Broasca şi veveriţa

Erau odată două prietene: o broască Oachi şi o veveriţă Veve. Toată ziua Oachi era pe lac şi
făcea tot felul de salturi, iar Veve sălta prin copaci după nuci, alune şi ghindă.

Seara, cele două prietene se întâlneau la marginea lacului şi îşi povesteau întâmplările de peste
zi.

- Eu azi am sărit de pe un nufăr pe altul şi când eram mai sigură că voi prinde o muscă care mă
tot ispitea de dimineaţă, n-am fost atentă şi am căzut în mlaştină....spuse Oachi.

- Ha, ha,ha!, ce distractivă eşti draga mea prietenă. Şi eu am trecut azi printr-o peripeţie, îi
răspunse Veve. Mi-a căzut o ghindă pe jos şi am coborât după ea. N-am mai fost atentă la ce
este în jurul meu şi n-am auzit-o strecurându-se pe Cumătra Vulpe. Era cât pe ce să mă prindă.

- Vai, vai!

După ce îşi depănau amintirile de peste zi, îşi spuneau „Noapte bună!” şi se despărţeau fericite
și mulțumite.

Într-una dintre zile Cumătra Vulpe, invidioasă pe prietenia lor, s-a hotărât să le despartă. S-a
dus la broscuță și i-a spus cu o voce mieroasă:

- Vai dragă Oachi, tu o numeşti prietenă pe Veve, dar nici nu ştii ce spune ea despre tine...

- Ce spune?

- Că ea face cele mai frumoase salturi din toată pădurea, pe când tu nu reuşeşti să sari de pe un
nufăr pe altul.

- Chiar aşa? Spuse broscuța supărată şi plecă pe lac.

Apoi vulpea se duse la veveriţă şi cu voce la fel de mieroasă îi spuse:

- Coboară, dragă surată, din pom că vreau să îţi spun ceva.

- Nu cobor! Nu vreau să mă prinzi!

- Bine, atunci ascultă ce vreau să îţi spun. Vai, dragă Veve, tu o numeşti prietenă pe Oachi dar
nici nu ştii ce spune ea despre tine...

- Ce spune?

- Că ea face cele mai frumoase salturi din toată pădurea, pe când tu nu reuşeşti să sari de pe o
creangă pe alta.

1
- Chiar aşa? Spuse veveriţa supărată şi săltă pe altă crenguţă mai sus.

Seara, când s-au întâlnit, cele două prietene au început să se certe, fără să se asculte una pe
alta.

Următoarele seri la marginea lacului nu s-au mai auzit poveştile celor două prietene.

După câteva zile, fiecăreia dintre ele îi era dor de prietena ei, așa că s-au hotărât să se ducă
până la mal doar, doar, se vor întâlni. Şi s-au întâlnit.....

- Cât mă bucur să te văd! Îmi pare rău că am zbierat la tine, dragă Veve, dar Cumătra Vulpe mi-a
spus că te lauzi că salturile tale sunt cele mai frumoase.

- Mie mi-a spus că tu te lauzi, şi noi am crezut-o. Aşa ne trebuie dacă am avut mai multă
încredere într-un duşman decât într-un prieten!

-Ai dreptate Veve, pe viitor când cineva îmi mai spune ceva despre tine am să aştept să vorbesc
întâi cu tine şi apoi să decid dacă e cazul să fiu supărată.

- Şi eu voi face la fel!

Astfel, s-au împăcat cele două prietene, dovedind că prietenia adevărată este mai presus decât
invidia.

Dragă cititorule,

- Care e momentul cel mai frumos din poveste pentru tine?

- Ce înseamnă pentru tine prietenia?

- Gândește-te la prietenul tău cel mai bun și desenează-l.

2
 Api şi singurătatea

Era o zi frumoasă de început de iunie. Razele soarelui pătrundeau până la scoicile din adâncurile
oceanului. Api era tare fericit pentru că era ziua meciului cel mare şi, cu siguranţă va fi din nou
remarcat drept cel mai bun jucător de pe teren. Se îndreptă agale spre stadion, bucurându-se
de jocul algelor printre razele soarelui.

Ajuns la teren, surpriză: nu era nimeni! Oare a greşit ora? O fi greşit ziua? Avea o senzaţie tare
neplăcută stând singur acolo. S- îndreptat spre vestiare. Nu greşise nici ziua, nici ora. Colegii
erau acolo, doar că, acel sentiment ciudat nu dispăruse. Ceilalţi copii povesteau tot felul de
întâmplări hazlii, erau prea prinşi ca să-i remarce apariţia. A început să se echipeze în linişte,
fără să încerce să intre în discuţii cu ei. Coechipierii, văzându-l retras s-au gândit că probabil
asta îşi doreşte şi şi-au văzut mai departe de poveştile lor.

A venit antrenorul, le-a dat ultimele sfaturi şi meciul a început. Ambele echipe îşi doreau foarte
mult victoria, astfel meciul a fost unul foarte disputat, cu multă dăruire. Api era cel mai motivat,
voia atât de mult să facă un meci bun pentru a câştiga simpatia şi aprecierea tuturor, fotbalul
însemna atât de mult pentru el!. Din păcate, nimeni nu a reuşit să marcheze, meciul
terminându-se la egalitate. Antrenorul i-a felicitat în egală măsură pe toţi, apreciind efortul de
care au dat dovadă.

Api, trist că nu a reuşit un meci pe măsura aşteptărilor, simţea nevoia să fie singur, aşa că a
întârziat ieşirea din vestiar. A plecat îngândurat spre casă, simţind cum îl apasă singurătatea şi
întrebându-se unde plecaseră colegii. Era supărat pe ei că nu l-au aşteptat.

Pe drum, se gândea la cele petrecute şi şi-a dat seama că îi acuza pe ceilalţi pentru izolarea sa,
el nefăcând nimic pentru a se apropia de ei. Tot ce a făcut a fost să aştepte să fie în centrul
atenţiei, fiind dezamăgit atunci când aceştia nu au făcut-o. Se întreba dacă era numai vina lor
sau şi a lui că nu şi-a arătat disponibilitatea către ei. Era un singur mod de a afla răspunsul la
această dilemă. L-a sunat pe Depi, colegul său de bancă:

- Alo! Depi?

- Bună, Api! Unde eşti? De ce nu ai venit cu noi la suc, ca de obicei? S-a întâmplat ceva?

- Nu, dar am întârziat în vestiar şi nu v-am mai găsit.

- Dar ne-am înţeles înainte de meci că mergem la cofetărie!

- Da??!

- Hai şi tu! Doar eşti aproape!

3
Fără să stea prea mult pe gânduri, i-a cerut voie mamei şi a plecat să se întâlnească cu colegii.
Bucuria lor de a-l revedea l-au convins că nu ei erau cei care l-au izolat, ci aşteptările sale
exagerate, dorinţa lui de a fi în centrul atenţiei au fost cele care l-au determinat să creadă că
este de datoria celorlalţi să acţioneze pentru a nu rămâne singur. A înţeles foarte clar că pentru
a avea atenţia celorlalţi e nevoie de efort şi implicare în primul rând din partea sa.