• Lasă-l să manifeste un spirit critic şi stimulează-l să încredere în ei înșiși și, ulterior, îşi pierd capacitatea de a
aducă argumente în favoarea ideilor sale! acționa pe baza propriei lor judecăți.
• Încurajează-l să se îngrijească de persoanele care au Atunci când copilul va avea dezvoltate aceste competenţe de
nevoie de sprijin, ajutor! viaţă, va reuşi să interacţioneze pozitiv cu ceilalți şi va putea
• În situaţii de stres, ajută-l să găsească strategii concrete rezolva constructiv problemele şi situaţiile stresante din viaţa
de rezolvare a problemelor! de zi cu zi.
• Lasă-l să-şi exprime opţiunile, ori de câte ori situaţia o
permite! Bibliografie:
Multe familii consideră că micuţii lor sunt bine educați, atunci Staatsinstitut für Frühpädagogik,(2017) Der Bayerische Bildungs- und
Erziehungsplan für Kinder in Tageseinrichtungen bis zur Einschulung,
când sunt supravegheați și supuși unei discipline severe, însă, Editura Cornelsen, Berlin
în momentul în care sistemul care le-a impus un anumit set E.G. White,(2013) Minte, caracter, personalitate, Editura Viaţă şi
de reguli încetează să exercite o influență directă asupra lor, sănătate, Pantelimon

Multe proiecte educaţionale au ca scop principal • să comunice şi să stabilească relaţii;


desfăşurarea unor acţiuni care să formeze la copii acele • să ia decizii;
deprinderi, competenţe care să-i pregătească pentru • să rezolve problemele cu succes;
viaţă. Dar care sunt nevoile unui copil pentru a creşte • să-şi controleze emoţiile şi stresul.
sănătos din punct de vedere psiho-social şi a reuşi în Oamenii care au dobândit astfel de competenţe sunt, fără
viaţă? Articolul acesta surprinde câteva aspecte legate îndoială, persoane de succes, fericite.
de dezvoltarea la copil a competenţelor de viaţă.
Competenţele de viaţă nu se formează de la sine şi nu există
Ce se ascunde sub conceptul acesta de competenţe de de cumpărat. Fiecare persoană, fie că este adult sau copil,
viaţă? O descriere sintetică, dar cuprinzătoare surprinde trebuie să le câştige pentru sine în diferitele faze ale existenţei
următoarele aspecte: sale.
O persoană care are competenţe de viaţă, poate:
• să se cunoască pe sine şi să se aprecieze; Iată câteva exemple de acţiuni care pot conduce la formarea
• să manifeste empatie; competenţelor de viaţă la copil:
• să gândească critic şi creativ; • Vorbeşte despre emoţiile tale împreună cu copilul tău;
56 | Revista Psihologos Revista Psihologos | 57
...LA PRACTICĂ

Cum fac articolul? Fă un articol de o pagină - maxim două, în care abordezi tema aleasă. Poți insera poze, desene,

”VIZIUNEA ADOLESCENȚILOR aforisme, citate. (se adaugă document cu modalitatea de redactare a articolelor științifice).

DESPRE LUME, VIAȚĂ”


Cum poate arăta o revistă? Accesează link-ul și poți răsfoi revista pentru a identifica cum poți face o revistă. (se
adaugă document cu un model de revistă pe disciplina studiată).

-revistă de psihologie aplicată, ca modalitate de evaluare formativă- Îndrumarea și corectarea. Pe parcurs ce scrii articolul poți adresa întrebări sau cere lămuriri pe platforma Google
Classroom sau față în față. Înainte de a fi publicat colegii de la echipa de redacție vor corecta textul. Articolul va fi
I Profesor consilier școlar Daniela Emanuela Hainagiu, CJRAE Sibiu
publicat în revista online a clasei tale pe aplicația padlet.

”Viziunea adolescenților despre lume, viață” este o revistă de psihologie, realizată cu ajutorul aplicației Echipa de redacție. Scrie aici dacă dorești să faci parte din echipa de redacție. Ce trebuie să faci? Stabilești termenul
Padlet, prin care adolescenții de clasa a X-a pot aplica conceptele din cadrul disciplinei psihologie la de realizare a temelor și corectezi articolul împreună cu autorul/ii, asiguri suportul în adăugarea articolului.
contexte din viața reală. Revista reprezintă o modalitate de evaluare formativă, cu beneficii pentru învățare,
autoreglare și motivație. Numele revistei.... Propune un nume pentru revista de psihologie aplicată și scrie-l pe fluxul acestei postări. (prin
tehnica brainstorming va fi conceput titului revistei clasei)

De ce o revistă online de psihologie aplicată? Revista, ca instrument de lucru, permite elevilor crearea de conținut Revista de psihologie aplicată a oferit elevilor nivelul potrivit de implicare să poată reuși să realizeze sarcina, le-a
colaborativ, prin care își pot adresa întrebări, evalua reciproc articolele, ceea ce duce la creșterea performanțelor dat posibilitatea să își aleagă tema care corespunde cel mai bine cu nivelul lor de reușită și să se simtă competenți în
școlare ale elevilor la disciplina predată prin detalierea feed-back-ului, prin dezbaterile după fiecare prezentare, realizarea sarcinii. În cadrul revistei au fost atașate, pe lângă articolele propuse inițial, proiecte, diplome, flash mob-uri,
gândirearea reflexivă asupra conținuturilor teoretice. Implicarea elevilor în învățare crește cu cât sunt mai activi. rezoluții pentru viitor, ceea ce contribuie la alcătuirea unei harți mentale a ceea ce s-a studiat, aropfundat la disciplina
Revista este realizată prin intermediul aplicației Padlet care se poate folosi în sala de clasă fizică sau sala de psihologie și își are contiunuitate în viața de zi cu zi. Toate acestea facilitează dezvoltarea abilităților de autoreglare,
clasă online ca pe o modalitate de dezbatere, evaluare, de rezolvare de probleme, blog deoarece permite să cresc interesul și motivația elevilor pentru disciplina psihologie.
scrii, înregistrezi, adaugi un hyperlink, o fotografie sau un document, să editezi, să evaluezi, adaugi comentarii iar,
pictograma de setări este locul din care poţi edita fundalul şi schimba caracteristicile paginii. Link-ul se poate trimite
dacă apeşi butonul de distribuire, prin intermediul email-ului, Tweet sau chiar poţi crea un QR code.

Scopul general al proiectului este atingerea competențelor generale în cadrul disciplinei psihologie.
C.1: Utilizarea conceptelor specifice ştiinţelor sociale pentru organizarea demersurilor de cunoaştere şi
explicare a unor fapte, evenimente, procese din viaţa reală;
C.2: Aplicarea cunoştinţelor specifice ştiinţelor sociale în rezolvarea unor situaţii – problemă, precum şi în
analizarea posibilităţilor personale de dezvoltare;
C.3: Cooperarea cu ceilalţi în rezolvarea unor probleme teoretice şi practice, în cadrul diferitelor grupuri.

Pași aplicativi în realizarea revistei:


Alege un articol și scrie-l ca și comentariu cu: nume prenume și articolul ales, scrie pe fluxul acestei rubrici ce
temă alegi și cu cine dorești să o realizezi.
Sau... propune o temă care te interesează în legătură cu ceea ce am studiat.
În fiecare săptămână se prezintă o temă, 5 minute și se atașează revistei de psihologie aplicată a clasei.
Colegii pot adresa întrebări pentru înțelegerea/aprofundarea temei și pot evalua articolul prin acordarea de
steluțe.
58 | Revista Psihologos Revista Psihologos | 59
...LA PRACTICĂ
Aceste reguli sunt culese din cartea „Lasă grijile, începe să trăiești” scrisă de binecunoscutul autor Deale Carnagie. Lucrurile

REGULI
relatate mai jos au fost descoperite și exersate de alți oameni care s-au confruntat cu aceeași problemă cu care se confruntă
majoritatea dintre noi, și anume cu grijile. Regulile sună în felul următor:

1. Să ne umplem mințile cu gânduri de pace, curaj, seninătate și speranță, pentru că ,,viața” este așa cum ne-o fac gândurile”.

CARE NE POT AJUTA SĂ 2. Să nu încercăm niciodată să ne răfuim cu adversarii noștri, pentru că în acest fel ne vom face mai mult rău nouă decât lor.
3. În loc să ne facem griji din cauza ingratitudinii, să o anticipăm. Să ne amintim că din cei zece leproși pe care Isus i-a vindecat
într-o zi – numai unul I-a mulțumit. De ce ne-am aștepta să primim mai multă recunoștință decât Isus?

SCĂPĂM DE GRIJI 4. Să ne amintim că recunoștința este o trăsătură „cultivată”; așadar, dacă vrem să avem copii recunoscători, trebuie să-i
educăm în acest spirit.
5. Treceți-vă în revistă binecuvântările, nu necazurile.
I Profesor consilier școlar Valeria Echert, CJRAE Sibiu
6. Să nu-i imităm pe ceilalți. Să ne găsim pe noi înșine și să fim noi înșine, pentru că ,,invidia însemnă ignoranță”, iar ,,imitarea
înseamnă sinucidere”.
7. Când soarta ne oferă o lămâie, să încercăm să facem o limonadă.
Una dintre cele mai importante și mari probleme ale adulților este îngrijorarea. acest articol are ca 8. Îndepărtați-vă grijile din minte căutând să fiți mereu ocupați. Activitatea susținută este cea una dintre cele mai bune terapii
scop să vă aducă în prim plan sfaturi și tehnici care au ca scop diminuarea, în multe cazuri chiar, eliminarea inventate vreodată de vindecare a îngrijorării.
9. Nu vă agitați pentru nimicuri. Nu permiteți fleacurilor, simple termite ale vieții, să vă distrugă fericirea.
acelor gânduri îngrijorătoare. dacă stați să vă gândiți o clipă, Noăzeci și nouă la sută dintre aceste gânduri
10. Folosiți legea probabilității pentru a vă alunga grijile. Puneți-vă întrebarea : ,,Ce șanse sunt ca acest lucru să nu se întâmple”?
ingrijorătoare nu s-au petrecut sau nu se vor petrece niciodată.
11. Colaborați cu inevitabilul. Dacă știți că nu vă stă în putere să schimbați sau să revizuitți o situație, spuneți-vă: „Asta este. Și
nu poate fi altfel”.
„Dă-mi , Doamne, seninătate 12. Păstrați într-un caiet texte ,,inspiratoare”. Puteți lipi toate poeziile, scurtele rugăciuni sau citatele care vă atrag mai mult și care
Să accept lucrurile pe care nu le pot schimba, vă influențează pozitiv. Mulți dintre pacienți au spus că pentru ei, acestea reprezintă un fel de „injecții spirituale”.
Curajul de a le schimba pe cele pe care pot; 13. Nu vă gândiți prea mult la defectele altora! Gândiți-vă mai curând la calitățile celor din jur. Cu siguranță puteți găsi măcar o
Și în Ielepciunea de a le deosebi”. calitate la colegul, vecinul, șeful sau soțul dumneavoastră.
Reinhold Niebuhr 14. Întocmiți un program pentru munca zilei de mâine înainte de a vă duce diseară la culcare.
15. Și ultimul sfat – evitați tensiunae și oboseala. Relaxați-vă! Relaxați-vă!
16. Amintiți-vă că nimeni nu a murit de nesomn. Îngrijorarea din cauza insomniei este cea care provoacă ravagii – nu insomnia.
În Boston, există o clinică psihologică care are ca scop principal să se ocupe de oamenii bolnavi de îngrijorare.
Cum a luat ființă acest curs? În 1930, doctorul Joseph H.Pratt a observat că mulți dintre pacienții care veneau la Boston
Incertitudinea, tensiunea pandemiei duce la o instalare a îngrijorării aproape sigură la toți oamenii de pe mapamond.
Dispensary păreau să aibă o stare bună din punct de vedere fizic; și totuși, manifestau practic toate simptomele unor
Grijile sunt permanenete în viața fiecărui om, ele au existat și înainte de pandemie și vor exista mereu. Important este cum le
boli. Mâinile unei femei erau atât de anchilozate de „artrită ”, încât nu le mai putea folosi. Alții aveau dureri de spate,
facem față.
dureri de cap, oboseală cronică sau aveau dureri vagi. Ei chiar simțeau aceste dureri. Dar examenele medicale cele mai
amănunțite arătau că nu sufereau nimic – în sens fizic. Astfel au ajuns la concluzia că toate aceste somatizări, erau pe
plan psihologic, și anume, derivau din gândurile de îngrijorare.
Doctorul Rose Hilferding, consilierul medical al clinicii a declarat, că după părerea ei unul dintre cele mai bune
remedii pentru a scăpa de îngrijorare este ,, împărtășirea necazurilor cuiva în care ai încredere”. Procesul se numește
catarsis. Psihanaliza se bazează, într-o anumită măsură, pe această putere tămăduitoare a cuvintelor. De la Freud ,
analiștii au aflat că un pacient se poate elibera de anxietățile sale vorbind, doar vorbind. De ce este așa? Poate din
cauza că, vorbind, câștigăm o perspectivă mai bună asupra necazurilor noastre. Împărtășirea problemelor este deci Bibliografie:
una dintre principalele terapii folosite la cursul de la Boston Dispensary. Deale Carnagie (2011) „Lasă grijile, începe să trăiești”, Editura Curtea Veche, București.
Dar iată și alte idei prețioase care ne pot ajuta în a învinge năravul îngrijorării înainte de a ne învinge el pe noi. Dr. Robert Anthony (2011) „ Secretul succesului”. Încrederea totală în tine, Editura Vidia, București.

60 | Revista Psihologos Revista Psihologos | 61


...LA PRACTICĂ

ACTIVITĂȚI REALIZATE ÎN CADRUL Atelier de creație: un brăduț de Crăciun (carton, ipsos, culori, paiete, etc)
Expresul polar - o poveste despre imaginație, călătorie magică și Polul Nord
https://www.youtube.com/watch?v=upctvv2mk5Y&ab_channel=MaiaMartin
CABINETULUI DE ASISTENȚĂ
Atelier de creație: peisaj de iarnă (acuarele, carton, ață, ștampile, sclipici)
PSIHOPEDAGIGICĂ O dorință de Crăciun – Fii curajos! Fii bun! Crede! Aceasta este povestea micuței Anja, o fetiță curajoasă și bună la suflet, care
pornește într-o aventură uluitoare pentru a-și împlini visul de a deveni ajutorul lui Moș Crăciun.
I Profesor consilier școlar Ioana Barbu, CJRAE Sibiu https://www.youtube.com/watch?v=JrZsvglXBi8&ab_channel=IrinaCiucanu
Ziua toleranței
Atelier de creație: felinare de Crăciun (borcane, vopsea lavabilă albă, sclipici, pensule, acuarele)
Ziua Internațională a Toleranței este o sărbătoare anuală declarată de Organizația Națiunilor Unite în 1995 pentru ca oamenii
Moș Craciun - O poveste despre spriridușii harnici ai moșului. Toată magia Crăciunului pentru copii, stă probabil, în această
să conștientizeze pericolele intoleranței. Se sărbătorește pe 16 noiembrie.
poveste
https://w w w.youtube.com/watch? v=oURD8X5Ak AY&ab_channel= C%C4%83rti-SclipirideStele-
Cu ocazia aceste zilei, clasele IA, IIIA, V C, VA, VI C, VIIB, VII A, VIII
C%C4%83r%C8%9Bidepoveste
A din cadrul Școlii Gimnaziale ”Ion Luca Caragiale” Sibiu, împreună
Atelier de creație: Moș Crăciun (fie din ipsos, machetă mobilă sau asamblare/ modelare)
cu doamnele învățătoare, cu diriginții și consilierul școlar Ioana Barbu,
au marcat prin diverse activități aceste eveniment. Activitățile au
Pentru elevii claselor de gimnaziu, am conceput un Calendar Advent al Faptelor bune. În fiecare zi, elevii claselor mai mari
cuprins prezentări power-point despre toleranță, vizionare de scurte
aveau o nouă provocare!
filmulețe pe aceleași subiecte și activități practice
La sfârșitul activităților, fiecare elev și-a lăsat amprenta (palma
fiecăruia desenată și decupată) , unde a notat 5 cuvinte care
încurajează toleranța în școală, acasă, în comunitate.

ACTIVITĂȚI MAGICE
DE CONSILIERE ȘI RECREERE
În luna decembrie, se înmulțesc emoțiile și zâmbetele curate. Zâmbim și privim cu mai multă speranță către
anul care vine. Și unde se simte cel bine magia sărbătorilor? Lângă copii……Am ales să citim copiilor povești de
iarnă, cu mesaje frumoase. Care să transmită emoții și învățături durabile. Am subliniat faptul că e important să
prețuiești oameni, să îi iubești atâta timp cât îi mai ai lângă tine. Să ierți, să oferi, să zâmbești și să fii mai răbdător.

Am propus următoarele povești, pentru elevii claselor primare, urmate de activități creative
Brăduțul de Crăciun - o poveste despre înțelepciune, cumpătare, speranță, curaj și fericire.
https://www.youtube.com/watch?v=ZZZYoUAnVoY&ab_channel=CitescPovesti

62 | Revista Psihologos Revista Psihologos | 63


...LA PRACTICĂ

POVESTEA STELUȚEI
I Profesor consilier școlar Adela Crețu, CJRAE Sibiu

„Povestea steluței” este o tehnică ce își propune să - Părinte, sunt aici pentru tine! Îți aduc un pic de lumină, un pic
evidențieze importanța pe care trebuie să o acordăm de căldură, un pic de speranță...
evenimentelor aparent mărunte din viața noastră, - Dragă Steluță, tocmai am atins Luna de ce crezi că m-aș opri
găsind astfel bucuria prezentului și reușind să ne acum din visul meu să ating Soarele...?
bucurăm de viața de zi cu zi. Apoi, și el și-a cufundat mai adânc capul în cuibul palmei și a
tăcut preocupat...
Într-o noapte senină de iarnă, cu iz de ciocolată caldă și
scorțisoară, o steluță mică și dornică să facă bine se apropie Steluța, și mai tristă, era gata, gata să renunțe, dar tocmai
încet de pământ sperând că poate încălzi cu lumina ei un când să plece dezamăgită, a auzit un glas îndepărtat:
suflet obosit. - Steluță, Steluță, Steluță!
Se uită mirată în jurul ei și vede în ochiul unui geam, un copil
Începu să lumineze camera unui bunic care stătea mohorât privind cerul înstelat. Se apropie încet de el:
într-un fotoliu, sprijinindu-și tâmpla pe mâna dreaptă. - Copile, știu că nu sunt nici Luna, nici Soarele, dar oare tu te
- Bunicule, am venit să îți ofer un pic de lumină, un pic de poți bucura de un pic de lumină, un pic de căldură, un pic de
căldură, un pic de speranță..... speranță?
- La ce să-mi folosească? - Cât mă bucur că ai venit, eu te-am strigat și tocmai mă
- Să-ți mai aline supărarea! gândeam că nu o să-mi răspunzi!
- Steluță dragă, e cam târziu pentru mine... am mai atins
câteodată Luna, dar asta nu m-a oprit să caut Soarele, de ce - De ce ai nevoie de mine?
crezi tu că m-ar ajuta o mică stea? - Să-mi fac un scut pentru când voi fi mare!
Și-a cufundat mai adânc capul în cuibul palmei și a tăcut - Cum o să faci asta, doar sunt atât de mică?
îngândurat... - O să te așez pe tâmpla mea și, când voi fi mare și voi fi prea
îngândurat, preocupat sau obosit, îmi voi duce mâna dreaptă
Steluța, puțin întristată, nu a renunțat. la tâmplă. Voi simți atunci căldura ta și ea o să îmi lumineze
S-a dus să lumineze camera unui părinte. L-a găsit deasupra mintea să redescopăr speranța...Voi ști astfel să mă bucur
biroului, preocupat de toate dosarele din fața lui. Obosit de de TOATE MOMENTELE FRUMOASE ale vieții fără să aștept
atâtea sarcini, își sprijinea tâmpla pe mâna dreaptă dornic să mereu „MAREA FERICIRE”!
descopere mai repede secretul succesului.

64 | Revista Psihologos Revista Psihologos | 65


...LA PRACTICĂ
- V-ar plăcea dacă cineva ar veni la noi şi ar încerca să ne dărâme casa? Ştiţi cu câtă muncă am reuşit să ne
CUIBUL DE RÂNDUNELE construim o casă, unde voi să vă simţiţi bine şi să creşteţi frumos? Ce s-ar fi întâmplat cu rândunelele dacă le-aţi fi
spart cuibul? Unde ar mai fi dormit şi ar mai fi crescut puiuţii? V-aţi gândit la acest lucru atunci când, poate dintr-o
I Profesor consilier şcolar dr. Monica Decean, CJRAE Sibiu joacă, aţi început să aruncaţi cu pietre?

Cu ochii în lacrimi, Ionuţ şi Georgel şi-au dat seama de greşeala pe care erau cât pe ce s-o facă, şi-au cerut iertare
,,Fă bine cât poți de mult și vorbește despre asta cât poți de puțin” mamei şi rândunelelor, cărora urma să le facă atât de rău.
Charles Dickens
De jur împrejur, rândunelele zburau voioase ştiind că de acum înainte Ionuţ şi Georgel vor fi prietenii lor.
Lumina soarelui de martie umplea văzduhul. După o lungă călătorie, au sosit rândunelele din ţările calde. Sub Erau bucuroase şi pentru că cei doi copii au înţeles că trebuie să păstreze şi să nu distrugă. Şi dintr-o joacă, poţi
streaşina casei, aliniate ca într-un şirag de mărgele, erau trei cuiburi, căsuţele rândunelelor. Păreau nişte ghemuiri face mult rău...
împodobite cu bobiţe de pământ şi nisip, aduse de rândunele în ciocul lor mic, de undeva de pe malul apei. Au trudit
mult până şi-au făcut cuibul. Cărau pământ şi paie şi frunze pentru a-şi face cât mai trainic şi plăcut cuibul. Erau Sugestii pentru discuții:
tare vesele când au terminat totul, ştiind că aici, din ouţele depuse, vor ieşi puişorii lor. După câteva săptămâni, -Ți-a plăcut povestea ? Ce ți-a plăcut cel mai mult?
primul puiuţ a ieşit din ou. -Crezi că au făcut bine băieții atunci când au început să arunce cu pietre în cuib ? Care a fost reacţia păsărelelor?
-Ce le-a spus mama, atunci când a aflat întâmplarea?
- Cip,cip,e aşa de plăcut şi bine aici în cuib, abia-mi aştept frăţiorii să ne jucăm, să cântăm şi să zburăm!! -Ce crezi că au învățat ei din această întâmplare?
-Ce ai învățat tu din această poveste?
Au ieşit din ouţe şi ceilalţi puiuţi. Erau mici, ca nişte ghemotoace de puf cu ochişorii mici şi ageri. Cât era ziua
de lungă, rândunelele îşi hrăneau puiuţii cu musculiţe de tot felul, pentru ca aceştia să crească foarte repede.
Curioşi şi neastâmpărati, îşi scoteau căpşoarele din cuib privind în jur, fiind încântaţi de tot ce vedeau. Au început
şi lecţiile de zbor, zilnic dădeau din aripioare şi erau atenţi la sfaturile primite de la părinţi. Într-una din zile, doi copii
din vecini, Ionuţ şi Georgel s-au tot uitat la rândunele şi la cuibul lor, şi ce s-au gândit?

- Hai să spargem un cuib, să vedem ce vor face rândunelele?


Au luat pietre şi au început să le arunce în cuib. Bucăţi mici din peretele cuibului cădeau. Se auzea ciripitul speriat
al puilor:
Ce facem? Ce se întâmplă? De ce Ionuţ şi Georgel,vecinii noştri, copii ca şi noi, doresc să ne spargă căsuţa?
Auzind ciripitul speriat al puilor, un stol de rândunele ajunse lângă cei doi copii, care se pregăteau să mai arunce
cu pietre. Zburau în toate direcţiile şi ciripeau din ce în ce mai tare. De atâta gălăgie, mama lui Ionuţ ieşi la poartă
şi-şi strigă copiii:

- Ionuţ, de ce sunt atâtea rândunele în jurul vostru? Aţi păţit ceva?


- Nu, mamă, n-am păţit nimic.
- Dar atunci, ce-i cu gălăgia asta?

Îngânduraţi şi speriaţi, cei doi copii s-au privit pentru o clipă şi dându-şi seama de greşeala făcută, i-au povestit
mamei tot ce s-a întâmplat. Aceasta, după ce a ascultat cu atenţie povestea, şi-a întrebat atunci copiii:

66 | Revista Psihologos Revista Psihologos | 67


SPRE ESEU

PARTENERIATUL EDUCAȚIONAL CU FAMILIA


IMPLICARE, PARTICIPARE I Mediator școlar Mariana Arcaș, CJRAE Sibiu

unui proces bine organizat şi pe termen lung. Părinţii vor


Colaborarea școală-familie, presupune o comunicare efectivă avea nevoie să poată alege dintr-o serie de activităţi care se
şi eficientă, un schimb de informații. Rolul personalului unității adaptează unor programe, preferinţe şi capacităţi diferite. Ca
de învățământ este acela de a discuta cu părinţii elevilor, de parte a procesului de planificare, va fi necesar ca personalul din
a stimula comunicarea permanentă cu aceştia, de a informa școli să-şi evalueze propria disponibilitate faţă de implicarea
membrii familiei cu privire la nevoile psihice şi motrice ale părinţilor şi să stabilească modul în care ei doresc să îi implice
copiilor, de a-i orienta către cunoaşterea activităţilor din şi să facă uz de ajutorul lor.
școală şi sprijinul în desfăşurarea cât mai eficientă a acestora.
Modul cum interrelaţionează părinţii şi personalul unității Cum pot ajuta părinții la viața școlii?
de învățământ îşi pune amprenta pe formarea şi educarea Folosirea părinților ca voluntari, este o metodă excelentă de
copilului. Cu cât comunicarea între ei este mai eficientă, cu a-i implica în viața școlii. Iată câteva exemple practice:
atât mai mult sprijin pot primi copiii pentru a trece printr-o - părinții pot ajuta profesorii la diverse excursii, plimbări
perioadă educaţională încununată de succes. Comunicarea împreună cu elevii;
cu familia presupune să alocaţi timp suficient, să creaţi ocazii - în cadrul unor ateliere, pot fi invitați să vorbească despre
şi încurajaţi familiile să discute cu dumneavoastră despre meseria lor;
ideile, bucuriile, scopurile şi grijile lor. - cu ocazia sărbătorilor legale ( Paște, Crăciun, Ziua Națională,
Implicarea părinților în viața școlii se poate realiza prin: ș.a.) pot ajuta la realizare unor obiecte de artizanat tradiționale;
- vizitele acestora la școală pentru a discuta despre progresul - părinții pot fi implicați în organizarea unor cluburi de fotbal,
Părinţii sunt cei mai importanți parteneri în educaţia comportamentele negative. Există numeroase argumente
copilului propriu; grădinărit, desen, ș.a.
elevilor .Ei sunt persoanele care își cunosc cel mai bine furnizate de cercetări realizate asupra efectului implicării
- participarea la diverse activități organizate de școală; Soluționarea reală a problemelor multiple cu care se
copilul şi constituie o bună sursă de consultanţă pentru părinţilor în educaţie. Cercetările au demonstrat că:
- participarea la ședințele unui grup de lucru din școală confruntă, în special, educația copiilor dezavantajați social,
cei care lucrează cu elevii. Angajarea şi responsabilizarea - în toate cazurile, implicarea s-a dovedit benefică pentru
(Consiliul de administrație, Comitetul de Părinți) unde se iau poate fi realizată prin constituirea unor adevărate parteneriate
familiei în educaţia copilului este fundamentală pentru educaţia copiilor;
decizii administrative. între instituțiile interesate în educație și a factorilor implicați în
reuşita participării la educație a copilului. La orice copil, - implicarea activă (de ex. sprijinirea activităților de la școală)
educație.
gradul de interes şi de colaborare a părinţilor cu școala are un impact considerabil mai mare decît implicarea pasivă (de
Cele mai mari obstacole în calea unei implicări eficiente a
este cel mai adesea direct proporţional cu rezultatele ex. semnarea înştiinţărilor primite de la școală);
părinţilor sunt lipsa planificării unor activități, lipsa înţelegerii Bibliografie
pozitive obţinute de elevi. - implicarea timpurie este mult mai eficientă;
reciproce părinți-școală, lipsa interesului părinților pentru 1.Sarau, G., Radu, E. (2011) Ghidul mediatorului școlar (pentru comunități
- implicarea părinţilor are un efect pozitiv asupra atitudinii şi cu rromi), București
educația copiilor lor. Personalul școlii care doreşte să instituie
Familia este primul educator și cu cel mai mare potential de asupra comportamentului copiilor la școală. 2.Bunescu,G., Alecu,G., Badea,D.(1997) Educația părinților, Strategii și
programe eficiente de implicare a părinţilor în viaţa instituţiei, programe, E.D.P., București
modelare a personalității copilului. Școala are rolul de a sprijini - implicarea părinților în viața școlii aduce și alte beneficii, cum
va trebui să manifeste atât o atitudine deschisă, cât şi o bună 3.Dezvoltarea practicilor inclusive în școli. Ghid managerial, MEN și
familia să aibă încredere în sursele proprii și să facă față ar fi, eliminarea supoziţiilor greşite pe care le pot avea părinţii
organizare în eforturile sale de obţinere a participării părinţilor. UNICEF, București, 1999
greutăților cu care se confruntă. O comunicare optimă școală- despre personalul școlii şi invers, cu privire la atitudini, intenţii
Cele mai eficiente eforturi de implicare a părinţilor sunt 4.Vrăsmaș, E., (coord.), Strategiile educației inclusive, București, 1998
familie va acționa în mod pozitiv asupra copilului și va stopa şi abilităţi.
acelea care oferă acestora o varietate de roluri în contextul
68 | Revista Psihologos Revista Psihologos | 69
SPRE ESEU

IMPACTUL TEHNOLOGIEI
ASUPRA COPIILOR!
I Profesor consilier școlar Dora-Luciana Prisăcaru, CJRAE Sibiu

În ultimii ani, societatea s-a schimbat surprinzător care sunt preocupările lor, ce îi interesează, putem să-i ferim
de mult. Mulți dintre noi, începem să ne gândim cum de pericolele care apar în mediul online, putând ei să facă, mai
ne influențează tehnologia, fie că e vorba de noi, ca apoi, acest lucru pe măsură ce cresc. De aceea, este nevoie să
persoane adulte, fie că este vorba de copiii/elevii noștri. stabilim limite clare pentru ce și când accesează mediul online
Auzim tot felul de povești, nu știm dacă să le credem sau (în funcție de vârsta copilului), pentru ce și când primește primul
nu, dacă să fim mai precauți sau nu, pentru că trăim în gadget, iar în cazul în care curiozitatea acestuia este prea mare
,,era informatizării”! și s-a făcut o greșeală sau s-a ajuns prea departe cu ,,căutarea
în mediul virtual” să fim acolo pentru el... și să-l ajutăm... că
Mulți dintre noi ignorăm, cu bună știință sau fără, una din până la urma urmei, aceasta înseamnă să fim părinți!
trebuințele de bază ale omului și anume, nevoia de SIGURANȚĂ! Cei care se ocupă de siguranța cibernetică au creat tot felul
Această nevoie se poate extinde în toate domeniile noastre de de servicii pentru a veni în sprijinul părinților, au creat ghiduri/
activitate, fie că suntem angajați, fie că suntem elevi din ciclul îndrumătoare cu sfaturi practice pentru aceștia și anumite
primar, gimnazial, liceal sau din învățământul preșcolar. aplicații de control asupra activității online a copiilor.
În momentul în care intrăm în contact cu tehnologia, prea Enumerăm câteva zone de interes asupra cărora părinții ar
puțini ne gândim la siguranța cibernetică, pentru că ,,nevoia trebui să se aplece, sfaturi și recomandări putând găsi pe site-
de siguranță”- această nevoie umană - este necesar să o ul: https://ro.vpnmentor.com/blog/cel-mai-bun-ghid-
extindem și asupra acestui domeniu. Pericolul este cu atât parental-pentru-protejarea-copilului-dvs-pe-internet/
mai mare, cu cât vârsta la care intrăm în contact cu tehnologia 1. telefoane mobile și aplicații;
informatică este mai mică. 2. conținutul de streaming și SmartTV-urile;
Vremurile din ultimii doi ani au intensificat activitatea online. 3. consolele de jocuri și jocurile online;
La școală, tehnologia a devenit un element care domină. Se 4. social media;
folosesc instrumente de învățare în mediul online, aplicații prin 5. hărțuirea cibernetică;
care elevii pot să-și facă temele, să achiziționeze noi informații, 6. confidențialitatea și securitatea informațiilor;
etc. 7. vizualizarea conținutului online inadecvat;
Părinții, preocupați de activitățile de zi cu zi, verifică mult 8. prădătorii online.
prea puțin activitatea online a copiilor lor, aplicațiile pe care
le utilizează aceștia, jocurile pe care le joacă în mediul virtual, Există o multitudine de instrumente tehnice pentru a putea
timpul petrecut în fața aparaturii. Mulți dintre noi simțim că nu păstra activitatea online a copiilor dvs. în siguranță. Dar nici una
înțelegem, cu adevărat, această ,,lume virtuală”. nu este suficientă și nu putem ține pasul cu ritmul cu care ni
Pentru copiii noștri ,,lumea online” pare a fi mai reală decât se întind alte și alte capcane. Dumneavoastră, părinții, sunteți
lumea reală, în sine, mai ales că noi, părinții, avem din ce în cei mai în măsură să vă protejați copiii, iar misiunea cea mai
ce mai puțin timp pentru a dialoga cu ei. Pentru a putea veni importantă , dar și muuuult mai dificilă este să purtați discuții
în sprijinul lor, este important să înțelegem ceea ce văd ei în frecvente, oneste, deschise cu copiii despre viața lor!
mediul online, ceea ce este acolo, bun sau rău, cum putem
să le asigurăm o stare de sănătate fizică și mentală adecvată. Bibliografie:
Cel mai important lucru pentru a ne putea proteja copiii este https://ro.vpnmentor.com/blog/cel-mai-bun-ghid-parental-pentru-
de a rămâne în ,,comunicare” cu ei. În felul acesta, putem afla protejarea-copilului-dvs-pe-internet/

70 | Revista Psihologos Revista Psihologos | 71


SPRE ESEU

COPII, PĂRINŢI,
De aceea este foarte important să o avem în vedere încă din perioada copilăriei. Deoarece
Inteligenţa emoţională este legată de concepte (idei) precum iubire, empatie, spiritualitate

EDUCATORI ŞI
care, odată cultivate în copilărie vor produce efecte pe parcursul întregii vieţi.
Aprofundând, putem observa cum, Inteligenţa emoţională este formată din patru elemente:

INTELIGENŢĂ
înţelegerea mai bună a propriilor emoţii, gestionarea eficientă a propriilor emoţii şi creşterea
semnificativă a calităţii vieţii, înţelegerea mai bună a celor din jur şi o convieţuire cu un grad
de confort ridicat, crearea de relaţii mai bune la toate nivelele cu cei din jur şi creşterea

EMOŢIONALĂ productivităţii şi a imaginii personale. Acestea pot fi regăsite încă din copilărie, în cadrul
interacţiunilor zilnice, unde copiii îşi dezvoltă şi optimizează abilităţile socio-emoţionale.
I Profesor consilier şcolar Simona Gafton, CJRAE Sibiu Astfel, în cadrul interacţiunilor lor copiii învaţă abilităţi necesare pentru a lega prietenii (de
exemplu cum să se alăture altor copii care se joacă, cum să ceară şi să împartă jucăriile, cum
să ofere ajutor altora, cum să îşi ceară scuze, etc.). De asemenea, ei ajung să îşi înţeleagă
Materialul care urmează constituie o scurtă abordare a relaţiilor dintre copii şi emoţiile – să identifice şi să numească emoţiile proprii şi ale celorlalţi, să le lege de contextele
părinţi. A importanţei autocunoaşterii pentru starea de bine şi gestionarea emoţiilor. în care apar în mod tipic (de exemplu bucuria la primirea unui cadou, supărare atunci când
Inteligenţa emoţională se învaţă şi trebuie învăţată dacă ne dorim ca demersurile ne doare ceva etc). Totodată, copiii deprind abilitatea de a-şi gestiona furia (învăţând să
noastre orientate spre realizarea personală să fie încununate de succes. şi-o conştientizeze şi să folosească metode simple pentru a şi-o controla) şi să îşi rezolve
problemele apărute în interacţiunea cu ceilalţi (să îşi definească problema, să caute şi să
Copilăria este vârsta care se desfăşoară în cea mai mare parte a ei pe acest tărâm mirific aleagă soluţii adecvate).
al emoţiilor. Poate, ceea ce caracterizează cel mai bine perioada copilăriei este emoţia. Însă, copiii nu învaţă singuri toate aceste lucruri, ci cu o contribuţie semnificativă din partea
Dar, ce sunt emoţiile? Sunt stări afective pe care le experimentăm, reacţii subiective faţă noastră, a adulţilor, părinţi sau educatori. Din acest motiv, ar trebui să avem şi noi, fiecare în
de mediu care sunt însoţite de schimbări organice a căror origine este necunoscută, dar parte, preocupări legate de modul în care învățăm copilul să-și gestioneze în special emoțiile
aceste schimbări sunt influenţate de experienţă. Emoţiile sunt stări care vin asupra noastră negative. De ce? Pentru că, emoțiile negative pot fi copleșitoare pentru copiii mici. Tocmai
deodată şi brusc, de multe ori sub forma unor crize mai mult sau mai puţin violente şi mai din cest motiv, unul dintre aspectele dificile ale sarcinilor părinților se referă la modul de
mult sau mai puţin trecătoare. Importanţa emoţiilor este considerabilă deoarece ele au o abordare a sentimentelor negative ale copiilor. Cei mici au nevoie să aibă alături părinți cu
funcţie de adaptare a organismului nostru la tot ceea ce ne înconjoară. care să vorbească despre grijile, frustrările și luptele lor în viață.
Datorită prezenţei emoţiilor în viaţa noastră este foarte important să înţelegem care sunt Depinde foarte mult de părinți să-i ajute pe copii să învețe să depașească frustrarea și să
beneficiile cunoașterii propriilor emoții. Astfel, la o foarte succintă trecere în revistă a acestor găsească soluții la obstacolele cu care s-au confruntat. Putem ajuta copiii să-și mărească
beneficii putem să realizăm că emoţiile sunt cele care ne dezvoltă universul emoțional, abilitățile emoționale, facând din emoții o parte a vocabularului zilnic. De exemplu, putem
favorizează cristalizarea sentimentelor, facilitează exprimarea emoțiilor și a sentimentelor citi povești sau putem discuta despre situații de la grădiniță, cum ar fi: Cum se simțea
negative și pozitive într-o manieră sănătoasă. Tot ele, emoţiile, favorizează interacțiunea cu personajul? Mă întreb dacă această persoană se simte mai degrabă furioasă sau îngrijorată?
părinţii, contribuie la dezvoltarea capacității de a rezolva şi stăpâni evenimentele plăcute sau Ce crezi că le-a trecut prin minte în acea situație?
mai puțin plăcute ale vieții, îmbunătățesc abilitățile de comunicare, dezvoltă cooperarea și Sunt lucruri simple. Însă, Inteligenţa emoţională se învaţă tocmai din astfel de lucruri simple.
colaborarea cu ceilalţi. Şi făcând acest efort educativ pentru cei mici, pentru copiii noştrii, adică, încercând să-i
Cu cât ne cunoaştem mai bine emoţiile şi învăţăm să le gestionăm mai eficient cu atât învăţăm să-şi pună ordine în sentimente şi emoţii le dăm o şansă în plus de a reuşi, de a avea
devenim mai inteligenţi din punct de vedere emoţional. Dar, ce înseamnă inteligenţa succes într-o lume care şi aşa ne oferă un peisaj destul de monocrom şi pesimist.
emoţională? Inteligenţa emoţională reprezintă tocmai aptitudinea de a identifica, evalua şi Bibliografie:
Daniel Goleman (2018) Inteligenta emotionala, Editura Curtea Veche, Bucuresti,=
controla propriile emoţii, dar şi pe cele ale persoanelor din jur. Acest tip de inteligenţă rezidă
Inteligența emoțională- calea spre succes - Go2Coaching
din capacitatea de a te cunoaşte şi înţelege pe tine şi de a-i cunoaşte şi înţelege pe ceilalţi. Inteligenţa emoţională a copiilor | labise | 14.12.2020 (didactic.ro)

72 | Revista Psihologos Revista Psihologos | 73


SPRE ESEU alte vremuri, când nu existau școli (sau nu pentru toată
HOMESCHOOLING lumea), copiii unei comunități învățau lucrurile necesare
Școlirea acasă (din eng. Homeschooling) este activitatea viețuirii și dezvoltării lor ca indivizi într-un ritm propriu, în
de educare a copilului de către părinți sau tutori profesioniști cadrul comunității, de la părinți, bunici, vecini, bătrânii

CELE 3 DIFERENȚE (meditatori), în locul unei educații standard în școală.


Educația acasă (pe termen lung) a apărut în țările
satului, meșteri, preoți etc. Astfel, unschoolingul este un
fel de reîntoarcere la lipsa metodei și structurii, cu diferența

ESENȚIALE
dezvoltate în cadrul familiilor - îndeosebi cu studii superioare majoră a accesului la informație și a multitudinii informației
chiar în educație- drept alternativă pentru studiul deficitar din prezent.
al școlilor din regiunea respectivă. Educația acasă distinge
-homeschool, unschooling și școala online- două concepte: homeschooling și unschooling (școlirea ȘCOALA ONLINE
acasă și neșcolirea). Dată fiind situația pandemică, elevii și profesorii și-au canalizat
I Profesor consilier școlar Cristina Enescu, CJRAE Sibiu
Homeschooling este educarea acasă ce se face după o atenția, forțele și energia spre varianta online. Bună sau rea,
anumită structură (un program educațional structurat, școala online ne ține până la urmă conectați la materie. În
chiar dacă nu în stilul programei școlare obișnuite), un tip unele săli de clasă din România sunt mulți elevi. Prin urmare,
de educație de regulă realizat prin înscrierea la o școală- este foarte dificil ca toți să aibă șansa să participe activ la
umbrelă, care certifică, în final, anumite competențe oră. Mai mult, se creează o atmosferă destul de agitată,
ale copilului. Chiar dacă în cele mai multe dintre statele mai ales în pauze. Pentru unii elevi e un adevărat consum de
occidentale această alternativă pentru şcoala tradiţională energie să petreci șase ore într-o încăpere cu alte persoane
este o opţiune legală, la noi este mai mult decât cu care ești nevoit să socializezi. Școala online aduce cu sine
controversată. Asta pentru că, pe de o parte, nu este un avantaj din acest punct de vedere. Astfel, îți poți scrie
reglementată de niciun fel în Legea Educaţiei, iar pe de altă și învăța lecțiile urcate de profesori pe diverse platforme
parte, în Constituţia României scrie că „Părinţii sau tutorii au în liniștea și confortul casei tale. Am accesat platforme de
dreptul de a asigura, potrivit propriilor convingeri, educaţia e-learning care au permis continuarea procesului instructiv-
copiilor minori a căror răspundere le revine”. educativ. Astfel, orele sau cursurile s-au derulat fie sub forma
conferințelor audio-video sau a întâlnirilor de tip meet în timp
UNSCHOOLING real sau înregistrate. Școala este cea care îl determină pe
Unschooling este educarea fără structură, educația elev „să învețe să învețe”, să realizeze că oamenii sunt ființe
liberă de orice reguli sau metode prestabilite, învățarea sociale care se dezvoltă, „înfloresc” în mijlocul semenilor
nestructurată, care se bazează pe cultivarea pasiunilor săi. Profesorul, ca și părintele, educă și atunci când nu
copilului, pe ritmul său de învățare și pe dorințele lui (există vorbește, deoarece transmite enorm de multe informații Bibliografie:
https://www.totb.ro/educatia-acasa-homeschooling-si-unschooling/
școli- umbrelă care sunt deschise inclusiv acestei modalități nonverbal. Ori, școala online limitează această interacțiune Educația acasă: homeschooling și unschooling, accesat la 03
de abordare). Unschoolingul este, în fapt, neșcolirea, însă a persoanelor, facem schimb de informații și de idei, octombrie 2018
nu în sensul absenței educației, ci în sensul absenței totale Homeschooling-ul, metoda de învățământ care a stârnit controverse în
ascunzându-ne în spatele unor semne și emoticoane. Există
România. Ce efecte are această alternativă în țara cu cei mai mulți copii
a sistemului. Care înseamnă, de fapt, urmarea programei diverse instrumente online și offline care pot fi utilizate pentru educați acasă, 20 septembrie 2016, Alin Motogna, Descoperă, accesat
şcolare de stat, dar prin educaţie la domiciliu. „Copilul a conecta educatorii și elevii atunci când aceștia se află în la 30 septembrie 2016
Procesul de învăţare defineşte oamenii la orice vârstă. Despre homeschooling, 18 septembrie 2016, Ștefan Vlaston, Adevărul,
nu este expus la o educaţie programată, abordarea este locuri diferite. Este necesar a accesa informații și platforme
Existenţa umană în sine este condiţionată de învăţare; accesat la 18 septembrie 2016
gândită în aşa fel încât să poată deveni independenţi, care nu sunt disponibile în mod obișnuit la domiciliu sau în https://adevarul.ro/educatie/scoala/educatia-acasa-versus-
pentru a supravieţui suntem nevoiţi să învăţăm: să stăpâni pe ei şi echilibraţi emoţional.” instituția de învățământ. Societatea civilă trebuie să sprijine educatia-de-scoala-de-opteaza-parintii-pentruhomeschooling-
cunoaştem mediul, să ne cunoaştem apropiaţii şi, În ambele variante, rolul părinților în formarea copilului dezvoltarea profesională continuă a educatorilor într-un 1_553e78f5cfbe376e359de880/index.html Educaţia de acasă versus
forma cea mai profundă, să ne autodepăşim. A învăța educaţia de la şcoală. De ce optează părinţii pentru „homeschooling”.
este vital, pentru că ei îl ajută să descopere, îi pot stimula mod flexibil. Pentru a contribui la asigurarea continuității în Accesat în 09 octombrie 2018
să înveți, acesta este obiectivul general al educației curiozitatea, îi pot observa pasiunile și înclinațiile și îl pot activitățile de educație și formare, pot fi accesate online Homeschooling. Cât avem voie să experimentăm pe copilul nostru?, 19
moderne. În consecință, școala nu mai trebuie să livreze îndruma. Fie că e vorba despre homeschooling, fie de diverse materiale didactice, iar elevii primesc îndrumare septembrie 2016, Alecu Racoviceanu, Evenimentul zilei, accesat la 19
septembrie 2016
elevilor informații atât de accesibile astăzi, ci mijloace, unschooling, părintele este foarte important. Unschoolingul, pentru a descoperi/ lectura materiale din biblioteci digitale Un fan al Homeschooling: Tudor Arghezi | ROM NIA LUI CRISTOIU,
instrumente de a selecta, de a înțelege și întrebuința de fapt, nu este un concept nou, doar numele care i-a fost sau virtuale, resurse educaționale deschise disponibile pe 22 septembrie 2016, Ion Cristoiu, Evenimentul zilei, accesat la 22
dat de societatea modernă îl face să pară așa. În fond, în septembrie 2016
aceste informații. diferite platforme educaționale.
74 | Revista Psihologos Revista Psihologos | 75
SPRE ESEU

Mulţi, mulţi ani, încercăm să ne schimbăm pe noi înşine, să accedem la ceea ce suntem cu adevărat şi care există doar ca
potenţial, schimbând ceea ce gândim.

Eu personal am citit şi am citit, cărţi peste cărţi, teorii şi modele...

Rezultatul a fost un mental foooarte bogat, foooarte bine documentat. Care “ştie“ foarte multe despre psihologie, despre
oameni, despre univers. Dar atât: “ştie” la nivel mental. Am ajuns să spun despre o carte cu ajutorul căreia foarte mulți oameni
s-au lăsat de fumat că este “ o carte minunată, foarte bine scrisă, respectă toate principiile psihologice, dar…la mine nu a
funcționat”. Pentru că încă eram la nivel mental. Nimic, sau aproape nimic care să treacă de acest nivel.

Într-o zi, am găsit un videoclip cu titlul “Ce mintea nu poate “. Am simţit atunci un nod în stomac şi întrebarea a ţâşnit pur şi
simplu: “CE NU POATE MINTEA?”.
Ce nu poate mintea? Tot de acolo au venit răspunsurile:
Mintea nu iubeşte.
Mintea nu suferă.
Mintea nu doare.

Bineînţeles, cunoşteam teoriile care spun că gândurile creează emoţii. Şi aşa este. Dar cum ajungi la emoţii? Cum ajungi să
lucrezi pe ele şi să le transformi? Din ceva ce te împiedică să funcţionezi în ceva benefic şi funcţional?

Poţi lucra pe modificarea credinţelor disfuncţionale. Avem o mulţime de metode pentru asta, în literatura de specialitate.
La mine a funcţionat o perioadă. După care, aceste credinţe au revenit, mai subtile şi mai dificil de identificat, ascunse în
stufoşenia mentalului atotcunoscător.

Aşa că, s-ar putea să mai fie ceva necesar. Ceva ascuns “la vedere”. Ceva ce copiii cunosc şi ştiu să asculte în mica copilărie.
Este vorba de corpul fizic. Şi de senzaţiile lui.

CEEA CE MINTEA NU POATE I Profesor consilier şcolar Mihaela Elena Mitea, CJRAE Sibiu
Pe măsură ce creştem, învăţăm să le ignorăm. Ca şi când ar fi ceva lipsit de importanţă, nu destul de valoros să merite atenţia
noastră.

Din fericire, ne putem întoarce: să fim atenţi, să observăm ce ne transmite. Este o abilitate pe care toţi o avem, în mai mare sau
Reflecţii în vremuri schimbătoare... mai mică măsură. O abilitate pe care o putem educa. Prin autoobsevare, prin tehnici de mindfulness, prin tehnici de relaxare.
După principiul “Să dăm Cezarului ce e al Cezarului”, să acordăm corpului fizic importanţa pe care o merită. Să îl ascultăm,
“Există o breşă în sistem. Am izolat raţiunea de simţire şi experimentăm ce înseamnă separarea puterilor fără să îl respectăm şi să îi apreciem adevărul. Ar putea fi calea regală spre noi înşine, spre tot ceea ce avem, ascuns sub preş, în
niciun protocol de colaborare.” inconştient.
Anca Pavel
Şi de aici, mergem mai departe. Experimentăm. Vedem ce se întâmplă. Şi unde ajungem.
Cum ajungi de la minte la inimă? Poate că a venit momentul, să recunoaștem limitele mentalului, să recunoaştem limitele Dar asta...este o altă poveste...
emoţionalului şi să oferim corpului fizic locul pe care îl merită, acela de barometru şi punte de legătură între raţiune şi emoţie.

76 | Revista Psihologos Revista Psihologos | 77


CEAI ȘI LECTURĂ

MINDFULNESS PENTRU COPII: 50 de exerciții de conștientizare


pentru înțelegere, concentrare și calm

Ajutați copiii să-și dezvolte empatia, să gestioneze


emoțiile zilnice și să se distreze! Jocurile illustrate,
activitatile ușor de făcut și meditațiile propuse
ajută copiii în fiecare zi, de dimineața pană seara.
Sunt incluse sfaturi pentru a adapta activitățile la
o gamă largă de abilități.
(sursa: libris.ro)

CIMPANZEUL MEU ASCUNS

Cimpanzeul meu ascuns este o carte


educațională pe care copiii o pot parcurge
singuri sau alături de un adult… O carte
care ajută copiii să-și înțeleagă și să-
și stăpânească emoțiile, gândurile
și comportamentul cu 10 obiceiuri
productive.
(sursa: libris.ro)

Rubrică propusă de echipa de redacție a revistei ,,Psihologos”


și realizată de Stan Corina Mihaela, prof.consilier școlar, CJRAE Sibiu
78 | Revista Psihologos Revista Psihologos | 79
CUM SĂ FII COOL LA ȘCOALĂ + PACHET ,,BULLYINGUL NU ESTE AMUZANT” MINȚI ÎMPRĂȘTIATE - originile și vindecarea tulburării
de deficit de atenție

Poveștile acestea simpatice sunt interpretate


de animale ilustrate, pentru a-i ajuta pe cei
Minți împrăștiate reprezintă un ghid pentru
mici să treacă mai ușor peste aceste situații
părinți și pentru toți cei afectați, care a
dificile. Fiecare carte face cunoscut un tip
schimbat milioane de vieți în rândul cititorilor.
de agresiune, și anume bullyingul verbal,
Cartea oferă informații despre originea și
bullyingul fizic, bullyingul ascuns, bullyingul
substratul neurofiziologic al tulburării, despre
emoțional și oferă strategii actuale și eficiente
cum să creăm un mediu propice ameliorării și
atunci când copiii se confruntă cu aceste
vindecării, despre tratamentul medicamentos
probleme.
și psihologic, despre adulții cu AD(H)D.
(sursa: bookzone.ro)
(sursa: libris.ro)

COMPETENȚA PEDAGOGICĂ DIGITALĂ

ABILITATEA DE A CITI. DEZVOLTARE ȘI DIFICULTĂȚI Venind în ajutorul profesorilor care vor să știe
cum să-și planifice și să-și organizeze eficient
activitatea didactică online, volumul propune un
model general de proiectare a acesteia, pe care
Unul dintre cele mai importante manuale apoi îl particularizează la o unitate de învățare,
despre psihologia cititului, din seria respectiv o lecție. Autoarea abordează și diferite
manualelor BPS BLACKWELL, singura serie situații de învățare în mediul virtual, modalitățile
acreditată integral de Societatea britanică în care pot comunica elevii în astfel de medii și
de psihologie. efectele acestui tip de educație asupra dezvoltării
(sursa: ascred.ro) socio-emoționale.
(sursa: polirom.ro)

*Autorii își asumă întreaga răspundere pentru articolele publicate!

80 | Revista Psihologos Revista Psihologos | 81


82 | Revista Psihologos

S-ar putea să vă placă și