Soluția Schopenhauer

de Irvin Yalom
Editura Vellant, 2011

Eleganţa ariciului
de Muriel Barbery
Editura Nemira, 2009

Slam
de Nick Hornby
Editura Humanitas, 2007

Plânsul lui Nietzsche

de Irvin D. Yalom
Editura Humanitas, 2006

Minciuni pe canapea
de Irvin D. Yalom
Editura Humanitas, 2009

Jurnal 2003-2009
de Oana Pellea
Editura Humanitas, 2009

Totul despre băieţi

de Nick Hornby
Editura Humanitas, 2004

Oscar şi Tanti Roz

de Eric-Emmanuel Schmitt
Editura Humanitas, 2006

Domnul Ibrahim si florile din Coran

de Eric-Emmanuel Schmitt
Editura Humanitas, 2006

Viaţa mea cu Mozart

de Eric-Emmanuel Schmitt
Editura Humanitas, 2007 (CD Mozart inclus)

Copilul lui Noe

de Eric-Emmanuel Schmitt
Editura Humanitas, 2008

Secta Egoiştilor
de Eric-Emmanuel Schmitt
Editura Humanitas, 2008
A patra mână
de John Irving
Humanitas, 2004

Evanghelia după Isus Cristos

de Jose Saramago
Nemira, 2003

Cartea râsului şi a uitării

de Milan Kundera
Humanitas, 2005

Lupul de stepă
de Hermann Hesse
Editura Rao, 2005

Pianul mecanic
de Kurt Vonnegut
Editura Humanitas, 2006

Bufoniada
de Kurt Vonnegut
Editura Humanitas, 2006

Un veac de singurătate
de Gabriel Garcia Marquez
Editura Rao, 2007

Cuvinte care eliberează. Romanul unei psihanalize

de Marie Cardinal
Editura Trei, 2006

Uşa interzisă
de Gabriel Liiceanu
Editura Humanitas, 2007

În intimitatea secolului 19
de Ioana Pârvulescu
Editura Humanitas, 2006

După banchet
de Yukio Mishima
Editura Humanitas, 2004
Ca apa pentru ciocolată
de Laura Esquivel
Editura Humanitas, 2004

Palatul chelfănelii
de Pascal Bruckner
Editura Trei, 2005
4. Ce carte citesti in prezent? Care a fost ultima carte pe care ai citit-o?
In functie de starea de spirit zilele astea citesc “Cartea neagra” de Orhan Pamuk, “La
cumparaturi cu Minnie” de Sophie Kinsella si “Mumia de la masa din sufragerie” de Jeffrey
Kottler si Jon Carlson, o colectie de cazuri ciudate descrise (destul de prost) de
psihoterapeutii care le-au tratat. Plus, din cind in cind, cite o pagina-doua din Tatiana
Slama-Cazacu “Confuzii, greseli, prostii si rautati in limba romana, azi”. 

http://www.humanitas.ro/humanitas/prima-dimineata-de-dupa (andreea supermagnet)

http://www.humanitas.ro/humanitas/femeia-singura-si-fat-frumos

vezi --- carti de daniel miller

În căutarea fericirii - Daniel Gilbert

http://supermagnet.ro/lista-cu-carti/

Houellebecq – Extinderea domeniului luptei (Ionut Chiva)

Ce te intereseaza în scris, la tine sau la alți autori. Care a fost ultima carte care a funcționat
perfect pentru tine și ce presupune asta?

Nu știu, toate sînt o dezamăgire pînă la urmă. Mai citesc pe recomandări de la prietenii mei și
uneori nu înțeleg deloc ce a putut să le placă. Cred că sînt patru ani deja de cînd n-am mai citit o
carte de ficțiune care să-mi placă cu adevărat.
Nu mă mai interesează nimic în scris, în proză dacă la asta te referi. Dacă nu dau peste penibili
wannabe ca Ryu Murakami, Palahniuk sau Sorokin (tipi demenți straight underground gen, un fel
de Fred Durst), dau peste cărți liricoide și locale sau locale și pe umor și nimic nu este mai greșit
decît umorul. Cînd dau peste ceva care are pasaje foarte ok, ca Donna Tartt, are prostii imense între
lucrurile ok și e rip-off de la Hitchcock.

Îmi place în continuare foarte tare Houellebecq, chiar și după ce am reevaluat foarte mult – și (aviz
amatorilor, ha ha) cred că este inimitabil pentru că că cele mai bune lucruri ale lui nu sînt atunci
cînd enunță ideile și face civilizațiile (deși alea seduc și alea sînt furate ), ci cînd face foarte
talentat existanțialismele mai contemporane. De aceea cea mai bună carte a lui este ”Extinderea
domeniului luptei”.

Bănuiesc că din toată varza asta există o șansă de a se înțelege ce nu vreau să văd în fața ochilor.

Mă interesează la un autor de romane să fie sobru, să se ia în serios, să nu frece la epatarea (și dacă
epatarea se întîmplă să nu fie vina lui:) ), să fie inteligent și nuanțat și apoi să întoarcă toate astea pe
dos și ce face să fie foarte interesant și liric. Dacă face roman de voce, să mai țină în voce ceva
sportiv, fair, pur, de puști.
Ce te enervează?

Să aștept. De fapt mă enervează multe lucruri, sînt foarte ușor iritabil. Poate că cel mai mult mă
enervează o senzație pe care o am des – că ce vorbesc în clipa aia și ce fac în general e foarte fake și
că toate persoanele sînt așa, foarte fake. Mi-e greu să-ți spun cum asta mă enervează inițial și mă
umple de adrenalină, după care rămîn oarecum inert, nu mai sînt în stare nici să vorbesc ca lumea.

Dar asta e ceva mai intim, altfel mă enervează impostura în artă, tineretul ăsta hedonist (cred că de
abia acum încep românii să vadă cu adevărat efectele devastatoare ale postmodernismelor, ale
democratizării și lejerizării discursului), apoi urbanii pentru că se amușină între ei precum cîinii (la
fel cum fac și poeții români, doar că poeții sînt cam rockeri și cam țărani), petrecerile, halele,
drogurile, activiștii, atelierele de creație, colocviile, arta făcută cu bani din buget și tot așa, mai
multe.