ECONOMIA SI LEGISLATIA

CONSTRUCTIILOR
CURS NR. 1
1. PREŢUL UNEI LUCRĂRI
DE CONSTRUCŢIE
 1.1. Generalităţi privind
noţiunile de preţ, cheltuială
şi cost
 În teoria economică a costurilor în general şi în particular
pentru problemele legate de economia construcţiilor, una din
primele preocupări este aceea de a defini şi clarifica conţinutul
noţiunilor specifice de cheltuială, cost şi preţ.
Necesitatea şi utilitatea unei astfel de clarificari rezultă din
următoarele aspecte:
 Este absolut necesară existenţa clară şi bine conturată a unei
terminologii unitare care să permit analiza şi decizia corectă pe baze
economice a problemelor legate de realizarea şi conducerea
procesului de construcţie;
 În condiţiile economiei de piaţă preţul unei lucrări de construcţie
devine o mărime variabilă a cărei valoare este influenţată de numeroşi
factori de cost şi de cheltuială;
 Evaluarea economică a execuţiei lucrărilor de construcţie, pentru a fi
corectă şi cît mai aproape de realitate, impune cunoaşterea
conţinutului noţiunilor de cheltuială şi cost;
  Analiza economică a fenomenelor legate de procesul de construcţie,
adoptarea unor decizii manageriale, impune cunoaşterea clară şi
evaluarea corectă a mărimilor legate de cheltuială, cost şi preţ;
 Desfăşurarea corespunzătoare din punct de vedere economic al
activităţii la diverse nivele funcţionale ale unei firme de construcţii.

Discuţiile cele mai aprinse şi confuziile cele mai dese se fac în

legătură cu noţiunile de cheltuială şi cea de cost.
Cheltuiala este expresia bănească a bunurilor care se
consumă, se distrug sau se pierd pe socoteala firmei, cu sau
fără destinaţie determinată în interiorul unei firme sau în afara
acesteia.
Costul este o categorie economic care exprimă în formă
bănească consumul de valori de orice natură ocazionat de
realizarea unui produs, al unei lucrări de construcţie sau al
unui serviciu.
Prin urmare noţiunea de cheltuială are o sferă de cuprindere
mult mai largă decât aceea de cost şi de obicei nu se pot
suprapune sau stabili o egalitate între ele. Aceasta deoarece
costul, de regulă, este echivalentul unui consum de resurse
spre deosebire de cheltuială care este echivalentul unei
transformări generate de obicei de o plată.

Exemplu:
• aprovizionarea unor materiale în valoare de 1.000 lei
este cheltuială deoarece are loc o transformare a
mijloacelor băneşti în valori materiale, transformare
produsă în acţiunea de aprovizionare;
• dacă din materialele aprovizionate mai sus se consumă
pentru execuţia unor cantităţi precise de lucrări de
construcţie, materiale în valoare de 600 lei, acestea devin
costuri. Deci cheltuiala (de aprovizionare) este de 1.000 lei
iar costul (de execuţie) este de 600 lei.
 1.2. Preţ estimat şi preţ
realizat al unei lucrări de
construcţie
 Estimarea unui preţ al lucrărilor de construcţii se poate face
în mai multe moduri.
În primul rând înainte de execuţia propriu-zisă a lucrărilor de
construcţie, atât beneficiarul/proprietarul cît şi executantul îşi
pun problema unei examinari estimative a structurii şi preţului,
definindu-se astfel preţul estimat .
In acelaşi timp după terminarea lucrărilor de construcţie şi
recepţionarea acestora, atât beneficiarul/proprietarul cît şi
executantul sunt interesaţi să calculeze suma tuturor
cheltuielilor ocazionate de execuţia lucrărilor de construcţie,
definindu-se astfel preţul realizat.
De asemenea ca rezultat al ofertării şi negocierii, între
beneficiar/proprietar şi executant se încheie un contract care
stipulează un preţ contractat al lucrărilor de construcţie.
Dacă în principiu preţul realizat nu este subiect de discuţie
acesta având în cea mai mare parte un caracter obiectiv fiind în
fapt o simplă constatare, preţul estimat este discutabil
deoarece la estimarea lui, chiar dacă ne bazăm pe nişte
experienţe trecute, intervin numeroşi factori arbitrari.

Preţul contractat este rezultatul strict al negocierii dintre

beneficiar/proprietar şi executant, având însă la bază preţurile
previzionale stabilite de către cele două parţi contractante.

Legătura dintre aceste tipuri de preţuri este prezentată

schematic în figura 1.
Valoare

Profit
programat
Pierderi

Profit
suplimentar

Var. 1 Var. 2 Var. 3 Timp

Pret Pret
estimat contractat Pret realizat

Figura 1. Legătura dintre diferitele tipuri de preţuri în construcţii

În varianta 1 preţul realizat este mai mare decât cel
contractat, prin urmare executantul a realizat pierderi prin
execuţia contractului.

În varianta 2, preţul realizat este mai mic decât cel contractat,

prin urmare executantul a realizat profit suplimentar prin
execuţia contractului.

În varianta 3, preţul realizat este identic cu cel contractat, prin

urmare executantul a realizat profitul programat prin execuţia
contractului.
 1.3. Metode de stabilire a
pretului estimat al unei lucrări
de construcţie
1.3.1. Metode de evaluare
a preţului estimat
Pentru evaluarea preţului estimat, sunt cunoscute 3 metode:

 Metoda analizei de preţ;

 Metoda statistică;

 Metoda pe bază de norme.

 2. EVALUAREA PREŢULUI
ESTIMAT PRIN METODA PE
BAZĂ DE NORME
 Metoda de evaluare a preţului estimat se fundamentează pe
noţiunea de normă. În ţara noastră aceste norme se numesc
norme de deviz.

Normele de deviz au un caracter republican în sensul că ele nu

ţin cont de particularităţile şantierului, a firmei de execuţie
sau de specificul local. Prin urmare ele sunt astfel calculate
încât marea majoritate a influenţelor acestor factori asupra
preţului estimat să fie luate în considerare.

Există şi firme de execuţie care îşi elaborează propriile norme

de deviz care ţin cont, în acest caz, de toate particularităţile
executantului (dotare cu echipamente, caracteristicile forţei
de muncă utilizate, tehnologiile folosite pentru execuţie etc.)
şi ale pieţei locale.
2.1. Norma de deviz
 Norma de deviz se defineşte ca un proces de construcţie
simplu sau complex pentru care, corespunzător unor condiţii
tehnologice şi organizatorice foarte bine stabilite, sau identificat
şi calculat cantităţile de resurse, pe sorto-tipo-dimensiuni, care
se consumă pentru realizarea unei cantităţi unitare din
respectivul proces de construcţie.

O alta definitie a normei de deviz este:

Norma de deviz reprezintă o specificaţie tehnico-economică

aferentă unui proces de producţie care cuprinde consumurile
normate de resurse (materiale, forţă de muncă, utilaje de
construcţii) necesare execuţiei unei unităţi de măsură din
lucrarea respectivă.
Normele de deviz au o structură unitară, fiind definite următoarele
elemente componente:

a) Simbolul normei de deviz

Simbolul normei de deviz este un cod format din cifre şi litere
care au rolul de identificare a normei de deviz. (vezi figura 2).
Semnificaţiile simbolului normei de deviz sunt următoarele:
 Indicator de norme de deviz – culegere de norme de deviz;
 Capitol din cuprinsul indicatorului de norme de deviz;
 Numărul de ordine a normei de deviz în cadrul capitolului din
indicatorul de deviz;
 Variantă tehnologică/organizatorică de execuţie;
 Cod numeric de identificare.
Figura 2. Structura simbolului unei norme de deviz
b) Denumirea normei de deviz

Este o descriere detaliată a procesului de construcţie la care

se referă norma, precizându-se: condiţiile de execuţie;
tehnologia de execuţie; caracteristici ale resurselor folosite. În
multe cazuri denumirea normei cuprinde şi o descriere a
succesiunii de operaţii tehnologice/organizatorice specifice
execuţiei respectivului proces de construcţie în şantier.

Denumirea normei este recomandabil să fie cît mai clară şi

amănunţită, pentru a uşura munca de identificare a unei norme
corespondente la un proces de construcţie pentru care se face
o evaluare a preţului estimat folosind metoda pe bază de
norme.
c) Unitatea de măsură.
Corespunzător fiecărei norme de deviz se precizează unitatea
de măsură fizică specifică, conform căreia s-au calculat
consumurile de resurse pentru execuţie. Atunci când se
calculează preţul estimat aplicând metoda pe bază de norme,
este obligatoriu ca să se calculeze cantităţile de procese ce
urmează să se execute în şantier folosind aceste unităţi de
măsură.

d) Tabelul consumurilor de resurse.

Pentru fiecare normă de deviz se precizează pe tipuri de
resurse, respectiv material, manoperă şi utilaj, precum şi
pentru fiecare sorto-tipo-dimensiune caracteristică fiecărei
resurse, cantităţile maxime admise a se consuma pentru
execuţia cantităţii unitare de proces de construcţie.
Exemplul nr. 2
Exemplul nr. 3
Referitor la consumurile de resurse precizate prin tabelele de
consum de resurse aferente structurii fiecărei norme de deviz,
se fac următoarele precizări:
Materiale:
Pentru fiecare material se precizează:
 Denumirea comercială cu toate specificaţiile tehnice
necesare identificării corecte a fiecărui tip de material;
 Unitatea de măsură specifică pentru măsurarea
consumului fiecărui tip de material;
 Norma de consum specifică – NCS - a fiecărui material,
respectiv cantitatea din materialul respectiv ce urmează a
fi consumată în şantier pentru execuţia unei cantităţi
unitare din procesul de construcţie la care se referă
norma de deviz.
Calculul NCS se face funcţie de modul de folosire a materialului.
Din acest punct de vedere, în construcţii întâlnim două categorii
de material:
a) Materiale care rămân înglobate în lucrare, pentru care relaţia
de calcul este:
NCS = ct + pt + ptm
în care:
ct – consum tehnologic de material, adică consumul de material ce rămâne
înglobat în unitatea de proces. Acesta se determină pe baza studiilor de
normare tehnică a consumurilor reale de materiale, sau prin calcule pe
baza dimensiunilor reale ale elementelor de construcţie ce se realizează;
pt – pierderi tehnologice de materiale rezultate din prelucrarea sau tăierea
la dimensiune în vederea punerii în operă;
ptm – pierderi datorate transportului şi manipulării sau pierderi
netehnologice. Acestea sunt cauzate de manipularea materialelor pe fluxul
acestora de la furnizor la locul de punere în operă.
b) Materiale care nu rămân înglobate în lucrare, adică materiale
refolosibile care ajută la execuţia diferitelor procese de
construcţie, pentru care relaţia de calcul este:
NCS = pt + ptm

Manoperă:

Consumul de manoperă se exprimă în durata în ore, consumată de fiecare

muncitor din formaţia precizată prin norma de deviz, pentru realizarea
unei cantităţi unitare din procesul de construcţie la care se referă norma
de deviz.

Consumul de manoperă se determină folosind normele de timp

corespunzătoare execuţiei fiecăreia dintre operaţiile tehnologice şi
organizatorice care intră în cuprinsul normei de deviz.
 În tabelul consumului de resurse la manoperă vor fi precizate următoarele
informaţii:
 Utilaj:

Consumul de utilaj reprezintă durata de funcţionare efectivă a fiecărui utilaj,

echipament sau instalaţie tehnologică pentru execuţia unei cantităţi unitare
din procesul de construcţie la care se referă norma de deviz.

Acest consum nu cuprinde duratele de montare/demontare a utilajelor la locul

de punere în operă, duratele de transport în şantier etc.
CURS NR. 2
2.2. Indicatorul de norme de deviz (IND)
 Normele de deviz, aşa cum au fost ele definite anterior,
sunt grupate funcţie de natura proceselor de construcţie la
care se referă, pe categorii de lucrări de construcţie, în
culegeri de norme de deviz numite indicatoare de norme de
deviz.

Vom întâlni indicatoare de norme de deviz pentru:

 Terasamente (Ts);

 construcţii clădiri (C);

 construcţii drumuri (D);

 construcţii poduri (P);

 Lucrari de reparatii si intretinere la drumuri si strazi (Rpd)...

 În ţara noastră se utilizează indicatoare de norme de deviz
editare şi reeditate.

Primele indicatoare de norme de deviz sunt cele

corespunzătoare ediţiei 1981-1982.

Ulterior aceste indicatoare de norme de deviz au fost reeditate

şi completate în anii 2000 – 20011.

Beneficiarii/proprietarii, proiectanţii şi executanţii au deplină

libertate în folosirea acestor indicatoare de norme de deviz
sau a propriilor norme de deviz.
 Pentru a fi uşor de utilizat, indicatoarele de norme de deviz
au o structură unitară care cuprinde următoarele elemente:

a. Simbolul indicatorului – care este format dintr-un grup de 1 până la 3

litere, care simbolizează categoria de lucrări de construcţii la care se
referă normele din cuprinsul indicatorului.
b. Denumirea indicatorului de norme de deviz – care descrie in detaliu
natura lucrărilor de construcţii la care se referă normele de deviz din
cuprinsul indicatorului.

c. Sumarul pe capitole de lucrări a indicatorului – în cuprinsul fiecărui

indicator normele de deviz sunt grupate pe capitole funcţie de
tehnologia proceselor de construcţie, natura materialelor principale
folosite, meseriile dominate etc.
d. Sumarul pe norme a fiecărui capitol din indicatoarele de norme de
deviz – reprezintă o înşiruire a denumirii normelor de deviz (tabla de
materii) care se găsesc în cuprinsul fiecărui capitol din indicatorul de
norme de deviz. Pentru fiecare normă pe lîngă denumirea sa este
precizat şi simbolul acesteia precum şi numărul de ordine din
structura capitolului.
e. Generalităţi privind conţinutul normelor de deviz din cuprinsul
indicatorului – la începutul fiecărui indicator de norme de deviz sînt
prezentate câteva generalităţi privind normele de deviz şi procesele
de construcţii la care se referă acestea.

Aceste generalităţi se referă la:

 Conţinutul şi domeniul de aplicare a indicatorului de norme de

deviz – se descriu în general procesele de construcţie pentru care
se găsesc norme în cuprinsul indicatorului.

 Condiţii generale de execuţie a lucrărilor – respectiv condiţii

organizatorice în şantier, condiţii privind materialele, condiţii
privind transporturi şi manipulări la punctul de lucru, condiţii
privind forţa de muncă utilizată la execuţia proceselor de
construcţii, condiţii de lucru (luminozitate, temperatură etc.).

 Condiţii privind materialele – se descriu condiţii generale avute în

vedere la calculul NCS.
  Condiţii generale privind manopera – se descriu condiţiile generale
avute în vedere la calculul consumului de manoperă.

 Condiţii generale privind utilajele – se descriu condiţiile generale

avute în vedere la calculul consumului de utilaje.

 Prescripţii tehnice avute în vedere la execuţia lucrărilor de

construcţii.

f. La începutul fiecărui capitol din indicatorul de norme de deviz se

realizează un preambul în care se fac o serie de precizări în legătură
cu:

 Conţinutul capitolului – respectiv natura proceselor de construcţii

cuprinse în capitol şi eventuale particularităţi de calcul a
consumului de resurse.

 Condiţii tehnice speciale avute în vedere la elaborarea normelor de

deviz din respectivul capitol.
  Descrierea conţinutului normelor de deviz din structura capitolului.

 Condiţii avute în vedere la măsurarea consumurilor de resurse.

 Condiţii generale de protecţia muncii şi PSI avute în vedere la

măsurarea consumurilor de resurse.

f. Normele de deviz – în cuprinsul fiecărui capitol sunt prezentate

normele de deviz în structura generală prezentată anterior.
Exemplu:
 Structura unui indicator de norme de deviz a fost concepută astfel încât să
uşureze munca de căutare a unei norme de deviz corespunzătoare unui
proces de construcţie pentru care se doreşte o evaluare a preţului estimat
folosind metoda de evaluare pe bază de norme.

Astfel paşii care trebuie urmaţi pentru identificarea unei norme de deviz, sunt
următorii:

 Analiza procesului de construcţie pentru care se doreşte evaluarea

preţului estimat.
  Stabilirea categoriei de lucrări de construcţii.

 Alegerea unui indicator de norme de deviz.

 Alegerea unui capitol din structura indicatorului de norme de deviz.

 Se parcurge tabla de materii şi se identifică o denumire de normă de

deviz similară sau apropiată procesului de construcţie analizat.

 Se analizează structura normei de deviz aleasă, comparându-se

consumurile de resurse indicate în tabelul de consumuri resurse cu
condiţiile de execuţie din şantier.

 Se alege norma de deviz astfel identificată sau se reface procedura de

selecţie.

Programele automate de calcul folosite pentru evaluarea preţului estimat,

fundamentate pe metoda de evaluare pe bază de norme, utilizează acelaşi
algoritm de căutare a normelor de deviz ca cel descris anterior.
2.3. Etapele pentru evaluarea preţului
estimat folosind metoda pe bază de
norme.
 Atunci când evaluarea preţului estimat al unor lucrări de
construcţie se face folosind metoda pe bază de norme, etapele
care trebuie urmate sunt următoarele:

 Descompunerea tehnologica a lucrarii de constructie;

 Măsurarea cantitativă a proceselor de construcţie ce urmează a fi

executate în şantier şi identificarea normelor de deviz;

 Calculul cantităţilor de resurse care se vor consuma pentru execuţia

proceselor de construcţie;

 Estimarea costurilor directe de execuţie;

 Estimarea cheltuielilor de şantier;

 Estimarea cheltuielilor generale ale executantului;

 Estimarea preţului previzional privind execuţia lucrărilor de construcţie.

2.3.1. Descompunerea (structurarea)
tehnologica a lucrării de construcţie
 Datorită particularităţilor specifice, evaluarea unei investiţii
în construcţii nu poate fi făcută global, în întregul ei.

Din acest motiv, ea se detaliază, se descompune, până la un

nivel în care părţile componente pot fi măsurate şi li se poate
atribui o unitate de măsură.

În acest stadiu, se determină cantităţile de lucrări ce trebuie

efectuate pentru realizarea părţilor componente ale investiţiei
şi li se ataşează preţuri.

Printr-un proces de recompunere a părţilor componente, se

determină preţul investiţiei în construcţii.
Obiectivul de investiţii poate cuprinde una sau mai multe
construcţii, care se numesc numesc obiecte de construcţie.
Obiectul de construcţie este o construcţie distinctă, delimitată
spaţial, având o funcţionalitate precisă şi care împreună cu
celelalte obiecte de construcţie şi utilajele asigură
funcţionalitatea obiectivului de investiţii.
De exemplu, un pod la o investitie de drum.
Evaluarea globală a volumului de resurse înglobate în obiectul
de construcţie nu este posibilă.
Se impune deci parcurgerea procesului de descompunere a
obiectelor de construcţii până vom ajunge la o fază care să ne
permită să facem măsurători şi deci să operăm cu unităţi de
măsură.
Se descompune obiectul de construcţie în părţi mai mici,
denumite părţi de obiect de constructie.

Partea de obiect de construcţie reprezintă o componentă a unui

obiect de construcţie, delimitată spaţial, având o funcţie
precisă şi distinctă în alcătuirea obiectului şi care împreună cu
celelalte părţi de obiect îi asigură funcţionalitatea proiectată.

Pentru părţile de obiect se pot folosi diferite grade de detaliere:

ansamblu, subansamblu, element de construcţie.

Elementul de construcţie este cea mai mică parte de obiect de

construcţie care păstrează atributele acesteia.

Exemplu:  Fundatia unei pile de pod;

Subansamblul reprezintă o delimitare spaţială convenţională
pe considerente funcţionale, structurale sau pe faze de
execuţie a mai multor elemente similare executate simultan
sau cu continuitate.
Exemplu:  Fundatiile unui pod;
Ansamblul reprezintă totalitatea subansamblurilor definind
părţi distincte ale obiectului.
Exemplu:  Infrastructura unui pod;
Se constată însă că nici elementul de construcţie, diviziunea
cea mai mică a unui obiect, nu poate fi măsurat.
Din acest motiv elementele de construcţie se descompun si
ele în procesele elementare de construcţie necesare realizarii
elementelor.
Procesul elementar (procesul simplu sau compex) este un
proces de construcţie, care se execută în general de către
muncitori de aceeaşi meserie, după o anumită tehnologie, pe un
anumit loc de muncă şi pentru care se poate defini o unitate de
măsură.

Definirea cu precizie a condiţiilor de execuţie, atribuirea unei

unităţi de măsură şi a unui simbol şi încadrarea lui într-o
anumită categorie de lucrări, transformă procesul elementar în
articol de lucrare.

Articolul de lucrare reprezintă un proces de constructie,

executat cu continuitate, de către o anumită formaţie de
muncitori, şi care împreună cu alte procese are ca rezultat
realizarea unui element de construcţie.
Schema de descompunere a unui
obiectiv de investiţie
2.3.2. Măsurarea cantitativă a proceselor de
construcţie ce urmează a fi executate în
şantier şi identificarea normelor de deviz
 Funcţie de momentul când se realizează, măsurarea
lucrărilor de construcţie poate fi:

 Inainte de execuţia propriu-zisă a proceselor de

construcţie, întocmindu-se o antemăsurătoare a lucrărilor
de construcţie;

 După execuţia proceselor de construcţie, întocmindu-se o

măsurare (un releveu) la teren a lucrărilor de construcţie
executate.

Odată cu măsurarea proceselor de construcţie se realizează

şi o identificare a normelor de deviz corespunzătoare.
2.3.2.1. Antemăsurătoarea lucrărilor de
construcţie
 Antemăsurătoarea este piesa scrisă componentă a
documentaţiilor economice intocmita pe baza proiectului
tehnic, a IND si a altor normative in vigoare, prin care se
determină cantităţile de lucrări din fiecare articol necesar a se
executa pentru execuţia unor lucrări de construcţie.
 Pentru întocmirea antemăsurătorii se procedează astfel:

 Se analizează proiectul tehnic, detaliile de execuţie şi

caietele de sarcini care însoţesc proiectul;

 Se stabilesc soluţii tehnologice şi organizatorice de execuţie

identificându-se procesele de construcţie şi activităţile ce
urmează a fi executate în şantier pentru realizarea lucrărilor
de construcţie (structurare tehnologica).

 Pentru fiecare proces de construcţie se identifică o normă

de deviz. În acest sens se procedează astfel:
 Se stabileşte categoria de lucrări de construcţie în care se încadrează
respectivul proces de construcţie;

 Se identifică indicatorul de norme de deviz corespunzător respectivei

categorii de lucrări de construcţie;
 Se identifică în sumarul fiecărui indicator de norme de deviz capitolul
de lucrare de construcţie corespunzător;
 Se identifică în tabla de materii a fiecărui capitol o normă de deviz a
cărei denumire este similară cu procesul de construcţie analizat.
 Se analizează structura normei de deviz astfel identificată. Această
analiză presupune:
o analiza denumirii normei de deviz pentru a se stabilii corespondenţa
tehnică, tehnologică şi organizatorică cu procesul de construcţie ce
se analizează;
o analiza operaţiilor descrise în cuprinsul normei de deviz. Execuţia în
şantier a unui proces de construcţie are un caracter particular
materializat în anumite operaţii ce urmează a fi executate. Prin
compararea cuprinsului normei de deviz cu particularităţile
concrete de execuţie a procesului se stabileşte dacă norma de
deviz ”corespunde” procesului de construcţie analizat. În urma
acestei analize este posibil ca mai multe procese de construcţie să
corespundă unei norme de deviz sau pentru un proces de
construcţie să fie nevoie să alocăm mai multe norme de deviz;

o identificarea unităţii de măsură specifice normei de deviz. Aceasta

va fi unitatea de măsură corespunzător căreia se va calcula
cantitatea de articol de antemăsurătoare;
 o analiza tabelelor de consum de resurse. Se identifică tipurile de
resurse comparânduse dacă acestea corespund cu prevederile
proiectului sau/şi ale caietului de sarcini. În caz de neconcordanţă
se va renunţa la acele resurse, prin eliminarea din tabele de consum
de resurse al respectivei norme şi înlocuirea lor cu articole de
antemăsurătoare de tip ”YA - procurare material” sau ”YB – spor
manoperă” sau ”YC-spor utilaj”.

 Norma de deviz astfel analizată şi identificată se înscrie în

antemăsurătoare devenind articol de antemăsurătoare;
 Pentru fiecare articol de antemăsurătoare se calculează
cantităţile de articol corespunzător unităţii de măsură
specifice normei de deviz aleasă. Calculele se fac funcţie de
dimensiunile elementelor de construcţie aşa cum sunt ele
precizate în proiect.
 Se completează antemăsurătoare cu articole de tip YA sau
YB sau YC.
CURS NR. 3
Exemplu de antemasuratoare:
Sa se intocmeasca antemasuratoarea pentru realizarea unui tronson de drum de
400 m, cu sectiunea transversala prezentata in figura 1:

Figura 1
 Etapa 1: Se intocmeste lista proceselor de constructie, descompunand tehnologic
lucrarea de constructie:

1. Scarificare cu reprofilare;
2. Strat de fundatie din balast 25 cm.;
3. Strat de nisip 2 cm.;
4. Folie de polietilena;
5. Imbracaminte din beton de ciment BCR 4.0, in grosime de 20 cm.;
6. Taiere rosturi transversale drum;
7. Realizare acostamente din balast;
8. Sapatura mecanizata pentru santuri;
9. Taluzare santuri.

 Etapa 2: Se calculeaza cantitatie de proces pentru proceselor de constructie:

1. Scarificare cu reprofilare:

(4+1+0,75*2)*400=2600 mp;

2. Strat de fundatie din balast 25 cm.:

(6,5+5,75)/2*0,25*400=612,5 mc.;
3. Strat de nisip 2 cm.:

(4+0,3*2)*0,02*400=36,8 mc;

4. Folie de polietilena:

(4+0,3*2)*400=1840 mp.;

5. Imbracaminte din beton de ciment BCR 4.0, in grosime de 20 cm.:

4*0,20*400=320 mc.;

6. Taiere rosturi transversale drum:

395/5*4=316 m.;

7. Realizare acostamente din balast :

(0,5+0,8)*0,22/2*2*400=57,2 mc.;
8. Sapatura mecanizata pentru santuri :

2*400/100=8 sm.;

9. Taluzare santuri :

(1,5+0,2+0,4+0,55)*2*400=21,20 smp.;
 Etapa 3: Se intocmeste antemasuratoarea pentru lucrarea de constructie:
 Pentru fiecare proces de construcţie se identifică o normă de deviz. În acest
sens se procedează astfel:

 Se stabileşte categoria de lucrări de construcţie în care se încadrează

respectivul proces de construcţie:
• Lucrari de drumuri.

 Se identifică indicatorul de norme de deviz corespunzător respectivei

categorii de lucrări de construcţie:
• Indicatorul de norme de deviz D. (Pentru sapaturi folosim IND Ts).

 Se identifică în sumarul fiecărui indicator de norme de deviz capitolul de

lucrare de construcţie corespunzător fiecarui proces de constructie rezultat
din structurarea tehnologica:
• Scarificare cu reprofilare: Capitolul DA- Executie a drumurilor impietruite.

 Se identifică în tabla de materii a fiecărui capitol o normă de deviz a cărei

denumire este similară cu procesul de construcţie analizat:
• Nr. norma DA04 –pag.33. La pag. 33, identificam norma de deviz DA04 cu
varianta tehnologica „C”, deci DA04C – Scarificare usoara a impietruirii pana la
5 cm. executata cu autogrederul , inclusiv reprofilarea.
 Se masoara in mp. suprafata scarificata.
Norma de deviz cuprinde:
o Scarificarea usoara a impietruirii pana la 5 cm. adancime;
o Asternerea la profil a materialelor pietroase rezultate din scarificari, prin
treceri succesive cu lama utilajului.

 Norma de deviz astfel analizată şi identificată DA04C se înscrie în

antemăsurătoare devenind articol de antemăsurătoare;

 Pentru articolul de antemăsurătoare DA04C se calculează cantităţile de articol

corespunzător unităţii de măsură specifice normei de deviz. Calculele se fac
funcţie de dimensiunile elementelor de construcţie aşa cum sunt ele precizate în
proiect (Vezi lista proceselor de constructie. Din ea se copie calculul facut si
valoarea finala se rotunjeste la a treia cifra).
 Se completează antemăsurătoare cu urmatoarele articole de antemasuratoare:
 TRA01A… - transportul cu autobasculanta a materialelor;
Obs.: Daca se transporta pamant, dupa simbol se pune litera p. Ex.
TRA01A10p – Transportul pamantului cu autobasculanta la 10km.
 TRA02A … - transportul materialelor grele cu autocamionul;
 TRA02B … - transportul materialelor uşoare cu autocamionul (γ < 900 kg/mc);
 TRA03A … - transportul materialelor cu tractoare pe pneuri cu remorcă;
 TRA03B … - transportul materialelor cu tractoare pe şenile cu remorcă;
 TRA04A … - transportul materialelor cu autoremorcher cu remorci treiler cu
capacitatea de până la 20t;
 TRA04B … - transportul materialelor cu autoremorcher cu remorci treiler cu
capacitatea de peste 20t;
 TRA05A … - transportul materialelor cu autovehicule special amenajate
(autorecipienţi, autofrigorifice, autocisterne etc.);
 TRA06A … - transportul cu autobetoniera de 9 mc.
Obs.: Simbolurile se completează cu distanţa de transport, exprimată printr-
un număr cu două cifre. De exemplu TRA06A04 –transport cu autoagitatorul la
4 km.
 TRB + simbol normă de muncă - pentru transporturi manuale şi manipulări
mecanice
 TRI + simbol normă de muncă - pentru încărcări-descărcări manuale
 YB01 - sporuri pentru cheltuieli cu manopera
 YB02 - sporuri pentru cheltuieli cu utilajele de construcţie
Forma de redactare a antemăsurătorilor este următoarea:
 Proiect nr.109/2014

Entitatea achizitoare: Primaria comunei Balaceana, judetul Suceava

Proiectant: SC OMG Construct Proiect SRL Iasi
Obiectivul: Modernizare drumuri comunale in comuna Balaceana, judetul Suceava

Faza: Proiect tehnic

ANTEMĂSURĂTOARE
Pentru lucrări de Drumuri

1. DA04C - Scarificare usoara a impietruirii pana la 5 cm. executata cu autogrederul , inclusiv

reprofilarea.

(4+1+0,5*1,5*2)*400=2600 mp.
Total articol: 2600 mp.

2. DD11B – Strat de agregate naturale cilindrate (balast), avand functia de rezistenta filtranta,
izolatoare, aerisire, antigeliva si anticapilara cu asternere mecanica.

(6,5+5,75)/2*0,25*400=612,5 mc.
Total articol: 613 mc.
3. DD11B – Strat de agregate naturale cilindrate (nisip), avand functia de rezistenta filtranta,
izolatoare, aerisire, antigeliva si anticapilara cu asternere mecanica.

(4+0,3*2)*0,02*400=36,8 mc.
Total articol: 36,8 mc.

4. DD19A – Strat anticontaminator din material textil netesut filtrant sintetic (folie polietilena)
asternut pe ampriza sau platforma drumului.

(4+0,3*2)*400=1840 mp.
Total articol: 1840 mp.

5. DC03C – Imbracaminti din beton de ciment la drumuri, executate intr-un strat, in grosime de
20cm.

4*0,20*400=320 mc.
Total articol: 320 mc.

6. DC04B – Taierea cu masina cu discuri diamantate a rosturilor de dilatatie si contractie in

betonul de uzura, la drumuri si strazi.

395/5*4=316 m.
Total articol: 316 m.
7. DD11A – Strat de agregate naturale cilindrate (balast), avand functia de rezistenta filtranta,
izolatoare, aerisire, antigeliva si anticapilara cu asternere manuala.

(05+0,8)*0,22/2*2*400=57,2 mc.
Total articol: 57,2 mc.

8. TSC17B1 – Sapatura mecanica la rigole (cu sectiunea triunghiulara) cu adancimea de 0,4 m.

executata cu ajutorul autogrederului de pana la 175 CP, in teren categoria II.

2*400/100=8 sm.
Total articol: 8 sm.

9. TSE03B1 – Finisarea (politura) manuala a taluzurilor, in teren mijlociu.

(1,5+0,2+0,4+0,55)*2*400=21,20 smp.
Total articol: 21,2 smp.

10. TRA01A09 – Transportul balastului cu autobasculanta la 9 km. distanta.

(613+52,7)*1,311*1,7=1483,65 t.
Total articol: 1490 t.
11. TRA01A09 – Transportul nisipului cu autobasculanta la 9 km. distanta.

36,8*1,7=62,56 t.
Total articol: 62,6 t.

12. TRA01A09 – Transportul betonului cu autobetoniera de 9 mc. la 9 km. distanta.

320*2,3=736 t.
Total articol: 736 t.

13. TRA01A10p – Transportul pamantului cu autobasculanta la 10 km. distanta.

300*1,6=480 t.
Total articol: 480 t.
CURS NR. 4
2.3.3. Calculul cantităţilor de resurse care
se vor consuma pentru execuţia
proceselor de construcţie
 Calculul cantităţilor de resurse necesare pentru execuţia
cantităţilor de articole precizate în măsurători se realizează
prin intermediul extraselor de resurse.

Extrasele de resurse se întocmesc separat pentru cele 3

categorii de resurse, respectiv: extras de material, extras de
manoperă, extras de utilaj.
2.3.3.1. Extrasul de materiale
 Extrasul de materiale este o piesa scrisa, componenta a
documentaţiei tehnico economice, intocmita pe baza
antemasuratorii cu ajutorul Indicatoarelor de norme de deviz si
a altor reglementatri legale prin care se identifică materialele
de construcţie pe sorto-tipo-dimensiuni precum şi cantităţile
aferente acestora, necesare pentru execuţia lucrărilor de
construcţie în condiţiile specificate de către normele de deviz.
 Metodologia de intocmire a extrasului de materiale este:
1. Se intocmeste tabelul cu calculul consumului de materiale (tabel 1.1.):

a. Se traseaza tabelul cu calculul consumului de materiale care initial

contine 5 coloane si un numar de rubrici de regula egal cu nr. de
articole de antemasuratoare.

 In prima coloana se trece nr. curent al articolului de antemasuratoare;

 In coloana 2 se trece simbolul articolului de antemasuratoare;

 In coloana 3 se trece denumirea articolului de antemasuratoare;

 In coloana 4 se trece unitatea de masura a articolului de

antemasuratoare;

 In coloana 5 se trece volumul de lucrari (cantitatea de proces) aferenta

articolului de antemasuratoare;
b. Se completeaza rubricile din tabelul creat cu articolele de
antemasuratoare.

c. Se ia primul articol de antemasuratoare si se procedeaza in

urmatorul mod:

 Se identifica IND caruia ii corespunde norma de deviz ( Ex: DA04C -

Norma de deviz se gaseste in IND „D” – Lucrari de drumuri;

 Se consulta sumarul capitolelor de lucrari caruia ii corespunde norma de

deviz, in cazul nostru „A” – Lucrari de executie a drumurilor impietruite;

 Se cauta in tabla de materii la capitolul „A” norma de deviz cu nr. ordine

„04” – Scarificarea usoara a impietruirii pana la 5 cm. adancime,
executata: ..... Aceata norma de deviz se gaseste la pagina 33 in IND
editia 1981, revizuita in anul 2005;

 La pagina 33 din IND „D” la norma de deviz DA04 identificam 3 variante

tehnologice. Pe noi ne intereseaza varianta „C” – Scarificarea usoara a
impietruirii pana la 5 cm. adancime, executata cu autogrederul, inclusiv
reprofilarea;
  Intram in tabelele cu consumuri de resurse, la resursa „materiale” –
coloana C. Nu avem tabel cu consum de materiale, deci respectivul
proces de costructie incadrat in norma de deviz DA04C nu consuma
materiale.

d. Se ia urmatorul articol de antemasuratoare si se procedeaza in

acelasi mod ca si primul articol. Simbolul articolului este DD11B.
 La pagina 183 din IND „D”, varianta tehnologica „B”, identificam in
tabelele cu consumuri de resurse, la resursa „materiale” – coloana B.
Avem urmatoarele materiale:
• Balast 0-71 mm, exprimat in mc.;
• Apa, exprimata in mc.;
• Material marunt %.
Obs: Daca exista material marunt, se mareste NCS a materialelor de
baza trecute in tabel cu procentul respectiv.
Ex.: Daca balastul are NCS initiala de 1,311 mc, iar materialul marunt
este de 2%, NCS modificata va fi de 1,311*(1+0,02)=1,3372 mc.
e. La tabelul initial se vor atasa 2 coloane de materale (balast si apa)
Materialul marunt % nu se trece. In prima coloana atasata, in capul
de tabel vom trece denumirea primului materal (denumire
comerciala) si unitatea de masura a materialului:
 Balast 0-71 mm;
In a doua coloana atasata vom trece al doilea material identificat in
coloana „B” cu unitatea de masura:
 Apa.

f. Casuta aflata la intersectia rubricii articolului de antemasuratoare

analizat cu coloana primului material identificat in tabelul cu
consum de materiale din Norma de deviz se imparte in 2 spatii dupa
prima diagonala:
 In spatiul de deasupra diagonalei se trece NCS a materialului.
Obs. Daca nu exista material marunt in tabelul cu consum de materiale
a normei de deviz, se va trece NCS din tabel (initiala). Daca exista
material marunt %, se va trece NCS modificata.
 In spatiul de sub diagonala se trece rezultatul inmultirii NCS de
deasupra diagonalei cu volumul de lucrari a articolului de
antemasuratoare din coloana 5 a tabelului.
g. Se procedeaza in acelasi mod pana se epuizeaza articolele de
antemasuratoare. Daca apare la un articol de antemasuratoare un
material nou, se ataseaza tabelului o noua coloana. Materiale care
au o coloana se trec in coloana deja creata.

h. Se sumeaza pe verticala valorile de sub diagonala pentru fiecare

material. Aceasta valoare este cantitatea dintr-un anumit material
necesar pentru realizarea lucrarii de constructie pentru care s-a
intocmit antemasuratoarea.
 Exemplu: 1.1.Tabelul cu calculul consumului de materiale

Balast Nisip F.pol.

Nr. Simbol Denumire articol Cantit. Apa
U.M. 0-71 mm 0-7 mm 1,5 m.lat
crt articol am. antemasuratoare Q (mc)
(mc)
(mc) (m) ...................................
1 2 3 4 5 6 7 8 9

1 Scarificare impietruirii cu
DA04C mp 2600
autogr. , incl. reprofilarea.

Strat de balast 1,33722 0,23664

2 DD11B mc 613
cu asternere mecanica 819,8 145,1

Strat de nisip 0,23664 1,33722

3 DD11B mc 36,8
cu asternere mecanica 8,7 49,2
Str. folie poliet. asternut 0,728
4 DD19A mp 1840
pe platforma drumului. 1339,6

Imbr. din beton de ciment

5 DC03C mc 320
la dr. in grosime de 20cm

Taierea cu mas. cu disc

6 DC04B m 316
diam. a rost. la drumuri

Strat de balast
7 DD11A mc 57,2
cu asternere manuala

8 TSC17B1 Sap. mec. la rigole cu

sm 8,0
autogrederul, teren cat. II

Finisarea (politura) man. a

9 TSE03B1 smp 21,2
taluzurilor, in ter. mijlociu

TOTAL
𝞢𝞢= 819,8 mc 𝞢𝞢= 153,8 mc 𝞢𝞢= 49,2 mc 𝞢𝞢= 1339,6 m
2. Se intocmeste tabelul cu extrasul de materialede materiale (tabel 1.2.):
a. Se traseaza un tabel care contine 5 coloane:
 In prima coloana se trece nr. curent material de constructie;
 In coloana doi se trece denumirea materialui de constructie.
Materialele de vor trece in ordine alfabetica pentru a fi usor de
identificat si cu denumirea comerciala;

 Coloana trei este folosita pentru unitatea de masura a

materialui de constructie;
 In coloana patru se trece cantitatea de material de constructie
necesara realizarii lucrarii de constructie. Aceasta cantitate
este rezultatul sumarii pe verticala a coloanelor 6... etc. din
tabelul 1.1;

 Coloana cinci este alocata pentru diverse observatii legate de

materialele de constructie trecute in tabel.
Exemplu: 1.2.Tabelul cu extrasul de materiale

Nr. Denumire material UM

Cantitate Observatii
crt de constructie material

1 2 3 4 5

1 Apa mc 153,8

2 Balast 0-71 mm mc 819,8

3 Folie de polietilena1,5 m.latime m 1339,6

4 Nisip 0-7 mm mc 49,2

. .
. .
. .
Exemple:

1.3.Tabelul cu calculul consumului de materiale

2.3.3.2. Extrasul de manopera
(forta de munca)
 Extrasul de manoperă este documentaţia economică prin
care se identifică specialităţile şi calificările muncitorilor
precum şi durata măsurată în ore consumată de către aceştia,
necesare pentru execuţia lucrărilor de construcţie în condiţiile
specificate de către normele de deviz.
Calculul se realizează tabelar, într-un tabel având forma
precizată în figura 2.1.

figura 2.1. Tabel cu

calculul consumului
de manopera
Pentru calcul în tabelul prezentat în figura 2.1., se procedează
astfel:
 În coloanele 1,2,3,4 se înscriu în ordine articolele din antemăsurătoare
împreună cu datele lor caracteristice;

 Pentru fiecare articol de antemăsurătoare înscris în tabelul de calcul,

se identifică în indicatoarele de norme de deviz, norma de deviz aleasă
atunci când s-a întocmit antemăsurătoarea

Din tabelul de resurse din structura normei de deviz se identifică:

 Denumirile meseriilor şi calificările aferente – acestea se trec în

tabel în coloanele 5,6, ...,;

 Norma de consum specifică (NCS) a fiecărui tip de manoperă –

această valoare se trece în coloana corespunzătoare fiecărui tip
de manoperă deasupra liniei diagonale.
 Se calculează pentru fiecare articol şi pentru fiecare tip de manoperă,
cantitatea totală în ore care se va consuma pentru execuţia cantităţii
de articol de lucrare. Acest calcul se realizează prin înmulţirea valorii
cantităţii de articol (din coloana 4) cu valoarea normei de consum
specifice a fiecărui tip de manoperă (înscrisă deasupra liniei diagonale
din coloana tipului de manoperă respectiv). Rezultatul se înscrie sub
linia diagonala din coloana manoperei.

Se face precizarea că în cazul în care un tip de manoperă se utilizează

pentru execuţia mai multor articole de lucrare calculele descrise mai
sus se fac în aceeaşi coloană dar pe rândul corespunzător fiecărui
articol.

 În final se sumează pe coloana corespunzătoare fiecărui tip de

manoperă, cantităţile înscrise sub linia diagonală. Aceste valori se
înscriu într-un tabel separat numit extras de manoperă (vezi figura
2.2.)
2.2.Tabelul cu extrasul de manopera
Exemple:

2.3.Tabelul cu calculul consumului de manopera

2.3.3.3. Extrasul de utilaj
 Extrasul de utilaj este documentaţia economică prin care se
identifică utilajele, echipamentele, instalaţiile tehnologice şi
durata de funcţionare a acestora, necesare pentru execuţia
lucrărilor de construcţie.
Calculul se realizează tabelar, într-un tabel având forma
precizată în figura 3.1.:

figura 3.1. Tabel cu

calculul consumului
de utlaj
Pentru calculele din tabelul prezentat în figura 3.1., se
procedează astfel:

 În coloanele 1,2,3,4 se înscriu în ordine articolele din antemăsurătoare

împreună cu datele lor caracteristice;

 Pentru fiecare articol de antemăsurătoare înscris în tabelul de calcul,

se identifică în indicatoarele de norme de deviz, norma de deviz aleasă
atunci când s-a întocmit antemăsurătoarea;

 Din tabelul de resurse din structura normei de deviz se identifică:

 Denumirile utilajelor, echipamentelor, instalaţiilor tehnologice şi

specificaţiile lor tehnice – acestea se trec în tabel în coloanele 5,6,
...;

 Norma de consum specifică (NCS) a fiecărui utilaj – această valoare

se trece în coloana corespunzătoare fiecărui utilaj deasupra liniei
diagonale
 Se calculează pentru fiecare articol şi pentru fiecare utilaj, durata
totală de funcţionare a utilajului respectiv care se va consuma pentru
execuţia cantităţii de articol de lucrare. Acest calcul se realizează prin
înmulţirea valorii cantităţii de articol (din coloana 4) cu valoarea
normei de consum specifice a fiecărui utilaj (înscrisă deasupra liniei
diagonale din coloana utilajului respectiv). Rezultatul se înscrie sub
linia diagonala din coloana utilajului;
Se face precizarea că în cazul în care un tip de utilaj se foloseşte pentru
execuţia mai multor articole de lucrare calculele descrise mai sus se
fac în aceeaşi coloană dar pe rândul corespunzător fiecărui articol.
 În final se sumează pe coloana corespunzătoare fiecărui utilaj,
cantităţile înscrise sub linia diagonală. Aceste valori se înscriu într-un
tabel separat numit extras de utilaj (vezi figura 3.2.):

3.2.Tabelul cu extrasul de utilaj

Exemple:

3.3.Tabelul cu calculul consumului de utilaj

CURS NR. 5
2.3.4. Estimarea costurilor directe de
execuţie.
Documentaţia economică prin intermediul căreia se
calculează costurile directe de execuţie se numeşte deviz.

Deoarece toate documentaţiile economice se întocmesc în

general pentru categorii de lucrări de construcţii, devizul se
mai numeşte şi deviz pe categorii de lucrări.
Calculul costurilor directe de execuţie se poate realiza în 2
moduri, respectiv:

 Pe baza consumurilor de resurse aşa cum au fost ele

calculate în cadrul extraselor de materiale – definindu-se
devizul sintetic pe categorii de lucrări

 Pe baza preţurilor unitare de deviz ale articolelor de

lucrări – definindu-se devizul analitic pe categorii de
lucrări.
2.3.4.1. Devizul sintetic pe categorii de lucrări.
 Devizul sintetic pe categorii de lucrări calculează costul
direct de execuţie prin sumarea costurilor corespunzătoare
cantităţilor de resurse calculate că vor fi consumate pentru
execuţia lucrărilor de construcţie.

Costul resurselor se calculează separat pentru cele 3 tipuri de

resurse, respectiv: costul materialelor, costul manoperei şi
costul utilajelor. Calculul costurilor resurselor se fundamentează
pe cantităţile de resurse calculate prin intermediul extraselor
de resurse.
2.3.4.1.1. Devizul sintetic de materiale.
 Pentru calculul costului cantităţilor de materiale care se pun
în operă pentru execuţia lucrărilor de construcţie, se foloseşte
tabelul ”extras de materiale”.

Calculul se realizează tabelar astfel:

Figura 1. Tabel calcul cost materiale

Pentru calculul costului materialelor se procedează astfel:

 În coloanele 1,2,3,4 din tabel se scriu datele din extrasul de materiale;

 În coloana 5 se scrie preţul unitar de achiziţie al materialului. Preţul

unitar de achiziţie al materialelor este preţul la furnizor (fără TVA) la
care se adaugă cheltuielile de aprovizionare. În cazul materialelor din
import preţul unitar de achiziţie cuprinde şi taxele şi comisioanele
vamale;

 În coloana 6 se calculează costul total al materialului prin înmulţirea

cantităţii din coloana 4 cu preţul unitar din coloana 5;

 În final se sumează toate valorile de pe coloana 6 obţinându-se costul

materialelor.
2.3.4.1.2. Devizul sintetic de manopera.
 Pentru calculul costului manoperei consumate pentru
execuţia lucrărilor de construcţie, se foloseşte tabelul ”extras
de manoperă”.

Calculul se realizează tabelar astfel:

Figura 2. Tabel calcul cost manoperă

Pentru calculul costului consumului de manopera se procedează
astfel:

 În coloanele 1,2,3,4 se înscriu datele din extrasul de manopera ;

 În coloana 5 se înscrie tariful orar al manoperei. Tariful orar al

manoperei este salariul orar al forţei de muncă conform contractelor
de muncă. Acest tarif include şi taxele şi impozitele ce intră în
obligaţia angajatului.;

 În coloana 6 se calculează costul total al tipului de manoperă prin

înmulţirea cantităţii din coloana 4 cu preţul unitar din coloana 5;

 În final se sumează toate valorile de pe coloana 6 obţinându-se costul

manoperei.
2.3.4.1.3. Devizul sintetic de utilaj.
 Pentru calculul costului consumului de utilajelor folosite
pentru execuţia lucrărilor de construcţie, se foloseşte tabelul
”extras de utilaj”.

Calculul se realizează tabelar astfel:

Figura 3. Tabel calcul cost utilaj

Pentru calculul costului consumului de utilaj se procedează
astfel:

 În coloanele 1,2,3,4 se înscriu datele din extrasul de utilaj ;

 În coloana 5 se înscrie tariful orar de funcţionare al utilajului. Tariful

orar de funcţionare al utilajului cuprinde cheltuielile ce se efectuează
cu utilajele de construcţii ce concură la realizarea lucrărilor pe durata
imobilizării utilajului în şantier;

 În coloana 6 se calculează costul total al utilajului prin înmulţirea

cantităţii din coloana 4 cu preţul unitar din coloana 5;

 În final se sumează toate valorile de pe coloana 6 obţinându-se costul

consumului de utilaj.
2.3.4.1.4. Devizul sintetic de transport.
 Cheltuielile de transport se calculează în funcţie de tonajul
materialelor (eventual al utilajelor) care trebuie transportate şi
de gabaritele de transport (acestea impunând tipul de mijloc
de transport).
Cheltuielile cu transportul cuprind:

a. cheltuieli pentru transport auto:

 Cheltuielile cu transportul materialelor, prefabricatelor, confecţiilor
etc. cuprind cheltuielile ce se efectuează pentru a aduce materialele
de construcţii de la producător la depozitul intermediar (dacă e cazul)
de la depozitul intermediar la obiectul de construcţie, raza de acţiune
a mijloacelor de ridicat, respectiv la locul de punere în operă în cazul
lucrărilor liniare;

 Tot în cheltuielile de transport se cuprind şi taxele prevăzute de

legislaţie, precum şi cheltuielile determinate de operaţiuni auxiliare şi
adiacente;

 Transportul auto poate fi efectuat cu mijloace din dotarea unităţii

executante sau pe bază de contract de prestaţii de servicii de
transport;
 Beneficiarul împreună cu proiectantul va stabili prin proiectul tehnic
punctul la care se pot aduce materialele, punct considerat ca centru
de greutate al lucrărilor în cazul în care obiectivul are mai multe
obiecte de construcţii sau la obiect când acesta este unic. În raport
cu poziţia acestuia se stabilesc prin proiectul de organizare, distanţe
parţiale şi totale de la staţia de destinaţie la depozitul intermediar cât
şi distanţa de la depozitul intermediar la depozitul de lângă obiect;

 De regulă, materialele, echipamentele şi utilajele (funcţionale şi

tehnologice) care necesită montaj, deţinute, produse sau
aprovizionate de către beneficiar, se predau executantului la locul de
punere în operă. În cazul în care acestea se depozitează la un
depozit intermediar, iar beneficiarul nu se poate ocupa de transportul
lor, în lista cu cantităţile de lucrări se va cuprinde un articol separat
pentru transportul la locul de punere în operă, operaţie ce intră în
valoarea devizului pe categorii de lucrări.
 Nu sunt considerate cheltuieli de transport a materialelor şi ca
urmare se constituie în articole separate după caz, următoarele
categorii de transport:

 transportul în cisterne al apei necesare proceselor tehnologice la lucrări

cu consum mare de apă amplasate în locuri izolate şi la care nu se poate
folosi o sursă sau o reţea de apă din apropriere (lucrări de drumuri, căi
ferate, construcţii agrozootehnice, îmbunătăţiri funciare, de artă,
consolidări de terasamente etc.);

 transportul pământului pentru umpluturi sau rezultat din săpături, precum

şi al molozului rezultat din demolări;

 transportul produselor de balastieră, confecţii şi construcţii metalice,

betoane, mortare şi alte semifabricate atunci când în preţurile de deviz pe
articol de lucrare nu s-a prevăzut şi transportul acestora, respectiv preţul
acestora nu este calculat în condiţiile loco obiect, locul de punere în
operă.
b. Cheltuieli pentru transportul pe calea ferată:

 Cheltuielile cu transportul pe calea ferată cuprind toate cheltuielile

de transport de la staţia de încărcare (producător) şi până la staţia de
destinaţie sau până la marca de siguranţă ori sabotul de deraiere de
la joncţiunea liniei industriale principale, la linia CFR.

 Alte categorii de cheltuieli CFR.

2.3.4.2. Devizul analitic pe categorii de lucrări.
 Calculul costului direct de execuţie prin intermediul
devizului analitic pe categorii de lucrări, se fundamentează pe
noţiunea de preţ unitar de deviz al resursei pentru articolul de
antemasuratoare.
Prin preţ unitar de deviz al resursei se înţeleg preţurile
unitare aferente articolelor de lucrări, reprezentând produsul
dintre consumurile specifice de resurse şi preţurile respectiv
tarifele aferente fiecărei categorii de resurse.
Pretul unitar de deviz se stabileste pentru cele 3 mari categorii
de resurse:
 Materiale;
 Manopera;
 Utilaje.
 Metodologia de calcul a preţului unitar de deviz la materiale
este:
 Se stabileste articolul de antemasuratoare pentru care se doreste
stabilirea pretului unitar de deviz al materialelor;

 Se identifica IND;

 Din sumarul capitolelor se identifica capitolul in care se incadreaza norma de

deviz corespunzatoare articolului de antemasuratoare;

 Din tabla de materii se identifica numarul de ordine a normei de deviz si pagina

unde se gaseste in IND;

 Se merge la pagina respectiva si se identifica varianta tehnologica;

 Se copie tabelul cu necesarul de materiale;

 Se ataseaza tabelului 2 coloane: una cu pretul unitar al materialului la furnizor
fara TVA exprimat in lei/unutatea de masura a materialului si una pentru valori
materiale, exprimata in lei;

 Se completeaza coloana tabelului cu pretul unitar al materialului la furnizor fara

TVA exprimat in lei/unutatea de masura a materialului;

 Se calculeaza coloana tabelului cu valori materiale prin inmultira NCS materiale

cu pretul unitar a materialului din coloana precedenta;

 Se sumeaza coloana tabelului cu valori materiale rezultand cu pretul unitar de

deviz a materialelor.
 Exemplu de calcul a pretului unitar a materialelor pentru articolul de
antemasuratoare:
DD11B – Strat de agregate naturale cilindrate (balast), avand functia de
rezistenta filtranta, izolatoare, aerisire, antigeliva si anticapilara cu
asternere mecanica.

Nr. u.m. Pret unitar Valoare

Denumire material (denumire comerciala) NCS material (lei/u.m.) material (lei)
crt. material

1 Balast 0-71 mm. m.c. 1,311 48,50 63,584

2 Apa m.c. 0,232 5,50 1,276

3 Materiale marunte (scanduri etc.) % 2 - 1,30

PRET UNITAR DE DEVIZ PENTRU MATERIALE 66,16

Figura 4. Tabel calcul Pret unitar de deviz materiale

 Observatii:
o Daca in tabelul cu consum de materiale din Norma de deviz exista
pozitia „materiale marunte”, valoarea materialelor marunte calculeaza
in cota procentuala a valorii celorlalte materiale.
Exemplu:
Vaoare materiale marunte= (63,584+1,276)*0,02=1,30 lei.

o In acelasi mod se procedeaza pentru stabilirea pretului unitar de deviz

pentru manopera si utilaje.
 Preţurile unitare, aferente resurselor din articolele de lucrări,
au următoarele caracteristici:
 materiale – preţuri ale producătorilor (furnizorilor) de la care executantul
se aprovizionează, exclusiv TVA;

 manopera – tarife medii orare, practicate de executant pentru plata

forţei de muncă, pe categorii de meserii aferente categoriilor de lucrări,
conform listei meseriilor, utilizate în construcţii în concordanţă cu
Clasificarea Ocupaţiilor din România (COR). Tariful mediu orar este brut,
cuprinzand si CAS, CASS, Somajul si impozitul pe salariu;

 utilaje – tarife medii orare pentru utilajele de construcţii din dotarea

unităţilor de execuţie sau a celor practicate de unităţile prestatoare de
servicii, necesare pentru execuţia lucrărilor;

 transport – tarife, care după caz sunt aprobate, la nivel naţional, de

foruri competente (SNCFR), în funcţie de categoriile de transporturi
utilizate, de distanţe şi cantităţi.
CURS NR. 6
2.3.4. Estimarea costurilor directe de
execuţie.
Calculul costurilor directe de execuţie se poate realiza în 2
moduri, respectiv:

 Pe baza consumurilor de resurse aşa cum au fost ele

calculate în cadrul extraselor de materiale – definindu-se
devizul sintetic pe categorii de lucrări

 Pe baza preţurilor unitare de deviz ale articolelor de

lucrări – definindu-se devizul analitic pe categorii de
lucrări.
2.3.4.2. Devizul analitic pe categorii de lucrări.
 Calculul costului direct de execuţie prin intermediul
devizului analitic pe categorii de lucrări, se fundamentează pe
noţiunea de preţ unitar de deviz al resursei.

Prin preţ unitar de deviz al resursei se înţeleg preţurile

unitare aferente articolelor de lucrări, reprezentând produsul
dintre consumurile specifice de resurse şi preţurile respectiv
tarifele aferente fiecărei categorii de resurse.

Pretul unitar de deviz se stabileste pentru cele 3 mari categorii

de resurse:
 Materiale;
 Manopera;
 Utilaje.
 Metodologia de calcul a preţului unitar de deviz la materiale
este:
 Se stabileste articolul de antemasuratoare pentru care se doreste
stabilirea pretului unitar de deviz al materialelor;

 Se identifica IND;

 Din sumarul capitolelor se identifica capitolul in care se incadreaza norma de

deviz corespunzatoare articolului de antemasuratoare;

 Din tabla de materii se identifica numarul de ordine a normei de deviz si pagina

unde se gaseste in IND;

 Se merge la pagina respectiva si se identifica varianta tehnologica;

 Se copie tabelul cu necesarul de materiale;

 Se ataseaza tabelului 2 coloane: una cu pretul unitar al materialului la furnizor
fara TVA exprimat in lei/unutatea de masura a materialului si una pentru valori
materiale, exprimata in lei;

 Se completeaza coloana tabelului cu pretul unitar al materialului la furnizor fara

TVA exprimat in lei/unutatea de masura a materialului;

 Se calculeaza coloana tabelului cu valori materiale prin inmultira NCS materiale

cu pretul unitar a materialului din coloana precedenta;

 Se sumeaza coloana tabelului cu valori materiale rezultand cu pretul unitar de

deviz a materialelor.
 Exemplu de calcul a pretului unitar a materialelor pentru articolul de
antemasuratoare:
DD11B – Strat de agregate naturale cilindrate (balast), avand functia de
rezistenta filtranta, izolatoare, aerisire, antigeliva si anticapilara cu
asternere mecanica.

Nr. u.m. Pret unitar Valoare

Denumire material (denumire comerciala) NCS material (lei/u.m.) material (lei)
crt. material

1 Balast 0-71 mm. m.c. 1,311 48,50 63,584

2 Apa m.c. 0,232 5,50 1,276

3 Materiale marunte (scanduri etc.) % 2 54,00 1,08

PRET UNITAR DE DEVIZ PENTRU MATERIALE 65,93

Figura 1. Tabel calcul Pret unitar de deviz materiale

 (SAU): Observatii:
o Daca in tabelul cu consum de materiale din Norma de deviz exista
pozitia „materiale marunte”, valoarea materialelor marunte calculeaza
in cota procentuala a valorii celorlalte materiale.
Exemplu:
Valoare materiale marunte= (63,584+1,276)*0,02=1,30 lei.

o In acelasi mod se procedeaza pentru stabilirea pretului unitar de deviz

pentru manopera si utilaje.
 Preţurile unitare, aferente resurselor din articolele de lucrări,
au următoarele caracteristici:
 materiale – preţuri ale producătorilor (furnizorilor) de la care executantul
se aprovizionează, exclusiv TVA;

 manopera – tarife medii orare, practicate de executant pentru plata

forţei de muncă, pe categorii de meserii aferente categoriilor de lucrări,
conform listei meseriilor, utilizate în construcţii în concordanţă cu
Clasificarea Ocupaţiilor din România (COR). Tariful mediu orar este brut,
cuprinzand si CAS, CASS, Somajul si impozitul pe salariu;

 utilaje – tarife medii orare pentru utilajele de construcţii din dotarea

unităţilor de execuţie sau a celor practicate de unităţile prestatoare de
servicii, necesare pentru execuţia lucrărilor;

 transport – tarife, care după caz sunt aprobate, la nivel naţional, de

foruri competente (SNCFR), în funcţie de categoriile de transporturi
utilizate, de distanţe şi cantităţi.
Calculul costului direct de execuţie se realizează tabelar, după
cum urmează:
Pr. unit. de deviz Valori
a) U.M. b) Cantitate (Q)
a) materiale
Nr. b) manopera Transport Total
Simbol Materiale Manopera Utilaje Greutate (G)
Crt. c) utilaje (TRA) (lei)
(lei) (lei) (lei) (t)
d) transport (TRA) (3b*4a) (lei) (3b*4e) sau
c) Denumire articol (3b*4b) (3b*4c) (3b*4f)
e) total (3b*4d) (5+6+7+8)
f) greut. Unit. (g)
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10

Figura 2. Tabel calcul deviz analitic pe categorii de lucrări

Pentru calculul costului direct de execuţie prin intermediul
devizului analitic pe categorii de lucrări, se procedează astfel:

 În coloanele 1,2 şi 3 se scriu articolele din antemăsurătoare cu datele

lor caracteristice;

 În coloana 4 se scriu preţurile unitare ale resurselor aferente articolelor

de lucrări, calculate aşa cum a fost descris mai sus si in cursul
precedent. La acestea se adaugă tonajul unitar al resurselor aferente
articolului de lucrare care trebuie transportate;

 În coloana 5 se calculează costul materialelor consumate pentru

execuţia cantităţii de articol de lucrare, prin înmulţirea cantităţii din
coloana 3b cu preţul unitar al materialului din coloana 4a;

 În coloana 6 se calculează costul manoperei consumate pentru

execuţia cantităţii de articol de lucrare, prin înmulţirea cantităţii din
coloana 3b cu preţul unitar al manoperei din coloana 4b;
 În coloana 7 se calculează costul utilajelor consumate pentru execuţia
cantităţii de articol de lucrare, prin înmulţirea cantităţii din coloana 3b
cu preţul unitar al utilajului din coloana 4c;

 În coloana 8 se calculează costul transportului simbolizat cu TRA pentru

execuţia cantităţii de articol de lucrare, prin înmulţirea cantităţii din
coloana 3b cu preţul unitar al utilajului din coloana 4d;

 În coloana 9 se sumează valorile din coloanele 5, 6, 7 si 8 (sau

inmultandu-se coloana 3b cu 4e), determinându-se costul direct de
execuţie al articolului de lucrare de construcţie;

 În coloana 10 se calculează tonajul resurselor consumate pentru

execuţia cantităţii de articol de lucrare, prin înmulţirea cantităţii din
coloana 3b cu tonajul unitar al resurselor din coloana 4f.
 În final, prin sumarea valorilor pe coloana 5 se determină costul
materialelor consumate pentru execuţia categoriilor de lucrări de
construcţie;

 În final, prin sumarea valorilor pe coloana 6 se determină costul

manoperei consumate pentru execuţia categoriilor de lucrări de
construcţie;

 În final, prin sumarea valorilor pe coloana 7 se determină costul

utilajelor consumate pentru execuţia categoriilor de lucrări de
construcţie;

 În final, prin sumarea valorilor pe coloana 8 se determină costul

transportului (TRA) consumat pentru execuţia categoriilor de lucrări de
construcţie;

 În final, prin sumarea valorilor pe coloana 9 se determină costul direct

de execuţie al lucrărilor de construcţie;

 În final prin sumarea valorilor pe coloana 10 se determină tonajul total

al materialelor ce trebuiesc transportate.
 Pr. unit. de deviz Valori
a) U.M. b) Cantitate (Q)
a) materiale
Nr. b) manopera Transport Total
Simbol Materiale Manopera Utilaje Greutate (G)
Crt. c) utilaje (TRA) (lei)
(lei) (lei) (lei) (t)
d) transport (TRA) (3b*4a) (lei) (3b*4e) sau
c) Denumire articol (3b*4b) (3b*4c) (3b*4f)
e) total (3b*4d) (5+6+7+8)
f) greut. unit. (g)
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10

1 DA04C a) sute mp b) 70,00 0,0000 0,00

c) Scarificarea usoara a impietruirii 0,0000 0,00
19,0740 1.335,18
pina la 5 cm adincime cu autogreder
0,0000 0,00
inclusiv reprofilarea
19,0740 1.335,18
0,0000 0,00

2 DA06B1 a) mc b) 180,00 80,2333 14442,00

c) Strat agreg nat cilindrate cu func 4,9065 883,17
19,8934 3580,81
rezist filtrant izolat aerisire si
0,0000 0,00
anticap cu aster mec balast
105,0329 18905,98
2,460 442,8
3 TRA01A10 a) t b) 425,00 0,0000 0,00
c) transportul rutier al materialelor, 0,0000 0,00
0,0000 0,00
semifabricatelor cu autobasculanta
22,950 9753,75
pe dist.= 10 km (balast).
22,950 9753,75
0,000 0,000
4 DA06B2 a) mc b) 10,000 98,6791 986,79
c) Strat agreg nat cilindrate cu func 4,9065 49,06
19,8934 198,93
rezist filtrant izolat aerisire si
0,0000 0,00
anticap cu aster mec nisip 123,479 1234,79
2,001 24,018

Greutate 462,944 Total materiale 15.428,79

Total A- Cheltuieli directe Total manopera 932,23
Total utilaj 5.114,93
Total transport 9.753,75
Figura 3. Deviz analitic pe categorii de lucrări (fara recapitulatie) TOTAL A 31.229,70
Exemplu:
2.3.5. Estimarea cheltuielilor de şantier,
a cheltuielilor generale ale
executantului şi a preţului estimat .
Figura 4. Structura preţului
unei lucrări de construcţie
 Evaluarea cheltuielilor de şantier, a cheltuielilor generale ale
executantului şi a preţului estimat, se face prin intermediul
documentaţiei economice denumită ”recapitulaţia devizului”.

În cuprinsul recapitulaţiei devizului, calculul cheltuielilor se face

pe capitole de cheltuieli, după cum urmează:
 CAP. A. CHELTUIELI DIRECTE.
Acestea sunt aferente articolelor de deviz şi se determină pe baza
cantităţilor înscrise în antemăsurători şi a preţurilor unitare pe articole de deviz.
Cheltuielile directe sunt constituite din următoarele elemente:
 cheltuieli materiale în care se cuprinde valoarea materialelor calculate cu preţul de
la producător, fără T.V.A., iar în cazul materialelor utilizate pentru investiţii
aprovizionate din import şi taxele şi comisionul vamal;

 cheltuieli cu manopera în care se cuprinde manopera aferentă muncitorilor direct

productivi şi manopera aferentă manipulării materialelor, la care se adaugă
celelalte drepturi salariale stabilite în condiţiile legii;

 cheltuieli cu utilajele de construcţii rezultate din orele de funcţionare şi a tarifelor

orare;

 transportul cu autovehicule al materialelor de la staţia de destinaţie şi de la

depozitele intermediare, poligoanele şi atelierele executantului, precum şi
transportul semifabricatelor de la staţiile de preparare (articolelor de transport de
tip TRA), transporturile tehnologice (transport pământ, beton, mortar, moloz
rezultat din demolări), transporturile cu utilajele de construcţii de la baza de utilaje
la punctul de lucru şi retur.
 CAP. B. ALTE CHELTUIELI DIRECTE.

În acest capitol se cuprind:

 cheltuieli de transport care vor cuprinde transporturile auto, C.F., naval, de la

producător sau furnizor, după caz, a materialelor, prefabricatelor, confecţiilor etc.,
la depozitul intermediar, de la depozitul intermediar la locul de punere în operă în
raza de acţiune a mijloacelor de ridicat, precum şi taxele aferente acestor
transporturi;

 cheltuielile rezultate din aplicarea taxelor legale în vigoare, ce intră în obligaţia

agenţilor economici.
Valoarea acestora rezultă prin aplicarea la costul manoperei a cotelor prevăzute
de reglementările în vigoare pentru CAM etc.
 CAP. C. CHELTUIELI INDIRECTE.

Cheltuielile indirecte reflectă valoarea cheltuielilor generale ale executantului.

Ele se determină prin aplicarea unei cote aferente acestora la valoarea totala a
cheltuielilor directe (suma cheltuielilor din cap. A şi cap. B) .

Cheltuielile indirecte se referă la următoarele activităţi având caracter general

al unei firme de execuţie:
A. Cheltuieli de interes general şi de executare a lucrărilor;

B. Cheltuieli administrativ-gospodăreşti;

C. Cheltuielile neproductive;

D. Cheltuieli privind asigurarea lucrărilor de construcţie.

 CAP. D. PROFIT.

Cota aferentă profitului este specifica fiecărui executant şi se stabileşte pe

baza analizelor privind eficienţa şi rentabilitatea executantului în condiţiile de
piaţă liberă şi/sau de conjunctura economico-financiară a perioadei şi de marja
de risc pe care şi-o asumă.

Valoarea profitului se determină prin aplicarea acestei cote de profit la suma

capitolelor A,B şi C din recapitulaţia devizului.

Din însumarea valorilor obţinute la aceste capitole se obţine

TOTAL GENERAL DEVIZ.
Exemplu:
2.3.6. Devizul oferta.
 Devizul ofertă reprezintă piesa scrisă inclusă în documentaţia
de licitare - ofertare, prin care ofertantul precizează costul unei
construcţii în această etapă.

În etapa de elaborare a proiectului tehnic se întocmesc liste de

cantităţi de lucrări, pe formularele devizului ofertă, fără a se
înscrie preţuri unitare şi valori totale.

Pe baza preţurilor proprii privind materialele, manopera, utilajele,

transporturile şi gradul de dotare a antreprenorilor, aceştia
completează devizul ofertă şi îl includ în documentaţia de
ofertare.
 Devizul ofertă conţine simbolul articolelor de deviz, descrierea
lucrărilor de executat, cantităţile de lucrări, preţul unitar şi
valoarea totală pe articolul de deviz.

Conform legislaţiei în vigoare, devizul ofertă are aceeaşi

structură ca şi devizul analitic.

Preţurile cu care vor fi întocmite devizele ofertă sunt numai cele

practicate de producătorii de resurse şi respectiv prestatorii de
servicii într-un interval de timp de maxim 30 zile calendaristice
anterior termenului limită de depunere a ofertelor.
Forma de redactare a devizului ofertă este următoarea:
 Se constată că devizul ofertă nu mai evidenţiază elementele din
care este constituit preţul total. Cu toate acestea, valoarea
acestuia este identică cu cea a devizului analitic. Acest lucru se
datorează faptului că preţul unitar şi valoarea totală pe articolul
de deviz din cadrul devizului ofertă, conţin şi ponderea
cheltuielilor din încheierea devizului analitic.
Determinarea preţului unitar pe articolul de deviz din cadrul
devizului ofertă se face astfel:
 se calculează raportul dintre totalul general şi totalul cheltuielilor directe
din devizul analitic;
 valoarea totală a fiecărui articol din devizul analitic se multiplică cu
valoarea acestui raport, determinându-se astfel valoarea totală pe articol
din devizul ofertă;
 împărţind valoarea totală pe articolul din devizul ofertă la cantitatea pe
articol, se determină preţul unitar pe articol de deviz ofertă.
CURS NR. 7
 Devizul general este documentaţia economică prin care se
stabileşte valoarea totală estimativă a cheltuielilor necesare
realizării obiectivelor de investiţii sau a cheltuielilor asimilate
investiţiilor, necesare realizării lucrărilor de intervenţii la
construcţii şi instalaţii, în faza de proiectare studiu de
fezabilitate/documentaţie de avizare a lucrărilor de intervenţii.

Acesta constituie baza elaborării documentaţiei economice

ce urmează a se finanţa după ce, în prealabil, valoarea
cheltuielilor supuse licitaţiei a fost adjudecată.

Conform legislaţiei în vigoare, structura devizului general

este prezentată mai jos:
3.1. Structura devizului general
pe capitole de cheltuieli.
CAPITOLUL 1. Cheltuieli pentru obţinerea şi amenajarea
terenului

1.1. Obținerea terenului.

Cuprinde cheltuielile efectuate pentru:
a) cumpărarea de terenuri;
b) plata concesiunii (redevenței) pe durata realizării lucrărilor;
c) exproprieri și despăgubiri;
d) schimbarea regimului juridic al terenului;
e) scoaterea temporară sau definitivă din circuitul agricol;
f) cheltuieli de aceeași natură, prevăzute de lege.
 1.2. Amenajarea terenului:
Cuprinde cheltuielile efectuate pentru pregătirea
amplasamentului și care constau în:
a) demolări;
b) demontări;
c) dezafectări;
d) defrișări;
e) colectare, sortare și transport la depozitele autorizate al
deșeurilor rezultate;
f) sistematizări pe verticală;
g) accesuri/drumuri/alei/parcări/drenuri/rigole/canale de
scurgere, ziduri de sprijin;
 h) drenaje;
i) epuizmente (exclusiv cele aferente realizării lucrărilor pentru
investiția de bază);
j) devieri de cursuri de apă;
k) strămutări de localități;
l) strămutări de monumente istorice;
m) descărcări de sarcină arheologică sau, după caz, protejare în
timpul execuției obiectivului de investiții (în cazul executării unor
lucrări pe amplasamente ce fac parte din Lista monumentelor
istorice sau din Repertoriul arheologic național);
n) lucrări pentru pregătirea amplasamentului.
 1.3. Amenajări pentru protecția mediului și aducerea terenului la
starea inițială.
Cuprinde cheltuielile efectuate pentru lucrări și acțiuni de
protecția mediului, inclusiv pentru refacerea cadrului natural după
terminarea lucrărilor, de exemplu:
a) plantare de copaci;
b) reamenajare spații verzi;
c) reintroducerea în circuitul agricol a suprafețelor scoase
temporar din uz;
d) lucrări/acțiuni pentru protecția mediului.

1.4. Cheltuieli pentru relocarea/protecția utilităților (devieri rețele

de utilități din amplasament).
 CAPITOLUL 2. Cheltuieli pentru asigurarea utilităţilor
necesare obiectivului de investitie.
Cuprinde cheltuielile aferente lucrărilor pentru asigurarea cu
utilitățile necesare a funcționării obiectivului de investiție, care
se execută pe amplasamentul delimitat din punct de vedere
juridic ca aparținând obiectivului de investiție, precum și
cheltuielile aferente racordării la rețelele de utilități, precum:
a) alimentare cu apă;
b) canalizare;
c) alimentare cu gaze naturale;
d) agent termic;
e) energie electrică;
f) telecomunicații;
g) drumuri de acces;
h) căi ferate industriale;
i) alte utilități.
 CAPITOLUL 3. Cheltuieli pentru proiectare şi
asistenţă tehnică .

3.1. Studii.
Cuprinde cheltuielile pentru:
3.1.1. studii de teren: studii geotehnice, geologice,
hidrologice, hidrogeotehnice, fotogrammetrice, topografice și
de stabilitate ale terenului pe care se amplasează obiectivul de
investiție;
3.1.2. raport privind impactul asupra mediului;
3.1.3. studii de specialitate necesare în funcție de specificul
investiției.
 3.2. Documentații-suport și cheltuieli pentru obținerea de avize,
acorduri și autorizații.
Cuprinde toate cheltuielile necesare pentru elaborarea
documentațiilor și obținerea avizelor:
a) obținerea/prelungirea valabilității certificatului de urbanism;
b) obținerea/prelungirea valabilității autorizației de construire/
desființare;
c) obținerea avizelor și acordurilor pentru racorduri și
branșamente la rețele publice de alimentare cu apă, canalizare,
alimentare cu gaze, alimentare cu agent termic, energie
electrică, telefonie;
d) obținerea certificatului de nomenclatură stradală și adresă;
 e) întocmirea documentației, obținerea numărului cadastral
provizoriu și înregistrarea terenului în cartea funciară;
f) obținerea actului administrativ al autorității competente
pentru protecția mediului;
g) obținerea avizului de protecție civilă;
h) avizul de specialitate în cazul obiectivelor de patrimoniu;
i) alte avize, acorduri și autorizații.

3.3. Expertizare tehnică a construcțiilor existente, a

structurilor și/sau, după caz, a proiectelor tehnice, inclusiv
întocmirea de către expertul tehnic a raportului de expertiză
tehnică;

3.4. Certificarea performanței energetice și auditul energetic

al clădirilor.
 3.5. Proiectare
Cuprinde cheltuielile pentru:
3.5.1. tema de proiectare;
3.5.2. studiu de prefezabilitate;
3.5.3. studiu de fezabilitate/documentație de avizare a
lucrărilor de intervenții și deviz general;
3.5.4. documentațiile tehnice necesare în vederea obținerii
avizelor/acordurilor/autorizațiilor;
3.5.5. verificarea tehnică de calitate a proiectului tehnic și a
detaliilor de execuție;
3.5.6. proiect tehnic și detalii de execuție.
 3.6. Organizarea procedurilor de achiziție
Cuprinde cheltuieli aferente organizării și derulării
procedurilor de achiziții publice:
a) cheltuieli aferente întocmirii documentației de atribuire și
multiplicării acesteia (exclusiv cele cumpărate de ofertanți);
b) cheltuieli cu onorariile, transportul, cazarea și diurna
membrilor desemnați în comisiile de evaluare;
c) anunțuri de intenție, de participare și de atribuire a
contractelor, corespondență prin poștă, fax, poștă electronică
în legătură cu procedurile de achiziție publică;
d) cheltuieli aferente organizării și derulării procedurilor de
achiziții publice.
 3.7. Consultanță.
Cuprinde cheltuieli efectuate pentru:
3.7.1. managementul de proiect pentru obiectivul de investiții;
3.7.2. auditul financiar.

3.8. Asistență tehnică

Cuprinde cheltuielile efectuate pentru:
3.8.1. asistență tehnică din partea proiectantului:
a) pe perioada de execuție a lucrărilor;
b) pentru participarea proiectantului la fazele incluse în
programul de control al lucrărilor de execuție, avizat de către
Inspectoratul de Stat în Construcții;
3.8.2. dirigenție de șantier, asigurată de personal tehnic de
specialitate, autorizat.
 CAPITOLUL 4. Cheltuieli pentru investiţia de bază .

4.1. Construcții și instalații

Cuprinde cheltuielile aferente execuției tuturor obiectelor
cuprinse în obiectivul de investiție.
Proiectantul va delimita obiectele de construcții din cadrul
obiectivului de investiții și va nominaliza cheltuielile pe fiecare
obiect.
Cheltuielile aferente fiecărui obiect de construcție se regăsesc
în devizul pe obiect.
4.2. Montaj utilaje, echipamente tehnologice și funcționale
Cuprinde cheltuielile aferente montajului utilajelor tehnologice
și al utilajelor incluse în instalațiile funcționale, inclusiv rețelele
aferente necesare funcționării acestora.
Cheltuielile se desfășoară pe obiecte de construcție.
 4.3. Utilaje, echipamente tehnologice și funcționale care
necesită montaj
Cuprinde cheltuielile pentru achiziționarea utilajelor și
echipamentelor tehnologice, precum și a celor incluse în
instalațiile funcționale.
Cheltuielile se desfășoară pe obiecte de construcție.
4.5. Dotări.
Cuprinde cheltuielile pentru procurarea de bunuri care intră în
categoria mijloacelor fixe sau obiectelor de inventar, precum:
mobilier, dotări cu mijloace tehnice de apărare împotriva
incendiilor, dotări de uz gospodăresc, dotări privind protecția
muncii.
Cheltuielile se desfășoară pe obiecte de construcție.
Dotările se cuprind în devizul general în baza fundamentării
privind necesitatea și oportunitatea finanțării acestora, întocmită
de autoritatea contractantă și aprobată de către autoritatea
administrației publice centrală competentă din domeniul căreia
se realizează investiția publică.
 4.6. Active necorporale.
Cuprinde cheltuielile cu achiziționarea activelor necorporale:
drepturi referitoare la brevete, licențe, know-how sau cunoștințe
tehnice nebrevetate.
 CAPITOLUL 5. Alte cheltuieli.

5.1. Organizare de șantier.

Cuprinde cheltuieli necesare în vederea creării condițiilor de
desfășurare a activității de construcții-montaj, din punct de
vedere tehnologic și organizatoric.
5.1.1. Lucrări de construcții și instalații aferente organizării de
șantier.
Cuprinde cheltuieli aferente realizării unor construcții provizorii
sau amenajări în construcții existente, precum și cheltuieli de
desființare a organizării de șantier:
a) vestiare/barăci/spații de lucru pentru personalul din șantier;
b) platforme tehnologice/dezafectarea platformelor tehnologice;
c) grupuri sanitare;
d) rampe de spălare auto;
e) depozite pentru materiale;
 f) fundații pentru macarale;
g) rețele electrice de iluminat și forță;
h) căi de acces auto și căi ferate;
i) branșamente/racorduri la utilități;
j) împrejmuiri;
k) panouri de prezentare;
l) pichete de incendiu;
m) cheltuieli pentru desființarea organizării de șantier, inclusiv
cheltuielile necesare readucerii terenurilor ocupate la starea lor
inițială, la terminarea execuției lucrărilor de investiții, cu
excepția cheltuielilor aferente pct. 1.3 "Amenajări pentru
protecția mediului și aducerea la starea inițială" din structura
devizului general;
 5.1.2. Cheltuieli conexe organizării de șantier
Cuprinde cheltuielile pentru:
a) obținerea autorizației de construire/desființare aferente
lucrărilor de organizare de șantier;
b) taxe de amplasament;
c) închirieri semne de circulație;
d) întreruperea temporară a rețelelor de transport sau
distribuție de apă, canalizare, agent termic, energie electrică,
gaze naturale, a circulației rutiere, feroviare, navale sau aeriene;
e) contractele de asistență cu poliția rutieră;
f) contracte temporare cu furnizorul de energie electrică, cu
furnizorul de apă și cu unități de salubrizare;
g) taxe depozit ecologic;
h) taxe locale;
 i) chirii pentru ocuparea temporară a domeniului public;
j) cheltuielile necesare readucerii terenurilor ocupate la starea
lor inițială, la terminarea execuției lucrărilor de
investiții/intervenții, operațiune care constituie obligația
executanților, cu excepția cheltuielilor aferente pct. 1.3
"Amenajări pentru protecția mediului și aducerea la starea
inițială" din structura devizului general;
k) costul energiei electrice și al apei consumate în incinta
organizării de șantier pe durata de execuție a lucrărilor;
l) costul transportului muncitorilor nelocalnici și/sau cazarea
acestora;
m) paza șantierului;
n) asigurarea pompierului autorizat;
o) cheltuieli privind asigurarea securității și sănătății în timpul
execuției lucrărilor pe șantier.
5.2. Comisioane, cote, taxe, costul creditului
Cuprinde, după caz:
5.2.1. comisioanele și dobânzile aferente creditului băncii
finanțatoare;
5.2.2. cota aferentă Inspectoratului de Stat în Construcții,
calculată potrivit prevederilor Legii nr. 10/1995 privind calitatea
în construcții, republicată;
5.2.3. cota aferentă Inspectoratului de Stat în Construcții,
calculată potrivit prevederilor Legii nr. 50/1991 privind
autorizarea executării lucrărilor de construcții, republicată, cu
modificările și completările ulterioare;
5.2.4. cota aferentă Casei Sociale a Constructorilor - CSC, în
aplicarea prevederilor Legii nr. 215/1997 privind Casa Socială a
Constructorilor.;
5.2.5. taxe pentru acorduri, avize conforme și autorizația de
construire/desființare.
 5.3. Cheltuieli diverse și neprevăzute
Cheltuielile diverse și neprevăzute vor fi folosite în conformitate
cu legislația în domeniul achizițiilor publice ce face referire la
modificările contractuale apărute în timpul execuției.
Cheltuielile diverse și neprevăzute se estimează procentual, din
valoarea cheltuielilor prevăzute la cap./subcap. 1.2, 1.3, 1.4, 2,
3.5, 3.8, 4 ale devizului general, astfel:
a) 10% în cazul executării unui obiectiv/obiect nou de investiții;
b) 20% în cazul executării lucrărilor de intervenției la
construcție existentă.

5.4. Cheltuieli pentru informare și publicitate

Cuprinde cheltuielile pentru publicitate și informare, inclusiv
pentru diseminarea informațiilor de interes public.
 CAPITOLUL 6. Cheltuieli pentru probe tehnologice şi
teste şi predare la beneficiar .
6.1. Pregătirea personalului de exploatare.
Cuprinde cheltuielile necesare instruirii/școlarizării personalului
în vederea utilizării corecte și eficiente a utilajelor și
tehnologiilor.
6.2. Probe tehnologice și teste
Cuprinde cheltuielile aferente execuției probelor/încercărilor,
prevăzute în proiect, rodajelor, expertizelor la recepție,
omologărilor.
În situația în care se obțin venituri ca urmare a probelor
tehnologice, în devizul general se înscrie valoarea rezultată prin
diferența dintre cheltuielile realizate pentru efectuarea probelor
și veniturile realizate din acestea.
În figura 1. se prezintă structura devizului general.

ENTITATEA ACHIZITOARE : PR.Nr.:

UNITATEA:
PROIECTANT: FAZA: STUDIU DE FEZABILITATE

DEVIZ GENERAL
(Conform H.G.R. nr. 907 / 2016)
privind cheltuielile de capital necesare realizării investiţiei:
(mii lei/EURO la cursul lei/EURO din data de ……)
Figura 1. Structura devizului general
 Proiectul tehnic trebuie să fie astfel elaborat încât să fie clar,
să asigure informaţii tehnice complete privind viitoarea lucrare
şi să răspundă cerinţelor tehnice, economice şi tehnologice ale
beneficiarului.

Proiectul tehnic trebuie să permită elaborarea detaliilor de

execuţie în conformitate cu materialele şi tehnologia de
execuţie propusă, cu respectarea strictă a prevederilor
proiectului tehnic, fără să fie necesară suplimentarea
cantităţilor de lucrări şi fără a se depăşi costul lucrării stabilit în
faza de studiu de fezabilitate.

Proiectul tehnic se elaborează pe baza studiului de fezabilitate,

etapă în care s-au aprobat indicatorii tehnico-economici,
elementele şi soluţiile principale ale lucrării şi în care au fost
obţinute toate avizele şi acordurile de principiu, în conformitate
cu prevederile legale.
Conţinutul-cadru al proiectului tehnic este următorul:

A. Părţile scrise.

1.Date generale:

 denumirea obiectivului de investiţii;

 amplasamentul (judeţul, localitatea, adresa poştală şi/sau alte
date de identificare);
 titularul investiţiei;
 beneficiarul investiţiei;
 elaboratorul proiectului.
2. Descrierea generală a lucrărilor:
2.1.În cadrul secţiunii "Descrierea lucrărilor" care fac obiectul
proiectului tehnic se vor face referiri asupra următoarelor elemente:

 amplasamentul;
 topografia;
 clima şi fenomenele naturale specifice zonei;
 geologia, seismicitatea;
 prezentarea proiectului pe specialităţi;
 devierile şi protejările de utilităţi afectate;
 sursele de apă, energie electrică, gaze, telefon şi altele
asemenea pentru lucrări definitive şi provizorii;
 căile de acces permanente, căile de comunicaţii şi altele
asemenea;
 trasarea lucrărilor;
 antemăsurătoarea.

2.2.Memorii tehnice pe specialităţi.

3. Caietele de sarcini.

Caietele de sarcini sunt documentele care

reglementează nivelul de performanţă a lucrărilor, precum
şi cerinţele, condiţiile tehnice şi tehnologice, condiţiile de
calitate pentru produsele care urmează a fi încorporate în
lucrare, testele, inclusiv cele tehnologice, încercările,
nivelurile de toleranţe şi altele de aceeaşi natură, care să
garanteze îndeplinirea exigenţelor de calitate şi
performanţă solicitate.

Caietele de sarcini se elaborează de către proiectant pe

specialităţi, prin dezvoltarea elementelor tehnice cuprinse
în planşe, şi nu trebuie să fie restrictive.
3.1.Rolul şi scopul caietelor de sarcini:

 fac parte integrantă din proiectul tehnic;

 reprezintă descrierea elementelor tehnice şi calitative
menţionate în planşe şi prezintă informaţii, precizări şi
prescripţii complementare planşelor;
 planşele, breviarele de calcul şi caietele de sarcini sunt
complementare; notele explicative înscrise în planşe sunt
scurte şi cu caracter general, vizând în special explicitarea
desenelor;
 detaliază notele şi cuprind caracteristicile şi calităţile
materialelor folosite, testele şi probele acestora, descriu
lucrările care se execută, calitatea, modul de realizare,
testele, verificările şi probele acestor lucrări, ordinea de
execuţie şi de montaj şi aspectul final;
 împreună cu planşele, trebuie să fie astfel concepute încât, pe
baza lor, să se poată determina cantităţile de lucrări, costurile
lucrărilor şi utilajelor, forţa de muncă şi dotarea necesară
execuţiei lucrărilor;
 elaborarea caietelor de sarcini se face de către proiectanţi -
arhitecţi şi ingineri specialişti -, pentru fiecare categorie de
lucrare;
 stabilesc responsabilităţile pentru calităţile materialelor şi ale
lucrărilor şi responsabilităţile pentru teste, verificări, probe;
 redactarea caietelor de sarcini trebuie să fie concisă şi
sistematizată;
 prevăd modul de urmărire a comportării în timp a investiţiei;
 prevăd măsurile şi acţiunile de demontare/demolare (inclusiv
reintegrarea în mediul natural a deşeurilor) după expirarea
perioadei de viaţă (postutilizarea).
3.2. Tipuri de caiete de sarcini:

3.2.1. În funcţie de destinaţie, caietele de sarcini pot fi:

 caiete de sarcini pentru execuţia lucrărilor;

 caiete de sarcini pentru furnizori de materiale, semifabricate, utilaje,
echipamente tehnologice şi confecţii diverse;
 caiete de sarcini pentru recepţii, teste, probe, verificări şi puneri în
funcţiune;
 caiete de sarcini pentru urmărirea comportării în timp a construcţiilor
şi conţinutul cărţii tehnice.

3.2.2. În funcţie de categoria de importanţă a obiectivului de

investiţii, caietele de sarcini pot fi:

 caiete de sarcini generale, care se referă la lucrări curente în

domeniul construcţiilor şi care se elaborează pentru toate obiectivele
de investiţii;
 caiete de sarcini speciale, care se referă la lucrări specifice şi care se
elaborează independent pentru fiecare lucrare.
3.3. Conţinutul caietelor de sarcini.

Caietele de sarcini trebuie să cuprindă:

 breviarele de calcul, care reprezintă documentele justificative pentru

dimensionarea elementelor de construcţii şi de instalaţii şi se
elaborează pentru fiecare element de construcţie în parte. Breviarele
de calcul, prezentate sintetic, vor preciza încărcările şi ipotezele de
calcul, precum şi tipurile de programe utilizate;
 nominalizarea planşelor care guvernează lucrarea;
 proprietăţile fizice, chimice, de aspect, de calitate, toleranţe, probe,
teste şi altele asemenea, pentru materialele componente ale lucrării,
cu indicarea standardelor;
 dimensiunea, forma, aspectul şi descrierea execuţiei lucrării;
 ordinea de execuţie, probe, teste, verificări ale lucrării;
 standardele, normativele şi alte prescripţii, care trebuie respectate la
materiale, utilaje, confecţii, execuţie, montaj, probe, teste, verificări;
 condiţiile de recepţie, măsurători, aspect, culori, toleranţe şi altele
asemenea.
4. Listele cu cantităţile de lucrări.
Acest capitol va cuprinde toate elementele necesare cuantificării
valorice a lucrărilor şi conţine:
 centralizatorul cheltuielilor, pe obiectiv (formularul F1);
 centralizatorul cheltuielilor pe categorii de lucrări, pe obiecte
(formularul F2);
 listele cu cantităţile de lucrări pe categorii de lucrări
(formularul F3);
 listele cu cantităţile de utilaje şi echipamente tehnologice,
inclusiv dotări (formularul F4);
 fişele tehnice ale utilajelor şi echipamentelor tehnologice
(formularul F5);
 listele cu cantităţi de lucrări pentru construcţii provizorii OS
(organizare de şantier).

5.Graficul general de realizare a investiţiei publice

(formularul F6).
Graficul general de realizare a investiţiei publice reprezintă
eşalonarea fizică a lucrărilor de investiţii/intervenţii.
B. Părţile desenate.
Sunt documentele principale ale proiectului tehnic pe baza
cărora se elaborează părţile scrise ale acestuia, cuprinzând
toate informaţiile necesare elaborării caietelor de sarcini şi
care, de regulă, se compun din:

1. Planşe generale:
 planşa de încadrare în zonă;
 planşele de amplasare a reperelor de nivelment şi planimetrice;
 planşele topografice principale;
 planşele de amplasare a forajelor şi profilurilor geotehnice, cu înscrierea
condiţiilor şi a recomandărilor privind lucrările de fundare;
 planşele principale de amplasare a obiectelor, cu înscrierea cotelor de
nivel, a distanţelor de amplasare, orientărilor, coordonatelor, axelor,
reperelor de nivelment şi planimetrice, a cotei ± 0,00, a cotelor
trotuarelor, a cotelor şi distanţelor principale de amplasare a drumurilor,
trotuarelor, aleilor pietonale, platformelor şi altele asemenea;
  planşele principale privind sistematizarea pe verticală a terenului, cu
înscrierea volumelor de terasamente, săpături-umpluturi, depozite de
pământ, volumul pământului transportat (excedent şi deficit), a lucrărilor
privind stratul vegetal, a precizărilor privind utilajele şi echipamentele de
lucru, precum şi a altor informaţii şi elemente tehnice şi tehnologice;
 planşele principale privind construcţiile subterane, cuprinzând
amplasarea lor, secţiuni, profiluri longitudinale/transversale, dimensiuni,
cote de nivel, cofraj şi armare, ariile şi marca secţiunilor din oţel, marca
betoanelor, protecţii şi izolaţii hidrofuge, protecţii împotriva agresivităţii
solului, a coroziunii şi altele asemenea;
 planşele de amplasare a reperelor fixe şi mobile de trasare.

2. Planşele principale ale obiectelor.

Sunt planşe cu caracter tehnic, care definesc şi explicitează toate
elementele construcţiei.

Se recomandă ca fiecare obiect subteran/suprateran să fie identificat prin

număr/cod şi denumire proprii.
Planşele principale se elaborează pe obiecte şi, în general, cuprind

2.1.Planşe de arhitectură.
Definesc şi explicitează toate elementele de arhitectură ale
fiecărui obiect, inclusiv cote, dimensiuni, distanţe, funcţiuni, arii,
precizări privind finisajele şi calitatea acestora şi alte informaţii de
această natură.
2.2.Planşe de structură.
Definesc şi explicitează pentru fiecare obiect alcătuirea şi
execuţia structurii de rezistenţă, cu toate caracteristicile acesteia,
şi cuprind:
 planurile infrastructurii şi secţiunile caracteristice cotate;
 planurile suprastructurii şi secţiunile caracteristice cotate;
 descrierea soluţiilor constructive, descrierea ordinii tehnologice de
execuţie şi montaj (numai în situaţiile speciale în care aceasta este
obligatorie), recomandări privind transportul, manipularea,
depozitarea şi montajul.
2.3.Planşe de instalaţii .
Definesc şi explicitează pentru fiecare obiect amplasarea,
alcătuirea şi execuţia instalaţiilor, inclusiv cote, dimensiuni,
toleranţe şi altele asemenea.

2.4.Planşe de utilaje şi echipamente tehnologice.

Vor cuprinde, în principal, planşele principale de tehnologie şi

montaj, secţiuni, vederi, detalii, inclusiv cote, dimensiuni,
toleranţe, detalii montaj.
2.5.Planşe de dotări.

Cuprind planşe de amplasare şi montaj, inclusiv cote, dimensiuni,

secţiuni, vederi, tablouri de dotări şi altele asemenea, pentru:
 piese de mobilier;
 elemente de inventar gospodăresc;
 dotări PSI;
 dotări necesare securităţii muncii;
 alte dotări necesare în funcţie de specific.
 Investiţiile sunt o categorie de cheltuieli care angajează
viitorul, în sensul că de ele depind: creşterea şi perfecţionarea
potenţialului productiv al unei întreprinderi (prin extindere şi
modernizare), apariţia de noi capacităţi de producţie (sporirea
numărului de întreprinderi) într-o ramură a economiei naţionale.

În acelaşi timp se fac importante cheltuieli de investiţii pentru

dezvoltarea bazei materiale a activităţilor social-culturale,
precum şi pentru construcţia de locuinţe. În orice economie,
investiţiile fac legătura dintre prezent şi viitor, între generaţii.
5.1. Conceptul de investiţie.

Noţiunea de investiţie, într-o accepţiune largă, este sinonimă

cu noţiunile de alocare, plasare, dotare, iar într-un sens mai
restrâns, financiar-contabil, reprezintă o cheltuială făcută
pentru obţinerea de bunuri materiale cu valoare mare şi
folosinţă îndelungată.

Specialiştii definesc investiţia ca:

- angajarea resurselor făcută cu speranţa realizării unor
beneficii în decursul unei lungi perioade de timp în viitor;
- acţiune prin care se cheltuiesc bani sau alte resurse în
speranţa că în viitor se vor obţine alte beneficii.
Potrivit destinaţiei fondurilor alocate, se disting:

- investiţie de capital: cumpărarea de bunuri (o fabrica, utilaje)

cu scopul de a produce bunuri ce se vor vinde ulterior;
Investiţiile de capital sunt caracteristice întreprinderilor industriale şi
comerciale; acestea recurg doar ocazional la plasamente financiare.

- investiţie financiară: achiziţionarea de valori (hârtii de

valoare, opere de artă, crearea de depozite bancare) ţinându-
se seama îndeosebi de rata dobânzilor bancare, în funcţie de
care se apreciază dacă sunt rentabile
 Noţiunii de investiţie îi este asociat timpul. Investiţia este o
cheltuiala pentru un viitor incert, deci inerent i se asociază
riscul.

După Pièrre Massè, investiţiile echivalează cu a renunţa la

satisfacţia imediată şi sigură, pe seama economiilor şi
veniturilor de care se dispune în prezent contra unei speranţe
viitoare, al cărui suport îl reprezintă bunul investit.

Deci, investiţia presupune economisire, acumularea unei părţi

din venit, urmărindu-se un câştig în viitor.
Sintetizând, trebuie relevate unele aspecte privind investiţiile:

• reprezintă o plasare de fonduri băneşti într-o acţiune, într-un proiect sau

operaţie pentru a crea un spor de avuţie, atât la nivelul individului, cât şi al
firmelor şi al societăţii;

• scopul urmărit nu constă numai în obţinerea sporului de bunuri de folosinţă

îndelungată şi capacităţi de producţie, ci şi a unui câştig (profit);

• reprezintă un flux al valorilor care au ca punct iniţial, de pornire, fondurile

financiare, o parte a veniturilor şi economiilor realizate;

• există un decalaj în timp între momentul investirii şi cel al obţinerii

rezultatelor şi veniturilor scontate;

• sunt o cheltuială efectuată în prezent, certă, în scopul obţinerii unor efecte

viitoare, adesea incerte; din acest punct de vedere investiţiile constituie o
resursă avansată care comportă un risc.
5.2.Conceptul de eficienţă economică a investiţiilor.

Investiţiile constituie economii pe care generaţia actuală le

face la fondul de consum în vederea asigurării dezvoltării
capitalului fix în perioadele următoare de timp.

În aceste condiţii nu ne poate fi indiferent modul cum se

consumă aceste economii, aceste eforturi, fapt ce impune
compararea rezultatelor economice, a efectelor economice, cu
eforturile investiţionale făcute.
Această comparaţie se realizează prin intermediul eficientei
economice care are următoarea formula de principiu:

E ε
e= → max sau e' = → min
ε E

în care:

 e, e' - reprezintă eficienţa economică;

 E - reprezintă efectul economic;

 ε - reprezintă efortul investiţional.

 Prin eficienţa economică a investiţiilor înţelegem relaţia
care se stabileşte între cantitatea şi structura efortului pe de o
parte, ca generatori de efecte, şi nivelul rezultatelor economice
obţinute în urma desfăşurării procesului investiţional.

 În categoria eforturilor se cuprind eforturi care se referă la procesul

investiţional (valoarea investiţiei, valoarea lucrărilor de construcţii-montaj,
numărul de utilaje şi de personal atrase în procesul investiţional) dar şi
cele referitoare la procesul de producţie (costurile de producţie,
cheltuielile materiale, numărul de salariaţi etc.). Aceste eforturi se pot
referi la un singur an sau la întreaga perioadă de activitate.

 Efectele economice pot fi directe (rezultatele imediate obţinute în urma

procesului investiţional) şi indirecte care apar la utilizatorul rezultatelor
procesului investiţional. Efectele directe, la rândul lor, se pot împărţi în
efecte anuale (profituri anuale, valoarea anuala a producţiei) sau efecte
totale, însumate pe întreaga perioadă de funcţionare a obiectivului
economic (profituri totale, valoarea totală a producţiei etc.).
5.3. Indicatori de evaluare a eficienţei investiţiilor.

Deşi analiza eficienţei economice a investiţiilor este făcută de specialişti

în economie, prezentăm în continuare câţiva indicatori economici folosiţi în
aprecierea variantelor de investiţii deoarece de cele mai multe ori cca. 40%
din valoarea investiţiilor este necesară pentru realizarea de lucrări de
construcţii, specialiştii din construcţii trebuind să furnizeze date privind
costul acestora

Orice investiţie poate fi realizată în mai multe moduri iar fiecare

modalitate se poate realiza după mai multe variante de proiect.
Pentru alegerea variantei optime se foloseşte un sistem de
indicatori de eficienţă economică
Aceşti indicatori sunt grupaţi astfel:
A. INDICATORI CU CARACTER GENERAL care contribuie la
formarea unei imagini globale asupra eforturilor şi efectelor ce
vor caracteriza activitatea viitoare a investiţiei:
A1. Capacitatea de producţie, care exprimă cantitatea de producţie ce se
poate obţine într-o perioadă de timp (de regulă un an) în unităţi fizice
(bucăţi, tone, m3 etc.);

A2. Numărul de salariaţi de care va avea nevoie viitorul obiectiv;

A3. Cheltuielile de producţie care exprimă efortul total făcut pentru
realizarea investiţiei;
A4. Valoarea producţiei care exprimă eforturile brute pentru o perioadă de
timp (de regulă un an);
A5. Profitul(beneficiul), indicator deosebit de important, exprimând efetul
net al activităţii;
A6. Productivitatea muncii care exprimă eficienţa cu care se consumă
munca, calculată ca producţia realizată de un salariat în unitatea de timp;

A7. Consumurile specifice de materiale, materii prime, combustibili şi

energie, exprimând consumurile pe unitatea de produs realizat; acestea
sunt foarte importante în aprecierea eficienţei economice.
B. INDICATORII DE BAZĂ sunt:

B1. Valoarea investiţiei reprezentând mărimea fondurilor necesare pentru

realizarea unui obiectiv de investiţie, constituie unul din principalii
indicatori folosit în adoptarea deciziei de a investi şi se calculează cu
relaţia:
It = I + M0 + Cs
în care: It – investiţia totală
I – investiţia calculată conform devizului general
M0 – necesarul de mijloace circulante pentru începerea funcţionării
obiectivului
Cs – alte cheltuieli (cu pregătirea cadrelor, supravegherea
lucrărilor etc.)
Investiţiile se materializează în capitaluri fixe, care pot fi:

– capitaluri fixe active, care participă nemijlocit la procesul de producţie,

constând în utilaje, instalaţii de lucru, construcţii speciale;
– capitaluri fixe pasive, care doar asigură buna funcţionare a capitaluri
fixe active, cum sunt clădirile.

B2. Durata de execuţie a lucrărilor de investiţie perioadă în care se

materializează fondurile de investiţie în capitaluri fixe. Deoarece pe această
perioadă sunt scoase din circuitul economic productiv o serie de resurse
(umane, materiale, financiare), perioada respectivă trebuie să fie cât mai
scurtă.
B3. Durata de funcţionare a capitalului fix. Perioada procesului investiţional
se împarte în trei perioade:

– perioada de proiectare, în care se elaborează documentaţiile de investiţii,

se obţin avizele şi aprobările, se constituie fondurile de finanţare, se
contractează lucrarea şi se deschide finanţarea;

– perioada de execuţie a obiectivului;

– perioada de funcţionare a capitalului fix, care se poate împărţi în trei

perioade caracteristice şi anume:
- perioada până la atingerea parametrilor proiectaţi;
- perioada de funcţionare normală, în care se obţin efectele nete
maxime (profit);
- perioada de declin.
B4. Investiţia specifică, care exprimă efortul de investiţie pentru realizarea
unei unităţi de capacitate de producţie, şi se calculează cu o relaţie de
tipul:
I
s=
q
în care: s – investiţia specifică;
I – investiţia;
q – capacitatea de producţie exprimată în unităţi naturale.
Acest indicator foloseşte la compararea diferitelor variante investiţionale.
B5. Termenul de recuperare a investiţiilor exprimând perioada în care valoarea
investiţiei se recuperează din profit şi se calculează cu o relaţie de tip:

I
T=
Ph
în care: T – durata de recuperare a investiţiilor;
It – investiţia totală;
Ph – profitul anual.
Acest indicator, exprimat în ani, este cu atât mai bun cu cât valoarea lui este mai
mică.
B6. Randamentul economic al investiţiilor, indicator cu un grad de
cuprindere mai mare, asigurând comparabilitatea între profitul net şi efortul
investiţional, calculat cu relaţia:

Pn Pt − I t Pt
R= = = −1
It It It

Acest indicator este cu atât mai bun cu cât valoarea lui este mai mare.
5.4. Modele ale procesului investiţional.

Procesul investiţional şi de exploatare a investiţiilor poate fi

analizat în următoarele cazuri:

 cazul teoretic;
 cazul practic;
 cazul conjunctural.
a. Cazul teoretic poate fi reprezentat prin modelul grafic de mai
jos:

Figura 2. Graficul procesului investiţional şi de funcţionare a capitalului fix – cazul teoretic.

După cum se observă din graficul din figura 2, investiţiile cresc pe măsură ce
se finalizează lucrările necesare viitorului obiectiv.

În perioada de funcţionare a obiectivului economic se remarcă trei perioade:

– perioada până la atingerea parametrilor proiectaţi, când costurile de producţie (C)
sunt mari, iar valoarea producţiei (Q) este sub nivelul stabilit prin proiect; în
această perioadă producţia începe să crească, iar costurile să scadă;

– perioada de maturitate a obiectivului, când costurile de producţie (C) şi valoarea

producţiei (Q) se menţin relativ constante;

– perioada de declin, în care costurile de producţie (C) cresc datorită uzurii fizice şi
morale a utilajelor care conduc la costuri suplimentare, iar valoarea producţiei (Q)
se reduce datorită scăderii calităţii şi a apariţiei de noi produse mai competitive.

Există un moment în care valoarea producţiei (Q) este egală cu nivelul costurilor
de producţie (C) şi care marchează momentul încheierii duratei de funcţionare
eficiente a obiectivului (v), în care acesta a funcţionat aducând profit. Utilajele mai
pot funcţiona o perioadă de timp, dar activitatea se va solda cu pierderi. Momentul
în care se încheie şi perioada de funcţionare fizică a utilajelor marchează durata de
funcţionare a obiectivului (f). În practică obiectivul este scos din funcţiune înainte
sau la sfârşitul perioadei de funcţionare cu profit.
Pe grafic se disting următoarele momente caracteristice:
– n , momentul începerii realizării investiţiei;
– o , momentul punerii în funcţiune a obiectivului, care coincide cu momentul
începerii funcţionării acestuia;
– r , momentul încheierii perioadei de recuperare a investiţiei din profit;
– v ,momentul încheierii perioadei de funcţionare cu profit a obiectivului;
– f , momentul încheierii perioadei de funcţionare a obiectivului.
Pe grafic sunt puse în evidenţă următoarele suprafeţe:
– S1 , reprezentând volumul total de investiţii, It ;
– S2 , reprezentând profitul care a compensat efortul de investiţie:

S1 = S2 = It
– S3 , reprezentând profitul net, după recuperarea investiţiilor:

S3 = Pt – It şi Pt = S2 + S3
În acest caz, randamentul economic se calculează astfel:
S3 Pt − I t Pt
R= sau R= ⇒ R = −1
S1 It It
b. Cazul practic care presupune că atât costurile de producţie (C) cât şi
valoarea producţiei (Q) se menţin constante pe durata de funcţionare a
investiţiei. Aceste ipoteze simplificatoare se fac deoarece în practică este
dificil de a estima evoluţiile curbelor (C) şi (Q). Modelul grafic este prezentat
mai jos:

Figura 3. Graficul procesului investiţional şi de funcţionare a capitalului fix – cazul practic.

În acest grafic suprafeţele specifice au următoarele expresii:

S2 = T x (Q – C) = T x Ph
S3 = (D – T) x (Q – C) = (D – T) x Ph
în care: Ph este profitul anual.

În acest caz se pot calcula:

It
S1 = S 2 ⇒ I t = TxPh ⇒ T =
Ph
S3 ( D − T ) xPh D −T D
R= = = ⇒ R= −1
S2 TxPh T T
Din această relaţie se observă că randamentul economic va fi cu atât mai mare cu cât
perioada de funcţionare (D) va fi mai mare şi perioada de recuperare a investiţiilor (T)
mai mică. În concluzie, se va urmări recuperarea fondurilor de investiţii într-un termen
cât mai scurt şi menţinerea capitalului fix în stare optimă de funcţionare o perioadă
cât mai îndelungată.
c. Cazul conjunctural ţine seama şi de creşterea în timp a preţurilor
datorită inflaţiei şi a modificării dobânzilor bancare. Modelul grafic se
prezintă mai jos.
Cheltuielile de producţie cresc mai repede decât sporeşte producţia şi ca urmare,
eficienţa economică a investiţiei este mai mică, respectiv creşte durata de
recuperare a investiţiei şi se micşorează durata de exploatare a investiţiei.

Figura 4. Graficul procesului investiţional şi de funcţionare a capitalului fix – cazul conjunctural.

CURS NR. 8
5.2.Conceptul de eficienţă economică a investiţiilor.

Investiţiile constituie economii pe care generaţia actuală le

face la fondul de consum în vederea asigurării dezvoltării
capitalului fix în perioadele următoare de timp.

În aceste condiţii nu ne poate fi indiferent modul cum se

consumă aceste economii, aceste eforturi, fapt ce impune
compararea rezultatelor economice, a efectelor economice, cu
eforturile investiţionale făcute.
Această comparaţie se realizează prin intermediul eficientei
economice care are următoarea formula de principiu:

E ε
e= → max sau e' = → min
ε E

în care:

 e, e' - reprezintă eficienţa economică;

 E - reprezintă efectul economic;

 ε - reprezintă efortul investiţional.

 Prin eficienţa economică a investiţiilor înţelegem relaţia
care se stabileşte între cantitatea şi structura efortului pe de o
parte, ca generatori de efecte, şi nivelul rezultatelor economice
obţinute în urma desfăşurării procesului investiţional.

 În categoria eforturilor se cuprind eforturi care se referă la procesul

investiţional (valoarea investiţiei, valoarea lucrărilor de construcţii-montaj,
numărul de utilaje şi de personal atrase în procesul investiţional) dar şi
cele referitoare la procesul de producţie (costurile de producţie,
cheltuielile materiale, numărul de salariaţi etc.). Aceste eforturi se pot
referi la un singur an sau la întreaga perioadă de activitate.

 Efectele economice pot fi directe (rezultatele imediate obţinute în urma

procesului investiţional) şi indirecte care apar la utilizatorul rezultatelor
procesului investiţional. Efectele directe, la rândul lor, se pot împărţi în
efecte anuale (profituri anuale, valoarea anuala a producţiei) sau efecte
totale, însumate pe întreaga perioadă de funcţionare a obiectivului
economic (profituri totale, valoarea totală a producţiei etc.).
5.3. Indicatori de evaluare a eficienţei investiţiilor.

Deşi analiza eficienţei economice a investiţiilor este făcută de specialişti

în economie, prezentăm în continuare câţiva indicatori economici folosiţi în
aprecierea variantelor de investiţii deoarece de cele mai multe ori cca. 40%
din valoarea investiţiilor este necesară pentru realizarea de lucrări de
construcţii, specialiştii din construcţii trebuind să furnizeze date privind
costul acestora

Orice investiţie poate fi realizată în mai multe moduri iar fiecare

modalitate se poate realiza după mai multe variante de proiect.
Pentru alegerea variantei optime se foloseşte un sistem de
indicatori de eficienţă economică
Aceşti indicatori sunt grupaţi astfel:
A. INDICATORI CU CARACTER GENERAL care contribuie la
formarea unei imagini globale asupra eforturilor şi efectelor ce
vor caracteriza activitatea viitoare a investiţiei:
A1. Capacitatea de producţie, care exprimă cantitatea de producţie ce se
poate obţine într-o perioadă de timp (de regulă un an) în unităţi fizice
(bucăţi, tone, m3 etc.);

A2. Numărul de salariaţi de care va avea nevoie viitorul obiectiv;

A3. Cheltuielile de producţie care exprimă efortul total făcut pentru
realizarea investiţiei;
A4. Valoarea producţiei care exprimă eforturile brute pentru o perioadă de
timp (de regulă un an);
A5. Profitul(beneficiul), indicator deosebit de important, exprimând efetul
net al activităţii;
A6. Productivitatea muncii care exprimă eficienţa cu care se consumă
munca, calculată ca producţia realizată de un salariat în unitatea de timp;

A7. Consumurile specifice de materiale, materii prime, combustibili şi

energie, exprimând consumurile pe unitatea de produs realizat; acestea
sunt foarte importante în aprecierea eficienţei economice.
B. INDICATORII DE BAZĂ sunt:

B1. Valoarea investiţiei reprezentând mărimea fondurilor necesare pentru

realizarea unui obiectiv de investiţie, constituie unul din principalii
indicatori folosit în adoptarea deciziei de a investi şi se calculează cu
relaţia:
It = I + M0 + Cs
în care: It – investiţia totală
I – investiţia calculată conform devizului general
M0 – necesarul de mijloace circulante pentru începerea funcţionării
obiectivului
Cs – alte cheltuieli (cu pregătirea cadrelor, supravegherea
lucrărilor etc.)
Investiţiile se materializează în capitaluri fixe, care pot fi:

– capitaluri fixe active, care participă nemijlocit la procesul de producţie,

constând în utilaje, instalaţii de lucru, construcţii speciale;
– capitaluri fixe pasive, care doar asigură buna funcţionare a capitaluri
fixe active, cum sunt clădirile.

B2. Durata de execuţie a lucrărilor de investiţie perioadă în care se

materializează fondurile de investiţie în capitaluri fixe. Deoarece pe această
perioadă sunt scoase din circuitul economic productiv o serie de resurse
(umane, materiale, financiare), perioada respectivă trebuie să fie cât mai
scurtă.
B3. Durata de funcţionare a capitalului fix. Perioada procesului investiţional
se împarte în trei perioade:

– perioada de proiectare, în care se elaborează documentaţiile de investiţii,

se obţin avizele şi aprobările, se constituie fondurile de finanţare, se
contractează lucrarea şi se deschide finanţarea;

– perioada de execuţie a obiectivului;

– perioada de funcţionare a capitalului fix, care se poate împărţi în trei

perioade caracteristice şi anume:
- perioada până la atingerea parametrilor proiectaţi;
- perioada de funcţionare normală, în care se obţin efectele nete
maxime (profit);
- perioada de declin.
B4. Investiţia specifică, care exprimă efortul de investiţie pentru realizarea
unei unităţi de capacitate de producţie, şi se calculează cu o relaţie de
tipul:
I
s=
q
în care: s – investiţia specifică;
I – investiţia;
q – capacitatea de producţie exprimată în unităţi naturale.
Acest indicator foloseşte la compararea diferitelor variante investiţionale.
B5. Termenul de recuperare a investiţiilor exprimând perioada în care valoarea
investiţiei se recuperează din profit şi se calculează cu o relaţie de tip:

I
T=
Ph
în care: T – durata de recuperare a investiţiilor;
It – investiţia totală;
Ph – profitul anual.
Acest indicator, exprimat în ani, este cu atât mai bun cu cât valoarea lui este mai
mică.
B6. Randamentul economic al investiţiilor, indicator cu un grad de
cuprindere mai mare, asigurând comparabilitatea între profitul net şi efortul
investiţional, calculat cu relaţia:

Pn Pt − I t Pt
R= = = −1
It It It

Acest indicator este cu atât mai bun cu cât valoarea lui este mai mare.
5.4. Modele ale procesului investiţional.

Procesul investiţional şi de exploatare a investiţiilor poate fi

analizat în următoarele cazuri:

 cazul teoretic;
 cazul practic;
 cazul conjunctural.
a. Cazul teoretic poate fi reprezentat prin modelul grafic de mai
jos:

Figura 2. Graficul procesului investiţional şi de funcţionare a capitalului fix – cazul teoretic.

După cum se observă din graficul din figura 2, investiţiile cresc pe măsură ce
se finalizează lucrările necesare viitorului obiectiv.

În perioada de funcţionare a obiectivului economic se remarcă trei perioade:

– perioada până la atingerea parametrilor proiectaţi, când costurile de producţie (C)
sunt mari, iar valoarea producţiei (Q) este sub nivelul stabilit prin proiect; în
această perioadă producţia începe să crească, iar costurile să scadă;

– perioada de maturitate a obiectivului, când costurile de producţie (C) şi valoarea

producţiei (Q) se menţin relativ constante;

– perioada de declin, în care costurile de producţie (C) cresc datorită uzurii fizice şi
morale a utilajelor care conduc la costuri suplimentare, iar valoarea producţiei (Q)
se reduce datorită scăderii calităţii şi a apariţiei de noi produse mai competitive.

Există un moment în care valoarea producţiei (Q) este egală cu nivelul costurilor
de producţie (C) şi care marchează momentul încheierii duratei de funcţionare
eficiente a obiectivului (v), în care acesta a funcţionat aducând profit. Utilajele mai
pot funcţiona o perioadă de timp, dar activitatea se va solda cu pierderi. Momentul
în care se încheie şi perioada de funcţionare fizică a utilajelor marchează durata de
funcţionare a obiectivului (f). În practică obiectivul este scos din funcţiune înainte
sau la sfârşitul perioadei de funcţionare cu profit.
Pe grafic se disting următoarele momente caracteristice:
– n , momentul începerii realizării investiţiei;
– o , momentul punerii în funcţiune a obiectivului, care coincide cu momentul
începerii funcţionării acestuia;
– r , momentul încheierii perioadei de recuperare a investiţiei din profit;
– v ,momentul încheierii perioadei de funcţionare cu profit a obiectivului;
– f , momentul încheierii perioadei de funcţionare a obiectivului.
Pe grafic sunt puse în evidenţă următoarele suprafeţe:
– S1 , reprezentând volumul total de investiţii, It ;
– S2 , reprezentând profitul care a compensat efortul de investiţie:

S1 = S2 = It
– S3 , reprezentând profitul net, după recuperarea investiţiilor:

S3 = Pt – It şi Pt = S2 + S3
În acest caz, randamentul economic se calculează astfel:
S3 Pt − I t Pt
R= sau R= ⇒ R = −1
S1 It It
b. Cazul practic care presupune că atât costurile de producţie (C) cât şi
valoarea producţiei (Q) se menţin constante pe durata de funcţionare a
investiţiei. Aceste ipoteze simplificatoare se fac deoarece în practică este
dificil de a estima evoluţiile curbelor (C) şi (Q). Modelul grafic este prezentat
mai jos:

Figura 3. Graficul procesului investiţional şi de funcţionare a capitalului fix – cazul practic.

În acest grafic suprafeţele specifice au următoarele expresii:

S2 = T x (Q – C) = T x Ph
S3 = (D – T) x (Q – C) = (D – T) x Ph
în care: Ph este profitul anual.

În acest caz se pot calcula:

It
S1 = S 2 ⇒ I t = TxPh ⇒ T =
Ph
S3 ( D − T ) xPh D −T D
R= = = ⇒ R= −1
S2 TxPh T T
Din această relaţie se observă că randamentul economic va fi cu atât mai mare cu cât
perioada de funcţionare (D) va fi mai mare şi perioada de recuperare a investiţiilor (T)
mai mică. În concluzie, se va urmări recuperarea fondurilor de investiţii într-un termen
cât mai scurt şi menţinerea capitalului fix în stare optimă de funcţionare o perioadă
cât mai îndelungată.
c. Cazul conjunctural ţine seama şi de creşterea în timp a preţurilor
datorită inflaţiei şi a modificării dobânzilor bancare. Modelul grafic se
prezintă mai jos.
Cheltuielile de producţie cresc mai repede decât sporeşte producţia şi ca urmare,
eficienţa economică a investiţiei este mai mică, respectiv creşte durata de
recuperare a investiţiei şi se micşorează durata de exploatare a investiţiei.

Figura 4. Graficul procesului investiţional şi de funcţionare a capitalului fix – cazul conjunctural.

 In realizarea unei lucrări de construcţie sunt interesaţi, în
mod indispensabil, trei factori:
 proprietar (investitor);
 executant (antreprenor);
 autoritatea publică.

PROPRIETARUL este o persoană fizică sau juridică, care

comandă lucrarea, impune caracterul ei economic, fixează
limitele realizării practice ca dimensiuni, valoare, timp, procură
fondurile necesare realizării ei.
Nu întotdeauna proprietarul lucrării este şi cel care exploatează
respectiva construcţie.
În acest caz proprietarul are rolul de investitor iar cel care va
utiliza construcţia este cunoscut sub numele de beneficiar.
În mod obişnuit, în vederea realizării lucrării, proprietarul este
reprezentat de o persoană (sau o firma de specialitate),
MANAGER DE PROIECT, căreia îi acordă împuterniciri depline
din punct de vedere tehnic, juridic şi uneori economic, cu
dreptul de a angaja şi conduce.
Verificarea calităţii lucrărilor, a încadrării acestora în costurile
contractate de execuţie, respectarea condiţiilor legale de
realizare a lucrărilor de construcţie, este efectuată de către
proprietar sau manager de proiect prin intermediul unor diriginţi
de şantier.
Din punct de vedere tehnic, dorinţele proprietarului
(beneficiarului) sunt concretizate de către proiectant (arhitect,
ingineri de specialitate) care elaborează proiectul şi planurile
de execuţie necesare, prescrie condiţiile de execuţie necesare,
pregăteşte devizele şi piesele scrise necesare contractării
execuţiei, acordă asistenţă tehnică proprietarului pe parcursul
realizării lucrărilor.
Proprietarul asigură fondurile necesare realizării lucrărilor fie
din resurse proprii fie din resurse atrase de la instituţii de
finanţare: bănci comerciale sau bănci de investiţii, fonduri de
investiţii etc.
Executant (antreprenor general), este o persoană fizică sau
juridică, care se obligă a realiza lucrarea comandată de către
proprietar (beneficiar), în condiţiile prevăzute de proiectele
tehnice şi caietele de sarcini întocmite de către proiectant, în
baza ofertei sale de preţ şi în termenul fixat.
In realizarea obligaţiilor sale antreprenorul general poate sub-
contracta către antreprize de specialitate, furnizori (de
echipamente, maşini, material, tehnologii etc.), persoane fizice
autorizate, părţi din lucrarea de construcţie contractată.

Execuţia unei lucrări de construcţie poate fi făcută in doua

moduri:
 in antrepriza;
 in regie.
 În cazul execuţiei în antrepriză, antrepriza de specialitate
se angajează şi se obligă la a executa complet lucrarea
încredinţată în conformitate cu proiectele tehnice, într-un
termen precis delimitat şi în limita unui deviz contractat;
antrepriza va prelua toate obligaţiile de furnizare a
materialelor în şantier, va furniza echipamentele şi
maşinile necesare execuţiei etc.

Antrepriza va asigura capitalul necesar pentru a executa întâi lucrările şi

apoi a primii plata lor. În cazul execuţiei în antrepriză rolul proprietarului
este de asigura numai plata lucrărilor executate la intervale de timp bine
stabilite, în baza verificărilor de cantităţi făcute de către diriginţii de
şantier.
 Prin execuţie în regie se înţelege cazul când proprietarul
procură toate materialele necesare lucrărilor, angajează
forţa de muncă de diferite categorii, execută singur
diferitele lucrări pregătitoare şi ajutătoare, într-un cuvânt
se ocupa singur şi pe propria sa răspundere de execuţia
lucrării de construcţie de la început şi până la terminarea
ei.
Evident proprietarul poate angaja specialişti – ingineri, care să conducă
lucrările din punct de vedere tehnic, aceştia însă vor rămâne salariaţii
săi, proprietarul asumându-şi singur toate răspunderile ce derivă din
angajarea lucrătorilor în regie, faţă de furnizori, muncitori, precum şi faţă
de terţi.
Proprietarul va trebui de asemenea să procure sculele şi maşinile
necesare lucrărilor, baracamentele şi materialele necesare organizării
şantierului precum şi să suporte toate taxele şi cheltuielile legate de
utilităţi (apă, canalizare, energie electrică etc.).
La execuţia în regie dispare posibilitatea de a urmării executarea unor
lucrări în baza unui deviz contractat, valoarea lucrărilor rezultând din
adiţionarea sumelor cheltuite; de asemenea nu se poate obţine o garanţie
asupra calităţii lucrărilor şi nici asupra termenului de execuţie, acestea
fiind în funcţie de organizarea creată de însuşi proprietarul.

Execuţia în regie are o serie întreagă de inconveniente:

 Nerespectarea condiţiilor tehnice de execuţie;

 Durată de execuţie prelungită;
 Pierderi şi furt de material;
 Uneori cheltuieli exaggerate.
Autoritatea publică, cuprinde ansamblul de instituţii ale
statului sau ale comunităţilor locale, care autorizează şi verifică
execuţia lucrărilor de construcţie numai cu respectarea
prevederilor legislative naţionale, regionale si locale în vigoare.
Instituţiile autorităţii publice emit condiţiile tehnice, urbanistice,
8 sanitare, de apărare civilă pasivă, de protecţie şi stingere a
incendiilor etc. prin intermediul unor regulamente.

Autoritatea publică acordă dreptul de a construi (autorizează

construirea) numai pentru acele lucrări de construcţie care
îndeplinesc toate cerinţele solicitate de către instituţiile
autorităţii publice.
Figura 5. Etapele de realizare
a unei lucrări de construcţie
 Având în vedere impactul deosebit al construcţiilor asupra
mediului natural cât şi durata mare de viaţă a acestora (câteva
zeci de ani, uneori sute de ani) autorităţile publice trebuie să
vegheze ca obiectele de construcţie să fie realizate astfel încât
să protejeze interesele comunităţilor.

În acest sens, în ţara noastră aceste aspecte sunt

reglementate prin Legea 50-1991, cu modificările ulterioare,
care stabileşte condiţiile în care construcţiile pot fi realizate
sau desfiinţate.
 LEGEA NR. 50/1991 PRIVIND
AUTORIZAREA EXECUTĂRII
LUCRĂRILOR DE CONSTRUCŢIE.