Sunteți pe pagina 1din 5

Managementul crizei şi

prevenirii conflictelor

Ciuf Bogdan Andrei


Managementul Securității în Societatea Contemporană, AN I, IFR
Tema de control nr. 3

1
Rolul UE în managementul crizelor politico-militare

Apariția si utilitatea UE

Uniunea Europeană este o uniune politico - economică, creată în perioada care a urmat celui de-al
Doilea Război Mondial, care reunește 27 de țări acoperând aproape tot continentul european, având sediul
în Bruxelles, Belgia.
În prima etapă, s-a pus accent pe consolidarea cooperării economice: țările implicate în schimburi
comerciale devin interdependente din punct de vedere economic și astfel se evită riscul izbucnirii unui
nou conflict. Așadar, în 1958, a luat naștere Comunitatea Economică Europeană (CEE) care, inițial, a
contribuit la intensificarea cooperării economice între șase țări: Belgia, Germania, Franța, Italia,
Luxemburg și Țările de Jos.
Următoarea etapă a fost crearea unei piețe unice de mari proporții, piață care este în continuă
dezvoltare.
Ceea ce a început ca o uniune pur economică a evoluat treptat, devenind o organizație care
acționează în numeroase domenii de politică, de la schimbări climatice, protecția mediului și sănătate,
la relații externe și securitate sau la justiție și migrație. Această schimbare a fost reflectată de modificarea,
în 1993, a numelui Comunității Economice Europene (CEE), care a devenit Uniunea Europeană (UE).
UE este întemeiată pe statul de drept. Toate acțiunile pe care le întreprinde se bazează pe tratate,
asupra cărora au convenit toate statele membre, în mod voluntar și democratic, respectând principiul
democrației reprezentative: cetățenii săi sunt reprezentați direct la nivelul Uniunii în Parlamentul

2
European, în timp ce statele membre sunt reprezentate în Consiliul European și în Consiliul Uniunii
Europene.
Mai bine de jumătate de secol, continentul european s-a bucură de pace, stabilitate și prosperitate.
Populația sa trăiește la standarde ridicate și beneficiază de o monedă europeană comună, euro.
În 2012, UE a primit Premiul Nobel pentru Pace ca recompensă pentru susținerea unor cauze
majore precum pacea, reconcilierea, democrația și drepturile omului în Europa.
Au dispărut controalele la frontierele dintre statele membre, iar cetățenii pot circula liber pe
aproape tot continentul. De asemenea, le este mult mai ușor să trăiască, să muncească și să călătorească în
alte țări din Europa.
Piața unică sau „internă” este principalul motor economic al UE, facilitând libera circulație a
bunurilor, serviciilor, capitalului și persoanelor. Un alt obiectiv cheie este ca această resursă imensă să fie
exploatată și în alte domenii, precum energia și piețele cunoașterii și capitalului, pentru a le oferi beneficii
maxime cetățenilor europeni.
Uniunea Europeană s-a implicat direct în lupta împotriva virusului SARS COV 2, facilitând
achiziționarea de vaccinuri pentru toți cetățenii săi.
Momentan UE se confrntă cu un real pericol la granița estică, odată cu agresiunea Rusiei aupra
Ucrainei. UE a reacționat rapid și decisiv la agresiunea Rusiei, adoptând măsuri restrictive care se vor a
avea consecințe grave și masive pentru Rusia.

Obiectivele Uniunii Europene

Obiectivele UE sunt prevăzute în Tratatul privind Uniunea Europeană, modificat prin Tratatul de
la Lisabona. Astfel, Uniunea urmăreşte1:
1. pe plan intern:
 să promoveze pacea, valorile europene și bunăstarea cetățenilor săi
 să ofere libertate, securitate și justiție fără frontiere interne, luând, în același timp, măsuri
adecvate la frontierele externe pentru a reglementa azilul și imigrația și pentru a preveni și
combate criminalitatea
 să creeze o piață internă
 să asigure o dezvoltare durabilă bazată pe o creștere economică echilibrată și pe
stabilitatea prețurilor, să mențină o economie de piață deosebit de competitivă care să favorizeze
ocuparea integrală a forței de muncă și progresul social

1
„Obiective și valori”, https://european-union.europa.eu/principles-countries-history/principles-and-values/aims-and-
values_ro.
3
 să îmbunătățească și să protejeze calitatea mediului
 să promoveze progresul tehnic și științific
 să combată excluziunea socială și discriminarea
 să promoveze justiția și protecția socială, egalitatea între femei și bărbați și protecția
drepturilor copilului
 să consolideze coeziunea economică, socială și teritorială și solidaritatea între țările UE
 să respecte diversitatea culturală și lingvistică a popoarelor sale
 să creeze o uniune economică și monetară a cărei monedă să fie euro.

2. pe plan mondial:
 să își susțină și să își promoveze valorile și interesele
 să contribuie la menținerea păcii și securității pe planetă și la dezvoltarea sa durabilă
 să promoveze solidaritatea și respectul reciproc între popoare și să contribuie la
asigurarea unui comerț liber și echitabil, la eradicarea sărăciei și la protecția drepturilor omului
 să asigure respectarea strictă a dreptului internațional.

Rolul UE pe scena mondială

Influenţa Uniunii Europene pe scena mondială creşte ori de câte ori se vorbeşte la unison în
problematica internaţională. Negocierile comerciale sunt un bun exemplu în acest sens.
În domeniul apărării, fiecare stat rămâne suveran, fie că este membru NATO sau neutru. Cu toate
acestea, statele membre ale Uniunii Europene dezvoltă cooperarea militară în vederea misiunilor de
menţinere a păcii.
Din motive istorice şi de apropiere geografică, sudul Mediteranei şi Africa sunt regiuni cărora
Uniunea Europeană le acordă o atenţie sporită (politici privind ajutorul pentru dezvoltare, preferinţe
comerciale, ajutor alimentar şi drepturile omului).
Pe plan economic, comercial şi monetar, Uniunea Europeană a devenit o mare putere mondială
și are o influenţă considerabilă în cadrul organizaţiilor internaţionale cum ar fi Organizaţia Mondială a
Comerţului (OMC), organismele specializate ale Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU), şi în cadrul
summiturilor mondiale pentru mediul înconjurător şi dezvoltare.
Uniunea Europeană sprijină sistemul de reguli al Organizaţiei Mondiale a Comerţului (OMC),
ceea ce oferă un grad de securitate juridică şi transparenţă în desfăşurarea comerţului mondial. OMC
stabileşte condiţiile prin care membrii săi pot să se apere împotriva practicilor neloiale cum ar fi

4
dumpingul (vânzare sub preţ), prin care exportatorii concurează împotriva rivalilor lor. De asemenea,
oferă o procedură pentru soluţionarea disputelor care apar între doi sau mai mulţi parteneri comerciali.

CONCLUZII

Integrarea europeană va continua în domeniile în care statele membre consideră că este în interesul
lor să lucreze împreună în cadrul european tradiţional (în chestiuni referitoare la globalizarea comerţului,
piaţa unică, dezvoltarea regională şi socială, cercetarea şi dezvoltarea, măsurile de promovare a creşterii
economice şi ocupării forţei de muncă şi multe altele).
Procesul instituţional al actualizării regulilor de coordonare a relaţiilor dintre ţările membre şi UE
şi între UE şi cetăţenii săi a fost finalizat de curând. Liderii Uniunii Europene au semnat un nou tratat,
Tratatul de la Lisabona. Odată ce va fi ratificat de toate statele membre, acest tratat urmează să pună la
dispoziţia Uniunii cadrul legislativ şi instrumentele juridice necesare pentru a aborda provocările viitoare
şi pentru a răspunde cerinţelor cetăţenilor.

BIBLIOGRAFIE

„Obiective și valori”, https://european-union.europa.eu/principles-countries-history/principles-


and-values/aims-and-values_ro.

„Portalul Uniunii Europene”, https://european-union.europa.eu/index_ro.

„UNIUNEA EUROPEANĂ”, https://www.scientia.ro/homo-humanus/109-cia-the-world-


factbook-in-limba-romana/1825-uniunea-europeana-harta-geografie-populatie-guvernare-economie-
telecomunicatii-transporturi-sistem-aparare-nationala.html.

S-ar putea să vă placă și