DREPTUL MEDIULUI

Răspunderea pentru nerespectarea desfăşurării în siguranţă a

activităţilor nucleare, a regimului materialelor nucleare sau a altor materii
radioactive

PROFESOR COORDONATOR:

STUDENT:

2022
 Poluarea radioactivă este o contaminare artificială a mediului înconjurător peste valorile
fondului natural, produsă de om în zilele noastre, începând cu descoperirea radioactivităţii
artificiale, cu crearea industriei materialelor nucleare, în mod deosebit a uraniului, a
reactorilor nucleari care produc materiale radioactive, a centralelor atomoelectrice etc. Poluarea
radioactivă afectează toate elementele mediului înconjurător.
Una din sursele poluării radioactive o constituie exploziile nucleare
experimentale. Exploziile şi temperatura degajată transformă substanţele radioactive în stare
gazoasă sub formă de particule care sunt proiectate în atmosferă, constituind poluarea
atmosferică primară, produsă imediat în locul exploziei. Produşii de fisiune rezultaţi din
aceste explozii ajung în sol sau în apa oceanelor, fiind vehiculaţi de anumiţi
factori meteorologici, sub formă de precipitaţii.
Dreptul la despăgubire împotriva operatorului se prescrie dacă o acţiune nu a fost
introdusă pe parcursul unei perioade de 3 ani de la data la care victima daunei nucleare a
cunoscut sau ar fi trebuit să cunoască identitatea operatorului responsabil (art. 12 din Legea
703/2001).
În cazul în care o daună nucleară antrenează răspunderea mai multor titulari,aceştia
răspund pentru daune în mod solidar şi integral, în măsura în careeste imposibil să se determine
cu certitudine care este partea din daune imputabilă fiecăruia (art. 4 alin. (4) din Legea nr.
703/2001). Când într-un accident nuclear sunt implicate mai multe instalaţii aparţinând aceluiaşi
operator, acesta este răspunzător pentru fiecare instalaţie nucleară implicată. Dacă operatorul
face dovada că dauna nucleară a rezultat în totalitate sau înparte dintr-o neglijenţă gravă a
persoanei care a suferit-o ori că acea persoană a acţionat sau a omis să acţioneze, cu intenţia de a
cauza o daună, instanţa competentă poate să-l exonereze pe operator, în totalitate sau în
parte, de obligaţia reparării daunei suferite de această persoană (art. 5 alin. (1) și (2) din Legea
nr. 703/2001). Acesta este exonerat de răspundere dacă face dovada că dauna nucleară este
rezultatul direct al unor acte de conflict armat, război civil, insurecţie sau ostilitate.
Persoana fizică care a cauzat o daună nucleară printr-o acţiune sau omisiune săvârşită cu
intenţia de a cauza o daună nucleară şi pentru care operatorul nu este răspunzător, răspunde
pentru dauna nucleară produsă (art. 5 alin. (5) din Legea nr. 703/2001). Natura, forma şi mărimea
despăgubirilor, precum şi repartiţia echilibrată aacestora sunt stabilite de instanţa
competentă, inclusiv în cazul în careaccidentul nuclear a survenit în zona economică
exclusivă a României.
Conform art. 7 din Legea nr. 703/2001 privind răspunderea civilă pentru daune nucleare,
nimeni nu are dreptul să fie despăgubit în temeiul acestei legi dacă dauna nucleară i-a fost
deja reparată în baza unei convenţii internaţionale privind răspunderea civilă pentru daune
nucleare.
Statul răspunde pentru dauna nucleară, dacă aceasta:
-este rezultatul direct şi nemijlocit al unui act de terorism în domeniul nuclear;
-este rezultatul direct şi nemijlocit al unui accident nuclear, în toate situaţiileprevăzute
de lege în care operatorul unei instalaţii nucleare nu este înmăsură să obţină acoperire de
pe piaţa naţională şi/sau internaţională a asigurărilor de răspundere civilă pentru daune nucleare
sau o altă garanţie financiară corespunzătoare (art. 41 alin. (1) din Legea nr. 703/2001).
-după ce răspunderea pentru daunele nucleare cauzate de acel material nuclear
a fost transferată operatorului de către operatorul unei alte instalaţiinucleare, în temeiul unui
contract scris;
-în absenţa unor prevederi exprese ale unui contract scris, după ce respectivuloperator a
preluat acest material nuclear;-dacă acest material nuclear a fost trimis, cu
consimţământul scris al respectivului operator, de către o persoană aflată pe teritoriul altui
stat, numai după ce materialul a fost încărcat pe mijlocul de transport cu care trebuie să
părăsească teritoriul acelui stat (art. 4 alin. (1) din Legea nr.703/2001).
La nivelul dreptului comunitar a apărut Directiva 2008/99/CE a Parlamentului European
şi a Consiliului din 19 noiembrie 2008 privind protecţia mediului prin intermediul dreptului
mediului, ce se doreşte a fi un răspuns la o serie de realităţi contemporane. Deşi obiectivul
directivei este acela de a stabili„…măsuri de natură penală pentru aasigura o protecţie mai
eficace a mediului”, ea nu împiedică aplicarea altor regimuri de răspundere şi nici aplicarea unor
măsuri mai stricte de protecţie eficientă a mediului prin intermediul dreptului penal.Pentru
asigurarea unui nivel ridicat de protecţie a mediului, actul normativ în cauză completează şi
consolidează totodată, cadrul legal deja existent, prin calificarea şi sancţionarea ca infracţiuni a
unor fapte grave, conexe fie desfăşurării operaţiunilor ce privesc deşeurile, fie protecţiei
habitatelor naturale şi a exemplarelor de faună şi floră , ori privesc respectarea regimului
materialelor nucleare sau substanţelor radioactive periculoase, alăturându-se astfel infracţiunilor
instituite deja prin reglementărilor cu caracter special,incidente în materie. Prin adoptarea
directivei 2008/99/CE s-au instituit o serie de standarde minime la nivelul statelor membre ale
UE în ceea de priveşte sancţionarea unor fapte ilicite în domeniul mediului, a căror săvârşire
trebuie să atragă după sine angajarea răspunderii penale a făptuitorilor. O astfel de abordare
legislativă constituie premisa necesară asigurării unei protecţii sporite a mediului şi
concretizează, sub aspect juridic, eforturile depuse de instituţiileUE în acest domeniu, precum şi
vasta experienţă acumulată la nivel european.

Răspunderea contravenţională
În art. 48-51 din Legea nr. 111/1996 sunt prevăzute o serie de contravenţii la regimul de
autorizare şi control al activităţilor nucleare, sancţionate cu amendă, al cărui cuantum este
diferenţiat pentru persoanele fizice şi persoanele juridice. Constatarea contravenţiilor şi aplicarea
sancţiunilor se fac de către reprezentanţii împuterniciţi ai Comisiei Naţionale pentru Controlul
Activităţilor Nucleare.

Partea specială
Alin. (2) al aceluiaşi articol sancţionează „sustragerea materialelor nucleare sau a altor
materii radioactive”, pedepsită cu închisoarea de la 5 la 12 ani şi interzicerea exercitării unor
drepturi. Şi în acest caz, tentativa se pedepseşte. Textul legal prevede şi două forme agravante, în
privinţa ambelor infracţiuni. Prima există atunci când faptele au pus în pericol alte persoane sau
bunuri, au produs vătămarea corporală a uneia sau mai multor persoane. Pedeapsa aplicată este
închisoarea de la 7 la 15 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
O a doua formă agravantă intervine în situaţia în care faptele prevăzute au avut ca urmare
moartea uneia sau mai multor persoane. În acest caz, pedeapsa este închisoarea de la 10 la 20 de
ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
Legea nr. 111/1996 stabileşte o serie de infracţiuni referitoare la regimul de autorizare a
activităţilor nucleare, regimul de supraveghere şi control al instalaţiilor nucleare şi regimul
armelor şi explozivelor nucleare. Astfel, efectuarea unei activităţi nucleare [în accepţiunea art. 2
şi art. 38 alin. (1) din lege] fără a avea autorizaţia corespunzătoare prevăzută de lege constituie
infracţiune şi se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 2 ani sau cu amendă, respectiv cu
închisoarea de la 2 ani la 7 ani şi interzicerea unor drepturi, după distincţiile operate în art. 44
alin. (1) din Legea nr. 111/1996.
În sfârşit, este considerată infracţiune dezvoltarea, fabricarea, deţinerea, importul,
exportul, tranzitul sau detonarea armelor nucleare sau a oricăror dispozitive nucleare (art. 46), iar
sancţiunea prevăzută este închisoarea de la 10 ani la 25 de ani şi interzicerea unor drepturi. Este
stabilită şi o formă agravantă, atunci când faptele prevăzute la alin. (l) au avut ca urmare moartea
uneia sau mai multor persoane ori alte consecinţe deosebit de grave; pedeapsa este în aceste
situaţii închisoarea pe viaţă sau închisoarea de la 15 la 25 de ani şi interzicerea unor drepturi.
Tentativa se pedepseşte.
Astfel, potrivit alin. (1), infracţiunea constă în „Primirea, deţinerea, folosirea, cedarea,
modificarea, înstrăinarea, dispersarea, expunerea, transportul sau deturnarea materialelor
nucleare ori a altor materii radioactive, precum şi orice operaţie privind circulaţia acestora, fără
drept”. Sancţiunea aplicabilă este închisoarea de la 3 la 10 ani şi interzicerea unor drepturi.
Tentativa se pedepseşte.

Bibliografie
 Duţu, M., Dreptul mediului, Ed.C.H.Beck, Bucureşti, 2008
 https://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/32879
 https://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/72929
 https://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/?uri=CELEX:32008L0099