recut-au anii… Trecut-au anii ca nori lungi pe şesuri Şi niciodată n-

or să vie iară, Căci nu mă-ncântă azi cum mă mişcară Poveşti şi

doine, ghicitori, eresuri, Ce fruntea-mi de copil o-nseninară, Abia-
nţelese, pline de-nţelesuri – Cu-a tale umbre azi în van mă-
mpesuri, O, ceas al tainei, asfinţit de sară. Să smulg un sunet din
trecutul vieţii, Să fac, o, suflet, ca din nou să tremuri Cu mâna mea
în van pe liră lunec; Pierdut e totu-n zarea tinereţii Şi mută-i gura
dulce-a altor vremuri, Iar timpul creşte-n urma mea… mă-ntunec!
Dorința Vino-n codru la izvorul Care tremură pe prund, Unde
prispă cea de brazde Crengi plecate o ascund. Și în brațele-mi
întinse Să alergi, pe piept să-mi cazi, Să-ți desprind din creștet
valul, Să-l ridic de pe obraz. Pe genunchii mei ședea-vei, Vom fi
singuri-singurei, Iar în par înfiorate Or să-ți cadă flori de tei.
Fruntea albă-n părul galben Pe-al meu braț încet s-o culci, Lăsînd
pradă gurii mele Ale tale buze dulci… Vom visa un vis ferice, Îngîna-
ne-vor c-un cânt Singuratice izvoare, Blîndă batere de vînt;
Adormind de armonia Codrului bătut de gînduri, Flori de tei
deasupra noastră Or să cadă rînduri-rînduri.