CURS DE AYURVEDA
SECŢIUNEA DOSHA-PRAKRITI  ___ 
CAPITOLUL AYURVEDA-PADARTHA – CURS 01
STABILIREA CÂT MAI EXACTĂ A TIPULUI CONSTITUŢIONAL
AYURVEDIC AL UNEI FIINŢE UMANE (DOSHA-PRAKRITI)
ORIGINEA ȘI ACTUALITATEA CUNOAȘTERII TRADIȚIONALE
INDIENE ASUPRA VIEȚII (AYURVEDA-PADARTHA)
ACTUALITATEA SISTEMULUI MILENAR
TRADIȚIONAL AYURVEDA
Cunoaşterea sistemului tradițional indian
Ayurveda a înregistrat în prezent o răspândire
din ce în ce mai largă. Spre deosebire de multe
alte sisteme de medicină alternativă, Ayurveda a
început să fie cunoscută în foarte multe ţări ale
lumii. Ceea ce oferă sistemul Ayurveda omului
modern este în realitate o perspectivă amplă,
cuprinzătoare, accesibilă şi perfect naturală
pentru menţinerea stării sale de sănătate.
Ayurveda reflectă realitatea profundă a
vieţii umane prin intermediul unor adevăruri
fundamentale care există în întregul Univers
(Macrocosmos) şi care se manifestă în Natură.
Ayurveda are la bază anumite principii
universale, care sunt valabile indiferent de zona
geografică în care acestea sunt aplicate.
Ayurveda promovează un mod de viaţă
natural, care se poate desfăşura pe baza
acestor principii esenţiale de viaţă sănătoasă.
Aceasta este posibil în mod independent
de sistemul cultural în care sunt aplicate
cunoştinţele milenare ayurvedice.
În prezent, sistemul tradiţional Ayurveda
are un mare avantaj faţă de alte sisteme
tradiţionale de vindecare, prin faptul că această
știință tradițională reprezintă o formă vastă de
cunoaştere care a fost extraordinar de bine
sistematizată, având un pronunţat caracter
ştiinţific. Ayurveda este un sistem tradiţional
holistic, care tratează fiinţa umană ca întreg şi
care are avantajul de a fi un sistem complet.
Cunoştinţele pe care Ayurveda le include
sunt unice prin modalitatea lor de prezentare,
care este clară, sistematică şi precisă. Chiar
dacă are o vechime de peste 5000 de ani,
Ayurveda a fost structurată într-o manieră foarte
avansată din punct de vedere didactic şi
conceptual. Principiile care stau la baza acestei
elaborari sistematice sunt cuprinse în anumite
scrieri tradiţionale de o mare valoare teoretică şi
practică. Acestea reprezintă o sursă autentică
de inspiraţie pentru gândirea ştiinţifică actuală.
Ayurveda studiază pe această bază
principială care este alcătuirea fiinţei umane,
care sunt mecansimele care susţin viaţa, care
sunt relaţiile de interdependenţă ce există între
trup şi minte. Ayurveda abordează în detaliu
cunoaşterea determinismului patologic al
diferitelor stări de boală, studiază relaţia între
starea de sănătate a fiinţei umane şi stările de
boală şi face cunoscute numeroase mijloace
naturale prin care fiinţa umană poate să îşi
menţină sau să își redobândească starea de
echilibru şi de sănătate.
© Editura AYUS
Ayurveda este
o știință tradițională care oferă învățături prin
care omul înţelept poate utiliza mijloacele
naturale care îi sunt accesibile pentru a avea o
viaţă cât mai sănătoasă şi fericită. Acestea sunt
doar câteva dintre repere orientative cu privire la
această ştiinţă milenară a vieţii (Ayurveda).
Ayurveda se dovedeşte a fi foarte actuală,
fiind capabilă să răspundă, prin modalităţi
simple, naturale şi accesibile, multor întrebări
fundamentale ale omului modern cu privire la
viaţă şi mai ales la modul în care fiinţa umană își
poate trăi viaţa (ayus) beneficiind de sănătate,
bunăstare, fericire şi longevitate.
STAREA DE ARMONIE (SAMPADA) ÎN
VIZIUNEA SISTEMULUI AYURVEDA
În viziunea sistemului tradiţional Ayurveda
starea de sănătate a omului prezintă o anumită
gradare ascendentă, care culminează cu ceea
ce în mod tradiţional se numeşte „starea de
sănătate perfectă” a fiinţei umane. La mpdul
esențial, starea de sănătate perfectă presupune
în primul rând o deplină stare de armonie.
Unul din obiectivele principale ale acestui
valoros sistem tradiţional de menţinere a
sănătăţii şi a bunăstării fiinţei umane nu se
rezumă doar la a reda fiinţei umane aflate în
suferinţă o stare temporară de confort fizic,
psihic sau mental. În general, starea de sănătate
a unei fiinţe umane nu poate fi redusă doar la o
simplă stare de confort sau de bine ce este
resimţită cu o mai mică sau mai mare intensitate
doar la nivel trupesc. Această ştiinţă milenară
(Ayurveda) urmăreşte să trezească în fiecare
fiinţă umană aspiraţia autentică către o stare de
armonie dumnezeiească, profundă şi deplină,
care să se oglindească la toate nivelele fiinţei.
Această aspiraţie interioară către o cât mai
profundă stare de armonie dumnezeiească este
necesar să fie constant menţinută de către
fiecare fiinţă umană. Această formă de aspiraţie
lăuntrică reprezintă, în realitate, fundamentul
stării profunde și veritabile de sănătate şi este
totodată premiza esențială a stării de sănătate
perfectă descrisă în tratatele ayurvedice.
În viziunea celor mai mari gânditori ai
acestei lumi armonia (sampada) reprezintă „o
concordanţă, un acord, o potrivire a elementelor
componente ale unui întreg”.
În contextul noţiunilor incluse în ştiinţa
milenară a sistemului Ayurveda, întregul căruia
urmărim să-i cunoaştem starea de armonie
specifică poate fi ori fiinţa umană, privită
întocmai ca un veritabil microcosmos şi anume
microcosmosul fiinţei umane, ori o anumită
structură vie, de exemplu cea a unei plante.
1 ISBN 978-606-94075-0-9
 De asemenea, putem să ne referim la
starea de armonie a unei anumite forţe subtile
vitale (dosha) sau la starea de armonie a unei
anumite energii subtile (shakti) ori a unui anumit
constituent trupesc (dhatu) sau a unei anumite
substanţe fizice materiale (dravya).
În viziunea marelui filozof Hegel, armonia
reprezintă o categorie filozofică ce exprimă
aderenţa părţilor, coerenţa interiorului şi a
exteriorului, unitatea conţinutului şi a formei şi
împăcarea contrariilor. Pentru Hegel: „Armonia
constă pe de o parte, în totalitatea integrată a
unor laturi esenţiale, iar pe de altă parte, în pura
opoziţie soluţionată în sens constructiv şi creator
a aspectelor aparent contradictorii.”. În viziunea
filozofului Hegel, starea de armonie rezultă din
însăşi contrastul creator pe care îl generează
existenţa părţilor constitutive aflate într-o relativă
opoziţie: „Starea de armonie constă în felul în
care aspectele opuse, aparent contradictorii, îşi
revelează apartenenţă reciprocă, tainica lor
legătură indisolubilă şi în ultimă instanţă însăşi
starea lor de unitate care face ca nici una să nu
poată exista fără cealaltă. Înţelegând acest sens
putem să ne referim la felurite manifestări ale
armoniei şi anume: armonia formelor, armonia
culorilor, armonia tonurilor muzicale, dar mai
ales la armonia făturilor umane.”.
Analizată pe larg în istoria esteticii,
armonia este adesea considerată ca fiind un
temei, un atribut sau, mai precis, un efect al
frumosului. În acest sens celebrul gânditor antic
Heraclit preciza: „Cele opuse se completează şi
se acordă şi din cele discordante poate să
rezulte, prin proporţionare adecvată, chiar şi cea
mai frumoasă, fascinantă şi atrăgătoare
alcătuire, ce va fi astfel caracterizată armonie.”.
În muzică, armonia reprezintă combinarea
simultană, îmbinarea melodioasă a mai multor
sunete, în conformitate cu anumite legi
esenţiale, care se ocupă cu studiul acordurilor
muzicale într-o compoziţie melodică.
În mod similar, în celelalte arte, starea de
armonie este o stare apropiată de ordine, de
măsură, de proporţionalitate, apropiată de o
stare de unitate constructivă ori de o stare
superioară de acord creator în compoziţie.
Ştiinţa străveche a sistemului tradiţional de
vindecare Ayurveda porneşte de la premiza
esenţială conform căreia starea de sănătate a
unei fiinţei umane este întotdeuna expresia unei
armonii cât mai depline. Pentru ca starea de
sănătate să fie trăită în mod plenar este necesar
ca această stare de armonie (sampada) să se
manifeste atunci la toate nivelurile fiinţei.
Privind din această perspectivă, starea de
armonie (sampada) reprezintă și constituie în
cadrul sistemului tradițional Ayurveda punctul
central şi reperul de referinţă al oricărei evaluări
a stărilor fizice, psihice sau mentale ale fiinţei
umane. În cazul în care această formă de
evaluare este realizată, spre exemplu, în
contextul unei examinări ayurvedice, starea de
armonie reprezintă aspectul esenţial care face
posibilă evaluarea propriu-zisă.
© Editura AYUS
Frumuseţea sistemului Ayurveda constă
tocmai în faptul că această cunoaștere oferă
fiinţei umane posibilitatea de a redescoperi
aptitudinea naturală de a trăi firesc, într-o cât
mai deplină stare de armonie care se poate
manifesta la toate nivelurile fiinţei.
Privind din punct de vedere practic, starea
de armonie presupune manifestarea în deplină
cunoştinţă a propriilor calităţi, simultan cu efortul
interior de a urmări să ne eliminăm cât mai
repede defectele. Astfel că, fiecare fiinţă umană
poate beneficia de cunoştinţele care să îi
permită să pună în aplicare anumite modalităţi
practice ce sunt necesare pentru a trăi într-o cât
mai plenară stare de armonie.
Însuşirea temeinică şi aplicarea practică a
cunoştinţelor ayurvedice are ca principal efect
trezirea şi angrenarea discernământului superior
ce poate apoi conduce fiinţa umană catre o
amplă stare de liniştire a minţii. Procedând în
acest fel, oamenii care sunt sănătoşi sau cei
care sunt bolnavi pot ajunge să fie ajutaţi să
discrimineze lucid între tendinţele lor naturale şi
fireşti, care sunt în realitate în acord cu
specificul constituţiei lor naturale (prakriti), pe de
o parte, şi obişnuinţele nenaturale sau
aşteptările fantasmagorice, nerealiste, cel mai
adesea fabricate în mod artificial de minte, pe de
altă parte (vikriti). În acest sens, un prim pas
important în demersul fundamental de
autocunoaştere a fiinţei umane în Ayurveda
constă în descoperirea şi înţelegerea constituţiei
naturale (prakriti) sau, cu alte cuvinte, a tipului
constituţional ayurvedic (dosha-prakriti).
Dobândirea unei astfel de cunoaşteri,
însuşirea ei temeinică şi aplicarea ei practică
fructuoasă poate să genereze în fiinţă o stare
superioară, euforică, pe fondul căreia fiecăruia
dintre noi ni se poate revela faptul că noi suntem
în realitate cei care răspundem de sănătatea şi
de bunăstarea noastră.
O SCURTĂ RETROSPECTIVĂ ASUPRA
SISTEMULUI AYURVEDA
Ayurveda este un termen de origine
sanscrită care defineşte o cunoaştere
tradiţională foarte amplă, ce a fost păstrată în
mod tradiţional în India şi pe care o putem studia
în prezent şi prin care avem astfel acces la o
cunoaştere foarte vastă, plină de înțelepciune.
Ayurveda este un cuvânt compus din doi
termeni de origine sanscrită și anume ayus, care
înseamnă „viață” și veda care înseamnă
„știință”. Ayurveda înseamnă „Ştiinţa vieţii”.
O retrospectivă simplă care poate fi
realizată mergând istoric în urmă cu doar câteva
mii de ani arestă prezenţa vie a ştiinţei milenare
a vieţii (Ayurveda) în sfera procupărilor unor
mari gânditori ai antichităţii. Însăşi părintele
medicinei moderne, Hipocrat, care a trăit cu
2400 de ani înaintea perioadei actuale, a fost
profund inspirat de cunoştinţele tradiţionale din
Ayurveda, a cunoscut principiile acestei științe
milenare și apoi le-a pus în practică cu succes,
fundamentând astfel cunoașterea medicală.
2 ISBN-978-606-94075-0-9
 Chiar dacă în prezent cele mai multe surse
documentare existente nu pot oferi foarte multe
informaţii certe în această direcţie, o serie de
lucrări străvechi atestă totuși faptul că influenţa
gândirii hipocratice a provenit într-o mare
măsură din ştiinţa milenară a Ayurvedei, care
este adesea prezentată ca având o vechime de
peste 5000 de ani. Anumite scrieri care s-au
păstrat în unele biblioteci şi în centre de cultură
din India, atestă faptul că această cunoaştere
are chiar o vechime de peste 10000-12000 de
ani, ceea ce înseamnă o tradiţie cu o istorie
remarcabilă în domeniul cunoaşterii vieţii.
În realitate, Ayurveda se află la baza
istoriei medicale a umanităţii. Chiar dacă în
prezent Ayurveda este cunoscută ca fiind
medicina tradiţională a Indiei, fiind o medicină
tradiţională a unui popor şi a unei regiuni
geografice a planetei, îndrăznim totuşi să
afirmăm faptul că Ayurveda este o ştiinţă ce se
află la originea întregii cunoaşteri medicale care
s-a păstrat în prezent în întreaga lume. De altfel,
unele surse scrise atestă faptul că feluritele
forme de medicină ce au fost dezvoltate în
diferite părţi ale lumii îşi au de asemenea sfera
de inspiraţie în ştiinţa milenară a Ayurvedei.
Ayurveda este o ştiinţă străveche care s-a
păstrat sub diferite forme scrise. Există unele
tratate de Ayurveda care în prezent au devenit
cunoscute şi în Occident. În România,
cunoaşterea acestor scrieri tradiţionale de
Ayurveda a fost cu putinţă prin intermediul
cursului de Ayurveda. Cursul de Ayurveda din
România oferă tuturor celor interesaţi, nu doar
celor care lucrează în profesia de medic, ci
tuturor celor care sunt interesaţi de bunăstarea
ființei lor, de sănătatea şi de starea de bine, să
înveţe Ayurveda într-un mod temeinic.
Ştiinţa ayurvedică este o ştiinţă complexă,
dar totuşi foarte accesibilă oamenilor. Am putea
spune că Ayurveda este un domeniu
multidisciplinar. Putem afirma că în prezent o
temeinică cercetare interdisciplinară poate fi
realizată pe baza principiilor oferite de sistemul
milenar Ayureda. Ayurveda oferă multiple
mijloace naturale de vindecare, dar în egală
măsură oferă şi o temeinică bază ştiinţifică prin
care cercetătorii moderni, medicii în mod
special, pot să pună în valoare multe dintre
cunoştinţele tradiţionale deosebit de valoroase
din Ayurveda în folosul sănătăţii oamenilor.
În afara faptului că baza şi principiile
fundamentale ale Ayurvedei oferă fiinţei umane
posibilitatea de a-şi îmbunătăţi starea de
sănătate, există numeroase aplicaţii practice
diferite care pot fi realizate atât în medicina
modernă, cât şi în multe dintre domeniile conexe
cu aceasta. Ayurveda oferă cunoştinţe cu privire
la stilul de viaţă, la aspectele care ţin de
autocontrolul personal, de îmbunătăţirea
capacităţilor cognitive, de modul adecvat de a
trăi sănătos, într-un mod cât mai bun, de
gestionarea resurselor vitale, de gestionarea
înțeleaptă a resurselor lăuntrice, sufleteşti,
interioare, psihice, mentale și spirituale.
© Editura AYUS
CONVERGENŢA ESENŢIALĂ DINTRE
AYURVEDA ŞI MEDICINA MODERNĂ
Adeseori ştiinţa milenară a Ayurvedei a
fost prezentată în Occident ca fiind o formă
alternativă sau complementară de medicină. Cel
mai adesea Ayurveda a fost acceptată în
Occident ca fiind un sistem tradiţional de
vindecare specific Indiei. În prezent, ştiinţa
milenară Ayurveda a oferit un apreciabil suport
informaţional şi conceptual pentru o serie
întreagă de modalităţi practice care sunt în
prezent, unele dintre acestea, aplicate pe o
scară largă, chiar şi în unele ţări vestice, precum
şi în alte ţări ale lumii, în special în România.
Ceea ce este remarcabil în prezent este
faptul că în realitate Ayurveda reprezintă chiar
baza cunoaşterii medicale moderne. Sigur, la o
prima vedere această afirmaţie poate să pară
puţin neobişnuită. Pare să fie dificil de acceptat
faptul de a atribui o origine a unei apreciabile
ramuri a cunoaşterii moderne – medicina – unor
resurse de cunoaştere care provin dintr-o zonă
culturală şi istorică ce nu este îndeajuns de bine
cunoscută. În prezent, noi ştim şi admitem faptul
că părintele medicinei este Hipocrat. Acum 2400
de ani Hipocrat a fost cel care a sintetizat
cunoaşterea sa medicală într-un set remarcabil
de cunoştinţe practice care s-au păstrat până în
prezent şi care reprezintă baza ori, altfel spus,
fundamentul ştiinţei medicale din prezent.
Medicii moderni se reportează la ceea ce
Hipocrat a oferit încă de atunci ca bază a
practicii în domeniul sănătăţii umane. Interesant
este însă faptul că în structurarea cunoştinţelor
sale medicale, pe care apoi Hipocrat le-a oferit
întregii omeniri, există menţionaţi trei termeni
fundamentali, de origine sanscrită. Aceşti trei
termeni reprezintă trei direcţii de bază ale
corpusului său de cunoştinţe medicale. Hipocrat
a considerat structura umană ca având trei
vectori fundamentali structuratori, ce au fost
numiţi de către el: "soma", "pneuma" şi "psihe".
În cazul primului aspect ("soma") este
vorba de ceea ce noi numim în prezent trup,
adică vehiculul nostru material, fizic, corpul
material ce este alcătuit din organe şi ţesuturi. Al
doilea aspect ţine de vehicularea a ceea ce
numim adeseori aer ("pneuma"), acest al doilea
termen desemnând în fond întreg ansamblul
funcţional ce este conex cu respiraţia. Cel de-al
treilea aspect, desemnat de termenul "psihe",
termen care este deja binecunoscut în limbajul
modern, se referă la psihicul uman, acest
termen aflându-se în strânsă corelaţie cu ceea
ce numim psihic, minte şi intelect.
Privind din perspectiva tradiţiei milenare a
sistemului Ayurveda, aceste trei direcţii de bază
şi anume "soma", "pneuma" şi "psihe", sunt
conexe cu ceea ce tradiţia ayurvedică defineşte
ca fiind structura vizibilă, dar şi cea aşa-zis
invizibilă a unei fiinţe umane. Din ce în ce mai
mult în prezent se vorbeşte, cu privire la
alcătuirea fiinţei umane, nu doar despre trup, ci
şi despre ceea ce nu este văzut, dar care este în
mod indubitabil şi direct simţit, trăit şi perceput.
3 ISBN-978-606-94075-0-9
 Tot ceea ce nu este văzut, dar există cu
certitudine este desemnat prin atributul de a fi
subtil, aici fiind incluse toate aspectele invizibile
de natură psihică, aspectele subtile de natură
mentală, aspectele subtile de natură energetică
vitală, care toate în mod indubitabil sunt
experimentate în mod specific de către fiecare
fiinţă umană. Dacă analizăm cu onestitate
aceste aspecte remarcăm faptul că toate
acestea au fost în realitate cunoscute şi apoi
sistematizate în această formă sintetică încă de
acum câteva mii de ani de către celebrul părinte
al medicinii, Hipocrat. O astfel de structurare
temeinică a cunoaşterii asupra fiinţei umane, pe
care Hipocrat a avut-o la dispoziţie în acele
timpuri, nu a fost situată în afara unui corp vast
şi bine structurat de cunoştinţe despre sănătate
care era disponibil la acea vreme (Ayurveda).
Ştim foarte bine că Hipocrat a fost la
rândul lui un om foarte studios. El a adunat tot
ceea ce a însemnat cunoaştere medicală în
acele timpuri şi a oferit-o apoi într-o formă
adaptată de el, mai departe, oamenilor.
Numele lui Hipocrat se înscrie alături de
cel al lui Galen, care ulterior, cu doar câteva
sute de ani mai târziu, a devenit şi el un reper în
cunoaşterea medicală. La fel, mai departe în
timp, în jurul anului 1000, celebrul medic
Avicena a oferit de asemenea un temeinic sprijin
în mai multe direcţii legate de sănătatea
oamenilor, direcţii practice care au devenit
ulterior, gradat, chiar ramuri efective ale
medicinei moderne, ce este acum structurată în
mod diferenţiat pe ramuri şi domenii, a căror
difereţiere a fost realizată de aceşti vindecători.
Dacă ne întoarcem mult mai mult înapoi în
timp putem să constatăm că medicina modernă
se raportează mai ales la ceea ce a existat de la
Hipocrat încoace, când în realitate înainte de
Hipocrat au existat multe alte surse inspiratoare
ale medicinei moderne. Manuscrisul sumerian
din Mesopotamia, de la Nipur, este considerat a
fi un important reper al istoriei medicinei. Acest
manuscris însumează o serie de menţiuni
deosebit de interesante în această direcţie,
acestea fiind consemnate pe plăcuţe cu
dimensiuni de 15x10 cm aproximativ, care sunt
într-o anumită măsură foarte asemănătoare ca
stil de consemnare cu ceea ce tradiţia
ayurvedică ne-a furnizat în diferite forme, mai
ales sub forma textelor tradiţionale ayurvedice.
Aceste lucrări sunt în prezent accesibile.
Lucrări de Ayurveda cum sunt Charaka-
Samhita, Sushruta-Samhita, Ashtanga-Hridaya
sau Kashyapa-Samhita reprezintă toate niște
veritabile opere de cunoaștere care au un
profund caracter ştiinţific şi care includ un volum
extraordinar de mare de informaţii relevante în
domeniul sănătăţii şi al vindecării umane, ce
poate fi realizată prin mijloace care sunt perfect
naturale. Astfel de lucrări universale de
Ayurveda, care sunt referitoare atât la
diagnosticare, cât şi la tratament realizat prin
remedii naturale, sunt apreciate în mod unanim
ca fiind scrieri practice foarte valoroase.
© Editura AYUS
Ceea ce este remarcabil este faptul că atât
manuscrisul sumerian cât şi scrierile lui Hipocrat
sau mai târziu cele ale lui Galen ori cele ale lui
Avicena conţin toate o serie întreagă de
conexiuni semnificative, atât semantice, cât şi
conceptuale cu multe dintre aceste scrieri
tradiţionale ayurvedice care s-au păstrat, într-o
formă apreciabilă ca volum de informaţie
conţinut, până în prezent. Aşadar, nu putem
spune acum, în prezent, că nu ar fi existat o
continuitate a cunoaşterii umane în domeniul
sănătății și al vindecării. Poate că prea puţini
cercetători moderni, mai ales cei din domeniul
istoriei medicinei, dar nu numai din acest
domeniu, au fost atraşi să studieze şi unii chiar
au oferit o mai mare atenţie unor astfel de
direcţii de cercetare. Îndrăznim să spunem că în
prezent există un moment propice, extrem de
favorabil, chiar o veritabilă oportunitate, pe care
unii ar putea-o recunoaşte ca fiind excepţională,
de a oferi o perspectivă mult mai amplă asupra
istoriei vindecării umane.
Prin intermediul Ayurvedei, oamenii din
prezent au posibilitatea să descopere chiar o
istorie mult mai detaliată, aprofundată, am putea
spune chiar integratoare, a medicinei, o istorie
reală şi completă, în care, bineînţeles, pot fi
incluse toate numele celebre ale unor mari
înţelepţi şi vindecători ai tradiţiei ayurvedice.
Ştiinţa milenară ayurvedică se bazează pe
afirmaţii, pe cunoştinţe şi pe învăţături practice
care au fost oferite de către fiinţe umane cu un
înalt nivel de cunoaştere, fiinţe considerate în
mod unanim ca fiind mari înţelepţi (rishi).
Numele celebre ale înţelepţilor ayurvedici
se poate alătura tuturor numelor celebre din
medicina modernă, pentru a ajunge astfel la o
perspectivă unificatoare asupra istoriei medicinei
omenirii. Nume ale unor înţelepţi care sunt deja
cunoscuţi în tradiţia ayurvedică şi anume Atreya,
Bharadvaja, Kashyapa, Marichi sau al unor fiinţe
care au contribuit ulterior chiar într-un mod
anume, specializat, la cunoaşterea şi la
dezvoltarea ştiinţei Ayurvedei, aşa cum sunt
înţelepţii ayurvedici Sushruta, Charaka,
Nagarjuna, Agnivesha, Harita, Jatukarna,
Parashara, Ksharapani, Bhela, Vagbhata,
Jivaka, Chakrapani, toţi aceştia fiind fiinţe
exemplare, care au oferit oamenilor, prin efortul
lor de cunoaştere şi de punere în practică a
metodelor ayurvedice, extrem de numeroase
aspecte valoroase din Ayurveda, informaţii care
au rămas astfel disponibile astfel peste timp, ca
fiind veritabile comori de cunoştere.
Dacă este să însumăm opera tuturor
acestor mari spirite ale înţelepţilor ayurvedici
(rishi) care fac parte integrantă din istoria
medicală a lumii, putem spune că ne aflăm în
faţa unui remarcabil tezaur de cunoaştere, iar
acest tezaur de cunoaştere este unul vast şi
unitar. Întreag lor operă a fost inspirată de ființe
superioare, excepționale, unanim acceptate în
tradiția ayurvedică ca fiind manifestări
dumnezeiești și anume Brahma, Agni, Daksha,
Dhanvantari, Ashvini, Vayu sau Indra.
4 ISBN-978-606-94075-0-9