CONSILIERUL DE LECTURĂ

ANUL VII, NUMĂRUL 2 (26), 2021

CUPR INS
BUN DE LECTURĂ
Cărți bune de citit în cercuri
Lecturino, biblioteca la îndemână 27
Mihaela Nicolae

Elevii recomandă
Lectura ca o călătorie în propria ființă 29
Ioana Tudorache

CITITORI DE LA 9 LA 90+

Lectură în vremea holerei 33

Ioana Nanu

INTERVIU
ARGUMENT „E nevoie de magia pe care o produce teatrul.” 35
O aniversare 2 Ionuț Caras cu Roxana Țentea,
Monica Onojescu Ioana Crupenschi, Corina Dindelegan și
elevii clasei a IX-a
ANCHETĂ
CONSILIERI
După un an 3
ANPRO 2020. Experiențe on-line de multiliterație O altfel de călătorie 39
Monica Onojescu Sanda Checicheiș
Școli cu scLipici în anul al doilea 41
Maria Kovacs
LECTURI ÎN OGLINDĂ
SEMNALE
Lecția televizată, predarea inversată 11
și ghidul de învățare Ferestrele deschise ale școlii on-line 43
Viorica Oleinic Simona Stoica
Am dus Lecturiada în Europa 46
LECTURI ÎN CLASĂ Carmen Macovei
Concursul Spiriul critic în context actual 47
Citește, comunică, trăiește! 15 Cristina Chiprian
Ana Mihaela Cadleț
ARE CUVÂNTUL
LECTURI ÎN CERCURI
Noutăți la Editura Arthur 48
Un proiect colectiv on-line: 17
Călătorie în căutarea nemuririi (RE)CITIRI
Marcela Ciobănuc
Lectura, dezvoltarea personală și 50
DUS-ÎNTORS întrebările interpretative
Maria Frențiu
Cafeneaua literară - lecturi, cuvinte, arome 19
Gabriela Șerbu, Alina Dinu JURNAL ONLINE
mai - iunie 56
CĂRȚI CROSSOVER Mihaela Nicolae
Toți copiii librăresei de Veronica D. Niculescu 21 EXTRASE
Cronica fricilor adolescentine în epoca de aur
Natașa-Delia Maier
Ciulei și spectrul tatălui 59
IDEI fragmente
Anca Hațiegan
Biografii de la A la Z 23
Marinela Scripcariu FILE DECUPATE
Călătorie în „cercuri”: din timpuri biblice 24
la modernitate și înapoi A citi un tablou, a vedea o melodie, a simți o poezie 63
Cristina Anfimov Alina Petri
 ARGU MENT
O aniversare
Am fost întrebată nu demult ce fel de
asociație este ANPRO, cum a apărut,
la ce ajută, cine sunt membrii ei și prin
ce se diferențiază de alți profesori.
Întrebările au fost binevenite, mai ales
că ANPRO a aniversat anul acesta 20 de
ani de existență. Atunci am răspuns dând
informații și încercând să fiu cât mai
obiectivă, acum voi nota câteva gânduri
despre percepția mea asupra asociației.
● Ce este ANPRO? Este Asociația
Profesorilor de Limba și Literatura Română
„Ioana Em. Petrescu” care funcționează
la nivel național din 2001 ca organizație
profesională și nonguvernamentală.
● Despre context și despre factorii care au
contribuit la înființarea asociației. În 1995
a început și apoi a continuat în timpul
ministeriatului lui Andrei Marga prima
și cea mai radicală reformă în învățământ
de după '89. În ce privește învățământul
preuniversitar ea viza curriculumul,
programele școlare, manualele și
pregătirea celor care urmau să le aplice,
toate acestea pe fundalul unei lupte
acerbe dintre conservatori și reformiști.
Un rol important în susținerea reformei
l-a avut în anii aceia o organizație
nonguvernamentală, Centrul Educația
2000+. Am avut acces, alături de alți
colegi ai mei, ca profesoară într-o „școală
resursă”, la două proiecte ale Centrului:
cel de pregătire pentru formatori într-un
program de esență constructivistă −
Lectura și Scrierea pentru Dezvoltarea
Gândirii Critice − și Școlile de vară/
iarnă, frecventate de profesori de diferite
specialități din preuniversitar împreună
cu membrii catedrelor de didactică
din marile universități din țară. Școlile
funcționau atât pe discipline, cât și
interdisciplinar cu scopul declarat de
promovare a reformei „la firul ierbii”.
Acesta a fost momentul când, în
profesie, am trecut printr-o transformare
radicală. Am descoperit că pot ieși
din carapacea mea de profesoară cu
bune rezultate academice, că pot face
parte dintr-un grup de oameni cu
care împărtășeam idei comune, că am
inițiative pe care mi le asum și resurse
pentru a le pune în practică, cu alte
cuvinte că mă pot implica în susținerea
unei cauze în care cred. Știu sigur că
lucrurile acestea le-au descoperit atunci
despre sine și alții. În 1999, noi, profesorii
de română de la Liceul Gh. Șincai din
Cluj, împreună cu catedra de didactică
a limbii române de la Facultatea de
Psihologie și Științe ale Educației,
UBB, Cluj am scris un proiect prin
care ne adresam Centrului propunând
susținerea unei conferințe a profesorilor
de română și a unei reviste de didactică
a disciplinei. Proiectul a fost aprobat și
în primăvara lui 2000 a apărut primul
număr al „Perspectivelor”, revistă lansată
la simpozionul de la Cluj care avea o temă
foarte nouă pentru momentul respective
− „Formarea și evaluarea competențelor
literare”. Succesul celor două manifestări
a atras după sine dorința continuării lor.
De aici, nevoia unei organizații care să le
susțină și să le dea legitimitate. La Școlile
de vară ale Centrului am pus în discuție
înființarea unei asociații profesionale, iar în
aprilie 2001 ANPRO a fost constituită legal.
● Despre scopul ANPRO și mijloacele
prin care se realizează. Nu voi vorbi
despre misiune, viziune, valori; despre
ele se poate citi oricând în statut. În
schimb, mă voi opri la scopul urmărit
cu consecvență în cei 20 de ani. Chiar
de la început ANPRO și-a propus să
susțină continuarea reformei, intrată
într-un moment de stagnare odată cu
schimbarea puterii politice, făcând
cunoscută profesorilor viziunea care
stă la baza programelor, dând un
feedback onest felului în care se aplică,
promovând experiențele de succes,
propunând alternative și soluții prin
care se anticipă viitoarele direcții de
interes ale predării disciplinei. Toate
acestea s-au făcut continuu și sistematic
prin cele două reviste − „Perspective”
și „Consilierul de lectură” −, prin
conferințele anuale, prin proiectele
prin care a fost încurajată cercetarea
didactică, dintre care cel mai cunoscut
și de durată este „Cercuri de lectură”,
prin programele de formare, susținute
fie independent, fie în parteneriat
cu diferite instituții. Confirmări ale
faptului că pledoariile asociației pentru
o abordare tematică, pentru schimbarea
perspectivei asupra lecturii, pentru
sublinierea valorii formative a literaturii
au avut ecou nu numai printre profesori,
ci și la un nivel mai înalt, sunt regăsirea
unora dintre ideile susținute în noua
programă pentru gimnaziu a disciplinei.
● Despre oamenii ANPRO. La început
CONSILIERUL DE LECTUR Ă
iunie 2021
au fost membrii fondatori, profesorii de
română din toată țara, care frecventau
Școlile de vară/iarnă ale Centrului
Educația 2000+, și didacticienii. Lor li s-au
adăugat participanții la simpozionul din
2000. Dintre ei sunt aceia care și-au asumat
voluntar să fie veriga de legătură dintre
nucleul central și profesorii din județele
din care proveneau. Entuziasmului și
credinței lor în „spiritul ANPRO” li se
datorează atragerea de noi membri.
Celor de la început li s-au alăturat alții.
Ei alcătuiesc nucleul „tare” al asociației,
alcătuit din 50-60 de persoane. Unii
dintre ei au intrat în redacția revistelor,
alții propun și coordonează programe
de formare în județele lor sau realizează
proiecte sub sigla asociației.
Nu am fost niciodată o asociație cu mii
de membri, chiar dacă la început visam
să fim mai mulți și să avem o mai mare
vizibilitate. În timp ne-am convins că nu
numărul membrilor este important, ci
calitatea și implicarea lor. La sfârșitul lui
2019 erau înscriși 507 membri. Însă știu că
numărul celor care citesc revistele noastre,
care urmăresc paginile și grupurile
asociației, se inspiră și folosesc ideile
vehiculate prin ele este mult mai mare.
Dacă ar fi să schițez un portret colectiv al
membrilor ANPRO aș spune că nu sunt
dintre profesorii cei mai comozi. Sunt
nemulțumiții de ce le oferă sistemul, sunt
cei care vor să progreseze în profesie pe
cont propriu, sunt entuziaștii care doresc
să se schimbe ceva și o fac fără să aștepte
dispozițiile „de sus”.
● Despre felul în care este percepută
asociația. În 2018 am aplicat un chestionar
tip feedback la care au răspuns circa
350 de persoane. În prima întrebare
ceream precizarea a trei aspecte de
apreciat în activitatea ANPRO. Pe
primul loc în majoritatea răspunsurilor
este pus profesionalismul manifestat
prin rigoarea științifică, prin reacția
promptă la provocările prezentului,
prin promovarea exemplelor de bună
practică. Urmează coerența, seriozitatea,
consecvența, respectarea principiilor
enunțate încă de la început.
Nu-mi permite spațiul să continui, totuși
nu pot încheia fără să amintesc de ultimul
proiect mare al asociației cu care a început,
de fapt, pregătirea aniversării − „ANPRO
20. Experiențe on-line de multiliterație”.
Monica Onojescu
CONSILIERUL DE LECTURĂ
iunie 2021
După un an
„ANPRO 20. Experiențe on-line de multiliterație”
În aprilie s-a împlinit un an de la lansarea proiectului
„ANPRO 20. Experiențe on-line de multiliterație”.
Proiectul s-a încheiat cu publicarea în noiembrie 2020
pe site-ul Editurii Art ca resursă liberă a volumului cu
același nume. Cartea se poate descărca și de pe site-ul
ANPRO de la www.anpro.ro/resurse.
De data aceasta mă adresez celor 23 de participanți
la proiect. Ne-am mobilizat exemplar ca să-i facem
o bună promovare, după care a urmat un șir lung
de lansări. S-au bucurat de succes mai ales lansările
însoțite de scurte demonstrații cum au fost cele de
la Chișinău și Cluj. Am avut și câteva cronici bune.
În ele s-a insistat mai ales asupra caracterului de
pionierat al proiectului. Volumul a interesat și pe
titularii catedrelor de didactică de la Facultățile de
Litere din București și Cluj.
Intenția de a realiza un șir de întâlniri în care,
pornind de la volum, să extindem discuțiile la
probleme mai generale legate de locul și statutul
disciplinei, tocmai în anul în care se intenționează
elaborarea noii programe pentru liceu, nu s-a
realizat și lucrurile au rămas cumva în suspensie
− nu avem un feedback și nici date concrete
referitoare la impactul pe care l-a avut volumul
asupra profesorilor. Însă nu e prea târziu să reluăm
problema de acolo de unde am lăsat-o și, înainte de
a-i chestiona pe alții, să începem cu noi înșine. În
ultimul capitol din carte sunt publicate răspunsurile
autorilor la interviul de sfârșit de proiect. Atunci
puneam accentul pe relevanța participării la un astfel
de proiect atât din punct de vedere profesional, cât și
uman, în condițiile începuturilor școlii on-line
Vă propun, după șapte luni, un nou interviu/anchetă,
un fel de follow up, ca să vedem care este percepția
dvs. de acum asupra „experimentului” (țin la termen,
pentru că am motive să cred că are acoperire în tot ce
s-a întâmplat). Întrebările sunt acestea :
1. După aproape un an, în care școala s-a desfășurat aproape
în întregime on-line și ați acumulat o experiență mult mai
bogată, ce ați păstra/ce ați schimba în articolul dvs?
2. Ați putea acum să formulați câteva idei/poate câteva
principii didactice care ar putea să stea la baza unei noi
didactici, valabile pentru școala „noii realități”, indiferent
de mediul în care se va desfășura ea. Vă invit să explicați, să
exemplificați și , eventual, să vă ierahizați opțiunile?
ANCHETĂ
Cristina Chiprian, Colegiul Național Garabet
Ibrăileanu, Iași
1. Cercetarea publicată în volumul ANPRO 20.
Experiențe on-line de multiliterație („Avantaje ale
școlii on-line în receptarea poeziei aparținând
autorilor canonici”) a fost ocazionată de realitățile
specifice începutului școlii on-line, dar, mai
ales, de constituirea unei comunități de cititori –
corespunzătoare unei clase – comunitate care avea
o structură și o dinamică aparte. Sub acest aspect,
acum utilizez potențialul special al acestei clase,
eliberând virtualitățile lecturii creatoare de sens în
cazul celor mai variate texte.
Dacă s-a schimbat ceva în ceea ce privește
demersul didactic de abordare a textului, este
tocmai creditarea acestor lectori în decodificarea/
recodificarea/ transcodificarea/ multicodificarea
textului literar (ca realitate deschisă). De asemenea,
am accentuat delimitarea între elevii care intuiesc
funcțiile conativă și metalingvistică ale limbii
(codificate ca intenție a autorului în text) și elevii care
receptează textul prin funcțiile poetică și referențială
(manifestate ca deprindere a cititorului de a interpreta
textul). Această delimitare este parțial nativă (în relație
cu temperamentul, cu aptitudinile expresive), parțial
dezvoltată prin strategiile de abordare a textului
experimentate în școală. Aș putea afirma că școala
on-line singură nu poate iniția niciuna dintre aceste
disponibilități ale elevului, față în față cu textul literar.
Dar, odată inițiate, ele se pot dezvolta în variate
secvențe didactice.
Pornind de la această experiență (lectura textului
3
 ANCHETĂ
barbian), am structurat anumite lecții/secvențe
de lecție pe baza lecturii textului accesat de pe
Internet, fragmentul care ne interesa fiind comentat
apoi de către elevul solicitat, eventual cu intervenția
colegilor.
Am parcurs în acest mod pagini selectate din
romane și opere dramatice, determinând o anume
familiarizare cu textul integral prin exersarea
funcțiilor limbii și asumarea propriei lecturi/
propriei receptări.
Adaug o observație: clasa la care am inițiat
experimentul, acum a XI-a, are în componența ei
elevi cu disponibilități foarte variate, mulți dintre ei
fiind deprinși/motivați să ofere o lectură creatoare
de sens – în sensul pe care l-am observat atunci și pe
care mi-aș dori să-l statuez.
2. Dacă aș iniția o nouă didactică a receptării
textului literar/nonliterar/multimodal, aș propune
soluții de dezvoltare a lecturii/receptării având
la bază funcțiile limbii și modul în care acestea se
manifestă în interiorul unei comunități de cititori (în
care se constituie, de fapt, clasa).
a. Lectura textului ar putea fi considerată sub
aspectul funcției expresive (textul este asumat ca
exteriorizare a propriei stări sau atitudini – în acest
caz se oferă o lectură fără efecte sonore, fără marcarea
punctuației explicite). S-ar putea afirma că este o
lectură nerecomandată, dificil de urmărit, anostă, iar
cititorului nu i se cultivă sensibilitatea (în fapt, el este
ultrasensibil, având în vedere numai ceea ce simte el
însuși).
b. Lectura textului ar putea fi considerată sub
aspectul funcției conative (textul este abordat ca
mijloc de influențare a ascultătorilor, utilizând
ceea ce a codificat inițial autorul, dar adăugând
multe alte efecte, care valorifică sau supralicitează
indicațiile de punctuație sau de așezare în pagină).
Am putea afirma că este o lectură-spectacol, care
anulează pentru unii dintre ascultători propria
relație cu textul audiat.
c. Lectura textului ar putea fi considerată sub
aspectul funcției fatice (textul citit fiind intersectat cu
afirmații ale cititorului sau chiar ale profesorului, din
afara textului propriu-zis), ceea ce ar putea întrerupe
fluxul sonor evocat prin citire, dar ar relansa atenția
ascultătorilor.
d. Lectura textului ar putea fi considerată sub
aspectul funcției poetice (textul este abordat ca
identificare/ilustrare a limbajului artistic, a unor
trăsături ale personajului, a unor detalii etc.), ceea
ce ar evidenția receptarea în vederea confirmării
interpretării canonice.
4
CONSILIERUL DE LECTUR Ă
iunie 2021
e. Lectura textului ar putea fi considerată sub
aspectul funcției referențiale (textul este abordat
pentru a corela informațiile socio-istorice cu
realitatea comunității de lectură, de aceea se pot
evidenția anumite detalii de decor, vestimentație,
observație psihologică), ceea ce ar anula, parțial,
celelalte semnificații.
f. Lectura textului ar putea fi considerată sub
aspectul funcției metalingvistice (textul este abordat
în principal pentru a identifica intenția autorului
materializată în numele personajului, structurile
evidențiate grafic, relațiile lingvistice precizate prin
rimă ș.a.).
Marcela Ciobănuc, Colegiul Național Gheorghe Lazăr,
Sibiu
1. După un an de predare în mediul on-line, după
ce am fӑcut cunoștintӑ și am „îmblânzit” aplicații,
care faciliteazӑ învӑțarea la distanțӑ, și am adaptat
metodologia de predare-învățare-evaluare în funcţie
de noile tehnologii şi resurse multimedia, sunt
în măsură să pun sub lupă experiența pe care am
descris-o în articolul din volumul colectiv ANPRO
20. Experiențe on-line de multiliterație. Scriam atunci
la doar câteva luni după suspendarea cursurilor, cu
febrilitatea specifică unei viziuni noi, deschizătoare
de drumuri. Mă adaptasem rapid, învățasem
să contruiesc un discurs educațional formal și
nonformal în concordanță cu noua realitate, deși au
existat și momente de criză pe care am încercat să
le gestionez cât mai firesc cu putință. În momentul
de față, probabil, tonul articolului ar fi altul, mai
temperat și poate mai constructiv. Aș puncta mai
degrabă nu aspectul de ghid didactic al discursului
meu de atunci, cât mai ales procesul de flexibilizare
și (meta)învățare care a stat la baza realizării oricărui
CONSILIERUL DE LECTURĂ
iunie 2021
tip de activitate didactică (în cazul meu, fiind vorba
de o activitate extracurriculară, de susținere a unui
atelier de lectură și scriere creativă în mediul virtual).
Totuși, cred cu tărie că experiențele autorilor acestui
volum sunt resurse educaționale deschise care oferă
puncte de plecare pentru oricine este interesat să
înțeleagă mecanismele transferării lecțiilor clasice
în format digital.
2. În momentul de față, paradigma sistemului
educațional românesc este supusă unui proces
de schimbare accelerat de necesitatea digitalizării
actului didactic, ca formă complementară a
învățării atât în contexte formale, cât și nonformale.
Este o direcție firească spre care se îndreaptă școala
românească, în deplină concordanță cu realitatea
secolului XXI-lea. Dar aceasta nu înseamnă o
ruptură sau o renunțare la principiile didactice care
ne-au ghidat traseul profesional până în momentul
de față. Învăţarea combinată (blended learning),
denumită şi învăţare mixtă, este demersul firesc pe
care îl vom face de acum încolo, tocmai pentru că
putem combina două categorii de activităţi şi de
resurse pentru realizarea instruirii: unele tradiţionale
sau clasice şi altele virtuale sau on-line.
În continuare cred că o bună pregătire profesională
și metodică, indiferent de mediul de predare, va
face din orice profesor un arhitect care îi va avea
drept parteneri pe elevii săi, fără de care nu va putea
construi nimic durabil. De aceea, accesibilizarea și
individualizarea învățării este, după părerea mea,
cel mai important principiu pe care școala românească
ar trebui să-l dezvolte, iar mediul on-line ar putea aduce
reale avantaje în acest sens. Învățarea astfel gândită ar
presupune sprijinul unui îndrumător sau tutore, care
îl îndrumă pe elev în situaţii speciale, în faza finală de
evaluare sau permanent, pe tot parcursul procesului de
învăţare.
Mai mult ca oricând este necesar să oferim fiecărui
copil posibilitatea să se dezvolte în ritmul său
propriu și să știm să îi valorizăm potențialul real,
adică să punem accent pe formarea competențelor
transversale. În acest sens, asumarea unui discurs
plural, prin abordarea programei școlare în sens
inter/pluri/transdisciplinar a devenit o necesitate
majoră scoasă la iveală tocmai de perioada școlii
on-line. Lecțiile trebuie să ofere posibilitatea
transferării învățării în contexte noi, chiar și în cele
informale. Transferul metodelor de la o disciplină
la alta, dialogul autentic dintre profesorii de
diferite specialități, sistematizarea și continuitatea
programelor școlare sunt acei factori ce ar asigura
o viziune unitară sistemului nostru de învățământ.
ANCHETĂ
Dar cum să aplicăm aceste principii? Aici
intervine necesitatea deschiderii spre inovație
didactică, mai ales în cadrul orelor on-line, ceea ce
presupune identificarea acelor metode și strategii
de comunicare, de facilitare și de evaluare care să
conducă la o însușire durabilă a cunoștințelor și
a abilităților dobândite. Accentul trebuie pus pe
caracterul practic și aplicat al conținuturilor predate,
iar elevii trebuie să fie implicați într-o multitudine
de activități formale sau nonformale care să
presupună procese precum: ascultare, redactare,
experimentare, creație etc. La toate acestea, dacă
vom adăuga secvențe de metacogniție, avem șansa
să generăm creșterea motivației pentru învățare.
În linii mari, pledez pentru un caracter deschis
și dinamic al oricărui principiu didactic menit să
consolideze educația de calitate, să fundamenteze
competențele personale, interpersonale și
interculturale.
Laura Dănăilă, Colegiul Economic Virgil Madgearu,
Galați
1. Propunerea de lecție pe care am realizat-o
îmbina un demers didactic tradițional cu unul
modern, axându-se mai ales pe calitatea informației
selectate și pe realizarea unor conexiuni care să
deschidă perspective noi în înțelegerea textului
camilpetrescian. După ce „m-am dumirit” în
privința școlii on-line, mi-am dat seama că Youtube,
Wikipedia și celelalte resurse utilizate până acum
nu mai sunt suficiente. Acum valorific mai mult
aplicațiile educaționale în transmiterea informației.
Dar, după un an în care m-am străduit să transform
lecțiile într-un adevărat show, astfel încât elevii să
fie surprinși, interesați și motivați, mi-am dat seama
că toate sunt în zadar, dacă nu există o implicare
5
 ANCHETĂ
reală a lor în realizarea acestora.
Ce aș schimba ori adăuga la articol? Aș insera
secvențele de film în aplicația Videoant, aș formula
întrebări pe baza secvențelor selectate și le-aș cere
elevilor să insereze răspunsurile în Jamboard.
Fără îndoială, există posibilitatea unor variațiuni
nenumărate pentru tema propusă, dar, după un an
năucitor, mărturisesc că toate aceste aplicații mi se
par artificii. Lumini ce se sting prea repede. Sunt de
părere că, momentan, probele scrise ale examenului
de bacalaureat nu sunt în totalitate corelate cu noul
tip de predare și că această situație ar trebui rezolvată
cât mai curând.
2. Consider că odată cu revenirea în clase, nu trebuie
să renunțăm la platformele educaționale. Faptul că
există posibilitatea ca elevii să posteze temele on-
line, va conduce la o altă formă de organizare a orei
și la o formă mai complexă de a evaluării.
Acum s-ar justifica existența tabletelor sau a
laptopurilor la ore, deoarece resursele didactice
de tipul fișelor și cărților sunt mai la îndemână în
format electronic. Existența posibilității învățării în
mediul virtual ar trebui să anuleze limitele spațiale.
Până la urmă, elevii pot învăța de la distanță, de
oriunde, cu condiția să aibă o conexiune la internet.
Acest fapt constituie, din punctul meu de vedere,
un mare avantaj din perspectiva mobilității elevilor
și profesorilor.
Ar trebui ca toate didacticile să includă, obligatoriu,
un capitol despre aplicații educaționale, modurile de
utilizare, exemple de bune practice, sugestii de lecții.
De asemenea este necesară formarea profesorilor
în acest sens, dar o formare nu numai din punct de
vedere al utilizării, cât, mai ales, al creării de conținut
de specialitate.
Cred că vremurile ne-o iau înainte, iar sistemul de
educație romînesc e, din păcate, anchilozat.
Corina Dindelgan, Colegiul Național Emil Racoviță,
Cluj
1. Mie mi s-a părut foarte avantajos lucrul on-line.
Aveam toate resursele la îndemână, elevilor le-a
plăcut ideea de a citi pe telefon, pe laptop sau tabletă
cărțile pe care nu le aveau în bibliotecă, dar apăreau
in lista de lecturi. S-a creat o senzație de libertate și
noutatea ne-a entuziasmat pe toți. Nu aș schimba
nimic în articolul meu. Cu siguranță, dacă aș fi
predat „față în față”, aș fi renunțat la multe pentru a
aprofunda scriitorii canonici.
2. Enumăr: a. principiul curiozității − cu ajutorul
accesului la internet poți formula idei oricât de
bizare și poți obține în timp relativ scurt răspunsuri,
6
CONSILIERUL DE LECTUR Ă
iunie 2021
poți compara informațiile − acesta este principiul
de bază care generează cunoașterea; b. principiul
corelațiilor − accesul la internet facilitează accesarea
a nenumărate resurse între care se pot face punți
pentru cunoaștere;
c. principiul accesibilității − capacitatea de a avea
acces imediat și rapid la orice informație indiferent
de zona de proveniență (biblioteci, postări pe site-
uri) și de a face schimb de informații cu persoane din
alte spații culturale; d. principiul varietății − acces
liber la surse și resurse variate (presă, beletristică,
artă, muzică, film, rețele de comunicare, știință).
Dorina Kudor, Colegiul Național Gheorghe Șincai,
Cluj
1. Nu aș schimba nimic, pentru că desfășurarea
activității cu elevii mi-a dovedit că este simplu de
aplicat ceea ce am conceput. Ceea ce am învățat
ulterior privind pedagogia predării on-line mi-a
confirmat că am avut o intuiție bună, adaptată
contextului, chiar dacă eram la început de drum.
2. a. Managementul clasei pe platforma digitală.
Platforma Google Classroom mi-a oferit experiența
unui management al clasei simplu și eficient. Cred
că e necesar ca elevii să rămână conectați la mediul
digital prin platforma de management al clasei și al
învățării, deoarece:
- materialele didactice pot fi ușor organizate;
- există posibilitatea de a pune la dispoziția elevilor
o bibliotecă digitală cu resurse necesare și utile
pentru fiecare lecție.
b. Integrarea aplicațiilor digitale în procesul de predare-
învățare-evaluare. Chiar dacă elevii nu dispun de
tablete sau computere la orele din sala de clasă,
aplicațiile digitale pot fi integrate în procesul
de predare-învățare-evaluare, prin intermediul
CONSILIERUL DE LECTURĂ
iunie 2021
platformei Google Classroom sau orice altă
platformă. Exerciții realizate prin aplicații precum
www.learningapps.org, www.wordwall.net, www.
kahoot.com, Google Forms etc. pot fi folosite în lecții
de recapitulare și în evaluarea formativă. Realizarea
unor teme pe platformă permite profesorului să ofere
feedback personalizat și să observe cu ușurință punctele
tari și aspectele care necesită remediere pentru fiecare
elev, dar și la nivel de clasă.
c. Valorificarea portofoliului digital al elevului. Portofoliul
de lectură poate fi realizat sub formă de e-book, podcast,
video, site etc., ceea ce permite accesul facil, având în
vedere că un dosar de hârtie este mult mai dificil de
manevrat. În plus, elevii au posibilitatea să folosească
lectura audio cu înregistrarea unor fragmente de texte
citite de ei. Mai mult, profesorul poate oferi accesul
tuturor elevilor la materialele realizate prin partajarea
pe platforme colaborative (https://ro.padlet.com/,
https://wakelet.com/ etc.).
d. Economia de resurse materiale. Cu siguranță, unul
dintre principiile didactice care se va impune ca
o necesitate va fi și eco-didactica, adică înlocuirea
consumului masiv de hârtie cu documente în format
digital. Doar un computer și un videoproiector
dintr-o sală de clasă pot reduce semnificativ
consumul de hârtie, astfel încât și școala să contribuie
la economisirea resurselor planetei, nu numai să
vorbească despre această necesitate. Digitalizarea
educației nu trebuie să se confunde cu „elevul
ascuns în spatele ecranului de computer”, ci să
fie un instrument care dinamizează învățarea și o
aliniază cu celelalte domenii ale civilizației umane
în secolul al XXI-lea.
Viorica Oleinic, Școala Excelsis, Chișinău
Articolul „De la distanță, pe distanță lungă”,
vizează experiența mea în cadrul proiectului
„Educație online”, demarat în martie 2020, în
Republica Moldova. Amintesc faptul că „Educație
online” este un proiect inițiat de MECC al RM
și de Primăria Chișinău, a cărui finalitate a fost
crearea unei platforme educaționale care include o
bibliotecă de lecții filmate (pentru toate disciplinele
și pentru toate nivelurile de școlaritate), necesare
în contextul învățării de la distanță. Întrucât
acum un an ideea unei asemenea platforme și a
unei asemenea biblioteci, care s-a constituit și s-a
completat chiar cu activități digitale interactive,
părea ambițioasă prin volumul de mare de muncă,
articolul meu venea cu explicarea necesității
acesteia și cu expunerea conceptului și a structurii
unei lecții filmate. M-am oprit anume la un atelier
ANCHETĂ
de scriere, pentru că, apriori, atelierul și scrierea
nu par compatibile cu on-line-ul. Scriam în articol
despre faptul că am încercat să confer un aspect
mai ludic și mai dinamic lecțiilor filmate, deloc noi
în oferta didactică a internetului.
Partea metodică a articolului meu abordează
posibilitatea de utilizare a lecțiilor filmate drept
material didactic pentru clasa inversată. Acesta
mi se pare aspectul forte al articolului și, dacă
aș reveni la el, aș dezvolta ideea. Pornisem în
proiect sceptică, convinsă că un profesor bun, în
orice condiții, folosește doar propriul material.
Or, după un an, părerea mea despre frecvența și
eficacitatea utilizării lecțiilor filmate s-a schimbat
considerabil. Elaborarea de produse digitale este
cronofagă, de aceea, lecțiile filmate chiar sunt de
ajutor. În această ordine de idei, am constatat,
empiric, necesitatea ghidării elevilor în învățarea
de la distanță. Așadar, dacă aș reveni la articol,
aș aborda și aspectul necesității de a elabora un
ghid de învățare, în cazul în care lecția filmată este
utilizată pentru clasa inversată. Este nevoie de ghid,
pentru a-l ajuta pe elev să învețe, pentru a-i organiza
și disciplina învățarea, pentru a-i oferi un instrument
de autoevaluare. Totodată, aș încerca să propun
măcar o soluție pentru evaluarea conținuturilor
predate on-line.
2. E dificil să fii „vizionar” și „vizionarismul
didactic” mi se pare a fi prerogativa marilor
profesori. Prin propria experiență, îmi atribui
locul în grupul didacticienilor „aici și acum”. În
viziunea mea, acest „aici și acum” merită să fie luat
în seamă, întrucât presupune ajustarea didacticii
clasice (accept și calificativul „tradiționale”)
la imperativele zilei de azi. E vorba de un
conservatorism echilibrat și de o deschidere, la fel
de echilibrată, spre noutate. De exemplu, acum
cinci ani, la primul meu contact cu instrumentele
Web 2.0. mă arătasem destul de sceptică în privința
lor, dar am hotărât să exersez câte ceva și să-mi
răspund eu însămi la întrebarea cârcotașă „La ce
bun?”. Am început cu Storyjumper, întrucât cartea
digitală era o provocare interesantă și un produs
inedit. Îi vedeam utilitatea. Am continuat cu Fotojet
și Canva, cu Vocaroo și cu Babberizze. Niciodată
nu m-aș fi gândit că într-un timp atât de scurt
instrumentele digitale Web 2.0., multe câtă frunză și
iarbă, vor deveni atât de frecventate. Un an de lucru
on-line (cu mici intermitențe de prezență fizică la
lecții) mi-a validat doar parțial scepticismul în
privința activităților digitale. Didactica unei „noi
realități” își revendică, indubitabil și imperativ,
7

ANCHETĂ
competența digitală drept competență-cheie.
Scepticismul, însă, este îndreptățit de faptul
că multitudinea instrumentelor folosite nu
echivalează cu eficiența. De aici, rezultă perenitatea
competenței „a învăța să înveți”. Independent sau
secondat de profesor, on-line sau în sala de clasă,
sincron sau asincron, elevul va trebui să învețe a
învăța, să poată învăța singur, să aibă discernământ
în învățare.
Continuând exercițiul de imaginație, mi-aș dori
o școală în care gramatica ar fi mai angajată în
constituirea mecanismului de vorbire și scriere
corecte, iar literatura s-ar învăța pentru literatură,
pentru viață și nu pentru teorie. Chiar dacă viitorul
aparține tehnologiilor, științele socio-umane sunt
absolut necesare în acest viitor. În unul dintre
interviurile sale, Tatiana Cernigovskaia, renumit
neurobiolog și psiholingvist, menționează că
fără literatură și fără exercițiul lecturii un viitor
tehnologizat va fi un viitor apocaliptic. Tatiana
Cernigovskaia nu se referă doar la dimensiunea
axiologică a literaturii, ci și la impactul exercițiului
lecturii asupra dezvoltării creierului. În plus,
menționează efectul negativ și scăderea calității
literației cauzate de glisarea pe ecran.
Așadar, în viziunea mea (ne-vizionară), didactica
unei noi realități ar trebui să implice digitalizare,
învățare asumată și continuă și, (poate) prioritar,
lectură.
Gabriela Roşa, Şcoala Gimnazială Octavian Goga,
Cluj
1. Susţin în continuare ideea de experiment a
conceptului de şcoală online, precum şi faptul că
am devenit, evident, mai experimentaţi (şi de voie,
şi de nevoie, şi de dragul învăţării, şi din simţul
datoriei) noi, profesorii, în ceea ce priveşte predarea
8
CONSILIERUL DE LECTUR Ă
iunie 2021
în mediul digital. Simt că m-am aclimatizat suficient
şi că pot susţine activităţi mai diverse decât în martie
2020 şi fără oxigen suplimentar, adică (şi) fără prea
multe aplicaţii digitale specializate pentru că, după
o infuzie estivală de ateliere, webinare online &
comp. pe tema şcolii online, am realizat că diferit de
tot e doar numele aplicaţiei, aproape toate făcând
cam aceleaşi lucruri, de aici şi sfârşitul tatonărilor,
căutărilor mele în ceea ce priveşte aplicaţiile ideale.
M-am specializat în unele, a căror eficienţă m-a
convins – Wordall, Mentimeter, Quiziz, Google
forms, de exemplu – şi nu mai sunt tentată (atât
de mult şi de imprevizibil) să experimentez altele,
pentru că şi copiii sunt deja familiarizaţi cu ele şi nu
par a se plictisi.
Mă simt bine spre foarte bine pe platforma
Microsoft Teams 365, pe care o utilizăm încă din
anul trecut, mă adaptez mult mai uşor şi din mers
schimbărilor survenite, update-urile mă bucură şi
îmi uşurează munca, de exemplu, ca element de
noutate în lecţii e munca în echipe, în grupe, ceea ce
îmi place şi mie, şi copiilor, în mod deosebit.
Urmez în cadrul lecţiilor aceiaşi şase paşi –
PROVOACĂ-ŢI IMAGINAŢIA! – DESCOPERĂ!
– COMPARĂ! – INSPIRĂ-TE! – ACCEPTĂ
ADEVĂRUL! − ALEGE PROVOCAREA!
Primează, în continuare, conţinutul, nu forma
lecţiilor, de aceea prefer să lucrez cu copiii din
auxiliare pe suport de hârtie, să verificăm împreună
tot ce lucrează, să răspund tuturor întrebărilor, să
fie totul limpede şi corect înţeles, de aici (aproape)
permanenta reorganizare a conţinuturilor, dar
făcută fără frustrări şi acceptând că aşa e în on-line.
Cel mai mult timp mi-l consumă (cu plăcerea
rezultatului sperat şi de cele mai multe ori atins),
şi în anul acesta, căutarea de texte-suport adecvate
vârstei copiilor, evident, şi atât de atractive, încât să
predispună şi la concentrare o oră întreagă, şi la lucru
intens. Acelaşi consum îl implică şi crearea lecţiilor
propriu-zise, deşi merg pe principiul utilizat şi în
şcoala-şcoală şi preluat din animaţie – KISS – keep it
simple an stupid (stupid − cu sensul, bineînţeles, de
„pe înţelesul tuturor” sau „înţeles la prima vedere”,
aş îndrăzni să traduc ca un nevorbitor foarte bun de
engleză, ba chiar cu sensul de intuitiv).
Insist în continuare pe exprimarea emoţiilor
copiilor – prin jocuri şi poveşti, mijloace folosite
în educaţia nonformală marca Fundaţia Noi
Orizonturi; de exemplu; am urmat în anul acesta un
curs on-line de teatru şi improvizaţie, curs care mi-a
oferit foarte multe şi diverse instrumente de lucru
transferabile la clasă.
CONSILIERUL DE LECTURĂ
iunie 2021
În ceea ce priveşte evaluarea, am încercat ca aceasta
să fie complexă şi sub protecţia anonimatului (de
obicei la finalul lecţiilor de predare), şi cu nume şi
prenume (cel mai des): teste (date după lecţii sau
grupaje mai scurte de lecţii, nu doar după unităţi
de învăţare), răspuns oral (mai puţin şi mai ales pe
bază de voluntariat, din cauza temerii de prea mare
expunere a respondenţilor la un public prea larg,
constituit din toţi participanţii la ore şi văzuţi, şi, mai
ales, nevăzuţi – părinţi, bunici, fraţi mai mici ori mai
mari, vecini veniţi în poveşti ori după sare ş.a.m.d.),
proiecte tematice realizate individual sau în grupe
(şi cele individuale, şi cele realizate în grupe cu cel
mai bun rezultat şi cu cele mai bune efecte. În cazul
celor pe grupe, a fost greu de evaluat contribuţia
reală a fiecărui membru al grupei, de aceea am
folosit un chestionar individual, din care a rezultat
în mare măsură contribuţia individuală). Am făcut
prezentări de carte (realizate ca PPT-uri, prezentări
în Prezi, videoclipuri sau simple documente Word,
în funcţie de competenţele digitale ale elevilor),
compuneri pe diverse teme, fişe de lectură (întocmite
în cadrul unui proiect „Povestea săptămânii”
desfăşurat în vacanţa neaşteptată din aprilie când
implicarea copiilor a devenit voluntară) ş.a.
Simt că orele au devenit nişte pastile, de cele mai
multe ori le-am simţit efervescente, sper doar ca
efectul să fie benefic şi, mai ales, pe termen lung, de
aceea îl voi urmări începând din toamnă atunci când
vom relua, la ore (care sper, totuşi, tot ca imigrant
digital, deşi destul de experimentat, să fie mai
mult în şcoala-şcoală decât în cea online) anumite
conţinuturi.
2. Ceea ce consider necesar şcolii noii realităţi ar fi:
păstrarea, dezvoltarea şi manifestarea empatiei, a
toleranţei, a unei comunicări sincere şi întreţinerea
interacţiunii elev-profesor; accentul pe calitatea
predării, pe temeinicia acesteia, nu atât pe evaluare
şi notare, accent pe bucuria descoperirii, a
plăcerii de a învăţa împreună, nu inducerea ideii
că evaluarea şi notarea contează mai mult şi dau
măsura calităţii ori încadrează irevocabil elevii în
categorii lipsite de nuanţe; stimularea şi menţinerea
motivaţiei de a învăţa; crearea (poate şi a unei
baze) de conţinuturi digitale multimedia, adaptate
realităţii, preferinţelor elevilor şi facilitarea accesului
gratuit la acestea, poate şi offline, pentru asigurarea
egalităţii de şanse; promovarea, practicarea
învăţării experienţiale (ciclul lui Kolb); învăţarea
şi exersarea (auto)disciplinei, a ordinii, stabilirea
şi urmarea riguroasă a unui program de lucru, de
învăţare; existenţa, în permanenţă, a unui Plan B de
ANCHETĂ
acţiune, fie că se întrerupe conexiunea la internet, fie
că nevoile de învăţare ale elevilor sunt altele decât
cele preconizate la intrarea în sala de clasă ori la
oră; încurajarea studiului individual şi oferirea de
sprijin elevilor în acest sens şi de către profesori, şi
de către părinţi; cooptarea cu adevărat a părinţilor
ca parteneri ai şcolii în educaţia copiilor.
Simona Stoica, Colegiul Economic Virgil Madgearu,
Galați
1. Desigur că am căpătat cu toții mai multă
experiență în procesul de alfabetizare digitală, față de
începutul pandemiei și totuși, privind retrospectiv,
nu aș propune modificări în structura lecției „Dus-
întors de la jurnalul personal la poetica prozei
moderniste. Nu aș interveni deoarece abordarea se
pliază pe conținuturi variate, atât în activitatea „față
în față”, cât și cea din on-line. Mai mult, cred că
transferul școlii în mediul on-line pentru o perioadă
considerabilă, m-a determinat să găsesc soluții
alternative de lucru și mi-a creat impresia libertății
de organizare a lecțiilor care au ieșit din tipare.
Au existat de-a lungul experienței mele didatice și
ore „față în față” care mi-au lăsat gustul amar al
nereușitei de a ajunge la sufletul și mintea elevilor,
la fel cum au existat și lecții spectaculoase în școala
de acasă în care m-am simțit mai aproape ca oricând
de elevii mei și pe care le-am așteptat cu nerăbdare
vădită toți. Validarea eficienței scenariului didactic
ține cont de factori diferiți precum motivația internă
pentru învățare și plăcerea prin care se raportează
la oră, încrederea și respectul reciproc între profesor
și elev, care, aflându-se la distanță, pot opta sau
nu să se ascundă în spatele unei camere închise
atunci când se simt nesiguri pe conținut sau se simt
eliberați de constrângerile formale ale prezenței în
sala de clasă.
2. Pandemia a marcat în mod explicit un moment
de răscruce în evoluția educației. A scos la iveală
mai clar vulnerabilități, neajunsuri, dar a creat
și oportunități de a găsi soluții, de a croi poteci.
Nu sunt în măsură să propun principii universal
valabile, dar pot spune ce s-a dovedit eficient în
cazul meu:
a. Profesorul este același și on-line, și în clasă, dar
ceea ce reține și înțelege elevul este diferit, în funcție
de mediul în care are loc predarea. Fiind nevoită
să îmi readaptez metodele de predare-învățare-
evaluare pentru școala on-line, am apelat la proiecte
și am dat mai multă libertate în alegerea formei,
mijloacelor și modului de prezentare a acestora.
Am urmărit ca elevii să aibă o participare activă,
9

ANCHETĂ
să-i responsabilizez și să obțin feedback
regulat. Am alternat abordarea
convențională cu cea care presupune
un grad sporit de creativitate, gândire
divergentă, ca să determin elevii să evite
tentația copy-paste-ului în realizarea
temelor. Caracterizarea unui personaj a
fost alternată cu realizarea unui interviu
imaginar în care răspunsurile să redea
ideile sau replicile acestuia. Reflectarea
universului ficțional a unei opere de tip
realist a fost asociată cu reconstituirea
monografică a epocii, pe baza unui proces de
documentare propriu, apelând fie la surse
proprii, fie la lectura fragmentară a unor
cărți precum cele ale Ioanei Pârvulescu.
Au improvizat podcasturi/prezentări
cu secvențe muzicale, fotografii sau au
interpretat personaje apelând la elemente
de vestimentație sau accesorii care să redea
parfumul epocii respective.
b. La fel de important este să se aducă
problematica operelor în actualitate, să se
coreleze conținutul cu experiența de viață
a elevilor, prin abordări interdisciplinare,
încât să înțeleagă că literatura nu este
o altfel de viață, ci este în prelungirea
celei reale. Desigur că aceasta ține de
profesor, dar poate fi mai mult încurajat
demersul prin precizarea mai evidentă a
interdisciplinarității în curriculum.
c. În septembrie 2021, trebuia să recuperez
la clasa a XI-a un capitol din materia de la
clasa a X-a și am început cu studiul lui Camil
Petrescu. Am continuat cu interbelicii din
programa anului curent pentru că așa s-au
creat legături în mod firesc, iar capitolul
de istorie a limbii și literaturii prevăzut
inițial, l-am parcurs în a doua parte a
anului. Poate că unele voci vor contesta
abandonarea criteriului diacronic în studiul
literaturii, dar cred că așa ar fi mai normal
să se întâmple mereu, să începem cu studiul
literaturii contemporane. Ne descoperim
identitatea culturală plecând de la prezent,
de la ceea ce există și se întâmplă acum, de
la o literatură care încearcă să răspundă
nevoilor epocii în care trăim, pentru ca
ulterior să ne cercetăm rădăcinile. Este
benefică asocierea, chiar și fragmentară, cu
texte din literatura română sau universală
contemporană în care elevii se regăsesc
10
CONSILIERUL DE LECTUR Ă
iunie 2021
mai ușor și care le sunt mai accesibile prin
limbaj. Închei sorescian: „Am pornit-o bine.
Dar drumul, el a greșit-o.” Trebuie să o
luăm în partea cealaltă.
Felicia Vintilă, Școala Gimnazială Nicolae
Grigorescu, București
1. Aș păstra toate instrumentele digitale pe
care le-am folosit. Recunosc, le folosesc și
după reîntoarcerea la școală „în format fizic”,
tabla din Jamboard înlocuiește cu succes
creta... Aș păstra toate resursele digitale
folosite pentru a capta atenția elevilor și
pentru a „traduce” noile conținuturi. De
asemenea, aș păstra în discursul didactic
îmbinarea dintre narativ și argumentativ în
încercarea de a găsi cea mai eficientă formă
a lecției on-line. Ca schimbare, aș renunța
la momentele de „one-man show” și aș
insera mai multe momente în care să solicit
implicarea elevilor, să previn pasivitatea
unora.
2. Cred cu tărie că trebuie să existe
o metodologie, o bază care să asigure
uniformizare și reglementare. În lipsa
acestor reglementări, putem face doar
artificii de moment. Abia după ce sunt
stabilite aspectele ce țin de organizarea
activității (de exemplu, obligativitatea
păstrării camerei deschise în timpul
activității) putem vorbi de plămădirea unei
didactici.
Nota Bene: Am publicat răspunsurile în ordinea
primirii în limita spațiului disponibil. În numărul
viitor le vom publica pe celelalte urmând ca apoi să
testăm reacția cititorilor volumului.
Monica Onojescu
CONSILIERUL DE LECTURĂ
iunie 2021 LECTURI ÎN OGLINDĂ
L ecția televizată,
predarea inversată
și ghidul de învățare
Viorica Oleinic
Evocări alegorice
Secționând cândva o lămâie uriașă, culeasă dintr-un
lămâi crescut într-un ghiveci uriaș, am rămas
profund dezamăgită să descopăr înăuntrul ei o
închipuire de miez, sec și nedezvoltat. În rest, coajă
groasă, cu un interior poros, de vată. Episodul mi
s-a întipărit în memorie nu pentru că aș fi ratat și
coaja, promițătoare pentru un borcănaș de dulceață,
ci pentru că pusesem în acea lămâie multă speranță
și la fel de multă curiozitate. Era o lămâie de vis, iar
miezul zemos, pe care nu-l avea, rămăsese a fi doar
visul unei lămâi.
Imaginea lămâii îmi revine în amintire, cu gustul nu
doar acru, ci și amar, ori de câte ori trăiesc vreun eșec.
La fel mi se întâmplă și în activitatea didactică, când
ceea ce proiectez și intenționez să fac la ore, atât de
plin de miez, după părerea mea, rămâne anost sau
complicat pentru elevi sau când o temă pentru acasă,
dacă ar fi fost făcută bine, mi-ar fi asigurat buna
desfășurare a lecției ulterioare. Cu alte cuvinte, între
lecția proiectată (de vis) și realitatea lecției (riscând să
rămână doar un vis) se poate căsca o discrepanță, cu
cât mai mare, cu atât mai dezamăgitoare.
În acest context didactico-alegoric nu mai contează
cine sunt eu: profesorul, grădinarul, strategul,
muncitorul cinstit și tenace. Sunt, știu să fiu, nu
pot să nu fiu, trebuie să fiu cel care caută și găsește
soluția și reduce discrepanța.
Din curriculum cetire
Eșecurile didactice, oricât de firești ar fi, se cer
analizate în vederea identificării punctelor slabe
și, totodată, în vederea identificării soluțiilor
pentru ameliorarea situației. De altfel, oricât de
promițătoare ar fi realitatea curriculară, realitatea
didactică deseori este alta. Dezideratul nostru,
măsurat în etape-cadru, activități variate și niveluri
de complexitate rămâne, de foarte multe ori, un vis.
Un deziderat.
O problemă care se cere menționată este nivelul
scăzut de literație al multora dintre elevii din
Republica Moldova și din România. Raportul Pisa
2018 pentru Republica Moldova1 menționează
cu 43% dintre elevi care nu ating nivelul minim
de competență la citire și lectură, iar, luat separat
în zone rurale, acest indice este semnificativ mai
mare. Chiar dacă activez în mediul urban și nu
pot afirma că iliterația ar fi neapărat problema
cu care mă confrunt, pot adăuga în continuarea
listei de probleme, lectura superficială a unui text
cu grad sporit de complexitate. Or, tot Raportul
Pisa 2018 pentru Moldova arată că doar 1% din
numărul total de elevi dețin nivelul 5, cel mai înalt,
al competenței de citire/lectură. La acestea, să mai
adăugăm constatarea că, în avalanșa de teste-grilă,
de Kahoot-uri și Qiuzizz-uri, de sarcini care cer
analiză și aplicare, accentul se îndepărtează de la
învățarea propriu-zisă. În încercarea necesară de a
descongestiona curriculumul de conținuturi și de
a ne orienta spre formarea competențelor, se uită,
de fapt, că o competență are la bază, întâi de toate,
învățarea. Nesperat de îmbucurător este faptul că
de aproape două decenii testul de bacalaureat la
Limba și literatura română în Republica Moldova se
dă pe baza unui text necunoscut. Pe de altă parte,
multor elevi li se creează impresia că poți veni la
bacalaureat fără alte achiziții despre lectura unui
text − dacă l-ai citit și l-ai înțeles „cât de cât”, poți
scrie oricând despre el. Să dezvoltăm, să formăm!
Acestea ar fi verbele de serviciu ale curriculei axate
pe competențe. Dar din ce? Din care material? Pe ce
temelie? Înainte de a ști să facă, elevul trebuie să știe,
iar pentru a ști, trebuie să învețe. Și mai are nevoie
să știe cum să învețe. De exemplu, pentru a studia
cu elevii din a clasa X-a poezia „Colind” de Arcadie
Suceveanu2 și pentru a ajunge la o superbă paralelă
cu „Scrisoare mamei (de Anul Nou)” de Nicolae
Labiș, aș avea nevoie ca ei nu doar să poată, eventual,
analiza un document istoric, ci, pur și simplu, să știe ce
este cu Bucovina de Nord și Bucovina de Sud, ce este
și ce prevedea Pactul Ribbentrop-Molotov etc. Că să
fac o trimitere spre biografia poetului, este nevoie ca
elevii să cunoască contextul social-istoric în care s-a
născut A. Suceveanu. Și de această neglijare a învățării
nu curriculumul e de vină, ci tot noi, profesorii, care, în
râvna explorării noului, riscăm să considerăm vetuste
activități care țin de învățarea clasică.
Personal, vin dintr-o practică școlară în care lecția
din manualul de istorie, geografie sau biologie
trebuia relatată în fața clasei. Greu am acceptat
revolta elevilor mei mai mari când le ceream să-mi
11
 LECTURI ÎN OGLINDĂ
povestească vreun capitol. Ei voiau să răspundă doar
la întrebările de sub capitol! Am acceptat, neîmpăcată
până la sfârșit. Ca profesor, îmi dau seama că
reproducerea narativă nu înseamnă performanță.
Dar tot practica îmi arată că ea este o premisă a
performanței.
Așadar, merită, o dată în plus, să ne amintim că
o competență este compusă și din „savoir”, și din
„savoir-apprendre”, iar una dintre competențele-cheie
este „a învăța să înveți”. Să înveți niște ani la istorie,
niște procese literare, niște nume de poeți, specii, figuri
de stil și alte procedee stilistice. Și chiar nu foarte multe!
Aveam nevoie de un ghid!
De la manualele (românești) din care am învățat
limba și literatura română și literatura universală, când
eram liceană, până la cele din care învață elevii mei
„e-o cale-atât de lungă”! Dacă manualele mai vechi
abundau în capitole care expuneau narativ materia,
cele mai recente optează pentru fragmente din opera
studiată și sarcini pe niveluri de complexitate. Chiar
și așa, aceste manuale, avansate din punct de vedere
metodic, implică secvențe de expunere teoretică, de
privire panoramică asupra unei epoci, a unui proces
etc. Sunt pagini, mai ales, de istorie a literaturii pe care
elevii ar trebui să le parcurgă. Deseori optez pentru
soluția ca aceste pagini să fie citite acasă, iar elevii să ia
notițe – exercițiu validat de actualul curriculum, atât
prin conținut (notițele), cât și prin sarcină (lectură).
Doar că nu întotdeauna expectanțele mele au fost
materializate. Urmând cunoscuta teorie a lui W. James
despre succes și autoapreciere (Autoaprecierea=Succes/
Pretenții)3, ar urma fie să schimb strategia, fie să
micșorez pretențiile/expectanțele. Eu aleg să schimb
strategia. În căutarea unei soluții pentru a-i ajuta pe
elevii mei (a se citi și „a-i determina”) să învețe, mi-am
amintit de ghidul pentru învățare.
Ghidul pentru învățare este una dintre tehnicile
LSDGC, alături de SINELG, Mozaic, Știu!/Vreau să
știu!/Am învățat!, Interviul în trei trepte – activități
care facilitează lectura unui text din care trebuie
să rezulte învățarea. Aceste modalități de lucru îl
plasează pe elev în centrul învățării, transformându-l
în subiectul ei activ. Prima familiarizare cu tehnica
respectivă a avut loc acum 20 de ani, când în
Republica Moldova lua amploare proiectul Lectură
și Scriere pentru Dezvoltarea Gândirii Critice. Una
dintre publicațiile de atunci îl descrie astfel: „Ca
tehnică de lectură, procedeul se poate aplica în
etapa «Realizarea sensului» și în lipsa profesorului.
Esența tehnicii constă în confruntarea unui șir de
12
CONSILIERUL DE LECTUR Ă
iunie 2021
întrebări, elaborate anterior, cu textul care conține
răspunsul la aceste întrebări. [...] Setul de întrebări
va conține diverse formule interogative. Elevul
parcurge independent textul și încearcă să răspundă
la toate întrebările formulate. [...] Ulterior, evaluarea se
va face prin discuții, prin diferite activități de învățare,
în funcție de obiectivul profesorului.”4.
Îmi amintesc una dintre primele dăți când am
avut inspirația să apelez la ghidul pentru învățare,
la prima vedere, deloc captivant (spre deosebire
de alte tehnici). În lipsa unui manual alesesem să
lucrez cu elevii de liceu pe un fragment de-o pagină,
dintr-un dicționar de mitologie românească. Era
prima mea promoție de liceu și eu, sclipind de
entuziasm, îmi doream enorm să-mi ajut elevii
să înțeleagă și să rețină ceea ce au citit. Voiam ca
ei să mă perceapă drept o profesoară care îi ajută,
care le oferă instrumente de învățare. Elevii au citit
materialul pe secvențe și au luat notițe. La sfârșit,
le-am oferit un set de întrebări scrise pe fișe, la
care ei trebuiau să răspundă cu caietele închise,
verificându-și nivelul de înțelegere și cunoaștere a
subiectului abordat. Și astăzi, amintindu-mi de acea
lecție, trăiesc sentimentul împlinirii.
De atunci, situațiile când am apelat la ghidul
de învățare s-au tot perindat, iar eu am ajustat
întrebările după varii registre (de la simple întrebări
literale, până la interogarea multiprocesuală) și varii
finalități (suport pentru învățare, pentru luare de
notițe sau evaluare). Chiar dacă menirea ghidului
este să-l facă pe elev să gândească, să cerceteze, să
descopere idei subtile, am apelat la el, prioritar,
pentru a mă asigura că elevul citește atent, pentru
a-l ajuta ca el să nu rateze informația, să nu trișeze.
Chiar dacă ghidul îi „impune” elevului să învețe și
anulează scuza „Am citit, dar n-am înțeles”, rolul
lui este, întâi de toate, de a-l ajuta, de a deveni
un instrument util al învățării. Cu alte cuvinte,
a propune elevilor cel mai simplu ghid pentru
învățare, format doar din întrebări literale, este o
premisă pentru ameliorarea unei lecturi precare.
Așadar, ghidul pentru învățare, elaborat de
profesor, facilitează lectura, înțelegerea, luarea de
notițe; ordonează învățarea, stimulează atenția,
îmbunătățește memorarea. Ghidul „îl ghidează” pe
elev în procesul învățării pentru că lui îi revine rolul
de cârmaci al propriei corăbii.
Ghidul pentru învățare și clasa inversată
Prinsă într-un examen de conștiință în timp ce scriu
articolul de față, mă întreb de unde vine această
CONSILIERUL DE LECTURĂ
iunie 2021 LECTURI ÎN OGLINDĂ
abordare negativă a elevului în privința folosirii
tehnicii respective, care este una orientată spre
dezvoltarea gândirii critice. Constat că printre
rânduri se poate citi că pentru el ghidul este un
fel de armă a profesorului în fața elevului care vă
căuta posibilități să se eschiveze de la activitatea
solicitată, mai ales când îi lipsește motivația. Mai
mult decât atât, ghidul pentru învățare nu pare
a-l motiva, ci, mai degrabă, îi atrage atenția: „Vezi,
fii atent!”. Răspunsul transpare destul de repede:
abordarea mea vine din experiența lecțiilor on-line
− acest on-line ca balaurul cu șapte capete: când
crezi că ai îmblânzit unul, te mușcă cu altul!
Odată cu trecerea la procesul se instruire on-line
din martie 2020, în Republica Moldova a fost inițiat
un amplu proiect de elaborare a unei biblioteci de
lecții filmate. Sunt unul dintre cei peste 500 de autori
ai acestor lecții, pentru toate disciplinele și pentru
toate treptele de școlaritate. Procesul de filmare s-a
realizat în trei etape, timp în care s-a definit și tipul
lecțiilor: pentru că ele se pot desfășura doar într-o
singură direcție (de la profesor spre elev, de la
ecran spre elev), ar trebui să fie, prioritar, lecții de
predare a conținuturilor noi. Lăudabil este și faptul
că managerii proiectului au continuat cu un la fel de
amplu program de promovare. Mai mult decât atât,
în acest an, s-au desfășurat și sesiuni de formare,
în care profesorilor li s-au propus instrumente,
soluții de valorificare a acestei biblioteci digitale.
În sesiunea de formare pe care am susținut-o am
ales să diseminez colegilor de breaslă experiența
mea în ceea ce privește adaptarea ghidului pentru
învățare la clasa inversată.
Acum un an, în articolul pentru volumul ANPRO
20. Experiențe on-line de multiliterație, împărtășind
din experiența participării la proiectul „Educație
on-line”, vorbeam despre posibilitatea de a folosi
lecțiile filmate drept materialul necesar în clasa
inversată. Tot în articolul menționat, precizez
noțiunea de clasă inversată: „Predarea/lecția/
clasa inversată (engl.: flipped classroom; fr.: classe
inversée) este un concept vechi, de câteva secole,
aplicat în școlile superioare, când studenții veneau
la seminarii cu o temă învățată de acasă, iar în aulă
urmau să expună, să formuleze întrebări, să facă
asociații, sinteze, să tragă concluzii. În secolul XX-lea,
conceptul de clasă inversată este reconsiderat,
studiat și practicat, iar beneficiile acestuia sunt
destul de bine cunoscute din numeroasele studii
și articole de specialitate.”. Așadar, clasa inversată
presupune elaborarea unui material de către
profesor (cel mai adesea, un material video) în
care acesta explică tema. Elevul are drept sarcină
pentru acasă audierea și învățarea materialului. La
lecția următoare, când elevul vine cu noile achiziții,
accentul se pune pe formele superioare de activitate
cognitivă, după Bloom − aplicare, analiză, sinteză
și/sau evaluare. Așadar, unul dintre materialele
didactice pe care le-ar putea oferi profesorul la clasa
inversată este lecția filmată. Elevului i se poate da, ca
temă pentru acasă, sarcina de a privi și asculta atent,
de a lua notițe și de a învăța din ora televizată.
În momentul când scriam articolul, experiența
mea de predare în mediul on-line nu era
foarte bogată, or, anul școlar 2020-2021 a pus
accentele necesare. Altfel vorbind, am revenit,
descumpănită, la imaginea lămâii. Mă confruntam
cu pasivitatea elevilor și cu limita puterilor mele
fizice și emoționale. Era nevoie să deplasez
accentul, să-i determin pe ei să muncească,
oferindu-le nu numai sarcini, ci și instrumente și,
mai ales, monitorizându-le învățarea, inclusiv din
lecțiile filmate. Altfel, propriile mele lecții riscau,
deseori, să fie munca mea și odihna lor. M-am
gândit atunci că, dacă am grijă să le ofer un ghid
pentru învățarea dintr-o lecție filmată, pot realiza
clasa inversată, iar lecția on-line poate fi spațiul
consolidării și al punerii punctului pe i. Am aplicat
tandemul tehnicilor la clasele a X-a și a VIII-a și
afirm că a meritat să încerc. Nu prea cred că am
motivat suficient, dar am monitorizat, am oferit
un suport, am impus o disciplină, am instituit,
indirect, un instrument de evaluare. Dar, dacă
cumpănesc mai bine, i-am și motivat, pentru că
feedback-ul a fost, din partea majorității elevilor,
pozitiv. „M-a ajutat.”, „Am înțeles.”, „Nu e greu,
dacă ești atent!” au fost reacțiile celor din clasa a
VIII-a. În continuare, aș vrea să ilustrez cele scrise
printr-o situație didactică concretă și propun
o adaptare a ghidului pentru învățare, căruia
i-am dat structura unui tabel. Dacă tehnica, în
forma ei clasică, presupune învățarea dintr-un
text cu caracter teoretic, eu le-am propus elevilor
învățarea dintr-o lecție filmată, ghidată pas cu pas.
Trebuie să mă credeți că acest exercițiu didactic
merită încercat (cu intermitențe), pentru că asigură
varietatea formelor de lucru, redistribuie rolurile,
îi cere elevului implicare și atitudine.
Alte detalii pentru ghid
Ghidul pentru învățare permite mai multe registre
de întrebări și de forme grafice. Cel oferit în
anexe,în forma unui tabel; mi s-a părut, atunci, o
13
 LECTURI ÎN OGLINDĂ CONSILIERUL DE LECTUR Ă
iunie 2021

rezolvare optimă: căutam, de după monitor, soluții nonliterare, fiind constituit, inițial, din întrebări literale.
ca elevii mei să-și sistematizeze informația în caiete. Abia după aceea, pot urma întrebările de interpretare
Structura tabelului mi-a sugerat-o conținutul propriu- și de analiză. Totodată, ghidul poate fi aplicat pentru
zis al lecției filmate. Dar ghidul este o tehnică oportună studiul unui text literar, mai ales când textele literare
și suficient de exigentă și pentru lecțiile tradiționale, sunt suportul pentru noțiunile din teoria literaturii
desfășurate cu prezență fizică. Așadar, ghidul se poate (ex.: „ce este antiteza?”, „cum se constituie antiteza
constitui, pur și simplu, dintr-o listă de întrebări, pe în poemul „Dan, căpitan de plai?”, „în ce constă
care le putem utiliza după mai multe scenarii. Am hiperbola?” „care dintre trăsăturile morale ale lui
putea oferi, de exemplu, întrebările înainte de lectura Dan sunt hiperbolizate?” etc.). Fiind un instrument
textului. În acest fel, elevul anticipează aspectele spre de învățare, ghidul este, simultan, și un instrument
care trebuie să-și concentreze atenția. La setul de de (auto)evaluare. Am încercat să păstrez fișele cu
întrebări se va reveni după lectura textului, pentru a întrebări, să le pun într-un bol din care elevii să le
oferi răspunsurile care validează învățarea. Pentru extragă. Ulterior, m-au ajutat la evocare, (re)memorare,
variație, întrebările pot fi scrise pe fișe separate, consolidare. Voi mai adăuga că, în alte rânduri, setul
repartizate elevilor pentru a oferi răspunsuri. La rândul de întrebări a devenit o listă de cuvinte-cheie și noțiuni
lor, răspunsurile pot fi înregistrate în scris, în formă de reper. La fel, elevii pot elabora ei înșiși ghiduri sau
desfășurată, pot fi înregistrate doar prin cuvinte-cheie pot recurge, ca alternativă, la „Interviul în trei trepte”.
sau sintagme, pot lua forma unui ciorchine sau a altui Așadar, ghidul îi învață pe elevi să învețe. Îi motivează,
organizator grafic. chiar dacă nu pe toți. Am putea obține, în final, o superbă
Prin definiție, ghidul va fi aplicat pentru textele țară de lămâi. Iar pofta vine mâncând!
Note
1
Moga E., „Managementul emoțiilor din perspectiva educațională” Didactica Pro, nr. 4, Chișinău, 2021.
2
https://ance.gov.md/sites/default/files/raport_pisa2018.pdf
3
https://versionroumaine.wordpress.com/2011/12/14/colind-arcadie-suceveanu/
4
http://prodidactica.md/wp-content/uploads/2017/07/4.pdf, p. 50
5
https://www.anpro.ro/wp-content/uploads/2020/11/ANPRO_20_Experiente_online_de_multiliteratie.pdf, p. 94

Anexe
Sarcină pentru elevi: priviți lecția filmată despre complementul circumstanțial de scop și despre subordonata circumstanțială de
scop și completați tabelul cu informația necesară.
Întrebarea Răspunsul Exemplul oferit în lecția filmată
Ce determină complementul circumstanțial de scop? 1.
2
3.
Prin ce se exprimă complementul circumstanțial de scop? 1.
2.
3.
4.
Ce determină propoziția subordonată circumstanțială de scop? 1.
2.
3.
4.

Care sunt elementele joncționale prin care este introdusă

propoziția subordonată circumstanțială de scop?

Cum se desparte de regentă propoziția subordonată

circumstanțială de scop?
Cu ce altă propoziție poate fi confundată propoziția
subordonată circumstanțială de scop?

Viorica Oleinic este profesoară la Școala Excelsis din Chișinău, Republica Moldova.

14
CONSILIERUL DE LECTURĂ
iunie 2021
C itește, comunică,
trăiește!
Ana Maria Cadleț
Lectura este comunicarea cu autorul textului.
Dar, înainte de toate, este comunicarea cu sine.
A citi înseamnă a anticipa, a propune o ipoteză a
semnificației care va fi validată sau nu printr-o
revenire la text. Tot ce a fost scris cândva are ca scop
transmiterea unor idei. Înțelegerea acestora este
condiționată de experiența de lectură a receptorului.
Cu cât va citi mai mult, cu atât va intra mai mult în
profunzimea discursurilor scrise sau rostite.
Subiectele de la examenul de bacalaureat propun
contexte variate de comunicare. Textele literare (de
la subiectul al II-lea) sau nonliterare (de la subiectul
I) invită elevii la lectură și la un feedback spontan.
Tematica lor este variată. Înțelegerea și analiza
fragmentelor literare sunt facilitate de exersarea
lecturii în timpul anilor de școală și de familiarizarea
elevilor cu un tipar. Elevii au instrumentele necesare
interpretării unui text, ei pot stabili elementele care
țin de arhitectura textului, pentru că acestea au fost
asimilate de-a lungul timpului, dar interpretarea
trebuie să vină de la sine. Răspunsurile formulate
de elevi nu pot fi simple inventare ale unor noțiuni
învățate, ci argumentări proprii care să reflecte
experiența și cultura lor.
Adevărata lectură se exersează, însă, în situațiile
reale de comunicare. Iar subiectul I de la proba
scrisă implică elevii la o comunicare reală care scapă
de „cenzura” impusă de studiul literaturii. În acest
caz sunt urmărite abilitățile candidaților de a se
exprima corect, nuanțat, argumentat, pornind de la
ideile din text. Așadar, aceștia trebuie să comunice
eficient și să se comunice.
Cum îi determinăm noi pe elevi să devină conștienți
de importanța fiecărei experiențe de lectură? Cum îi
pregătim pentru receptarea oricărui tip de discurs?
Cum îi împrietenim cu textul? Ne-am gândit la o
abordare mai prietenoasă a subiectului I de la proba
scrisă a examenului de Bacalaureat și am invitat la
ora de română niște… nespecialiști în literatură,
dar specialiști în comunicare. On-line-ul e mijlocul
perfect de a ne întâlni cu persoane care nu ar fi ajuns
niciodată în spațiul real al clasei. Pentru a le arăta
elevilor că nu e nimic de speriat la cerințele de la
subiectul I, am renunțat la tiparul unei ore de Limba
și literatură română și am lăsat invitații să le dea o
LECTURI ÎN CLASĂ
mână de ajutor. Diversitatea tematică a textelor ne-a
făcut să ne gândim să invităm doi traineri, unul din
țară, foarte cunoscut în lumea televiziunii, și altul
din afara țării, fost elev al liceului nostru.
Potrivit primului invitat, lectura este un schimb
de energii. Autorii transmit o anumită energie
prin potrivirea cuvintelor, iar elevii transmit
energia lor în răspunsurile scrise pe foaia de
examen. Armonizarea celor două energii depinde
de creativitatea receptorului, de experiența sa
personală și culturală, de stăpânirea corectă a limbii
române, de preferința lui pentru un anumit autor
sau tip de text, de capacitatea lui de a crea discursuri
clare și argumentate.
Trainerul constată cu regret că românii sunt, însă,
corigenți la comunicare! Neputința de a comunica
este vizibilă în majoritatea contextelor în care
suntem puși: atunci când solicităm ceva sau când
trebuie să oferim o informație, la un interviu de
angajare sau într-o cotidiană discuție cu prietenii sau
cu părinții. Reacționăm, în loc să acționăm. Uităm
de filtrele minții și ale sufletului. Aruncăm cuvinte
monosilabice, motivând graba. Dar, precum e vorba
că „graba strică treaba”, și discursurile noastre sunt
„stricate”, dacă emitem sunete, fără o selectare bazată
pe logică și utilitate. Amintindu-ne de clasificarea
făcută de Titu Maiorescu în studiul „Oratori, retori
și limbuți”, trainerul atrage atenția că a comunica
nu înseamnă doar a vorbi. Comunicarea înseamnă
alegerea cuvintelor potrivite, asumarea lor, rostirea
lor corectă și nuanțată. Emițătorul transmite
informația, iar receptorul o preia, o trece prin filtrul
minții și reacționează: îi place sau nu, are nevoie de
informații suplimentare, vrea să completeze ideea
sau să o contrazică. Trebuie să existe o armonie
și un echilibru între energia emițătorului și cea a
receptorului.
Pentru a fi ascultați și înțeleși, trebuie să fim
noi conștienți de felul în care livrăm dorințele. În
acest sens, ne ajută toate elementele comunicării:
verbale, paraverbale și nonverbale. Mijloacele
verbale sunt cuvintele în diferite limbi. Înainte
de a studia alte limbi, este necesar să cunoaștem
limba română literară care este „numitorul
comun al acestui areal care se numește România”.
Limba română trebuie rostită așa cum se cuvine,
pentru că e o limbă muzicală, clară, senzuală,
voluptoasă. Cum avem acces la bogăția limbii
române? Citind. Doar citind și stocând mereu
cuvinte noi și informații utile. „La început a fost
Cuvântul!”. Acum sunt cărțile din care extragem
mierea discursurilor noastre.
15
 LECTURI ÎN CLASĂ CONSILIERUL DE LECTUR Ă
iunie 2021

Frumusețea cuvintelor noastre reflectă frumusețea
noastră. Ea este cheia spre o viață mai bună, mai
frumoasă, mai plină. Pornind de la ideea că doar
din cărți ne facem rost de cuvinte, invitata le-a
recomandat elevilor câteva titluri de cărți potrivite
pentru ei: Pescărușul Jonathan Livingston (Richard
Bach), Trei într-o barcă (Jerome K. Jerome), Secretele
comunicării (Larry King). Alți autori la care s-a făcut
trimitere sunt: Peter Mayle, Isabel Allende, Gabriel
Garcia Márquez, Mark Twain, Andrei Pleșu,
Horia-Roman Patapievici etc.
Cea mai mare frustrare a unui om este
imposibilitatea de a se face înțeles. Pentru a fi
credibil, trebuie să stăpânească arta comunicării
văzută ca un dialog între două arte: arta de a te
face înțeles și arta de a înțelege. Primul pas este
conștientizarea. Să recunoaștem propriile greșeli,
propriile lacune. Lăsând orgoliul la o parte și
privindu-ne cu atenție, devenim conștienți de
noi înșine. Abia atunci știm unde ne poziționăm,
stabilim un plan de autoeducare și trăim în acea
direcție. Drumul nu se va încheia niciodată, pentru
că educația este permanentă, iar competiția nu e cu
ceilalți, ci cu noi înșine.
Ideile și sfaturile reținute de elevi sunt următoarele:
• preferabil e să tăcem decât... „ă…”, „î…”,
„păi…”, „deci…” în discursurile noastre;
• să rostim complet și cu fermitate cuvintele, să ni
le asumăm! Să ne asumăm greșelile!;
• credibilitatea ți-o capeți când rostești cuvintele
de la început până la sfârșit;
• să punem în valoare vocalele, pentru că acestea
dau armonie și energie cuvântului;
• vorbirea se face cu comisurile ridicate;
• succesul e garantat dacă faci totul cu entuziasmul
unui copil, așa cum spune Tony Robbins;
• într-un discurs propozițiile trebuie să fie scurte,
pentru a asigura concizia și pentru a fi ușor de
urmărit;
• frazele trebuie să aibă dulceață și cursivitate;
• sunetul este cea mai puternică formă de a
controla universul;
• „A” este sunetul asumării, sunetul care te
îndreaptă de spate;
• relaționarea se bazează pe trei piloni: tehnologia,
limbile străine și comunicarea.
eficientă a sarcinilor, despre gestionarea conflictelor,
despre nevoia de comunicare și de relaționare.
Discuțiile au pornit de la un text aparținându-i lui
Andrei Pleșu („Despre frumusețea uitată a vieții”).
Împreună cu trainerul elevii au găsit argumentele
care susțin ideea că trebuie să existe un echilibru
între muncă și relaxare. Astfel, au rezolvat cerințele
de la punctele A și B de la subiectul I al unui model
de subiect. Dintre sfaturile date de invitată în
vederea reușitei la examen și în viață se numără
următoarele:
• dedicați-vă timpul perfecționării voastre!
• cărțile, documentarea continuă și comunicarea
sunt cheile reușitei!
• stabiliți-vă obiective clare!
• să nu faceți multitaskinguri!
• aveți încredere în voi!
Considerăm că astfel de activități au fost contexte
favorabile lecturii și comunicării: elevii au
comunicat oral cu invitații pornind de la textele
scrise. Susținem utilitatea unor astfel de ore în care
personalități din diferite domenii (literatură, limbă,
comunicare, economie, orientare profesională,
publicistică, muzică, dans, teatru, psihologie) să îi
provoace pe elevi la discuții, la analiză, la meditație,
la creativitate, nu atât pentru a-i pregăti pentru
examenele naționale, cât, mai ales, pentru viață.
Ana Mihaela Cadleț este profesoară la
Colegiul Tehnic Alexandru Roman din Aleșd, Bihor.

Cea de-a doua invitată a fost un trainer din Debrețin.

Fosta elevă a unei clase de filologie a liceului nostru
a venit în sprijinul viitorilor absolvenți cu sfaturi
despre gestionarea timpului, despre productivitate,
despre stabilirea priorităților, despre organizarea

16
CONSILIERUL DE LECTURĂ
iunie 2021 LECTURI ÎN CERCURI

U n proiect ilustrațiilor de excepție ale Mariei Surducan, din

ediția apărută la Editura Vellant în 2012. O fișă de
colectiv on-line lectură i-a apropiat pe elevi de text. Susținând nivelul
lecturii analitice − au identificat etapele subiectului
Călătorie în pe care le-au ordonat logic; au precizat tema
călătoriei, stabilind probele parcurse de erou, scopul
căutarea nemuririi și schimbarea survenită în mentalitatea călătorului.
De la titlul-metaforă al basmului nostru, care impune
o relație dialogică cu cititorul, am generat întrebările-
ancoră care să ne apropie, pe traseul cercurilor
Marcela Ciobănuc concentrice, de semnificațiile ce iradiază din subtext.
Pentru a ilustra felul în care am abordat basmul,
voi da un singur exemplu. Pentru o accedere în
simbolistica basmului, am avut în vedere, mai
întâi, modalitatea prin care această călătorie,
aparent imposibilă, se poate realiza. Iar aici, Calul
năzdrăvan s-a dovedit a fi mijlocitorul atât al unei
rupturi de nivel ontologic, de altfel necesare, cât
și al parcurgerii drumului propriu-zis. Discuția a
Pașii noștri nu s-au îndreptat spre vreun colț
fost astfel dirijată, încât elevii să înțeleagă faptul
îndepărtat de lume, nici înspre volutele capricioase
că o călătorie, indiferent de vehicul, simbolizează
ale timpului, și nici spre biblioteci tăinuite sau cărți
trecerea de la o formă de a fi la alta, de la profan
prăfuite, nici măcar spre oglinda-portal în care să
la sacru, de la ignoranță la cunoaștere. Ajunși în
ne descoperim eul. Dintre numeroasele tipuri de
acest punct, am evidențiat multiplele semnificații
călătorie care ne-au venit în minte, ne-am oprit,
ale motivului Calului năzdrăvan, după o scurtă
după puterile noastre, la cea care a devenit o căutare
incursiune în cartea lui Florin Bican, Și v-am spus
esențială a omenirii − căutarea nemuririi. Nemurirea
povestea așa. Practic, am adus față în față basmul
a fost și este un subiect fascinant pentru scriitori de-a
propriu-zis și textul omonim, ceea ce a condus la
lungul timpului, astfel încât, pentru cine dorește,
descoperirea unei noi perspective narative asupra
putem trece în revistă câteva dintre asemenea texte:
aceleiași narațiuni. Textul lui Florin Bican, scris la
Legendele Olimpului de Alexandru Mitru, „Ivan
persoana I, redă versiunea calului, numit aici Stejar,
Turbincă” de Ion Creangă, Vincent nemuritorul de
care, cu ironie și umor, relatează aventura lui Făt-
Bogdan Suceavă, Faust de Goethe, Nemurirea de Milan
Frumos aflat în căutarea nemuririi. Totodată, elevii
Kundera etc. Pentru elevii de gimnaziu, m-am oprit
au fost îndrumați să consulte Dicționarul de simboluri
la basmul popular românesc „Tinerețe fără bătrânețe
al lui Jean Chevalier și Alain Gheerbrant, din care
și viață fără de moarte”și la Epopeea lui Ghilgameș.
am extras un fragment pe baza căruia am identificat
Proiectul nostru s-a desfășurat în cadrul concursului
câteva semnificații ale „calului”, transpuse sub
„Citește cu mine!”, amplu proiect de promovare a
forma unei hărți mentale.
lecturii, cu care s-a încheiat Lecturiada 2020. Tema
generoasă a concursului a deschis nenumărate uși, a
creat rețele vizibile, fiindcă, sub auspiciile „Lecturilor
paralele”, imaginația și creativitatea participanților au
prins rădăcini, creând un adevărat păienjeniș de idei.
Am trecut „De la un text” „la multe altele”, pe parcursul
a trei ateliere, module desfășurate on-line ca activități
sincrone, pe Zoom, cu elevii claselor a VI-a, pentru care
am utilizat diferite instrumente sau resurse digitale
proprii (PPT, prezentare Canva, Kahoot, Padlet).

1. Pentru primul atelier punctul de pornire l-a

constituit basmul popular românesc, cules de Petre
Ispirescu, pe care l-am adus în prim-plan cu ajutorul

17
 LECTURI ÎN CERCURI CONSILIERUL DE LECTUR Ă
iunie 2021

2. În timpul celei de a doua întâlniri ca activitate

colaborativă desfășurată pe ZOOM, descoperirea
semnificațiilor basmului popular s-a întregit
prin raportare la mitul nemuririi din Epopeea lui
Ghilgameș. În deschidere, pentru familiarizarea
elevilor cu textul sumerian, am urmărit un
videoclip, apoi l-am rezumat. Elevii aflaseră deja
de la ora de istorie care este valoarea epopeii, ca
document incontestabil al umanității, înțelegând
faptul că regele Urukului, Ghilgameș, a devenit
un personaj-mit, pentru că este purtătorul mitului
nemuririi. Momentul central a fost cel în care
(într-o diagramă Venn) am surprins asemănările
și deosebirile existente între cele două texte.
Am analizat aspecte precum: scopul călătoriei,
dificultatea drumului parcurs, finalul călătoriei s-a raportat la un moment de reflecție asupra
raportat la schimbarea produsă în mentalitatea celor discutate în modulele anterioare și la un
călătorului etc. exercițiu de scriere a unui microeseu, cu tema
În linii mari, am sintetizat câteva aspecte. „Călătorim cu personajul îndrăgit”. Le-am oferit
Ambele texte dezvoltă tema mitică a nemuririi, elevilor o serie de întrebări care să-i ajute să-și
implicând totodată drama omului ce a pierdut sintetizeze ideile: cine este personajul și din ce
pentru totdeauna Paradisul veșnic și care încearcă carte face parte?, unde, cum, de ce pleacă în
o redobândire a condiției primordiale. De altfel, călătorie?, ce găsește la destinație?, ce a învățat
nemurirea este asociată unui spațiu sacru, personajul?, ce ai învățat tu din experiența lui?
atemporal: palatul zânelor în basm sau locul Dintre materialele realizate de elevi am selectat
în care trăiește Utanapiștim, supraviețuitorul câteva care au devenit parte integrantă a unui
potopului, singurul om care cunoaște taina Padlet colaborativ, realizat alături de elevii
nemuririi. Călătoria s-a dovedit a fi, în ambele doamnelor profesoare Ioana Trempe (Oradea) și
texte, o epifanie, fiindcă doar cei aleși se pot avânta Dana Carcea (Botoșani).
pe acest tărâm sau pot spera să obțină nemurirea.
Această călătorie li se refuză celor care nu pot Deși a fost un proiect laborios, nu pot să nu
înțelege metafizica lucrurilor. Dar călătoria este remarc faptul că am reușit să combinăm un
întotdeauna circulară: eroul pleacă de acasă, registru complex de texte, aparținând unor
traversează lumea și se întoarce acasă, chiar dacă epoci diferite, fără a rupe punțile între istorie,
la o casă cu mult schimbată față de cea lăsată în psihologie, mitologie și literatură. Pentru o
urmă. Însuși călătorul revine modelat de această înțelegere superioară a problemelor ce ține de
experiență ontologică. Astfel, dacă drumul lui descoperirea transtextuale se impune o abordare
Ghilgameș este o ascensiune etică (fostul tiran este mai aparte, ieșită din tipicul orelor de la clasă,
marcat de suferința provocată de moartea prietenului ceea a fost, de fapt, logica demersului nostru. Am
său, Enkidu), pentru Făt-Frumos, drumul spre casă făcut-o, raportându-mă la nivelul de înțelegere al
aduce și recuperarea memoriei, precum și nostalgia elevilor mei, pe care i-am obișnuit deja cu ideea
trezită de amintirea clipelor trăite cu cei dragi, ceea că vor fi solicitați de orice lectură pentru a primi
ce ar echivala cu dobândirea înțelepciunii. Pentru accesul către lumile ascunse ale textului.
cititori, mesajul transmis de cele două texte este
simplu: nemurirea constă în faptele creatoare ce Marcela Ciobănuc este profesoară la
vor dăinui peste timp. Colegiul Național Gheorghe Lazăr din Sibiu.
Pentru fixarea acestor informații, am ales
realizarea a două quizuri, pe platforma Kahoot, o
modalitate preferată de elevii mei, care răspunde
atât nevoii de abordare ludică, precum și celei de
informare științifică autentică.
3. Cel de-al treilea atelier, desfășurat tot on-line,

18
CONSILIERUL DE LECTURĂ
iunie 2021
C afeneaua literară ‒ lecturi, cuvinte, arome
Amalia Gabriela Șerbu, Alina Dinu
„Timpul trece, cărțile…
rămân și ne transformă!”
Vom prezenta o activitate care a avut
loc în biblioteca școlii noastre, Colegiul
Național B.P. Hasdeu din Buzău, ce are un
fond de carte veche impresionant. Durata
activității a fost de două ore, în intervalul
10.30-12.30, cu o prealabilă pregătire a
sălii și a materialelor didactice: planșe cu
întrebări, fișe de feedback, selecție de citate
din cartea propusă, alegerea și învestirea
elevilor-„experți”, care au coordonat
microgrupurile. Am adaptat formatul
„cafenelei literare”, așa încât dezbaterile pe
marginea unei cărți nonficționale să aibă
aerul unor dialoguri informale, chiar dacă
au integrat concepte-cheie noi și informații
consistente. Considerăm că, la clasa a XI-a
și a XII-a, indiferent de profil, programa
disciplinei permite și chiar impune astfel de
„rupturi” sau „ieșiri din cadru”, repoziționări,
în fapt, ale unor studii de caz, menite a atrage
și a genera „istorii” personale, amintiri ale
unor deveniri, file de jurnal.
Discuțiile au avut parfumul și
dezordinea creativă specifice unor simple
întâlniri de cafenea. Entuziasmul de a
le vorbi prietenilor despre cărți pe teme
controversate a alimentat discuțiile despre
om și umanitate. Cartea pusă în discuție,
Sapiens. Scurtă istorie a omenirii de Yuval
Noah Harari (Editura Polirom, Iași, 2017),
a furnizat experiențe inedite cititorilor și
a permis descoperiri personale. Pe acestea
am vrut să le scoatem la lumină, prețioase
achiziții livrești ale adolescenței, cu
caracter formator și revelator.
Așadar, cele cinci centre s-au rotit în
jurul unui „expert" care, după lectura
asumată a textului integral, a detaliat
idei importante din cartea Sapiens. Scurtă
istorie a omenirii − punct de interferență
între ancestral și postmodern. Ideea
unei astfel de lecturi se leagă firesc de
prima etapă a Concursului „Humanitas
în licee", la care unii dintre elevi au luat
DUS -ÎNTOR S
parte. Extinderea interesului față de textul
ales de ei (subliniem aceasta), − atunci când
i-am solicitat să aleagă o carte semnificativă
citită în „Anul Cărții” − este justificat de
conținutul ce reevaluează „istoria omenirii",
dintr-o perspectivă critică și sintetică.
Pentru fiecare atelier am stabilit capitole
și am propus întrebări, ale căror clarificări
și răspunsuri s-au transformat într-alte
întrebări „la purtător”, căci receptorul s-a
angajat la ulterioare, proprii, explorări.
Sarcinile au fost, după cum urmează:
Grupa nr. 1
Capcana luxului
Cuvinte/sintagme-cheie: pactul cu grâul,
capcana, revoluția agricolă, produsele de lux,
ordine imaginată.
Motto: ,,Dacă munceai mai mult, aveai o
viață mai bună. Ăsta era planul.”
1. Cum l-a îmblânzit grâul pe sapiens?
2. Ce știm despre natufieni?
3. Care este efectul pe care l-a produs
asupra noastră inventarea aparatelor
moderne, care ne economisesc timpul?
4. Care a fost rolul imaginației umane în
clădirea relațiilor de cooperare în masă?
Grupa nr. 2
Semnat, Kușim! − limbajul
Cuvinte/sintagme-cheie: scriere parțială,
scriere completă, quipu, scriere cuneiformă,
ordine imaginată, scrib.
Motto: ,,Odată cu apariția scrisului,
începem să auzim istoria prin urechile
protagoniștilor ei.″
1. Cum au reușit oamenii să gestioneze
numărul din ce în ce mai mare de informații
legate de comunitățile lor?
2. Care este specificul sistemului de date
inventat de sumerieni?
3. Cum au reușit oamenii să se organizeze
în sisteme de cooperare în masă?
4. Care este povestea lui Kușim?
5. Care a fost rolul cifrelor arabe (vezi
originea lor reală!) în crearea limbajului
dominant al lumii?
19
 DUS -ÎNTOR S CONSILIERUL DE LECTUR Ă
iunie 2021

Grupa nr. 3 4. Cum a reușit Cortés să-i învingă pe azteci?

Forța mușchilor (sex vs. gen) 5. Care a fost rolul imperiilor în evoluția
Cuvinte/sintagme-cheie: ierarhie de gen, lui Sapiens?
stereotip, roluri de gen, cromozom x, cromozom y.
Motto: ,,Majoritatea legilor, normelor, Produsul activității a fost reprezentat de afișe
drepturilor și obligațiilor care definesc cu întrebări problematizante și răspunsuri
masculinitatea și feminitatea reflectă mai mult parțiale, completate/ realizate de elevii
imaginația umană decât realitatea biologică.″ clasei, care au ascultat și au notat frânturi
1. În ce constă relația dintre conceptele: semnificative din conținut, ca într-un jurnal
femelă, mascul – femeie, bărbat? comun de idei. Fișele individuale de feedback
2. Care sunt normele societății patriarhale au vizat patru puncte, fără să ignore aspecte
în legătură cu distincția bărbat - femeie? de metacogniție, pentru elev și profesor:
Yuval Noah
3. Ce presupune teoria forței mușchilor? 1. Ce concepte/cuvinte cheie ai
Harari
4. Cum se explică faptul că sapiens – o aflat astăzi, în cadrul discuției de la
Sapiens. Scurtă
specie al cărei succes depinde de cooperare „cafenea”?(1, 2 concepte, definiții succinte)
istorie a omenirii
– așază în prim-plan tocmai indivizii care 2. Ce idei ți-ai însușit?
Traducere de
sunt mai puțin cooperanți (bărbații)? 3. Ce vei face cu informațiile/noțiunile
Adrian Şerban
5. Cum explici revoluțiile impresionante prin noi, unde, când, cum le poți folosi?
Polirom, 2017
care au trecut rolurile de gen în ultimul secol? 4. Dă o notă activității: 1 □ 2 □ 3 □ 4 □ 5 □
Selectăm, la întâmplare, câteva răspunsuri
„Interesantă şi
GRUPA NR. 4 pentru primele trei puncte: 1. Concepte
provocatoare... Ne
Proiectul Ghilgameș precum: ierarhia de gen, realitate biologică,
ajută să înţelegem
Cuvinte/sintagme-cheie: mit, nanotehnologie, stereotip, scorbut (boală), teoria forței
de cât de puţin
oameni a-mortali. mușchilor, epopeea lui Ghilgameș, hartă albă,
timp suntem pe
Motto: ,,Pentru oamenii de știință, moartea quipu etc.; 2. Nu ești privilegiat în fața morții;
acest pămînt, de
nu este un destin implacabil, ci doar o ignoranța e necesară evoluției; regele Angliei,
cît de puţin timp
problemă tehnică.″ deși avea totul, nu era fericit; nu faptul că ești
există lucruri ca
1. Care este concluzia călătoriei lui „mascul” te face „bărbat”; limitele minții tale
agricultura sau
Ghilgameș? sunt limitele lumii tale și de aceea trebuie să fii
ştiinţa şi de ce este
2. Care este povestea vieții regelui Eduard deschis la nou; oamenii sunt mai importanți
bine să nu le luăm
I al Angliei (1237-1307)? decât componentele materiale din această
ca pe ceva de la sine
3. Crezi că Proiectul Ghilgameș va fi dus lume etc.; 3. Voi căuta lecturi asemănătoare;
înţeles.” Barack
până la bun sfârșit? voi integra ideile în viața mea de zi cu zi; voi
Obama
4. Care este părerea ta despre cuceririle spune și altora despre carte.
nanotehnologiei? Ultimul moment, la fel de tonifiant,
5. Ce părere ai despre ideea de oameni a-mortali? a integrat o veche tradiție islandeză –
„Jolabokaflod” ; copiii și-au dăruit cărți, în
Grupa nr. 5 așteptarea unui an mai prietenos.
Ignoranța Mirosul de mandarine, gustul apetisant
Cuvinte/sintagme-cheie: scorbut, imperiu, de biscuiți cu scorțișoară și de turtă dulce,
hartă albă, ignoranță. zgomotul de pub cultural, culori, zâmbete,
Motto: ,,Să nu credeți un cuvânt din ce vă spun gesturi, cuvinte și gânduri aterizate pe hârtie,
oamenii ăștia. Au venit să vă fure pământurile!″ adolescenți dornici să împărtășească, buni
1. Care este povestea expediției lui James viitori mentori, cartea în dar, toate acestea
Cook? s-au potrivit sărbătorilor de iarnă apropiate. Îi
2. Ce adevăruri (legate de mentalitatea mulțumim, ca de obicei, bibliotecarei noastre,
cuceritorilor) dezvăluie povestea întâlnirii Corina Belu, care ne-a pus la dispoziție cărți din
dintre Neil Armstrong, Buzz Aldrin și epoci diferite, într-o retrospectivă tipografică.
indigenul american?
3. Care este deosebirea dintre harta lumii Amalia Gabriela Șerbu și Alina Dinu sunt
realizată în Europa, în 1459 și harta lui profesoare la Colegiul Național B.P. Hasdeu
Salviati, din 1525? din Buzău.

20
CONSILIERUL DE LECTURĂ
iunie 2021 CĂRȚI CROSSOVER

„C
ărți crossover” lupte, schimburi, promisiuni și a „(demi)colițelor”,
vedete) și cel mic, un curcubeu de broderii, a cărui
valoare nici măcar nu o înțelegeam și pe care l-am
cam distrus, neștiind că era îmbrăcat într-o minunată,
fină mătase chinezească... Astăzi, timbrele au căzut
Așa cum există bucătărie fusion, genuri muzicale în desuet, semn al apusului unor vremuri pe care,
de coabitare, transpoziții de clasici pe instrumente
moderne și colaj sau instalație în lumea artelor, ei adesea, le catalogăm de „tristă amintire”.
bine, tot așa ar trebui să existe un spațiu al cărții Romanul este, de fapt, povestea fricilor și a
citite multisenzorial, polifonic, în împletire cu hărți nesiguranței care sunt însoțitoare de nelipsit a trecerii
mentale personale, ca experiență de lectură menită să prin adolescență, a maturizării: Veronica D. Niculescu
ne rescrie lăuntric, grație întâlnirii textului cu oglinda spune, în realitate, o poveste de când lumea, etern
realității, cu celelalte arte, cu „firul mare” al lumii. valabilă, despre confruntarea cu viața, în privința
Ca „reconstituire” a experienței interioare (în căreia niciodată nu știm „cum se face”, decât atunci
sensul anglicismului „re-enactement”) propun câte când lucrurile s-au întâmplat deja. Mă opresc asupra
o carte ce se deschide explorărilor de unul singur sau acestui roman cât o lume din filmele lui Fellini cu trei
în compania celorlalți (elevi, colegi de cancelarie, idei de explorare la clasă/în cerc de lectură (în școală
prieteni, familie, tineri din cercurile de lectură etc.) sau în afara ei) și trei asocieri, dezvoltându-le.
prin poveste și opririle (meta)cognitive și (extra)
Dacă aș putea să o aduc la clasă/un cerc de lectură
textuale pe care aceasta le-a generat.
între adolescenți, aș prefața cititul din acest roman
Toți copiii librăresei de – neapărat! – în paralel cu un fragment din „Iona”
Veronica D. Niculescu lui Marin Sorescu, din tabloul al treilea, acela în
Cronica dureroasă a fricilor care cere mamei să se nască la nesfârșit, pentru a
adolescentine în epoca de aur putea „repara”, retrăindu-le, experiențele ratate
ale vieții. Scrisă cu propriul sânge, pe bucata de
„Da, după „Timbrul” am piele tăiată din propria ființă subliniază imensul
știut că acela va fi decorul atașament atât față de idealuri, cât și față de
viitorului roman. L-am regrete. Aruncând-o, disprețuitor, ca și cum vorbele
desenat, am desenat și i-ar fi străine, dezvăluie, de fapt, cât de puțin
personajele, apoi m-am semnificative sunt în ansamblul vieții toate acele
plimbat mult, până-ntr-o aspecte de care ne cramponăm în fiecare moment
zi, când, poc, am știut.” al existenței, pentru că nu știm „să trecem mai
(Veronica D. Niculescu departe”. Adâncind reflecția, oprirea la capitolele
într-un comentariu adresat „Buruieni” și „Dragostea, deci moartea” (subliniem
subsemnatei, via Facebook, relația consecutivă) este obligatorie. Asocierea
despre primul capitol din Toți copiii librăresei) dintre copilul din flori/copilul nedorit și ideea de
Nu mică mi-a fost mirarea când, răsfoind vara buruiană, de plantă nefolositoare, care face umbră
trecută primul capitol al romanului proaspăt apărut, degeaba pământului, este veche, susținută de
am dat peste... povestirea „Timbrul”, pe care o știam referiri la imaginarul folcloric (recomand, pentru
din Mica istorie a unui secol mare și de care m-am documentare, minunata lucrare a Dorinei Șonca, Văduva
tot servit de-a lungul anilor (și o fac încă) pentru a și orfanul : delictele sexuale în cultura tradițională ca factor
vorbi cu copiii/adolescenții despre ingeniozitatea modelator al destinului copilului, București, Editura
de care dădeau dovadă, în vremea „epocii de aur” Enciclopedică, 2010). Iată spaima tipică epocii de aur:
(minusculele sunt absolut intenționate!) cei de aceeași dragostea, în planul experienței carnale, presupune
vârstă. Cu relativ puține jocuri și jucării la îndemână, riscul morții decurgând din sarcinile nedorite. În
cu zero stimuli digitali și, adesea, aproape zero existența librăresei Silvia Albu confluența celor două
program TV, copiii se atașau de orice fel de nouă experiențe este modelatoare lăuntric, fie că vorbim
„modă” circulând printre congeneri. Au fost fel de despre moartea propriului copil, fie că vorbim despre
fel; a colecționării timbrelor era, cred, dintre cele mai angoasa cu care trăiește descoperirea faptului că,
stabile. Aproape toți aveam clasor și colecționam. Și mulți ani mai târziu, tot necăsătorită, tot într-o relație
ce clasoare ne dăruiseră părinții, în treacăt fie spus! „clandestină”, rămâne din nou însărcinată, fie că
Cel mare, cartonat, (colecția „definitivă”, a seriilor vorbim despre moartea care, sub diverse chipuri,
întregi pentru a căror completare se purtau temeinice răpește alți copii (capitolul „Norocul”, bunăoară,

21
 CĂRȚI CROSSOVER
este paradoxal − cel mai bine poziționat personaj
în această lume etern flămândă a lui 1983 este
măcelarul, „norocos” că poate oferi șansa la o viață
normală propriului copil care moare înecat în aceeași
zi în care, la limita celor patruzeci de ani, nevasta îl
avortează pe cel nenăscut. Un capitol amar, cum amare
sunt evocările lipsurilor de tot felul). Moartea care
pândește în spitale; rahitismul copiilor; moartea care
pândește lăuntric; pierderea încrederii în cei din jur...
Altă idee de explorare: aș pleca de la dubla
identitate a incipitului – capitolul se numește
„Timbrul” așa cum a apărut în Mica istorie a unui
secol mare și „În ramă” în economia romanului
publicat. Plecând de la omonimia terminologică,
aș provoca spre a discuta despre timbrul specific
al romanului. Cât despre celălalt sens, m-aș folosi
de relația subiacentă dintre ramă și structura unui
timbru spre a-l explora. Așa cum o ramă întregește,
întru expunere, tabloul, tot așa marginea albă,
dantelată, se constituie asemenea unei rame pentru
imaginea timbrului. Aș explora povești despre scopul
și valoarea timbrelor, despre colecții și colecționari,
pentru a dărui apoi, sub forma unor imprimate/
imagini digitale rame goale în care, ca în tablou sau
ca într-o colecție de timbre, elevii cititori să așeze
portretele de copii evocate în romanul Veronicăi D.
Niculescu. Toată lumea miniaturală a acestui roman
este cuprinsă între granițele unui complex comercial.
Fiecare copil care trece pragul unui magazin sau
cu care se intersectează pașii librăresei devine, în
fond, pretextul evocării câte unui trist neajuns al
comunismului. Cu cât este mai lipsită de ostentație
această evocare, cu atât este mai nemiloasă lumina
în care este pus regimul și, implicit, mai întristătoare
povestea. Sunt suferințe îndelung cristalizate aici și aș
cere ca fiecare ramă să fie ilustrată de câte o imagine
emblematică pentru lipsurile acelor vremuri și, dacă
se poate, pentru fiecare dintre ele, să se propună,
în asociere, un portret de copil (poate fi desenat de
cititor, poate fi preluat din mediile on-line sau din
diverse opere de artă, cu citarea evidentă a sursei).
Ar fi un bun proiect de grup cu care să se parcurgă
reflexiv romanul.
A treia idee: m-aș folosi de acest roman pentru
unitatea de învățare din clasa a XII-a asociată
studiului de caz al „Literaturii aservite ideologiei
comuniste”. Aș invita la o lectură însoțită de un
ghid de studiu. Câteva dintre întrebările/sarcinile
de lucru la care mi-ar plăcea să mă opresc: 1. liste
– liste ale fricilor care răzbat din roman; liste ale
tragediilor care survin de-a lungul poveștii; liste ale
neajunsurilor; liste ale interdicțiilor pe care le trăiesc
personajele; liste ale aspectelor care „mântuie”, atât
cât pot, această lume; 2. „Ridendo castigat mores” – o
colecție de bancuri. Un fel de sarcină de documentare
prin care elevii ar avea șansa de a pătrunde altfel
22
CONSILIERUL DE LECTUR Ă
iunie 2021
în lumea adolescenței părinților sau chiar în lumea
maturității bunicilor. Aș pleca tocmai de la unul
citat în roman: „Știi care e diferenţa dintre măcelăria
dinainte și asta de-acu’? Ȋnainte scria «La Gogu» și
înăuntru era carne. Acum scrie «Carne» și înăuntru e
Gogu!»”. Îl găsesc un bun prilej de a discuta despre
râsul salvator, despre tragicomicul existențial, despre
mecanismele rezistenței în astfel de vremuri. Prin
bancuri se poate recompune relativ fidel perioada
comunismului, cu tot absurdul ei.
În fine, iată cele trei sugestii de asociere. Necruțător
de urât prin aspect, complexul comercial piteștean în
care Silvia Albu își duce zilele ascunde crâmpeie de
frumusețe ce merită explorate – tot așa cum buruiana
pe care se străduiește să o smulgă se dovedește, în
cele din urmă, mușețel – iarbă de leac. Librăreasa
cu nume sugerând sălbăticia, relația ei cu lumea
vegetală, oscilează sufletește între dezrădăcinarea
adusă de stigmatul sarcinii adolescentine și
noile, firave rădăcini sufletești ale iubirii pentru
ceasornicar. Inocența, albeața, pierdută trupește,
se reconstituie sufletește. O adevărată Amélie
Poulain. De văzut, în postlectură, „Amélie” (2001,
„Le fabouleux destin d`Amélie Poulain). Cât despre
filmografia românească dedicată comunismului,
nu spre „4 luni, 3 săptămâni, 2 zile” mi-aș îndrepta
atenția, ci aș propune spre vizionare cele două
părți ale „Amintirilor din epoca de aur” ale lui
Cristian Mungiu: I. „Tovarăși, frumoasă e viața!”
(ar fi secvențe minunate pentru a sublinia aspectele
uneori absurde ale vieții în comunism și pentru
a evoca atmosfera specifică, atent reconstituită și
de crâmpeiele de viață ale celor ce se perindă prin
complexul comercial piteștean al romanului) și
II. „Dragoste în timpul liber” (excelentă resursă
pentru a înțelege cum se construiau rețelele sociale
în adolescență, pentru a identifica „ritualurile”
generației la care se raportează și Silvia Albu tânără,
pentru a descifra subtextul unor rime aparent
nevinovate precum „roșu-roșu catifea, ce se dă nu se
mai ia” – aluzia, titlul unui volum de proză scurtă,
explorată și în Spre văi de jad și sălbăție este un bun
pretext spre a deschide, chiar la o oră de dirigenție
sau într-o discuție de consiliere subiectul asumării
unor decizii cu consecințe ireversibile în adolescență).
În cele din urmă, pentru că Silvia Albu pare un înger
tăcut și resemnat printre cărțile librăriei și copiii
care îi calcă pragul, m-a dus cu sufletul către „Cerul
deasupra Berlinului” (filmul din 1987 regizat de Wim
Wenders, pe un scenariu scris împreună cu poetul
Peter Handke) – o lume în care îngerii, din înălțimea
bibliotecii, veghează asupra oamenilor și recită
poezii despre frumusețea inocentă a copilăriei... Și se
îndrăgostesc. Dragostea, deci moartea...
Natașa-Delia Maier
CONSILIERUL DE LECTURĂ
iunie 2021
B iografii de la A la Z
Marinela Scripcariu
Viața marilor personalități, a acelor
oameni care au reușit să ajungă pe
culmile succesului, trezește întotdeauna
curiozitatea. Biografii, ecranizări după
biografii, memorii si autobiografii toate
arată interesul imens pentru descifrarea
modului în care oamenii iluștri au trăit și
au gândit.
Una dintre primele biografii înregistrate în
istoria literaturii este cea scrisă de Plutarh în
secolul I. Cartea, o compilație a vieții unor
oameni celebri (Iulius Caesar, Alexandru
cel Mare și Coriolanus), este, ceea ce am
putea numi un bestseller. Viețile paralele ale
oamenilor iluștri, cea mai cunoscută și citită
operă a lui Plutarh cuprinde 50 de biografii,
dintre care 46 sub formă de pereche, de
exemplu Tezeu − Romulus, Alexandru cel
Mare − Caesar, Demostene − Cicero.
Biografiile, atât de populare astăzi în
rândul publicului larg, fie scrise, fie
ecranizate ne poartă într-o călătorie prin
pagini de viață fără de care opera marilor
autori nu ar fi completă.
Un mod interesant și util de a vorbi și scrie
despre un autor în școală este alcătuirea
împreună cu elevii a unei biografii de la A
IDEI
la Z. Pentru realizarea unui astfel de ghid,
pentru fiecare literă din alfabet se pot face
conexiuni inedite și se prezintă curiozități
din viața și opera autorului.
Pentru a realiza o biografie de la A la Z
investigația elevilor pornește de la o bună
cercetare a documentelor. Va trebui ca elevii
să adune o multitudine de surse primare
și secundare pentru ca ghidul să cuprindă
date cât mai diverse, sa acceseze cărțile, să
scaneze internetul, să discute cu experți/
profesori pentru informații, să citească
atent opera și să rețină amănunte.
Modelul de la care am pornit cu elevii mei
din clasa a IV-a este cartea D is for Dahl, A
gloriumptious A-Z guide to the world of Roald
Dahl. Ea prezintă viața și opera autorului de
la A la Z într-un mod cât se poate de plăcut
și interesant: cărți, obiceiuri de zi cu zi,
prietenii, mărturisiri. De pildă:
A de la…..
Autobiografie - Născut în Țara Galilor (Wales)
în 13 septembrie 1916, din părinți norvegieni,
Roald Dahl, el însuși un gigant, de 1,96 metri
a scris două cărți Boy și Going Solo în care
povestește despre adolescența sa:
B de la......
The BFG − cartea despre cel mai prietenos
uriaș din lume – Big Friendly Giant.
C de la …..
Cats – Roald Dahl adora câinii, păsările, dar
ura pisicile.
23
 IDEI
Pornind de la ideea acestei cărți am
propus elevilor mei din clasa a IV-a să se
documenteze și să scrie un ghid de la A la Z
pentru un autor român. Iată un exemplu de
ghid gândit pentru opera lui Ion Creangă:
A de la…
Autobiografie − ,,Aşa eram eu la vârsta aceea
fericită şi cred că au fost toţi copiii, de când îi lumea
asta şi pământul, măcar să zică cine ce-a zice.”
B de la….
Broșteni − școala în care a învățat Ion Creangă
C de la…
„Convorbiri literare" − revistă literară lunară în
care au apărut basmele „Punguța cu doi bani",
„Dănilă Prepeleac" și „Povestea Porcului" (1876).
D de la…
„Dragi mi-erau tata şi mama, fraţii şi surorile
şi băieţii satului..."
E de la..
Eminescu era impresionat de hazul lui
Creangă, de felul în care acesta rostea vorbele,
de mintea ageră pe care o avea.
C ălătorie în „cercuri”: din timpuri biblice
la modernitate și înapoi
„Bucata muzicală În cadrul proiectului „Lecturi paralele”,
m-a dus cu gândul la o desfășurat în luna decembrie a anului 2020,
zi ploioasă de toamnă. membrii cercului de lectură Muguri de la
La început am simțit Colegiul Național Eudoxiu Hurmuzachi
exasperare căci m-a din Rădăuți au pornit în călătoria „albastră”
făcut să mă gândesc la alături de interpretarea lui Stjepan Hauser
întrebarea «De ce?» (Hauser & Lana Trotovsek − J. S. Bach: Erbarme
și la sentimentul de Dich, Mein Gott (St. Matthew Passion).
regret. Apoi am simțit Ulterior, am preluat ideea și am extins-o
o stare de singurătate, de la o activitate de cerc la o activitate de
asociată cu melancolie, opțional făcută cu întreaga clasă. Proiectul
acceptare, urmate de o s-a desfășurat în cadrul opționalului
tristețe adâncă. Finalul „Literatura și alte arte” pe o perioadă mai
este partea care mi-a lungă de timp, cu lectură individuală și mai
inspirat acceptarea multe ore de exerciții creative, dezbatere,
sentimentelor anterioare, lectura textului și a imaginii, prezentare de
renunțare, împăciuire, postere. Discuția a pornit de la fragmente
iar ultimele note m-au de text ce ilustrează două momente biblice:
facut să mă gândesc la o rugăciunea de iertare a lui Petru când și-a
moarte pașnică, lipsită de dat seama că vorbele lui Isus s-au împlinit
durere.” (Ș. C.) și coborârea lui Isus de pe cruce:
„Atunci el a început a se blestema şi a se
24
CONSILIERUL DE LECTUR Ă
iunie 2021
F de la…
„Fata babei și Fata moșneagului”
G de la...
Gramatică – „Cum ajungem la câmp, Trăsnea
se tologește pe-un hat și începe la gramatică, din
capăt, întrebarea și răspunsul întâi:
Întrebare: Ce este gramatica română?
Răspuns: Gramatica română este cartea ce ne
învață a vorbi și a scrie o limbă corect.”
Activitatea se poate folosi în etapa de
reflecție, când elevii își consolidează
cunoștințele. Acum are loc învățarea
durabilă, învățare care îi ajută pe elevi sa
reconstruiască și să fixeze cunoștințele.
În concluzie, „biografii de la A la Z” este
o activitate de reorganizare și structurare a
datelor despre viața și opera unui autor.
Marinela Scripcariu este profesoară pentru
ciclul primar la Liceul Teoretic ELF din Cluj.
Cristina Anfimov
jura: Nu cunosc pe omul acesta.
Şi îndată a cântat cocoşul. Petru şi-a adus
aminte de cuvântul lui Iisus, care zisese:
Mai înainte de a cânta cocoşul, de trei ori
te vei lepăda de Mine. Şi ieşind afară, a
plâns cu amar.” (Evangelia după Matei)
„După aceea, Iosif din Arimateea, ucenic
fiind al lui Isus... l-a rugat pe Pilat să-i
dea voie să ridice trupul lui Isus... A venit
deci și a luat trupul lui Isus; cu el se afla
Nicodim... și a dus, amestecate laolaltă,
smirnă și aloe, ca la cincizeci de litri. au luat
deci trupul lui Isus și l-au înfășurat, odată
cu mirodeniile, în fâșii de pânză de in,
precum este obiceiul să se înmormânteze
la iudei.” (Evanghelia după Ioan).
Cele două momente sunt sensibil surprinse
într-o capodoperă a muzicii religioase,
oratoriul „Patimile după Matei” de Johann
Sebastian Bach (Erbarme dich, mein Gott − „Ai
milă, Doamne, Dumnezeul meu, de dragul
CONSILIERUL DE LECTURĂ
iunie 2021
lacrimilor mele”) și într-o altă faimoasă operă de artă,
capodoperă a sculpturii renascentiste ce se păstrează
la Vatican – „Pieta” a lui Michelangelo Buonarroti.
Elementul comun al demersului a fost acela de a
asculta/a privi cele două capodopere și de a descrie
emoțiile pe care le provoacă înainte de a avea orice
altă informație despre oratoriu, respectiv sculptură.
Apoi demersul a urmat căi diferite. Concertul din
muzică de Bach ne-a trimis la cunoscutul roman al
Hortensiei Papadat Bengescu și, în continuare, la
Proiectul s-a desfăcut ca un evantai și a continuat
mai departe, cu alte legături logice și alte liste
de cărți. Noi am încheiat rotund, „Albastru”,
printr-o călătorie în care am cercetat una dintre
frescele Mănăstirii Voroneț, Judecata de Apoi, prin
comparație cu tabloul cu aceeași temă realizat de
Michelangelo în Capela Sixtină. Desigur că cele
două picturi murale sunt cunoscute de o mare parte
dintre elevi, măcar ca imagine de ansamblu, dar
prea puțini știu detalii despre temele reprezentate.
Plecând de la acastă premisă, activitatea a început
cu un exercițiu în care am valorificat creativitatea
și imaginația elevilor. Cerința era să observe și să
descrie fiecare tablou în parte, urmărind imaginea
de ansamblu, detaliile, cromatica și să le atribuie o
semnificație. Ideea de la care am plecat era că nu
există o singură viziune unică, acceptată ca singura
corectă, fiecare consumator de artă își contruiește
propria viziune. Au rămas deschise întrebările: care
sunt factorii individuali care o determină?, până
unde pot merge diferențele de receptare? Cerința a
fost rezolvată întâi individual, apoi a fost punctul
de plecare al unei discuții cu întreaga clasă.
Elevii au recunoscut pictura de pe zidul mănăstirii
IDEI
romane ca Patul lui Procust de Camil Petrescu și În
căutarea timpului pierdut de Marcel Proust. Am discutat
despre caracteristicile și structura scrierilor subiective.
Sculptura lui Michelangelo ne-a trimis la romanul
despre viața artistului, Agonie și extaz de Irving Stone,
din care am citit în clasă câteva fragmente, și apoi la o
întreagă listă de volume despre viața unor artiști celebri
sau despre opere de artă cunoscute (Sărutul pictat de
Elizabeth Hickey, Fata cu fragi de Lisa Stromee etc.).
Listele de cărți, posterele, imaginile discutate s-au
structurat într-un padlet al cercului.
Voroneț, nu neapărat după subiectul biblic, cât după
albastrul de pe fundal. Tabloul a fost reconstruit din
răspunsurile întregii clase. Le rezum: începând din
partea de sus se observă sfinții așezați pe trepte,
unii în stânga, iar alții în dreapta, însă atenția lor
este orientată spre centru, unde este Isus Hristos în
mijlocul unui cerc auriu. Deasupra lui Isus este Tatăl
Ceresc, iar dedesubt, pe o masă, e un porumbel alb,
simbol al Duhului Sfânt. Dedesubt atârnă o balanță,
care trimite la ideea de judecată dreaptă. Un rând
mai jos se văd mulțimi de oameni ce par a fi preoți și
conducători care au devenit sfinți dupa ce au murit,
așa cum a fost Ștefan cel Mare. În dreapta se vede
Moise arătând oamenilor cele 10 porunci. Pe rândul
de jos sunt oameni de rând, iar crucea pe care o cară
semnifică păcatele lumești cu care ne luptăm noi
toți. Ceea ce atrage atenția pe verticală este râul roșu
care reprezintă iadul, cu diavolul în mijloc. Pictura,
realizată pe trepte, reprezintă poate o stratificare din
punct de vedere al vieții religioase și al credinței. De
sus, de lângă Isus, pornește așezarea celor mai sfinți
și credincioși, iar printre ei păcatele aproape că
nu sunt prezente, dar pe măsură ce se coboară,
se observă că ispitele devin din ce în ce mai mari și
25

IDEI
mai multe, iar credința se pierde până jos, unde este
reprezentat chiar iadul.
A doua imagine a fost mai derutantă pentru elevi,
deși se vedea că subiectul este, de asemenea, biblic.
N-au recunoscut pe Isus în personajul din centru
pentru că atitudinea lui este amenințătoare, iar
reprezentarea lor despre Fiul Ceresc este una de
blândețe și iubire. În plus, goliciunea într-un subiect
biblic șochează azi aproape tot atât de mult cât și
în vremea când a fost pictată fresca. Elevii au văzut
în tablou multă suferință, iar grupul de personaje
cu trâmbițe le-a dat de gândit că e vorba despre
Judecata de Apoi, cu cei șapte îngeri ai Apocalipsei
care vesteau nenorociri. Ca să-i scot din derută, le-
am povestit despre contextul în care a fost realizată
această pictură. Era perioada în care Biserica era
amenințată de protestantism, creştinii se omorau
între ei, lucru care a marcat profund gândirea
multor cărturari şi artişti ai acelor vremuri, printre
care şi Michelangelo Buonarroti.
În urma acestor discuții, am propus ca temă
realizarea unui eseu argumentativ în care să-și
exprime acordul sau dezacordul cu afirmația că
Voronețul este „o Capelă Sixtină a Estului”.
Sintetizez punctul de vedere al unei eleve. În opinia
ei afirmația se justifică doar pe jumătate. Pe de o
parte, Voronețul și Capela Sixtină sunt lăcașuri de
cult reprezentative pentru două mari confesiuni ale
religiei creștine, ortodoxismul și catolicismul. Cele
două sunt în mare parte asemănătoare, deoarece
26
CONSILIERUL DE LECTUR Ă
iunie 2021
interpretează Biblia în moduri similare. Drept
urmare, multe dintre picturi au aceeași simbolistică.
De exemplu, în ambele construcții se regăsește o
reprezentare a Judecății de Apoi. Ambele tablouri
sunt pictate pe un fond albastru, iar albastrul
voronețian, un pigment unic în lume, face ca
această micuță mănăstire din nordul Moldovei să
concureze cu celebrul monument arhitectonic din
palatul papal din Vatican.
Pe de altă parte însă, cele două lăcașuri se deosebesc
foarte mult, atât din punct de vedere arhitectural,
cât și al modului artistic în care sunt interpretate
întâmplările din Biblie. Pictorii au avut libertatea de
a exprima această scenă așa cum o percep ei. Meșterii
anonimi, sub îndrumarea Mitropolitului Grigorie
Roșca, au înțeles că Judecata de Apoi se realizează
conform unei balanțe pe care sunt numărate
păcatele fiecăruia, după care drepții și păcătoșii
sunt trimiși unde le este locul. Michelangelo însă nu
lasă nicio urmă de balanţă a judecăţii, totul parcă
fiind dezlănţuirea unui nou potop, unul apocaliptic.
Elevii participă cu mare bucurie la aceste lecții,
sunt foarte antrenați în discuții, învață să-și exprime
opinia fără teama de a fi judecați, fără teama de
greșeală, învață să fie atenți la ceea ce văd. Îmi place
când se miră: asta a fost română sau opțional?
Cristina Anfimov este profesoară la
Colegiul Eudoxiu Hurmuzachi din Rădăuți. județul Suceava.
 CONSILIERUL DE LECTURĂ
iunie 2021
L ecturino,
biblioteca la îndemână
Probabil că cititul ocupă timp. Cineva îl dădea
CĂRȚI BUNE DE CITIT ÎN CERCURI
exemplu pe Cehov, care începea relectura textelor sale
tăind primele două pagini, gândindu-se că cititorii nu
vor avea răbdare să le parcurgă, dornici să ajungă la
miezul acela concret ce le confirmă aşteptarea. Cititorii
de astăzi sunt şi mai grăbiţi, au nevoie de precizarea
explicită a timpului de lectură – „se parcurge în 2
minute”– timpul rămas până la destinaţie. Nu toată
lumea citeşte şi nu toată lumea citeşte la fel. Se poate
trăi minunat (într-o peşteră, dacă mai e şi a lui Platon)
şi fără să fi citit. Să luăm lucrurile pe rând.
Există categoria celor care nu citesc deloc. Pentru
ei găsim gândul liniştitor (dar aceasta tot citind îl
aflăm) că Vitoria Lipan, personajul din Baltagul, nu
ştia carte – „Eu te cetesc pe tine, măcar că nu ştiu
carte!” îi spune fiului ei femeia care, având inteligenţă
nativă, avea şi darul rar al înţelegerii profunde a firii
omeneşti. Pentru slova pusă pe hârtie, Vitoria merge
la părintele Daniel Milieş să o ajute.
Există categoria celor care citesc mai puţin, fie
pentru că se opresc din citit mai devreme, după
terminarea şcolii, câtă este, fie că au grijă să nu se
supradozeze, o carte pe an este, poate, suportabilă.
Sunt și dintre aceia ce citesc fragmentar, mai mult
pentru a selecta citate de care să se poată sluji într-o
conversaţie, conferinţă, în caz că se cere. Ei reuşesc să
se convingă pe sine că Paradisul nu e o bibliotecă, vai,
J.L. Borges a greşit. „Tot mai citeşti, maică?!”este o
proză a lui G. Călinescu, exact de aici începe povestea.
Există categoria celor care citesc ca surugiul
Petruşka, din Suflete moarte, neînţelegând nimic din
ce au citit. Le place alunecarea privirii pe deasupra
literelor şi sunt, într-un fel chinuitor, dependenţi
de lectură. Însă nimic mai mult. Nu ştiu cât la sută
dintre tinerii de peste 15 ani de aici se revendică, pe
adulţi nu i-a testat nimeni.
Mi-ar plăcea să analizez şi categoria celor
care interpretează greşit ceea ce ce citesc, fac
hiperinterpretare, ca să folosim conceptul lui
Umberto Eco. E greu de spus cum, pe ce căi
nelămurite ajung ei să distorsioneze un mesaj aflat,
ai zice, la suprafaţă, dar se întâmplă frecvent. Uneori
este incriminat emiţătorul, alteori, receptorul.
Mesajul suferă consecinţele.
Să recunoaştem însă că cea mai amplă categorie
este a celor care, aşa cum declară când sunt întrebaţi,
citesc mult, mult, zdrobiţi de crunta poveste din
BUN DE LECTURĂ
carte. Ei fac lectura textului şi lectura lumii ca text,
cugetă la cele citite şi îşi doresc să împărtăşească
altor buni cititori ideile lor. Un politician, invitat la o
emisiune în care, culmea, era vorba şi despre o carte,
declară că o ştie şi el. Cum, se miră moderatoarea, aţi
citit-o? Da, vine prompt răspunsul, dar nu personal.
*
Am scris rândurile de mai sus cu gândul la
Lecturino, o bibliotecă virtuală care s-a construit
în perioada pandemiei, pagină cu pagină, tocmai
pentru a nu pierde de tot, la vârsta şcolară, contactul
cu literatura. Lecturino a apărut prin efortul unei
echipe mici, foarte mici, pentru care literatura are,
în continuare, sens, mult sens.
Creatori de conţinut, adică de teste de lectură
realizate responsabil şi interesant, nu am găsit prea
mulţi, fiind vorba despre voluntariat. Ia timp să faci
un test; în jur de două ore, dacă ai deja făcută lectura
recentă a cărţii şi ceva experienţă în utilizarea
instrumentelor tehnice.
Testul poate fi folosit: 1. după o primă lectură, ca
introducere în momentul complex al comprehensiunii;
2. ca formă de evaluare/autoevaluare, la finalul orei.
Iată cum se construieşte un astfel de test. Primul
lucru pe care îl precizez este că Lecturino este o
aplicaţie prin care verificăm strict lectura unui text,
deci nu formulăm întrebări care conţin referiri la
critica literară şi nici la interpretarea sofisticată a
unei creaţii literare. Când ne referim la lectura unui
text, luăm în considerare înţelegerea subiectului,
identificarea corectă a personajelor, capacitatea de a
lucra, efectiv, cu textul, fără a face hiperinterpretare.
Întrebările sunt organizate în două categorii de
dificultate – simplu şi complex. De aceea, când
concepi întrebările, este bine să le organizezi în aşa fel
încât să faci o diferenţă între informaţia de bază, cea
care vizează nivelul general de comprehensiune, şi
informaţia nuanţată, semnificativă însă şi ea pentru
înțelegerea textului. Formula ideală mi se pare cea
în care cele două categorii interferează puţin. Dacă
toate întrebările din set sunt uşoare sau toate sunt
27
 BUN DE LECTURĂ
dificile, apare demotivarea. De obicei, ca să măresc
dificultatea setului simplu, creez un item derutant
– „În Inocenţii Ioanei Pârvulescu, oraşul cu clopote
este denumit: a. Braşovul (acesta este răspunsul
corect); b. Codlea (multe scene se petrec acolo)
c. Iaşiul (este un asemenea oraş cu multe clopote,
mulţi l-au vizitat, dar nu despre Iaşi este vorba în
roman).”.
Ar trebui ca aceste întrebări să nu fie meschine,
aceasta ar fi altă condiţie. Când mă gândesc la
meschinărie, mă gândesc şi la derizoriu. Ne dorim ca în
cele câteva întrebări, câte 10 în ambele seturi, să rămână
esenţa, deci nu vom folosi itemi care vizează o memorie
infailibilă utilizată fără temei. Nu m-ar interesa defel
să obţin de la elev genul acesta de informaţie: „În ce
direcţie priveşte Gheorghiţă când stă de vorbă, la masă,
cu Vitoria: a. spre fereastră; b. spre uşă; c. spre viitor”.
Dar mi s-ar părea interesant ca elevii să reţină că Lupu,
câinele lui Lipan, este cel care-i călăuzeşte pe cei doi
spre râpă: „Călăuză spre locul unde se află oasele lui
Nechifor este: a. câinele Lupu; b. calul; c. un lup”.
Sigur că poţi construi un item în jurul unor detalii,
asigurându-te, în felul acesta, că doar cititorul foarte
atent va bifa răspunsul corect. Poţi întreba aşa, de
pildă, în cazul romanului Baltagul: „Vitoria pleacă
să-și găsească bărbatul, orientându-se: a. după
semne și porunci; b. după vise; c. după apa Bistriței”.
Aş răspunde, fiindcă ştiu foarte bine romanul (sunt
profesor şi am propria grilă de lectură deja formată!)
„după semne şi porunci”, dar cred că, aşa cum e construit
itemul, toate cele trei răspunsuri sunt, de fapt, corecte. Şi
situaţia aceasta trebuie evitată. În astfel de cazuri, aplicaţia
îţi permite să revii asupra întrebării şi să faci corecturile
necesare, de exemplu: „Vitoria pleacă să-și găsească
bărbatul, orientându-se: a. după semne și porunci; b. după
sfaturile lui Gheorghiţă; c. după sfatul autorităţilor”.
Frumoase sunt şi întrebările în care utilizăm citate
din text, cu intenţia de a scoate în evidenţă anumite
calităţi ale stilului sau caracteristici ale personajului.
Iată un exemplu: „Mi-a spus mie Lipan, cât am
stat în groapă…›› le spune Vitoria: a. ucigașilor; b.
autorităților; c. copiilor ei”.
În fine, ca să aibă relevanţă, întrebările trebuie să
conţină variante de răspuns credibile, care să nu
fie de la început excluse de cititor, de pildă: „Lipan
este: a. oier; b. învăţător; c. căpetenie de hoţi”.
Este de evitat referirea la conţinutul altor opere
literare, dacă nu ne propunem chiar acest lucru − să
atragem atenţia asupra asemănării cu alte texte. De
exemplu, pentru „Povestea lui Harap-Alb”, basmul lui
Ion Creangă, am putea să ne gândim la un item de genul:
„Harap-Alb ia cu sine, în drumul spre împăratul Roşu,
28
CONSILIERUL DE LECTUR Ă
iunie 2021
un înfometat: a. Flămânzilă; b. Fomilă; c. Gargantua”.
Varianta b. are în vedere frecventa confuzie care apare
în lucrările elevilor. Ultima variantă, deşi nu este
cea corectă, face o trimitere valoroasă la Rabelais, la
Gargantua şi Pantagruel.
Dacă nu am găsit încă prea mulţi doritori de
voluntariat, am primit, în schimb, semne (şi
mulţumiri) că testele sunt utilizate la clasă, nu numai
în şcoala on-line, ci şi la orele cu prezenţă directă.
Testele au fost utilizate ca formă eficientă de evaluare
şi autoevaluare pentru orele de lectură, opţional
integrat şi pentru orele obişnuite de literatură,
aplicaţiile vizând titluri din bibliografia şcolară
canonică, pentru gimnaziu şi liceu, pe categorii de
vârstă, din autori români şi străini. De exemplu: La
Medeleni, Micul prinţ, „Bubico...”, „Dl Goe...”, „Take,
Ianke şi Cadîr”, „O scrisoare pierdută”, „Steaua fără
nume”, Hanu Ancuţei, Deodată în adâncul pădurii,
Inocenţii, Baltagul, Ion, „Moara cu noroc”, „Povestea
lui Harap-Alb”, Enigma Otiliei etc. În Biblioteca
Lecturino sunt acum în jur de 50 de cărţi transpuse
în teste. Nu este deloc puţin, dacă ţinem cont că toate
titlurile de aici apar în manualele noastre, în listele de
lectură sau sunt vizate de programele şcolare.
Elevii îşi pot face (sau nu) cont şi pot intra într-un
clasament al cititorilor. Competiţia s-a dovedit un
stimulent puternic; simbolic se acordă medalii.
Aplicaţia Lecturino se accesează gratuit, cu sau fără
cont. Sfatul meu este totuşi să vă faceţi cont, măcar
pentru că sentimentul apartenenţei la o comunitate
de cititori este mai puternic. O să constataţi însă
că aveţi o mai bună reprezentare a performanţei
elevilor. Mulţi dintre copii revin asupra testelor şi
le refac până obţin punctajul maxim, care se adaugă
punctajului anterior, ceea ce îi propulsează în
clasamentul cititorilor. Orice efort se contabilizează
şi acest lucru îi motivează puternic. Părinţii ar putea
fi îndrumaţi − în caz că doriţi (şi îşi doresc) − să fie
părtaşi la această experienţă interesantă − să intre
direct, fără cont, pe aplicaţie, din google, folosind
statutul de Vizitator.
Lecturino este o bibliotecă în construcţie. Se va extinde,
cu sprijinul profesorilor de limbi străine, de franceză
şi de engleză. O idee ar fi să existe şi o zonă destinată
cărţilor de ştiinţă. Cred că Lecturino este unul dintre
acele lucruri foarte bune pe care le vom putea folosi şi
de aici înainte, când vom reveni la normalitate.
Mihaela Nicolae este profesoară la
Colegiul Naţional Mihai Eminescu din Buzău.
 CONSILIERUL DE LECTURĂ
iunie 2021
C a o călătorie în
propria ființă...
Ioana Dumitrache
ELEVII RECOMANDĂ
„Aceasta este lista de lecturi de care mi-ați
spus săptămâna trecută... Nu știu cât de bine a
ieșit, n- am făcut niciodată așa ceva, dar a fost
teribil de plăcut să reiau majoritatea lecturilor,
să-mi recitesc notițele din timpul liceului... Ca
o călătorie în propria ființă...” – Ioana, într-o
conversație cu mine, pe whatsapp, după ce a
acceptat provocarea de a scrie o listă de lecturi
pentru cei care-i urmează, în clasa a IX-a. Un
fel de kit de supraviețuire...  Amalia Gabriela
Șerbu, profesoară la Colegiul Național B.P. Hasdeu,
Buzău
1. Când încă vrei să rămâi copil, să nu uiți că jocul
va fi mereu parte din tine, că nimeni nu și-ar putea
înțelege existența, fără a apela la imaginație. Până
la urmă, literatura este și ea un joc, joc format din
taine, imagini, cuvinte, pe care nu oricine îl poate
înțelege sau respecta. Pentru tine, copilul mereu
în căutarea explicațiilor și mereu văzând partea
plină a paharului, lecturi pentru început de drum,
pentru curajul de a te încumeta în această aventură:
Aș începe cu Fetița care se juca de-a Dumnezeu de
Dan Lungu – o carte care se află la granița dintre
naivitate și realitatea care aduce durere în suflet,
Rădița fiind cea care ne spune că pentru a trece
peste greutăți trebuie să te joci și să ai credința
că jocul tău ar putea aduce o schimbare, ar putea
însemna o viață mai bună și mai frumoasă.
Aș continua cu... De ce fierbe copilul în mămăligă de
Aglaja Veteranyi, Micul prinț de Antoine de Saint-
Exupéry, O poveste haioasă de Ned Vizzini...
Aș încheia cu Bunica mi-a zis să-ți spun că-i pare rău
de Fredrik Backman – Tărâmul-Aproape-Treaz ne
așteaptă pe toți, având câte o poveste pentru fiecare
dintre noi. Este foarte important, ca în viață, să ne
apărăm „castelul” și prietenii, să realizăm că a fi
„altfel” nu este un lucru greșit, ci un avantaj, pentru
că „A avea o bunică e ca și cum ai avea o armată”.
Dar lista rămâne deschisă...
2. Când vine vremea maturizării și trebuie să îți
asumi anumite responsabilități, când trebuie să te
confrunți cu propria persoană, dar simți că dorești
explicații și de la cei din jur. Când îți găsești atât
drumul, cât și pe cei care te inspiră să urmezi o
BUN DE LECTURĂ
anumită cale, când simți că ți-ai descoperit locul.
Pentru cei care au nevoie de un imbold, de o încurajare,
de o vorbă bună venită la momentul potrivit:
Aș începe cu Oscar și Tanti Roz de Éric-Emmanuel
Schmitt – cartea care se va cuibări în sufletul tău,
care te va învăța ce înseamnă bucuria, dar și tristețea
și că „suferința morală o alegi”, pentru că fiecare
dintre noi decide pe cine are alături, pe cine lasă
să-i vadă bunătatea și imperfecțiunile inevitabile.
Aș continua cu... Tata mă citește și după moarte de
Mihail Vakulovski, Profesorul și menajera de Yoko
Ogawa, Dulcea poveste a tristului elefant de Diana
Adamek, Vara în care mama a avut ochii verzi de Tatiana
Țîbuleac, Bonjour tristesse de Francoise Sagan, Pădurea
norvegiană de Haruki Murakami, Marile speranțe de
Charles Dickens, Scrisoare către tata de Franz Kafka...
Aș încheia cu Jurnalul unei fete greu de mulțumit de
Jeni Acterian – lectura prin care îți vei găsi colțul
inaccesibil din propria ființă, colțul pe care nimeni
nu îl cunoaște, colțul în care ideile tale au libertatea
pe care au tot așteptat-o. Corelațiile nu vor întârzia
să apară, deoarece fiecare dintre noi are capacitatea
de a arăta și mai mult, indiferent de situație.
Dar lista rămâne deschisă...
3. Când trebuie să faci diferența dintre bine
și rău, dintre virtute și cusur, dintre toleranță și
intoleranță. Când te întrebi de ce nu există numai
oameni buni, de ce divinitatea îți pune în cale și
persoane care nu te încurajează. Pentru a înțelege
ceea ce te așteaptă, pentru a învăța să te lași ghidat,
întotdeauna, de bunătate, de forța de a te depăși,
pentru a-ți îndeplini toate dorințele, indiferent de...
Aș începe cu „Povestea lui Harap-Alb” de Ion
Creangă – povestea care ne pregătește pentru
asumarea binelui care nu este opus răului, ci-i stă
alături, dar și pentru întâlnirea cu Spânul, care ne
întărește, ne scoate la lumină fondul nostru bun. În
fiecare dintre noi, doarme un Harap-Alb, pregătit
să se trezească pentru a-și găsi drumul.
Aș continua cu... Șoareci și oameni de John Steinbeck,
Să ucizi o pasăre cântătoare și Du-te și pune un străjer de
Harper Lee, „Moara cu noroc” de Ioan Slavici, Cele opt
păcate capitale ale omenirii de Konrad Lorenz, Creanga
de aur de Mihail Sadoveanu, Eseuri de duminică de
Constantin Noica, Roșu și negru de Stendhal, Despre
neajunsul de a te fi născut de Emil Cioran...
Aș încheia cu Crimă și pedeapsă de F.M. Dostoievski
– cartea care te transformă în judecător, care te pune,
deopotrivă, în pielea vinovatului și în a celui care îi va
decide soarta, cartea care îți ridică una dintre cele mai
mari întrebări: se poate compensa o crimă, prin mii
29
 BUN DE LECTURĂ
de fapte nobile − o moarte și o sută de vieți la schimb?
Dar lista rămâne deschisă...
4. Când vrei să înțelegi ce înseamnă lectura, a
fi cititor sau scriitor. Când pasiunea pentru lectură
devine ceva mai mult, îți ocupă întreg timpul și ajungi
să te imaginezi așezându-te la masă, cu o foaie albă
în față, cu stiloul în mână. Când descoperi cărți care
te ajută să vezi celelalte vieți ale tale, locul din care
toate ideile tale izvorăsc, miezul ființei, începutul și
sfârșitul, dar și asumarea totală a unui scop:
Aș începe cu Caiet de ricoșat gânduri de Gabriel
Liiceanu – desăvârșirea este atunci când te poți
bucura de taifasul nesfârșit al cărților, când participi
la dialogul imaginar al gândurilor împreună cu cei
care au scris cărțile respective. Cartea întâlnirilor
care te confirmă, te provoacă, te infirmă, cartea care
te ajută să eviți „oceanul uitării”.
Aș continua cu... Romancierul naiv și sentimental de
Orhan Pamuk, Scrisori către un tânăr romancier de
Mario Vargas Llosa.
Aș încheia cu Dialoguri secrete de Ioana Pârvulescu
− cartea care ne arată cum se roagă scriitorii prin
personajele sau vocile lor multiple, cum menirea
cuvintelor este aceea de a se ridica la cer și de a se
întoarce, lectura care explică gesturile atât de dragi,
din perspectiva celor care le-au dat viață.
Dar lista rămâne deschisă...
5. Când vrei să evadezi, dar nu ești hotărât în
ce lume vrei să călătorești, dacă în una marcată
de bunătate sau în una care îți dă de gândit, din
care nu te vei întoarce la fel cum erai. Cărți pentru
oameni în căutarea aventurii, pentru oameni care
simt că realitatea te poate afecta prea mult în unele
momente și că singurul răspuns este în lumea dintre
pagini. Lecturi care te ajută în momentele în care
simți că te pierzi, când nu îți mai găsești locul, iar
ficțiunea pare a fi cea mai bună soluție:
Aș începe cu Cartea de nisip de Jorge Luis Borges – este
o amuletă, deoarece cartea nu se termină niciodată, și
nici nisipul din ea. Cartea care te face cel mai fericit,
dar și prizonierul ei, care creează o punte între latura
ta pozitivă și cea marcată de frici și insecurități.
Aș continua cu... „Metamorfoza” de Franz Kafka,
Parfumul de Patrick Suskind, Faust de J.W. Goethe,
Maestrul și Margareta de Mihail Bulgakov, „Mantaua”,
„Nasul”, „Însemnările unui nebun” de N.V. Gogol...
Aș încheia cu Divina comedie de Dante Alighieri –
cartea care te învață că pentru a descoperi paradisul,
trebuie să treci prin infern și purgatoriu, că odată
ce îți învingi propriile temeri, odată ce îți înțelegi
30
CONSILIERUL DE LECTUR Ă
iunie 2021
defectele și începi să ți le asumi, călătoria poate
începe, dar a avea lângă tine o călăuză este esențial
dacă vrei să reușești.
Dar lista rămâne deschisă...
6. Când vrei îți cunoști propria ființă mai bine, când
ajungi la vârsta la care vrei certitudini, nu posibilități.
Pentru cei care au prea multe întrebări fără răspuns,
care vor să se regăsească, să își înțeleagă trăirile și
acțiunile mai bine, să accepte un prilej de introspecție
cărți de suflet pentru suflet, care te vor transforma,
care își vor pune amprenta atât de adânc în ființa ta,
încât nu o să mai ai motive să te îndoiești:
Aș începe cu Jurnalul unui om dezamăgit de W.N.P.
Barbellion – lectura care îți va arată că atunci când ai
o fire excesiv de introspectivă, cel mai nefericit vei fi
atunci când nu poți decât să te consumi singur. Lectura
care te va învăța cum să te dedici pasiunii tale, cum să
fii „inimă moartă care bate pentru cei vii”...
Aș continua cu... M-am hotărât să devin prost de
Michael Page, Despre îngeri de Andrei Pleșu, Portret
al artistului la tinerețe de James Joyce, Suferințele
tânărului Werther de J.W. Goethe, Greața de Jean-
Paul Sartre, Plânsul lui Nietzsche de Irvin Yalom,
„Iona” de Marin Sorescu...
Aș încheia cu Insuportabila ușurătate a ființei de Milan
Kundera – cartea care te adâncește într-o stare de fapt,
care te obligă să îți analizezi propria ființă, propria
existență, deoarece „tot ce-i necesar e greu, iar valoros
e tot ce are greutate”. Cine tinde să urce, fără să se
oprească, o să amețească, fiind atras de golul de sub el.
Dar lista rămâne deschisă...
7. Când vrei să cunoști adevărata prietenie,
când ești în căutarea cuiva care să te asculte, să te
înțeleagă. Cărți care te vor ajuta să găsești pe cineva
care îți va rămâne fidel pe vecie, pe cineva care
nu te va dezamăgi sau trăda, ci îți va fi alături la
fiecare pas, indiferent dacă este unul bun sau rău.
Pentru a înțelege soarta și de ce fiecare om încearcă
să rupă voia zeilor, să se autodepășească, urmat,
îndeaproape, de cel mai bun prieten:
Aș începe cu Prietena mea genială de Elena Ferrante
– o carte despre cum doi oameni pot scoate la iveală,
unul din celălalt, varianta cea mai bună a celuilalt,
despre cum prietenii se pot încuraja să nu renunțe și
să își urmeze propria cale.
Aș continua cu... Epopeea lui Ghilgameș
Aș încheia cu Ahile sau Despre forma absolută a
prieteniei de Petru Creția – oamenii sunt aidoma
frunzelor, trăiesc o clipă, apoi se veștejesc și pier, dar
modul în care acea clipă este fructificată este
CONSILIERUL DE LECTURĂ
iunie 2021
definitoriu. Prin putere și curaj, se poate obține
ceva mai presus de destin, așa cum au făcut Ahile și
Patrocle.
Dar lista rămâne deschisă...
8. Când vrei să fii înțeles de cei din jur, când
vrei să te explici, dar nu mai ai cuvinte. Pentru
momentele în care te simți neînțeles, ignorat, ca și
cum ceea ce faci nu este de ajuns. Pentru a căpăta
încredere în propriile puteri, pentru a reuși să te pui
în pielea celui de lângă tine, pentru a deveni empatic
și profund. Cărți care te vor ajuta să ai curajul de a-i
iubi atât pe cei buni, cât și pe cei răi, personaje care
te vor învăța ce înseamnă compasiunea:
Aș începe cu Frații Karamazov de F.M. Dostoievski
– cartea care te ajută să cunoști atât abisul de
deasupra noastră, cel al luminoaselor idealuri, cât și
pe cel de sub noi, bântuit de posibila descompunere
morală, lectura care te învață să te rogi pentru toți cu
aceleași cuvinte, să oferi bunătate, indiferent de ceea
ce primești, la fel ca Alioșa.
Aș continua cu... Zbor deasupra unui cuib de cuci de
Ken Kessey.
Aș încheia cu Declarație de iubire de Gabriel Liiceanu
– fiecare om trebuie să aibă un „edificiu afectiv”
propriu, format din oamenii pe care îi iubește fără
oprire, care-i fac existența mai ușoară prin simpla lor
prezență, care-l înțeleg. Răutatea este neputincioasă
în fața acestui edificiu.
Dar lista rămâne deschisă...
9. Când nu vrei să îți pierzi speranța, când simți
că nu mai poți face nimic, că ești doar un punct
în fața destinului. Când cel mai bun lucru este
să aștepți, folosindu-ți, implicit, forța moarală
a speranței. Pentru momentele în care te simți
pierdut, descumpănit, dar trebuie să îți amintești că
te așteaptă lucruri mărețe, că totul este aranjat de o
ordine cosmică. Cărți pentru cei a căror viață este
marcată de lumină, dar și de umbră, pentru cei care
au credința că norii vor trece și că, în locul lor, cerul
însorit își va face apariția:
Aș începe cu Eseu despre orbire de Jose Saramago
– trebuie să vă imaginați că trăim într-o distopie,
că nimic nu mai este așa cum știam, nici măcar
oamenii apropiați, nici măcar propria ființă. Iar
în momentul în care vacarmul se dezlănțuie, când
lumea orbește, singura putere a sufletului care
rămâne intactă este speranța. Speranța că acest
coșmar se va termina, speranța că ziua următoare
va aduce totul la normal.
Aș continua cu... „Lobocoagulare prefrontală” de
BUN DE LECT UR Ă
Vasile Voiculescu, Luminile și umbrele sufletului de
Petru Creția, Ciuma de Albert Camus, Mitul lui Sisif
de Albert Camus…
Aș încheia cu Viața pe un peron de Octavian Paler −
așteptarea este sinonimă cu speranța, deoarece când
nu mai poți face nimic, nu spui: „sunt disperat”, ci
„aștept”. În clipa în care puterea de a spera începe
să dispară, ești pierdut, pentru că nu mai izbutești să
aștepți, ci ești convins că nimic nu te mai poate salva.
Dar lista rămâne deschisă...
10. Când dorești să îți cunoști istoria, când realizezi
că salvarea vine prin memorie. Noi, oamenii,
suntem dominați de istorie, așa că timpul trebuie
să devină circular pentru a-l putea stăpâni. Cărți
pentru memoria colectivă a oamenilor, dar și pentru
acel cotlon al sufletului tău pe care nu vrei să îl arăți
nimănui, cărți care înveselesc, dar și întristează,
care pun în balanță momentele frumoase, de pus în
ramă, alături de cele pe care toată lumea ar vrea să
le uite cât mai repede cu putință:
Aș începe cu Aleea Zorilor de Andrei Crăciun – cel
mai important lucru pe care un om îl poate face este
acela de a spune povești, chiar și „zmeilor” trebuie
să le vorbești ca și cum ar fi oameni. Este esențial să
cunoaștem ceea ce s-a întâmplat, iar o perspectivă
ludică asupra comunismului nu sună rău. Până la
urmă, copiii îi detestau pe ruși pentru că, din cauza
lor, nu aveau portocale.
Aș continua cu... Și eu am trăit în comunism de Ioana
Pârvulescu, Amintiri de la Junimea de Iacob Negruzzi,
Drumul cenușii de Augustin Buzura...
Aș încheia cu Sapiens. Scurtă istorie a omenirii de
Yuval Noah Harari – o carte totală din care toți
avem de învățat, observând evoluția care a avut loc
de-a lungul timpului, modul în care oamenii s-au
transformat continuu, modernizarea fiind cuvântul-
cheie. Vei descoperi secretul prin care omul a reușit.
De la vânătorii-culegători, am ajuns la poeți și
matematicieni, oameni capabili să depășească aria
care îi înconjoară.
Dar lista rămâne deschisă...
11. Când vrei o pauză de la tot ceea ce se întâmplă
în jurul tău, de la zilele mai puțin bune care sunt
inevitabile, de la certuri și confruntări în câmp deschis,
cu cei din jurul tău, cu tine... Pentru lecturi liniștite,
care îți lasă, la final, un sentiment de satisfacție, care
te ajută să înfrunți realitatea, să o iei de la început,
să încerci din nou și din nou, să nu te dai bătut, ci să
înțelegi că viața ta e un prilej unic:
Aș începe cu Înalt este numele tău de Ioana Bradea –
31
 BUN DE LECT UR Ă
înalt este numele celui care a întins cerul ca un cort
deasupra noastră, care a întărit pământul peste ape,
care a îngrădit marea cu nisip și a revărsat aerul.
Aș continua cu... Trei etaje de Eshkol Nevo, Cutia
neagră de Amos Oz, Iubire cu „i” mic și Wabi-Sabi de
Francesc Miralles.
Aș încheia cu Cioran. Ultimul om liber de Andrei
Crăciun – când ai nevoie de o rupere de cotidian,
de o călătorie imaginară spre Paris, spre mansarda
„domnului Cioran”, este soluția. Această biografie
romanțată oferă o perspectivă atât de intimă asupra
vieții scriitorului, asupra singurătății, dar și asupra
insomniilor care i-au definit existența, asupra
harului acestuia de a vedea cu claritate în oameni. A
citi această carte este ca și cum ai face cunoștință cu
însuși Emil Cioran.
Dar lista rămâne deschisă...
12. Când vrei să te îndrăgostești, să simți cel mai
înălțător sentiment dintre toate care există − cărți
prin care să înțelegi ce înseamnă divinitatea, dar
și faptul că fiecare dintre noi are aici, în această
lume, o jumătate care așteaptă, cu nerăbdare, să se
contopească. Cărți pentru lacrimi, bucurie, pentru
suflet și eternitate, pentru muritori și nemuritori,
pentru incendiul simțit odată cu îndrăgostirea,
dar și pentru plumbul care nu ar trebui să ajungă
niciodată pe aripile noastre. Pentru oamenii care
visează mereu, care au capul în nori, dar picioarele
32
CONSILIERUL DE LECTUR Ă
iunie 2021
pe pământ, pentru cei care nu resping ideea de
împlinire prin iubire:
Aș începe cu Aviatorul de Evgheni Vodolazkin – o
carte a posibilităților, a iubirii sincere, dar, în același
timp, și a modului în care noi, oamenii, suntem capabili
să depășim suferința, să lăsăm în urmă ceea ce ni s-a
întâmplat. O lectură care demonstrează că dragostea
este valabilă dincolo de timp, că sentimentele, odată
născute, nu pot muri niciodată.
Aș continua cu... Cititorul și Evadări din iubire de
Bernhard Schlink, Cartea scurtelor iubiri eterne de
Andrei Makine, Studii despre iubire de Jose Ortega y
Gasset, „Un tramvai numit Dorință” de Tennessee
Williams, Dubla flacără de Octavio Paz, Ultima noapte
de dragoste, întâia noapte de război de Camil Petrescu...
Aș încheia cu Banchetul sau Despre iubire și
Phaidros sau Despre frumos de Platon – cărțile care
ne împlinesc, ne amintesc forma noastră sferică, ne
presară nostalgia perfecțiunii. Acum este timpul
să îl căutăm pe cel care ne completează, să ne
recăpătăm puterea, adică iubirea. Aripile sufletului
se hrănesc doar cu ceea ce este frumos, înțelept, bun
și minunat, și, de aceea, când întâlnim toate acestea,
începe să ne doară, ca și cum cineva ne-ar furnica
ființa. Aceasta este îndrăgostirea.
În fond, lista mea rămâne deschisă...
Ioana Dumitrache este elevă în clasa a XII-a
la Colegiul Național B.P. Hasdeu din Buzău.
CONSILIERUL DE LECTURĂ
iunie 2021
L ectură în vremea
holerei
Ioana Nanu
De mult timp cumpăneam asocierea cu oameni
care au cu lectura o relație gratuită, în sensul că nu
urmăresc, la finalul parcurgerii unui text, să „mulgă”
ceva din el – o lucrare, un articol, de exemplu. Dar,
până la relația gratuită cu cititul, se cerea să aflu
oameni dispuși să citească. În timpul lor liber. Din
scoarță în scoarță. Apoi, doritori să împărtășească
ce au văzut în text, ce întrebări le-a ridicat acesta,
dacă au sesizat când autorul le făcea cu ochiul și
ei s-au prins. Poate că nu e de prisos să pun aici,
ca memento, testul lui Vladimir Nabokov pentru
studenții săi de la Cornell, test care viza alegerea a
patru dintre cele zece întrebări oferite de profesor în
identificarea calităților unui bun cititor:
1. Cititorul ar trebui să facă parte dintr-un club de carte.
2. Cititorul ar trebui să se identifice cu personajul
principal.
3. Cititorul ar trebui să se concentreze pe unghiul
socio-economic.
4. Cititorul ar trebui să prefere o poveste cu acţiune
şi dialog în locul uneia fără cele două.
5. Cititorul ar trebui să fi văzut cartea într-un film.
6. Cititorul ar trebui să fie un autor în devenire.
7. Cititorul ar trebui să aibă imaginaţie.
8. Cititorul ar trebui să aibă memorie.
9. Cititorul ar trebui să aibă un dicţionar.
10. Cititorul ar trebui să aibă un simţ artistic.
Ultimele patru sunt indicate de Nabokov drept
importante. Așadar, pe lângă cele spuse anterior, să
le adăugăm și pe acestea la profilul căutat de mine.
* un Nozdriov, mincinos morbid, cu temeiuri aproape
Știam despre existența unui cerc mai omogen ca
participanți decât intenționam eu, în sensul că
proveneau cu toții din facultăți de limbi străine, și
care a funcționat, circa patru ani, sub îndrumarea a
doi tineri care predau la Facultatea de Litere, unul
la secția de Rusă, cealaltă, la Engleză. M-am sfătuit
cu ei. Metodologia cercului lor era următoarea: se
citea un text de aproximativ 50 de pagini, literatură
„bună” de secol XX, primele patru decenii, apoi se
întâlneau și, mai întâi, puneau pe hârtie o listă de
întrebări referitoare la text, alegeau una conducătoare
și discutau în jurul ei. Regulile priveau intervențiile
verbale disciplinate și un consum etilic moderat. Cei
doi erau moderatori. Consiliată astfel, constrânsă de
CITITORI DE LA 9 LA 90+
pandemie să propun întâlniri în propria locuință, am
formulat țintit invitațiile printre persoane ex aequo.
Nimeni nu urma să modereze întâlnirile, pe care le-am
decis a fi săptămânale. Am căzut de acord că ar fi mai
potrivite interacțiunile libere, fără o agendă anume
− marxistă, feministă, postcolonialistă, estetizantă ori
istoricizantă. Indiferent de propensiunile personale,
de formarea individuală, am hotărât și ne-am ținut
de asta, să nu fim teziști, să nu lăsăm orgoliile să
paraziteze întâlnirile. Suntem trei profesoare și un
chimist. Fiecare are lecturile cele mai ample din
spații diferite: german, francez, englez și rusesc, așa
că diversitatea a fost asigurată. Am reușit, în cele 12
săptămâni care s-au scurs până acum, să ne întâlnim
sub semnul armoniei, să ne rotunjim asperitățile, să
ne îndulcim vorbele, să funcționăm doar în virtutea
celor 90 de minute duminicale vesperale de bucurie
pură. Suntem patru, așa că mai nimerit e să spun că
am format un pătrat, nu un cerc literar.
Am optat pentru literatura clasică întrucât suntem
la o vârstă, +/- 40, când revizitarea clasicilor este
potrivită. Am început cu rușii. A contat clasamentul
fără echivoc al lui Nabokov din articolul „Cititori
buni și scriitori buni”: „primul, Tolstoi, al doilea,
Gogol, al treilea, Cehov, al patrulea, Turgheniev.”.
Așadar, Tolstoi a deschis seria rușilor. Prima dată am
citit „Moartea lui Ivan Ilici”. A urmat Suflete moarte,
volumul I, în trei ședințe, și „Mantaua” de Gogol.
Spre deosebire de Tolstoi, care moralizează și care,
deși genial, nu are umorul lui Gogol, acesta din urmă
a fost, cred, (re)descoperirea grupului. Mustind de
ironie, având, ca și Tolstoi, geniu, dar, spre deosebire
de acesta, posedând o viziune grotescă asupra lumii
cum, poate, doar la alt nebun, la Swift, mai găsești,
Gogol ne-a făcut să râdem homeric. Am aflat că
Pliușkin a generat un sindrom al acumulării excesive,
numit ironic și sindromul lui Diogene; am cunoscut
estetice în țeserea spontană a minciunilor lui; un
Cicikov care, parcă, în ultimul capitol al primului
volum, și-a pierdut din strălucirea impostorală;
i-am cunoscut pe badea Miteai și badea Mineai, cei
doi mujici pe care, grație rezidenței rurale impuse
de holera contemporană, i-am înțeles nu doar ca pe
niște personaje, ci ca pe transfigurări gogoliene ale
vecinilor mei țărani. Revenind la creatorul lui Ivan
Ilici, textul ne-a amintit de eseul „Falsa conștiință” de
Petru Creția și de privirea personajului din Judecata
de Apoi din Capela Sixtină care, cu un ochi acoperit,
descoperă, îngrozit, că „a ratat meciul”, adică viața
însăși. Am încheiat cu Rudin al lui Turgheniev
punând-ne sub lupă un personaj vital pentru finalul
33
CITITORI DE LA 9 LA 90+ CONSILIERUL DE LECTUR Ă
iunie 2021

de romantism rusesc, „omul de prisos”. dintre texte s-au țesut natural și le-am putut
Pe lângă problematica interesantă pe aproape palpa cu multă satisfacție: scârțâitul
care literatura rusă o pune în secolul viorii surorii lui Gregor și-a găsit pandantul
al XIX-lea, literatură pentru care viața în interpretarea studiului de Talberg de către
și textul nu sunt separate, și nici autorul Pandalevski, din Rudin; brelocul lui Ivan Ilici
și opera, pentru cititorul român ea are și-a aflat corespondentul în vestimentația
o însemnătate deosebită prin faptul că tânărului prezentat accidental în primul
traducerile din ruși reprezintă unul din capitol din Suflete moarte.
câștigurile comuniste. Aproape în nicio Săptămâna ce vine discutăm Lucrurile
altă limbă rușii nu au fost traduși atât de de George Perec. Pentru unii, cartea este
exemplar ca în română. În plus, l-am citit despre viața burgheză, pentru alții, despre
cu profit, de fiecare dată, pe Nabokov, sindromul Pliușkin și a avea sau a nu avea
care aproape că fişează personajele din stil, mai ales că, deseori, noi înșine poposim
obișnuința lui de entomolog, explică pe la târgurile de vechituri. Oricum, deși
patronime, indică ortoepia pentru audienţa subțire și puțin cunoscută, cartea lui Perec
anglofonă, are, aș putea spune, o perspectivă merită multă atenție.
mai ales istoricizantă asupra textelor *
propuse spre analiză. Ideile sale critice Pentru a încheia, lectura în vremea
notabile merită parcurse de orice admirator holerei a fost unul dintre bonusurile acestei
al lui Tolstoi, dar nu pot schimba impresia pandemii. Pe fondul morbului din univers
generală de mecanicism al demonstraţiei. s-a creat, pentru noi, timpul după care am
Am simțit simpatia spontană pentru Gogol, tânjit îndelung. Tânjeam să împărtășesc
așa cum este surprins în fragmentul despre cu cititori buni, profesioniști sau ba, acest
„Mantaua”: „Trecerea piezişă, dincolo privilegiu al tihnei, plăcerea cititului de la o
de planul raţional al vieţii, poate fi făcută copertă la alta, cu drag și interes, fără grabă,
în multe feluri şi fiecare mare scriitor a textelor care ți-au scăpat, poate, din vedere
are propria sa metodă. La Gogol avem o în ultimii 20 de ani sau pe care le-ai citit
combinaţie a două mişcări: o tresărire şi o neatent și care, la o (re)lectură pandemică
alunecare. Imaginaţi-vă o trapă secretă, care generează „frumuseți și prețuri noi”.
se deschide sub picioarele voastre absurd de
neaşteptat, şi un fior liric care vă ridică şi vă Ioana Nanu este profesoară la
lasă să cădeţi cu o bufnitură în următoarea Școala Americană Internațională din București (A.I.S.B.).
capcană. Absurdul era muza favorită a lui
Gogol – dar când spun absurd nu înţeleg
bizarul sau comicul. Absurdul are la fel de
multe nuanţe şi trepte ca şi tragicul.”. Iar la
Turgheniev amintește descrierile ca nişte „mici
picturi în culori coapte”, dar nu-i iartă „tehnica
trasului cu urechea” în construcţia situaţiilor.
*
Au mai apărut pe lista noastră și
„Metamorfoza” lui Kafka. Nuvela e scurtă,
densă, analizată de Vladimir Nabokov în
„Cursuri de literatură rusă” și e diferită
substanțial de ceea ce citisem anterior.
Pentru noi, Kafka, poate cel mai cunoscut
nouă înainte de întâlnirile pătratului
literar, a suscitat discuții aprinse, mai ales
că Ivan Ilici, burghez și funcționar, avea și
el, ca și Gregor Samsa, o familie de filistini
în sensul flaubertian, oameni meschini,
bestii cu înfățișări omenești. Relațiile secrete

34
CONSILIERUL DE LECTURĂ
iunie 2021 INTERVIU

„E
nevoie de magia pe care o produce teatrul.”
Oră-eveniment cu Ionuț Caras, actor și regizor și elevii Colegiului Emil Racoviță din Cluj

În 7 februarie 2021 a avut loc la Teatrul Național din Cluj

prima premieră on-line a anului. S-a jucat spectacolul
„Cartoforii” de Nikolai Gogol în regia lui Ionuț Caras.
Am participat la spectacol cu elevii clasei a IX-a și i-am
cerut regizorului permisiunea de a-i pune întrebări la
finalul acestuia cu scopul de a-i învăța pe elevi să scrie
o cronică de spectacol. Dar activitatea a ajuns să fie mult
mai interesantă.
Elevii au trimis numeroase întrebări și comentarii pe
messanger și WhatsApp regizorului, care a avut răbdare să le
răspundă și a pus o parte din cronicile lor pe pagina proprie
de Facebook, pentru a incita publicul tânăr să vizioneze
piesa. Astfel, s-a creat nu numai contextul potrivit redactării
de cronică de spectacol, ci și șansa ca regizorul să răspundă
invitației de a participa la o oră on-line la scurt timp după
spectacol și să le vorbească elevilor și celor două studente,
Roxana Țentea – anul I la secția de Teatrologie a Facultății de
Teatru și Film a UBB Cluj și Ioana Crupenschi – anul III la
Facultatea de Litere a UBB Cluj, despre spectacol. Întâlnirea
s-a derulat sub forma unui interviu.
Am rugat-o pe Roxana Țentea să prezinte interviul
în maniera pe care o studiază la facultate și pe Ioana
Crupenschi, care tocmai încheiase practica pedagogică,
să facă câteva observații pe marginea lecției. Corina
Dindelegan
Faptul că, în general, cultura și arta nu sunt actorul și regizorul Ionuț Caras Interviul poate fi
încurajate sau tratate cu prioritate în școlile cu profil vizionat pe www.omultimedeidei.com la secțiunea
real nu este o noutate. Aceasta o putem explica și destinată clasei a IX-a. Elevii au fost încurajați să
prin cifrele de investiție în cultură a ministerului, vadă spectacolul „Cartoforii”, care a avut premiera
prin proiectele artistice care nu primesc investiții, în februarie anul acesta la Teatrul Național din
prin copiii ajunși în sălile de spectacol în excursii de Cluj, în regia lui Ionuț Caras, ca mai apoi să scrie
entertaiment, nu cu rolul de a înțelege, de a învăța cronici, impresii sau să pregătească întrebări pentru
sau de a descoperi. Poate contribuie și eticheta întâlnirea cu invitatul.
care (din nefericire, încă) se pune pe liceele sau De obicei Ionuț Caras îndeplinește un dublu rol (de
facultățile de profil vocațional. Se adaugă și frica actor și de regizor), mai ales în proiectele desfășurate
de eșec a părinților care și-ar putea susține copiii din proprie inițiativă, ca de exemplu „Texte bune
să facă studii în domeniul artistic, accentuată de în locuri nebune”, în care experimentează cu texte
perioada pandemiei în care tot sectorul cultural s-a care nu sunt scrise pentru scenă, jucate în locuri
mutat sau a încercat o mutare în on-line. neconvenționale. În cazul spectacolului „Cartoforii”,
Ca să se formeze tineri consumatori de artă sau Ionuț Caras preia doar cârmele regizorale, dar cu
cultură, trebuie să existe și pedagogi care încurajează atenție de pedagog și actor deopotrivă. Pedagog
și cresc tinere generații de spectatori culți și vizitatori și pentru că Ionuț Caras este lector la Facultatea
de muzee interesați, cu un ochi critic. de Teatru și Film, chiar el susținând că rolurile de
Am participat la ora organizată de doamna Corina actor, regizor și pedagog nu se reduc reciproc, ci
Dindelegan, profesoară de română la Colegiul sunt complementare, „se confundă, se amestecă”.
Național Emil Racoviță, avându-l invitat pe Activitatea realizată cu elevii clasei a IX-a a constat

35
 INTERVIU
în vizionarea spectacolului, alcătuirea de cronici
de spectacol și întâlnirea cu regizorul. Și pentru că
întâlnirea a avut, în fapt, doi pedagogi, elevii au
avut șansa a doi mentori care au scos în evidență
cât este de important să deții o cultură vastă, nu
doar teatrală. A fost vorba mai degrabă despre
interdisciplinaritate și cultură generală, despre
cititul în plus care îți oferă șansa de a înțelege ce
vezi pe scenă sau în viață, despre un ochi care se
formează văzând „lucruri”. Pentru că acum marea
temere a unui profesor este tocmai că elevii „vor
învăța că se poate trăi fără artă și fără teatru. Asta ar fi
o mare tristețe pentru mine“, după cuvintele doamnei
Dindelegan. Cronicile și textele elevilor au ajuns la
regizor, care le-a citit, s-a bucurat să le știe scrise de
o tânără generație, încurajată să meargă la teatru
sau să vadă spectacole on-line pentru moment și
le-a împărtășit cu întreaga echipă a spectacolului.
Întrebat cum este postura de actor și regizor,
de trecerea de la una la alta și asumarea unui
rol în pregătirea spectacolului, Ionuț Caras a
răspuns modest, afirmând că nu se autointitulează
regizor, că, deși a lucrat la spectacol, l-a lucrat din
perspectiva unui actor: „Adică, am avantajul că îmi
cunosc bine colegii și că știu trupa, am lucrat alături de
ei și am încercat să conduc sau să imprim, să construiesc
o atmosferă bună de lucru. Atmosfera mi se pare cel
mai important ingredient atunci când lucrezi la un
spectacol, indiferent de care parte ai fi. Chiar dacă ești
actor, scenograf sau regizor, important este, și nu doar
în domeniul acesta − și la școală e la fel de important − ca
atmosfera să fie caldă, bună, favorabilă deschiderii.”.
În schimb, rolul de regizor îi oferă și îi cere,
deopotrivă, o mai mare responsabilitate și creează
unele presiuni: „Eu când lucrez la un rol, la un personaj,
am mai puține lucruri care mă apasă. Adică, trebuie să
fiu atent la ce fac, la relațiile cu partenerii, la scopurile
pe care le impun eu sau le dă regizorul. Dar, în orice
caz, un actor nu e atent la construcția mare, completă, e
atent la părticica aceea a lui. Trecând de cealaltă parte a
baricadei, în poziția de regizor, pe lângă că trebuie să fie
atent la fiecare detaliu, trebuie să fie atent și la ansamblu,
la construcția spectacolului cu tot ce înseamnă asta: de
la cel mai mic obiect care stă undeva în colț, până la o
piesă de costum, până la felul în care sunt aranjate și cad
luminile, până la libertățile pe care și le mai iau actorii în
ceea ce privește textul și până la felul în care e promovat
spectacolul − afișul, fotografiile, filmarea. Mă rog, sunt
mult mai multe sarcini, dar mie mi-a plăcut să îmi dau de
muncă și să fiu ocupat și mi-am dat seama că funcționez
destul de bine când am multe lucruri de făcut și trebuie să
fiu atent la multe lucruri. Cumva, într-un fel sau altul,
36
CONSILIERUL DE LECTUR Ă
iunie 2021
reușesc să mă organizez și să am o atenție distributivă.
Îmi place să fiu solicitat în felul acesta.”.
Și poate un lucru și mai interesant, în relație cu
melanjul actor-regizor, este mecanismul actor-
regizor-pedagog. Întrebat cum îmbină cele trei
părți ale profesiei sale și cum e să fii și profesor,
cum e să ai studenți cărora să le predai, după Ionuț
Caras, toate cele trei definiri ale omului tripartit,
sunt plasate sub aceeași categorie: „Până la urmă, că
sunt la catedră, pe scenă sau în sală și construiesc un
spectacol, tot despre teatru vorbim, tot despre anumite
intenții care trebuie transmise, despre anumite mesaje
care trebuie livrate cât mai corect către cel care se uită.
Ele se confundă, se amestecă. În timp ce joc sau îmi fac
meseria de actor există și o părticică de pedagog care îmi
spune: «Domn’le, vezi că asta nu e bine așa, acolo nu e
bine așa, acolo trebuie să fii atent la chestiunea asta, ai
uitat cum se face aia». Există și o părticică de regizor,
pentru că actorul când joacă, se autoregizează. Adică, în
timp ce face, e stăpân pe ce face, el hotărăște cum face.
Apoi invers. Dacă trebuie să mă ocup, cum a fost la
«Cartoforii», de regia unui spectacol, mă pun în pielea
colegilor actori, îmi dau seama de ce au nevoie și cum
aș putea să îi ajut. Îmi fac și meseria de actor, și cea de
pedagog. Toate lucrează împreună, nu le poți separa.
Evident, mi-e mai ușor practicând pe scenă pentru că,
parcă, invitațiile mele sunt mai ușor înțelese de către
colegi sau ajung mai repede la ei. Sau la studenți. Adică,
reușesc să dezvolt un limbaj comun cu ei.”.
Și pentru că și profesorii noștri au avut profesorii
și mentorii lor, Ionuț Caras a adus în discuție un
pedagog de la care a deprins la rândul său o lecție:
„Radu Penciulescu, un mare regizor și pedagog român,
ne spunea la un atelier că actorul talentat e acela care
face atât cât îi cere sarcina, nici mai mult, nici mai puțin.
Dacă face prea mult, e cabotin, dacă face prea puțin, e
netalentat. Trebuie să faci exact atât cât trebuie. E o
chestiune care se poate aplica în alte domenii, adică să
înțelegi ce ai de făcut și să faci atât cât trebuie.”.
Revenind la întrebările în legătură cu spectacolul
„Cartoforii”, Ionuț Caras dezvăluie că inițial avea
cu totul altceva în minte în legătură cu scenografia,
ceva modern, mult mai stilizat. Însă după întâlnirea
cu scenografa Zsófia Gábor, în care ambii și-au pus
ideile la comun și au negociat decorul, el „a cedat în
trei secunde. Pentru că îmi place să lucrez cu o atitudine
deschisă cu colaboratorii mei. Chestiunea asta am
experimentat-o și la «Texte bune în locuri nebune» și
lucrez complet deschis, fără să țin cu dinții de anumite
lucruri. Adică, dacă vine o propunere mai bună decât a
mea, nu am niciun regret în a o adopta.”.
Pentru că cei trei pereți „speciali” sunt lăudați și
CONSILIERUL DE LECTURĂ
iunie 2021
în timpul spectacolului, actorii repetând replica „să
nu murdărim pereții aceștia superbi”, Ionuț Caras
ne introduce în culise și ne explică ce au special
acești pereți și întreaga scenografie de altfel: „Ei
sunt de fapt niște mulaje ale unor pereți reali. E vorba de
un material care e pus peste niște pereți reali ca să prindă
forma lor și apoi sunt decojiți, sunt dați jos și rămâne
o anumită transparență și o anumită decrepitudine în
felul în care arată. Și transparența asta noi am folosit-o
prin lumini, în sensul în care ei pot fi luminați și din
spate și din față și creează anumite efecte destul de
frumoase. Dar a durat ceva să îi facă scenografa. Sunt
trei pereți clasici, nimic ieșit din comun, decât poate
unele elemente bizare cum ar fi apariția lui Gogol care
există ca un omagiu umil pe care am încercat să i-l aduc.
Asta ar fi un element nou în scenografie, care presupune
o libertate regizorală. Sau nasul, pe care l-am pus în
cealaltă parte. Am încercat prin diverse elemente, care
țin de scenografie sau lumea obiectuală, sau chiar de
text, [să introduc referințe extratextuale] pentru
spectatorii specializați sau familiarizați cu opera lui
Gogol, care vor zâmbi când vor auzi de «Mantaua», de
«Nasul», de «Suflete moarte». Un fel de semne, artificii
micuțe împrumutate din opera lui Gogol.”, punctând
și faptul că Gogol „e un scriitor cu un umor foarte
INTERVIU
bine pus la punct. Fără el nu ar fi putut să existe Kafka,
de exemplu. Literatura rusă, și nici cea europeană, nu ar
fi fost cum o știm noi astăzi fără geniul lui.”.
Iar la întrebarea dacă piesa s-ar fi putut adapta la o
distribuție în totalitate feminină, chiar cu riscul de
a leza fidelitatea textului, Ionuț Caras a răspuns că
nu s-a încumetat la aceste libertăți regizorale, mai
ales în primul lui spectacol „serios”: „Am mai făcut
eu una-alta, dar erau experimente, căutări, lucruri mai
firave, nu cu atât de mare greutate și nu am îndrăznit
să îmi iau niște libertăți regizorale extreme și nici nu
caut să fac asta. M-a interesat, în primul rând, să livrez
corect povestea. Mi se pare suficient de dificil să spui
o poveste bine. Deci nu m-am gândit la o distribuție
eminamente feminină, deși am ales să creez un personaj
pe care îl joacă Irina Wintze, dar care e tot un bărbat.
E posibil să fie o distribuție feminină, dar la nivel logic
și de construcție nu văd de ce ar trebui să facem asta.
Jocurile de cărți, jocurile de noroc au reprezentat o
preocupare eminamente masculină, dar nu spun că nu
or fi femei care își pierd averea la cărți. Dar în general,
locul de pierzanie, cum vrei să îi spui, birtul, crâșma,
cazinoul, e un loc frecventat de bărbați din cauza
anumitor cutume din vremurile respective”. Mai mult,
un grup de patru femei care să o facă pe o a cincea
să piardă toți banii ar fi lezat fidelitatea pentru text
și chiar povestea. Ele ar fi putut face asta, dar în
alt context și un alt cadru. Însă nu e imposibil, mai
ales având ca exemplu o „montare la Sfântu Gheorghe
pe care a făcut-o acolo un tânăr regizor: a adus totul în
contemporaneitate. Acțiunea se petrecerea în bucătăria
unui restaurant modern în care ei (cartoforii) erau niște
mafioți, cuțitari cu geci de piele, și totul adaptat și adus
acum, în prezent. Și asta poate să existe, dar din nou, pe
mine nu m-a interesat asta, nu am vrut să fac asta.”.
Discuția s-a încheiat cu unele concluzii referitoare la
teatru și importanța artei. Pentru că, după cuvintele
doamnei profesoare, „copiii trebuie să își dea seama ce
înseamnă să fii cultivat. Cu cât știi mai multe, cu atât
poți să înțelegi mai multe. Un artist cultivat e un artist
bun, un spectator cultivat vede mult mai mult într-un
spectacol, înțelege mai mult. Arta și artiștii au avut un
rol în supraviețuirea noastră, în binele nostru, artiștii
au susținut lumea, au păstrat-o în normalitate. Mersul
la spectacole, la expoziții, cititul, toate sunt o formă de
libertate pe care o oferă arta și numai ea.”.
Așadar, dați-le copiilor și tinerilor artă, cât mai multă
și cât mai bună! Mergeți cu ei la teatru, la muzeu,
la expoziții! Vizitați orașe, nu resorturi! Hrăniți-i și
cu literatură, filme, teatru și muzică, muzică bună!
Pentru că pe ei ne sprijinim și ei urmează să ne ia
locul, așadar, mai bine oameni prea plini de cultură,
37
 INTERVIU CONSILIERUL DE LECTUR Ă
iunie 2021

decât de o falsă impresie de cetățeni ai lumii.
Să consumăm artă, artă pe pâine și să nu verificăm
dacă ea ne va pune pâine pe masă mai târziu, pentru
că o va face, sub o formă sau alta.
Roxana Țentea
Sub dirijarea fluidă și naturală a orei de către
doamna profesoară Corina Dindelegan, regizorul
Ionuț Caras a împărtășit cu noi mici crâmpeie din
,,culisele” teatrului, dar și ale profesoratului. Am
apreciat modul simplu prin care ne-a prezentat
domeniul atât de complex al teatrului, iar partea
incredibilă a fost deschiderea, într-un timp atât de
scurt, a apetitului pentru această formă de artă.
Dinamismul orei nu s-a lăsat așteptat, elevii având
întrebări despre construcția spectacolului pe care le-
au adresat domnului Ionuț Caras. Am observat, în
acest sens, demersul deductiv pe care dumnealui l-a
adoptat în formularea răspunsurilor; prin crearea
premiselor sub forma unor exemple, elevii au putut
deduce concluziile. Astfel, a pus în valoare gândirea
liberă și ideile pe care receptorii și le-au apropriat.
Una dintre principalele caracteristici ale unei ființe
vii este capacitatea sa de a se adapta diferitelor
medii și situații. ,,Adaptabilitate” ar fi cuvântul prin
care aș descrie ora-eveniment la care am asistat cu
entuziasm și curiozitate. In pofida desfășurării on-
line, calitatea discursului nu s-a estompat. Desigur,
m-ar încânta ideea unei asistențe chiar în sala de teatru,
pentru a fi una cu lemnul scenei, cu tapiseria scaunelor
și cu înaltul sălii, spre care vom fi „prinși” de subsuori
și aburcați pe parcursul întregului moment.
Ioana Crupenschi

Dialogul elevilor cu regizorul imediat după vizionarea spectacolului

De ce ați ales „Cartoforii” și nu „Mantaua” sau „Nasul” la care faceți aluzie prin trimiterile extratextuale? 
Pentru că am vrut să montez „Cartoforii” și nu „Mantaua” sau „Nasul”. E un text la care mă 
gândesc de ceva vreme.
Prin introducerea unui personaj nou (bătrânul servitor cocoșat) nu considerați că este diminuată subtilitatea
metaforei pachetului de cărți numit Adelaida Ivanova?
Nu cred că e vorba de cine știe ce metaforă legată de Adelaida Ivanovna. Mă rog, de pachetul de cărți
cu acest nume. Probabil o iubire trecută a lui Iharev sau ceva de genul acesta. Cât despre bătrân, nu, nu
cred că afectează negativ desfășurarea evenimentelor. Dimpotrivă.
Cum alegeți gesturile necuprinse în indicațiile scenice atunci când construiți un personaj?
Încerc să le ofer și să le creez colegilor mei actori un mediu de lucru favorabil căutării relaxate și aplicate.
Ei fac foarte mult din muncă. Eu doar am grijă să nu derapeze și să rămână între granițele rolului.
Dar, desigur, ne mai permitem și anumite libertăți. Să nu uităm că facem parte dintr-un joc, până la urmă.
De ce credeți că publicul are nevoie de gaguri și surplus de text care să faciliteze înțelegerea piesei?
Gagurile sunt firești într-o comedie, mai ales într-una scrisă de Gogol. Mie îmi plac gagurile, le folosesc și le
construiesc. Gagurile, poantele, glumele – binedispun și relaxează. Sunt ca niște baloane cu oxigen (sau he-
liu) în spectacol. Cât despre surplusul de text, nu cred că am exagerat. Am operat pe ici pecolo. Ceea ce era și
firesc. Textul e bătrân iar traducerea are vechime. Trebuia să o mai cosmetizăm nițel. Adăugirile, minimale, de
altfel, oferă fie o mică călătorie prin universul gogolian, fie fac parte din căutările mele și ale actorilor și din felul
în care aceste căutări se manifestă liber și organic, pe scenă.
Simbolizează ceva costumul lui Aleksei? Dar pantofii de culori diferite?
Nu, nu simbolizează nimic. Nici pantofii de culori diferite. Poate doar o latură mai excentrică a persona-
jului. Sau, cine știe, o neglijență vestimentară. Actorul sigur a găsit un răspuns la această propunere.
Dacă persoana din tablou este autorul, oare ce semnificație are gestul lui Iharev de a-și indrepta arma spre el?
Păi nu e clar?

38
CONSILIERUL DE LECTURĂ
iunie 2021
A ventura cunoașterii
prin lectură
O altfel de călătorie
Sanda Checicheiș
Misiunea de Consilier de lectură
Am înțeles pe parcursul celor 12 ani de activitate
în cadrul „Cercurilor de lectură” că termenul de
,,misiune” este cel care definește cel mai bine acest
tip de mentorat. De fapt, cred că e o constatare
anterioară, întărită însă odată cu intrarea în
Programul „Cercuri de lectură”, inițiat de ANPRO.
Se știe că misiunea dascălului, în general, e privită
ca un apostolat și așa este. Așa o simțim, așa o trăim.
Ca profesor de limba română, eram oricum un
consilier de lectură implicit, chiar dacă nu foloseam
termenul. Confirmarea, dacă mai era cazul, am
primit-o și de la o fostă cerchistă, din urmă cu mai
bine de un deceniu, invitată de onoare la recenta
noastră călătorie – prin istorii și prin istoria cercului
– lecturile și activitățile de la cerc au avut un rol
important în ceea ce a citit ulterior, în adolescență
și acum la maturitate. A citit Catilinarele lui Cicero
după momentul schimbului de cărți de la Book
Corner − Librarium din Cluj (2011) și a vorbit atât
de frumos despre anii de călător în galaxia lecturii,
încât cred că a insuflat prin exemplul ei, cerchiștilor
de azi, plăcerea și bucuria lecturii, pe care o poți
simți la orice vârstă..
Cum am început. Ce m-a determinat să intru în
acest program?
Într-o toamnă târzie, în 2007, am descoperit prin
cursul de formare „Cercuri de lectură” câteva idei
inovatoare pentru momentul respectiv, în domeniul
pe care acum îl numim multiliterație. Însuși
conceptul în sine, de atelier – formă în care s-au
desfășurat și întâlnirile la curs, era ceva nou. Mi-au
plăcut atât de mult acele ateliere, încât imediat am
luat hotărârea de a iniția în școală un astfel de cerc
de lectură (ianuarie, 2008). Urmând pașii stabiliți;
ghidați atunci, ca și acum, sub umbrela ANPRO,
ne-am identificat printr-un nume, un motto, un
slogan și o mascotă. De atunci, ne numim „Călători
în galaxia lecturii”, avem ca motto o parafrazare
după celebrul dicton „Gândesc, deci exist.” al lui
CONSILIER I
Descartes ,,Citesc, deci exist!”, un slogan ,,Fii în
trend! Vino la cercul de lectură pentru a deveni un
om informat!” și o mascotă, sugerată de pictura lui
Arcimboldo, „Bibliotecarul”.
Aceeași plăcere am resimțit-o participând la
formarea „Ateliere de lectură”, desfășurată on-line,
în 2012 − pentru mine, prima de acest fel. A fost
pionieratul activităților on-line... cine s-ar fi gândit
atunci că vom ajunge să comunicăm pentru o lungă
perioadă de timp, aproape exclusiv în acest mod....
(atunci, era ceva inedit). A fost plăcut, interesant,
util, foloseam platforma Moodle și comunicam
prin e-mail, eficient, responsabil. Aceasta poate fi
... o altă istorie... La un deceniu distanță, privind
retrospectiv, comparând cu avalanșa de platforme
și aplicații/ instrumente web pe care am învățat să
le utilizeze în ultima perioadă, putem recunoaște
totuși și un aspect pozitiv al perioadei pandemiei.
În anul următor am conceput un CDȘ, după
indicațiile furnizate, dacă rețin bine, în săptămâna
a cincea de curs (activitățile erau împărțite pe
săptămâni). Atunci, era nevoie de o revigorare,
de o schimbare de mentalitate a felului în care era
privită lectura în școală. Despre toate aceste aspecte
se vorbește abia acum; programul „Cercuri de
lectură” al ANPRO le-a pus în discuție și a venit cu
soluții cu mult înainte, încercând mereu să aducă
un suflu nou, transmis în școli prin membrii săi.
Despre care au fost urmările în timp ale contactului
cu programul „Cercuri de lectură” vreau să vorbesc
în rândurile de mai jos.
O altfel de călătorie. De la un text la multe altele
Pentru că fiecare dintre noi suntem până la
urmă parte integrantă dintr-o anumită istorie, am
revenit cu plăcere la Mică istorie a unui secol mare,
volum antologic cu 20 de mici istorii, apărut în
anul centenarului la Editura Art. Prima călătorie
prin carte am făcut-o în 2018 când am fost nu
numai primii ei cititori, ci am avut și privilegiul de
a o ilustra transpunând în colaje felul în care am
interpretat-o. Am reluat cartea în decembrie 2020
odată cu participarea la proiectul „Lecturi paralele”,
care a încheiat Lecturiada de anul trecut, „Istoria
unui posibil viitor,” pornind de data aceasta într-o
altfel de călătorie.
Așa cum menționam și în postarea de pe grupul de
pe Facebook al Lecturiadei, după călătoriile primei
zile, prin lumea fantastică a cărților, am continuat
aventura, cu pași mici... de cronicari, prin ISTORII....
Dacă de obicei ne îmbarcam într-o navetă spațială,
39

CONSILIER I
navigând prin Galaxia Lecturii, de data aceasta, am
luat o ...birjă, pentru că am vrut să parcurgem drumuri
bătătorite, prin păduri întunecate și câmpii vesele.
Ne-am propus să parcurgem fiecare potecă care ne
poate descoperi o imagine a trecutului. Și astfel, a luat
naștere imaginea de fundal a Padlet-ului − o pădure
cu o potecă, un fundal neclar, care se limpezește pe
măsură ce avansezi pe drumul șerpuit, misterios.
Am pornit la drum, în 15 decembrie, marți spre
prânz, cu sloganul în buzunar, „Cu pași mici de
cronicar/ Prin Istorii, hai birjar!”.
Trecutul și prezentul merg mână-n mână, în
modul cel mai firesc; o dovedește atât conținutul
celor două volume avute în vedere, Mică istorie a
unui secol mare și Istoria lui Răzvan, cartea lui Horia
Corcheș, cât și ... vehiculele noastre de călătorie,
adaptate la mediul on-line. Clasa_Gen_Z, căci așa
se numește pe Teams echipa cercului de lectură,
și-a pus la bătaie abilitățile digitale, transpunând
lecturile lor în prezentări PPT, afișe realizate în
Canva, desene în Minecraft și tot ce le-a trecut lor
prin cap, pentru a împărtăși impresii, a schimba
idei, a provoca și pe alții la lectură, a lansa întrebări.
Noua generație de aventurieri a descoperit cu
surprindere în paginile Micii istorii… lucrurile care
„chiar așa s-au întâmplat”. Confirmarea a venit de
la unii dintre părinții lor, care și-au făcut timp să
poposească printre rândurile propriei istorii.
Am avut în mâna vizitiului birjei noastre metaforice,
nu un bici, ci o împletitură făcută ca la carte, din
competențe de literație și gândire critică, iar căluții, nu
se opinteau, dimpotrivă, parcă aveau aripi și scrutau
dimensiunea spațială, încât nu mai știam nici noi, dacă
suntem în trecut sau în prezent! Rețeta era perfectă!
Avându-l cu noi și pe Răzvan, (Istoria lui Răzvan),
care nu se mai oprea din povestit, ne-a fost foarte clar
că prin istorie poți merge la pas sau mai grăbit, dar e
40
CONSILIERUL DE LECTUR Ă
iunie 2021
foarte interesant să mai rătăcești pe un câmp de bătălie,
să mai vorbești despre o strategie cu însuși regele sau
domnitorul țării, să mai asculți pilde din înțelepciunea
vechilor daci sau din învățăturile lui Neagoe Basarab.
Ajunși din nou în prezent, ne-am întins puțin
picioarele într-o poieniță, numai bună de depănat
amintiri despre cercul nostru din urmă cu un deceniu
pentru că am spus-o: și noi scriem istorie! Am luat-o
în mijlocul nostru pe Iulia Tuduce, cerchista care
a inaugurat călătoriile la Cluj pentru Lecturiade,
în 2011. Am văzut în ea o tânără intelectuală, cu
veleități de orator, am prins din zbor amintirile ei
legate de schimbul de cărți, de lansarea volumului
Care-i faza cu cititul la Librarium. Îndemnul la
lectură, venit de la un discipol, care s-a ridicat chiar
din rândurile ucenicilor solomonari, a prins teren
favorabil. Puntea spre prezent a închis-o o altă
solomonoriță, din 2019, Antonia Beltechi, azi, boboc
la Liceul Pedagogic Iosif Vulcan din Oradea. Și ei i-au
rămas vii amintirile de pe strada Potaisei, de la Ceramic
cafe și toate evenimentele petrecute în Biblioteca O.
Goga din Cluj – „peștera” Cititorului... Sigur că Patricia,
ucenica recentă, a suspinat auzind ce a ratat în toamnă,
căci un pârdalnic de virus ne-a țintuit în fața laptopului
pe toți ucenicii solomonari și calfele lor.
Și auzind noi și istoria cercului nostru, ne-am urcat
iarăși în birjă, căci mai avem cale lungă de străbătut
pe cărările din pădurea misterioasă. La urcare,
Răzvan, „cel din carte”, ne-a întins Caietul bunicului,
ca să nu uităm cât de important este să lăsăm în
urma noastră „însemnări”.
Așa că, iată – am consemnat noi într-un Padlet
această inedită călătorie prin intermediul cărților și
poveștilor când s-au întâlnit prezentul și trecutul.
Sanda Checicheiș este profesoară la
Școala Gimnazială Nr. 11 din Oradea.
CONSILIERUL DE LECTURĂ
iunie 2021
Ș coli cu scLipici în
anul al doilea
scolicusclipici.noi-orizonturi.ro
Maria Kovacs
Mi se pare curios acum, după aproape un
an și jumătate, să argumentez de ce e nevoie
de „școli cu scLipici”. Această inițiativă
a crescut de acum într-un program al
Fundației Noi Orizonturi, program despre
care mie îmi place să cred că este un
subsidiar al celui numit „Școli comunitare”,
doar că focusul este acum dezvoltarea
literației în clasele primare. Viziunea
pentru Școli cu scLipici este ca fiecare copil
care termină clasa a IV-a să știe să citească
și să scrie suficient de bine pentru a accesa
curriculumul de gimnaziu.
Fundamentarea proiectului, în 2019,
atunci când l-am gândit cu colegele, a fost
constatarea că pe durata celor trei luni de
vacanță de vară, copiii din școlile primare
care trăiesc în medii vulnerabile au nevoie
de ajutor din partea comunității. Copiii,
care nu prea călătoresc cu părinții, nu
vizitează locuri interesante, nu citesc, pe
scurt, nu sunt stimulați să se dezvolte,
regresează mult la citit-scris peste vară și
ajung la școală în septembrie cu un nivel
al acestor deprinderi care probabil că se
apropie de cel din martie-aprilie din anul
școlar precedent. Or știm că ei au avut deja
un start mai slab în învățarea citit-scrisului
comparativ cu colegii lor care cresc în familii
cu multe cărți frumoase pentru copii, cu
povești care le dăruiesc un vocabular bogat,
cu părinți care se joacă fazan cu ei de la
patru ani, care îi iau în călătorii și vizite la
muzee și discută despre exponate. Îmi vine în
minte imaginea unui arc cu coarda întinsă din
care săgeata zboară departeeee … Și apoi văd
un arc cu coarda aproape deloc tensionată, din
care săgeata va ateriza probabil foarte aproape
de locul unde stă arcașul sau va fi imediat
doborâtă de gravitate.
Școala cu scLipici a fost gândită din start
pentru copiii-săgeți ce zboară din arcuri
cu corzi prea puțin întinse. Iar apoi a
CONSILIER I
venit COVID. Vacanța de trei luni care ne
îngrijora înainte se transformase în vacanță
de jumătate de an – așa că, fără doar și
poate, era nevoie să acționăm. De aceea,
în plină pandemie, în condiții cu tot soiul
de limitări impuse de distanțarea socială,
vara trecută am testat în cinci școli rurale
din Cluj un program construit în jurul a
zece cărți frumoase, pe care le-am citit,
interpretat și sucit în fel și chip în cele două
săptămâni de citit-scris, socotit și meșterit.
Planul fusese ca în această perioadă să
evaluăm copiii și să le urmărim progresul
folosind setul de instrumente de evaluare a
literației dezvoltat cu mai mulți ani în urmă
cu ajutor din partea unor voluntari inimoși
de la Critical Thinking International,
precum Charlie și Codruța Temple și Alan
Crawford. Mai avusesem o încercare de a
populariza aceste instrumente și în urmă
cu vreo zece ani, cu succes modest. De data
aceasta, cu Marinela Scripcariu în echipă,
am început să arătăm învățătorilor cum se
folosesc ele, realizând evaluări ale copiilor
(în stil acvariu, cu învățătorii observând de
la o distanță interacțiunea evaluatorului
cu copilul evaluat), ce lucruri importante
putem afla despre nivelul de literație al
copiilor evaluându-i astfel, cum putem
clădi pe ceea ce aflăm. Văzând că doar
citind materiale despre acest tip de evaluare
diagnostică și despre intervenții în sprijinul
accelerării dezvoltării literației este foarte
greu pentru învățători să le aplice și știind
41
CONSILIER I
că nu putem fi realmente alături de toți cei
de toți cei interesați să învețe, am început
să înregistrăm cu profesioniști scurte
videoclip-uri în care arătăm cum se face
evaluarea, cum se interpretează rezultatele,
cum se realizează ABEL (abordarea bazată
pe experiența utilizării limbii). Toate aceste
lucruri s-au sudat apoi în două cursuri
on-line cu acces liber – unul pe tema
evaluării, altul pe tema abordării globale a
citit-scrisului, care au ajuns foarte populare.
Și crescând programul astfel, am tot
adăugat resurse pe site-ul scolicusclipici.
noi-orizonturi.ro, precum și noi provocări.
Pe acei profesori care au parcurs cursurile
i-am provocat să pornească laboratoare de
literație în școală, unde să experimenteze
cele învățate la curs ajutând în același timp
copiii cu rămâneri în urmă la citit-scris.
I-am încurajat să recruteze, să pregătească
și să implice voluntari pentru a-i ajuta să
testeze intervenții cât mai precis țintite,
personalizate pe măsura fiecărui copil
care are nevoie de sprijin. Sunt peste 40
de astfel de laboratoare prin toată țara.
Cele care au cele mai numeroase grupe de
copii cu care lucrează probabil că au apelat și
la sprijinul programului Școală după școală – de
educație remedială – lansat semestrul acesta
de Ministerul Educației. Din partea Fundației,
laboratoarele primesc în esență sprijin sub
formă de consultanță, resurse didactice, ghid
de activități, iar cele care ne solicită, primesc și
materiale – caiete de evaluare tipărite, rechizite
pentru copii, cărți pentru cititori începători, cărți
tipărite dintre cele din Biblioteca cu scLipici.
Apropo de această bibliotecă, accesibilă
42
CONSILIERUL DE LECTUR Ă
iunie 2021
la același link, și ea a tot crescut. Cu un an
în urmă, aveam doar cele circa 100 de cărți
traduse și ordonate pe niveluri de citire.
Apoi am adăugat și etichete tematice ca
să se poată orienta cititorii mai ușor. Mai
apoi, ne-am gândit că n-ar strica să avem
poveștile de la nivelurile 1 și 2 înregistrate
– voce peste imaginea paginilor cărții –
pentru a-i ajuta pe micii cititori să exerseze
cititul. Gândul imediat următor a fost să
adăugăm și liste de cuvinte înregistrate în
video-uri de circa un minut, pe care copiii
să exerseze recunoașterea instantanee a
unor cuvinte din poveste.
Vara aceasta, avem în plan să sprijinim
11 școli de vară din tot atâtea județe, toate în
mediul rural. Doar că vara aceasta sperăm ca
școlile să își asume leadership-ul. Noi le oferim
resursele necesare, de la rechizite la cărți și
gustări pentru copii, le sprijinim și cu experți
alocați pe fiecare școală, le recrutăm voluntari
de la universități, dar organizarea și derularea
celor două săptămâni ține de școală.
Acum cred că nimeni nu mai are nevoie
de justificarea nevoii de a organiza activități
estivale de învățare pentru copiii din ciclul
primar, din mediile cele mai vulnerabile
din țară. Ne mai rămâne să echilibrăm bine
profesionalismul și jocul, să căutăm oameni
destoinici care să sprijine cât mai priceput
și cu dăruire procesul de învățare a citit-
scrisului. Ca să nu mai avem atâția copii și
tineri pentru care școala e doar o clădire din
care abia aștepți să ieși.
Maria Kovacs coordonează Școli cu scLipici,
un program al Fundației Noi Orizonturi.
CONSILIERUL DE LECTURĂ
iunie 2021
F erestrele deschise
ale școlii on-line
Preambul
De la începutul pandemiei a existat
tendința generală de a declara școala
on-line nepotrivită și insuficientă pentru
o educație de calitate. Dar nu cumva
sistemul educațional era deja imperfect,
blamat pentru rigiditatea funcțională
și incapacitatea de adaptare eficientă
la imperativele prezentului? Privită
altfel, acestă perioadă are meritul de a fi
evidențiat lacunele sistemului și de a oferi
posibilitatea adaptării, reinventării stilului
de lucru personal. De altfel, am avut
mereu convingerea că elevii nu trebuie să
primească doar cunoștințe, ci să învețe să le
valorifice, să relaționeze informațiile și să-și
descopere motivația și plăcerea de a lucra.
Un context potrivit pentru un astfel de
demers a fost pentru mine inițierea proiectul
internațional eTwinning „Bookland4Teen”
care a propus metode alternative de lucru,
în spații neconvenționale și și-a demonstrat
aplicabilitatea în grupe eterogene de elevi din
clase, țări și de vârste diferite. Aceeași idee stă
la baza organizării Lecturiadelor susținută
de Asociația Națională a Profesorilor din
România „Ioana Em. Petrescu”, dintre
care, ediția din septembrie 2020 adaptată la
mediul on-line, a demonstrat un model de
succes care mi-a servit ca sursă de inspirație.
Proiectul care a urmărit să promoveze
lectura ca o necesitate interioară pentru
dezvoltarea intelectuală și emoțională a
elevilor și să-i conecteze într-o comunitate
literară universală, a avut nouă școli
partenere: Colegiul Economic Virgil
Madgearu, Galați, România în calitate
de coordonator, I.M.K.B. Mesleki ve
Teknik Anadolu Lisesi, Ortahisar, Turcia;
Liceo Scientifică Statale N. Copernico,
Bescia Italia; Riste Risteski Richko, Prilep,
Macedonia de Nord; Medicinska scola
Osijek, Croația; Associacao Torrejana
de Ensino Profissional, Torres Novas,
Portugalia; Adem Tolunay Anadolu Țisesi,
SEMNALE
Merkez, Trabzon, Turcia, IISS Evanghelista
Toricelli” Roma, Italia. A început în
octombrie 2020 și a durat aproximativ patru
luni, dar a dărâmat toate prejudecățile și
limitele impuse de pandemie. A beneficiat
de un calendar foarte strict al activităților
desfășurate din două în două săptămâni
atât asincron, cât și sincron prin întâlniri
on-line. Pentru a accesibiliza sarcinile de
lucru pentru parteneri, am postat odată cu
acestea și modele de produse variate ca mod
de realizare, pe care le-am lucrat anticipat
la clasă cu elevii mei, arătând tuturor
ca obiectivele sunt realizabile. Temele
de lucru au presupus plimbări, exerciții
de observație a mediului, interiorizarea
detaliilor și imortalizarea acestora prin
limbajul fotografic, grafic-pictural, activități
de documentare, realizare de reportaje
sau scrieri creative. Nu a fost ocolit nici
lucrul în echipă, vizite la obiectivele
culturale sau discuțiile de tip interviu,
dar cu limitarea la maxim a riscurilor de
îmbolnăvire. În acest sens, interacțiunile au
fost fie în mediul on-line, unde elevii s-au
organizat prin diviziunea sarcinilor, fie prin
întâlniri față în față programate dinainte,
cu strategie foarte clară de realizare a unor
obiective și cu implicarea a maxim 2-3
participanți. Activitățile au fost proiectate în
interdependență și consecutivitate în sensul
că produsele de la o activitate au fost punctul
de plecare în realizarea celei de-a doua, fiind
preluate de către parteneri din altă țară.
Descrierea activităților
Ghidul turistic al cititorilor împătimiți de
lectură a fost prima activitate realizată în
timp ce granițele tocmai se închiseseră,
iar mobilitatea turistică se limitase. Locul
acestora a fost luat de tururi virtuale și
hărți atipice ale celor mai bune locuri de
citit din orașul participanților, pe care le-au
imortalizat în fotografii artistice pentru
a promova lectura în spațiul public prin
exemplul personal. Pe lângă telefonul
pe care oricum generația tânără îl are la
îndemână, tinerii s-au accesorizat și cu o
carte preferată. Am urmărit să le permitem
elevilor să desfășoare activități firești precum
o plimbare în aer liber, atât de necesară
43
 SEMNALE
pentru păstrarea echilibrului emoțional într-o
perioadă dificilă. Tema a fost relaxantă mai ales că
i-a scos din clasă sau i-a smuls din fața monitorului
și le-a permis elevilor să-și exerseze simțul estetic și
deprinderile digitale. Fotografiile au fost încărcate
pe Padlet-uri și au permis itinerarii imaginative ale
colegilor din celelate țări în așteptarea momentului
când viața de dinainte de pandemie poate fi reluată.
Fotopovești. Pornind de la premisa că ficțiunea își are
rădăcinile în viața reală, am valorificat fotografiile
realizate la activitatea precedentă, pentru atelierul
de scriere creativă a unor texte ca răspuns la
călătoria imaginară a unui personaj dintr-o carte pe
care elevii l-ar vedea transpus în acea imagine. Au
privit cu atenție detaliile. Ce a simțit personajul sau
dacă s-a acomodat ușor în cotidian oricât de bine
a reușit realitatea să fuzioneze cu ficțiunea sunt
aspecte care și-au găsit răspunsul în textele care au
intrat într-o antologie.
Călătorii literare în orașul meu, a treia activitate, a
presupus realizarea unor produse mai complexe
precum reportajul video de natură documentară
despre obiectivele turistice, culturale cu importanță
istorică sau personală din oraș. Elevii au lucrat
individual sau în echipă. Prezentările au fost
sub formă de reportaj, în maniera jurnalistică,
obiectivă sau sub forma memorialistică, subiectivă
pentru evidențierea valorii afective a locului.
Acest proiect cultural interdisciplinar a solicitat
cunoștințe literare, istorice, geografice, etnografice,
dramatice pentru realizarea unui produs digital
prin îmbinarea artei cu tehnologia. Elevul a devenit
ghid turistic în orașul său și a prezentat cu ajutorul
unui smartphone o stradă, o clădire, un meșteșug,
un obicei după ce în prealabil s-a documentat și a
realizat un scenariu care să cuprindă informaţii de
context cultural, cât şi observaţii proprii şi poveşti
personale referitoare la spaţiul ales.
44
CONSILIERUL DE LECTUR Ă
iunie 2021
Am anticipat posibile dificultăți de interacțiune,
accesul restricționat la obiective culturale sau
teama expunerii la îmbolnăvire și am propus ca
activitatea să ofere modalități alternative de lucru,
pentru atingerea acelorași obiective: lucrul în
echipă, cunoașterea și aprofundarea informațiilor
despre o realitate locală, stimularea spiritului de
observație și mai ales valorificarea acestor aspecte
în realizarea unui produs prin abilități tehnice.
Pentru a preîntâmpina dificultățile, în prima parte
a perioadei de lucru, participanții au putut opta să
scrie o legendă locală, pornind de la un topos real.
Ulterior, textele creative au fost ilustrate sau transpuse
în banda desenată, de catre parteneri din celelalte
țări, prin metode clasice sau digitale, ceea ce a permis
receptarea și reconstituirea personală a realității.
Indiferent de metoda de lucru aleasă, realitatea a
fost traspusă în limbaje artistice diferite care scot
în evidență subiectivitatea percepției receptorului.
Video-reportajele i-au provocat pe realizatori să
observe profund o realitate aparent banală care făcea
parte din peisajul local și să o prezinte într-un mod
atractiv pentru partenerii din celelalte țări. Aceasta
a presupus documentarea, pregătirea și traducerea
în engleză a textelor, stabilirea scenariului și a
unghiurilor potrivite de filmare.
Se caută (ne)cititori a fost următoarea activitate
proiectată sub forma unui demers de marketing
literar deoarece a îndemnat partenerii să proiecteze
campanii de lectură și să ofere modele de abordări
personalizate și asumate, în special, de elevi.
Fotografiile sau materialele video au fost dublate de
prezentări narative ale modului de lucru. Exemplele
oferite au presupus realizarea unor booktrailere, a
unor postere digitale, recenzii sau imprimarea unui
simbol, a unui titlu de carte ori a unui citat pe un
articol vestimentar pentru realizarea unei colecții de
modă inedite.
CONSILIERUL DE LECTURĂ
iunie 2021
Talking Book Cafe a fost activitatea cu cel mai mare
impact, judecând după chestionarul de feedback de la
finalul proiectului, care a constat într-o întâlnire online
pe Zoom a partenerilor. Elevi și profesori au participat
la un atelier de improvizație dramatică pentru care am
pregătit o surpriză. L-am invitat pe Alfred Harrington,
student la Facultatea de Drept la Sorbona din Franța,
care și-a făcut prelansarea cărții Atunci când mă vei
privi. L-au cunoscut atât în postura de scriitor, cât și
de ilustrator și am comentat felul în care schițele sale
grafice sunt simboluri și chei pentru înțelegerea lecturii.
Aptitudinile sale actoricești i-au permis să joace
rolul scriitorului generic în timp ce toți ceilalți
participanți au renunțat la identitatea reală și și-au
împrumutat vocea unui personaj dintr-o carte
preferată pentru a realiza o bibliotecă vie. Din această
ipostază, i-au putut adresa „scriitorului” o întrebare
sau o rugăminte. Exercițiul a fost provocator și
a demonstat că jocul este cel mai firesc mod de
învățare. Cărțile alese și întrebările formulate au
fost, de fapt, un autentic mod de prezentare și
intuire a profilului psihologic al vorbitorilor și a
scos la iveală emoțiile, gândurile și neliniștile lor.
Răspunsurile au presupus referințe istorice, culturale
și chiar psihanalitice pentru a ajunge la înțelegerea și
interiorizarea condiției unui personaj, a unui aspect
dintr-o carte sau a mesajului acesteia.
Participanții au apreciat oportunitatea exersării
limbii engleze, a discursului public, dar mai ales
oportunitatea integrării într-o comunitate virtuală
europeană deschisă care le-a oferit o altă perspectivă
reală a nivelului dezvoltării personale. Apreciez că
discuția profundă, lipsită de formalism între elevi
a fost un mijloc mai eficient de îndreptare a atenției
către lectură decât recomandarea unui cadru didactic.
Ultima activitate, Pașaport literar, a fost biletul de
călătorie spre următorul proiect pe care partenerii
și-l doresc. A constat în realizarea unei cărți poștale
SEMNALE
cu un fragment dintr-o carte pe care l-au convertit
într-un mesaj personalizat pentru viitorii cititori.
Privire retrospectivă
Au lipsit prezentările introductive. Participanții s-au
cunoscut pe parcursul proiectului prin produsele cu
specific identitar care au reprezentat o carte de vizită
pentru aceștia.
Produsele fiecărei activități au fost reunite în antologii,
fie în portofolii digitale prin montaje audio-video
originale ca suport pentru realizarea unui imn al cărții
sau alte realizări asociate proiectului care au întărit
coeziunea echipei de proiect. Faptul că rezultatele au
fost făcute publice pe site-ul școlilor implicate sau au fost
postate pe un canal public au devenit modele de bună
practică pentru cei interesați. Este adevărat că au existat
câțiva parteneri mai puțin activi, dar chiar și accesul la
rezultatele proiectului sau asistarea la etapele de derulare
au rol formativ, fiind un stagiu firesc de învățare.
Surprinzător a fost atât volumul de produse, cât
și calitatea acestora, între elevi realizându-se o
competiție constructivă. Feedback-ul participanților
a fost peste așteptări. Faptul că partenerii europeni au
insistat să poată invita la întâlnirea online din final și
alte cadre didactice din școlile lor din afara proiectului
eTwinning m-a responsabilizat ca organizator și a
confirmat că este bună direcția de lucru.
Deși școala românească a fost întotdeauna
Cenușăreasa învățământului european, am avut
sentimentul că vraja s-a rupt și am demonstrat
valoarea de fond, că putem oferi modele creative
de lucru cu elevii și avem atât capacitatea de
reinventare și adaptare, cât și disponibilitaea de a
face față unui efort susținut.
Simona Stoica,
Colegiul Economic Virgil Madgearu, Galați
45
 SEMNALE
A m dus Lecturiada
în Europa
Deși activitatea Lecturiadei din septembrie 2020
s-a desfășurat on-line, a fost la fel de vie și de
captivantă ca acelea care se desfășurau la Cluj.
Școala solomonarilor și-a păstrat formatul pe
ateliere, având moderatori specialiști din diferite
domenii. Astfel, am participat la atelierul scriitoarei
Adina Popescu care, pornind de la un fragment din
O istorie secretă a Țării vampirilor. Cartea pricoliciului,
ne-a provocat să scriem un text în care să înglobăm
un ,,semn”, pornind de la următoarele direcții de
reflecție: când am observat prima dată semnul, cum/
ce era, cum se manifesta, cum am reacționat, spre ce
a dus. Andreea Ilisăi ne-a explicat și ne-a demonstrat
cum se ilustrează un text, iar noi am ilustrat textul
scris la atelierul Adinei Popescu. Ileana Surducan
ne-a oferit ocazia de a învăța cum se realizează o
bandă desenată și ne-a cerut să realizăm un strip de
3 sau 6 cadre cu tema „Din greșeli se învață”. Ionel
Ovidiu Duță ne-a arătat cum decupăm realitatea
într-o fotografie, iar Sebi Topan ne-a fermecat cu
talentul lui actoricesc, implicându-ne în improvizații
în care deveneam un personaj din vremurile de azi
sau de ieri, rostind monologuri despre preocupările
noastre.
Tot ce am învățat la Școala solomonarilor am
aplicat în Proiectul eTwinning ,,La mythologie a
travers le monde”, proiect la care participă cinci
țări partenere (România, Turcia, Grecia, Croația,
Spania) și pe care îl coordonez împreună cu o
profesoară din Grecia. Proiectul este conceput
în vederea descoperirii/redescoperirii de către
elevi și profesori a lumii mitologice, a poveștilor
și creaturilor fantastice. Astfel, elevii vor căuta și
descoperi povești mitologice specifice țării lor, apoi
vor crea texte literare în care personajele să fie cele
întâlnite în mitologie. Le vor ilustra, vor crea benzi
desenate și semne de carte și vor realiza înregistrări
video în care citesc fragmente din textele lor și vor
realiza un material video comun cu lucrările lor.
De asemenea vor cunoaște creațiile elevilor din
țările partenere și vor învăța noi metode de lucru.
Proiectul se va încheia în septembrie 2021.
În luna martie, am participat la activitatea
Lecturiadei „Cărțișoare/mărțișoare cu scrisoare”.
Primăvara ne-a adus mărțișoare pe care le-am
transformat în cărțișoare pentru a le oferi celor ce
46
CONSILIERUL DE LECTUR Ă
iunie 2021
iubesc lumea cărților. Aceste Cărțișoare/Mărțișoare
Călătoare sunt realizate pentru a ajunge la elevi din
Turcia, Macedonia, Bulgaria, Italia și Portugalia,
țări partenere în Proiectul ERASMUS+ ,,We
are better with STEAM”. Elevii și-au prezentat
cartea preferată printr-o abordare integrată de tip
STEAM (Science Technology Engineering Arts and
Mathematics). Îmbinând elemente de literatură,
muzică, desen, matematică, tehnologie, mărțișorul
lor a fost o recomandare de lectură. Pentru a fi
convingători, au prezentat coperta cărții în viziunea
lor, date biobibliografice despre autor, au realizat
hărți mentale, au prezentat ideile și mesajul cărții,
au vorbit despre personajul principal, căruia i-au
scris scrisori, și-au imaginat ce carte i-ar plăcea
să citească, ce tablou i-ar plăcea să admire (dintre
picturile lui Tonitza, Grigorescu, Câlția, Luchian,
Van Gogh, Claude Monet), ce muzică să asculte
(dintre bucăți muzicale compuse de George Enescu,
Ciprian Porumbescu, Vivaldi, Beethoven, Mozart),
cu ce prieteni și în ce locuri i-ar plăcea să călătorească,
ce mâncare i s-ar potrivi, ce flori, ce culori etc. Apoi
au reprezentat cartea prin forme geometrice, făcând
legătura cu viața reală. Unii au ales cutia cu pizza,
alții, tortul ori farfuria cu cartofi prăjiți. La final, și-
au notat „lecțiile de viață” și citate reprezentative.
Cum am aplicat și îmbinat disciplinele STEAM?
Arte − pentru literatură s-au folosit de un „Jurnal
de bord” în care, pornind de la cartea preferată,
elevii au realizat hărți conceptuale, rezumate,
caracterizări de personaje, scrisori, mesaje, impresii,
citate. Au ilustrat personajul preferat, momente din
carte și au empatizat cu picturi și pictori celebri, au
stabilit legături între tablouri și personaje, având în
vedere emoțiile și stările transmise. Muzica și-a făcut
simțită prezența prin explicațiile și legăturile presupuse
de copii că s-ar potrivi personajului preferat, selectând
bucăți muzicale ale compozitorilor menționați anterior.
Matematica i-a purtat printre formele geometrice
prin care au reprezentat cartea − cercul, pătratul,
dreptunghiul și triunghiul. N-au lipsit nici
bisectoarele, nici medianele, nici fracțiile, nici calculele
CONSILIERUL DE LECTURĂ
iunie 2021
legate de cât ar putea să coste o doime sau o pătrime
din pizza sau din tortul aniversar al personajului.
Tehnologia le-a dat posibilitatea să găsească
pe wikipedia informații despre viața și opera
scriitorilor, imagini-portret pe care le-au imprimat
și le-au lipit în cărticica lor.
Aceste Cărțișoare-Mărțișoare Călătoare sunt
bucuria primăverii și a sufletului în căutare de
S piritul critic în
context actual
Proiectul, inițiat și derulat de Colegiul Național
Garabet Ibrăileanu din Iași, s-a desfășurat în acest an
numai sub forma secțiunilor on-line – excluzând astfel
proba scrisă, adică secțiunea intitulată Concursul
de interpretare critică „Garabet Ibrăileanu”. Am
optat pentru această formă în acord cu restrângerea
sau chiar anularea desfășurării unor concursuri și
olimpiade școlare în anul școlar 2020-2021.
Ediția din acest an a proiectului omagiază împlinirea
a 150 de ani de la nașterea criticului „Vieții românești”,
Garabet Ibrăileanu. Secțiunile au fost următoarele:
1. Plăcerea lecturii și arta privirii (vizând reprezentarea
plastică a textului literar);
2. Lecturi multiple (vizând interpretarea interdisciplinară
a textului literar);
3. Clip – idee critică (vizând argumentarea unui citat
critic, prin texte selectate din operă).
La aceste secțiuni au participat elevi de gimnaziu
și liceu, îndrumați de profesorii lor, reprezentând 13
județe ale țării și Republica Moldova.
Apreciem că lucrările înscrise în concurs au fost
realizate cu multă atenție pentru calitatea imaginii,
logica argumentării și rigurozitatea metalimbajului.
SEMNALE
frumos. Un titlu, propus cu dragoste de un copil
care trăiește cu convingerea că recomandarea lui va
determina și pe alți copii s-o citească, prezentat artistic,
cu suport științific, ne dă speranța că elevii noștri știu să
se bucure de ceea ce este frumos și bun: Cartea.
Macovei Carmen,
Școala Gimnazială Albești, Botoșani
Secțiunea „Plăcerea lecturii și arta privirii”, având
67 de participanți, a valorificat imagini preluate și
organizate prin colaj sau a operat cu imagini prelucrate
pe calculator.
Cei 23 de participanți înscriși la secțiunea „Lecturi
multiple” au corelat interpretarea textului literar cu
perspective filosofice, teologice, științifice. Putem
exemplifica astfel interpretarea metaforei lui Grigore
Vieru „și aerul are formă” prin concepte/fenomene
fizice; condiția pre-existenței ființei umane din
perspectivă teologică si biologică pentru „Oul
dogmatic” barbian; călătoria cosmică a luminii/a
fotonilor în eminesciana „La steaua”.
Secțiunea nou introdusă de clip cu semnificație critică,
cu patru lucrări înscrise, a oferit câteva bune argumentări
asupra modernității/tradiționalismului în romane ca:
Baltagul, Enigma Otiliei, Adela. Pentru unii dintre elevii
participanți realizarea clipului a reprezentat și o probă
de virtuozitate actoricească/filmică.
Lucrările prezentate au marcat interesul tinerilor
pentru textul literar, în tradiția spiritului critic impus
de Garabet Ibrăileanu, pentru a promova originalitatea
și creativitatea demersului critic actualizat.
Cristina Chiprian,
Colegiul Național Garabet Ibrăileanu, Iași
47
 ARE CU VÂNT U L
Noutăți ARTHUR
Editura Arthur,
colecția Arthur Gold
Traducere din engleză de
Florin Bican
Ilustrația copertei: Jonny Duddle
O carte clasică a Magosferei,
Povestirile Bardului Beedle a ajuns
în atenția cititorilor Mageamii
pentru prima dată în Harry
Potter și Talismanele Morții. Acum,
grație noii traduceri a Hermionei
Granger din runele străvechi,
vă prezentăm această ediție cu
o introducere, note și ilustrații
de J.K. Rowling și cu comentarii
extinse de Albus Dumbledore.
Editura Arthur,
colecția Arthur Gold
Traducere din engleză de
Tatiana Dragomir
Ilustrații de tinerii câștigători ai
Concursului „Ickabog“
Tot de J.K. Rowling, o carte care a
stârnit un mare interes în întreaga
lume anul trecut, Ickabog.
Intră în paginile acestei cărți și
vei descoperi un basm strălucit de
original creat de una dintre cele
mai mari povestitoare ale lumii.
Plină de personaje mai mari decât
viața, evenimente extraordinare
și un mesaj de neuitat despre
puterea speranței și a prieteniei,
aceasta e o poveste la care cititorii
tineri și bătrâni vor dori să se
întoarcă, iar și iar.
48
CONSILIERUL DE LECTUR Ă
iunie 2021
Editura Arthur,
colecția Orange Fantasy
Traducere din engleză de Alex
Moldovan şi Mariana Buruiană
Al doilea volum mult așteptat
din seria Magnus Chase și zeii din
Asgard. Ciocanul lui Tor de Rick
Riordan
Cea mai puternică armă din
cele Nouă Lumi lipsește. Thor
încă nu a renunțat la obiceiurile
lui supărătoare. Și, de parcă n-ar
fi fost destul, ciocanul zeului
tunetului a ajuns pe mâna
inamicilor. Ragnarok, amurgul
zeilor, bate la ușă. Salvarea lumii
muritorilor, amenințată de atacul
uriașilor, depinde de Magnus
Chase și prietenii săi.
Editura Arthur,
seria Cărțile micului geniu
Hărți și geografie de
Ken Jennings
Ilustrații de Mike Lowery
Traducere din engleză de
Alexandru Macovei
Descoperă date amuzante despre
lumea înconjurătoare. Citind
acest volum o să devii și tu expert
în geografie. Prietenii și profesorii
vor fi uluiți de toate informațiile
inteligente pe care le vei stăpâni.
Știai că cel mai mare deșert din
lume este de fapt acoperit de
zăpadă? Sau că ideea că pământul
este rotund nu i-a venit mai întâi
lui Christofor Columb?
CONSILIERUL DE LECTURĂ
iunie 2021 ARE CU VÂNT U L
Jurnalul unui puşti 6. Arest la domiciliu | paperback
Cărțile din seria
Greg Heffley a intrat în bucluc. Școala a fost vandalizată, iar el e „Jurnalul unui
principalul suspect. Oricât de ciudat ar suna, el e nevinovat. Într-un puști" s-au vândut
fel, cel puţin. Poliția îi dă de urmă, dar, ca din senin, se iscă o furtună în 250 de milioane
de zăpadă care îi ține pe Greg și pe familia lui blocați în casă. Greg știe de exemplare în
toată lumea, au fost
că, imediat ce se va topi zăpada, va fi nevoit să suporte consecinţele traduse în 65 de
faptelor sale, dar există oare o pedeapsă mai mare decât să fii captiv în limbi și sunt citite în
propria casă, împreună cu familia ta, pe durata sărbătorilor? 140 de țări.

Jurnalul unui puști 7. A cincea roată la căruţă | paperback

Dragostea pluteşte în aer – dar ce înseamnă asta pentru Greg Heffley?

Balul organizat la şcoală de Ziua Îndrăgostiţilor îi dă lui Greg mari
bătăi de cap. Puştiul încearcă din răsputeri să-şi găsească o parteneră şi
se teme că va rămâne singur în noaptea cea mare.
Nici Rowley, prietenul lui cel mai bun, nu pare să aibă prea multe
şanse, ceea ce-l face pe Greg să se simtă puţin mai bine.

Jurnalul unui puşti 8. Ghinion cu carul | paperback

Pentru Greg Heffley lucrurile nu merg prea bine. Prietenul lui cel mai
bun, Rowley Jefferson, l-a abandonat și găsirea unor noi prieteni nu e
deloc o muncă ușoară. Ca să-și schimbe norocul, Greg se hotărește să
se lase pe mâna destinului. Poate o bilă magică să-i schimbe lui Greg
soarta sau viața lui va fi de-acum încolo un lung șir de ghinioane?

Jurnalul unui puști 9. La drum lung | paperback

Familia Heffley pleacă într-o excursie cu maşina, ca să se distreze şi să

petreacă timp împreună. Călătoria începe promiţător, însă pe parcurs
apar tot felul de surprize. Pescăruşi trăsniţi, un mic accident de maşină,
un porc fugar – nimic din toate astea nu e tocmai ceea ce Greg ar
numi „distracţie“. Dar până şi cea mai catastrofală excursie se poate
transforma într-o aventură – una pe care nu o vor uita prea curând.

Jurnalul unui puști 10. Ca pe vremuri | paperback

Înainte era mai bine. Toate erau mai bune şi mai frumoase. Să fie
adevărat? Asta e întrebarea care-l frământă pe Greg Heffley când
toată lumea din oraşul lui alege să petreacă un weekend întreg
fără telefoane şi fără orice alte gadgeturi.
Viaţa de azi are avantajele ei, iar Greg nu vrea să-şi refuze nimic
doar de dragul de a trăi ca pe vremuri.
Din seria „Jurnalul unui puști” de Jeff Kinney, volumele 6-10 au apărut și în format
paperback în colecția black&white; traducere din engleză de Andra Matzal.

49
 (RE)CITIR I
L ectura, dezvoltarea
personală şi întrebările
interpretative
Maria Frențiu
Cercul nostru de lectură a fost o „ispită” binefăcătoare
pentru elevii claselor umaniste. Citind serios, invitând
personalităţi care au intrat în dialog cu adolescenţii, am
reuşit să atragem atenţia nu numai a elevilor şi profesorilor
din şcoală ci şi a comunităţii locale. Însă nu putem spune că
toţi elevii din liceu citesc. Comunitatea noastră de lectură,
formată de elevi entuziaşti, mereu dornici să realizeze ceva,
să arate ce pot şi ce ştiu, a devenit un model.
Există însă între elevi unii care nu au găsit nici
o motivaţie pentru lectură. Profesorii unei clase cu
probleme (aici, pe parcursul unui an şcolar s-au pierdut
10 elevi prin repetenţie) au considerat că o soluţie ar fi să
realizăm câteva întâlniri în care să discutăm altfel despre
schimbările pe care le poate aduce lectura în viaţa noastră.
Am acceptat provocarea şi împreună cu profesoarele de
religie şi de matematică care predau la clasa respectivă
am citit, am discutat şi am interpretat basmul lui H.C.
Andersen, „Crăiasa Zăpezii”, urmărind modalitatea în
care lectura influenţează dezvoltarea personală.
Alegerea textului
Am ales textul lui H.C. Andersen, Crăiasa Zăpezii,
ştiind că în societăţile arhaice „spunerea” basmelor
a constituit un mijloc fundamental de educare prin
urmarea unui model ideal care capta imaginaţia
ascultătorilor, determinându-le acţiunile şi
comportamentul. Ceea ce pare să cam lipsească şcolii
de azi este faptul că aceasta nu-i mai oferă elevului
un model, lăsându-l să-şi aleagă în mod democratic
valorile la care să adere. Planul afectiv dominat de
imaginaţie este pus în umbră de necesitatea de a
dezvolta abilităţi, calităţi ale minţii şi caracterului prin
activităţi şi acţiuni practice.
Basmul lui H.C. Andersen nu are în centru un
personaj precum Făt-Frumos, ale cărui acţiuni eroice
sunt puse în slujba binelui. Personajele copii, Karl
şi Gretchen, traversează experienţe fundamentale
care-i determină să înţeleagă lumea, dar mai ales
să se înţeleagă pe ei înşişi. Am considerat că elevii
clasei-problemă (la care m-am referit anterior) ar
putea să se raporteze la întâmplările povestite în
basm, pentru a descoperi care sunt factorii ce le
50
CONSILIERUL DE LECTUR Ă
iunie 2021
determină, în rău sau în bine, dezvoltarea personală.
Am început şirul întâlnirilor printr-o activitate de
impact. Pe uşa clasei care a găzduit atelierele am lipit
un afiş pe care scria: Atenţie! Se citesc basme de trezit copiii!
La prima întâlnire am legat textul lui Andersen de
episodul Babel din Vechiul Testament, deoarece cu
acest episod se începe nu numai istoria limbilor, ci
şi istoria mentalităţilor.
Au fost opt întâlniri al căror obiectiv fundamental a fost
aproprierea valorilor morale promovate de basmul lui
Andersen, reintroducerea reperelor morale prin lectură.
Metodologie
Începând cu a doua întâlnire, elevii au citit
individual, pe rând, cele şapte poveşti care alcătuiesc
„Crăiasa zăpezii”. Lectura fiecărei povestiri a
continuat cu întrebări de comprehensiune şi
întrebări de interpretare, construite în oglindă, şi
urmate de discuţii. Întrebările interpretative, în care
Alina Pamfil vede „o formă de zbor a înţelegerii”, au
vizat fiecare povestire în parte şi basmul în întregul
lui. Acest tip de întrebări i-a implicat în mai mare
măsură pe elevi, determinându-i să caute răspunsuri
ce sporesc înţelegerea şi creează o metalectură.
Parcursul interpretativ născut de întrebările de acest
tip s-a dovedit interesant. Am „locuit” textul lui
Andersen şi ne-am lăsat „locuiţi” de el. Am făcut loc
iluziei referenţiale şi celei afective. Karl şi Gretchen
putem fi noi sau diverse ipostaze ale fiinţei noastre.
Descrierea activităţilor
1. La prima întâlnire am citit capitolul Babel din
Biblie. Deşi se cunoştea povestea, lectura a trezit
interesul, pentru că întrebările profesorului au
schimbat perspectiva elevilor, determinându-i
să descopere consecinţele trufiei nemăsurate, ale
ambiţiei deşarte de a construi „zidiri ale veacului”
fără a se zidi interior, sufleteşte.
Lectura a fost legată de o activitate practică. După
ce am creat grupe de lucru, le-am cerut să realizeze
un turn Babel din ziare. Profesoarele implicate au
monitorizat activitatea fiecărei grupe, observând
felul în care se colaborează. Au fost valorificate cele
mai bune idei privind construcţia. Când turnul
din ziare a ajuns la „cer” (tavanul clasei), trecând
„întâmplător” pe lângă el, una dintre profesoare l-a
dărâmat. S-a creat o atmosferă „babiloniană”, opusă
celei calme, din perioada înălţării construcţiei.
După exprimarea dezamăgirii, regretului că munca
lor de durată a fost distrusă într-o clipită, au dorit să
CONSILIERUL DE LECTURĂ
iunie 2021
ştie motivul care a născut gestul. Răspunsul („A
fost o întrecere în zădărnicie”) i-a determinat să caute
semnificaţii. Unul dintre elevi s-a „luminat”: „Da, un turn
din ziare nu poate dura”. Plecând de la această constatare,
s-au duelat cu spadele semnificaţiilor: „dar atunci din ce
ar trebui construit un turn, care să dureze mai mult?”
2. „Aşadar, să începem. Când vom ajunge la finalul vedea o lume pe dos.
poveştii vom şti mai multe decât ştim acum, dar să începem. Am folosit, în oglindă, întrebări de comprehensiune
A fost odată ca niciodată un spiriduş rău, adevăr vă spun vouă şi întrebări de interpretare.
Întrebări de verificare a comprehensiunii
1. Cine este autorul răului în text?
2. Ce valori nu se văd niciodată în oglinda vrăjită?
3. În ce se transformă binele şi frumosul?
4. De cine se teme oglinda?
5. În ce plan se situează cele ce nu pot fi falsificate?
6. Ce zvon împrăştie ucenicii vrăjitorului?
7. Cine distruge oglinda?
8. Ce se întâmplă cu cioburile provenite din oglindă?
9. Ce se întâmplă cu oamenii care s-au trezit cu cioburi
în ochi şi în inimă?
Selectez câteva răspunsuri la întrebările de interpretare:
1. „...pentru că înţelegem mai bine ce citim”;
„creştem în cunoaştere”; „aflăm despre felul în care
ne schimbă contactul cu răul sau cu binele.”
2. „Răul şi binele nu au nimic în comun”; „nu poţi
fi în acelaşi timp rău şi bun.”
3. „Se «schimbă vederea» pentru că gândim rău
despre ceilalţi.”
4. „Oglinda le falsifică imaginea.”
8. „Ochelarii şi ferestrele prin care vezi strâmb
există şi astăzi. Şi noi privim uneori prin ele; de
multe ori vedem rău.”; dacă privirile adresate
Întrebări de verificare comprehensiunii
1. Ce fel de sentiment îi leagă pe cei doi copii?
2. Ce relaţie există între familii?
3. Ce anume produce schimbarea băiatului?
4. Schimbarea afectează jocul celor doi copii?
5. Cum ajunge Karl alături de Crăiasa Zăpezii?
6. Ce se întâmplă cu băiatul după ce primeşte sărutul
Crăiesei Zăpezii?
(RE)CITIR I
era cel răutăcios dintre toţi drăcuşorii răi şi poznaşi.”
La a doua întâlnire am citit întâia povestire „În
care e vorba de o oglindă şi nişte cioburi”. Le-am
cerut elevilor să observe asemănări şi deosebiri între
încercarea oamenilor de a înălţa până la cer Turnul
Babel şi îndrăzneala drăcuşorilor de a se apropia de
„locuinţele cerului” cu oglinda descântată, în care se
Întrebări interpretative
1. De ce ne avertizează povestitorul că vom şti mai multe
când vom ajunge la sfârşit?
2. De ce binele şi frumosul nu se pot reflecta în oglinda
blestemată?
3. Cum interpretaţi imaginea răsturnată a oamenilor în
oglindă?
4. De ce credeţi că un gând cuminte poate provoca atâta
spaimă răului?
5. Oglinda anulează existenţa oamenilor buni şi cinstiţi?
6. Dacă ni se impune un mod de a gândi, ştim cu adevărat
ce înseamnă lumea şi oamenii?
7. Cum interpretaţi neputinţa oglinzii de a reflecta puterile
de sus?
8. Astăzi, ni se mai întâmplă să ne uităm la prieteni prin
ferestre şi ochelari din cioburile oglinzii?
celorlalţi au în ele bunătate şi toleranţă, totul în jur
va purta amprenta binelui. Răul are multe forme de
manifestare, nu vine întotdeauna din noi, poate veni
din afara noastră, dar binele este singurul care îl poate
învinge. Când lumea noastră interioară stă sub semnul
frumuseţii morale, urâţenia nu poate pătrunde.”
3. „Acolo trăiau doi copii care aveau o grădină doar ceva
mai mare decât un ghiveci. Ei nu erau frate şi soră, dar
ţineau unul la altul ca şi cum ar fi fost.”
Lectura celei de-a doua povestiri, „ Un băieţaş şi o
fetiţă”, am parcurs-o la a treia întâlnire.
Întrebări interpretative
1. Cum se manifestă răul?
2. Ce ar putea semnifica viermele care roade trandafirul?
3. Cum interpretaţi atitudinea băiatului după ce este
lovit în piept şi în ochi de cioburile fermecate? Dar
atitudinea fetei?
4. De ce Karl admiră frumuseţea de gheaţă?
5. Ce urmări are inversarea celor două valori, binele şi
frumosul, cu răul şi urâtul?
6. Este „deşteptăciunea” o valoare autentică?
7. De ce nu mai poate spune nici o rugăciune dar îşi
aminteşte tabla înmulţirii?
8. Ce fel de forme poate îmbrăca răul?
51
 (RE)CITIR I
Răspunsurile la întrebările interpretative au fost
interesante. Le-am concentrat, într-o formă narativă:
Într-un oraş, doi copii, un băiat şi o fată, se privesc
„drăgălaş şi blând”, până când, pe neaşteptate,
cioburile din oglinda „celui rău” intră în ochii şi
inima băiatului. „Textul sugerează că răul vine pe
neaşteptate şi se manifestă violent”. Îngrijorării
fetei, Karl îi răspunde cu o jignire. Trandafirii,
simbol al frumuseţii, nu mai reprezintă în ochii
copilului decât o biată plantă roasă de un vierme.
Simbolic, viermele se află de fapt în băiat, e răul
care porneşte din interior şi se proiectează asupra
lumii. Vederea lui Karl e „strâmbă”, pentru că nu
mai poate sesiza adevărata frumuseţe, atâta vreme
cât lumea lui interioară stă sub semnul urâţeniei
morale. Tot universul cunoscut, dominat odinioară
de frumuseţe, îi pare băiatului altfel. De fapt nu
universul „casnic” se schimbă, ci Karl. Lumea îi
pare altfel pentru că lunecă din lumea realului în
spaţiul imaginarului negativ. („Când răutatea pune
stăpânire pe tine, o proiectezi şi în ceilalţi”).
Văzând schimbarea băiatului, fata trece de la
îngrijorare la spaimă. Textul deschide aici sugestia
privirilor care vin dinspre cei dragi. „Ei sesizează
schimbarea şi se îngrijorează din iubire.”
Karl nu se mai joacă zilnic cu Gretchen pentru că
nu mai au valori comune. Atitudinea lui faţă de toţi
cei care îl iubesc devine agresivă („Să nu-i cerem
celuilalt justificări pentru greşeli! Să-l acceptăm cu
ele cu tot!”). Băiatul îi batjocoreşte pe ceilalţi prin
imitarea a tot „ce era mai urât şi mai caraghios la
fiecare”. La început cei din jur cred că imitarea e un
atu al inteligenţei („Ce seamănă aici personajul cu
«D-l Goe…»!”). Schimbarea afectează şi dimensiunea
ludică a copilului. Jocurile acestuia devin chibzuite,
raţionale („raţiunea şi sentimentele nu întotdeauna
Întrebări de verificare a comprehensiunii
1. Ce cred cei de acasă şi Gretchen despre dispariţia lui
Karl?
2. Ce face Gretchen după ce se autoconvinge că prietenul
ei nu e mort?
3. Cum o ajută vrăjitoarea „cea bună” pe fată?
4. De ce bătrâna vrăjeşte trandafirii?
5. Ce sentimente trăieşte fetiţa?
6. Cum descoperă Gretchen trandafirul şi ce află de la
floare?
7. Cât timp petrecuse fata în grădina vrăjitoarei?
52
CONSILIERUL DE LECTUR Ă
iunie 2021
9. Ce semnificaţie are sărutul Crăiesei Zăpezii? Dar somnul
în care cade Karl?
10. De ce băiatul are sentimentul că nu e destul ceea ce
ştie?
fac casă bună”). Karl admiră frumuseţea de gheaţă,
frumuseţea moartă, pentru că are sufletul mort.
Răzvrătitul, care făcuse cândva pe grozavul,
proliferând ameninţări la adresa Crăiesei Zăpezii cade
în cursa întinsă de aceasta. Nu-şi mai poate dezlipi
săniuţa de sania mare de care se prinsese. „Simbolic,
răul, oricât de mic ar fi el, te prinde (întotdeauna) în
capcana lui, te leagă de el.” Alunecuşul, căderea, îl
sperie pe Karl, dar strigătul lui de ajutor nu are ecou.
Trăieşte ceva copleşitor, încearcă să se atârne de Bine
spunând o rugăciune, dar memoria binelui pare
ştearsă. Singura care îi rămâne e memoria matematică,
raţională. „Răul, moartea sufletească, se pot ascunde
în spatele unei frumuseţi amăgitoare precum cea a
Crăiesei.” Sărutul primit de Karl e un sărut al morţii.
O clipă are sentimentul că moare, apoi îi e bine fiindcă
nu mai simte frigul. Viaţa nu se mai poate opune
deplin morţii. Singurul obiect care îl lega de lumea
cunoscută, săniuţa, îl însoţeşte în împărăţia tenebrelor.
Ultimul sărut al Crăiesei îi aşază pe toţi cei dragi lui
Karl în uitare. Aceştia „mor” pentru băiat.
Mort sufleteşte, Karl vede frumuseţea de gheaţă şi
nu se mai teme de ea. Ba mai mult, se laudă cu ştiinţa
de a socoti, de a calcula („câte calcule poate face răul
pentru a distruge binele!”). De fapt, Karl nu reuşeşte să
dialogheze cu Crăiasa Zăpezilor, pentru ea cuvintele
băiatului sunt „nimic”. Noaptea, Karl şi Crăiasa
Zăpezilor, intră într-un vârtej ameţitor; în urma acestei
nopţi existenţiale copilul doarme la picioarele Crăiesei
(„somnul este simbolul morţii sufleteşti”).
4. „Dar ce s-a întâmplat cu Gretchen atunci când Karl
nu s-a mai întors? Unde ar putea fi ea?”
La a patra întâlnire, lectura povestirii „Grădina
femeii care ştia să facă farmece ”a fost urmată de
discuţia născută din următoarele întrebări:
Întrebări interpretative
1. Ce semnificaţie ar putea avea renunţarea la pantofi?
2. De ce pantofii îşi urmează stăpâna în călătoria ei pe
apă?
3. Ce idee se desprinde din credinţa fetei că râul o va
duce la Karl?
4. Cum interpretaţi faptul că fetiţa este încuiată în casa
bătrânei?
5. De ce chipul fetei seamănă cu un trandafir?
6. Ce ar putea simboliza trandafirul?
7. În ce ne transformă vraja, oricât de „bună” ar fi?
CONSILIERUL DE LECTURĂ
iunie 2021
A treia povestire schimbă planul narativ înspre
prietena lui Karl, Gretchen. Aceasta află că băiatul
a trecut de bariera oraşului (deci dincolo de limitele
lumii civilizate). Crede apoi, împreună cu ceilalţi,
că tânărul s-a înecat. Se hotărăşte să facă primul
sacrificiu din iubire. Renunţă la ceva material,
pantofii „la care ţinea mai mult decât la orice”. Fără
pantofi nu poţi străbate drumurile, pare a sugera
textul. Jertfa materială nu e primită, dar o însoţeşte
pe fetiţa aflată în primejdie, pe apele râului. „Darul,
jertfa, ne urmează discret, orice lucru pe care îl
dăruim e undeva în spatele nostru, mărturisind
pentru noi şi intenţiile noastre.”
În jurul fetei nu e nimeni care să-i întindă mâna.
„Salvarea vine din interior, de la gândul cel bun.”
Crede că râul o va duce la Karl („Când plutim pe ape
mari şi tulburi, credinţa că primejdia va fi depăşită
ne ajută să mergem mai departe.”).
Ajungând la un liman (grădina femeii care ştie să
facă farmece), o aşteaptă o altă încercare. Din nevoia
de a scăpa de o singurătate copleşitoare, bătrâna o ţine
prizonieră a frumuseţii exterioare. Ceva în sufletul
pur al fetei rămâne însă neîmplinit. Ea caută o floare
care lipseşte, trandafirul, simbolul unui sentiment
cândva împărtăşit. Lacrimile dau din nou viaţă florii
şi îi oferă fetei impulsul de a-şi continua drumul.
Cireşele oferite cu generozitate de „vrăjitoarea cea
Întrebări de verificare a comprehensiunii
1. Cu cine se împrieteneşte Gretchen?
2. Ce „elemente” din povestea cioroiului o conving pe
fată că e vorba de Karl?
3. Din ce motiv inima fetei bătea atât de tare la gândul că-l
va revedea pe Karl?
4. La ce se aşteaptă cioara, din partea lui Gretchen, dacă
aceasta ar ajunge la „cinste şi vrednicie”?
5. Cum pleacă fata de la noii ei prieteni?
Gretchen dialoghează cu un cioroi care o face
să creadă că-l poate identifica pe Karl în tânărul
prinţ al unei împărăţii îndepărtate. Se ruşinează să
folosească „uşa din dos”, dar nevoia de a-şi întâlni
prietenul e mai puternică. Intră într-un castel în care
(RE)CITIR I
8. Cum explicaţi revenirea la viaţă a trandafirului, dar
şi a fetei?
9. Ce semnificaţie are deschiderea portiţei?
10. De ce Gretchen are sentimentul că „trist şi urât era în
lumea largă!”?
bună” nu sunt hrana de care are nevoie sufletul
fetei. Baba încuie uşa casei. Fata nu are acces la
ferestre, deci nu poate arunca priviri cuprinzătoare.
Pieptenele de aur o schimbă, ea devine un trandafir
viu, dar prizonier, aspirând la ceva nedefinit.
Din drumul spre perfecţiune, ne poate opri un
bine relativ, o comoditate ai cărei prizonieri putem
deveni. Forţa de a evada ne-o dau numai adevăratele
sentimente. Textul ne atrage atenţia cu privire la cel
care ne place, dar ne opreşte din drum spre a se
mulţumi pe sine, a-şi satisface eul. Este întâlnirea cu
egoismul străinului posesiv.
Dar Gretchen a descoperit din întâmplare
trandafirul şi îşi aminteşte ce caută. Deschide poarta
şi porneşte din nou desculţă în lume. („Ca să scapi
de prizonierat, e suficient să fii atent la clipă, să nu
stai pe gânduri, risipind şansa.”)
Flămândă şi obosită, uimită de schimbările din jur,
de trecerea timpului, necăjită din cauza absenţei lui
Karl, fata descoperă lumea ca spaţiu al incertitudinii,
al nesiguranţei. „Trist şi urât era în lumea largă”.
5. „Gretchen a fost obligată din nou să se odihnească, când,
din direcţie opusă, un corb venea ţopăind prin zăpada albă.”
A patra povestire, intitulată „Un prinţ şi o prinţesă”,
a fost citită şi discutată la a cincea întâlnire, pornind
de la următoarele întrebări:
Întrebări interpretative
1. Cum explicaţi faptul că fata nu se supără la auzul veştii
că prietenul ei s-a căsătorit?
2. Cum interpretaţi fragmentul „Pentru că cioara la cioară
trage, asta-i ştiut, şi tot cioară rămâne”?
3. Cum explicaţi purtarea celor două ciori?
4. Ce semnificaţie aţi putea atribui întâlnirii lui Gretchen
cu visurile prinţului şi ale prinţesei?
5. Cum interpretaţi faptul că fata are parte de bunătatea
oamenilor şi a animalelor?
6. Ce altceva ar fi putut face Gretchen decât să plece iar
în lume în căutarea lui Karl?
7. Cum explicaţi plânsul fetei din finalul acestei poveşti?
realitatea şi visul se întrepătrund. Visul e la fel de
înşelător ca realitatea. Nu-l descoperă pe Karl, dar
îşi face prieteni care-o ajută. Învinge ispita de a duce
un trai îmbelşugat şi cere doar cele necesare pentru
drumul cel lung. Primeşte mai mult decât atât.
53
 (RE)CITIR I
Îmbrăcată în mătase şi catifea, călătorind într-o
caleaşcă de aur, atrage priviri străine şi lacome.
6. „Mergeau prin pădurea întunecată...”
Întrebări de verificare a comprehensiunii
1. Cum ajunge Gretchen în mâinile tâlharilor?
2. Cine o salvează?
3. Fetiţa de tâlhar are un comportament diferit faţă de
animale?
4. De ce e speriată Gretchen?
5. Din ce motiv fetiţa de tâlhar renunţă la ren?
Fetiţa de tâlhar reprezintă fiinţa care îşi ascunde
sufletul, adevărata identitate pentru a supravieţui
între „tâlharii” din jur. Atitudinea ei faţă de rău,
e una bătăioasă, salvatoare momentan („Şi noi ne
comportăm câteodată aşa!”). Gretchen îşi spune din
nou povestea. Acum sunt urechi care o aud şi care îi
pot da veşti bune. Porumbeii sălbatici îi spun adevărul.
Karl e prizonierul Crăiesei Zăpezii pe o insulă numită
Spitzbergen. Fetiţa de tâlhar îşi ascunde sufletul în
Întrebări de verificare a comprehensiunii
1. Până unde o duce renul pe Gretchen?
2. Ce descoperă finlandeza prin lectura sulului de piele?
3. Din ce motiv plânge renul când o lasă pe fetiţă lângă
căpăcelul cu poame roşii?
4. Care este arma de apărare a fetei?
5. De ce înving îngerii fulgii de zăpadă?
Principala valoare despre care am discutat au fost
forţa interioară. Forţa care vine din inimă o va ajuta pe
Gretchen să o răpună pe Crăiasa Zăpezii: „Gingăşia,
nevinovăţia, curăţenia sufletească sunt adevăratele
arme ce pot învinge răul (moartea)” au constatat copiii.
Finlandeza ar putea reprezenta mentorul, omul care
ne citeşte, ne cunoaşte forţa interioară şi ne trimite să
luptăm pentru a învinge răul din jur şi din noi înşine.
Întrebări de verificare a comprehensiunii
1. Cum arată palatul Crăiesei Zăpezii?
2. Din ce motiv palatul e pustiu?
3. Cu ce se ocupă Karl în palatul Crăiesei Zăpezii?
4. Cum reacţionează cei doi când se revăd?
5. Bucuria este împărtăşită doar de copii?
54
CONSILIERUL DE LECTUR Ă
iunie 2021
La povestirea a cincea (a şasea întâlnire), „Fetiţa
de tâlhar”, lectura a fost incitantă, comportamentul
personajului menţionat stârnind haz şi, surprinzător
(ori poate nu), simpatii.
Întrebări interpretative
1. Ce „spune” caleaşca despre călătoare?
2. De ce bărbaţii tâlhari vor aurul, iar femeia-tâlhar vrea
carnea fetei?
3. Cum interpretaţi atitudinea fetiţei de tâlhar faţă de
mama ei? Dar faţă de Gretchen?
4. Este fetiţa de tâlhar de capul său?
5. Există deosebiri între felul în care e tratată Gretchen
în castelul prinţului şi în cel al tâlharilor? În ce constă?
6. Cum vă explicaţi că Gretchen înţelege limbajul plantelor,
cel al animalelor şi al păsărilor?
forme de manifestare greşite, dar binele triumfă. Îi dă
lui Gretchen cele trebuitoare şi, în locul caleştii, îi oferă
un ren care să o ducă până în Laponia.
7. „Deodată se opriră înaintea unei case mici...”
Lectura celei de-a şasea povestiri, „Lapona şi
finlandeza”, la întâlnirea a şaptea, urmată de
întrebări, a evidenţiat valori morale eterne la care ar
trebui să râvnim.
Întrebări interpretative
1. Ce semnificaţie are coborârea în adâncul căsuţei laponei?
2. Ce semnificaţie au vorbele finlandezei despre puterea
din inima lui Gretchen?
3. Există deosebiri între fulgii văzuţi de Gretchen acasă şi
fulgii străjeri ai palatului Crăiesei Zăpezii? Ce semnifică
ele?
4. Cum explicaţi transformarea aburilor respiraţiei în
îngeri?
8. „Acolo stăteau doi adulţi, adulţi şi totuşi copii, cel puţin
în inimă, şi era vremea verii, în miezul bogatei veri.”
La întâlnirea a opta, ultima povestire, în care e vorba
de palatul Crăiesei Zăpezii şi despre ce s-a întâmplat
acolo, le-a plăcut foarte mult elevilor. Întrebările
interpretative au atins tangenţial şi problema jocurilor
pe calculator, jocuri ale raţiunii.
Întrebări interpretative
1. Cum interpretaţi existenţa unui lac îngheţat, fărâmat în
mii de bucăţi? Cu cine seamănă?
2. De ce Crăiasa Zăpezii îl numeşte „oglinda înţelepciunii”?
3. Cum interpretaţi nevoia lui Karl de a forma, în jocul de
gheaţă al înţelepciunii, cuvântul „veşnicie”?
CONSILIERUL DE LECTURĂ
iunie 2021
6. Din ce motiv, la plecarea copiilor din palat, vânturile
nu mai băteau şi ieşea soarele?
7. Pe cine întâlnesc la întoarcere?
8. Cine îi aşteaptă la întoarcere?
9. Din ce motiv cei doi se întorc acasă?
(RE)CITIR I
4. Cum interpretaţi plânsul băiatului?
5. Cum interpretaţi întrebarea băiatului: „Şi eu unde am
fost?”
6. Există deosebiri între sărutul Crăiesei Zăpezii şi
sărutul lui Gretchen?
7. De ce băiatul parcurge drumul fetei în sens invers?
8. Ce semnificaţie are vârsta celor doi la întoarcerea acasă?
9. Din ce motiv ceasornicul apare şi la începutul textului
şi la sfârşitul acestuia? 10. Cum explicaţi introducerea
unui fragment din Noul Testament în basm?
11. De ce lectura bătrânei este cheia înţelegerii cântecului?
12. A avut dreptate povestitorul când ne-a avertizat că la
sfârşit vom şti mai multe decât la început?
13. Cu ce ne-am îmbogăţit?

Am cerut elevilor, acum la sfârşit, să scoată din

cea de-a şaptea poveste cuvinte sau grupuri de
cuvinte cu încărcătură simbolică. Notez câteva:
rugăciunea, palatul ca un labirint, lacul îngheţat –
numit „oglinda înţelepciunii” de Crăiasă (dar este o
înţelepciune care „răceşte”, lipsită de dimensiunea
afectivă), jocul neputincios al lui Karl care nu
reuşeşte să formeze cuvântul „veşnicie” şi rămâne
„vânăt de frig, aproape negru”, „vânturile tăioase”,
lacrimile care reuşesc să topească bulgărele de
gheaţă şi să mistuie ciobul din oglindă din ochiul
lui Karl, primăvara etc.
Acum, elevii au descifrat mesajul celor şapte
poveşti: „numai iubirea are acces la veşnicie.
Rezultate. Urmări
Bibliografie
Andersen, Hans Christian, (2006). Crăiasa zăpezii şi alte
poveşti, Editura Steaua Nordului.
Lectura. Repere actuale, (2004). Coordonatori: Monica
Onojescu, Alina Pamfil, Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj-
Napoca.
Alina Pamfil, (2003). Limba şi literatura română în gimnaziu.
Structuri didactice deschise, Editura Paralela 45, Bucureşti.
Annie Rouxel, Progresele cercetării în didactica lecturii
literare, în „Perspective”, Nr. 1/(12) 2006.
Maria Frenţiu este profesoară la
Colegiul Național Traian Doda din Caransebeș. Articolul
a apărut în Lecturiada 3. Cercuri de lectură, coordonator
Monica Onojescu, Editura Paralela 45, 2009.

„Cu ce ne-am îmbogăţit?” a fost ultima întrebare

pe care am pus-o elevilor. Fiind atenţi la felul în care
a procedat fata, au descoperit că şi ei, asemeni lui
Gretchen, pot traversa momentele dificile apelând la
prieteni, depăşindu-şi frica, nerenunţând la iubire,
crezând mereu că vor găsi ceea ce caută, regăsindu-
se şi împărtăşindu-şi trăirile.
„Ce frumos e basmul! Noi credeam că e numai
pentru cei mici!” (Ancuţa)
„N-am crezut că pot fi atâtea chestii interesante
într-un basm” (Mihaela)
„Cred că trebuie să mă întreb mereu când citesc
ceva” (Marius)
„Mai vrem să ne întâlnim!”
Trebuie să menţionez că o schimbare de atitudine
s-a simţit şi în clasă. Câteva eleve vin şi cer
bibliografie (dar nu cea obligatorie!). Şi colegele cu
care am lucrat s-au declarat mulţumite Cred că nici
lor nu le-a prins rău să reflecteze asupra importanţei
lecturii pentru dezvoltarea personală.

55
 J UR NAL ONLINE CONSILIERUL DE LECTUR Ă
iunie 2021

J urnal online
aprilie-iunie
Când scriu acest jurnal online, nu ştiu sigur la cine ajung gândurile
mele. Dar eu scriu, în primul rând, pentru mine şi pentru elevii mei,
apoi pentru părinţii, curioşi să afle cam cum se descurcă la şcoală
copiii dumnealor, scriu şi pentru colegii mei, care ştiu exact,
adeseori, câte se spun şi câte rămân nespuse despre o lecţie. Uneori,
transcriu din jurnalele orei de română, ţinute de elevi, la sfârşitul
caietului – un fel de evaluare a orei precedente. Se întâmplă să
transcriu bucăţi din lucrările lor, acele pasaje care te uimesc prin
perspectiva proaspătă – tu, ca om matur, nu te-ai gândit la un
anumit aspect, la care el, fără experienţa ta, se gândeşte firesc. Jurnalul
acesta este, în cele din urmă, un exerciţiu permanent de reflecţie.

25.04.2021 9:49 Mansarda, construită în 1925, 5 mai 2021, 20:52

Primăvara, se deschideau
ferestrele casei de la Florica, să
pătrundă în odăi mireasma florilor
de tei.
* fotografii de familie şi tablouri.
Poetul Ion Pillat (1891-1945) s-a
născut cu trei săptămâni înainte
de moartea bunicului său şi a
copilărit la Florica, într-o „casă a
amintirii” şi a trecutului viu.
Construită pe la 1853 de Ion
C. Brătianu, într-un stil sobru,
casa a fost refăcută, după nevoi
(copiii era mulţi) şi gust rafinat,
de fiul său, Ionel Brătianu, inginer
împătimit de construcţii, şi de
Eliza, soţia lui, împătimită de
grădini. Pia, sora poetului Ion
Pillat, îşi aminteşte că exista în casa
asta la care se ajungea cu diligenţa
un salon deschis, în care, din când
în când, venea o căprioară să se
odihnească pe un divan.
* etichetate atent.
De pe terasa cu stâlpi sculptaţi,
când venea seara, la lumina
unei lămpi cu picior înalt, în
jurul unei mese acoperite de un
chilim, pe fotolii din pai sau pe
balansoarele înşirate de-a lungul
pereţilor, se strângeau unul câte
unul, să citească sau să privească
în vale râul Doamnei ori, mai
sus, dealurile acoperite cu vie.
cuprindea o cameră a războaielor
de ţesut, o cameră de studiu,
biblioteca şi podul mare. Pereţii
casei erau plini de scoarţe,
Călimara de porţelan era
nelipsită de pe masă. Erau
calcule de făcut, lucruri
însemnate de notat, câte o
frântură de gând.
* eu n-aveam cum sta, aveam altă
Destul de simplă, mobilată în stil
biedermeier, cu paturi şi dulapuri
înguste, casa repira aerul
ţinutului. În şifoniere, dădeai
peste parfumul de levănţică,
lămâiţă şi sulfină, ierburi frumos
mirositoare strecurate printre
pânzeturi, ca să alunge insectele
şi să păstreze curăţenia locului.
Rafturile cămării erau încărcate
de borcane cu şerbeturi din fructe
parfumate, păstrate în recipiente
* însuşesc bunătatea şi pasiunea
Casa a purtat numele Florica
(1862-1865), în amintirea primei
fiice a lui Ion C. Brătianu şi a
Piei, care au avut opt copii.
Maria Pillat (Măriuţa, mama
poetului) a fost al doilea copil al
familiei.
Cu gândul la casa asta a amintirii
am început eu ziua de Florii.
La final de oră, deşi erau
obosiţi, copiii mari s-au gândit, şi
eu împreună cu ei, care a fost cel
mai bun moment al zilei, clipa
aceea când nu-ţi mai pasă că ţi-e
greu, calci pe nori.
*
E greu să mă mai suprindă Sofi.
Şi totuşi...
Nu terminase, în clasă, lucrarea,
oră, de alergat prin ploaie până
acasă, aşa că i-am luat foile aşa,
fără fraza finală. Ştiu că n-a fost
timp suficient, oricum e un fel
antrenament, chestie tehnică, nu
pun notă...
Când am deschis calculatorul,
după 20 de minute, am găsit
continuarea lucrării, ultima
frază. Ultimele. Să nu laşi lucrul
neterminat. A scris în pauză.
*
„Astfel, voi încerca să-mi
pentru lectură a tatălui,
asemănătoare cu cea a lui Atticus
din Să ucizi o pasăre cântătoare,
de Harper Lee, care şi el îşi
veghează copiii.”
13 mai 2021, 17:04
Când mi-e greu, îmi vine în minte
cântecul „Greeruşei” lui L. Blaga:

56
CONSILIERUL DE LECTURĂ
iunie 2021
„mai uşoră ca viaţa e cenuşa, e
cenuşa...
Mi se pare că dintotdeauna am
ştiut începutul din „Moartea
căprioarei” lui N. Labiş, „Seceta
a ucis orice boare de vânt,/
Soarele s-a topit şi a curs pe
pământ...”.
Cândva, când nu puteam să
dorm, îmi spuneam în gând
prima (sau cât era nevoie) strofă
din Luceafărul eminescian.
Altfel, nu sunt o mare/bună
cititoare de poezie, pentru asta ai
nevoie de un simţ aparte, citesc
fiindcă, probabil, tânjesc după
vecinătatea asta.
14 mai 2021, 13:43
Le vorbesc copiilor de la clasa
a VII-a despre un tablou al lui
Nicolae Grigorescu. Şi fac un
pic de documentare. Nicolae
Grigorescu, deja consacrat,
dar ignorat de confraţii care
organizau expoziţiile oficiale, îl
agreează pe Luchian, pictor mai
tânăr, alături de care petrece
din când în când câteva ore în
atelier, stând de vorbă despre
autenticitate în artă şi despre
prietenia cu Delavrancea −
pictorul observase talentul acestei
familii şi nu doar pe autorul
„Apusului de soare” l-ar fi vrut
confiscat pentru arta plastică, ci şi
pe Cella.
15 mai 2021, 22:42
Mihail Bulgakov − 15 mai 1891-
10 martie 1940
„Anușca deja a cumpărat ulei
de floarea soarelui și nu doar a
cumpărat, dar și l-a vărsat. Așa
că ședința nu va avea loc.”
Medic de profesie, Bulgakov
trăiește experiența Primului
Război Mondial. Renunță la
medicină și se dedică scrisului.
Din 1928, nu mai poate publica
nimic. Este dat afară de la
teatru, așa că îi scrie lui Stalin
J UR NAL ONLINE
o scrisoare de protest, uluitor
gest de disidență: „Totul îmi este
interzis, sunt ruinat, otrăvit, mă
aflu într-o singurătate deplină.
De ce să ţii un scriitor în ţara
unde operele lui nu pot exista?
Rog să fie luată o decizie umană,
să mi se dea drumul“. Nu
primește însă permisiunea de a
părăsi țara. Stalin îi dă telefon,
Bulgakov crede că e o farsă, e
reprimit la teatru, dar tot nu
poate publica. Termină greu
romanul Maestrul și Margareta,
într-o primă versiune, în 1933,
după ce arde manuscrisele,
considerate periculoase, de
mai multe ori. Cuvintele
„Manuscrisele nu ard” devin
laitmotiv în roman. Ultimele
corecturi le face în 1940, înainte
de moarte. Romanul se va
publica în Rusia abia în 1966-
1967.
* în 1916, poetul, devenit sergent,
„— Dostoievski a murit, spuse
cetăţeanca, dar parcă nu prea
sigură pe ea.
— Protestez! strigă cu
înflăcărare Behemoth.
Dostoievski e nemuritor!”
17 mai 2021, 05:52
Contează, desigur, dacă
fereastra are formă de arcadă
sau dacă desenul din covor
se potriveşte cu lemnul din
pardoseală. Dacă spaţiul e
generos şi îngăduie diverse
deschideri sau dacă e
parcimonios. Dar ştiu, din
experienţă, că într-un loc te simţi
bine din cu totul alte motive.
E vorba de o punere în acord
a lumii tale cu acest (micro)
univers, alcătuit deopotrivă din
fiinţe, lucruri, stări de spirit. Să
nu te strângă de umeri.
Ne întoarcem la şcoală, cu
toţii. Clasele acelea multe,
care seamănă între ele, devin
suportabile şi chiar încântătoare
pentru că suntem acolo, să
umplem spaţiul cu năvala
noastră.
Cel mai mult îmi plac
coridoarele − când se sună
începutul orelor, devin
gălăgioase şi vesele, auzi ce au
făcut copiii la mate, ce „le-a
dat” la română, unii cântă, alţii
dansează, se râde mult, chiar şi
fără motiv. Şi după ce se sună
de intrare şi se lasă liniştea,
tot dinspre coridor auzi paşii
pierduţi ai celor care au întârziat.
Dacă e cald, pe la prânz,
ieşim pe băncuţe − n-am zis
pe , „stănoagă”, dar sunt şi
eu Moromete. Păi ce facem
noi aici, domnule?! Vedem şi
răspunsurile, mai târziu. Spaţii
afective.
18 mai 2021, 07:11
Topîrceanu. Cât a fost pe front,
fu nevoit să se descurce, şi a
făcut-o. Se pare că a condus o
locomotivă, cât a fost la bulgari
în prizonierat (mai mult de un an
jumate), spunând că e mecanic
de meserie.
Ca translator a fost foarte bun,
de aceea, când a zis că se pricepe,
i-au dat în grijă ca unui medic
(a zis că are cunoştinţe) un etaj
de spital − noaptea citea cărţi de
medicină, ziua scria foile clinice.
18 mai 2021, 07:11
Găsesc în romanul Andreei
Răsuceanu, Vântul, duhul, suflarea
(Polirom, 2020), citatul acesta
teribil: „Nu-mi vorbi mie de
mărinimia învingătorului, de
bunătatea celui care a câștigat de
la început lupta, de îngăduința
celui pe care viața nu l-a
nedreptățit; din adăpostul lui
de bumbac și mătase e ușor să
întindă o mână năpăstuitului, de
pe piedestalul lui i-e la-ndemână
să fie nobil. Spune-mi de cel
57
 J UR NAL ONLINE
căruia viața i-a luat, de cel
căruia i s-a cuvenit și nu i s-a
dat, de nedreptățit, de năpăstuit,
de oropsit, de cel persecutat,
urgisit, obidit, sărăcit, asuprit,
de cel îndepărtat, de cel alungat,
prigonit, însingurat, părăsit. De
cel căruia i s-a luat haina ca să
fie îmbrăcat altul. De cel căruia
i s-au luat averile, ca altul să-se-
mbogățească. De cel care a fost
uitat, ca altul să rămână viu în
memorie. De cel al cărui dar a
fost refuzat, în timp ce al altuia
a fost primit. De cel căruia i s-a
luat iubirea și a fost dată altuia.”.
6 iunie 2021, 20:08
Pisica Joi, care nu are multă
carte, dar citește gândul omului,
e de părere că acea competență
de multiculturalitate din
programele noi de gimnaziu
nu cere exclusiv o raportare la
criteriul etnic (ca în Mara lui
Slavici). Dimpotrivă, se poate
face referire la diferențele
de „cultură” (concept destul
de larg, în acest context), la
diferențele culturale din diverse
conjuncturi sociale − să nu zic de
antropologie.
De exemplu, Nică trece, mai
mult de nevoie decât de voie,
58
Siretul în căruța lui moș Luca,
spre a merge la școala catihetică
de la Socola. Și vede că, spre
deosebire de satul lui de munte,
în satul de la câmpie apa e rea
la gust, lemnele puține, țânțarii
ciupesc și nici oamenii nu sunt
chiar rumeni în obraji.
În Inocenții Ioanei Pârvulescu
e limpede că apare o lume
multietnică, bunicul vorbea cinci
limbi străine, vreo trei vorbeau
toți în Brașov.
În fine, aș zice că și în La
Medeleni se actualizează această
competență − se vorbește mult în
franceză în casa familiei Deleanu,
iar părinții nu se mai pot folosi,
la un moment dat, de franceză,
ca să își transmită vreun mesaj,
fără știrea copiilor, între timp
și ei vorbitori de franceză. Este
totuși o limbă pe care Anica și
moș Gheorghe n-o înțeleg.
* După câte pagini renunţi la o
Aș zice că Joi are dreptate.
7 iunie 2021,18:47
Piper pe limbă. Valeriu Gherghel
a fost invitat de Robert Şerban la
o discuţie despre Roata plăcerilor.
Notez câteva idei: cititul este
o activitate intrinsec reflexivă;
există o nevoie de relectură – la
CONSILIERUL DE LECTUR Ă
iunie 2021
un moment dat, e mai important
să reciteşti decât să citeşti. La
Homer, marea nu e albastră, are
marea culoarea vinului, pentru
simplul motiv că grecii nu aveau
un cuvânt care să desemneze
această culoare. Scrisul este,
pentru unii, un fel pedeapsă,
dar poate fi şi fericire mai presus
de fericire. Philip Roth scria cu
program, ca un profesionist, de
la 9.00 la 17.00, dar se întâmpla
ca, scriind o frază, să aibă nevoie
de un dicţionar, aşa că, uneori, o
propoziţie îi ia o milă – călătorea,
citind şi scriind, în interiorul
unei camere. În Registrul ideilor
gingaşe, Paul Zarifopol se întreba
de ce nu recunosc cititorii un
adevăr simplu − clasicii ne
plictisesc. Poate pentru că, pe
unii, orice carte, indiferent de
epocă, îi plictiseşte.
*
carte? Fiecare are un răspuns, eu
nu prea renunţ, că am parcă un
pact cu autorul, habar nu am. Şi
mai cumpărăm cărţi şi pentru că au
recenzii prea bune, cam exaltate, ne
mai păcălim. Evident că eu nu scriu
niciodată exaltat. Nu, nu.
Mihaela Nicolae
CONSILIERUL DE LECTURĂ
iunie 2021 EXTR ASE
ANCA HAȚIEGAN (n. 1978) este conferențiar
la Facultatea de Teatru și Film, Universitatea
Babeș-Bolyai din Cluj, fiind specializată în
studiul istoriei teatrului românesc. A publicat
volumele Cărțile omului dublu. Teatralitate și roman
în comunism (2010) – Premiul „Marian Papahagi”
al filialei Cluj a Uniunii Scriitorilor – și Dimineața
actrițelor (2019) – Premiul „Alexandru Piru”
al Muzeului Național al Literaturii Române,
Premiul „I. Negoițescu” al revistei „Apostrof”
și Premiul „Cartea de teatru a anului” al site-
ului Clujul Cultural. Colaboratoare cu articole la
Dicționarul multimedia al teatrului românesc (www.
dmtr.ro, 2020). Prezență în volumul Mică istorie
a unui secol mare (2018), cu povestirea „Copila
română”. În prezent lucrează la o carte despre
viața și opera lui Liviu Ciulei.

C iulei și în Un om din vremuri aproape uitate următorul

spectrul Tatălui
(fragmente)
Familia din înalta burghezie
Constantin Ottescu, viitorul mare
matematician, avea opt ani atunci când l-a
cunoscut pe Liviu Ciulei, tatăl său fiind
bun prieten cu inginerul Ciulley, cu care
obișnuia să joace interminabile partide de
șah. (Inginerul nu era deloc un diletant în
domeniu: a condus Federația Română de
Şah între 1929-1933.) Pe atunci Liviu junior
avea 17 ani. Cei doi s-au cunoscut în vacanța
de vară a anului 1940, la vila „în formă de
cetate” a familiei Ciulley de la Sinaia, cu
terase suprapuse, „construită pe un versant
impresionant, în spatele mănăstirii”1.
Adolescentul l-a fermecat din prima clipă
pe puști: „L-am iubit chiar de la început”. La
maturitate, acesta din urmă a scris două cărți
de memorialistică: Un om din vremuri aproape
uitate, dedicată tatălui său, avocatul, politicianul
și scriitorul Nicolae Ottescu, și În galop de cai
prin ani, autobiografică. În ambele, Constantin
Ottescu le dedică membrilor familiei Ciulley și
atmosferei din casa lor pagini pline de căldură,
care merită citate in extenso.
Astfel, inginerului Ciulley, Ottescu îi face
portret: „Domnul Ciulley avea un surâs
fermecător, vorbea puţin dar povestea
frumos, juca şah fumând dintr-un ţigaret
lung, în timp ce fluiera câte o melodie care
îl obseda în clipa aceea. Avea darul atât de
rar al fluieratului frumos, cum nu am auzit
decât pe placa de patefon cu «Cubanakan»”
(e vorba de un foxtrot-rumba, compus de
Moisés Simons și înregistrat în 1936 de
Lecuona Cuban Boys). Când se plictisea
de o melodie și voia să... schimbe placa,
micul Ottescu înșfăca o muzicuță și începea
să cânte discret altceva, în camera vecină.
Inginerul prelua imediat, inconștient, noua
melodie, spre amuzamentul fiului său. În
volumul În galop de cai prin ani, intervin
mici variațiuni. Aici Ottescu scrie că „Liviu
Ciulei tatăl era un om fermecător și vesel.
Nu vorbea prea mult, dar, când istorisea
ceva, verbul lui era mereu spiritual și
precis, și avea o construcție de o gradație
impecabilă”. În termeni aproape identici
și-l amintește pe inginer pictorul Stephan
Eleutheriadis: „Tatăl Ciulei se impunea ca o
figură aparent austeră, vorbea puțin și fuma
mult. Îi plăcea mult iaurtul și avea umor”.
Fiul i-a moștenit trăsăturile fizice, în primul
rând ochii, după cum avea să remarce Clody
Bertola mai târziu: „Tatăl lui, înalt, brun, cu
ochii negri, pătrunzători, ca ai lui Liviu, era
o apariție foarte puternică, virilă”.
Pe mama regizorului, Constantin Ottescu

59
 EXTR ASE
și-o amintește ca pe o amfitrioană desăvârșită:
Doamna Ciulley, coana Cleo, o femeie de o distincţie
perfectă, vorbea graseind, aproape nu pronunţa «r»-
ul, era mereu bine dispusă, avea un tact desăvârşit
şi se impunea personalului numeros cu zâmbetul
pe buze. // Într-o zi – mi se pare că şoferul băuse
ceva în ajun – acesta a apărut în pragul salonului,
cu şapca în mână. // — Coniţă, m-aţi chemat ? // —
Imediat! // S-a scuzat faţă de cei prezenţi şi a trecut
urmată de şofer în oficiu... De unde nu s-a auzit nici
un ton ridicat, nici o admonestare mai sonoră. // S-a
întors după un minut şi ceva, la fel de calmă şi de
zâmbitoare, dar nu a vrut să umilească omul printr-o
observaţie de faţă cu ceilalţi. Cu tactul ei desăvârşit,
diriguia întreaga casă, era fieful ei, domnul Ciulley
nu avea nevoie să se amestece cu nimic. // Educaţia
ei austriacă o făcea să mişte imperceptibil din umeri,
în ritmul valsurilor vieneze, semiînchizând ochii...
Atât.”.
În volumul În galop de cai prin ani, portretul doamnei
Ciulley e mai succint și apar și aici variațiunile:
„Coana Cleo, Doamna Ciulei, avea o distincție
specială, cu un port drept al umerilor, era și ea
veselă, simpatică și comunicativă”. De la ea pare să
fi moștenit Liviu Ciulei acea „politesse du coeur”, cum
a numit-o Clody Bertola, proverbiala sa cordialitate
în relație cu ceilalți, remarcată de majoritatea
actorilor cu care lucrat, căci era o trăsătură cu totul
neobișnuită la un regizor... Iată cum și-o amintește
pe „Coana Cleo” actrița care i-a fost noră: „Mama lui,
fostă balerină, era o femeie foarte frumoasă, extrem
de politicoasă și de curtenitoare cu cei din jur. M-am
înțeles bine cu ea. Știa întotdeauna să se rețină cu
tact la momentul potrivit. Avea o vorbă nelipsită, de
care eu și Liviu ne amuzam: «Cu plăcere».”.
În volumul Un om din vremuri aproape uitate e
evocată și Adela Wexler, bunica pe linie maternă
a regizorului: „soacra inginerului, pe care am
cunoscut-o foarte puţin, era un om cu mult haz, o
bătrânică simpatică, lucidă şi neprevăzută. Un fel
de bunicuţă contesă din filmele cu Hans Moser,
Heinz Rhümann şi Theo Lingen”. Copilul și-a fixat
imaginea acesteia și datorită preciziei cu care o imita
nepoata ei, plină de afecțiune. „Toate acţiunile lui
Nini, de altfel, purtau amprenta marii ei bunătăţi!”,
își amintește memorialistul.
Nini, cum era poreclită Anișoara, sora regizorului,
pare să-l fi fermecat și cucerit iremediabil pe micul
Constantin Ottescu, la fel ca și fratele ei: „Nini, fără
să aibă trăsături clasice, era foarte frumoasă, avea
un mers sportiv, un farmec şi o graţie desăvârşită
şi un păr frumos de culoarea flacărei, împreună cu
60
CONSILIERUL DE LECTUR Ă
iunie 2021
o privire mereu zâmbitoare aruncată printre gene
lungi... Era veselă, copilăroasă şi comunicativă”.
Portretul ei se reia și se întregește în volumul
autobiografic al lui Ottescu: „Subțire, cu alură
sportivă, cu un imens păr de culoarea flăcării, care îi
curgea pe umeri, avea surâsul fermecător al tatălui
ei, și toți, dar toți băieții din preajmă erau îndrăgostiți
de ea”. Nini avea pasiunea șofatului. Începuse prin
a conduce o motocicletă Zündap, apoi își luase o
mașină Fiat, cu opt locuri, de dimensiune redusă,
totuși. Îi plăceau și plimbările lungi, pe jos, pe care
le făcea la Sinaia întovărășită de cockerul familiei,
Jimmy, „un personaj canin negru și afectuos, pe care
nu putea să-l uite acasă”.
...și preocupările ei artistice
Rândurile pline de admirație ale lui Ottescu
dedicate lui Liviu Ciulei confirmă polivalența
artistului, varietatea aptitudinilor sale native, care
s-au putut exprima liber în mediul familial, de
mare burghezie evoluată, intrată în faza estetizantă
aexistenței: „Totul în el era talent! Desena minunat,
citea partituri muzicale în gând ca un muzicant
profesionist, împrumutase pe atunci un acordeon
pe care cânta orice, avea darul imitaţiei, se schimba
pe loc, într-un moment, dintr-un moş cu ticuri într-o
cântăreaţă spaniolă care cânta gâtuit”. Sau:
„știa să se machieze și atunci, brusc, se transforma
în orice voia, avea acel talent al actorului comic de
cameră, când orice nuanță a feței sale îți stârnea râsul.
[...] Desena și picta cu orice tehnică, orice subiect. Pe
ușa albă și lăcuită a dulapului său făcuse în creion, cu
umbre, bustul unui om, cu mâna ridicată și capul dat
pe spate, în raccourci. Mi-a făcut și mie un portret în
ulei. L-am văzut pictând un decor de teatru pe hârtie
neagră de camuflaj, stropind picături de tuș deschis
printr-o sită, cu ajutorul unei periuțe de dinți. Dar
știa să și fotografieze și să filmeze, și fotografiile lui
erau artistice și foarte reușite. Țin minte că, odată, era
cu capul aproape de tot de aparatul de radio, unde
se cânta ceva de Beethoven. Și eu îl trăgeam de braț
să se întoarcă chiar în clipa aia, să vadă cum venea o
rază printr-o fereastră galbenă cu ogive, lăsând dâre
prin spațiu, ca lumina unui reflector prin pulbere.
Nu voia să se întoarcă. Dar când am reușit să-l fac
să vadă, s-a repezit ca un nebun pe scări și s-a întors
cu aparatul de fotografiat. // — Mai e lumina aia?
întreba pe drum încă înainte de a intra în sufragerie.
Mai era!”.
Evocarea lui Ottescu e cu atât mai valoroasă, cu
cât acesta a fost un martor privilegiat. În preajma
CONSILIERUL DE LECTURĂ
iunie 2021
puștiului (mai mic decât el cu nouă ani), Liviu Ciulei
uita de inhibiții și de timiditatea adolescentină – care,
potrivit apropiaților, l-ar fi însoțit toată viața – și se
manifesta complet liber și spontan. (Cu privire la
timiditatea lui Ciulei, în Bricabrac, regizorul Lucian
Pintilie notează reacția lui atunci când i-a „povestit
prima oară scena în trei”, altfel spus „partuza” din
„Tartuffe”, spectacolul pe care urma să îl monteze,
la invitația celui dintâi, la teatrul Guthrie din
Minneapolis: „roșise ca un adolescent (așa cum
a fost, este și mereu va fi)”.) Imitațiile și scenetele
(de regulă, comice) pe care le jucau frații Ciulei
în intimitatea aceasta amicală, eliberată de orice
constrângeri – vezi și imitațiile năzbâtioasei Nini
EXTR ASE
după bunica sa – , amintesc de scenetele improvizate
pentru familie și prieteni de I.L. Caragiale. Și unele,
și altele țin de teatralitatea spontană specifică
histrionilor, trădând o vocație teatrală autentică.
Astfel, pe lângă alte calități, notează Ottescu, Liviu
Ciulei „mai avea şi spiritul de observaţie al faptului
comic cotidian, dar, cu modestie şi timiditate (a
fost toată viaţa un mare timid), şi-l ascundea”. Îi
imita, de pildă, pe vânzătorii de tablouri kitsch de
pe treptele Universității, care sâcâiau trecătorii cu
reclama lor gălăgioasă și monotonă. Într-o vreme
aceștia se apucaseră să vândă poze cu Petrache
Lupul, „sfântul” de la Maglavit. Liviu Ciulei făcea
și el reclamă imaginilor expuse, declamând pe
nas: „E numai... cinci lei tabloul cu eroul Petrache
Lupu, cizmarul de la Maglavit, care s-a bătut cu
Dumnezeu, foarte frumos de pus în casă: ciobanul,
pomul, oaia!”. Alteori, imitând orăcăitul broaştelor,
anunța: „A cumpărrrat tata papuci, a cumpărrat
tata papuci. Cât a dat tata pe ei, cât a dat tata pe ei?
Un ort, un ort, un ort, a dat tata pe ei!”. După ce
evocă astfel de scenete, memorialistul adaugă: „Am
impresia însă că astea mi le spunea mie, copilul de
8-9 ani, şi că în public se jena să-şi dezvăluie marele
lui talent de comedie. Şi marele lui talent de a se
purta cu copiii...”. Constantin Ottescu a rămas toată
viața cu nostalgia acestui „teatru intim”, al cărui
unic spectator fusese în cursul vizitelor din copilărie
în casa Ciulley: „Mai târziu, văzându-l [pe Liviu] pe
scenă, tot actor bun era, dar nuanța, nuanța apropierii
și a simpatiei spontane pe care o degaja contactul
său direct, parcă se estompase. Juca atunci pentru
toți, nu numai pentru prieteni”. Ceva din talentul
enumerat la urmă de Ottescu răzbate totuși până la
noi prin intermediul celui de-al doilea film realizat
de Liviu Ciulei, Valurile Dunării, din scenele în care
ursuzul Mihai, experimentatul marinar, interpretat
de Ciulei însuși, interacționează cu băiețelul rămas
orfan și „adoptat” de cei trei protagoniști ai peliculei.
Vibrează în acestea o tandrețe a apropierii, o simpatie
reciprocă, ce nu lasă loc nici unei note false sau
melodramatice.
Cu totul altfel se comporta adolescentul Liviu Ciulei
în preajma persoanelor de sex feminin. Sora mai
mică a unei prietene de-a lui Nini își amintea despre
el că era „tăcut, îngrozitor de tăcut. Intra uneori în
camera unde eram noi, fetele, se uita la noi, se uita la
sora lui, și pleca. Era tăcut, serios, grav”. Mai târziu,
când a cunoscut-o pe Clody Bertola, prima lui iubire,
era tot așa de puțin expansiv: „Vorbea puțin, dar
ceea ce spunea era plin de conținut, mă interesa”.
Tânărul a cucerit-o „prin timiditatea lui plină de
61
 EXTR ASE
farmec”, care nu îi scăpase nici micului Constantin
Ottescu, iar, ulterior, i se va releva lui Pintilie.
Interesant e că atât Ottescu, cât și pictorul Stephan
Eleutheriadis folosesc propoziții aproape identice
cu ale lui Clody Bertola atunci când se referă la
dialogul cu tatăl lui Liviu Ciulei, de la care fiul
pare să fi moștenit zgârcenia la vorbă – dar numai
în anumite situații, căci cu actorii, la repetiții, putea
fi, câteodată, foarte locvace. Asemănările dintre cei
doi nu se opreau, firește, aici. Tatăl lui Liviu Ciulei
cochetase la rândul său în tinerețe cu scena, în calitate
de artist liric. Avea o foarte bună voce de tenor și a
interpretat un rol în Pagliacci de Leoncavalo pe scena
operei bucureștene. „Mari profesori de pe vremea
aceea – Rânzescu, nu mai știu cine – spuneau: «Îți
ducem valiza! Vino cu noi când mergem la Viena,
să-ți perfecționezi vocea!»”. Dar părintele său
(avocatul Ioan Ciulley, bunicul regizorului), aflând
una ca asta, „i-a tras două palme și i-a spus: «Nu
te-am crescut să fii paiață!»”, lecuindu-l de... „visi
d'arte”. Inginerul avea să se consoleze cu fluieratul
și cântatul în baie (fiul își amintea astfel de concerte
private, cu arii din L'Elisir d'Amore, ca Una furtiva
lagrima ș.a.). Prin urmare, chemarea artistică s-a
manifestat mai întâi la generația părinților Anișoarei
și ai lui Liviu Ciulei, accentuându-se apoi la cei doi
urmași. [...]
Arhitectul de teatru
Prima meserie a lui Liviu Ciulei – nu trebuie
uitat – a fost cea de arhitect (chiar dacă autoritățile
comuniste s-au codit multă vreme să-i elibereze
diploma de absolvire). În decizia lui Liviu Ciulei
de a se înscrie la Facultatea de Arhitectură, în loc să
urmeze drumul prescris pentru el de tatăl său, care
l-ar fi vrut tot inginer, văd un mic gest de revoltă
orgolioasă față de autoritatea paternă și, totodată,
un prim angajament ferm în direcția artei. (Mai
radical avea să fie, desigur, gestul lui Ciulei de a se
înscrie la Conservator fără știrea și consimțământul
inginerului. Nu cred că viitorul regizor avea pe
atunci cunoștință de fraza lui V.E. Meyerhold, marele
reformator al teatrului rus și sovietic, executat în
timpul Marii Terori staliniste: „Constructivismul
i-a cerut artistului să fie și inginer”...). Tatăl voia
să-i lase pe mână lui Liviu Ciulei, când va fi venit
vremea, firma sa de construcții. Cu „obrăznicie”, fiul
și-a propus însă să fie mai mult decât un executant
de construcții precum părintele său: a vrut să devină
creator. Probabil tânărul visa la momentul când
clădirile tatălui său ar fi fost realizate după planurile
62
CONSILIERUL DE LECTUR Ă
iunie 2021
și la indicațiile lui, dar, în fond, era vorba, și în cazul
unuia, și al altuia, de aceeași vocație de constructor.
Ciulei și-a făcut practica de student la Arhitectură
pe șantierele părintelui său, inclusiv pe cel al sediului
Băncii Naționale a României. „Revolta” fiului n-a
fost, așadar, una distructivă, de negare absolută,
căci mișcarea de distanțare și de emancipare de
sub tutela paternă a fost urmată imediat de una de
reapropiere, în vederea colaborării viitoare, de pe
poziții (cel puțin) egale. Inginerul, de asemenea,
s-a dovedit un bun psiholog și părinte, acceptând
toate „devierile” fiului de la traseul profesional pe
care i-l fixase, din momentul în care s-a convins
că acestea nu erau simple capricii. Probabil intuia
că antrepriza sa de construcții avea oricum zilele
numărate, urmând să fie ruinată de comuniști,
ceea ce l-a făcut, poate, să fie ceva mai indulgent cu
băiatul său. Sau poate că a văzut renăscând în el și
în Anișoara visele sale de artă din tinerețe, pe care
propriul lui tată, avocatul Ioan Ciulley, i le retezase
scurt (cu o palmă), și s-a ferit să repete greșeala
acestuia din urmă. În orice caz, inginerul a dat
dovadă de toleranță și de înțelepciune în relație cu
copiii săi ajunși la maturitate. Cu discreție, dar și cu
fermitate, le-a supravegheat însă destinele până la
capăt. Le-a dăruit un teatru. A încercat să le asigure
toate condițiile pentru ca ei să își poată desfășura
în liniște activitatea către care se simțeau chemați.
Moartea lui prematură, după a lui Nini, și instalarea
regimului comunist au spulberat însă echipa care
se închegase la Odeon, care a fost, în mare parte, o
afacere de familie, rodul colaborării dintre inginer și
copiii săi.
Chiar dacă s-a dedicat teatrului și cinematografiei,
în fapt, Liviu Ciulei nu s-a desprins niciodată
complet de formația sa de arhitect. În scenografie, a
oscilat mereu între soluțiile arhitecturale de aranjare
a spațiului și decorului unui spectacol și soluțiile
picturale, recurgând la cele din urmă în dorința să
își tempereze puternica atracție pentru cele dintâi.
Interesant e că scenografia de care era el cel mai
mândru, pentru spectacolul cu opera Pelléas et
Mélisande a lui Debussy (montat de Ciulei la Florența
în 1989), nu era nici arhitecturală, nici picturală în
întregime, ci muzicală – cu un ecran-fereastră uriaș
în fundal, ușor aplecat, care își schimba nuanțele și
culorile în funcție de modulațiile muzicii. Realizarea
sintetiza cele două pasiuni ale tatălui său, transmise,
de altfel, și fiului: construcțiile și muzica. […]
CONSILIERUL DE LECTURĂ
iunie 2021 FILE DECUPATE

A citi un tablou, a vedea o melodie,

a simți o poezie
Alina Petri
Primul contact cu pastelul, la clasa a VI-a, nu trebuie să fie nici întâmplător, nici
nemediat. Pentru că apropierea de acest tip de text se poate face mai degrabă prin
seducție și senzorialitate, decât prin analiză. Miza sinesteziei este fundamentală,
precum și decodarea celor trei tipuri de semnificanți (imagini, sunete, cuvinte) și
traducerea lor în stări și sentimente.
De aceea, am imaginat o serie de trei ateliere de lucru, pentru a aborda − până la
etapa analitică −pastelul, ca specie literară. Primul s-a desfășurat la Muzeul de Artă
din Cluj, în colaborare cu profesorul de arte, iar celelalte două, în sala de clasă. Am
ales ca prim spațiu de contact Galeria Națională a Muzeului de Artă, deoarece aici se
găsesc, în ordine cronologică, lucrări de artă românească, unde interesul nostru s-a
focalizat pe tablourile pictorilor influențați de Școala de la Barbizon − Ion Andreescu,
Nicolae Tonitza, Theodor Pallady, Gheorghe Petrașcu și, mai ales, Ștefan Luchian.

Atelier 1: A CITI UN TABLOU

Profesorul de arte Ioan Gânscă a ghidat elevii prin cronologia de patru secole a
exponatelor artistice, explicând evoluția de la picturile interioare, la cele din natură, de
la tehnicile picturii în acuarelă, la pastel. Prelegerea a vizat definirea pastelului ca tip de
pictură, tehnica picturală și elemente de compoziție.
După familiarizarea cu aceste aspecte, elevii și-au ales câte un pastel din cele expuse și,
în urma observației, au completat un jurnal vizual.

Jurnal vizual
Alege-ți un tablou din cele prezentate și gândește-te

1. Titlul tabloului ales, autorul:

2. Ce anotimp este ilustrat?

3. Ce mă face să spun asta?

a. atmosfera (veselă/ tristă/ melancolică etc.)
b. lumina (claritatea, obscuritatea, reflexiile, umbrele etc.)
c. cromatica (culorile dominante, deschise, închise, intense etc.)
d. planurile (prim-plan, gros-plan)
e. elementele (central/de detaliu/de fundal): ce văd? ce
aud? ce miros? ce simt?

4. Pot asocia imaginea/ tabloul cu:

sentimentul
melodia
persoana
amintirea
Mesajul imaginii/tabloului

63
FILE DECUPATE CONSILIERUL DE LECTUR Ă
iunie 2021

Discuțiile despre cele observate și scrise în jurnale, au scos în evidență faptul că un

pastel comunică atât prin elementele vizuale care îl compun, cât și prin asocierile pe care
privitorul le face și care, în ecuația înțelegerii unei opere de artă, este un proces analitic,
amplu, deductiv, interpretativ.
Partea a doua a atelierului s-a desfășurat în curtea interioară a muzeului, unde elevii au
realizat, în perechi sau în grupuri mici de 3-4 membri, pasteluri pornind de la elemente
vizuale observate/de la sentimentul care trebuia ilustrat/de la versuri din pastelurile literare.

Atelier 2: A VEDEA O MELODIE

În sala de clasă, elevii au audiat secvențe muzicale din „Dansul fulgilor de nea”, „Valsul
florilor” de P.I. Ceaikovski, „Anotimpurile” de A. Vivaldi, „Zborul cărăbușului” de
N.R. Korsakov și „Duelul pisicilor” de Rossini. Pe fiecare dintre acestea, le-au asociat cu
„imagini” vizuale și cu stări transmise, pentru a obține mesajul secvenței audiate. S-a
completat, astfel, jurnalul muzical, care cuprinde o parte a doua comună cu jurnalul vizual
și doar prima parte este diferită, în raport cu elementele prin care s-a construit semnificația.

1. Fragmentul muzical ales, autorul

2. Ce anotimp este sugerat?
3. Ce mă face să spun asta?
a. Atmosfera (veselă/ tristă/ melancolică)
b. Sunetele (înalte/joase/variate/monotone etc.)
c. Tonalitatea (veselă/tristă/melancolică etc.)
d. Ritmul (lent/ rapid/ moderat)
e. Elementele: ce aud? ce văd? ce miros? ce simt?
În urma discuțiilor frontale, am ajuns la concluzia că faptul că la fel cum tablourile generează
analogii, stări, sentimente și mesaj și muzica transmite, folosind însă alt cod, sunete, tonalitate, ritm.
Elevii au asociat secvențe de pastel cu fragmentele muzicale audiate și au justificat inferențele.

Atelier 3: A SIMȚI O POEZIE

Punctul de acces în al treilea atelier a fost reprezentat de discuția pornind de la poemul

lui iv cel naiv, „pe durata spectacolului numit viață”- problematizarea ideii că mesajul
artistic, pentru a ajunge să conțină semnificație, e nevoie de îndeplinirea condiției de
disponibilitatea de a vedea, a auzi, a simți, a înțelege.
Lectura pastelului „Noapte de iarnă” de George Topârceanu a fost urmată de descifrarea
imaginilor vizuale și auditive din text, atât prin reprezentarea pastelului printr-o formă
grafică schematică, cât și prin inventarul acestora sub formă de listă.

CONCLUZII

În urma parcurgerii acelorași pași, de la imagini, la asocieri, spre mesaj, am realizat o diagramă
Venn, în care trăsăturile pastelului ca specie literară se află la intersecția celor două forme de
comunicare artistică: tablou și muzică – elementele vizuale se combină cu sonoritatea dată de
prozodie, sensul se construiește cu ajutorul analogiilor, iar limbajul artistic este instrumentul
prin care se dă glas mesajului încifrat. O altă activitate, care nu intră în economia acestui articol,
presupune completarea unei fișe de lucru în care sunt interpretate imaginile vizuale, limbajul
artistic, prezența eului liric, sentimentele denotate și versificația.

Alina Petri este profesoară la Liceul Teoretic ELF din Cluj.

64