Sunteți pe pagina 1din 11

UNIUNEA EUROPEANĂ

MINCĂ ANDREEA
SCURT ISTORIC

¡ Uniunea Europeană este o comunitate de 27 de naţiuni și popoare europene care s-au unit în jurul unor valori
politice, culturale, economice şi sociale comune.
¡ Uniunea Europeană a fost creată pentru a se pune capăt numărului mare de războaie purtate de țările vecine,
care au culminat cu cel de-al Doilea Război Mondial. De asemenea, apar interdependenţe între state în procesul
lor de dezvoltare.
¡ Astfel, dupa cel de-al Doilea Război Mondial, se înfiinţează mai multe organizaţii internaţionale de cooperare
între statele europene, ceea ce înseamnă că iniţial nu au reuşit să creeze în totalitate ideea de integrare între
statele europene.
¡ Printre organizaţiile create pe continentul European, este de menţionat o organizaţie de tip economic,
Organizaţia pentru Cooperare Economică Europeană (OCEE) pentru punerea în aplicare a Planului Marshall,
înfiinţată în 1948. Ulterior, în 1960, după aderarea SUA şi a Canadei, devine Organizaţia pentru Cooperare
Economică şi Dezvoltare (OCDE).
¡ Printre organizaţiile de tip militar, sunt de menţionat Organizaţia Tratatului de la Bruxelles, înfiinţată în 1948 de
Franţa, Regatul Unit şi statele Benelux, devenită ulterior Uniunea Europei Occidentale, odată cu
aderarea Republicii Federale Germania şi a Italiei, cât şi Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) în
1949 pentru asistenţă reciprocă în caz de atac armat a unuia dintre statele părţi.
¡ Nu în ultimul rând, pe plan politic, a fost înfiinţată o organizaţie pentru promovarea drepturilor omului şi a
valorilor democratice, Consiliul Europei, în 1949.
CUM S AU UNIT ȚĂRILE ȘI DE CE?

¡ Uniunea Europeană este un grup format din 27 de țări din Europa.Aceste țări și-au unit forțele pentru ca cetățenii
lor să aibă o viață mai bună, mai ușoară și mai sigură.Au decis să lucreze împreună și să se ajute reciproc.

¡ Ideea creării Uniunii Europene a apărut după ce Europa s-a confruntat cu două mari războaie.Țările din Europa și-
au dat seama că este mai bine să lucreze împreună decât să se lupte între ele.La început, numai 6 țări din Europa
au început să lucreze împreună::Belgia, Franța, Germania, Italia, Luxemburg, Țările de Jos. După aceea, tot mai multe
țări li s-au alăturat și a fost creată Uniunea Europeană
ASPECTE ECONOMICE

¡ Date și cifre privind economia Uniunii Europene Cât de mare este economia UE?Uniunea Europeană funcționează
ca o piață unică formată din 27 de țări.Valoarea totală a tuturor bunurilor și serviciilor produse (produsul intern
brut sau PIB) în UE, în 2021, a fost de 14,5 mii de miliarde EUR.ComerțUE27 acoperă aproximativ 14 %din
comerțul mondial cu mărfuri. UE, China și Statele Unite sunt cei mai importanți trei actori mondiali în comerțul
internațional. Uniunea Europeană este prima putere economică mondială ce combină economiile celor 27 state
membre, având un produs intern brut (PIB) de 16 748 miliarde de dolari, în paritate nominală[1]. Șaisprezece state
membre au adoptat o monedă comună, Euro, reglementată de Banca Centrală Europeană. Economia UE reprezintă
o piață unică și UE este reprezentată ca entitate unică în cadrul OMC (Organizația Mondială a Comerțului).
TRANSPORTURI

¡ Transporturile sunt indispensabile dezvoltării relaţiilor economice dintre ţările membre UE, constituind
scheletul fizic al Pieţei Interne. Politica în domeniul transportului urmărește promovarea unor servicii de
transport eficace și sigure, dar și responsabile sub aspectul protecției mediului și al implicațiilor sociale.
La nivel european există deja de norme comune în domeniile cheie ale sectorului, de la accesul la piață
până la exercitarea ocupației de operator de transport, sistemele de tarifare taxare a infrastructurii,
standardele sociale minime pentru angajații din sector. Politica europeană a transporturilor este una
dintre primele politici comunitare comune, baza sa legală fiind stabilită încă din 1957, prin Tratatul de la
Roma. Scopul principal al acestei politici a fost liberalizarea serviciilor şi deschiderea pieţelor de
transport pentru a facilita realizarea Pieţei Interne. Transporturile contribuie la realizarea a două libertăţi
fundamentale pe Piaţa Internă, respectiv circulaţia liberă a persoanelor şi a bunurilor.
ASPECTE TURISTICE

¡ Europa este destinația turistică favorită la nivel mondial. Turismul deține un rol esențial în dezvoltarea
multor regiuni europene, în special regiunile mai puțin dezvoltate, datorită potențialului său considerabil
de contagiune și creare de locuri de muncă, în special în rândul tinerilor. De asemenea, turismul a dat
dovadă de o reziliență semnificativă, înregistrând o creștere constantă pe parcursul crizei recente. Din
perspectivă europeană, politica în domeniul turismului contribuie, de asemenea, la îndeplinirea
obiectivelor politice generale în domeniul ocupării forței de muncă și al creșterii economice. În plus,
importanța dimensiunii de mediu a turismului va crește în timp. Acest lucru se reflectă deja în proiectele
privind turismul sustenabil, responsabil și etic. În anul 2018, Parlamentul European a publicat un studiu
intitulat
DRAPELUL EUROPEAN

¡ Drapelul Uniunii Europene este albastru,


iar în mijlocul său se află un cerc format din steluțe galbene.
Este un simbol care arată că țările din Uniunea Europeană
sunt unite și se sprijină reciproc.
IMNUL EUROPEAN

¡ Fiecare țară are o melodie proprie,


reprezentativă pentru valorile sale și cultura sa.
Această melodie se numește imn.
¡ Uniunea Europeană are și ea imnul său.
În 1985, cei care iau decizii
în Uniunea Europeană
au ales drept imn al Uniunii
o melodie a unui compozitor renumit.
¡ Este vorba despre Ludwig van Beethoven.
¡ Melodia arată cât este de important
ca toți cetățenii să fie liberi, să trăiască în pace
și să se ajute între ei.
Uniunea Europeană crede în aceste valori
și de aceea a ales această melodie
drept imn.
UNIUNEA EUROPEANĂ IN LUME

¡ Uniunea Europeană joacă un rol important în lume, în multe feluri.


De exemplu:
¡ Vinde multe produse și servicii altor țări.
De asemenea, cumpără produse din alte țări.
Astfel, contribuie la dezvoltarea economiei mondiale.
¡ Ajută milioane de oameni
care locuiesc în țări mai sărace din afara Uniunii Europene.
¡ Încearcă să facă lumea un loc mai sigur, unde oamenii
să fie tratați egal și legile să fie respectate.
OBIECTIVELE ȘI VALORILE UNIUNII EUROPENE

¡ Toate țările care fac parte din Uniunea Europeană lucrează împreună
pentru a se asigura că în Europa:este pace
¡ cetățenii trăiesc bine
¡ toată lumea este tratată egal și nimeni nu este lăsat pe dinafară
¡ sunt respectate limbile și culturile
tuturor cetățenilor
¡ economia este puternică
iar țările membre utilizează aceeași monedă
în relațiile lor comerciale.
¡ Țările Uniunii Europene
împărtășesc mai multe valori importante.
De exemplu, se asigură că toți cetățenii lor sunt egali
și le sunt respectate drepturile.

S-ar putea să vă placă și