Sensul formulelor si

cliseelor nationale
Calul troian,Calcaul lui Ahle,Firul Ariadnei,marul
Discordiei,Sabia lui Danocles
 Calcaiul lui Ahile
Ahile a fost unul dintre cel mai aprigi și de temut luptători din mitologia greacă, înzestrat cu curaj, putere,
mândrie și onoare, toate calitățile pe care grecii le prețuiau cel mai mult. Însă, care este legenda expresiei
călcâiul lui Ahile? Iată explicația! Ce înseamnă expresia călcâiul lui Ahile În mitologie, există o legendă
conform căreia zeul Apollo a îndreptat săgeata lui Paris spre călcâiul lui Ahile, singurul lui punct sensibil,
iar asta i-a provocat moartea. Astfel, expresia călcâiul lui Ahile a fost întotdeauna folosită cu rolul de a
indica punctul sensibil/nevralgic al unei persoane. Însă, expresia în sine se poate folosi și în alte situații.
Spre exemplu, atunci când vrei să descoperi partea defectuoasă din argumentele unei persoane. Mai exact,
atunci când se spune că “ai găsit călcâiul lui Ahile” În medicină, găsim termenul de “tendonul lui Ahile”,
parte a piciorului care face legătura dintre călcâi și mușchii gambei. Specialiștii spun că acesta este cel mai
mare tendon din corpul uman, care permite mișcarea degetelor, mișcare necesară în timpul mersului.
Legenda lui Ahile Mulți eroi din mitologie erau jumătate om, jumătate ființă naturală. La fel și Ahile, Părinții
acestuia au fost Peleus, regele Tesaliei din nordul Greciei, și Thetis, nimfa mării. Thetis a fost cea care l-a
crescut și pe cel mai bun prieten al lui Ahile, Patrocle.
Calul Troian
*În antichitate, grecii, asediind zadarnic Troia timp de zece ani, au hotărât – aşa cum ne
povesteşte Homer – să cucerească cetatea printr-un vicleşug. Sub pretextul unei ofrande
religioase, grecii au construit un uriaş cal de lemn, înăuntrul căruia au fost ascunşi cinci sute
de soldaţi; apoi restul armatei s-a prefăcut că se retrage. Atunci troienii au introdus calul în
oraş. În puterea nopţii, ostaşii greci au ieşit din ascunzătoare, au deschis poarta cetăţii şi astfel
Troia a fost cucerită printr-o stratagemă devenită celebră de-a lungul veacurilor şi cunoscută
sub denumirea de „calul troian“.
• *Această expresie caracterizează pe acela care foloseşte un şiretlic spre a se furişa în tabăra
adversă, indică pe duşmanul travestit în binefăcător.
Firul Ariadnei
Legenda spune că, în mitologia greacă, Ariadna este fiica regelui Minos și a Pasiphaei. Când Tezeu a
sosit în Creta pentru a se lupta cu Minotaurul, Ariadna, care se îndrăgostise de erou, l-a ajutat să iasă
din coridoarele întortocheate ale faimosului labirint construit de Dedal. Aceasta i-a oferit un fir de
ață care să-i arate astfel calea spre întoarcere. Ca să o scape de mânia tatălui ei, Minos, Tezeu i-a
promis Ariadnei să o ia cu el la Atena. A părăsit-o însă pe drum, în insula Naxos, unde, după o
variantă, a fost ucisă de Artemis.Conform altei legende, Dionis, care trecea pe acolo, s-ar fi
îndrăgostit de tânăra fată și ar fi luat-o în căsătorie. Ca dar de nuntă, el i-a oferit o coroană de aur,
făurită de Hephaestus - considerat a fi zeul focului, coroană care mai târziu a fost transformată într-o
constelație.Așadar de-a lungul timpului sintagma firul Ariadnei a primit diverse valențe conotative,
fiind și astăzi, un punct esențial de referință culturală mitologică, dând naștere mai multor
interpretări.S-a emis, de asemeni ipoteza că au existat două femei cu același nume: una care l-a ajutat
pe Tezeu și o alta care a fost căsătorită cu Dionis. În orice caz, Ariadna - zeitate primitivă a fertilității
- a fost adorată în Atena, Naxos și Cipru.Numele Ἀριάδνη (Ariadne) se traduce prin "cea mai pură".
Marul discordiei
Originea expresiei Mărul discordiei se află în antichitate. Potrivit scrierilor lui Hesiod
(scriitor grec, din secolul al VIII-lea i.Hr.), Discordia (pe numele grecesc Eris) era zeiţa
vrajbei, fiica Nopţii (Nyx), care, la rândul ei, a născut nenumăraţi copii: Ponos (Grija), Lethe
(Uitarea), Limos (Foamea), Dysnomie şi Ate (Anarhia şi Dezastrul), Algea (Durerea), Neikea
(Cearta), Pseudologoi (Minciuna) etc. În epopeea Iliada, de Homer, este prezentată ca sora
lui Ares, zeu al războiului. Deoarece Discordia provocase conflicte şi între zeii din Olimp,
Jupiter a alungat-o, nemaifiind primită nici la nunta nimfei Thetis cu regele Peleu. Din
această cauză, furioasă şi dornică de răzbunare, Discordia a aruncat pe masa de nuntă un
măr, pe care scria “Celei mai frumoase”, iscându-se gâlceavă între zeiţele prezente la festin:
Afrodita (zeiţa frumuseţii), Hera (soţia lui Zeus) şi Pallas Athena (zeiţa înţelepciunii). Pentru
aplanarea conflictelor, Paris (fiul lui Priam, regele cetăţii Troia) a fost ales ca arbitru, acesta
oferind mărul Afroditei, stârnind, astfel, invidia celorlalte două zeiţe, acest gest generând
vestitul Război al Troiei.
Sabia lui Damocles
• Sabia lui Damocles este o expresie celebră, născută dintr-o anecdotă consemnată în “Istoriile” ale
grecului Timaeus din Tauromenion, de unde a preluat-o şi consemnat-o, în scrierea “Biblioteca istorică”,
grecul Diodorus din Sicilia, acesta inspirându-l şi pe filosoful şi oratorul roman Cicero. Din aceste scrieri ale
antichităţii, expresia Sabia lui Damocles a intrat în cultura populară, astăzi fiind încă vie in diverse contexte
de comunicare.Sabia lui Damocles, la modul general, se referă la un pericol permanent sau la
riscurile iminente ale unor situaţii limită. În anecdota din care s-a născut această expresie, Damocles era
un slujitor al unui tiran vestit al Siracuzei (oraş din estul Siciliei), Dionisos al II-lea. Acest tiran trăia într-un
castel imens, intărit cu şanţuri de apărare, păzit permanent de gardienii săi şi înconjurat de supuşi linguşitori.
Printre aceşti supuşi se afla şi Damocles, orfevrier vestit, care nu contenea să-şi laude stăpânul pentru şansa
de a fi “tiranul Siracuzei” si de a se bucura de atâtea privilegii.Începând cu secolul al XIX-lea, expresia Sabia
lui Damocles a fost tot mai des citată, în diverse contexte, nu numai pentru cazul celor care deţin
puterea, ci şi pentru a descrie o situaţie riscantă, pentru a sugera existenţa unui pericol care s -ar
putea manifesta în orice moment sau pentru împrejurările în care o decizie poate avea urmări
dramatice.