Drepturile omului- reglementari internationale

I. Declaraţia Universală a Drepturilor Omului

După cum enunţă prima propoziţie a Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului

respectarea drepturilor omului şi a demnităţii umane reprezintă „fundamentul libertăţii, justiţiei şi
păcii în lume”.
Declaraţia Universală a Drepturilor Omului este cea mai importantă declaraţie oficială
internaţională privind drepturile inalienabile şi inviolabile ale tuturor membrilor speţei umane.
Această declaraţie a fost proclamată într-o rezoluţie a Adunarii Generale la 10 decembrie
1948, ca un „ideal comun sper care trebuie să tindă toate popoarele şi naţiunile” privind respectul
drepturilor omului. Ea cuprinde numeroase drepturi – civile, politice, ecomomice, culturale şi
sociale – la care oamenii din toată lumea sunt îndreptăţiţi.
Declaraţia Universală a Drepturilor Omului este, de asemenea, primul segment al Declaraţiei
Internaţionale a Drepturilor Omului, care include Convenţia Internaţională privind Drepturile
Economice, Culturale şi Sociale, Convenţia Drepturilor Civile şi Politice şi Protocolul Opţional
(la ultima convenţie) Adoptate de Adunarea Generală în 1966.
Primele două articole din Declaraţia Universală evidenţiază ca toate fiinţele umane, fără
distincţie, se nasc libere şi egale în demnitate şi drepturi şi enunţă principiile de bază ale
egalitaţii şi nediscriminării în dreptul de a se bucura de drepturile şi libertăţile fundamentale ale
omului.
Următoarele 19 articole tratează drepturile civile şi politice de care fiecare persoană este
îndreptăţită să se bucure:

- dreptul la viaţă, libertate şi siguranţă;

- libertatea de a nu fi ţinut în sclavie;

- dreptul de a nu fi supus terorii, tratamentelor şi pedepselor inumane sau degradante;

- recunoaşterea personalităţii juridice în faţa legii;

- protecţie egală în faţa legii;

- dreptul la un remediu juridic, efectiv, pentru violarea propriilor drepturi;

- dreptul de a nu fi arestat, închis sau exilat arbitrar;

- dreptul la o judecată dreaptă şi la o audiere publică de către un tribunal independent şi

imparţial;
- prezumţie de nevinovăţie până când vinovăţia este dovedită;

- interzicerea condamnării pentru un act care nu a constituit un delict penal la momentul

comiterii lui;

- libertatea de a nu fi supus amestecului în viaţa intimă, familie, casă sau corespondenţă;

- libertatea de circulaţie incluzând dreptul de a-şi părăsi sau de a se întoarce în ţara sa;

- dreptul de a cere azil;

- dreptul la o naţionalitate;

- dreptul la căsătorie şi la întemeierea unei familii;

- dreptul de a avea o proprietate;

- libertatea gândirii, conştiinţei şi religiei;

- libertatea de opinie şi expresie;

- libertatea de adunare şi asociere paşnică;

- dreptul de a paricipa la guvernarea unei ţări;

- dreptul de acces legal la serviciile publice dintr-o anumita ţară.

II. Reglementari europene

1.Tratatul de la Lisabona
Tratatul de la Lisabona, indiferent de ceea ce s-a scris şi afirmat înaintea şi după
reuniunea Consiliului European din decembrie 2007, modifică şi completează tratatele Uniunii
Europene şi Comunităţilor Europene, fără însă a le înlocui. El aduce elementele de noutate strict
necesare continuării proceselor de integrare multidisciplinară, cadrul juridic şi instrumentele
juridice adecvate pentru a soluţiona viitoarele probleme ale comunităţilor şi pentru a răspunde
solicitărilor venite din partea cetăţenilor.
Tratatul de la Lisabona reiterează o serie de truisme , reamintind faptul că:
- Uniunea instituie o piaţă internă, care acţionează pentru dezvoltarea durabilă a Europei,
întemeiată pe o creştere economică echilibrată şi pe stabilirea preţurilor, pe o economie socială
de piaţă cu grad ridicat de competitivitate, care tinde spre ocuparea deplină a forţei de muncă şi
spre progres social, precum şi pe un nivel înalt de protecţie şi de îmbunătăţire a calităţii mediului,
promovând progresul ştiinţific şi tehnic;
- Uniunea combate excluziunea socială şi discriminările şi promovează justiţia şi
protecţia socială, egalitatea între femei şi bărbaţi, solidaritatea între generaţii şi protecţia
drepturilor omului;
- Uniunea promovează, prin toate mijloacele posibile, coeziunea economică, socială şi
teritorială, precum şi solidaritatea între statele membre;
- Uniunea are drept scop promovarea păcii, valorilor şi bunăstării popoarelor sale;
- Uniunea oferă cetăţenilor un spaţiu de libertate, de securitate şi de justiţie;
- Uniunea este fondată pe valorile respectării demnităţii umane, libertăţii, egalităţii,
Statului de drept, precum şi pe respectarea drepturilor omului, incluzând drepturile persoanelor
aparţinând minorităţilor naţionale, specifice unei societăţi caracterizate prin pluralism, non-
discriminare, toleranţă, justiţie, solidaritate şi egalitatea între femei şi bărbaţi.
- Uniunea recunoaşte drepturile, libertăţile şi principiile enunţate în Carta Drepturilor
Fundamentale ale Uniunii Europene din 7 decembrie 2000, adoptată la 12 decembrie 2007 la
Strasbourg, care are valoarea juridică a tratatelor;
- Uniunea, în realizarea acestor deziderate, respectă bogăţia diversităţii sale culturale şi
lingvistice şi veghează la protejarea şi dezvoltarea patrimoniului cultural european, ţinând cont
de identităţile, tradiţiile şi vocaţiile locale, regionale şi naţionale.
Tratatul de la Lisabona propune şi aduce cu sine o serie de avantaje. în primul rând, noul Tratat
va asigura că cetăţenii europeni au un cuvânt de spus în domeniul afacerilor europene şi că
„drepturile lor fundamentale vor fi înscrise în Cartă”. Astfel, şi nu numai în acest mod, Uniunea
Europeană va fi mai bine pregătită să se ridice la înălţimea aşteptărilor în
domeniul energiei, al schimbărilor climatice, al criminalităţii transfrontaliere şi al migraţiei. De
asemenea, şi acesta este un lucru notabil, Uniunea Europeană va reprezenta o voce pe scena
internaţională .
2. Elementele de notate aduse de Tratatul de la Lisabona
Desigur că examinarea tuturor modificărilor aduse de Tratat nu pot face obiectul unui simplu
articol. De aceea, ne propunem doar succinta examinare a unor îmbunătăţiri majore propuse de
noul Tratat de la Lisabona, astfel:
- o Uniune mai democratică şi mai responsabilă: atât cetăţenii, cât şi parlamentele
naţionale se vor afla în prima linie a procesului de luare a deciziilor, deoarece discuţiile pe
marginea legiferării vor fi supuse controlului public. Astfel, europenilor li se va acorda
posibilitatea de a influenţa propunerile legislative ale Uniunii Europene;
- o Uniune mai eficientă: prin intermediul unor instituţii eficiente şi modernizate,
procesul decizional va fi mai rapid şi mai coerent în domeniul ordinii publice, conferind, astfel,
Uniunii Europene o mai mare capacitate de a combate criminalitatea, terorismul şi traficul de
fiinţe umane;
- mai multe drepturi pentru europeni: valorile şi obiectivele Uniunii Europene vor fi
stabilite mai clar decât oricând. Pe lângă aceasta, Cartei Drepturilor Fundamentale i se va conferi
acelaşi statut de care se bucură înseşi Tratatele Uniunii Europene;
- un actor global mai proeminent: Uniunea Europeană va căuta să asigure mai multă
coerenţă între diversele standarde ale politicii sale externe, cum ar fi diplomaţia, securitatea,
schimburile comerciale şi ajutorul umanitar. întregului bloc i se va acorda o personalitate juridică
unică, în vederea consolidării capacităţii de negociere.
în opinia noastră, aceste îmbunătăţiri vor conferi Uniunii capacitatea de a realiza schimbări, de a
oferi mai multă siguranţă şi prosperitate europenilor şi de a le crea oportunităţi pentru ca aceştia
să poată modela globalizarea , plecând de la specificitatea colectivităţilor locale, regionale şi
naţionale.
3. Uniunea Europeana si Convenţia Europeană a Drepturilor Omului
Uniunea aderă la Convenţia europeană de apărare a drepturilor omului şi a libertăţilor
fundamentale, care nu modifică competenţele Uniunii, aşa cum sunt definite în Tratate.
Drepturile fundamentale, garantate de Convenţia europeană de apărare a drepturilor omului şi
libertăţilor fundamentale şi cele care rezultă din tradiţiile constituţionale comune ale statelor
membre fac parte din dreptul Uniunii ca principii generale de drept.
Acordul privind aderarea la Uniune la Convenţia europeană de apărare a drepturilor
omului şi libertăţilor fundamentale reflectă necesitatea de a prezerva caracteristicile specifice
Uniunii şi drepturilor Uniunii în ceea ce priveşte eventualitatea participării la instanţele de
control ale Convenţiei europene şi mecanismele necesare garantării că recursurile formulate de
Statele membre şi cele individuale nu vor fi îndreptate incorect împotriva Statelor membre ale
Uniunii.
Acordul prevede şi asigură că aderarea Uniunii la Convenţia europeană nu va trebui să
afecteze competenţele Uniunii şi nici atribuţiile instituţiilor sale şi nici particularităţile Statelor
membre de a fi membre aleConvenţiei europene.
Carta Drepturilor Fundamentale este împărţită în şase capitole: „Demnitate”, „Libertate”,
„Solidaritate”, „Egalitate”, „Cetăţenie” şi „Justiţie”. Se ştie că primele proceduri pentru protecţia
drepturilor fundamentale au fost incluse în Tratatul de la Amsterdam, la 1 mai 1999. Carta
Drepturilor Fundamentale duce mai departe şi perfecţionează cu mult această abordare.
Carta Drepturilor Fundamentale a fost semnată la Nisa la 7 decembrie 2000, iar acum va
fi integrată, sub forma unui Protocol în Tratatul de la Lisabona. Vom stărui, în continuare, asupra
a ceea ce s-a schimbat prin această proclamare survenită abia la 7 ani de la momentul Nisa 2000.
Carta reprezintă, fără îndoială, o parte din noul Tratat de la Lisabona şi va deveni
obligatorie pentru instituţiile europene. Este pentru prima dată în istoria Comunităţilor Europene
când cetăţenii europeni îşi vor putea cere drepturile în faţa Curţii Europene pentru Justiţie de la
Luxembourg. Când Tratatul va fi semnat şi va intra în vigoare, la 1 ianuarie 2009, cele 50 de
drepturi şi libertăţi vor deveni parte esenţială din cadrul legal al Uniunii Europene. Odată cu
semnarea tratatului, Carta Drepturilor Fundamentale va deveni obligatorie. Aceasta înseamnă că,
dacă un stat membrul violează unul dintre drepturi va fi adus în faţa Curţii Europene de Justiţie
la Luxembourg.
Trebuie reţinut că, indiferent de natura dreptului încălcat, Carta se aplică doar pentru
actele şi legislaţia Uniunii Europene, fie că sunt implementate direct de Comisie sau indirect de
statele membre sau autorităţile locale. Ea nu se aplică strict activităţilor naţionale, acestea fiind
incluse în prevederile referitoare drepturilor fundamentale din constituţiile naţionale.
 O întrebare esenţială trebuie să-şi găsească răspunsul în acest context: „în ce măsură va
relaţiona Carta Drepturilor Fundamentale cu Convenţia Europeană pentru Drepturile Omului şi
unde va trebui să se adreseze un cetăţean căruia i-au fost încălcate drepturile, la Curtea
Europeană pentru Drepturile Omului din Strasbourg sau la Curtea Europeană de Justiţie de la
Luxembourg” ?
Răspunsul ar putea fi şi trebuie să fie următorul: „Carta Drepturilor Fundamentale a
Uniunii Europene din 2007 este mult mai vastă şi mai modernă decât Declaraţia pentru
Drepturile Omului din 1951 a Consiliului. In Carta Uniunii Europene au fost incluse o serie de
drepturi moderne precum dreptul la protecţia consumatorului, dreptul la o bună administraţie
publică, dreptul la protecţia datelor sau interzicerea donării fiinţelor umane”(6) .
Pe de altă parte, trebuie să acceptăm o nouă stare de fapt şi de drept. Suntem norocoşi
deoarece noi, cetăţeni europeni, ne bucurăm de un sistem dublu, astfel că nu va mai putea exista
nici o carenţă în sistemul de protecţie a drepturilor omului. Pe de o parte, avem Carta Drepturilor
Fundamentale a Uniunii Europene, iar pe de altă parte, Convenţia pentru Drepturilor Omului ce
aparţine Consiliului Europei. Şi iată, ne aflăm în faţa unui sistem unic în lume, mult mai complex
şi mult mai eficient.
Ce părere putem avea despre Cartă ? Să ne amintim că pe timpul celui de-al doilea război
mondial au murit aproximativ 50 de milioane de oameni şi au fost încălcate numeroase drepturi
din cauza nazismului. Au urmat încălcările datorate comunismului sau a războaielor fratricide
din spaţiul ex-iugoslav şi sovietic pe care noile reglementări le va putea preîntâmpina şi/sau
sancţiona.în faţa noilor date ale problemei, putem afirma că protecţia drepturilor omului
reprezintă sufletul Europei şi al identităţii europene.
Este evident că, nu în ultimul rând, Carta joacă un rol important în unificarea europeană,
întrucât arată că Uniunea Europeană îşi protejează cetăţenii şi nu constituie doar o mare piaţă
economică. Este o expresie a Europei cetăţenilor şi nu a Europei statelor.
Concluzii
Carta Drepturilor Fundamentale reprezintă o parte din noul Tratat de la Lisabona şi va
deveni obligatorie pentru instituţiile europene. Acest caracter obligatoriu implică faptul că, în
orice situaţie, cetăţenii statelor membre vor putea introduce o acţiune în faţa Curţii Europene de
Justiţie de Luxembourg, în vederea obţinerii unei protecţii efective a drepturilor prevăzute de
către Cartă. Carta devine, astfel, parte integrantă a cadrului legal al Uniunii Europene. Este la fel
de important să menţionăm că acest nou instrument juridic se aplică, din punct de vedere al sferei
de competenţă rationnae materiae, doar în cazul actelor şi al legislaţiei Uniunii Europene, când
acestea sunt implementate direct de Comisie sau indirect de statele membre sau autorităţile
locale. Ea nu îşi găseşte practic aplicarea în sfera acţiunilor strict naţionale, în acele acte şi/sau
fapte ce nu au nici o legătură cu dreptul comunitar (7).
Odată cu proclamarea Cartei Drepturilor Fundamentale, cetăţenii europeni vor dispune de
un dublu sistem de protecţie a drepturilor fundamentale la nivel european; catalogul prevăzut de
Convenţia pentru Drepturile Omului adoptată în 1951 de Consiliul Europei de la Strasboug ce
poate fi invocat în faţa CEDO şi cel prevăzut de noua Cartă adoptată în decembrie 2000 la Nisa
invocabil în faţa Curţii de la Luxembourg. Subliniem că, aceste două instrumente juridice nu se
suprapun decât parţial: Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene este mult mai vastă
şi mai modernă decât textul adoptat de către Consiliul Europei. Ea include drepturi moderne ce s-
au impus în peisajul juridic european pe măsura progresului tehnic, economic şi social, precum
dreptul la protecţia consumatorului, dreptul la o bună administraţie publică, dreptul la protecţia
datelor sau interzicerea donării fiinţelor umane.
Din punct de vedere al fizionomiei viitoare a dreptului comunitar, Carta va juca un rol
important în unificarea europeană, întrucât arată că Uniunea Europeană îşi protejează cetăţenii şi
nu este doar o piaţă unică. Ea este, aşa cum am menţionat deja anterior, o expresie a Europei
cetăţenilor şi nu a Europei statelor.
Concluzionăm prin a spune că, Tratatul de la Lisabona modifică Tratatul privind Uniunea
Europeană şi Tratatele Comunităţilor Europene, în vigoare în prezent, fară a le înlocui. El va
pune la dispoziţia Uniunii cadrul legal şi instrumentele juridice necesare pentru a face faţă
provocărilor viitoare şi pentru a răspunde aşteptărilor cetăţenilor (8).
Vom vorbi despre o Europă mai democratică şi mai transparentă, în care Parlamentul
European şi parlamentele naţionale se vor bucura de un rol consolidat, în care colectivităţile
locale, regionale şi naţionale şi cetăţenii vor avea mai multe şanse de a fi ascultaţi şi în care se
defineşte mai clar ceea ce este de făcut la nivel european, naţional şi local şi de către cine.