Sunteți pe pagina 1din 1

Parohia Schiedam/Rotterdam, prima parohie ortodoxă română din Țările de Jos, a

împlinit săptămâna trecută 42 de ani de existență. Comunitatea a marcat momentul


duminică, prin rugăciune către ocrotitorul său, Sf. Grigorie Teologul.

Părintele Paroh Ioan Dură a oficiat Sfânta Liturghie și slujba Litiei în cinstea Sfântului Grigorie
Teologul, urmate de procesiunea cu sfintele moaște și icoana sfântului. Au fost cinstiți și Sfinții
Trei Ierarhi prin citirea acatistului lor.

Parohul le-a mulțumit enoriașilor pentru atașament și sprijin și i-a îndemnat să păstreze și să
transmită generațiilor viitoare credința creștină ortodoxă și valorile autentic românești.

Rugăciunea a fost urmată de o recepție organizată de enoriașele parohiei, la care a participat și


adjunctul șefului de misiune de la Ambasadei României la Haga.

Sărbătoarea acestui celui de-al 42-lea an aniversar al parohiei „Sf. Grigorie Teologul” din
Schiedam/Rotterdam va fi inclusă în catalogul pe care Muzeul „Catharijneconvent” din Utrecht îl
realizează despre comunitățile religioase din Țările de Jos. Primul exemplar al acestui catalog va
fi oferit Regelui Willem-Alexander al Țărilor de Jos.

Parohia „Sf. Grigorie Teologul” din Schiedam a fost înființată de Părintele Paroh Ioan Dură cu
binecuvântarea Patriarhului Iustin Moisescu. Prima liturghie a fost oficiată la Utrecht, în 25
ianuarie 1981.

În 2001, comunitatea a înființat o bibliotecă românească, din 2007 are o școală parohială, iar din
2015 un muzeu parohial. Un an mai târziu a luat naștere Asociația Femeilor Ortodoxe din
parohie, iar în 2018 a fost pictată Icoana Maicii Domnului de la Schiedam (2018).

În același an a debutat proiectul denumirii unui nou soi de lalea cu numele „Doamnei Maria
Brâncoveanu”, iar în grădina parohială a fost instalată o Troiță. Anul trecut, comunitatea a
plantat în curtea bisericii din Schiedam, Olanda, un puiet din Teiul lui Eminescu de la Iași.

Parohia activează în plan spiritual, cultural, educațional și socio-umanitar. Una dintre misiunile
asumate este contribuția la păstrarea identității naționale a românilor din diaspora.

Părintele Paroh Ioan Dură este și protopop al Olandei și Belgiei flamande.

S-ar putea să vă placă și