Creaţii ale arhitectului Roger Bolomei

în centrul istoric al oraşului Piatra Neamţ

Smaranda Gâlea

În prezentul demers am încercat să mergem pe urmele lui Roger Bolomei,

arhitect ce şi-a pus amprenta pe modelarea actualului centru istoric al ora-
şului Piatra Neamţ. Acesta şi-a desfăşurat activitatea în împrejurările istorice
ale începutului secolului al XX-lea, perioadă în care oraşele erau supuse
înnoirii, atât prin tematica funcţională a clădirilor şi zonelor urbane, cât şi ca
registre formale arhitecturale. Astfel, în arhitectura oraşului Piatra Neamţ au
apărut construcţiilor clasiciste, neogotice, art-nouveau şi chiar cubiste, registre
funcţionale moderne. Adeseori încărcătura decorativă şi formală este inspirată
din arhitectura populară şi medievală (brâncovenească, goticul moldovenesc)
creând un aşa-zis „stil neoromânesc”, cu o tentă locală bine definită. Zona
centrală a oraşului Piatra Neamţ, în care străjuiau vestigiile Curţii domneşti,
a fost definitivată, într-o formă apropiată de cea actuală, încă din acea perioadă.
Din vestigiile medievale mai existau Turnul lui Ştefan cel Mare, o porţiune din
zidul de incintă pe partea de nord, spre biserica „Sf. Ioan”, case şi cancelarii
adosate zidului spre nord şi est (toate în ruină) şi o zonă dens construită, spre
sud, spre actualul bulevard „Alexandru cel Bun”. Această stradă era strada comer-
cială a oraşului, construită cu magazine ce aveau locuinţe la etaj, uneori cu rol
de „hotel”.
La sfârşitul secolului al XIX-lea s-a construit aici şi un teatru. Spre nord erau
case ce aparţineau de fostele cancelarii domneşti, case domneşti, construcţii
în ruină. Pe locul caselor domneşti au fost ridicate construcţii succesive, care au
acoperit sau distrus vechile vestigii. Astfel, aici a fost casa boierului Alecu
Crupenschi, zis „Poloboc”, stăpânul moşiei şi satului Poloboc (comuna Rediu).
La sfârşitul secolului al XIX-lea s-a hotărât demolarea construcţiilor în
ruină şi înlocuirea cu construcţii moderne. Chiar biserica „Sf. Ioan” este
reparată şi mărită, capătă faţade neogotice şi un nou pridvor. Cimitirul din
incinta bisericii „Sf. Ioan” a fost strămutat, iar terenul a fost folosit pentru rea-
lizarea unor construcţii moderne, de care oraşul avea nevoie: o bancă şi o
şcoală primară pentru băieţi. Onoarea pentru a construi ambele imobile i-a
revenit arhitectului Roger Bolomei.
 Semnatar articol
456

Pe strada Petru Rareş (sectorul care traversa actualul parc „Ştefan cel Mare”),
între străzile „Ştefan cel Mare” şi „Alexandru cel Bun”, prin grija moşierului-
filantrop Petrache Liciu-Caia din satul Duşeşti, comuna Cârligi (azi comuna
„Ştefan cel Mare”), bunicul celebrului actor Petre Liciu, s-a construit în 1871
„Teatrul Român” sau „Teatrul Roxy”. Până la această dată, trupele de teatru
care veneau la Piatra Neamţ jucau şi dădeau reprezentaţii pe unde apucau,
în lipsă de localuri proprii ori săli spaţioase. Pe scena noului teatru au jucat
celebrităţi ale scenei româneşti precum Matei Millo, trupa lui Fanny Tardini,
Agatha Bârsescu, Aristitza Romanescu, Grigore Manolescu, trupa lui Constantin
Tănase, Iancu Brezeanu.
Aici a concertat şi George Enescu, de cinci ori, între anii 1921-1936.
La parterul clădirii se aflau: sediul ziarului „Reformatorul”, Depozitul
General de Ziare, Editura Leon Goldner (directorul Reformatorului) şi librăria
Vasile M. Ionescu.
Clădirea Teatrului „Roxy” nu a mai corespuns noilor cerinţe ale tea-
trului modern. Administraţia oraşului a dispus construirea unui nou teatru.
Astfel, între anii 1929-1947 la intersecţia actualului bulevard al Republicii
(strada Gării) cu strada „Alexandru cel Bun” (autor Roger Bolomei) s-a con-
struit un nou teatru, care iniţial s-a numit „Teatrul Naţional” din Piatra Neamţ
şi apoi „Teatrul Tineretului”. În faţa teatrului, cap de perspectivă dintre
strada ce debuşea în faţa noii Gări de călători, Vladimir Heghel amplasează
statuia lui M. Kogălniceanu (1913). Acestea sunt elementele definitorii ce
au constituit actualul cadru al centrului istoric din Piatra Neamţ. Toate aceste
construcţii aparţin arhitectului Roger Bolomei.
Se consideră ca arhitectura realizată de Roger Bolomei reprezintă o
contribuţie la arhitectura românească, prin funcţionalitatea modernă, îmbi-
nată cu înţelegerea „spiritului locului”, prin faţade, ziduri, acoperişuri, potri-
vite cu cadrul înnobilat de monumentele lui Ştefan cel Mare.
Despre arhitectul Roger Bolomei se cunosc foarte puţine referiri biografice.
Acesta s-a născut la Broşteni-Suceava, în anul 1883. Tânărul arhitect absolvise
Şcoala de Belle-Arte la Paris şi era apropiat mişcării art-nouveau. Acesta s-a
stabilit la Piatra Neamţ după anul 1910. Se ştie că arhitectul a murit în acelaşi
oraş, în anul 1947.
Am găsit referiri la acesta în documentele de la Arhivele Naţionale din
Piatra-Neamţ şi la colecţionarii particulari. Aceste documente se referă la
construcţii ale arhitectului realizate în oraşul Piatra Neamţ, vile (precum
„Vila Lalu”, Casa Măcărescu, Casa Antonescu) şcoli (cum ar fi Şcoala de fete
nr. 2) şi cele 3 clădiri care alcătuiesc împreună cu cadrul monumental al bise-
ricii „Sf. Ioan” şi al turnului lui Ştefan cel Mare, marcând, pe latura de sud şi
 Titlu articol
457

vest, dimensiunile Curţii domneşti. Stilul lui Bolomei este în contrast cu al

altor arhitecţi ai vremii, ce au activat în oraşul Piatra-Neamţ, cum ar fi N. Tony
(Liceul „Petru Rareş”, o casă din strada „Alexandru cel Bun”, alte case în strada
„Petru Rareş”) adeptul unui stil simplu, cu influenţe Bauhaus, sau Teodor
Raux şi F. Droz, arhitecţi ce au lăsat obiective de arhitectură clasicizantă.
Desigur, stilul mai romantic adoptat de o serie de arhitecţi, stil ce include
paramentul placat cu piatra brută, etajul construit cu o structură aparentă
din lemn între care sunt inserate cărămizi, acoperişuri foarte înalte, din ţiglă
glazurată, realizată în culori şi uneori chiar în forme speciale, turnuleţele
romantice, sunt inspiraţii din arhitectura românească a epocii, pentru staţiu-
nile de viligiatură, cum ar fi Sinaia, Predeal, sau stilul romantic în care sunt
abordate o serie de reședințe de lux, cum ar fi palatul Peleş (al regelui Carol I)
vila „Albatros” de la Buzău (a lui A. Marghiloman, realizată de arhitectul
Paul Gottereau) palatul Ghica-Deleni de la Deleni-Hârlau.
Debutul cunoscut al arhitectului Roger Bolomei în arhitectura oraşului
Piatra-Neamţ este dat de Vila „Lalu”. Această realizare avea să creeze o emu-
laţie spre acest stil romantic, cu influenţe din arhitectura brâncovenească,
sau din goticul moldovenesc, dar şi cu adaptări moderne privitoare la func-
ţiunile şi concepţia spaţială interioară. Imobilul este amplasat, romantic, în
mijlocul unui parc. Aici, la exterior, apar multe dintre caracteristicile stilis-
tice care vor da tonul unei arhitecturi locale specifice, cum ar fi: paramentul
din cărămidă, soclul din piatră, frumos fasonat, acoperişul înalt, decorat cu
coşuri, turnuleţe, streaşină şi intradosul acesteia, frumos lucrată şi decorată
cu elemente sculptate din lemn. Forma originală a tâmplăriei contribuie, de
asemenea, la acest întreg armonios. Interiorul este, în întregime, de tip art-
nouveau: acces dintr-un peron pentru trăsuri într-o încăpere centrală, decorată
cu lemn şi motive geometrice, încăpere în jurul căreia sunt amplasate camerele.
O scară generoasă, luminată cu un vitraliu, face legătura cu încăperile de la etaj.
Aceste tratări romantice ale construcţiilor l-au făcut pe Roger Bolomei
foarte apreciat în oraşul Piatra-Neamţ. Astfel, când Consiliul Comunal, în
anul 1928, a pus problema înlocuirii micului local pentru Şcoala Primară de
Băieţi de lângă turnul lui Ştefan cel Mare, cu o nouă clădire, Bolomei a fost
solicitat să execute proiectul pentru aceasta şi pentru locuinţa directorului.
Cam în aceeaşi perioadă, Banca „Petrodava”, prin societatea fondatoare, în
dorinţa de a avea un sediu, cumpăra un loc în extremitatea vestică a Curţii
Domneşti, la intersecţia actualelor străzi „V.A. Urechia” şi „Ştefan cel Mare”
şi-i comanda aceluiaşi arhitect construcţia unei Bănci. Prin aceste două con-
strucţii se pun bazele, în oraşul Piatra-Neamţ, a unui stil „ce s-a impus prin
potrivirea lor... în cadrul ornat de monumentele lui Ştefan cel Mare” – N. Iorga).
 Semnatar articol
458

Menţionăm că în aceeaşi epocă se reface faţada bisericii „Sf. Ioan”,

renunţându-se la elementele neogotice, iar paramentul acesteia se tratează
mai apropiat de cel al turnului. Faţada bisericii rămâne din piatră aparentă şi
se renunţă la cornişa „în acolade”. De asemenea, zidul ce împrejmuia biserica
se dezafectează (spre nord), cimitirul bisericii se strămută, spaţiul devenea din
unul sacral, unul public. Cele două clădiri fac debutul unui stil ce se vrea o
armonizare cu clădirile medievale. Ele reprezintă, în acelaşi timp, debutul, în
Piatra-Neamţ, a unor programe de arhitectură: şcoala şi banca.
Şcoala de Băieţi nr.1(executată de Bolomei împreună cu arhitectul
A. Droz – ca funcţional, are 3 clase, o sală de festivităţi şi o cancelarie. Cele
3 clase sunt grupate la parter. La etaj au fost amplasate sala de festivităţi, can-
celaria, un foyer şi o terasă. Funcţionalul este simplu, cu funcţiuni grupate,
dând naştere unor spaţii mari, septice, luminoase. În concepţia spaţială, se
simte şi contribuţia A. Droz, arhitect influenţat de înnoirile spaţiale ce le
aduce începutul secolului al XX-lea, de tip „cubist”. Structural, clădirea este
una dintre primele din Piatra-Neamţ la care se utilizează betonul armat.
Astfel, planşeul dintre parter şi etaj, precum şi planşeul spre pod, sunt din
beton armat sprijinit pe grinzi principale şi secundare, sistem preluat apoi şi
după cel de-al doilea Război Mondial pentru construcţiile cu deschideri de
cca. 6-7 m a încăperilor şi lungime a compartimentării de 9-12 m. De asemenea,
scara de acces este realizată pe o structură din beton armat, cu armătură
rigidă. Un element de noutate este luminatorul pentru subsol, realizat în par-
doseala holului de intrare, cu elemente de sticlă groasă, înlocuite ulterior cu
cărămizi din sticlă. Plastica exterioară, faţadele îi aparţin stilistic arhitectului
Bolomei. Remarcăm soclul puternic, ieşit din planul peretelui, placat în piatră
cu elemente ornamentale, dar având şi cu rol de protecţie, tot din piatră
frumos fasonată la partea superioară. Ancadramentele ferestrelor sunt reali-
zate din gresie, diferit fasonată, pentru parter, etaj şi rezalitul faţadei principale.
Solbancurile ferestrelor, realizate din piatră masivă sunt deosebite ca realizare.
Remarcăm şi ancadramentul portalului de intrare, realizat dintr-un rând de
pietre fasonate, în forma frunzelor de lotus, mărginite de o baghetă rotunjită,
urmată de un câmp lis, cu o terminaţie mai viguroasă pentru protecţie.
Câmpul faţadei, la parter, este tratat cu piatră de talie, fasonată şi aranjata
rustic, în şiruri orizontale, fiind mărginită (din 1,5 m în 1,5 m), de câte trei
şiruri de cărămidă aparentă. Planşeul dintre parter şi etaj este marcat de un
şir de cărămizi, poziţionate „în zimţi” („dinţi de lup”), urmat de un solbanc
de protecţie, tencuit, amplasat peste cărămizile ieşite progresiv din planul
zidăriei. Etajul, între ancadramentele ferestrelor, este tencuit simplu până la
înălţimea de 1,80 m. Peste această înălţime se dezvoltă o decoraţie bogată,
 Titlu articol
459

formată din ocniţe, acolade, bumbi (butoni), cornişă profilată, toate reali-
zate din tencuială. Ocniţele au un decor interior din cărămidă aparentă şi
discuri de ceramică colorata.
Acoperişul este înalt, realizat cu pante de cca 45%. Intradosul streaşinei
şi pazia sunt sculptate cu elemente deosebit de bine proporţionate. Înveli-
toarea din ţiglă smălţuită păstrează elementele originale (ţigla ceramică smăl-
ţuită în culoarea maron închis cu irizări bleumarin). Elementele de coamă şi
de colţ sunt concepute decorativ. Hornurile sunt realizate din cărămidă apa-
rentă. În aceasta sunt inserate cărămizi decorative smălţuite, de culoare verde
şi albastră. Construcţia era înconjurată de un gard de înălţime mică, format
din tronsoane din lemn, tratate „în raster” şi stâlpi din cărămidă tencuită,
soclu masiv din piatră. Din această împrejmuire, deosebit de frumoasă, se
păstrează un tronson, între casa directorului şi şcoală. Şcoala era concepută,
de fapt, ca un ansamblu format din instituţia de învăţământ propriu-zisă,
curtea exterioară de recreaţie, amplasată spre nord, şi locuinţa directorului.
Din curtea de recreaţie ne-au mai rămas mici indicii: ieşirea în curte, din
faţada nord, protejată cu o copertină din sticlă (cea păstrată astăzi nu este
cea originală); trotuarul de protecţie terminat cu o rigolă puternică; un mic
bazin de colectarea a apei.
Prin schimbarea funcţionalului construcţiei, după 1947, în acela de
Muzeu de artă, s-au făcut modificări în special în componenţa spaţiului inte-
rior de la etaj (dimensiunile holului, delimitarea cancelariei). Remarcăm ca
 Semnatar articol
460

element detaliu, pe care îl întâlnim şi la alte opere ale lui Bolomei, parapetul
terasei, realizat din olane smălţuite, prinse între stâlpişori de cărămidă.
Casa directorului este o construcţie aparţinând aceluiaşi ansamblu,
influenţată de stilul locuinţelor tradiţionale ţărăneşti, dar tratarea elemen-
telor spaţiale este una ce se încadrează în stilul neoromânesc. Casa este simplă,
formată din patru încăperi de locuit şi o mică bucătărie. Pridvorul mărgi-
neşte casa pe latura de est şi spre sud. Elementele de arhitectură ale faţadei
sunt: ferestrele, având o tâmplărie specială, unele dintre ele având marginea
de sus rotunjită, altele având marginea de sus redusă, iar altele fiind înguste
şi înalte, în esenţă de factură art-nouveau; pridvorul are un parapet simplu,
carelat, lucrat din lemn, şi coloane gemene sculptate în lemn. Partea supe-
rioară a pridvorului este tratată cu arce în acoladă, realizate din tencuială.
Tencuiala ascunde o structură din lemn pe şipci încrucişate;
Acoperişul, cu pante de 45 %, este tratat decorativ, cu lucarne şi ferestre
de iluminare a podului, ce sugerează o falsă mansardă. Intradosul streşinii,
pazia, sunt sculptate. Coşurile sunt, de asemenea, elemente decorative, rea-
lizate din cărămidă aparentă. Acoperişul era, iniţial, acoperit cu ţiglă smăl-
ţuită. La reparaţia din 1964, când construcţia a fost transformată în muzeu,
ţigla a fost înlocuită cu tablă. Soclul era, iniţial, placat cu piatră. În prezent,
acesta este tencuit simplu.
 Titlu articol
461

Cea mai spectaculoasă clădire din ansamblu este Banca „Petrodava”.

Aceasta a fost construită între anii 1928-1930. Din exterior, clădirea are
aspectul unui castel romantic, fortificat. Arhitectul a încercat să adapteze,
pentru această construcţie, unele elemente romantice luate din goticul mol-
dovenesc, prezente la biserica „Sf. Ioan” şi la turnul lui Ştefan cel Mare.
Aceste elemente sunt: contraforţii în trepte, ce se ridică pe colţuri până la
nivelul 1; paramentul din piatra fasonată; ocniţele de la nivelul 2 şi din zona
turnuleţului de intrare; zona de acces tratată pe colţ, cu un portal din piatra
sculptată, bogat ornamentată.
În rest, elementele utilizate sunt fie din arsenalul stilistic repetat la toate
imobilele construite de el, fie de factură modernă pentru acea vreme, adap-
tate pentru rezolvarea noii funcţiuni. Astfel, la parter se regăseşte o sală cu
stâlpi rotunzi din beton-armat, pentru ghişeele bancare. Structura şi modul
de rezolvare a funcţiunilor (zona pentru public şi modul de separare a aces-
teia faţă de zona funcţionarilor) sunt inovative. Construcţia şi-a menţinut
funcţiunea de bancă până în anul 2004, fiind sediul „Băncii Naţionale, Filiala
Piatra-Neamţ, între anii 1947-2004. Prin schimbarea destinaţiei din bancă în
Muzeu de Istorie, în anul 2004, s-au făcut reparaţii şi schimbări ale funcţio-
nalului. Mobilierul de epocă, ce completa spaţiul interior, a fost eliminat.
S-a păstrat doar mobilierul din biroul directorului.
Ansamblul ce creează în prezent cadrul Curţii Domneşti este completat
de ultima creaţie a arhitectului, actualul Teatru al Tineretului. Construcţia a
început în anul 1932. Aceasta trebuia să înlocuiască clădirea Teatrului Roxy.
El funcţiona, din 1880, într-o clădire ce avea la parter redacţii ale unor publi-
caţii. Teatrul Roxy era situat în actualul parc „Ştefan cel Mare”, cu faţada pe
 Semnatar articol
462

o stradă dispărută astăzi, ce unea str. „Ştefan cel Mare” cu strada „Alexandru
cel Bun”.
S-a considerat că acesta din urmă nu mai corespunde cerinţelor unui
teatru. De altfel, în oraşele mai mari ale ţării ca Bucureşti, Iaşi, Cluj, Buzău,
Brăila Constanţa, Timişoara, se construiseră teatre noi, moderne, unele din
ele fiind realizate de arhitecţi celebri. Primarul de atunci al oraşului, C. Măcă-
rescu, a susţinut realizarea unui teatru nou, realizat de un arhitect local, al
cărui stil era admirat în zona. Teatrul era cap de perspectivă dinspre noua
stradă ce ducea spre gară (şi ea nou construită), la intersecţia străzilor „Alexandru
cel Bun” cu actualul bulevard al „Republicii”. Deja la intersecţia acestor
străzi exista o piaţetă, în care, la 1908, a fost amplasată statuia lui M. Kogăl-
niceanu (executată de Vladimir Heghel).
Faţada teatrului este construită în arc de cerc, pentru a marca racordarea
străzii „Alexandru cel Bun” cu intersecţia străzii „Republicii”. În rest, volume
masive ce se retrag pe verticală şi marchează intersecţiile cu turnuleţe sau
mici volume cu zona exterioară curbată. Faţada principală are în traveile cen-
trale intrarea şi accesele separate ale publicului la nivelul balconului. Două
aripi, realizate simetric faţă de această intrare, sunt rezolvate cu magazine, în
spiritul vechii construcţii a teatrului Roxi (ce avea la parter redacţii a unor
publicaţii). Corpurile laterale, adosate sălii, servesc pentru administraţia tea-
trului, şi de cabinete pentru actori. Turnul scenei este simplu şi nu are buzunare
voluminoase, considerând că decorurile vor fi în continuare realizate şi depo-
zitate în spaţiul deja existent, în apropiere. Nu am găsit în arhive desenele
originale ale teatrului. Nu ştim dacă faţada originală este cea realizată sau
dacă paramentul trebuia să fie mai complicat. Oricum, se păstrează principa-
lele caracteristici ale stilului impus de acest arhitect:
– Ferestrele cu o tâmplărie deosebită, frumos sculptată. Tipul de tâmplărie
este la această lucrare, acelaşi la toate uşile şi ferestrele. Acestea au ancadra-
mente realizate din baghete încrucişate, ce cuprind motive decorative sub glaful
ferestrei şi deasupra acestuia. În anumite câmpuri, între ferestre, sunt motive
decorative din ceramică sub forma unor chenare cu motive florale, de inspi-
raţie brâncovenească. Deasupra etajului 1, cele două registre de sub cornişă
sunt ornamentate (un registru este cu chenare cu motive geometrice, iar cel
de deasupra cu denticuli).
– Traveile principale ale intrării sunt tratate ca logii, ce cuprind nivelul
lojelor şi nivelul balconului ( raportate la sala de spectacol). În balconul de
la nivelul lojelor se continua coloanele masive ce străjuiesc intrarea la parter.
În rest, balconul existent este traforat, realizat din metal (este posibil să nu
fie cel original, deoarece pare străin de restul elementelor de arhitectură). La
 Titlu articol
463

nivelul balconului sălii, loggia de peste intrare are un frumos parapet din
piatră sculptat cu motive geometrice ( aceleaşi ca şi cel de la cornişă).
– Acoperişul este complicat şi foarte înalt, podul este iluminat prin lucarne
realizate în diferite forme, unele decorate la partea superioară cu discuri de
ceramică colorată. Acoperişul este realizat din ţiglă glazurată, în culoarea
maron-albăstrui. Hornurile sunt din cărămidă aparentă cu decoraţii. Ele sunt
acoperite cu ţiglă glazurată de culoare verde. Întreg ansamblul, din exterior
este majestuos, hibrid, interesant.
Construcţia a fost realizată de antreprenorul N. Zane şi terminat parţial
în 1942, an în care a avut loc şi premiera cu spectacolul Carmen de Bizet. De
ce a durat atât de mult edificarea teatrului?
Din anul 1934, Consiliul orăşenesc nu a mai avut fonduri suficiente
pentru acest proiect. Este posibil ca arhitectul şi antreprenorul să fi simplificat
multe elemente, mai ales ale spaţiilor interioare. O fotografie din anul 1938
ne arată teatrul „la roşu”, dar fără balconul de la nivelul 1 şi fără cel de la
nivelul 2. Spaţiile interioare aproape nu sunt decorate, deşi tradiţia construc-
ţiei de teatre de la acea dată consta în realizarea de decoraţii bogate la nivelul
sălii şi foyerelor. Decoraţia este simplistă, încadrată în „stilul 1900”, mai
apropiată de modul cum trata clădirile antreprenorul N. Zane. Tâmplăria
uşilor de la sală, foyere, loje datează din 1962. Sala şi lojele sunt îmbrăcate în
pluş simplu, fără elemente decorative. Plafonul sălii, realizat ca o placă de
beton pe grinzi întoarse, este şi el simplu, alb, cu un motiv decorativ pe
contur asemănător celui de la faţadă, de sub cornişă. Singurul spaţiu interior
mai decorat este sala de la etajul 1, actuala sală de repetiţii. Acesta este un
salon rotund, cu o falsă cupolă mărginită de coloane duble şi arce, care deli-
mitează cupola.
Pentru spaţiile interioare se observă elemente inovatoare:
– scările de acces la nivelul lojelor, ce se deschid din foyerul minimalist
al parterului, sunt modeste şi realizate cu o mare economie de spaţiu cum ar
fi accesul direct în sală, la parter. Garderobele sunt mici, amplasate într-o
nişă a scării, ceea ce asigura accesul şi evacuarea balconului;
– scările laterale care asigură accesul-evacuarea balconului, sunt simple,
nedecorat, cu podeste intermediare, racordate la rotund;
– la nivelul lojelor nu exista foyere laterale extinse, ci numai un foyer de formă
rotundă amplasat central, deschis spre sală, iar spre exterior deschis cu un balcon;
– Spaţiile pentru personalul teatrului sunt foarte mici. Accesul se realizează
pe scări laterale, de asemeni tratate minimalist, amplasate lângă turnul scenei;
– Turnul scenei se deschide direct spre exterior, spre nord, pentru accesul
decorurilor.
 Semnatar articol
464

Sala teatrului nu a fost niciodată încălzită, ventilată, de unde concluzia

că teatrul nu a fost terminat, dar s-a încercat o inaugurare a construcţiei, pe
fondul situaţiei, din ce în ce mai neliniştitoare, a Războiului Mondial. Important
este experimentul acestui program în Piatra-Neamţ şi modul în care şi această
clădire este concepută spre a fi un cadru al Curţii Domneşti.
Nu se cunoaşte o altă activitate a arhitectului Bolomei, după anul 1942.
Se ştie că acesta a murit în 1947, la Piatra-Neamţ.
O parte din construcțiile dintre străzile „Ştefan cel Mare” şi „Alexandru
cel Bun” au fost demolate înainte de al doilea Război Mondial şi în timpul
războiului. În fotografiile de epocă apare un parc în partea de vest a Curţii
Domneşti.
Restul demolărilor în parcela dintre străzile „Petru Rareş”, „Ştefan cel
Mare” şi „Alexandru cel Bun” s-au făcut prin sistematizarea dintre anii 1952
şi 1964. În această perioadă s-a constituit Parcul „Ştefan cel Mare”, la dimen-
siunea sa actuală. În anii 1960-1964, biserica „Sf. Ioan” şi turnul lui Ştefan cel
Mare au fost restaurate de DMI şi aduse la forma şi dimensiunile actuale.
Construcţia hotelului „Ceahlăul”, la intersecţia străzilor „Petru Rareş” cu
„Alexandru cel Bun” a delimitat spre est această zonă. Cadrul construit al Curţii
Domneşti conţine doar creaţiile arhitectului Bolomei şi construcţiile medievale.
Potrivirea dintre aceste construcţii şi vestigiile medievale rămase din
fosta Curte Domnească, a fost sesizată, încă din 1930, de N. Iorga, care
afirma că „arhitectura cu ziduri aparente, din piatră, a faţadelor, s-a impus
prin potrivirea ei în cadrul ornat cu monumentele lui Ştefan cel Mare”.
Arhitectura realizată de Roger Bolomei în oraşul Piatra Neamţ s-a impus şi a
fost admisă pe Lista Monumentelor Istorice din anul 1952. Construcţiile
sale din piatră, deşi au avut mai mult inovaţii de natură funcţională, spaţială,
s-au impus prin semnificaţia lor, au dat consistenţă unui cadru urban valoros
 Titlu articol
465

împreună cu cele două elemente ale Curţii Domneşti, biserica „Sf. Ioan” şi
Turnul lui Ştefan cel Mare. Împreună cu acestea, în timp (1930-1980), s-a generat
spaţiul urban al centrului istoric al oraşului Piatra-Neamţ existent astăzi.
Considerăm că studiile noastre privitoare creaţia arhitectului Roger Bolomei
sunt incomplete, ele referindu-se numai la documente găsite la colecţionarii
din Piatra Neamţ şi la Arhivele Naţionale din Piatra-Neamţ. Nu am găsit
nicăieri referiri la începuturile activităţii acestui arhitect în oraşul Piatra Neamţ
şi nici la perioada dintre anii 1938 -1947. Deşi studiul este parţial, faptul că
operele acestui arhitect creează, în prezent, cadrul urban al zonei istorice a
oraşului Piatra Neamţ, merită o atenţie mai mare a istoricului de arhitectura
asupra operelor sale şi o cercetare mai atentă şi a altor surse documentare
cum ar fi cele de la Direcţia Monumentelor Istorice, Biblioteca Academiei
Romane sau surse din perioada de studii a arhitectului.

Surse de documentare:
– Arhivele Naţionale Piatra Neamţ;
– Gh. Dumitroaia, Zona centrală a municipiului Piatra Neamţ. Raport
arheologic preliminar;
– E. Ciubotaru, Zona centrala a oraşului Piatra-Neamţ. Studiu istoric;
– Mihail Apavaloaie, Oraşul Piatra Neamţ. Studiu Monografic.

ABSTRACT
Creations of Architect Roger Bolomei in The Historical Center
of the City of Piatra Neamţ
The 19th century brought major changes in the life of the city of Piatra Neamţ.
The end of the 19th and the beginning of the 20th century meant an economic revival
for the city, and the current central area, which coincides with the medieval center, was
created by the addition within the precinct of the Princely Court of constructions
answering the requirements of the new epoch. The princely court had many buildings
in ruin. Thus, the achievement of new constructions was accompanied by operations
such as draining works, designing parks and streets. Even certain medieval monuments
were completed with elements “in fashion”.
Architect Roger Bolomei constructed in this area buildings that marked the current
urban context, such as: the National Bank, 1920 (at present the History Museum);
the Boys School no. 1, in 1931 (nowadays the Art Museum), the Director’s House,
in 1931 (nowadays the Ethnographic Museum) and the Youth Theater, built in
1932, all within the archeological perimeter of the Princely Court.