Sunteți pe pagina 1din 7

UNIVERSITATEA VALAHIA DIN TARGOVISTE

ANUL I, ECTS

REFERAT
INTEGRAREA ECONOMICA, OPORTUNITATI SI
PROVOCARI A UNUI STAT MEMBRU

ITALIA

LECT. UNIV. DR.: STUDENTI:


PANAGORET ANDREEA PARASCHIV ADRIAN

NITU IRINI MIHAELA

RISTEA IULIAN
ANGHEL ROBERT
Integrarea economica, oportunitati si
provocari a unui stat membru
“ITALIA”

Uniunea Europeană (UE) este o uniune economică și politică, care cuprinde 28 de


țări europene. Ea are o populație de 508 milioane de oameni, 24 de limbi oficiale și de
lucru și aproximativ 150 de limbi regionale și minoritare.

Originile Uniunii Europene se trag de la Comunitatea Europeană a Cărbunelui și


Oțelului (CECO) și din Comunitatea Economică Europeană (CEE), formată din șase state
în 1951 - Belgia, Franța, Germania, Italia, Luxemburg și Țările de Jos. Aceste țări s-au
unit pentru a pune capăt războaielor care au devastat continentul european și s-au înţeles
să împartă controlul asupra resurselor naturale necesare în război (cărbunele și oțelul).

Membrii fondatori ai CECO, au stabilit că acest proiect european se va dezvolta


nu doar pentru a avea resurse commune sau a preveni diverse conflicte în regiune. Aşa
că, Tratatul de la Roma din 1957, a creat Comunitatea Economică Europeană (CEE), care
a consolidate relaţiile politice și economice între cele șase state fondatoare.

De atunci până astăzi acest tratat a trecut printr-o serie de modificări, iar aderarea
altor state a făcut ca această uniune să crească şi să se dezvolte în diverse domenii
devenind Uniunea Europeană de astăzi.

Competențele Uniunii Europene sunt conferite printr-o serie de tratate


internaționale pentru statele sale membre. Statele membre recunosc că, prin adoptarea și
punerea în practica a acestor principii fiecare stat şi-a asigurat și apărat propria
suveranitate, dar şi o prosperitate economic într-un mediu liniștit și sigur.

UE a avut la bază o serie de principii pe care toate statele membre trebuie să le respecte:

1. Respectarea principiilor democratice , a drepturilor omului și a libertăților fundamentale


2. Respectarea și egalitatea în fața legii
3. Respectarea principiilor de suveranitate
4. Principiile economiei de piață libere
5. Principiilor bunei guvernări și de combatere a corupției
6. Principiile de protecție a mediului
7. Principiile păcii și stabilității la nivel regional și internațional

Statul de drept este piatra de temelie a Uniunii Europene. Conform legislației UE,
legea se află deasupra politicii și a intereselor naționale, toate sunt supuse acesteia,
inclusive şi liderii naționali și politicienii.

Legile UE afectează anumite aspecte ale suveranității statelor membre. Cu toate


acestea , în toate aceste cazuri , statele membre au transferat în mod voluntar părți din
suveranitatea lor către instituțiile europene pentru a construi o Europă mai puternică și
mai eficientă. Statele UE recunosc că le este mai bine să lucreze împreună decât ca state
independente şi înafara UE.

Inima UE, este piața unică europeană . Aceasta este o zonă economică cu politici
comune privind reglementarea produselor, precum și libertatea de mișcare a bunurilor,
capitalului, serviciilor și forței de muncă.

Acest lucru a adus avantaje semnificative pentru întreprinderile europene prin


asigurarea unui mediu concurențial echitabil pentru toți și un set de norme și standarde
comune.

De fapt, această piaţă unică se extinde dincolo de UE şi include alte trei state care
nu sunt membre : Islanda, Liechtenstein și Norvegia. Republica Moldova negociază în
prezent un Acord de Asociere, care cuprinde un Acord Aprofundat și Cuprinzător de
Liber Schimb, pentru a oferi țării noastre un acces mai mare la piața unică a UE.

Prezentare generala- ITALIA

 Capitala: Roma
 Limba oficiala: italiana
 Stat membru al UE de la: 1 ianuarie 1958
 Moneda: euro. Stat membru al zonei euro de la 1 ianuarie 1999
 Spatiul Schengen: Stat membru al spatiului Schegen de la 26 octombrie 1997
Sistem politic
Italia este o republică parlamentară cu un șef de guvern (primul ministru, numit de
către președinte) și un șef de stat (președintele). Parlamentul are 2 camere: Camera
Deputaților și Senatul Republicii. Țara este împărțită în 20 de regiuni. 5 dintre ele au un
statut autonom special, care le permite să adopte propria legislație pentru unele aspecte
locale.
Comerț și economie
În 2016, cele mai importante sectoare ale economiei Italiei erau: comerțul cu
ridicata și cu amănuntul, transporturile și serviciile de cazare și alimentație publică (20,9
%); industria (19,3 %) și administrația publică, apărarea, educația, sănătatea și asistența
socială (16,9 %).
56 % din exporturile Italiei se efectuează în UE (Germania 13 %, Franța 11 % și
Regatul Unit și Spania câte 5 %). În afara UE, 9 % din exporturi se realizează către
Statele Unite și 5 % către Elveția.
Importurile Italiei provin în proporție de 61 % din celelalte state membre ale UE
(Germania 16 %, Franța 9 % și Țările de Jos 6 %). Printre importurile din afara UE, se
remarcă cele din China (7 %) și din Statele Unite (4 %).
Parlamentul European
Parlamentul European are 73 de membri din Italia..
Consiliul UE
Miniștrii din statele membre se reunesc periodic în cadrul Consiliului UE pentru a
adopta norme europene și pentru a coordona politici. În funcție de domeniul de politică
abordat, diferiți reprezentanți ai guvernului italian participă în mod regulat la reuniunile
Consiliului.
Președinția Consiliului UE
Consiliul UE nu are un președinte permanent, așa cum au, de exemplu, Comisia
sau Parlamentul. Lucrările sale sunt conduse de către țara care deține președinția
Consiliului, iar aceasta se schimbă o dată la 6 luni.
Pe parcursul acestor 6 luni, miniștrii din guvernul țării respective prezidează
reuniunile Consiliului și contribuie la stabilirea agendei acestora în toate domeniile de
politică. De asemenea, ei au rolul de a facilita dialogul cu celelalte instituții ale UE.
Președinția Consiliului UE a revenit Italiei în perioadele:
iulie - decembrie 1959 | iulie - decembrie 1962 | iulie - decembrie 1965 | iulie - decembrie
1968 | iulie - decembrie 1971 | iulie - decembrie 1975 | ianuarie - iunie 1980 | ianuarie -
iunie 1985 | iulie - decembrie 1990 | ianuarie - iunie 1996 | iulie - decembrie 2003 | iulie -
decembrie 2014 |
Comisia Europeană
În echipa comisarilor europeni, comisarul nominalizat de Italia este Federica
Mogherini, Înalt Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate și
vicepreședinte al Comisiei Europene.
Comisia este reprezentată în fiecare țară a UE de către un birou local, numit
„reprezentanță”.
Comitetul Economic și Social European
Italia are 24 de reprezentanți în Comitetul Economic și Social European. Acest
organism reprezintă angajatorii, lucrătorii și alte grupuri de interese și este consultat cu
privire la reglementările propuse, pentru a se obține o imagine mai clară a posibilelor
modificări ale situației sociale și ale condițiilor de lucru în țările membre.
Italia are o economie mixtă capitalistă, a treia cea mai mare din zona Euro și a
opta din lume.Țara este membră fondatoare a G7, G8, a zonei Euro și a OCDE.
Italia este considerată a fi una dintre cele mai industrializate țări din lume și un lider în
domeniul comerțului mondial și exporturilor. Este o țară foarte dezvoltată, pe locul 8 în
lume după calitatea vieții și pe locul 25 după Indicele Dezvoltării Umane. PIB-ul nominal
al Italiei este al patrulea din zona Euro, cu 1,642.4 miliarde de euro.
Rata șomajului, 11,9% în noiembrie 2016, este a patra din zona Euro. Țara este
cunoscută pentru mediul de afaceri creativ și inovator, și pentru un sector agricol mare și
competitiv. În 2010 Italia a fost cel mai mare producător mondial de vinuri. Este
cunoscută și pentru influența și calitatea ridicată a industriilor de automobile, construcții
de mașini, alimentară și de design vestimentar.
Italia este a șasea țară din lume la producția industrială, fiind caracterizată de
prezența unui număr mai redus de corporații multinaționale globale decât în alte economii
comparabile ca dimensiune, și de un număr mare de întreprinderi mici și mijlocii,
aglomerate în câteva districte industriale ce reprezintă coloana vertebrală a industriei
italiene. Acestea alcătuiesc împreună un sector al industriei producătoare adesea
concentrat pe exporturi pe piețe de nișă și de produse de lux, adică pe de o parte mai
puțin capabil de competitivitate în ce privește cantitatea, dar pe de altă parte mai capabil
să facă față cu produse de calitate net superioară concurenței venite din partea Chinei și
economiilor emergente asiatice și bazate pe costul redus al forței de muncă.
Țara era în 2009 al șaptelea cel mai mare exportator din lume. Cele mai strânse
legături comerciale ale Italiei sunt cu celelalte țări ale Uniunii Europene, cu care
efectuează circa 59% din comerț. În cadrul UE, cei mai mari parteneri comerciali sunt
Germania (12,9%), Franța (11,4%) și Spania (7,4%). Turismul este și el unul dintre cele
mai profitabile și mai rapid crescătoare sectoare ale economiei naționale: cu 47,7
milioane de turiști sosiți din întreaga lume, și cu venituri estimate la 43,9 miliarde de
dolari în 2013, Italia a fost a cincea cea mai vizitată țară din lume și a șasea ca venituri
din turism.
Italia a fost însă lovită puternic de recesiunea de la sfârșitul primului deceniu al
secolului al XXI-lea și de criza datoriilor suverane care a urmat, ceea ce i-a exacerbat
problemele structurale. După o creștere puternică de 5–6% pe an din anii 1950 până în
anii 1970, și o încetinire progresivă în anii 1980-90, țara a stagnat practic în anii
2000. Eforturile politice de revitalizare a creșterii cu investiții masive de stat au produs o
gravă creștere a datoriei publice, care în 2014 se ridica la peste 135% din PIB, a doua din
UE după cea a Greciei (174%). Cu toate acestea, cea mai mare parte din datoria publică a
Italiei aparține unor entități private, o diferență majoră față de situația Greciei, iar nivelul
datoriilor personale este mult mai scăzut față de media OCDE.
Principalul factor de slăbiciune socio-economică este o divizare mare între nord și
sud. Ea se poate observa prin uriașa diferență între veniturile statistice înregistrate la
nivelul comunelor din nord și cele din comunele din sud.
În plus, Italia are nevoie să-și importe circa 80% din necesarul de energie. Mai
mult, după Indicele Libertății Economice, țara se clasează abia pe locul 86 în lume din
cauza birocrației ineficiente a statului, a protecției scăzute a drepturilor de proprietate, a
nivelului ridicat de corupție, a taxelor ridicate și cheltuielilor publice care reprezintă
jumătate din PIB-ul țării. Conform Indicelui de Percepție a Corupției, Italia prezintă un
nivel ridicat de corupție, aflându-se pe locul 60 în lume. Crima organizată ar reprezenta
venituri de circa 90 de miliarde de euro și 7% din PIB-ul Italiei.
Infrastructura
În 2004, sectorul italian al transporturilor a generat venituri de 119,4 miliarde de
euro, și a angajat 935.700 de persoane în 153.700 de agenți economici. În ce privește
rețeaua de drumuri, în 2002 existau 668.721 km de drumuri la nivel național, între care
6.487 km de autostrăzi, în proprietatea statului dar administrate privat de către Atlantia.
În 2005, prin rețeaua națională de drumuri au circulat 34.667.000 de automobile (590 de
vehicule la mia de locuitori) și 4.015.000 vehicule de marfă.
Rețeaua feroviară națională, deținută de stat și operată de Ferrovie dello Stato⁠(en),
totaliza în 2013 16.752 km de cale ferată, dintre care 11.969 electrificați.
Rețeaua de navigație fluvială cuprindea în 2002 1.477 km de canale și râuri
navigabile. În 2004, funcționau circa 30 de aeroporturi principale (inclusiv cele două
huburi Malpensa din Milano și Leonardo da Vinci din Roma) și 43 de mari porturi
(inclusiv portul maritim Genova, cel mai mare din țară și al doilea cel mai mare port
la Marea Mediterană). În 2005, Italia avea o flotă aeriană civilă de circa 389.000 unități și
o flotă comercială de 581 de nave

Comitetul European al Regiunilor


Italia are 23 de reprezentanți în Comitetul European al Regiunilor, adunarea UE a
reprezentanților locali și regionali. Acest organism consultativ este consultat cu privire la
reglementările propuse, pentru a se garanta că legislația europeană ține cont de punctul de
vedere al fiecărei regiuni din UE.
Reprezentanța permanentă pe lângă Uniunea Europeană
Comunicarea dintre Italia și instituțiile UE se desfășoară și prin reprezentanța
permanentă din Bruxelles. Reprezentanța acționează ca o „ambasadă” a Italiei -
principala sa sarcină este de a se asigura că interesele și politicile țării sunt luate în calcul
într-un mod cât mai eficient în UE.
Sumele primite/vărsate la bugetul UE
Contribuțiile financiare ale statelor membre la bugetul UE sunt repartizate în mod
echitabil, în funcție de mijloacele disponibile. Cu cât este mai dezvoltată economia unei
țări, cu atât este mai mare contribuția sa. Bugetul UE nu are obiectivul de a redistribui
bogăția, ci mai degrabă pe acela de a se concentra asupra nevoilor tuturor europenilor, în
ansamblu.
Relația financiară dintre Italia și UE (2016):

 Cheltuielile UE în Italia: 11,592 miliarde EUR


 Cheltuielile UE în Italia, ca procent din venitul național brut (VNB) al acestei țări: 0,69%
 Contribuția Italiei la bugetul UE: 13,940 miliarde EUR
 Contribuția Italiei la bugetul UE, ca procent din VNB-ul său: 0,83 %
Mai multe cifre legate de bugetul, veniturile și cheltuielile UE:

 Bugetul UE în Italia
 Banii și UE
 Cheltuielile și veniturile UE
 Proiecte finanțate de UE în Italia
Sumele cu care contribuie Italia la bugetul UE sunt direcționate către finanțarea de
programe și proiecte în toate țările UE (construcții de drumuri, subvenționarea
cercetătorilor, protecția mediului etc.).

S-ar putea să vă placă și