Sunteți pe pagina 1din 53

“Readaptarea copilului la gradinita”

Gradinita este primul spatiu de autonomie al copilului, primul loc in care se duce singur
si unde incepe viata lui fara prezenta permanenta a parintilor. Este un spatiu in sine, fizic si
psihic, cu care copilul pentru a se adapta este necesar sa poata stabili o relatie. Nu este doar un
spatiu de asteptare pe perioada serviciului parintilor sau pana cand cineva va putea lua copilul, ci
este un spatiu pe care copilul il investeste intr-un fel anume si fata de care va avea anumite trairi.
Pentru a se putea adapta la gradinita copilul trebuie sa poata pleca de acasa, sa se poata separa de
parintii sai pe perioada timpului petrecut la gradinita. Sa existe capacitatea copilului de a pleca si cea a
parintilor de a-l lasa sa plece.

Absenta capacitatii de separare conduce adesea la refuzul copilului de a mai merge, la o stare de
angoasa si disconfort, la o retragere a sa si la lipsa unei relatii cu spatiul, colegii, educatoarea, jucariile.
Copilul ramane undeva la intrare, intre casa si gradinita.

Invatarea prin joaca

Abordam dezvoltarea capacitatii copilului de a se juca in general, de a se juca singur si de a se


juca impreuna cu altii. In copilarie, activitatea numita joaca ocupa tot spatiul care ramane in afara
meselor, somnului, igienei si plimbarii, desi si intr-unele din acestea exista forme de joaca. Un copil care
“pescuieste” taietei din supa este mai aproape de ceea ce se numeste “a se juca” decat de “a manca”. Un
copil care plesneste apa din cadita sau altul care isi desface mereu sireturile de la pantofiori, sunt mai
aproape de o activitate de joaca decat de cele de spalat si respectiv descaltat. De aceea, se spune ca cei
mici invata totul prin joaca. De-abia aproape de varsta scolara, copilul spune ca invata poezia si apoi se
duce sa se joace sau povesteste ca la gradinita invata engleza dar se si joaca.

Este o diferentiere pe care o face el insusi atunci cand joaca ia o forma bine delimitata de alte
altivitati si el poate spune cand se joaca si cand nu se joaca. Unii copii spun chiar “acum nu ma joc,
invat”, “acum scriu nu ma joc”, “cos de-adevarat nu in joaca” etc. Joaca este o activitate necesara
psihicului si ea nu trebuie sa dispara teoretic niciodata. La copilul mare, adolescent si adult ia forma
jocurilor si sporturilor sau a diferitelor tipuri de arta sau hobby-uri, incluzand activitati creative, relaxante.

Capacitatea de a se juca singur, de a-si gasi ceva de joaca, de lucru, de a avea o preocupare, o
activitate in care sa fie prins se dezvolta la unii copii inca de la cateva luni, la altii in jur de 1-2 ani iar la
altii niciodata. Asta inseamna ca exista bebelusi care pot sta in patut si se pot juca de la cateva minute
pana la aproape o ora, tragand de jucarii, mutandu-le dintr-o manuta in alta, privindu-le, jucandu-se cu
paturica, propriile degete de la maini si picioare si ce mai gasesc prin jur. Aceasta prima joaca este
insotita de zambete, rasete, chiuieli, “cantecele” sau “discursuri” formate din insiruiri de silabe si sunete.

Copilul este in general vesel dar poate avea momente de suparare in care pare ca “cearta” jucariile
sau le priveste urat. In acest timp, el nu are nevoie de prezenta si inteventia adultului. La un moment dat
se plictiseste, i se face foame sau prea cald, intervine o stare de disconfort si el incepe sa planga, joaca
inceteaza, isi cheama mama sau incepe sa se agite. Sunt copii care se joaca singuri in patut si altii care nu
fac asta niciodata, care incep sa planga imediat ce sunt lasati singuri. Aceasta capacitate coreleaza cu cea
de a adormi singur in patut. Adesea mamele spun: “il pun in patut si el se joaca pana adoarme”.

Si mai tarziu, la 3-4 ani, intalnim copii care au nevoie sa fie adormiti de un adult si altii care se
joaca pana adorm. Asta se intampla atat acasa cat si la gradinita. Copiii care se pot juca in patut pana
adorm sunt cei care dorm la gradinita, iar cei care nu pot face acest lucru, nu se pot culca la gradinita,
plang, refuza sa se dezbrace si sa se culce, intra in panica sau refuza gradinita din cauza ca trebuie sa
doarma la pranz. Este una din marile probleme de adaptare la gradinita alaturi de cea a meselor. Asadar
copiii care nu pot manca, nu pot adormi si nu se pot juca singuri sunt cei care nu pot sta la gradinita,
pentru care desprinderea de familie este dificila si pe care o resimt ca pe o suferinta si nu ca pe o
experienta noua.

Revenim la joaca si capacitatea de a se juca. Ea poate fi vazuta la copiii de toate varstele, in


special atunci cand au de asteptat (la rand in magazin, la medic, pana se intoarce mama etc). Unii dintre ei
isi gasesc cu usurinta ceva de facut chiar si cand nu au nicio jucarie. Se joaca cu nasturii sau cu un siret de
la bluzita, cu o sticla de plastic sau cu un dop gasit pe jos. Altii se plictisesc, plang, se agita, fug, vor in
brate etc.

Lucrurile nu stau mult diferit nici acasa, unii copii reusind sa ramana in camera lor si sa se joace
singuri, in timp ce mama sau adultul cu care stau, este la bucatarie, la baie sau face o treaba oarecare.
Acesta mai vine la copil, ii mai spune ceva, dar copilul continua sa se joace singur un timp de cateva
minute sau zeci de minute. La polul opus, se afla mamele care se plang ca cel mic nu sta nicio clipa fara
ele, ca plange imediat ce este lasat singur, ca nu se pot duce nici la baie fara el.

Sigur ca intre copii exista diferente mari si din punctul de vedere al drumului catre independenta
doar ca adesea mama nu poate efectiv sa stea cu copilul atat timp cat i-ar fi lui necesar si apoi sa-l dea la
cresa, gradinita sau sa-si reia serviciul.
In privinta gradintei insa, este vorba atat de capacitatea copilului de a relationa cu alti copii si alti
adulti, lucru lesne de observat in parc sau in vizite, de modul in care reactioneaza la nou, existand copii
care sunt foarte conservatori si altii care se simt atrasi de jucarii noi cat si de capacitataea de a se separa
pentru un timp de mama sau familie in general.

Ce se intampla cand un copil care nu se poate separa de familie, nu mananca sau nu se joaca
singur este dus la gradinita? La inceput plange si se agata de mama sa, refuza sa mearga sau sa ramana
acolo. Apoi, in functie de capacitatea lui de a se adapta, poate sa nu mai planga si sa para ca s-a obisnuit
dar fara a se integra intre copii sau a povesti de la gradinita. Ca si cum ar sta ca n-are incotro si nicidecum
ca ii place sau gaseste ceva interesant de facut.

De obicei, sunt copii care se imbolnavesc usor si din aceasta cauza lipsesc de la gradinita, care
devin sensibili si se simt nedreptatiti de educatoare sau agresati de ceilalti copii, care au perioade in care
plang din nou dimineata, le spun parintilor ca este rau la gradinita sau nu le place, pentru care fiecare
inceput de an sau de semestru readuce problema plansului si refuzului de dimineata in care implora
parintele sa nu-l mai duca, uneori si al unor afectiuni somatice cum ar fi voma, lipsa poftei de mancare,
insomnii, cosmaruri nocturne, apatie, tristete, violenta. Sunt semnele unei suferinte pe care cel mic o
simte, al unei parasiri, al unei lipse de iubire si apropiere din partea gradinitei, unei lipse de relatii cu
ceilalti copii si unei indiferente fata de jucariile, jocurile si celelalte activitati de acolo.

Aceasta stare nu depinde in niciun fel de tipul gradinitei, de cum sunt educatoarele sau de cat este
de dotata gradinita. Parintii pot fi incantati de dotarile gradinitei, de limba engleza sau de alte optiuni dar
copiii nu reusesc sa le aprecieze pentru ca pentru ei “la gradinita” este opusul lui “acasa” sau echivalentul
lui “fara mama”.

Avand in vedere aceste aspecte ale dezvoltarii copilului si ale drumului sau de la dependenta de
familie si de mama la independenta, la curiozitate si la dorinta de nou, putem sa ne gandim cum sa ajutam
un copil sa se poata desprinde de mama, pentru cateva minute cand este mic, sa-si gaseasca de joaca cand
este singur in camera sau sa ramana cu o alta persoana, intr-un alt loc pentru a pregati mersul la gradinita.
Cu cat aceasta trecere se face mai lin si este mai putin traumatica, cel mic are sanse mai mari sa o accepte.

Prof. Inv. Prescolar: Ristea Iuliana Roxana

Gradinita cu P.N. Nr. 2 Dudu


“ Rolul şi importanţa
colaborării cu familia în educarea copiilor”

O conditie importanta in derularea eficienta a procesului instructiv - educativ din


gradinita o constituie asigurarea unui raport direct proportional intre factorii implicati in
dezvoltarea la aceasta varsta : familia, gradinita, societatea. Este recunoscut faptul ca , in cadrul
acestui ,,complex formativ" , rolul preponderent revine gradinitei , institutie specializata cu cadre
anume pentru realizarea obiectivelor educatiei prescolare.

Activitatea educatoarei implica un inalt grad de responsabilitate personala si civica ,


deoarece ,de modalitatile complete de realizare ale educatiei prescolare depinde, in mare
masura, intreaga dezvoltare ulterioara a personalitatii copilului .

Pentru reusita actului educational , munca depusa de cadrele didactice din gradinita
trebuie continuata , sustinuta si intarita de familie. In acest sens educatoarea trebuie sa asigure o
permanenta colaborare intre gradinita si familie si sa-i convinga pe parinti sa pastreze unitatea de
cerinte adresate prescolarilor cu cele ale gradinitei.

Initierea parintilor in problemele specifice educatiei si instructiei copiilor se face prin


diverse metode si procedee , alese cu mult tact de catre educatoare. Astfel, in discutiile libere cu
parintii , prin participarea acestora la unele activitati din gradinita realizam un invatamant
modern si in acelasi timp , facem cunoscuta activitatea noastra in randul parintilor.

De-a lungul timpului , am observat ca , atunci cand nu se acorda importanta cuvenita


comunicarii cu parintii copiilor, in educatia acestora raman unele lacune importante in formarea
si educarea copiilor prescolari. Un rol important in colaborarea dintre familie si gradinita , il
constituie lectoratele cu parintii. In cadrul acestor intalniri cu parintii am organizat expozitii cu
lucrari ale copiiloir, constand in desene din imaginatie , picturi, lucrari din plastilina, obiecte
efectuate in cadrul activitatilor de lucru manual, constructii din diferite truse, mape continand
diferite lucrari ale copiilor.

In acest fel , parintii au posibilitatea sa vada ce fac copiii lor la gradinita si , in acelasi
timp , sa compare lucrarile copiilor lor cu ale celorlalti copii din grupa, sa inteleaga ce aptiduni
au si ce posibilitati de interese dovedesc.

In prima zi cand un parinte ramane in clasa, el trebuie intampinat cu drag de catre


educatoare si prezentat copiilor. Parintele este lasat sa observe clasa, sa puna intrebari sau sa
raspunda el insusi unor intrebari.Apoi este implicat intr-o activitate simpla cu copiii. Implicarea
activa a parintilor in activitatea grupei are un avantaj important pentru copil. Educatoarei ii
revine sarcina de a incuraja familia sa vina in sala de grupa. La inceprutul perioadei prescolare
este important sa li se explice parintilor ca sunt bineveniti in gradinita si pot participa la orice
activitate doresc.Ei sunt informati cu cateva probleme de ordin general: cunoasterea regulilor si
procedeelor grupei respective, familiarizarea parintilor cu modul de dispunere al salii de grupa,
cerintele educatoarei in implicarea activa a cestora la bunul mers al procesului instructiv-
educativ.

Recunoasterea si aprecierea muncii educatoarei ii face pe parinti sa se implice si mai mult


in activitatea din gradinita.

Saptamanal, am afisat in gradinita tema activitatilor ce urmeaza a fi desfasurate in cursul


saptamanii respective.Astfel, parintii au posibilitatea de control asupra activitatii copilului.
Consider ca este dreptul fiecarui parinte de a cunoaste ce se realizeaza zilnic in materie de
educatie cu copilul sau.

De asemenea, un accent deosebit l-am pus pe participarea parintilor la activitati deschise,


trimestriale. Activitatea demonstrativa cu grupa de copii, permite parintelui sa fie propriul
evaluator al copilului sau si sa-l aprecieze, tinand seama atat de cerintele educatoarei, cat si de
ale colectivului din care face parte. Acest gen de activitati a fost primit cu un interes deosebit de
catre parinti, acestia intelegand si mai bine rolul pe care-l are colaborarea permanenta dintre
gradinita si familie. Participand la diferite activitati din gradinita, parintii isi dau seama de
bogatia si varietatea materialelor necesare pentru buna desfasurare a activitatilor cu copiii.Astfel,
ei devin preocupati de adunarea unor materiale necesare desfasurarii acestor activitai.

Serbarile organizate cu ocazia diferitelor evenimente : Crasciunul, 8 Martie, 1 Iunie,


sfarsitul anului scolar, au si ele o importanta deosebita in cunoasterea de catre parinti a copiilor
lor ,de talentul si aptitudinile pe care acestia le au.

Consultatiile individuale (convorbirile ) cu parintii ne dau posibilitatea sa


discutam cu acestia despre fiecare copil in parte, sa luam masuri educative comune. Convorbirile
cu parintii creeaza un climat de incredere reciproca. Ele necesita mult tact, multa atentie,
vocabular ales din partea educatoarei. Prin aceste convorbiri ne putem aduna datele necesare
pentru ,,Caietul de insemnari asupra evolutiei copiilor”:

-numele si prenumele;

-data si locul nasterii;

-boli suferite pana la intrarea in gradinita;

-la ce varsta a inceput copilul sa mearga , sa vorbeasca;

-de catre cine este supravegheat copilul in afamilie:parinti, frati, bunici.


Vizitele educatoarei la domiciliul copiilor au o importanta deosebita in ceea ce priveste
colaborarea familie-gradinita .Educatoarea observa mediul in care copilul traieste, se joaca , ce
posibilitati materiale au parintii, vine cu unele sfaturi, completari.

Desfasurand in acest mod activitatea instructiv-educativa din gradinita , cu participarea


efectiva a familiei ii dam acesteia posibilitatea sa vada in gradinita nu doar o supraveghere a
copilului in timpul absentei acestuia din familie, ci si desfasurarea unui proces instructiv- creativ,
bine organizat.

Prof. Inv. Prescolar: Ristea Iuliana Roxana

Gradinita cu P.N. Nr. 2 Dudu


„Programul zilnic

al copilului la grădiniţă şi acasă”


Copilul se simte mult sigur pe el si colaboreaza mai usor, atunci cand invata sa anticipeze
lucrurile pe care trebuie sa le faca de-a lungul unei zile.
De exemplu, el stie ca dupa masa de pranz urmeaza o perioada scurta de joaca linistita si
apoi somnul de praz. Si ca, dupa ce se trezeste din somnul de praz, urmeaza gustarea.
Copilul este mult mai relaxat atunci cand il obisnuiesti cu un program.
Insa, este dificil pentru un parinte cu un copil mic sa stabileasca un program si apoi sa il
respecte. Copilul mic are propriul ritm, o zi nu seamana cu alta si, peste toate, este oboseala ta si
propriul tau program incarcat.
Secretul unui program reusit al copilului este ca parintele sa fie organizat. Este dificil
pentru parintii de astazi, atat de ocupati. Insa, daca aveti o agenda pe care notati tot ce trebuie sa
faceti, astfel incat lucrurile neimportante sa nu se transforme in urgente. Daca aveti pregatit un
meniu pentru urmatoarele 3-4 zile, daca aveti organizate plata facturilor si alte lucruri de
organizare, atunci veti aplica aceleasi principii de organizare si in rogramul copilului:
– Stabiliti o ora pentru masa de pranz
– Stabiliti o ora de somn
– Stabiliti un interval de joaca dupa-amiaza
– Stabiliti o ora pentru cina etc
– Stabiliti o ora pentru baia copilului.
Incearca sa nu ai decalaje mai mari de 30 de minute. Dar nu uita sa respecti si copilul,
starea in care se afla etc. Astfel, vor fi zile in care copilul nu va dori sa manance, ori va manca
mai putin. Nu-l forta. Si este recomandat sa ii faci baie zilnic, mai ales vara. Dar daca se
intampla intr-o seara sa nu reusiti, nu este un capat de lume. Fii organizata, dar ramai pregatita si
pentru neprevazut si accepta aceste lucruri cu calm si relaxare.
In timp, copilul va urma aceasta rutina si se va adapta programului familiei. Copilul are
nevoie sa fie indrumat, sa i se arate o directie. Si, in timp, vei observa cat de organizat si de usor
se desfasoara lucrurile in familia voastra.
Pentru ca daca tu uiti sa, de exemplu, sa dezgheti carnea pentru cina, te vei stresa, te vei
grabi sa inlocuiesti meniul din acea seara, vei fi mai nervoasa, nu vei acorda atentia si timpul
copilului tau, acesta ti-o va cere chiar mai mult decat in orice alta zi. Si, uite asa, din cauza lipsei
tale de organizare, se poate strica o dupa-amiaza frumoasa in familiei. Sa spunem ca aceasta
situatie este o exceptie.
Principalul SECRET pentru o organizare eficienta cu copiii
Educatia copilului mic fara cuvantul “NU!”. Modul istet de a-l opri din joc fara sa planga

Dar ce se intampla atunci cand este o obisnuinta? Iti poti imagina ce stres si incordare este in
acea familie? Si totul se poate rezolva doar cu putina organizare.
Nu poti avea pretentia de la copil sa aiba o rutina si sa o respecte, daca tu nu esti un
exemplu bun.
Evident, vor fi situatii in care nu veti putea mentine acelasi program: deplasari, concedii,
vizite etc.
Sfatul este sa mentineti programul cat mai apropiat de cel cu care copilul este obisnuit.
Astfel, viata ta ca mama si a voastra ca parinti va fi mult mai simpla si relaxata.
Prof. Inv. Prescolar: Ristea Iuliana Roxana

Gradinita cu P.N. Nr. 2 Dudu


“Copilul şi violenţa infantilă”

DELIMITĂRI CONCEPTUALE

Violenţa în familie (domestică) este diferită de alte tipuri de violenţe, pentru că se


produce în „spatele uşilor închise”, cu acordul tacit al tuturor, prin neintervenţie sau intervenţie
ineficientă.

Violenţa în familie reprezintă orice acţiune fizică sau verbală săvârşită cu


intenţie de către un membru al familiei împotriva altui membru al aceleiaşi
familii, care provoacă o suferinţă fizică, psihică, sexuală sau un prejudiciu
material (Legea nr. 217/22.05.2003)

Există mai multe tipuri de violenţă:

 violenţa psihologică- vizează emoţiile unei persoane, în special rănile emoţionale ce nu


sunt vindecate. Cuvintele următoare sunt exemple de violenţă emoţională:”Este vina ta
că.....”, „Dacă nu erai tu aş fi putut să...........”
 violenţa mentală- se traduce prin acte de abuz de putere sau de control a unei persoane
asupra alteia. Actele de violenţă mentală cuprind toate gesturile şi cuvintele care
provoacă frica-terorizează, ameninţă, umilesc, insultă sau izolează o persoană de familia
sau prietenii săi.
 violenţa fizică- însumează toate actele fizice care se fac cu intenţia de a răni sau de a face
rău unei persoane
 violenţa sexuală- desemnează actul sexual sau exploatarea sexuală, fără acordul
persoanei. Actele care sunt considerate violenţă sexuală sunt: expunerea unei persoane la
un material pornografic, violul, hărţuirea sexuală etc. Violenţa sexuală se poate produce
singură sau însoţită de alte forme de violenţă.
 violenţa verbală- se foloseşte pentru a controla o persoană sau pentru a controla emoţiile
ei. Violenţa verbală se poate prezenta sub diverse forme: ţipete, insulte, ridiculizarea
aspectului fizic, denigrare.

Ca şi arie de cuprindere, violenţa domestică se referă la : abuzul copilului în


familie; violenţa la nivelul relaţiei de cuplu; violenţa între fraţi; abuzul şi violenţa
asupra părinţilor/ membrilor vârstnici ai familiei.
CAUZELE APARIŢIEI VIOLENŢEI ÎN FAMILIE

Factori de risc întâlniţi frecvent în apariţia violenţei în familie sunt:

 statut educaţional scăzut;


 status ocupaţional scăzut (lipsa unui loc de muncă);
 dificultăţi materiale, financiare, venituri reduse;
 existenţa unor abuzuri în copilăria agresorului;
 martor la violenţa în familia de origine;
 stimă de sine scăzută;
 unele norme religioase;
 consumul cronic de alcool sau substanţe nocive;
 tradiţia care favorizează poziţia bărbatului;
 insuficienta informare a victimei cu privire la existenţa alternativelor şi a posibilităţilor de
sprijin;
 toleranţa femeii faţă de violenţă;

Cauzele apariţiei abuzului asupra copilului

1. Caracteristici parentale (ale adultului abuzator):

o adulţii au suferit la rândul lor abuzuri în familia de origine;


o model parental abuziv;
o instabili emoţionali, lipsiţi de empatie;
o nu apreciază copilul corect, nu-l aprobă, nu-l acceptă;
o comunicarea deficitară cu copilul;
o ataşament redus faţă de copil,
o familie tradiţională ce foloseşte bătaia ca metodă educativă;
o izolare socială;

2. Condiţii socio-economice şi familiale:

o antecedente penale sau familiale semnificative;


o părinte unic sau în relaţie de coabitare/ concubinaj;
o conflicte maritale;
o stres economic, sărăcie;
o şomaj, decese, mutări frecvente;

INFLUENŢE ASUPRA DEZVOLTĂRII COPIILOR

Funcţia principală a familiei, creşterea copiilor, este distorsionată cu largi şi dramatice


consecinţe în viitor. Perturbarea acestei funcţii se petrece în general, ca o stare de boală cronică
ce se acutizează în momentele evenimentelor de violenţă. Cercetările arată că trauma copiilor
care cresc într-o atmosferă de violenţă, chiar dacă nu ei sunt victimele directe, este mai intensă şi
cu consecinţe mai profunde şi mai de durată decât în cazul copiilor care sunt victime directe ale
abuzurilor şi neglijării din partea părinţilor (Catheline, Marcelli, 1999).

Într-o familie bântuită de violenţă, copiii cresc într-o atmosferă în care nevoile lor de
bază (nevoia de siguranţă, de viaţă ordonată, de dragoste) sunt profund neglijate. Funcţiile
parentale nu mai pot fi îndeplinite. O mamă victimă a violenţei soţului este mai puţin capabilă să
asigure îngrijirile de bază necesare copilului (hrană, casă, igienă, haine, sănătate fizică) sau să-l
protejeze pe acesta de răniri, accidente, pericole fizice sau sociale. Copleşită de ruşine pentru
ceea ce i se întâmplă, de sentimentul eşecului în cea mai importantă relaţie interpersonală, de
teroare, de autoacuzaţii (Polman,1994) femeia nu mai este capabilă de a juca nici unul din
rolurile impuse de viaţa familiei.

În atmosfera de violenţă, copilul devine cel mai adesea neglijat, expus tuturor relelor,
de fapt rămâne într-o singurătate umplută doar de ţipetele celor din jur. Această situaţie este
probabil şi explicaţia numărului mare de accidente domestice ale căror victime sunt copiii.

Copiii care cresc în familii violente dezvoltă comportamente şi o condiţie fizică ce-i
face uşor de recunoscut. Ei prezintă:

 probleme fizice: boli inexplicabile, expuşi la accidente în casă şi în afara casei, dezvoltare
fizică mai lentă;
 probleme emoţionale şi mentale: anxietate mărită, simţământ de culpabilitate, frica de
abandon, izolare, mânie, frica de răniri şi moarte;
 probleme psihologice: neîncredere în sine, depresie, comparare cu viaţa mai fericită a
colegilor;
 probleme de comportament: agresivitate sau pasivitate la agresiunile celorlalţi, probleme
cu somnul, bătăi, fuga de acasă, sarcini la vârste mici, relaţii pentru a scăpa de acasă,
mutilare, consum de droguri şi alcool, comportament defensiv cu minciuna;
 probleme şcolare: neîncredere, eliminare, schimbări bruşte în performanţele şcolare, lipsa
de concentrare, lipsa de maniere sociale;
 identificarea cu eroi negativi;

ABUZUL FIZIC ASUPRA COPIILOR

Există două tipuri de părinţi abuzivi, iar prin combinare apare şi cel de-al treilea tip:
- părinţi abuzivi din dorinţa de a disciplina copilul;
- părinţi abuzivi din dorinţa, conştientizată sau nu, de a distruge copilul;
- părinţi abuzivi care afirmă că doresc disciplinarea copilului negând intenţia
distructivă;

De obicei ei sunt cei mai periculoşi pentru că nu-şi recunosc tratamentul inacceptabil pe
care îl aplică copilului.
În delimitare atitudinii corecte şi normale faţă de copil trebuie să se ţină cont şi de
contextul socio-economic în care trăieşte copilul, precum şi de nivelul de acceptare al societăţii
vizavi de violenţă, pedeapsă fizică, etc.
Fenomenul de abuz asupra copilului este considerat un fenomen multidimensional fiind
prezent în toate societăţile şi la toate nivele acestora şi rezultând din interacţiunea mai multor
elemente: particularităţi ale copiilor şi părinţilor, relaţiile care se stabilesc în cadrul intrafamilial,
contextul cultural, comunitar şi societal.
Când este vorba despre propriul copil, orice adult crede că-şi poate exercita liber
dreptul de a-l pedepsi pe copil. Pedeapsa fizică este folosită pentru a provoca durerea. Pedeapsa
minoră, cea care nu periclitează fizic copilul, prin repetare sau folosită impropriu, în concordanţă
cu faptele comise, poate conduce la traume psihice şi variază de la o lovitură cu palma până la
utilizarea unor obiecte dure, rănirea, legarea, provocarea unor arsuri, tragerea de păr şi chiar
otrăvirea.
Vătămarea copilului se poate produce prin modalităţi diferite, având urmări grave
pentru copil. În funcţie de gravitatea faptei este determinat şi gradul de abuz. Forme grave,
periculoase pentru sănătatea copilului apar uneori printre modalităţile „educative” aplicate
copilului de către un părinte, care îşi exercită dreptul de a pedepsi copilul. E foarte greu de
determinat când apare abuzul, dar e clar că dacă este pusă în pericol sănătate psihică şi fizică a
copilului e vorba de un abuz. Părintele îşi atribuie drepturi depline asupra modului în care îşi
creşte şi îşi educă copilul. La noi în ţară, din punct de vedere cultural sunt tolerate diferite forme
de violenţă.
„În cultura tradiţională românească a-ţi bate copilul semnifică a face om din el şi un
percept educaţional te învaţă să nu ascunzi bâta de copil. Se ştie că unde dă mama creşte, iar
bătaia e ruptă din rai. Dacă mentalitatea îţi recomandă aceste practici, propria ta experienţă de
copil ţi le confirmă, şi nu există nici o şcoală pentru cea mai dificilă şi importantă meserie, aceea
de părinte, părintele va apela la bătaie şi pedepse fizice fără a se întreba prea mult asupra
consecinţelor şi a căuta alternative.”

Există numeroase cauze ale aplicării pedepsei fizice la copii:

 Moştenirea acestei forme de disciplină de la părinţi. Cei care nu sunt în stare să-şi
reamintească trecutul, ajung să-l repete.
 Imaturitatea afectivă a părinţilor. Bătaia presupune o comoditate a părinţilor. Îi trebuie
mai mult timp şi efort pentru a căuta şi găsi o formă alternativă de educaţie decât să
lovească copilul.
 Nevoia excesivă de control apare sporadic la acei părinţi care nu s-au realizat pe plan
educaţional, material, profesional, şi care simt nevoia de a exercita în mod abuziv
autoritatea asupra singurului aspect pe care îl pot controla: comportamentul copilului.
 Frustrarea. Această cauză derivă din cea anterioară şi apare la părinţi care deprimaţi de
eşecurile lor au nevoie de o” persoană slabă” asupra căreia să-şi reverse frustrarea.
Copilul este cea mai probabilă victimă. Adultul este cel care face regulile şi care în mod
obligatoriu are dreptate. Dacă copilul nu îndeplineşte aşteptările, adultul recurge la
pedeapsa fizică.
Distingerea dintre abuzul şi disciplinarea copilului se face sub mai multe
aspecte: intensitatea reacţiei parentale în raport cu greşeala, raportarea
episodului prezent la anumite episoade anterioare, consecinţele asupra
comportamentului, intenţia părintelui, severitatea pedepsei.

Argumente împotriva folosirii pedepsei fizice:

 limitele între pedeapsa fizică şi abuz pot fi adesea ambigue - orice părinte care apelează
la pedeapsa fizică poate în anumite condiţii să evolueze spre abuz;
 pedeapsa fizică face parte din categoria „ întăriri negative”;
 recurgerea frecventă la pedeapsa fizică implică precocitatea capacităţii şi autorităţii
parentale. În cazul în care copilul răspunde doar la pedeapsa fizică, putem aprecia că
autoritatea părinţilor şi-a pierdut puterea;
 pedeapsa fizică are ca rezultat formarea la copil a unei mentalităţi de învins şi nu de
învingător.

Cel mai puternic mesaj transmis neintenţionat copilului prin folosirea pedepsei
corporale este acela că violenţa este un comportament acceptabil, că este în regulă ca o persoană
puternică să folosească forţa pentru a corecta pe cel mai slab. Aceasta ajută la perpetuarea unui
ciclu al violenţei în familie şi societate.

Dacă un copil trăieşte în critică, Dacă un copil trăieşte în adevăr,


El învaţă să condamne. El învaţă să aprecieze.
Dacă un copil trăieşte în ostilitate, Dacă un copil trăieşte în nepărtinire,
El învaţă să se bată. El învaţă ce este dreptatea.
Dacă un copil trăieşte în ridicol, Dacă un copil trăieşte în siguranţă,
El învaţă să fie temător. El învaţă să aibă încredere.
Dacă un copil trăieşte în ruşine, Dacă un copil trăieşte în aprobare,
El învaţă să fie timid. El învaţă să fie mulţumit de sine.
Dacă un copil trăieşte în toleranţă, Dacă un copil trăieşte în acceptare şi
prietenie,
El învaţă să fie răbdător.
El învaţă să găsească dragostea în lume.
Dacă un copil trăieşte în încurajare,
El învaţă ce este încrederea în sine.
ROLUL ŞCOLII ÎN COMBATEREA DEVIANŢEI ŞCOLARE

Un copil, victimă a violenţei intrafamiliale, este de obicei un copil cu probleme în


adaptarea şcolară. Relaţia şcoală-familie este şi terenul de manifestare a unor disfuncţionalităţi,
care dacă se corelează sistematic duc la apariţia fenomenelor de inadaptare şcolară, dificultăţi de
învăţare, absenteism , violenţa şcolară – toate reprezentând devianţa şcolară.

Elevii cu probleme de comportament prezintă, în general , o motivaţie redusă pentru


învăţarea şcolară - de aceea ei trebuie întotdeauna motivaţi pentru a se implica în învăţare.

În acest sens pot enumera unele sugestii privind modalităţile de intervenţie în


înlăturarea comportamentelor indezirabile şi întărirea celor dorite, adaptative:

 Aprobarea, stimulii pozitivi (recompensele) întăresc comportamentul şi probabilitatea ca


acesta să se repete în viitor va fi mare.
 Extra-atenţia acordată unui comportament sau altul întăresc acel comportament. De aceea
aceasta trebuie acordată numai comportamentelor dorite însoţită de recompense (laude şi
încurajări:de ex. îmi place cum lucrează X sau mi-ar plăcea ca toţi să lucreze ca Y etc.)
 Atenţie! Nu trebuie acordată extra-atenţie comportamentelor indezirabile, pentru că, deşi
poate fi una negativă (ridicarea tonului, ameninţarea cu sanctiunea, teorii lungi şi
plictisitoare despre moralitate, etc.), ea poate întări şi recompensa comportamentul.
Copiilor le place să atragă atenţia şi dacă singurul mod de a atrage atenţia este atenţia
negativă se va comporta astfel încât să o obţină.
 Atunci când considerăm că un anumit comportament incomod nu merită a fi sancţionat,
căutaţi să-l ignoraţi. Pentru aceasta trebuie să evitaţi contactul vizual cu copilul şi să
încercaţi să vă mentineţi calmul. Când copilul a încetat comportamentul inadecvat,
invitaţi-l să participe la ceea ce faceţi, discutaţi cu copilul în mod normal fără să-i arătaţi
resentimente sau supărare. Evitaţi contactul vizual prelungit, rugămintea sau cearta.

 În cazul în care anumite conduite nu pot fi ignorate (acţiuni precum lovirea unui alt
copil), interveniţi cu mult calm si tact. Încercaţi să aflaţi ce s-a întâmplat, ce l-a supărat
pe copilul respectiv şi într-o maniera cât mai impersonală. Ajutaţi copilul să-şi recapete
controlul prin încurajarea blândă. Arătaţi-i multă grijă, atenţie, afecţiune, arătaţi-i că-i
înţelegeţi “necazurile” (spuneţi-i-o, nu-l lăsaţi doar pe el să înţeleagă).

Cel mai important lucru pentru prevenirea reacţiilor nevrotice îl reprezintă


provocarea unor sentimente pozitive, asigurarea unui climat care să-i confere
copilului confort psihic, stimularea bunei dispoziţii, a relaţiilor prieteneşti!

Unele modalităţi de diminuare a comportamentelor indezirabile pot fi :


 animarea comunicării între familii şi stimularea unor demersuri comune de către grupuri
de părinţi cu probleme sau situaţii asemănătoare;
 iniţierea şi abilitarea părinţilor în utilizarea procedeelor educative adecvate vârstei şi
particularităţilor individuale ale copiilor;
 formarea unor atitudini care să favorizeze colaborarea familiei cu alte instituţii educative:
şcoala, grădiniţa, biserica etc.;
 asistenţa psihopedagogică sau psihoterapeutică acordată familiilor aflate în situaţii de
criză;
 consilierea părinţilor ai căror copii sunt victime ale violenţei intrafamiliale;
 pregătirea cuplurilor tinere în vederea maternităţii şi paternităţii.

ROLUL INSTITUŢIILOR STATULUI ÎN COMBATEREA VIOLENŢEI

În unele cazuri de abuzuri este necesară intervenţia instituţiilor abilitate în ocrotirea


copilului. O modalitate de scoatere a copilului din mediul violent este plasamentul familial.

Conform practicii internaţionale, plasamentul familial constă în încredinţarea unui


copil, unei persoane sau familii, alta decât părinţii biologici, cu sau fără consimţământul
acestora.

Familia de primire poate fi din rândul familiei lărgite sau din comunitatea din care face
parte copilul. Familia primitoare îşi asumă responsabilităţile pentru creşterea si educarea
copilului.

Deşi plasamentul familial şi încredinţarea erau considerate alternative prioritare faţă de


instituţionalizarea copilului, în practică ele au fost şi rămân încă forme marginale.

Pentru profesionistul implicat în investigarea situaţiilor de rele tratamente împotriva


copilului este important să ştie să descopere simptomele neglijării şi abuzului şi să ia măsurile
care se impun pentru remedierea climatului familial, ţinând cont de interesul major al acestuia.

Este important ca împreună, părinţi şi educatori, să facem totul pentru a învăţa copiii să
recunoască şi să se apere de potenţiali abuzatori, să nu fie lăsaţi nesupravegheaţi, să le cunoaştem
prietenii, să le explicăm diferenţa dintre comportamentul afectuos şi cel sexual sau cum să reziste
tentaţiilor, să nu fim indiferenţi faţă de orice formă de abuz.

Ar putea să i se întâmple propriului nostru copil !

Este foarte important unde, cum şi lângă cine trăiesc, deoarece:


Copiii învaţă ceea ce trăiesc!

„Dacă trăiesc în critică şi cicăleală, copiii învaţă să condamne.


Dacă trăiesc în ostilitate, copiii învaţă să fie agresivi.
Dacă trăiesc în teamă, copiii învaţă să fie anxioşi.
Dacă trăiesc înconjuraţi de milă, copiii învaţă autocompătimirea.
Dacă trăiesc înconjuraţi de ridicol, copiii învaţă să fie timizi.
Dacă trăiesc în gelozie, copiii învaţă să simtă invidia.
Dacă trăiesc în ruşine, copiii învaţă să se simtă vinovaţi.
Dacă trăiesc în încurajare, copiii învaţă să fie încrezători.
Dacă trăiesc în toleranţă, copiii învaţă răbdarea.
Dacă trăiesc în laudă, copiii învaţă preţuirea.
Dacă trăiesc în acceptare, copiii învaţă să iubească.
Dacă trăiesc în aprobare, copiii învaţă să se placă pe sine.
Dacă trăiesc înconjuraţi de recunoaştere, copiii învaţă că este bine să ai un ţel.
Dacă trăiesc împărţind cu ceilalţi, copiii învaţă generozitatea.
Dacă trăiesc în onestitate, copiii învaţă respectul pentru adevăr.
Dacă trăiesc în corectitudine, copiii învaţă să fie drepţi.
Dacă trăiesc în bunăvoinţă şi consideraţie, copiii învaţă respectul.
Dacă trăiesc în siguranţă, copiii învaţă să aibă încredere în ei şi ceilalţi.
Dacă trăiesc în prietenie, copiii învaţă că e plăcut să trăieşti pe lume.”
DOROTHY LAW NOLTE

Prof. Inv. Prescolar: Ristea Iuliana Roxana

Gradinita cu P.N. Nr. 2 Dudu


„Corectarea comportamentelor negative ale copiilor”

Din nefericire, societatea zilelor noastre este una violenta, iar copiii nostri sunt supusi acestor
acte agresive in fiecare zi - fie prin mediatizarea lor, fie prin activitatile si relatiile pe care le au
cu cei din jur. Chiar si serialele de televiziune,folosesc agresiunea verbala, in situatii comice,
care starnesc rasul. Astfel incat parintilor le este tot mai greu sa le evidentieze copiilor faptul ca
agresiunea reprezinta un pericol.

Uneori este dificil sa identifici situatiile in care ,copilul este pur si simplu agresiv sau daca acest
comportament este determinat de alte cauze. In acest sens, este foarte utila pentru educatori
pastrarea unui jurnal, tinerea unei evidente care sa le atraga atentia asupra cazurilor in care
copilul a adoptat o atitudine inadecvata.
Ceea ce poate face orice educator este sa identifice niste (modele) in comportamentul copiilor.
O data ce acesta observa cu mai multa atentie atitudinea celor mici, mai ales in cazuri iesite din
comun, aceste modele sunt mult mai usor de identificat.

Pasul urmator este de a dezvolta niste strategii care sa ii ajute pe copii sa rezolve situatiile
tensionate intr-un mod mult mai eficient. Un jurnal de acest tip poate fi bun si pentru parinti,
deoarece le ofera o evidenta a felului in care au reactionat fata de comportamentul copiilor. Daca
reactiile nu sunt productive si este recomandabil sa fie schimbate - deoarece nu vin in ajutorul
celor mici - atunci un asemenea jurnal reprezinta o bila alba in plus si pentru adulti... Parintii
invata, treptat, sa observe semnele "incipiente" ale enervarii micutilor. Acest lucru ii ajuta apoi sa
gestioneze si sa stapaneasca situatia, inainte ca aceasta sa scape de sub control...
Desi avem impresia ca un copil nu poate intelege aceste lucruri, nu il subestima! Are
capacitatea de a remarca, dar la un alt nivel, ceva mai simplu ,modelele agresive De asemenea,
parintii si educatorii trebuie sa le vorbeasca copiilor despre felul in care simt ei ca reactioneaza
in fata situatiilor care declanseaza comportamentul violent. Intrebari de acest tip pot fi
binevenite:

- Ce poti face in momentul in care simti ca te-ai enervat?

-Ce anume te poate impiedica sa iti pierzi controlul?

-Cum poti preveni asemenea incidente?

-Ce poti invata din asemenea situatii?


Copiii invata foarte mult din experientele anterioare. Ca atare, daca le explici totul ca pe o lectie,
care are o morala plauzibila si pe care o pot aplica mai departe in situatii asemanatoare, atunci isi
vor da seama mult mai usor care este linia de urmat. Supravegherea ta, ca educator este foarte
importanta - cel mic se bazeaza intotdeauna pe sprijinul tau si puterea ta de a-i deschide ochii
asupra unor lucruri pe care deocamdata nu le percepe foarte bine. Fiecare copil reactioneaza in
propriul fel in situatii tensionate:

. Pentru unii este suficient sa inspire puternic de cateva ori, pentru a se calma; pentru altii,
"nervii" dispar daca inchid ochii; alti copii invata sa se elibereze de tensiune "calatorind" cu
gandul intr-un loc neutru, in schimb ce pentru unii"mormaiala" unui cantecel este solutia cea
mai buna...
Chiar daca suntem constienti de faptul ca cel mic nu isi propune in mod special sa ne scoata
din rabdari si ca supararile sale i se par justificate, uneori si noi ajungem in acel neplacut si
umbros colt al enervarii... Ca educaror, este foarte important sa nu ii arati copilului , ca ti-ai
pierdut cumpatul. Acest lucru il demoralizeaza uneori sau il impulsioneaza sa vada pana unde si
cat de mult iti poate incerca limitele...

Copiii trebuie sa invete sa compenseze energia cheltuita prin enervare cu realizarea unor
lucruri pozitive. Inca de cand sunt mici, simtul actelor caritabile si al bunatatii trebuie sa prinda
un contur foarte clar in gandurile lor. Gesturile frumoase pe care le pot face fata de cei din jur
sunt de real ajutor in redirectionarea furiei pe care o vor simti la un moment dat. Implicarea
pozitiva in vietile prietenilor lor ajuta la construirea si intarirea empatiei.

POSIBILE MANIFESTARI
Este de preferat ca parintii si educatorii sa ii puna pe copii in fata unor situatii in care ei pot
veni in ajutorul altor persoane. In acest fel, copiii isi vor da seama ca recompensele sufletesti si
sentimentul utilitatii, ofera o rasplata mult mai mare.
Rolul familiei si gradinitei este crucial pentru formarea personalitatii copiilor. Primele lectii
de viata si de comportament social sunt "predate" si invatate acasa si apoi la gradinita. Expresia
"cei sapte ani de acasa" spune multe in acest sens...

Rolul eucatoarei este acela de a-i oferi copilului un model si directia de urmat in viata.
Bunatatea si compasiunea se invata si se deprind in primul rand acasa, in urma "lectiilor" pe care
le "predau" adultii, precum si prin imitarea unor comportamente pe care copiii le observa la
parintii sau fratii lor mai mari.

O lectie de acest tip, aflata la indemana oricarui adult, este sa il invete pe copil cum anume
trebuie sa se comporte fata de un animal... Se stie foarte bine ca un caine sau o pisicuta ajuta la
formarea personalitatii unui copil, il invata ce inseamna responsabilitatea si prietenia.

Insa copiii nu sunt constienti de propria putere fizica si cu atat mai putin isi dau seama cand
anume exagereaza cu exercitarea ei. Au fost , cazuri in care copilul a reusit sa "smotoceasca" o
biata pisicuta mai mult decat ar fi fost cazul... Cei mici fac acest lucru din dragalasenie, din prea
multa dragoste si afectiune fata de animal, pe care il considera prietenul lor. Tocmai de aceea
supravegherea in asemenea situatii este foarte importanta - in clipa in care sesizezi ca micutul nu
isi da seama de faptul ca ii poate face rau animalului, spune-i pe un ton cald si intelegator:
,,joaca-te mai bland cu pisicuta, o doare sa o tragi de coada!". Acest lucru trebuie reamintit de
fiecare data cand exagereaza cu joaca. Daca micile observatii dau roade si copilul nu mai
"chinuieste" animalul,atunci lauda-l. Mai mult decat orice, vorbeste cu el simplu si clar, fara sa te
rastesti la el - considera-l o persoana cu judecata, capabila sa inteleaga asemenea lucruri. Daca ii
arati si cum anume trebuie sa se joace cu un animal - puterea exemplului ajuta intotdeauna –
sigur, copilul va invata prima lectie a comportamentului pozitiv. decat agresivitatea si
descatusarea nervilor.

Comportamentul agresiv al viitorului adult poate fi anihilat sau, cel putin, ameliorat daca primii
pasi ai copilului sunt urmariti inca de la varste fragede. Daca le oferim copiilor optiunea si
alternativa cheltuirii energiei in alt mod decat prin acte agresive, viitorul adult va sti ca exista
lucruri pentru care nu merita sa te enervezi si peste care poti trece mai usor daca stii (sau inveti)
sa te controlezi.
Este nevoie ca acest mesaj care militeaza pentru non-violenta sa fie repetat in mod constant,
astfel incat sa fie cu adevarat inteles de catre copii. Constanta si repetitia, afirma psihologii , este
utila pentru intelegerea si asimilarea acestui mesaj - o data patruns in mintea lor, cei mici nu vor
mai fi tentati sa apeleze la agresivitate atunci cand adultii nu se afla in preajma lor.

Mesajul non-violentei trebuie sa aiba sens pentru copil indiferent de cine se afla sau nu in
prezenta sa, este o atitudine pe care trebuie sa o adopte pentru ca o intelege si o accepta, nu
pentru ca "asa i se spune" ca este bine.

CAUZELE CARE DETERMINA MANIFESAREA

Unii parinti folosesc, pentru copiii lor, activitatile sportive sau alte activitati fizice extrascolare,
ca modalitate de eliberare a energiei: tennis,handball,gimnastica,dans modern,box, etc. O
descatusare fizica a agresiunii reprezinta uneori o solutie eficienta, care ii impiedica pe copiii
extrem de incarcati emotional sa rabufneasca. Nu au decat de castigat din aceste lucruri -
sportul este o activitate care le face bine, permitandu-le dezvoltarea fizica armonioasa, dar ii
ajuta si pe plan psihologic, eliberandu-i de tensiunile acumulate.
Psihologii , precizeaza insa ca acest lucru nu este intotdeauna valabil si ca este important sa
privim lucrurile in contextul lor. Spre exemplu, daca un baietel este inscris in echipa de fotbal a
gradinitei , aceasta poate fi o decizie foarte buna. Insa, daca copilul percepe colectivul in care
incearca sa se integreze drept o sursa de frustrare si de umilinta (pentru ca nu este foarte bun la
acet sport, nu ii place sau ceilalti colegi de echipa rad de el dintr-un motiv sau altul), atunci
practicarea acestui sport nu reprezinta o solutie prea fericita...
Insa daca copilul se simte implinit intr-o asemenea echipa, daca are parte de satisfactii si
reuseste sa isi faca prieteni printre coechipieri, sportul devenind o sursa de multumire si energie,
care ii ofera oportunitatea dezvoltarii unor abilitati native, acest lucru va ajuta la diminuarea
actelor agresive.
Pana la urma, eliberarea energiilor negative reprezinta un lucru bun, dar cel mai important
lucru este acela de a identifica si elimina cauzele care duc la aceste "rabufniri". Pentru foarte
multi dintre copii , aceste cauze nu reprezinta altceva decat "tratamentul" inadecvat de care au
parte , din partea unor colegi mai mari, care fac glume pe seama lor: abuzul verbal sau chiar
fizic, umilinta, experientele traumatizante, eliminarea dintr-un anumit cerc de prieteni, faptul ca
nu sunt apreciati etc. reprezinta tot atatea cauze pentru acumularea de frustrari.
Acestea vor "exploda" mai devreme sau mai tarziu si de aceea este de preferat sa identificam
motivele care duc la asemenea situatii, sa incercam sa le prevenim, sa le eliminam sau sa
redirectionam manifestarile lor nervoase. Mai important decat orice este ca el sa simta ca are un
prieten care il intelege. De aceea, nu trebuie sa ii spunem ca un asemenea comportament este
inadmisibil si ca "la varsta lui nu este acceptabil sa aiba atatia nervi"... Nu facem decat sa il
indeparam si sa ii adancim frustrarea. Trebuie sa vedem situatia in ansamblul ei si sa intelegem
ca exista niste cauze care l-au adus in aceasta stare de surescitare nervoasa. O data ce ajungem la
explicatiile profunde ale comportamentului lui, potem lua si masurile care se impun. Iar
schimbarea circumstantelor care produc aceste "revolte" reprezinta cea mai buna solutie pe
termen lung.
Responsabilitatea de educator include si pastrarea unei comunicari eficiente cu copilul.
Discutiile si urmarirea unor modele comportamentale, ne pot ajuta in depistarea primilor pasi
care duc la agresivitate.

STRATEGII EFICIENTE PENTRU A CORECTA COMPORTAMENTELE AGRESIVE


> Trebuie sa-i spunem foarte clar copilului , ca nu acceptam acest comportament din partea lui
si ca,nu ni se pare deloc "dragut", "distractiv" sau "caraghios" nici un tip de agresivitate
manifestata fata de alte persoane.
> Trebuie sa stabilim o lista de consecinte non-violente pentru fiecare comportament sau
manifestare rautacioasa si agresiva pe care o are copilul fata de cei din jurul sau.

Exemple de "pedepse" ar putea fi: limitarea sau absenta timpului pe care are voie sa il petreaca
la joaca, cu alti copii, sau obligatia de a cere scuze "victimelor" sale, pentru orice ar fi spus, facut
sau stricat.
> Supravegherea indeaproape a activitatii copilului , prietenii de joaca, de pe strada, sau de la
gradinita. Stabilirea unor reguli clare pentru situatiile tensionate ..
Comunicarea dintre gradinita si familie este ,de asemenea, foarte importanta.

> O discutie cu parintii, ar putea lamuri ,daca observam schimbari in comportamentul


copilului in ultima vreme . Problema poate fi legata de sanatate,sau neintelegeri in cuplu sau
daca isi face simtita prezenta si in acest domeniu. Atitudinea lui la gradinita, relatia cu
educatoarele, colegii sau prietenii pot da multe indicii despre cauzele care au dus la aceasta
situatie tensionata.
> Organizarea unor intalniri cu alti parinti despre acelasi lucru, incercand sa determinam daca
si copiii lor au probleme asemanatoare.
> Stimularea eforturilor copilului ,cand adopta un comportament mai putin agresiv si mult
mai responsabil, cand isi respecta indatoririle pe care le are acasa si la gradinita.
> Interzicerea emisiunilor de televiziune care promoveaza o atitudine agresiva si/sau
violenta, mai ales nesupravegheat. Acelasi lucru este valabil si pentru jocurile de acelasi tip pe
calculator.
Educatoarea, si parintii trebuiesa aiba grija de propriul comportament in preajma copilului. Sunt
un model pentru copil si vor vedea ca, o data ce isi vor reduce sau elimina (pe cat posibil...)
reactiile agresive, si el va face acelasi lucru.
Trebuie purtate intotdeauna discutii cu copilul ,despre lucrurile care il apasa si sa-l ajutam sa nu
"inmagazineze

Prof. Inv. Prescolar: Ristea Iuliana Roxana

Gradinita cu P.N. Nr. 2 Dudu


„E vremea colindelor…”

Se spune ca, de fapt, colindele Craciunului isi trag seva din vatra vechii Dacii, precum
doinele si baladele batranesti. Transmise prin viu grai si mai apoi scrise, puse pe note, acestea
raman cantari ale sufletului fiecarui crestin ortodox, cantari care fac ca sufletul, inima sa tremure
de bucurie cand dau slava lui Dumnezeu si Fiului si Maicii sale Preacurate Maria. Bucuria
nasterii fiului lui Dumnezeu se vede in toate colindele: O, ce veste minunata!, Steaua sus Rasare,
Noua azi ne-a rasarit. Pentru a da lauda si multumire lui Dumnezeu, colindele sunt cantate pe la
casele oamenilor si in biserici incepand de la sarbatoarea Sfantului Andrei si pana la Boboteaza.

Ele sunt cantate, si nu rostite ca pe o poezie, pentru faptul ca si sufletul, dar si mintea sunt intr-o
permanenta armonie, bucurie si pace. Totodata, colindele reprezinta o legatura stransa intre
trecut, prezent si viitor a generatiilor. De la strabunici, bunici, parinti, colindele s-au transmis
copiilor si tot asa mai departe. Acest mers este ca o roata care transmite caldura, bucurie, liniste,
pace prin linia versurilor si cea melodica. O frumusete fara seaman, o liniste si bucurie te cuprind
cand le canti, cand le asculti. Veniti si dumneavoastra sa ascultam si sa cantam minunatele
colinde ce ne incalzesc sufletul si sa spunem: E vremea colindelor! (Gabriela Rotaru)

Obiceiurile calendaristice si cele legate de viata de familie reprezinta o componenta a culturii


noastre traditionale. Cele mai fastuoase si cele mai raspandite s-au dovedit a fi cele legate de
Nasterea Domnului sau Praznicul Craciunului si Anul Nou .Obiceiurile si traditiile romanesti
exprima intelepciune populara, realul sau fantasticul , fiind esenta bogatiei noastre spirituale .

Ziua de 24 decembrie este ziua lui Mos Ajun, fratele mai sarac al lui Mos Craciun. Crestinii
pastreaza un dovleac turcesc special pentru aceasta zi. Se coace si se imparta in dimineta de
Ajun la vecini(copii) sa fie grasi ca dovleacul.Cei care au copii morti pregatesc colindele si le
dau de pomana cu colac si lumanarea aprinsa. Colindele sunt confectionate din bat de alun
decojit in forma de spirala sau crucea Sfantului Andrei si afumate .

In noaptea de ajun se merge la pitarai. Se aduna toti la rascruce in mijlocul satului si se


striga: ,, pitarai maa...’’ ,, hai la pitarai maa…’’. Copiii pregateau felinare in dovleac , in care
decupau nas, ochi, gura si aprindeau o lumanare in interiorul dovleacului si le asezau pe
pridvorul casei sau pe bulumacul portii. Din rascruce fiecare grup de pitarai mergea pe ulita
unde locuia , primind de la gospodari colaci, mere , covrigi, dulciuri si striga:

,, Da-mi covrigul si colacul

Ca ma mut la altul !’’

La batrani se imparteau si cate o cescuta de pamant cu tuica fiarta. Era obiceiul , chiar daca
se taiau porcii mai devreme (in general se taiau in ziua de Ignat), cartabosii(bosometii cum
ziceau cei batrani ) sa se faca in seara de ajun . Acum veneau lautarii sa cante ,, Soldu boldu ‘’
cu un text specific de pregatirea bucatelor pentru Craciun. Spuneau ca , nu se simte sarbatoarea
daca nu se fierb cartabosii in noaptea de Craciun’’. In ziua de Ajunul Craciunului , preotul
umbla cu icoana Nasterii lui Iisul Hristos pe la casele enoriasilor cantand troparul nasterii
Domnului.

Farmecul sabatorilor de Craciun consta si in impodobirea bradului, pomul binecuvantat ce


simbolizeaza eternitatea. Bradul trebuie impodobit cu globulete , lumini si bomboane in seara
de Craciun si trebuie tinut in casa pana la Sfantul Ion.

,,Mosul nu vine intr-o casa fara brad’’.

De Sfintele Sarbatori de Carciun se obisnuieste sa se mearga la Sfanta Biserica la slujba si


mai ales barbatii sa nu lipseasca. Apoi se vine acasa si se cinsteste mergand in grup vecinii de la
cateva case , de la unul la celalalt si primesc colac cu cartabos si carnat, pomana pentru cei
morti si se cinstesc cu vin si tuica de casa.
Catre dupa amiaza se aduna in mijlocul satului la hora, prilej de a se revedea cu cei plecati in
alte parte , in alte localitati si de a se distra jucand hora de mana, sarbe si ungurica. Incepand in
ziua de Craciun si in urmatoarele zile ale acestei sarbatori, copiii si tinerii umbla cu Steaua ,
Capra, cantand colinde prin care vestesc nasterea lui Iisus Hristos.

Colinda a dobandit o destinatie precisa ca forma de magie benefica, ca marcand rodnicia


campurilor , sporul animalelor domestice, implinirea prin casatorie a tinerilor, pacea si tihna
batranilor, influenta in sens pozitiv a vietii oamenilor si a naturii . In ziua de Craciun este bine
sa-ti intre in casa mai intai barbat, ca vitele sa faca vitei, ca femeile insarcinate sa nasca baiat.
De asemenea sa stea pe pat sau pe scaun ca sa stea closca pe pui.

In seara dinainte de Anul Nou se adunau fete si baieti la cate o familie in sat, puneau la
prajit pe plita incalzita cate doua boabe de grau si cu ochii inchisi numarau pana la noua.
Ultimul par era legat cu o ata rosie (semnul iubirii) si ramurica de busuioc (planta norocului).
Dimineata fata venea la gard sa vada parul ales si insemnat.

Daca acestea era drept si cioplit bine , viitorul sot va fi drept si frumos. Daca parul va fi cu
noduri si stramb, sotul ce urmeaza sa-l ia, va avea frati,dar si un defect stramb sau schiop. Daca
aflau cumva baietii de gardul unde fetele au vrajit se furisau cu o lumanare aprinsa si legau
firul rosu cu crucea de busuioc, la un par cu noduri firav si necioplit, crezand dezamagirea
fetelor venite sa afle cum va arata viitorul sot.

La trecerea dintre ani este obiceiul de a se merge cu plugusorul -un plug in miniatura,
frumos ornate, purtat de trei copii, unul in fata, altul la coarnele plugusorului si altul cu biciul si
clopotelul. Textul cuprinde aspecte esentiale ale muncii in agricultura si urmand drumul painii
:aratul, semanatul, seceratul, macinatul, coacerea painii iar in incheiere urari de sanatate , de un
an bogat si fericit cu implinirea tuturor dorintelor.
In prima zi a anului , copiii(semnul puritatii) umbla cu sorcova, urand gospodarilor ce-i
primesc in casele lor, viata lunga , sanatate, spornicie, bogatie si La multi ani ! Sorcova este
pastrata la loc de cinste langa icoana pana la anul care vine.

La romani , sarbatorile Craciunului si Anului Nou sunt adevarate sarbatori de suflet .


Amintirile copilariei ce ne revin in minte in suflet , mirosul de brad si cozonac ce ne era in casa
de sarbatori , nerabdarea asteptarii darurilor, toate creaza o atmonsfera de sarbatoare , liniste
sufleteasca si iubire.

Prof. Inv. Prescolar: Ristea Iuliana Roxana

Gradinita cu P.N. Nr. 2 Dudu


„Cât de bine îţi cunoşti copilul?”

Cat de bine va cunoasteti copilul? Este o intrebare pe care, cu siguranta v-ati pus-o sau v-a
fost pusa de altcineva. Cei mai multi parinti au impresia ca stau foarte bine la acest capitol.
„Cum sa nu-mi cunosc copilul? Eu l-am facut, eu l-am crescut, eu l-am educat.”. Si atunci cum
va explicati ca auziti si replici de felul:”Nu-mi vine sa cred ca baiatul meu (sau fata mea, dupa
caz), a facut asa ceva!” Asistam la adevarate drame prin care trec unele familii care, aparent sau
chiar cu bunacredinta s-au ocupat de educatia copiilor lor, copii care mai tarziu comit acte de
violenta, furturi, se drogheaza sau, si mai grav ajung la suicid. Desigur, problema este foarte
complexa, dat fiind varietatea de factori care contribuie la formarea comportamentului
copilului:familia, scoala, grupul de prieteni, societatea si nu in ultimul rand ereditatea.

Intr-o societate supusa unor mari si rapide schimbari, parintii se confrunta cu o multitudine
de probleme si de multe ori trec pe locul al doilea, fara sa-si dea seama, lucrul cel mai important,
educatia copilului.

Iata de ce parintii trebuie sa stea alaturi de copii de la primul scancet si pana acestia devin
adulti responsabili. Fara a-i sufoca, ajutandu-i sa-si formeze propria personalitate si indreptand
cu diplomatie ceea ce evident este gresit.

Iata un test scurt, care va va ajuta intr-o oarecare masura, sa verificati ce si cat stiti despre
copilul dumneavoastra. Chestionarul se refera la copii cu varsta cuprinsa intre 6-11 ani, dar poate
fi adaptat si pentru alte categorii de varsta. Dupa parcurgerea testului, aceleasi intrebari le puneti
si copilului, apoi confruntati raspunsurile.

Interpretarea:
10-11raspunsuri identice: va cunoasteti foarte bine copilul;
8-10 raspunsuri identice: aveti mici lipsuri care va pot fi trecute cu vederea;
7-9 raspunsuri identice, stati mai mult timp cu copilul, inca puteti recupera;
4-6 raspunsuri identice, aveti probleme...incercati sa va reordonati prioritatile.

Prof. Inv. Prescolar: Ristea Iuliana Roxana

Gradinita cu P.N. Nr. 2 Dudu


„Influenţele ecranului asupra
copiilor”

Trăim într-o societate în care părinţii dedică tot mai puţin timp copiilor , preferand să îi
uite în faţa televizorului, pentru a-şi putea rezolva problemele casnice.
Voi prezenta în continuare un material deosebit de important, bazat pe cercetări aprofundate, din
care se poate înţelege cat de grave pot fi efectele micului ecran asupra minţii copilului.
În urma cercetărilor desfăşurate în ultimii ani s-a ajuns la concluzia că vizionarea TV şi
calculatorul dăunează dezvoltării şi funcţionării creierului uman. Aceasta, deoarece activitatea
corticală, atunci cand ne aşezăm în faţa ecranului este complet diferită de aceea întalnită în mod
obişnuit în viaţa oamenilor. Cele cateva ore petrecute zilnic de copii în faţa televizorului şi a
calculatorului, încă din primii ani de viaţă , vor influenţa definitoriu modul în care creierul va
răspunde pe viitor la provocările lumii reale, modul în care va procesa informaţia.
Astfel, mintea tinerilor ajunge să fie dependentă de starea de pasivitate, de neconcentrare, şi
negandire, care i-a fost indusă zilnic, cateva ore, prin intermediul vizionării.
Emisfera stangă a creierului, a cărei activitate este inhibată cand privim la televizor, nu se
dezvoltă normal, ceea ce va face ca tinerii aceştia să fie deficienţi în ceea ce priveşte gandirea
logică şi analitică, în vorbire, în construirea frazei, în scris şi citit-procese desfăşurate în ariile
acestei emisfere.
Cele mai grave sunt consecinţele pe care televizorul şi jocurile pe calculator le au asupra
funcţionării părţii din faţă a creierului- cortexul prefrontal- care îl deosebeşte pe om de animal -
slăbirea capacităţii de concentrare, scăderea memoriei, apariţia stării de pasivitate şi a plictiselii,
a depresiilor, a anxietăţii şi a tulburărilor de personalitate.
Vizionarea afectează, de asemenea, capacitatea de concentrare a atenţiei, slăbeşte motivaţia şi
favorizează comportamentele instinctive-bulimia, agresivitatea şi pulsiunile sexuale.
Acestea sunt doar cateva din motivele pentru care Academia Americană de
Pediatrie(Reinsenberg, 1998) recomandă ca pană la 2 ani copiii să nu fie lăsaţi să se uite la
televizor, iar după această varstă, pe toată perioada varstei şcolare, să se limiteze timpul
vizionării-cumulat-televizor, video sau calculator- la una , cel mult două ore pe zi.
Unii autori opinează ca măcar pană la 5-6 ani, cand se încheie prima perioadă esenţială în
dezvoltarea creierului, copiii să fie ţinuţi departe de televizor şi de calculator.
Copilul nu se poate opune. El nu are discernămantul necesar, de aceea este important să fie
apărat de mijloacele care-i pun în pericol sănătatea mentală şi viitorul.
Cum ar putea oare un copil să se protejeze singur în faţa unor tehnologii care fascinează,
au un caracter hipnotic şi care dau dependenţă.Mai cu seamă în condiţiile în care ei nici măcar nu
bănuiesc pericolul şi nu-şi pot imagina consecinţele?
Acesta e rolul părinţilor: de a-I apăra şi călăuzi pe cei mici pană cand vor căpăta
discernămantul necesar ca să se descurce singuri în viaţă.Desigur, este mult mai simplu să-i
abandonăm în faţa unui ecran ca să ne vedem de treabă, sau ca să adunăm ceva bani pentru a le
putea asigura viitorul.Ar trebui însă să ne gandim şi la faptul că după 10-15 ani petrecuţi în faţa
unui ecran, cateva ore pe zi, copiii noştri s-ar putea să nu mai aibă nici un viitor.
Se vorbeşte foarte mult de drepturi. Oare n-ar trebui să le asigurăm copiilor noştri dreptul
fundamental la mai multă afectivitate, la mai mult timp petrecut împreună cu ei, la o stimulare
normală a minţii şi trupului, pentru a fi păziţi în faţa ofensivei unor mijloace care le pot distruge
mintea?
Începand cu aprilie 2007 a început să funcţioneze şi la noi Asociaţia pentru apărarea
familiei şi copilului care poate fi gasită la numerele de telefon 021-3355495 sau la 0745-
033090.Aici se pot cere date despre prevenirea şi combaterea deficitului de atenţie şi
hiperactivitate-ADHD.
Şi pentru adulţi, vizionarea constituie un important factor în intensificarea stării de
nervozitate şi agitaţie mentală, în slăbirea capacităţii de concentrare şi a memoriei.
Pe de altă parte, nu se poate susţine faptul că majoritatea copiilor nu mai vor să înveţe, deoarece
mulţi dintre ei urmează chiar tratamente medicamentoase pentru creşterea succesului şcolar sau
cursuri speciale pentru recuperarea deficienţelor. Şi în Romania , numărul copiilor trataţi de adhd
este în creştere.Aşadar, ca o concluzie, se poate susţine faptul că tinerii de azi nu mai pot învăţa
şi avea aceleaşi rezultate şcolare ca ale tinerilor de acum cateva generaţii pentru că nu-i mai ajută
mintea.Devin , oare copiii mai puţin inteligenţi?
Recentele rezultate ale Institutului Naţional de Evaluare a Procesului Educaţional din
America au indicat apariţia unor importante deficienţe în ceea ce priveşte capacităţile cognitive
de un nivel superior, mai cu seamă cele necesare pentru o înţelegere profundă a textului scris, în
matematică şi în ştiinţe.
Rezultatele la matematică sunt deprimante cand li se cere elevilor să-şi concentreze
atenţia la probleme care necesită mai mult de o etapă. De exemplu, doar 44% dintre absolvenţii
de liceu pot calcula restul ce ar trebui să le revină de la 3 dolari care au fost plătiţi pentru două
articole comandate la masa de pranz.
După Albert Shanker, preşedinte al Federaţiei Americane a Profesorilor, doar 20% dintre
tinerii de 20 de ani pot scrie în mod corect o cerere de angajare, doar 4% înţeleg o mostră de
program de autobuze şi doar 12% pot aranja 6 fracţii comune în ordinea mărimii.Doar 20-25 %
dintre actualii elevi, arată dl Shanker, pot învăţa efectiv prin metodele tradiţionale de predare.
Efectele acestor tendinţe , universal observate au început să devină evidente chiar şi în cele mai
bune colegii, astfel ca profesorii au găsit de cuviinţă să coboare nivelul sarcinilor pentru scris şi
citit, precum şi aşteptările în ceea ce priveşte gandirea analitică. Însă, în ciuda efortului depus de
profesorii şcolilor elementare pentru îmbunătăţirea programei, elevii nu arată vreun caştig vizibil
în deprinderile de ordin superior.(Healy, 1990)
Copilul în faţa televizorului nu are parte de experienţa obişnuită a limbajului, de
stimularea dialogică a gandirii şi reflecţiei pe care părinţii, bunicii sau mediul uman , în general,
le oferă. Stimulii vizuali şi analitici percepuţi în faţa micului ecran sunt atat de agresivi, se
succed cu o asemenea rapiditate, încat depăşesc capacitatea creierului de a-i controla. Efectul
inevitabil va fi inhibarea unor importante procese mentale.
COPIII SE OBIŞNUIESC DE LA TELEVIZOR SĂ NU MAI DOREASCĂ SĂ ÎNŢELEAGĂ
CE SE ÎNTAMPLĂ ÎN LUMEA CARE ÎI ÎNCONJOARĂ.SE MULŢUMESC DOAR CU
SENZAŢIILE.(LARGE, 2003)
Experienţa vizionării TV nu este una a spaţiului şi a timpului real, a distanţelor şi a
duratelor reale, ci a unora virtuale, sugerate sau doar simulate în interiorul lumii televizorului.
Copilului îi lipseşte posibilitatea cunoaşterii prin atingerea şi manipularea fizică a materialelor,
una dintre condiţiile desfăşurării procesului de cunoaştere şi , prin urmare, de structurare a
traseelor neuronale. Prin televizor, cei mici sunt lipsiţi de liniştea şi răgazul necesare dezvoltării
mecanismelor limbajului intern şi ale gandirii reflexive.
Televizorul, nu numai că nu favorizează o participare interactivă la procesul de
cunoaştere, ci dimpotrivă presupune o experienţă pasivă şi pasivizantă pentru mintea umană.
După vizionarea prelungită copiii vor avea tendinţa de a rămane în aceeaşi stare de pasivitate sau
de neimplicare în cunoaşterea lumii reale. Celor care se uită mult la TV li se sărăceşte în mod
proporţional capacitatea de a imagina jocuri, le slăbeşte dinamismul mintal.(Winn, 1996)
Proporţional cu creşterea timpului petrecut la televizor scade dispoziţia sau plăcerea unei
implicări în viaţa comunitară şi chiar în cea de familie.
Majoritatea specialiştilor în domeniu susţin că nu trebuie permis ca TV să înlocuiască
jocurile fizice-alergatul, înotul etc.-lucrul de mană –a construi, a coase , a întreprinde , în general
ceva cu mainile sau alte activităţi prin care cele două părţi ale corpului- stanga –dreapta şi
conexiunile corespunzătoare lor din creier învaţă să se coordoneze între ele.(HEALY, 1990)
Copiii au nevoie de părinţi, în special de mamă, care să le călăuzească fiecare pas, să le
vorbească, învăţandu-i încet-încet cum să folosească limba, cum să înţeleagă realitatea, să
gandească şi să simtă, în general.
Experienţa spaţiului şi a timpului real, cunoaşterea prin atingere şi întrebuinţare a
lucrurilor care-l înconjoară pe copil, joaca, de asemenea, au un rol deosebit de important. Copilul
trebuie să se implice activ în diferite jocuri folosindu-şi imaginaţia şi interacţionand cu alţi
copii.Toate acestea constituie mediul ideal pentru dezvoltarea normală a minţii copilului, pentru
punerea bazelor structurale şi funcţionale ale creierului, necesare tuturor activităţilor de mai
tarziu.
Aşadar, vizionarea Tv ,şi a calculatorului scade nivelul de inteligenţă şi performanţele
intelectuale, creează o atitudine mentală pasivă, cultivă plictiseala, dezinteresul sau apatia şi
inhibă comportamentele sau iniţiativele de ordin subiectiv,” îi antrenează pe oameni pentru a fi
momai”(MANDER, 1978)
Prof. Inv. Prescolar: Ristea Iuliana Roxana

Gradinita cu P.N. Nr. 2 Dudu


„Putem scapa de cuvintele NU sau NU VREAU”

Ai un copil agresiv, cu care nu reusesti sa te intelegi,care este foarte agitat si caruia


cuvintele "nu vreau" iigestioneaza actiunile?
Inainte de a te supara sau de a da vina pe cineva, trebuie sastii ca unui copil agresiv ii lipseste
capacitatea de autocontrol,ceea ce ridica zilnic probleme celor din jurul lui. Actele sale
decomportament pot varia de la o cota extrem de dinamica pana la unaostila.

Ce ai putea sa faci ca sa te asculte?


 Pasul 1: Un copil agresiv necesita reguli clare sistrategii care sa promoveze controlul si simtul
raspunderii. Nu teabate de la deciziile pe care le-ai luat!
 Pasul 2: Elimina zgomotul si impulsurile vizuale (TV,desene animate, filme). Copiii dinamici
sunt stimulati excesiv,atat vizual cat si auditiv, dar si de mediul inconjurator, prinurmare au
nevoie de o ambianta calma si organizata pentru a secalma si concentra. Organizeaza-i camera
astfel incat sa nu continaprea multe obiecte de mobilier, jucarii si imagini colorate.
 Pasul 3: Stimuleaza-l in fiecare zi sa nu-si piardainteresul. Rasplateste-i actiunile pozitive prin
oferirea unorcuvinte de lauda sau prin mici recompense materiale (dar sa fiemici!).
 Pasul 4: Formuleaza instructiuni precise. Trebuie sastie si sa inteleaga ce se asteapta din partea
lui.
 Pasul 5: Creeaza-i copilului tau oportunitati de controlasupra propriilor actiuni. Cand copiii
incep sa-si asumeresponsabilitatea, predispozitia lor spre un comportament negativse
diminueaza.
 Pasul 6: Stabileste rutine zilnice,previzibile(program zilnic). Copiii accepta mai usor oactivitate
sau o sarcina si nu va mai spune "nu vreau", dacaisi insusesc un program. Ei vor intelege
decurgerea activitatilorsi isi vor pregati actiunile corespunzator (vor sta la masa, vordormi, isi
vor strange jucariile etc.)
 Pasul 7: Incearca sa-ilasi lui impresia ca detine controlul, dar nu ceda si aplicamici pedepse
atunci cand regulile nu sunt respectate. Toti membrifamiliei respecta regulile. Arata-i acest lucru!
 Pasul 8: Observa care sunt lucrurile de care se plangecel mai adesea. Atunci cand ai constatat,
elimina, incet, incet"serviciile pline de iubire", care au devenit sclavie. A fi parintebun nu
inseamna a oferi copilului tot ceea ce isi doreste. Ofera-iatunci cand cu adevarat merita! Asa va
pretui si nu va mai spune"nu vreau".
Ai incredere in tine si foloseste un ton agreabil. Toate acesteavor duce la un castig insutit. Un
mesaj pozitiv transmis in modnegativ va aduce rezultate negative.

Priveste-l in ochi si repeta-i ca "nu vreau" estedusmanul lui si ca aceste cuvinte nu au ce cauta in
casavoastra.
Intreaba, invata, aplica! Totul se realizeaza step bystep!

Prof. Inv. Prescolar: Ristea Iuliana Roxana

Gradinita cu P.N. Nr. 2 Dudu


„Copiii de ieri, copiii de azi...”

Ce este copilăria: Copilăria este perioada vieţii umane,intermediară între idioţia prunciei
şi nebunia tinereţii-la doi paşi de păcatele maturităţii şi la trei de regretele bătrâneţii. .
(Ambrose Bierce-definiţie aforistică )
Caracteristicile oricărui copil din ziua de azi şi nu numai sunt cheful de joacă şi spiritul
de a cunoaşte lucruri noi , alături de cei mai de preţ tovarăşi de joacă .
Perioada copilăriei este acel moment în care lumea se descoperă uşor, uşor iar curiozitatea alături
de celebra întrebare ,,De ce ?" este punctul care stabileşte grijile părinteşti.
Câţi copii nu au primit o mustrare pentru faptul că au depăşit ora impusă de părinţi de stat afară
sau pentru că au plecat în descoperirea împrejurimilor alături de tovarăşii lor de joacă.
Până nu demult jocurile erau percepute şi privite altfel de copiii de atunci, spre deosebire
de jocurile de azi.
Fericirea copiilor de atunci nu erau jocurile pe calculator, tabletele, telefoanele mobile
sau alte aparate electronice. De fapt această tehnologie a apărut prin anii '90 şi a devenit azi o
modă.
Pe vremea aceea nu erau atât de multe aparate sau dacă erau, aparţineau copiilor cu o
situaţie financiară a părinţilor destul de bună şi care işi permiteau cumpărarea acestora.
Copiii de la sate sau copiii care erau în fiecare după-amiză prezenţi în spatele blocului obişnuiau
să se joace: ,, Raţele şi vănătorii '' ; ,,Telefonul fără fir'' ; ,, Ţară ţară vrem ostaşi " iar cel mai
popular joc ,, De-a v-aţi ascunselea ".
Acesta mai sunt jucate şi în ziua de azi de către copii, dar poate cu mai puţin interes sau
nu cu atâta spirit de joacă , cum era odinioară.
În prezent, părinţi se plăng că, de cele mai multe ori, copiii nu au unde să se joace, deoarece
spaţiile special amenajate sunt prea puţine. Jocurile preferate de copii acum sunt cele cu rolele,
bicicleta , mingea, în special jocurile pe calulator, sau navigând pe reţelele de socializare unde
există multe pericole, dar totuşi unde, copii au acces mereu.
Rar mai vezi copii care se mai joacă ,,De-a v-aţi ascunselea ", vestitul şotron sau alte
jocuri de genul acesta.
În ziua de azi tinerii ies adesea prin cafenele, terase, uitând că în perioada copilăriei şi ei
erau adepţii jocurilor de cartier.
Întâlnim des o situaţie absurdă: când am ajuns la maturitate şi suntem copleşiţi de grijile de adult,
vrem să fim din nou copii, să simţim aroma dulce a inocenţei caracteristică oricărui copil, ... iar
atunci cănd suntem copii ne-am dori ca timpul să treacă mai repede, să devenim maturi şi să
vedem clipele interesante şi pline de mister. Copilăria poate fi singurul paradis pierdut.
Ce aş putea face eu ca să reînvii trecutul şi jocurile copilariei?
Probabil că nimic, pentru că trăim într-o eră galopantă , în care IT ne domină şi , de ce sa
nu recunoaştem, ... ne place. In era Internetului, când omenirea cucereşte cosmosul, când
războiul se amplifică în Orient, când teama zilei de mâine a devenit şi problema copiilor, cine se
mai gândeşte oare la jocurile de altădată ale copilăriei?
Din păcate, e crudul adevăr, dar e adevărul nostru, al tuturor: noi tragem semnalul de
alarmă, dar cine mai întoarce TRENUL VIEŢII?
Prof. Inv. Prescolar: Ristea Iuliana Roxana

Gradinita cu P.N. Nr. 2 Dudu


„Eu şi copilul meu”

De multe ori deficiențele care apar în relația părinte-copil sau profesor-elev/elevi sunt
datorate unor perspective lipsite de armonie între ceea ce are nevoie educatorul și cerințele
copilului/elevului. Concret este vorba despre cum asigurăm un echilibru bun în relație. Helene
Renaud și Jean-Pierre Gagne spun clar că „trebuie să mă ocup de mine fără a uita de celălalt și să
mă ocup de celălalt fără a uita de mine”. De câte ori nu am văzut în practică părinți care „fac
totul” pentru copiii lor, sunt extenuați, dar continuă să răspundă la TOATE cerințele acestora?
De multe ori o astfel de atitudine ascunde o stare tensională trecută nerezolvată (de exemplu
părinții au fost privați de dragoste atunci când au fost mici și acum, ajunși adulți și părinți,
încearcă să compenseze această lipsă printr-un exces în viața copiilor lor).

Dar care este rezultatul? Un părinte care are grijă doar de nevoile copilului său, dar nu are
grijă și de propriile nevoi o să ajungă la extenuare și la frustrare. Extenuarea o să conducă la
tendința de a reacționa mai repede negativ la un moment dat. De fapt, un părinte extenuat stă pe
un butoi cu pulbere: din cauza oboselii o să facă greșeli și o să reacționeze exagerat la un
moment dat. Apoi o să aibă sentimente de vinovăție pentru „ieșirea” pe care a avut-o și o să
devină și mai protectiv/dăruit cerințelor care provin de la copilul lui.

Frustrarea o să-și arate și ea „colții” în curând. Un părinte care a dat „totul” copilului
poate să aibă impresia că micuțul lui nu îi „întoarce” recunoștința pe măsura efortului făcut. Ca
urmare o să fie stresat, dezamăgit, trist sau nemulțumit. Este o perspectivă pe care nu o dorim în
relația dintre părinte și copilul său.

Iată câteva motive care ne fac să credem că Renaud și Gagne au dreptate când vorbesc
despre echilibru. Autorii spun că principiul echilibrului în relația cu copilul nostru se poate ușor
compara cu rolul fiecărui picior în a asigura stabilitatea noastră. Dacă nu o să îmi distribui, în
mod egal, greutatea pe ambele picioare – o să mă dezechilibrez. Mai mult decât atât, Renaud și
Gagne ne oferă și două exemple ilustrative:

 atunci când ceva din comportamentul copilului mă deranjează trebuie să-i spun despre ce
este vorba (am grijă de propriile nevoi astfel). Dar dacă o să fac acest lucru pe un ton
nervos, dacă o să țip la el, dacă o să-l pedepsesc nejustificat o să am grijă doar de nevoile
mele fără să țin cont de cele pe care copilul meu le are (să primească respect și încurajare
din partea mea, spre exemplu).
 la polul opus, dacă aleg să nu-i spun nimic – deși comportamentul lui mă deranjează –
înseamnă că am ținut cont doar de nevoile lui și le-am ignorat pe ale mele (la fel se întâmplă
dacă îi consacru tot timpul meu și nu îmi mai rămâne timp și pentru mine). Este un alt tip de
dezechilibru, dar tot dezechilibru este!

În concluzie trebuie să fim mereu într-un echilibru între nevoile copilului și nevoile mele
(fie că sunt părinte, bunic, profesor…) Nu trebuie să uităm că orice dezechilibru (chiar cel care
are la bază bune intenții!) este nociv pentru educația lui.

Prof. Inv. Prescolar: Ristea Iuliana Roxana

Gradinita cu P.N. Nr. 2 Dudu


„Rolul adultului in viata copilului”

Familia există din cele mai vechi timpuri,iar copilul a devenit treptat centrul familiei sale
.Rolul educativ al părinţilor este legat de apariţia sentimentului familiei şi a sentimentului
copilăriei . Cele două sentimente s-au construit treptat ,unul pe baza celuilalt ,implicând
asumarea unei funcţii afective atât în raporturile dintre soţi, cât şi în raportul dintre părinţi şi
copii .
Un dascăl poate să-şi arat e măiestria şi atunci când este nevoit să predea,, părinţilor
,,lecţia,,privind rolul pe care pot să-l aibă în dezvoltarea intelectuală a copiilor lor .Nu este o
lecţie tocmai uşoară ,dar merită încercat .
A.S.Macarenco ,fiind convins de rolul exemlului în educaţie- ca şi de înclinaţia copilului
pentru imitaţie-se adresează părinţilor astfel,,Să nu credeţi că educaţia copilului numai atunci
când vorbiţi cu el , când îl povăţuiţi sau îi porunciţi .Îl educaţi în fiecare moment al vieţii
dumneavoastră, chiar şi atunci nu sunteţi acasă .
Felul cum vă îmbrăcaţi ,cum vorbiţi , cum vă bucuraţi sau cum vă întristaţi, cum vă purtaţi cu
duşmanii,felul cum râdeţi sau citiţi ziarul toate au pentru copil mare însemnătate.
Copilul vede sau simte cea mai mică schimbare în ton .orice subtilitate a gândurilor ajunge
la el pe căi pe care dumneavoastră nu le observaţi ,,.
Părintii sunt primii educatori din viaţa copilului ,fapt recunoscut în pedagogie încă de la
Comenius , care , în prima carte de educaţie a copilului , consideră că educaţia primită de
acesta până la vârsta de şase ani , în primul rând de la mama , este determinantă pentru
dezvoltarea sa ulterioară .
Familia este grupul cel mai important dintre toate grupurile sociale , deoarece ea
influenţează şi modelează persoană umană . Unii merg chiar mai departe şi susţin că
acţiunea ei asupra persoanei este atât de mare , încât ea egalează acţiunea celorlalte
grupuri sociale . Familia este adevăratul laborator de formare a persoanei .
Noi, adulţii suntemadesea copleşiţi de grijile zilnice şi ne este mai greu să ne aducem
aminte cum vedem lucrurile prin sufletul copilului care am fost .
Începând din primii ani de viaţă , copilul preia de la cei din jur gesturi , atitudini ,
limbajul , exemple de comportament . Prima relaţie a copilului cu lumea exterioară este
cea cu familia . Acesta îi oferă copilului primele informaţii despre lumea care-l înconjoară
, primele norme şi reguli de conduită , dar şi climatul socio-afectiv . Acest tip de relaţie
este hotărâtoare în devenirea personalităţii , nu numai prin faptul că familia mediază şi
condiţionează comunicarea şi interacţiunea cu celelalte componente sociale , în special cu
şcoala .
Influenţele educative pe care familia le exercită asupra copiilor se pot manifesta fie
direct , prin acţiuni mai mult sau mai puţin dirijate , fie indirect , prin modele de conduită
oferite de către membri familiei , precum şi prin climatul psihosocial existent în familie .
Modelele de conduită oferite de părinţi –precum şi climatul socio-afectiv în care se
ezercită influenţele educaţionale constituie primul model social cu o influenţă hotărâtoare
asupra copiilor privind formarea concepţiei lor despre viaţă , a modului de comportare şi
relaţionare în raport cu diferite norme norme şi valori sociale . Este unanim recunoscut
faptul că strategiile educative la care se face apel în familie , mai mult sau mai puţin
conştientizate , determină în mare măsură dezvoltarea personalităţii , precum şi rezultatele
şcolare ale copiilor , comportamentul lor socio –moral .
,,Atât timp cât cât tatăl şi mama nu-şi vor pleca fruntea în faţa măreţiei copilului .atât
timp cât nu vor înţelege că vorba COPIL nu este decât o altă expresie pentru ideea de
MĂIESTRIE ,atâta timp cât nu vor simţi că în braţele lor doarme viitorul însuşi sub
înfăţişarea copilului , că la picioarele lor se joacă istoric , nu-şi vor da seama că am tot
atât de puţin dreptul şi puterea de a dicta legi acestei noi fiinţe , pe cât n-am puterea şi
ni8ci dreptul de a impune legi în mersul aştrilor..,, Ellen Key
Fiecare copil are un limbaj principal de iubire , o modalitate în care el înţelege cel mai
bine afecţiunea părintelui .Iubirea este fundamentul unei copilării lipsite de griji . Fiecare
copil are propria modalitate de a oferi şi primi iubire . Cănd copilul se simte iubit , este
mai uşor de disciplinat şi de format atunci când simte că rezervorul său emoţional este
gol . Iubirea adevărată este totdeauna necondiţionată .Iubirea necondiţionată este iubirea
totală ,ete o lumină călăuzitoare care străluceşte în întuneric şi ajută părinţii să-şi dea
seama ce trebuie să facă pentru a-şi creşte copilul . Iubirea necondiţionatăînseamnă a iubi
copilul indiferent de cum arată , de ce talent manifestă , de cum ar vrea să fie , de ceea
ce face .Familia trebuie să asigure adăpost , hrană,haine , să-şi asume şi răspunderea
formării lor mentale şi sentimentale .Fără iubire , copilul va muri din punct de vedere
emoţionalşi va deveni un handicap pe viaţă.baza emoţională se construieşte în primele 18
luni de viaţă .,,Hrana necesară sănătăţii emoţionale constă în mângâierile fizice , vorbele
bune şi îngrijirea tandră .
Există cinci modalităţii în care copii înţeleg iubirea : mângâierile fizice , cuvintele de
încurajare , timpul acordat , darurile , serviciile.
Mangâierile fizice sunt cea mai puternică voce a iubiri . Copii care sunt ţinuţi în braţe ,
sunt îmbraţişaţi , sunt sărutaţi , se dezvoltă mai devreme din punct de vedere emoţional ,
decât cei care sunt lasaţi multă vreme fară un contact fizic . Ţinutul în braţe , în timp ce i
se citeşte o poveste , devine amintire pentru tot restul vieţii.
Cuvintele de încurajare ”balsam pentru suflet ” hrănesc interiorul copilului dându-i
sentimentul valorii de sine şi al siguranţei , căci” în voia limbii este viata şi moartea „(
proverb ebraic) . Tonul vocii , blândeţea , atmosfera afectuoasă , toate comunică o căldură
emoţională şi multă iubire . C uvintele de laudă , de încurjare , cuvintele călăuzitoare , tonul
agreabil şi o mânie stăpânită vor aduce oricând un câştig însutit. Un mesaj pozitiv
transmis în mod negativ va aduce rezultate negative.
Timpul acordat este darul pe care părintele il oferă prin prezenţa sa copilului. În multe
case , copiilor le este mai greu fără televizor decât fără taţi . Cu cât legătura emoţională
dintre copil şi tată este mai puternică , cu atat scade posibilitatea de a se ajunge la un
comportament ce presupune delicvenţă. Timpul acordat trebuie să presupună şi un contact
vizual plăcut şi plin de afecţiune . A privi copilul în ochi este o modalitate foarte
eficientă de a transmite iubire din toată inima către sufletul copilului . Nu trebuie lăsat
copilul să creadă că i se oferă iubire pentru că a făcut ceva pe plac în momentul acela
, trebuie să i se ofere iubire în mod consecvent , orice ar fi , indiferent de
comportamentul lui sau de orice alte împrejurări.
Timpul acordat înseamnă a desfăşura o activitate împreună , cunoscând asfel mai bine
copilul , impărtăşind gandurile şi sentimentele . Tot ceea ce se face împreună cu copilul
va conta intodeauna.
Darurile sunt o formă de recunoştinţă sau de stimulare . Adevăratul dar exprimă iubirea
pentru orice persoană , gestul fiind făcut de bunăvoie. “Cel mai frumos dar pe care îl
puteţi oferi copiilor dumneavoastră este propia sănătate emoţională , fizică , spirituală şi
intelectuală “(Sherill şi Prudence Tippins).
Serviciile pline de iubire nu sunt sclavie , se fac de bunăvoie. Serviciile cu compasiune şi
iubire sunt caracteristice părinţilor cu vocaţie . A fi părinte bun nu înseamnă a oferi
copilului tot ceea ce îşi doreşte.
Pentru a fi un părinte trebuie:
-să observaţi felul în care copilul îşi exprimă dragostea faţă de dumneavoastră;
-să observaţi felul în care copilul îşi exprimă iubirea faţă de ceilalţi;
-să ascultaţi cu atenţie care sunt cele mai dese rugăminţi ale copilului dumneavoastră;
-să observaţi care sunt lucrurile de care plânge cel mai adesea.
Părinţii au un rol major în disciplinarea copilului , misiune dificilă care presupune
înţelepciune , imaginaţie , răbdare şi multă dragoste . Disciplina presupune o misiune
îndelungată şi foarte vigilentă , aceea de a călăuzi copilul de când este sugar şi până la
vârsta adultă. Părinţii sunt cheia capacităţii copiilor de a învăţa şi de a reuşi în toate
direcţiile .
Bibliografie
Revista Învăţământului Preşcolar
Didactica –revista de comunicării ştiinţifice

Prof. Inv. Prescolar: Ristea Iuliana Roxana

Gradinita cu P.N. Nr. 2 Dudu


“Copilul meu creşte frumos şi sănătos!”

Jocul in aer liber are un rol crucial in dezvoltarea armonioasa si sanatoasa a copilului.
Intr-o epoca in care televizorul si calculatorul domina din ce in ce mai mult viata copilului si il
atrag in plasa sedentarismului, activitatile in aer liber sunt o farama de speranta la care merita sa
apelezi pentru a creste un prichindel falnic si sanatos, atat din punct de vedere fizic, cat si
mental! Joaca in aer liber dezvolta copilului o multime de abilitati noi, complet diferite de cele
pe care le dobandeste din joaca in spatii inchise!

Beneficii in dezvoltarea fizica a copilului


Beneficiile fizice ale jocului in aer liber sunt cele mai numeroase pentru dezvoltarea
copilului. Petrecerea timpului in aer liber incurajeaza, inainte de orice, practicarea multor tipuri
de sport: fotbal, baschet, handbal, volei etc., care se dovedesc esentiale pentru cresterea lui
armonioasa.
Supraponderalitatea si obezitatea sunt cele mai mari riscuri pentru sanatate la care sunt
expusi copiii erei moderne. In prezent, din ce in ce mai multi prichindei sunt sedentari si
mananca defectuos, lucruri care contribuie la ingrasarea rapida si aparitia problemelor de
sanatate.
Jocul in aer liber ofera copilului oportunitatea de a alerga, de a se plimba sau de a merge
cu rolele, bicicleta, trotineta etc. Exista o multime de jocuri pe care le pot practica copiii in aer
liber si care au un rol esential in a-l mentine activ si sanatos. Topaiala si alergatul de colo pana
colo sunt exercitii fizice importante, care ajuta la dezvoltarea grupelor de muschi, la intarirea
oaselor si la buna functionare a tuturor organelor.
In mare, copiii care se joaca frecvent in mijlocul naturii se dezvolta mai armonios din punct de
vedere fizic decat cei care petrec majoritatea timpului in scaun la calculator sau pe canapea, cu
ochii in televizor.
Beneficii emotionale si de ordin social si comportamental
Activitatea fizica si jocurile care se practica in aer liber au un impact puternic si asupra
dezvoltarii lui emotionale si sociale, dar si asupra comportamentului lui. Jocul in aer liber ajuta
copilul sa isi faca prieteni noi si sa-si dezvolte viata sociala. Este un instrument puternic de
socializare.
Atunci cand iese in parc sau intr-un spatiu de joaca amenajat in aer liber, cel mic intra in
contact cu o multime de copii cu care are ocazia sa interactioneze si sa lege prietenii. O viata
sociala bogata a copilului contribuie la cresterea stimei si increderii de sine, esentiale pentru
dezvoltarea lui emotionala.
In plus, invata cel mai bine sa coopereze cu alti copii si sa inteleaga ce este spiritul de
echipadin jocurile de grup care au adesea loc in aer liber.
Atunci cand copilul construieste castele, se joaca frunza, sotronul sau elasticul cu ceilalti
prichindei sau exploreaza diverse spatii si locuri din natura, isi dezvolta gandirea logica si
capacitatea de a rationa.
Joaca afara, in aer liber, incurajeaza copilul sa isi dezvolte imaginatia si creativitatea, sa
isi asume riscuri si responsabilitati, sa gaseasca singur solutii sau strategii si sa descopere
placerea de a face anumite lucruri.
Activitatile facute de copii in mijlocul naturii se dovedesc a fi cel mai puternic remediu
antistres. Alergarea si petrecerea timpului in aer liber contribuie la redarea unei stari de relaxare
si destindere, esentiale pentru sanatatea lui emotionala.

Beneficii pentru copiii bolnavi de ADHD


Se pare ca micutii bolnavi de ADHD au foarte multe de beneficiat de pe urma jocului in
aer liber. Specialistii au constatat ca acestia functioneaza mai bine si manifesta mai putine
simptome atunci cand au activitati in aer liber.
Sigur ca jocul in aer liber nu poate fi considerat o terapie care vindeca complet
afectiunea, dar poate fi folosit pe post de tratament simptomatic. Ajuta la reducerea severitatii
simptomelor si la imbunatatirea abilitatilor de cooperare si relationare, acolo unde cei bolnavi de
ADHD au mari deficite.
Contactul cu natura sprijina sau favorizeaza functionarea mai buna a copiilor cu ADHD
si ii ajuta sa isi controleze mai bine pornirile si simptomele bolii.
Jocul in aer liber are un efect terapeutic si in alte afectiuni. Se pare ca activitatile din
mijlocul naturii si respirarea aerului curat contribuie la recuperarea mai rapida din convalescenta,
dupa anumite boli sau accidente.
Beneficii intelectuale si cognitive
Specialistii au demonstrat, in nenumarate randuri, ca jocul constant al copilului in natura
are un impact puternic asupra performantelor lui scolare. Copiii care fac miscare si se joaca in
aer liber au rezultate mai bune la scoala si o putere de concentrare mai mare la ore.
De asemenea, si memoria are de beneficiat de pe urma relaxarii copilului in mijlocul
naturii. Expunerea copilului in natura ii ofera o experienta multisenzoriala care are un rol esential
in dezvoltarea creierului in copilaria timpurie. Ajuta la imbunatatirea si dezvoltarea simturilor.
Contactul cu natura ii ofera copilului oportunitatea de a invata si de a intelege mai bine
mediul inconjurator. Este un izvor nesecat de cunostinte si informatii pentru cel mic. Il ajuta nu
doar sa isi dezvolte cultura generala, dar si sa se integreze mai bine in comunitate si sa inteleaga
care sunt regulile ei.
Rolul educativ al jocului in aer liber este nelimitat. De cand iesi cu micutul pe usa casei,
ai sansa sa il inveti lucruri esentiale pentru educatia si siguranta lui. Imbinarea jocului in natura
cu regulile de siguranta pe care le presupun anumite medii de joaca, cu conduita potrivita pe care
trebuie sa o aiba in public si invatarea locurilor pe unde si cum sa traverseze corect ajuta copilul
sa se descurce mai usor in spatiile exterioare, din afara casei.
Multi parinti ezita sa isi duca copiii foarte des afara, la aer, fie din lipsa de timp, fie
pentru ca au impresia ca este o pierdere de vreme. Dumneavoastră incurajați copilul sa se joace
mai mult in aer liber? Cat de importanta crezi ca este petrecerea timpului in aer liber pentru
dezvoltarea copilului?

Prof. Inv. Prescolar: Ristea Iuliana Roxana

Gradinita cu P.N. Nr. 2 Dudu


Grădinița PN Nr. 2 Dudu
An școlar 2018/2019
Educatoare : Ristea Iuliana Roxana

CHESTIONAR PENTRU PĂRINȚI


Date generale despre familie

Nume și prenume copil


_______________________________________________________
Data și locul nașterii
_________________________________________________________
Numele și prenumele tatălui
___________________________________________________
Numele și prenumele mamei
___________________________________________________
Frați și surori ai copilului
_____________________________________________________
Membri ai familiei care locuiesc cu copilul

Cine se ocupa de educația copilului și cât timp ?

Care este atitudinea copilului fața de dumneavoastră?


iubitor, prietenos, sincer;
retras, temator, fricos;
indiferent;
Alte variante(care?)

Care sunt relațiile copilului dumneavoastra cu alți copii?


- izolat; - indiferent; - agresiv; - dragăstos și prietenos.
Spuneţi cel puţin un lucru pe care l-aţi descoperit la copilul dvs.?

Cât timp petreceţi zilnic cu copilul/copiii dvs.?

Care sunt cele mai frecvente cauze ale discuţiilor în contradictoriu cu copilul/copiii dvs.?
a. vestimentaţie b. limbaj c. anturaj (prieteni) d. timp liber e. gradinita. f. bani g. altele.
Care?
 Cum procedaţi atunci când copilul/copiii dvs. încalcã regulile?

Enumeraţi câteva recomandãri pe care le-aţi fãcut copilului/copiilor dvs. în legãtura cu


un stil de viaţã sãnãtos?
1. Ce-i place copilului dvs. sã facã în timpul liber?

2. Alegeţi una dintre preocupãrile de mai sus pe care aţi încuraja-o?

3. Care sunt activitãţile familiale pe care aţi dori sã le facã mai bine copilul/copiii dvs.?

4. Când cineva din familie este trist, supărat, se întristează ușor și copilul?

5. Copilul dvs. obișnuiește să împartă cu cei din jur mâncarea sau jucăria preferată?

6. Considerați întrebările copilului dvs.ca fiind prea numeroase? De ce?

7. Cum reacționează copilul dvs.atunci când a săvârșit o faptă rea?

8. Ce activități preferă copilul dumneavoastră?

9. Care activități nu-i plac copilului dumneavoastră?

10. Cum acționați atunci cand copilul a greșit? Exemplificați!

11. Considerați ca are anumite aptitudini? (Daca da, care?)

12. Încercați să-i cultivați aceste aptitudini? (În ce mod?)

13. Ce considerați primordial în a afla la șfârșitul programului unei zile de grădiniță pențru copilul
dumneavoastră?
- ce a învățat copilul în ziua respectivă;
- cum s-a comportat;
- alt răspuns:

14. Care sunt reperele prin care apreciați evoluția copilului dvs.în gradiniță?

15. Ce activități apreciați cel mai mult din programul grădiniței?

Vă mulțumesc!
TEMATICA ŞEDINŢELOR CU PĂRINŢII
AN ŞCOLAR 2018-2019

GRUPA MIJLOCIE "BUBURUZE"

ED. RISTEA IULIANA-ROXANA

Potrivit spuselor lui Elinor Schulman Kolumbus cu referire la părinţii preşcolarilor: "acestia se
simt mult mai implicaţi dacă sunt facuţi să înţeleagă programul grădiniţei, modul şi raţiunile după care el
este alcătuit, dacă îi veţi face să se simtă parte importantă în activităţile ce au loc."

Didactica preşcolară ne spune că este recomandată o programare a întâlnirilor cu părinţii. Poate şi


alte rude vor dori să ia parte.

Este bine a se organiza la aceste întâlniri un mic program - filme, diapozitive, ori chiar jocuri de
rol; părinţii îşi pot asuma în aceste jocuri chiar rolul de părinte, încercând în mod indirect să găsească
soluţii la problemele reale cu care eventual se confruntă în familie. Discuâiile pot avea o foarte mare
eficienţă, părinţii învăţând unul de la celălalt, ei simt că nu sunt singuri într-o situaţie dificilă. Pe măsură
ce părinţii îşi împărtăşesc ideile şi sentimentele, veţi putea să aflaţi mai multe de la ei şi despre ei.

Activitatea dumneavoastră cu copiii, ca educatoare, va fi mult mai rodnică dacă veţi şti mai multe
despre modul lor de viaţă acasă.

Organizaţi cu părinţii lectorate despre nutriţie, dezvoltarea copilului, probleme speciale ale
copilăriei; o dată ce înţeleg problemele şi cum pot contribui la rezolvarea lor, părinţii pot oferi un sprijin
substanţial.

Nu toate contactele cu părinţii trebuie să aibă loc în contextul întâlnirilor de grup. Poate fi
aranjată o discuţie privată cu unul sau cu ambii părinţi. Oare ambii părinţi au aceleaşi opinii privind
dezvoltarea şi comportamentul copilului lor?

Nu este tocmai uşor să fii părinte de aceea ajutaţi-i pe cât puteţi! Dacă părinţii sunt suficient de
deschişi pentru a vă împărtăşi probleme personale, ascultaţi-i cu înţelegere şi respect; dar întotdeauna
păstraţi informaţia pentru dumneavoastră.

Menţineţi contactul cu părinţii pe tot parcursul anului. Este preferabil să aveţi mai multe întâlniri
scurte decât o adunare lungă şi plictisitoare o dată pe an!

De asemenea părinţii pot da o mână de ajutor efectiv în grădiniţă. Unii ar putea să lucreze ca
voluntari în clasă: să spună poveşti copiilor, să-i înveţe cântece; le pot descrie ori arăta animale
neobişnuite, etc.

Încurajaţii cât puteţi mai mult în aceste activităţi.

Înţelegerea şi participarea dumneavoastră afectivă va munca dumneavoastră să beneficieze în


urma acestora relaţii şi va dărui, de asemenea, copiilor, un an şcolar cald şi plăcut.
PLANIFICAREA ŞEDINŢELOR ŞI LECTORATELOR CU PĂRINŢII

AN ŞCOLAR 2018-2019

Nr. Tema şedinţei Perioada Obiective Resurse


Crt.
1.  Aspecte privind începerea - să înţeleagă importanţa
grădiniţei de către preşcolarul de grupă frecventării cursurilor
mijlocie Septembrie grădiniţei în viaţa copilului; - chestionar
 Probleme organizatorice 2018 - să conştientizeze importanţa - referat
 Chestionar implicării în educaţia
 Referat: „ Părinţi şi dascăli - propriului copil;
parteneri în educaţie „
2.  "Cum vorbeşte copilul meu? - - să motiveze importanţa
discuţii libere Octombrie exemplului părinţilor în
 Referat: „ Recompense pentru 2018 educarea copiilor; -discuţii libere
copilul dumneavoastră" - să conştientizeze importanţa - referat
unui bun exemplu;
- să înţeleagă importanţa
folosirii recompenselor.
3.  Concluzii asupra adaptării şi - să cunoască succesele şi
muncii copiilor la grădiniţă Noiembrie insuccesele micuţilor; - să - referat.
 Referat: „ Educaţia bazată pe 2018 cunoască eficienţa unei
inteligenţa emoţională” educaţii bazate pe inteligenţa
emoţională.
4.  Regimul zilnic al activităţilor - să cunoască şi să
copiilor; conştientizeze regimul zilnic
 În întâmpinarea lui Moş Decembrie al activităţii pe care o
Crăciun - probleme organizatorice; 2018 desfăşoară proprii copii; -discuţii libere
 Referat: „ Relaţiile din familie - să conştientizeze importanţa - referat
şi comportamentul copilului". relaţiilor din familie şi efectul
acestora asupra
comportamentului propriului
copil.
5.  Analiza muncii - copiilor - să conştientizeze rezultatele
 Referat: „ Cei şapte ani de Ianuarie şi evoluţia copiilor în funcţie - Graficul de
acasă" 2019 de munca depusă; progres/regres
- să înţeleagă cât este de al copiilor
important ca munca începută - referat
de educatoare în grădiniţă să
aibă continuitate şi acasă.
6.  Activitatea independentă a - să conştientizeze importanţa
copiilor Februarie stabilirii unui program
 Referat: „De ce minte 2019 adecvat vârstei lor; - referat
copilul?" - să înţeleagă importanţa şi
beneficiile unui climat
familial potrivit pentru
creşterea „ sănătoasă” a
copilului
7.  Atitudinea în colectiv a copiilor - să identifice caracteristici
 Referat: „ O zi din viaţa Martie 2019 ale colectivului; - fişe
copilului meu! „ - să analizeze cât de bine îşi - referat
cunosc copiii
8.  Analiza muncii copiilor Aprilie 2019 - să cunoască aspectele
 Consiliere: ” Părinţii întreabă – pozitive şi negative ale - Chestionare
Educatoarea răspunde” autorităţii părinţilor; - să
cunoască noi aspecte privind
propriul copil
9.  Educaţia sanitară – sănătatea Mai 2019 - să înţeleagă necesitatea Discuţii libere
este cea mai bună avuţie respectării regulilor de igienă.
10.  Să ne recreăm împreună! Iunie 2019 - să înţeleagă importanţa
 „Uite ce mari ne-am făcut!” recreării copiilor alături de Chestionar
părinţi;
- să analizeze evoluţia
propriului copil.
PROIECTE
DE
ACTIVITATE

GRĂDINIȚA CU P. N. NR.2 DUDU


GRUPA MIJLOCIE – PROGRAM NORMAL
EDUCATOARE: RISTEA IULIANA-ROXANA
An școlar 2018 – 2019

PARTENERIAT GRĂDINIŢĂ – FAMILIE


ARGUMENT:

”ÎMPREUNĂ PENTRU COPIII NOȘTRI”este un proiect de parteneriat educaţional iniţiat de


educatoare din dorinţa de a colabora, coopera cu familiile preşcolarilor în scopul dezvoltării relaţiei dintre
grădiniță şi familie. Parteneriatul are la bază interesul, atât al grădiniței cât și al familiei de a colabora
pentru dezvoltarea fizică, cognitivă și socio-emoțională a preșcolarului, dar și stimularea interesului
familiei de a se implica în activitățile grădiniței. Această colaborare presupune desfăşurarea de activităţi
curriculare- activităţi practice, dar şi extracurriculare - programe artistice şi vizite.

Considerăm că părinţii trebuie stimulați și ajutați să conştientizeze rolul mediului familial în


educaţie şi să înveţe modurile în care îşi educa și susține copiii, de aceea trebuie implicaţi într-o
comunicare permanentă cu grădiniţa, încurajaţi să se ofere voluntar pentru realizarea diferitelor activităţi
specifice. Activitățile propuse creează părinților oportunitatea de a participa alături de copii la activitățile
specifice grădiniței, de a cunoaște mult mai bine specificul acestor activități și de a-și observa
îndeaproape copilul, modul de reacție și comportament al acestuia în timpul programului grădiniței.

SCOP: dezvoltarea unei colaborări între grădiniță şi familie, prin:

 Implicarea părinților în planificarea și organizarea activităților cu preșcolarii;


 Dobândirea de către părinți unor informaţii corecte despre activitățile desfășurate în grădiniță;
 O mai bună cunoaștere de către părinți a copiilor prin participarea la activități ;
 Implicarea părinților în activități concrete cu preșcolarii, cu caracter curricular și
extracurricular;

OBIECTIVE:

- Organizarea de activități cu participarea părinților și a copiilor;


- promovarea cooperării în domeniul educaţional;
- Stimularea interesului părinţilor de a participa la activităţile desfăşurate de grădiniţă;
- Desfășurarea de activități în cadrul programului Școala Altfel;
- Îmbunătățirea comunicării grădiniță – familie;
- Facilitarea înțelegerii de către părinți a activităților desfășurate în grădiniță, a specificului
acestora.

GRUP ŢINTĂ: preşcolarii grupei, părinții acestora, personalul didactic al grădiniței;

BENEFICIARI: direcți - preșcolarii grupei, părinții acestora; indirecți: personalul grădiniței,


comunitatea locală

LOC DE DESFĂŞURARE: Grădiniţa cu P.N. nr 2 Dudu, alte locații identificate împreună cu părinții
preșcolarilor.

DURATA: anul şcolar 2018 – 2019


INDICATORI:

CANTITATIVI:

- numărul de părinți participanţi la fiecare activitate;


- numărul total de părinți participanți la activități
- numărul de activităţi realizate;
CALITATIVI:

- calitatea lucrărilor realizate în cadrul proiectului


- gradul de apreciere al activităţilor - chestionare de satisfacţie (Anexa 2)

ANALIZA SWOT

PUNCTE TARI PUNCTE SLABE

-desfăşurarea în bune condiții a activităţilor în cadrul - cheltuielile generate de activități, suportate de către părinţi
programului Să ştii mai multe, să fii mai bun! în lipsa unui eventual sponsor.

- dorinţa şi disponibilitatea cadrului didactic de a iniţia, - spațiul sălii de grupă nu permite participarea unui număr
pregăti şi desfăşura parteneriatul; mai mare de 7-8 părinți la o activitate;

- disponibilitatea părinților de a se implica în activitățile - reacția de posesivitate față de părinte, ce poate fi


directe cu preșcolarii; manifestată de unii copii în cadrul activității.

-spaţii şi dotări materiale ce permit desfăşurarea


activităţilor propuse.

OPORTUNITĂŢI AMENINŢĂRI

- creșterea prestigiului grădiniței în rândul comunității - lipsa de implicare şi cooperare a unor părinţi;
locale;
- starea vremii poate aduce schimbări în ceea ce privește
- identificarea de părinți care pot participa zilnic la tema și programul activităților planificate a se desfășura în
activitățile grupei aer liber;

- susţinere din partea părinţilor.


CALENDARUL ACTIVITĂŢILOR:

Data ACTIVITATEA Locul desfășurării Resurse Responsabil

- tema, mijloc de
realizare, -

septembrie - Sesiuni de lucru în Educatoare, Ristea


2018 cadrul echipei Iuliana
proiectului pentru
stabilirea programului - sala de grupă -
activităţilor, stabilirea
responsabilităților

Octombrie Bogăţiile toamnei - sala de grupă Fructe, tacâmuri de Educatoare, Ristea


2018 unică folosință, Iuliana
Activitate practic – tocătoare, vase de
gospodărească (Salata plastic, șervețele
de fructe)

Sala de grupă

Noiembrie ”Ne pregătim pentru - hârtie (colorată, Educatoare, Ristea


2018 sărbătorile de iarnă” grofată, autocolantă, Iuliana
etc), imprimanta,
Activitate practică – foarfece, lipici
confecționare de
ornamente de Crăciun - sala de grupă
pentru decorarea sălii de
grupă și a holului de
primire

Decembrie ”Uite, vine Moş Educatoare, Ristea


2018 Crăciun!” Iuliana
- sala de grupă Costume pentru copii,
Program literar artistic animatori, cadouri
prezentat de copii

Ianuarie ”Împreună ne jucăm cu Educatoare, Ristea


zăpada” Iuliana
2019 Curtea grădiniței Lopeți, sănii,
Jocuri de mișcare în aer
liber, construirea de
oameni de zăpadă

Februarie 2019 ”Pictăm iarna” Apă, acuarele, tempera, Educatoare, Ristea


palete, carton, hartie Iuliana
Activitate artistico -
plastică
Sala de grupă

Martie 2019 ”Confecționăm Lipici, carton, materiale Educatoare, Ristea


mărțișoare pentru cei din natură – scoici, Iuliana
dragi” plante presate

Activitate practică – Sala de grupă


confecționare de
mărțișoare

- Aplicarea de
chestionare pentru
identificarea opțiunilor
părinților grupei în ceea
ce privește activitățile ce
urmează a fi desfășurate Chestionare
în cadrul programului
”Școala Altfel ” (Anexa
1)

Aprilie ”În așteptarea Materiale puse la Educatoare, Ristea


iepurașului de Paște” dispoziție de Shopping Iuliana
2019 - sala de grupă City Galați
Activități creative –
pictură pe sticlă, pe
figurine de ipsos,
confecționare de
felicitări, tablouri, etc.

Mai 2019 ”Primăvara în natură” Curtea grădiniței Educatoare, Ristea


Iuliana
Plimbare în aer liber, - mijloc de
observarea transport
caracteristicilor
anotimpului primăvara

Iunie 2019 ”Vacanță mare, bine ai Curtea grădiniței - costume, Educatoare, Ristea
venit!” Program literar - baloane, Iuliana
artistic animatori
EVALUAREA PROIECTULUI

CANTITATIVĂ

- Întocmirea de procese verbale la fiecare activitate, cu consemnarea părinților prezenți;

- Centralizarea numărului de participanţi, la fiecare activitate, şi în total la activităţi;

Centralizarea numărului de activități realizat, în comparație cu cel planificat; se urmărește realizarea unui
număr de cel puțin 8 din cele 10 activități planificate;

Calitativă:

- La finalul proiectului vor fi aplicate chestionare de satisfacție părinților (Anexa 2), iar datele vor fi
centralizate de educatoare și prezentate părinților;

- Proiectul și stadiul de implementare a acestuia va fi popularizat în cadrul activităților comisiei metodice


a grădiniței și a cercurilor pedagogice;

- Expoziție cu materialele și produsele realizate în timpul activităților;

- Realizarea unui album cu imagini din timpul activităţilor proiectului.


GRĂDINIȚA CU P. N. NR. 2 DUDU ANEXA 1

GRUPA MIJLOCIE – PROGRAM NORMAL

EDUCATOARE: RISTEA IULIANA-ROXANA

An școlar 2018 – 2019

Chestionar de evaluare a satisfacției părinților privind activitățile desfășurate în cadrul


Parteneriatului ”Împreună pentru copii noștri”, în anul școlar 2018 - 2019

Stimați părinți,

Pentru evaluarea eficienței activităților desfășurate în cadrul parteneriatului grădiniță – familie vă


rugăm să completați chestionarul de mai jos (indiferent dacă ați participat sau nu la activități)

1. Ati participat activitațile desfășurate de preșcolari în cadrul parteneriatului ”Împreună


pentru copiii nostri”?

a. Da - Care?
…………………...…...………………………………………………………………………..……

………………………………………………………………………………………………………

………………………………………………………………………………………………………

b. Nu, deoarece ……………………..…………………………………….………………………..

………………………………………………………………………………………………………

………………………………………………………………………………………………………

2. Cum apreciați activitățile desfășurate?

a. Bine organizate, utile atât copiilor, cât și părinților;

b. O oportunitate de a-mi cunoaște mai bine copilul.

c. Un prilej de a petrece în mod util și creativ timpul cu copilul.

d. O modalitate de a cunoaște mai bine modul în care se desfășoară activitățile din grădiniță;

e. Un prilej de a socializa cu alți părinți;

f. Am învățat lucruri noi despre educația copilului;


g. Relaxante, placate, interesante;

h. O pierdere de timp

3. Ați discutat cu copilul despre activitățile desfășurate?

a. Da

Rezumați în câteva cuvinte impresiile copilului dvs:


……………………………...………………………………………………………….……………

………………………………………………………………………………………………………

………………………………………………………………………………………………………

b. Nu

4. Rezumați impresiile dvs. în urma participării la activitățile proiectului ” Împreună


pentru copiii nostri”:

……………………………...………………………………………………………….……………

………………………………………………………………………………………………………

………………………………………………………………………………………………………

………………………………………………………………………………………………………

5. Considerați că ați dobândit noi cunoștințe, informații și abilități ca urmare a participării


la activitățile proiectului? Care sunt acestea?

……………………………...………………………………………………………….……………

………………………………………………………………………………………………………

………………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………………

6. Completați afirmațiile de mai jos:

Cel mai plăcut /interesant aspect al activităților din proiectul de parteneriat a fost ……………… .
……………………………………………………………………………………………………..………..
………………………………………………………………………………………….…

Cel mai neplăcut aspect al activităților din proiectul de parteneriat a fost ………………..…….
……………………………………………………………………………………………………..…………
……………………………………………………………………………………..……

Recomandări și sugestii:

…………………………………………………………………………………………….………..

…………………………………………………………………………………………….………..

…………………………………………………………………………………………….………..

………………………………………………………………………………………………………

Vă mulțumesc!

Prof. Înv. Preșcolar Ristea Iuliana