Tradiții si obiceiuri de Crăciun ale locuitorilor din Comuna Sadu,Jud.

Sibiu

Prof. Hanea Valeria Cristina

Grădinița ,,Căsuța Poveștilor,, Sibiu

,,Urât lucru,cu adevărat, ieste românul să nu-și știe istoria neamului său,,
Samuil Micu Klein

Obiceiurile legate de sărbători fac parte din cultura tradiţională a neamului nostru. Este o mare
bucurie că încă se mai păstrează în unele zone ale ţării aceste datini care ne ajută să înţelegem
sărbătoarea respectivă precum şi să ne bucurăm împreună de Marele Praznic. Păstrarea acestor datini
este o mărturie vie a faptului că avem o conştiinţă a neamului din care facem parte.
Obiceiurile ţin de conştiinţa poporului român pentru că exprimă înţelepciunea populară a acestui
neam, sunt esenţe ale bogăţiei noastre spirituale. Cele mai răspândite şi mai fastuoase
s-au dovedit a fi cele legate de marele Praznic al Crăciunului şi de sărbătorirea Anului Nou. Repertoriul
tradiţional al obiceiurilor şi tradiţiilor româneşti cuprinde pe lângă colindele propriu-zise - Cântece de
stea, Vifleemul, Pluguşorul, Sorcova, şi o seamă de datini, practici, superstiţii, ziceri, sfaturi cu originea
în credinţe şi mituri străvechi sau creştine.
Se spune că în seara de Ajun se deschid cerurile şi cei evlavioşi pot auzi glasurile îngerilor.
Sărbătorile de iarnă la români încep odată cu prinderea Postului Crăciunului şi ţin până la Sfântul
Ioan (7 ianuarie). Este o perioadă bogată în obiceiuri, diferite de la o zonă la alta, având în centru
marile sărbători creştine prăznuite în această perioadă. Reperele mai importante sunt: Postul
Crăciunului, Crăciunul, Anul Nou, Boboteaza şi Sfântul Ioan. În funcţie de acestea, grupele de tradiţii
şi obiceiuri diferă.In cele ce urmează voi face referire la două dintre obiceiurile de Craciun din
Mărginimea Sibiului, mai precis din localitatea Sadu.
Cu ocazia “Sărbătorilor de iarnă” , la Sadu viaţa artistică a comunei este îmbogăţită cu organizarea
“cetelor de juni”, tradiţie care s-a statornicit de veacuri.
Din timp, pe la sfârsitul lunii noiembrie, tinerii din comună se întrunesc să alcătuiască ceata sau cetele
pe acel an.
    Odată ceata întocmită, se procedează la alegerea “judelui”, conducătorul ei.
   Cel ales în postura judelui trebuie să fie un tânăr destoinic, serios şi autoritar, pentru că de cuvântul şi
de îndrumările lui trebuie să asculte şi să i se supună întreaga ceată, pe întreaga perioadă a acestor
sărbători.
    Ca ajutor al judelui este ales şi “vornicul”, un tânăr dezgheţat şi bun organizator.
    Pentru adunarea cetei sunt numiţi şi doi “pristavi”(copii), care , cu nişte suflatori confecționate din
corn de bou, fac mobilizarea cetei când dispune judele.
   În ziua de 6 decembrie (de Sfântul Nicolae) ceata se prezintă la primărie , pentru a li se da cuvenita
aprobare. Aici, sunt aşteptaţi de primarul comunei, iar acesta, pe lângă îndrumările necesare date în
legătură cu desfăşurarea activităţii de sărbători, îi face răspunzători pe jude şi vornic de eventualele
cazuri de indisciplină.
     În seara aceleiaşi zi, la Căminul Cultural al comunei se organizează un bal în cinstea alegerii cetei
de juni şi junese.
     De la Sfântul Nicolae până în ziua de ajun, junii îşi aleg o gazdă unde vor învăţa şi repeta colindele
care datează din strămoşi.
      Fiecare tânăr din ceată are aleasă fata cu care îşi va petrece sărbătorile. Pentru aceasta, din timp, în
înţelegere cu fata-prietena lui se prezintă familiei, solicitând şi învoirea părinţilor ei.  
       Părinţii, preţuind calitatea tânărului şi cumpănind şi comportarea lui, se învoiesc.
     În ultima duminică dinaintea Crăciunului, la Căminul Cultural, în prezenţa întregii cete, se
procedează la ridicatul fetelor. Într-o atmosferă entuziastă, rând pe rând, sunt ridicate fetele pentru ca
întreaga comunitate să ştie cu cine îşi vor petrece sărbătorile.
În tradiţia datinilor şi obiceiurilor legate de aceste sărbători este şi pregătirea, fasonarea şi aducerea din
pădure a unui lemn mare de fag drept cinste pentru gazdă. El este aprobat de primărie încă din ziua de 6
decembrie. De regulă lemnul este adus din pădure înaintea ajunului de Crăciun.
    Junii, împreună cu atelajele de boi pornesc să aducă lemnul pe la ora 5 dimineaţa cântând un cântec
cu text vechi “Pe sub deal pe sub pădure”.
    În după-amiaza aceleiaşi zile, junii se înapoiază cu lemnul. La intrarea în comună ei cântă un cantec,
o variantă dupa poezia lui Vasile Alecsandri , ”Fata ardeleană”, în denumire populară ”Cât îi ţara
ungurească”.
    Lumea curioasă să vadă lemnul feciorilor, îi întâmpină formând un întreg alai până în centrul
comunei.
    În dimineaţa zilei de 26 decembrie (a doua zi de Crăciun) junii împreună cu judesele se îmbracă în
port popular şi merg la cele două biserici din comună, unde cântă colinzi. La ieşirea din biserică junii
vor juca o suită de jiene, haţegane şi învârtite.
    În după-masa aceleiaşi zile, toţi feciorii cetei, cu un fast deosebit având cu ei şi lăutarii, merg la
primarul comunei pe care îl cinstesc cu o veadră de vin şi doi colaci trecuţi printr-o bâtă înfăşurată cu
panglică tricoloră în spirală. Primarul, la rândul său, prin cuvinte alese îşi arată satisfacţia că aceste
datini se desfăşoară frumos spre mulţumirea tuturor şi oferă şi el o veadră de vin cetei de juni.
    Frumoasa aventură a cetei junilor se încheie a patra zi de Crăciun (28 decembrie), când junii cu
junesele lor participă la tradiţionala reunire a cetelor din Mărginimea Sibiului care se desfăşoară la
Sălişte.
La Sadu de Sărbătoarea Naşterii Domnului există și obiceiul colindării familiilor de către cetele
de Colindreţi. Copiii colindători din Sadu,  se constituie în cete de câte cinci, reprezentând pe cei trei
crai de la Răsărit, Irod Împărat şi “Cătana”, soldatul acestuia. Colindreții din Sadu transmit mesajul
Nașterii Domnului printr-o scenetă religioasă,  fiecare colindreţ fiind costumat distinct, în funcţie de
personajul interpretat. Aceștia vestesc Nașterea Domnului prin colinde. După ce recită întreaga scenetă
în fața altarului și a oamenilor prezenți la slujbă, ”craii” pornesc din casă în casă și transformă curtea
fiecărei gospodării într-o scenă pe care interpretează rolurile apoi colindă membrii familiei cu o colindă
aleasă de gazdă.

Scenetă preluată din repertoriul cetelor de colindători (Colindreţi )din comuna Sadu, Jud. Sibiu

„Prea puternice-mpărate! C-aici voiu ca să dea seamă

Veste mare s-a ivit. Ce caută, ce voiesc?
Trei crai de la Răsărit, Și cu dânșii să vorbesc!”
Cu steaua-au călătorit! Ostașul(invitând craii):
Și-au sosoit aici în grabă -„Crailor poftiţi intraţi
Unde toţi omaneii-ntreabă Și vă dati cuvântul!”
Oare unde s-a născut Irod(adresându-se cu mirare crailor):
Domnul lumii nevăzut? -„Crailor de la Răsărit
Împaratul cel mai mare Spundeţi pentru ce-ati venit?”
Care-n lume seamă n-are!” Craiul Valtezar(cu seninătate și cu hotărâre):
Irod(cu ton cutezător către ostaș): -„Împărate prea cinstite
-„Mergi de mi-i cheamă Să ai mlte zile fericite
Noi suntem soli de la Răsărit
Dupa o stea am pornit!
Și să căutăm cu nerăbdare
Pe-mpăratul cel mai Mare
Care-n lume seamăn n-are!”
Irod(cu surprindere, dar și cu semeţie):
-„Pe mine mă prinde mirarea
Despre-această cuvântare
Ce vă luaţi lumea-n cap
Și umblaţi după-mpărat
Că mai mare decât mine
Nu este pe lume nime.
Ia,staţi și nu colindaţi
Și mie vă încginaţi
Nu porniţi minciuni prin soare
Că vă suflu din picioare!”
Craiul Gaspar(cu îndrăzneală și curaj):
-„Ho-mpărate să trăiești
Și mulţi ani să-mpărătești!
Nu ne face de ocară
Că suntem soli din altă ţară.
Noi cu minciuna nu umblăm
Pe-mpăratu(l) căutăm!
O stea mare s-a ivit,
Colo-n sus la Răsărit
Și-n urma ei am pornit
Ca prin farmec și prin vis
Tot ce s-a fost prorocit,
Că se va naște pe pământ
Cel mai mare Domn și Sfânt!”
Irod(cu bunătate prefăcută):
-„Crailor, veniti la mine
Cu daruri să vă-ncarc vine.
Încetaţi de-a mai străbate
Cărări multe neumblate,
După stea amăgitoare,
De vreo moarte-aducătoare,
Că este lucru peste fire
Ca o stea să vă vestească
Nașterea împărătească!”
Craiul Melhior(neînfricat):
-„Împărate prea-nălţate
Să ai la mulţi ani sănătate!
Dar nouă nu ne trebuiesc,
Că toate ne prisosesc!
Avem de toate să ne fie
Aur, zmirnă și tămâie,
Ca lui Mesia să-i dăm,
Pe care noi îl căutăm!
Da(r) lasă-ne pe noi în pace
Că nici un rău nu ţi-om face
Iar de vrei să ne oprești
În sfârșit ai s-o păţești!”
Irod(enervat, abia stăpanindu-și mânia):
-„Da(r) ru cu astfel de cuvinte,
Calci pe-al Iudeilor părinte
Nu te temi tu de făimare
De-ascuţitu-mi paloș tare
Ce-ar putea să figureze
Și-al tău cap să ţi-l reteze?
Că singur sunt eu în lume
Și Irod e-al meu nume,
Nume care când s-aude
Pasărea din zbor s-ascunde!
Iar voi năluci pământene
Din unghiuri răsăritene
Cu atâta îndraznire
Călcaţi a mea stăpânire?
Vai de voi că dau poruncă
Să vă puie azi la muncă!”
Craiul Valtezar(cu îndrăzneală):
-„Da(r) Iroade ce gândești
Când de muncă ne vorbești?
Vrei sau ba a ne lăsa,
Noi vom călca porunca ta!
Iar de vrei să ne omori,
Noi în veci vom tot trăi!
Împăratu(l) s-a ivit
Mântuirea ne-a sosit!”
Irod(poruncitor, ameninţător):
-„Da(r) tu-n ce te sprijinești
Crai amărât ce ești
Că sbia din teac-oi scoate,
Și pe lopc le-ai plăti pe toate!
(Irod scoate scabia ameninţând craii. La rândul
lor și craii scot săbiile și parează loviturile
săbiei lui Irodcu sabile lor, după care Irod
continuă):
Că slugile mele-ndată vin,
S-astâmpere al meu chin.
Iară de va fi așa (ca pentru sine)
Știu eu bine ce-oi făcea.
Fac urgie
În prunci pieire!”
Craiul Gaspar(cu mult curaj):
-„Ho, ho, Iroade că nu merge așa
După socoteala ta.
Ce vrei tu tirane, câne, păgâne,
Calicule, că-i vai de tine! Vorba ta nu cred să fie
Tu pe Hristos vrei să-l omori? Decât numai viclenie!”
Asta s-o știi tu bine Irod( cu convingere și hotărâre):
Că e domn și peste tine!” -„ Mergeţi de căutaţi bine
Irod(cu ton liniștit și cu bunatate prefăcută): Și vă-ntoarceţi pe la mine!”
-„Da(r) vă spun făţarnicilor Craiul Valtezar(hotărât):
Că nimic n-am auzit -„Crailor să ne grăbim,
Mergeţi de căutaţi bine După stea să pornim
Și vă-ntoarceţi pe la mine, Și să nu mai zăbovim!”
Că și eu cu plecăciune. Ostașul(curajos):
Să-i pot face-nchinăciune!” -„Da(r) cum vă e numele vostru
Craiul Melhior(îndoielnic): Ce cătaţi prin satul nostru,
-„Parcă nu-mi vine să cred Ce-aveţi cu Hristos de-a face
Ce aud și ce mai văd Abătându-vă încoace?”

La finalul scenetei, ceata colindreţiilor cântă colindul „Trei crai” și o colindă cerută de gazde.

Bibliografie:

 I. Lotreanu, Sadu.Studiu monografic si etnomuzicologic, 1998

 M. Radulescu-Codin, Sărbătorile poporului, 1909
 T. Pamfile, Mitologie românească, Ed. All, Bucureşti, 1977
 Nicolau, Ghidul sărbătorilor româneşti, Ed. Humanitas, Bucureşti, 1998