Hranirea plantelor carnivore

Plantele carnivore sunt plante care își iau unele sau majoritatea substanțelor lor nutritive (dar
nu energia) prin prinderea și consumul unor animale sau protozoare, de obicei insecte și alte artropode.
Plantele carnivore s-au adaptat să crească în locuri unde solul este subțire sau sărac în substanțe
nutritive, în special azot, cum ar fi mlaștini acide și aflorimente de rocă.

Ele mănâncă aproximativ 50 de insecte pe an deoarece solul în care cresc nu este dezvoltat și
este lipsit de substanțe nutritive.

O capcană pasivă, capcanele de capcană atrag prada cu mită de nectar secretată de

peristomul și modelarea antocianină strălucitoare în formă de flori în ulcior. Căptușelile majorității
plantelor de ulcior sunt acoperite cu o acoperire liberă de fulgi de ceară, care sunt alunecoase pentru
insecte, determinându-le să cadă în ulcior. Odată ajunși în structura ulcerului, enzimele digestive sau
speciile mutualiste descompun prada într-o formă absorbabilă pentru plantă. Apa poate deveni prinsă în
ulcior, făcând un habitat pentru alte flore și faună. Acest tip de „corp de apă” se numește fitotelă.
Mecanisme de captare

Capcanele de capcană (plantele de ulcior) prind capcana într-o frunză rulată care conține o
mulțime de enzime digestive sau bacterii. Capcanele de hârtie foliară folosesc un mucilaj lipicios.
Capcanele de fixare utilizează mișcări rapide ale frunzelor. Capcanele vezicii se aspiră în pradă cu o vezică
care generează un vid intern. Capcanele de homar, cunoscute și sub numele de capcane de anghilă,
forțează prada să se îndrepte către un organ digestiv cu părul orientat spre interior. Aceste capcane pot fi
active sau pasive, în funcție de faptul că mișcarea ajută la capturarea pradei. De exemplu,
Triphyophyllum este o hârtie pasivă care secretă mucilagiul, dar ale cărei frunze nu cresc sau nu se mișcă
ca răspuns la captura pradelor. Între timp, sundews sunt niște capcane active de hârtie, ale căror frunze
suferă o creștere rapidă a acidului, ceea ce reprezintă o expansiune a celulelor individuale, spre
deosebire de diviziunea celulară. Creșterea rapidă a acidului permite tentaculelor solare să se îndoaie,
ajutând la reținerea și digestia pradei.

Despre adevăratele plante carnivore se crede că au evoluat independent de șase ori în cinci
ordine diferite de plante cu flori, acestea fiind acum reprezentate de mai mult de o duzină de genuri.
Acestea includ aproximativ 630 de specii care atrag și prind în capcană prada, produc enzime digestive și
absorb nutrienții disponibili rezultați. În plus, peste 300 de specii de plante protocarnivore din mai multe
genuri prezintă unele caracteristici ale plantelor carnivore, dar nu toate aceste caracteristici.