Maketa Mihaila TIPAR

Universitatea de Studii Politice şi Economice Europene
Svetlana Mihaila Ana Avornic
BAZELE CONTABILITĂŢII
NOTE DE CURS
Chişinău, 2014
Bazele contabilităţii: Note de curs
657(075.8)
M 69
Lucrarea a fost recomandată pentru publicare de către

Senatului Universităţii de Studii Politice si Economice Europene
„Constantin Stere”. Proces verbal nr. 2 din 30 octombrie 2014.
Autori:
MIHAILA SVETLANA
AVORNIC ANA
Recenzenţi:
HAREA RUSLAN, dr. conf. univ.
GHEDROVICI Olesea , dr. conf. univ.
DESCRIEREA CIP A CAMEREI NAŢIONALE A CĂRŢII
Mihaila, Svetlana.
Bazele contabilităţii: Note de curs / Svetlana Mihaila, Ana
Avornic; Univ. de Studii Politice şi Econ. Europene. – Chişinău :
Complexul Editorial al INCE, 2014. – 152 p.
100 ex.
ISBN 978-9975-9932-6-5.
657(075.8)
M 69
© Mihaila Svetlana, Avornic Ana, 2014

© Complexul Editorial al INCE, 2014
ISBN 978-9975-9932-6-5.
2
Mihaila Svetlana, Avornic Ana
CUPRINS:
Prefaţă……….................................................................................. 555
Tema 1. INTRODEUCERE ÎN CONTABILITATE…..…............
1. Noţiunea, sarcinile şi funcţiile contabilităţii............................
2. Principiile de bază ale contabilităţii şi caracteristicile
calitative ale informaţiilor financiare…………………..........
3. Cadrul normativ al contabilităţii în Republica Moldova……
4. Contabilitatea financiară şi contabilitatea de gestiune……..
Tema 2. OBIECTUL ŞI METODA CONTABILITĂŢII ........
1.Obiectul de studiu al contabilităţii…………………………
2. Activele, caracteristica şi clasificarea lor………………..
3. Pasivele, caracteristica şi clasificarea lor…………………
4. Noţiuni privind costurile, cheltuielile şi veniturile………..
5. Metoda contabilităţii……………………………...………
Tema 3. BILANŢUL – PROCEDEU SPECIFIC METODEI
CONTABILITĂŢII......................................................................
1. Noţiuni generale privind bilanţul şi importanţa lui……..
2. Conţinutul, clasificarea, funcţiile şi structura bilanţului..
3. Tipurile de modificări bilanţiere, influenţate de operaţiile
economice………………………………………………...
Tema 4. CONTUL, DUBLA ÎNREGISTRARE ŞI BALANŢA 555
DE VERIFICARE – PROCEDEE SPECIFICE METODEI
CONTABILITĂŢII…
1. Noţiuni privind contul, destinaţia, funcţiile şi structura
acestuia……………...........................................................
2. Conturile de activ şi de pasiv, modul de funcţionare ale
acestora……………………………………………………
3. Planul de conturi: structura şi componenţa……………….
4. Dubla înregistrare şi corespondenţa conturilor…………...
5. Formule contabile şi clasificarea lor……………………..
6. Conturile sintetice şi analitice, legătura reciprocă între
ele………………………………………………………..
7. Balanţa de verificare şi importanţa acesteia………………
3
Tema 5. SCHEMA GENERALĂ A CONTABILITĂŢII
PRINCIPALELOR OPERAŢII ECONOMICE......................
1. Aspecte generale privind contabilitatea procurărilor de bunuri…
2. Schema generală a contabilităţii costurilor………………
3. Schema generală a contabilităţii cheltuielilor……………
4. Schema contabilităţii veniturilor şi determinarea rezultatelor
financiare…………………………………………………
Tema 6. EVALUAREA ŞI CALCULAŢIA CA PROCEDEE
ALE METODEI CONTABILITĂŢII........................................
1. Noţiuni privind evaluarea şi principiile acesteia…………
2. Metode de evaluare ale patrimoniului…………………….
3. Calculaţia ca instrument al evaluării, tipurile calculaţiei…
Tema 7. DOCUMENTAŢIA CA PROCEDEU AL METODEI
CONTABILITĂŢII.....................................................................
1. Noţiuni privind documentele şi funcţiile lor……………..
2. Clasificarea documentelor……………………………….
3. Modul de întocmire, primire şi prelucrare a documentelor…
Tema 8. INVENTARIEREA CA PROCEDEU AL METODEI
CONTABILITĂŢII…………………………………………….
1. Noţiunea, importanţa şi tipurile inventarierii……………
2. Modul de reflectare în contabilitate a rezultatelor inventarierii
Tema 9. REGISTRELE ŞI FORMELE CONTABILE............
1. Caracteristica registrelor contabile şi clasificarea lor……
2. Formele de contabilitate şi caracteristica lor…………..
Tema 10. SITUAŢIILE FINANCIARE ŞI SEMNIFICAŢIA
ACESTORA ÎN CONTABILITATE........................................
1. Noţiunea şi clasificarea situaţiilor financiare……………
2. Caracteristica generală a situaţiilor financiare…………..
Anexe .............................................................................................
Referinţe bibliografice..................................................................
4
PREFAŢĂ
„Cel iscusit să scoată esenţialul şi din cărţile cele mici

şi din cele mari, ca albina din flori”.
(Böhtlingk, Chrest., 191, 7 sq.)
Contabilitatea a devenit una dintre cele mai importante

instrumente ale gestiunii patrimoniului unei entităţi. Contabilitatea
este ştiinţa economică, care are ca obiectiv principal înregistrarea
operaţiunilor efectuate de entitate, înregistrarea efectelor acestora
în vederea determinării utilităţii activităţii economice.
Contabilitatea ca ştiinţă se leagă de formarea unei profesii de
economist-contabil, căruia i se încredinţează administrarea
patrimoniului la nivel macro şi microeconomic.
Conţinutul acestei lucrări „Bazele contabilităţii” este destinată
în special studenţilor din învăţământ cu profil economic, care prin
planul lor de studiu se vor preocupa şi de contabilitate, de
asemenea cadrelor didactice.
Totodată, toţi specialiştii în domeniu, consumatori de
informaţie contabilă, producători şi consumatori de ştiinţă
contabilă, acestea găsesc în lucrarea de faţă răspunsuri la unele
întrebări ce ţin de studiul contabilităţii. Studiul acestei discipline le
permite să acumuleze cunoştinţele necesare privind obiectul de
studiu al contabilităţii, noţiunile de bază ale contabilităţii, să
înţeleagă rolul contabilităţii în cadrul sistemului informaţional, să
recunoască locul în cadrul patrimoniului a oricărui element
economic, analiza şi funcţionarea conturilor.
Temele expuse sunt redate în corespundere cu programul
cursului „Bazele contabilităţii”, în conformitate cu Planul de
conturi contabile al activităţii economico-financiare a entităţilor şi
Standardele Naţionale de Contabilitate.
În lucrare este structurat şi elucidat conţinutul de bază a
fiecărei întrebări. Fiecare temă se finalizează cu întrebări de
autocontrol, ceea ce dă posibilitatea cititorului să verifice dacă au
fost preluate corect aspectele tratate în lucrare.
5
Totodată, fiind convinşi că perfecţionarea şi dezvoltarea
ştiinţei, va impune cerinţe noi în domeniul contabilităţii, după cum
cercetarea ştiinţifică va duce la apariţia noilor idei în acest
domeniu, vom fi recunoscători pentru orice sugestie şi propunere
cu privire la îmbunătăţirea conţinutului ei.
AUTORII
6
Tema 1. INTRODUCERE
ÎN CONTABILITATE
După studiul acestei teme veţi fi familiarizaţi cu evoluţia şi

necesitatea contabilităţii, cu sarcinile şi funcţiile acesteia, veţi
înţelege principiile de bază ale contabilităţii şi caracteristicile
calitative ale informaţiilor contabile, veţi cunoaşte cadrul
normativ al contabilităţii în Republica Moldova, veţi
recunoaşte deosebirile dintre contabilitatea financiară şi de
gestiune
1. Noţiunea, sarcinile şi funcţiile contabilităţii

Evidenţa economică a apărut la cele mai timpurii stadii de
dezvoltare a societăţii umane şi a existat în toate formaţiunile
social-economice.
Arheologii au stabilit că evidenţa în scris a existat încă în sec.
XIII î.e.n. la egipteni şi în sec. V-III î.e.n. la perşi. Însă, cea mai
dezvoltată evidenţă din acele timpuri se practica în Roma Antică.
În comuna primitivă se ţinea evidenţa mijloacelor de muncă
(uneltelor) şi a bunurilor muncii. Evidenţa se ţinea cu ajutorul
crestăturilor pe copaci şi funiilor înnodate.
În orânduirea sclavagistă evidenţa a atins cel mai înalt nivel
în Egiptul Antic – pentru evidenţa averii faraonilor erau pregătite
persoane speciale.
În orânduirea feudală evidenţa economică s-a perfecţionat ca
meserie. A început să fie ţinută nu doar evidenţa mijloacelor de
producţie, dar şi a veniturilor şi cheltuielilor feudalilor. În această
perioadă apar primele cărţi de contabilitate.
Prima lucrare din literatura contabilă, care prezintă pentru
întâia oară descrierea partidei duble în contabilitate, a apărut la
Veneţia, în anul 1494, întitulată Tratat de contabilitate în partidă
7
dublă şi aparţine italianului Luca Pacioli (1445-1517). În această
lucrare, Luca Pacioli, analizează contabilitatea ca un ansamblu de
principii şi reguli privind înregistrarea în partidă dublă a averii ce
aparţine unui negustor, precum şi toate afacerile acestuia, în
ordinea în care au avut loc. Luca Pacioli nu a pretins că a inventat
contabilitatea în partidă dublă, dar această parte a cărţii sale a fost
tradusă în multe limbi, contabilitatea în partidă dublă fiind
denumită „metoda italiană”. De aceea, o mare parte a
vocabularului contabil provine din limba italiană, de exemplu:
casă, bancă, capital, jurnal, cont, debit, credit, bilanţ etc.
Profesia contabilă liberală s-a dezvoltat mult mai târziu, în
secolul al XVIII-lea, o dată cu crearea primului corp al contabililor
în Marea Britanie (Institutul Scoţian al Contabililor Autorizaţi,
în 1854).
Contabilitatea studiază efectele tranzacţiilor economice şi ale
altor evenimente asupra situaţiei economice şi financiare, precum
şi asupra performanţei entităţii, în scopul informării utilizatorilor
interni şi externi. Prin limbajul său, prin sistemul propriu de
concepte şi proceduri, contabilitatea este singura disciplină care
poate furniza informaţii financiare despre o organizaţie.
Contabilitatea cuprinde o terminologie unică şi este bazată pe
anumite reguli comune pentru toate entităţile care desfăşoară
activitate de întreprinzător şi este înregistrată în Republica
Moldova, indiferent de tipul de proprietate, apartenenţa ramurală şi
forma organizatorico-juridică a acesteia.
Contabilitatea este un sistem de culegere, prelucrare şi

transmitere a informaţiei diferitor utilizatori de informaţii atât
interni cât şi externi.
Sarcinile contabilităţii constau în:

1. Furnizarea datelor şi a informaţiilor necesare elaborării
programelor de activitate;
2. Înregistrarea cronologică a operaţiilor economice şi
financiare, prelucrarea şi păstrarea informaţiilor cu privire la
situaţia patrimoniului;
8
3. Controlul operaţiilor patrimoniale în vederea asigurării
integrităţii patrimoniului;
4. Controlul exactităţii datelor contabile pentru reflectarea
reală a patrimoniului;
5. Furnizarea datelor şi informaţiilor pentru urmărirea
folosirii judicioase a factorilor de producţie;
6. Furnizarea datelor şi informaţiilor necesare întocmirii
regulate a documentelor de sinteză.
Pentru realizarea sarcinilor, contabilitatea trebuie sa
îndeplinească anumite condiţii, dintre care: să fie operativă,
precisă, exactă, simplă, să fie organizată în mod unitar în ceea ce
priveşte metodologia de înregistrare, calculare, centralizare a
informaţiilor, să se adapteze managementului în ceea ce priveşte
bugetarea, controlul şi coordonarea.
Se disting următoarele funcţii ale contabilităţii:
Funcţia de înregistrare şi prelucrare a datelor constă în
consemnarea, potrivit unor principii şi reguli proprii, a proceselor
şi fenomenelor economice ce apar în cadrul entităţilor.
Funcţia de informare constă în observarea subiectivă,
neîntreruptă şi documentar fondată a existenţei şi modificărilor
patrimoniale. Prin această funcţie utilizatorii sunt asiguraţi cu
informaţia despre cantitatea şi mărimea valorică a bunurilor
materiale, despre costurile la fabricarea producţiei şi prestarea
serviciilor, despre decontările cu personalul, veniturile şi
cheltuielile entităţii, despre rezultatele financiare.
Funcţia de control cuprinde toată activitatea economică a
entităţii. Sensul acestei funcţii constă în aceea, că concomitent cu
organizarea evidenţei contabile se realizează şi controlul asupra
integrităţii patrimoniului.
Funcţia ştiinţifică. În baza analizei informaţiei situaţiilor
financiare şi a datelor contabile în general se formulează deduceri
aferente proceselor şi fenomenelor din economia entităţii. Pot fi
prognozate unele tendinţe de dezvoltare economică pe perioada
apropiată.
9
Funcţia juridică. Datele din contabilitate şi documentele
primare servesc ca probă în instanţele de judecată în cazul
soluţionării unor litigii.
2. Principiile de bază ale contabilităţii şi

caracteristicile calitative ale informaţiilor financiare
Contabilitatea se ţine conform unor principii fundamentale
care stau la baza organizării acesteia şi sunt stipulate în Legea
contabilităţii nr. 113 din 27.04.2007, articolul 6.
Principiile de bază ale contabilităţii:
a) continuitatea activităţii
b) contabilitatea de angajamente
c) permanenţa metodelor
d) separarea patrimoniului şi datoriilor
e) necompensarea
f) consecvenţa prezentării
Principiile de bază, se aplică în conformitate cu Standardele
Naţionale de Contabilitate (SNC). Abateri de la principiile de bază
pot fi admise în cazuri excepţionale. Orice abateri, precum şi
motivele care le-au determinat, trebuie prezentate în notele
explicative împreună cu o evaluare a efectului acestora asupra
activelor, datoriilor, situaţiei financiare şi a profitului sau pierderii.
Definirea şi semnificaţia principiilor de bază conform SNC:
Continuitatea activităţii prevede întocmirea situaţiilor
financiare pornind de la ipoteza că entitatea îşi va continua în mod
normal funcţionarea cel puţin pe o perioadă de 12 luni din data
raportării fără intenţia sau necesitatea de a-şi lichida sau reduce în
mod semnificativ activitatea. În cazul în care situaţiile financiare
nu se întocmesc conform principiului continuităţii activităţii
trebuie prezentată baza de întocmire a situaţiilor financiare şi
motivul pentru care entitatea nu poate să-şi continue activitatea.
Contabilitatea de angajamente impune recunoaşterea
elementelor situaţiilor financiare, cu excepţia elementelor situaţiei
fluxurilor de numerar, pe măsura apariţiei acestora, indiferent de
momentul încasării/plăţii de numerar sau compensării în altă formă.
10
Separarea patrimoniului şi datoriilor prevede prezentarea în
situaţiile financiare doar a informaţiilor despre patrimoniul şi
datoriile entităţii, care trebuie contabilizate separat de patrimoniul
şi datoriile proprietarilor şi ale altor entităţi;
Necompensarea constă în prezentarea distinctă în situaţiile
financiare a elementelor patrimoniale. Compensarea reciprocă nu
se admite, cu excepţia cazurilor în care compensarea este permisă
de SNC;
Consecvenţa prezentării prevede menţinerea modului de
prezentare şi de clasificare a elementelor în situaţiile financiare de
la o perioadă de gestiune la alta, cu excepţia cazurilor când:
 în urma unei modificări semnificative în natura activităţii
entităţii sau în urma unei analize a indicatorilor situaţiilor
financiare, este mai relevantă o altă prezentare sau clasificare a
elementelor situaţiilor financiare ţinând cont de metodele şi
procedeele politicilor contabile elaborate conform SNC „Politici
contabile, modificări ale estimărilor contabile, erori şi evenimente
ulterioare”;
 în SNC a fost modificat modul de prezentare a elementelor
situaţiilor financiare.
Informaţiile din situaţiile financiare trebuie să corespundă
următoarelor caracteristici calitative:
 inteligibilitatea – informaţiile trebuie clasificate,
caracterizate şi prezentate în mod clar şi concis;
 relevanţa – informaţiile trebuie să fie importante pentru
utilizatori şi să-i ajute pe aceştia să evalueze evenimentele trecute,
prezente sau viitoare, să confirme sau să corecteze evaluările lor
anterioare;
 credibilitatea – informaţiile trebuie să fie complete, neutre şi
fără erori semnificative;
 comparabilitatea – situaţiile financiare trebuie să conţină
informaţii comparative aferente perioadei precedente pentru toate
elementele raportate ale perioadei de gestiune curente, dacă SNC
nu permit altfel.
11
3. Cadrul normativ al contabilităţii în Republica

Moldova
Sistemul de reglementare normativă al contabilităţii
reprezintă totalitatea actelor legislative şi normative, care
reglementează ţinerea contabilităţii şi întocmirea situaţiilor
financiare.
Prin aceasta se asigură urmărirea şi raportarea unitară a

indicatorilor economico-financiari. Contabilitatea cuprinde o
terminologie unică şi este bazată pe anumite reguli comune pentru
toate entităţile care desfăşoară activitate de întreprinzător şi este
înregistrată în Republica Moldova, indiferent de tipul de
proprietate, apartenenţa ramurală şi forma organizatorico-juridică a
acesteia (cu excepţia organizaţiilor bugetare).
Ca acte legislative şi normative privind reglementarea
contabilităţii în Republica Moldova se aplică:
 Legea contabilităţii;
 Standardele Naţionale de Contabilitate;
 Planul general de conturi contabile;
 Politici contabile;
 Instrucţiuni, scrisori şi alte acte instructive emise de
Ministerul Finanţelor al Republicii Moldova;
 Codul fiscal;
 Legea bugetului;
 Legea asigurărilor sociale şi medicale.
Legea contabilităţii stabileşte principiile metodologice unice
a evidenţei contabile şi a situaţiilor financiare, modul de organizare
şi ţinere a contabilităţii. Tot aici se găsesc şi unii termeni privind
documentele contabile, bilanţul, conturile. În Legea contabilităţii
este formulată caracteristica scurtă a registrelor de evidenţă, a
inventarierii, modul de reflectare a rezultatelor constatate în urma
inventarierii.
Scopul legii reprezintă stabilirea cadrului juridic, a cerinţelor
unice şi a mecanismului de reglementare a contabilităţii şi
raportării financiare în Republica Moldova, prin descrierea:
12
 noţiunilor de bază utilizate;
 principiilor de bază şi caracteristicilor calitative;
 obligativitatea ţinerii contabilităţii;
 reglementarea contabilităţii;
 organizarea contabilităţii.
Standardele Naţionale de Contabilitate sunt bazate pe
directivele Uniunii Europene şi pe SIRF, elaborate şi aprobate de
Ministerul Finanţelor al Republicii Moldova, care stabilesc reguli
generale obligatorii privind ţinerea contabilităţii şi raportarea
financiară.
Planul general de conturi contabile reglementează modul de
înregistrare a faptelor economice în funcţie de conţinutul economic
al acestora, cu respectarea principiilor, normelor şi politicilor
contabile ale entităţii cu ajutorul conturilor contabile.
Codul Fiscal reprezintă o totalitate de reguli aferente
calculării impozitelor şi constatării acestora în funcţie de caz. Prin
codul fiscal se stabilesc principiile generale ale impozitării în
Republica Moldova, statutul juridic al contribuabililor, al organelor
fiscale şi al altor participanţi la relaţiile reglementate de legislaţia
fiscală, principiile de determinare a obiectului impunerii,
principiile evidenţei veniturilor şi cheltuielilor deduse, modul şi
condiţiile de tragere la răspundere pentru încălcarea legislaţiei
fiscale, precum şi modul de contestare a acţiunilor organelor fiscale
şi ale persoanelor cu funcţii de răspundere ale acestora.
În decursul anului apar modificări în legislaţie în rezultatul
unor factori economici şi sociali. Aceste schimbări sunt reflectate
în materialele instructive şi metodice curente – scrisori ale
Ministerului de Finanţe, Instrucţiuni, Regulamente etc.
13
4. Contabilitatea financiară şi contabilitatea de

gestiune
Dezvoltarea evolutivă a contabilităţii a condiţionat apariţia
unei noi direcţii independente, contabilitatea de gestiune, care s-a
separat de contabilitatea financiară, ca rezultat al necesităţii de
informaţii mai detaliate pentru luarea deciziilor şi asigurarea unui
control mai eficient asupra activităţii entităţii.
Organizarea contabilităţii este necesară pentru a cunoaşte,
controla şi analiza procesele interne, ca urmare a numeroaselor
operaţii de mişcare şi transformare, care se produc continuu.
Astfel, conform art. 3 din Legea contabilităţii, se prevede
organizarea şi conducerea a două circuite în sistemul informaţional
contabil al entităţii:
 unul care redă imaginea entităţii în exterior – contabilitatea
financiară;
 altul care descrie procesele interne ale entităţii –
contabilitatea de gestiune (managerială, de producţie, analitică).
Contabilitatea financiară reprezintă un sistem de colectare,

grupare, prelucrare şi sistematizare a informaţiei privind existenţa
şi mişcarea elementelor patrimoniale în expresie valorică pentru
întocmirea situaţiilor financiare.
Organizarea şi conducerea contabilităţii financiare este

obligatorie pentru toate persoanele fizice şi juridice, care s-au
înregistrat ca agenţi economici. Astfel, entităţile sunt obligate să
colecteze şi să prelucreze datele în forma prevăzută şi cu un nivel
înalt de exactitate, în conformitate cu legislaţia în vigoare şi SNC,
indiferent de faptul, dacă conducerea entităţii consideră că aceste
date sunt necesare, sau nu sunt.
Astfel, contabilitatea financiară are ca obiect de activitate:
 evaluarea elementelor patrimoniale ale entităţii;
 înregistrarea tuturor operaţiilor de modificare a elementelor
patrimoniale;
 stabilirea rezultatelor finale ale activităţii entităţii;
14
 desfăşurarea lucrărilor prealabile întocmirii situaţiilor
financiare (efectuarea inventarierii, întocmirea balanţelor de
verificare);
 întocmirea şi prezentarea situaţiilor financiare prevăzute de
legislaţie (bilanţul, situaţia de profit şi pierderi, situaţia
fluxurilor de numerar, situaţia modificărilor capitalului
propriu).
Informaţiile obţinute în contabilitatea financiară pot fi
folosite de diferiţi utilizatori, atât interni, cât şi externi.
Contabilitate de gestiune reprezintă un sistem de

colectare, prelucrare, pregătire şi transmitere a informaţiei
contabile pentru planificarea, calcularea costurilor, verificarea şi
analiza executării bugetelor, în scopul pregătirii rapoartelor
interne pentru luarea deciziilor manageriale.
Organizarea contabilităţii de gestiune se organizează în mod

liber. Ea este organizată în funcţie de nevoile proprii de informare
ale entităţii. Această parte a contabilităţii este un instrument
absolut necesar conducerii entităţii. Contabilitatea de gestiune nu
se organizează în mod obligatoriu, în schimb entităţile mari îşi
definesc proceduri stricte şi detaliate privind organizarea
contabilităţii de gestiune, având în vedere specificul activităţii şi
nevoile interne de informare.
Astfel, contabilitatea de gestiune are ca obiect de activitate:
 calcularea costurilor de producţie pe produse, servicii, lucrări;
 determinarea anumitor rezultate analitice la nivelul
subdiviziunilor de producţie;
 furnizarea informaţiilor pentru stabilirea bugetelor;
 furnizarea informaţiilor pentru calcularea rentabilităţii,
productivităţii diferitor subdiviziuni de producţie;
 efectuarea controlului de gestiune şi luarea deciziilor gestionare.
15
Tabelul 1. Diferenţierea contabilităţii financiare de

contabilitatea de gestiune
Criterii de Contabilitatea Contabilitatea
comparare financiară de gestiune
1 2 3
Asigurarea cu informaţie a
Întocmirea situaţiilor
Scopul managerilor în scopuri de
financiare pentru
contabilităţii planificare, control si de
utilizatori
dirijare a activităţii
Utilizatorii
Utilizatorii interni şi
principali de Numai utilizatori interni
externi
informaţie
Obligativitatea
Organizare impusa
organizării Organizare după necesitate
de legislaţie
contabilităţii
Nu este limitata ca
Sistem de
Sisteme de contabilitatea în partida
contabilitate în
contabilitate dubla, poate fi folosit orice
partidă dublă
sistem potrivit
Respectarea
Nivelul de obligatorie a
Nu exista norme si limitări
reglementare principiilor şi
normelor acceptate
Etaloane de Unitatea valorică Orice unitate de măsura
măsurare (bani) potrivită
Obiectul evidentei Diferite subdiviziuni
Entitatea în ansamblu
si analizei structurale ale entităţii
La cerere, în mod neregulat,
Frecventa
Periodic, în mod dar poate fi impus de
întocmirii
regulat conducere si regularitatea
rapoartelor
rapoartelor interne
Gradul de
Date exacte Multe date aproximative
exactitate
Informaţia poate fi
Datele nu se dau publicităţii
publicată, uneori se
Publicitatea deoarece în mare parte
publică în mod
reprezintă taina comercială
obligatoriu
16
Contabilitatea financiară şi cea de gestiune sunt legate
reciproc şi reprezintă părţi componente ale unui sistem unic de
evidenţă.
Contabilitatea financiară arată, ,,cum a fost”, iar
contabilitatea de gestiune ,,cum trebuie să fie”. Contabilitatea
financiară utilizează doar unitatea bănească pentru înregistrarea
operaţiilor economice, dat fiind faptul că informaţiile contabilităţii
financiare trebuie oferite sub formă generalizată. Informaţiile
contabilităţii financiare sunt exacte, deoarece ele se înregistrează în
contabilitate numai după ce tranzacţiile au avut loc, fiind preluate
din documentele întocmite. Ca limbaj al oamenilor de afaceri,
Contabilitatea de gestiune operează cu etalonul bănesc, însă
informaţiile furnizate pot fi exprimate şi în unităţi fizice (ore-
muncă, tone, bucăţi etc.). În contabilitatea de gestiune sunt des
utilizate evaluările previzionale, poate chiar mult mai des, decât
datele exacte (în scop de planificare, luare a deciziilor).
Spre deosebire de contabilitatea financiară care se
organizează pe baza actelor normative şi legislative în vigoare,
contabilitatea de gestiune funcţionează pe baza unor reguli stabilite
de entitate, conform propriilor nevoi. Faptul separării contabilităţii
în financiară şi de gestiune nu denotă că la entitate există două
contabilităţi şi diverse registre de evidenţă. La entitate funcţionează
un singur sistem contabil, însă el este construit în aşa fel, încât prin
regruparea datelor iniţiale tuturor utilizatorilor să le fie pusă la
dispoziţie acea informaţie, care îi va ajuta să ia decizii corecte.
17
ÎNTREBĂRI DE AUTOCONTROL:
1. Când apare prima dată noţiunea de „contabilitate”?

2. Care acte legislativ-normative formează cadrul conceptual al
contabilităţii în Republica Moldova?
3. Care sunt obiectivele şi funcţiile de bază ale contabilităţii?
4. Care sunt principiile contabile prevăzute de Legea
Contabilităţii? Exemplificaţi fiecare principiu contabil în parte.
5. Cine sunt principalii utilizatori ai informaţiei contabile?
6. Care sunt deosebirile şi asemănările dintre contabilitatea
financiară şi contabilitatea de gestiune? Comentaţi asupra
acestora?
7. Conform SNC care sunt cerinţele faţă de informaţiile din
situaţiile financiare?
18
Tema 2. OBIECTUL ŞI METODA

CONTABILITĂŢII
După studiul acestei teme veţi fi familiarizaţi cu obiectul de

studiu al contabilităţii, veţi cunoaşte structura activelor şi
pasivelor, veţi înţelege caracteristica şi clasificarea lor, veţi
însuşi noţiunile privind costurile, cheltuielile şi veniturile, veţi
lua cunoştinţă cu metoda contabilităţii
1. Obiectul de studiu al contabilităţii

Ca orice ştiinţă contabilitatea are un obiect de studiu.
Obiectul de studiu al contabilităţii include următoarele categorii:
patrimoniul, procesele economice, costurile, cheltuielile, veniturile
şi rezultatul financiar. La baza obiectului de studiu al contabilităţii
stă patrimoniul entităţii.
Prin patrimoniu se înţelege totalitatea bunurilor

economice (imobilizări corporale, necorporale, financiare) pe
care le gestionează un agent economic, precum şi totalitatea
drepturilor şi datoriilor pe care acesta şi le asumă în legătură cu
bunurile pe care le posedă.
Pentru a dispune de aceste bunuri sunt necesare anumite

surse de formare (finanţare). În cadrul acestora distingem relaţii de
drept şi relaţii de obligaţii.
Relaţiile de drept au în vedere situaţia în care entitatea îşi
procură o parte din avere din resurse proprii. Astfel, partea
respectivă din patrimoniu poartă denumirea de capital propriu.
Relaţiile de obligaţii au în vedere situaţia în care entitatea
îşi procură o parte din avere din resurse aparţinând altor persoane
fizice şi juridice. Bunurile respective nu-i aparţin de drept, iar
19
echivalentul valoric al acestora trebuie restituit proprietarului.
Astfel, partea corespunzătoare din patrimoniu poartă denumirea de
capital străin.
Obiectul de studiu al contabilităţii constituie reflectarea

valorică a patrimoniului entităţii, precum şi mişcarea,
modificarea lui ca urmare a operaţiilor economice ce generează
costuri, cheltuieli, venituri în vederea obţinerii rezultatelor
financiare într-o perioadă de gestiune.
Trăsăturile de bază ale obiectului contabilităţii sunt:

 Contabilitatea studiază patrimoniul în expresie valorică
 Contabilitatea studiază modul de gestionare al
patrimoniului
 Contabilitatea studiază echilibrul global al patrimoniului
 Contabilitatea studiază echilibrul intern al patrimoniului
Conceptul obiectului contabilităţii este prezentat în figura de
mai jos:
PATRIMONIUL
Bunuri economice Drepturi Datorii
CICLUL DE ACTIVITATE A ENTITĂŢII
Procesul de aprovizionare Procesul de producţie Procesul de distribuire
Cheltuieli Costuri Cheltuieli şi Venituri
Rezultatul = Venituri - Cheltuieli
Figura 1. Conceptul obiectului contabilităţii
20
Din punct de vedere al existenţei bunurile economice se
caracterizează printr-o formă concretă delimitată ca bunuri
(produse, materiale, clădiri, mijloace de transport, numerar, maşini,
utilaje, marfă etc.).
Pentru a dispune de bunurile economice sunt necesare
anumite surse de formare (finanţare). Sursele de formare se
exprimă prin totalitatea drepturilor (raporturi de proprietate) şi
datoriilor.
Ciclul normal de activitate al unei entităţi reprezintă perioada
de timp dintre momentul achiziţionării activelor care sânt destinate
procesării şi momentul transformării lor în numerar.
Procesele economice produc modificări şi transformări în
structura patrimoniului. Corespunzător stadiilor circuitului
economic (producţia, repartiţia, schimbul, consumul) conţinutul
proceselor economice îl pot forma: aprovizionarea, producţia şi
distribuirea.
Procesul de aprovizionare cuprinde operaţiile economice
efectuate de entitate pentru procurarea bunurilor. Astfel, se
comandă şi se încheie contracte cu entitatea-vânzător; se
recepţionează bunurile primite; se achită datoriile faţă de furnizori
pentru bunurile achiziţionate. Valoarea acestora se compune din
valoarea de cumpărare şi cheltuieli de achiziţie. Contabilitatea
reflectă: valoarea de cumpărare a bunurilor materiale, precum şi
costurile de transportare încărcare, descărcare, depozitare, taxe
vamale – calculând costul bunurilor achiziţionate formând costul
de intrare.
Procesul de producere se mai consideră procesul de bază a
activităţilor producătoare şi se reflectă sub forma costurilor.
Bunurile fabricate conţin costuri de producţie ca: directe materiale,
directe cu personalul şi indirecte de producţie.
Cu calcularea costului de producţie se ocupă contabilitatea de
gestiune, astfel colectând toate costurile – determină costul efectiv.
Procesul de distribuire include operaţii ce ţin de predarea
produselor/serviciilor la cumpărător şi încasarea numerarului din
vânzarea produselor/serviciilor vândute. În procesul de distribuire
21
contabilitatea reflectă costul vânzărilor, cheltuielile de distribuire
şi venitul din vânzări etc.
2. Activele, caracteristica şi clasificarea lor

Deoarece bunurile economice se afla în continuă mişcare şi
transformare în cadrul circuitului economic ele poartă denumirea
de active. Structura lor se modifică permanent datorită operaţiilor
ocazionate de procesele economice.
Activele reprezintă resursele economice identificabile şi

controlabile de către entitate ce provin din fapte economice
trecute din a căror utilizare se aşteaptă obţinerea unor beneficii
economice.
Conţinutul activelor se stabileşte pe baza a două criterii:

 Gradul de lichiditate care se referă la capacitatea unui
bun economic de a parcurge întregul ciclu de exploatare până la
transformarea în bani.
 Modul de valorificare a bunurilor, care se referă la felul
în care acestea participă şi se consumă în producţie şi la modul în
care îşi transmit valoarea asupra produselor/serviciilor.
Clasificarea activelor conform lichidităţii. Prin lichiditate se are
în vedere, capacitatea fiecărui mijloc economic de a parcurge calea
normală a ciclului de exploatare până la transformarea lui în bani.
Gradul de lichiditate este termenul în care un bun economic sau un
drept poate fi transformat în bani lichizi în cursul circuitului lui.
Activul cuprinde totalitatea elementelor grupate în ordinea
creşterii lichidităţii: active imobilizate şi active circulante.
Activele entităţii se clasifică în felul următor:
22
Imobilizări necorporale
Imobilizări corporale
Active biologice imobilizate
Investiţii financiare pe termen lung

Activele
imobilizate
Investiţii imobiliare
Creanţe şi avansuri acordate pe termen

ACTIVELE ENTITĂ
lung
Alte active imobilizate
Stocuri
Activele Creanţe comerciale şi calculate
circulante
Alte creanţe curente
Numerar
Investiţii financiare curente
Alte creanţe circulante
Figura 2. Clasificarea activelor entităţii
23
Activele imobilizate se caracterizează printr-o perioadă
îndelungată de participare la circuitul economic (mai mare de 1
an).
Imobilizările necorporale reprezintă imobilizări nemonetare
care nu îmbracă o formă materială, identificabile şi controlabile de
entitate. În componenţa acestora se includ: drepturi de autor şi
titluri de protecţie, brevete şi mărci, know-how-urile, licenţă de
activitate, programele informatice, desene şi modelele industriale,
drepturile de utilizare a activelor imobilizate, imobilizări
necorporale primite în gestiune, alte imobilizări necorporale.
Imobilizările corporale sunt active care îmbracă formă
fizică naturală, au o durată de utilizare mai mare de un an, se
folosesc în activitatea entităţii sau se află în procesul creării şi nu
sunt destinate vânzării. Din componenţa imobilizărilor corporale
fac parte: mijloace fixe, terenuri, imobilizări corporale în curs de
execuţie, resurse minerale.
Activele biologice imobilizate reprezintă activele biologice
mature care asigură obţinerea multiplă a produselor agricole şi/sau
a activelor biologice adiţionale pe parcursul unei perioade ce
depăşeşte un an (de exemplu, viile, livezile, plantaţiile de
pomuşoare roditoare, culturi multianuale de flori, de furaje,
legumicole, vacile, ovinele, porcinele, cabalinele adulte) precum şi
activele biologice imature care se află în perioada de pregătire spre
utilizare după destinaţie (de exemplu, viile şi livezile plantate, până
la transferarea lor în categoria pe rod).
Investiţiile financiare sunt active sub formă de valori
mobiliare, cote de participaţie în capitalul social al altor entităţi şi
alte investiţii deţinute de entitate în scopul exercitării controlului,
obţinerii veniturilor sau altor beneficii economice (acţiuni,
obligaţiuni, bonuri de trezorerie, certificate bancare). Termenul de
deţinere mai mare de 12 luni.
Investiţiile imobiliare reprezintă proprietate imobiliară
deţinută (de proprietar sau locatar în baza unui contract de leasing
financiar), mai degrabă în scopul închirierii şi/sau pentru creşterea
valorii acesteia, decât pentru a fi:
24
 utilizată în producţie, pentru furnizarea de bunuri,
prestarea serviciilor sau în scopuri administrative;
 vândută în procesul desfăşurării normale a activităţii.
Creanţele reprezintă drepturi ale entităţii ce decurg din
tranzacţii sau evenimente trecute şi din stingerea cărora se aşteaptă
intrări (majorări) de resurse care încorporează beneficii economice.
Cheltuielile anticipate pe termen lung reprezintă cheltuielile
suportate în perioada de gestiune, dar care urmează a fi trecute la
costurile şi cheltuielile perioadelor viitoare în curs de peste
un an).
Activele circulante sunt activele cu termenul de utilizare
până la un an, consumându-se într-un singur circuit economic.
Stocurile reprezintă bunurile economice aflate la dispoziţia
entităţii destinate pentru a fi consumate la prima lor utilizare,
pentru a fi înregistrate ca producţie în curs de execuţie, pentru a fi
vândute în aceeaşi stare sau după prelucrarea lor în procesul de
producţie: (materie primă, materiale, semifabricate, combustibil,
piese de schimb, ambalaje, obiecte de mică valoare şi scurtă
durată, producţia în curs de execuţie, produse, mărfuri etc.).
Creanţele reprezintă drepturi ale entităţii ce decurg din
tranzacţii sau evenimente trecute şi din stingerea cărora se aşteaptă
intrări (majorări) de resurse care încorporează beneficii economice:
creanţe comerciale, avansuri acordate, creanţe ale bugetul,
creanţe ale personalului, creanţe privind veniturile calculate,
creanţe privind asigurările, alte creanţe curente etc.
Numerarul reprezintă activele cele mai lichide ale entităţii şi
se pot regăsi la entitate în casierie, disponibil în băncile comerciale,
alte conturi bancare, etc.
Investiţii financiare reprezintă active sub formă de valori
mobiliare, cote de participaţie în capitalul social al altor entităţi,
depozite, împrumuturi acordate şi alte investiţii deţinute de entitate în
scopul exercitării controlului, obţinerii veniturilor sau altor beneficii
economice (≤12 luni).
Cheltuieli anticipate curente reprezintă cheltuielile apărute
în perioada de gestiune, dar care urmează a fi trecute la cheltuieli
în perioadele viitoare în decurs de până la un an (plata privind
25
ratele de leasing operaţional, plata poliţei de asigurare, plata de
abonament pentru ziare, reviste, ediţii periodice şi informative
etc.).
3. Pasivele, caracteristica şi clasificarea lor

Deoarece sursele de formare nu-şi schimbă volumul şi structura
în mod independent, dar sunt condiţionate de mişcările şi
transformările elementelor de activ, respectiv ele sunt numite pasive.
Pasivul delimitează clasificarea surselor de formare:

* în funcţie de gradul de apartenenţă (surse proprii – capital
propriu şi surse împrumutate – datorii).
* în funcţie de termenul de achitare (exigibilitate).
Exigibilitatea indică perioada de timp în care o datorie devine
scadentă şi ca urmare trebuie achitată.
26
Pasivele entităţii se clasifică în felul următor:
Capital social si suplimentar
Rezerve
Profit nerepartizat (pierdere

Capital propriu
Alte elemente de capital propriu
PASDIVELE ENTITĂ
Rezultat financiar total
Datorii pe termen lung
Datorii financiare pe termen lung
Datorii
Alte datorii pe termen lung
Datorii curente
Datorii financiare curente
Datorii comerciale curente
Datorii calculate curente
Alte datorii curente
Figura 3. Clasificarea pasivelor entităţii
Elementele capitalului propriu influenţează diferit asupra

valorii acestuia, unele determinându-i majorarea, iar altele
micşorarea.
Capitalul social reprezintă valoarea totală a părţilor sociale ale
proprietarilor entităţii, sau reprezintă valoarea aporturilor (în
27
numerar şi materiale) cu care fondatorii contribuie la constituirea
entităţii. Mărimea capitalului social şi modul de formare a acestuia
sunt reglementate de actele legislative ale Republicii Moldova şi de
documentele de constituire a entităţii (statutul, contractul de
constituire).
Dacă valoarea efectivă a activelor primite sau care urmează a
fi primite ca aporturi în capitalul social depăşeşte mărimea nominală
a aporturilor proprietarilor, diferenţa se recunoaşte ca:
*capital suplimentar, dacă diferenţa respectivă nu urmează a fi
restituită proprietarilor;
*datorii faţă de proprietari, când diferenţa respectivă urmează a
fi restituită proprietarilor.
Capitalul nevărsat (duce la micşorarea capitalului propriu)
reprezintă datoriile fondatorilor aferente aporturilor la capitalul
social în momentul înregistrării unităţilor economice. Capitalul
nevărsat duce la micşorarea capitalului propriu. Conform Codului
Civil art. 112, capitalul nevărsat se achită integral în cel mult 6 luni
de la data înregistrării de stat.
Aporturile aferente majorării capitalului social primite până
la înregistrarea de stat a modificărilor introduse în actele de
constituire ale entităţii, se recunosc ca capital neînregistrat.
Capitalul retras (duce la micşorarea capitalului propriu)
reprezintă valoarea acţiunilor proprii răscumpărate de la acţionari,
precum şi valoarea cotelor de participaţie, răscumpărate de la
asociaţii săi.
Răscumpărarea se efectuează cu scopul:
 diminuării capitalului statutar prin anularea acţiunilor/
cotelor de participaţie răscumpărate;
 prevenirii fondatorului de a obţine pachetul de control;
 revânzării acţiunilor/cotelor de participaţie la un preţ mai
mare;
 majorării profitului pentru o acţiune ce va condiţiona
creşterea cursului acestora etc.
Rezervele reprezintă acumulările constituite în scopul înlăturării
riscurilor (cheltuieli, pierderi) desfăşurării normale a activităţii
financiare şi de producţie.
28
Capitalul de rezervă se foloseşte numai în cazul insuficienţei
de profit şi se repartizează pentru acoperirea pierderilor societăţii
şi/sau la majorarea capitalului social al acesteia.
Profit nerepartizat (pierdere neacoperită) reprezintă
rezultatul financiar al perioadei de gestiune rămas la dispoziţia
entităţii.
Alte elemente de capital propriu cuprind fondul de
autofinanţare şi subvenţiile entităţilor cu proprietate publică. La
entităţile de stat, municipale şi alte entităţi similare, inclusiv
instituţiile publice cu autonomie financiară, ca alte elemente de
capital propriu pot fi înregistrate subvenţiile decontate [în
conformitate cu decizia fondatorilor (organelor administraţiei
publice)].
Datoriile reprezintă obligaţii actuale ale entităţii provenite
din fapte economice trecute a căror stingere contribuie la o
reducere a resurselor, purtătoare de beneficii economice.
Datoriile financiare includ datoriile aferente:
*creditelor şi împrumuturilor primite pe un termen stabilit şi
pentru o anumită plată (dobândă) sau gratuit;
*activelor primite în leasing financiar etc.
Datoriile comerciale includ datoriile faţă de:
*furnizori privind bunurile şi serviciile procurate;
*cumpărători privind avansurile primite în contul livrării
ulterioare de bunuri şi servicii etc.
Datoriile calculate includ:
*datoriile faţă de personal;
*datoriile privind contribuţiile de asigurări sociale de stat
obligatorii şi primele de asigurare obligatorie de asistenţă
medicală;
*datoriile faţă de buget;
*alte datorii.
4. Noţiuni privind costurile, cheltuielile şi veniturile

Contabilitatea costurilor de producţie se ţine separat pe
activităţile de bază şi auxiliare.
29
Activităţi de bază reprezintă activităţi legate de fabricaţia
produselor şi/sau de prestarea serviciilor ce constituie scopul
activităţii entităţii.
Activităţi auxiliare reprezintă activităţi de deservire a
activităţilor de bază ale entităţii (de exemplu, fabricaţia
ambalajului şi instrumentelor, deservirea cu transport, furnizarea
diferitelor tipuri de energie, reparaţia mijloacelor fixe).
Conform politicilor contabile, în cadrul activităţilor de bază
şi auxiliare contabilitatea costurilor de producţie poate fi ţinută pe
subdiviziuni (de exemplu, secţii, ateliere, linii), tipuri de
produse/servicii şi alte direcţii stabilite de entitate.
Costurile de producţie reprezintă resurse exprimate valoric şi

consumate pentru fabricaţia produselor/prestarea serviciilor.
Costurile entităţii cuprind:

• Costuri directe şi repartizabile
• Costuri materiale
• Costuri cu personalul
• Costuri indirecte
• Costuri indirecte variabile
• Costuri indirecte constante
Costuri directe reprezintă costuri care pot fi atribuite unui
anumit obiect de calculaţie în mod direct fără calcule intermediare.
Costuri repartizabile reprezintă costuri care pot fi atribuite
unui anumit obiect de calculaţie, doar după calcule intermediare de
repartizare.
Costuri indirecte de producţie reprezintă costuri legate de
gestiunea şi deservirea subdiviziunilor de producţie ale entităţii.
Costuri indirecte de producţie variabile sunt acele costuri
modificarea cărora depinde de modificarea volumului de producţie
sau servicii prestate. De regulă, acestea sunt costurile efectuate
pentru întreţinerea utilajelor de producţie: salariile muncitorilor
care deservesc utilajele plus asigurările sociale, consumul de
materiale pentru deservirea utilajelor de producţie ş.a.
30
Costuri indirecte de producţie constante sunt acele costuri,
mărimea cărora nu se modifică în raport cu modificarea volumului
de produse fabricate sau servicii prestate. De exemplu: consumul
de energie electrică pentru iluminarea încăperilor secţiilor de
producţie, consumul de combustibil pentru încălzirea încăperilor
secţiilor de producţie, salariul personalului administrativ al secţiilor
de producţie etc.
Valoarea costurilor indirecte de producţie variabile se
include integral în costul de producţie, indiferent de nivelul
utilizării efective a capacităţilor de producţie, iar valoarea
costurilor indirecte de producţie constante se include în costul de
producţie în baza capacităţii normative a utilajelor de producţie.
Capacitatea normativă reprezintă nivelul producţiei care
poate fi atins în mediu pe parcursul unei perioade, în cazul unor
condiţii normale de lucru. Capacitatea normativă se stabileşte de
către entităţi la începutul fiecărui an pentru fiecare tip de produs în
parte.
Dacă capacitatea efectivă este egală sau mai mare decât
capacitatea normativă de producţie, atunci suma efectivă a
costurilor indirecte de producţie constante se include integral în
costul produselor fabricate. În cazul în care capacitatea efectivă
este mai mică decât capacitatea normativă de producţie, costurile
indirecte de producţie constante se includ în costul de producţie în
baza cotei normative, care se determină conform formulei:
Cota normativă = Capacitatea efectivă de producţie

Capacitatea normativă de producţie
Suma rămasă a costurilor indirecte de producţie constante,

care n-a fost inclusă în costul de producţie se trece la alte cheltuieli
din activitatea operaţională.
Costurile indirecte de producţie se repartizează pe produse
în raport cu anumite baze stabilite la entitate:
 numărul de ore lucrate de către muncitorii care
fabrică produsele;
 suma salariilor acestora;
31
 suma costurilor directe la fabricarea produselor etc.
Exemplu: Pe parcursul lunii curente în secţia de producţie au fost
acumulate costuri indirecte de producţie în valoare de 70 000 lei,
dintre care:
• costuri indirecte variabile – 26 000 lei;
• costuri indirecte constante – 44 000 lei.
În secţia de producţie au fost fabricate:
• articolul A – 5 500 unităţi; capacitatea normativă de
producţie – 6 000 unităţi;
• articolul B – 3 000 unităţi; capacitatea normativă de
producţie – 3 600 unităţi;
Au fost calculate salariile muncitorilor la fabricarea
articolelor:
• A – 190 000 lei;
• B – 105 000 lei.
Tabelul 2.1. Repartizarea costurilor indirecte de producţie pe

articole fabricate
Baza de Costuri indirecte de producţie (CIP)
Capacitatea de Gradul de
repartizare
producţie, unităţi însuşire a
(salariile variabile constante
capacităţii Total CIP
Articolul calculate
de Coeficientul Coeficientul
muncitorilor Suma,
producţie
de bază) efectivă normativă de
lei
de Suma, lei
repartizare repartizare
1 2 3 4 5=4/3 6=∑7/∑2 7=2x6 8=∑9/∑2 9=2x8x5 10=7+9
A 190 000 5 500 6 000 0,9166 0,0881 16 746 0,1491 25 977 42 723
B 105 000 3 000 3 600 0,8333 0,0881 9 254 0,1491 13 051 22 305
714 x x x x x x x x 4 972
Total 295 000 x x x x 26 000 X 39 028 70 000
˟ – se înmulţeşte cu coloana 5 numai atunci când gradul de

utilizare a capacităţii de producţie este mai mic de 100%.
I. Aflăm raportul costurilor indirecte de producţie variabile către
suma salariilor muncitorilor la fabricarea produselor 26 000:
295 000 = 0,0881. Coeficientul obţinut se înmulţeşte la suma
salariului muncitorilor pentru fiecare articol.
A 0,0881 x 190 000 = 16 746 lei
B 0,0881 x 105 000 = 9 254 lei
32
II. Aflăm raportul dintre costurile indirecte de producţie constante
către suma totală a salariilor muncitorilor 44 000 : 295 000 =
0,1491. Coeficientul obţinut se înmulţeşte la suma salariului
muncitorilor pentru fiecare produs. Rezultatul obţinut se
recalculează la gardul de însuşire a capacităţii de producţie:
A 0,1491 x 190000 x 0,9166 = 25977
B 0,1491 x 105000 x 0,8333 = 13051
III. Diferenţa dintre costurile indirecte de producţie constante
repartizate (39 028 lei) şi mărimea acestora spre repartizare (440 00
lei) se trece la cheltuieli operaţionale: 44 000 – 39 028 = 4 972 lei.
Costurile de producţie ale activităţilor de bază reprezintă
costurile ce ţin de fabricaţia produselor şi/sau prestarea serviciilor
ce constituie scopul activităţii entităţii.
Costurile de producţie ale activităţilor auxiliare reprezintă
costurile legate de:
 producerea ambalajelor;
 furnizarea diferitor tipuri de energie (de exemplu, energiei
electrice, termice, aerului comprimat, frigului, apei);
 deservirea cu transport;
 reparaţia mijloacelor fixe;
 fabricaţia instrumentelor, echipamentelor speciale, pieselor
de schimb etc.,
 fabricaţia altor produse sau prestarea altor servicii cu
caracter auxiliar pentru necesităţile interne ale entităţii
şi/sau destinate livrării terţilor.
Determinarea costului produselor/serviciilor se efectuează pe
produs/grupe de produse omogene, serviciu/grupe de servicii
omogene şi perioade de calculaţie (de exemplu, lună).
Conform politicilor contabile, entitatea determină costul
total şi/sau costul unitar al produselor fabricate/serviciilor
prestate.
Determinarea costului se efectuează în baza unităţilor de
măsură, care diferă în funcţie de tipul şi caracterul produselor
fabricate/serviciilor prestate, principalele fiind următoarele:
33
 unităţile fizice (de exemplu, m2, m3, kg);
 unităţile de timp (de exemplu, ore, zile);
 unităţile convenţionale (de exemplu, unităţile tehnice de
măsură, cum ar fi: litru de lapte cu 2,5% grăsime, cai-putere la
motoare).
Costurile de producţie se recunosc în baza contabilităţii de
angajamente în perioada în care acestea au fost efectiv suportate.
În acest scop este necesară contabilizarea separată a:
 costurilor curente, care cuprind costurile suportate şi
recunoscute în perioada curentă (luna, trimestrul, anul) (de
exemplu, costul materialelor consumate, salariile calculate
muncitorilor de bază, energia electrică consumată);
 costurilor anticipate, care cuprind costurile efectuate în
perioada curentă, dar care se referă la perioadele viitoare (de
exemplu, costurile aferente reparaţiilor mijloacelor fixe,
certificărilor, expertizelor, evaluărilor);
 costurilor preliminate, care cuprind costurile ce urmează a
fi suportate în perioadele viitoare, dar se recunosc în perioada
curentă (de exemplu, provizioanele privind concediile de odihnă
ale muncitorilor de bază).
Cheltuielile reprezintă diminuări ale beneficiilor economice

înregistrate în perioada de gestiune sub formă de ieşiri,
reduceri ale valorii activelor sau de creşteri ale datoriilor care
contribuie la diminuări ale capitalului propriu (rezultatului
financiar), altele decât cele rezultate din distribuirea acestuia
proprietarilor.
Cheltuielile după destinaţii se clasifică în:

• Cheltuieli ale activităţii operaţionale reprezintă cheltuieli
determinate de procesul desfăşurării activităţii operaţionale a entităţii.
• Cheltuieli ale altor activităţi reprezintă cheltuieli condiţionate
de ieşirea şi deprecierea activelor imobilizate, de tranzacţiile financiare,
de evenimentele excepţionale.
34
• Cheltuieli privind impozitul pe venit reprezintă suma totală a
cheltuielilor privind impozitul pe venit luată în calcul la determinarea
profitului net al perioadei de gestiune.
Cheltuielile ale activităţii operaţionale sunt generate de
fabricarea şi comercializarea produselor, prestarea serviciilor, executarea
lucrărilor, achiziţionarea şi comercializarea mărfurilor, executarea
contractelor de construcţie, transmiterea în folosinţă temporară a
activelor proprii în baza contractelor de leasing şi anume:
 Costul vânzărilor
 Cheltuieli de distribuire
 Cheltuieli administrative
 Alte cheltuieli din activitatea operaţională
În componenţa cheltuielilor altor activităţi se includ:
 cheltuielile cu activele imobilizate, care reprezintă
cheltuielile aferente ieşirii, cu excepţia lipsurilor şi deteriorărilor
constatate la inventariere;
 cheltuielile financiare, care includ cheltuielile (pierderile)
rezultate din operaţiunile financiare ale entităţii;
 cheltuielile excepţionale, condiţionate de evenimente
atipice, care nu se manifestă permanent sau cu regularitate
(calamităţi naturale, perturbări politice, modificări ale legislaţiei
etc.).
Veniturile reprezintă creşteri ale beneficiilor economice

înregistrate în cursul perioadei de gestiune, sub forma intrărilor
de active sau majorării valorii acestora sau a diminuării
datoriilor care au drept rezultat creşteri ale capitalului propriu,
cu excepţia celor legate de contribuţiile proprietarilor.
Veniturile entităţii se clasifică în:

o Venituri din activitatea operaţională
 Venituri din vânzări
 Alte venituri din activitatea operaţională
o Venituri din alte activităţi
 Venituri din operaţiuni cu active imobilizate
 Venituri financiare
 Venituri excepţionale
35
Veniturile din activitatea operaţională cuprind sumele

rezultate din activitatea de bază a întreprinderii. Acestea includ:
veniturile din vânzări şi alte venituri operaţionale.
Veniturile din vânzări reprezintă încasările din vânzarea
produselor finite, mărfurilor şi prestării de servicii. Se constată în
baza principiului de angajamente, când are loc livrarea şi
transmiterea către cumpărător a drepturilor de proprietate asupra
acestora; încasările din prestarea serviciilor care se constată la fel
în baza principiului de angajamente pe măsura efectuării acestora
pe fiecare tranzacţie sau pe stadii distincte ale acesteia; avantajele
obţinute din operaţiile de barter, contractele de construcţie.
Alte venituri operaţionale includ sumele primite sau de
primit din ieşirea (vânzarea, schimbul) activelor circulante, cu
excepţia produselor finite şi mărfurilor, precum şi sub formă de
amendă, penalităţi, despăgubiri, recuperări de daune materiale
rezultate din modificarea metodelor de evaluare a activelor
circulante.
Venituri din alte activităţi cuprind sumele primite sau de
primit din alte activităţi ale entităţii, decât cea de bază. Acestea
includ: venituri din operaţiuni cu active imobilizate; veniturile
financiare; veniturile excepţionale.
Venituri din operaţiuni cu active imobilizate cuprind sumele
rezultate din ieşirea şi reevaluarea activelor imobilizate ale entităţii
(sumele încasate din vânzarea imobilizărilor necorporale şi
corporale, terenurilor, mijloacelor fixe, dividendele calculate,
dobânzile, sumele diferenţelor din reevaluarea activelor imobilizate
ieşite, veniturile din operaţiunile cu părţile legate).
Veniturile financiară cuprind sumele rezultate din
transmiterea în folosinţă altor persoane fizice şi juridice, pe un
termen mai mare de un an, a imobilizărilor necorporale şi corporale
(terenurilor, mijloacelor fixe, resurselor minerale), valoarea
imobilizărilor intrate cu titlu gratuit, venituri sub formă de
diferenţe de curs valutar favorabile, subvenţii de stat, prime, premii
şi sume sponsorizate, etc.
36
Veniturile excepţionale cuprind sumele primite de la
organele de stat, companiile de asigurări, persoanele fizice şi
juridice sub formă de recuperare a pierderilor din
calamităţi naturale, perturbări politice, modificări ale legislaţiei
şi alte evenimente ce nu sunt legate de activitatea ordinară a
entităţii.
Potrivit reglementărilor actuale, în sistemul contabil,
rezultatele financiare (profitul sau pierderea), se stabilesc la
finele perioadei de gestiune. În funcţie de natura operaţiilor care le
generează, rezultatele sunt structurate în:
 rezultatul din activitatea operaţională
 rezultatul din alte activităţi
 rezultatul până la impozitare
 rezultatul net al perioadei de gestiune
Dacă total venituri depăşesc total cheltuieli, diferenţa
reprezintă profit. Dacă total venituri sunt mai mici ca total
cheltuieli, diferenţa reprezintă pierderi.
Algoritmul de calcul al rezultatului net are loc în felul următor:
Rezultatul din activitatea operaţională = Total venituri
operaţionale – Total cheltuieli operaţionale
Rezultatul altor activităţi = Total venituri din alte
activităţi – Total cheltuieli din alte activităţi
Rezultatul până la impozitare = +/- Rezultatul din
activitatea operaţională +/- Rezultatul altor activităţi
Rezultatul net al perioadei de gestiune = Rezultatul până
la impozitare – Cheltuielile privind impozitul pe venit**
**Cheltuielile privind impozitul pe venit = Rezultatul
(profit) până la impozitare x Cota impozitului pe venit (potrivit
normelor în vigoare).
37
5. Metoda contabilităţii
Metoda contabilităţii reprezintă un ansamblu de procedee,

modalităţi şi tehnici aflate într-o strânsă interdependenţă prin
care se cercetează starea şi mişcarea elementelor patrimoniale, se
realizează calculul, analiza şi controlul activităţii desfăşurate, a
situaţiei financiare şi a rezultatelor entităţii.
Principală trăsătură a obiectului contabilităţii constă în

reflectarea patrimoniului entităţilor, atât sub aspectul componenţei
şi destinaţiei, cât şi sub aspectul surselor de formare a elementelor
patrimoniale.
Elementele patrimoniale ale entităţii se află într-o continuă
mişcare şi transformare în fazele circuitului economic, dar rămân
mereu într-un echilibru permanent în cadrul entităţii respective.
Acest echilibru este evidenţiat în contabilitate de o trăsătură
specifică a metodei contabilităţii – dubla înregistrare. Acesta este
reprezentată prin următoarea relaţie:
Bunuri economice = Surse de formare a bunurilor

economice
Procedeele specifice contabilităţii:

 Contul
 Balanţa de verificare
 Situaţiile financiare
Contul este un procedeu reprezentativ, de o formă specială,
folosit pentru reflectarea existenţei şi mişcării bunurilor, proceselor
şi surselor de formare în contabilitate. Contabilitatea reuşeşte să
reflecte întregul său patrimoniu cu ajutorul dublei înregistrări, prin
deschiderea a câte un cont pentru fiecare element distinct. Aceste
conturi au legături reciproce între ele şi pentru reflectarea
obiectului de studiu formează sistemul conturilor.
În scopul verificării exactităţii înregistrărilor făcute în
conturi, respectiv de a controla modul de respectare în contabilitate
38
a dublei înregistrări a elementelor patrimoniale din cadrul
entităţilor, dând prin aceasta o garanţie asupra exactităţii
înregistrărilor efectuate se utilizează balanţa de verificare.
Informaţiile din balanţa de verificare stau la baza întocmirii
Situaţiilor Financiare, asigurând respectarea principiului dublei
înregistrări.
Situaţii financiare este un set de rapoarte care conţin informaţii
privind poziţia financiară, performanţa financiară, modificările
capitalului propriu şi fluxurile de numerar ale entităţii pe o
perioadă de gestiune.
În funcţie de criteriile stabilite în Legea contabilităţii şi
necesităţile informaţionale ale utilizatorilor entitatea poate întocmi:
 situaţii financiare complete; sau
 situaţii financiare simplificate.
Situaţiile financiare se întocmesc conform unor formulare
tipizate.
Situaţiile financiare complete cuprind:
 Bilanţul;
 Situaţia de profit şi pierdere;
 Situaţia modificărilor capitalului propriu;
 Situaţia fluxurilor de numerar;
 Notele la situaţiile financiare.
Situaţiile financiare simplificate cuprind:
 Bilanţul;
 Situaţia de profit şi pierdere;
 Nota explicativă.
Raportul în care se reflectă poziţia financiară a entităţii la un
moment dat este Bilanţul. Poziţia financiară reprezintă relaţia
dintre activele, capitalul propriu şi datoriile entităţii prezentate în
bilanţ. Bilanţul este un document oficial, care se întocmeşte
obligatoriu şi reflectă dubla reprezentare a patrimoniului entităţii.
Situaţia de profit şi pierdere caracterizează performanţa
financiară a entităţii pentru perioada de gestiune şi conţine
informaţii privind: cheltuielile, veniturile şi rezultatele financiare.
Situaţia modificărilor capitalului propriu caracterizează
existenţa şi modificarea elementelor capitalului propriu în cursul
39
perioadei de gestiune şi conţine informaţii privind: capitalul social
şi suplimentar , rezervele, profitul nerepartizat (pierderea
neacoperită), alte elemente de capital propriu.
Situaţia fluxurilor de numerar caracterizează soldurile şi
fluxurile de numerar pentru perioada de gestiune şi conţine
informaţii privind: numerarul (numerar în monedă naţională şi
valută străină în casierie şi conturi curente); numerarul în expediţie
(numerarul depus în casieriile băncilor, oficiilor poştale sau
transmise încasatorilor pentru înregistrarea ulterioară a acestora în
conturile curente ale entităţii sau pentru transmiterea către
beneficiari); documentele băneşti (timbrele taxei de stat, mărcile
poştale, biletele de călătorie achitate, biletele de tratament şi
odihnă achitate etc.).
Notele la situaţiile financiare cuprind anexele şi nota
explicativă.
Anexele conţin informaţii care detaliază elementele
situaţiilor financiare şi includ:date generale; informaţiile cerute de
Standardele Naţionale de Contabilitate;nota informativă privind
veniturile şi cheltuielile clasificate după natură;nota informativă
privind relaţiile cu nerezidenţii.
Nota explicativă conţine informaţii suplimentare care nu sunt
incluse în situaţiile financiare şi în anexele la acestea. Volumul,
structura şi forma de prezentare a notei explicative se stabilesc de
către fiecare entitate de sine stătător în funcţie de dimensiunea,
forma juridică de organizare, domeniul/profilul de activitate a
acesteia şi necesităţile informaţionale ale utilizatorilor situaţiilor
financiare.
Procedeele comune şi altor discipline economice:
 Documentarea
 Evaluarea
 Calculaţia
 Inventarierea
Orice operaţie economică privind existenţa şi mişcarea
elementelor patrimoniale, trebuie să fie consemnată într-un act
scris, care atestă înfăptuirea ei, act care poartă denumirea de
document. Documentele prezintă o importanţă deosebită pentru
40
mersul normal al lucrărilor de control, întrucât se asigură
verificarea prealabilă a justeţei operaţiilor economice, constituind
prin aceasta un mijloc de întărire a responsabilităţi asupra
administrării patrimoniului fiecărei entităţi. Procedeul ce permite
consemnarea datelor contabile în documente se numeşte
documentarea.
Întrucât obiectul contabilităţii îl constituie reflectarea
valorică a elementelor şi operaţiilor patrimoniale, este necesar ca
operaţiile consemnate în documente să fie evaluate, adică
exprimate în unităţi monetare. Prin evaluare se aduc la acelaşi
numitor comun toate elementele patrimoniale, ceea ce permite
gruparea, sintetizarea şi compararea lor.
Operaţiile economice, după ce au fost înregistrate în
documente şi evaluate, necesită în unele cazuri anumite calcule.
Ansamblul de operaţii matematice corelate între ele prin care
se determină mărimea costurilor şi rezultatelor reprezintă
calculaţia.
Pentru a cunoaşte situaţia reală a patrimoniului trebuie să se
verifice existenţa faptică a tuturor elementelor patrimoniului, în
scopul descoperirii neconcordanţelor dintre datele înregistrate în
contabilitate şi realitatea de pe teren, acest procedeu se numeşte
inventariere.
Între procedeele utilizate de metoda contabilităţii există o
legătură şi condiţionare reciprocă, axul central fiind, însă,
procedeele metodei contabilităţii. În cadrul acestei legături, traseul
de bază al ciclului contabil de prelucrare a datelor îl formează:
documentaţia, evaluarea, calculaţia, contul, balanţa de verificare şi
situaţiile financiare. Pentru realizarea informaţiei contabile ca
produs al metode contabilităţii, orice înregistrare şi prelucrare a
datelor trebuie să treacă obligatoriu pe acest traseu. Celelalte
procedee în raport cu aceasta intervin prin alternanţă şi în mod
repetat.
41
1. Ce reprezintă patrimoniul unei entităţi?
2. Ce reprezintă activele entităţii?
3. Caracterizaţi şi clasificaţi activele (bunuri economice)?
4. Daţi exemple de bunuri pe care le poate deţine o entitate
economică?
5. Ce reprezintă pasivele entităţii?
6. Caracterizaţi şi clasificaţi pasivele (sursele de finanţare)?
7. Ce reprezintă veniturile entităţii?
8. Definiţi costurile şi cheltuielile entităţii?
9. Ce se include în costurile directe de materiale? Daţi
exemple.
10. Prin ce se deosebesc costurile de producţie directe de cele
indirecte?
11. Ce reprezintă costurile variabile şi costurile constante? Daţi
exemple?
12. Ce reprezintă metoda contabilităţii?
42
Tema 3. BILANTUL – PROCEDEU

AL METODEI CONTABILITĂŢII
După studiul acestei teme veţi fi familiarizaţi cu noţiunile
generale privind bilanţul şi importanţa lui, veţi înţelege
tipurile, funcţiile, conţinutul şi structura bilanţului, veţi
cunoaşte tipurile de modificări bilanţiere influenţate de
operaţiile economice.
1. Noţiuni generale privind bilanţul şi importanţa lui
Pentru conducerea entităţii sunt necesare informaţii despre

existenţa bunurilor economice şi a surselor de provenienţă a lor.
Instrumentul principal cu ajutorul căruia se efectuează sintetizarea
informaţiei este bilanţul.
Bilanţul este instrumentul principal cu ajutorul căruia se
efectuează sintetizarea informaţiei despre existenţa activelor şi
pasivelor. Bilanţul prezintă poziţia financiară a entităţii şi include
informaţii aferente soldurilor existente la data raportării privind
activele, capitalul propriu şi datoriile.
Este cel mai reprezentativ procedeu al metodei contabilităţii
prin care se înfăptuieşte dubla reprezentare a patrimoniului
entităţii. Grafic bilanţul poate fi prezentat sub formă de tabel
compus din 2 părţi: partea stângă – ACTIV, partea dreaptă –
PASIV.
Bilanţul reprezintă un procedeu de reflectare, generalizare

şi grupare ordonată în expresie valorică la o anumită dată a
activelor şi pasivelor entităţii.
Fiecare element din activul şi pasivul bilanţului poartă

denumirea de postură de bilanţ. Particularitatea bilanţului constă
43
în identitatea sau egalitatea totalurilor valorice ale activului şi
pasivului. Această cerinţă este obligatorie pentru toate unităţile
economice. Identitatea activului şi pasivului reiese din faptul că
atât în activ cât şi în pasiv sunt arătate unele şi aceleaşi bunuri
economice, numai grupate după diferite criterii. Din identitate
activului şi pasivului rezultă şi noţiunea de bilanţ care înseamnă
echilibru, identitate a două părţi:
ACTIV = PASIV
În forma cea mai simplă bilanţul se prezintă astfel:
Tabelul 3.1. Bilanţul încheiat la data _____________

Activ Pasiv
Specificarea în expresie valorică Specificarea în expresie
a bunurilor economice aflate în valorică a surselor de formare a
patrimoniul entităţii bunurilor economice
Total activ Total pasiv
2. Conţinutul, clasificarea, funcţiile şi structura

bilanţului
Bilanţul este procedeu specific metodei contabilităţii, prin

care se prezintă simultan, patrimoniul entităţii în expresie valorică
şi situaţia financiară a entităţii. Bilanţul realizează dubla
înregistrare a patrimoniului în formă sintetică şi în expresie
bănească.
Există mai multe tipuri de bilanţuri. Bilanţul se clasifică

după:
• Statul juridic al entităţii:
44
• Bilanţul iniţial se întocmeşte la înfiinţarea entităţii, când
fondatorii îşi pun la dispoziţie mijloace materiale şi băneşti în
vederea realizării scopului pentru care a fost creată.
• Bilanţul curent se întocmeşte în cursul activităţii entităţii,
la termenele impuse de legislaţia în vigoare. Acesta se întocmeşte
pe baza situaţiei din conturi, a soldurilor conturilor preluate ca
posturi de bilanţ.
• Bilanţul final se întocmeşte în momentul cesionării
activităţii de către entitate sau al lichidării ei.
• Perioada de întocmire:
• Bilanţul anual se întocmeşte la sfârşitul anului pe baza
datelor din conturi şi presupune în mod obligatoriu verificarea
prealabilă a realităţii acestora prin inventariere.
• Bilanţul intermediar se întocmeşte şi se prezintă semianual.
• Sfera de cuprindere a elementelor patrimoniale:
• Bilanţul primar se consideră bilanţul contabil întocmit la
nivel de entitate.
• Bilanţul consolidat este întocmit la nivelul grupurilor de
entităţi.
• Bilanţul centralizat sunt bilanţurile întocmite la nivelul
ministerelor, departamentelor, economiei naţionale în ansamblu.
Funcţiile Bilanţului sunt:
Funcţia de generalizare a datelor oferite de contabilitate.
Se manifestă prin gruparea şi generalizarea informaţiilor, după o
structură bine stabilită, care este unică şi obligatorie pentru toate
entităţile. În felul acesta se obţine un număr restrâns de indicatori
pe baza cărora se pot determina poziţia financiară şi performanţele
entităţii.
Funcţia de informare asupra mersului activităţii entităţii.
Este asigurată de bilanţ datorită informaţiilor extrem de importante
privind existenţa bunurilor economice şi a surselor de formare.
Informaţia conţinută în bilanţ se utilizează în procesul de
conducere a entităţii pentru a-şi orienta în viitor deciziile
economice.
Funcţia de analiză este o continuare şi adâncire a funcţiei de
informare. În baza datelor bilanţului se analizează situaţia
45
patrimonială a entităţii, lichiditatea şi solvabilitatea. Solvabilitatea
reprezintă capacitatea de-aşi achita datoriile.
Funcţia previzională se referă la posibilitatea pe care
bilanţul o oferă celor interesaţi de a orienta în viitor activitatea
având la bază rezultatele obţinute în perioada curentă.
În Republica Moldova este stabilită o formă tip de bilanţ
pentru toate entităţile economice. Generalizarea în bilanţ a
bunurilor economice şi surselor de formare se face după anumite
criterii de clasificare: capitole, posturi de bilanţ. Bilanţul cuprinde
5 capitole: din care primele două sunt destinate pentru reflectarea
activelor, iar celelalte trei capitole – pentru reflectarea pasivelor.
Activul, prin componenţa sa evidenţiază destinaţia şi lichiditatea
bunurilor economice. Ordinea de dispunere a posturilor în activul
bilanţului este de la cele mai puţin lichide (imobilizări necorporale;
imobilizări corporale, investiţii financiare) la cele mai lichide
(numerarul). Denumirea capitolele care se cuprind în bilanţul coincide
cu denumirea grupelor în cazul clasificării activelor:
I. Active imobilizate II. Active circulante
Pasivul, prin componenţa sa evidenţiază sursele de formare,
în funcţie de modul de constituire şi termenul de achitare. Ordinea
de succesiune a posturilor de pasiv se începe cu elementele
capitalului propriu, continuând cu datoriile pe termen lung şi cu
cele curente. Denumirea capitolele de asemenea coincide cu
denumirea grupelor în cazul clasificării pasivelor:
III. Capital propriu; IV. Datorii pe termen lung; V. Datorii curente
Având în vedere modul de întocmire a bilanţului: nu se admit
compensări reciproce între posturile de activ şi pasiv; posturile
înscrise în bilanţ trebuie să corespundă datelor înregistrate în
contabilitate. Elemente patrimoniale se reflectă în bilanţul la
valoarea contabilă. Lucrările de completare a bilanţului reprezintă
prin conţinutul lor, în cea mai mare parte, operaţii de transpunere a
datelor din bilanţul precedent şi de prelucrare a datelor din balanţa
de verificare.
Forma Bilanţului este prezentată în tabelul de mai jos.
46
Tabelul 3.2. BILANŢUL

la _______________ 20___
Sold la
începutul sfârşitul
Cod.
Nr.d/o Activ perioadei perioadei
rd.
de de
gestiune gestiune
1 2 3 4 5
1. Active imobilizate
Imobilizări necorporale 010
Imobilizări corporale în curs de execuţie 020
Terenuri 030
Mijloace fixe 040
Resurse minerale 050
Active biologice imobilizate 060
Investiţii financiare pe termen lung în părţi neafiliate 070
Investiţii financiare pe termen lung în părţi afiliate 080
Investiţii imobiliare 090
Creanţe pe termen lung 100
Avansuri acordate pe termen lung 110
Alte active imobilizate 120
Total active imobilizate 130

(rd.010+rd.020+rd.030+rd.040+rd.050
+rd.060+rd.070+rd.080+rd.090+rd.100+rd.110+rd.120)
2. Active circulante
Materiale 140
Active biologice circulante 150
Obiecte de mică valoare şi scurtă durată 160
Producţia în curs de execuţie şi produse 170
Mărfuri 180
Creanţe comerciale 190
Creanţe ale părţilor afiliate 200
Avansuri acordate curente 210
Creanţe ale bugetului 220
Creanţe ale personalului 230
Alte creanţe curente 240
Numerar în casierie şi la conturi curente 250
Alte elemente de numerar 260
Investiţii financiare curente în părţi neafiliate 270
Investiţii financiare curente în părţi afiliate 280
Alte active circulante 290
Total active circulante 300
(rd.140+rd.150+rd.160+rd.170+rd.180+rd.190+rd.200+
rd.210+rd.220+rd.230+rd.240+rd.250+rd.260+rd.270+
rd.280+rd.290)
Total active 310
(rd.130+rd.300)
47
Sold la
Pasiv începutul sfârşitul
Cod perioadei perioadei
Nr.d/o de de
gestiune gestiune
1 2 3 4 5
3. Capital propriu
Capital social şi suplimentar 320
Rezerve 330
Corecţii ale rezultatelor anilor precedenţi 340 x
Profit nerepartizat (pierdere neacoperită) al anilor 350
precedenţi
Profit net (pierdere netă) al perioadei de gestiune 360 x
Profit utilizat al perioadei de gestiune 370 x
Alte elemente de capital propriu 380
Total capital propriu 390
(rd.320+rd.330+rd.340+rd.350+rd.360+rd.370+rd.380)
4. Datorii pe termen lung
Credite bancare pe termen lung 400

Împrumuturi pe termen lung 410
Datorii pe termen lung privind leasingul financiar 420
Alte datorii pe termen lung 430
Total datorii pe termen lung 440
(rd.400+rd.410+rd.420+rd.430)
5. Datorii curente
Credite bancare pe termen scurt 450
Împrumuturi pe termen scurt 460

Datorii comerciale 470
Datorii faţă de părţile afiliate 480
Avansuri primite curente 490
Datorii faţă de personal 500

Datorii privind asigurările sociale şi medicale 510
Datorii faţă de buget 520
Venituri anticipate curente 530
Datorii faţă de proprietari 540
Finanţări şi încasări cu destinaţie specială curente 550
Provizioane curente 560
Alte datorii curente 570
Total datorii curente 580
(rd.450+rd.460+rd.470+rd.480+rd.490+rd.500+
rd.510+rd.520+rd.530+rd.540+rd.550+rd.560+rd.570)
Total pasive 590
(rd.390+rd.440+rd.580)
48
3. Tipurile de modificări bilanţiere, influenţate de

operaţiile economice
Ca urmare a activităţii economico-financiare a entităţii
elementele patrimoniale suferă modificări în decursul unei
perioade în rezultatul operaţiilor economice şi financiare.
Operaţiile sunt numeroase şi diverse, întrucât formează patru mari
categorii de operaţii caracterizate prin tipul de modificare produsă
în bilanţ. Aceste operaţii produc modificări continue în volumul şi
structura elementelor patrimoniale, influenţând astfel mărimea
posturilor din bilanţ corespunzătoare elementelor respective.
După modul de influenţă asupra bilanţului se deosebesc 4
tipuri de modificări:
I. modificări numai în activul bilanţului;
II. modificări numai în pasivul bilanţului;
III. modificări în activ şi pasiv în sensul creşterii;
IV. modificări în activ şi pasiv în sensul micşorării.
Vom examina fiecare tip de modificare în parte.

TIPUL I – modificări numai în activul bilanţului.
Un element creşte şi altul scade concomitent cu una şi
aceiaşi sumă. Pasivul rămâne neschimbat, identitatea şi egalitatea
se păstrează. Formula care reprezintă acest tip de modificare este:
A + X – X = P, unde
A – activ; P – pasiv; X – modificarea.
Exemplu: din contul curent în monedă naţională s-a ridicat
numerar în casierie 850 lei.
Această operaţie va determina modificări în numerarul din
casă (majorare cu 850 lei) şi în contul curent în monedă naţională
(micşorare cu 850 lei). Elementele patrimoniale modificate sunt:
„Casa” şi „Conturi curente în monedă naţională”. Ambele sunt
elemente de activ şi a avut loc o modificare de structură doar în
activul bilanţului, totalul activului a rămas neschimbat şi egalitatea
s-a menţinut (A + 850 – 850 = P).
49
TIPUL II – modificări numai în pasivul bilanţului. Un
element creşte şi altul scade concomitent cu una şi aceiaşi sumă, iar
activul rămâne neschimbat. Identitatea şi egalitatea se păstrează.
Formula care reprezintă acest tip de modificare este:
A=P+X–X
Exemplu: o parte din rezerve în sumă de 20 000 lei a fost
utilizată pentru majorarea capitalului social.
Această operaţie va determina modificări în sensul micşorării
postului de pasiv rezerve (cu 20 000 lei) şi concomitent în sensul
creşterii unui alt post de pasiv capitalul social (cu 20 000 lei). A
avut loc o modificare de structură doar în pasivul bilanţului, totalul
pasivului a rămas neschimbat şi egalitatea s-a menţinut (A = P – 20
000 + 20 000).
TIPUL III – modificări în activul cât şi în pasivul

bilanţului în sensul creşterii. Acest tip de modificare produce
schimbări (majorări) atât în structura activului şi pasivului, cât şi în
totalul activului şi pasivului. Egalitatea se păstrează. Formula care
reprezintă acest tip de modificare este:
A+X=P+X
Exemplu: s-au procurat materiale de la furnizori cu achitare
ulterioară în sumă de 2 300 lei.
Această operaţie va determina modificări în sensul creşterii
materialelor în stocuri (cu 2 300 lei) şi concomitent va creşte şi
datoria entităţii faţă de furnizori (cu 2 300 lei). A avut loc o
modificare de volum în activul cât şi în pasivul bilanţului. Totalul
activului şi pasivului s-a majorat, însă egalitatea s-a menţinut
(A + 2 300 = P + 2 300).
TIPUL IV – modificări în activul cât şi în pasivul
bilanţului în sensul micşorării. Acest tip de modificare produce
schimbări (micşorări) atât în structura activului şi pasivului, cât şi în
totalul activului şi pasivului. Egalitatea se păstrează. Formula care
reprezintă acest tip de modificare este:
50
A-X=P-X
Exemplu: s-a achitat datoria faţă de furnizori pentru

materialele procurate anterior în sumă de 2 300 lei.
Această operaţie va determina modificări în sensul micşorării
numerarului din contul curent în monedă naţională (cu 2 300 lei)
şi concomitent va scădea şi datoria entităţii faţă de furnizori (cu 2
300 lei). A avut loc o modificare de volum în activul cât şi în
pasivul bilanţului. Totalul activului şi pasivului s-a micşorat, însă
egalitatea s-a menţinut (A - 2 300 = P - 2 300).
Deci, modificările care se produc numai în structura activelor
şi pasivelor, fără a influenţa totalul bilanţului sunt modificări de
structură (tipul I şi tipul II).
Modificările, care produc schimbări atât în structura activelor
şi pasivelor, cât şi în totalul (volumul) bilanţului sunt modificări
de volum (tipul III şi tipul IV).
Exemplu: Entitatea „Gala” SRL prezintă următoarele elemente

patrimoniale:
Tabelul 3.3. Bilanţul la 01.07.201X

Activ Suma, lei Pasiv Suma, lei
1 2 3 4
1. Active imobilizate 3. Capital propriu
Utilaje 6 500 Capital social 11 800
Total Active imobilizate 6 500 Rezerve statutare 7 500
Total Capital propriu 19 300

Materiale 1 200 4. Datorii pe termen lung
Produse finite 3 800 Total Datorii pe termen 0
lung
Creanţe comerciale 1 700
Numerar la contul curent în bancă 19 300 5. Datorii curente
Total Active circulante 25 400 Credite bancare pe termen 5 600
scurt
Datorii comerciale curente 7 600
Total Datorii curente 12 600
Total Activ 32 500 Total Pasiv 32 500
51
Modificările bilanţiere (operaţiile economice înregistrate pe
parcursul lunii iulie):
- În contul curent bancar s-a încasat suma de la clienţi pentru
livrarea mărfurilor 1 700 lei;
Modificarea bilanţieră este: A + 1 700 – 1700 = P
- Se majorează capitalul social din contul rezervei statutare în
valoare de 2 500 lei;
Modificarea bilanţieră este: A = P – 2 500 + 2 500
- Încasarea creditului pe termen scurt la contul curent bancar
în sumă de 11 000 lei;
Modificarea bilanţieră este: A + 11 000 = P + 11 000
- Au fost procurate materiale de la furnizori cu achitarea
ulterioară în sumă de 4 000 lei;
Modificarea bilanţieră este: A + 4 000 = P + 4 000
- A fost achitată datoria faţă de furnizor privind materialele
procurate în sumă de 4 000 lei
Modificarea bilanţieră este: A – 4 000 = P – 4 000
În rezultatul modificarilor ce au avut loc, întocmimbilanţul la
31.07.201X
Tabelul 3.4. Bilanţul la 31.07.201X

1 2 3 4
Utilaje 6 500 Capital social 14 300
Total Active imobilizate 6 500 Rezerve statutare 5 000
Total Capital propriu 19 300
Materiale 5 200 4. Datorii pe termen lung
Produse finite 3 800 Total Datorii pe termen 0
lung
Creanţe comerciale 0
Numerar la contul curent în bancă 28 000 5. Datorii curente
Total Active circulante 37 000 Credite bancare pe termen 16 600
scurt
Datorii comerciale curente 7 600
52
1. Ce reprezintă bilanţul şi care este importanţa lui?

2. Care sunt tipurile şi funcţiile bilanţului?
3. Care este conţinutul şi structura bilanţului?
4. Ce tipuri de modificări bilanţiere cunoaşteţi?
5. Cum influenţează operaţiile economice asupra
modificărilor bilanţiere?
6. Caracterizaţi activul bilanţului şi daţi exemple de elemente
de activ?
7. Caracterizaţi pasivul bilanţului şi daţi exemple de elemente
de pasiv?
8. Care este principala particularitate a bilanţului? Comentaţi.
9. Care este scopul întocmirii bilanţului la sfârşitul perioadei
de gestiune?
10. Ce reprezintă modificările bilanţiere de structură şi care
sunt ecuaţiile acestor modificări? Oferiţi exemple.
53
Tema 4. CONTUL, DUBLA ÎNREGISTRARE

ŞI BALANŢA DE VERIFICARE –
PROCEDEE SPECIFICE METODEI
CONTABILITĂŢII
După studiul acestei teme veţi fi familiarizaţi cu noţiuni privind

contul, destinaţia, funcţiile şi structura acestuia, veţi recunoaşte
conturile de activ şi de pasiv, modul lor de funcţionare, formule
contabile şi clasificarea lor, veţi cunoaşte planul de conturi,
structura şi componenţa acestuia, veţi însuşi dubla înregistrare şi
corespondenţa conturilor, balanţa de verificare şi importanţa ei.
1. Noţiuni privind contul, destinaţia, funcţiile şi

structura acestuia
Contul este un procedeu de înregistrare (cronologică şi
sistematică), grupare ordonată, calculaţie valorică (uneori
cantitativă) şi control operativ a existenţei şi mişcării
elementelor patrimoniale ale entităţii pe o anumită perioadă.
Utilizarea conturilor dă posibilitate contabilităţii de aşi

realiza funcţiile de observare şi analiza operaţiilor economice şi
financiare în baza unor principii şi reguli.
Conturile se găsesc într-o strânsă legătură şi condiţionare
reciprocă, formând un sistem unitar – sistemul conturilor. În
Republica Moldova se foloseşte un sistem de conturi unic aprobat
de către Ministerul Finanţelor.
Cu ajutorul contului se urmăresc şi se calculează în ordine
cronologică situaţia iniţială a elementului înregistrat, mişcarea lui
în timp şi în final se calculează starea lui nouă. Calculul se face în
etalon bănesc, pe baza relaţiei:
54
Starea finală = Situaţia + creşteri – micşorări

a elementului iniţială
Contul îndeplineşte mai multe funcţii: economică; de control; de

grupare; de sistematizare; de informare; de calcul; de evaluare.
Conceptual, forma care răspunde cel mai bine necesităţilor
respective este forma bilaterală, de cântar cu două talere.
Schematic ea poate fi imaginată sub forma literei T.
Principalele elemente componente ale contului contabil sunt:

titlul sau denumirea contului; debitul şi creditul contului;
rulajul; soldul contului.
Titlul sau denumirea contului defineşte elementul de activ
sau de pasiv pentru care s-a deschis contul respectiv şi a cărei
evidenţă o ţine. Titlurile conturilor sunt însoţite de simbolurile
corespunzătoare stabilite prin planul general de conturi contabile.
De exemplu: contul “Casa” cu simbolul 241, contul “Produse” cu
simbolul 216, contul “Rezerve statutare” cu simbolul 322.
Debitul şi creditul sunt denumirile celor două părţi opuse ale
contului, care permit separarea celor două sensuri de modificări, pe
care le determină operaţiile economice. Partea stângă a contului se
numeşte debit, partea dreaptă numit credit.
Rulajul reprezintă totalul sumelor înregistrate ca urmare a
operaţiunilor economice. În funcţia de partea în care sunt
înregistrate sumele în cont se deosebesc: rulaj debitor şi rulaj
creditor. Înregistrarea unei sume în debitul contului reprezintă
debitarea lui, iar suma care se înregistrează se numeşte suma
debitoare. Înregistrarea unei sume în creditul contului reprezintă
55
creditarea acestuia, iar suma care se înregistrează – suma
creditoare.
Soldul contului reprezintă existenţa la un moment dat a
elementului patrimonial pentru care s-a deschis contul respectiv.
Soldul unui cont poate fi stabilit la începutul unui perioade de
gestiune şi atunci se numeşte sold iniţial, sau la sfârşitul perioadei
şi se numeşte sold final.
Soldul se stabileşte ca diferenţa între totalul Sumelor
debitoare şi totalul sumelor creditoare. Astfel, deosebim sold
debitor şi sold creditor. Un cont nu poate avea decât un singur fel
de sold, debitor sau creditor. Se poate întâmpla când sumele
debitoare să fie egale cu sumele creditoare. În acest caz contul nu
are sold şi poartă denumirea de cont soldat sau balansat.
2. Conturile de activ şi de pasiv, modul de funcţionare

ale acestora
Conturile de activ reflectă existenţele şi mişcările

bunurilor economice, ca elemente evidenţiate în activul
bilanţului.
Ele îşi încep funcţiunea prin debitare şi se debitează cu

existenţele iniţiale preluate din activul bilanţului care devin pentru
cont solduri iniţiale debitoare. Pentru a se adăuga la soldurile
iniţiale, majorările elementelor patrimoniale se trec de aceiaşi parte
cu acestea şi anume în debitul conturilor de activ. În creditul
conturilor de activ se înregistrează micşorarea elementelor
patrimoniale de activ. Au întotdeauna solduri debitoare.
Soldul final al conturilor de activ se va determina după
relaţia:
Sold final debitor (Sf) = Sold iniţial debitor (Si) +

+ Rulaj debitor (Rd) – Rulaj creditor (Rc)
56
Debit Cont de activ Credit
Sold iniţial
Creşterea bunurilor Diminuarea bunurilor
Rulaj debitor Rulaj creditor
Sold final = Si+Rd-Rc
Exemplu: soldul iniţial al numerarului în casieria entităţii

constituie 1 600 lei. Din contul curent în monedă naţională s-a
ridicat numerar pentru achitarea datoriei faţă de personal suma de
3 500 lei. Din casierie s-a acordat avans titularului pentru deplasare
în sumă de 1 200 lei.
Conform operaţiilor enumerate mai sus, vom reflecta
următoarele înregistrări în contul contabil:
Debit „Casa” Credit
SI = 1 600
3 500 1 200
Rd = 3 500 Rc = 1 200
Sf = 3 900
Conturile de pasiv înregistrează existenţele şi mişcările
surselor de intrare a bunurilor economice, ca elemente reprezentate
de pasivul bilanţului.
Conturile de pasiv încep a funcţiona prin creditare. Se
creditează cu existenţele iniţiale preluate din pasivul bilanţului,
care devin pentru cont solduri iniţiale creditoare. Se creditează
conturile de pasiv cu majorările elementelor de pasiv şi se
debitează cu micşorarea elementelor patrimoniale de pasiv. Au
întotdeauna solduri creditoare.
Soldul final se determină după relaţia:
57
Sold final creditor = Sold iniţial creditor + rulaj creditor –

– rulaj debitor
Debit Cont de pasiv Credit

Sold iniţial
Diminuarea surselor Creşterea surselor
Rulaj debitor Rulaj creditor

Sold final = Si + Rc - Rd
Exemplu: Soldul iniţial al datoriilor faţă de furnizori
constituie 260 000 lei. Din contul curent în monedă naţională s-a
achitat datoria faţă de furnizor pentru utilajul procurat în sumă de
23 000 lei. Au fost procurate mărfuri de la furnizori cu achitare
ulterioară în sumă de 63 400 lei. Conform operaţiilor enumerate
mai sus, vom reflecta următoarele înregistrări în contul contabil:
Dt „Datorii comerciale curente” Ct
SI = 260 000
23 000 63 400
Rd = 23 000 Rc = 63 400
Sold final = 300 400
3. Planul de conturi: structura şi componenţa

Planul de conturi reprezintă o nomenclatură sistematizată
de conturi care reglementează organizarea contabilităţii la
entitate.
58
Planul de conturi, se consideră un document normativ
elaborat în baza SNC. În Republica Moldova se foloseşte un
plan unic de conturi, aprobat de către Ministerul Finanţelor.
Planul general de conturi contabile este elaborat în baza
Standardelor Naţionale de Contabilitate şi a altor acte normative
contabile, ţinând cont de cerinţele de prezentare a informaţiilor în
situaţiile financiare şi necesităţile informaţionale ale entităţii.
Planul general de conturi contabile se extinde asupra
entităţilor care ţin contabilitatea în partidă dublă, cu excepţia
entităţilor care aplică Standardele Internaţionale de Raportare
Financiară, şi instituţiilor publice.
Planul general de conturi contabile reglementează modul de
înregistrare a faptelor economice în conturi care rezultă din
prevederile SNC şi altor acte normative contabile. Înregistrarea
faptelor economice în conturi se efectuează în funcţie de conţinutul
economic al acestora, cu respectarea principiilor, normelor şi
politicilor contabile ale entităţii.
Planul general de conturi contabile cuprinde trei capitole:
I. Dispoziţii generale este modul general de clasificare,
funcţionare şi simbolizare a conturilor contabile.
II. Nomenclatorul conturilor contabile cuprinde
nomenclatorul claselor, grupelor de conturi, conturilor de gradul I
(conturile sintetice) şi conturilor de gradul II (subconturile).
III. Caracteristica şi modul de aplicare a conturilor contabile
sunt caracterizate clasele, grupele de conturi şi conturile de gradul
I şi prezentate principalele conturi corespondente pe debitul şi
creditul fiecărui cont sintetic.
În capitolul I este prezentat modul general de clasificare,
funcţionare şi simbolizare a conturilor contabile.
Capitolul II cuprinde nomenclatorul claselor, grupelor de
conturi, conturilor de gradul I (conturile sintetice) şi conturilor de
gradul II (subconturile).
În capitolul III sânt caracterizate clasele, grupele de conturi
şi conturile de gradul I şi prezentate principalele conturi
corespondente pe debitul şi creditul fiecărui cont sintetic.
Planul general de conturi contabile cuprinde 9 clase:
59
1. Active imobilizate
3. Capital propriu
4. Datorii pe termen lung
5. Datorii curente
6. Venituri
7. Cheltuieli
8. Conturi de gestiune
9. Conturi extrabilanţiere
Clasele 1-5 cuprind conturile de bilanţ, clasele 6-7 –
conturile de rezultate, clasa 8 - conturile de gestiune şi clasa 9 -
conturile extrabilanţiere.
Conturile de bilanţ sânt destinate generalizării informaţiei
privind activele, capitalul propriu şi datoriile entităţii. La data
raportării soldurile debitoare sau creditoare ale acestor conturi se
iau în calcul la determinarea indicatorilor din bilanţ.
Conturile de rezultate sânt destinate generalizării informaţiei
privind veniturile şi cheltuielile entităţii. La data raportării rulajele
creditoare ale conturilor de venituri şi rulajele debitoare ale
conturilor de cheltuieli se iau în calcul la determinarea
indicatorilor din situaţia de profit şi pierdere.
Conturile de gestiune sânt destinate generalizării informaţiei
privind costurile de producţie, adaosul comercial, încasările din
vânzarea bunurilor în numerar, costurile nefacturate şi alte
elemente contabile cu caracter tranzitoriu. La data raportării
conturile de gestiune se închid cu conturile de bilanţ şi/sau de
rezultate.
Conturile extrabilanţiere sânt destinate generalizării
informaţiei privind bunurile neînregistrate în bilanţul entităţii, dar
aflate în gestiunea acesteia, creanţele şi datoriile contingente,
garanţiile acordate şi primite, pierderile fiscale şi alte elemente
similare.
Conturile din clasele 1-8 funcţionează în partidă dublă,
conform căreia înregistrările se efectuează concomitent în debitul
unui cont şi creditul altui cont.
Conturile din clasa 9 funcţionează în partidă simplă, conform
60
căreia înregistrările se efectuează în debitul sau creditul unui
singur cont, fără corespondenţă cu alte conturi.
Grupele de conturi sunt simbolizate cu două cifre, din care
prima indică clasele în care este inclusă grupa respectivă, iar a
doua – numărul grupei.
Conturile claselor 1,2,7,8 sunt conturi de activ cu excepţia
următoarelor conturi: 113 “Amortizarea imobilizărilor
necorporale”; 124 “Amortizarea mijloacelor fixe”; 126
“Amortizarea şi deprecierea resurselor minerale”; 127
“Deprecierea imobilizărilor corporale în curs de execuţie”; 128
“Deprecierea terenurilor”; 129 “Deprecierea mijloacelor fixe” 133
“Amortizarea şi deprecierea activelor biologice imobilizate” 214
“Uzura obiectelor de mică valoare şi scurtă durată”; 222 “Corecţii
(provizioane) privind creanţele compromise” care sunt conturi
contrar de activ, funcţionează după regulile conturilor de pasiv, se
reflectă în activul bilanţului în paranteză adică cu semnul “-
”(minus) şi se scad din totalul sumelor.
Conturile claselor 3,4,5,6 sunt conturi de pasiv cu excepţia
următoarelor conturi: 313 “Capital nevărsat”, 315 “Capital retras”,
334 “Profit utilizat al perioadei de gestiune” care sunt conturi de
activ, se reflectă în bilanţ în pasiv cu semnul minus.
Conturile 312 “Capital suplimentar”, 332 “Profit nerepartizat
(pierdere neacoperită) al anilor precedenţi”, 333 “Profit net
(pierdere neacoperită) al perioadei de gestiune”, pot avea sold
creditor sau debitor. În bilanţ soldul creditor se reflectă în pasiv
prin cifre obişnuite, iar cel debitor – prin cifre negative.
Simbolurile şi denumirile claselor 1-5 din planul general de
conturi contabile coincid cu numerele şi denumirile capitolelor din
bilanţul contabil.
Denumirea conturilor de gradul I din clasele 6-7 coincid, in
general, cu denumirea rândurilor din situaţia de profit şi pierdere,
iar informaţia din conturile de gradul II – cu denumirea rândurilor
din anexele la situaţiile financiare.
61
4. Dubla înregistrare şi corespondenţa conturilor

Fiecare faptă (operaţie) economică ce produce o dublă
modificare în contabilitate, în bilanţ, se va reflecta printr-o dublă
înregistrare în conturi, concomitent şi cu aceeaşi sumă.
Dubla înregistrare constă în înregistrarea concomitentă şi

cu aceeaşi sumă a unei operaţii economice şi financiare în
debitul unui cont şi creditul celuilalt cont.
Dubla înregistrare dă posibilitatea verificării exactităţii

înregistrărilor în conturi şi asigură egalitatea rulajelor debitoare şi
creditoare, precum şi egalitatea permanentă dintre activul şi pasivul
bilanţului.
Dubla înregistrare este caracteristică numai contabilităţii,
fără a se mai regăsi la alte discipline economice.
Dubla înregistrare este determinată, de dubla reprezentare,
prin faptul că în timpul mişcării şi transformării lor, elementele
patrimoniului entităţii nu încetează de a fi privite sub dublu aspect:
al utilităţii şi destinaţiei economice şi al modului de dobândire,
aspecte care se reflectă concomitent ca un raport de echivalenţă
între doi termeni, unul care evidenţiază bunurile economice, iar cel
de-al doilea care evidenţiază sursele de finanţare.
Raportul de echivalenţă este reprezentat în sensul măririi
concomitente a bunurilor şi surselor cât şi în cel al micşorării lor.
Legătura reciprocă dintre debitul unui cont şi creditul altui
cont stabilită cu ocazia înregistrării operaţiilor economice şi
financiare – corespondenţa conturilor, iar conturile între care se
stabileşte o astfel de legătură – conturi corespondente.
Corespondenţa conturilor se poate stabili:
 numai între conturi de activ;
 numai între conturi de pasiv;
 între conturi de activ şi conturi de pasiv, modificându-se
concomitent fie în sensul creşterii, fie în sensul micşorării.
Exemplu: Din casă s-a plătit un avans dlui Caraja M.,
pentru cheltuielile de protocol în sumă de 480 lei.
62
Această operaţie determină o creştere de activ la postura
„Creanţe ale personalului”, reprezentând creşterea creanţei
personalului şi concomitent, o micşorare de activ la postura
„Casa”. Operaţia în cauză se poate prezenta în conturile contabile
astfel:
Dt 226 „Creanţe ale personalului” Ct Dt 241 „Casa” Ct

480 480
Se majorează capitalul social din contul rezervei statutare

în valoare de 6 500 lei.
Această operaţie provoacă o scădere de pasiv la postura
„Rezerve statutare”, reprezentând diminuarea rezervelor statutare
şi în acelaşi timp, o creştere de pasiv la postura „Capitalul social”,
reprezentând creşterea capitalului social, concomitent cu una şi
aceeaşi sumă. Operaţia în cauză se poate prezenta în conturile
contabile astfel:
Dt 322 „Rezerve statutare” Ct Dt 311 „Capitalul social” Ct
6 500 6 500
La contul curent în monedă naţională a fost înregistrat un

împrumut pe termen scurt – 4 800 lei.
Această operaţie determină o creştere de activ la postura
„Conturi curente în monedă naţională”, reprezentând creşterea
disponibilului la bancă şi totodată, o creştere de pasiv la elementul
„Împrumut pe termen scurt”, reprezentând creşterea datoriei
entităţii, concomitent cu una şi aceeaşi sumă. Operaţia în cauză se
poate prezenta în conturile contabile astfel:
63
Dt 242 „Conturi curente în monedă naţională” Ct Dt 512 „Împrumut pe termen scurt” Ct
4 800 4 800
Din contul curent s-a virat furnizorului pentru piesele de

schimb – 1 800 lei.
Operaţia dată determină o micşorare de activ la postura
„Conturi curente în monedă naţională”, reprezentând micşorarea
disponibilului la bancă şi concomitent, o scădere de pasiv la
postura „Datorii comerciale curente”, reprezentând o micşorare a
datoriilor faţă de furnizori. Operaţia în cauză se poate prezenta în
conturile contabile astfel:
Dt 521 „Datorii comerciale curente” Ct Dt 242 „Conturi curente în monedă naţională” Ct
1 800 1 800
5. Formule contabile şi clasificarea lor

Formula contabilă reprezintă modalitatea de prezentare
grafică a fiecărei operaţii economice sau financiare în conturile
corespondente, pe baza dublei înregistrări.
Formulele contabile se întocmesc numai în baza

documentelor justificative pentru fiecare operaţie economică
sau pentru o grupă de operaţii economice omogene.
Modalitatea de prezentare grafică a fiecărei operaţii
economice în conturile corespondente, pe baza dublei înregistrări
sub formă de egalitate valorică se numeşte formulă contabilă.
Componentele formulei contabile
 denumirea contului corespondent debitor;
 denumirea contului corespondent creditor
 suma care face obiectul înregistrării.
64
În formula contabilă, contul care se debitează se înscrie în
partea de sus sau în stânga, iar contul care creditează se aşează în
partea de jos sau în dreapta.
Exemplu: Operaţia economică: S-au procurat mijloace fixe
cu plata ulterioară în valoare de 20 000 lei. Se va întocmi formula
contabilă:
D 123 “Mijloace fixe” 20 000 lei
C 544 “Alte datorii curente” 20 000 lei
sau
D 123 “Mijloace fixe” C 544 “Alte datorii curente” 20 000 lei
Înregistrare în ordine cronologică – înregistrarea

operaţiilor economice şi financiare consemnate în documente în
ordinea producerii lor. Această înregistrare se efectuează cu
ajutorul unui registru special “Jurnal de înregistrare a operaţiilor
economice”, care are următoarea formă:
Tabelul 4.1. Jurnal de înregistrare a operaţiilor

economice pe luna iunie
Formula contabilă
Nr. Documentul, conţinutul operaţiunilor
Suma
crt. economice
Debit Credit
1 2 3 4 5
Dispoziţia de plată: Din casierie se achită

1. 11 550 531 241
salariul personalului entităţii
…………………………
Înregistrarea sistematică reprezintă gruparea formulelor

contabile după conţinutul economic, indiferent de data efectuării
lor. Această grupare se efectuează în: Situaţii, Jurnale, Registre,
Cartea Mare.
Se întâlnesc mai multe feluri de formule contabile care se
clasifică după următoarele criterii:
I. în raport cu numărul conturilor corespondente din care este
alcătuită formula contabilă;
65
II. după modul de înregistrare a sumelor.
După I criteriu deosebim 2 tipuri de formule contabile:
 simple;
 compuse.
Formula contabilă simplă reprezintă corespondenţa se
stabileşte între un singur cont debitor şi un singur cont creditor.
Exemplu: A fost ridicat numerar de la bancă pentru achitarea
salarului în sumă de 2 000 lei.
Se va întocmi formula contabilă simplă:
Debit contul 241 „Casa” Credit contul 242 „Cont curent în
monedă naţională” – 2 000 lei
Formula contabilă compusă reprezintă formulă în care
corespondenţa se stabileşte între un singur cont debitor şi două sau
mai multe conturi creditoare sau, invers, un cont creditor şi două
sau mai multe conturi debitoare.
Exemplu: s-a calculat salariul muncitorilor de bază în sumă
de 20 000 lei şi a lucrătorilor aparatului administrativ în sumă de
13 000 lei. Această operaţie afectează 2 conturi de activ: contul
811 „Activităţi de bază”, contul 713 „Cheltuieli administrative” şi
unul de pasiv, contul 531 „Datorii faţă de personal privind
retribuirea muncii”.
Debit contul 811 „Activităţi de bază” 20 000 lei
Debit contul 713 „Cheltuieli administrative” 13 000 lei
Credit contul 531 „Datorii faţă de personal privind retribuirea
muncii” 33 000 lei
Fiecare formulă contabilă compusă poate fi divizată în două
sau mai multe formule contabile simple:
Debit contul 811 „Activităţi de bază” 20 000 lei
şi
Debit contul 713 „Cheltuieli administrative” 13 000 lei
După al II criteriu formulele contabile se împart în:
 formule contabile obişnuite (curente);
66
 formule contabile de stornare.
Formulele contabile curente se folosesc pentru
înregistrarea operaţiilor economice obişnuite sau ordinare. Toate
formulele examinate mai sus sunt formule curente. În aceste
formule sumele se iau în calcul cu semnul plus la determinarea
rulajelor debitoare şi creditoare ale conturilor.
Formulele contabile de stornare se folosesc pentru
corectarea formulelor contabile curente întocmite greşit. În aceste
formule contabile sumele se înregistrează în paranteze şi se scad
din sumele reflectate anterior în debitul şi creditul lor. Cu ajutorul
formulelor contabile de stornare se anulează formulele contabile
întocmite greşit.
6. Conturile sintetice şi analitice, legătura reciprocă

între ele
În funcţie de detalierea informaţiei, conturile contabile se
împart în sintetice şi analitice.
Conturile sintetice reflectă bunurile economice, procesele,
sursele şi rezultatele economice grupate după caracteristicile lor
generale. De exemplu: contul sintetic „Materiale”, „Mijloace fixe”,
“Capital social”.
Conturile analitice reflectă concomitent părţile componente
ale bunurilor economice, proceselor, surselor şi rezultatelor
economice respective, după însuşirile lor specifice. De exemplu: la
fabrica de beton conturile analitice la contul 211.1 „Materii prime
şi materiale de bază” care pot fi: contul analitic – ciment, contul
analitic – nisip, contul analitic – pietriş, ş.a. la fabrica de bomboane
conturile analitice la contul 211.1 „Materii prime şi materiale de
bază” pot fi: contul analitic – zahăr, contul analitic – cacao, contul
analitic – unt şi altele.
Legătura dintre conturile sintetice şi analiticele lor
 Suma soldurilor iniţiale ale conturilor analitice trebuie să fie
egală cu soldul iniţial al contului sintetic;
 Suma rulajelor debitoare ale conturilor analitice trebuie să fie
egală cu rulajul debitor al contului sintetic;
67
 Suma rulajelor creditoare ale conturilor analitice trebuie să fie
egală cu rulajul creditor al contului sintetic;
 Suma soldurilor finale ale conturilor analitice trebuie să fie
egală cu soldul final al contului sintetic.
Evidenţa bazată pe conturile sintetice se numeşte evidenţă
sintetică, iar evidenţa bazată pe conturile analitice – evidenţă
analitică.
Exemplu: Soldul iniţial al contului 211.4 „Combustibil”
constituie 13 880 lei, inclusiv pe conturi analitice:
Tabelul 4.2. Date iniţiale:

Denumirea contului Unitatea de Preţul Valoarea
Cantitatea
analitic măsură (lei/unitate) (lei)
1 2 3 4 5
Motorină Litri 2000 5,50 11000
Benzină A95 Litri 400 7,20 2 880
Total 13 880
Operaţiile economice din luna curentă:

1) S-a achiziţionat de la furnizori pe bază de facturi:
a) motorină 17 000 litri – 93 500 lei;
b) benzină A95 500 litri – 3 600 lei.
2) S-a consumat pentru alimentarea combinelor şi

automobilelor:
a) motorină 7 500 litri – 41 250 lei;
b) benzină A95 700 litri – 5 040 lei.
3) S-a consumat pentru alte necesităţi ale entităţii:

a) motorină 4000 lei – 22 000 lei.
Rezolvare:
1. Deschiderea conturilor analitice la contul 211.4

,,Combustibil”:
68
Tabelul 4.3
Debit Cont analitic Motorină Credit
Conţinutul Conţinutul
Cantitatea Preţul Suma Cantitatea Preţul Suma
operaţiilor operaţiilor
Sold iniţial 2 000 5,50 11000
Intrare 17 000 5,50 93500
Consum 75 00 5,50 41 250
Consum 4 000 5,50 22 000
Rulaj 17 000 5,50 93 500 Rulaj 11 500 5,50 63 250
Sold final 7 500 5,50 41 250
Tabelul 4.4
Debit Cont analitic Benzină A95 Credit
Conţinutul Conţinutul
Cantitatea Preţul Suma Cantitatea Preţul Suma
operaţiilor operaţiilor
Sold iniţial 400 7,20 2 880
Intrare 500 7,20 3 600
Consum 700 7,20 5 040
Rulaj 500 7,20 3 600 Rulaj 700 7,20 5 040
Sold final 200 7,20 1 440
2. Deschiderea contului 211.4 ,,Combustibil”

Dt 211.4 Combustibil Ct
Si = 13 880
1) 97 100 2) 46 290
4) 22 000
Rd 97 100 Rc 68 290
Sf 42690
3. Verificarea – Stabilirea legăturii dintre conturile sintetice şi

analitice
1) 11 000 + 2 880 = 13 880
2) 93 500 + 3 600 = 97 100
3) 63 250 + 5 040 = 68 290
4) 41 250 + 1 440 = 42 690
7. Balanţa de verificare şi importanţa acesteia

Balanţa de verificare este un procedeu specific metodei
contabilităţii, care asigură verificarea exactităţii înregistrării
operaţiilor economice în conturile contabile şi verifică existenţa
anumitor corelaţii impuse de dubla înregistrare a elementelor
patrimoniale.
69
Balanţa de verificare se prezintă sub forma unui tabel, care
cuprinde toate conturile utilizate, ordonate conform simbolurilor
din planul de conturi.
Elementele structurale ale balanţei de verificare sunt:
 Simbolul şi denumirea conturilor;
 Totalul sumelor înregistrate în Debitul contului;
 Totalul sumelor înregistrate în Creditul contului;
 Soldul contului.
Etapele de întocmire a balanţei de verificare:
 se transpun operaţiile efectuate în timpul perioadei de
gestiune din jurnalul de înregistrare a operaţiilor economice în
conturi (cartea-mare),;
 se totalizează sumele înregistrate în debitul şi creditul
fiecărui cont deschis în cartea-mare şi se stabileşte soldul acestora;
 se transpun datele din conturile deschise în cartea-mare
(soldurile iniţiale, rulajele şi soldurile finale) în formularul balanţei
de verificare;
 se adună coloanele balanţei de verificare, iar totalurile
obţinute în cadrul fiecărei perechi de coloane (debitoare-creditoare)
trebuie să fie egale între ele. De asemenea, totalul rulajelor din
balanţa de verificare, trebuie să fie egal cu totalul rulajelor din
jurnalul de înregistrare a operaţiilor economice.
Balanţa de verificare îndeplineşte următoarele funcţii:
 Funcţia de verificare a exactităţii înregistrării operaţiilor
economice în conturi;
 Funcţia de legătură dintre conturile sintetice şi bilanţ;
 Funcţia de legătură dintre conturile sintetice şi conturile
analitice;
 Funcţia de grupare şi centralizare a datelor înregistrate în
conturile contabile;
 Funcţia de analiză şi sinteză a activităţii economice.
După modul de întocmire şi gradul de detaliere a
informaţiilor se deosebesc trei feluri de balanţe de verificare:
1) balanţe de verificare ale conturilor sintetice;
2) balanţe de verificare ale conturilor analitice;
3) balanţe de verificare şah.
70
Balanţa de verificare a conturilor sintetice cuprinde toate
conturile sintetice folosite la întreprindere în perioada de gestiune.
Ea reprezintă un tabel cu următoarele coloane:
 simbolul şi denumirea conturilor;
 soldul iniţial (debitor, creditor);
 rulajul (debitor, creditor);
 sold final (debitor, creditor);
Particularitatea balanţei de verificare a conturilor sintetice
constă în reflectarea egalităţilor a 3 perechi de coloane:
1. Totalul soldurilor iniţiale debitoare = Totalul soldurilor
iniţiale creditoare. Această egalitate rezultă din egalitatea
activului şi pasivului, deoarece conturile sintetice au fost
deschise în baza datelor iniţiale din bilanţ.
2. Totalul rulajelor debitoare = Totalul rulajelor creditoare.
Această egalitate este condiţionată de folosirea procedeului
dublei înregistrări a operaţiilor economice.
3. Totalul soldurilor finale debitoare = Totalul soldurilor
finale creditoare. Această egalitate rezultă din regulile de
funcţionare a conturilor şi determinare a soldurilor finale a
acestora.
Tabelul 4.5. Balanţa de verificare a conturilor sintetice

Simbolul Denumirea Soldul iniţial Rulajele Soldul final
contului contului Debit Credit Debit Credit Debit Credit
1 2 3 4 5 6 7 8
…
241 Casa
521 Datorii
comerciale
curente
…
TOTAL
Balanţa de verificare a conturilor analitice reprezintă un

tabel în care se grupează şi se centralizează datele conturilor
analitice ale unui cont sintetic.
Pentru fiecare cont sintetic împărţit în conturi analitice se
întocmeşte o balanţă de verificare separată. Cu ajutorul acestei
71
balanţe se verifică concordanţa dintre contul sintetic şi conturile
sale analitice, respectând următoarele egalităţi:
1. Totalul soldurilor iniţiale şi finale ale conturilor analitice
= Soldul iniţial şi final al contului sintetic.
2. Totalul rulajelor debitoare şi creditoare ale conturilor
analitice = Rulajul debitor şi creditor al contului sintetic.
Tabelul 4.6. Balanţa de verificare a conturilor analitice
Sold iniţial Rulaj Sold final
Unitatea
Denumirea Preţul Debitor Creditor
de
Nr. materialelor (lei) Cantitatea Suma Cantitatea
Suma
măsură (lei) Suma Suma (lei)
Cantitatea Cantitatea
(lei) (lei)
1. Motorină
2. Unsoare
3. Benzină A76
TOTAL:
Balanţa de verificare şah reprezintă un tabel întocmit după

principiul matricial. Ea se întocmeşte în baza corespondenţei
conturilor sintetice.
În balanţa şah conturile se reflectă de 2 ori, odată pe liniile
orizontale pentru debitare şi odată pe coloanele verticale pentru
creditare. În această balanţă egalităţile se verifică între totalurile
liniilor şi coloanelor în care se înregistrează rulajele conturilor.
Cu ajutorul balanţei de verificare şah se controlează
corectitudinea formulelor contabile.
Tabelul 4.7. Balanţa de verificare şah
Conturi
creditoare Sold iniţial Total rulaj Sold final
111 216 241 523 …
Conturi debitor debitor debitor
debitoare
Sold iniţial Total solduri
creditor iniţiale
111
216
241
523
...
Total rulaj Total rulaje
creditor
Sold final Total
creditor solduri
finale
72
Balanţa de verificare forma şah, permite redarea corespondenţei
conturilor; sub forma unei table de şah, întocmită după principiul
matriceal; cele trei egalităţi se obţin la intersecţia rândurilor cu coloanele.
În baza datelor soldurilor finale ale conturilor sintetice se
întocmeşte Bilanţul la sfârşitul perioadei.
Exemplu: Pe baza datelor de mai jos de întocmit jurnalul de
înregistrări cronologice a operaţiilor economice de deschis conturile
sintetice şi de înregistrat în ele operaţiile economice, de calculat
rulajele, soldurile finale, de întocmit balanţa de verificare şi bilanţul la
sfârşitul lunii, cunoscând soldul elementelor patrimoniale ale entităţii
„Respect” SRL la data de 30.10.201X.
Tabelul 4.8. Bilanţul entităţii „Respect” SRL la 30.10.201X
1 2 3 4
Mijloace fixe 685 830 Capital suplimentar 84 000
Total Active imobilizate 685 830 Total Capital propriu 84 000
2. Active circulante 4. Datorii pe termen lung

Materiale 71 300 Total Datorii pe termen lung 0
Producţie în curs de execuţie 65 800
Creanţe ale personalului 800 5. Datorii curente
Numerar în casierie 850 Credite bancare pe termen scurt 89 800
Numerar la contul curent în monedă Datorii comerciale curente 674 000
95 900
naţională
Total Active circulante 234 650 Datorii faţă de personal privind retribuirea
13 950
muncii
Datorii faţă de buget 58 730
În luna noiembrie la entitate au avut loc următoarele
operaţii economice:
Tabelul 4.9. Operaţiile economice înregistrate la entitatea „Respect” SRL
Nr. Corespondenţ
Suma,
crt Operaţiile economice a conturilor
lei
. Debit Credit
1 2 3 4 5
S-au primit piese de schimb de la furnizori cu achitare ulterioară, TVA 20% 36 250 211 521
1.
7 250 534 521
S-a acceptat factura pentru utilajul procurat cu achitarea ulterioară la preţul de 12 084 123 521
2.
14 500 lei, inclusiv TVA 2 416 534 521
3. La contul curent în monedă naţională a fost înregistrat un împrumut pe termen scurt 17 000 242 512
4. A fost ridicat numerar de la bancă pentru achitarea salarului 12 000 241 242
5. Din contul curent s-a virat furnizorului pentru piesele de schimb 28 400 521 242
6. Din casierie au fost plătite salariile lucrătorilor 11 800 531 241
7. Din casierie s-a plătit un avans dlui Caraja M., pentru cheltuielile de protocol 450 226 241
Din contul curent în monedă naţională s-a virat pentru rambursarea creditelor
8.
pe termen scurt 7 000 511 242
73
74
Tabelul 4.10. Balanţa de verificare

Simbolul Denumirea Soldul iniţial Rulajele Soldul final
contului contului Debit Credit Debit Credit Debit Credit
1 2 3 4 5 6 7 8
123 Mijloace fixe 685 830 12 084 697 914
211 Materiale 71 300 36 250 107 550
215 Producţia în curs de
execuţie 65 800 65 800
226 Creanţe ale
personalului 800 450 1 250
241 Casa 850 12 000 12 250 600
242 Cont curent în
monedă naţională 95 900 17 000 47 400 65 500
312 Capital suplimentar 84 000 84 000
511 Credite bancare pe
termen scurt 89 800 7 000 82 800
512 Împrumuturi pe
termen scurt 0 17 000 17 000
521 Datorii comerciale
curente
674 000 28 400 58 000 703 600
531 Datorii faţă de
personal privind
retribuirea muncii 13 950 11 800 2 150
534 Datorii faţă de
buget 58 730 9 666 49 064
TOTAL
920 480 920 480 134 650 134650 938 614 938614
Tabelul 4.11. Bilanţul entităţii „Respect” SRL

la 30 noiembrie 201X
1 2 3 4
Mijloace fixe 697 914 Capital suplimentar 84 000
Total Active imobilizate 697 914 Total Capital propriu 84 000
2. Active circulante 4. Datorii pe termen lung

Materiale 107 550 Total Datorii pe termen lung 0
Producţie în curs de execuţie 65 800
Creanţe ale personalului 1 250 5. Datorii curente
600 Credite bancare pe termen 82 800
Numerar în casierie
scurt
Numerar la contul curent în monedă
Împrumuturi pe termen scurt
naţională 65 500 17 000
Total Active circulante 240 700 Datorii comerciale curente 703 600
Datorii faţă de personal
privind retribuirea muncii 2 150
Datorii faţă de buget 49 064
75
1. Care sunt funcţiile şi definirea contului contabil?

2. Care sunt elementele ce formează structura contului?
3. Ce reprezintă conturile de activ şi conturile de pasiv şi care
este modul de funcţionare a acestora?
4. Ce reprezintă conturile sintetice şi analitice şi care este
legătura reciprocă dintre ele?
5. Ce reprezintă planul de conturi contabile şi care este
importanţa lui?
6. Ce reprezintă formula contabilă?
7. Care sunt părţile componente ale formulei contabile?
8. Ce reprezintă dubla înregistrare şi care este importanţa ei?
9. Ce reprezintă balanţa de verificare şi care este importanţa ei?
10. Ce se înţelege prin debitarea şi creditarea contului?
76
Tema 5. SCHEMA GENERALĂ

A CONTABILITĂŢII PRINCIPALELOR
OPERAŢII ECONOMICE
După studiul acestei teme veţi fi familiarizaţi cu aspectele

generale privind contabilitatea procurărilor de bunuri, veţi
înţelege schema generală a contabilităţii costurilor, schema
generală a contabilităţii cheltuielilor, veţi însuşi schema
contabilităţii veniturilor şi determinarea rezultatelor
financiare.
1. Aspecte generale privind contabilitatea

procurărilor de bunuri
În procesul activităţii sale economice entitatea procură valori
materiale în scopul satisfacerii necesităţilor sale de producţie:
materiale, materie primă, combustibil ş.a. În afară de acestea,
entitatea procură maşini, utilaje. Aceste obiecte se referă la
mijloace fixe. Evidenţa lor se ţine în contul 123 „Mijloace fixe”,
dacă acestea nu necesită montaj sau 121 „Imobilizări corporale în
curs de execuţie”, când acestea necesită montaj.
Pentru evidenţa materiilor prime, materialelor, pieselor de
schimb, combustibilului şi altor valori materiale procurate de la
furnizori sau primite din alte canale este folosit contul 211
„Materiale”. În debitul acestui cont se reflectă valoarea de
cumpărare a materialelor şi costurile de transportare şi
aprovizionare.
Procesul de aprovizionare reprezintă totalitatea

operaţiilor legate de procurarea (aprovizionarea) valorilor
materiale.
77
Sarcina principală a evidenţei procesului de aprovizionare
constă în determinarea costului efectiv al materialelor
achiziţionate, care se compune din valoarea de cumpărare şi
costurile de transportare-aprovizionare.
Cele mai răspândite operaţii privind procurarea valorilor
materiale sunt:
 reflectarea intrărilor de valori materiale şi, concomitent,
înregistrarea datoriilor entităţii faţă de furnizor;
 reflectarea costurilor de transportare aprovizionare ce
cuprind: serviciile prestate de către organizaţiile de transport în
cazul când transportul este organizat de către persoană terţă sau
serviciile de transport auto propriu, salariul muncitorilor la
încărcarea / descărcarea materialelor primite etc.
După înregistrarea acestor operaţii entitatea determină
costul de intrare al materialelor procurate în total şi pe fiecare tip
de material în parte.
I. Determinăm raportul dintre cheltuielile de transport –
aprovizionare şi valoarea de cumpărare a materialelor.
II. Calculăm suma costurilor transportare – aprovizionare
aferentă fiecărui tip de materiale procurate. Pentru aceasta
coeficientul calculat se înmulţeşte cu valoarea de procurare a
materialelor pentru fiecare tip separat.
III. Se determină costul de intrare al fiecărui tip de material
procurat (se adună suma costurilor transportare – aprovizionare cu
valoarea de procurare a fiecărui tip de materiale).
IV. Se determină costul unitar al fiecărui tip de material
procurat.
Exemplu: Operaţiile economice înregistrate la entitatea
,,Coloseo” SRL pe parcursul lunii octombrie 201X.
78
Tabelul 5.1. Operaţiile economice înregistrate la

entitatea „Coloseo” SRL
Corespondenţa
Nr. Suma,
Conţinutul operaţiilor conturilor
crt. lei
Debit Credit
1 2 3 4 5
1. S-au procurat materiale:
,,X” 450 l la preţ de 17 lei/l 7 650 211/X 521
,,Y” 280 kg la preţ de 22 lei/kg 6 160 211/Y 521
,,Z” 165 kg la preţ de 35 lei/kg 5 775 211/Z 521
TVA 20% 3 917 534 521
2. Costuri de transportare-aprovizionare (CTA) suportate de 3 260 211/cta 812
entitatea ,,Coloseo” SRL au inclus:
transportarea efectuată cu un mijloc de transport propriu; 2 150 211/cta 235
serviciile de asigurare în drum a materialelor prestate de o
organizaţie terţă; 2 080 211/cta 531
salariile calculate lucrătorilor pentru descărcarea materialelor; 478,4 211/cta 533.1
contribuţiile de asigurare socială şi primele de asistenţa 83,2 211/cta 533.1
medicală calculate (potrivit normelor în vigoare)
3. Reflectarea CTA repartizate în costul de intrare al materialelor
aprovizionate:
,,X” 3 144,91 211/X 211/cta
,,Y” 2 532,37 211/Y 211/cta
,,Z” 2 374,10 211/Z 211/cta
Notă. Potrivit politicilor contabile a entităţii ,,Coloseo” SRL costurile de
transportare-aprovizionare se repartizează în baza costului de intrare
materialelor aprovizionate.
Tabelul 5.2. Tabel de repartizare a CTA şi includerea lor în

costul de intrare al materialelor procurate
Denumirea Baza de Coeficientul CTA repartizate în costul de intrare
materialului Repartizare, de al materialelor procurate, lei
lei repartizare
1 2 3 4
X 7 650 0,4111 3 144,91
Y 6 160 0,4111 2 532,37
Z 5 775 0,4111 2 374,10
Total 19 585 x 8 051,6
Dt 211 „Materiale”/CTA Ct
2a) 3 260
2b) 2 150
2c) 2 080
2d) 478,4
2d) 83,2
8 051,6
79
Determinarea costului de intrare al fiecărui tip de material
procurat:
,,X” = 9 180 + 3 144,91 = 12 324,91lei
,,Y” = 7 392 + 2 532,37 = 9 924,37 lei
,,Z” = 6 930 + 2 374,10 = 9 304,1 lei
Calculul costului unitar al fiecărui tip de material
procurat:
,,X” = 12 324,91 / 450 = 27,38 lei
,,Y” = 9 924,37 / 280 = 35,44 lei
,,Z”= 9 304,1 / 165 = 56, 38 lei
2. Schema generală a contabilităţii costurilor

Deoarece costurile de producţie sunt obiectul de studiu al
contabilităţii de gestiune, pentru reflectarea lor în contabilitate se
utilizează conturile sintetice ale clasei 8 conturi de calculaţie, grupa
81 „Conturi de calculaţie”:
811 „Activităţi de bază”
812 „Activităţi auxiliare”
821 „Costuri indirecte de producţie”
Particularitatea acestor conturi constă în faptul că ele se
închid cu conturile contabilităţii financiare, cu excepţia contului
821 „Costuri indirecte de producţie”, care se închide şi cu conturile
de gestiune 811 „Activităţi de bază” şi 812 „Activităţi auxiliare”.
Conturile de evidenţă a costurilor a activităţii de bază 811
„Activităţi de bază” şi 821 „Costuri indirecte de producţie”, sunt
conturi de activ şi nu au sold final. În decursul lunii costurile
suportate se acumulează în Debit. La finele lunii costurile
acumulate în debit se repartizează şi se includ în costul produselor
fabricate. Mai întâi se soldează contul 821 „Costuri indirecte de
producţie” şi apoi 811 „Activităţi de bază”.
Conturile de evidenţă a costurilor a activităţii auxiliare 812
„Activităţi auxiliare” şi 821 „Costuri indirecte de producţie”, sunt
conturi de activ şi nu au sold final. În decursul lunii costurile
suportate se acumulează în Debit. La finele lunii costurile
acumulate în debit se repartizează şi se includ în costul produselor
80
fabricate. Mai întâi se soldează contul 821 „Costuri indirecte de
producţie” şi apoi 812 „Activităţi auxiliare”.
Contul 811 „Activităţi de bază” este destinat generalizării
informaţiei privind costurile producţiei de bază pentru fabricarea
produselor, prestarea de servicii şi determinarea costului lor
efectiv.
La începutul perioadei de gestiune soldul producţiei în curs
de execuţie, adică soldul contului 215 „Producţia în curs de
execuţie”, se trece la costuri şi se reflectă în debitul conturilor 811
„Activităţi de bază” sau / şi 812 „Activităţi auxiliare”.
Debit 811„Activităţi de bază”,812 „Activităţi auxiliare”
Credit 215 „Producţia în curs de execuţie”.
Dt 811 „Activităţi Ct Dt 812 „Activităţi Ct
de bază” auxiliare”
Ct 215 Dt 216 Ct 215 Dt 216
Ct 211 Dt 714 Ct 211 Dt 714
Ct 531 Dt 211 Ct 531 Dt 211
Ct 533 Dt 215 Ct 533 Dt 215
Ct 821 Ct 821
Pe parcursul perioadei de gestiune în debitul contului 811

„Activităţi de bază” se acumulează costurile directe şi cota-parte a
costurilor indirecte la fabricarea produselor finite sau prestarea
serviciilor, care reprezintă activitatea de bază a entităţii, iar în
debitul contului 812 „Activităţi auxiliare” se acumulează costurile
aferente activităţilor auxiliare (ex.: transport auto propriu, secţia de
aprovizionare cu apă, abur, aer comprimat, secţia de ambalaj etc.).
În creditul conturilor 811 „Activităţi de bază”şi 812
„Activităţi auxiliare” se reflectă:
 costul efectiv al produselor fabricate
Debit 216 „Produse”
Credit 811 „Activităţi de bază”, 812 „Activităţi auxiliare”
 costul efectiv al serviciilor prestate
Debit 711 „Costul vânzărilor”
Credit 811 „Activităţi de bază”, 812 „Activităţi auxiliare”
 costul efectiv al rebutului definitiv
81
Debit 714 „Alte cheltuieli din activitatea operaţională”
Credit 811 „Activităţi de bază”
 costul deşeurilor recuperabile
Debit 211 „Materiale”
 soldul producţiei în curs de execuţie, care la sfârşitul perioadei
de gestiune se trece la contul 215 „Producţia în curs de execuţie”
Debit 215 „Producţia în curs de execuţie”
Pentru reflectarea costurilor indirecte se foloseşte contul 821
„Costuri indirecte de producţie”. Pe parcursul perioadei de gestiune
în debitul acestui cont se acumulează costurile efectuate, iar în
creditul contului se reflectă repartizarea costurilor acumulate la
sfârşitul perioadei de gestiune pentru includerea lor în costul de
producţie sau pentru a fi trecute la cheltuielile perioadei. La
sfârşitul perioadei de gestiune contul 821 „Costuri indirecte de
producţie”se închide.
 reflectarea consumului de materiale pentru întreţinerea
mijloacelor fixe cu destinaţie productivă
Debit 821 „Costuri indirecte de producţie”
Credit 211 „Materiale”
 calculul salariul personalului administrativ şi a altor categorii de
personal din subdiviziunile de producţie
Credit 531„Datorii faţă de personal privind retribuirea muncii”
 contribuţiile de asigurare medicală obligatorii şi primele de
asigurare medicală obligatorii calculate din salariul personalului
administrativ şi a altor categorii de personal din subdiviziunile de
producţie
Credit 533 „Datorii privind asigurările sociale şi medicale”
 calcularea amortizării mijloacelor fixe cu destinaţie productivă
Credit 124 „Amortizarea mijloacelor fixe”
 reflectarea costurilor de energie electrică, apă, combustibil
consumat în antrepriză
82
Credit 521 „Datorii comerciale curente”.
 închiderea conturilor de evidenţă a costurilor indirecte ale
activităţii auxiliare
Debit 812 „Activităţi auxiliare”
Credit 821 „Costuri indirecte de producţie”
 soldarea conturilor de evidenţă a costurilor activităţilor auxiliare
către costurile indirecte ale activităţii de bază
Credit 812 „Activităţi auxiliare”
 includerea costurilor indirecte de producţie în costul produselor
Debit 811 „Activităţi de bază”
Credit 821 „Costuri indirecte de producţie”
Costul produselor fabricate = Valoarea contabilă a producţiei în

curs de execuţie la începutul perioadei de gestiune + Costuri
directe + Costuri indirecte - Valoarea contabilă a producţiei în curs
de execuţie la sfârşitul perioadei de gestiune – Costul deşeurilor –
Costul rebuturilor
3. Schema generală a contabilităţii cheltuielilor

Cheltuielile sunt studiate de către contabilitatea financiară.
Pentru evidenţa cheltuielilor sunt prevăzute conturile de activ din
clasa 7 ”Cheltuieli”, şi anume:
 711 „Costul vânzărilor”;
 712 „Cheltuieli de distribuire”;
 713 „Cheltuieli administrative”;
 714 „Alte cheltuieli din activitatea operaţională”;
 721 „Cheltuieli cu activele imobilizate”;
 722 „Cheltuieli financiare”;
 723 „Cheltuieli excepţionale”;
 731 „Cheltuieli privind impozitul pe venit”.
Particularităţile şi regulile de funcţionare a conturilor de
cheltuieli sunt următoarele:
1) conturile de cheltuieli sunt conturi de activ;
83
2) în debitul acestor conturi se reflectă cumulativ de la
începutul anului, suma cheltuielilor efectuate de entitate,
iar în creditul conturilor se reflectă trecerea cheltuielilor
acumulate la sfârşitul anului de gestiune la rezultatul
financiar;
3) la finele fiecărui trimestru rulajul debitor al conturilor de
cheltuieli se reflectă cumulativ de la începutul anului în
situaţia de profit şi pierdere;
4) conturile de cheltuieli se închid doar la sfârşitul anului de
gestiune. Doar în acest caz aceste conturi se creditează.
5) conturile de cheltuieli nu au niciodată sold final.
Cheltuieli se recunosc în contabilitate în conformitate cu regulile
stabilite în SNC „Cheltuieli”.
Pentru evidenţa cheltuielilor anticipate se utilizează
conturile:
171 „Cheltuieli anticipate pe termen lung”
261 „Cheltuieli anticipate curente”
Contul 171 „Cheltuieli anticipate pe termen lung” este
destinat pentru generalizarea informaţiei privind cheltuielile
anticipate, suportate în perioada de gestiune curentă, dar care
urmează să fie trecute la cheltuieli în perioade viitoare, a căror
durată este mai mare de 1 an.
Contul 261 „Cheltuieli anticipate curente”se utilizează
pentru reflectarea cheltuielilor efectuate în perioada de gestiune
curentă, dar care urmează a fi trecute la cheltuieli în perioade
viitoare, a căror durată este mai mică de 1 an.
Aceste două conturi sunt conturi de activ. În debitul lor se
reflectă cheltuielile aferente perioadelor viitoare, iar în credit se
reflectă includerea acestor cheltuieli în componenţa cheltuielilor
perioadei de gestiune. Soldul acestor conturi este debitor şi
reprezintă cheltuielile anticipate la finele perioadei de gestiune,
care urmează a fi repartizate în perioadele următoare.
84
4. Schema contabilităţii veniturilor şi determinarea

rezultatelor financiare
Pentru contabilitatea veniturilor se folosesc conturile clasei
6 „Venituri”:
 611 „Venituri din vânzări”;
 612 „Alte venituri din activitatea operaţională”;
 621 „Venituri din operaţiuni cu active imobilizate”;
 622 „Venituri financiare”;
 623 „Venituri excepţionale”.
Conturile de venituri au următoarele particularităţi:
1) conturile de venituri sunt conturi de pasiv;
2) în creditul acestor conturi se înregistrează cumulativ de
la începutul anului veniturile entităţii, iar în debit se
reflectă trecerea la sfârşitul anului de gestiune a
veniturilor acumulate la rezultatul financiar;
3) rulajele creditoare ale conturilor de venituri se închid
prin trecerea veniturilor acumulate la contul 351
„Rezultat financiar total”;
4) conturile de venituri nu au niciodată solduri iniţiale şi
finale.
Veniturile se recunosc în contabilitate în conformitate cu
regulile stabilite în SNC „Venituri”. Veniturile sunt înregistrate
atunci când au fost câştigate, şi nu atunci când sunt încasate.
Pentru evidenţa veniturilor obţinute în perioada de gestiune
curentă, dar care se referă la perioade viitoare se utilizează
conturile:
424 „Venituri anticipate pe termen lung”
535 „Venituri anticipate curente”
Aceste conturi sunt conturi de pasiv.
La finele anului de gestiune cheltuielile acumulate în
debitul conturilor clasei 7 sunt decontate în debitul contului 351
„Rezultat financiar total”, iar veniturile acumulate în creditul
conturilor clasei 6 se închid în creditul contului 351 „Rezultat
financiar total”.
85
În cazul în care suma veniturilor acumulate este mai mare
decât suma cheltuielilor suportate în perioada de gestiune, entitatea
a obţinut profit. Dacă suma cheltuielilor depăşeşte suma veniturilor
obţinute, entitatea suportă pierderi. Contul 351 „Rezultat financiar
total” este un cont de comparare. El se închide prin transferarea
rezultatului său la profitul net sau pierderea netă a perioadei de
gestiune (contul 333 „Profit net (pierderea netă) a perioadei de
gestiune”).
Schematic va arăta în felul următor:
Se închid conturile Se închid conturile Se calculează
de venituri: de cheltuieli: impozitul pe venit
Dt 731 Ct 534
Dt 611 „Venituri din Dt 351 „Rezultat
Dt 351 Ct 731
vânzări” financiar total”
Ct 711 „Costul Se calculează
Dt 612 „Alte venituri
ale activită ții vânzărilor” rezultatul
operaţionale” Ct 712 „Cheltuieli de financiar net:
Dt 621 „Venituri din distribuire” Dt 351 Ct 333 –
opera țiuni
cu Ct 713 „Cheltuieli profit net
activele imobilizate” administrative” Dt 333 Ct 351 -
Ct 714 „Alte
Dt 622 „Venituri pierdere netă
financiare” cheltuieli
Dt 623 „Venituri operaţionale”
excepţionale” Ct 721 „Cheltuieli cu
Ct 351 „Rezultat activele imobilizate”
financiar total” Ct 722 „Cheltuieli
financiare”
Ct 723 „Cheltuieli
excepţionale”
Figura 5.1. Calculul rezultatului financiar
86
1. Definiţi şi caracterizaţi schema generală a costurilor entităţii?
Oferiţi o caracteristică a acesteia.
2. Ce reprezintă schema de evidenţă a veniturilor, cheltuielilor şi
determinarea rezultatului financiar.
3. În baza căror acte normative se stabileşte componenţa,
modulul de contabilizare şi prezentare a cheltuielilor şi
veniturilor în situaţiile financiare?
4. Ce reprezintă cheltuielile şi veniturile conform prevederilor
SNC?
5. Ce reprezintă cheltuielile şi veniturile activităţii operaţionale?
Exemplificaţi.
6. Ce reprezintă cheltuielile şi veniturile altor activităţi?
Exemplificaţi.
7. Care este destinaţia contului 351 „Rezultatul financiar total”?
8. Când se vor utiliza conturile de profit şi pierdere?
9. Descrieţi modul de funcţionare a contului 333 „Profit net
(pierdere) a anului de gestiune”.
10. Care este modalitatea formării rezultatului financiar la nivel de
entitate?
87
Tema 6. EVALUAREA ŞI
CALCULAŢIA CA PROCEDEE
ALE METODEI CONTABILITĂŢII
După studiul acestei teme veţi fi familiarizaţi cu noţiuni

privind evaluarea şi principiile acesteia, veţi înţelege
metodele de evaluare ale patrimoniului, veţi cunoaşte
calculaţia ca instrument al evaluării şi tipurile calculaţiei.
1. Noţiuni privind evaluarea şi principiile acesteia

Toate elementele patrimoniale ale întreprinderii, existenţa
şi modificările acestora, nu pot fi înregistrate în contabilitate fără a
fi supuse evaluării.
Evaluarea constă în exprimarea cu ajutorul etalonului

bănesc a bunurilor economice şi a surselor acestora, precum şi a
tuturor operaţiilor economice efectuate în scopul înregistrării lor
în contabilitate.
Evaluarea este un procedeu al metodei contabilităţii care

asigură reflectarea realităţii economice şi este strâns legat de
celelalte procedee. Astfel:
 contul poate fi folosit numai pentru înregistrarea
acelor elemente care pot fi exprimate cu ajutorul etalonului
bănesc;
 generalizarea datelor contabile cu ajutorul bilanţului este
posibilă doar în cazul când bunurile economice şi sursele de
formare a acestora sunt oglindite în etalon bănesc;
 calculaţia costului este imposibilă dacă toate elementele
componente ale acestuia nu sunt exprimate valoric.
88
Evaluarea presupune următoarele principii:
 principiul stabilităţii monetare – trebuie efectuat la nivelul
întregii ţări, deoarece este un obiectiv macroeconomic.
 principiul costului istoric – acest principiu presupune
evaluarea bunurilor economice la valoarea de intrare în baza
documentelor justificative la procurarea sau producerea acestora.
Costul istoric exprimă valoarea reală a bunurilor. El mai prevede
ca unele elemente patrimoniale exprimate în valută străină să fie
recalculate la cursul unităţii monetare respective la data întocmirii
bilanţului.
 principiul prudenţei presupune prevenirea supraevaluării
activelor şi veniturilor şi subevaluării pasivelor şi cheltuielilor.
2. Metode de evaluare ale patrimoniului

În practica evidenţei contabile distingem:
I. Evaluarea elementelor patrimoniale în contabilitate.
II. Evaluarea elementelor patrimoniale în situaţiile financiare.
În contabilitatea curentă evaluarea se face la data intrării

elementelor patrimoniale în întreprindere şi la data ieşirii lor din
entitate.
Evaluarea la data intrării în patrimoniu
La intrarea în patrimoniu bunurile se evaluează la valoarea de
intrare, care poate fi:
Costul de intrare – utilizat pentru evaluarea bunurilor
procurate în procesul de aprovizionare de la terţi. El este format din
următoarele elemente:
 preţul de cumpărare;
 taxele vamale, în cazul în care bunurile sunt importate;
 alte cheltuieli legate de achiziţie: comisioane, cheltuieli de
asigurare, transport extern, transport intern, cheltuieli de
încărcare – descărcare ş.a.
În costul de achiziţie nu se include TVA, care ulterior
urmează a fi restituită entităţii de către organele fiscale.
89
Costul efectiv de producţie – se foloseşte pentru evaluarea
bunurilor obţinute din producţie proprie. El se formează din:
 costurile materiale directe;
 costurile cu personalul directe;
 costurile indirecte.
Evaluarea la data ieşirii din patrimoniu
În momentul ieşirii din patrimoniu, prin vânzare, distrugere,
rambursare, elementul patrimonial respectiv este evaluat la nivelul
valorii contabile. La ieşirea din patrimoniu a unui element de activ
sau pasiv trebuie luată în consideraţie deprecierea acestuia ,
calculată până la data ieşirii. În acest mod se determină valoarea
imobilizărilor corporale, a imobilizărilor necorporale şi a obiectelor
de mică valoare şi scurtă durată, a căror valoare unitară este mai
mare de 1/6 din plafonul stabilit de legislaţie (6 000 lei).
Valoarea contabilă este egală cu costul de intrare diminuată
cu amortizarea acumulată.
Pentru evaluarea stocurilor la momentul ieşirii lor din
patrimoniu se utilizează următoarele metode:
1) metoda identificării specifice;
2) metoda costului mediu ponderat;
3) metoda FIFO (primul intrat – primul ieşit).
Metoda identificării specifice – se utilizează pentru
evaluarea stocurilor de produse scumpe (automobile, bijuterii etc.).
Conform acestei metode, elementul ieşit din patrimoniu se
evaluează la acelaşi cost cu care a fost achiziţionat. Exemplu: un
magazin auto are în stoc la 01.02.201X un automobil care a fost
procurat la preţul de 130 000 lei. La 10.02.201X, au mai fost
procurate două automobile similare la preţul de 140 000 lei /
unitatea. La 15.03.201X sunt vândute două automobile: cel care era
în stoc la 01.02.201X şi unul din cele achiziţionate pe parcursul
lunii. Astfel, costul unuia din automobilele vândute este de 130
000 lei, iar a celuilalt – 140 000 lei.
Metoda costului mediu ponderat – se utilizează pentru
evaluarea stocurilor cu un sortiment variat. Această metodă poate fi
utilizată în două variante:
90
Metoda costului mediu unitar ponderat lunar care se determină
după următoarea formulă:
Valoarea iniţială + valoarea tuturor intrărilor

CMUP/ L din cursul lunii
= Cantitatea iniţială + cantitatea tuturor
intrărilor din cursul lunii
Metoda costului mediu unitar ponderat după fiecare intrare

Această metodă constă în faptul că după fiecare intrare în
stoc se calculează un cost mediu ponderat pe unitate după
următoarea relaţie:
CMUP/un Valoarea stocului precedent + valoarea ultimei

= intrări
Cantitatea stocului precedent + cantitatea ultimei
intrări
Metoda FIFO (primul intrat – primul ieşit). Conform

acestei metode primele bunuri ieşite din patrimoniu se evaluează la
costul de achiziţie sau de producţie al primului lot intrat. Pe măsura
epuizării lotului, bunurile ieşite se evaluează la costul de achiziţie
sau de producţie a lotului următor ş.a.
Pentru exemplificarea fiecărei variante se presupun
următoarele date, corespunzătoare materialului „vopsea albă”:
1. la 01.11. – stocul iniţial era de 5 000 kg a câte 10
lei/kg;
2. la 05.11. – aprovizionare cu 2 000 kg la preţul de 12
lei/kg;
3. la 09.11. – consum de 3 000 kg;
4. la 15.11. - aprovizionare cu 1 000 kg la preţul de 11
lei/kg;
5. la 20.11. – consum de 4 000 kg;
6. la 25.11. – consum de 5 00 kg;
Se cere să se evalueze cantităţile consumate, precum şi
cantitatea rămasă în stoc la sfârşitul lunii noiembrie.
91
Tabelul 6.1. Evaluarea conform metodei costului mediu

unitar ponderat lunar
Intrări Ieşiri Stoc
Data Explicaţii
cantit. preţ valoarea cantit. Preţ valoarea cantit. preţ valoarea
01.11. Stoc
iniţial - - - - - - 5000 10 50000
05.11. Aprovizi-
onare 2000 12 24000 - - - 7000 - -
09.11. Consum - - - 3000 - - 4000 - -
15.11. Aprovizi-
onare 1000 11 11000 - - - 5000 - -
20.11. Consum - - - 4000 - - 1000 - -
25.11. Consum - - - 500 - - 500 - -
RULAJ 3000 - 35000 7500 10,62 79687,5 - - -
30.11. Stoc final - - - - - - 500 10,62 5312,5
CMUP/ un = (50000 + 35000) / (5000 + 3000) = 85000 / 8000 =

10,625 lei / kg
Tabelul 6.2. Evaluarea conform metodei costului mediu unitar

după fiecare intrare
Data Explicaţii
cantit. preţ valoarea cantit. preţ valoarea cantit. preţ valoarea
01.11. Stoc
iniţial - - - - - - 5000 10 50000
05.11. Aprovizi-
onare 2000 12 24000 - - - 7000 10,5714 74000
09.11. Consum - - - 3000 10,5714 31714 4000 10,5714 42286
15.11. Aprovizi-
onare 1000 11 11000 - - - 5000 10,6572 53286
20.11. Consum - - - 4000 10,6572 42629 1000 10,6572 10657
25.11. Consum - - - 500 10,6572 5329 500 10,6572 5328
RULAJ 3000 - 35000 7500 - 79672 - - -
30.11. Stoc final - - - - - - 500 10,6572 5328
CMUP/di 05.11.= (50000 + 24000) / (5000 + 2000) = 74000 / 7000

= 10,5714 lei / kg
CMUP/di 15.11.= (42286 + 11000) / (4000 + 1000) = 53286 / 5000
= 10,6572 lei / kg
92
Tabelul 6.3. Evaluarea conform metodei FIFO

Data Explicaţii
cantit. preţ valoarea cantit. preţ valoarea cantit. preţ valoarea
01.11. Stoc - - - - - - 5000 10 50000
iniţial
05.11. Aprovizi- 2000 12 24000 - - - 5000 10 50000
onare 2000 12 224000
09.11 Consum - - - 3000 10 30000 2000 10 20000
2000 12 24000
15.11. Aprovizi- 1000 11 11000 - - - 2000 10 20000
onare 2000 12 24000
1000 11 11000
20.11. Consum - - - 4000 - 44000
2000 10 20000 1000 11 11000
2000 12 24000
25.11. Consum - - - 500 11 5500 500 11 5500
RULAJ 3000 - 35000 7500 - 79500 - - -
30.11. Stoc final - - - - - - 500 11 5500
Evaluarea în situaţiile financiare

În situaţiile financiare elementele patrimoniale se reflectă
diferit în dependenţă de natura şi conţinutul lor economic.
Astfel, evaluarea imobilizărilor necorporale şi corporale se
efectuează la valoarea contabilă (SNC „Imobilizări necorporale şi
corporale”). În afară de aceasta, entitatea periodic trebuie să
verifice dacă valoarea contabilă a activului, dacă n-a devenit mai
mare ca valoarea de recuperare. Dacă acest lucru s-a întâmplat,
valoarea contabilă a activului se micşorează până la valoarea de
recuperare, iar suma diferenţei se trece la micşorarea capitalului
propriu.
Metoda alternativă presupune evaluarea activelor la valoarea
de reevaluare, care constituie valoarea venală a activului diminuată
cu suma amortizării calculate la data întocmirii bilanţului.
Valoarea recuperabilă – sumă pe care entitatea presupune să
o recupereze ca rezultat al utilizării activului, inclusiv valoarea
reziduală în cazul ieşirii acestuia (avantajul pe care-l va avea
întreprinderea în urma utilizării activului).
Valoare justă – suma cu care o imobilizare ar putea fi
schimbată benevol în cadrul unei tranzacţii desfăşurate în condiţii
normale între părţi interesate, independente şi bine informate.
93
Valoare reziduală – valoarea estimată (preconizată) a unei
imobilizări amortizabile, care entitatea prevede să o obţină la
expirarea duratei de utilizare a acesteia.
Cost de intrare, corectat şi reevaluată, a activelor se
recuperează, de regulă, sistematic pe toată durata de funcţionare a
acestora. Dacă, însă, avantajul economic care trebuie să fie
obţinut din utilizarea unui activ s-a redus în perioada de utilizare
de exemplu din cauza pierderilor suportate, deteriorărilor,
defecţiunilor ş.a., valoarea recuperabilă poate fi mai mică ca
valoarea contabilă. În acest caz se casează parţial valoarea de
bilanţ, trecându-se la cheltuieli.
Stocurile de mărfuri şi materiale se reflectă în rapoartele
financiare la valoarea cea mai mică dintre cost şi valoarea
realizabilă netă.
Costul stocurilor de mărfuri şi materiale include cheltuielile
de achiziţionare, cheltuielile pentru prelucrare şi alte cheltuieli
legate de aducerea stocurilor la locul de depozitare.
Valoarea realizabilă netă – reprezintă preţul probabil de
vânzare a stocurilor diminuată cu cheltuielile legate de
comercializarea acestora.
Evaluarea stocurilor de mărfuri şi materiale la valoarea
realizabilă netă se face atunci când aceasta (VRN) este mai mică
decât costul, adică în următoarele cazuri:
 deteriorarea parţială a stocurilor;
 reducerea preţului de vânzare a stocurilor,
 uzura parţială sau integrală a acestora;
 majorarea cheltuielilor rămase de efectuat pentru
comercializarea stocurilor.
Investiţiile financiare pe termen lung se reflectă în bilanţ în
baza uneia din următoarele metode:
 la cost de intrare;
 la valoarea reevaluată;
 la valoarea cea mai mică dintre costul de intrare şi cea
de justă.
94
Metoda costului de intrare este metoda de bază. Ea
presupune că costul de intrare rămâne neschimbată pe parcursul
perioadei de gestiune.
Metoda reevaluării este utilizată atunci când trebuie luate în
consideraţie schimbările cursului hârtiilor de valoare pe piaţă.
Metoda reflectării investiţiilor la una din două valori –
presupune compararea valorii de intrare cu cea de piaţă, pentru
evaluare alegându-se cea mai mică valoare. După această metodă
se face şi evaluarea investiţiilor pe termen scurt.
Costurile şi cheltuielile se evaluează la valoarea de bilanţ a
activelor imobilizate şi activelor circulante ieşite, a sumelor
calculate la retribuirea muncii şi contribuţiile pentru asigurările
sociale, amortizarea mijloacelor fixe şi obiectele de mică valoare şi
scurtă durată etc.
Veniturile se evaluează la valoarea justă. Această valoare
este negociată de vânzător şi cumpărător şi reprezintă suma
mijloacelor băneşti primite sau de primit.
3. Calculaţia ca instrument al evaluării, tipurile

calculaţiei
În activitatea economică a entităţii apare necesitatea de a
determina volumul costurilor şi cheltuielilor efective în toate fazele
circuitului economic: aprovizionare, producţie, distribuire.
În acest scop în evidenţa contabilă se foloseşte calculaţia.
Calculaţia este un procedeu al metodei contabilităţii folosit
la determinarea costului valorilor materiale procurate, produselor
finite fabricate şi vândute pentru determinarea rezultatului
financiar.
Calculaţia reprezintă un ansamblu de operaţii matematice

folosite pentru determinarea costului valorilor materiale.
Calculaţia presupune efectuarea următorilor paşi:

 determinarea mărimii costurilor directe şi indirecte de
producţie la locurile de consum;
95
 repartizarea producţiei în curs de execuţie la sfârşitul
lunii;
 calcularea costului efectiv al produselor finite sau
serviciilor prestate;
 compararea costului efectiv cu cel normativ;
 determinarea devierilor.
Deosebim mai multe tipuri de calculaţii care pot fi grupate
după următoarele criterii:
1) în raport cu momentul întocmirii;
2) în raport cu sfera de cuprindere;
3) în raport cu intervalul de timp pentru care se întocmeşte
calculaţia.
În raport cu momentul întocmirii distingem:
 antecalculaţia (calculaţie planificată);
 postcalculaţia (calculaţie efectivă).
Antecalculaţia se întocmeşte înainte de desfăşurarea
proceselor economice şi înregistrarea costurilor şi cheltuielilor. Ea
are drept scop determinarea costului planificat pentru fiecare fază a
circuitului economic. Calculaţia planificată are la bază normele de
consum şi normele de producţie planificate.
Calculaţia efectivă se întocmeşte la sfârşitul perioadei de
gestiune pe baza costurilor şi cheltuielilor efective înregistrate în
conturi.
Cu ajutorul calculaţiei efective se determină costul efectiv de
aprovizionare şi de producţie, care apoi se compară cu costul
planificat, pentru a se stabili depăşirile sau economiile de costuri şi
cheltuieli faţă de cele planificate.
În raport cu sfera de cuprindere deosebim:
 calculaţii parţiale;
 calculaţii totale (complete).
Calculaţiile totale iau în calcul toate elementele şi părţile
componente ale obiectului calculaţiei.
Calculaţiile parţiale cuprind doar o parte din elementele
obiectului calculaţiei.
De exemplu: calculaţia costului de producţie cuprinde:
96
 calculaţia costurilor materiale directe;
 calculaţia costurilor cu personalul directe;
 calculaţia costurilor indirecte variabile;
 calculaţia costurilor indirecte constante.
În raport cu intervalul de timp pentru care se întocmeşte
calculaţia deosebim:
 calculaţii periodice – care se elaborează la sfârşitul
lunii, trimestrului sau anului;
 calculaţii neperiodice – care se întocmesc oricând la
solicitarea conducerii entităţii.
În funcţie de procesul tehnologic şi structura organizaţională
a entităţii pot fi aplicate următoarele metode de calculaţie a
costului de producţie:
 simplă sau globală;
 pe comenzi;
 pe faze;
 normativă sau standard.
Metoda simplă de calculare a costului produselor finite se
aplică în ramurile de extragere a resurselor minerale. Calculaţia
costului de producţie se determină prin raportul costurilor
acumulate la cantitatea de produse obţinute în perioada de gestiune.
De regulă, în aceste ramuri nu există producţie în curs de execuţie.
Prin urmare, costul efectiv al întregului volum de producţie
constituie suma costurilor acumulate în perioada curentă.
Metoda pe comenzi prevede acumularea prealabilă a
costurilor directe de producţie pe fiecare comandă separat. Metoda
dată se aplică la entităţile de reparaţie, de construcţie, montaj, iar la
entităţile din alte ramuri poate fi utilizată în secţiile de reparaţie.
Fiecare volum de lucrări sau obiecte primite spre fabricare la
aceste entităţi reprezintă o comandă. Costurile se acumulează pe
fiecare comandă, iar costul efectiv se determină la fel pe fiecare
comandă. În cazul când într-o comandă intră mai multe tipuri de
produse omogene, suma costurilor acumulate se raportează la
numărul de unităţi de produse ale acestei comenzi şi se determină
costul unitar.
97
Metoda pe faze se aplică la entităţile unde materia primă sau
materialele de bază trec câteva faze de prelucrare în procesul
tehnologic. De exemplu, la uzinele de vinificaţie: prelucrarea
strugurilor, fermentaţia, păstrarea. Această metodă prevede ca
costurile să fie contabilizate pe fiecare fază separat. Costul
producţiei finite de asemenea se determină pe fiecare fază separat.
În cazul în care există producţie în curs de execuţie se ia în
consideraţie şi acest indicator.
I fază II fază III fază

Dt 811 Ct Dt 811 Ct Dt 811 Ct
Costuri -costul costul
de semifabricatelor semifabricatelor
materie din I fază; din II fază
primă -salariu +
şi alte Contribuţii la
costuri asigurări
sociale şi alte
costuri
Metoda normativă poate fi aplicată în orice ramură a

economiei naţionale. Ea prevede o bună organizare a sistemului de
normare a costurilor. Acest lucru este posibil când entitatea
elaborează anumite măsuri de ameliorare a procesului tehnologic.
Această metodă prevede elaborarea la începutul fiecărei luni
a calculaţiei normative a producţiei finite. Ea se întocmeşte în baza
normelor prevăzute şi reexaminate. La sfârşitul lunii se calculează
costul efectiv al producţiei finite după formula:
Costul efectiv = Costul normativ + Modificarea normelor +/-

Devierile de la normă
98
1. Ce reprezintă evaluarea ca procedeu al metodei contabilităţii?
2. Ce reprezintă calculaţia ca procedeu al metodei contabilităţii?
3. Respectarea căror principii este necesară în cadrul evaluării?
4. În baza cărei relaţii se determină costul producţiei fabricate?
5. Ce reprezintă costul de achiziţie?
6. Care sunt momentele reprezentative ale evaluării contabile?
7. La ce valoare sunt evaluate bunurile economice la intrarea
acestora în patrimoniu?
8. Ce metode de evaluare curentă a stocurilor cunoaşteţi?
9. Ce reprezintă evaluarea periodică şi când se efectuează
aceasta?
10. Ce reprezintă valoarea de utilitate şi în ce cazuri bunurile
economice sunt evaluate conform acesteia?
99
Tema 7. DOCUMENTAŢIA
CA PROCEDEU AL METODEI
CONTABILITĂŢII
După studiul acestei teme veţi fi familiarizaţi cu noţiuni

privind documentele şi funcţiile lor, veţi însuşi clasificarea
documentelor, veţi cunoaşte modul de întocmire, primire şi
prelucrare a documentelor.
1. Noţiuni privind documentele şi funcţiile lor

După cum cunoaştem, una din principalele particularităţi a
contabilităţii o constituie reflectarea tuturor operaţiilor economice.
Acest lucru este posibil numai prin întocmirea documentelor la
locul şi momentul producerii operaţiei economice.
Documentul contabil reprezintă un act scris care confirmă

executarea operaţiei economice sau acordă dreptul de înfăptuire a
acesteia.
Documentul execută următoarele funcţii:

 Funcţia informativă – constă în faptul că documentul serveşte
drept bază informativă în organizarea contabilităţii. Fără
documente în contabilitate nu poate fi înregistrată nici o operaţie.
 Funcţia de control. Prin intermediul documentelor se verifică
corectitudinea operaţiilor săvârşite, iar uneori pot fi scoase la iveală
încălcările ce au avut loc.
 Funcţia operativă – orice gestionar (persoană de conducere)
poate să dispună de informaţii de cel mai divers caracter, apelând
la documentele respective.
 Funcţia juridică – în cazul litigiilor documentele servesc drept
dovadă incontestabilă despre săvârşirea operaţiilor economice.
100
Documentele se întocmesc cu respectarea anumitor reguli,
stabilite de actele normative. Pentru a căpăta putere juridică
documentul trebuie să conţină în mod obligatoriu anumite
elemente.
Aceste elemente pot fi grupate în:
• obligatorii
• specifice
Elementele obligatorii sunt specifice tuturor documentelor,
şi includ:
 denumirea documentului;
 denumirea şi sediul entităţii;
 numărul documentului;
 data întocmirii;
 conţinutul operaţiei economice înregistrate;
 indicatorii sau etaloanele în care se măsoară modificările
din componenţa elementelor patrimoniale;
 numele şi semnăturile persoanelor responsabile de
executarea operaţiei economice.
Elementele specifice sunt caracteristice numai unor
documente:
 numărul comenzii în conformitate cu care se înfăptuieşte
reparaţia unor obiecte;
 numărul contractului în baza căruia se expediază marfa.
2. Clasificarea documentelor
Operaţiile economice şi financiare sunt foarte numeroase şi
diverse, respectiv documentele care se întocmesc pentru aceste
operaţii sunt de asemenea diferite. Ele pot fi clasificate după
următoarele criterii:
 după destinaţie,
 după modul de întocmire;
 în raport cu modul de cuprindere a operaţiilor economice;
 după locul întocmirii;
 în dependenţă de tehnica întocmirii;
 după regimul de tipărire şi utilizare.
101
După destinaţie documentele se grupează în:
 documente de dispoziţie;
 documente justificative sau de execuţie;
 documente contabile;
 documente mixte.
Documentele de dispoziţie sunt acelea care conţin o
dispoziţie de a săvârşi o anumită operaţie. De regulă, aceste
documente sunt transmise executorilor operaţiilor economice. Din
această categorie fac parte: dispoziţiile de plată, cecurile,
dispoziţiile de livrare ş.a. Aceste documente se întocmesc până la
executarea operaţiilor economice.
Documentele justificative confirmă executarea efectivă a
operaţiilor economice. Ele se întocmesc după ce operaţia
economică a fost săvârşită. La ele se referă: facturile, procesele
verbale de recepţie – predare, bonurile de consum şi bonurile de
primire a materialelor.
Documentele contabile se întocmesc de lucrătorii contabilităţii
în baza documentelor care atestă săvârşirea operaţiilor economice. Ele
se pot prezenta sub formă de fişe, situaţii, jurnale-order.
Documentele mixte sunt documente care conţin elemente
ale documentelor de dispoziţie şi de execuţie. De exemplu: cerere-
dispoziţie de plată, dispoziţie de încasare, decont de avans.
După modul de întocmire deosebim:
 documente primare;
 documente centralizatoare.
Documentele primare, în care prima dată se înregistrează
informaţia despre operaţia economică. De ex., facturi, bonuri etc.
Documentele centralizatoare, care se întocmesc pe baza
documentelor primare. Documentele centralizatoare sunt nişte
documente cumulative.
În raport cu modul de cuprindere a operaţiilor economice
distingem:
 documente singulare - se înregistrează o singură operaţie
economică;
 documente multiple - se reflectă mai multe operaţii
economice.
102
După locul întocmirii, documentele se împart în:
 documente interne;
 documente externe.
Documentele interne sunt acelea care se întocmesc în
cadrul entităţii şi pentru operaţiile efectuate de aceasta. Unele din
aceste documente circulă doar în interiorul entităţii, altele circulă şi
în afara entităţii.
Documentele externe, se întocmesc în afara entităţii şi
justifică relaţiile economice cu alte persoane fizice şi juridice. De
exemplu: facturile furnizorilor, extrasele de cont de la bancă.
După tehnica de întocmire se deosebesc:
 documente care se întocmesc manual;
 documente care se întocmesc cu ajutorul mijloacelor
automatizate.
După regimul de tipărire şi utilizare:
 documente cu regim special (de strictă evidenţă);
 documente fără regim special.
3. Modul de întocmire, primire şi prelucrare a

documentelor
Documentele se întocmesc respectând strict regulamentul
cu privire la documentaţie şi înregistrările în evidenţa contabilă.
Înscrierea datelor în documente se face manual (cu cerneală
albastră) sau cu mijloace de prelucrare automată. Informaţia
conţinută în documente trebuie să fie lizibilă, nu se admit
ştersături, corectări, precum şi lăsarea de spaţii libere între
operaţiile înscrise.
Unele documente se întocmesc în mai multe exemplare, în
acest caz, toate exemplarele trebuie să poarte acelaşi număr de
ordine.
Datele cifrice din documente, în special din documentele de
casă, trebuie înscrise şi în litere.
Greşelile făcute în procesul întocmirii documentelor pot fi
corectate respectând anumite reguli: rectificarea greşelilor trebuie
efectuată prin tăierea textului sau a sumei greşite printr-o linie,
103
încât să poată fi citită inscripţia greşită. Apoi se scrie suma sau
textul corect, confirmându-se prin semnături şi o menţiune asupra
acestui fapt. În documentele de casă şi de bancă nu se admit
corectări. Acestea pur şi simplu se anulează prin cuvântul
„ANULAT”.
După întocmire documentele sunt prezentate la
contabilitate. Aici ele sunt supuse verificării. Verificarea se
efectuează din punct de vedere a formei, calcului aritmetic şi
respectării legislaţiei.
Din punct de vedere al formei se verifică înscrierea tuturor
datelor şi semnăturilor cerute de document.
Din punct de vedere al calculului se verifică sumele,
calculele reflectate în documente.
Din punct de vedere a respectării legislaţiei se verifică
legalitatea, realitatea, oportunitatea şi necesitatea operaţiilor.
După ce sunt primite, documentele se supun prelucrării,
care include:
1) evaluarea;
2) gruparea;
3) contarea.
Evaluarea presupune exprimarea etaloanelor naturale şi de
muncă în etalon bănesc.
Documentele evaluate sunt supuse grupării în urma căreia
se formează seturi de documente. De exemplu: documentele
privind intrările de materiale vor fi grupate în următoarele
subgrupe după canalele de intrare:
 documente care reflectă primirea materialelor de la
furnizori;
 cumpărate de către titularii de avans;
 fabricate la entitate;
 primite în rezultatul scoaterii din uz a mijloacelor fixe.
Contarea reprezintă întocmirea formulelor contabile în
baza datelor obţinute din gruparea documentelor.
104
1. Ce reprezintă documentaţia ca procedeu al metodei

contabilităţii?
2. Cum definiţi documentele primare?
3. Care sunt funcţiile documentelor primare?
4. Care sunt elementele comune conţinute în structura unui
document primar?
5. Ce elemente obligatorii conţine o factură fiscală?
6. În funcţie de care criterii pot fi clasificate documentele
primare?
7. Care este modalitatea de corectare a erorilor din documentele
primare?
8. Ce este tipizarea documentelor şi care sunt avantajele acesteia?
9. Ce presupune verificarea documentelor primare şi de câte
tipuri poate fi aceasta?
10. Ce înţelegeţi prin verificarea formei unui document primar?
105
Tema 8. INVENTARIEREA –
PROCEDEU AL METODEI
CONTABILITĂŢII
După studiul acestei teme veţi fi familiarizaţi cu noţiunea,

importanţa şi tipurile inventarierii, veţi însuşi modul de
înfăptuire şi reflectare în contabilitate a rezultatelor
inventarierii.
1. Noţiunea, importanţa şi tipurile inventarierii

În activitatea economică a entităţii au loc evenimente şi
operaţii care nu pot fi înregistrate în documente în momentul
efectuării lor:
 unele mărfuri (materiale) îşi pierd din greutate şi valoare
graţie proprietăţilor sale fizico-chimice sau a modului de
păstrare (substanţe inflamabile);
 furturi;
 comiterea unor erori sau omiteri la întocmirea
documentelor primare etc.
Pentru înlăturarea unor astfel de momente se foloseşte
inventarierea.
Inventarierea reprezintă un procedeu al metodei

contabilităţii în rezultatul căreia datele contabilităţii sunt aduse în
concordanţă cu datele reale.
Inventarierea contribuie la păstrarea integrităţii

patrimoniului entităţii. Cu ajutorul inventarierii datele prezentate în
106
situaţiile financiare sunt verificate cu situaţia reală a elementelor
patrimoniale ale entităţii la o anumită dată.
Inventarierea mai are ca scop:
 asigurarea integrităţii patrimoniului prin control
periodic şi sistematic;
 stabilirea existenţei efective a bunurilor economice;
 stabilirea valorii mărfurilor şi materialelor, care
parţial şi-au pierdut calitatea lor.
Inventarierea poate fi clasificată după 2 criterii:
1. După sfera de cuprindere a elementelor patrimoniale.
2. După periodicitate şi caracter.
După sfera de cuprindere a elementelor patrimoniale
inventarierea poate fi:
 generală;
 parţială.
Inventarierea generală cuprinde întreg patrimoniul
entităţii. Ea se efectuează odată pe an la sfârşitul anului de gestiune
înainte de întocmirea situaţiilor financiare.
Inventarierea parţială cuprinde numai o parte din
patrimoniu, adică anumite feluri de bunuri economice (materiale,
mărfuri, mijloace băneşti ş.a.). Ea poate fi efectuată de câteva ori
pe an.
În funcţie de perioadă şi caracter deosebim:
 planificată (anuală, periodică – decadă, lună, trimestru);
 ocazională;
 inopinată.
Inventarierea planificată este organizată şi înfăptuită în
termeni stabiliţi din timp. În acest caz gestionarul ştie din timp
când vor fi supuse inventarierii valorile materiale aflate sub
răspunderea lui.
Inventarierea ocazională este determinată de calamităţi,
furturi, schimbarea gestionarului ş.a.
Inventarierea inopinată se înfăptuieşte la hotărârea
organelor de justiţie, administraţiei entităţii, fără anunţarea
prealabilă a gestionarului, dar în prezenţa lui în rezultatul
107
primirii unor semnale despre existenţa plusurilor sau lipsurilor
de valori.
2. Modul de reflectare în contabilitate a rezultatelor
inventarierii
Modul de efectuare a inventarierii, precum şi regulile de bază

ale inventarierii sunt aprobate prin Hotărârile Ministerului
Finanţelor, în baza Legii Contabilităţii. Lucrările de inventariere
cuprind următoarele etape:
 pregătirea de inventariere;
 inventarierea propriu-zisă;
 stabilirea rezultatelor,
 sistematizarea rezultatelor.
La începutul inventarierii trebuie să fie terminată
prelucrarea documentelor primare şi înregistrarea lor în evidenţa
analitică.
Inventarierea se efectuează de către o comisie numită de
conducătorul entităţii printr-un ordin. Pentru stabilirea mărimii
reale a bunurilor economice ele sunt măsurate, cântărite sau
numărate. Inventarierea se efectuează obligatoriu în prezenţă
persoanei gestionare.
Elementele inventariate se înscriu în lista de inventariere. În
baza listelor de inventariere şi datelor contabile se întocmesc
situaţii comparative, în care se confirmă datele contabilităţii cu
datele efective şi se determină rezultatul inventarierii.
Borderoul de inventariere se semnează de către toţi
membrii comisiei. După terminarea inventarierii, persoana
gestionară întocmeşte o recipisă în care arată că bunurile materiale
au fost inventariate în prezenţa sa şi că nu are (sau are) pretenţii
faţă de comisia de inventariere.
Rezultatele inventarierii se examinează de comisia de
inventariere, care stabileşte cauzele diferenţelor, persoanele
vinovate şi înaintează propuneri de regularizare a diferenţelor
depistate.
Plusurile constatate la inventariere, ca urmare a ţinerii
necorespunzătoare a evidenţei, se înregistrează prin trecerea la
108
veniturile perioadei. Lipsurile constatate se înregistrează ca
cheltuieli la valoarea de bilanţ.
Inventarierea decontărilor cu debitorii şi creditorii constă în
verificarea situaţiei decontărilor prin expedierea în adresa tuturor a
extraselor din conturile analitice. Răspunsurile şi obiecţiile primite
se perfectează printr-un proces verbal.
Exemplu: Să admitem că în urma inventarierii s-a depistat

lipsa de materiale la valoarea de bilanţ 1350 lei. Valoarea
materialelor nu conţine TVA. Conform procesului verbal de
inventariere comisia de inventariere a stabilit:
1. dauna este comisă de persoana gestionară;
2. recuperarea daunei materiale se face la preţul de piaţă
(fără TVA) – 1 700 lei (conform prevederilor Legii contabilităţii);
3. conducerea a hotărât să reţină de la persoana vinovată
lunar câte 204 lei timp de 10 luni pentru recuperarea daunei
materiale.
În contabilitate se vor întocmi următoarele formule
contabile:
1) Reflectarea valorii de bilanţ a materialelor lipsă:
Debit 714 „Alte cheltuieli din activitatea operaţională” 1 350 lei
Credit 211 „Materiale 1 350 lei
2) Reflectarea creanţei, venitului privind dauna materială spre
recuperare şi TVA aferentă:
Debit 226 „Creanţe ale personalului” 1 700 lei
Credit 535 „Venituri anticipate curente” 1 700 lei
Debit 226 „Creanţe ale personalului” 340 lei
Credit 534 „Datorii faţă de buget” 340 lei
3) Reţinerea lunară din salariu în compensarea daunei materiale:
Debit 531 „Datorii faţă de personal privind retribuirea muncii”
204 lei
Credit 226 „Creanţe ale personalului ” 204 lei
4) Concomitent se constată venitul aferent perioadei în mărimea
daunei materiale recuperate fără TVA – 170 lei (1700 lei : 10 luni):
Debit 535 „Venituri anticipate curente” 170 lei
Credit 612 „Alte venituri din activitatea operaţională” 170 lei
109
Înregistrările contabile (3) şi (4) vor fi repetate până la
recuperarea deplină a daunei materiale. Înregistrarea creanţei şi a
venitului se face în funcţie de categoria acestora. Dacă termenul de
recuperare a daunei materiale se prevede să fie mai mare de 1 an
atunci, înregistrările vor fi respectiv: la creanţe pe termen lung
(161 „Creanţe pe termen lung”) şi la venituri anticipate pe termen
lung (424 „Venituri anticipate pe termen lung”).
1. Ce reprezintă inventarierea ca procedeu al metodei

contabilităţii?
2. De care acte normative se va ţine cont la desfăşurarea
inventarierii?
4. Care sunt funcţiile inventarierii?
5. Care sunt criteriile de clasificare a inventarierii?
6. Care sunt diferenţele dintre inventarierea generală şi cea
parţială?
7. Ce reprezintă inventarierea inopinată?
8. Cine face parte din comisia de inventariere?
9. Care sunt etapele inventarierii?
10. Ce reprezintă lucrările premergătoare ale inventarierii?
11. Care pot fi rezultatele inventarierii şi care este modul de
contabilizare a acestora?
110
Tema 9. REGISTRELE ŞI FORMELE

CONTABILE
După studiul acestei teme veţi fi familiarizaţi cu caracteristica

registrelor contabile şi clasificarea lor, veţi însuşi formele de
contabilitate şi caracteristica lor.
1. Caracteristica registrelor contabile şi clasificarea lor

Prima etapă a înregistrării operaţiilor economice se
realizează prin perfectarea acestora în documente primare.
Diversitatea documentelor ce se întocmesc duce la necesitatea
grupării şi înregistrării lor în registre contabile.
Registrul contabil reprezintă un tabel în care se

înregistrează şi se grupează informaţiile documentelor
primare.
Dacă documentele se întocmesc, de regulă, în momentul

efectuării operaţiilor economice, registrele contabile oglindesc
toate operaţiile economice efectuate pe o perioadă de timp.
Registrele se prezintă sub forma unor fişe sau situaţii. În
contabilitate se utilizează un număr mare de registre, care pot fi
clasificate după 2 criterii:
I. După conţinut
II. După destinaţie
După conţinut deosebim:
- registre contabile sintetice;
- registre contabile analitice.
Registrele contabile sintetice oglindesc întreaga activitate a
entităţii şi sunt destinate pentru obţinerea indicatorilor generali
privind mijloacele şi sursele economice (jurnale-order, cartea
111
mare). Înregistrările operaţiilor economice în evidenţa sintetică se
face în etalon bănesc.
Registrele contabile analitice conţin informaţii detaliate
despre mijloacele economice şi sursele lor de formare. Spre
deosebire de registrele sintetice, aceste registre reflectă informaţia
atât în expresie valorică, cât şi naturală (situaţia evidenţei analitice
a costurilor de producţie, a mijloacelor fixe, statele de salarizare
etc.).
După destinaţie registrele contabile se împart în:
- cronologice;
- sistematice;
- mixte.
Registrele cronologice se folosesc pentru înregistrarea
operaţiilor economice şi a documentelor primare în ordinea
efectuării lor. În aceste registre nu se efectuează nici o grupare a
informaţiilor (registru pentru evidenţa operaţiilor de casă, la contul
curent în monedă naţională, jurnal de înregistrare a operaţiilor
economice ş.a.)
Registrele sistematice servesc pentru gruparea şi
sistematizarea operaţiilor economice după anumite criterii.
De exemplu: jurnal-order nr.1 pentru contul „Casa”, jurnal-order
nr.2 pentru pe contul „Contul curent în monedă naţională”, Cartea
mare ş.a.
Registrele mixte în care înregistrarea cronologică se îmbină
cu cea sistematică. De exemplu: situaţia evidenţei producţiei
expediate şi realizate.
2. Formele de contabilitate şi caracteristica lor
Forma de contabilitate este un sistem de registre corelate

între ele, care servesc pentru înregistrarea cronologică şi
sistematică, pe bază de documente şi anumite reguli, a tuturor
operaţiilor economice care au loc într-o anumită perioadă.
La etapa actuală în Republica Moldova se folosesc 3 forme

de contabilitate:
112
 forma memorial-order;
 forma jurnal-order;
 forma automatizată.
Forma memorial-order presupune întocmirea în baza
documentelor primare a registrelor denumite memorial-ordere.
Fiecare memorial-order cuprinde o grupă de operaţii similare (de
exemplu: operaţii de decontare). Fiecare memorial-order are
numărul său constant. La ele se anexează documentele primare în
baza cărora au fost întocmite.
Pe baza memorial-orderelor se întocmeşte balanţa de
verificare a conturilor sintetice, cartea mare, bilanţul.
Avantajele acestei forme:
 registrele au o structură simplă;
 tehnica de completare nu este complicată şi nu cere o pregătire
specială a contabililor;
 registrele pot fi uşor supuse automatizării.
Dezavantajele acestei forme:
 se întocmeşte un număr mare de registre ce necesită un volum
considerabil de muncă contabilă;
 forma şi structura registrelor contabile nu sunt adaptate la
conţinutul situaţiilor financiare, de aceea pentru a completa
rapoartele financiare sunt necesare calcule şi grupări
suplimentare.
Forma jurnal-order este cea mai răspândită formă la etapa
actuală. Ea serveşte pentru înregistrarea cronologică a operaţiilor
din cursul unei luni. Pentru fiecare cont sau pentru mai multe
conturi, care au legătură între ele, se deschide lunar câte un jurnal-
order. Operaţiile economice se înregistrează în jurnale sub forma
schemei şah, adică înregistrarea se face în creditul contului pentru
care este deschis jurnalul respectiv, în corespondenţă cu conturi
debitoare. Există jurnale-order care conţin atât rulaje creditoare, cât
şi rulaje debitoare ale conturilor respective.
Avantajele formei jurnal-order:
 înregistrarea se face direct de pe documentele primare;
 reducerea considerabilă a numărului de registre;
113
 pe baza jurnalelor la sfârşitul lunii se fac înregistrări în cartea
mare;
 folosirea schemei şah de întocmire a formulelor contabile
(sumele se scriu o singură dată);
 îmbinarea evidenţei cronologice cu evidenţa sistematică,
 evidenţa analitică se realizează înainte sau concomitent cu cea
sintetică;
 simplificarea modului de întocmire a situaţiilor financiare care
se completează nemijlocit în baza jurnalelor-order.
Dezavantajele formei jurnal-order:
 structura complicată a registrelor pentru completarea cărora e
necesară pregătirea specială a contabililor;
 registrele acestei forme sunt destinate pentru tehnica manuală de
evidenţă şi nu pot fi supuse automatizării.
Forma automatizată este cea mai progresivă formă de
evidenţă. La utilizarea acestei forme, toate operaţiile contabile
începând cu întocmirea documentelor primare şi terminând cu
rapoartele financiare, se efectuează automatizat. Forma
automatizată favorizează utilizarea programelor: WIZ-Count, 1C,
EXACT, SOFT ş.a.
Avantaje: accelerarea procesului de prelucrare a
informaţiilor, a gradului de exactitate şi detaliere a informaţiilor
contabile.
1. Ce se înţelege prin registre contabile şi în ce scop se întocmesc
acestea?
2. Cum se clasifică registrele contabile?
3. Ce prevăd registrele contabile sintetice?
4. Ce prevăd registrele contabile analitice?
5. Ce reprezintă formele de contabilitate?
6. Ce forme de contabilitate se folosesc în Republica Moldova?
7. Care sunt avantajele şi dezavantajele formelor de contabilitate?
114
Tema 10. SITUAŢIILE FINANCIARE

ŞI SEMNIFICAŢIA ACESTORA
ÎN CONTABILITATE
După studiul acestei teme veţi fi familiarizaţi cu caracteristica,

esenţa şi clasificarea situaţiilor financiare , veţi însuşi modul de
întocmire şi prezentare a situaţiilor financiare.
1. Noţiunea şi clasificarea situaţiilor financiare

Situaţii financiare reprezintă un set de rapoarte care conţin
informaţii privind poziţia financiară, performanţa financiară,
modificările capitalului propriu şi fluxurile de numerar ale
entităţii pe o perioadă de gestiune.
Componenţa, conţinutul şi modul de întocmire a rapoartelor

financiare sunt determinate de SNC „Politici contabile”,
„Prezentarea situaţiilor financiare” aprobate de Ministerul
Finanţelor.
Situaţiile financiare au drept scop prezentarea informaţiilor
utile în luarea deciziilor economice pentru o gamă largă de
utilizatori cum ar fi: proprietarii (acţionarii, asociaţii), creditorii,
clienţii, salariaţii, autorităţile publice şi publicul.
Pentru realizarea acestui scop situaţiile financiare oferă informaţii
despre:
1) active;
2) capital propriu;
3) datorii;
4) venituri şi cheltuieli;
5) fluxuri de numerar.
115
În funcţie de criteriile stabilite în Legea contabilităţii şi
necesităţile informaţionale ale utilizatorilor entitatea poate
întocmi:
 situaţii financiare complete; sau
 situaţii financiare simplificate.
Situaţiile financiare complete cuprind:
1) bilanţul;
2) situaţia de profit şi pierdere;
3) situaţia modificărilor capitalului propriu;
4) situaţia fluxurilor de numerar;
5) notele la situaţiile financiare.
Situaţiile financiare simplificate cuprind:
1) bilanţul;
2) situaţia de profit şi pierdere;
3) nota explicativă.
Pentru ca informaţiile din situaţiile financiare să corespundă
caracteristicilor calitative este necesar ca:
 să se stabilească un echilibru între caracteristicile calitative
ale informaţiilor financiare;
 informaţiile să fie oportune pentru luarea deciziilor de către
utilizatori;
 beneficiile provenite din utilizarea informaţiilor să
depăşească costul obţinerii acestora.
Situaţiile financiare se prezintă:
 organelor teritoriale pentru statistică;
 proprietarilor.
Formularele situaţiilor financiare sunt semnate de
conducătorul şi contabilul şef al entităţii. Responsabilitatea pentru
veridicitatea situaţiilor financiare o poartă conducătorul entităţii.
Situaţiile financiare se întocmesc şi se prezintă anual. În
cazul modificării datei de raportare şi prezentării situaţiilor
financiare pe o perioadă mai lungă sau mai scurtă de un an,
entitatea trebuie se dezvăluie: perioada acoperită de situaţiile
financiare, motivul stabilirii unei perioade de gestiune mai lungi
sau mai scurte de un an, şi faptul că informaţiile din situaţiile
financiare nu sânt pe deplin comparabile (de exemplu, pentru
116
entităţile nou înregistrate prima perioadă de gestiune se consideră
perioada din data înregistrării de stat a entităţii până la 31
decembrie al aceluiaşi an calendaristic. În cazul în care
înregistrarea de stat a entităţii are loc după 1 octombrie, prima
perioadă de gestiune se consideră perioada din data înregistrării de
stat până la 31 decembrie al următorului an calendaristic).
2. Caracteristica generală a situaţiilor financiare

Situaţiile financiare se întocmesc în baza informaţiilor
contabile după reflectarea rezultatelor inventarierii pentru
confirmarea existenţei şi stării activelor şi pasivelor. Situaţiile
financiare trebuie identificate şi separate de alte informaţii
prezentate în acelaşi document, de exemplu, în raportul anual al
entităţii sau în prospectul de emisiuni a valorilor mobiliare.
Entitatea trebuie să identifice în mod clar situaţiile
financiare şi să evidenţieze în mod special următoarele informaţii:
 denumirea entităţii şi alte elemente de identificare;
 data raportării sau perioada acoperită de situaţiile
financiare;
 activitatea de bază;
 forma de proprietate;
 forma juridică de organizare;
 unitatea de măsură.
Erorile depistate la întocmirea situaţiilor financiare se
corectează în conformitate cu SNC „Politici contabile, modificări
ale estimărilor contabile, erori şi evenimente ulterioare”.
Întocmirea şi prezentarea situaţiilor financiare cuprind
următoarele etape:
1) efectuarea lucrărilor premergătoare întocmirii situaţiilor
financiare cum ar fi: inventarierea generală a elementelor
contabile, decontarea cheltuielilor şi veniturilor anticipate aferente
perioadei de gestiune, determinarea şi reflectarea diferenţelor de
curs valutar, întocmirea înregistrărilor de corectare, determinarea
cotei curente a activelor imobilizate şi datoriilor pe termen lung
etc.;
117
2) completarea formularelor situaţiilor financiare;
3) întocmirea notelor/notelor explicative la situaţiile
financiare;
4) aprobarea, semnarea şi prezentarea situaţiilor financiare;
5) reformarea bilanţului.
Bilanţul reprezintă o situaţie financiară în care se reflectă

patrimoniul şi situaţia economico-financiară a entităţii la un
moment dat.
În bilanţ se compară rezultatele anului curent cu cele ale

anului precedent. Completarea bilanţului reprezintă transpunerea
datelor din bilanţul precedent şi din balanţa de verificare.
Mărimea fiecărui element patrimonial se determină pe

baza următoarei relaţii:
Soldul = Soldul + Creşterea - Micşorarea

elementului elementului elementului elementului
patrimonial la patrimonial la patrimonial în patrimonial în
sfârşitul perioadei începutul timpul perioadei de timpul perioadei de
de gestiune perioadei de gestiune gestiune
gestiune
Bilanţul cuprinde 3 elemente principale: active; capital

propriu; datorii. Între aceste elemente componente ale bilanţului
trebuie să fie un echilibru, şi anume:
Active = Capital propriu + Datorii
Bilanţul descrie situaţia patrimonială şi financiară a entităţii

la un moment dat, indicând şi mărimea rezultatului financiar.
Pentru reflectarea modului de formare a rezultatului
serveşte Situaţia de profit şi pierdere.
Această situaţie se întocmeşte cu total cumulativ de la
începutul anului de gestiune. Indicatorii prezenţi în Situaţia de
profit şi pierdere pot fi împărţiţi în 3 grupe: venituri; cheltuieli;
rezultate financiare.
118
Veniturile şi cheltuielile aferente aceloraşi operaţiuni
economice se reflectă în situaţia de profit şi pierdere în aceiaşi
perioadă de gestiune (de exemplu, valoarea contabilă a bunurilor
vândute şi valoarea de vânzare a acestora se recunosc concomitent
în aceiaşi perioadă de gestiune).
În cazul în care în perioada de gestiune nu au fost înregistrate
venituri, dar au fost suportate cheltuieli, care trebuie recunoscute în
conformitate cu SNC „Cheltuieli”, acestea se prezintă în situaţia de
profit şi pierdere în perioada de gestiune în care au fost suportate.
Dacă în perioada de gestiune au fost înregistrate doar venituri, care
trebuie recunoscute în conformitate cu SNC „Venituri” şi nu au
fost suportate cheltuieli, acestea trebuie prezentate în situaţia de
profit şi pierdere în perioada de gestiune în care au fost câştigate.
Pentru întocmirea Situaţia modificărilor capitalului propriu
se utilizează datele înregistrate în conturile clasei 3 „Capital
propriu”.
În situaţia modificărilor capitalului propriu pentru fiecare
element se indică soldul la începutul perioadei de gestiune,
majorările şi diminuările pe parcursul perioadei şi soldul la
sfârşitul perioadei de gestiune, care se determină prin relaţia:
Sold la sfârşitul = Sold la începutul

+ -
perioadei de perioadei de
Majorările Diminuările
gestiune gestiune
Soldurile la începutul perioadei de gestiune aferente

corecţiilor rezultatelor anilor precedenţi, profitului net (pierderii
nete) al perioadei de gestiune şi profitului utilizat al perioadei de
gestiune întotdeauna sânt egale cu zero, ca urmare a reformării
bilanţului pentru perioada de gestiune precedentă.
Soldurile elementelor capitalului propriu la începutul şi
sfârşitul perioadei de gestiune prezentate în situaţia modificărilor
capitalului propriu trebuie să fie identice soldurilor elementelor
respective din bilanţ.
Mărimea elementelor care majorează capitalul propriu, cum
ar fi capitalul social, capitalul neînregistrat, rezervele, profitul net
al perioadei de gestiune, se reflectă în situaţia modificărilor
119
capitalului propriu în mod obişnuit (fără paranteze). Mărimea
elementelor care diminuează capitalul propriu, cum ar fi capitalul
nevărsat, capitalul retras, profitul utilizat al perioadei de gestiune,
pierderea netă a perioadei de gestiune, se reflectă în situaţia
modificărilor capitalului propriu cu semnul minus (între paranteze).
Situaţia fluxurilor de numerar caracterizează soldurile şi
fluxurile de numerar pentru perioada de gestiune şi conţine
informaţii privind:
1) numerarul – numerar în monedă naţională şi valută
străină în casierie şi conturi curente;
2) numerarul în expediţie – numerarul depus în casieriile
băncilor, oficiilor poştale sau transmise încasatorilor pentru
înregistrarea ulterioară a acestora în conturile curente ale entităţii
sau pentru transmiterea către beneficiari;
3) documentele băneşti – timbrele taxei de stat, mărcile
poştale, biletele de călătorie achitate, biletele de tratament şi
odihnă achitate etc.
În situaţia fluxurilor de numerar nu se reflectă:
 mişcarea internă a numerarului (de exemplu, ridicările în
numerar de la conturile curente, deschiderea acreditivului,
alimentarea cardurilor bancare ale entităţii, transferarea
numerarului de la un cont curent la altul,
procurarea/vânzarea valutei străine);
 tranzacţiile pe bază de barter (schimb de active/servicii);
 convertirea datoriilor în capital social;
 amortizarea şi pierderile din deprecierea activelor
imobilizate etc.
Situaţia fluxurilor de numerar se întocmeşte în baza contabilităţii
de casă, conform căreia:
1) intrările de numerar sânt reflectate la sumele efectiv
încasate în casierie şi conturi curente;
2) ieşirile băneşti – la sumele efectiv achitate din casierie şi
conturi curente;
3) documentele băneşti – la valoarea documentelor băneşti
efectiv intrate şi ieşite.
120
Situaţia fluxurilor de numerar se întocmeşte conform metodei
directe, potrivit căreia intrările şi ieşirile de numerar se determină
în baza datelor din conturile de evidenţă a numerarului. Elementele
situaţiei fluxurilor de numerar sânt divizate separat pe activităţile
operaţională, de investiţii şi financiară, cu prezentarea distinctă a
diferenţelor de curs valutar.
1. Ce reprezintă situaţiile financiare?
2. În conformitate cu care principii sunt întocmite situaţiile
financiare?
3. Care acte normative reglementează întocmirea şi prezentarea
situaţiilor financiare autohtone?
4. Care este componenţa şi periodicitatea prezentării situaţiilor
financiare?
5. Care sunt anexele la situaţii financiare?
6. Faţă de care instituţii entitatea are obligativitatea prezentării
anuale a situaţiilor financiare?
7. Care sunt obiectivele situaţiilor financiare?
8. Care sunt lucrările premergătoare întocmirii situaţiilor
financiare?
9. Care este perioada de păstrare a situaţiilor financiare la
entitate?
10. Care este modul de determinare şi contabilizare a profitului
net (pierderii nete) al perioadei de gestiune?
121
Anexa 1
PLANUL DE CONTURI CONTABILE

AL ACTIVITĂŢII ECONOMICO-FINANCIARE
A ÎNTREPRINDERILOR
NOMENCLATORUL CONTURILOR CONTABILE
CLASA 1. ACTIVE IMOBILIZATE
11 IMOBILIZĂRI NECORPORALE
111 Imobilizări necorporale în curs de
execuţie
112 Imobilizări necorporale

1121 Drepturi de autor şi titluri de protecţie
1122 Brevete şi mărci
1123 Know-how-uri şi francize
1124 Licenţe de activitate
1125 Programe informatice
1126 Desene şi modele industriale
1127 Drepturi de utilizare a activelor
imobilizate
1128 Imobilizări necorporale primite în
gestiune economică
1129 Alte imobilizări necorporale
113 Amortizarea imobilizărilor

necorporale
1131 Amortizarea drepturilor de autor şi
titlurilor de protecţie
1132 Amortizarea brevetelor şi mărcilor
1133 Amortizarea know-how-urilor şi
francizelor
1134 Amortizarea licenţelor de activitate
122
1135 Amortizarea programelor informatice
1136 Amortizarea desenelor şi modelelor
industriale
1137 Amortizarea drepturilor de utilizare a
activelor imobilizate
1138 Amortizarea imobilizărilor
necorporale primite în gestiune
economică
1139 Amortizarea altor imobilizări
necorporale
114 Deprecierea imobilizărilor

necorporale
12 IMOBILIZĂRI CORPORALE
121 Imobilizări corporale în curs de

execuţie
1211 Construcţii în curs de execuţie
1212 Utilaj destinat instalării
1213 Imobilizări corporale până la punerea
în utilizare
1214 Costuri ulterioare în curs de execuţie
122 Terenuri
1221 Terenuri în curs de pregătire pentru
utilizare prestabilită
1222 Terenuri fără construcţii
1223 Terenuri cu construcţii
1224 Terenuri cu zăcăminte
1225 Terenuri cu plantaţii perene
1226 Terenuri primite în gestiune
economică
1227 Alte terenuri
123
123 Mijloace fixe

1231 Clădiri
1232 Construcţii speciale
1233 Maşini, utilaje şi instalaţii de
transmisie
1234 Mijloace de transport
1235 Instrumente şi inventar
1236 Costuri ulterioare aferente obiectelor
neînregistrate în bilanţ
1237 Mijloace fixe primite în leasing
financiar
1238 Mijloace fixe primite în gestiune
economică
1239 Alte mijloace fixe
124 Amortizarea mijloacelor fixe

1241 Amortizarea clădirilor
1242 Amortizarea construcţiilor speciale
1243 Amortizarea maşinilor, utilajelor şi
instalaţiilor de transmisie
1244 Amortizarea mijloacelor de transport
1245 Amortizarea instrumentelor şi
inventarului
1246 Amortizarea costurilor ulterioare
aferente obiectelor neînregistrate în
bilanţ
1247 Amortizarea mijloacelor fixe primite
în leasing financiar
1248 Amortizarea mijloacelor fixe primite
în gestiune economică
1249 Amortizarea altor mijloace fixe
125 Resurse minerale
126 Amortizarea şi deprecierea

resurselor minerale
124
127 Deprecierea imobilizărilor

corporale în curs de execuţie
128 Deprecierea terenurilor
129 Deprecierea mijloacelor fixe
13 ACTIVE BIOLOGICE
IMOBILIZATE
131 Active biologice imobilizate în curs

de execuţie
132 Active biologice imobilizate

activelor biologice imobilizate
1331 Amortizarea activelor biologice
imobilizate
1332 Deprecierea activelor biologice
imobilizate
14 INVESTIŢII FINANCIARE PE
TERMEN LUNG
141 Investiţii financiare pe termen lung

în părţi neafiliate
1411 Valori mobiliare
1412 Cote de participaţie
1413 Depozite
1414 Împrumuturi acordate
1415 Alte investiţii financiare
142 Investiţii financiare pe termen lung

în părţi afiliate
125
1423 Depozite
1425 Alte investiţii financiare
15 INVESTIŢII IMOBILIARE
151 Investiţii imobiliare

investiţiilor imobiliare
1521 Amortizarea investiţiilor imobiliare
1522 Deprecierea investiţiilor imobiliare
16 CREANŢE ŞI AVANSURI
ACORDATE PE TERMEN LUNG
161 Creanţe pe termen lung

1611 Creanţe comerciale pe termen lung
1612 Creanţe pe termen lung privind
leasingul
1613 Alte creanţe pe termen lung
162 Avansuri acordate pe termen lung

1621 Avansuri acordate în ţară
1622 Avansuri acordate în străinătate
17 ALTE ACTIVE IMOBILIZATE
171 Cheltuieli anticipate pe termen lung
172 Alte active imobilizate
126
CLASA 2. ACTIVE CIRCULANTE
21 STOCURI
211 Materiale
2111 Materii prime şi materiale de bază
2112 Materiale auxiliare
2113 Piese de schimb
2114 Combustibil
2115 Ambalaje
2116 Anvelope şi acumulatoare procurate
separat de mijloacele de transport
2117 Materiale cu destinaţia agricolă
2118 Materiale transmise temporar terţilor
2119 Alte materiale
212 Active biologice circulante
213 Obiecte de mică valoare şi scurtă

durată
durată în stoc
durată în exploatare
2133 Construcţii şi dispozitive provizorii
durată transmise temporar terţilor
214 Uzura obiectelor de mică valoare şi

scurtă durată
2141 Uzura obiectelor de mică valoare şi
scurtă durată
2142 Uzura construcţiilor şi dispozitivelor
provizorii
215 Producţia în curs de execuţie
127
2151 Produse în curs de execuţie
2152 Servicii în curs de execuţie
2153 Lucrări în curs de execuţie
216 Produse
2161 Produse finite
2162 Semifabricate din producţie proprie
2163 Produse secundare
2164 Produse transmise temporar terţilor
217 Mărfuri
2171 Bunuri procurate în vederea revânzării
2172 Produse transmise spre vânzare
magazinelor proprii
2173 Bunuri imobiliare deţinute pentru
vânzare
2174 Mărfuri transmise temporar terţilor
22 CREANŢE COMERCIALE ŞI
CALCULATE
221 Creanţe comerciale

2211 Creanţe comerciale din ţară
2212 Creanţe comerciale din străinătate
2213 Alte creanţe comerciale
222 Corecţii (provizioane) privind

creanţele compromise
223 Creanţe ale părţilor afiliate

2231 Creanţe ale părţilor afiliate din ţară
2232 Creanţe ale părţilor afiliate din
străinătate
2233 Alte creanţe ale părţilor afiliate
224 Avansuri acordate curente
128
2241 Avansuri acordate în ţară
2242 Avansuri acordate în străinătate
225 Creanţe ale bugetului

2251 Creanţe privind impozitul pe venit
2252 Creanţe privind taxa pe valoarea
adăugată
2253 Creanţe privind accizele
2254 Creanţe privind alte impozite şi taxe
2255 Alte creanţe ale bugetului
226 Creanţe ale personalului

2261 Creanţe ale titularilor de avans
2262 Creanţe privind recuperarea
prejudiciului material
2263 Creanţe privind împrumuturile
acordate personalului
2264 Alte creanţe ale personalului
23 ALTE CREANŢE CURENTE
231 Creanţe privind veniturile din

utilizarea de către terţi a activelor
entităţii
2311 Creanţe privind leasingul
2312 Creanţe privind dobânzile şi
redevenţele calculate
2313 Creanţe privind dividendele calculate
2314 Alte creanţe privind veniturile
232 Creanţe preliminate

2321 Creanţe preliminate privind
decontările cu bugetul
2322 Creanţe preliminate privind leasingul
2323 Alte creanţe preliminate
129
233 Creanţe curente privind asigurările
234 Alte creanţe curente

2341 Creanţe privind ieşirea activelor
imobilizate
2342 Creanţe privind reclamaţiile înaintate
şi recunoscute
2343 Creanţe privind alte operaţii
24 NUMERAR
241 Casa
2411 Casa în monedă naţională
2412 Casa în valută străină
2413 Numerar în casierie legat
242 Conturi curente în monedă

naţională
2421 Numerar la conturi nelegat
2422 Numerar la conturi legat
243 Conturi curente în valută străină

2431 Numerar la conturi în ţară
2432 Numerar la conturi în străinătate
2433 Numerar la conturi legat
244 Alte conturi bancare

2441 Acreditive
2442 Carduri bancare
2443 Numerar la alte conturi bancare
245 Transferuri de numerar în

expediţie
246 Documente băneşti
130
25 INVESTIŢII FINANCIARE
CURENTE
251 Investiţii financiare curente în părţi

neafiliate
2513 Depozite
2515 Alte investiţii financiare curente
252 Investiţii financiare curente în părţi

afiliate
2523 Depozite
2525 Alte investiţii financiare curente
26 ALTE ACTIVE CIRCULANTE
261 Cheltuieli anticipate curente
262 Alte active circulante
CLASA 3. CAPITAL PROPRIU
31 CAPITAL SOCIAL ŞI
SUPLIMENTAR
311 Capital social
312 Capital suplimentar

3121 Prime de aporturi
3122 Diferenţe din anularea sau înstrăinarea
părţilor sociale retrase
131
3123 Alte elemente de capital suplimentar
313 Capital nevărsat

3131 Capital nevărsat privind părţile sociale
neachitate de proprietari
3132 Capital nevărsat privind acoperirea
pierderilor anilor precedenţi
314 Capital neînregistrat

3141 Acţiuni neînregistrate emise la
înfiinţarea societăţii
3142 Părţi sociale până la înregistrarea de
stat a majorării capitalului social
315 Capital retras
32 REZERVE
321 Capital de rezervă
322 Rezerve statutare
323 Alte rezerve
33 PROFIT NEREPARTIZAT
(PIERDERE NEACOPERITĂ)
331 Corecţii ale rezultatelor anilor

precedenţi
332 Profit nerepartizat (pierdere

neacoperită) al anilor precedenţi
333 Profit net (pierdere netă) al

perioadei de gestiune
132
334 Profit utilizat al perioadei de

gestiune
335 Rezultat din tranziţia la noile

reglementări contabile
34 ALTE ELEMENTE DE CAPITAL

PROPRIU
341 Fonduri
3411 Fondul de active imobilizate
3412 Fondul de autofinanţare
3413 Alte fonduri
342 Subvenţii entităţilor cu proprietate

publică
3421 Subvenţii aferente activelor
imobilizate
3422 Alte subvenţii
343 Alte elemente de capital propriu
35 REZULTAT FINANCIAR TOTAL
351 Rezultat financiar total
CLASA 4. DATORII PE TERMEN LUNG
41 DATORII FINANCIARE PE
TERMEN LUNG
411 Credite bancare pe termen lung

4111 Credite bancare în monedă naţională
4112 Credite bancare în valută străină
133
4113 Datorii convertibile privind creditele
bancare
4114 Alte credite bancare pe termen lung
412 Împrumuturi pe termen lung

4121 Împrumuturi din părţi neafiliate
4122 Împrumuturi din părţi afiliate
4123 Împrumuturi din emisiunea de
obligaţiuni
4124 Împrumuturi de la personalul entităţii
4125 Datorii convertibile privind
împrumuturile
4126 Alte împrumuturi pe termen lung
413 Datorii pe termen lung privind

leasingul financiar
42 ALTE DATORII PE TERMEN

LUNG
421 Datorii comerciale pe termen lung

4211 Datorii comerciale în ţară
4212 Datorii comerciale în străinătate
4213 Alte datorii comerciale
422 Datorii faţă de părţile afiliate pe

termen lung
4221 Datorii faţă de părţile afiliate din ţară
4222 Datorii faţă de părţile afiliate din
străinătate
4223 Alte datorii faţă de părţile afiliate
423 Avansuri primite pe termen lung

4231 Avansuri primite din ţară
4232 Avansuri primite din străinătate
134
424 Venituri anticipate pe termen lung

4241 Subvenţii
4242 Alte venituri anticipate pe termen lung
425 Finanţări şi încasări cu destinaţie

specială pe termen lung
426 Provizioane pe termen lung
427 Datorii pe termen lung privind

bunurile primite în gestiune
economică
428 Alte datorii pe termen lung
CLASA 5. DATORII CURENTE
51 DATORII FINANCIARE
CURENTE
511 Credite bancare pe termen scurt

restante
restante
5115 Alte credite bancare pe termen scurt
5116 Dobânzi aferente creditelor bancare
512 Împrumuturi pe termen scurt

5121 Împrumuturi de la părţi neafiliate
5122 Împrumuturi de la părţi afiliate
5123 Împrumuturi din emisiunea de
obligaţiuni
5124 Împrumuturi de la personalul entităţii
135
5125 Alte împrumuturi pe termen scurt
5126 Dobânzi aferente împrumuturilor
52 DATORII COMERCIALE
CURENTE
521 Datorii comerciale curente

5211 Datorii comerciale în ţară
5212 Datorii comerciale în străinătate
5213 Alte datorii comerciale
522 Datorii curente faţă de părţile

afiliate
5221 Datorii faţă de părţile afiliate din ţară
5222 Datorii faţă de părţile afiliate din
străinătate
5223 Alte datorii faţă de părţile afiliate
523 Avansuri primite curente

5231 Avansuri primite din ţară
5232 Avansuri primite din străinătate
53 DATORII CALCULATE
CURENTE
531 Datorii faţă de personal privind

retribuirea muncii
5311 Datorii salariale
5312 Datorii faţă de deponenţi
532 Datorii faţă de personal privind alte

operaţii
5321 Datorii faţă de titularii de avans
5322 Datorii faţă de personal privind alte
operaţii
136
533 Datorii privind asigurările sociale şi

medicale
5331 Datorii faţă de bugetul asigurărilor
sociale de stat
5332 Datorii faţă de fondurile asigurării
obligatorii de asistenţă medicală
5333 Alte datorii privind asigurările sociale
şi medicale
534 Datorii faţă de buget

5341 Datorii privind impozitul pe venit din
activitatea de întreprinzător şi
profesională
5342 Datorii privind impozitul pe venit din
salariu
5343 Datorii privind impozitul pe venit
reţinut la sursa de plată
5344 Datorii privind taxa pe valoarea
adăugată
5345 Datorii privind accizele
5346 Datorii privind alte impozite şi taxe
5347 Datorii privind sancţiunile
5348 Alte datorii faţă de buget
535 Venituri anticipate curente

5351 Subvenţii
5352 Alte venituri anticipate curente
536 Datorii faţă de proprietari

5361 Datorii privind dividendele calculate
5362 Datorii privind alte operaţii
537 Finanţări şi încasări cu destinaţie

specială curente
538 Provizioane curente
137
54 ALTE DATORII CURENTE
541 Datorii preliminate

5411 Datorii preliminate privind
decontările cu bugetul
5412 Datorii preliminate privind primele de
asigurare obligatorie de asistenţă
medicală
5413 Datorii preliminate privind leasingul
financiar
5414 Alte datorii preliminate
542 Datorii privind asigurarea

bunurilor şi a persoanelor
543 Datorii curente privind bunurile

primite în gestiune economică
544 Alte datorii curente

5441 Datorii privind sancţiunile comerciale
5442 Alte datorii calculate curente
CLASA 6. VENITURI
61 VENITURI DIN ACTIVITATEA

OPERAŢIONALĂ
611 Venituri din vânzări

6111 Venituri din vânzarea produselor
6112 Venituri din vânzarea mărfurilor
6113 Venituri din prestarea serviciilor
6114 Venituri din executarea lucrărilor
6115 Venituri din contracte de construcţie
138
6116 Venituri din contracte de leasing
operaţional şi financiar (arendă,
locaţiune)
6117 Venituri din contracte de
microfinanţare
6118 Alte venituri din vânzări
612 Alte venituri din activitatea

operaţională
6121 Venituri din ieşirea altor active
circulante
6122 Venituri din sancţiuni
6123 Venituri din recuperarea prejudiciului
material
6124 Venituri din plusurile de active
imobilizate şi circulante constatate la
inventariere
6125 Venituri din decontarea datoriilor cu
termen de prescripţie expirat
6126 Alte venituri operaţionale
62 VENITURI DIN ALTE

ACTIVITĂŢI
621 Venituri din operaţiuni cu active

imobilizate
6211 Venituri din ieşirea imobilizărilor
necorporale
6212 Venituri din ieşirea imobilizărilor
corporale
6213 Venituri din ieşirea investiţiilor
financiare pe termen lung
6214 Venituri din ieşirea investiţiilor
imobiliare
6215 Venituri din ieşirea altor active
imobilizate
139
6216 Venituri din reluarea pierderilor din
deprecierea activelor imobilizate
6217 Alte venituri din operaţiuni cu active
imobilizate
622 Venituri financiare

6221 Venituri din diferenţe de curs valutar
6222 Venituri din diferenţe de sumă
6223 Venituri din redevenţe
6224 Venituri din active imobilizate şi
circulante intrate cu titlu gratuit
6225 Venituri din dividende şi participaţii
în alte entităţi
6226 Venituri din dobânzi aferente altor
activităţii
6227 Alte venituri financiare
623 Venituri excepţionale

6231 Venituri din compensarea pierderilor
din calamităţi
6232 Venituri din compensarea pierderilor
din alte evenimente excepţionale
6233 Alte venituri excepţionale
CLASA 7. CHELTUIELI
71 CHELTUIELI ALE ACTIVITĂŢII

OPERAŢIONALE
711 Costul vânzărilor

7111 Valoarea contabilă a produselor
vândute
7112 Valoarea contabilă a mărfurilor
vândute
7113 Costul serviciilor prestate
7114 Costul lucrărilor executate terţilor
140
7115 Costuri aferente contractelor de
construcţie
leasing operaţional şi financiar
(arendă, locaţiune)
microfinanţare
7118 Alte costuri aferente veniturilor din
vânzări
712 Cheltuieli de distribuire

7121 Cheltuieli cu personalul comercial
7122 Cheltuieli privind amortizarea,
întreţinerea şi reparaţia activelor
imobilizate cu destinaţie comercială
7123 Cheltuieli cu ambalajele şi alte
materiale utilizate la comercializarea
produselor şi mărfurilor
7124 Cheltuieli de transportare a produselor
şi mărfurilor
7125 Cheltuieli de publicitate şi marketing
7126 Cheltuieli privind reparaţiile şi
deservirea produselor şi mărfurilor în
perioada de garanţie
7127 Cheltuieli privind creanţele
comerciale compromise
7128 Cheltuieli privind returnările şi
reducerile
7129 Alte cheltuieli de distribuire
713 Cheltuieli administrative

7131 Cheltuieli cu personalul administrativ
7132 Cheltuieli privind amortizarea,
întreţinerea şi reparaţia activelor
imobilizate cu destinaţie
administrativă
141
7133 Cheltuieli cu impozitele şi taxele, cu
excepţia impozitului pe venit
7134 Cheltuieli în scopuri de filantropie şi
sponsorizare
7135 Cheltuieli privind serviciile cu
destinaţie administrativă
7136 Cheltuieli de protocol (reprezentanţă)
7137 Cheltuieli privind delegarea
personalului administrativ
7138 Alte cheltuieli administrative
714 Alte cheltuieli din activitatea

operaţională
7141 Valoarea contabilă şi cheltuielile
aferente altor active circulante ieşite
7142 Cheltuieli privind sancţiunile
7143 Cheltuieli privind dobânzile
7144 Cheltuieli privind lipsurile şi pierderile
din deteriorarea activelor imobilizate
şi circulante
7145 Cheltuieli privind creanţele
compromise decontate, cu excepţia
celor comerciale
7146 Cheltuieli aferente evaluării stocurilor
la valoarea realizabilă netă
7147 Alte cheltuieli operaţionale
72 CHELTUIELI ALE ALTOR

ACTIVITĂŢI
721 Cheltuieli cu active imobilizate

aferente imobilizărilor necorporale
ieşite
aferente imobilizărilor corporale ieşite
142
aferente investiţiilor financiare pe
termen lung ieşite
aferente investiţiilor imobiliare ieşite
aferente altor active imobilizate ieşite
7216 Cheltuieli privind provizioanele
aferente activelor imobilizate
7217 Pierderi din deprecierea activelor
imobilizate
7218 Alte cheltuieli cu active imobilizate
722 Cheltuieli financiare

7221 Cheltuieli din diferenţe de curs
valutar
7222 Cheltuieli din diferenţe de sumă
7223 Cheltuieli privind redevenţele
aferente activelor imobilizate şi
circulante transmise cu titlu gratuit
7225 Cheltuieli aferente emisiunii şi
operaţiunilor cu acţiuni proprii
7226 Alte cheltuieli financiare
723 Cheltuieli excepţionale

7231 Cheltuieli privind calamităţile
7232 Cheltuieli privind alte evenimente
excepţionale
7233 Alte cheltuieli excepţionale
73 CHELTUIELI PRIVIND
IMPOZITUL PE VENIT
731 Cheltuieli privind impozitul pe

venit
143
7311 Cheltuieli privind impozitul pe venit
7312 Cheltuieli privind impozitul pe venitul
din activitatea operaţională
7313 Alte cheltuieli privind impozitul pe
venit
CLASA 8. CONTURI DE GESTIUNE
81 CONTURI DE CALCULAŢIE
811 Activităţi de bază
812 Activităţi auxiliare
82 CONTURI DE REPARTIZARE
821 Costuri indirecte de producţie
822 Costuri indirecte aferente

contractelor de construcţie
823 Costuri de regie aferente

contractelor de construcţie
824 Alte costuri repartizabile
83 ALTE CONTURI DE GESTIUNE
831 Adaos comercial
832 Încasări din vânzarea bunurilor în

numerar
833 Returnarea şi reducerea preţurilor

la bunurile vândute
144
834 Costuri aferente bunurilor

transmise spre prelucrare terţilor
835 Producţii şi unităţi de deservire
836 Costuri refacturate
CLASA 9. CONTURI EXTRABILANŢIERE
911 Imobilizări corporale primite în

leasing (arendă, locaţiune)
operaţional
912 Bunuri primite pentru montare
913 Imobilizări corporale transmise în

leasing financiar
914 Bunuri primite în custodie
915 Bunuri primite spre prelucrare sau

reparare
916 Bunuri primite în baza contractelor

de comision
917 Bunuri obţinute din materialele

prelucrate ale terţilor
918 Formulare cu regim special
919 Creanţe compromise decontate
920 Creanţe contingente
145
921 Datorii contingente
922 Garanţii acordate
923 Garanţii primite
924 Pierderi fiscale
925 Facilităţi fiscale
146
REFERINŢE BIBLIOGRAFICE:
1. Legea contabilităţii nr.113 – XVI din 27.04.2007, republicată
în Monitorul Oficial nr. 27-34 din 07.02.2014.
2. Codul fiscal şi legile pentru punerea în aplicare a titlurilor
acestuia. În Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 82-86
din 22.06.2002.
3. Standardele Naţionale de Contabilitate, Monitorul Oficial al
Republicii Moldova Nr. 233-237, din 22 octombrie 2013.
4. Planul general de conturi contabile, Monitorul Oficial al
Republicii Moldova Nr. 233-237, din 22 octombrie 2013.
5. Bojan O. Contabilitatea generală, Ed. Eficient, Bucureşti
2000, 584 pag.
6. Bernard Collasse (traducere Neculai Tabără) Introducere în
contabilitate, Ed. Tipografia Moldova, Iaşi 2011, 610 pag.
7. Belverd E., Needles, Jr., Principiile de bază ale contabilităţii,
Ed. Arc, 2000, 1240 pag.
8. Bucur Ion, Introducere în contabilitate, Ed. C.H. Beck,
Bucureşti, 2012, 176 pag.
9. Carpotă V., Patrimoniul întreprinderii, Ed. Akademos Art,
Bucureşti 2005, 304 pag.
10. Capotă V., şi alţii, Contabilitate, Ed. Niculescu, Bucureşti,
2010, 157 pag.
11. Ciucur E., Gurău M., Bazele contabilităţii, Note de curs,
Bucureşti 2010.
12. Dumitru C., Contabilitate: aplicaţii, teste de autoevaluare,
studii de caz şi practică contabilă, Ed. Universitară, Bucureşti
2002, 280 pag.
13. Feleagă N., Malciu L., Bunea Ş., Bazele contabilităţii, Ed.
Economica, Bucureşti 2005, 508 pag.
14. Grigoroi L., Lazari L., Bazele contabilităţii, Ed. Cartier,
Chişinău 2011, 336 pag.
15. Horomnea E., Tabără N., Introducere în contabilitate, concept
şi aplicaţii, Ed. Topografia Moldova, Iaşi 2010, 427 pag.
147
16. Mihai I., Moisescu F., Bazele contabilităţii, Galaţi 2010, 150
pag.
17. Oprea C., Ristea M., Bazele contabilităţii, Ed. Didactică şi
pedagogică, R.A., Bucureşti 2004, 364 pag.
18. Popa L., Bazele contabilităţii: lucrări practice, studii de caz,
Ed. Artifex, Bucureşti 2008, 261 pag.
19. Ţurcanu V., Bajerean E., Bazele contabilităţii, Ed. Tipografia
Centrală, Chişinău 2009, 266 pag.
20. Ţurcanu V., Iachimovschi A., Îndrumări teoretice şi aplicaţii
practice la contabilitate, Ed. ASEM, Chişinău 2002, 188 pag.
148
Redactor-şef al Complexului Editorial: Iulita Bîrcă

Machetare: Andrian Sclifos
Tehnoredactare: Nadejda Tîmbur
Coperta: Alexandru Sandulescu
Bun de tipar 25. 11. 2014. Tirajul 100 ex.

Coli de autor: 5,61.
Formatul A 5. Com.26
Complexul Editorial, INCE,

MD 2068. Chişinău, str. Ion Creanga, 45.
fax. (+37322) 74-37-94, tel.: (+37322) 50-11-30
www.ince.md, bircaiulita@mail.ru
149

Maketa Mihaila TIPAR

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Maketa Mihaila TIPAR

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Universitatea de Studii Politice şi Economice Europene

Svetlana Mihaila Ana Avornic

Lucrarea a fost recomandată pentru publicare de către

DESCRIEREA CIP A CAMEREI NAŢIONALE A CĂRŢII

© Mihaila Svetlana, Avornic Ana, 2014

„Cel iscusit să scoată esenţialul şi din cărţile cele mici

Contabilitatea a devenit una dintre cele mai importante

După studiul acestei teme veţi fi familiarizaţi cu evoluţia şi

1. Noţiunea, sarcinile şi funcţiile contabilităţii

Contabilitatea este un sistem de culegere, prelucrare şi

Sarcinile contabilităţii constau în:

2. Principiile de bază ale contabilităţii şi

3. Cadrul normativ al contabilităţii în Republica

Prin aceasta se asigură urmărirea şi raportarea unitară a

4. Contabilitatea financiară şi contabilitatea de

Contabilitatea financiară reprezintă un sistem de colectare,

Organizarea şi conducerea contabilităţii financiare este

Contabilitate de gestiune reprezintă un sistem de

Organizarea contabilităţii de gestiune se organizează în mod

Tabelul 1. Diferenţierea contabilităţii financiare de

1. Când apare prima dată noţiunea de „contabilitate”?

Tema 2. OBIECTUL ŞI METODA

După studiul acestei teme veţi fi familiarizaţi cu obiectul de

1. Obiectul de studiu al contabilităţii

Prin patrimoniu se înţelege totalitatea bunurilor

Pentru a dispune de aceste bunuri sunt necesare anumite

Obiectul de studiu al contabilităţii constituie reflectarea

Trăsăturile de bază ale obiectului contabilităţii sunt:

Bunuri economice Drepturi Datorii

CICLUL DE ACTIVITATE A ENTITĂŢII

Procesul de aprovizionare Procesul de producţie Procesul de distribuire

Cheltuieli Costuri Cheltuieli şi Venituri

Rezultatul = Venituri - Cheltuieli

Figura 1. Conceptul obiectului contabilităţii

2. Activele, caracteristica şi clasificarea lor

Activele reprezintă resursele economice identificabile şi

Conţinutul activelor se stabileşte pe baza a două criterii:

Active biologice imobilizate

Investiţii financiare pe termen lung

Creanţe şi avansuri acordate pe termen

Alte active imobilizate

Activele Creanţe comerciale şi calculate

Investiţii financiare curente

Alte creanţe circulante

Figura 2. Clasificarea activelor entităţii

3. Pasivele, caracteristica şi clasificarea lor

Pasivul delimitează clasificarea surselor de formare:

Capital social si suplimentar

Profit nerepartizat (pierdere

Rezultat financiar total

Datorii pe termen lung

Datorii financiare pe termen lung

Datorii financiare curente

Datorii comerciale curente

Datorii calculate curente

Alte datorii curente

Figura 3. Clasificarea pasivelor entităţii

Elementele capitalului propriu influenţează diferit asupra

4. Noţiuni privind costurile, cheltuielile şi veniturile

Costurile de producţie reprezintă resurse exprimate valoric şi

Costurile entităţii cuprind:

Cota normativă = Capacitatea efectivă de producţie

Suma rămasă a costurilor indirecte de producţie constante,