REFERAT

Plante carnivore:
Plantele carnivore sunt plante care își iau unele sau majoritatea substanțelor lor
nutritive (dar nu energia) prin prinderea și consumul unor animale sau protozoare, de obicei
insecte și alte artropode. Plantele carnivore s-au adaptat să crească în locuri unde solul este
subțire sau sărac în substanțe nutritive, în special azot, cum ar fi mlaștini acide și aflorimente de
rocă.
Charles Darwin a scris în 1875 Insectivorous Plants („Plante insectivore”), primul tratat
bine-cunoscut despre plantele carnivore.
Despre adevăratele plante carnivore se crede că au evoluat independent de șase ori în
cinci ordine diferite de plante cu flori, acestea fiind acum reprezentate de mai mult de o duzină
de genuri. Acestea includ aproximativ 630 de specii care atrag și prind în capcană prada, produc
enzime digestive și absorb nutrienții disponibili rezultați. În plus, peste 300 de specii de plante
protocarnivore din mai multe genuri prezintă unele caracteristici ale plantelor carnivore, dar nu
toate aceste caracteristici.

Plante carnivore sunt: Aldrovanda, Byblis, Catopsis, Drosera, etc.

Stylidium graminifolium Drosera rotundifolia

plantă carnivoră din Australia una din puţinele plante carnivore ce pot fi întâlnite şi în România

Mecanisme de captare
Grătarile Heliamphora chimantensis sunt un exemplu de capcane. Cinci mecanisme de
captare de bază se găsesc în plantele carnivore.
Capcanele de capcană (plantele de ulcior) prind capcana într-o frunză rulată care
conține o mulțime de enzime digestive sau bacterii. Capcanele de hârtie foliară folosesc un
mucilaj lipicios. Capcanele de fixare utilizează mișcări rapide ale frunzelor. Capcanele vezicii se
aspiră în pradă cu o vezică care generează un vid intern. Capcanele de homar, cunoscute și sub
numele de capcane de anghilă, forțează prada să se îndrepte către un organ digestiv cu părul
orientat spre interior. Aceste capcane pot fi active sau pasive, în funcție de faptul că mișcarea
ajută la capturarea pradei. De exemplu, Triphyophyllum este o hârtie pasivă care secretă
mucilagiul, dar ale cărei frunze nu cresc sau nu se mișcă ca răspuns la captura pradelor. Între
timp, sundews sunt niște capcane active de hârtie, ale căror frunze suferă o creștere rapidă a
acidului, ceea ce reprezintă o expansiune a celulelor individuale, spre deosebire de diviziunea
celulară. Creșterea rapidă a acidului permite tentaculelor solare să se îndoaie, ajutând la
reținerea și digestia pradei.

Tipuri de capcane

Articol principal: Plantă de ulcior Caracterizate printr-o cameră internă, se consideră că

capcanele au evoluat independent de cel puțin șase ori. [5] Această adaptare particulară se găsește
în cadrul familiilor Sarraceniaceae (Darlingtonia, Heliamphora, Sarracenia), Nepenthaceae
(Nepenthes), Cephalotaceae (Cephalotus) și Eriocaulaceae (Paepalanthus). În cadrul familiei
Bromeliaceae, morfologia ulcior și carnivorul au evoluat de două ori (Brocchinia și Catopsis).
Deoarece aceste familii nu împărtășesc un strămoș comun, care a avut și morfologia capcanelor,
capcanele carnivore sunt un exemplu de evoluție convergentă.
O capcană pasivă, capcanele de capcană atrag prada cu mită de nectar secretată de
peristomul și modelarea antocianină strălucitoare în formă de flori în ulcior. Căptușelile majorității
plantelor de ulcior sunt acoperite cu o acoperire liberă de fulgi de ceară, care sunt alunecoase
pentru insecte, determinându-le să cadă în ulcior. Odată ajunși în structura ulcerului, enzimele
digestive sau speciile mutualiste descompun prada într-o formă absorbabilă pentru plantă. [Apa
poate deveni prinsă în ulcior, făcând un habitat pentru alte flore și faună. Acest tip de „corp de apă”
se numește fitotelă. Mecanisme de captare
Grătarile Heliamphora chimantensis sunt un exemplu de capcane. Cinci mecanisme de
captare de bază se găsesc în plantele carnivore.
Capcanele de capcană (plantele de ulcior) prind capcana într-o frunză rulată care conține un
bazin de enzime digestive sau bacterii. Capcanele de hârtie foliară folosesc un mucilaj lipicios.
Capcanele de fixare utilizează mișcări rapide ale frunzelor. Capcanele vezicii se aspiră în pradă cu o
vezică care generează un vid intern. Capcanele de homar, cunoscute și sub numele de capcane de
anghilă, forțează prada să se deplaseze către un organ digestiv cu părul orientat spre interior.
Aceste capcane pot fi active sau pasive, în funcție de faptul că mișcarea ajută la capturarea pradei.
De exemplu, Triphyophyllum este o hârtie pasivă care secretă mucilagiul, dar ale cărei frunze nu
cresc sau nu se mișcă ca răspuns la captura pradelor. Între timp, sundews sunt capcane active de
hârtie fly, ale căror frunze suferă o creștere rapidă a acidului, ceea ce reprezintă o expansiune a
celulelor individuale, spre deosebire de diviziunea celulară. Creșterea rapidă a acidului permite
tentaculelor solare să se îndoaie, ajutând la reținerea și digestia pradei