Sunteți pe pagina 1din 4

Sunt de accord cu fraza ,,europenii s-au unit pentru a promova pacea și prosperitatea,

acceptând totodată să-și deschidă spiritul către culturile, tradițiile și limbile atât de diverse
ale Europei” care prezintă cel mai bine mottoul Uniunii Europene  „Unitate în diversitate”
folosit pentru prima dată în anul 2000. Uniunea Europeană s-a definit şi se defineşte şi în prezent
printr-o multitudine, de culturi, religii şi tradiţii care formează o comunitate diversă de cetăţeni
europeni, dar uniţi în jurul unor valori fundamentale comune. Această bogăţie culturală este
esenţială pentru pacea, securitatea şi stabilitatea Europei, iar toleranţa, respectul reciproc şi
cooperarea au stat la baza actualei construcţii europene după finele celui de-al Doilea Război
Mondial. Ideea de „diversitate” presupune atât acceptare, cât şi respect reciproc, iar „unitatea”
implică ideea de cooperare către un scop comun şi pentru binele comun. Înseamnă acceptarea
ideii de unicitate a indivizilor şi a grupurilor, implică recunoaşterea diferenţelor şi aspiraţia către
mai bine, dezvoltarea spiritului de toleranţă, demnitate şi solidaritate umană, dezvoltarea
continuă şi combaterea ignoranţei prin morală şi diversitate culturală. 

Uniunea Europeană, așa cum o cunoaștem în prezent, își are originea în mai multe tratate
semnate în perioada ulterioară celui de Al Doilea Război Mondial. Primul pas a fost promovarea
cooperării economice, pe baza ideii ca țările implicate în schimburi comerciale să devină
interdependente din punct de vedere economic și să devină astfel mai probabilă evitarea
conflictelor. Drept urmare, în 1958, a luat naștere Comunitatea Economică Europeană, cu
obiectivul inițial de a consolida cooperarea economică dintre șase țări: Belgia, Germania, Franța,
Italia, Luxemburg și Țările de Jos.

Dacă la început Uniunea Europeană a avut mai mult scop economic, treptat a dezvoltat o
piață unică internă printr-un sistem standardizat de legi care se aplică în toate statele membre.
Unul din argumentele principale care arată ca europenii s-au unit pentru a promova pacea și
prosperitatea sunt politicile UE care vizează asigurarea liberei circulații a persoanelor, bunurilor,
serviciilor și capitalurilor în cadrul pieței interne,adoptarea legislației în domeniul justiției și
afacerilor interne și menținerea unor politici comune privind comerțul, agricultura pescuitul și
dezvoltarea regională.

Un alt argument care scoate în evidență faptul că europenii s-au unit pentru a promova
prosperitatea și pacea este faptul că au fost eliminate controalele la frontieră între cele mai multe
dintre țările UE, oamenii pot călători liber pe aproape întregul continent. De asemenea, le este
mult mai ușor să trăiască și să muncească într-o altă țară din Europa. Toți cetățenii UE au dreptul
și libertatea de a alege țara UE în care doresc să studieze, să lucreze sau să locuiască.
Uniunea Europeană are 24 de limbi printre care: bulgară, cehă, engleză, estonă, franceză,
germană etc. Uniunea Europeană se caracterizează prin diversitatea sa culturală și lingvistică, iar
limbile vorbite în țările UE reprezintă o componentă esențială a patrimoniului său cultural. Iată
de ce UE sprijină multilingvismul în programele sale și în activitatea instituțiilor europene. Cu
fiecare aderare, numărul limbilor oficiale ale UE crește.

Prin această politică, UE are ca obiectiv: să comunice cu cetățenii săi în propria lor limbă, să
protejeze bogata diversitate lingvistică a Europei și să promoveze învățarea limbilor străine în
Europa, ceea ce ajută la păstrarea tradițiilor fiecărei culturi si transmiterea acestora următoarelor
generații.

Obiectivele Uniunii Europene în interiorul frontierelor sale sunt:

 să promoveze pacea, valorile europene și bunăstarea cetățenilor săi


 să ofere libertate, securitate și justiție fără frontiere interne, luând, în același timp, măsuri
adecvate la frontierele externe pentru a reglementa azilul și imigrația și pentru a preveni
și combate criminalitatea
 să creeze o piață internă
 să asigure o dezvoltare durabilă bazată pe o creștere economică echilibrată și pe
stabilitatea prețurilor, să mențină o economie de piață deosebit de competitivă care să
favorizeze ocuparea integrală a forței de muncă și progresul social
 să îmbunătățească și să protejeze calitatea mediului
 să combată excluziunea socială și discriminarea
 să promoveze justiția și protecția socială, egalitatea între femei și bărbați și protecția
drepturilor copilului
 să respecte diversitatea culturală și lingvistică a popoarelor sale
 să creeze o uniune economică și monetară a cărei monedă să fie euro.

Uniunea Europeană se defineşte printr-o multitudine, de culturi, religii şi tradiţii care formează
o comunitate diversă de cetăţeni europeni, dar uniţi în jurul unor valori fundamentale comune.
Uniunea Europeană este întemeiată pe următoarele valori:
Demnitatea
Demnitatea umană este inviolabilă. Trebuie să fie respectată și protejată și constituie baza
propriu-zisă a drepturilor fundamentale.

Libertatea
Libertatea de mișcare le dă cetățenilor dreptul de a se deplasa și stabili în mod liber pe teritoriul
Uniunii. Libertățile individuale, cum ar fi respectul față de viața privată, libertatea de gândire,
libertatea religioasă, libertatea de întrunire, dreptul la informație și libertatea de exprimare, sunt
protejate de Carta drepturilor fundamentale a UE.

Democrația
Democrația reprezentativă este piatra de temelie a funcționării Uniunii Europene. Un cetățean
european se bucură automat de drepturi politice. Toți cetățenii din UE au dreptul de a candida și
de a vota la alegerile pentru Parlamentul European și la alegerile naționale organizate în țara de
reședință sau în țara de origine.

Egalitatea
Egalitatea presupune drepturi egale în fața legii pentru toți cetățenii. Principiul egalității între
femei și bărbați stă la baza tuturor politicilor europene și reprezintă piatra de temelie a integrării
europene. Se aplică în toate domeniile. Principiul plății egale pentru muncă egală a fost integrat
în Tratatul de la Roma din 1957.
Statul de drept
UE se bazează pe statul de drept. Tot ce face UE derivă din tratate, asupra cărora au convenit
toate statele membre, în mod voluntar și democratic. Dreptul și justiția sunt protejate de un
organism judiciar independent. Țările membre au conferit competență judiciară definitivă Curții
Europene de Justiție, ale cărei hotărâri trebuie respectate de toată lumea.

Drepturile
Drepturile omului sunt protejate de Carta drepturilor fundamentale a UE. Acestea includ dreptul
de a nu fi discriminat pe motive de sex, origine etnică sau rasială, religie sau convingeri,
handicap, vârstă sau orientare sexuală, dreptul la protecția datelor cu caracter personal și dreptul
de a obține acces la justiție.

Toate aceste obiective și valori contribuie la bunănăstarea, pacea, prosperitatea și securitatea


tuturor statelor membre.
În concluzie pot spune cu certitudine că europenii s-au unit pentru a promova pacea și
prosperitatea, acest fapt fiind accentuat atât prin obiectivele cât și prin valorile ca demnitatea,
libertatea, democrația, egalitatea, dreptul uman, promovate de Uniunea Europeană. Uniunea
Europeană se defineşte printr-o multitudine, de culturi, religii şi tradiţii care formează o
comunitate diversă de cetăţeni europeni, dar uniţi în jurul unor valori fundamentale comune.
Uniunea Europeană se caracterizează prin diversitatea sa culturală și lingvistică, iar limbile
vorbite în țările UE reprezintă o componentă esențială a patrimoniului său cultural.
Multilingvismul promovat de UE îi permite să comunice cu cetățenii săi în propria lor limbă, să
protejeze bogata diversitate lingvistică a Europei și să promoveze învățarea limbilor străine în
Europa, ceea ce ajută la păstrarea tradițiilor fiecărei culturi si transmiterea acestora următoarelor
generații. Componentele culturale sunt integrate în numeroase politici ale UE, printre care
educația, cercetarea, politica socială, dezvoltarea regională și relațiile externe. UE promovează
colaborarea între guvernele naționale și pe cea dintre guverne și organizațiile internaționale în
ceea ce privește politicile pentru cultură. UE înseamnă dezvoltarea spiritului de toleranţă,
demnitate şi solidaritate umană, dezvoltarea continuă şi combaterea ignoranţei prin morală şi
diversitate culturală. 

S-ar putea să vă placă și