Articles from Calatoria Inimii- Calea

Maestrului Interior 
Dragoste și Trezire
2015-06-29 16:06:06 Calato ria Inimii

[capt ion id="at t achment _10811" align="alignlef t " widt h="102"] O

rost ire de Horia Francisc T urcanu în numele HEFT, însoțită de picturile lui
T omasz Alen Kopera[/caption]
Nenumărate sunt formele Iubirii. La capetele spectrului formelor
Iubirii, părând complet diferite, sunt dragostea omenească,
dens ă, corporal ă, pasional ă, uneori animalică  ș i cealaltă, iubirea
pentru divinitate, iubirea ”spiritual ă”, descarnată, metafizică. Și
totuș i, ambele sunt forme ale deschiderii, ale conexiunii, ale
sentimentului de unificare, ambele sunt moduri de disoluție a
formei, a structurii, a identificării. Timp de milenii, iubirea
omenească  ș i Iubirea cu I mare s-au exclus una pe cealaltă. A
fost o expresie a dualit ății, a rupturii interioare, a dihotomiei
 între natura noastr ă profundă, de ființe spirituale ș i forma dens ă
a corpului ș i a acestei lumi. Un timp imemorial umanitatea a
intuit despre sine că aparține unei dimensiuni rafinate a Crea ției
ș i s-a considerat exilat ă  în spațiile dense ale materiei pentru o
vinovăție primordial ă. De aceea, formele iubirii între doi oameni
au fost proscrise, în vreme ce iubirea pentru spațiile rafinate ale
existenței a devenit religie. Aceast ă dualitate a mers până într-
acolo încât ne-am negat corporalitatea, sexualitatea ș i am luptat
 împotriva lor, densi tatea a devenit un spațiu al ”păcatului” ș i al
exilului, în vreme ce divinitatea a fost imaginată ca neavând nici
o legătur ă cu aceast ă lume a plângerii, a durerii ș i a singurăt ății.
Ruptura interioar ă  a Inimii s-a manifestat într-o experiență
umană  dual ă. P ământul, corporalitatea, densitatea acestei lumi
 în care ne-am considerat exilați a devenit teritoriul ”r ăului”, în
vreme ce spațiile rafinate ale ființei au devenit teritorii
 îndepărtate, care trebuie căutate ș i pe care le putem găsi doar
 înafara acestei lumi. După  moarte. Atât de profundă  a f ost
această  ruptură  interioară, încât nici un moment nu ne-a trecut
prin cap că  celebrul text ”totul este una” ar putea fi valabil ș i
pentru noi.
 

[caption id="attachment_10793" align="aligncenter" width="550"]

Zero căt re Unu: ”Na șt erea t a est e o t rădare, urlă inima f emeii către f iul său
abia născut , sabia din mâna t a est e o cruce răsturnat ă, privirile t ale căutându-
mi țâ ța sunt săbiile verzui ale părăsirii, pe mine m-am părăsit, născându-te.
”[/caption]
Iubirea este conexiune, este curgere ș i fluiditate, este
desființare a barierelor ș i a identit ății, este comuniune ș i
dizolvare a separării. Pe de-altă  parte experiența umană  a
separ ării, a identității, a formei este în întregime despre
identificare ș i structură. Aflați în această  stare de Conș tiență
limitată, am crezut că Iubirea a dispărut. A rămas doar o intui ție
a acelei lumi din care proveneam ș i o îndelungată c ăutare. P ărea
că  lumea densit ății ne absoarbe ș i ne ține prizonieri, corpurile
noastre păreau o capcană  infernal ă  care separă  de ”adevărata
noastră  natură”, de Sufletul nostru. Rare au fost momentele în
care umanitatea încarnat ă  a perceput că  densitatea este forma
ultimă  de expresie a Divinului, c ă  experiența umană  este
Divinitate încarnată, că formele corporale sunt î n aceeaș i măsur ă
aparținătoare Întregului ca ș i orice altceva din această  mare
Creație.
[caption id="attachment_10792" align="aligncenter" width="550"]
 

”Via ța mea se scurge cu f iecare răsuflare dăruită de t ine acest ei lumi, lacrimile
mele se fac izvoare în st âncile acest ei planete blest emat e, numai pentru ca
t u să mă bei într-o bună zi, căut ându-mă, trupul meu se f ace colină de pământ
rot unjit ca un pântec numai pent ru ca t u, iubitul meu, să ai pe ce să-ți sprijini
t ălpile în t impul marilor t ale băt ălii, inima mea se sf âș ie ș i curge odat ă cu norii,
pent ru ca într-o bună zi ploaia să- ți spele sângele de pe f ață, amint indu-ți.
Nemăsurat de dulce este această moart e de a t e f i pe această
lume.”[/caption]
Într-un fel, experiența încarnării în trup este o extraordinar ă
lecție despre Iubire ș i despre natura existenței. Ne-am prăbuș it
 în identi tate pentru a o transcende. Ne-am scufundat în formă
pentru a învăța în această stare despre esențe. Ne-am adâncit în
rigiditatea unui ”eu” ș i a unui ”tu”, pentru a învăța că suntem, în
ultimă instanță, expresi i ale unei singure Conș tiințe.
Dragostea între doi oameni este o imens ă poartă pentru a merge
 

dincolo de grani țele ego-ului, pentru a ieș i din singurătate ș i din

nebunie, pentru a transcende grani țele iluziei ș i pentru a
desființa separarea. Este o formă primară a Iubirii , dar în esență,
iubirea între doi oameni, pe care o vom numi aici Dragoste, are
aceeaș i natură  cu Iubirea cea mare, pentru Întregul căruia îi
aparținem ș i la a cărui creație participăm de fapt cu fiecare
respirație. În vremurile din urmă, cele care aduc o imens ă
transformare de Conș tiență a umanit ății, începem s ă  descoperim
acest adevăr fundamental. Științele descoperă  natura adâncă  a
realit ății : corpurile nu sunt decât atomi în mi ș care, nu există de
fapt nimic solid în aceast ă  lume a energiei care danseaz ă,
realitatea este o curgere eternă  a Conș tiinței iar formele
experienței umane sunt un mod uluitor de a da r ăspunsuri prin
experiență  direct ă  întrebării ”cine suntem noi”. În mod straniu,
această  realitate pe care o descoperim acum iluminează
străvechea cunoaș tere a misticilor care afirmau că  jocul
identit ăților este un pretext al Iubirii.
Sexualitatea
Expresia cea mai rudimentară  a Iubirii aparține celei mai dure
identificări, aceea cu forma corporal ă. Credem că  suntem doar
corpul nostru ș i că  nu mai exist ă  nimic altceva, dar nevoia
profundă  de comuniune exist ă, căci amintirea a adevăratei
noastre naturi nu dispare niciodat ă, cu orice formă  ne-am
identifica. Această  expresie a Iubirii este sexualitatea.
Momentul de extaz al sexualității este o prăbuș ire a identit ății pe
care unii au numit-o din acest motiv ”mica moarte”. Are legătur ă
cu eliberarea interioară  de structură  ș i de identificare. Deș i
aparține dimensiunii celei mai dense a ființei, sexualitatea
adună  în ea ecourile întregului Corp de Conș tiință, deș i rareori
suntem conș tienți de acest lucru. Dragostea omenească la acest
nivel are atributele fundamentale ale conexiunii, ale curgerii,
ale desființării grani țelor, dar într-o măsur ă  foarte restrânsă, pe
măsura nivelului Conș tienței. Sexualitatea sparge pentru o clipă
armurile ego-ului, o eliberare momentană  se petrece – extazul,
pentru ca apoi s ă  reintrăm în identitate. Obsesia umanit ății
inconș tiente pentru sexualitate, fascinația enormă  pe care o
exercit ă aceasta, are legătur ă cu aceast ă eliberare temporară din
identitate.
[caption id="attachment_10795" align="aligncenter" width="550"]
 

”Îmi las palmele să se f acă păsări pentru ca cerul inimii t ale să nu f ie pustiu,
at unci când mă vei căuta în rot unjimile de lut ale iluziei, atunci când uit area t e
va supune, când cuvânt ul t ău va uit a t ăcerea din care s-a născut, când lumina
t a va f i uit at înt unericul care a hrănit -o, atunci când bărbat ul va f i uit at de
mama sa lăuntrică, și zeul din t ine î și va căuta ursita în piet re.”[/capt ion]
Sexualitatea a fost hulită  în diferite timpuri ș i doctrine ca fiind
un obstacol în calea spiritualității, sau dimpotrivă, a fost folosită
ca o trambulină  pentru trăirea unor niveluri mai rafinate ale
Conș tiinței. Ambele abordări au fost expresii ale separării, ale
rupturii interioare. A fost considerat ă o capcană pentru că lumea
densității, a corporalității era exclus ă  din Divinitate.
Incapacitatea de a percepe densitatea ca pe o expresie a
Întregului f ăcea ca tot ceea ce ține de sexualitate ș i
corporalitate să fie considerat ”un păcat”. De cealaltă parte, au
existat tradi ții mistice care considerau că  sexualitatea
”eliberează” spiritul de condi ționarea cărnii ș i f ăceau astfel din
ea un fel de instrument al unei tr ăiri ”înalte”. Dar întemeiat ă pe
aceeaș i ruptură.
Din perspectiva Iubirii cu I mare, sexualitatea a fost un timp
 îndelungat si ngura poart ă, singura ieș ire din identificarea cu
forma, singura scăpare din închisoarea psihică  la care
umanitatea s-a crezut condamnată.
 

Dansul rolurilor
De aceea sexualitatea a fost îmbrăcat ă în diferite moduri, de la
cele mai restrictive la cele mai colorate, în condi ționări sociale,
morale, sociale, religioase, iar Iubirea a căpătat în decursul
timpurilor noi forme, până  în timpurile moderne, toate având la
bază canoane asupra sexualității ș i, ca moduri de expresie, jocul
a nenumărate roluri pe care le încorpor ăm unii față  de al ții.
Subiectul acestor rânduri este îns ă  Iubirea ș i dimensiunea ei
umană, încarnată, Dragostea ș i premisa acesteia de deschidere
către dimensiunile largi ale fii nței. Orice relație între rolurile pe
care le jucăm este deschidere, este conexiune într-o anumit ă
măsur ă. Chiar ș i relațiile ”toxice”, adverse, sunt forme
distorsionate ale conexiunii din care învățăm adevărul
fundamental, în esență  acela că  orice identitate am crede că
avem, este tranzitorie ș i relativă. Cele mai dureroase rupturi ale
inimii omeneș ti se petrec în dansul identit ăților pe care le joacă
umanitatea în relații. Nenumărate sunt rolurile pe care le juc ăm
unii față de al ții, după cum nenumărate sunt formele ș i gradele de
profunzime ale Iubirii.
Nu pare evident, dar rolurile pe care juc ăm în cuplu, î n interiorul
Dragostei sunt deasemeni identit ăți foarte complexe. R ădăcinile
acestor identit ăți se afl ă  în experiența noastră  personal ă  de
viață, în experiența pări nților ș i strămoș ilor noș tri, în
dimensiunea transpersonal ă  ș i arhetipal ă  a ființei noastre
deasemeni. Exist ă  componente culturale, sociale, religioase,
morale ș i intelectuale ale identit ății pe care ne-o asumăm în
interiorul cuplului, de care nu ne dăm seama până  când aceste
roluri nu ajung s ă  blocheze cumva relația, provocându-ne să  ne
transcendem identi tatea. O i mensă moș tenire a separării pe care
o purt ăm în noi înș ine ș i despre care credem că  ”sunt eu”, este
pusă  sub semnul întrebării atunci când oamenii se afl ă  prinș i în
 jocul Dragostei .
[caption id="attachment_10796" align="aligncenter" width="539"]
 

”Îmi las părul să se facă pădure, at ât de mult t e iubesc urându-t e, pentru ca

t rupul tău obosit de lupt ă și de spaimă să aibă unde pune capul acoperit cu
coif urile de nepăt runs ale orbirii, brațele mele le fac crengi ș i adâncimile
scorburi, ca să ai legănare at unci când inima t a se va f ace de piat ră respirația
mea o f ac adiere de vânt pentru at unci când nu va mai rămâne din t ine decât
un sloi de oțel încremenit în nebunia de a fi. ”[/caption]
Intrăm în relație cu cel/cea pe care o iubim îmbr ăcați în costumul
identit ății, purtând un nume ș i imaginându-ne că ceea ce suntem
are un contur foarte ferm ș i foarte clar. Avem chipurile modul
nostru de a gândi, de a vedea lumea, de a ne pozi ționa, avem
bagaje de cunoș ti nțe, filosofii luate de ici ș i acolo, norme
morale, familiale, religioase, idei despre orice pe care le
 înglobăm în aceast ă imagine de sine. Avem moduri de a reac ționa
emoțional în diferite împrejurări, despre care nu ne dăm seama că
sunt rezultatul unor mo ș teniri comportamentale ș i ale unor
modele de existență  preluate. Nu exist ă  nimic în imaginea cu
care venim într-un cuplu, care să fi e ”al meu”.
Dragostea ”la prima vedere” nu are nimic de-a face cu imaginea
pe care o arăt ăm lumii ș i care este o construcție mai mult sau
mai puțin conș tient ă. Fabuloasa alchimie interioară  numit ă
 

Dragoste are alte criterii, este ceva care se conjugă mai degrabă

cu verbul ”a simți” decât cu gândirea rațional ă  a rolurilor
noastre. Magia numită  Dragoste este profund irațional ă  atunci
când este autentică, ș i transcende cu mult formele egotice ale
rolurilor noastre. Istoria umanității este plină  de poveș tile de
Dragoste ale unor oameni care depășesc prin iubire
condi ționările propriilor identit ăți. De foarte multe ori conflictul
 între dimensi unea ra țional ă  a constructului uman numit ego ș i
iraționalitatea Dragostei sunt temele acestor mari poveș ti
misti ce care punctează povestea omenirii.
[caption id="attachment_10797" align="aligncenter" width="550"]

”Mii de vieți, dragul meu, vei căuta lumina și nu vei recunoaș t e în ea lapt ele
piept ului meu, în mii de războaie vei căut a pacea, în mii de zbat eri vei căuta
nemiș carea pântecului meu, în mii de poeme vei căuta ceea ce nu poat e f i
rost it, în mii de ucideri vei căuta viața, nerecunoscându-mă. ”[/capt ion]
Conexiunea profundă  între doi oameni este aceea care sparge
armurile identit ății, care dizolvă  imaginile despre sine ș i ne
conduce către un adevăr interior mai adânc. În acest sens,
Dragostea este cu adevărat un instrument al explorării de sine,
un instrument spiritual, căci forțeaz ă  convenția rolurilor ș i a
identit ăților, aducând cu si ne o nouă Conș tiență.
 

Marea poartă a Inimii

Sexualitatea, rolurile, emoția ș i gândirea sunt paliere de
expresie a ființei umane ș i ale Dragostei. Ele derivă  unele din
altele, se întretaie ș i se intercondi ționează  într-o sarabandă  a
tr ăirilor în care fiecare devine un fel de oglindă a celuilalt. Din
acest dans, nu lipsit de durere, frustrare ș i frică, se naș te, dacă
conexiunea este mai puternic ă  decât tendința de a conserva
identit ățile, un nou mod de a exista ș i o nouă perspectivă asupra
Dragostei, a propriei ființe ș i asupra lumii. Este marea poartă a
Inimii. Aceast ă  deschidere pe care o trăim în raport cu cel ălalt
este într-n fel o abdicare de la identitate. Ceva se rupe în
interiorul nostru atunci când nevoia de uniune este mai puternică
decât fri ca de aceasta.
[caption id="attachment_10808" align="aligncenter" width="550"]

”Mă vei căut a în cer ș i în adâncurile iadului, în privirile f emeilor pe care le vei iubi
și în aripile îngerilor, ș i nu mă vei găsi, dragul meu, până când genunchiul t ău
st âng nu se va prăbuș i în țărână, până când mâna ta dreapt ă nu va înfige
sabia în pământ f ăcând-o cruce, până când frunt ea t a nu se va pleca în iarbă
 

și privirile nu vor căut a înlăuntru, până când nu-ți vei f i auzit băt ăile inimii
șopt ind adevărul despre t ine: sunt em una.”[/capt ion]

Este un capitol important în povestea drumului unei ființe umane

către Conș tiență, un capitol care se deschide cu constatarea unei
profunde contradicții interioare. Pe de-o parte, ființa noastră
tânjeș te după  conexiune, după  reunificare, după  renunțarea la
identitate ș i după apartenența la ceva mai larg decât identitatea
liniar ă, pe de-alt ă  parte simțim o enormă  frică  de a renunța la
această  identitate, căci renunțarea pare un fel de moarte, de
dispari ție, de anihilare. De aceea, după  tabu-ul morții, cel de-al
doilea tabu fundamental al umanit ății este cel al asupra
dragostei. Această  renunțare la propria identitate, asimilat ă
mor ții ș i totuș i atât de seducătoare, exprimă dualitatea pl ăcere-
durere, coloana vertebral ă a oricărei iubiri omeneș ti. Este un joc
contradictoriu pentru că  tendințele noastre interioare sunt
contradictorii, emoțiile noastre sunt contradictorii ș i gândirea
noastră  aș i ș derea. Toată  istoria experienței noastre umane, din
această  viață  ș i din altele, toată  experiența moș tenit ă  pe
lanțuril e trans=generaționale ș i karmice, toat ă istoria Sufletului
se exprimă  în aceast ă  dramă, f ără  să  ne dăm seama de acest
lucru. Marile poveș ti de Dragoste sunt dramatice, pentru că  în
adâncurile umanit ății se joacă  drama interioară  între ceea ce
credem că suntem – personalitate l iniar ă, ego, ș i ceea ce suntem
cu adevărat. Este drama născut ă între ceea ce gândim că suntem,
ș i ceea ce simțim. Experiența umană le include pe amândouă, ș i
dansul dureros al acestui joc face parte din drumul nostru c ătre
redescoperirea adevărului despre noi înș ine.
Marea poartă  a Inimii se deschide atunci când ființa noastră
interioară  este coaptă  pentru aceast ă  renunțare la ceea ce
credem că suntem. Când nevoia de unificare devine mai puternic ă
decât nevoia de identitate ș i Iubirea mai puternică decât frica.
[caption id="attachment_10798" align="aligncenter" width="578"]
 

”Universuri vei naș t e ș i vei prăbuș i, căutându-mă f ără să șt ii ce cauți, praf de

galaxii și pulberi de st ele se vor aș t erne în urma t a, într-at ât de crâncenă î ți va
f i zbat erea, biet ul meu băiat , civilizații vor na șt e ș i vor pieri în umbra disperat ă
a scutului tău, râuri de lacrimi ș i de sânge vor scrie ist oriile t ale pe cer,
devenind constelații, zbat erile inimii t ale se vor face cuvint e rost ite curgând
prin poeți, jerbele de lumină ale ochilor t ăi, iubit ul meu, se vor f ace culori
izvorând din inimi de pict or de-a lungul ș i de-a lat ul t impurilor, ochii aceș t ia ai
t ăi vor arde în visele f ecioarelor lumii, numele t ău va f i cânt at până când se va
pierde în negura timpurilor ș i abia at unci, abia at unci, abia at unci…. ” (Zero
către Unu, Cartea 44, Horia Francisc Turcanu - 2014)[/caption]
Frica ș i Iubirea sunt capetele spectrului experienței umane. Cu
cât mai mult ă  frică  de pierdere a identit ății, cu atât mai puțină
Iubire, sau conexiune. Și invers, cu cât ne agățăm mai puțin de
identitate, cu atât mai profundă conexiunea ș i sentimentul de a fi
una. Mai întâi cu cel ălalt, care devine un aspect al propriei
ființe, apoi cu dimensiuni mai largi ale existenței.
În acest punct, al deschiderii marii por ți a Inimii, dimensiunea
noastră rațional ă este pregăti t ă s ă-ș i transcendă propriile limite,
s ă  accepte că exist ă dimensiuni ale existenței cu mult mai largi
decât liniaritatea mental ă care configurează rolurile noastre dar
i sistemele noastre de valori. Într-un cu lu, acest unct este
 

 
magnific. Întreaga aventură  dureroas ă  a căut ării anterioare
acestei trăiri se justifică. Pare că  nu am fi putut trăi niciodat ă
această  enormă  deschidere, dacă  nu am fi trecut prin jocul
dureros al iluziei identit ății. Deschiderea acestei porți către
cel ălalt devine primul pas către Deschidere. Trăind măcar odată
nebunia curajului de a ne abandona, l ăsând orice armură  s ă  se
topească, devenim conș tienți nu numai că  acest lucru este
posibil, dar aceasta pune sub semnul întrebării construcția
numit ă ego.
Este aceasta o trăire care poate fi numită ”spiritual ă”?
Privind împrejur cu Încredere
 Titl ul acestor rânduri , ”Dragoste ș i trezire”, este împrumutat de
la una dintre Cărțile Maestrului Interior. Autorul s ău este John
Welwood. Este un ghid practic pentru aceia care presimt
dimensiunea spiritual ă  a Dragostei dintre doi oameni ș i despre
felul în care iubirea omenească  devine un un instrument al
transcendenței. Pentru mul ți oameni, timp de milenii, a afirma că
biserica, locul tradi țional în care poate fi trăit ă  conexiunea cu
Divinul, poate fi înlocuită  cu templul numit cuplu, a părut o
blasfemie. Dumnezeu părea a fi dispărut cu des ăvârș ire din
dimensiunea umană  ș i refugiat în înalturi insondabile. Era
expresia proprie noastre înstrăinări de esență. Umanitatea pare
s ă  fi depășit în adâncurile sale aceast ă  perspectivă  dual ă  ș i
 începe să  recunoască ceva din natura sacră a existenței sale pe
această planet ă. Welwood este unul dintre oamenii acestui timp
magnific pentru care avem cel mai profund respect, căci nimic din
ceea ce scrie nu este speculație intelectual ă, ci expresia unei
experiențe ș i a unui parcurs uman înalt, de la filozofie l a misti că,
de la creș tinism la budhism ș i invers, de la fizică la metafizică,
trecând prin furcile caudine ale celor mai dureroase experiențe
umane. Nu vom vorbi aici despre această carte, căci fiecare carte
este o experiență personal ă  ș i, dacă rezonați cu această temă, o
veți citi singuri. Motivul pentru care am împrumutat titlul lui
 John Welwood pentru acest articol este acel a că  exprimă
 încheierea unui ti mp al dualității. Dragostea umană  ș i trezirea
spiritual ă păreau tendințe contradictorii iar acum, în aceste
vremuri ale transformării interioare ale umanit ății, se reveleaz ă
un adevăr surprinz ător: Dragostea este o poartă pentru cele mai
 înalte tr ăiri, iar Iubirea conș tient ă  poate deveni o cale
spiritual ă.
ca t ion id="att achment 10799" ali n="ali ncent er" width="550"
 

Unu căt re Zero: ”M-ai t rădat , urlă inima unui bebeluș căt re mama sa, țipătul
său străbate înt reaga Creație cu aceeaș i durere cu care o rază de lumină se
desprinde din soare, un cuvânt se desprinde din tăcere ș i o spaimă dint r-o
revela ție. Pentru ce m- ai aruncat pradă naș t erii, respirația mea pradă trupului
acest uia pentru ce, te întreb, pentru ce ai lăsat -o, și privirea pentru ce, t e
 întreb, ai lăsat -o pradă ochiului? În locul tăcerii mi-ai dat urlet , în locul șederii,
umblare, în locul cuprinderii, st râmt oarea, aripile îmi vor cădea ș i se vor face
 

săbii, apele învâlvorat e ale Ființei mele vor îngheța în lacrimi, lumina inimii mele
se va st inge și voi răt ăci în întuneric, memoria st rălucitoare a marelui Înger 
care sunt se va sparge în cioburi, ca un cer ș et or voi aduna din căr ți ș i din vise
resturile Cunoaș t erii, în locul Iubirii mă voi scălda în frică, la f el ca în timpurile
blest emat e ale Nașt erii din Întreg. ”[/capt ion]
A privi împrejur cu Încredere este posibil doar atunci când
experiența deschiderii, a prăbuș irii structurii ego-ului, fie chiar
ș i pentru un moment de revela ție, s-a petrecut deja. Momentele
de Dragoste, de deschidere, de revelație nu sunt niciodat ă
stabile ș i nu țin pentru totdeauna. Ele sunt insule de tr ăire
intensă, de Conș tiență, de fluiditate, de Iubire, într-un proces în
care identificarea total ă  cu structurile minții ș i ale ego-ului
 încep s ă  cedeze. În aceste timpuri pendul ăm între ceea ce
suntem obi ș nui ți s ă  fim ș i deschiderea către ceea ce suntem în
cele mai profunde spații ale ființei noastre. Aceast ă  pendulare
este natural ă ș i face parte din procesul mare ale transformării de
Conș tiință.
Exist ă  foarte mul ți oameni care tânjesc după  Iubire în toate
formele sal e, foarte mul ți bărbați ș i femei care caută sub diferite
forme această conexiune adâncă exprimat ă în cuplu, ca formă de
spiritualitate inconș tient ă. Unii se afl ă  în relații care, deș i au
trecut prin sui ș uri ș i coborâș uri, au potențialul transformator al
marii Iubiri pentru că în adâncurile lor exist ă această conexiune
profundă, la nivelul Sufletului, ca o temă  a acestei vieți: a
descoperi adevărul despre existență prin Dragoste. Al ții poate că
nu se afl ă  în nici un fel de rela ție de cuplu ș i doar caută  una,
având sentimentul profund că acolo există ceva important pentru
sine în aceast ă viață. Iar al ții se afl ă în relații toxice, în cupluri
 în care se joacă încă foarte dramatic rolurile adânci despre care
am pomenit mai sus, iar această  dramă  le ocupă  cea mai mare
parte din viață.
[caption id="attachment_10800" align="aligncenter" width="550"]
 

”A t rebuit să devin ceva în loc să f iu T ot ul, a trebuit să mă întreb apoi cine

sunt ș i fiecare gest , fiecare pas ș i f iecare băt aie de aripă mi-a devenit nume,
mamă, mie, Cel-Fără-De-Nume. Cerurile se învârt și se scurg năprasnic pest e
lume, zidurile de st âncă ale munților se înalță din de șert , norii îngheață ș i se f ac
zăpadă, soarele mut lăcrimează lumină pe deasupra vânturilor care au cuprins
pământ ul, căci f iecare nașt ere est e aidoma celei dint âi. ”[/capt ion]
Aceste rânduri sunt dedicate tuturor acelora care si mt î n adâncul
 

lor că Dragostea este o poartă, că în interiorul Inimii omeneș ti se

ascunde misterul existenței ș i al adevărului de care ne-am
 îndepărtat. Huxley spunea într-un dintre cărțile sale că  forma
ultimă  de spiritualitate este aceea de a descoperi revelația în
cele mai mărunte aspecte ale vieții, ș i că  sacrul î ș i găse ș te
expresia ultimă  în mijlocul vieții profane. Cum ar putea
Dragostea omenească  s ă  excludă  sacralitatea existenței?
Învăluit ă  în negurile identificării ș i ale structurilor generate de
ego, Revelația trăieș te în fiecare aspect al vieții noastre,
aș teptând s ă  fie dezvăluit ă. Acelora care presimt minunăția
divinit ății ascunsă  în jocul uneori dureros dintre oameni le sunt
destinate aceste rânduri, fie că  se afl ă  în căutarea, în mijlocul
sau în transformarea unei relații de iubire liniar ă, în Iubire
Conș tient ă.
[caption id="attachment_10807" align="aligncenter" width="550"]

”Născându-mă, îmi amintesc mamă, nesfâr ș itul, însângeratul ș irag al na ș terilor 

mele, durerea e cheia nenumărat elor Por ți ale Creației. Pent ru a nu mă risipi
printre st ele, va trebui să uit , pent ru a nu mă pierde de t ăcere, va t rebui să
rostesc cuvint e, pentru a păst ra natura luminoasă a Ființei mele va t rebui să
răt ăcesc în întuneric ...”[/capt ion]
Marea poartă a Inimii poate fi deschisă cu adevărat în interiorul
unei relații conș tiente ș i acest lucru schimbă  întreaga
 

perspectivă asupra realit ății. Căl ătoria Inimii, tot ceea ce facem

ș i suntem, cărțile noastre, explorările noastre de conș tiință au în
mijlocul lor o asemenea revelație izvorât ă din centrul unei Iubiri
conș tiente. Întreaga cunoaș tere ș i vindecare, întreaga Cale a
Maestrului Interior nu ar fi izvorât pentru noi în aceast ă
dimensiune, f ără această deschidere care s-a petrecut între noi.
Am putut privi în profunzimea realit ății trăite ș i am putut s ă  o
 înțelegem într-un fel nou. Am descoperit felul în care
identificările noastre inconș tiente ne modelau experiența vieții,
 într-un fel sau altul prin fri că. Consecința identificării cu
structurile ego-ului este, întotdeauna, o formă sau alta de frică,
iar reacția este ”muș că  sau fugi”. Dragostea a dizolvat frica ș i
acesta a fost începutul reamintirii adevăratei noastre naturi. Nu
a fost o dată  pentru totdeauna, cu un proces, nu uș or, în care
alegerile fiecărei zile ș i a fiecărui moment au contat enorm. În
esență, alegerea de a pune în centrul existenței noastre o
revelație asupra propriei ființe pe care am trăit-o, fie chiar ș i un
singur moment.
[caption id="attachment_10801" align="aligncenter" width="550"]
 

”pentru a zbura va t rebui să mă arunc din vârfurile munților cu aripi de cârpă,

ura dureroasă a pierderii de t ine se va t ransf orma în biat ă iubire omenească,
t e voi căuta în fiecare privire a unei femei, te voi recunoașt e în rot unjimile
colinelor de sub munt ele lui Zam, voi st răbat e din nou în lung ș i în lat lumea
aceasta așa cum am st răbăt ut t oat e lumile ...”[/capt ion]
 

A avea încredere în propria revelație, a reveni la ea mereu, a o

cultiva ș i a ne întemeia alegerile ș i acțiunile pe aceast ă
revelație, a face din ea o bază  a existenței a fost la fel de
important ca revela ția în sine. Încrederea este un miracol ș i este
sacr ă (vezi Miracolul În-Crederii). Doar că  nu ne poate fi dat ă.
 Trebuie s ă ne-o luăm ș i presupune curaj. Când ajungem s ă  avem
Încredere în noi înș ine, avem Încredere în cel ălalt mai întâi.
Apoi, Încrederea devine un mod de a tr ăi ș i schimbă  complet
natura existenței. Drumul Încrederii, pentru noi, a început cu
miracolul petrecut în adâncul Dragostei între un bărbat ș i o
femeie.
A fi eu însumi, calea către marea Iubire
Odat ă  porțile Inimii deschise, ele se vor închide deci de multe
ori. Dar vom putea reveni la trăire prin propria noastr ă  alegere.
Nu este un drum uș or ș i nici evident, necesit ă  o practică
permanentă  a Atenției, a Prezenței, a Deschiderii ș i acțiuni
izvorâte din Conș tiență. (Vezi Disciplina Prezenței ) Iubirea este
o stare de Conș tiință  ș i de Conș tiență. A rămâne deschis este
 întotdeauna, o alegere. Este în puteri le noastre să  naș tem
acțiunile noastre în aceast ă  lume din Conș tiența Iubirii. Iar
cuplul este un spațiu extraordinar de forjare a alegeril or noastre
ș i de antrenare a Conș tienței, căci cel ălal t, oglinda ș i partenerul
nostru, suntem noi înș ine. Încrederea schimbă  totul ș i nu mai
avem nevoie să ne prefacem, să menținem imagini vechi, vocea a
aceea ce suntem în orice moment devine expresia noastră
natural ă, iar cuvântul Împreună devine a doua natură.
Această voce autentică  ș i netrucat ă, vindecă  ș i deschide porțile
unei bucurii de a trăi ș i de a exista care nu are un motiv anume.
Este primul palier al unei adevărate spiritualit ăți tr ăite în viața
de fiecare zi. O expresie a acestui pali er, care însoțeș te Bucuria,
este Recunoș ti nța pentru minunăția vieții, a relației ș i a lumii,
recunoș ti nța pentru frumusețea dar ș i pentru dramatismul
experienței umane, care ne modeleaz ă  Sufletul prin experiență.
(Vezi Criteriul Bucuriei  ) Exist ă  mari mistici în viață, precum
Brother David Steindl Rast  (Vezi Adâncimile Cuvântului) care au
f ăcut din Bucurie ș i Recunoș ti nță  o cale spiritual ă. Bucuria ș i
Recuno ș ti nța au darul de a topi grani țele structurilor egotice ș i
de a ne elibera de încorsetare.
ca t ion id="att achment 10802" ali n="ali ncent er" width="550"
 

”... suf lul st rălucitor al inimii mele îl voi îmbrăca în zale de oțel, transparența
inef abilă a Ființei o voi ascunde într-o mant ie de gânduri, în urma mea nisipurile
lumii se vor amest eca în vârt ejuri ale războiului, câmpiile filosof iei și ale legii,
ale poeziei ș i mat emat icii se vor umple cu semnele neputinței mele de a regăsi
pacea...”[/caption]
Mai departe, trăind în autenticitate ș i eliberând vocea
interioară, deschidem porțile adevăratei Creativit ăți, care este
 

unul dintre atributele fundamentale ale Ființei. Descoperim în

noi înș ine această  calitate ș i natura firească  a umanității de a
crea experiență, reali tăți care s ă ne reprezinte. Creăm reali t ăți ș i
experiență  umană  conș tient ă  în cuplu, al ături ș i împreună  cu
cel ălalt, ș i acest lucru nu se compar ă  cu nimic din ceea ce am
tr ăit înainte de asta pe t ărâmurile lui ”a face”. Acest lucru se
transfer ă  în lumea exterioară  printr-o emanație proaspăt ă, care
nu seamănă  deloc cu facerea din identificare. Aceasta din urmă
poart ă  urmele conformismului, ale turmei în care toți cred
aceleaș i lucruri ș i se exprimă  la fel, în vreme ce Crea ția
autentică  poart ă  energiile proaspete ș i ne-încorsetate ale unei
inimi deschise ș i eliberate pretenții ș i frică  față  de canoanele
acestei lumi. A crea lucruri împreună  devine o extensie a
Încrederii, a intimit ății ș i a unei iubiri care curge dincolo de tot
ceea ce credeam că  suntem înainte. Este un nivel care
transcende Dragostea aș a cum o percep majoritatea oamenilor ș i
care pentru noi poart ă cu adevărat numele de Iubire. Deasemeni
este primul nivel al Conș tienței suficient de larg ș i de stabil
pentru a permite ieș irea din frică, furie sau emoții distructive
atunci când apar.
Capacitatea de a administra stările interioare experienței umane
devine din ce în ce mai evident ă. Nu mai suntem pradă  acestor
emoții ș i acest l ucru devine posibil pentru că ne asumăm statutul
de creatori ai propriului spațiu l ăuntric. Nu ”cel ălalt este de
vină” pentru starea mea, ci eu însumi am responsabilitatea
acestei stări, oricare ar fi ea. Dacă  am continua s ă  credem că
cel ălalt poart ă această responsabil itate, atunci nu am fi capabili
s ă  o schimbăm. Administrarea st ărilor dificile, mentale,
emoționale, energetice ș i fizice devine un exerci țiu permanent
dar în paralel relația de iubire devine tot mai profundă  ș i mai
echilibrat ă, ș i întreaga perspectivă  asupra realității se
transformă.
Gradul de adâncime al iubirii pe care doi oameni sunt capabili s ă
 îl tr ăiască  între ei este un indicator al gradului pe care ambii
sunt capabili să-l trăiască  față  de lumea înconjurătoare.
Conș tiența ș i curajul de a rămâne deschi ș i în fața realității, nu
 întotdeauna blândă  sau confortabil ă, are legătur ă  cu această
deschidere a Inimii f ără de care nimic din toate acestea nu este
posibil. Iubirea nu este niciodat ă  o întâmplare sau un noroc.
M ăsura în care trăim iubirea în viața noastră  este invers
proporțional ă  cu închiderea ș i prudența proprie ego-ului. De
aceea este o legătur ă  important ă  între abundența vieții noastre
ș i deschiderea, fluiditatea ș i curgerea pe care o numim iubire.
 

[caption id="attachment_10803" align="aligncenter" width="550"]

”nost algia dulcii t ale amintiri o voi turna în opere la fel de nemurit oare precum
praf ul de st ele, te voi desena în nopțile f ără lună cu vârf ul sabiei pe cer 
scrijelind constelații...”[/caption]
Abundența nu înseamnă  doar bani. Exist ă  mul ți oameni care au
bani, dar a căror viață  este s ărac ă. Este o s ărăcie a trăirii, e
emoției, a frumuseții, a recunoș ti nței, o sărăcie a percepției,
adică  a capacității de a simți realitatea. Adevărata abundență,
cea care vine din Încredere, din deschidere, este o abundență  a
vieții în ansamblu. Din nou, are legătur ă cu ceea ce se numeș te
Iubire ș i are ca sursă marea poartă a Inimii.
În cele din urmă, această practică a Iubirii Conș ti ente transformă
complet perspectiva despre noi înș ine, despre cel ălalt, despre
natura existenței ș i a experienței umane. Aceasta este Trezirea.
Nu vom descrie aici felul în care se percepe această lume odat ă
petrecut ă  Trezirea. Important aici este că  Dragostea autentică
conduce în cele din urmă  la Iubire Conș tient ă, la depășirea
tuturor capcanelor identificării cu structurile ego-ului, pentru ca
 în fi nal să  fac ă  posibil ă  o Revelație de natură, cu adevărat
metafizică, deș i î ș i are rădăcinile în cea mai deplină  … fizică.
Metafizica nu este altceva decât o fizică  a celor mai rafinate
 

spații ale conș tiinței disponibile trăirii în experiența umană

 încarnat ă. Drumul de la Dragoste la Trezire spiritual ă  este un
drum dificil ș i dur, provocator ș i plin de capcane, dar unul mai
rapid ș i mai direct decât altele.
[caption id="attachment_10804" align="aligncenter" width="550"]

”lumina va curge precum sângele săpând pâraie fosf orescente în întunericul

de f ier al trupului meu, va veni t impul în care mă voi îndrăgost i ș i voi plânge
nedesluș ita melancolie a unei așchii de regăsire, fiecare băt aie a inimii mele va
f i un pas al întoarcerii, până într-o zi când…”[/capt ion]
 Toat ă  lumea ș tie că  ”totul este iubire” ș i aceasta este natura
ultimă  a realit ății, dar pentru cei mai mul ți este doar un text
spiritual la modă. Experiența realității umane ca iubire este rar ă
ș i instabil ă. Trezirea nu este acum, odat ă  pentru totdeauna.
Exist ă  momente de percepție clară  a Iubirii ca natură  ultimă  a
realit ății, dar această  percepție implică  disoluția temporară  a
identit ății asumate. Astfel că  revenind la identitatea liniar ă
pierdem cumva percepția Iubirii. Experiența umană  devine în
acest stadiu un efort de integrare a acestor dimensiuni ș i st ări
ale Fii nței. Pierdem percepția, dar păstrăm Încrederea în propria
tr ăire, o validăm ș i o transformăm într-o baz ă  din care facem
alegeri ș i generăm acțiuni în dimensiunea orizontal ă  a
existenței. În mod straniu, mintea noastră  liniară  ș i voința
 

noastră sunt implicate complet în a acționa pornind de la aceast ă

perspectivă a Iubirii trăite, dar care s-a disipat.
Un mesaj pentru Maestrul Interior
 Toate aceste lucruri despre care scri em aici sunt izvorâte din
experiența direct ă ș i dintr-un parcurs personal al nostru, Horia ș i
Elena Francisc –  Țurcanu, pe scurt HEFT. Multe lucruri, cărți,
programe, workshop-uri de expansiune a conș tiinței s-au născut
din această  osmoză  a identit ăților noastre. Mul ți dintre voi ați
tr ăit î n mod direct puterea cunoaș terii izvorâte din renunțarea la
o identitate fermă, sub forma viziunii, înțelegerii unor adevăruri
despre voi înș ivă, sub forma vindecării de frică  ș i de confuzie.
Mul ți dintre voi ați tr ăit adică Revelația. În alte vremuri, o clipă
de Revelație într-o viață  era de ajuns. Acum, Revelația este
accesibil ă pentru că nivelul Conș tienței s-a schimbat.
Un alt nume al lucrului cu ”st ările de extinse ale Conș tiinței” ar fi
”lucrul cu Iubirea”. A ieș i din Conș tiența liniară, îngust ă,
 înfri coș at ă, este acelaș i lucru cu deschiderea, Încrederea ș i
Iubirea. Este un proces complex a cărui miz ă  este ”a simți”. Nu
putem fi conș tienți de lucrurile sau dimensiunile pe care nu le
si mțim. A simți este periculos. Ne temem s ă  si mțim ca să  nu ne
doară, ca să nu fim copleș i ți, ca să nu… De fapt, ne temem s ă ne
deschidem. Ne temem s ă  … iubim. Tot jocul unui cuplu de
 îndrăgosti ți, dar ș i jocul între noi ș i lumea cea mare, este un joc
 între frică  ș i iubire, între deschidere ș i închidere, între
identitate fermă, protectoare, dar însingurat ă, ș i curgere,
fluiditate ș i comuniune. Tot modul nostru de a tr ăi, toate ideile,
normele ș i formele vieții noastre au legătur ă cu acest joc.
[caption id="attachment_10805" align="aligncenter" width="550"]
 

”În cea ța ca o miere sângerie a apusului, balaurul tăcut al marelui f luviu se

prăvale în mare odat ă cu norii dinspre miază-noapt e. Ce subțire pot curge
pa ș ii iubit ei mele în nisip, pe lângă paș ii mei, ce lungă și albă est e mâna ei
curgând în tăcerea înlăcrimată a mâinilor mele, ce strălucitoare tăcere curge
din ochii ei în ochii mei. Negăsind cuvint ele desenăm inimi arzăt oare în nisipuri
din care căldura a plecat , respirăm aburii mării înserat e unul în celălalt, inele de
aur alb plâng diamantele regăsirii.”[/capt ion]
În orice moment, orice alegere ș i orice acțiune poate s ă se nască
din frică  ș i închidere, sau dimpotrivă, din iubire, deschidere,
Încredere… Suntem puș i în fața acestei alegeri de o mie de ori pe
zi. În cuplu, în relațiile cu rudele ș i prietenii noș tri, cu job-ul
nostru sau pur ș i simplu alegerea unui drum sau al altuia,
depinde de baza alegerii. Frica vrea mereu aceleaș i drumuri,
vrea prudență  ș i este ne-încrez ătoare. Iubirea e deschis ă  ș i
inovatoare, curajoasă  ș i plină  de Încredere, vrea drumuri mereu
noi ș i creativitate. În Dragoste ș i în viață suntem puș i mereu s ă
alegem. Drumul ale cărui borne sunt f ăcute din frică  este
repetitiv ș i conduce la crize de transformare. Drumul cu borne
f ăcute din momente de deschidere ș i Încredere conduce către
 Trezire.
Mesajul nostru pentru voi, cei care simți ți că  în Dragoste se
ascunde Trezirea este acesta: ascultați-vă  Inima. Încredere! Nu
ați fost niciodat ă  singuri pe aceast ă  Cale care conduce în cele
din urmă  la eliberare ș i transformare. Dacă  auzi ți vocea
interioară  care vă  mână  către o Dragoste Conș tient ă, atunci să
 

ș ti ți că este vocea Maestrului Interior. Dragostea nu este altceva

decât forma omenească  a Iubirii cu I mare. Iar aceasta este
singura destinație posibil ă. Iar dacă ceva rezoneaz ă î n voi citind
toate acestea, atunci să  ș ti ți că este acela pe care noi îl numim
Maestrul Interior. Sunteți voi înș ivă  în cea mai perfectă
Conș tiență.
[caption id="attachment_10806" align="aligncenter" width="550"]

”Ce f el de nașt ere est e aceast a, iubit a mea, f ără durere? Ce f el de lacrimi
sunt acest ea curgând nu din ochi, ci din privire, ce cutremurare a inimii mele
privindu-t e, vindecă rana cea mai veche cunoscută de un om? Cu ce f el de
abur, iubita mea, mă învălui tu, ast f el încât săbiile mele se t opesc și se f ac
aripi? Cine voi mai f i, în brațele t ale, dacă t ot ce sunt , dispare?” ( Unu către
Zero - cart ea 44, HFT 2014 )[/capt ion]
Maestrului Interior care trăieș te în fiecare dintre voi aș teptând
s ă  fie trăit îi sunt destinate toate acestea ș i multe altele încă.
Fiecare Căl ătorie interioară, fiecare Carte, fiecare Experiență de
Conș tiință, fiecare Revelație, cu Încrederea că  Iubirea schimbă
totul ș i vindecă totul.
 

Între Dragoste ș i Trezire este un parcurs al Revela ției

care st ă în puteril e voastre.
Cu Încredere
H for HEFT
PS. Am ales să  curg pe sub picturile lui Kopera două  dintre
poemele Cărții 44, Zero către Unu  ș i Unu către Zero , pentru că
tema acestui articol, picturile lui ș i poemele Cărții 44 î ș i au
rădăcinile în aceeaș i experiență  a eternului joc arhetipal
Feminin/Masculin.
Cărțile Maestrului Interior - pe aceast ă temă:
Cartea 44 - Horia Francisc Țurcanu 
Iubirea la timpul prezent - Morrie & Arleah Shechtman -
ediție nouă
Dragoste și trezire - John Welwood - ediție nouă
Iubiri perfecte, relații imperfecte - John Welwood 
Călătoria Inimii - John Welwood 
Proiectul Vindecare prin Iubire – un proiect HEFT – Cărțile
Maestrului Interior
Workshop-uri/experiențe de expansiune a Conștiinței :
Tabăra de Vară  Călătoria Inimii   – cel mai important
eveniment al acestui an
Articole pe teme complementare: Relația Conștient ă, Alchimia
Durerii, Conștiență  și Compasiune, Maestrul Interior și
sfârșitul suferinței, Miracolul În-Crederii, Creația
conștient ă de Realitate,
Acest articol este ilustrat cu picturil e lui Tomasz Alen Kopera